Julia Roberts, cea mai frumoasă persoană din lume

TOP l Actriţa din “Pretty Woman” a aterizat pe coperta numărului din “People” dedicat celor mai spectaculoase frumuseţi ale planetei

“Ce râs! Ce bucle! Ce sutien push up! La două decenii după Pretty Woman, rămâne tot roşcata noastră preferată”, a scris revista People, care i-a acordat Juliei Roberts titlul de cel mai frumos om din lume. Potrivit Reuters, este a 12-o oară când actriţa este inclusă în lista anuală a revistei americane.

Julia Roberts, în vârstă de 42 de ani, mama unor gemeni în vârstă de cinci ani şi a unui băieţel în vârstă de doi ani, este însoţită pe lista din 2010 de alte actriţe celebre, precum Halle Berry, Angelina Jolie şi Jennifer Lopez, scrie Mediafax. Ashley Greene, în vârstă de 23 de ani, care joacă rolul unei vampiriţe în franciza “Amurg/ Twilight”, se află şi ea pe lista celor mai frumoase debutante, alcătuită de revista americană.
Colegul ei din “Twilight”, actorul britanic Robert Pattinson, cântăreţul canadian Justin Bieber şi finalistul ediţiei din 2009 a concursului “American Idol”, Adam Lambert, figurează în secţiunea masculină a clasamentului celor mai frumoşi oameni din lume, iar actriţele Jessica Biel, Jessica Alba şi cântăreaţa Jessica Simpson apar în secţiunea “cele mai frumoase Jessica din lume”. Printre celelalte celebrităţi incluse în topul celor mai frumoşi oameni din lume se află Jennifer Aniston, Rihanna, Taylor Swift, Beyonce, Bradley Cooper, Johnny Depp şi Patrick Dempsey.

În 2009, titlul de “cel mai frumos om din lume” i-a revenit actriţei americane Christina Applegate, care a dezvăluit în public faptul că a avut cancer mamar şi că a suferit o dublă mastectomie.Julia Roberts, recompensată cu premiul Oscar în 2001, pentru rolul din “Erin Brockovich”, va putea fi văzută pe marile ecrane începând din luna august, odată cu lansarea lungmetrajului “Eat, Pray, Love”, realizat pe baza romanului omonim al romancierei Elizabeth Gilbert.

When you’re the World’s Most Beautiful Woman, there are a few things to always remember before leaving the house: Brush your teeth. Don’t take longer than the kids to get ready. And leave certain things (hair color and waxing) to trained professionals. Or so says Julia Roberts in an exclusive Q&A to celebrate her fourth turn as the cover girl for PEOPLE’s Most Beautiful issue.

Though it’s hard to believe it’s been 20 years since Roberts starred in Pretty Woman, her relaxed vibe about beauty has served her well over the years. “She’s never looked more beautiful,” says Ryan Murphy, the director of her upcoming film, Eat, Pray, Love, based on the huge bestseller. “She is so happy and fulfilled and it shows.”

Sursa: People magazine

Noul dosar al lui Gigi Becali – procurorii ascultă şi telefoanele mobile din celulele celor arestaţi – Video.

Procurorii încearcă să probeze noi acuzaţii împotriva lui Gigi Becali. De această dată, probele sunt legate de înregistrări ale convorbirilor telefonice care ar fi fost purtate între unul dintre hoţii acuzaţi de furtul limuzinei latifundiarului şi un apropiat al său.

Potrivit Realitatea TV, convorbirea telefonică ar fi fost interceptată în seara de 3 februarie. Vizaţi de interceptări erau Nicolae Dumitraşcu, zis Amar, aflat în arestul Secţiei 6, cel care i-a găsit maşina lui Becali, şi David Stan, unul dintre presupuşii hoţi.
Discuţia s-ar fi purtat pe telefonul colegului de celulă al lui Amar, Grama – al cărui telefon era interceptat. Amar i-ar fi cerut telefonul să vorbească pentru o înţelegere în dosarul Becali, fapt sugerat şi de discuţiile dintre Dumitraşcu şi Stan. Procurorii nu precizează însă cum a ajuns un telefon mobil în arestul Poliţiei, în condiţiile în care, practic, deţinerea unui telefon în celulă e imposibilă.

“Hai să spunem adevărul”

Dumitraşcu Nicolae: Macedon unde este?

Vandana: Acasă.

Dumitraşcu Nicolae: Vorbeşte cu el şi spune-i că am vorbit cu românul, mă auzi? Mâine de dimineaţă, când vor veni aici, să meargă la el la palat pentru că am rezolvat treaba cu românul şi, în funcţie de ceea ce vor declara românii, să le dea banii acolo, după ce vor declara.

Nicolae Dumitraşcu: Mă, Davide, ascultă-mă cu atenţie, hai să spunem adevărul. Eu, când am trecut ca să merg la Gigi, am văzut maşina lui oprită pe dreapta. Atunci l-am anunţat că e maşina lui şi a venit şi a luat-o. Ascultă-mă ce-ţi spun cu atenţie!

David Stan: Aşa.

Nicolae Dumitraşcu: Eu, când am venit şi te-am găsit pe tine şi pe ăia, tu ai vrut să mergi cu mine la Gigi ca să-i demonstrezi că nu ai furat maşina.

“Dacă nu te-a ţinut nimeni, mâine o să chem avocatul să-i spui vorbele astea”

David Stan: Da, şi?…

Miron Cozma: ”Traian Basescu mi-a dat trenuri ca sa aduc minerii la Bucuresti”

Fostul lider al minerilor, Miron Cozma, afirma ca debarcarea guvernului Roman, in 1991, a fost realizata cu sprijinul total al lui Traian Basescu, cel care, in calitate de ministru al Transporturilor, i-a pus la dispozitie trenurile necesare ajungerii la Bucuresti, pentru a darama cabinetul din care facea si el parte. El mai sustine, pentru Inpolitics, ca in dosarul mineriadei din septembrie ’91 exista chiar o proba clara care dovedeste implicarea totala a presedintelui de azi in acele evenimente.

“Basescu mi-a dat trenuri si m-a pus sa semnez pentru ele”

“Ceea ce a facut Traian Basescu la televizor (fostul lider al minerilor se refera la interviul recent pe care seful statului l-a acordat pentru B1TV n.n.), anume ca a dat vina numai pe Ion Iliescu pentru mineriade, este o mare ipocrizie. Vedem cu hotul striga hotii de foarte mult timp si vedem la televizor aceiasi oameni de 20 de ani incoace. In ceea ce priveste sangele si mortii Revolutiei, Ion Iliescu este, intr-adevar unul dintre marii vinovati. Acest aspect este indiscutabil. Dar, cand vine vorba despre mineriade, lucrurile se complica. Desigur, culpa este si a lui Ion Iliescu. Dar, ca om care stie foarte bine ce s-a intamplat la mineriade, va spun ceva ce este suta la suta adevarat: Traian Basescu a fost implicat in toate mineriadele, in ’90, ’91 si ‘99”, avertizeaza Luceafarul huilei.

Miron Cozma adauga ca, in acest sens, exista o proba indubitabila in dosarul mineriadei din septembrie, 1991. “Atat procuratura cat si politia stie despre implicarea lui Traian Basescu. Sa va dau un exemplu punctual. In septembrie ’91, in gara din Timisoara, intr-un birou in care se afla politie si mai multi oameni, am purtat o lunga discutie cu Basescu la telefon si, cand mi-a spus ca pot lua garnitruri de tren pentru a ma indrepta spre Bucuresti, m-a pus sa semnez in registrul Regionalei de Cai Ferate Timisoara. Erau politisti de fata cand am purtat convorbirea. Acest episod reprezinta o proba la dosarul mineriadei din septembrie ’91. Basescu mi-a spus, senin, sa fac plata pentru garniturile de tren cedate, garnituri care urmau sa transporte ortacii spre Bucuresti. Am semnat si in registru. Cum poate spune Traian Basescu ca nu poarta nicio responsabilitate pentru mineriade?”, intreaba Miron Cozma.
[1]

Miron Cozma mărturisește că regretă faptul că nu şi-a însuşit funcţia supremă în stat la primele mineriade. „Înconjurasem Cotrocenii, Ion Iliescu nu mai putea să mişte. Înconjurasem guvernul. Era o nimica toată să fiu preşedinte. Am crezut că sunt eu prost ca să fiu preşedinte, credeam că pentru asta trebuie să fi un semizeu. Acum regret că nu am făcut-o. Când văd ce caricaturi vor să fie preşedinţi părerea de rău e din ce în ce mai mare”, ne-a dezvăluit Miron Cozma. Totodată, Cozma a explicat că nici nu vrea să audă de un eventual sprijin electoral acodat prezedintelui în funcţie. „Băsescu e la fel de vinovat ca Iliescu pentru mineriade. O dată, Băsescu mi-a dat trenuri pentru a ne deplasa cu minerii la Bucureşti. La ultimele mineriade a refuzat. Cu alte cuvinte, dacă primele dăţi i-a plăcut să venim la Bucureşti, la ultimele mineriade nu-l mai aranja. Niciodată nu o să îl ajut electoral”, a tunat Miron Cozma.

De la stanga la dreapta – Nicolae Ceausescu Miron Cozma
———
Extras wikipedia ro.
Traian Băsescu – Activitate politică

————————-

- A fost membru al Partidul Comunist Român. După căderea comunismului a declarat că s-a înscris în PCR doar pentru a putea face carieră în marina comercială.

- În primul guvern de după Decembrie 1989, Guvernul Petre Roman , a ocupat funcţia de subsecretar de stat în Ministerul Transporturilor

- Ministrul Transporturilor în Guvernul Petre Roman  (30 aprilie 1991 – 16 octombrie 1991)
- Ministrul Transporturilor în Guvernul Theodor Stolojan (16 octombrie 1991 – 19 noiembrie 1992)
- La alegerile legislative din 1992 a fost ales deputat de Vaslui din partea FSN (1992 – 1996)
- Vicepreşedinte al Comisiei de Industrie şi Servicii a Camerei Deputaţilor (1992 – 1996)
- Director Coordonator în campania electorală a lui Petre Roman (1996)
- Deputat PD de Vaslui (1996-2000)
- Ministrul Transporturilor în Guvernul Victor Ciorbea (12 decembrie 1996 – 11 februarie 1998)
- Ministrul Transporturilor în Guvernul Radu Vasile (17 aprilie 1998 – 22 decembrie 1999)

Bianca Jurcă, frumoasa consilieră din Timişoara işi deschide un centru Spa.

Bianca isi deschide un centru spa cu aparate de slabit si modelare corporala.
Cuvantul “Spa” este de origine romana, provenind din expresia “sanitas par aquam” – sanatate prin apa.

Bianca Jurcă va reprezenta Europa la concursul de frumuseţe World Beauty Championship ce va avea loc în luna octombrie în Republica Dominicană.

Bianca s-a luptat cu alte 280 de tinere pentru a se califica în marea finală. Concursul a constat în probe de frumuseţe şi de cultură generală.
Bianca s-a despartit de fostul iubit Adnan, dar este intr-o alta relatie.
Bianca pentru cine nu stie este studenta si fotomodel.
Bianca a absolvit Facultatea de Biologie ,,Masteranda in Biologie”, iar acum este studentă în anul III la Facultatea de Drept la Timişoara.

Bianca: „Vreau să termin facultatea şi să devin o avocată bună. Mă gândesc să intru serios şi în politică. Moda e un hobby”
„Îmi place să fac sport. În special fitness. Îmi tonific corpul în fiecare zi. Chiar are efect. Înainte am practicat înotul, patru ani, dar am jucat şi handbal”
Nu îmi place bârfa. Eu nu bârfesc. Evit. Chiar dacă am o părere proastă despre cineva, prefer să o păstrez pentru mine. De asemenea, nu îmi place că sunt judecată doar pentru că arăt bine. O persoană care arată bine nu trebuie să fie şi proastă”.
Profil
Născută. 30.10.1984. Timişoara
Educaţie. Facultatea de Biologie, Facultatea de Drept (anul III).
Experienţă. Face modeling de la 12 ani. A ocupat locul III la Miss România, în 2008.
Familie. Necăsătorită

Bianca Jurca a fost încoronată de italianul Tiziano Chiarotto, proprietarul Clubului Vanilla, unde a avut loc desemnarea ei ca finalistă la concursul World Beauty Championship 2009.

Prima ediţie a acestui concurs s-a desfăşurat la Miami (SUA), în anul 2005. Cele patru câştigătoare ale titlului au provenit din Republica Cehă, România (Cătălina Pârlog), Republica Dominicană şi Brazilia.

VIDEO

Franz Oliver Giesbert: “dacă Ceauşescu ar fi avut parte de un proces public, „ar fi putut face dezvăluiri cu privire la foştii săi tovarăşi care au devenit gorbaciovişti şi tronează astăzi în Consiliul Frontului Salvării Naţionale. De aceea era urgent să i se închidă gura, era urgent să fie omorât.” Ion Mihai Pacepa şi planul sovietic Dnestr.

Ion Mihai PACEPA: “E timpul ca România să rupă tăcerea”
Miercuri, Ianuarie 13, 2010

În 1988, într-un interviu cu Dr. Michael Ledeen, consilier pentru terorism al Preşedintelui Ronald Reagan, publicat în revista franceză Politique Internationale, am prezis posibilitatea ca Kremlinul să organizeze o lovitură de stat în România menită să-l înlocuiască pe Ceauşescu cu Ion Ilici Iliescu, un comunist educat la Moscova, al cărui tată fusese atât de devotat lui Lenin încât şi-a botezat propriul copil cu numele lui. Pe ce mi-am bazat această afirmaţie? În anii 1970, când am avut în subordine U.M. 0920/A, o unitate specială a Departamentului de Informaţii Externe (DIE) ce era însărcinată cu activitatea contrainformativă împotriva URSS, aceasta a depistat şi înregistrat magnetic contactele secrete pe care Ion Ilici Iliescu, atunci secretar al CC al PCR pentru propagandă şi agitaţie, le-a avut cu un membru al unei delegaţii „ideologice” sovietice în vizită la Bucureşti. Acesta i-a spus: „Kremlinul ar fi mai fericit cu tovarăşul Iliescu în fruntea Partidului Comunist Român”. Kremlinul se temea că românii îl urau pe Ceauşescu atât de înverşunat încât l-ar fi putut izgoni fără intervenţia Moscovei, şi că ura împotriva lui Ceauşescu va degenera în ură împotriva comunismului care ar fi putut merge atât de departe încât România să ceară retragerea din Pactul de la Varşovia. Kremlinul se temea de asemenea şi că o eventuală relaxare politică în România ar fi putut exacerba dorinţa populaţiei din Republica Moldovenească de a se uni cu Patria Mamă, creând astfel un val de fervoare naţionalistă în alte republici sovietice
———
Ceauşescu, care ştia de la U.M. 0920/A că sovieticul ce l-a contact pe Ion Iliescu venise în România să recruteze aderenţi pentru o lovitură de stat în România, a ascultat de câteva ori banda de magnetofon ce conţinea înregistrarea acestei convorbiri pe care Iliescu, bineînţeles, nu i-o raportase. La scurt timp după aceasta Ceauşescu l-a îndepărtat pe Iliescu din anturajul său apropiat, numindu-l secretar al unui comitet judeţean de partid. Pentru a nu irita Moscova, Ceauşescu l-a păstrat însă membru supleant al Comitetului Politic Executiv, dar a ordonat U.M. 0920/A să-l ţină pe Iliescu în continuă supraveghere. (După ce am părasit România, U.M. 0920/A şi-a schimbat indicativul în U.M. 0110 şi a fost condusă de generalul Victor Neculicioiu
———–
Un proverb spune că pe cine nu laşi să moară nu te lasă să trăieşti. La 22 decembrie 1989, după ce Ceauşescu a abandonat sediul Comitetului Central, Ion Ilici Iliescu s-a proclamat preşedinte al unui Comitet Provizoriu pentru Unitate Naţională creat ad-hoc. La 23 decembrie Iliescu a anunţat că Ceauşescu a fost arestat, şi un purtător de cuvânt al său a asigurat România că tiranul va fi judecat public. În ziua de Crăciun televiziunea română a informat însă că Nicolae şi Elena Ceauşescu fuseseră condamnaţi la moarte şi executaţi. Primele indicaţii că revolta populară din decembrie 1989 a fost furată de comunişti educaţi la Moscova au fost continuate în articolul jurnalistului francez Kosta Christitch intitulat „Mâna Moscovei,” care a apărut la sfârşitul lui decembrie 1989 în revista Le Point din Paris.
———–
În cartea Moştenirea Kremlinului (Bucureşti: Editura Venus, 1993), am descris similitudinile dintre evenimentele din decembrie 1989 şi planul sovietic Dnestr pentru înlocuirea lui Ceauşescu cu un comunist mai docil Kremlinului – plan pe care l-am cunoscut în anii când am avut în subordine U.M. 0920/A. Planul Dnestr a fost declanşat în august 1969 când Ceauşescu a invitat în România, fără acordul Moscovei, pe viitorul preşedinte american Richard Nixon, care deocamdată pierduse alegerile şi era ostracizat de Kremlin. Lansarea operaţiei Dnestr a fost precedată de anularea de către Moscova a vizitei pe care Brejnev şi Kosâghin urmau să o facă în România în 1969, vizită ce fusese larg popularizată în presa celor două ţări. Redau pe scurt aceste similarităţi, deoarece mărturii ulterioare ale unui înalt ofiţer de Securitate prezintă alte asemănări, extrem de relevante, între planurile Kremlinului pentru înlocuirea lui Ceauşescu şi evenimentele din decembrie 1989. Planul Dnestr, al cărui conţinut l-am cunoscut până în iulie 1978, a avut cinci prevederi de bază: (1) preluarea conducerii Armatei şi Securităţii de către un înalt ofiţer român recrutat de organele sovietice; (2) crearea unui Front al Salvării Naţionale – care figura şi în planurile Kremlinului pentru instalarea de guverne pro-sovietice în Grecia şi Spania; (3) atragerea simpatiei internaţionale prin lansarea zvonului că zeci de mii de oameni au fost ucişi de terorişti străini veniţi în ajutorul lui Ceauşescu; (4) informarea permanentă a Moscovei asupra stadiului loviturii de stat; şi (5) solicitarea intervenţiei militare a URSS în cazul când succesul loviturii de stat ar fi fost periclitat. Similitudinile dintre aceste prevederi şi evenimentele din decembrie 1989 sunt relevante. La 22 decembrie 1989, doar la câteva ore după fuga lui Ceauşescu, generalul în rezervă Nicolae Militaru, a cărui recrutare de către sovietici (înregistrată magnetic de U.M 0920/A) a fost prezentată în 1987 în prima mea carte, Orizonturi Roşii(6), s-a autoproclamat şef al forţelor armate şi a pus imediat Securitatea sub controlul său. În noaptea de 22 decembrie 1989 Ion Ilici Iliescu, ale cărui contacte secrete cu Moscova le descrisesem de asemenea public, a creat Frontul Salvării Naţionale şi s-a autoproclamat preşedintele său.

Ideologul acestui Front a fost Silviu Brucan, care a anunţat imediat că Frontul avea binecuvântarea Moscovei. Ca să fie şi mai convingător, a spus că obţinuse personal acea aprobare cu ocazia unei vizite pe care o făcuse la Moscova în urmă cu câteva săptămâni. Televiziunea româna a raportat pe larg afirmaţiile lui Brucan. El şi-a înghiţit însă propriile vorbe a doua zi, când Eduard Şevardnadze, un ofiţer KGB acoperit ca ministru de Externe al Uniunii Sovietice, a negat vehement orice amestec sovietic în evenimentele din România.
————
De îndată ce Ion Iliescu şi generalul Militaru s-au instalat la cârma ţării, ei au lansat o dezinformare de tip KGB conform căreia Securitatea ar fi ucis 60.000 de oameni numai în Bucureşti şi Timişoara. Lansarea de ştiri false menite să incite populaţia contra lui Ceauşescu era de asemenea parte a planului Dnestr. Presa sovietică s-a grăbit să confirme cifrele, şi să toarne benzină pe foc cu „detalii” despre masacru. În iunie 1990, noul guvern din Bucureşti a admis că de fapt totalul victimelor răscoalei pe întreaga ţară a fost de numai 1.030, din care 889 au murit după executarea lui Ceauşescu. La orele 2 în după-amiaza zilei de 23 decembrie 1989 televiziunea română a anunţat că Frontul Salvării Naţionale a cerut ajutor militar Uniunii Sovietice deoarece „terorişti neidentificaţi” erau pe cale să-l reinstaureze pe Ceauşescu. Aceasta era o altă prevedere a planului Dnestr: găsirea unui pretext pentru o intervenţie militară sovietică, ce trebuia să aibă loc dacă succesul loviturii de stat ar fi fost primejduit. Ambasada Sovietică din Bucureşti a intrat prompt în joc, declarând presei că personalul ei era în pericol din cauza teroriştilor. În aceeaşi seară programul de televiziune sovietic Vremea a „confirmat” că Ceauşescu era sprijinit de „mercenari străini” şi a anunţat că Gorbaciov a informat deja pe „tovarăşul Iliescu” că Uniunea Sovietică i-a aprobat ajutorul militar solicitat. Departamentul de Stat al SUA, care voia să oprească continuarea „genocidului”, a anunţat public că Washingtonul priveşte cu simpatie o intervenţie militară sovietică în România. Kremlinul a evitat însă implicaţiile politice ale unei astfel de intervenţii deoarece, în ziua de Crăciun, Ceauşescu a fost împuşcat.
Asasinarea dictatorului a fost singurul eveniment care nu a făcut parte din planul Dnestr pe care l-am cunoscut până în iulie 1978, când am făcut ruptura cu Ceauşescu. La 29 decembrie 1989 televiziunea română a anunţat formarea unui guvern provizoriu, şi similitudinile cu planul Dnestr au continuat. Conform acestui plan, oamenii Moscovei trebuiau ca, după succesul loviturii de stat, să preia imediat conducerea celor trei „forţe vitale” cu ajutorul cărora Kremlinul şi-a consolidat întotdeauna controlul politic al ţărilor pe care le-a sovietizat: Armata, Externele şi Internele
Potrivit relatărilor lui Napoleon Popa, fratele decedatului general (publicate în Lumea Liberă din 13 iulie 1991, pp. 24-25), Gică Popa nu a fost de acord cu omorârea Ceauşeştilor. El i-a repetat de multe ori fratelui său că a dat sentinţa de condamnare la moarte „cu drept de recurs” deoarece voia ca Ceauşeştii să fie până la urmă condamnaţi pe viaţă şi să „trăiască într-o cameră cum am trăit şi noi, cu două felii de salam.” Napoleon Popa a mai spus că fratele său nu a îmbrăcat noua uniformă de general decât o singură dată, şi că a refuzat o propunere ulterioară de a deveni ministrul Justiţiei deoarece nu vroia să fie recompensat pentru ceea ce a făcut. Cinci alţi generali implicaţi în evenimentele din decembrie 1989 au murit în împrejurări la fel de suspecte, încă neelucidate: gen. Vasile Milea, ministrul Apărării, aparent sinucis; gen. Nicolae Doicaru, fost şef al DIE, care cunoştea legăturile secrete ale preşedintelui Iliescu cu KGB, mort „accidental” şi îngropat fară ca familia să poată vedea cadavrul; gen. Emil Macri, şeful direcţiei II a Securităţii şi gen. Constantin Nuţă, şef al Miliţiei, care au co-organizat represiunea de la Timişoara; gen. Dumitru Puiu, comandant al aeroportului Otopeni, unde au fost ucişi numeroşi revoluţionari. Sute de alte personaje cheie implicate în evenimentele din ’89, care puteau spune adevărul despre modul cum revolta populară a fost furată de comunişti, şi-au găsit sfârşitul în condiţii bizare.
———-
La 28 decembrie 1989, ziaristul francez Franz Oliver Giesbert a scris în Le Figaro că dacă Ceauşescu ar fi avut parte de un proces public, „ar fi putut face dezvăluiri cu privire la foştii săi tovarăşi care au devenit gorbaciovişti şi tronează astăzi în Consiliul Frontului Salvării Naţionale. De aceea era urgent să i se închidă gura, era urgent să fie omorât.” Într-un alt articol, apărut a doua zi în revista Le Point, jurnalistul francez Kosta Christitch a ajuns la aceeaşi concluzie. Guvernul din Bucureşti, realizând grotescul simulacrului juridic numit pompos „Procesul Ceauşescu,” a încercat să-l legalizeze post-mortem, recurgând la practica sovietică a creării de documente fictive. Un exemplu concludent îl constituie „Hotărârea pentru Instituirea unui Tribunal Militar Excepţional care să procedeze de urgenţă la judecarea faptelor comise de CEAUŞESCU NICOLAE şi CEAUŞESCU ELENA.” Această Hotărâre, publicată la mult timp după „proces,” este semnată: „Preşedintele Consiliului Frontului Salvării Naţionale ION ILIESCU. România, Bucureşti, 24 decembrie 1989.” Cei care au falsificat acest document au uitat însă că Ion Iliescu a devenit preşedinte al Consiliul Frontului Salvării Naţionale numai la 26 decembrie 1989. (subl. n.)
Un alt fals este documentul intitulat „RECHIZITOR din 24 decembrie 1989” care dispune „punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată” a Ceauşeştilor. Acest document este semnat de „maior de justiţie Voinea Dan,” care a aflat însă despre procesul Ceauşescu numai la 25 decembrie 1989. Documentul falsificat poartă aprobarea unui „colonel de justiţie” al cărui nume este indescifrabil şi arată că ar fi fost înregistrat la Direcţia Procuraturilor Militare sub numărul „1 – S.P. / 1989.”(20)
Ion Mihai Pacepa, Romanian Vip

Ioan Talpeş : “Soarta României nu la Malta s-a decis ci la Kiev” Departamentul de Stat american, dimineata pe 25 dec ’89 a promovat un document cu interesul vizavi de soarta sotilor Ceausescu.

„În Umbra marelui Hidalgo”
Ion Cristoiu: Da. Sunt multe dezvăluiri senzationale în această carte care răstoarnă multe din lucrurile pe care credeam că le stim, dar cel mai important, capitolul 6: „Soarta României s-a decis nu la Malta, ci la Kiev”. Vă rog să explicati această propozitie.
Ioan Talpes: Ati văzut că a fost aproape axiomatică concluzia că la Malta, întâlnirea care a avut loc acolo între Gorbaciov si presedintele american a dus de fapt la fixarea parametrilor în care România trebuia să functioneze, la răsturnarea lui Ceausescu, la toate celelalte, ceea ce nu e adevărat.
Ion Cristoiu: De ce?
Ioan Talpes: Pentru că altii au fost jucătorii care s-au ocupat de România. Statele Unite chiar au avut o retinere vizavi de România. Statele Unite au promovat niste relatii acceptabile, prietenesti, cu România într-o perioadă în care Statele Unite se aflau în confruntare directă cu Pactul de la Varsovia. Iar atunci Ceausescu promovase o relatie specială cu Washington-ul. Si chestiunile acestea lasă niste relatii, niste jocuri de interese, la care nu se renuntă atât de usor. Si în momente cruciale pot să fie relansate. Si eu cred, si vă pot garanta, că si intrarea României în NATO, cu sprijin american, că fără sprijin american nu se putea depăsi o barieră, pe care o voi prezenta într-un volum, ca să se înteleagă despre ce a fost vorba, s-a făcut tot datorită faptului că noi am reusit să resuscităm la Washington traditionala relatie dintre Bucuresti si Washington, si faptul căt Washington-ul poate să se încreadă într-un aliat ca România.

Ion Cristoiu: Stati un pic că e un paradox. Dumneavoastră spuneti că am intrat în NATO datorită relatiilor speciale ale lui Ceausescu cu americanii?
Ioan Talpes: Nu am spus asta, dar se poate spune. Eu mai dau acolo un exemplu.

Chiar în ziua în care Ceausescu a fost omorât, la Departamentul de Stat a fost promovat un document care urma să se citească la Vocea Americii, deci o declaratie, prin care departamentul îsi comunica interesul vizavi de soarta familiei Ceausescu. Or, vă dati seama dacă în dimineata aceea s-ar fi rostit această declaratie din partea Departamentului de Stat, care ar fi fost situatia în România.

————–
Ion Cristoiu: Dacă se întâmpla asta îl mai împuscau?
Ioan Talpes: Nu stiu. Îmi e greu să mă exprim. Si mai e ceva. Ar fi creat atunci o stare din aceasta de neîntelegere totală. Si nu stiu cum ar fi fost mai bine. Cert este că nu trebuia să fie împuscat. Asta e evident.
Ion Cristoiu: Dumneavoastră spuneti că de fapt întelegerea a fost între Franta si…
Ioan Talpes: Da.
Ion Cristoiu: Povestiti de ce implicati Kiev-ul?
Ioan Talpes: Păi la Kiev s-a întâlnit Gorbaciov cu Mitterrand. Si atunci au discutat, în ’89, foarte clar asupra schimbărilor care urmau să aibă loc în Europa si în special asupra României. De ce? Noi trebuie să întelegem că am fost mereu, de la 1853 – 1856, cu Războiul Crimeei, într-o relationare aproape nemijlocită cu Franta. Franta s-a exprimat în favoarea României atunci, în ’77,în primul război, în al doilea război. Si noi apărem si de această dată ca fiind filofrancezi.
Ion Cristoiu: De aia cultivă domnul Traian Băsescu Franta?
Ioan Talpes: Nu stiu.
Ion Cristoiu: A spus că avem două parteneriate: Franta si America.
Ioan Talpes: Desi în parteneriat mai sunt dispute. Dar real, si noi avem în Franta un capitol de percepere favorabilă a României. În ultimul timp a scăzut si mai ales în perioada lui Mitterrand.
Ceausescu a gresit. Eu încerc să evidentiez abordarea relatiilor cu Mitterrand. Mitterrand venea din miscarea socialistă franceză chiar de la stânga. La un moment dat a fost bănuit ca fiind stângist,comunist. După aceea a trecut într-o variantă de social-democratie s-a ajuns chiar la o concurentă pe imagine în miscarea socialistă pentru că Ceausescu viza si el o pozitie de lider international. El dorea să capaciteze social-democratia, comunismul liberal si au avut niste stări preconflictuale. Oricum, Ceausescu nu era foarte încântat să îl sprijine pe Mitterrand în candidatura acestuia la presedintia Frantei, deoarece vedea în el un personaj care îl depăsea ca amploare a personalitătii. Si atunci povestesc de cazul acela …
Ion Cristoiu: Dar cică l-a primit pe Giscard d’Estaing.
Ioan Talpes: Da, sigur. După ce îl avertizase Mitterrand să nu facă asta. A făcut acest lucru. Mai departe – si eu voi descrie acest lucru – a fost vorba chiar de niste neîntelegeri în ce se cheamă sustinerea în campanie pentru că si atunci se făceau chestii din astea, de sustinere externă. Un candidat la presedintie primeste sprijin si este sustinut, pe imagini, pe tot ce vreti. Or, partea română nu l-a sustinut pe Mitterrand. Si atunci s-a dat o lovitură extraordinară de către ambasadorul maghiar de la Paris, care a preluat totul si a asigurat exprimarea unui sprijin deosebit. Sunt documente care certifică sprijinul dinspre Moscova, prin Budapesta. Împreună l-au sustinut pe Mitterrand.
Ion Cristoiu: Si cum de nu a mirosit Ceausescu că va câstiga Mitterrand, că a pariat pe un cal mort?
Ioan Talpes: Nu. Noi trebuie să întelegem că d’Estaing e un personaj extraordinar. Acum e depăsit de vârstă, dar e singurul nobil francez care se trage din Carol cel Mare. Stiti că la un moment dat a fost prezentat ca posibil presedinte al Europei Unite; face parte dintre pairii Frantei. Noi nu tinem cont de jocurile de interese care sunt de multe ori în afara deciziilor guvernamentale si sunt extrem de puternice. Or, d’Estaing, ati văzut, a fost promovat din nou ca imagine a unui viitor presedinte al Uniunii Europene. Deci era o mare personalitate si se credea că va câstiga. De multe ori crezi ce vrei. Esti prizonierul propriei vointe.
Ion Cristoiu: Da. În carte povestiti un incident după ce v-ati întors de la Strasbourg. Eu de aici vă pun o întrebare. Desi era colaboratorul lui Ilie Ceausescu, de ce îl bloca Elena Ceausescu? Nu era o relatie bună între cei doi?
Ioan Talpes: Nu că nu era relatie, era ură.
Ion Cristoiu: De ce? Păi nu erau neamuri?
Ioan Talpes: Vă luati după asa ceva? Persoana aceea a fost o fiintă fabuloasă, incredibilă.
Ion Cristoiu: Cine, Elena? O înjurati si dumneavoastră!
Ioan Talpes: Nu, domne, nu o înjur. Avea o nevoie de putere, o sete de decizie incredibile.
Vreau să vă spun că eu am avut un sofer al ei după ’90. Un personaj deosebit, de doi metri. Si mi-a spus după ce m-a cunoscut, zice: „Domnule Ioan Talpes, dumneavoastră stiti cum arată un strigoi?” Nu stiu. „Să stiti că eu când visam strigoi o visam pe tovarăsa”.
Ion Cristoiu: Dar de ce? Era asa de rea?
Ioan Talpes: Da. Dacă vedea o vacă undeva zicea: „Uite, ei se ocupă de vaci”. Nici nu stiti de câte ori făceau drumul de la sedinŃele comitetului central si ajungeau la Snagov si pentru că ea nu reusise să îsi impună un punct de vedere în biroul politic, pe drum atât îl bătea la cap că se urca în masină, se întorcea si schimba. Stiti că s-a auzit si în partea aceea a lumii, de acolo, că el în ultimii 3 ani nici nu a avut stilou cu care să semneze la birou. El avea doar creioane si atunci când i se aduceau documentele, făcea un Da sau un Nu, subliniat puternic. Fiecare document care trecea pe la el se ducea la ea. Iar ea avea o gumă. Stergea ce a scris el si nu punea altceva, dar le lăsa în asteptare.
Ion Cristoiu: Si nu mai treceau. Si Ceausescu nu mai adăuga?
Ioan Talpes: Nu. Dar era de ajuns. Nu mai trecea nimic. Stergea Da-ul si atunci ajungeau din nou la cei care au promovat documentul. Nu mai îndrăzneau. Ei vedeau urmele „Da”-ului de pe hârtie. Cine se punea cu ea? Pot să vă spun că Ilie Ceausescu în ’86 a fost scos la pensie…
Ion Cristoiu: Fratele lui?

Ioan Talpes: …printr-un decret pe care i l-a semnat fără să îsi dea seama. Că au fost trecuti între ăia, pusi, si pe urmă el a venit la serviciu timp de 2-3 luni fiind pensionar. Dar a venit, toti se
uitau la el, nimeni nu a îndrăznit să ia o altă măsură, până când s-a anulat documentul.
Ion Cristoiu: Si era pensionat de frate-său?
Ioan Talpes: Nu. De cumnată-sa.
Ion Cristoiu: Si el nu se ducea la frate-său?
Ioan Talpes: Nu, pentru că si între ei erau relatii destul de sensibile. Lui îi era rusine să facă asa ceva, să se ducă să îi spună: „Domne, de ce ai făcut asta?” Erau niste jocuri si grupuri acolo. Iar grupurile acelea s-a văzut că au actionat până în ultima zi. Iar ultimele zile au fost dezastruoase. E bine că a fost asa, deoarece o prelungire a situatiei s-ar fi soldat cu dezastru.
Ion Cristoiu: Cine era înconjurat de băietii ăilalti?
Ioan Talpes: Grupul ei.
Ion Cristoiu: De la ea?
Ioan Talpes: Deci lângă ea au fost personaje foarte clar controlate de altii.
Ion Cristoiu: Ghizela Vass era?
Ioan Talpes: Sigur.
Ion Cristoiu: Era indicată de la KGB?
Ioan Talpes: Nu numai. Ea avea relatie la Budapesta. Si era unul dintre personajele peste care nu se trecea. În ’45, din adjunct de sef de sectie si până în ’89 a fost unul din personajele din umbră peste care nu s-a trecut. Iar în relatia specială cu Elena Ceausescu, ea era eminenta cenusie.
Ion Cristoiu: O ultimă întrebare despre acest cuplu. Cum se explică, printr-o relatie bărbat – femeie, printr-o relatie politică, puterea pe care o avea Elena Ceausescu asupra lui?
Ioan Talpes: E foarte dificil de explicat.
Ion Cristoiu: De ce?
Ioan Talpes: Unii au încercat să o explice pe o altă cale, făcând recurs la psihologie. El nu putea. Îi respingea unele lucruri, dar în altele, si mai ales asalturile ei, si atacurile „face to face”, la
asta nu îi rezista. Eu nu am fost un apropiat, nu i-am văzut decât de la 500 de metri. Ceilalti pot să spună care s-au miscat în anturajul lor. Sunt oameni cu care am vorbit, unii dintre acestia situânduse
pe pozitii adverse. Elena a ajuns să creadă, până în ultimele zile, că ar fi trebuit ca ea să fie candidatul la presedinŃia României.
Ion Cristoiu: Da?
Ioan Talpes: Sigur. Ea a format un grup adversativ si vizavi de Nicu. Pentru că mai exista o grupare care credea că poate să îl propulseze pe Nicu în care vedeau cheia schimbării. În volumul 2 voi spune câte atentionări i s-au adus lui Ceausescu în ultimele luni înainte de decembrie ’89, în care i s-a spus să nu mai candideze. Si în care Elena venea cu grupul ei de sustinători ca ea să candideze.
Ion Cristoiu: Era ca în Shakespeare.
Ioan Talpes: Da. Nebunia a fost finală. Se pare că puterea cu adevărat distruge.
Ion Cristoiu: Da. Spuneti că în calitate de director SIE ati vrut sau a vrut Pacepa să vă întâlnească?
Ioan Talpes: Sigur. Într-o vizită la Washington. Am avut, spre deosebire de altii, relatii foarte bune cu Washington-ul…
Ion Cristoiu: Atât de multe astfel încât domnul Măgureanu vă suspecta… nu domnul, unii vă suspectau, eu vă suspectez că sunteti omul americanilor.
Ioan Talpes: Asa a zis el?
Ion Cristoiu: Nu, eu!
Ioan Talpes: Că după a renuntat la chestia asta. Cum să fiu eu omul americanilor?
Ion Cristoiu: Si ce dacă ati fi?!
Ioan Talpes: Nu e asa. Sunt oameni care nu pot să fie decât ai românilor. Eu fac parte dintre aceia.
Ion Cristoiu: V-am incitat. Spuneti cum este cu Pacepa?
Ioan Talpes: Eram într-o vizită oficială în Statele Unite si am primit un telefon la hotel.
Este adevărat că a trebuit să i se comunice numărul de telefon. Deci este într-o conexie. Si mi-a spus: „Domnule Ioan Talpes, stiti cine sunt, poate e o surpriză”. Zic: „Nu am de unde să stiu cine sunteti”. Zice: „ Sunt Pacepa”. „Îmi pare bine. Despre ce e vorba”? Zice: „As vrea să vă propun o întâlnire”. Si am spus: „Domne, mi se pare că nu prea văd de ce? Dumneavoastră ati fost într-o perioadă în care lucrurile erau total diferite iar eu sunt acum. Dacă insistati, eu sunt deschis”. A insistat: „Bun atunci, eu vă…”. Zic: „Stati să stabilim. Dacă vreti cu adevărat o întâlnire serioasă, eu vă propun să îi invităm si pe americani la întâlnire, pentru că eu aici sunt invitatul lor, iar
dumneavoastră spuneti că sunteti omul lor. În situatia aceasta eu am nevoie de o a treia persoană care să confirme sau să infirme niste lucruri”. Si atunci: „Păi nu se poate asa”. „Cum nu se poate? Eu vă garantez că pot să vorbesc la CIA sau la FBI ca să fie si un reprezentant al lor la această întâlnire. Zice: „Dar de ce tineti la asta?” „Eu v-am citit Orizonturile alea. Dacă e material de intoxicare, dacă e material de distrugere a unei imaginii, sunt de acord. Nu are însă nimic de-a face cu realitatea. Nu vreau să intru cu dumneavoastră într-un meci fără sanse. Dumneavoastră veti minti cum ati mintit acolo, iar eu nu am cum să spun că nu a avut loc chestia asta”.
Ion Cristoiu: Credeti că mai ascultau si altii convorbirea asta?
Ioan Talpes: Sunt convins. Numai noi avem această alergie la ascultat. Eu nu am nici o
alergie. Îmi pare bine.

——–

Ioan Talpes interviu la Antena 3 Ion Cristoiu 
Vezi – “Discussion between Gorbachev and Mitterand about Romania, July 1989,”
Vezi aici stenograma întâlnirilor dintre Mihail Gorbaciov şi Francois Mitterrand [1] 

Iar atunci Ceausescu promovase o relatie speciala cu Washington-ul, si stiti chestiunile astea lasa nu numai amintiri ci lasa niste relatii, lasa conexii, lasa niste jocuri de interes, care niciodata nu se renunta atat de usor la ele, ci in momente cruciale pot sa fie relansate , si eu cred, si pot garanta dumneavoastra ca si intrarea Romaniei in NATO, cu sprijin american, evident ca fara sprijinul american nu se putea sa depaseasca bariera pe care o voi prezenta apoi intr-un volum ca sa se inteleaga despre ce a fost vorba. 

“Soarta Romaniei s-a decis la Kiev in 1989″

Ioan Talpes – min. 2.30

“Chiar in ziua in care Ceausescu a fost omorat, la Departamentul de Stat American a fost promovat un document care urma sa se citeasca la vocea americii, deci o declaratie prin care departamentul comunica, isi comunica interesul vizavi de soarta familiei Ceausescu. Ori va da-ti seama daca in dimineata aceea s-ar fi rostit aceasta declartie, din partea departamentului de stat care ar fi fost situatia in Romania? Ar fi creat atuncea o stare de neintelegere totala, cert este ca nu trebuia sa fie impuscati asta este evident.”

Iulie 1989

Mitterrand: Aşadar, mâine veţi merge în România. Apreciez răspunsul referitor la România pe care l-aţi dat în cadrul interviurilor acordate Antenei 2 (post de televiziune francez – n.red.) şi postului de radio „Europe – 1”.Totuşi, noi ştim cu toţii că în România există o dictatură adevărată. Singura nelămurire este cu dictatura cui avem de-a face: a lui Ceauşescu sau a soţiei sale?

Gorbaciov: Totuşi, trebuie să facem o evaluare realistă a situaţiei. România era o ţară agrară înapoiată, iar acum este un stat industrializat dezvoltat. Problema este de a completa baza economică şi socială cu un sistem politic adecvat. De exemplu, România a rezolvat complet problema locuinţelor. Este o mare victorie. Dar, pe Ceauşescu îl înspăimântă democraţia. Apropo, Ceauşescu mi-a spus că el a implementat încă de acum 10 ani măsurile pe care le luăm noi, în URSS, în cadrul perestroika.

Mihail Gorbaciov: “este de neînchipuit” cum au fost împuşcaţi, ca “nişte animale sălbatice. Soţii Ceauşescu nu trebuiau împuşcaţi, indiferent cât de grea era situaţia din România”. Vaclav Havel: „Ceauşescu nu trebuia executat“ Traian Băsescu: Iliescu are o mare responsabilitate pentru morţii de la Revoluţie”

Ion Iliescu: “ne-a determinat să luăm această decizie, a unui proces organizat în condiţii excepţionale, ca să curmăm vărsările de sânge generate de acea diversiune, lansată în seara de 22, care vroia să împiedice structurarea unei noi forme de putere provizorie (FSN), care ne-a costat vieţi umane”, a continuat el.

„La 25 mai 1987 am ajuns în capitala României pe o vreme caldă şi însorită. La aeroport, Raisa Maximovna şi cu mine am fost primiţi de Ceauşescu şi soţia lui.”

Silviu Brucan: “nu eram numai comunist, dar eram stalinist. In timpul razboiului, singura speranta era Armata Rosie si Stalin.”
Ceausescu a fost antisemit:
Silviu Brucan: “In orice caz, el a fost primul care, ca secretar organizatoric, a dat ordin ca toti activisii centrali sa-si denunte numele adevarat si se referea in special la evrei. Erau foarte multi care aveau nume romanizate. Si eu am fost chemat la sectia de cadre si mi s-a cerut sa-mi spun adevaratul nume.”
———

Mihail Gorbaciov 15 aprilie 2010: Ceausescu era un permanent Gica-contra, care avea ceva de comentat la orice contract comercial, document politic, diplomatic sau militar care se incheia cu URSS, ”dar, finalmente, redevenea rezonabil si semna actele”. Gorbaciov a mai spus ca, totusi, Ceausescu avea multe defecte, ”dar nu era prost, in mod categoric”.[1]

Mihail Gorbaciov 20 decembrie 2009: “Cand am inceput sa discutam despre perestroika, si eu i-am povestit de perestroika noastra, el mi-a spus raspuns, ei bine perestroika noastra s-a terminat”, a marturisit Mihail Gorbaciov intr-un interviu pentru CNN.

“Ceausescu era un om complicat. Obisnuia sa-mi dea sfaturi, o groaza de sfaturi”, asa l-a descris pe dictator fostul lider al URSS, Mihail Gorbaciov, intr-un documentar difuzat sambata seara de CNN, informeaza Realitatea.net. Documentarul a fost primul din seria de materiale prin care postul american de televiziune marcheaza implinirea a 20 de ani de la Revolutia Romana.

Fostul lider al Uniunii Sovietice isi aminteste de vizita sa la Bucuresti din 1987:  “Cand am vizitat Romania am observat ca oamenii se uita la Ceausescu, ca urmareau fiecare gest al sau, fiecare miscare a degetului pe care o facea, erau asemenea rotitelor dintr-un mecanism. Cand am inceput sa discutam despre perestroika, si eu i-am povestit de perestroika noastra, el mi-a spus raspuns, ei bine perestroika noastra s-a terminat”.

George Bush: “Ceausescu, se opuneau Rusiei si atunci ne-am spus: acesta este omul nostru. Ulterior ne-am schimbat cand am vazut ca aveam de-a face cu un oligarh.
————-
 CFSN-ul care l-a mandatat pe Ion Iliescu (asa cum ii place lui Iliescu sa afirme), nu a fost mandatat de popor sau de Revolutionari.
———
La 23 decembrie 1989, în jurul orelor 16.00, Ion Iliescu l-a numit, verbal, pe Nicolae Militaru ca ministru al Apărării. Decretul de reactivare a generalului-colonel Militaru a fost semnat de Iliescu la 26 decembrie 1989, a fost publicat în Monitorul Oficial la 27 decembrie şi dat publicităţii la 28 decembrie

Cine a lansat diversiunea ? Ceausescu care era in arest la o unitate militara la Targoviste? Ion Iliescu in noaptea de 24 dec. 1989, a fost liderul mandatat de grupul CFSN, la wc s-a luat decizia  sotilor Ceausescu sa fie executati, decretul a fost semnat de el pe data de 26 dec. 1989. Si abia pe 27 dec. 1989 a fost ratificat prin monitorul oficial. Deci Iliescu pina in 27 nu avea nicio calitate sa semneze decrete, de aceea a semnat-o pe 26, dar si aici a incalcat in mod grav Constitutia pentru ca el vorbea despre un proces care se va judeca dupa prevederile legale care erau atunci in vigoare. Asta inseamna ca nici macar Tribunalul nu a avut legimitate. Deci Iliescu l-a ucis pe Ceausescu.

De ce Iliescu este responsabil pentru 1200 mortii, si 5000 de raniti de dupa evacuarea din CC a lui Ceausescu ? Pentru ca Iliescu anunta din cladirea CC, la ora 23.30 ca a dizolvat structurile de putere ale clanului Ceausescu, si ca guvernul se demite si ca intreaga putere de stat este preluata de CFSN. Asta inseamna ca din momentul anuntului, Iliescu devine responsabilul principal pentru ce se intampla in tara, dar un lider ”ilegitim”. Dupa 27 avea mandatul sa semneze decrete, si era obligat sa respecte cel putin “legea umana” Ion Iliescu s-a grabit cu procesul nu pentru ca asa-zisii teroristi trageau foc, ci pentru a prelua puterea cat mai repede, atat timp cat Ceausescu traia, Iliescu n-avea curajul sa ratifice in mod legal grupul CFSN. De aceea trebuia diversiunea teroristilor chiar, anuntata din televiziune. 

  
În jurul orei 23:30, Ion Iliescu transmite la Radio şi Televiziune „Comunicatul în ţară” al CFSN.

Ion Iliescu: “Din acest moment se dizolvă toate structurile de putere ale clanului Ceauşescu. Guvernul se demite, Consiliul de Stat şi instituţiile sale îşi încetează activitatea, întreaga putere în stat este preluată de Consiliul Frontului Salvării Naţionale. Lui i se vor subordona Consiliul Militar Superior, care coordonează întreaga activitate a armatei şi a unităţilor Ministerului de Interne. Toate ministerele şi organele centrale în actuala lor structură îşi vor continua activitatea normală, subordonându-se Frontului Salvării Naţionale.”

Siliviu Brucan intreviu pe 6 mai 2002 pentru Revista 22 : “In momentul in care a sosit trenul revolutiei, noi eram in gara, pentru ca eram singurii care cunosteam mersul trenurilor, ne-am suit in tren si am pus mana pe putere. “Militaru a mers pe linia asta, imbinand si trecutul lui de om al serviciului militar sovietic – GRU -, cu pozitia anti-Ceausescu. Pe mine asta m-a interesat.”.

Silviu Brucan: “Sambata, 23 decembrie ’89 dimineata, cand mi-am dat seama ca conducerea operativa a Armatei era in mana generalilor Vlad si Guse, i-am spus lui Iliescu ca trebuie sa-l indepartam pe Vlad Iulian si ca vreau sa am o confruntare cu el seara, in sedinta noastra operativa. Iliescu n-a fost de acord. Cunosti expresia why rock the boat? – “de ce sa clatini barca?” Vlad Iulian venise in timpul anchetei mele si voiam sa-i aduc aminte. M-am dus la Militaru si el a organizat sedinta de demascare a lui Vlad.”

Generalul Victor Stanculescu: “A fost nevoie de atitea morti pentru ca sa fie executati Ceausestii. De ce ? intrebati-l pe Ion Iliescu”

8 noiembrie 2009

Ion Iliescu- Ovidiu ma intreaba : cum am scapat de Securitate, in conditiile severe de supraveghere in care traiam atunci? Partial a raspuns atat Victor cat si domnul Alex.M.Stoenescu.

Desi supravegheat, eu indeplineam functia de Director al Editurii Tehnice, primeam la Editura numerosi autori (profesori universitari, cercetatori); vizitam unitati de invatamant, de cercetare, intreprinderi industriale, centre de librarii; participam la lansari si prezentari de carti. La birou, ma vizitau sau aveam intalniri in afara cladirii, uneori in parc, o serie de personalitati ( scriitorul Titus Popovici, cu care eram in relatii amicale, Aurel Dragos Munteanu, Radu F. Alexandru, s.a.), participam la dezbateri stiintifice organizate de Academia Romana sau de alte institutii (erau apreciate spre exemplu reuniunile patronate de profesorul Mihai Draganescu, director, multi ani, al ICI-Institutul Central de Informatica). Eram un spectator fidel al teatrelor din Bucuresti si vizitator al expozitiilor de pictura si sculptura. Intretineam relatii amicale cu multi artisti, le vizitam atelierele.

Deci, nu stateam inchis in birou si nu eram izolat.

Uneori „faceam si jocuri” cu „urmaritorii” mei. Intr-o zi, spre exemplu, la invitatia lui Caramitru, am asistat la un spectacol de poezie (Eminescu) organizat de el, cu acompaniamentul pianistului Dan Grigore. In drum spre Ateneu, la un semafor, am reusit sa trec inainte de schimbarea culorii de trecere, lasandu-i pe cei doi urmaritori „pe stop”. Am ajuns deci si am parcat pe o strada din apropiere de Ateneu „fara urmaritori”! Au reaparut, insa, destul de repede. Nu am fost lipsit de prezenta lor nici la spectacol. Am trait multe asemenea episoade.
————–
26 martie 2009
Ion Iliescu: Ovidiu vrea detalii in legatura cu prezenta mea la desfasurarea evenimentelor din decembrie 1989. Am descris toate acestea in nenumarate interventii, dezbateri, scrieri.

Nu cred ca din naivitate “nu intelege” de ce “nu am iesit in strada” inca din 17 decembrie sau chiar din 21 dec.1989. Unii s-au aflat in situatia mea, sub supraveghere personala si la domiciliu (inclusiv poetul Mircea Dinescu); deaceea am aparut numai in 22 Decembrie.

WordPress, calculeaza “Top Lists” in mod eronat. O banda de mafioti. In Top Lists “Sugeţi pula, idioţilor!” locul 9″

Ieri 12 aprilie 2010, in total m-au vizitat peste 3000 de oameni, astazi pina la ora 19.44 -  m-au vizitat 1500, si nu sunt in “Top Lists” nici macar pe locul 100 nu sunt, acum trei zile m-au vizitat 500 si eram intre cele mai bune 10 bloguri din top. Am facut o mica verificare si pot constata ca bloggeri care sunt astazi in top list pe locul opt si noua, nu au depasit 800 de vizite.

Vreau sa mentionez ca in 2009, cand m-au vizitat peste 4000, de useri si 60 de mesaje intr-o singura zi, tot nu am fost in “TopLists”

Ziarul Libertatea cel mai citit ziar din Romania are in jur de 5000 de vizitatori pe zi. Ca sa nu fiu inteles gresit va spun ca eu nu scriu pentru raiting sau ca sa ajung pe listele din top.

Astia de la WordPress ori habar nu au de nimic ori o fac intentionat.

Imi cer scuze pentru cei 4500 de vizitatori care m-au citit dar eu nu pot sa scriu cand se face nedreptate.

Va doresc multa sanatate.

Ovidiu.

Sugeţi pula, idioţilor!

Ps. am nevoie de  ceva timp ca sa-mi salvez blogul si sa-l transfer .

Cum a scapat Ceausescu de la moarte in accidentul aviatic din padurea Vnukovo. Poze inedite!

Cum era să moară Ceuşescu într-un accident aviatic similar, în Rusia

Coincidenţe stranii leagă catastrofa aviatică în care şi-a pierdut viaţa preşedintele Poloniei, Lech Kaczynski, de un alt incident aviatic, petrecut tot în Rusia, avându-l ca protagonist pe fostul sef de stat Nicolae Ceauşescu. În noiembrie 1957, o delegaţie românească de nivel înalt care mergea la Moscova pentru a participa la celebrarea Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie a fost victima unui accident aviatic controversat, din care Ceauşescu a scăpat nevătămat.

După o escală în Ucraina, la Kiev, avionul care îi transporta, printre alţii, pe Grigore Preoteasa, ministrul de externe de atunci al României, şi pe Ceauşescu, se prăbuşeşte la ora 17.48 a zilei de 4 noiembrie 1957, chiar lângă pista de aterizare a aeroportului moscovit Vnukovo. Din 11 oameni aflaţi la bord, în accident au murit patru persoane, printre care şi Grigore Preoteasa.
Ceauşescu a scăpat doar cu câteva răni, conform certificatului medical, care consemna: “traumatism al părţii externe a hemitoracelui drept şi la gamba stângă. Plăgi zgâriate la faţă, mâini şi picioare. Temperatura: 37,3 grade, stare generală satisfăcătoare”, notează stirea.wordpress.com.

Aşa cum amintea Mihai Novicov, translatorul aflat şi el în avionul care s-a prăbuşit, în cartea “Moartea lui Grigore Preoteasa – catastrofa de pe aeroportul Vnukovo“, norocul lui Ceauşescu s-a dovedit a fi ghinionul lui Preoteasa. De altfel, la înmormântarea lui Preoteasa, Ceauşescu a ţinut să fie printre cei care transportă sicriul fostului tovarăş de partid, flancat de Leonid Brejnev, viitorul secretar general al Partidului Comunist din URSS, potrivit aceleiaşi surse.

Evenimentul a dat naştere multor speculaţii, legate şi de faptul că din delegaţie a lipsit şefului statului, Gheorghiu-Dej. Acesta s-a răzgândit în ultimul moment invocând o gripă. Dej nu mai era privit cu ochi buni de ruşi deoarece insistase pentru retragerea trupelor şi a consilierilor de la Bucureşti. S-a spus atunci că accidentul de la Vnukovo ar fi fost de fapt un atentat la adresa şefului P.M.R, care fusese însă avertizat din timp de serviciile secrete româneşti. Această teorie nu a fost probată nici după jumătate de secol. Cert este că accidentul din 1957 seamănă izbitor cu cel de sâmbătă căruia i-a căzut victimă preşedintele Poloniei.

Raportul comisiei sovietice care a anchetat cazul a fost publicat în 1990 de profesorul Mircea Chiriţoiu de la Arhivele Militare ale Statului Major General. Potrivit acestuia (citat de ziarul gorjean „Vertical”) vinovaţi au găsiţi piloţii sovietici. Trebuie spus faptul că în perioada respectivă conducătorii români zburau cu aeronave şi echipaje puse la dispoziţie de ruşi. Potrivit raportului comisiei, avionul ar fi coborât mai devreme şi s-a agăţat de vârfurile copacilor din pădure, la o înălţime de 10-15 m, apoi s-a prăbuşit şi a luat foc. Ca urmare a acestui accident, la scurt timp, România şi-a creat propria flotilă aeriană pentru transportul conducătorilor.

Articol realizat cu ajutorul lui Cornel Şomâcu de la ziarul Vertical din Gorj

Acum 53 de ani, pe 4 noiembrie 1957, aeronava in care se afla Nicolae Ceauşescu se prăbuşea la Moscova. Aproape incredibil, Nicolae Ceausescu a scăpat doar cu răni uşoare.

Se spune că în viaţă poţi trece peste multe, dar nu poţi bate norocul. Lui Nicolae Ceauşescu, care a condus România vreme de un sfert de secol, destinul i-a făcut cu ochiul din timp, protejându-l de cele rele de parcă ar fi avut o stea în frunte. Exemplul cel mai clar îl reprezintă incidentul din noiembrie 1957 de la Vnukovo, un aeroport situat lângă Moscova. Acolo, nea Nicu a reuşit să scape cu viaţă, deşi s-a prăbuşit cu avionul. Atunci au murit toţi membrii echipajului şi Grigore Preoteasa, ministrul de externe de atunci al României.

Noiembrie 1957. Cel mai aspru comunism po­sibil îşi face de cap într-o Românie docilă, care răspunde, la foc automat, doar la comenzile par­ti­dului. Petru Gro­za e pre­şedinte al Consiliului de Stat, Gheor­ghe Gheor­ghiu-Dej e secretar ge­neral al Par­ti­du­lui Mun­ci­toresc Ro­mân (PMR), prim-ministru e Chi­vu Stoica, iar Nicolae Cea­uşescu, în vârstă de 39 de ani, urcă rapid în ierarhie, ajun­gând nu­mă­rul 2 în PMR. În câteva zile, Uniunea Sovietică aniversează 40 de ani de la Marea Revoluţie Soc­i­a­listă, aşa că o delegaţie stufoasă din partea au­torităţilor de la Bucureşti îşi anunţă prezenţa la Moscova, la sărbătoarea “roşie”. Dată fiind importanţa evenimentului, pe scara avio­nului IL-14 urcă nume mari, în frunte cu minis­trul de externe, Gri­gore Preoteasa, cu Ale­xan­dru Moghioroş şi cu Nicolae Ceauşescu.

În catastrofă au murit patru oameni din 11

După o escală în Ucraina, la Kiev, avionul se prăbuşeşte la ora 17.48 a zilei de 4 noiembrie 1957 chiar lângă pista de aterizare a aeroportului moscovit Vnukovo!  Din 11 oameni aflaţi la bord, în accident aveau să moară trei membri ai echipajului, printre care şi piloţii, şi Grigore Preoteasa. Că­să­torit cu Elena, dar lo­go­dit şi cu norocul, Nicolae Ceauşescu avea să scape doar cu câteva răni, conform certificatului medi­cal, care consemna: “tra­u­matism al părţii externe a hemitoracelui drept şi la gamba stângă. Plăgi zgâriate la faţă, mâini şi picioare.

Temperatura: 37,3 grade, stare generală satisfăcătoare”. Aşa cum amintea Mihai Novicov, translatorul aflat şi el în avionul groazei, în cartea “Moartea lui Grigore Preoteasa – catastrofa de pe aeroportul Vnukovo”, norocul lui Ceauşescu s-a dovedit ghi­­nionul lui Pre­oteasa. De altfel, la în­mor­mântarea lui Preoteasa, Ni­colae a ţinut să fie printre cei care cară sicriul fostului tovarăş de partid, flancat fiind de Leonid Brejnev, viitorul secretar general al Par­tidului Co­munist din URSS. Deşi la funeralii îşi maschează cu mâneca pardesiului lovitura de la mâna dreaptă, Ceau­şescu arată incredibil pentru un om care, cu două zile în ur­mă, su­pravieţuise unei catas­trofe aviatice de asemenea proporţii.

Eroare de pilotaj sau prăbuşire comandată?

Foarte multă vreme după accidentul de la Vnukovo s-a speculat că în realitate nu a fost vorba de o eroare de pilotaj întâmplătoare, ci de o “comandă” venită de la Moscova, care voia să scape de anumite persona­je ale guvernului român.

De altfel, Gheorghe Gheor­ghiu-Dej a renunţat în ultima clipă să se alăture delegaţiei române, pretextând că are treburi importante de rezolvat în Capitală. Zvonurile au fost alimentate şi de faptul că piloţii, lucru normal pentru România acelor ani,erau sovietici.

Vnukovo, aeroportul blestemat al ruşilor

Catastrofa de la Vnukovo nu este singurul accident din istoria aeroportului moscovit, care consemnează 11 asemenea evenimente. Primul a avut loc la 11 iunie 1957, cu 5 luni înainte de drama din care Ceauşescu a scăpat teafăr. La bordul avionului Ilyuşin 14P se aflau 13 oa­meni, din care 5 au supravieţuit. Cel mai grav accident din istoria aeroportului Vnukovo s-a întâmplat la 17 martie 1979, când avionul Tupolev 104B s-a prăbuşit la puţin timp după decolare, din cauza faptului că greutatea transportată depăşea cu mult limitele ad­mi­se. Din cei 106 oameni aflaţi la bord au murit 86.

Mai mult, la 23 de ani după accidentul de la Vnukovo, Ceauşescu a fost din nou la un pas de moarte.

Atentat cu icre de Manciuria

În 1980, la o masă festivă organizată cu ocazia zilei de 1 mai, apropiaţii lui Ceauşescu au consumat icre în care se aflau cioburi de sticlă. Securitatea a intrat în alertă, crezând că este un atentat la viaţa preşedintelui României.

Episodul este relatat de istoricul Teodor Filip în cartea “Secretele USLA“: “Prin 1980, s-a dat de 1 mai o recepţie festivă res­trânsă. În me­niu erau şi icre de Man­ciuria pe rondele mici de pâine. Stefan Andrei (n.r. – ministrul afacerilor ex­terne) şi Gheorghe Oprea (n.r. – prim-vice-prim-ministru) au sim­ţit cioburi de sticlă în gură. To­varăşu’ nu gustase, pentru că ţinea regim. L-au chemat pe generalul Neagoe. «Bă tâm­pi­tule, ce ne-ai dat să mân­­căm?». Neagoe a ordonat să se strângă icrele de pe masă. I s-a raportat şi lui Ceau­şescu. «Cineva a vrut să mă omoare!», a urlat acesta. «Dacă ajunge un ciob de sticlă în sânge, pleacă spre inimă şi nu-l mai scoţi»”.

Magazionerul scăpase borcanul pe jos

Ancheta a început pe loc, toţi gândindu-se să dezlege misterul tentativei de omor. Unul din securiştii implicaţi po­vesteşte în cartea lui Filip. “Neagoe l-a che­mat pe şeful de contrainformaţii. Telefonul de la bucătărie, pe care îl ascultam permanent, ne-a salvat pe toţi. Am derulat casetele şi am pus telefoanele de acasă sub ascultare. Aşa am aflat ce se întâmplase. Omul de la magazie s-a dus să pună 300 de grame de icre pentru protocol. Era în magazie un borcan de 5 kilograme. A băgat lingura de lemn şi a pus icrele pe o hârtie cera­tă. A aplecat borcanul şi l-a scăpat jos. S-a dus şi l-a sunat pe şeful lui. «Veniţi că am scăpat borcanul!» În meniu erau trecute icre de Manciuria şi nu mai aveau de unde lua imediat altele. Au ales nişte icre mai curate, iar cele cu cioburi le-au pus în alt borcan, pe care l-au îngropat. Cu tot cu icre. I-am luat la rând. Am început cu şeful lor. Îl ajutasem şi ne ajuta şi el pe noi în pro­bleme specifice. To­va­răşul îl ştia de mult. Nu puteam să-l dăm afa­ră, chiar dacă voiam noi. La în­ceput, n-a vrut să re­cu­noască, dar l-am luat cu ele­mente concrete. L-am dus să dezgroape borcanul. I s-a raportat tovarăşului tot. L-au pus şef la Intercon­ti­nental!”.

Elena Ceausescu era o femeie frumoasa la 25 de ani! Valentin Ceausescu si Iordana.

„Regina balului” în Ferentari, la finele anilor ’30, Elena Ceauşescu a rămas în memoria colectivă a românilor drept o persoană destul de conservatoare într-ale modei, dar cu suficient bun-gust.

Îmbrăcată fără pedanterie, femeia „academician – doctor – inginer” a preferat întotdeauna nota clasică a costum-taioarelor imitaţie Chanel şi simplitatea halatului alb, asimilând, în garderoba de zi cu zi, o îmbrăcăminte cât se poate de sobră.

Dacă pentru bijuterii sau ceasuri, Elena şi soţul ei apelau la marile branduri din străinătate, pentru haine şi încălţăminte, ei alegeau producătorii locali.

Se schimba de trei ori pe zi

„Toate hainele ei aveau aceeaşi formă, erau toate la fel. Purta mai ales griuri şi nu pot spune că din punct de vedere vestimentar ieşea cumva în evidenţă. Nu era deloc genul care să umble după ultima modă şi se înconjura tot timpul cu femei mai în vârstă, care nu erau în pas cu moda”, îşi aminteşte Serghei Mizil, apropiat al familiei prezidenţiale.

Adevărul este că Elena Ceauşescu a prins din mers gustul pentru stilul Chanel al deux-pieces-urilor, dar, deşi şi-ar fi permis piese originale de la Paris, se mulţumea cu rânduri de haine cusute în România, la Apaca.

Cu costumele ei pastelate se simţea elegantă. Obişnuia să îşi asorteze singură bluzele şi iubea să schimbe trei toaletele pe zi, îşi aminteşte Mizil.

Elena a avut de-a lungul anilor în preajmă un „consilier de imagine” – un ambasador care ştia codul bunelor maniere, instruit la Moscova şi la fosta şcoală de guvernante Notre Dame din Bucureşti, care verifica că „dădea bine” în filme şi fotografii.

Pantofi, inspiraţi din Quelle

Încălţările „tovarăşei” proveneau în mare de la fabrica Guban din Timişoara. Fiul fostului proprietar, Tiberiu Guban, de 86 de ani, îşi aminteşte că mereu i se făceau încălţări asortate cu o poşetă şi o curea.

„Tata a făcut cizme şi pentru Regele Mihai şi Gheorghiu Dej. Elenei Ceauşescu îi făceam pantofi de lux, mai deosebiţi ca formă faţă de ce se făcea în ţară. Ne inspiram cu idei din revistele «Quelle» şi «Neckermann», dar calapoadele erau făcute de tata. Pielea era autohtonă şi era colorată în nuanţa preparată de mine. Prefera nuanţele pastelate: ou de raţă, coniac, vernil sau roz”, povesteşte Tiberiu Guban.

Mai exista, în cadrul Gospodăriei de Partid, un atelier special care lucra manual încălţăminte pentru cuplul Ceauşescu şi nomenclatură.

„Produsele ieşite din mâna acelor oameni erau poate mai bune calitativ decât cele de la Gucci. Aveau calapoade excelente şi materie primă de cea mai bună calitate”, mai spune Serghei Mizil.

APRECIATĂ. Tânăra „regină a balului”, în Ferentari

LIPSĂ DE TACT

Blana de jaguar care i-a înfuriat pe suedezi

Adevărata pasiune a Elenei Ceauşescu o reprezentau însă hainele de blană. În garderoba ei se găseau aproape 40 de astfel de haine. În 1980, a stârnit valuri de proteste etalându-se, într-o vizită în Suedia, cu o opulentă haină din blană de jaguar. Era însă anul în care aceste feline tocmai fuseseră declarate specie protejată.

Supăraţi pe purtătoarea blănii, suedezii au protestat în stradă. „Lucram la Agerpres atunci şi am auzit de incidentul din Suedia, chiar am văzut poza, dar nimeni nu vorbea despre asta decât în şoaptă, pe la colţuri”, îşi aminteşte Marian Ilie. La capitolul bijuterii, ea purta verigheta, un ceas scump şi o brăţară. Când vine vorba de makeup, fostele ei cameriste au povestit, de-a lungul anilor, că pe acasă abia dacă îşi dădea cu ruj şi poate, la vizitele în străinătate, folosea pudra.

A început să îşi vopsească părul abia după ce a început să încărunţească, dar tot în culoarea lui naturală, iar coafeza venea la reşedinţă pentru a o aranja.

——————–

Fostul ministru de Externe al României socialiste, Ştefan Andrei, detronat în 1985 de Elena Ceauşescu, a acordat un amplu interviu ziarului “Ziua” despre culisele diplomaţiei romaneşti. Considerat unul dintre cei mai străluciţi miniştri de Externe din istoria recentă a lumii, Stefan Andrei a revelat amănunte şi dedesubturi privind numeroase momente epocale ale secolului trecut, începând cu ocuparea României de către trupele sovietice. Printre aceste amintiri s-au strecurat şi picanterii ale vremurilor, legate de exemplu de viaţa lui Ion Iliescu în sânul Partidului şi chiar al Elenei Ceauşescu.

Reporter: Dar Iliescu cum a ajuns la vârful puterii?
Ştefan Andrei: Iliescu? Ăsta a fost un pui de lele! El şi-a ucis părinţii, domnule! Familia Ceauşescu a fost ca şi familia lui! Hai să vă spun povestea lui… Cum v-am zis înainte, prin anii’ 60, începuse marea schimbare. În acest timp, preşedinte al Uniunii Asociaţiilor Studenţilor Comunişti din România (UASCR) era unu’, Ion Iliescu. Cum a ajuns el acolo? Voi trebuie să ştiţi adevărul, ca tânăra generaţie: relaţiile dintre Ion Iliescu şi familia Ceauşescu au fost nişte relaţii extraordinare. Adică, pe când era el băietan, Elena Ceauşescu merge la închisoare la Targu Jiu de mâna cu Iliescu. Ea mergea la frate-sau şi el se întâlnea cu taică-său. Elena povestea cum mergeu împreună; el cu mama lui adoptivă, ca prima l-a părăsit, şi cu Elena Ceauşescu. Schimbau trenul la Filiasi. Şi, spunea, Elena: “Dormeam toţi într-o odaie acolo. Nici nu ne jenăm de Ionel, era un băiat în pantaloni scurţi”. Era în ‘43, avea vreo 13 ani. Vă daţi seama, Ceauseasca nu spunea multora “Ionele”. Au fost apoi la chefuri cu taică-său, Alexandru Iliescu, şi el, şi ea, Ceauşeştii. Chiar se spune că unchiul lui Iliescu, Eftimie, şi el ilegalist, a fost amantul Elenei Ceauşescu