Interviu 13-14 ianuarie 2006
Participant activ la unele dintre cele mai importante momente ale Revolutiei din Decembrie 1989, senatorul Sergiu Nicolaescu este detinatorul unor informatii inedite privitoare la acele evenimente dramatice. Informatii cuprinse in cadrul unui amplu interviu oferit in ultimele zile ale anului trecut.
Regizor cu recunoastere internationala, interpret al unor personaje memorabile, Sergiu Nicolaescu este, de cateva decenii, unul dintre numele de referinta ale cinematografiei romanesti. In decembrie 1989, a fost o prezenta deosebit de activa pe unul dintre cele mai importante “platouri” de pe care s-a filmat, in premiera mondiala, “Revolutia in direct”. Intrat in viata politica postcomunista, “Comisarul” a devenit parlamentar si tot el a condus Comisia Senatoriala “Decembrie 1989″. Anul trecut, dupa 15 ani de la Revolutie, el a intrat in atentia procurorilor de la Parchetul General, care il ancheteaza exact pentru implicarea sa in Revolutia de la Bucuresti.
Iliescu impreuna cu Ceausescu 1966
La zidul Berlinului
Jurnalul National: Cunoasteti foarte multe lucruri despre Revolutie. Ati si studiat-o timp de cativa ani.
Sergiu Nicolaescu: Am studiat-o, dar am si fost direct implicat. Inca de cand a cazut Zidul Berlinului am stiut ce se va intampla. Am simtit ce urmeaza.
Ati stiut sau ati simtit?
Si una, si alta. Momentul era urmatorul: Kohl, Mitterrand, Gorbaciov si Bush se intalnisera deja. Intalniri secrete. Apoi a cazut Honecker, in RDG. Ministrul de Interne Krenz a dat lovitura de stat si l-a schimbat pe Honecker, care era iubit in RDG. In 1989, eu eram acolo. Faceam un film. Acolo am vazut cu ochii mei scena finala a regimului: manifestantii, fata in fata cu militarii de la frontiera. Unul dintre acestia, cred ca era un ofiter superior, vorbea la telefon si probabil relata ce vedea. Adica, manifestantii care erau acolo si strigau. La un moment dat, coloana s-a pus in miscare. Apoi, l-am vazut pe ofiter vorbind disperat la telefon. Subordonatii stateau cu ochii pironiti la el si cu armele in pozitie de foc. Erau granicerii de pe zid, de la Poarta Brandenburg. Toti astia puteau sa deschida focul. Erau nemti, iar la nemti ordinul e ordin. Erau o imagine a poporului german, a ceea ce ramasese din vechea armata germana, care acum apara comunismul. Ei bine, pe masura ce manifestantii se apropiau, soldatii priveau fix la comandantul lor. La un moment dat, comandantul a ramas cu telefonul in mana, apoi a zis ceva. Militarii au plecat armele, iar demonstrantii au venit, s-au urcat pe zid si au inceput sa fuga dincoace. In grupul acela eram si eu. Eram la 10-12 metri de comandantul lor. Acela a fost momentul ezitarii armatei. Pe asta m-am bazat si eu cand am actionat la 22 decembrie. Pe ezitare.
Coleg cu generalii
Cum v-ati cunoscut cu generalul Milea?
M-am cunoscut cu el in 1989, cand i-am cerut trupe pentru terminarea filmului “Coloana de foc”. In ’88, facusem filmul “Mircea”, care a fost interzis. Trebuia sa aiba premiera la 5 iunie, dar Ceausescu s-a opus. Eu eram in Germania si la 4 iunie m-au chemat in tara, sa discutam despre film. Le-am spus ca daca premiera nu este la 5 iunie, eu nu vin. Le-am spus ca am treaba in Germania, unde aveam un contract. Cand o sa vin in tara, o sa-mi spuneti ce aveti de spus. Dar sa va fie clar, eu nu modific nimic din “Mircea”. Aveti negativul, faceti ce vreti cu el. Dar nu cu numele meu. Am ramas in Germania pana mi-am terminat treaba. Cand m-am intors, toata lumea a fost surprinsa. Toti credeau ca, gata, Nicolaescu a fugit. Nu, eu m-am intors. Deci la Milea am fost in ’89, cand i-am spus ca nu am trupe ca sa termin “Coloana de foc” si l-am rugat sa ma ajute. El s-a dus la birou, de unde a scos o sticla de whisky, apoi ne-am dus langa geam. Acolo, cu radioul deschis⦠microfoanele nu mai aveau cum sa ne auda. Apoi, el mi-a spus urmatorul lucru: “Cu unitatea militara pe care am sa ti-o dau poti sa cuceresti Bucurestiul in doua ore”. De ce mi-a spus asta? Nu stiu. Dar mi-a spus-o. De acest lucru mi-am adus aminte la 21 decembrie, cand m-am dus la comandantul respectiv si i-am cerut doua TAB-uri.
Despre ce unitate era vorba?
UM 01065, de la Ploiesti, unde era comandant Niculescu. Acum, asta este un tip total anormal, sarit de pe sina. Am vazut in presa niste declaratii ale lui si cred ca a luat-o razna. Dar pe atunci el era un comandant foarte bine pregatit. Imi facusem treaba cu unitatea lui, care era foarte disciplinata. Deci Milea, de acolo, de la geam, mi-a spus acel lucru referitor la unitatea militara din Ploiesti. Apoi, mi-a dat armata, dar fara ca si Ceauseasca sa stie. Pentru ca ea nu mai voia sa-mi dea militari sa-mi termin filmul.
Sunteti absolventul unei scoli militare. Acolo ati fost coleg cu Vasile Milea?
Am fost colegi in 1947. Acesta este insa doar un fel de a spune. Eram la Scoala de Ofiteri de Marina. Batalionul de elevi avea 800 de oameni. Eu intrasem primul, cu media 10. Dar nu am apucat sa termin. Inainte de a absolvi, tatal meu a fost arestat, iar dupa arestarea lui, am facut tot posibilul sa plec. Am stat vreo luna prin spital, dupa care am iesit din armata. Milea ma stia pe mine de atunci. Dar eu nu-l stiam nici pe el si nici pe Stanculescu. Stanculescu mi-a spus ca si el a fost acolo. Deci toti trei am fost colegi. Dar fiind acolo 800 de oameni, nu pot sa spun mare lucru. Nu tin minte sa ne fi cunoscut de pe atunci. Insa ei isi amintesc de mine. Cam asta a fost relatia mea anterioara cu Milea. In 1989, la 21 decembrie, seara, am vrut sa ma duc la baricada de la Inter, sa ma urc si de acolo sa-i vorbesc lui. Pe vremea aceea, nu exista punct de control al trupelor de care sa nu trec. Treceam fara ca insa cineva sa ma intrebe ceva. Ma cunostea lumea.
O cariera spectaculoasa
Ati intrat primul pe lista intr-o scoala militara. Apoi, ati ajuns in cinematografie¦
Am plecat din scoala militara cand tata a fost arestat. Apoi, am fost muncitor la Politehnica, cu o biografie falsificata. Mai tarziu am iesit inginer. Am fost repartizat la Sadu – Gorj. Apoi, prin sport, pentru ca faceam sport de performanta, m-am mutat la IOR.
Deci la Uzina Mecanica Sadu. La fel ca si IOR, erau fabrici din industria de aparare.
Da, erau in Ministerul Apararii, in Departamentul Special. Ambele erau in aceeasi categorie, asa ca m-au trecut in Bucuresti, la IOR. Faceam sport de performanta si am jucat la Clubul Metalul. Apoi, in 1954, m-au facut director la o mare intreprindere. A venit asa, un ordin: “Dati-ne un baiat tanar, muncitor. Directorul Moga a zis: Sergiu Nicolaescu. Era o intreprindere de transporturi cu 2.000 de camioane. Atunci, ca sa scap, pentru ca nu aveam cum sa rezist cu o biografie falsificata, mi-am spus ca trebuie sa plec repede si de acolo. A aparut un coleg, din cinematografie, care mi-a spus sa ma duc acolo, in locul lui. El locuia langa IOR. Am facut schimbul si astfel, in ’54, m-am transferat la cinematografie. Acolo, in cateva luni, am ajuns seful serviciului tehnic.
Apoi, in 1956, ati filmat Revolutia din Ungaria.
Da.
Apoi, in ’61, ati fost in Cuba, tot la o revolutie.
Nu, in Cuba nu am fost.
In 1961, nu ati fost acolo, impreuna cu Polansky?
Nu, cu Polansky am fost in ’62, la Cannes.
Dar la Praga ati fost, in 1968? Cel putin asa se spune.
Nu, nu am fost la Praga.
Iar in ’89 ati fost la Berlin.
Da, caderea zidului m-a prins la Berlin.
Ati avut o mare libertate de miscare in strainatate, fapt cu totul neobisnuit in acea perioada.
Exista oameni care imi reproseaza ca am fost un favorit al sistemului comunist.
Un “joc” de interpretare
Nu despre asta este vorba. Haideti sa facem un “joc de interpretare”.
Daca dumneavoastra ati vedea un personaj cu o asemenea evolutie a carierei, nu v-ati gandi ca acel om lucreaza cu vreun serviciu secret?
Ba da. Primul lucru la care m-as gandi este ca lucreaza pentru vreunul strain.
Sau ca este ofiter acoperitâ¦
A, nu, asta in nici un caz.
De ce nu? Directia de Informatii Externe avea nevoie exact de astfel de oameni.
De unul care sa fie impotriva regimului? Exclus!
De ce credeti asta?
Pentru ca eu eram impotriva regimului. Vreau sa va spun ca niciodata, dar absolut niciodata, nu a venit cineva sa-mi propuna ceva. Chiar este curios. Niciodata nu a venit cineva la mine, asa cum suntem noi aici, si sa-mi propuna: “Uite, domnule, nu ai vrea sa te fac ofiter acoperit, sa fii agentul nostru in Romania?”. De apartenenta la Securitate nu pot fi banuit, pentru ca sunt singurul care acuz Securitatea. De aceea imi si permit. In nici un caz nu poti sa ma treci de partea impotriva careia am luptat de cand m-am nascut, de cand ma stiu.
Ati fi putut fi “omul” Armatei?
A, nu, Armata era la fel.
A fost doar un exercitiu de interpretare a evolutiei unei cariere spectaculoase pentru acea perioada.
Singurul lucru pentru care pot fi banuitâ¦
Nu este vorba despre nici o banuiala.
Da, bineinteles, continuam acest exercitiu de gandire. Ceva de tipul nu sunt eu, este o alta persoana. Eu, unul,, in nici un caz nu l-as plasa pe Nicolaescu decat impotriva regimului. N-am nici un fel de legatura cu Securitatea, sub nici o forma, si nu am avut niciodata contacte cu oameni care sa ajunga sa-mi propuna ceva de felul asta.
Dumneavoastra cunoasteti bine timpurile acelea si stiti ca, mai ales dupa 1965, Directia de Informatii Externe era ceva aparte fata de Securitatea interna. Tot timpul, DIE a cautat elite si era interesata de sefii de promotie.
Asa este, dar niciodata nimeni nu a venit la mine.
Gandila, securistul de la Buftea
Dumneavoastra faceati parte din elite, erati o elita.
Da, eram o elita, dar niciodata nu a venit nimeni la mine sa-mi spuna¦ Mi-aduc aminte ca era unul Gandila, care era securistul de la Buftea. Gandila asta m-a chemat o data la minister si acolo mi-a luat… am avut amandoi o discutie care a fost inregistrata. Asa a vrut el sa ma impresioneze, sa-mi arate ce poate sa faca. Aceasta este singura data in care am avut de-a face cu Securitatea. Vreau sa spun ca, de pilda, pe taica-meu l-au luat. Taica-meu, care fusese inchis si care a fost la Canal, era asa-zis informator al Securitatii. Asa cum a fost si Coposu si altii. In ceea ce ma priveste, niciodata, dar absolut niciodata, nu⦠Nu ca eu i-as fi refuzat, ci niciodata ei nu au venit la mine.
Dar ati fost in atentia lor? Si nu numai in atentia Securitatii romane. Poate si a KGB, CIA sau altii.
Niciodata nu au venit la mine. Nici KGB nu a venit la mine. Eu l-am cunoscut de la KGB pe unul… nu mai tin minte cum il chema, seful Serviciului de spionaj din RS Moldoveneasca. Dar niciodata nimeni nu mi-a propus nimic. Adevarul este ca am stat si eu si m-am gandit cum dracuâ se face ca nu au venit, domnule, si la mine. Eu eram ala care plecam in strainatate, ma intorceam⦠Dar eu plateam. Este drept ca plateam. Adica dadeam 75% din ce castigam. Iar eu aduceam in tara milioane de dolari pe filmele mele. Incepand cu “Lupta pentru Roma”, care a adus 4 milioane de dolari. Din doi in doi ani, eu aduceam filme de 2-4 milioane de dolari. Si am facut opt astfel de filme.
“Dosarul” francez
Numele de Saharovski (n.r. – fostul sef al consilierilor sovietici din Securitatea romana, devenit ulterior sef al spionajului sovietic) va spune ceva?
Nu-mi spune nimic. Il stiu pe unul care, aparent, se ocupa de cinematografie si care, asa cum am spus, a ajuns seful Securitatii din RS Moldoveneasca. Vorbea romaneste si pe asta l-am cunoscut. Nimeni niciodata nu a incercat sa-mi propuna ceva. Apoi mi-am explicat: Domnule, serviciile secrete au dosarul omului, si-l au de cand s-a nascut, din burta luâ ma-sa. Eu m-am dus in Franta si, la un moment dat, eram la prefectul Parisului. Omul asta a apasat pe un buton si prin posta pneumatica interna i-a venit un dosar. Era dosarul meu, care era mai gros de o palma. Adica, eu cred ca tot ce avea Securitatea noastra aveau si ei acolo. Absolut tot.
O fi vrut sa va impresioneze. Dumneavoastra, ca regizor, stiti mai bine.
Nu, a fost o chestie de amicitie. El ma chemase sa-mi dea o viza. Pe care am si primit-o. Eu pe atunci voiam sa devin cetatean francez. Daca stateai cinci ani in Franta si erai rezident, adica aveai locuinta in Franta (iar eu aveam), dupa cinci ani primeai, automat, cetatenia franceza. Iti venea acasa un plic, prin care erai chemat sa-ti ridici documentele.
Asta cand se intampla?
Era dupa 1963-’64. Urmaream treaba asta: stau cinci ani si iau cetatenia franceza. Ulterior, m-am razgandit. Obtinusem in Romania un statut care ma multumea. Adica, faceam film romanesc, faceam ce voiam si puteam pleca in strainatate in absolut orice situatie. Asta a mers pana in ’88-’89, cand am fost blocat. Dar in tot acest timp, niciodata, nimeni din tara sau din strainatate nu a stat de vorba cu mine despre asa ceva, deci cu atat mai putin sa-mi propuna. Am incercat sa-mi explic de ce. Avand din nastere numele de Sergiu Nicolaescu, iti dai seama ca, domnule, cu asta nu faci ce vrei.
De fapt, numele dumneavoastra de familie adevarat era Nicola.
Nicola era numele original al tatalui meu, care era macedonean. Romanizat, a devenit Nicolaescu.
STABII
Ezitarea stabilor in fata lui Parvulescu a fost o lectie care, peste ani, mi-a dat incredere. Ce planuisem la 21 decembrie era o nebunie. Dar o nebunie bazata pe ezitarea lor in fata batranului. Atunci, aia au ramas gura-casca. Nu le venea sa creada. Intr-un astfel de moment, mergi pana la capat. Daca el ramanea la tribuna, se putea intampla o surpriza. Si asta pentru ca sala era de acord cu el. Pusese intrebari de bun-simt: “Cine este Ceausescu? Dar familia Ceausescu? Cum au ajuns ei sa aiba atata putere?”. Lucruri pe care toti le gandeau. Pe urma, imi aduc aminte ca l-am vazut pe batran cum coboara scarile, cum trece singur prin multime. Era aproape drogat de emotie. M-am uitat la cei din jur: pareau electrocutati, nu misca unul. La fel ca la Poarta Brandenburg. Dar acolo, multimea era hotarata.
Martor la “episodul” Parvulescu
Ezitarea comunistilor am mai trait-o o data, la Congresul in care a vorbit Parvulescu. Eram cu Titus Popovici si urma sa vorbesc si eu, ca cineast. Scrisesem cinci pagini, care fusesera cenzurate. In locul lor mi-au dat ei doua, din care am facut una singura. Pe asta voiam sa o citesc de la tribuna. Parvulescu a luat cuvantul dupa Adrian Paunescu. Dupa el a venit la microfon Parvulescu, care le-a spus “Tovarasi, daca l-ati lasat pe Paunescu sa vorbeasca, o sa ma opriti pe mine, care am infiintat Partidul Comunist in Romania?”. Apoi a inceput sa dea in Ceausescu si in familia Ceausescu. Asa ceva nu se mai auzise niciodata. Atunci am vrut sa urc la microfon si sa spun si eu ce aveam de spus. Dar Titus a pus mana pe mine si mi-a zis: “Te omor daca faci treaba asta”. Am asistat apoi la o greseala a lui Parvulescu. Domnule, cand vorbesti unei sali care tace cand spui acele lucruri, intelegi ca e de partea ta. Ca de obicei, in sala erau si multi securisti. Dar securistii il antipatizau pe Paunescu. Iar in momentul acela batranul a spus: “Stiu ca sala este plina de securisti”. Astfel si-a indepartat jumatate din auditor. Asta a fost prima lui greseala. Atunci am ezitat… A fost singurul gest de lasitate din viata mea. Atunci am observat si altceva: zapaceala, nauceala stabilor comunisti. Cand Parvulescu a inceput sa vorbeasca, toti s-au zapacit. Se uitau unul la altul, apoi, disperati, la Ceausescu. Iar el se uita din cand in cand la nevasta-sa. Dar si ei ii pierise orice replica. Practic, toti erau zapaciti. Apoi, Parvulescu a plecat singur. Si-a continuat astfel prima greseala cand, spunand ca sala este plina de securisti, i-a jignit si pe cei dispusi sa-l ajute. El nu trebuia sa plece din sala. Trebuia sa ramana acolo, sa fie scos cu forta. Asa, aia, chiar asa, zapaciti, au impus o pauza. Apoi, s-au gasit cativa intelectuali lingai care au luat cuvantul si lucrurile s-au “aranjat”. Dupa ei, totul a fost gata: toata lumea l-a votat pe Ceausescu. Vedeti, astea sunt lectii de viata. Cine a trait o astfel de scena si nu a inteles-o este idiot, sa ma ierte Dumnezeu!
—————————-
Sergiu Nicolaescu a urcat, in Decembrie ’89, pe creasta valului revolutionar care l-a spulberat definitiv pe Ceausescu de pe scena istoriei romanesti. Dar tot atunci s-a aflat si foarte aproape de zona primelor jocuri de culise, care s-au finalizat prin instalarea puterii politice postdecembriste.
In ultimii doi ani, Jurnalul National a intocmit, prin mijloace pur gazetaresti, o radiografie complexa a evenimentelor din Decembrie 1989. Documentelor din arhivele Justitiei si ale unora dintre institutiile implicate li s-au adaugat declaratiile oferite de foarte multi dintre oamenii care atunci au jucat diferite roluri, de la factori de decizie la nivel inalt pana la simpli executanti. Constituind o veritabila istorie orala, marturiile lor au clarificat adeseori amanunte despre care s-a vorbit foarte rar sau poate ca niciodata. Iar informatiile oferite de Sergiu Nicolaescu sunt un capitol aparte al acestei istorii recente, dar nu indeajuns de cunoscute.
“Stiu cine a tras”
Jurnalul National: Ati participat, din plin, la evenimentele din Decembrie 1989. In acest sens, sunteti cu adevarat o sursa de informatii “de mana intai”.
Sergiu Nicolaescu: In domeniile pe care eu le cunosc, nu ma bate nimeni. Iar in privinta Revolutiei… chiar nimeni. In privinta Revolutiei, sunt omul care stie cel mai mult despre ea.
Ati studiat-o timp de sapte ani…
Am studiat-o, dar am si fost direct implicat.
In ultima dumneavoastra carte mentionati ca, in dupa-amiaza de 22 decembrie ’89, cand s-a deschis focul, ordinul a fost dat de un sef al Securitatii.
Domnule, sa fie clar. Eu stiu cine erau oamenii si ai cui erau. Erau de la Directia a V-a si de la Securitatea Municipiului Bucuresti. Toti astia erau pe case, astia fotografiau si filmau, si eventual trageau. Tot astia erau pe casele din jurul Salii Palatului. Era clar! Se stiau si locurile si… asa mai departe. Acesti oameni au deschis focul la ordinul unuia dinauntru. Putea sa fie Neagoe, putea sa fie Iulian Vlad. Oricum, cineva care avea comunicare cu ei, probabil prin radio. Cineva care le-a spus: Deschideti foc de diversiune. Si focurile care s-au tras atunci au fost salve in aer. Nu a cazut nici un om. Toata lumea se intreaba: Dar de ce nu au tras in voi? Pai, cum sa traga in noi daca pe terasa eram si comunisti, si necomunisti? Era o inghesuiala teribila acolo. Inca nu se inserase. In conditiile acelea, eu am fugit la etajul sase. Si la etajul sase am vazut gurile de foc. In momentul acela mi-am spus: “Este diversiune”. Si diversiune a fost.
Ar fi putut fi simulatoare de foc?
Nu, nici vorba. Securitatea nu avea simulatoare. Pe urma, la focurile de diversiune trase de astia in aer, cei de jos au raspuns si ei cu foc. Motiv pentru care aia de sus s-au infuriat. Aici a urmat o alta diversiune, care putea sa fie chiar si straina. In sensul ca, in momentul in care eu, agent strain, am vazut ca se deschide focul si nu cade nimeni, iar lumea se imprastie, trag un foc in multime si am provocat incaierarea. Este tipul clasic de diversiune.
Cine au fost agentii straini?
Pai, iata, ii enumar concret aici, in carte. Teroristi straini: sovietici, unguri, arabi si altii. Teroristii romani erau militari activi, ofiteri de Securitate acoperiti, dar si civili care s-au pus in serviciul unor puteri straine.
Sunt deductiile dumneavoastra ulterioare sau va bazati pe ceva ce ati stiut atunci?
Pai, ce sa stiu? Toate astea s-au strans in timp. Eu cred ca nicaieri nu veti vedea o prezentare mai concreta decat ceea ce prezint eu. Este rezultatul a zece ani de studiu.
Deci in Piata Palatului cine ar fi putut fi?
Asadar, au tras astia. Vrei sa spui cine a dat ordinul? Ordinul a venit dupa ce eu am anuntat: “Fugiti, cladirea este minata”, lucru filmat si de Adrian Sarbu.
Iliescu, ultimul pe lista lui Verdet
Cine va spusese ca acea cladire este minata?
Nu, cladirea nu era minata si eu stiam ca nu este minata.
Atunci de ce ati spus ca este minata?
Am intrat intr-o camera… cred ca era la Ceauseasca in birou. Acolo erau Verdet,Iliescu si inca vreo cativa oameni… erau Burtica… si cativa militari. Deci se forma un guvern. Era si Dascalescu. Se forma un nou guvern. Iar asta era impotriva oricarei logici de schimbare a regimului. Pai, cum? Se face o revolutie si tot tu schimbi guvernul?
Sa intelegem ca Iliescu negocia cu ei?
Era clar ca negocia. Pentru ca pe hartia respectiva era trecut si el.
Iliescu, in guvernul Verdet?
In guvernul Verdet! In guvernul Verdet era si Iliescu.
Pe ce pozitie?
La urma. Deci in clipa in care i-am vazut pe toti… Ce faci? Cand vezi din nou comunistii care se asaza intr-o sala si hotarasc noul guvern… ai cacat-o. Asta este cuvantul. Inseamna ca ramane regimul. Atunci mi-a venit ideea si le-am spus: “Fugiti ca sediul este minat”. Si intr-adevar au fugit. Au fugit toti, nu a mai ramas nici unul.
Organizatii de partid din Armata au functionat pana la 15 ianuarie? Ce mai faceau, cu ce se mai ocupau?
Sigur ca au functionat. Faceau sedinte. Cand am auzit treaba asta am facut scandal. Cum, domnule, cum este posibil?
Dar care mai era activitatea lor?
Cand am intrebat, au tacut. Si-apoi imediat au inmuiat-o. Militaru avea frica de mine si incerca sa ma linguseasca. Era gorjean ca si mine. Eu sunt nascut in Gorj, dar am trait la Timisoara. El credea ca asta era un motiv sa fim apropiati. Dar eu stiam cine este si ca atare… Era si cam prostanac.
Dar concret, care era activitatea postdecembrista a acelor organizatii de partid?
Eu am descoperit ca aveau o organizatie si se pregateau sa faca o sedinta de partid. Pe decembrie si-au platit si cotizatiile.
Exista informatii ca aceste celule de partid sunt cele care au actionat aproape in toata tara pentru infiintarea FSN.
Nu stiu. Eu am fost in FSN. Am fost in toate organizatiile de atunci, dar nu stiu sa existe vreo legatura.
Fidelitatea generalului Gusa
Ce lovitura de stat a vrut sa dea generalul Gusa la 23 decembrie?
La 23 decembrie, Stefan Gusa a vrut sa treaca de partea lui Verdet. In acea zi, el a fost chemat la Ministerul Apararii, acolo unde erau Iliescu, Roman si ceilalti. A venit seara si, la un moment dat, pe la ora 23:00, am intrat la el in birou. Avea un birou lung, iar el vorbea la telefon si nu m-a vazut. Cand m-a vazut, s-a infuriat. Am avut cu el o discutie in cursul careia si-a scos carnetul rosu din buzunarul vestonului, mi l-a aratat si mi-a spus: “Uniforma militara o datorez acestui partid. Eu datorez totul acestui partid si voi ramane credincios partidului”. Dupa ce am plecat de acolo, el a incercat sa convoace Comandamentul… nu mai stiu cum se numea… Toti comandantii de directii formau un Consiliu de Aparare. Si din douazeci si ceva de oameni au venit doar vreo patru. Asta o stiu de la Arghir, un fost coleg de scoala militara al meu. Atunci, Arghir era amiral si era unul dintre adjunctii lui Gusa. El a venit la mine cu un colonel Popescu si mi-au spus: “Fugi! Fugi pentru ca va aresteaza in noaptea asta”. M-am dus la Iliescu si i-am spus ce-mi zisesera oamenii aia.
El mi-a raspuns ca nici vorba de asa ceva. Dar eu i-am spus ca nu mai stau acolo. Simteam ca nu era sanatos ceva. Si cu Gusa care ma amenintase… Gusa era puternic, avea autoritate, avea totusi o functie importanta. I-am spus lui Iliescu ca o sa plec dimineata, dar o sa dau telefon. Am stabilit un “cod” cu el. Am stabilit ca, daca imi raspundeau ca sunt prizonieri, eu voi veni cu multimea sa-i eliberez. Am fugit prin spate, pe la sediul Contrainformatiilor, iar ofiterul de acolo a anuntat soldatii de pe zid sa nu traga. Am sarit gardul si am pornit prin cimitir. Dupa cimitir erau niste case de tigani. De sus, de pe case, se tragea catre Ministerul Apararii. Cand m-am apropiat de una dintre acele case, un grup de tigani m-a recunoscut si a inceput sa ma strige si sa se bucure. Eu eram innebunit, pentru ca sus, pe casa aia, erau tipii care trageau catre minister. Le-am spus tiganilor sa taca din gura, dar nu cred ca aceia de sus nu m-au recunoscut. Oricum, nu mi-au creat probleme.
Intrat in Capitala calare pe tanc
Cum a fost “episodul Otopeni”?
In noaptea de 22/23, eu am plecat din Televiziune. Am plecat catre Otopeni, ca sa ma intalnesc cu oamenii de la UM 01065, care veneau in coloana catre Bucuresti. Vorbisem cu Stanculescu si i-am spus sa cheme coloana aia spre Capitala. Militarii iesisera deja din Otopeni si se indreptau catre oras. De aici a aparut si confuzia. Pentru ca multi imi spun: “Hai, domâ-le ca dumneata ai dat ordin si au murit oameni la Otopeni”. Dar eu nu am nici o legatura cu ceea ce s-a intamplat a doua zi acolo. Eu m-am urcat in masina mea, care avea numar de Germania, si m-am dus sa le ies in intampinare. Cum am depasit podul, aia m-au recunoscut imediat, au oprit si a aparut Niculescu, comandantul lor. Omul statea de vorba cu mine si, in momentul ala, de pe pod, a aparut o coloana de trei masini. Niculescu s-a hotarat sa-i opreasca. A plecat de langa mine. Eu tocmai ii spuneam ca trebuie sa ne deplasam catre Televiziune, care era in pericol sa “cada”. Niculescu a tras o rafala in aer, sa-i faca pe aia sa opreasca. Domâ-le, in clipa aceea, cateva sute de oameni au tras direct asupra masinilor. La sfarsit, masinile erau atat de ciuruite, incat aratau ca niste gramezi de fiare.
Cine se afla in acele Dacii?
Civili. Apoi i-am spus lui Niculescu sa vina cu mine pe primul tanc. El mi-a raspuns ca, fiind comandant, el trebuie sa mearga pe al treilea tanc. Atunci eu m-am urcat pe primul, cu steagul in mana, motiv pentru care aceasta unitate este singura in care nu s-a tras. Am ajuns astfel la Televiziune. Am trecut prin cinci filtre ale revolutionarilor. Inclusiv cel de la Baneasa, compus din patru tunuri antiaeriene puse la orizontala. De fiecare data am coborat si am vorbit cu oamenii. Am intrat in Bucuresti fara un foc.
Dumneavoastra cand ati ajuns acasa?
La 22 sau la 23. Mai curand la 23.
Cum va explicati rolul important jucat de artisti la Revolutie? Dumneavoastra, Caramitru, Voicila, Mircea Diaconu, Andrei Vata, Calin Nemes?
Ei, Caramitru a fost intamplator. Toti, in afara de Voicila, au disparut cand s-a deschis focul. Deci cand a fost balbaiala. Cand se putea da cu gura au venit, pentru ca era momentul. Era clar ca oamenii luau atitudine. Era o debandada cu care noi, actorii, eram obisnuiti de la filmari. Asa ceva se intampla la filmari, iar in acele momente ai un fel de inconstienta. Cine s-ar fi urcat pe un tanc si sa intre cu o coloana intreaga in Bucuresti? Este clar ca trebuia sa fii sarit de pe sina. Atunci cand ai exercitiul platoului de filmare, este foarte greu sa mai faci diferenta intre realitate si fictiune. Militarii ar fi putut parea mai fricosi decat noi. Dar curajul actorilor venea din inconstienta.
Este adevarat ca l-ati injurat pe Iliescu atunci cand s-a adresat multimii cu “tovarasi”?
Da, este adevarat. A vorbit de sapte ori si de cinci ori a spus “tovarasi”.
Noi, cei de la Televiziune
L-ati prezentat multimii pe Ion Iliescu spunand: “Dau cuvantul unui om pe care noi am hotarat ca poate conduce in aceste momente”?
Da, dar nu i-am spus numele.
Cine erau acesti “noi”?
Noi, cei de la Televiziune. Vorbeam la modul general. Eu m-am ferit sa-i mai spun numele, pentru ca el apucase sa si-l spuna cand a vorbit cu “tovarasi”. Vorbise Verdet, si lumea l-a huiduit si a strigat: “Fara comunisti”. Apoi a luat cuvantul si Iliescu si a inceput tot cu “tovarasi”. I-am dat un cot de cred ca m-a tinut minte: “Ce dracu te-a apucat, dle? De unde tot scoti tovarasii astia? Ce dracului?”. Atunci a fost un moment-cheie, in urma caruia el se putea compromite. Daca il lasam sa vorbeasca asa cum incepuse, ar fi fost sfarsitul sau politic.
De ce ati mers pe “cartea Iliescu”? De ce nu v-ati gandit, spre exemplu, la dumneavoastra?
Eu nu-l cunosteam anterior pe Iliescu. Nu m-am gandit nici o clipa la mine. Daca ma gandeam la mine, lucrurile ar fi decurs altfel. Cand Iliescu a aparut la Televiziune, a aparut intr-un moment in care eu m-am certat cu Caramitru. Caramitru este un actor foarte bun. Director, fost ministru, dar… noi nu ne simpatizam. Dar asta este alta poveste. Eu nu l-am luat in nici un film, iar el are oful asta. Eu aveam echipa mea. Pe el il consideram un actor sasait, cu nasul lung… dar asta este treaba mea. Ii gaseam defecte. Pur si simplu nu intelegeam cum a ajuns asta actor. Dar incontestabil este o figura, nu poti sa spui ca nu este o figura. El a venit cu galagia cand eu am iesit de pe post, dupa ce l-am recomandat pe Dinescu drept un cunoscut disident.
Tineti cont ca, in acele momente, noi nu stiam ca Ceausescu a fugit. Eu atunci am vorbit ca un om care-l stia pe Ceausescu liber. La fel si Dinescu si Caramitru. Deci noi, Dinescu, Caramitru si Nicolaescu, atunci cand am vorbit pe post, nu stiam ca Ceausescu parasise definitiv puterea. Era inca posibil sa vina unul care sa intrebe: “Ce ma-ta cauti, ma, aici?”. Era un mare curaj. Bine, initial eu nu am vrut sa intru cu ei. Eu am ajuns la Televiziune inaintea lor. Eu am fost pe primul TAB, iar ei erau pe al treilea. Numai ca eu am oprit TAB-ul la mine acasa ca sa-mi pun cravata. Eu am iesit pe post cu cravata.
In rolul lui Corneliu Manescu
Asta chiar este o scena de film.
Din cauza asta, in toate ziarele straine a aparut poza mea. Toate ziarele straine au afirmat ca sunt noul conducator. Pentru ca eram inalt si cu parul alb, s-a spus ca eu sunt Corneliu Manescu, deci Corneliu Manescu a preluat puterea. Pentru ca el era prevazut sa preia puterea.
De catre francezi?
Nu, de catre Gorbaciov. Silviu Brucan, cand s-a dus la Moscova, a stat de vorba cu Gorbaciov. Acum, Brucan spune ca nu ar fi discutat despre cine il va inlocui pe Ceausescu. Dar asta este exclus. In mod normal, daca dumneata esti roman si vii la mine, eu te intreb cine crezi ca poate fi pus in locul lui Ceausescu. Chiar daca Brucan neaga acest lucru, eu cred ca in acea discutie a fost vorba despre Corneliu Manescu. Fost ministru de Externe, presedinte al unei sesiuni ONU… era un om foarte cunoscut. Partea proasta este ca, la acel moment, Corneliu Manescu era deja “gaga”. Era dus bine cu mintea. O luase razna. Dar era inca prezentabil. In clipa in care s-a spus Corneliu Manescu, Gorbaciov a fost de acord. Sau poate ca nu a spus nimic. Cine stie? Indiferent de asta, Corneliu Manescu era propus. Pentru ca la Universitate, in Piata Romana si Piata Unirii, primul pe liste era Corneliu Manescu. Pe listele respective a fost strecurat si Dumitru Mazilu. Eu nu-l cunosteam pe Mazilu. Dar eu va spun ce am aflat de la Iulian Vlad, care, in mod neoficial, mi-a comunicat ca Mazilu era omul lor. Deci juca un rol dublu. El se bagase intr-un serviciu dintr-asta strain, dar juca dublu. Acum, eu va spun ceea ce mi-a zis Iulian Vlad. La un moment dat, eu i-am spus asta lui Mazilu si de atunci el se uita la mine ca la dracu. Ma intreaba ce am cu el. “Nu am nimic cu dumneata, dar asta este realitatea. Vlad mi-a spus ca ai facut joc dublu si ca erai si omul lor.” Presupun ca a fost pe langa CIA, dar a facut joc dublu.
In acele zile au existat trei “centre de putere”: Televiziunea, CC si Ministerul Apararii. Dumneavoastra de care ati apartinut?
De Televiziune.
Puteti fi considerat un “partener” al grupului Iliescu. De ce l-ati sustinut pe Iliescu?
Da. Categoric l-am sustinut. Pentru ca la Televiziune, in momentul in care am intrat eu acolo, a fost clar ca eu am fost seful. Cand a venit Iliescu, el a devenit seful.
De ce? Pana atunci, el era cunoscut doar din zvonuri si povesti.
Asa este. Eu auzisem despre Iliescu de la Titus Popovici, care mi-a spus cu mult inainte: “Iliescu a invatat la Moscova, a fost coleg cu Gorbaciov si ii va lua locul lui Ceausescu. Nu vii cu mine sa-l cunosti?”. Nu m-am dus. Nu aveam de ce sa-l cunosc. Imi facusem un nume si nu ma interesau astfel de relatii. Eu am pornit de la zero si mi-am facut un nume fara ajutorul nimanui. Titus Popovici a aparut tarziu si mi-a pus piedici. El a fost un bun colaborator. Dar mi-a si pus piedici. Ce sa-i faci? Asa este viata. De exemplu, pe biroul lui Ceausescu am gasit scrisoarea lui Titus in care, pe 17 pagini, ii explica lui Ceausescu ca toata raspunderea pentru filmul “Mircea” imi revine mie. Se dezvinovatea bagandu-ma pe mine in cacat.
Dar scenariul nu era al lui?
Clar ca era. Am gasit documentul ala pe masa lui Ceausescu.
Si totusi de ce l-ati sprijinit pe Iliescu?
Asa… un moment! Atunci a venit cu el Mihai Bujor. Familia mea nu stia nimic de mine. Gabriela Nicolaescu, Ioana Pavelescu si Mihai Bujor statusera la mine in zilele acelea. Apoi, au aparut Mihai Bujor, cu Ioana si cu Gabi. Bujor a ajuns la mine si m-a intrebat: “Vrei sa ma duc dupa Iliescu?”. In momentul ala mi-am dat seama ca ori il impusc pe Caramitru, ceea ce ar fi fost o crima, ori este nevoie de un lider adevarat. Caramitru… Vezi, in acele momente nu aveam nevoie acolo de unul care sa faca “muzica”, sa “cante” altceva decat mine. Atunci mi-am dat seama ca este nevoie de un conducator.
Bujor s-a dus si l-a gasit pe Iliescu in fata casei. L-a urcat in Dacia lui si au venit cu toti: Iliescu, Bujor, Gabi si Ioana Pavelescu. Au venit la Televiziune si au intrat, spunand ca merg la Sergiu Nicolaescu. Cand a venit Iliescu, toti au plecat de langa mine si s-au strans in jurul lui.
Ati avut nevoie de un lider politic. Nu v-ati simtit in stare sa preluati conducerea.
Da. Eu nu aveam nici o legatura. Nu aveam nimic in spate. Macar sa fi fost agent CIA, ca atunci imi spuneau aia unde sa ma duc. Nu aveam pe nimeni in spate. Mi-am dat seama ca, de aici inainte, trebuie un lider. Si cand am vazut ca astia se duc toti catre asta, m-am dus, am dat mana cu el si l-am considerat lider. Pentru ca mi-am dat seama ca Ion Caramitru sau Petre Roman avea legaturi vechi cu Ion Iliescu. Cu Caramitru se cunostea bine de tot. Povesti intregi cu sora lui Caramitru, care era in Elvetia, si cu Iliescu… si asa mai departe. Cu Iliescu, care mergea la premierele lui Caramitru… De aici am si luat plasa, pentru ca, la un moment dat, Iliescu l-a preferat pe Caramitru, cand l-a facut vicepresedinte la CPUN. Atunci m-am certat cu Iliescu. A fost un moment de ruptura.
Este interesant ca, intr-un moment de criza de lideri, desi venit direct din strada, Iliescu a fost acceptat imediat de dumneavoastra. De asemenea, Armata l-a acceptat fara discutie, iar Stanculescu i-a prezentat raportul.
Un moment… Gusa nu se uita la Iliescu. Nici vorba! Gusa ii stia pe aia ai lui. Gusa era cu Verdet… nici vorba de Iliescu. Nu!
Spune şi altora despre acest articol:
Laura Ilica, fost PR la un important casino din Bucureşti, povesteşte pe blogul personal, detalii incredibile din vizitele lui Gigi Becali în respectivul stabiliment. Deşi toată lumea îl ştie drept un familist convins, Laura Ilica susţine că a văzut momentele în care Becali “se freca” de o angajată a casino-ului.
Ulterior, Laura Ilica şi-a protejat accesul pe blog, iar acesta nu mai poate fi accesat fără user şi parolă.
Gigi Becali a fost condamnat definitiv, luni, de instanţa supremă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu MApN, iar fostul ministru Victor Babiuc şi fostul şef al Statului Major General Dumitru Cioflină au primit câte doi ani de închisoare, tot cu executare.
Din respectiva perioadă se va scădea numărul de zile pe care patronul Stelei le-a petrecut deja în penitenciar. Magistraţii au mai decis ca Becali să plăteasca suma de 421.000 de dolari drept despăgubiri.
Potrivit procurorilor, în perioada 1996-1999, în calitate de administrator al terenurilor domeniului proprietate publică a statului din zona Voluntari (fosta Fermă Roşia), MApN a efectuat două schimburi de terenuri cu George Becali, suprafaţa totală cedată acestuia în urma celor două schimburi fiind de 28,89 hectare de teren arabil intravilan, schimburi ce au avut drept consecinţă prejudicierea statului român cu suma totală de 892.758 de dolari.
