Arhitectul lui Ceauşescu: Şi Elena îi făcea farmece lui Nicu să nu o părăsească

Trei dintre preşedinţii Romaniei au apelat la puterile magiei. Traian Băsescu l-a folosit pe Aliodor Manolea. Un medic a fost consilier pe asemenea probleme al lui Emil Constantinescu. Iar familia Ceauşescu a avut-o pe vrăjitoarea Laila…

Familia Ceauşescu a avut în preajmă o persoană cu puteri paranormale, de care asculta, o vrăjitoare venită din zona Buzăului, poreclită Laila. O sursă din anturajul acestei femei a avut bunăvoinţa de a ne spune povestea ei şi de a ne da două fotografii, unicat, ale vrăjitoarei.
Laila s-a născut la Tungujeni, Buzău, în anul 1923, sub numele Elena Pădurariu. Clarvăzătoarea s-a stabilit la Bucureşti în tinereţe şi s-a căsătorit cu un anume Aloman, apoi a reuşit să capteze atenţia elitei statului comunist. Cei care au cunoscut- o spun că putea să ghicească viitorul unei persoane doar după scris. Iniţial, veneau la ea medici, procurori, judecători etc. Apoi a început să fie vizitată şi de personalităţi ale momentului, precum scriitorii Nichita Stănescu şi Paul Goma. Faptul că i se împlineau prezicerile a adus-o mereu în centrul atenţiei.

A participat la prinderea lui RâmaruLa un moment dat, a participat la prinderea celebrului criminal Râmaru, ceea ce i-a adus o şi mai mare notorietate în rândul potentaţilor vremii. Aşa a ajuns în cercurile familiilor Maurer, Drăghici şi Mănescu. Chiar dacă oficial respingeau “misticismul”, în anturaj restrâns, comuniştii din vârful ierarhiei erau foarte atenţi la “asemenea prostii”. La un moment dat, Laila a început să fie vizitată de Zţ şi de Valentin Ceauşescu. Nu se ştie dacă s-a întâlnit vreodată şi cu Nicolae sau cu Elena Ceauşescu, dar, după contactul cu familia dictatorului, celebritatea Lailei a crescut enorm. Se ştie că a prevestit cutremurul din 1977.

A murit la 56 de ani, în mod misterios

După seismul din ’77 a fost luată pe sus de Miliţie şi interogată. Din fericire pentru ea, miliţienii nu prea ştiau ce să o întrebe. Au salvat-o din arest pilele înalte pe care le avea în structuri. Dar nu a scăpat decât pentru scurt timp. Se pare că Securitatea a fost interesată de viitorul lui Ceauşescu, în condiţiile în care Ion Mihai Pacepa, şeful spionajului românesc, tocmai fugise în SUA. Laila a refuzat însă să vorbească despre viitorul dictatorului.
Pe 16 noiembrie 1979, într-un salon de la etajul IV al Spitalului Municipal din Bucureşti, Laila a decedat, răpusă de o boală misterioasă, la vârsta de 56 de ani.

Nu doar personajele mondene ori politicienii din zilele noastre au aplecare pentru paranormal. Si Elena Ceausescu apela la serviciile ghicitoarelor, pentru a se asigura ca sotul sau nu calca stramb.

Arhitectul Camil Roguski, cel care a facut practic parte din familia Ceausestilor, a povestit pentru Ziare.com cum Elena Ceausescu ii facea vraji sotului sau, pentru a fi sigura ca nu va fi parasita pentru o amanta.

“Elena Ceausescu era taranca, isi dadea in carti. Nu insistent. Era o femeie de serviciu si aia ii dadea in carti. In casa, femeile de serviciu erau obligate nu numai sa faca ordine, ci sa aiba si dantele, snururi”, a declarat arhitectul de 86 de ani.

Camil Roguski a povestit cum Elena Ceausescu ii punea busuioc sub perna sotului sau, astfel incat sa se asigura ca acesta nu isi va gasi o amanta.

“Ii punea lui Ceausescu, fara sa stie el, busuioc in pat. Dar nu care cumva sa afle el, ca precis o dadea afara. (…) Ea mai mergea si la ghicitoare si facea si fel de fel de eforturi ca sa fie placuta de barbatul ei”, a povestit Camil Roguski.

Ceausescu credea doar in puterea lui

In comparatie cu sotia sa, insa, Nicolae Ceausescu credea doar in propriile sale puteri si in Dumnezeu.

“El era un om ursuz, nu tinea la lucrurile astea. Numai in familie era binevoitor, dar nu credea el in de astea. Ceausescu nu credea decat in puterea lui si Dumnezeu, avea si icoane prin casa”, a mai spus Camil Roguski.

Elena Ceauşescu a interzis jocul de bridge din cauza lui Valentin!

Daniel Stancu, restaurator şi un apropiat al cercurilor în care se juca bridge în perioada ceauşistă, a dezvăluit, în cartea “Anii ’80 şi bucureştenii”, scrisă de Cosmin Manolache, că Valentin Ceauşescu (63 de ani) era unul dintre cei mai buni jucători din țară. Deranjată de faptul că fiul său îşi pierde vremea la jocul de cărți şi că la concursuri se strângeau prea mulți intelectuali în acelaşi loc, Elena Ceauşescu a interzis, în 1983, practicarea bridge-ului.Nicolae si Elena Ceausescu iaht la Paris

Nicolae si Elena Ceausescu iaht la Paris

Daniel Stancu povesteşte că, în toamna lui 1983, amatorii de bridge urmau să-şi facă o federație, care să fie condusă de Valentin Ceauşescu, unul din cei mai buni jucători, dar planul a fost deturnat de Elena Ceauşescu.
Bridge-ul a fost interzis când Valentin era plecat într-o vizită în Grecia. “Primeşte Valentin o invitație din partea familiei regale a Greciei, pentru două săptămâni… Exact în perioada aia se ţinea la Braşov un mare turneu de bridge. Atunci înaintaseră hârtiile să facă federaţie şi-l aruncaseră pe Valentin la înaintare ca preşedinte al federaţiei. Mai avea el nişte prieteni de i-a ajutat să plece din ţară şi-au rămas peacolo. Fuseseră tot la nişte concursuri internaţionale de bridge în Germania, la Baden Baden şi n-au mai venit”, îşi aminteşte Stancu, care punctează şi intervenția Elenei Ceauşescu.

Emil Bobu, delegat să rezolve cazul

“Când a auzit Elena Ceauşescu că bridgeul se joacă cu cărţi, l-a delegat pe prietenul Emil Bobu să se ocupe să vadă ce-i cu bridge-ul şi a picat ăla la Braşov. Concursurile de bridge începeau, datorită conjuncturii, de regulă vinerea şi se terminau duminică seara, ca sănceapă lumea să meargă spre casă. Şi s-a dus ăsta, şi Bobu zice, ce-i cu ăştia aici? Ăia, dom’le, că e concurs, e din vreme stabilit… Bobu să cadă pe spate, era adunare mare la casa de cultură. Erau veniţi din toată ţara, din Ungaria, Polonia, erau reciprocităţi la care te duceai, erau vreo sută şi ceva de perechi, şi atunci Bobu se-ntreabă: ăştia cum sunt veniţi? Mai toţi îşi aranjau delegaţii de serviciu şi pe chestia asta a ieşit un tam-tam şi au desfiinţat bridge-ul instantaneu”. Stancu îşi mai aduce aminte că “atunci când a venit Valentin, chestia era moartă, nu mai avea ce să facă… Au şi găsit motivaţia, că ăia nu se duc la serviciu, sunt bani deturnaţi şi au picat ceva capete atunci, nu foarte multe, dar a fost nasol… Vreo patru ani a murit bridge-ul”.

Cel mai bun jucător a rămas în Germania

Emil Bobu, Nicolae Ceaușescu, Manea Mănescu

Povestea lui Stancu a fost confirmată şi de Romeo Olteanu, vechi jucător de bridge, care a relatat, în 1998, în presa ieşeană, că “Valentin Ceauşescu era jucător, şi încă foarte bun. A fost bine până prin 1983, în vară, când s-a creat prima mare ruptură. Valentin Ceauşescu, împreună cu alți cinci jucători, s-a prezentat la Campionatul European, în RFG. Generalul Dragnea, pe atunci ministru la Interne, nu aflase de plecare şi s-a supărat rău tare, mai ales că Mărgineanu, care era cel mai bun jucător român, rămăsese în RFG.
Oficialitățile erau însă cu ochii pe noi. Prin toamna lui 1983, noiembrie era, la Cupa Tractorul de la Braşov s-au adunat nu mai puțin de 530 de concurenți. 90% dintre ei erau intelectuali, iar aşa concentrare de oameni putea pune pe gânduri conducerea de atunci. În consecință, la câteva zile, bridge- ul devenea sport interzis”.

Jocul de cărți, înlocuit de pasiunea pentru SteauaConstantin Dăscălescu, Nicolae  Ceaușescu.

Constantin Dăscălescu, Nicolae Ceaușescu.

În acelaşi interviu din cartea “Anii ’80 şi bucureştenii”, Daniel Stancu este de părere că performanțele Stelei din acei ani nu ar fi fost posibile dacă Valentin ar fi fost în continuare prins de pasiunea pentru bridge. “Nu ajungea Steaua să câştige Cupa Campionilor Europeni dacă nu era Valentin să se implice… Căzând bridge-ul, Valentin a trecut pe chestia cu fotbalul. Atunci a devenit a doua pasiune. Bridge-ul îţi omoară timpul”.Ceausescu la vacanta Crimeea

Ceausescu la vacanta Crimeea

Favoritul aristocraţilor şi al intelectualilor

Considerat jocul numărul 1 al elitei intelectuale şi al aristocraţilor din toată lumea, bridge-ul presupune reguli mult mai complexe decât orice alt joc de cărţi. În jurul unei mese, patru jucători sunt asociaţi doi câte doi, membrii aceleiaşi perechi fiind aşezaţi unul în faţa celuilalt.
Ca sistem de joc, este derivat din whist şi are o vechime de peste un secol! Jocul foloseşte toate cele 52 de cărţi ale unui pachet şi este constituit din două etape, licitaţia şi jocul de levată. În prima parte se licitează, adică perechile, printr-un limbaj codificat, îşi propun, cu cărţile de care dispun, să realizeze un anumit număr de “mâini”; a doua parte înseamnă jocul propriuzis, adică jocul de levată, în care perechile încearcă să-şi realizeze contractul.

Ştefan Andrei şi Nicolae Ceauşescu

Elena Ceausescu era o femeie frumoasa la 25 de ani! Valentin Ceausescu si Iordana.


„Regina balului” în Ferentari, la finele anilor ’30, Elena Ceauşescu a rămas în memoria colectivă a românilor drept o persoană destul de conservatoare într-ale modei, dar cu suficient bun-gust.

Îmbrăcată fără pedanterie, femeia „academician – doctor – inginer” a preferat întotdeauna nota clasică a costum-taioarelor imitaţie Chanel şi simplitatea halatului alb, asimilând, în garderoba de zi cu zi, o îmbrăcăminte cât se poate de sobră.

Dacă pentru bijuterii sau ceasuri, Elena şi soţul ei apelau la marile branduri din străinătate, pentru haine şi încălţăminte, ei alegeau producătorii locali.

Se schimba de trei ori pe zi

„Toate hainele ei aveau aceeaşi formă, erau toate la fel. Purta mai ales griuri şi nu pot spune că din punct de vedere vestimentar ieşea cumva în evidenţă. Nu era deloc genul care să umble după ultima modă şi se înconjura tot timpul cu femei mai în vârstă, care nu erau în pas cu moda”, îşi aminteşte Serghei Mizil, apropiat al familiei prezidenţiale.

Adevărul este că Elena Ceauşescu a prins din mers gustul pentru stilul Chanel al deux-pieces-urilor, dar, deşi şi-ar fi permis piese originale de la Paris, se mulţumea cu rânduri de haine cusute în România, la Apaca.

Cu costumele ei pastelate se simţea elegantă. Obişnuia să îşi asorteze singură bluzele şi iubea să schimbe trei toaletele pe zi, îşi aminteşte Mizil.

Elena a avut de-a lungul anilor în preajmă un „consilier de imagine” – un ambasador care ştia codul bunelor maniere, instruit la Moscova şi la fosta şcoală de guvernante Notre Dame din Bucureşti, care verifica că „dădea bine” în filme şi fotografii.

Pantofi, inspiraţi din Quelle

Încălţările „tovarăşei” proveneau în mare de la fabrica Guban din Timişoara. Fiul fostului proprietar, Tiberiu Guban, de 86 de ani, îşi aminteşte că mereu i se făceau încălţări asortate cu o poşetă şi o curea.

Tata a făcut cizme şi pentru Regele Mihai şi Gheorghiu Dej. Elenei Ceauşescu îi făceam pantofi de lux, mai deosebiţi ca formă faţă de ce se făcea în ţară. Ne inspiram cu idei din revistele «Quelle» şi «Neckermann», dar calapoadele erau făcute de tata. Pielea era autohtonă şi era colorată în nuanţa preparată de mine. Prefera nuanţele pastelate: ou de raţă, coniac, vernil sau roz”, povesteşte Tiberiu Guban.

Mai exista, în cadrul Gospodăriei de Partid, un atelier special care lucra manual încălţăminte pentru cuplul Ceauşescu şi nomenclatură.

„Produsele ieşite din mâna acelor oameni erau poate mai bune calitativ decât cele de la Gucci. Aveau calapoade excelente şi materie primă de cea mai bună calitate”, mai spune Serghei Mizil.

APRECIATĂ. Tânăra „regină a balului”, în Ferentari

LIPSĂ DE TACT

Blana de jaguar care i-a înfuriat pe suedezi

Adevărata pasiune a Elenei Ceauşescu o reprezentau însă hainele de blană. În garderoba ei se găseau aproape 40 de astfel de haine. În 1980, a stârnit valuri de proteste etalându-se, într-o vizită în Suedia, cu o opulentă haină din blană de jaguar. Era însă anul în care aceste feline tocmai fuseseră declarate specie protejată.

Supăraţi pe purtătoarea blănii, suedezii au protestat în stradă. „Lucram la Agerpres atunci şi am auzit de incidentul din Suedia, chiar am văzut poza, dar nimeni nu vorbea despre asta decât în şoaptă, pe la colţuri”, îşi aminteşte Marian Ilie. La capitolul bijuterii, ea purta verigheta, un ceas scump şi o brăţară. Când vine vorba de makeup, fostele ei cameriste au povestit, de-a lungul anilor, că pe acasă abia dacă îşi dădea cu ruj şi poate, la vizitele în străinătate, folosea pudra.

A început să îşi vopsească părul abia după ce a început să încărunţească, dar tot în culoarea lui naturală, iar coafeza venea la reşedinţă pentru a o aranja.

——————–

Fostul ministru de Externe al României socialiste, Ştefan Andrei, detronat în 1985 de Elena Ceauşescu, a acordat un amplu interviu ziarului “Ziua” despre culisele diplomaţiei romaneşti. Considerat unul dintre cei mai străluciţi miniştri de Externe din istoria recentă a lumii, Stefan Andrei a revelat amănunte şi dedesubturi privind numeroase momente epocale ale secolului trecut, începând cu ocuparea României de către trupele sovietice. Printre aceste amintiri s-au strecurat şi picanterii ale vremurilor, legate de exemplu de viaţa lui Ion Iliescu în sânul Partidului şi chiar al Elenei Ceauşescu.

Reporter: Dar Iliescu cum a ajuns la vârful puterii?
Ştefan Andrei: Iliescu? Ăsta a fost un pui de lele! El şi-a ucis părinţii, domnule! Familia Ceauşescu a fost ca şi familia lui! Hai să vă spun povestea lui… Cum v-am zis înainte, prin anii’ 60, începuse marea schimbare. În acest timp, preşedinte al Uniunii Asociaţiilor Studenţilor Comunişti din România (UASCR) era unu’, Ion Iliescu. Cum a ajuns el acolo? Voi trebuie să ştiţi adevărul, ca tânăra generaţie: relaţiile dintre Ion Iliescu şi familia Ceauşescu au fost nişte relaţii extraordinare. Adică, pe când era el băietan, Elena Ceauşescu merge la închisoare la Targu Jiu de mâna cu Iliescu. Ea mergea la frate-sau şi el se întâlnea cu taică-său. Elena povestea cum mergeu împreună; el cu mama lui adoptivă, ca prima l-a părăsit, şi cu Elena Ceauşescu. Schimbau trenul la Filiasi. Şi, spunea, Elena: “Dormeam toţi într-o odaie acolo. Nici nu ne jenăm de Ionel, era un băiat în pantaloni scurţi”. Era în ‘43, avea vreo 13 ani. Vă daţi seama, Ceauseasca nu spunea multora “Ionele”. Au fost apoi la chefuri cu taică-său, Alexandru Iliescu, şi el, şi ea, Ceauşeştii. Chiar se spune că unchiul lui Iliescu, Eftimie, şi el ilegalist, a fost amantul Elenei Ceauşescu

Grigore Cartianu: “În decembrie 1989, Revoluţia anticomunistă a fost urmată de contrarevoluţia comunistă. Asta a fost revoluţia lor, a celor care au intrat în scenă după fuga lui Ceauşescu: contrarevoluţie. Ea nu a contribuit la schimbarea regimului ceauşist (căci treaba asta fusese rezolvată de alţii), ci a vizat instalarea şi menţinerea la putere a regimului Iliescu.”



După zeci de emisiuni făcute împreună cu Radu Moraru pe tema Revoluţiei şi a teroriştilor, am ajuns amândoi la aceeaşi concluzie, ceea ce nu ni se întâmplă prea des.

Acum însă logica ne împinge la un raţionament comun. Şi anume: Ion Iliescu, Silviu Brucan şi Nicolae Militaru au creat fenomenul terorist, după un scenariu scris la Moscova, pentru a reuşi două lovituri esenţiale – să se instaleze la putere şi să se menţină la putere (în condiţiile în care toate regimurile gorbacioviste din estul Europei erau spulberate după câteva săptămâni sau luni). E posibil să fi ştiut de acest scenariu şi alte personaje decembriste (Sergiu Nicolaescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu), dar nu putem fi siguri de asta. Certitudini – rezultate din comportament, decizii şi efect – există doar în privinţa tripletei Iliescu-Brucan-Militaru

Istoricul Alex Mihai Stoenescu a venit luni seară cu un document excepţional. Pentru asta s-a urcat la volan şi a gonit patru ore în noapte, dar a meritat. Documentul este un Comunicat al Consiliului Frontului Salvării Naţionale, semnat de Ion Iliescu pe 27 decembrie 1989. Comunicatul CFSN anunţa înfiinţarea „tribunalelor militare extraordinare”, care „vor judeca toate cazurile de terorism”. La punctul 2 al Comunicatului – care era gândit ca un decret, deşi nu era un decret – se hotăra că „judecarea va urma o procedură de urgenţă, iar executarea sentinţelor se va face imediat”.

Aceste formulări tipice revoluţiilor comuniste (Lenin-Troţki, Castro-Guevara etc.) aveau un scop clar: acela de a băga spaima în cetăţenii care, odată ce au dat de gustul libertăţii, îndrăzneau să pună la îndoială puterea „revoluţionară” abia constituită. Să nu uităm: de 20 de ani, Ion Iliescu susţine întruna că execuţia soţilor Ceauşescu a pus capăt fenomenului terorist. Aşadar, acest „inamic invizibil”, invocat pentru a-i lichida pe dictatori, nu mai exista din 25 decembrie. Dar el trebuia invocat ori de câte ori noua putere avea de făcut reglări de conturi. Şi s-a întâmplat de cel puţin două ori: la emiterea Comunicatului CFSN din 27 decembrie (pentru a descuraja orice răzmeriţă militară sau civilă) şi la arestarea şefului Securităţii, generalul Iulian Vlad, pe 31 decembrie (pentru a da Securitatea pe mâna unui agent sovietic).

În decembrie 1989, Revoluţia anticomunistă a fost urmată de contrarevoluţia comunistă. Asta a fost revoluţia lor, a celor care au intrat în scenă după fuga lui Ceauşescu: contrarevoluţie. Ea nu a contribuit la schimbarea regimului ceauşist (căci treaba asta fusese rezolvată de alţii), ci a vizat instalarea şi menţinerea la putere a regimului Iliescu.

Tragedia e că în acest joc de putere cinic şi iresponsabil au murit 957 de oameni şi au fost răniţi 2.587. Şi a mai fost ceva la fel de tragic: infiltrarea sălbatică a României, de către spionajul sovietic, în primele săptămâni de după Revoluţie. Iliescu, Brucan şi Militaru ştiu de ce. Pardon, doar Iliescu ştie. Brucan şi Militaru ştiau.

VIDEO 1

VIDEO 2

VIDEO 3

Conferinta de presa IICCMER, miercuri ora 12.00, Str. Polona nr. 1 (etaj VI, fostul sediu INMER)

17/03/2010

Astazi, la fostul sediu al Institului National pentru Memoria Exilului Romanesc (Str Polona nr. 1, Bucuresti), presedintele Consiliului Stiintific IICCMER – prof. Vladimir Tismaneanu -, impreuna cu presedintele executiv, dl Ioan Stanomir, si directorul stiintific, dl Mihail Neamtu, vor sustine o conferinta de presa in care vor fi discutate aspecte referitoare la cercetarea comunismului romanesc dupa 20 ani de la Revolutie. Conducerea Institutului va raspunde intrebarilor ziaristilor in legatura cu toate aspectele legate de noile directii de cercetare, precum si cele referitoare la urgentele unei pedagogii a memorie

Comploturile din ceafa lui Ceauşescu – Vezi poze Iliescu Ceausescu!

Silviu Brucan: “Gorbaciov a fost de acord cu tentativa noastră de înlăturare a lui Nicolae Ceauşescu”

Ion Iliescu Complot

Ceausescu IliescuIon Iliescu Nicolae Ceausescu

Ion Iliescu Elena Ceausescu

Sotii Ceausescu legati

Conspiraţia lui Iliescu

În jurul lui Iliescu s-a conturat cea mai controversată grupare. În timp ce Măgureanu îşi recunoaşte, în felul lui, calitatea de complotist la căderea lui Ceauşescu, Ion Iliescu neagă vehement ideea de complot. O acreditează numai pe cea a revoluţiei.

A recunoscut totuşi, pe 16 decembrie 1994 (pe când era preşedintele României), în faţa Comisiei Senatoriale pentru Cercetarea Evenimentelor din decembrie 1989, că s-a întâlnit cu oameni grei, care erau cunoscuţi de Securitate ca fiind împotriva regimului.

„Am avut câteva întâlniri conspirative, cu participarea a patru-cinci persoane. După aceea am decis să ne vedem numai câte doi.

Au apărut şi multe elemente de lipsă de vigoare, mai ales generalul Militaru nu manifesta suficientă prudenţă. Ceea ce a şi făcut ca, la un moment dat, să fie reţinut, i s-a făcut o percheziţie.

A mai apărut printre noi un om, un fel de «pisică cu clopoţei», un om cu gură mare şi nerăbdător – Radu Nicolae. Am şi decis să întrerupem orice legătură cu el. Din păcate, cu generalul Ioniţă s-a petrecut un accident: în 1987 a făcut cancer şi a dispărut.

Personal, am ajuns la concluzia că nu este posibil să întreprindem nimic din acest punct de vedere. Mai ales după reţinerea şi anchetarea generalului Militaru. După aceea, şi Măgureanu a fost scos de la Institutul de Ştiinţe Politice de pe lângă „Ştefan Gheorghiu“, la începutul lui 1989, şi trimis la Muzeul Judeţean de la Focşani”, a declarat Iliescu în faţa Comisiei. Constituirea grupării a avut loc însă cu mult înainte de aceste acţiuni.

Un scenariu incredibil s-a petrecut în 1988. Actorul principal a fost Silviu Brucan. Cu toate că fostul demnitar era consemnat la domiciliu (după ce criticase regimul Ceauşescu în urma revoltei de la Braşov, din 1987), serviciile străine au reuşit să-i obţină vize pentru Occident şi pentru Moscova. „A fost scos la Viena, sub pretextul unei conferinţe, iar apoi a fost plimbt pe la Londra, Washington şi Moscova. Aici s-a văzut cu Gorbaciov. A fost adus special”, susţine istoricul Alex Mihai Stoenescu. În acel moment, Brucan şi ceilalţi din gruparea foştilor activişti de partid se gândeau la iniţieirea „Scrisorii celor şase”.

Sursa Adevarul ro

Interviu cu colonelul Vasile Maluţan care a fost pilotul personal al lui Nicolae Ceauşescu. Cu medicul Nicolae Deca si cu Nicolae Petrisor. VIDEO

 Publicat de Ovidiu Bran pe: Sep 30, 2009 @ 23:04
Ceausescu

Am scris primul interviu din 1993 publicat cu Vasile Malutan  Nicolae Deca si cu Nicolae Petrisor. Document istoric ! Dupa cum stiu, nici-un ziar nu a publicat asemenea interviuri

BIBLIOGRAFIE:

THE LAST DAY by Arnaud HAMELIN – Sunset Presse – 1993
Stenograma audierii lui Vasile Malutan la Comisia „Decembrie 1989“- 25 mai 1995
Comisia Senatorială 30 mai 1995 maiorul Florian Raţ, Căpitanul Marian Rusu, Ilie Ceauşescu, în 1994. Stănculescu, în 1993.
Comandantul regimentului, comandorul Ioan Suciu (condamnat ulterior în dosarul „Ţigareta 2” alături de Gheorghe Truţulescu) 1994, Comisiei „Decembrie 1989”. (citeste mai jos)

Ana Bunea, administratorul domeniului administrat acum de RA-APPS, era îngrijitoare în 1989.
(Cititi mai jos declartaia Anei Bunea, Florian Rat)
Adevarul ro

Inginerul Marius Popescu, Nicolae Vlad sef ferma la Avicola Titu..

Tinichigiul din Salcuta Vasile alexe soferul ocazional care s-a dus impreuna cu ing. Marius Popescu cu o Dacie alba spre farmacia Titu-Targ, de la farmacie respectiva inginerul Marius Popescu  l-a anuntat pe Teodor Brates ca sotii Ceausescu au plecat cu doctorul Deca intr-o masina, si i-a dat si numarul de masina (Dacie Rosie 4B-2646) spre Pitesti, ceva mai tarziu a sunat inca odata la TVR si l-a anuntat (in jurul orei 13:00 pe George Marinescu ca Ceausescu a plecat spre Targoviste si nu spre Pitesti . 

Securistul Marian Rusu s-a desprins de sotii Ceausescu la Salcuta pentru ca nu era loc in masina lui doctorul Deca in jurul orei 13:32 
 Securistul Florian Rat s-a desprins de sotii Ceausescu in jurul orei 14.20  în spatele Liceului «Ienăchiţă Văcărescu» pentru ca cand s-a intors nu i-a mai gasit pe Ceausescu dar s-a intalnit cu Marian Rusu.
Sotii Ceausescu legati ora 14.48

De remarcat ca Securistul Marian Rusu avea la el o geanta, si un pistol Stecikin pe care a primit-o la plecarea de la Snagov. Cand au sosit la Salcuta-Titu cu elicopterul, s-a despartit de sotii Ceausescu si de Florian Rat motivul (pretextul) ca nu era loc in masina medicului Nicolae Deca, si s-a urcat intr-o alta masina Dacie alba condusa de soferul Nicolae Vlad, sef de ferma la Avicola Titu spre Bucuresti, in timp ce Ceausescu era dus la Titu Targoviste Pitesti, in loc la Pitesti asa la sfatuit medicul Deca pe sotii Ceausescu. Audiat la Comisia Senatoriala 30 mai 1995, securistul Marian Rus a marturisit: Aveam cu mine o geantă pe care am primit-o la plecarea de la Snagov, precum şi pistolul Stecikin. Am mers până unde se bifurcă drumul spre Bucureşti şi Târgovişte, la Bâldana.

Aici s-a terminat benzina maşinii. Am lăsat pistolul şi încărcătoarele sub scaunul din dreapta, am deschis pe drum geanta, în care era un plic mare, alb. Plicul nu era lipit. În el erau nişte carnete CEC, pe care mai târziu le-am predat. Erau pe numele lui Valentin, Zoia şi Nicu Ceauşescu. Câte unul nominal şi câte unul cu parolă. Mai era şi un libret pe numele fiului lui Valentin. În total, şapte carnete. Valoarea totală era de trei milioane şi jumătate de lei”. de la Baldana Vlad a plecat cu un Lăstun spre Târgovişte.

Ceausescu

Dă-i drumul! Hai să întoarcem spre Piteşti!». Eu zic: «Nu mai putem să întoarcem, hai să mergem spre Bucureşti! Eu nu am benzină», aveam şi instalaţie pe gaz, că ăsta a fost norocul meu. Avea o servietă maro, cu cifru. A început şi a scos plicuri. Desfăcea, îşi băga el în buzunar ce era în ele. Ce nu-i trebuia îmi lăsa mie în maşină. «E vreo apă, vreo pădure, pe undeva?», mă întreba. Mă gândesc: vrea să mă omoare ăsta. M-am văzut mort. Parcă vedeam şi cum mă plângeau toţi. Apoi, la Bâldana, m-am prefăcut că am rămas fără benzină şi am scăpat de el, (Marian Rusu) că a plecat cu un Lăstun spre Târgovişte. M-am dus apoi la Miliţie, la Tărtăşeşti. Lăsase la mine în maşină un fular, servieta aceea cu cifru şi pistolul.

După ce au ajuns în Capitală, ultimele gărzi de corp ale Ceauşeştilor s-au deplasat la Comandamentul trupelor de grăniceri, unde căpitanul Rusu a predat CEC-urile Ceauşeştilor, iar maiorul Raţgeanta cu armament. Acestea au fost preluate personal de colonelul Teacă, şeful Comandamentului, care a dispărut cu ele din clădire. „S-a dus la Ministerul Apărării Naţionale. Când s-a întors, ne-a spus că le-a predat acolo şi că generalul Iulian Vlad ştie de noi”.

Şoferul Daciei albe, inginerul Vlad Nicolae, spune că a trăit momente de groază de-a lungul celor 18 kilometri, de la Sălcuţa la Bâldana. „Securistul ei, Marian Rusu, s-a suit la mine în maşină. Plecând Ceauşeştii, împreună cu inginerul Popescu, pe care-l cunoşteam bine, am vrut să punem mâna măcar pe ăsta. În momentul ăla, când s-a urcat în maşină, «hai să-l prindem!». Când să pun mâna pe el (Ceausescu), a scos pistolul şi mi l-a pus la cap. Zice: «Gata!

—————-
Vasile Malutan: Am plecat, am decolat şi am venit spre Otopeni “Am raportat că sotii Ceausescu s-au urcat într-o maşină roşie”.

VASILE MALUTANVasile Maluţan : „Ceauşescu mi-a cerut să-i raportez generalului Rus că are nevoie de două elicoptere mari, cu trupe pentru însoţire, că se simţea descoperit. Nu avea gardă ca lumea. Şi a insistat pe treaba asta. Am luat legătura cu Rus, care zice: «Discută direct cu Tenie şi raportează-i ce mi-ai raportat mie!». Adică, ordinul lui Ceauşescu”. Colonelul Petru Tenie se afla la comanda flotilei prezidenţiale de la Snagov.
Maluţan continuă: „Am făcut cum mi-a ordonat generalul Rus, mi s-a dat legătura, am vorbit cu Tenie. Şi Tenie zice: «Vasile, fii atent că, din momentul de faţă, nu se mai ridică niciun elicopter! Aşa că, orientează-te!». Lucrul acesta m-a încurajat extraordinar. Discuţia avea loc la ieşirea din Palat. Ceauşescu a stat pe scări, lângă mine, să audă ce vorbesc. M-a auzit ce am vorbit… A dat din mână nemulţumit… Dar el pe Tenie nu l-a auzit! N-a ştiut că Tenie mi-a spus treaba asta. Eu lui Ceauşescu i-am raportat că elicopterele se pregătesc şi… or să vină. Îmi pregăteam o minciună - că voiam să plec de la Snagov – şi să-i zic că trebuie să schimbăm elicopterul, că l-am suprasolicitat la decolarea de pe CC şi nu prezintă garanţie. Dacă vrea să plece de aici şi să decoleze din nou, eu nu-i mai garantez că ajungem întregi!”.

Stanculescu„M-am grăbit spre minister, să aflu ce se întâmplă cu zborul şi dacă totul este sub control. Sincer să fiu, şi mie îmi era frică, pentru că nu ştiam încotro se vor duce. Dar când am ajuns la minister, am avut o imagine care m-a frapat: Ilie Ceauşescu era în biroul ministrului Apărării!“, a declarat Generalul Victor Atanasie Stănculescu, în 1993, Comisiei „Decembrie 1989“.

Pilotul Vasile Maluţan a reconstituit în 1995, la Comisia Senatorială pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989, primele momente de după aterizarea elicopterului lângă Sălcuţa. „Raţ a fugit repede la şosea, să găsească o maşină.

Ilie Ceauşescu: „Esenţa discuţiilor cu ataşatul militar sovietic a fost ca, în situaţia aceea destul de tulbure, să nu se implice în evenimentele din România. Apoi i-am mai spus: «Dumneavoastră aveţi o mare influenţă asupra Ungariei. Faceţi tot ce este posibil ca Ungaria să nu intervină! Să nu trimită trupe aici!», iar el a zis: «Facem! Facem!»“. era putin dupa 12.

____________________

FUGA CEAUSESTILOR:

Vasile Malutan
La ora 11.30, 22 decembrie 1989 Vasile Maluţan primeste ordin de la generalul Horia Opruţa – si de la colonelul Petre Tenie ( şeful lui ierarhic la flotilă) - de decolare de pe baza aeriana de langa capitala (elicopter alb Dauphin nr. 202).

Elicopter tip Dauphin

Vasile Maluţan; am luat-o de la nord spre centrul orasului spre piata palatului. Am aterizat pe terasa sediului Comitetului Central. Am ramas acolo jumatate de ora cu motoarele pornite, asteptand sa vedem ce se-ntampla. Nicolae si Elena Ceausescu erau speriati, aproape ca nu aveau putere sa mearga, erau carati de garda lor. Fostul premier Manea Manescu si consilierul Emil Bobu erau cu ei. Doi ofiteri de la Directia a V-a a Securitatii – capitanul Marian Rusu (aghiotantul Elenei), maiorul Florian Rat (aghiotantul lui Ceausescu si trei membrii ai echipajului copilotul Mihai Stefan si mecanicul Stelian Dragoi
CC

Audierii la Comisia „Decembrie 1989“- 25 mai 1995 -În locul maiorului Florian Raţ trebuia să fie un alt ofiţer din Direcţia a V-a, Vasile Tălpeanu, care era de serviciu în ziua aceea ca aghiotant al lui Ceauşescu. Tălpeanu a dispărut, „s-a ascuns“ - a mai declarat Maluţan – „pentru că n-a vrut să mai apară lângă Ceauşescu“. În schimb, Florian Raţ, care nu era de serviciu în garda preşedintelui, s-a agăţat de elicopter. În 1990, la propriu-i proces, a fost întrebat: „De ce te-ai urcat, totuşi?“ „Mi-a fost frică să rămân acolo! Am văzut ce vine în urma noastră…“ În urma lor veneau zeci, sute de revoluţionari furioşi.

AAAELICOPTER
„După ce am luat înălţimea de siguranţă, am intrat în viraj către nord şi mi-am dat căştile jos de pe urechi, ca să pot să comunic cu Ceauşescu, căci el nu avea căşti. Când voia să-mi spună ceva, mă bătea pe umăr, iar eu întorceam capul. L-am întrebat: «În ce direcţie…?» Zice: «Ai luat legătura cu judeţele astea apropiate, cu Argeşul, cu Doljul…?» Zic: «N-am luat legătura cu nimeni». Nu mai răspundea nimeni la radio prin reţeaua lor. Ceauşescu s-a sfătuit puţin cu Madam şi mi-a indicat să merg către Snagov. Atunci, eu am comunicat la bază că mergem către «Balta Mică» – aşa era ştiut Snagovul: «Balta Mic㻓.
Când a trecut pe deasupra Aeroportului Otopeni, Maluţan a fost întrebat de un coleg de la bază: „De ce nu aterizezi aici?“. „Deocamdată respect un ordin“, a răspuns pilotul.  Malutan, in 25 mai 1995 declarase: „Mă gândeam la el, că era încă preşedinte şi…“ La ora 12.21, elicopterul a aterizat în curtea Palatului Snagov.

SNAGOV
25 mai 1995- Vasile Maluţan
„De obicei, aterizam în faţa Palatului. Când am ajuns deasupra Pieţei, venind dinspre Athenee Palace, am raportat prin radio că nu se poate ateriza din cauza mulţimii. Am fost întrebat: «Pe clădire poţi să aterizezi?». «Da, bineînţeles că pot», i-am răspuns. Şi am aterizat pe terasă. Terasa era pregătită, pentru că am văzut antene de televizor care erau culcate jos, aveau un sistem de rabatare, aşa… Am aşteptat douăzeci şi ceva de minute. Pe timpul staţionării n-am redus motoarele, le-am lăsat la relanti. Oricând puteam să… Când soţii Ceauşescu au apărut la elicopter, cei din gardă îi aduceau mai mult pe sus. Erau atât de speriaţi! Aveau nişte feţe transfigurate. S-au urcat buluc în elicopter, iar mecanicul de zbor de-abia a avut loc să închidă uşa. Eram prea mulţi. Mecanicul s-a aşezat între scaunul lui Ceauşescu şi uşă, aşa, puţin înghesuit, ca şi cum ar fi stat în braţe. Şi am decolat“,
L-am intrebat pe Ceausescu unde mergem, dupa o scurta sfatuire, el si Elena mi-ai spus s-o iau catre Snagov (decolarea 12.08.) Peste  11 minute am aterizat (12.21)

SNAGOV

M-au chemat la telefon, la palat, comandantul aviatiei si al unitatii (Iosif Rus)

VASILE MALUTANAm înţeles că a fost ocupată de demonstranţi. Şi mi-am dat seama că, din momentul ăsta, trebuie să se întâmple ceva… Adică, trebuie să «divorţăm» de Ceauşescu – aşa am gândit-o eu atunci. După care m-am dus la elicopter. Am vorbit cu băieţii: «Uite, măi băieţi, am încercat şi treaba asta, să reuşim să-l păcălim, să fugim cu elicopterul la unitate. N-a fost de acord». Eu nu ştiam ce forţe au ei acolo. Că dacă ştiam că sunt numai doi soldaţi şi nu ştiu ce… porneam motoarele şi fugeam!”.

Dar aventura de la Snagov nu se încheiase. Pilotul prezidenţial îşi continuă povestea. „Am fumat o ţigară şi mă cheamă iar în interior. «Băi, ia, mă, legătura din nou cu ăştia, ce dracu’ întârzie atâta? Să chemi elicopterele!». Deci, el o credea pe aia: că vin elicopterele. Am luat legătura cu unitatea… cu Tenie, bineînţeles, că vorbeam de formă! Zic: «Ce faceţi cu elicopterele?! Uite, tovarăşul preşedinte aşteaptă elicopterele alea!». Iar Tenie: «Băi, ţine-l de vorbă!».

Eu îmi făceam planul cum să fug de aici. Cum să scap de ei. A doua oară… Iar am plecat către elicopter. Dar m-au mai chemat o dată! «Băi, vino înapoi şi dă din nou telefon, să vină ăştia!». Mă întorc înapoi – iar telefonul de formă… Acelaşi telefon – degeaba… Şi am plecat. «Eu mă duc şi vă aştept la elicopter». Dar le spun că nu mai pot să-i iau pe toţi, de acolo nu mai pot decola cu toţi, că n-am unde să-i dau drumul la vale, aşa cum a făcut de pe CC. Şi zic: «Intru în copaci… Nu se poate!» Atunci, Manea Mănescu şi cu Bobu au zis că se descurcă ei cu vreo maşină, ceva…”

După ce mi-a spus Rusu că a căzut Televiziunea, Ceauşescu mă trage de mânecă şi mă întreabă dacă «servesc cauza». La care m-am uitat aşa, puţin… că eu nu am mai auzit cuvântul ăsta! Era vreo parolă între cei care lucrau în CPEx… Nu i-am răspuns nimic. Am cerut permisiunea să plec la elicopter. Acolo, zic: «Băieţi, nu ştiu cum ieşim din povestea asta, dar oricum, noi pornim motoarele».

M-am înţeles cu mecanicul – zic: «Înainte de a apărea ei, tu eşti atent, dacă am pornit şi al doilea motor şi ţi-am făcut semn că suntem gata de decolare, te-ai urcat, ai tras uşa şi… am şters-o!» Cu scările lăsate, ca şi cum îi aşteptam pe ei… Zic: «Şi dacă apar cumva, o să poată să dea ordin la ăştia să tragă în noi. Deci, pornim motoarele şi o ştergem la unitate, că pe traseu nu ne dă nimeni jos!» Ştiam noi cum să ajungem să nu ne dea nimeni jos: să nu ne ridicăm prea sus! Şi pornesc primul motor. Când au auzit zgomotul motorului, au venit alergând către elicopter. N-am avut ce face! Dacă dădeau ordin să se tragă? Dacă trag, ne omoară ca pe nişte proşti. Că nu ştiam ce au în cap”, povesteşte Maluţan.

„Înainte de a decola, Ceauşescu a spus: «Mergem spre Boteni!». Dar eu, fără să-i raportez lui, am venit spre Otopeni. Am trecut la verticală chiar. Dar şi-a dat seama imediat! La vreo două-trei minute. Şi mă bate pe umăr: «Da’ de ce mergi spre Otopeni?». «Păi, nu mi-aţi spus să ridicăm alea două… să vedem ce fac ăia acolo…?!» Eu – crezând că îl conving să aterizăm la Otopeni! Mă simţeam în siguranţă la Otopeni, că eram la mine în unitate, nu? Şi ajungem. N-a mai comentat”.În acest moment, lui Nicolae Ceauşescu îi licăreşte o speranţă: dacă totuşi se ridică elicopterele? Dacă Armata totuşi n-a trădat? Maluţan: „Trecând la verticală, la Otopeni, unul dintre mecanicii noştri de bord de la sol zice: «Ai radio deschis, cumva?».

Zic: «Uite că nu m-am gândit la asta». Şi pun frecvenţa Radio România – programul 1. Şi ascult în căşti ce se întâmpla! Numai noi, echipajul, auzeam treaba asta. Lucrul ăsta mi-a întărit hotărârea de a scăpa de Ceauşescu. L-am întrebat dacă vrea să aterizeze în incinta unităţii. A refuzat: «Nu, ia-o către Piteşti!». Deci, el n-a fost stabil. N-a avut o idee fixă să mergem într-un anume punct. A oscilat”.
„Am luat înălţime, am urcat la 700 de metri, să nu creadă lumea că eu vreau să fug undeva sau… Nu am mai pus pus pe frecvenţă militară, am ţinut legătura cu ăştia de la trafic civil, care mi-au zis: «Ştii, ar fi bine să nu te îndepărtezi prea mult!». Asta am luat-o ca pe o ameninţare. Eram la circa 33 de kilometri de Otopeni. Mă apropiam de zona Titu, Boteni… Am vrut să iau căştile să i le dau lui Ceauşescu, să audă ce se întâmplă, ce se spune la Radio… «Fuga tiranului» şi aşa mai departe…

Dar el: «Nu asculta, mă, că alea-s minciuni – ce auzi tu acolo!». Îmi venea să şi râd, dar cel mai mult eram speriat. Am vrut să fac viraj înapoi, dar Rusu Marian, aghiotantul ei, zice: «Nea Vasile, nu e bine ce faci! Vezi, deocamdată e preşedintele României». Zic: «Bine, mă». Rusu luase căştile de la mecanicul meu de bord, care stătea lângă el, în spate. El a auzit tot, iar eu cu tehnicul nu mai puteam comunica. Dar eu am făcut virajul – 90 de grade pe dreapta, înapoi. Zic: «Bă, da’ voi nici nu ştiţi ce vreţi să faceţi de fapt. Aveţi vreun obiectiv?». Rusu zice: «Vezi-ţi de treaba dumitale!»”.

Timp de o ora,  am cerut protectie aeriana, am fost refuzat.

Ceausescu incerca in zadar sa telefoneze oficealilor locali. O ora mai tarziu, (12:47) eram cu sotii Ceausescu, Emil Bobu si Manescu, fostul premier, care l-a sarutat pe mainile lui Ceausescu. Sotii Ceausescu si garzile au decolat catre Boteni. Ceausescu a aflat ca televiziunea cazuse in mainile revolutionarilor. S-a hotarat sa o ia spre Pitesti unde spera sa preia controlul.

Mi-a venit o idee salvatoare pentru noi, pentru echipaj.

Le-am spus c-am fost detectati de radar si ca putem fi loviti.

Atunci Ceausescu mi-a spus sa aterizez imediat. Am spus; “in unitatea militara?” Ceausescu a zis; “Nu, langa sosea.”

Ceausescu m-a intrebat pentru a treia oara daca sunt fidel cauzei. Am raspuns; “care cauza? A cui cauza?”

EVENIMENT

Acolo, la Sălcuţa, căpitanul Marian Rusu i-a abandonat pe Ceauşeşti. „Am socotit că este momentul în care eu mă pot desprinde”, explică el. A urcat într-o Dacie albă, aparţinându-i inginerului Vlad Nicolae, şi a plecat în direcţia Bucureşti. Avea să se oprească la Bâldana şi, de acolo, cu un TIR, să ajungă la Târgovişte, unde l-a reîntâlnit pe maiorul Raţ. De acum, plănuiau să revină la Bucureşti, „să se pună în slujba Revoluţiei”. Misiunea lor în slujba Ceauşeştilor se încheiase.

Între timp, în apropierea dictatorilor încep să apară, de peste câmp, oameni de la fermele din zonă. Mai vechi la faţa locului, inginerul Popescu era în căutare de aliaţi pentru a-i captura pe Ceauşeşti. Cel puţin aşa susţine el. Căpitanul Rusu, aghiotantul Elenei, patrula pe axul drumului în căutarea unei maşini. În apropierea dictatorilor se afla maiorul Raţ.

„La un moment dat, m-am apropiat de Ceauşescu în speranţa că gata, zic, ăsta e la ocazie şi chiar să-l suim în remorca noastră să-l ducem undeva. A apărut peste câmp şi un grup de muncitori de la Avicola Titu, Ferma 5. Le-am spus despre ce e vorba. Zic: «Mă! Hai să-i prindem, că i-a lăsat elicopterul aicea, a fugit şi uite, lui îi tremură barba, ea e înnebunită».

I-am spus tractoristului meu să tragă tractorul şi să blocheze drumul. În timpul ăsta s-au văzut ghinturile armei sub scurta lui Raţ. Tractoristul s-a oprit, iar muncitorii de la Ferma 5 s-au speriat şi ei. A luat fiecare câte un salcâm, de pe marginea drumului, în braţe. Doar câte un ochi, aşa, se mai vedea spre şosea”, mai povesteşte Popescu.

Inginerul Marius Popescu: „Vorbesc cu el: «Uite, ăştia stau la ocazie». I-am spus tot ce s-a întâmplat acolo, iar el zice: «Hai să-i ducem cu maşina mea!» . Zic: «Mă, fii atent! Dacă se suie la tine în maşină, îi dăm de pasarela de la Produleşti, că văd că sunt porniţi să se ducă încolo». Aveam de gând să ne aruncăm cu maşina de pe pasarelă, cu Ceauşescu în ea.

Căpitanul Rusu îmi spusese că vrea să ajungă spre Piteşti. Şi-i zic: «Ai încredere în mine!». Dar maiorul Raţ şi-a dat seama că-i lucrătură şi nu a vrut să-i lase cu noi pe «nea Nicu» şi pe Leana. Ei făceau ce le spunea maiorul. De capturat nu se mai punea problema, că maiorul avea arme. Deci, muncitorii mă abandonaseră, erau după salcâmi, rămăsesem eu cu Vlad”.

Nicolae Vlad: „M-am dus la Ceauşescu şi i-am spus: «Domnule Ceauşescu, vreţi să mergeţi undeva?». Avea nişte ochi ca unghia mea, negri, perfect rotunzi, te pătrundeau. N-a schiţat nimic, mi-a răspuns aşa: «Da. O să merg. Dar mai rămân. Da. O să merg». Eu voiam să-i iau şi să-i pitesc. Să-i duc la socrii mei în pivniţă, la Gura Foii, lângă Găeşti, că socrul meu era preot şi-i era tare drag de ăştia, că i-au luat tot comuniştii”, povesteşte inginerul Vlad.

FAMILIA CEAUSESCU

Până la urmă, Ceauşeştii n-au ajuns nici în remorca inginerului Popescu, nici în Dacia albă a inginerului Vlad. Au urcat în Dacia roşie a doctorului Decă şi au pornit spre Titu, de unde aveau două variante: spre Găeşti – Piteşti sau spre Târgovişte. La Sălcuţa, ei l-au pierdut pe căpitanul Rusu, rămânând doar cu maiorul Raţ.

Din elicopter coboara sotii Ceausescu si doi ofiteri al Securitatii (maiorul Florian Rat, capitan Marian Rusu) Salcuta langa orasul- Titu  (Boteni) (13.09). Rat a fugit repede la sosea sa gaseasca o masina primul a fost un Mercedes alb, care venea dinspre Titu, dupa aceea s-a oprit o masina Dacia rosie, care venea dinspre Bucuresti, sotii Ceausescu s-au urcat in masina.  Rusu a stat langa sotii Ceausescu sa le asigure o oarecare garda.

Acolo la Salcuta capitanul Marian Rusu i-a abandonat pe sotii Ceausescu urcand intr-o masina Dacia alba apartinandui inginerului Vlad Nicolae, si a plecat in directia Bucuresti mai tarziu s-a intalnit cu Rat la Targoviste
Ceauşeşti au stat 23 de minute în câmp deschis, la câteva sute de metri de cazarma.

Pilotul Vasile Malutan, a decolat spre Otopeni, si a raportat ca sotii Ceausescu s-au urcat intr-o Dacie rosie

ASEZAREA ELICOPTERULUI

_______________ 

La ora 13.30. Vestea fugii lui Ceausescu ajunge la televiziunea nationala. La ora 13.32, (Adevarul ro) la 70 km departare medicul Nicolae Deca e luat ostatic.

Nicolae Deca - am vazut un barbat cu o statie radio in mana langa aeroportul Boteni. A facut semn sa trag pe dreapta. Mi-a aratat doi oameni pe margina soselei, erau sotii Ceausescu.
Nicolae Deca

“Trebuia sa-i ducem la Militia Gaesti”

Autostop SotiiCeausescu Gaesti

Aici au facut autostop sotii Ceausescu

Un episod interesant, chiar misterios erau vre-o 4 milioane de dolari, Înainte ca elicopterul Dauphin să decoleze spre Bucureşti, inginerul Marius Popescu a surprins un moment care a rămas o enigmă până astăzi. „După ce au coborât, maiorul Florian Raţ a luat din elicopter un colet de formă paralelipipedică, pe care l-a pus lângă un salcâm de la marginea drumului. După efortul maiorului, un om destul de solid, coletul avea, cred, cam 15-20 de kilograme. Era învelit într-o pânză albă, bine muchiat – domn’e, colţuri ca la un stâlp de lucrat la grinda casei. Dimensiuni: 70 pe 40 pe 30 de centimetri”. 

Peste mai puţin de o jumătate de oră, pachetul ajungea în portbagajul doctorului Decă, primul şofer de ocazie al Ceauşeştilor.

Nicolae deca- M-am gandit ca erau arestati. Au traversat, s-au oprit langa masina mea.

Elena cu mana in buzunar. Ceausescu a venit in dreapta.

La un moment dat Ceausescu s-a intors la mine. “Ai auzit ce s-a-ntamplat?” M-am gandisem daca sa spun “da” sau “nu”. Am spus “nu” Ceausescu a zis; “A fost lovitura de stat, organizez rezistenta la Targoviste.”

El avea o speranta , spera in ceva. Nu parea un condamnat la moarte.

Elena n-a scos o vorba tot drumul. Era ganditoare.

Ajungand in comuna Vacaresti, am vazut un cetatean care-si spala masina. Am profitat de asta.

Am spus ca am o problema cu stergatorul si am oprit. 

 La ora 14.00. Televiziunea Romana isi intrerupe programul si anunta despre transmis telefonic ca un elicopter alb din care a coborat Ceausescu cu sotia, unul din cei membrii a garzii care l-au insotit a intrat intr-o masina Dacie rosie cu numarul 4B2646.

TVR4Q

TVRQ  

Sotii Ceausescu au ajuns la Vacaresti la ora 13.55, luat un alt ostatic Nicolae Petrişor (13.58) pleaca cu o Dacie neagra: 1-DB-3005 .

 Nicolae Petrisor

Dacia Neagra 4DB3005

Nicolae Petrişor - Ceausescu s-a urcat in fata, langa mine, Elena s-a urcat in spate. Iar securistul(Florian Raţ) a urcat in spatele lui Ceausescu.

In acele momente Ceausescu era disperat. Se uita in orice pozitie, se uita la oricine cu frica.

Mi-a zis; “N-ai unde sa ne ascunzi?” am raspuns; “Unde sa va ascund?”

Elena spunea;  “Ai  grija cum mergi, fii atent.”

Dacia neagra numarul 4DB3005, a evitat soseaua principala spre Targoviste . Nicolae Ceausescu inca spera sa-si mobilizeze trupele.

Ajung la fabrica de otel uitandu-se la aceste cladiri, mi-a spus; “Am copilarit aici. Uite ce-am facut pentru ei.” “Si acum lumea nu ma mai vrea.”

Am vazut ca-i curgea lacrimile pe obraj.

Ora 14.30 Televiziunea Romana isi intrerupe din nou programul.

“Am primit o informatie ca masina in care se afla tiranul fostul dictator este o Dacie neagra trebuie urmarita, nu trebuie lasat sa parasesasca tara.

TVR1Q

TVR2Q

 Targoviste - Sotii Ceausescu cauta in zadar adapost intr-una din resedintele lor.

Ceausescu imi tinea tot timpul mana pe genunchi. Tremuram de frica.

Elena a zis;  “Ce-or avea astia cu noi?” “Da drumul la aparat sa vedem ce e.”

Am dat drumul la aparat se scanda; “Jos Ceausescu! Jos tiranul!”

Auzind, Ceausescu a avut un soc. A picat pe bord. Si atunci am crezut c-a murit. Deoarece mana i se slabise si celalalt brat ii atarna. Apoi a intors capul spre sotia lui;

E LOVITURA DE STAT, S-AU VANDUT PENTRU UN PUMN DE DOLARI.”

Petrisor decide sa mearga spre o cooperativa din zona.(Protectia Plantelor)

Protectia Plantelor

Ora 14.26. Masina opreste in fata cladirii (Centrul de Plante) au asteptat acolo pina la ora 14.50 (24 de minute)

Plecat în mare viteză de la Centrul de Plante, Petrişor nu se întoarce imediat la Văcăreşti, ci se îndreaptă spre centrul Târgoviştei. Dă alarma. „Primul gând a fost să plec spre oraş, să povestesc cuiva ce am păţit şi unde i-am abandonat pe cei doi. În faţa Casei de Cultură a Sindicatelor am oprit maşina. Am coborât şi am început să strig: «Fraţilor, cine vrea să meargă, că l-am prins pe Ceauşescu?!». Eram îmbrăcat într-o salopetă ponosită, cu cizme de cauciuc vechi şi epuizat psihic după cele prin care trecusem. Lumea credea că nu spun adevărul şi nu m-a luat în seamă. M-au crezut nebun. Atunci a venit la mine inginerul Ispas şi mi-a spus să încetez, că pot fi linşat. Am urcat amândoi în maşina mea, la sugestia lui, şi am plecat la Miliţie. Acolo l-am întâlnit pe sergentul-major Enache, care era îmbrăcat civil. I-am spus că Ceauşescu se află la Centrul de Protecţia Plantelor. Discuţia a fost auzită de mulţi dintre cei prezenţi. Enache s-a arătat dezinteresat ce cele spuse”.

 În acest moment, Petrişor iese din filmul fugii Ceauşeştilor. Intră, în schimb, sergentul-major Ion Enache şi plutonierul Constantin Paise. Deşi la început păreau „dezinteresaţi” de vestea adusă de Petrişor, pentru că o considerau neserioasă, cei doi subofiţeri ajung în scurt timp la Centrul de Plante. (14.50)



„Unde l-aţi ascuns pe Ceauşescu?“

După popasul de 24 de minute de la Protecţia Plantelor, Ceauşescu a fost preluat de Paise şi de Enache

Televiziunea transmite in direct evenimentele.

Un oficial al cooperativei suna la Militie.

Ajunge Maior Ion Enache a preluat, împreună cu sergentul major Constantin Paisie,(soferul era Plutonier Andrei Osman) cuplul Ceauşescu de la Centrul pentru Protecţia Plantelor la ora 14,50, la ora 15.25 a ajuns la Ratoaia şi l-a protejat, în pădurea Răţoaia, până la lăsarea întunericului, (16.50) când a fost adus în sediul Miliţiei Judeţene la ora 17:45.

La ora 18:10 sunt preluati de Colonelul Ion Mareş, col. Dinu, colonel Ion Ţecu, insotiti de Constantin Paisie, sunt luati cu o masina ARO la Unutatea Militara U.M. 0147 ora 18.30.

La ora 18:35 generalul Andrei Kemenici i-a arestat.
La ora 19.30. Televiziunea Romana anunta vestea ca sotii Ceausescu sunt arestati

EXECUTIE PROCES

Elicopterele au aterizat la ora 13.00

Consultul medical a inceput la ora 13.20 !
Procesul de pe data 25 decembrie 1989, a durat 90 de minute (si consultul medical) incepand de la ora 13:40 si pina la ora 14:46
. La ora 14:47 Colonelul Gica Popa (judecatorul) citeste sentinta de condamnare.

La ora 14:51 sotii Ceausescu sunt executati legati la maini si pusi pe zidul WC-ului din curtea unitatatii militare de la Targoviste UM.01417, Au tras in ei de la sold la un metru distanta, maiorul Dorin Carlan, capitanul Ionel Boeru si maiorul Octavian Gheorghiu

istoricul Alex Mihai Stoenescu; “De asemenea, dnul Iliescu nu ştie că sediul CC al PCR era apărat de un sistem militar numit “Dispozitiv militar de apărare al sediului central al CC al PCR”, format din blindate, trupe de linie ale Armatei, trupe de elită ale Academiei Militare, forţe ale MAI şi ale Securităţii, pe care l-a dezorganizat intenţionat gen. Vlad după ora 08.30, retrăgând toate forţele MAI şi Securităţii din dispozitiv”

„Cred că am discutat peste 40 de minute. Mă mai cheamă o dată la telefon. Şi atunci am vorbit cu Nicolae Ceauşescu de la Snagov. La telefon mi-a spus: «Vezi, luaţi măsuri să rezolvăm situaţia! Cum este? Armata ce face?». Eu zic: «Am dat ordin să se intre în cazărmi». El îmi răspunde: «Păi, de ce? Tu ce faci acolo?». Iar eu îi spun: «Sunt cu ataşatul militar sovietic». Apoi mă ia: «Păi, cum? Cine te-a pus să-l chemi?». Eu zic: «Păi, l-am chemat să-i spun să nu se amestece». A închis telefonul şi asta a fost ultima discuţie pe care am avut-o. Nicolae Ceauşescu a fost nemulţumit de mine, mai ales că l-am chemat pe ataşatul militar sovietic. Cred că se apropia de ora 13.00“, a mai declarat Ilie Ceauşescu.

„Am dat telefon ca unităţile să intre în cazărmi. Regimentul 10 să nu mai intre în Bucureşti. A fost un ordin telefonic. Esenţa era ca toate unităţile să intre în cazărmi. Şi am mai spus să nu se asculte decât ordinele comandantului suprem. A durat mult până am terminat de redactat ordinul. Ne-a apucat ora 14.00“, declara Ilie Ceauşescu, în 1994, Comisiei „Decembrie 1989“.

„Ilie Ceauşescu îi anunţase pe sovietici atunci, pe 22 decembrie, că se formează un nou guvern. Atunci, Ilie Ceauşescu a făcut o listă, scrisă frumos. În capul listei era Ion Iliescu, ca prim-ministru. De altfel, Ilie Ceauşescu îl avertizase pe fratele său încă de dimineaţă de gravitatea situaţiei. A fost la 6.30 la Nicolae Ceauşescu şi i-a spus: «Nu te împotrivi ruşilor, că e clar că ruşii vor să te schimbe! Pune-l pe Iliescu!». La fel îi spusese şi fratele de la Viena, Marin Ceauşescu, care în vara anului 1989 a venit special în ţară, s-a dus la Ceauşescu şi i-a spus clar: «Pune-l pe Iliescu şi nu te mai împotrivi ruşilor!»“ declara Stoenescu.

Pilotul Vasile Maluţan a reconstituit în 1995, la Comisia Senatorială pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989, primele momente de după aterizarea elicopterului lângă Sălcuţa. „Raţ a fugit repede la şosea, să găsească o maşină.

Rusu a stat, aşa, mai lângă ei, să le asigure o oarecare gardă. Raţ a oprit nişte maşini. Primul a fost un Mercedes alb, care venea dinspre Titu. După aceea s-a oprit o maşină roşie, care venea dinspre Bucureşti, cu trei bărbaţi şi o femeie cu căciulă de blană. Soţii Ceauşescu nu s-au urcat la ăia, deşi oamenii, după gesturi, îi pofteau“. În acest timp, Ceauşeştii stăteau la marginea şoselei, la adăpostul unui salcâm. Vasile Maluţan a mai rămas în preajma lor câteva minute. La un moment dat, secundul Mihai Ştefan zice: «Vedeţi că vă cheamă Ceauşescu». «Ce mai vrea, mă? Gata, am terminat!».

«Nu, serios, insistă să mergeţi, face din mână». M-am dat jos, m-am dus la el. Zice: «Băi, tu chiar nu serveşti cauza?» «Păi, care cauză? Nu ştiu dacă am avut o cauză comună». La care a dat a lehamite din mână, zicând: «Şi acum, ce faci?». «Păi, mă întorc la unitate. Ducem echipajul şi elicopterul la unitate, la Otopeni». Mi-a întins mâna, am dat mâna cu el, i-am urat noroc. Madam Ceauşescu zice: «Păi, şi cum ne laşi pe noi aşa?». «Păi – zic -, n-avem ce face. Ne ridicăm în aer şi ne fac ăştia ţăndări». El mi-a mai zis atât: «Vezi, nu spui nimic unde suntem şi ce facem!». Apoi am plecat, am decolat şi am venit spre Otopeni. Am raportat că s-au urcat într-o maşină roşie”.

Eroare! Ceauşeştii nu s-au urcat în acea maşină roşie, ci într-o altă Dacie, tot roşie, care avea să vină din sens invers (dinspre Titu) şi care nu avea patru pasageri, ci unul singur.

Misteriosul doctor Decă

Maiorul Florian Raţ (acum decedat) a povestit Comisiei „Decembrie 1989”, în 1995, cum au ajuns Ceauşeştii în maşina doctorului Decă. „Am văzut undeva pe dreapta un cetăţean cu un Ford Taunus oprit şi m-am dus să discut cu el. L-am întrebat dacă are benzină şi poate să ne ducă până la Târgovişte.

Între timp, mă strigă Marian şi îmi spune că s-a oferit un domn să ne ducă. Am văzut că era o Dacie roşie care venise dinspre Găeşti şi o întorsese cam la 30 de grade. În maşină era un cetăţean cu o căciulă de blană şi palton. Şoferul a zis că ne dă cheile dacă vrem să conducem noi, dar Ceauşescu a zis să meargă el, că e maşina lui. După ce s-au urcat Nicolae şi Elena Ceauşescu, Rusu Marian a zis să mă urc eu, că el a făcut rost de altă maşină. Pe drum, şoferul a zis că este doctorul Decă şi că o rudă a lui este blănar la Ceauşescu. S-a oferit să-i ducă până la Târgovişte”.

Căpitanul Marian Rusu a redat astfel acele momente: „Ceauşescu a felicitat echipajul şi a dat mâna cu Maluţan. Ne-am îndreptat către şosea, unde deja opriseră maşini. Era clar pentru noi că trebuia să continuăm drumul pe roţi. Pe jos nu puteam merge. Unul dintre şoferii care opriseră s-a apropiat de Nicolae şi de Elena Ceauşescu şi le-a spus că se numeşte Decă şi că este văr cu blănarul lor, Săndulescu. Acest Decă s-a oferit să-i ducă el cu maşina”.

Acolo, la Sălcuţa, căpitanul Marian Rusu i-a abandonat pe Ceauşeşti. „Am socotit că este momentul în care eu mă pot desprinde”, explică el. A urcat într-o Dacie albă, aparţinându-i inginerului Vlad Nicolae, şi a plecat în direcţia Bucureşti. Avea să se oprească la Bâldana şi, de acolo, cu un TIR, să ajungă la Târgovişte, unde l-a reîntâlnit pe maiorul Raţ. De acum, plănuiau să revină la Bucureşti, „să se pună în slujba Revoluţiei”. Misiunea lor în slujba Ceauşeştilor se încheiase

Ana Bunea, administratorul domeniului administrat acum de RA-APPS, era îngrijitoare în 1989. Ea îşi aminteşte: „Au fost întâmpinaţi de femeia care se ocupa atunci de casă, doamna Ema, acum pensionară. Nu au intrat prin faţă, ci pe o uşă laterală, printr-un spaţiu de servicii. Au mers prin bucătărie, pe un hol, până când au ieşit în sala mare, din faţă. De aici au dat câteva telefoane şi au plecat la elicopter. Noi, personalul, nu ştiam ce treabă avea sau unde se ducea, pentru că atunci când apăreau ei, nimeni nu avea voie să umble prin curte. Ne retrăgeam, să nu deranjăm“.

Maiorul Florian Raţ a rămas lângă clădire, la intrarea dinspre bucătărie. „Era şi Maluţan, care mi-a cerut o ţigară. El nu fuma, dar era într-o tensiune foarte mare. Am văzut că ei au intrat în salon şi că dădeau telefoane. Am înţeles de la Rusu Marian că au dat telefoane în judeţele Olt, Constanţa, la Târgovişte. Rusu Marian a mai intrat şi în interior şi a mai ieşit şi pe afară“, a declarat maiorul Raţ, în 1995, audiat de Comisia Senatorială pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989.

Tot în 1995, căpitanul Rusu a povestit mai în detaliu: „În hol, Nicolae şi Elena Ceauşescu şi-au dat paltoanele jos. Eu l-am ajutat pe el, iar Emil Bobu pe ea. Paltoanele nu au fost puse în cuier, ci pe un fotoliu care era în hol. Apoi, Nicolae Ceauşescu a intrat în birou. După el, a intrat şi Elena Ceauşescu, dar ea n-a stat tot timpul acolo. Nu au închis uşile, au spus că nu merg telefoanele. Eu le-am băgat în priză, pentru că erau scoase din priză, am intrat în birou şi am văzut că telefonul operativ funcţiona. Am sunat la dispecerat, pentru că trebuia deschis telefonul scurt. Nu era suficient să-l bagi în priză ca să meargă. Am sunat la dispecerat şi am spus că sunt la «Baltă». Se spunea «Balta mare» când eram la Palat, iar dincolo, la sat, era «Balta mică». Aici eram la «Balta mare» şi le-am spus celor de la dispecerat că suntem la Snagov şi că se solicită deschiderea telefoanelor scurte.

căpitanul Marian Rusu a spus: „Parţial. Nu convorbiri întregi, ci prima întrebare – «Care este situaţia la voi?». Din discuţiile purtate ulterior cu Bobu şi cu Elena Ceauşescu ar fi rezultat că e linişte în ţară, cel puţin aşa i se spunea. Singurul care i-a spus adevărul a fost Traian Ştefănescu de la Craiova, care a spus că oamenii s-au adunat şi i-au cerut să iasă să vorbească cu ei. Lui Traian Ştefănescu i s-a cerut să iasă afară să vorbească cu ei, să nu stea în birouri“.

Căpitanul Marian Rusu a reconstituit, din memorie, ce a urmat după discuţiile cu prim-secretarii din judeţe. Ceauşescu a chemat în ajutor câteva elicoptere cu militari, armament şi muniţie pentru a proteja aparatul prezidenţial. Elicopterele se aflau în apropiere, la Otopeni, la câteva minute de zbor.

„În cabinet a fost chemat şi comandantul elicopterului, Vasile Maluţan, căruia Nicolae Ceauşescu i-a cerut să ia legătura cu comandamentul, cu generalul Rus. S-au dat trei-patru telefoane la flotila specială. La un moment dat au fost cerute două elicoptere cu militari înarmaţi pentru însoţire. Am bănuit că de la flotilă s-a întrebat în ce direcţie mergem. Maluţan l-a întrebat pe Ceauşescu în ce direcţie vrea să plece elicopterele, iar Ceauşescu a spus «să vină după noi». Maluţan a spus că vor comunica când se vor ridica şi vor primi indicaţii în continuare“, a povestit căpitanul Marian Rusu.Pe când Nicolae Ceauşescu nu fugise încă din sediul CC al PCR, fratele său făcea deja un serviciu celor care preluau puterea. Fără să ştie că generalul Stănculescu începuse să dea ordine contrare celor primite, iniţial, de la Nicolae Ceauşescu, Ilie Ceauşescu dădea şi el un ordin similar. Ordinul 38, dat la ora 11.30, de la sediul MApN.

„Am dat telefon ca unităţile să intre în cazărmi. Regimentul 10 să nu mai intre în Bucureşti. A fost un ordin telefonic. Esenţa era ca toate unităţile să intre în cazărmi. Şi am mai spus să nu se asculte decât ordinele comandantului suprem. A durat mult până am terminat de redactat ordinul. Ne-a apucat ora 14.00“, declara Ilie Ceauşescu, în 1994, Comisiei „Decembrie 1989“.

Maiorul Florian Raţ: „Femeia care avea grijă de vilă, acolo, a întrebat: «Unde merge Tovarăşul?». Eu i-am spus că nu ştiu, iar ea a zis să ne pună ceva pe drum. I-am spus să pună pâine, mere, apă, că nu ştiu unde mergem. A făcut un pachet aşa, învelit în hârtie albă, pe care l-a adus la elicopter“.

Şi mapa-plic a Elenei Ceauşescu, luată din sediul CC, a fost adusă din nou în elicopter. De ea avea grijă căpitanul Marian Rusu, garda de corp a „Tovarăşei“. „Era la Marian Rusu, la el am văzut-o când ne-am urcat în elicopter“, a povestit maiorul Florian Raţ, garda de corp a lui Nicolae Ceauşescu.

Căpitanul Rusu a recunoscut: „Bobu a venit cu geanta neagră la elicopter. Ceauşescu ne-a spus: «Voi doi mergeţi mai departe cu noi!», adică eu şi Raţ, şi «ei rămân aici», adică Emil Bobu şi Manea Mănescu. Bobu mi-a dat mie acea geantă şi mi-a spus să am grijă de ea ca de ochii din cap, că este a «Tovarăşei». Şi am luat cu mine în elicopter acea geantă neagră, care de fapt era o mapă-plic“.

Florian Raţ : „Soţii Ceauşescu au ieşit din clădire şi au mers spre elicopter. Pe aleea care ducea spre elicopter, Ceauşescu le-a spus lui Bobu şi lui Mănescu să rămână acolo. Am văzut că Manea Mănescu a dat mâna cu ei, iar lui Nicolae Ceauşescu i-a sărutat mâna. Ceauşescu le-a mai spus că mergem noi cu ei, arătând spre mine şi spre Rusu Marian“

În dimineaţa de 22 decembrie, regimentul de elicoptere de la Boteni era în alarmă de luptă, ca toate unităţile militare. Comandantul regimentului, comandorul Ioan Suciu (condamnat ulterior în dosarul „Ţigareta 2” alături de Gheorghe Truţulescu), primise ordin de dimineaţă, de la generalul Iosif Rus, să se pregătească pentru o misiune la sediul CC al PCR. După anunţul de la radio, de la ora 10.59, despre moartea „trădătorului” Milea, Suciu s-a organizat ca pentru război.

Am dat ordin să armeze şi să fie gata de tragere“

„Cam la 20 de minute după ce am ordonat dublarea posturilor şi foc fără somaţie, a apărut elicopterul Dauphin. N-am ştiut că acest elicopter a fost pe clădirea CC şi nici nu ştiam cine este la bord. Mă aflam cam la 150-200 de metri de punctul de conducere a zborului. Am fugit în punct. Staţiile erau pornite şi am vorbit pe frecvenţa pe care vorbeam în general când se zboară.

Dar nu mi s-a răspuns nimic. Am înţeles ulterior că ei erau pe frecvenţa Aeroportului Otopeni. Atunci am dat ordin comandantului batalionului de artilerie să îndrepte cele opt piese de artilerie, tunurile, către elicopter. Să armeze şi să fie gata de tragere. Eu văzusem elicopterul şi am cerut elemente. Am spus că văd un elicopter Dauphin şi să-mi spună ce caută acolo şi pe cine are la bord. Le-am cerut şi indicativul. Era o situaţie deosebită şi în obiectiv ne apărea ca duşman. Nu a răspuns şi a aterizat foarte aproape de noi, lângă şosea”, a declarat Suciu, în 1994, Comisiei „Decembrie 1989”.
După ce Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost lăsaţi în câmp, Suciu a mai primit un ordin de la generalul Iosif Rus: să schimbe emblemele de pe aparatele de zbor. „Elicopterul a decolat după puţin timp. Am primit un telefon şi ni s-a spus că în aparatul respectiv a fost Ceauşescu şi că trebuie să-l căutăm. Generalul Rus ne-a ordonat să vopsim cocardele de pe burta elicopterelor, care erau sub formă de stea – să le facem sub formă de drapel, adică dreptunghiulare, şi să decolăm de urgenţă, să facem o cercetare aeriană pe toate şoselele din împrejurimi”, a mai declarat Suciu în faţa Comisiei „Decembrie 1989”.

Marian Rusu: „Am lăsat pistolul sub scaun”

Audiat de Comisia „Decembrie 1989” la 30 mai 1995, căpitanul Rusu le-a declarat senatorilor: „Nicolae şi Elena Ceauşescu s-au suit în maşina doctorului Decă, iar eu în Dacia albă. Ei au plecat spre direcţia Târgovişte – Piteşti, eu spre Bucureşti. Am socotit că este momentul în care mă pot desprinde. Am plecat cu inginerul Vlad, şoferul maşinii. Mi-a spus că, dacă ne opreşte cineva, îi va spune că-i sunt văr. Aveam cu mine o geantă pe care am primit-o la plecarea de la Snagov, precum şi pistolul Stecikin. Am mers până unde se bifurcă drumul spre Bucureşti şi Târgovişte, la Bâldana. Aici s-a terminat benzina maşinii. Am lăsat pistolul şi încărcătoarele sub scaunul din dreapta, am deschis pe drum geanta, în care era un plic mare, alb. Plicul nu era lipit. În el erau nişte carnete CEC, pe care mai târziu le-am predat. Erau pe numele lui Valentin, Zoia şi Nicu Ceauşescu. Câte unul nominal şi câte unul cu parolă. Mai era şi un libret pe numele fiului lui Valentin. În total, şapte carnete. Valoarea totală era de trei milioane şi
jumătate de lei”.

De la Bâldana, Rusu a plecat cu o altă maşină spre Târgovişte, unde l-a întâlnit pe maiorul Raţ, care între timp se „desprinsese” şi el de soţii Ceauşescu. De acolo, cei doi ofiţeri de Securitate au venit împreună spre Bucureşti, ascunzându-se de revoluţionari şi căutând soluţii să se pună la dispoziţia noului regim.

După ce au ajuns în Capitală, ultimele gărzi de corp ale Ceauşeştilor s-au deplasat la Comandamentul trupelor de grăniceri, unde căpitanul Rusu a predat CEC-urile Ceauşeştilor, iar maiorul Raţ – geanta cu armament. Acestea au fost preluate personal de colonelul Teacă, şeful Comandamentului, care a dispărut cu ele din clădire. „S-a dus la Ministerul Apărării Naţionale. Când s-a întors, ne-a spus că le-a predat acolo şi că generalul Iulian Vlad ştie de noi”.

Ceausescu alaturi de presedintele Richard Von Weizscker  1984 Bonn
71 de ani,10 luni şi 30 de zile avea Ceauşescu când a fost executat (26 ianuarie 1918 – 25 decembrie 1989).

24 de ani ,9 luni şi două zile a condus Ceauşescu România (20 martie 1965 – 22 decembrie 1989).

10 ani şi 11 luni avea Ceauşescu când s-a mutat de la Scorniceşti la Bucureşti (decembrie 1928).

16 ani avea Ceauşescu când a fost arestat prima dată, la Craiova, pe 24 iulie 1934.

26 de ani avea Ceauşescu când a întâmpinat entuziast Armata sovietică, la intrarea în Capitală (30 august 1944).

27 de ani avea Nicolae Ceauşescu când s-a căsătorit cu Lenuţa Petrescu (devenită Elena Ceauşescu), în martie 1945. Ea avea 29 de ani, iar ulterior s-a „întinerit“, mutându-şi data naşterii din 1916 în 1919, ca să nu fie mai bătrână ca el.

VA FI CONTINUARE…..

Preotul Dimitrie Jura: Monica Iacob Ridzi, n-ar fi ezitat nicio secundă să-i zboare creierii ziaristului, dacă ar fi avut la îndemână un revolver.

Monica Iacob RidzI

Pe şoseaua Prelungirea Ghencea, hala tipografiei Kruger Brent, aparţinînd firmei Sothis Print, e cam jumătate din sala uriaşă în care deputaţii discută cazul Ridzi.

Gheorghe Nicolae este directorul tipografiei. “Da, am tipărit trei feluri de afişe pentru MTS, de fapt pentru firma Artisan”, spune şeful firmei. Omul e deschis, deşi nu-i fericit că-i apare numele companiei. Furnizează tirajele şi preţurile.
Contracte pe 22, afişe pe 24
Grafica şi conţinutul primului poster erau deja gata pe 24 aprilie, la ora 15:10, după cum rezultă din mailurile dintre Kruger şi Artisan. La foarte scurt timp după semnarea contractelor între MTS şi Artisan, încheiate pe 22 aprilie.

Pliantul care o conţine pe Monica Ridzi a avut tirajul cel mai mare. 46.500 de exemplare, faţă de cele 3.000 de exemplare cît cumulează celelate două postere.

Toate cele trei lucrări s-au tipărit mai tîrziu.

46.500 de pliante cu Ridzi de 2 Mai
Calendare pentru EBA
La această tipografie s-au tipărit, mai apoi, calendare pentru campania electorală a Elenei Băsescu. Gazeta nu a putut intra în posesia răspunsului la întrebarea “Cine le-a comandat şi cine le-a plătit?”.

După trei săptămîni de investigaţie jurnalistică, gsp publică azi ecuaţia de adio: MTS a plătit fi rmelor 730.000 de euro, iar acestea au dat mai departe 220.000 de euro! Atît a costat real 2 Mai, restul e pierdere a banului public prin risipă sau prin deturnare de fonduri.

Avem cifrele. Şi le aveţi şi voi. Pe 22 aprilie, MTS oferea, fără licitaţie, 730.000 de euro, sumă care include TVA, unui duet de firme cu acţionari comuni, cu sediu social comun şi cu administratori comuni.

Mark dă bani lui Artisan
Artisan ia două contracte cumulînd 400.000 de euro, iar puiul său, Mark, primeşte 330.000 de euro.
Mark îi dă 265.000 de euro lui Artisan ca să organizeze evenimentul în locul său. Artisan subcon­tractează alte 13 firme, cărora le plăteşte 220.000 de euro. În total!
Sumele sînt obţinute de gsp din surse de primă mînă.

Risipă sau deturnare
Cei mai multi bani din cei 220.000 de euro îi încasează Loco, care cumpără publicitate la televiziuni. Aceasta suma nu e certă. Pro­babil în jur de 100.000 de euro.

Restul e reprezentat de scena şi de concertul de la Bucureşti (30.000 de euro), parteneriatul de la Costineşti (15.000 de euro), postere (2.000 de euro), tricouri, brichete, cadouri şi alte costuri. Total 220.000 de euro.

Atît au făcut evenimentele
Restul pînă la 730.000 de euro reprezintă măsura apasata prin care ministerul condus de Monica Iacob-Ridzi a risipit sau a deturnat banii publici. Asta o va exprima instanţa, singura care poate stabili in Romania vinovatia unui om. Responsabilitatea ca ministru, ca ordonator de credite, ca membru al Guvernului, ca sef al unor oameni plimbati azi intre DNA, Parlament si toaletele unde vomita de frica si tensiune, toate acestea sint insa altceva. Nu tin de penal.

Iesirea din scena
În acest moment, lucrurile sînt clare. La trei săptămîni după declanşarea investigaţiei gsp si la 70 de zile dupa ce zimbea in cele 304 stiri care poleiau televizoarele, Monica Ridzi va parasi scena arătata cu de­­ge­­tul de jumătate de milion de euro. Daca nu demisioneaza o va ejecta PD-L, convins ca “pierdem sustinerea publicului nostru exigent”.

Are 32 de ani, nu se epuizeaza un destin, poate ca nici o cariera, dar, in momentul inchiderii simbolice a acestei usi, are sansa sa tresara o noua lume, in care sa nu mai fie oferite bugete publice de peste o suta de milioane de euro unor oameni care se legitimeaza profesional cu fraza “sint un soldat credincios al partidului” si care parasesc functia cu obsesia ca tot ce-si poate dori cineva in viata e sa devina secretar de stat.

Asta in timp ce, intr-o sala din Cluj, o tinara e rosie de furie pentru ca, pentru prima oara de cind se stie, nu mai are indemnizatie de lot. Nu e secretar de stat. E campioana olimpica la judo. Doua tricouri facute de Artisan oricarui semnatar de contracte daca-i stie numele!

“Mark şi Artisan, adică ce mai, Artisan, că e o singură firmă!”
Gelu Vişan, deputat PD-L, in sedinta de ieri, sătul să-şi tot cenzureze gîndurile

Urmărită penal?
Azi, Comisia Parlamentară de Anchetă își va prezenta raportul. E posibil să se ajungă la un raport comun, numai că PNL + PSD + UDMR cer urmărire penală pentru delapidare, iar PD-L ar accepta eventual cel mult urmărire penală pentru abuz sau neglijenta în serviciu. Oricum, e vorba doar de o recomandare supusa dezbaterii in plenul Camerei.

Aseară s-a negociat între PNL+PDS+UDMR și PD-L, ultimii convingîndu-și partidul că Ridzi nu mai poate fi apărată. Deputatii vor încerca azi să se înțeleagă pe același text, deși primii sînt extrem de convinsi ca e vorba de delapidare, în timp ce pedeliștii ar vrea ca Ridzi să plece pentru risipirea banului public. Nu e exclusa nici varianta unei parti comune de raport si distantarea politica in privinta zonelor unde opiniile se radicalizeaza.

Avocatul lui Artisan şi Mark a consiliat apărarea lui Băsescu în cazul “Flota”
Dănuţ Bugnariu a apărut acum două zile în faţa comisiei ca un apărător cu experienţă. “Am mandat limitat”, a punctat el chiar de la început, stabilind perimetrul jocului. Bugnariu a reprezentat firmele Artisan şi Mark, cele două companii cărora MTS le-a dat 630.000 de euro.
Deputaţii n-au scos nimic de la el. A adus argumente inclusiv de ordin constituţional prin care a reclamat ilegalitatea Comisiei de Anchetă.

Bugnariu este un avocat cu clientelă selectă. L-a apărat pe Sorin Ovidiu Vântu în dosarul BID, pe primarul Andrei Chiliman şi a făcut parte din echipa mai amplă, dar rămasă în bună măsură secretă, care i-a asigurat lui Traian Băsescu suportul legal în “Dosarul Flota”. Rugat de gsp să comenteze cum se derulează audierile clienţilor săi de la DNA, el a spus “sînt intense”. “Intense peste media cu care sînteţi obişnuit?”. “Da” a fost răspunsul lui Bugnariu.
Ultima audiere
Fără să fie de faţă, Emeric Ienei a aşezat motoul nevăzut al audierii de ieri a ministrului Monica Ridzi prin vorba sa preferata: “Nu-mi fac iluzii ca să n-am deziluzii”.

Deputaţii şi-au făcut. Pe rînd, Olteanu, Bănicioiu, Negoiţă, Chi­riţă, Voinescu, Visan, Vasile şi aproape toţi ceilalţi au sperat că vor primi răspunsuri.

Iată mostre de dialog:

1. — Credeţi că e normal ca oa­­menii din comisia de evaluare să nu observe că firmele au acelaşi sediu, acţionari şi administratori comuni?
­— Dar hîrtiile au fost semnate cu nume diferite.
­— Nu e vorba de semnături, ci de actele oficiale ale firmelor care erau în plicul deschis de oamenii dumneavoastră.
­— Nu ştiu. Vă legaţi de chestiuni minore.

“Sîntem în faţa unei licitaţii trucate”
Alina Gorghiu

“Sper că vom avea înţelepciunea de a oferi un raport bipartizan. Ar fi un semn bun pentru România şi pentru încrederea oamenilor în noi”
Sever Voinescu

2. — Doamna ministru, cum aţi recepţionat tricourile, şepcile şi celelalte?
­— Noi am recepţionat un eveniment. Am achiziţionat o maşină, nu am spus cîte uşi şi oglinzi retrovizoare trebuie să aibă.
­— Doamnă, cînd îţi cumperi o maşină te interesează şi uşile şi, mai ales, marca!

3. — De ce aţi plătit formaţiile şi scena de la Costineşti de vreme ce le plătise organizatorul MPP?
­— Nu am ştiut acest lucru!
­— şi nu trebuia să ştiţi că vi se vinde un produs al altcuiva, respectiv MTV Days?
­— N-am ştiut.

Trei ore în acelaşi stil. Trei ore epuizante, de măcinare în gol, după care deputaţii au decis să încerce să mai cheme o dată pentru azi firmele prin care au trecut banii pentru televiziuni. Ei sînt decişi să traga cortina azi printr-un raport sau mai multe, “Chiar dacă va trebui să oprim ceasul la ora 12 noaptea”, după expresia lui Bogdan Olteanu.

“Mi se pare o fraudă să oferi 630.000 de euro bani publici pentru două firme atît de strîns legate şi care au venit, culmea, cu oferte atît de apropiate de ce era MTS pregătit să ofere!”
Victor Socaciu

Monica Iacob RidziMonica Iacob Ridzi provine dintr-o familie de negustori bogaţi şi este depozitara unui capital crescând de antipatie în Petroşani.

În ultimii 12 ani, Monica Iacob Ridzi a parcurs drumul de la o tânără introvertită, care combina dansurile populare cu ucenicia la organizaţia de tineret a PD, la un politician cu sânge rece, în stare să opună întrebărilor a zeci de jurnalişti şi parlamentari o indiferenţă totală şi nici un răspuns.
Monica Iacob Ridzi

Au fost ani în care actualul ministru a lucrat la magazinele familiei sale, a salahorit la „celulele” locale de partid, şi-a luat titlul de doctor în ştiinţe şi a triumfat în adevărate maratoane electorale. S-a maturizat în timp ce Valea Jiului îi trimitea Capitalei ultimele mineriade, iar Com pania Naţională a Huilei (CNH) cădea victimă unor delapidări de pro porţii. Acestea din urmă, devenite legende, par să pună miza financiară a scandalului „2 Mai” întro lumină ridicolă. Fără să-i impresioneze, dezvăluirile gazetăreşti din ultima lună doar le-au confirmat localnicilor ceea ce ei începuseră să observe mai de mult: între petroşăneanca lor şi simţul comun s-a produs o ruptură dramatică.

Reporterii EVZ au fost în oraşul care i-a mai dat României pe Miron Cozma şi Raj Tunaru şi au încercat să recompună portretul Monicăi Iacob Ridzi din mărturiile concetăţenilor şi ale apropiaţilor ei. Deşi (în ciuda strădaniilor repetate) nu au reuşit să stea de vorbă cu ministrul sau cu soţul său, Tiberiu Iacob Ridzi, primarul Pe troşanilor, ziariştilor EVZ li s-a transmis că, „în compensaţie”, au fost ei înşişi filmaţi şi fotografiaţi!

Micul oraş este azi un viespar de suspiciune, în care bârfele circulă cu viteza luminii iar presa locală, intrată pe o pantă inflaţionistă, e citită la toate colţurile de stradă.

Pe lângă cazul „2 Mai”, oamenilor li se întâmplă să discute despre intenţia autorităţilor de a transforma localitatea în staţiune turistică. Unii o fac cu încredere, alţii, nostalgici ai mineritului, cu reticenţă.

Trei într-un bloc

Familia Iacob Ridzi locuieşte pe o scară cu opt apartamente, unde zugrăveala n-a mai fost de mult înnoită, cutiile poştale sunt scâlciate, iar la avizier se lipesc anunţuri pentru vânzarea buteli ilor cu gaz. Din opt apartamente, vecinii spun că trei sunt ale lor: la etajul întâi stă cuplul Monica-Tiberiu, la doi – mama Monicăi, iar la patru, depărtându-se puţin de familie, fratele Monicăi. Pe uşi nu-s trecute numele locatarilor, iar afară, în spatele blocului, într-un ţarc de sârmă, cineva adună apara te electrice scoase din uz. Parterul blocului e tot al lor: spaţii în care încă funcţionează magazinele familiei Ridzi, Euro-Riva, sau care au fost închiriate.

Sabotate de supermarketurile deschise în ultimii ani, prăvăliile Euro-Riva sunt rămăşiţe ale unui mic imperiu comercial, care făcea legea pe piaţa alimentelor în vremea când Valea Jiului se înspumega şi-şi vărsa ortacii asupra Bucureştiului.

„Cine venea la Petroşani după cumpărături la Riva se oprea. Aici se găseau de toate”, îşi aminteşte Siminel Iordache, care, în acele timpuri, vindea adidaşi în aer liber, înşirându-i pe fierul unei tarabe. Chiar şi aşa, în regres, Euro-Riva tot are rulaje anuale de 3,5 milioane de euro.

Monica Ridzi a lucrat la magazinele familiei încă din timpul facultăţii. A fost contabil, director de dezvoltare şi director general. De-aici a venit direct în parlament. Tiberiu a fost şi el băiat muncitor, a lucrat ca telefonist înainte de a-şi termina studiile şi a se angaja la Mina Livezeni.

Dansând la „Parângul”

Magazinele Euro-Riva fuseseră deschise de tatăl Monicăi şi, prin banii pe care-i produceau, au reprezentat unul dintre argumentele forte pentru care fiica negustorului a fost bine-venită în viaţa politică. Celelalte erau seriozitatea şi tenacitatea ei, care-i dădeau curajul să pună la punct şi-un bărbat. Unul dintre apropiaţii ei de-atunci strâmbă din nas când aude zvonul cum că ar fi fost dansatoare la bară, într-o discotecă: „Monica era fată serioasă. Nu era fată de discoteci. Asta e o minciună gogonată”.

Că îşi repede bărbatul e adevărat, autoritatea femeii reiese şi din faptul că Tiberiu Iacob a plecat de la biroul stării civile nu doar cu un certificat de căsătorie, ci şi cu numele nevestei agăţat de-al său. S-au cununat în 2001, când el avea 30 de ani, iar ea – 24.

Cu patru ani mai devreme, in traseră deodată în PD şi, tot pe-atunci, se duseseră împreună la ansamblul de dansuri populare „Parângul”, al Casei Studenţeşti din Petroşani. Cam pe toate le-au făcut împreună… Când unul a mers după a doua licenţă la Facultatea de Drept din Alba-Iulia, l-a urmat şi celălalt. Şi în doctorate s-au ţinut unul după altul: Monica şi l-a luat în 2007, Tiberiu – în 2008. Cum au devenit ei doi doctori în ştiinţe inginereşti în acei ani, în care numai de lupte politice s-au ţinut, doar ei şi rectorul Universităţii din Petroşani ar putea explica.

 

3,5 milioane de euro
este cifra de afaceri a magazinelor Euro-Riva

PRIETENIA CU EBA

Elena Băsescu şi videoclipul trupei Voltaj

În 2007 şi 2008, familia Iacob Ridzi a trecut prin cinci campanii electorale. De două ori pentru alegerea lui Tiberiu, de alte două ori pentru alegerea Monicăi şi încă o dată la referendumul pentru demiterea preşedintelui. În aceste campanii, chiar în timpul uneia de-a lui Tiberiu, au văzut-o petroşenenii prima oară pe Elena Băsescu la ei în oraş. Monica se împrietenise cu mezina preşedintelui la organizaţia de tineret a partidului şi, în afară de dorinţa ei de a se pune bine cu tatăl Elenei, e greu de ghicit ce le-a apropiat pe cele două.

Prima avea o expresie sobră, cumpănea două-trei fraze înainte de a începe să vorbească şi, de dansat, dansase în costumele populare de la „Parângul”. A doua îşi primenea fizionomia cu silicon, umplea reportofoanele de greşeli gramaticale ori de câte ori deschidea gura şi era nelipsită din cluburile sclipicioase ale Bucureştiului.

„Doar o coincidenţă”, susţine viceprimarul Cornea

Petroşenenii s-au trezit cu EBA în vizită şi pe 9 mai, anul ăsta, când primăria a sărbătorit Ziua Europei, bugetând 90.000 de lei pentru eveniment. Tocmai atunci începea campania electorală a europarlamentarelor. La petrecere a fost adusă trupa Voltaj, care, pe un ecran lateral scenei, a proiectat un videoclip în care apărea mezina preşedintelui. „Doar o coinciden ţă”, susţine viceprimarul PDL, Claudiu Cornea.

 

REPETENT

Ionuţ, cu absenţele nemotivate

Cicatricele meciurilor electorale din 2007 şi 2008 continuă să apară şi azi. Ionuţ Bulai, junior al PDL, a dat, recent, o declaraţie scrisă în care spune că a rămas repetent din cauza absenţelor adunate în timpul campaniilor de acum un an. Susţine că Monica şi Tiberiu s-ar fi angajat să-i motiveze chiulurile din catalog după terminarea alegerilor, dar că, imediat ce campania s-a încheiat, şi-au uitat promisiunile.

Ce-i drept, declaraţia băiatului e plină de cuvinte în care cratima a fost pusă anapoda, dar, în absenţa altor declaraţii din care să reiasă cât de alfabetizaţi sunt ceilalţi copii din şcoală, mărturia tânărului agitator politic tot mai rămâne cu un picior de sprijin. În Petroşani, foşti membri ai PDL vorbesc că, în noiembrie 2008, activiştii partidului aveau sarcină ca, pe lângă ruperea afişelor lipite de opoziţie, să le rupă şi pe cele ale lui Gheorghe Barbu.
 
Şef al PDL Hunedoara, acesta candida la Senat şi, dacă ar fi devenit parlamentar, ar fi avut pretenţii la un minister. Or, aceeaşi demnitate era dorită şi de Monica. Barbu a eşuat în alegeri şi astăzi nu doreşte să spună mai mult de-o frază despre ministrul Iacob Ridzi: „În partid, a evoluat ca orice tânăr care şi-a făcut treaba din punct de vedere politic”.
Declaratie

 

DECLARAŢIE. Un elev a dat vina pe cuplul Iacob Ridzi pentru că a repetat clasa

 UN MOMÂRLAN VORBEŞTE DESPRE METAMORFOZA MONICĂI

Preotul Dimitrie Jura: „L-ar fi împuşcat pe Tolontan”

Transformarea tinerei politiciene s-a petrecut sub privirile tot mai uimite ale alegătorilor. În opinia lor, dintr-o prezenţă amabilă, care îi elibera de complexe, a ajuns un produs tipic al vieţii de partid: a învăţat să-şi încalce făgăduielile, să acţioneze cinic şi să vorbească mult fără să spună nimic.

Dimitrie Jura, preot paroh într-o comunitate vârstnică de momârlani (comunitate din Parâng), crede că politicianul Monica Ridzi l-a devorat demult pe omul Monica Ridzi, lăsând în urmă un schelet de piatră, în stare să-ţi spună în faţă ce vrei să auzi şi să te dea uitării imediat ce ţi-a întors spatele. În campania din noiembrie, părintele a reuşit să-i smulgă promisiunea că o să se ocupe de cei care distrug albiile Jieţului şi ale Maleiei, extrăgând prundiş sub pretextul regularizării râurilor. Numai că, după ce Monica Ridzi a ajuns ministru, n-a mai fost chip s-o vadă la ochi.
 
„O să-i înfigem cu spinările în cepuri de brazi”

Aşa se face că buldozerele râmă în continuare pe fundul gârlelor, schimbând definitiv cursul apelor care le trec momârlanilor prin bătătură. Într-atât de crudă a ajuns părintele Jura să o bănuiască pe Ridzi, încât e gata să bage mâna în foc că, atunci când era încolţită de Cătălin Tolontan, în studioul Realitatea TV, ministrul n-ar fi ezitat nicio secundă să-i zboare creierii ziaristului, dacă ar fi avut la îndemână un revolver. Poate că imaginaţia preotului s-a aprins de la cea a enoriaşilor săi.

Disperaţi că proiectul noii staţiuni alpine va traversa vetrele lor, sătenii îi ameninţă pe cei care plănuiesc să le fure terenurile de sub picioare: „O să-i înfigem cu spinările în cepuri de brazi şi-acolo o să-i lăsăm să se zvârcolească. Ştiţi ce-i ăla un cep de brad?”, întreabă Aurel Moruş, momârlan cu braţe de fier şi voce capabilă să culce iarba la pământ. „E ciotul rămas de la o cracă ruptă”. Resentimentele faţă de ministru au trecut şi dincolo de Valea Jieţului. O femeie din Petroşani îşi dă cuvântul că a auzit-o pe Monica vorbindu-i urât pe mineri la coafor, iar un pensionar, ieşit să joace rummy (un leu partida) întrun parc din centrul oraşului, o dispreţuieşte pentru că, de 9 mai, i-a făcut campanie Elenei Băsescu din banii comunităţii.
 
Oportunistă, opoziţia a exploatat ciuda crescută a localnicilor: săptămâna trecută, Petroşaniul a fost umplut de ma nifeste care strigau că, din cauza scandalui „2 Mai”, ministrul a acoperit Valea Jiului cu o ruşine comparabilă celei din urma mine riadelor. Nimic din toate astea nu l-a influenţat pe Valeriu Botulescu. Epigramist şi dramaturg petroşănean, fost şef al PDL Hunedoara, el continuă să o considere pe Monica drept cea mai valoroasă achiziţie a partidului din tot ce-a reuşit să strângă organizaţia PDL de la înfiinţare şi până azi.

PERSONAJE TRASEIST POLITIC

Mârza, amicul lui Adriean Videanu

Oameni de afaceri şi inşi dubioşi ai tranziţiei s-au strâns în jurul cuplului Iacob Ridzi, asigurându-i dominaţia în cel mai mare oraş al Văii Jiului.
 
Mulţi dintre cei care vor astăzi să smulgă Petroşaniul din braţele trecutului său minier şi săl aşeze pe orbita turismului de iarnă sunt miliardari cu averi crescute din afacerile cu statul sau din mărunta bişniţă transfrontalieră. Declară cu elocvenţă că turismul e singura şansă de dezvoltare durabilă a Văii Jiului, dar omit să spună că s-au numărat printre beneficiarii vremurilor când zona se dezvolta „nedurabil”, din minerit. EVZ vă prezintă câţiva dintre susţinătorii de pe plan local ai familiei Iacob Ridzi. Au interese în turism, sunt contributori la campaniile electorale ale PDL, rude ale cuplului primar- ministru ori personaje din aceleaşi cercuri de interese.

Gărdean – contracte de milioane de euro cu CNH

Adrian Gărdean (44 de ani). Personaj discret, considerat cel mai bogat om de afaceri din Valea Jiului. Deşi nu apare în acţionariatul firmei care a proiectat viitoarea staţiune din Parâng (încasând 2 milioane de euro), recunoaşte că s-a implicat personal în creionarea noului domeniu schiabil. Deţine 50% din Cabana Rusu, loc unde telegondola va avea o staţie intermediară. De-a lungul timpului, firmele sale au derulat contracte de milioane de euro cu CNH, furnizând hrană pentru mineri, carburanţi sau servicii de spălătorie.

Foşti sau actuali funcţionari-cheie ai statului îi sunt apropiaţi sau parteneri de afaceri. Ultimul exemplu: Vasile Rusan, numit săptămâna trecută şef al finanţelor publice Hunedoara. Soţia lui Rusan deţine părţi sociale la CPPC, firma care a pro iectat domeniul schiabil Parâng, iar fratele şi cumnata lui Rusan sunt acţionari la firma Termogaz Company, parte a „imperiului Găr dean”. Termogaz Company a încheiat contracte cu statul de circa 9 milioane de euro numai în ultimele 12 luni.

Gărdean a deţinut benzinării la începutul anilor 1990 şi a fost urmărit penal în procesul care a dus la condamnarea lui Vladimir Dragoman, fost director la rafinăria Petrotel. Astăzi, manageriază Aviaţia Utilitară, firmă care a câştigat în instanţă un teren de 8,9 hectare (în Băneasa) de la Ministerul Transporturilor şi care, anul trecut, s-a regăsit printre sponsorii oficiali ai PDL. Spune că nu-şi aminteşte de banii viraţi către PDL (cu doar o lună înainte de alegerile locale), dar îl descrie pe Iacob Ridzi ca pe un primar „bun şi curajos”, pe care l-ar vota la scrutinul viitor. E partener de afaceri cu finanţatorul echipei de fotbal Jiul Petroşani, controversatul Alin Simota, căruia i-a botezat unul dintre copii.

Florin Mârza este membru PDL în Consiliul Local Petroşani şi consilier personal pe probleme de energie al ministrului Adriean Videanu. Numit în martie 2009 în Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale Transelectrica. Din acelaşi CA mai fac parte cumnatul lui Mircea Geoană şi cumătrul lui Traian Băsescu. Spune: „Îl ştiu pe Tiberiu Iacob de când era student. A trecut prin toate funcţiile partidului”. Despre Videanu afirmă: „Suntem într-o relaţie foarte bună. Ne ştim de mult timp. Are încredere în mine şi în experienţa pe care am arătat-o în mediul privat (n.r. – la Enel)”. În timpul guvernării PSD (2001-2004), Mârza a trecut la PSD pentru a-şi păstra funcţia de şef la Electrica Deva.

 

 

44 de ani are Adrian Gărdean, socotit cel mai bogat din Valea Jiului 

PIONIERUL COMERŢULUI CU ADIDAŞI

Simi le-a dat copiilor acadele cu Elena Băsescu

Siminel Iordache (35 de ani), zis „Simi”. Deţine cel mai mare club din oraş – Keops -, magazine de pantofi şi haine, un salon de coafură şi spaţii comerciale date în chirie. Simi povesteşte că a intrat în lumea afacerilor făcând bişniţă cu adidaşi pe care-i aducea din Ungaria: „Plecasem din ţară să muncesc. La fiecare revenire, mă întorceam şi cu câteva perechi de «pume» pe care le vindeam”.

De la negoţul de tarabă, Siminel Iordache a ajuns, în timp, proprietarul a peste 7.000 de metri pătraţi în centrul Petroşanilor: ansamblul Keops stă pe un teren şi un iaz folosite odinioară de un club şcolar de acvamodelism. O clădire din curtea clubului Keops a găzduit sediul de campanie al Elenei Băsescu.

„Am susţinut-o pe Elena fiindcă îmi plac tinerii”

Simi povesteşte că, implicându- se în campania fiicei preşedintelui, n-a făcut decât să răspundă pozitiv unei rugăminţi de-a primarului Tiberiu Iacob Ridzi: „Într-o seară, la masă, primarul a întrebat cine ar putea să o ajute pe Elena Băsescu să-şi facă un sediu de campanie. M-am oferit eu, fiindcă îmi plac tinerii”. Pionierul comerţului cu adidaşi nu ezită să admită că a supravegheat personal lipirea afişelor cu EBA şi spune că, în completare, le-a dat copiilor acadele „cu EBA”, iar pensionarilor – mere, şosete şi pulovere, ambalate în sacoşe care purtau numele tinerei politiciene.

„Ideea a fost bună! Veneau copiii la secţiile de vot şi le spuneau părinţilor să o ştampileze pe EBA.” Adversarii politici îi pun lui Simi în spate doi ani de puşcărie ispăşiţi în Ungaria, pe vremea când pleca acolo după marfă. Patronul de la Keops zice că zeghea în care s-ar fi plimbat prin penitenciarele maghiare este o pură invenţie de-a opoziţiei. Întenţionează să ridice un hotel cu 40 de locuri în curtea clubului său.

PLANURILE FINULUI

Două hoteluri

Emil Bercea (37 de ani). Deţine depozite de materiale de construcţii, o fabrică de mobilă şi afaceri incipiente în turism. Fin al cuplului Monica şi Tiberiu Iacob Ridzi, şi-a deschis de puţină vreme un hotel cu 60 de locuri. În curând va începe ridicarea altuia, cu 120 de locuri. Ambele, în apropierea staţiei de plecare a viitoarei telegondole. Bercea afirmă că Tiberiu Iacob Ridzi a fost cel care i-a propus să-l cunune. Se răzgândeşte brusc: „Nu scrieţi asta! Eu m-am dus la el şi i-am cerut să-mi fie naş. Îl ştiam pe Tibi de la tenis, îi place sportul”.

Finul familiei Ridzi declară că nu îl interesează contractele cu bani publici. Evidenţele îl contrazic. Tocmai a participat la o licitaţie pentru reabilitarea termică a 11 blocuri din Petrila. Anul trecut i-a vândut mobilier Primăriei Vulcan, repetând ceea ce presa locală a dezvăluit că ar fi făcut şi la Primăria Petroşani. Când vine vorba despre naşul Tiberiu, lui Bercea nu-i ia mult să pronunţe un verdict: „Categoric, este cel mai bun primar pe care l-am avut vreodată”.
Monica Iacob Ridzi Keops

ÎN FAMILIE. Finul Emil Bercea, alături de naşa Monica

Dan Voinea, sustine ca in 25 decembrie 1989 a primit ordinul prin telefon de a se prezenta la Târgovişte – Dan Voinea MINTE ! – vezi VIDEO.

Nicolae siElena CeausescuGeneralul Dan Voinea a făcut deunăzi o declaraţie senzaţională despre procesul lui Ceauşescu, trecută neobservată de mulţi comentatori. Generalul susţinea pentru “L’Express” faptul că a întocmit rechizitoriul de condamnare la moarte a soţilor Ceuşescu fiind convins că regimul nu va pica şi că el însuşi poate fi condamnat în orice clipă. “Eu sau el”, se întreba Voinea la 25 decembrie 1989. Chiar şi în timpul procesului sumar de la Târgovişte, susţine Voinea, se gândea cu spaimă că sunt mari şanse ca regimul “Geniului din Carpaţi” să nu se prăbuşească. În timp ce-l acuza pe Ceauşescu a cărui soartă era pecetluită, procurorul se temea că, mai devreme sau mai târziu, şi el va ajunge cu spatele la zid.

Ştia că unul dintre ei va muri

Controversatul general Dan Voinea avea 39 de ani la 25 decembrie 1989. El susţine acum pentru publicaţia franceză că în acea zi a primit un telefon pe când se afla în biroul procurorilor militari cu ordinul de a se prezenta la Târgovişte. Voinea îşi mai aminteşte – nici un magistrat nu dorea să facă parte din echipa improvizată care l-a judecat pe Ceauşescu, adaugând: “Eram conştienţi de faptul că ne găseam într-un moment crucial, istoric pentru poporul român. Era evident, având în vedere acuzaţiile, că Ceauşeştii urmau să primească pedeapsa capitală”. Generalul era convins însă că va exista o răsturnare de situaţie în favoarea regimului comunist, iar atunci când s-a aflat faţă în faţă cu Ceauşescu ştia sigur că unul dintre ei va muri. “El sau eu?”. Asta era întrebarea care-l obseda pe Voinea în acea zi.

Generalul nu regretă nimic

Voinea mai susţine pentru “L’express” că avocaţii celor judecaţi la 25 decembrie 1989 în cazarma de la Târgovişte s-au transformat în procurori, mutilând cauza din punct de vedere procedural. Nu am să insist însă asupa acestor chestiuni pentru că ele se cunosc foarte bine, dar am să las pe general să vorbească despre modul în care vede el justiţia în acel moment fierbinte. “Dar justiţia – susţine Voinea – nu s-a aplicat aici într-o situaţie de normalitate. Şi nici unul dintre noi nu are vreun regret. În acea ţară, aveam câte puţin din toate, din punct de vedere material. Dar ne lipsea esenţialul: libertatea. Libertatea de gândire. (…) Libertatea de circulaţie, de asemenea. Când a murit bunica mea, care locuia într-un sat izolat, nu am primit autorizaţie de a părăsi Bucureştiul cu trenul. (…) Ceauşescu a fost un dictator. Dacă n-ar fi fost executat, poate că ar fi cunoscut aceeaşi soartă ca şi alţi lideri comunişti şi s-ar fi adaptat regulilor democratice. Sau poate că ar fi rămas preşedintele Republicii şi în ziua de azi…”.

Au decis doar trei oameni?

Cine i-a pus de fapt pe Nicolae şi Elena Ceauşescu cu spatele la zid? Voinea, prin rechizitoriul său? Ori decizia a fost luată de alţii în spatele uşilor închise – procesul de la Târgovişte fiind doar o piesă tragică, prost jucată, în care procurorul militar de atunci n-a fost decât un simplu figurant. Revoluţionarii aflaţi în miezul evenimentelor susţin că decizia de judecare şi condamnare la moarte a lui Ceauşescu a fost luată de trei oameni: Nicolae Militaru, Silviu Brucan şi Gelu Voican Voiculescu. Alţii îi amestecă pe Măgureanu şi Stănculescu în această poveste, dar şi pe Iliescu. Cred că după 20 de ani trebuie spus un adevăr de care mulţi se feresc azi.

Îngroziţi de întoarcerea lui Ceauşescu

Chiar dacă un anumit grup dorea eliminarea fizică a lui Ceauşescu, indiferent cine făcea parte din acesta ori cine îl comanda, factorul determinant a fost presiunea populară. Nu atât pe fondul crimelor de la Timişoara şi Bucureşti, cât din cauza psihozei declanşată de terorişti. S-a spus, de pildă, că Moscova a decis scoaterea lui Ceauşescu din scenă. Altă variantă, după cum pretinde generalul Stănculescu, Ceauşescu a fost omorât pentru ca România să nu se dezmembreze. Sunt deja zeci de scenarii pe marginea eliminării dictatorului. Cert este însă faptul că în acel moment românii au dorit ca Ceauşescu să fie împuşcat. Adevărat, pe fondul psihozei existenţei teroriştilor, generată în primul rând de televiziunea publică. Mai mult, legat de afirmaţia lui Voinea “Eu sau el”, toţi cei care preluaseră frâiele României, dar şi revoluţionarii, erau convinşi că întoarcerea dictatorului s-ar fi soldat cu o răzbunare cruntă, mai ales pe oamenii din aparatul de partid şi armată. Nu mai exista cale de întoarcere în acel moment. Cred că uneori se vehiculează prea multe scenarii de-a dreptul halucinante în loc să se spună adevăruri simple. Mai există un adevăr de necontestat. Ceauşescu nu a făcut nimic ca să evite deznodământul de la Târgovişte, oraş în care, credea el, va organiza rezistenţa. Era paralel cu realitatea. Până la proces, n-a ştiut nici măcar faptul că este prizonierul unor militari, chiar dacă aceştia care îi dădeau onorul. Simulacrul de la Târgovişte, despre care s-a scris atât de mult, se datorează şi dispreţului pe care Ceauşescu l-a arătat justiţiei în perioada în care a condus România.

Voinea s-a dumirit după proces

Generalul Voinea – cel care a cerut judecătorilor condamnarea la moarte a lui Ceauşescu şi pentru faptul că teroriştii dictatorului trăgeau în populaţia paşnică -, a avut o „revelaţie”. El suţine – după ce ani de zile a coordonat întocmirea dosarului revoluţiei, fără finalitate însă – că în evenimentele din decembrie nu au fost implicaţi terorişti, iar scopul revoluţiei începute la Timişoara fost schimbat din mers. În opinia lui Voinea, Revoluţia s-a transformat, printr-o diversiune „la televizor”, din lupta împotriva comunismului într-una contra unui inamic inexistent, teroriştii. Ar fi simplu, numai că există totuşi mult prea multe mărturii în favoarea faptului că nu peste tot militarii s-au împuşcat între ei, cum susţine gereralul, ci au fost şi persoane care au dus un adevărat război de gherilă. Teroriştii. Nu este limpede dacă pentru a-l readuce pe Ceuşescu la putere ori pentru a-l compromite în faţa populaţiei. Mulţi istorici, analişti politici şi ziarişti imbrăţişează a doua variantă, dar povestea a rămas învăluită într-un mister de nepătruns chiar şi după 20 de ani. Ce n-a spus Voinea foarte clar ziariştilor de la „L’Express” este faptul că atunci când a plecat spre Târgovişte ştia că va judeca nişte terorişti capturaţi de armată, nu pe soţii Ceauşescu. Respectiva informaţie i-a fost furnizată atât lui Voinea, cât şi judecătorului Gică Popa ori avocaţilor apărării.

„Suntem atacaţi de terorişti”

Acum, Dan Voinea îşi asumă responsabilitatea în procesul de la Târgovişte, dar nu şi faptul că a „îngropat” cele mai importante dosare de după 1989: al Revoluţiei şi al Mineriadelor. De pildă, Voinea l-a acuzat pe Ion Iliescu de faptul că a coordonat acţiunea „Suntem atacaţi de terorişti”. Pe de altă parte, procurorul a fost acuzat, în mai multe rânduri, de cea mai subtilă manipulare a opiniei publice, tocmai pentru faptul că a tergiversat aflarea adevărului de pe poziţia de cavaler al dreptăţii. În ce priveşte Mineriada, am să amintesc doar declaraţia, procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, care susţinea, nu cu multă vreme în urmă, că dosarul mineriadei, în care principalul învinuit este Ion Iliescu, a fost atât de prost întocmit, încât acuzaţiile nu ar fi rezistat în faţa vreunei instanţe.

Transcriere

Ion Cristoiu: Dumneavoastra cand ati stiut precis ora, daca mai tineti minte din dupa-amiaza de 22 ca sotii ceausescu sint la Targoviste in mina lui Chemenici?
Generalul Victor Stanculescu: In momentul cand Andrei Kemenici (Colonel seful Garnizoanei de la Targoviste) mi-a dat telefon.
Ion Cristoiu: Cand?
Victor Stanculescu: cred ca la 17:00.
Ion Cristoiu: Seara?
Victor Stanculescu: Da, seara in 22. Ilescu a aflat in 23 decembrie 1989 spre dimineata. Vezi Video!
Victor Stanculescu: Si i-am spus lui Kemenici – Kemenici e singuru unitate care n-ai forte, si i-am trimis o companie de tancuri de la Batalionul de tancuri din zona, si o companie de vanatorii de mici, si i-am intarit apararea lui. 
Generalul Victor Stanculescu : “Foarte interesant ca Generalul Dan Voinea spune ca eu i-am spus sa se faca asa , asa, si asa mai departe, dar el venise cu rechizitoriul scris cand a venit , ca n-a avut sigur in elicopter unde sa scrie , apoi iarna n-a avut unde sa scrie in care cerea condamnarea la moarte – Setinta Finala !”
Moderator B1TV Radu Moraru: Pentru Ceausescu?
Generalul Victor Stanculescu: Da.
Radu Moraru: Cu asta e interesant deci Generalul Dan Voinea spuneti acum, asta mi se pare o dezvaluire d-le Cristoiu, ca a venit cu rechizitoriul gata facut ceea ce spune ca stia la ce proces vine, pentru ca Generalul Dan Voinea spune in diverse situatii ca nu stia la ce procese este convocat.
Generalul Victor Stanculescu: Si al treilea, acel este cel care i-a spus lui Colonelul Dragomir inainte de a inainta dosarul la Curtea Suprema sau la Tribunalul Militar. Daca imi spui ca ai primit ordin de la Generalul Stanculescu sau de la Iliescu, te scot din cauza. Lucru care e inregistrat pe banda magnetica in sedinta pe la Curtea Suprema de justitie cand (……)
Generalul Dan Voinea a venit cu rechizitoriul din 24 decembrie 1989 gata facut (condamnare la moarte), stia la ce proces vine .
In diversi situatii Dan Voinea spunea ca nu stie la ce fel de proces se duce
Generalul Dan Voinea a recunoscut ca rechizitoriul a fost facut de domnia sa pe 24 decembrie 1989. Daca sotii Ceausescu au fosti impuscati pe 25. Cand a fost facut procesul pe 24 sau pe 25? Sotii Ceausescu au plecat pe 25 dimineata, procesul a durat o ora si jumatate apoi impuscati pe 25 la ora 12,50.

Evenimentul Zilei, dupa o investigatie ce a durat mai bine de un an nu a descoperit absolut nimic despre Daniel Valentin Ceausescu, doar paparazzi, de ce ?

Ceausescu

Daca as fi in locul ziarului  Evenimentul Zilei mi-ar fi rusine fata de cititori sa public un material fara sa stiu pe ce data s-a casatorit Valentin Ceausescu cu Iordana (Dana) Borila si alte minciuni.  Daca n-ati stiut voi jurnalisti ce sunteti… va spun eu, nu dupa un an de investigatie –  S-au casatorit pe data 3 iunie 1970.

Evenimentul Zilei scrie – citat:

Una dintre cele mai mari legende care a apărut înainte de 1989 şi care s-a păstrat până în ziua de azi, având drept motiv de propagare diverse „surse istorice”, este aceea că Valentin Ceauşescu ar fi fost, de fapt, adoptat de cuplul dictatorilor Nicolae şi Elena Ceauşescu.

Valentin Ceausescu: “Nu este adevarat”

ProSport a publicat in 2006 un interviu cu Valentin Ceausescu in care a dezmintit zvomul ca el Valentin nu ar fi fiul natural al cuplului Ceausescu, ci adoptat. 

Interviul a fost realizat de Dan Filoti, redactor-sef adjunct la cotidianul ProSport
Data: Marti ,30 mai 2006
Nascut in 1948, fiul cel mare al familiei Ceausescu a mai demontat o legenda care circula, si anume ca ar fi fost adoptat de cuplul dictatorial: “Nu este adevarat”. a declarat Valentin Ceausescu

Inca o eroare nu in SUA au fugit ci in Canada apoi in SUA.

Daniel Valentin Ceausescu, un nume de care se va auzi

Si ieri si astazi am citit in presa centrala – ma refer la Evenimentul Zilei – o serie de articole care dezvaluiau o mare descoperire.

Senzational: Daniel Valentin, nepotul direct al lui N. Ceausescu, traieste la Bucuresti!

Daniel Valentin Ceausescu, un nume de care se va auzi

Ion Iliescu dezvaluie dupa 20 de ani un mister al Securitatii. Interesant. Cititi va rog!

Ion Iliescu Nina Serbanescu

COMENTARII (2)

26/03/2009 by Ion Iliescu

5.- Comentarii ample a starnit „Manifestul anti-ceausist” elaborat in martie 1989, si care nu a mai ajuns la destinatie (Europa Libera) – publicat de „Jurnalul National”. Sunt dator cateva raspunsuri :

a) De ce nu l-am publicat pana acum ? Intrucat nu a ajuns sa fie transmis, nu si-a facut deci efectul, nu am mai considerat utila publicarea lui. Eu nu aveam nevoie sa-mi explic pozitia din acei ani. S-a vazut in decembrie 1989 ca oamenii, oricum, m-au receptat ca pe un simbol al opozitiei fata de Ceausescu. Am facut-o acum (publicarea) in urma mentionarii momentului respectiv in cartea domnilor Magureanu si Stoenescu.

b) Textul imi apartine integral. Nu este o prelucrare sau modificare a vreunui proiect al domnului Magureanu.

c) Manuscrisul (scris pe jumatati de coli A4) l-am predat domnului Magureanu in conditiile descrise. La scurt timp dupa aceea el a fost inlaturat de la „Stefan Gheorghiu” si trimis la alte activitati.

Legaturile noastre, practic au incetat. Nu stiam ce s-a intamplat cu textul. Am constatat ca nu a ajuns la destinatie.

d) Nu-i pot face reprosuri sau procese de intentie domnului Magureanu. Oricum, si-a asumat un risc sa pastreze acasa un astfel de text. Ar fi fost pe deplin indreptatit, din motive de prudenta, sa-l distruga.

e) Am aflat, de fapt, ca mai are manuscrisul, mult mai tarziu. Cred ca mi l-a returnat dupa anul 2000.

f) Domnul alexmstoenescu ma intreaba daca am fost chemat si avertizat la CC-PCR., in legatura cu existenta unei astfel de scrisori. – DA! Am fost; in vara anului 1989, in cadrul unei intrevederi, de cca. o ora, cu doi colaboratori ai lui Emil Bobu. Eu am negat cu acest prilej ca as fi redactat asa ceva. Era clar ca nu aveau o informatie certa. Nu m-au intrebat nimic despre Magureanu, spre exemplu.

g) Deci, nu securitatea a blocat transmiterea mesajului, asa cum afirma domnul Alex.M.Stoenescu . Defectiunea care a aparut in relatia Magureanu-Trasnea (pretentia despre care vorbeste domnul Magureanu, a profesorului Trasnea (de a perfectiona textul) a facut ca el sa nu mai ajunga la destinatie (daca despre asa ceva a fost vorba; si nu am de gand sa pun la indoiala aceasta informatie ).

6.- Ovidiu ma intreaba : cum am scapat de Securitate, in conditiile severe de supraveghere in care traiam atunci? Partial a raspuns atat Victor cat si domnul Alex.M.Stoenescu.

Desi supravegheat, eu indeplineam functia de Director al Editurii Tehnice, primeam la Editura numerosi autori (profesori universitari, cercetatori); vizitam unitati de invatamant, de cercetare, intreprinderi industriale, centre de librarii; participam la lansari si prezentari de carti. La birou, ma vizitau sau aveam intalniri in afara cladirii, uneori in parc, o serie de personalitati ( scriitorul Titus Popovici, cu care eram in relatii amicale, Aurel Dragos Munteanu, Radu F. Alexandru, s.a.), participam la dezbateri stiintifice organizate de Academia Romana sau de alte institutii (erau apreciate spre exemplu reuniunile patronate de profesorul Mihai Draganescu, director, multi ani, al ICI-Institutul Central de Informatica). Eram un spectator fidel al teatrelor din Bucuresti si vizitator al expozitiilor de pictura si sculptura. Intretineam relatii amicale cu multi artisti, le vizitam atelierele.

Deci, nu stateam inchis in birou si nu eram izolat.

Uneori „faceam si jocuri” cu „urmaritorii” mei. Intr-o zi, spre exemplu, la invitatia lui Caramitru, am asistat la un spectacol de poezie (Eminescu) organizat de el, cu acompaniamentul pianistului Dan Grigore. In drum spre Ateneu, la un semafor, am reusit sa trec inainte de schimbarea culorii de trecere, lasandu-i pe cei doi urmaritori „pe stop”. Am ajuns deci si am parcat pe o strada din apropiere de Ateneu „fara urmaritori”! Au reaparut, insa, destul de repede. Nu am fost lipsit de prezenta lor nici la spectacol. Am trait multe asemenea episoade. 7.-

7.- Apreciez munca migaloasa a domnului Alex.M.Stoenescu pentru cercetarea evenimentelor legate de Revolutia din Decembrie, continui insa sa am multe obiectiuni asupra modului in care domniasa abordeaza unele chestiuni.

Desi a evoluat in timp, ajungand sa recunoasca ideea de REVOLUTIE,a ramas ostatic „marotei sale” privind „lovitura de stat militara” data de Stanculescu. Mi-am exprimat parerea asupra acestor concepte – „revolutie”, „revolta populara”, „lovitura de stat” – si asupra realitatilor si evenimentelor din Romania din decembrie 1989, inclusiv in Replica publicata in Jurnalul National.

Domniasa considera „teorii fanteziste” aprecierile mele .

Sunt lucruri asupra carora putem discuta asezat si mai ales asupra carora cercetarea istorica va avea posibilitatea sa se pronunte.

Daca cele prezentate de Ovidiu apartin domnului Alex.M.Stoenescu – disecarea evenimentelor in timp (de la Iasi, Timisoara si Bucuresti ) si incadrarea lor in diferite faze (tentativa de revolta, diversiune, represiune, revolta populara, lovitura militara) mi se par de un schematism excesiv.

Iar, aprecierea ca in 23 ianuarie 1990 ar fi avut loc o lovitura de stat (prin transformarea CFSN in partid politic) mi se pare de-adreptul „caraghioasa”, pe langa neadevarul cras pe care il exprima.

CFSN ca structura de stat s-a transformat in CPUN, prin decizia reprezentantilor celor 30 de partide, la 1 februarie 1990. La Reuniunea Consiliului Frontului Salvarii Nationale din ziua de 23 ianuarie 1990, reprezentantii judetelor au ridicat problema, in conditiile aparitiei diferitelor partide politice, a necesitatii unui partid care sa se bazeze pe platforma politica a Revolutiei Romane. Asupra denumirii s-au exprimat doua pareri : unii au propus sa se numeasca Partidul Revolutiei; cei mai multi s-au pronuntat pentru folosirea denumirii de Front al Salvarii Nationale. Aceasta a creat, e adevarat, confuzii, speculate de reprezentantii partidelor istorice, ca ar exista intentia de a reveni la o formula de Partid-stat. Problema a fost elucidata in intalnirea avuta cu cei trei presedinti de partide (Coposu, Campeanu, Cunescu) in ziua de 27 ianuarie, ca si, ulterior in Reuniunea din 28 ianuarie, cu reprezentantii acelorasi partide, cu prilejul demonstratiei pe care o organizasera in fata cladirii Guvernului si a CFSN. Dar, in valtoarea competitiei electorale care a urmat, aceasta acuza a fost mentinuta, desi CPUN-ul era proba contrarie. Insa, pana acum, nimeni nu a ajuns la o asemenea afirmatie – ca discutiile din CFSN din 23 ianuarie 1990 ar fi reprezentat „o lovitura de stat”.

De fapt, FSN ca partid s-a inscris la Tribunal dupa 1 februarie 1990, iar un numar mare de membri ai CFSN care au devenit membri ai CPUN, nici nu au aderat la noul partid FSN ( spre exemplu: Caramitru, Dinescu, Plesu, Haulica, Gabriel Andreescu, Florin Badinici, Octavian Buracu, Mariana Celac, Cristina Ciontu, Ascanio Damian, Dan Desliu, Radu Filipescu, Kiraly Karol, Domokos Geza, Arpad Orban, Ioan Scrieciu, V.A.Stanculescu, Laslo Tokes, Lazar Vlasceanu, Valentin Voicila, s.a.).

8.- Aceeasi greseala vad ca este repetata si de Crin Antonescu, care in emisiunea de la Antena 3 mi-a reprosat ca eu as fi fost ostil pluralismului politic (dovedind ca este inca prizonier al multor „sloganuri talibane” din Piata Universitatii care vizau demonizarea FSN si mai ales a lui Ion Iliescu).

Ori, ideea pluralismului politic a aparut in Programul in 10 puncte al Revolutiei Romane, inclus in Comunicatul catre Tara al CFSN , inca din primul punct al acesteia. Concretizarea lui, precum am mai spus, s-a reflectat in Decretul-Lege din 31 decembrie 1989, privind constituirea de partide politice, iar in cursul lunii ianuarie, au aparut primele 30 de partide. La alegerile din mai au participat peste 90 de partide politice . In ianuarie 1990, impreuna cu vicepresedintele CFSN, Dumitru Mazilu, m-am intalnit cu delegatia PNT-cd condusa de domnul Coposu.In zilele urmatoare m-am intalnit cu delegatiile celorlalte partide – PNL, condusa de domnul Campeanu si PSDR, condusa de domnul Cunescu. Le-am propus tuturor sa-si desemneze reprezentanti in Consiliul Frontului Salvarii Nationale, ca structura de stat. Ne-au refuzat. Apoi au pornit actiunile de protest impotriva CFSN si a Guvernului, finalizate cu demonstratia din 28 ianuarie. Comportamentul violent pe parcursul primei jumatati a anului 1990 nu a apartinut FSN-ului, ci sustinatorilor opozitiei, ceea ce s-a exprimat atat la demonstratia din 28 ianuarie (cu atacarea cladirii guvernului soldata cu un incendiu la parter, apoi cu devastarea sediului Guvernului in duminica de 18 februarie ; sloganurile incitante din Piata Universitatii , actiunea din 13 iunie cu devastarea unor institutii publice, etc). Mineriadele nu au fost provocate de FSN ci au fost reactie la actiunile violente ale adversarilor sai, sustinute financiar de cercuri interesate din interior si din afara

Dar, probabil ca asa este istoria si precum se vede, multe prejudecati continua sa se mentina in gandirea unor oameni.

—————————-

  • Ovidiu Says: Your comment is awaiting moderation.
    26/03/2009 at 10:00 pm Stimate presedinte Ion Iliescu,
    va multumesc frumos pentru raspuns!
  • Pe 24 martie 2009, Jurnalul National a facut un interviu cu Generalul (r) Andrei Kemenici sub titlul “Deşi mărturiseşte că şi-a dorit dispariţia lui Ceauşescu, generalul Andrei Kemenici a refuzat să intre în completul de judecată. În ciuda insistentelor sugestii venite de la Bucureşti de a-i lichida “accidental” pe Nicolae şi Elena Ceauşescu, generalul Kemenici nu a vrut să-şi asume răspunderea morţii lor.”

    Andrei Kemenici: “Militaru m-a întrebat odată dacă Ceauşescu n-a încercat să fugă. “Păi, cum să fugă?!” “Păi, ca să termini cu ei…” Înţelegeţi?! Toţi voiau să termine cu ei, dar să mă murdărească pe mine de sânge.”

    Jurnalul Ntional: “Nu aţi cerut să vă trimită medicamentele?”

    Andrei Kemenici: “Nici vorbă. A fost o strategie să vină să mi-i ia. Asta îmi mai trebuia, să fiu şi spital. Nici nu mă gândeam să-l tratez eu aici. Seara, după o şedinţă cu locţiitorii, luasem hotărârea să îl duc la Bucureşti, cu orice risc. L-am întrebat pe Stănculescu, mi-a spus să nu mă duc, să aştept ordine. I-am zis că nu mai pot să-l ţin, că e şi bolnav.”
    ————————————-
    CAIETELE REVOLUTIEI

    Gelu Voican Voiculescu: “Cred că ar trebui omorâţi. Şi Iliescu a spus: cum să fie omorâţi? Nu se poate aşa ceva. Trebuie să facem un proces, să instalăm legalitatea. Să începem cu o crimă? I-am spus: nu vreţi să vă începeţi domnia cu sânge. Şi el mi-a spus: cum adică domnia? Păi, dumneavoastră o să fiţi, este destul de limpede. Iliescu a fost împotriva lichidării.
    O voce: V-aţi recunoscut prioritatea.
    Gelu Voican Voiculescu: Au fost mai multe variante. Petre Roman, ieşind cu Iliescu
    din baia de lângă biroul ministrului, unde a trebuit să dăm drumul la robinete, obsedaţi fiind de ascultare. Eu m-am repezit către el, şi Petre mi-a spus: „Ai să ai execuţia.“ Reuşise să-l convingă pe Iliescu de formula unui proces. Trebuie să înţelegeţi că domnul
    Iliescu nu este un militarist. N-a făcut armata, nu este un violent. Nu este un om căruia să-i spui: hai să-i omorâm, iar dânsul să spună: gata, îmi convine.

    Lorin Fortuna: Astea au fost jocurile pentru putere, la Bucureşti.
    Ion Iliescu: A fost salvarea pentru ţară.
    Lorin Fortuna: Aţi crezut dumneavoastră!
    Ion Iliescu: Ba da! Dacă nu era procesul şi execuţia, continuau…
    Lorin Fortuna: Trebuia să-l judece poporul!
    Gelu Voican Voiculescu: Asta a vrut domnul Iliescu timp de trei zile. În seara zilei de 24 a cedat insistenţelor noastre, ale mele îndeosebi.

    ————————————
    Andrei Kemenici: “I-am raportat generalului Voinea dupa ce a intrat in cazarma (ora 18:20)
    —————————————–
    Stimate presedinte Ion Iliescu
    generalul Victor Stanculescu intr-un interviu din anul 2004 la B1 TV a raspuns la intrebarea domnului Ion Criszoiu, cand ati stiiut exact ca sotii Ceausescu sunt in mina lui Andrei Kemenici si la ce ora. Stanculescu a raspuns “LA ora 17.00 atunci cand Kemenici m-a sunat.
    —————-
    pai daca sotii Ceausescu au fost arestati la ora 18:30 si o confirma Kemenici, cum se face ca Kemenici i-a telefonat cand nici macar havar nu avea unde se afla Ceausescu. (am video care confirma ce scriu)
    ———————-
    Am o alta intrebare, de ce nu ati incercat sa va mentineti pozitia ca sotii Ceausescu sa fie judecati legal, Voiculescu zice in citatul de mai sus, “In seara zilei de 24 Iliescu a cedat insistenţelor noastre.”
    Eu zic pacat, si imi permit sa spun ca asta a fost unica greseala, si pacat.
    ———–
    Ultima intrebare ca o replica la interviul cu Kemenici la JN, de ce toti au vrut sa-l omoara pe ceausescu chiar si generalul Militaru? doar dumneavoastra ca lider stiati de aceasta treaba ? Eu inteleg ca daca Kemenici nu insista sa-l duca pe Ceausescu la Bucuresti pe 24, cred ca Ceausescu ar fi judecat in alta zi si nu in sfanta zi de Craciun.