Adrian Nastase acuza: “Marinarul” isi batea familia

traianbasescubec.jpg

Bataus. Fostul premier Adrian Nastase a facut, marti seara, o dezvaluire fierbinte despre fostul sau vecin de apartament, Traian Basescu, anume ca, in trecut, acesta era violent cu familia sa

Dupa ce a spus recent, intr-un interviu, despre Basescu ca “nu am inteles cum l-a suportat atatia ani sotia sa”, Adrian Nastase a revenit, marti seara, la National TV, cu precizari suplimentare. “Am vrut sa subliniez ca sotia lui, asa cum am cunoscut-o eu atunci, nu foarte mult, mi s-a parut o femeie care a trebuit sa stea sa isi astepte sotul, care venea de pe mare. Marinarul, care trecea prin diferite porturi, se intorcea dupa aceea acasa. Poate ceva mai violent in anumite cazuri, pot sa spun…”.
Altfel zis, actualul presedinte isi cam agresa familia, dupa spusele vecinului sau. In schimb, Nastase a negat ca el insusi l-ar fi pocnit candva pe Basescu, potrivit unei legende urbane, cand acesta l-ar fi insultat, beat fiind, pe palier: “E o poveste, niciodata nu am ajuns in relatia directa la genul acesta de… nu pot sa mint si niciodata nu am sa fac lucruri de genul asta, in primul rand pentru ca ma respect pe mine si familia mea, care stie cum au fost lucrurile atunci…”.
Nastase a confirmat, insa, o alta poveste, aceea a inundatiei provocate in imobil de vecinul Vacaroiu, cand apa a trecut si prin peretii sai, si prin ai lui Basescu, si cei doi au fost nevoiti sa o evacueze cot la cot: “Partea proasta e ca Nicolae Vacaroiu nu era in Bucuresti, a venit cineva la el, a deschis usa, dar intre timp puteam sa punem sa pluteasca barcute acolo”.

(B.T.I.)

Mapa profesionala a lui Traian Basescu

traianbasescustolo.jpg traianbasescuflota.jpg

A incendiat 37 de nave. Actualul preşedinte, Traian Băsescu, a fost implicat în iarna 1981/1982 într-un accident de proporţii, care a rămas în istoria marinei moderne. 37 de nave au fost incendiate în portul francez Rouen, iar Sena a fost poluată de nava condusă de actualul şef al statului.

Despre acest eveniment din cariera sa profesională preşedintele Băsescu păstrează tăcerea, chiar dacă la un moment dat şi-a recunoscut vina în incident şi faptul că a înşelat autorităţile franceze. O explicaţie adusă de un fost marinar ar putea fi aceea că Băsescu a fost făcut căpitan de cursă lungăde PCR, cu binecuvântarea Securităţii, fără a avea experienţa necesară.

Jurnalul Naţional prezintă şi proba falsificării probelor accidentului din 1981/1982, recunoscută chiar de Traian Băsescu. Luni, Băsescu îl va primi la Bucureşti pe omologul său francez, Nicolas Sarkozy. În declaraţia lui Băsescu, pe care o prezentăm integral, acesta recunoaşte faptul că a falsificat probele unui accident din Portul Rouen pentru a se salva şi a păcăli statul francez. Accidentul cauzat de Băsescu are şi o altă explicaţie: actualul preşedinte a fost făcut căpitan de cursă lungă fără a fi respectate prevederile legale.

SENA ÎN FLĹCĹRI. Incidentul provocat de căpitanul de navă Traian Băsescu s-a petrecut acum 27 ani. Era una din primele curse în calitate de căpitan de cursă lungă ale lui Traian Băsescu. Primise pe mână conducerea navei Argeş la doar trei luni de la obţinerea brevetului. O lansare la apă însă cu ghinion. Pe Sena, în Portul Rouen, nava a luat foc la descărcarea încărcăturii. Alte 37 de nave au luat foc, de asemenea. Imediat, francezii s-au prins că focul a pornit de la nava actualului preşedinte şi au trecut la anchetă. 28 de zile a stat Băsescu la Rouen, pentru a le explica francezilor ce şi cum. A scăpat doar după ce i-a minţit. “Legislaţia franceză funcţiona corect. Adică nu trebuia să dovedesc eu că nu s-a produs poluarea de la mine, ci autorităţile franceze trebuiau să dovedească că s-a produs poluarea de la mine”, mărturisea Băsescu în 23 iunie 1998 într-un interviu acordat postului de televiziune Prima TV.

ŞTERGEREA PROBELOR. În interviul citat, actualul preşedinte recunoaşte că a ascuns probele vinovăţiei sale în accidentul de la Rouen. “Am explicat organelor de Securitate ce s-a întâmplat cu noi acolo şi, acum pot să o spun public, nu mai e nici un secret, am schimbat ceva în instalaţie înainte să permitem accesul autorităţilor franceze la bord, ceea ce a făcut imposibilă demonstraţia, demonstrarea vinei noastre”, spunea candid Băsescu.

CĹPITAN DE CURSĹ LUNGĹ LA FĹRĹ FRECVENŢĹ. Tudorel Dănilă, un fost marinar emigrat în Canada în anii ’80, a explicat pentru Jurnalul Naţional traseul unui absolvent de marină până a deveni căpitan de cursă lungă. Dănilă este un fan al preşedintelui. Totuşi, el spune ceea ce ştie. El spune că, în mod normal, unui candidat îi trebuiau nouă sau chiar zece ani pentru a trece toate etapele necesare obţinerii acestei calităţi. Dănilă spune că Băsescu a terminat marina în 1974 şi a devenit căpitan de cursă lungă în 1981. “Practic, şi nici teoretic, nu se poate. Probabil pe linie de partid sau pe linie de alte activităţi extraprofesionale se dădeau nişte dispense. Aceste dispense se dădeau în primul rând pe pile. Trebuia să ai relaţii mari”, spune fostul marinar, stabilit acum în ţara frunzei de arţar. El spune că au fost câteva cazuri de căpitani de cursă lungă făcuţi pe pile înainte de trecerea numărului de ani necesari. Este vorba de cazul lui Florentin Scaleţschi, care la 27 de ani a fost făcut căpitan: “Se vorbea atunci în flotă. Mama lui era bună prietenă cu doamna Găinuşă, care pe vremea aceea era în Comitetul Central al PCR şi parcă şi ministru”.

CV PREZIDENŢIAL ÎN NEREGULĹ. Dănilă spune că despre Băsescu se vorbea în flotă că ar fi avut tot o susţinere importantă. “Eu îţi vorbesc ca un marinar. Nu se poate ca după şase ani de zile de marinărie să ajungi peste noapte căpitan de cursă lungă. Trebuie să treci prin tot felul de etape. La nave mai mici, apoi la nave mai mari şi tot aşa. Pe mine, ca marinar, mă surprinde această evoluţie”, ne mai spune fostul marinar, care spune că este de ajuns să citeşti cv-ul prezidenţial pentru a-ţi da seama că ceva nu este în regulă, mai ales dacă ai lucrat în branşă. “Ajungi căpitan de cursă lungă, mai apoi conduci Biruinţa – nava amiral a flotei române. Mie mi se pare ceva prea aglomerat, prea împachetat”, mai spune Dănilă.

Reply To President Traian Basescu’s Claim That Jurnalul National Lied About His Businesses

basescuj.jpg

17/03/2008 de Andrei Badin

Upon his return Friday from a trip abroad, President Traian Basescu made strong statements against the alleged media attacks targeting himself and his family. Jurnalul National was one of the media outlets mentioned in Basescu’s speech, for an article published in its Friday issue, detailing the businesses ran by Basescu’s family between 1994 and 2001.

Basescu said the Jurnalul National article was basically one fat lie.

To this statement, the author of that article gives his own reply:

• The President should recall his own statements regarding the prosperity his family arrived at while running the now famous ice-cream factory;

• I am not a partner of Mugur Ciuvica, of the Group for Political Investigation. I had no connections, ever, with this organization. I met Ciuvica only once, some seven years ago;

• I never stated that the bank credit which the company owned by the President’s brother and wife took in 1994 would have been provided via the PHARE funding. The credit was granted by the European Bank for Reconstruction and Development, or EBRD, at a lower interest rate than on the free market – a preferential treatment the President failed to address in his public statement. He also failed to mention that the collateral for this credit was the apartment he owned in Constanta city, and that he paid the credit back with a delay;

• In 1997 the Government adopted and emergency ordinance annulling debts some companies had to the Rural Bank şlater bought by Raiffeisen Bank, Austriaţ. I did not say the President, then the Transportation minister, actually initiated the ordinance. But I did say that the President used his position to get the company owned by his family on the list of companies “forgiven” from paying their debts, and that he also worked towards keeping from publication in the Official Journal the appendices to the ordinance where these companies were listed. Thus, Mr. President, you performed in an illegal and immoral manner. And, incidentally, that Government was not headed by Mugur Isarescu, as you wrongly stated;

• Mr. President, you made repeated public statements about the ice-cream company owned by your family members. Now you try to dissociate yourself from it.

• However, what stays as a matter of public record is this: Friday night you said “I had never had a PHARE credit line. But on January 18, 2000, the media recorded you stating that “I have 20% ownership in an ice-cream company built on a PHARE credit of one million dollars.” And on March 3, 2000, daily Evenimentul zilei wrote that you got other bank credits too, or a 100 million lei credit at the time, and that you were about to get a 50,000 USD worth credit from PHARE funding;

• In your statement Friday you did not answer the accusations made by Jurnalul National regarding the fact that you were breaking the law while holding the position of Transportation minister, since you were also acting as a sole administrator for two companies active in the transportation sector: Triton Company SA and MT Vega Transport SRL. Furthermore, the latter company had its fiscal address at the Government funded home you lived in, which again was in breach of the law;

• The statements I made in the article you challenge, Mr. President, were based on further documentation I made, starting from the initial accusations leveled against you by the former  head of the Government Control Body, Valerian Stan. He was the one to first bring up publicly the fact that you took a credit in 1994 and that you tried to annul your debt to the Rural Bank by way of the 1997 ordinance. You took Stan to court for slander, on these allegations, but the court decided in a February 12, 2002 ruling that no slander was involved, thus crediting the allegations as being factually true. Hence, trying to level against Jurnalul National accusations of slender cannot stand trial, since a court already ruled on the matter.

• What stays, though, it is your decision, Mr. President, to manipulate the public opinion with choosing to not answer the well documented questions raised up by your dubious behavior as a public servant, with distorting the statements made in the article and with leveling accusations against your political enemies, while claiming that you are a victim;

In fact, the only victim here is the public and the public office you abused. You, Mr. President, failed to tell the truth and cast outright lies to cover your tracks.

• Translated by  Anca Păduraru

A Bolshevik vision on the media

Maria si Traian Basescu

18/03/2008 de Ion Cristoiu

At the jubilee of the General Assembly of the Great Cities in Romania, Traian Basescu quickly went over the great problems of the Romanian city administrations in 2008 in order to say certain things regarding his speech on the Otopeni airport on Friday, the 14th of March 2008. The reason for that is the reaction of the newspapers and televisions in Romania to his attack against the media. President Traian Basescu wanted to say he didn’t attack the entire media, but some measures taken by a part of it. Therefore, the group of journalists that support the President no matter what said the President announced his position as far as the media was concerned on the airport. However, we believe that, on Saturday, the 15th of March 2008, the President did not announce his position. The Presdient did no more than to restate his position in a spectacular manner.

 In Otopeni, as well as at the Mayors’ Assembly, Traian Basescu wanted to show that he was a politician who risked denouncing a phenomenon of the media nowadays. Under the circumstances in which certain people own parts of the media, many journalists develop great campaigns against the economical and political enemies of the owners of the newspapers they work for. These are campaigns in which they receive high sums of money from their bosses to say certain things in their articles. The theory according to which there are journalists that write on command bribed by interest groups isn’t new in the politician career of Traian Basescu. He said it when he was the mayor of Bucharest, when he ran for President and afterwards, when he became the Romanian President. He said the Adrian Nastase Government paid the journalists when he was the Mayor of Bucharest.

 During the first months of mandate, the financers were the illegitimate groups of interest. Now, Traian Basescu believes the media moguls pay the journalists. The President searched for a metaphor to describe these journalists and he said they were like ATMs. The theory of journalism on command is not new in the after-the-Revolution period either. There have been a lot of politicians who said certain journalists were paid to denigrate their image. The money came from the American Imperialism, the Hungarians, the Russians, CIA, KGB, the Mafia, and the Opposition. They also accused me of being paid by some of the groups mentioned above and by other political formations that existed in Romania. On numerous occasions, I showed that looking for other reason than my own beliefs for the articles I wrote didn’t give any other results than to make us think of the well-known thesis of Lenin in the party organization and literature on the 13th of November 1905, according to which writing depends on the money of the bourgeois.

 In the 50s, the imperialist groups materialized this thesis in denouncing the ones who criticized the Stalinist dictatorship as agents paid with US dollars. Now, Traian Basescu says the journalists write as ordered by the newspaper owners and are paid in euros. For the Bolsheviks in 1950, the paid journalists doubted the popular democratic state. Traian Basescu says that, in 2008, the journalists that criticize him doubt the authority of the state institutions. Traian Basescu was educated at one of the most primitive schools in the communist period: the military school. One can easily see that!

When the journalists he attacked rightfully reacted after being named enemies of the people, Traian Basescu defended himself by saying he didn’t attack the freedom of the press because he didn’t release any decree to stop the freedom of speech. He certainly didn’t release any decree that would send the journalists he accused on the chair. He didn’t do it, because this is impossible for him to do at the moment. But wouldn’t he do it if he had the needed means?!

 • Translated by Sorin Bălan 

Jurnalul National

Cine si de ce i-a cosmetizat biografia? Adevarata varsta a Elenei Basescu

elenabasescuc.jpg
Miercuri, 19 Martie 2008
elenabasescucc.jpg
Aşa arată Elena Băsescu înaite de peelingul chimic

Dupa ce a devenit secretar general al tineretului PD-L, fiica presedintelui a fost taxata de presa pentru greselile grave de exprimare si nu numai. S-au gasit, insa, destui care i-au luat apararea, argumentul principal fiind tineretea, adica cei numai 24 de ani ai mezinei prezidentiale. Si totusi, ce varsta are Elena Basescu? Analizand presa si internetul, raspunsul e 24 spre 25. Articole din presa anului trecut consemneaza, bunaoara, ca tanara a implinit 24 de ani, site-ul Wikipedia afirma ca e nascuta in 1983, iar in biografia lui Traian Basescu din ultima editie a “Who’s who” se arata ca are doi copii: Ioana, nascuta in 1978, si Elena, nascuta in 1983. Aceleasi informatii sunt prezentate si in alte biografii ale presedintelui ori ale fiicei sale, in zeci si sute de articole de presa. Au existat si referiri corecte la varsta reala a fiicei presedintelui, dar acestea au trecut mai degraba neobservate. Recent, ziarul nostru a prezentat o afirmatie din 1991 a lui Basescu, potrivit careia Elena, aflata in clasa a 5-a, nu a mai fost primita la o scoala din Constanta. Unii cititori au sanctionat, pe site-ul Cancan, articolul in cauza si “ignoranta” autorilor, sustinand ca Elena nu avea cum sa fie in clasa a 5-a in 1991, atat timp cat are acum 24-25 de ani.

A intrat Elena Basescu in “criza de timp”?

Cancan e in masura sa clarifice pentru cititori aceasta chestiune, odata pentru totdeauna: Elena Basescu este, conform datelor oficiale consultate de noi, nascuta la 24 aprilie 1980, ceea ce inseamna ca, in scurta vreme, ea va trece pragul spre 29 de ani. Diferenta dintre ea si Ioana Basescu e de numai 3 ani, fiica cea mare fiind nascuta in 1977. De asemenea, Elena e cu 5 ani mai mare decat iubitul ei, Andrei Hrebenciuc.

Daca e corecta declaratia Elenei dintr-un interviu de anul trecut, potrivit careia a intrat in PD la varsta de 15 ani, inseamna ca ea are 13 ani vechime in politica, deci nu e chiar atat de novice. Cand Traian Basescu, spre exemplu, a trimis-o pe centura politicii pe Lavinia Sandru, vicele PIN avea 30 de ani, deci doar putin peste varsta de acum a Elenei, cand presa ii critica prestatia politica.
“Mafiotul” Chiuariu avea, si el, putin peste 30 de ani cand il tavalea presedintele, Elena Udrea era vehement contestata la 31 de ani, alti ministri, secretari de stat si parlamentari ai momentului au in jur de 30 de ani si au intrat in tavalugul presei ori al lui Basescu inca de acum cativa ani, de la inceputul mandatelor. Marea intrebare: confuzia in jurul varstei Elenei a fost una intamplatoare, sau fiica presedintelui a intretinut in mod constient mitul celor 3 ani in minus, intrata, poate, si in criza de timp pe drumul realizarii personale?

Ar putea, de asemenea, acest lucru sa aiba legatura cu operatiile estetice pe banda despre care presa a relatat ca si le-a facut fiica presedintelui la nas, ten, buze, plus peeling chimic, extensie de par, gene false, lentile de contact etc.? Una peste alta, are fiica presedintelui o problema cu propria varsta?

(B.T.I.)
Elena Băsescu, fiica cea mică a preşedintelui, a apelat la bisturiul chirurgilor plasticieni pentru a-şi corecta defectele genetice.

Nemulţumită de felul cum arată tenul şi nasul său, mezina familiei Băsescu a apelat la serviciile doctorului Constantin Stan (clinica Medical Service), recunoscut chirurg plastician printre vedete.

De-a lungul timpului, obsesia pentru metodele de înfrumuseţare a creat dependenţă. Elena petrece lunar zeci de ore în centrele de înfrumuseţare, cheltuind sume exorbitante.

Anual, investiţia în extensii, unghii, bronzare artificială, gene false, lentile de contact şi colagen în buze se ridică la aproape 5.500 de euro. Pe de altă parte operaţiile estetice de reconstrucţie, rinoplastie si peeling chimic au costat-o 8.400 de euro.

Înainte

 Aşa arată Elena Băsescu înaite de peelingul chimic, foto sus. Petele, în urma expunerii excesive la solar, ca şi urmele de acnee, nu puteau fi acoperite nici măcar de un fond de ten profesional. Nici buzele nu erau modificate de “serul minune”, Elena conturându-le doar cu un creion cosmetic.

La momentul respectiv nu “descoperise” nici genele false, care creează impresia de ochi mari. Elena a apelat la creionul dermatograf şi la rimelul folosit în exces. Rezultatul nu a fost tocmai unul estetic!

 Cearcănele proeminente,  probabil în urma unei nopţi albe prin cluburi şi urmele vineţii ale rinoplastiei s-au dovedit a fi greu de cosmetizat chiar şi cu un machiaj de calitate.

În urma renunţării la extensiile de păr, podoaba capilară a Elenei a avut de suferit. Şuviţele de păr rupte au fost prinse, urmând ca la scurt timp să fie “mascate” de alte meşe ataşate.

După

Peeling chimic 400 de euro

Din cauza faptului că are probleme cu tenul: acnee şi pete în urma expunerii excesive la solar, Elena a apelat la peeling-ul chimic. Acest procedeu de înfrumuseţare se realizează prin aplicarea unui acid pe faţă, care arde un strat de piele. Se recomandă internarea ambulatorie, deoarece faţa trebuie ferită de microbi, până la formarea unei cruste. Curăţarea completă a feţei se realizează în trei săptămâni.

Rinoplastie (operaţie nas) 2 x 4.000 de euro

În celebra clinică privată a doctorului Stan, din Bacău, Elena a păşit de două ori pentru reconstrucţia nasului. După clişeul “se poate şi mai bine”, mezina familiei prezidenţiale a considerat că se poate să ajusteze şi mai mult. După a doua intervenţie chirurgicală de remodelare, Elena s-a declarat mulţumită.

Tatuaj la buze 300 de euro

Pentru a da impresia de un mai mare volum la buze, Elena şi-a conturaj buzele injectate cu colagen, printr-un tatuaj permanent.

Lentile de contact 500 de euro/an

Elena Băsescu s-a născut cu ochii căprui, dar să nu vă mire dacă o vedeţi şi cu ei verzi. Asta pentru că, din când în când, poartă lentile de contact. Acestea costă 300 de lei (85 euro) şi se schimbă după 30 de purtări, sau cel târziu o dată la două luni.

Unghii false 400 lei/lună

De aproape cinci ani, Elena are unghiile construite din acril. Pentru întreţinerea acestora, fiica preşedintelui are programări de cel puţin două ori pe lună la Perfect Nails.

Colagen în buze 400 de euro

Complexul buzelor subţiri sau doar dorinţa de a corecta unde natura nu a fost prea generoasă au determinat-o pe Elena să îşi injecteze colagen în buze. Acest procedeu se repetă la fiecare cinci luni. Unii chirurgi plasticieni folosesc şi grăsime naturală, obţinută din corpul persoanei (zona genunchiului, a şoldurilor), în idea că organismul respinge un corp străin.

Gene false din păr natural 100 de euro/lună

Pentru a da impresia unor ochi mari, Elena a apelat la iscusinţa unei cosmeticiene a salonului “Ella Style”, recunoscută printre divele autohtone. Ella, cosmeticiana, îi aplică genele din păr natural una câte una. Printre colegele de la salonul de înfrumuseţare se numără Elena Udrea, Monica Columbeanu, Iulia Albu.

Extensii de păr 1.000 de euro

O dată cu încheierea sezonului estival, Elena a încercat o schimbare de look. Aceasta şi-a aplicat extensii de păr, renunţând şi la breton.

Bronzare la solar 25 lei/10 minute

Nelipsite din ritualul de înfrumuseţare sunt şi şedinţele de bronzare artificială la un centru din reţeaua Ergoline. De cel puţin două ori pe săptămână, Elena îşi menţine bronzul, expunându-se la “ultravioletele” interzise în alte ţări.

Cancan

Preacinstitul Băsescu, colţ cu Mihăileanu

mihaelianu.jpg

ŞTEFAN MIHĂILEANU NR. 2. Traian Băsescu şi-a trecut în buletin locuinţa pe care a fost acuzat că şi-a repartizat-o ilegal
“Pe mine nu m-a găsit Revoluţia băiat sărac. Dacă mă căutaţi la CEC în vremurile acelea, vedeaţi că aveam un milion de lei. Iar înainte de a-mi cumpăra Mercedesul am avut trei maşini Audi”, afirma el într-un interviu publicat la 12 iunie 2002 de Jurnalul Naţional. Şi explica sursele acestor bani: “După 12 ani de serviciu pe mare, după trei ani de serviciu în Belgia, eram un om care câştigase bani mulţi. În Belgia aveam salariul mai mare de vreo cinci ori decât cel al ambasadorului român la Bruxelles. Dacă ne luăm numai după salariu”. Dacă e să nu ne luăm numai după salariu?
  • Jurnalul Naţional: S-a făcut buf (n.r. – contrabandă) pe nava dvs., domnule Băsescu?

Traian Băsescu: O, da!

  • Şi dumneavoastră?

După ce am ajuns comandant nu am mai avut nevoie!

  • Dar înainte?

Am fost marinar, ca orice marinar! Nimic din ce fac marinarii nu îmi este străin!

  • Se spune că un comandant era iubit dacă aducea nava acasă şi dacă pe nava lui se făcea contrabandă.

Nu mi-am adus niciodată echipajul cu mâna goală acasă pentru că era o prostie.

MITUL ÎNGHEŢATEI. Averea făcută din fabrica de îngheţată s-a dovedit şi ea o minciună. În acelaşi an, 2002, într-un articol intitulat “Averea lui Traian Băsescu nu se regăseşte în câştigurile lui legale”, Jurnalul Naţional demonstra printre altele, pe bază de documente de la Registrul Comerţului, declaraţii de avere ale lui Traian Băsescu şi declaraţii de impunere pe venit, că celebra firmă de îngheţată nu adusese Mariei şi lui Traian Băsescu în şapte ani decât 24 de milioane de lei vechi. Profitul, mic de altfel, fusese în fiecare an reinvestit. De altfel, primarul de atunci declara ca sursă de venit doar salariul. Traian Băsescu nu a avut replică faţă de ampla anchetă.

AFACERI SUSPECTE CU CĂŞUNEANU. Pe acest fond, apăreau extrem de suspecte tranzacţiile dintre el şi omul de afaceri Costel Căşuneanu, cunoscut acum drept “Regele astfaltului”, pe atunci client al Ministerului Transporturilor, de la care obţinea licenţele de transport pentru circa 100 de tiruri pe care le deţinea. Şi… “bun amic” cu actualul şef al statului, după cum declara chiar Traian Băsescu.

La 9 august 2000, Traian Băsescu cumpără un teren intravilan de 3.700 de metri pătraţi în Pădurea Băneasa (Aleea Privighetorilor, zona Grădinii Zoologice), pe care plăteşte, cu banii jos, potrivit contractului publicat de Jurnalul Naţional, circa un miliard şi jumătate de lei. O adevărată afacere: 13 dolari metrul pătrat, când agenţiile imobiliare cotau zona la circa 200 de dolari/mp. Ciudat, Costel Căşuneanu cumpăra şi el în aceeaşi zi, de la acelaşi proprietar, parcela învecinată, egală ca suprafaţă, dar pe care plătea de circa trei ori mai mult: aproape cinci miliarde de lei vechi.

O lună mai târziu, Traian Băsescu cumpăra de la Căşuneanu un Mercedes-Benz, fabricat în 1997, înmatriculat în România cu doar zece zile înaintea vânzării, pe care primarul plăteşte 390 de milioane de lei. 13.000 de dolari adică. “E un preţ, nu a fost degeaba”, explica Băsescu chilipirul.

MINCIUNA. Doi ani mai târziu, ca să poată justifica banii cu care cumpără vila din Otopeni, Traian Băsescu vinde terenul din Privighetorilor unei anume Gabriela Blaj, coincidenţă, tot din Oituz, precum Căşuneanu. Primeşte de zece ori mai mult decât a dat: circa 12 miliarde de lei vechi. Jurnalul Naţional deţinea atunci informaţii potrivit cărora Gabriela Blaj era cumnata lui Căşuneanu. Traian Băsescu afirmă însă: “Habar nu am cine este această doamnă. Eu am vândut terenul prin notar”. Surpriză! Memoria îi joacă feste domnului Băsescu şi, în mai 2007, într-o emisiune la TVR, îi dă replica lui Victor Ciutacu: “Eu nu am cumpărat un teren de la Căşuneanu, eu i-am vândut. Şi i-am vândut sub preţul pieţei”.

CASA DIN MIHĂILEANU. Paravanul Gabriela Blaj nu a fost unic. Traian Băsescu s-a folosit de propria fiică, Ioana, pe post de paravan. La 21 octombrie 2002, el cumpără vila din Otopeni, pentru ca trei săptămâni mai târziu să o doneze fiicei sale. Eliberat de calitatea de proprietar al unei locuinţe în Bucureşti, primarul Băsescu îşi repartizează casă de la Primărie. Celebra deja locuinţă din Ştefan Mihăileanu nr. 2. Când presa îl acuză că a intrat ilegal în posesia acesteia, în februarie 2005, Administraţia Prezidenţială face public, printr-un comunicat de presă, angajamentul preşedintelui de a da înapoi această casă, din “respect faţă de bucureşteni” şi pentru că, în calitate de şef de stat, are locuinţă pe viaţă de la statul român. Apărat în instanţă de Elena Udrea, Traian Băsescu se răzgândeşte: rămâne proprietar!

Între timp, casa din Otopeni, pe care Ioana Băsescu nu avea drept să o înstrăineze, potrivit actului de donaţie (publicat de Jurnalul Naţional) fără acceptul tatălui, este locuită acum de Virgil Cîrstea, tartorul afacerilor de la Administraţia Lacuri şi Parcuri, un apropiat al preşedintelui şi al Elenei Udrea. Casa este luată însă tot cu paravan, oferit de o familie din Constanţa.

“Respectul” preşedintelui pentru ziarişti

Şeful statului, care pretinde respect de la reprezentanţii presei, s-a manifestat “plin de respect” de-a lungul timpului faţă de aceştia. Până la celebrele “păsărică” şi “ţigancă împuţită” cu care a catalogat-o pe Andreea Pană (foto), de la Antena 1, în ziua referendumului, şi după acest moment, exemple sunt cu nemiluita.În 2005, la bilanţul Poliţiei, Roxana Nica, reporter Antena 1, îl întreabă cum i se pare poliţia română în acest mandat. “În orice caz mult mai frumoasă decât tine”, îi răspunde Traian Băsescu. În decembrie 2005, la bilanţul Alianţei PNL-PD, şefului statului i se pare nepotrivită întrebarea Mediafax dacă a fost invitat sau a venit din proprie iniţiativă şi răspunde: “O lipsă de bun-simţ mai mare nu am văzut la un ziarist!”. Pe Dana Grecu (Antena 3) se oferă pe podul de la Mărăcineni să o angajeze la Cotroceni pentru că e blondă. Pe Oana Sultănoiu (Realitatea TV) o invită să se urce pe masă pentru a-i arăta ce a învăţat el la cursurile de resuscitare. Pe Gabriela Antoniu (Jurnalul Naţional) o invită pe Şoseaua de Centură, după ce o cataloghează “cretină şi tâmpită”. Pe Mircea Marian (Adevărul) îl etichetează drept “nerod” pentru că a întrebat în China despre solicitarea grupului Ilieşiu legată de condamnarea comunismului. Pe Ovidiu Zără – “găozar” pentru că l-a întrebat despre ofiţerii fostei Securităţi care mai activează acum în SRI. Sorinei Matei, de la Antenă, care îi solicita o declaraţie despre o moţiune de cenzură, i-a răspuns: “Sigur, vin direct în birou la tine să o facem!”. Ziaristul Cristian Şuţu, de la Cotidianul, susţine pe blogul său că a fost înjurat cu ani în urmă de Traian Băsescu, într-o formulă extrem de vulgară, cuprinsă, potrivit ziaristului, între următoarele iniţiale: “dpm”.

De la trustul lui Voiculescu, a mutat din când în când tunul şi pe trustul lui Vântu. “Întrebarea dumneavoastră demonstrează tupeul unor mafioţi! Mafia plăteşte şi întreabă: nu cumva şi dumneavoastră sunteţi…!?”, răspunde el întrebării adresate de un reporter de la Realitatea TV în legătură cu afacerile familiei Udrea-Cocoş. La Rast, reporterul Lucian Dindirică (tot Realitatea TV) a fost atacat virulent pentru că l-a întrebat pe Traian Băsescu de ce nu a venit mai devreme în zona calamitată, comparativ cu Mărăcineni: “În spatele tău, care îl ai pe Vântu, cum plângi tu de mila oamenilor, băiatule?! Ştii câte sute de mii de oameni au rămas fără bani din cauza patronului tău? Lasă demagogia!”.

Comunicat oficial – Băsescu răspunde Jurnalului Naţional

Administraţia Prezidenţială a dat ieri publicităţii următorul comunicat de presă: “Preşedintele României, Traian Băsescu, constată cu regret că ziarul Jurnalul Naţional, parte a trustului Intact, aparţinând familiei Voiculescu, continuă politica de denigrare zilnică a şefului statului.Constatând abdicarea de la principiile jurnalismului exercitat cu bună-credinţă, Preşedintele României consideră că informaţiile fără acoperire în fapte sau datele distorsionate constituie doar un instrument de propagandă şi nu răspund nevoii de informare a publicului.

Preşedintele României aminteşte că subiectele tratate vineri, 14 martie 2008, şi luni, 17 martie 2008, referitoare la creditele angajate de domnul Mircea Băsescu şi, respectiv, apartamentul din Strada Mihăileanu au mai fost abordate de Jurnalul Naţional, iar, la acel moment, şeful statului a clarificat faptele. Pentru corecta informare a publicului, poate fi reluat comunicatul Administraţiei Prezidenţiale din 3 februarie 2006, accesibil pe site-ul instituţiei. Referitor la informaţiile privind apartamentul din Strada Mihăileanu există rezoluţia Parchetului General nr. 150/2005, care a fost comunicată public”.

Jurnalul National

Andreea Raicu : Un oras minunat

andreearaicu1.jpg

Un oras minunat

Martie 13th, 2008

Sunt in Budapesta si in ultimele zile am incercat sa ma imprietenesc cu o raceala ingrozitoare care nu ma lasa sa fac prea multe lucruri. Dupa doua zile in care am refuzat sa ies afara am plecat intr o plimbare linistita prin orasul vechi. Mai fusesm in Budapesta, dar niciodata nu a existat suficient timp pentru promenade. Pacat…am pierdut mult…dar am recuperat acum…parca am pasit intr-unul din basmele pe care mi le citea bunica mea in copilarie. Era ca o poveste atat de frumos scrisa. Alei inguste, stradute cu cladiri vechi si frumoase, restaurante intime care te imbiau sa intri in atmosfera de acum cateva secole, coridoare in curtea palatului, scari si intari ascunse, catedrala impunatoare in stil gotic cu imbracaminte danteleta si palatul care trona deasupra tuturor…Aveam senzatia ca sunt o printesa care admira privelistea minunata care se vedea din curtea castelui ei…Dunarea linistita, podurile si Parlamentul frumos luminate..o splendoare care m-a facut sa uit de raceala ingrozotoare si ploaia care nu inceta sa cada.
E incredibil cum la numai cativa km de tara nostra exista asemenea locuri frumoase minunate.

 

Welcome to my world

M-am indragostit! Foarte tare! De ceva timp…de cateva luni. Ciudat. La inceput nu numai ca nu mi placea, dar ma scotea din sarite…departe de a fi dragoste la prima vedere cum imi imaginam eu ca trebuie sa inceapa povestile de iubire… era simplu, destul de prietenos, dar cerea prea mult in comparatie cu ce avea sa ofere. Am petrecut timp impreuna si mi-am zis ca oricine merita o sansa desi, recunosc, nu eram convinsa ca vreau sa o ofer de data asta. Ne-am vazut zi de zi, imi spunea lucruri frumoase, lucruri noi, … oamenii din jur au inceput sa-l caute, sa vorbeasca despre el, sa-l comenteze…am realizat ca m-am inselat…avea multe de oferit…eram fericita ca i-am dat o sansa noului meu prieten…ne-am certat, m-au enervat lucrurile pe care le spunea, dar simteam nevoia sa-l intalnesc tot timpul si sa aflu si ce spun si ceilalti despre el. Vreau sa va indragostiti si voi…de blogul meu. Cum am facut o eu cu blogul lui Tudor. Incepand de azi voi asterne in paginile acestea ganduri, voi impartasi experiente, voi deschide o usa catre o parte din viata mea pe care va invit sa intrati si sa mi spuneti parerile

Andreea Raicu

 

Elena Udrea îşi caută prieteni pe internet – „Reiterez invitaţia de a ne întâlni la o cafea”

elenaudrea5.jpg

Se pare că bogăţia i-a subţiat cercul de prieteni adevăraţi secretarului executiv al PDL,Elena Udrea. Fostul consilier prezidenţial nu s-a plâns niciodată de acest fapt, dar ATAC a aflat că politiciana simte nevoia să aibă prieteni, chiar şi printre cei care îi scriu pe blogul său.

Secretarul executiv al PDL, Elena Udrea, a lansat pe 3 martie o provocare extrem de tentantă anumitor internauţi cu care se întreţine la discuţii pe blogul său personal. Ea le cere celor cu care a ajuns să se cunoască pe net, fără să se vadă vreodată, să iasă la o cafea. Conform propriilor sale afirmaţii de pe blog, Udrea nu este la primul gest de apropiere de interlocutorii săi virtuali. „Pentru cei care stau nopţile pe acest blog, reiterez invitaţia de a ne întâlni şi de a dezbate subiectele în alt cadru, eventual la o cafea”, anunţă Udrea. Democrat liberala îi dojeneşte blând chiar pe cei care „data trecută n-au reacţionat” la invitaţia sa. După acest mesaj, secretarul executiv al PDL insistă cu întâlnirile, revenind cu o nouă invitaţie, pentru un anumit Balbeck: „Când aveţi drum prin Floreasca să mă anunţaţi şi pe mine. Dacă este vară şi e cald, poate bem o cafea”.

Bloggeri discriminaţi?

Imediat după propunerea Elenei Udrea au apărut şi tot felul de reacţii din partea celor care îi scriu pe blog. O parte din bloggeri s-au simţit discriminaţi. Sub pseudonimul „ira”, cineva îi atrage atenţia democrat-liberalei că invitaţia ei la o cafea în cartierul bucureştean Floreasca este discriminatorie pentru cei din provincie. Un alt vizitator al blogului Elenei Udrea, supranumitul „Ovidiu” îi sugerează subtil democrat-liberalei că de obicei bărbaţii sunt cei care invită femeile la o cafea şi nu invers. „Cer scuze, eu ca bărbat trebuie să vă invit la un restaurant sau la o cafea. Da, sunteţi o femeie atractivă, frumoasă şi inteligentă”, îi dă replică „Ovidiu” Elenei Udrea.

ATAC ONLINE Marţi, 11 martie 2008 | Ultima actualizare 10.03, ora 22:17

Oana Delia Penciules

Monica Stan, invitata la o orgie sexuala

monicastan4.jpg

Realizatoarea emisiunii “High- Life Confidential” de la B1 TV, Monica Stan, a avut parte de o experienta inedita la Carnavalul de la Venetia, fiind abordata, fara menajamente, de un doritor de aventuri sexuale. Bruneta a marturisit revistei “Maxim”, pentru care a si pozat in ipostaze sexy, ca Venetia este recunoscuta pentru orgiile sexuale care se organizeaza inaintea carnavalului si care aduna turisti nonconformisti din toate colturile lumii. Vedeta a dezvaluit ca un barbat i-a facut propuneri fara perdea si ei si iubitului ei, lucru care i-a socat si i-a determinat sa plece. “Cand primul doritor a venit si ne-a facut avansuri fara perdea, mai intai mie si apoi si prietenului meu, am zis ca e timpul sa plecam”, a marturisit Monica, care, departe de a fi o persoana sperioasa, a realizat ca e mai sanatos sa se retraga din lumea amatorilor de experiente sexuale inedite. Realizatoarea emisiunii “High-Life Confidential”, a precizat ca face televiziune doar din pasiune, activitatea sa de baza fiind afacerile, iar in viata ei succesul s-a aratat destul de brusc, dovada stand si faptul ca, inainte de a conduce un Porsche Cayenne, a avut o Dacie veche.

(U.M.V.)
monicastan5.jpg

La virsta de 23 de ani a intors armele impotriva Germaniei si a scurtat Al Doilea Razboi Mondial cu sase luni. Regele Mihai incheie campania Cotidianul despre monarhii Romaniei

regelemihai.jpg

Ultimul rege al Romaniei, Mihai I, este ultimul si in seria de patru episoade legate de problema monarhiei in Romania si importanta ei in istoria tarii. Campania a pornit dupa dezbaterea lansata pe site-ul Cotidianul in jurul interviului de la Londra cu printul mostenitor Nicolae.

„Regele Mihai a fost un rege depasit de situatie, cu doua domnii imature, de fatada. In timpul celei dintii, in copilarie, au condus altii pentru el, iar in timpul celei de a doua, de la tinerete, a condus dictatorul militar, maresalul Antonescu. Actul de la 23 august 1944 ramine memorabil si oportun, chiar daca a fost realizat cu cine s-a putut (comunistii, alaturi de ceilalti) si urmat de ocuparea tarii. Greva regala a fost o alta tentativa, personala si disperata, de a lupta cu evolutiile istorice. Era insa prea tirziu“, descrie pe scurt domnia lui Mihai I de Hohenzollern istoricul Ovidiu Pecican.

In 1925, Carol al II-lea renunta pentru a treia oara la tronul Romaniei. Regele Ferdinand, bolnav de cancer, batea spre 60 de ani. Un an mai tirizu, principele Mihai, fiul minor al lui Carol, era desemnat succesorul la tron si, dupa moartea lui Ferdinand in 1927, devenea pentru prima data rege al romanilor, la virsta de doar sase ani. A doua zi isi depuneau juramintul, in fata Parlamentului, cei trei membri ai regentei tutelare, care aveau sa aduca instabilitatea politica in tara: unchiul sau Nicolae, patriarhul Miron Cristea si juristul Gheorghe Buzdugan. „Regele minor nu indeplinea decit un rol figurativ“, spune istoricul Alin Ciupala.

Chemat sa salveze tara de framintarile politice, Carol al II-lea l-a dat la o parte pe fiul sau in 1930. Mihai I a reprimit insa coroana un deceniu mai tirziu, dupa abdicarea fortata a tatalui sau. „Cartea lui Arthur Gould Lee, «Coroana contra secerei si ciocanului», contine o relatare a regelui Mihai in legatura cu modul in care a ajuns rege. Povesteste ca era dimineata zilei de 6 septembrie 1940, cind telefonul de la capul patului a sunat. A raspuns, iar aghiotantul i-a spus ca trebuie sa se imbrace si sa vina in sala tronului pentru a depune juramintul. Regelui nu i-a venit sa creada, deoarece statuse cu Carol la discutii pina spre ziua si nu fusese vorba in nici un fel de abdicare“, descrie istoricul Ioan Scurtu. Pe 6 septembrie, la prinz, Mihai I depunea deja juramintul in calitate de rege al Romaniei.

„Primul decret pe care l-a semnat, imediat dupa depunerea juramintului, a confirmat decretul lui Carol al II-lea de numire a generalului Antonescu in calitatea de presedinte al Consiliului de Ministri, insarcinat cu depline puteri. La acest decret s-a adaugat faptul ca regele este cel care numeste presedintele Consiliului de Ministri. In forma initiala a decretului, din 5 septembrie, nu figura aceasta din urma prevedere. Aceasta a fost foarte importanta, pentru ca de ea a putut sa uzeze Mihai la 23 august 1944, pentru ca cel care numeste are si dreptul de a destitui“, continua istoricul. Acesta spune ca Ion Antonescu il acuza pe Carol al II-lea ca a furat si a distrus tara, il eticheta ca fiind paranoic si epileptic si a anuntat public ca ii fixase un program de studii universitare regelui Mihai, proaspat absolvent de liceu.

„Mihai I a fost tinut departe de orice decizie politica, iar mentinerea institutiei monarhice avea rolul de a masca un regim autoritar in care deplina putere era detinuta de Ion Antonescu“, sustine istoricul Alin Ciupala. „Tot regele povesteste ca, in ziua de 22 iunie 1941, a aflat de la Radio Londra ca Romania a intrat in razboi, desi formal el era capul ostirii. Actul a fost facut fara participarea lui, insa Mihai s-a grabit sa-i trimita lui Antonescu, in aceeasi zi, o telegrama prin care il felicita pentru decizia luata si ii ura deplin succes“, explica Ioan Scurtu. Regele in virsta de 20 de ani a vizitat si frontul, atit in Basarabia si Bucovina, cit si in Sevastopol. Potrivit istoricului, exista fotografii si filme cu Mihai I decorind ostasii romani remarcati in lupta impotriva bolsevismului.

Fiul lui Carol al II-lea a inceput sa fie mai activ de la sfirsitul anului 1943, cugetind la scoaterea Romaniei din razboi. „Negocierile diplomatice purtate cu acest obiectiv, incheierea armistitiului cu Natiunile Unite au avut si girul regelui, chiar daca nu o imputernicire formala. De exemplu, cind Barbu Stirbei s-a prezentat la Cairo, in martie 1944, pentru a negocia cu aliatii, a spus ca vorbeste in numele regelui, in numele lui Maniu si in numele maresalului Antonescu“, aminteste Scurtu.

In martie 1944, trupele sovietice calcau hotarele Romaniei si subjugau Basarabia, apoi o parte din Bucovina si din nordul Moldovei. „La 20 august 1944 a avut loc ofensiva sovietica. Frontul a fost rupt, iar in acest context a avut loc lovitura de stat de la 23 august 1944. De ce lovitura de stat? Pentru ca a fost totusi o abatere de la normele legale, in sensul ca in decretul din 6 septembrie 1940 regele numea si putea destitui presedintele Consiliului de Ministri, dar la 23 august cel care a fost numit, Constantin Sanatescu, nu mai beneficia de puteri depline. S-a revenit intr-un fel la Constitutia din 1923“, continua istoricul. In noaptea de 23 spre 24 august, Mihai I a parasit Capitala si s-a retras in Oltenia. „Bine a facut, deoarece in dimineata zilei de 24 august a urmat un bombardament masiv al armatei germane, in urma caruia a fost distrusa si aripa din Palatul Regal, unde tocmai avusese loc arestarea maresalului Antonescu“, aminteste Ioan Scurtu un episod norocos din viata regelui.

Intr-o transmisie radiodifuzata catre natiune si armata, Mihai I a proclamat loialitatea Romaniei fata de Aliati, a acceptat un pretins armistitiu oferit de acestia, a ordonat incetarea focului contra lor si a declarat razboi Germaniei. Dupa 23 august, regele a aparut in ochii opiniei publice drept cel care a scos tara din razboi, salvind un numar foarte mare de cetateni de la moarte. Lovitura de stat se estimeaza ca ar fi scurtat Al Doilea Razboi Mondial cu sase luni. In plus, la sfirsitul conflagratiei, Mihai I a fost decorat de catre presedintele american Harry S. Truman cu „Legiunea de Merit“ in cel mai inalt grad: Comandant Sef. In schimb, Romania a fost practic ocupata de trupele sovietice, conform intelegerilor intre marii aliati (SUA, Marea Britanie si URSS), iar regele, precum si partidele democratice n-au putut sa-si impuna vointa, relateaza Ioan Scurtu.

Istoricul vorbeste apoi despre greva regala din august 1945 – ianuarie 1946, cind regele a intrerupt legaturile cu guvernul Groza, sperind ca-l va putea demite. Petru Groza n-a demisionat, la sugestia sovieticilor, Mihai I trebuind sa reia legaturile cu guvernul. Ioan Scurtu fixeaza si episodul procesului lui Ion Antonescu, cind regele nu a semnat comutarea pedepsei pentru cei condamnati la moarte, in frunte cu maresalul: „Propunerea a fost a ministrului Justitiei, Lucretiu Patrascanu, ca ei sa nu fie amnistiati. Cind esti rege, exista solutia abdicarii daca socotesti ca actul respectiv este impotriva normelor legale, impotriva interesului national. Opinia mea este ca regele are totusi o responsabilitate in sfirsitul maresalului Antonescu si al colaboratorilor lui, in maniera in care a avut loc, cu sentinta stabilita dinainte, la Moscova. A fost un proces politic, nu unul juridic“.

La alegerile parlamentare din noiembrie 1946, Iuliu Maniu si Ion I.C. Bratianu au staruit ca regele sa nu formeze noul parlament, ales prin frauda, continua istoricul. „Totusi, in ziua de 1 decembrie 1946, regele a fost prezent, a citit mesajul si chiar a spus ca este fericit sa se gaseasca in mijlocul reprezentantilor Natiunii. Prin prezenta lui a validat practic alegerile din noiembrie.“ In mai 1946, regele l-a decorat pe Petru Groza pentru activitatea depusa ca sef al Guvernului, dezvelind in aceeasi luna si statuia Ostasului Sovietic, amplasata in fata Guvernului. „Cu acel prilej, a primit un avion din partea lui Stalin, Mihai fiind un foarte priceput pilot si pasionat de motoare. Regele avea o influenta tot mai mica, pina aproape de anihilare. Dupa dizolvarea PNT si arestarea lui Maniu si a celorlalti fruntasi taranisti, dupa autodizolvarea PNL, condus de Bratianu, regele nu mai avea practic nici un sprijin, si la 30 decembrie 1947 a fost nevoit sa abdice“, spune Ioan Scurtu.

Ultimul rege al Romaniei a primit actele abdicarii la Palatul Elisabeta, care era inconjurat de trupe inarmate. Petru Groza l-ar fi santajat cu executia a 1.000 de detinuti studenti daca nu abdica. De altfel, Mihai I devenise simbolul tineretului si al intelectualitatii necomuniste, miscarile studentesti din ’46-’47 avind sloganul „Regele si patria“, dupa cum spune antropologul Zoltán Rostás pentru Cotidianul. „Dupa ce Groza a primit actul de abdicare semnat de rege, s-a indreptat spre regina-mama Elena, rugind-o sa-i pipaie buzunarul de la spate al pantalonilor, pentru a vedea ce avea acolo. Regina nu a facut un asemena gest, iar Groza a replicat ca avea pus acolo un pistol, pentru ca nu voia sa pateasca precum Antonescu, cind a fost arestat la Palatul Regal. Asadar, regele nu a fost amenintat cu moartea, el si-a dat seama ca nu avea nici o solutie“, descrie Scurtu.

In iunie 1948, Mihai I s-a casatorit cu printesa Ana de Bourbon-Parma. Au trait la inceput in Marea Britanie, apoi s-au mutat in Elvetia. Regimul comunist i-a retras cetatenia romana in 1948, regele revenind in tara abia in 1992, intimpinat de ovatiile a peste un milion de persoane. Si-a reprimit cetatenia romana in 1997, pe timpul presedintelui Emil Constantinescu, si i s-a permis din nou sa-si viziteze tara.

Istoricul este cel care studiaza scrieri si artefacte din trecut, pentru a crea imagini concludente ale perioadelor care s-au scurs. Deoarece izvoarele pot fi interpretate in multiple moduri, istoria este un domeniu controversat. Perioada agitata din Europa, dupa anul 500 d.Hr., este numita si Evul Intunecat, cu toate ca a gazduit, pe alocuri, activitati dedicate culturii. Istoricul american Francisc Fukuyama a sustinut, in 1992, ca istoria s-a incheiat dupa caderea comunismului.

La inceputul lunii ianuarie, la 60 de ani de la abdicarea fortata, fostul suveran al Romaniei i-a predat stacheta succesiunii dinastice principesei Margareta. Ea urmeaza sa devina mostenitoare a familiei regale si va purta titulaturile de “Principesa Mostenitoare a Romaniei” si “Custode al Coroanei Romaniei”, potrivit Newsin. Dupa decesul regelui, principele Radu, sotul principesei Margareta, va primi, la rindul sau, titlul de “Alteta Sa Regala Principele Consort al Romaniei”. Totodata, regele Mihai si-a exprimat dorinta de a cere Parlamentului renuntarea la legea salica, potrivit careia succesiunea la tron se face exclusiv pe linie barbateasca. Argumentul: aceasta nu mai corespunde nici drepturilor din Europa de astazi, nici valorilor societatii romanesti. In ordinea succesiunii, principesa Margareta este urmata de a doua fiica a regelui Mihai, principesa Elena, si de Nicolae de Roumanie Medforth Mills, nepotul regelui. Familia regala a pastrat decizia de a-i exclude din linia de succesiune si din Casa Regala pe descendentii regelui Carol al II-lea.

Radu Mazăre: „Năstase are o problemă de imagine“

radumazaretrabuc.jpg

 Evenimentul Zilei Nr. 5098

Luni, 03 Martie 2008

Radu Mazăre crede că fostul premier Adrian Năstase nu a fost suficient de bătăios în a se apăra de acuzaţiile de corupţie, pe care le consideră nefondate. Primarul Constanţei crede că nu e bine pentru PSD să fie condus de doi lideri puternici, Geoană şi Năstase. Mazăre se consideră hărţuit de Traian Băsescu şi imbatabil în competiţia pentru primăria Constanţei.Mircea Marian: De ce aţi votat împotriva lui Adrian Năstase la ultimul Consiliu Naţional?
Radu Mazăre: E caraghios ce i se întâmplă lui Năstase. Băsescu l-a acuzat că fugea cu milioanele în geamantan şi l-a anchetat trei ani pentru trei termopane. E caraghios.

radumazarebatrana.jpg

M.M.: Dar nu l-aţi votat.

Din păcate, nu şi-a gestionat bine problema asta a acuzaţiilor nefondate de corupţie. Unul dintre motive este acesta, că n-a fost suficient de bătăios în a-şi apăra imaginea. A doua: eu nu cred că este bine ca, până la un congres, să existe doi lideri puternici în vârful partidului.

Ioana Lupea: Nu şi-a apărat
imaginea bine pentru că nu a făcut ca dumneavoastră?
Dacă vreţi, pentru că nu a făcut ca mine. Adică, n-a demonstrat că este nedrept ce i se întâmplă din ordinul lui Băsescu.

I.L.: Dar a făcut-o. Credeţi că
are o problemă de imagine?
Este o chestiune de imagine. Sper să şi-o repare.

M.M.: Nu cumva îi purtaţi
pică lui Adrian Năstase pentru că a spus că nu vă pricepeţi la politică, ci la contrabandă?
Nu sunt ranchiunos. Şi să ştiţi că fratele meu, Alexandru, deputat, l-a votat pe Năstase. M-am certat cu el şi mi-a spus că este singurul din partid care are un discurs virulent anti- Băsescu.

I.L.: Credeţi că partidul ar
trebui să se poziţioneze anti-Băsescu?
După părerea mea, Băsescu nu a făcut în ţara asta decât circ şi nu a construit nimic. După cât m-au hăituit procurorii, mie nu mai mi-e frică nici de Băsescu, nici de maică-sa, nici de fiică-sa.

radumazarezzzzz.jpg
M.M.: O cunoaşteţi pe Elena Băsescu?
Nu o cunosc, dar mi-ar fi făcut plăcere
radumazare11.jpg

M.M.: Aşa cum arată partidul acum, veţi câştiga alegerile?
Cred că nu am avut o prestaţie viguroasă cum ar fi trebuit să aibă un partid de opoziţie, cred că trebuia să taxeze o sumedenie de lucruri. De exemplu, baronul asfaltului Căşuneanu, care şi-a luat Buick de un milion şi câteva sute de mii de euro (n.r.- este vorba de un Bugatti Veyron, cea mai scumpă şi exclusivistă maşină din lume). Eu, dacă eram şeful partidului, ieşeam să arăt populaţiei lucrul acesta.

I.L.: Este baronul tuturor.
Euroconstruct şi Golden Blitz şi-au crescut cifra de afaceri de 800 de ori. Dacă eram şef al partidului de opoziţie taxam zilnic lucrurile astea.

I.L.: Aţi iniţiat suspendarea preşedintelui Băsescu şi aţi văzut ce s-a întâmplat.
Nu a fost suficient explicat. Aici trebuie să fii foarte clar şi concis. Băsescu ştie să o facă, numai că nu construieşte. În trei ani, n-am văzut un lucru pus cap la cap.

I.L.: Acum, că Geoană îl are alături pe Năstase, vor merge lucrurile mai bine în partid?
Părerea mea sinceră? Cred că şi la nivelul ziariştilor va începe să se pună întrebarea care se va termina la congres: eşti cu Geoană sau cu Năstase?

M.M.: Şi nu este o întrebare firească?
Nu neapărat. Românii sunt foarte conflictuali, iar presa exploatează lucrul acesta.

M.M.: În cazul Corlăţean, pe care l-aţi făcut fătălău plângăcios, nu credeţi că aţi exagerat?
Plângăcios l-am făcut abia după ce a apucat să se plângă. V-am explicat: a vrut să facă o lucrare urâtă. Ne-a dat acea hârtie pentru ca prefectul să o folosească şi respectivul să nu fie dat afară din consiliul judeţean, pentru că a fost dat afară din partid. Prefectul, bazându-se pe hotărârea lui Corlăţean, ataca în contencios administrativ şi suspenda hotărârea de excludere din consiliul judeţean. Era o lucrătură împotriva partidului.

M.M.: Dar l-aţi făcut plângăcios fiindcă s-a plâns. Ce era să facă omul? Să vă provoace la duel?
Nu. Trebuia să pună mâna pe telefon şi să spună: domnul Mazăre, a venit la mine cutărescu, a făcut contestaţie – care-i situaţia? Faptul că a trims o hârtie, fără să aibă dreptul, ca să fie folosită împreună cu prefectul liberal, nu este în ordine. Şi dacă ştii că ai un lider puternic şi cu gura spurcată, cum este Mazăre, nici nu te bagi fără să întrebi
.

radumazareusa.jpg

M.M.: Dar, pe vremea lui Năstase, v-ar fi dat afară din PSD.
Ei, ce să spun, că eu am câştigat primăria cu partidul. PSD a venit să mă roage pe mine să intru în partid, nu eu.

M.M.: Vreţi să-i provocaţi să vă dea afară acum?
După trei ani în care m-a hăituit Băsescu cu procurorii, dacă plecam, plecam atunci, că nu mă mai anchetau.

I.L.: Ion Iliescu este un câştig sau o pierdere pentru PSD?
Vreţi să mă ia partidul la scotocit. Ce vreţi, să-l critic pe Iliescu? E în opoziţie, îl chinuieşte. E o ruşine, după ce a fost şef de stat zece ani, să-l mai târâi tu, la vârsta lui, la tribunale. Ne facem noi, românii, de ruşine. L-am împuşcat pe Ceauşescu şi pe ăsta îl târâm prin tribunale.

I.L.: Nu ar trebui întrebat de revoluţie şi de mineriade?
Hai să vă zic de Ion Iliescu. Eu nu pot să-l apăr, ce a făcut cu mineriadele el sau Băsescu… Nu ştiu dacă Băsescu a adus trenurile cu mineri, cum se spune. Ion Iliescu a fost preşedintele ţării noastre zece ani, n-am avut războaie, n-am avut conflicte, am intrat în UE, am intrat în NATO.

DOSARE DE CORUPŢIE

radumazare10.jpg

“Băsescu ar fi vrut să mă aresteze“

M.M.: V-a pus DNA sechestru
pe avere?
Eu ştiu atât: au înnebunit toţi ziariştii, mă căutau să le spun despre sechestru, în condiţiile în care eu n-am fost încunoştiinţat şi nici avocaţii mei. De unde am tras concluzia că DNA a început campania electorală, dacă ştiau toţi ziariştii ceea ce eu nu ştiam.

M.M.: În ce dosar s-a decis sechestrarea
averii?
Celebrul dosar de retrocedare de terenuri în care sunt anchetat din 2005 fără să fi fost trimis în instanţă.

M.M.: L-aţi dat în judecată pe
Daniel Morar?
L-am dat, în nişte procese civile. Am cerut despăgubiri.

M.M.: Cât?

Nu mai ştiu cât. Singurul proces câştigat a fost împotriva IGP, o jumătate de miliard. Este adevărat, în prima instanţă, ei au făcut recurs. Trebuie şi să-şi ceară scuze, public, într-un ziar naţional de largă circulaţie şi în unul local, pentru că au spus că Mazăre a prejudiciat primăria cu şase milioane de euro, într-un comunicat de presă. Dacă voi câştiga şi la Curtea de Apel, o să vi-l dau să-l publicaţi în „Evenimentul zilei“.

I.L.: Câte dosare aveţi la DNA?

În Bucureşti, am unul singur cu care mă chinuiesc, iar la Constanţa am vreo 15 neînceperi de urmărire penală. Nu am nicio trimitere în judecată. Sunt acuzat că, atunci când am făcut retrocedări, am subevaluat, intenţionat, anumite terenuri. Am cerut procurorului realizarea unei expertize – ceea ce s-a întâmplat în dosarul „Flota“. Domnul Băsescu a avut două expertize, una din care rezulta prejudiciul şi o a doua, comandată de domnul Morar, care a constatat că nu există prejudiciul. Îi cer deci procurorului o expertiză şi, în acelaşi timp, am comandat eu, pe banii mei, un raport de expertiză extrajudiciară. Şi ce spun procurorii: resping cererea de efectuare a expertizei formulate de învinuiţii Mazăre etc.

I.L.: De cine sunteţi hărţuit?

Este chiar aşa de greu răspunsul? Din dispoziţia directă a domnului preşedinte mult iubit, care a avut două expertize şi eu nici una, am fost dat către Morar, Morar către Ţuluş, Ţuluş către procurorul de caz.

I.L.: De ce sunteţi important pentru Băsescu?
Ar fi vrut să mă aresteze. Dacă era o singură persoană care să declare că mi-a dat ceva, mă arestau. De ce? Ca să dispar din statutul de baron local, cum îmi spuneţi voi, iubit sau votat de populaţie, ca să poată câştiga domnii de la PD primăria din Constanţa. Cu mine este cert că nu or să câştige. Şi vor pierde şi alegerile la consiliul local şi la cel judeţean.M.M.: În 2004, aţi câştigat primăria, dar nu şi alegerile parlamentare.
N-am putut transfera din imaginea şi realizările de la nivel local la nivel naţional.

M.M.: Cu cine vă băteţi la
locale?
Cu nimeni.

I.L.: Nici cu Onaca?

Să fim serioşi. Nu ştiu să fi făcut ceva. Despre ce discutăm? Despre activitatea lui profesională pe care a încasat bani sau despre administraţie, despre lucruri făcute? Am a reproşa partidului lui Onaca că s-a opus cu obstinaţie tuturor proiectelor din Constanţa.

M.M.: Care?

Ultimul este transferarea a 20% din acţiunile portului la municipalitate.

M.M.: De ce guvernul cedează
nişte încasări pentru un primar din opoziţie?
Pentru că, în Europa, porturile aparţin fie integral, fie parţial autorităţilor locale. Acestea fac investiţii până la intrarea în port şi este normal să şi beneficieze. Portul Galaţi şi cel din Tulcea aparţin autorităţilor locale.

M.M.: Nu înţeleg de ce domnul
Orban face acte de caritate.
Nu înţelegeţi niciodată când se face un lucru bun. Sugeraţi că aş fi avut o înţelegere cu Orban.

I.L.: Aveţi o relaţie bună cu el?

L-am cunoscut la Chişinău, acum vreo cinci ani şi am mai vorbit de vreo două ori. Acest transfer îl ajută pe el şi PNL-ul, pentru că toţi constănţenii vor să aibă un beneficiu de pe urma portului.

ÎNTRE CRIMINALITATE ŞI PROTECŢIE SOCIALĂ

„Port pistol la mine de când mi-au confirmat poliţiştii că sunt foarte multe arme în ţară“

I.L.: Constanţa este un oraş
fruntaş în ceea ce priveşte criminalitatea. La infracţiuni violente, sunteţi pe primul loc.
Dar Craiova? Vreau să vă spun aşa: am liniştit oraşul după ce am devenit primar. Am avut celebra taxă de linişte, am angajat bodyguarzi, până în 2005 era linişte la orice oră pe stradă. După 2005, au venit portocalii la putere, iar şeful poliţiei nici măcar nu mai vorbea cu mine la telefon. Până acum o lună nu am avut nicio comunicare sau colaborare cu poliţia. Mă întrebaţi pe mine despre ceva care… Sunt foarte îngrijorat, dar eu trebuie să colaborez cu instituţiile statului. În loc să mă urmărească SRI, poliţia, ar trebui să urmărească genul ăsta de infracţiuni.


I.L.: Multe scandaluri sunt legate
de numele dv. – scandalul „Flora“, de exemplu, fraţii Vasea. Presa a scris că aveaţi afaceri împreună.
În vecii vecilor.

I.L.: Îi cunoaşteţi?

De două ori am vorbit cu unul. Odată m-a salutat într-un bar şi altă dată a venit la mine în audienţă, la primărie, în legătură cu o construcţie.

I.L.: Dar ce aveţi de împărţit cu
mafia din Constanţa? V-aţi luat un pistol.
Îl am din 1996. Pentru autoapărare, l-am închiriat de la poliţie. Am avut bodyguarzi din 2000, de când am început să fac ordine. Port pistol la mine de când mi-au confirmat poliţiştii că sunt foarte multe arme în ţară, de când nu se mai face control la vamă.

M.M.: Sunteţi în proces cu IGP,
dar ei v-au închiriat pistolul?
Ăla e inchiriat de la poliţia din Constanţa de 12 ani de zile.

I.L.: De ce sunteţi totuşi în
PSD? Ăsta este un partid de stânga, dumneavoastră sunteţi foarte bogat.
Cu cine mă comparaţi? Cu patronii dumneavoastră sau cu dumneavoastră?

M.M.: Cu noi.
Am considerat că oamenii nevoiaşi trebuie ajutaţi. Şi nu cred că, dacă cineva s-a îmbogăţit, cum ziceţi dumneavoastră, trebuie să uite de unde a plecat. Iar măsurile pe care le iau în Constanţa veţi constata că sunt clar de stânga – sprijinirea vârstnicilor sau construirea de locuinţe cu 500 de euro pe metru pătrat pentru tineri.

I.L.: Veţi avea bani să susţineţi
aceste proiecte?
Categoric. În următorul mandat, o să construiesc minimum 2.000-2.500 de case pe an.

I.L.: Construcţia începe după
alegeri?
Procedurile sunt făcute. Ştiţi care este problema dumneavoastră? Încercaţi să sugeraţi că nu mă voi ţine de cuvânt, iar toţi constănţenii ştiu că ce am promis am făcut, cu excepţia lucrurilor unde am fost blocat.

I.L.: De la pensionari v-aţi
îndreptat către tineri. Asta pentru că nu vă prea aleg?
Am avut de rezolvat probleme de infrastructură a oraşului. Şapte ani nu puteam să mă ocup să fac case pentru tineri, iar oraşul să fie fără lumină sau rupt de gropi.

„Dacă vrem să păstrăm
fauna intactă nu mai mişcăm nimic!“

M.M.: Există un proiect controversat,
cel de pe Lacul Sutghiol. Vreţi să distrugeţi fauna de pe lac.
În ce sens?

M.M.: Aduceţi bărci cu motor
lângă cuiburile păsărilor.
Nu pot să cred că la anii pe care-i aveţi şi la mintea deschisă pe care o aveţi sunteţi împotriva unor proiecte prin care să dezvoltăm anumite zone. Ăia, la Dubai, arabii, băieţi deştepţi, au făcut ce au făcut şi au tras tot turismul european.

I.L.: Acolo totul este artificial.

Când vedeţi că rusul face la Soci, pe partea cealaltă a Mării Negre, o insulă de 300-400 de hectare, în Marea Neagră, eu, că vreau să fac o insuliţă de 3-4 hectare şi să rezolv total problema zgomotului în staţiune… Staţiunea asta are jumătate din turişti veniţi pe tip sindical, cu familii şi jumătate pentru distracţie, pe care-i mut pe insulă. Absolut toţi hotelierii sunt fericiţi. Două firme spaniole stau cu banii gata să construiască insula.

M.M.: Ministrul mediului,
Atilla Korodi, v-a dat avizul?
Sunt în proceduri. Între timp, au pus Lacul Sutghiol în programul „Natura 2000“, cu păsările, cu clocitul şi aşa mai departe.

I.L.: Dar dacă aţi promova ecoturismul?
Nu poţi să păstrezi ecosistemul pe un lac situat într-o staţiune care, în weekend, se umple cu 100.000 de oameni. O să fugă păsările? Oricum duduie muzica în Mamaia.
I.L.: Alte municipalităţi pot. În Sicilia, sunt sute de mii de turişti, dar şi zone protejate.
Şi ce aţi vrea? Eu vreau să fac o insuliţă. Ceauşescu a făcut Lacul Siutghiol pentru agrement. Dacă vrem să păstrăm natura şi fauna intacte, trebuie să nu mai mişcăm nimic. Aşa ar fi cel mai bine, să nu mai construim nimic, să nu mai facem turism de agrement şi să plângem că turcii şi grecii prosperă

.I.L.: Aţi promis că veţi amenaja parcurile din Constanţa. Dar s-au distrus două parcuri în mandatul dv.
Vorbim de mallul din Parcul Tăbăcăriei? A venit avizul de mediu semnat direct de Sulfinica.

TESTUL DE SINCERITATE

Jucăria lui Radu Mazăre: „O Toyota din ’77, aia din «Daktari»“


M.M.: Trabucele cubaneze
de unde le aveţi?
Le cumpăr. În Spania sunt cele mai ieftine.

I.L.: Maşini?

Un Jaguar cu care am venit aici, un Cadillac. Şi jucăriile: un Morgan, un Willis de armată, o Toyota din ’77, aia din „Daktari“ dacă ţii minte, şi urmează să mai primesc un Studebaker Dictator, din 1937, e genial.

I.L.: Cine este domnul acela
căruia i-aţi împrumutat 600.000 de euro?
Omul i-a luat, i-a învârtit, probabil că o să-mi dea mai mulţi. În general nu prea am luat ţepe.

M.M.: Şi dacă nu vi i-ar da
înapoi, ce s-ar întâmpla?
Nu s-ar întâmpla nimic. Omul are mult mai mulţi bani decât 600.000 de euro. I.L.: Europroiect este firma lui?
Nu cunosc ce firmă are. Da, este acţionar într-una dintre cele mai mari firme din Constanţa. Nu Europroiect, ci Black Sea – import export de centrale termice, aer condiţionat… au un rulaj uriaş.

I.L.: Scrie în declaraţia de
avere că aveţi 120.000 de euro cash?
Da. Am vândut nişte acţiuni şi am luat banii cash.

M.M.: Nu-i ţineţi în bancă?

Nu, îi am cash. Dar vi se pare o sumă atât de mare?

I.L.: Da.

Depinde la ce te raportezi.

I.L.: Pe cine admiraţi mai
mult? Pe Ion Iliescu sau pe Dinu Patriciu?
Pe Fidel Castro