Emil Constantinescu: “intelectualilor lui Băsescu”: aceştia suferă de “fascinaţia bădăranului” şi şi-au vândul libertatea pentru a obţine avantaje materiale.

La stanga Traian Basescu, Ion Iliescu .

•Constantinescu cere societăţii civile să-şi asume eşecul moral al alegerii lui Băsescu, ca o consecinţă a principiului “răului cel mic” şi propune alternativa Crin Antonescu, un om “format în Piaţa Universităţii”

•Într-o intervenţie publică de o vehemenţă fără precedent, fostul preşedinte găseşte acum la foştii săi prieteni intelectuali “elemente ale comportamentului unor elite intelectuale din prima parte a comunismului lui Gheorghiu Dej”
Invitat la Interviurile Gândul, fostul preşedinte al României, Emil Constantinescu, le pune un diagnostic politico-psihiatric “intelectualilor lui Băsescu”: aceştia suferă de “fascinaţia bădăranului” şi şi-au vândul libertatea pentru a obţine avantaje materiale. Constantinescu se referă la Traian Ungureanu şi la Horia Roman Patapievici, două exemple dintr-un cerc de intelectuali care se “umilesc cu fervoare” la uşa actualului preşedinte. “Pot redescoperi aici elemente ale comportamentului unor elite intelectuale din prima parte a comunismului lui Gheorghiu Dej şi altele din ultima parte a comunismului ceauşist, care păreau dispărute pentru totdeauna”. Fostul preşedinte anunţă fără echivoc că se va lupta pentru alegerea lui Crin Antonescu – care ar fi un produs al fenomenului Piaţa Universităţii – şi le cere intelectualilor anticomunişti să-i urmeze exemplul. Iată, în continuare, câteva fragmente din interviul pe care-l puteţi citi, în varianta integrală, pe ediţia online a ziarului Gândul.

-(…) Principiul alegerii “răului cel mic”, impus şi susţinut, potrivit spuselor dumneavoastră, de o parte a societăţii civile, a creat un impas pentru societate, domnule preşedinte Constantinescu?

-Impasul în care ne aflăm, derapajul acesta, a început în 2000 şi 2004. Atunci, o parte a elitei a formulat şi construit, iniţial ca teorie, aplicând-o apoi, principiul “răului cel mic”. Alina Mungiu are, între ghilimele, un merit pentru acest fapt. “Dacă nu putem să alegem binele, atunci să alegem răul cel mai mic!” s-a spus în turul doi al prezidenţialelor din 2000, în care o parte a intelectualităţii anticomuniste şi antiiliesciene a votat pentru Ion Iliescu, întrucât se afla în opoziţie cu Vadim Tudor. Acest proiect a fost rafinat în perioada 2001 – 2004. Mai întâi, o parte a acestor elite s-a lăsat cumpărată, după cum ştiţi, ca şi o parte a presei, de către guvernul Năstase sau de către primarul Capitalei din acea perioadă, Traian Băsescu. A urmat momentul revelaţiei – arestarea lui Mugur Ciuvică –, în care intelectualii – aceşti oameni care s-au inclus într-o parte pozitivă a societăţii româneşti, şi care în anii ‘90 s-au opus transformării României într-o ţară neocomunistă de tip oligarhic – au văzut ce poate urma. S-au trezit din pumni şi, nefiind capabili şi neavând forţa să mai imagineze un proiect corect democratic, au ales, prin aşa-numita teorie a “răului cel mic”, o persoană despre care ei ştiau foarte bine şi că a fost un colaborator permanent, toată viaţa, al fostei Securităţi, şi că a făcut parte din nomenclatură, repet, din nomenclatură. Nu dintre cei patru milioane de membri, ci dintre cei 2400 de membri ai nomenclaturii, dintre primii 1600, pentru care semna Elena Ceauşescu. O persoană care, în mod evident, era acuzată de corupţie, nu în presă, ci în justiţie, pentru el cercetarea fiind finalizată de procurori, cu rechizitoriu. Persoana care avea cel mai mare dosar de corupţie din istoria României, la CSJ. Deci, pentru care candidatura însemna blocarea judecării şi a condamnării sale. Toate acestea le-au ştiut, pentru că nu puteau să nu le ştie… Imediat după asta, în ianuarie 2005, eu am spus că ar trebui ca doamna Mungiu, şi toţi ceilalţi din acest grup, să-şi asume succesul politic din 2000 – pe care şi eu îl recunosc în mod deschis -, iar după asumarea acelui succes politic, să-şi asume şi eşecul moral al principiului. În baza asumări eşecului moral al teoriei “răului cel mic”, să construim în cei cinci ani care urmează o alternativă a binelui. Acest avertisment pe care l-am repetat mereu, nu a fost urmat aproape de nimeni. Pentru că, între timp, o parte a acestor intelectuali au descoperit beneficiile oportunismului, care înseamnă posturi, nu neapărat bine plătite, dar generatoare de avantaje în zona respectivă.

-Despre cine vorbiţi?

-Dacă îmi cereţi exemple, atunci vă spun că este vorba de Traian Ungureanu, de cei care ocupă posturi de ambasadori, apoi de parlamentari, este vorba de conducerea unor institute, cum ar fi Institutul Cultural Român, care generează sfere de influenţă, şi care permit apoi construirea unor grupuri de influenţă în societate, stabilirea de ierarhii…

-Vorbiţi aici despre domnul Patapievici?

-… Sunt lucruri cunoscute. Le cunosc toţi foarte bine, nu trebuie să le numesc. Este vorba şi de diferite alte posturi, fie în anturajul prezidenţial, fie în alte zone politice. Ei bine, am constatat că la stimă şi respect, pentru unii, trebuie să mai adaugi şi o serie de avantaje. Sigur, în România lucrurile le înţelegi mai bine nu printr-o analiză politică sau sociologică, ci printr-una psihologică, uneori psihiatrică. Vorbim despre aspecte precum “fascinaţia bădăranului”, care este prezentă în zonele intelectuale româneşti de multă vreme; redeşteptarea unei forme aberante de cult al propriei umiliri în slujba unei personalităţi cu o fervoare care, pe mine unul, mă cutremură. Pot redescoperi aici elemente ale comportamentului unor elite intelectuale din prima parte a comunismului lui Gheorghiu Dej şi altele din ultima parte a comunismului ceauşist, care păreau dispărute pentru totdeauna.
………………….

-Aveţi în vedere un anumit portret robot al viitorului preşedinte?

-Da, şi ar trebui să ţină cont de noile condiţii politice, precum şi de cele constituţionale. Preşedintele nu are cum să fie un jucător. El trebuie să joace rolul unei personalităţi vizionare – alături de un grup de înţelepţi pe care ar fi trebuit să şi-i aducă aproape prin autoritatea sa morală, intelectuală şi profesională. Problema e că România este în afara jocului, întrucât tocmai preşedintele este cel care ar fi trebuit să construiască un sistem subtil de relaţii personale, discrete, care într-un moment sau altul să promoveze interesele României.

-Regăsim aceste trăsături la vreunul dintre prezidenţiabili?

-Eu spun că da, dar dacă nu mai putem identifica binele, atunci să identificăm răul. Dacă mai există o responsabilitate intelectuală şi morală ar trebui, ca ieşire de urgenţă, să nu ne mai concentrăm pe răul cel mic, ci pe eliminarea răului. Răul absolut, pe care, în acest moment, îl reprezintă Traian Băsescu.

-Pe cine veţi susţine în alegeri?

-Voi lupta pentru Crin Antonescu, în aceeaşi măsură în care consider că participarea alteţei sale, Radu Duda, este benefică întrucât creează ideea că în România există o alternativă. Opţiunea mea pentru Crin Antonescu se bazează pe diferenţierea de modelul negativ de care vorbeam. România are nevoie de o persoană care să nu fie implicată în niciun fel în vreun act de corupţie. Este un avantaj extraordinar pentru ţară. Apoi – aici este un punct de vedere personal –, Antonescu s-a format în Piaţa Universităţii. Îl ştiu de când era tânăr şi l-am propus ministru al Tineretului pentru că, din punctul meu de vedere, reprezenta acel suflu nou de care era nevoie. Spre deosebire de alţii care, în timp, m-au dezamăgit, el nu s-a compromis în toţi aceşti ani.

Tăriceanu, despre „calităţile” lui Băsescu……..

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a declarat, miercuri, la Târgu Mureş, că preşedintele Traian Băsescu este un om “instabil, incoerent, arţăgos, mitocan, pus pe şmecherie tot timpul, ipocrit şi neserios”, care a discreditat România, susţinând că a venit momentul pentru înlăturarea acestuia.

“Cred că a venit momentul să înlăturăm un preşedinte care are foarte multe calităţiť. Un om instabil, incoerent, arţăgos, mitocan, pus pe şmecherie tot timpul, ipocrit, neserios, agresiv, îngâmfat, autosuficient, care a discreditat România şi, în final, cu ceea ce îl caracterizează cel mai bine, populist şi demagog. Acesta este, din păcate, preşedintele României de astăzi. Cred că în atare condiţii se impune o schimbare, o schimbare care să însemne un preşedinte nou”, a declarat la Conferinţa Judeţenă Mureş a PNL, Călin Popescu Tăriceanu.

Tăriceanu a insistat că se impune o schimbare, printr-un preşedinte nou, care să respecte oamenii, drepturile şi libertăţile lor, precum şi instituţiile statului şi care “să încerce să unească şi nu să dezbine, aşa cum face actualul preşedinte”.

Totodată, el şi-a exprimat încrederea că actualul preşedinte al PNL, Crin Antonescu, este la înălţimea aşteptărilor românilor.

“Viitorul preşedinte va trebui să fie un coagulant al societăţii româneşti, un om care să potenţeze valorile şi energia acestui popor, nu să tragă ţara înapoi, aşa cum s-a întâmplat în ultimii patru ani. Un om care să fie capabil să promoveze România în lume, care să susţină interesele să lupte pentru ele, să aibă relaţii bune cu vecinii, nu aşa cum s-a întâmplat cu Ungaria şi Ucraina. Avem nevoie de un preşedinte care să creadă în el şi în oameni şi în calităţile lor. Am încredere că actualul preşedinte al PNL, Crin Antonescu, este la înălţimea aşteptărilor noastre şi la înălţimea aşteptărilor românilor şi de aceea nutresc speranţa şi convingerea că vom avea la sfârşitul acestui an primul preşedinte liberal al României”, a conchis Tăriceanu.

Călin Popescu-Tăriceanu a fost prezent la Conferinţa Judeţeană de alegeri a PNL Mureş.

Antena3.rocrin a

Dan Voinea, sustine ca in 25 decembrie 1989 a primit ordinul prin telefon de a se prezenta la Târgovişte – Dan Voinea MINTE ! – vezi VIDEO.

Generalul Dan Voinea a făcut deunăzi o declaraţie senzaţională despre procesul lui Ceauşescu, trecută neobservată de mulţi comentatori. Generalul susţinea pentru “L’Express” faptul că a întocmit rechizitoriul de condamnare la moarte a soţilor Ceuşescu fiind convins că regimul nu va pica şi că el însuşi poate fi condamnat în orice clipă. “Eu sau el”, se întreba Voinea la 25 decembrie 1989. Chiar şi în timpul procesului sumar de la Târgovişte, susţine Voinea, se gândea cu spaimă că sunt mari şanse ca regimul “Geniului din Carpaţi” să nu se prăbuşească. În timp ce-l acuza pe Ceauşescu a cărui soartă era pecetluită, procurorul se temea că, mai devreme sau mai târziu, şi el va ajunge cu spatele la zid.

Ştia că unul dintre ei va muri

Controversatul general Dan Voinea avea 39 de ani la 25 decembrie 1989. El susţine acum pentru publicaţia franceză că în acea zi a primit un telefon pe când se afla în biroul procurorilor militari cu ordinul de a se prezenta la Târgovişte. Voinea îşi mai aminteşte – nici un magistrat nu dorea să facă parte din echipa improvizată care l-a judecat pe Ceauşescu, adaugând: “Eram conştienţi de faptul că ne găseam într-un moment crucial, istoric pentru poporul român. Era evident, având în vedere acuzaţiile, că Ceauşeştii urmau să primească pedeapsa capitală”. Generalul era convins însă că va exista o răsturnare de situaţie în favoarea regimului comunist, iar atunci când s-a aflat faţă în faţă cu Ceauşescu ştia sigur că unul dintre ei va muri. “El sau eu?”. Asta era întrebarea care-l obseda pe Voinea în acea zi.

Generalul nu regretă nimic

Voinea mai susţine pentru “L’express” că avocaţii celor judecaţi la 25 decembrie 1989 în cazarma de la Târgovişte s-au transformat în procurori, mutilând cauza din punct de vedere procedural. Nu am să insist însă asupa acestor chestiuni pentru că ele se cunosc foarte bine, dar am să las pe general să vorbească despre modul în care vede el justiţia în acel moment fierbinte. “Dar justiţia – susţine Voinea – nu s-a aplicat aici într-o situaţie de normalitate. Şi nici unul dintre noi nu are vreun regret. În acea ţară, aveam câte puţin din toate, din punct de vedere material. Dar ne lipsea esenţialul: libertatea. Libertatea de gândire. (…) Libertatea de circulaţie, de asemenea. Când a murit bunica mea, care locuia într-un sat izolat, nu am primit autorizaţie de a părăsi Bucureştiul cu trenul. (…) Ceauşescu a fost un dictator. Dacă n-ar fi fost executat, poate că ar fi cunoscut aceeaşi soartă ca şi alţi lideri comunişti şi s-ar fi adaptat regulilor democratice. Sau poate că ar fi rămas preşedintele Republicii şi în ziua de azi…”.

Au decis doar trei oameni?

Cine i-a pus de fapt pe Nicolae şi Elena Ceauşescu cu spatele la zid? Voinea, prin rechizitoriul său? Ori decizia a fost luată de alţii în spatele uşilor închise – procesul de la Târgovişte fiind doar o piesă tragică, prost jucată, în care procurorul militar de atunci n-a fost decât un simplu figurant. Revoluţionarii aflaţi în miezul evenimentelor susţin că decizia de judecare şi condamnare la moarte a lui Ceauşescu a fost luată de trei oameni: Nicolae Militaru, Silviu Brucan şi Gelu Voican Voiculescu. Alţii îi amestecă pe Măgureanu şi Stănculescu în această poveste, dar şi pe Iliescu. Cred că după 20 de ani trebuie spus un adevăr de care mulţi se feresc azi.

Îngroziţi de întoarcerea lui Ceauşescu

Chiar dacă un anumit grup dorea eliminarea fizică a lui Ceauşescu, indiferent cine făcea parte din acesta ori cine îl comanda, factorul determinant a fost presiunea populară. Nu atât pe fondul crimelor de la Timişoara şi Bucureşti, cât din cauza psihozei declanşată de terorişti. S-a spus, de pildă, că Moscova a decis scoaterea lui Ceauşescu din scenă. Altă variantă, după cum pretinde generalul Stănculescu, Ceauşescu a fost omorât pentru ca România să nu se dezmembreze. Sunt deja zeci de scenarii pe marginea eliminării dictatorului. Cert este însă faptul că în acel moment românii au dorit ca Ceauşescu să fie împuşcat. Adevărat, pe fondul psihozei existenţei teroriştilor, generată în primul rând de televiziunea publică. Mai mult, legat de afirmaţia lui Voinea “Eu sau el”, toţi cei care preluaseră frâiele României, dar şi revoluţionarii, erau convinşi că întoarcerea dictatorului s-ar fi soldat cu o răzbunare cruntă, mai ales pe oamenii din aparatul de partid şi armată. Nu mai exista cale de întoarcere în acel moment. Cred că uneori se vehiculează prea multe scenarii de-a dreptul halucinante în loc să se spună adevăruri simple. Mai există un adevăr de necontestat. Ceauşescu nu a făcut nimic ca să evite deznodământul de la Târgovişte, oraş în care, credea el, va organiza rezistenţa. Era paralel cu realitatea. Până la proces, n-a ştiut nici măcar faptul că este prizonierul unor militari, chiar dacă aceştia care îi dădeau onorul. Simulacrul de la Târgovişte, despre care s-a scris atât de mult, se datorează şi dispreţului pe care Ceauşescu l-a arătat justiţiei în perioada în care a condus România.

Voinea s-a dumirit după proces

Generalul Voinea – cel care a cerut judecătorilor condamnarea la moarte a lui Ceauşescu şi pentru faptul că teroriştii dictatorului trăgeau în populaţia paşnică -, a avut o „revelaţie”. El suţine – după ce ani de zile a coordonat întocmirea dosarului revoluţiei, fără finalitate însă – că în evenimentele din decembrie nu au fost implicaţi terorişti, iar scopul revoluţiei începute la Timişoara fost schimbat din mers. În opinia lui Voinea, Revoluţia s-a transformat, printr-o diversiune „la televizor”, din lupta împotriva comunismului într-una contra unui inamic inexistent, teroriştii. Ar fi simplu, numai că există totuşi mult prea multe mărturii în favoarea faptului că nu peste tot militarii s-au împuşcat între ei, cum susţine gereralul, ci au fost şi persoane care au dus un adevărat război de gherilă. Teroriştii. Nu este limpede dacă pentru a-l readuce pe Ceuşescu la putere ori pentru a-l compromite în faţa populaţiei. Mulţi istorici, analişti politici şi ziarişti imbrăţişează a doua variantă, dar povestea a rămas învăluită într-un mister de nepătruns chiar şi după 20 de ani. Ce n-a spus Voinea foarte clar ziariştilor de la „L’Express” este faptul că atunci când a plecat spre Târgovişte ştia că va judeca nişte terorişti capturaţi de armată, nu pe soţii Ceauşescu. Respectiva informaţie i-a fost furnizată atât lui Voinea, cât şi judecătorului Gică Popa ori avocaţilor apărării.

„Suntem atacaţi de terorişti”

Acum, Dan Voinea îşi asumă responsabilitatea în procesul de la Târgovişte, dar nu şi faptul că a „îngropat” cele mai importante dosare de după 1989: al Revoluţiei şi al Mineriadelor. De pildă, Voinea l-a acuzat pe Ion Iliescu de faptul că a coordonat acţiunea „Suntem atacaţi de terorişti”. Pe de altă parte, procurorul a fost acuzat, în mai multe rânduri, de cea mai subtilă manipulare a opiniei publice, tocmai pentru faptul că a tergiversat aflarea adevărului de pe poziţia de cavaler al dreptăţii. În ce priveşte Mineriada, am să amintesc doar declaraţia, procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, care susţinea, nu cu multă vreme în urmă, că dosarul mineriadei, în care principalul învinuit este Ion Iliescu, a fost atât de prost întocmit, încât acuzaţiile nu ar fi rezistat în faţa vreunei instanţe.

Transcriere

Ion Cristoiu: Dumneavoastra cand ati stiut precis ora, daca mai tineti minte din dupa-amiaza de 22 ca sotii ceausescu sint la Targoviste in mina lui Chemenici?
Generalul Victor Stanculescu: In momentul cand Andrei Kemenici (Colonel seful Garnizoanei de la Targoviste) mi-a dat telefon.
Ion Cristoiu: Cand?
Victor Stanculescu: cred ca la 17:00.
Ion Cristoiu: Seara?
Victor Stanculescu: Da, seara in 22. Ilescu a aflat in 23 decembrie 1989 spre dimineata. Vezi Video!
Victor Stanculescu: Si i-am spus lui Kemenici – Kemenici e singuru unitate care n-ai forte, si i-am trimis o companie de tancuri de la Batalionul de tancuri din zona, si o companie de vanatorii de mici, si i-am intarit apararea lui. 
Generalul Victor Stanculescu : “Foarte interesant ca Generalul Dan Voinea spune ca eu i-am spus sa se faca asa , asa, si asa mai departe, dar el venise cu rechizitoriul scris cand a venit , ca n-a avut sigur in elicopter unde sa scrie , apoi iarna n-a avut unde sa scrie in care cerea condamnarea la moarte – Setinta Finala !”
Moderator B1TV Radu Moraru: Pentru Ceausescu?
Generalul Victor Stanculescu: Da.
Radu Moraru: Cu asta e interesant deci Generalul Dan Voinea spuneti acum, asta mi se pare o dezvaluire d-le Cristoiu, ca a venit cu rechizitoriul gata facut ceea ce spune ca stia la ce proces vine, pentru ca Generalul Dan Voinea spune in diverse situatii ca nu stia la ce procese este convocat.
Generalul Victor Stanculescu: Si al treilea, acel este cel care i-a spus lui Colonelul Dragomir inainte de a inainta dosarul la Curtea Suprema sau la Tribunalul Militar. Daca imi spui ca ai primit ordin de la Generalul Stanculescu sau de la Iliescu, te scot din cauza. Lucru care e inregistrat pe banda magnetica in sedinta pe la Curtea Suprema de justitie cand (……)
Generalul Dan Voinea a venit cu rechizitoriul din 24 decembrie 1989 gata facut (condamnare la moarte), stia la ce proces vine .
In diversi situatii Dan Voinea spunea ca nu stie la ce fel de proces se duce
Generalul Dan Voinea a recunoscut ca rechizitoriul a fost facut de domnia sa pe 24 decembrie 1989. Daca sotii Ceausescu au fosti impuscati pe 25. Cand a fost facut procesul pe 24 sau pe 25? Sotii Ceausescu au plecat pe 25 dimineata, procesul a durat o ora si jumatate apoi impuscati pe 25 la ora 12,50.

Blogul meu a ajuns la “CATAVENCU” – Vineri, 24 aprilie: Blogul cu cea mai multă informaţie. Adunată de KGB.

Cu o întîrziere de trei zile am aflat şi noi că Dimitri Medvedev, preşedintele Rusiei, îşi face blog. Cică un blog (aflat pe locul 28.844 din punctul de vedere al numărului de utilizatori) ar fi avut el, dar acum ar vrea să-l relanseze. (Nu ştiu de ce cînd aud cuvîntul lansat în legătură cu ruşii, mă gîndesc doar la faptul că încă sînt puterea cu cel mai mare număr de focoase nucleare) Ce o să scrie preşedintele pe blog? Ce o să-i spună Putin, evident. Ce metode va folosi ca să facă trafic? Cred că ştiu. Dacă se enervează, taie gazul sau curentul la celelalte bloguri.

Sau îi lasă pe ăia cu bloguri care vor să-l surclaseze să avanseze şi el se retrage adînc înspre Siberia încolo. Pe urmă îi prinde iarna şi sărmanii o încasează.

Sînt curios ce atitudine vor avea blogării români faţă de chestia asta. Cred că la început vom fi împotriva lui, după care cînd rusul va cîştiga teren vom întoarce armele.

Şi dacă tot am vorbit de Moscova nu putem să nu dăm o raită şi pe la tovarăşul Iliescu, cel care are timp să îi mulţumească lui Ovidiu, un domn care a preluat o poză din tinereţe a cuplului deja celebru Nina & Nelu. Priviţi cît de frunoşi şi egali erau oamenii între ei pe atunci!

Apropo domnule Iliescu: în comunism toate blogurile au, prin lege, cam acelaşi număr de vizitatori, nu-i aşa?

Ion Iliescu, despre tinereţea soţiei sale: Nina era, cu adevărat, drăguţă şi, mai ales, bine făcută – Cotidianul – 21 Apr 2009 – REALITATEA NET – Marti, 21 Aprilie 2009 21:48 – Gândul, 21 aprilie 2009, 23:32 – Click, Miercuri, 22 aprilie 2009 – Ziare.com, Miercuri, 22 Aprilie 2009, ora 09:18

Foto: Cotidianul 
Fostul preşedinte comentează pe blog o fotografie din tinereţe în care apare alături de soţia sa, Nina.

O fotografie din tinereţe postată pe un blog i-a stârnit nostalgii fostului preşedinte Ion Iliescu. În imagine apare Iliescu alături de soţia sa, Nina. “Am realizat-o într-adevăr pe când eram studenţi, după anul II de facultate, proaspăt căsătoriţi, la 21 de ani. E un efect de imagine – nu aveam părul creţ, însă, pe vremea aceea, era ceva mai bogat! Nina era, cu adevărat, drăguţă şi, mai ales, bine făcută; în şcoală a făcut sport, era în echipa de volei a Liceului “Iulia Haşdeu”“, povesteşte liderul PSD pe propriul blog.

“Mi-a făcut plăcere să asist la concertul organizat de Primăria Generală a Capitalei, în Piaţa Constituţiei, în seara primei zile de Paşti, unde în prim-plan au fost Montserrat Caballe şi Al Bano Carrisi. Deşi a plouat, în prima oră, nimeni din cei 5.000 de spectatori nu a părăsit locul. A fost o atmosferă caldă şi destinsă”, mărturiseşte acesta.

Cotidianul

Ion Iliescu, blogerul, povesteşte că s-a îndrăgostit de Nina pentru că era “drăguţă, şi, mai ales, binefăcută”
22 APRILIE 2009

Tot aici acesta îşi relatează pe scurt şi impresiile de la concertul de Paşte din Piaţa Constituţiei

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, s-a arătat plăcut surpins de apariţia pe pagina unui bloger a unei fotografii din tinereţe, în care apare alături de soţia sa Nina. Între altele, Ion Iliescu spune în comentariul postat pe blogul personal, că soţia sa era, „cu adevarat, drăguţă, şi, mai ales, binefăcută”.

„Aşa este, era o femeie deosebită, făcuse volei şi arăta foarte bine” a mărtusisit Iliescu, astăzi, pentru Gândul. „Ne-am cunoscut în 1948, pe când eram în UAER, eu fiind secretar cu sportul, iar viitoarea mea soţie secretară pe probleme de cultură al localei Bucureşti. Ne-am iubit încă de atunci, iar sentimentele noastre au rămas constante în timp.” mai spune fostul preşedinte social-democrat. Despre fotografie, Iliescu îşi aminteşte că a fost făcută când împliniseră 21 de ani, în vacanţa dintre anul doi şi anul trei de facultate, imediat după nuntă. „Plecam, pentru trei săptămâni, în luna de miere, la Sovata, cu bilete studenţeşti, şi înainte de plecare am făcut poza”. Nu-şi mai aminteşte unde, „au trecut, ceva ani…” dar ştie sigur că erau fericiţi. „Ne-am înţeles foarte bine, am gândit în multe privinţe la fel, iar soţia mea a fost, în timp, cel mai apropiat consilier dar şi cel mai sever critic al meu” a mai spus Ion Iliescu.

Pe lângă politică, una din marile pasiuni ale celor doi a fost teatrul. „Amândoi eram mari amatori de teatru. Am fost la nenumărate spctacole în Bucureşti, la Iaşi, dar şi la marile reprezentaţii de balet de la Balşoi, pe când eram la studii, în URSS” şi-a amintit Ion Iliescu. (M.S.)

Gândul
DIALOG DE SEARA

By Ion Iliescu
 3.- Ii multumesc lui Ovidiu pentru fotografia pe care a publicat-o pe blogul sau.

 La intrebarea adresata, ii raspund: am realizat-o intr-adevar pe cand eram studenti, dupa anul II de facultate, proaspat casatoriti, la 21 de ani. E un efect de imagine – nu aveam parul cret, insa, pe vremea aceea, era ceva mai bogat !

Nina era, cu adevarat, draguta, si, mai ales, binefacuta; in scoala a facut sport, era in echipa de volei a Liceului „Iulia Hasdeu”.

6.- In legatura cu afirmatiile emigrantul ui si ale lui Ovidiu „daca Voronin este roman sau rus” – nu are importanta, probabil ca e un amestec; este originar din Transnistria. Important este ca se comporta ca un rusofon si un romanofob agresiv. Ceea ce este contrar intereselor tuturor cetatenilor din Republica Moldova, fie ei de origine romana sau rusa, ucrainiana, gagauza, etc.

Traian Băsescu: “Cred că e momentul să îi răspund lui Adrian Năstase care afirmă de trei ani că i-am făcut dosarul”

Traian Băsescu i-a răspuns astăzi lui Adrian Năstase cu privire la acuzaţiile legate de dosare. Conform preşedintelui, Adrian Năstase ar fi fost turnat de colegii din PSD şi de cunoscuţi.

“Cred că e momentul să îi răspund lui Adrian Năstase care afirmă de trei ani că i-am făcut dosarul. Dosarul lui Năstase a fost oferit presei chiar de către turnătorii din partidul său, cum ar fi domnul Sechelariu. Şi dacă vă întrebaţi de unde ştiu asta, e pentru că acele dosare au fost pe masa mea pentru a primi avizul”, a afirmat Traian Băsescu.

Traian Băsescu a mai declarat că nu mai poate tolera ca “un om care nu recunoaşte că a fost turnat” de colegii de partid să arunce vina pe preşedintele României.

“Resping orice insinuare, orice încercare de a spune că în spatele acţiunilor instituţiilor statului stă preşedintele României”, a răspuns Traian Băsescu.

În replică, Adrian Năstase neagă toate aceste afirmaţii.

“Ceea ce a spus Băsescu este neadevărat pentru că fiecare dintre noi îşi aduce aminte că în 2004 sesizarea DNA-ului a fost făcută de către Mona Muscă, în legătură cu construcţia din Zambaccian. Au venit cu antetul de la Alianţa DA şi este clar că ea a fost pornită ca o acţiune politică”, a declarat Năstase.

Care e crima lui Gigi Becali

Autor: Victor Roncea 

Costel Iancu, PDL: trafic de carne vie, sclavie, rapiri, sechestrari de persoane, torturi, umiliri inimaginabile, arme: cercetat si judecat in stare de libertate.Gigi Becali isi face singur dreptate in fata clanurilor tiganesti, aflate de cele mai multe ori mana in mana cu mafia din Ministerul de Interne: arestat si inchis.

“Dupa ce mi-a aplicat multiple lovituri si m-a lasat jos, Iancu Constantin a mers la autoturismul sau si a adus mai multe lanturi si lacate cu care m-a legat, atat de gat, cat si de un gard. M-a dezbracat in pielea goala si a adus o bucata de carton pe care m-a obligat sa scriu cateva cuvinte cu privire la faptul ca as fi o zdreanta si am gresit fata de el. Dupa ce am fost legat cu lantul si dezbracat in pielea goala, Iancu Constantin a urinat pe mine, a incercat sa ma … si chiar… … . Precizez faptul ca eu am fost legat in spatele imobilului in care locuisem, de gardul acelui imobil si am fost tinut in lant si in pozitia umilitoare pe care am expus-o anterior o perioada de mai multe zile, fiind tinut dezbracat, pe timp de ploaie si vant”.

Este doar o parte din declaratia uneia dintre victimele lui “don Costel” Iancu, fostul presedinte al Administratiei Nationale pentru Imbunatatiri Funciare al Guvernarii PDL, recomandat si “garantat” de ministrul Radu Berceanu. Ministru care, desi e tartorul judetului Dolj, afirma senin ca habar nu avea de trecutul interlop al alesului PDL. Daca el nu avea timp si resurse sa afle, ce credeti, politia ar fi putut? Sigur ca da. Drept dovada, Costel Iancu a devenit partener de afaceri si cu Costel Tulitu, fostul sef al Inspectoratului Judetean al Politiei de Frontiera Dolj, actual primar in orasul Bechet, din partea PDL. Conform Registrului Comertului, Iancu si Tulitu au fost parteneri de afaceri in firma “Inteligent Service” SRL, care se ocupa cu “activitati de investigatie si protectie”. Mai clar: cand hotii isi dau mana cu politistii si-si mai fac si o armata personala de infractori. Sa zicem ca nici politistul, ca si Berceanu, nu a fost in stare sa afle trecutul interlop al activistului PDL. Atunci, poate un membru al serviciilor secrete ar fi mai indicat? Pai da! Pentru ca afacerea celor doi a fost administrata de Gelu Simescu, fost locotenent-colonel in Directia de Protectie si Siguranta Militara din MApN. Adica filiera se extinde in toate sferele si putem constata existenta si dezvoltarea statului mafiot. Un al doilea primar asociat cu Iancu si “serviciile” sale “inteligente” este Ion Dabuleanu, primar in comuna Gighera din judetul Dolj, informeaza presa. Un al treilea primar asociat al lui Costel Iancu este Andrei Marius Danut, ales edil in primavara lui 2008 in localitatea Dranic, din judetul Dolj, tot din partea PDL. Cei doi sunt parteneri de afaceri in firma Centro Trans Corporation SRL, singura societate in care Costel Iancu mai figureaza acum ca asociat. Dupa ce, la rugaminte a premierului Emil Boc, si-a dat demisia de la ANIF, distinsul Costel Iancu, fostul coleg al “justitiarei europene” Monica Macovei, acuzat, intr-un caz instrumentat de DIICOT trei ani, de, repet, rapiri, sechestrari, trafic de carne vie, sclavie umana, tortura, posesie de arme este, si acum, liber si bine-mersi, judecat in stare de libertate.

In schimb, “pericolul social” Gigi Becali, este incatusat si inchis, pentru ca si-a facut singur dreptate, fara a fi dovedita vreo vinovatie a sa, pentru ca “este si formator de opinie”. Mai ramane sa fim arestati si noi, din acelasi motiv, alaturi, poate, si de romanii care si-au facut singuri pod la Marginea, dupa un an de asteptari zadarnice!

Arestarea celui mai cunoscut roman, un roman paradoxal, dar debordant in acte de binefacere, care a reusit sa redea viata unui sat intreg, dupa ce Guvernul nu a facut nimic la inundatii, este cea mai mare greseala a asa-zisei Justitii romanesti. In acest caz sunt implicate insa, ca si in afacerile lui “Don Costel de PDL”, servicii secrete cu ramificatiile de rigoare in toate structurile statului. Un caz revoltator, care il transforma pe haiducul rebel Gigi Becali intr-un erou a carui popularitate o va depasi, sigur, pe cea a presedintelui Traian Basescu. Presedinte care, ciudat, nu se mai pronunta ca si in cazul Popoviciu cu cate o intrebare, naiva, cum ar fi: “Care e crima lui Gigi Becali?”. Autor: Victor Roncea 

Sursa: www.zuia.ro

Libertatea a aflat cel mai păzit secret al actualului premier al Romaniei, Emil Boc: in perioada 26 septembrie 1985 – 28 iunie1986, Bocuţ – aşa cum ii spuneau pe atunci colegii – a efectuat stagiul militar obligatoriu la UM 0412 Feteşti, Ialomiţa, unitate destinată instruirii militarilor in termen din trupele de Securitate!

În toamna anului 1985, actualul premier al României, Emil Boc, trecea prin emoţiile depunerii jurământului militar. Şi nu oriunde, ci la o unitate a Securităţii, serviciul secret al comuniştilor, devenit, după revoluţia din 1989, cea mai hulită structură a sistemului din acele vremuri.

 

Probabil din dorinţa de a ţine cât mai ascuns de presă acest episod, Emil Boc a evitat mereu să spună unde a efectuat stagiul militar. La finele lui 2006, de exemplu, el declara că, după ce a absolvit liceul şi nu a luat examenul la Facultatea de Drept, ar fi fost nevoit să lucreze un an la CAP pentru a nu fi încorporat în armată: “M-a marcat foarte mult acel moment când trebuia să merg în armată. Auzisem că acolo te prosteşti şi uiţi”.

În faţa pericolului iminent, actuala mână dreaptă a preşedintelui Traian Băsescu a ales munca la sapă, lucrând un an la CAP-ul din comuna natală, cot la cot cu familia. “Am mers pe câmp, am strâns baloţi de fân, de paie”, a mărturisit Boc. El a explicat că, în decursul anului în care a fost CAP-ist, a învăţat din manualele de istorie şi de filosofie, numai că hazardul a făcut ca programa să se schimbe, iar actualul premier să constate că materiile învăţate nu aveau legătură cu examenul de la Drept. Cum armata îl pândea iar, Boc a ales să se înscrie la Facultatea de Istorie şi Filosofie, alegând specializarea Filosofie, după ce a dat cu banul.

Ulterior, Boc a recunoscut că “într-adevăr am făcut un an la CAP, dar după aceea am făcut şi armata nouă luni, nu un an şi şase luni. A fost plăcut la CAP, dar am făcut şi armată”. Şi de această dată, a omis să precizeze că a efectuat armata la Securitate, el depunând jurământul pe 27 octombrie 1985.

«Nu era prost, dar avea un defect: vorbea mult»

Colegii săi de arme nu l-au uitat însă: “Noi eram TR-iştii (n.r. – studenţii la facultate care făceau armata doar nouă luni. TR = termen redus). Majoritatea eram braşoveni, dar printre noi era şi un grup de şase băieţi, parcă din Cluj. El era ca şi acum. Micuţ, şters, vai de el. Nu era prost deloc, dar avea un defect: vorbea mult de tot. Ne înnebunea seara cu poveştile, nu aveai nici o şansă să-l întrerupi. Ştia istorie foarte bine. Porecla lui era Bocuţ. Era haios, aşa. Plinuţ şi cu ochelarii ăia…”.

Comandantul plutonului era locotenentul Danilov, personaj care a rămas în memoria tuturor din cauza răutăţii sale. “De fiecare dată când primeam pachet de-acasă, ce era mai bun oprea Danilov. «Salamul ăsta e pentru ăla micu’» era replica lui favorită atunci când ne lua din alimente. Ştiu că avea, în acea perioadă, un copil mic. Îl hrănea cu alimentele noastre”, a povestit pentru Libertatea unul dintre colegii de-atunci ai lui Emil Boc, care a revenit apoi la păţaniile actualului premier: “Bocuţ era «criminal» la trageri. Nu nimerea ţinta aia deloc. Nici tuburile de la cartuşe nu le mai găsea… Adică nu că nu le găsea, nu le vedea. În schimb, era foarte ascultător când era vorba de sectoare sau de plantoane. Le executa fără să comenteze”.

«Dimineaţa, la duş, venea cu chiloţii pe el»

Dolofan şi mic de statură, Boc se ferea de colegi să apară gol. “Dimineaţa, la duş, venea cu chiloţii pe el. Era foarte pudic. Noi nu aveam treabă, dar el, nu. Chiar şi la duşuri când mergeam, avea grijă să îşi aleagă mereu un colţ, ca să fie cât mai ferit de ochii noştri. Aaa.. dar cea mai mare problemă a lui era legată de somn. Se trezea greu de tot. Mereu era ultimul care se echipa”, povesteşte colegul său de dormitor. “Toată armata a dormit în patul de jos. L-au lăsat băieţii pentru că, fiind mic şi dolofan, îi era aproape imposibil să urce la patul de sus. Bine, el avea o problemă şi la instrucţie, la exerciţiile la bară. Nu se putea ridica sub nici o formă. Mi-aduc aminte că a şi leşinat în armată. Era într-una din zile când eram echipaţi de război. I-a venit rău şi a căzut. Nu stătea deloc bine cu condiţia fizică”.

“Cred că părinţii l-au cocoloşit mult când era copil. Era destul de mofturos cu mâncarea, dar un adevărat profesionist la curăţatul cartofilor. Era profesor şi la curăţatul verzei. Şi foarte, foarte bun la scris. Scrisorile lui aveau toate peste cinci pagini. Primea destul de des pachete de la părinţii lui. Mi-aduc aminte că-i trimiteau o şunculiţă, mmm”, a declarat, în exclusivitate pentru Libertatea, unul dintre colegii premierului României, Emil Boc.

UM 0412 din Feteşti era, pe vremuri, unitatea unde se pregăteau trupele Securităţii

Unitatea militară 0412, din Feteşti, Ialomiţa, unde Emil Boc a făcut armata, aparţine în acest moment de Jandarmeria Română. Situată pe şoseaua Feteşti – Călăraşi, la kilometrul 17, UM 0412  a fost mutată sub aripa Ministerului de Interne începând cu anul 1963, prin transfer de la Ministerul Forţelor Armate, aşa cum se numea la acea dată Ministerul Apărării.

Potrivit site-ului Jandarmeriei Ialomiţa, unitatea a fost destinată instruirii militarilor în termen din trupele de Securitate până în anul 1989. Este ştiut faptul că, la acea vreme, pentru a putea fi repartizat la o asemenea structură, trebuia să ai un dosar impecabil.

Totul trebuia să fie perfect: de la notele luate la şcoală, la situaţia familiei din care proveneai, adică nu trebuia să ai rude fugite din ţară ori apropiaţi care să fi deranjat în vreun fel regimul comunist. Uneori, pentru a face armata la Securitate era de ajuns să fii fiul unui fost soldat în cadrul aceleiaşi structuri.

Boc se ruşina de colegi la baie

Oricat de tare ai incerca să păstrezi un secret in politică, la un moment dat tot se află. Pare-se că şi primul ministru, clujeanul Emil Boc, se inscrie in panoplia celor care au încercat să îşi îngroape trecutul. Motivul: pe la 20 de ani făcea armata la Securitate şi, în plus, conform unor surse, era şeful studenţilor comunişti.

Ion Iliescu dezvaluie dupa 20 de ani un mister al Securitatii. Interesant. Cititi va rog!

COMENTARII (2)

26/03/2009 by Ion Iliescu

5.- Comentarii ample a starnit „Manifestul anti-ceausist” elaborat in martie 1989, si care nu a mai ajuns la destinatie (Europa Libera) – publicat de „Jurnalul National”. Sunt dator cateva raspunsuri :

a) De ce nu l-am publicat pana acum ? Intrucat nu a ajuns sa fie transmis, nu si-a facut deci efectul, nu am mai considerat utila publicarea lui. Eu nu aveam nevoie sa-mi explic pozitia din acei ani. S-a vazut in decembrie 1989 ca oamenii, oricum, m-au receptat ca pe un simbol al opozitiei fata de Ceausescu. Am facut-o acum (publicarea) in urma mentionarii momentului respectiv in cartea domnilor Magureanu si Stoenescu.

b) Textul imi apartine integral. Nu este o prelucrare sau modificare a vreunui proiect al domnului Magureanu.

c) Manuscrisul (scris pe jumatati de coli A4) l-am predat domnului Magureanu in conditiile descrise. La scurt timp dupa aceea el a fost inlaturat de la „Stefan Gheorghiu” si trimis la alte activitati.

Legaturile noastre, practic au incetat. Nu stiam ce s-a intamplat cu textul. Am constatat ca nu a ajuns la destinatie.

d) Nu-i pot face reprosuri sau procese de intentie domnului Magureanu. Oricum, si-a asumat un risc sa pastreze acasa un astfel de text. Ar fi fost pe deplin indreptatit, din motive de prudenta, sa-l distruga.

e) Am aflat, de fapt, ca mai are manuscrisul, mult mai tarziu. Cred ca mi l-a returnat dupa anul 2000.

f) Domnul alexmstoenescu ma intreaba daca am fost chemat si avertizat la CC-PCR., in legatura cu existenta unei astfel de scrisori. – DA! Am fost; in vara anului 1989, in cadrul unei intrevederi, de cca. o ora, cu doi colaboratori ai lui Emil Bobu. Eu am negat cu acest prilej ca as fi redactat asa ceva. Era clar ca nu aveau o informatie certa. Nu m-au intrebat nimic despre Magureanu, spre exemplu.

g) Deci, nu securitatea a blocat transmiterea mesajului, asa cum afirma domnul Alex.M.Stoenescu . Defectiunea care a aparut in relatia Magureanu-Trasnea (pretentia despre care vorbeste domnul Magureanu, a profesorului Trasnea (de a perfectiona textul) a facut ca el sa nu mai ajunga la destinatie (daca despre asa ceva a fost vorba; si nu am de gand sa pun la indoiala aceasta informatie ).

6.- Ovidiu ma intreaba : cum am scapat de Securitate, in conditiile severe de supraveghere in care traiam atunci? Partial a raspuns atat Victor cat si domnul Alex.M.Stoenescu.

Desi supravegheat, eu indeplineam functia de Director al Editurii Tehnice, primeam la Editura numerosi autori (profesori universitari, cercetatori); vizitam unitati de invatamant, de cercetare, intreprinderi industriale, centre de librarii; participam la lansari si prezentari de carti. La birou, ma vizitau sau aveam intalniri in afara cladirii, uneori in parc, o serie de personalitati ( scriitorul Titus Popovici, cu care eram in relatii amicale, Aurel Dragos Munteanu, Radu F. Alexandru, s.a.), participam la dezbateri stiintifice organizate de Academia Romana sau de alte institutii (erau apreciate spre exemplu reuniunile patronate de profesorul Mihai Draganescu, director, multi ani, al ICI-Institutul Central de Informatica). Eram un spectator fidel al teatrelor din Bucuresti si vizitator al expozitiilor de pictura si sculptura. Intretineam relatii amicale cu multi artisti, le vizitam atelierele.

Deci, nu stateam inchis in birou si nu eram izolat.

Uneori „faceam si jocuri” cu „urmaritorii” mei. Intr-o zi, spre exemplu, la invitatia lui Caramitru, am asistat la un spectacol de poezie (Eminescu) organizat de el, cu acompaniamentul pianistului Dan Grigore. In drum spre Ateneu, la un semafor, am reusit sa trec inainte de schimbarea culorii de trecere, lasandu-i pe cei doi urmaritori „pe stop”. Am ajuns deci si am parcat pe o strada din apropiere de Ateneu „fara urmaritori”! Au reaparut, insa, destul de repede. Nu am fost lipsit de prezenta lor nici la spectacol. Am trait multe asemenea episoade. 7.-

7.- Apreciez munca migaloasa a domnului Alex.M.Stoenescu pentru cercetarea evenimentelor legate de Revolutia din Decembrie, continui insa sa am multe obiectiuni asupra modului in care domniasa abordeaza unele chestiuni.

Desi a evoluat in timp, ajungand sa recunoasca ideea de REVOLUTIE,a ramas ostatic „marotei sale” privind „lovitura de stat militara” data de Stanculescu. Mi-am exprimat parerea asupra acestor concepte – „revolutie”, „revolta populara”, „lovitura de stat” – si asupra realitatilor si evenimentelor din Romania din decembrie 1989, inclusiv in Replica publicata in Jurnalul National.

Domniasa considera „teorii fanteziste” aprecierile mele .

Sunt lucruri asupra carora putem discuta asezat si mai ales asupra carora cercetarea istorica va avea posibilitatea sa se pronunte.

Daca cele prezentate de Ovidiu apartin domnului Alex.M.Stoenescu – disecarea evenimentelor in timp (de la Iasi, Timisoara si Bucuresti ) si incadrarea lor in diferite faze (tentativa de revolta, diversiune, represiune, revolta populara, lovitura militara) mi se par de un schematism excesiv.

Iar, aprecierea ca in 23 ianuarie 1990 ar fi avut loc o lovitura de stat (prin transformarea CFSN in partid politic) mi se pare de-adreptul „caraghioasa”, pe langa neadevarul cras pe care il exprima.

CFSN ca structura de stat s-a transformat in CPUN, prin decizia reprezentantilor celor 30 de partide, la 1 februarie 1990. La Reuniunea Consiliului Frontului Salvarii Nationale din ziua de 23 ianuarie 1990, reprezentantii judetelor au ridicat problema, in conditiile aparitiei diferitelor partide politice, a necesitatii unui partid care sa se bazeze pe platforma politica a Revolutiei Romane. Asupra denumirii s-au exprimat doua pareri : unii au propus sa se numeasca Partidul Revolutiei; cei mai multi s-au pronuntat pentru folosirea denumirii de Front al Salvarii Nationale. Aceasta a creat, e adevarat, confuzii, speculate de reprezentantii partidelor istorice, ca ar exista intentia de a reveni la o formula de Partid-stat. Problema a fost elucidata in intalnirea avuta cu cei trei presedinti de partide (Coposu, Campeanu, Cunescu) in ziua de 27 ianuarie, ca si, ulterior in Reuniunea din 28 ianuarie, cu reprezentantii acelorasi partide, cu prilejul demonstratiei pe care o organizasera in fata cladirii Guvernului si a CFSN. Dar, in valtoarea competitiei electorale care a urmat, aceasta acuza a fost mentinuta, desi CPUN-ul era proba contrarie. Insa, pana acum, nimeni nu a ajuns la o asemenea afirmatie – ca discutiile din CFSN din 23 ianuarie 1990 ar fi reprezentat „o lovitura de stat”.

De fapt, FSN ca partid s-a inscris la Tribunal dupa 1 februarie 1990, iar un numar mare de membri ai CFSN care au devenit membri ai CPUN, nici nu au aderat la noul partid FSN ( spre exemplu: Caramitru, Dinescu, Plesu, Haulica, Gabriel Andreescu, Florin Badinici, Octavian Buracu, Mariana Celac, Cristina Ciontu, Ascanio Damian, Dan Desliu, Radu Filipescu, Kiraly Karol, Domokos Geza, Arpad Orban, Ioan Scrieciu, V.A.Stanculescu, Laslo Tokes, Lazar Vlasceanu, Valentin Voicila, s.a.).

8.- Aceeasi greseala vad ca este repetata si de Crin Antonescu, care in emisiunea de la Antena 3 mi-a reprosat ca eu as fi fost ostil pluralismului politic (dovedind ca este inca prizonier al multor „sloganuri talibane” din Piata Universitatii care vizau demonizarea FSN si mai ales a lui Ion Iliescu).

Ori, ideea pluralismului politic a aparut in Programul in 10 puncte al Revolutiei Romane, inclus in Comunicatul catre Tara al CFSN , inca din primul punct al acesteia. Concretizarea lui, precum am mai spus, s-a reflectat in Decretul-Lege din 31 decembrie 1989, privind constituirea de partide politice, iar in cursul lunii ianuarie, au aparut primele 30 de partide. La alegerile din mai au participat peste 90 de partide politice . In ianuarie 1990, impreuna cu vicepresedintele CFSN, Dumitru Mazilu, m-am intalnit cu delegatia PNT-cd condusa de domnul Coposu.In zilele urmatoare m-am intalnit cu delegatiile celorlalte partide – PNL, condusa de domnul Campeanu si PSDR, condusa de domnul Cunescu. Le-am propus tuturor sa-si desemneze reprezentanti in Consiliul Frontului Salvarii Nationale, ca structura de stat. Ne-au refuzat. Apoi au pornit actiunile de protest impotriva CFSN si a Guvernului, finalizate cu demonstratia din 28 ianuarie. Comportamentul violent pe parcursul primei jumatati a anului 1990 nu a apartinut FSN-ului, ci sustinatorilor opozitiei, ceea ce s-a exprimat atat la demonstratia din 28 ianuarie (cu atacarea cladirii guvernului soldata cu un incendiu la parter, apoi cu devastarea sediului Guvernului in duminica de 18 februarie ; sloganurile incitante din Piata Universitatii , actiunea din 13 iunie cu devastarea unor institutii publice, etc). Mineriadele nu au fost provocate de FSN ci au fost reactie la actiunile violente ale adversarilor sai, sustinute financiar de cercuri interesate din interior si din afara

Dar, probabil ca asa este istoria si precum se vede, multe prejudecati continua sa se mentina in gandirea unor oameni.

—————————-

Ovidiu Says: Your comment is awaiting moderation.
26/03/2009 at 10:00 pm Stimate presedinte Ion Iliescu,
va multumesc frumos pentru raspuns!

Pe 24 martie 2009, Jurnalul National a facut un interviu cu Generalul (r) Andrei Kemenici sub titlul “Deşi mărturiseşte că şi-a dorit dispariţia lui Ceauşescu, generalul Andrei Kemenici a refuzat să intre în completul de judecată. În ciuda insistentelor sugestii venite de la Bucureşti de a-i lichida “accidental” pe Nicolae şi Elena Ceauşescu, generalul Kemenici nu a vrut să-şi asume răspunderea morţii lor.”

Andrei Kemenici: “Militaru m-a întrebat odată dacă Ceauşescu n-a încercat să fugă. “Păi, cum să fugă?!” “Păi, ca să termini cu ei…” Înţelegeţi?! Toţi voiau să termine cu ei, dar să mă murdărească pe mine de sânge.”

Jurnalul Ntional: “Nu aţi cerut să vă trimită medicamentele?”

Andrei Kemenici: “Nici vorbă. A fost o strategie să vină să mi-i ia. Asta îmi mai trebuia, să fiu şi spital. Nici nu mă gândeam să-l tratez eu aici. Seara, după o şedinţă cu locţiitorii, luasem hotărârea să îl duc la Bucureşti, cu orice risc. L-am întrebat pe Stănculescu, mi-a spus să nu mă duc, să aştept ordine. I-am zis că nu mai pot să-l ţin, că e şi bolnav.”
————————————-
CAIETELE REVOLUTIEI

Gelu Voican Voiculescu: “Cred că ar trebui omorâţi. Şi Iliescu a spus: cum să fie omorâţi? Nu se poate aşa ceva. Trebuie să facem un proces, să instalăm legalitatea. Să începem cu o crimă? I-am spus: nu vreţi să vă începeţi domnia cu sânge. Şi el mi-a spus: cum adică domnia? Păi, dumneavoastră o să fiţi, este destul de limpede. Iliescu a fost împotriva lichidării.
O voce: V-aţi recunoscut prioritatea.
Gelu Voican Voiculescu: Au fost mai multe variante. Petre Roman, ieşind cu Iliescu
din baia de lângă biroul ministrului, unde a trebuit să dăm drumul la robinete, obsedaţi fiind de ascultare. Eu m-am repezit către el, şi Petre mi-a spus: „Ai să ai execuţia.“ Reuşise să-l convingă pe Iliescu de formula unui proces. Trebuie să înţelegeţi că domnul
Iliescu nu este un militarist. N-a făcut armata, nu este un violent. Nu este un om căruia să-i spui: hai să-i omorâm, iar dânsul să spună: gata, îmi convine.

Lorin Fortuna: Astea au fost jocurile pentru putere, la Bucureşti.
Ion Iliescu: A fost salvarea pentru ţară.
Lorin Fortuna: Aţi crezut dumneavoastră!
Ion Iliescu: Ba da! Dacă nu era procesul şi execuţia, continuau…
Lorin Fortuna: Trebuia să-l judece poporul!
Gelu Voican Voiculescu: Asta a vrut domnul Iliescu timp de trei zile. În seara zilei de 24 a cedat insistenţelor noastre, ale mele îndeosebi.
————————————
Andrei Kemenici: “I-am raportat generalului Voinea dupa ce a intrat in cazarma (ora 18:20)
—————————————–
Stimate presedinte Ion Iliescu
generalul Victor Stanculescu intr-un interviu din anul 2004 la B1 TV a raspuns la intrebarea domnului Ion Criszoiu, cand ati stiiut exact ca sotii Ceausescu sunt in mina lui Andrei Kemenici si la ce ora. Stanculescu a raspuns “LA ora 17.00 atunci cand Kemenici m-a sunat.
—————-
pai daca sotii Ceausescu au fost arestati la ora 18:30 si o confirma Kemenici, cum se face ca Kemenici i-a telefonat cand nici macar havar nu avea unde se afla Ceausescu. (am video care confirma ce scriu)
———————-
Am o alta intrebare, de ce nu ati incercat sa va mentineti pozitia ca sotii Ceausescu sa fie judecati legal, Voiculescu zice in citatul de mai sus, “In seara zilei de 24 Iliescu a cedat insistenţelor noastre.”
Eu zic pacat, si imi permit sa spun ca asta a fost unica greseala, si pacat.
———–
Ultima intrebare ca o replica la interviul cu Kemenici la JN, de ce toti au vrut sa-l omoara pe ceausescu chiar si generalul Militaru? doar dumneavoastra ca lider stiati de aceasta treaba ? Eu inteleg ca daca Kemenici nu insista sa-l duca pe Ceausescu la Bucuresti pe 24, cred ca Ceausescu ar fi judecat in alta zi si nu in sfanta zi de Craciun.

Elena Basescu “topaie fudula” pe podium – Elena Basescu prances down the catwalk, goes clubbing until the wee hours and mangles her grammar. Merge pe podiumuri la defilări de modă, petrece în cluburi până la primele ore ale dimineţii şi are unele probleme cu limba română “agramata” – este Elena Băsescu, fiica preşedintelui României.

La 28 de ani, Elena Băsescu nu se încadrează în profilul politicianului tipic. Însă cu buzele cărnoase, parcă înţepate de o albină, cu părul lung până la mijloc şi cu hainele trendy, ea are parte de la fel de multă mediatizare ca şi tatăl său.

“Nu este experimentată şi că are mari probleme în folosirea limbii materne, pe care nu o stăpâneşte suficient de bine”.

Nu are parte însă doar de susţinători. Observatorii susţin că este lipsită de experienţă şi nu are un discurs cursiv. Potrivit acestora candidatura Elenei Băsescu este doar o manevră pentru a aduce voturi pentru PD-L.

“A fost propusă de persoane care vor să dea bine pe lângă Băsescu”, a declarat miercuri pentru AP, Vasile Matei, un profesor de istorie din Dej. “O păpuşă Barbie nu poate apăra interesele României”, a mai spus acesta.
“She was proposed by people who wanted to suck up to Basescu,”

“Romania can’t fight for its interests with a Barbie doll.”

Elena Basescu si marirea buzelor

*”Nu este foarte sigur că fata îşi ia de una singură deciziile” – AP
Elena Băsescu – „păpuşa Barbie” care vrea în Parlamentul European, scrie AP

Ironia poate fi observată chiar din titlul ales de AP, “Strălucitoarea fiică a preşedintelui României caută un loc în Parlamentul European”. Descrierile pline de dispreţ continuă: “Elena Băsescu ţopăie podiumuri, merge în cluburi până la orele dimineţii şi mutilează gramatica. Aşadar, este ea un om de care are nevoie Parlamentul European?”.

AP notează că, datorită buzelor, părului “până la talie” şi hainelor “trendy”, fiica are parte de o mediatizare asemănătoare celei de care se bucură tatăl ei.

“Elenei Băsescu îi trebuie un proiect, nu o candidatură”,

Merge pe podiumuri la defilări de modă, petrece în cluburi până la primele ore ale dimineţii şi are unele probleme cu limba română – este Elena Băsescu, fiica preşedintelui României. Însă este Elena Băsescu omul de care Parlamentul European are nevoie?, se întreabă corespondenta agenţiei Associated Press, Alison Mutler.

La cei 28 de ani, Elena Băsescu nu este un politician tipic. Dar buzele sale pline, părul lung cu breton modern şi vestimentaţia trendy îi asigură apariţii în mass-media aproape la fel de dese ca şi în cazul tatălui său. Acum, tânăra membră a Partidului Democrat Liberal candidează pentru un loc în PE, chiar dacă unii dintre criticii săi nu o consideră decât o păpuşă Barbie. Se bucură de o grămadă de apariţii în presa, însă nu toate îi sunt favorabile, remarcă AP.

Criticii spun că nu este experimentată şi că are mari probleme în folosirea limbii materne, pe care nu o stăpâneşte suficient de bine. Candidatura sa ar fi fost anunţată doar pentru a câştiga voturi în favoarea Partidului Democrat Liberal, pe care l-a condus tatăl său până la un moment dat, aminteşte AP.

„A fost propusă pentru PE de oameni care au dorit să-i facă pe plac lui Băsescu. România nu se poate lupta pentru interesele sale cu o păpuşă Barbie”, este de părere Vasile Matei, un profesor de istorie din Dej, intervievat de AP. Profesorul este convins că în cele din urmă partidul va retrage candidatura fiicei preşedintelui.

Într-un interviu acordat recent, Traian Băsescu a evitat să-şi exprime sprijinul pentru candidatura fiicei sale, declarând în schimb că va vorbi cu ea pe marginea acestui subiect, aminteşte Associated Press. Oricum, nu este chiar sigur că fata preşedintelui îşi ia singură toate deciziile. În decembrie, Elena Băsescu s-a despărţit de prietenul ei, Andrei Hrebenciuc, fiul unui rival al tatălui ei. „Ar fi trebuit să îl ascult pe tata. Are întotdeauna dreptate”, a spus la acea vreme Elena Băsescu. Şi l-ar putea asculta din nou, foarte curând, comentează AP.
———–

Elena Basescu prances down the catwalk, goes clubbing until the wee hours and mangles her grammar.

So is she just what the European Parliament needs? She’s running for a seat, though one critic has dismissed her as a Barbie doll.

Basescu’s father happens to be Romanian President Traian Basescu. And Romanians are riveted by the daughter’s dive into politics.

At 28, Elena Basescu is no typical politician. But with her bee-stung lips, waist-length hair and trendy clothes, she gets almost as much coverage as her father.

Not all the attention is favorable. Observers say she lacks experience and stumbles when she speaks. Her candidacy has been derided as a ploy to win votes for the Democratic Liberal Party, which her father used to run.

“She was proposed by people who wanted to suck up to Basescu,” Vasile Matei, a history professor in the city of Dej, said Wednesday. “Romania can’t fight for its interests with a Barbie doll.”

Messages seeking comment from Elena Basescu were not returned.

Matei predicted her candidacy would be withdrawn. Others hope he’s right: Alina Mungiu Pippidi, a sober intellectual, said she would not run for the European Parliament if Basescu was on the same slate.

“Save Elena Basescu!” ran a column in the Evenimentul Zilei daily newspaper Tuesday. “Elena Basescu needs a project, not a seat in Parliament.”

Traian Ungureanu, a former BBC Romanian Service journalist, was kinder. But he praised Basescu not for what she was but for what she wasn’t: She’s not corrupt, he said, nor is she a protegee of Romanian oligarchs.

Nor is it certain that she makes all her own decisions. In December she broke up with her boyfriend, Andrei Hrebenciuc — the son of one of her father’s rivals.

“I should have listened to my father,” Basescu said. “He’s always right.”

She might be listening to him again soon. In an interview this week, the president failed to express support for her candidacy, saying instead he would speak to her about it.

“Whatever I say, it will be nicely,” he said.