Mihail Gorbaciov: “este de neînchipuit” cum au fost împuşcaţi, ca “nişte animale sălbatice. Soţii Ceauşescu nu trebuiau împuşcaţi, indiferent cât de grea era situaţia din România”. Vaclav Havel: „Ceauşescu nu trebuia executat“ Traian Băsescu: Iliescu are o mare responsabilitate pentru morţii de la Revoluţie”

Ion Iliescu: “ne-a determinat să luăm această decizie, a unui proces organizat în condiţii excepţionale, ca să curmăm vărsările de sânge generate de acea diversiune, lansată în seara de 22, care vroia să împiedice structurarea unei noi forme de putere provizorie (FSN), care ne-a costat vieţi umane”, a continuat el.

„La 25 mai 1987 am ajuns în capitala României pe o vreme caldă şi însorită. La aeroport, Raisa Maximovna şi cu mine am fost primiţi de Ceauşescu şi soţia lui.”

Silviu Brucan: “nu eram numai comunist, dar eram stalinist. In timpul razboiului, singura speranta era Armata Rosie si Stalin.”
Ceausescu a fost antisemit:
Silviu Brucan: “In orice caz, el a fost primul care, ca secretar organizatoric, a dat ordin ca toti activisii centrali sa-si denunte numele adevarat si se referea in special la evrei. Erau foarte multi care aveau nume romanizate. Si eu am fost chemat la sectia de cadre si mi s-a cerut sa-mi spun adevaratul nume.”
———

Mihail Gorbaciov 15 aprilie 2010: Ceausescu era un permanent Gica-contra, care avea ceva de comentat la orice contract comercial, document politic, diplomatic sau militar care se incheia cu URSS, ”dar, finalmente, redevenea rezonabil si semna actele”. Gorbaciov a mai spus ca, totusi, Ceausescu avea multe defecte, ”dar nu era prost, in mod categoric”.[1]

Mihail Gorbaciov 20 decembrie 2009: “Cand am inceput sa discutam despre perestroika, si eu i-am povestit de perestroika noastra, el mi-a spus raspuns, ei bine perestroika noastra s-a terminat”, a marturisit Mihail Gorbaciov intr-un interviu pentru CNN.

“Ceausescu era un om complicat. Obisnuia sa-mi dea sfaturi, o groaza de sfaturi”, asa l-a descris pe dictator fostul lider al URSS, Mihail Gorbaciov, intr-un documentar difuzat sambata seara de CNN, informeaza Realitatea.net. Documentarul a fost primul din seria de materiale prin care postul american de televiziune marcheaza implinirea a 20 de ani de la Revolutia Romana.

Fostul lider al Uniunii Sovietice isi aminteste de vizita sa la Bucuresti din 1987:  “Cand am vizitat Romania am observat ca oamenii se uita la Ceausescu, ca urmareau fiecare gest al sau, fiecare miscare a degetului pe care o facea, erau asemenea rotitelor dintr-un mecanism. Cand am inceput sa discutam despre perestroika, si eu i-am povestit de perestroika noastra, el mi-a spus raspuns, ei bine perestroika noastra s-a terminat”.

George Bush: “Ceausescu, se opuneau Rusiei si atunci ne-am spus: acesta este omul nostru. Ulterior ne-am schimbat cand am vazut ca aveam de-a face cu un oligarh.
————-
 CFSN-ul care l-a mandatat pe Ion Iliescu (asa cum ii place lui Iliescu sa afirme), nu a fost mandatat de popor sau de Revolutionari.
———
La 23 decembrie 1989, în jurul orelor 16.00, Ion Iliescu l-a numit, verbal, pe Nicolae Militaru ca ministru al Apărării. Decretul de reactivare a generalului-colonel Militaru a fost semnat de Iliescu la 26 decembrie 1989, a fost publicat în Monitorul Oficial la 27 decembrie şi dat publicităţii la 28 decembrie

Cine a lansat diversiunea ? Ceausescu care era in arest la o unitate militara la Targoviste? Ion Iliescu in noaptea de 24 dec. 1989, a fost liderul mandatat de grupul CFSN, la wc s-a luat decizia  sotilor Ceausescu sa fie executati, decretul a fost semnat de el pe data de 26 dec. 1989. Si abia pe 27 dec. 1989 a fost ratificat prin monitorul oficial. Deci Iliescu pina in 27 nu avea nicio calitate sa semneze decrete, de aceea a semnat-o pe 26, dar si aici a incalcat in mod grav Constitutia pentru ca el vorbea despre un proces care se va judeca dupa prevederile legale care erau atunci in vigoare. Asta inseamna ca nici macar Tribunalul nu a avut legimitate. Deci Iliescu l-a ucis pe Ceausescu.

De ce Iliescu este responsabil pentru 1200 mortii, si 5000 de raniti de dupa evacuarea din CC a lui Ceausescu ? Pentru ca Iliescu anunta din cladirea CC, la ora 23.30 ca a dizolvat structurile de putere ale clanului Ceausescu, si ca guvernul se demite si ca intreaga putere de stat este preluata de CFSN. Asta inseamna ca din momentul anuntului, Iliescu devine responsabilul principal pentru ce se intampla in tara, dar un lider ”ilegitim”. Dupa 27 avea mandatul sa semneze decrete, si era obligat sa respecte cel putin “legea umana” Ion Iliescu s-a grabit cu procesul nu pentru ca asa-zisii teroristi trageau foc, ci pentru a prelua puterea cat mai repede, atat timp cat Ceausescu traia, Iliescu n-avea curajul sa ratifice in mod legal grupul CFSN. De aceea trebuia diversiunea teroristilor chiar, anuntata din televiziune. 

  
În jurul orei 23:30, Ion Iliescu transmite la Radio şi Televiziune „Comunicatul în ţară” al CFSN.

Ion Iliescu: “Din acest moment se dizolvă toate structurile de putere ale clanului Ceauşescu. Guvernul se demite, Consiliul de Stat şi instituţiile sale îşi încetează activitatea, întreaga putere în stat este preluată de Consiliul Frontului Salvării Naţionale. Lui i se vor subordona Consiliul Militar Superior, care coordonează întreaga activitate a armatei şi a unităţilor Ministerului de Interne. Toate ministerele şi organele centrale în actuala lor structură îşi vor continua activitatea normală, subordonându-se Frontului Salvării Naţionale.”

Siliviu Brucan intreviu pe 6 mai 2002 pentru Revista 22 : “In momentul in care a sosit trenul revolutiei, noi eram in gara, pentru ca eram singurii care cunosteam mersul trenurilor, ne-am suit in tren si am pus mana pe putere. “Militaru a mers pe linia asta, imbinand si trecutul lui de om al serviciului militar sovietic – GRU -, cu pozitia anti-Ceausescu. Pe mine asta m-a interesat.”.

Silviu Brucan: “Sambata, 23 decembrie ’89 dimineata, cand mi-am dat seama ca conducerea operativa a Armatei era in mana generalilor Vlad si Guse, i-am spus lui Iliescu ca trebuie sa-l indepartam pe Vlad Iulian si ca vreau sa am o confruntare cu el seara, in sedinta noastra operativa. Iliescu n-a fost de acord. Cunosti expresia why rock the boat? – “de ce sa clatini barca?” Vlad Iulian venise in timpul anchetei mele si voiam sa-i aduc aminte. M-am dus la Militaru si el a organizat sedinta de demascare a lui Vlad.”

Generalul Victor Stanculescu: “A fost nevoie de atitea morti pentru ca sa fie executati Ceausestii. De ce ? intrebati-l pe Ion Iliescu”

8 noiembrie 2009

Ion Iliescu- Ovidiu ma intreaba : cum am scapat de Securitate, in conditiile severe de supraveghere in care traiam atunci? Partial a raspuns atat Victor cat si domnul Alex.M.Stoenescu.

Desi supravegheat, eu indeplineam functia de Director al Editurii Tehnice, primeam la Editura numerosi autori (profesori universitari, cercetatori); vizitam unitati de invatamant, de cercetare, intreprinderi industriale, centre de librarii; participam la lansari si prezentari de carti. La birou, ma vizitau sau aveam intalniri in afara cladirii, uneori in parc, o serie de personalitati ( scriitorul Titus Popovici, cu care eram in relatii amicale, Aurel Dragos Munteanu, Radu F. Alexandru, s.a.), participam la dezbateri stiintifice organizate de Academia Romana sau de alte institutii (erau apreciate spre exemplu reuniunile patronate de profesorul Mihai Draganescu, director, multi ani, al ICI-Institutul Central de Informatica). Eram un spectator fidel al teatrelor din Bucuresti si vizitator al expozitiilor de pictura si sculptura. Intretineam relatii amicale cu multi artisti, le vizitam atelierele.

Deci, nu stateam inchis in birou si nu eram izolat.

Uneori „faceam si jocuri” cu „urmaritorii” mei. Intr-o zi, spre exemplu, la invitatia lui Caramitru, am asistat la un spectacol de poezie (Eminescu) organizat de el, cu acompaniamentul pianistului Dan Grigore. In drum spre Ateneu, la un semafor, am reusit sa trec inainte de schimbarea culorii de trecere, lasandu-i pe cei doi urmaritori „pe stop”. Am ajuns deci si am parcat pe o strada din apropiere de Ateneu „fara urmaritori”! Au reaparut, insa, destul de repede. Nu am fost lipsit de prezenta lor nici la spectacol. Am trait multe asemenea episoade.
————–
26 martie 2009
Ion Iliescu: Ovidiu vrea detalii in legatura cu prezenta mea la desfasurarea evenimentelor din decembrie 1989. Am descris toate acestea in nenumarate interventii, dezbateri, scrieri.

Nu cred ca din naivitate “nu intelege” de ce “nu am iesit in strada” inca din 17 decembrie sau chiar din 21 dec.1989. Unii s-au aflat in situatia mea, sub supraveghere personala si la domiciliu (inclusiv poetul Mircea Dinescu); deaceea am aparut numai in 22 Decembrie.

Dezvaluiri socante ! Victor Stanculescu: Pe 26 decembrie 1989, s-a semnat decretul pentru infiintarea tribunalului militar exceptional, dupa ce lumea a fost sigura ca e adevarat ca sotii Ceausescu sunt morti” Militaru s-a razbunat pe Trosca” VIDEO

BULEVARDUL PRIMAVERII

Fostul ministru al Apărării în guvernul condus de Petre Roman după Revoluţie, generalul Victor Atanasie Stănculescu, a declarat la emisiunea “Naşul” de la B1 TV, realizată în colaborare cu “Adevărul”, că desecrerizarea ultimelor pagini ale dosarului Revoluţiei din 1989 nu va deschide o cutie a Pandorei şi că regretă că nu a închia atunci Televiziunea, pentru că ar putut opri răspândirea unor zvonuri periculoase.

Vezi minutul –  02:35

“Desecretizarea ultimelor dosare nu va deschide o cutie a Pandorei. Nu cred că lui Iliescu îi este teamă să vorbească. Tace pentru că vrea să pelce în linişte, din grijă de imagine şi pentru că nu vrea ca familia sa să fie presată”, a declarat fostul general, în prezent, condamnat la 15 ani de închisoare pentru reprimarea violentă a Revoluţiei de la Timişoara.

Fostul general a vorbit şi despre planurile generalului Nicolae Militaru, dovedit agent sovietic, de a impune un regim militar în România.

“Se pregătise o evadare a Ceauşeştilor cu blindate”

Victor Atanasie Stănculescu a povestit cum a reuşit să urce cuplul dictatorial în elicopter, cu toate că se plănuise anterior o evadare cu blindate. “În momentul în care s-a ridicat elicopterul s-a simţit o eliberare sufletească în piaţă. Generalii care erau lângă ministrul Apărării pregătiseră o evadare cu nişte blindate la o destinaţie pe care nu o cunosc”, a declarat Stănculescu.

“Regret şi acum că nu am închis Televiziunea”

“La TVR unii s-au dus pentru imagine şi alţii să spele în faţa mulţimii şi oamenii care aruncau diversiune. La TVR au mai ajuns şi oameni de bună credinţă, naivi. L-am chemat pe Pintilie pentru că vroiam să închid televiziunea, dar i-am lăsat aşa. Într-o situaţie de genul acesta, când panica este creată de diversionişti, ar fi trebuit lichidaţi, aceştia sunt cei mai periculoşi”, a declsarat fostul general.

Potrivit acestuia, în zilele acelea de decembrie existau mai multe centre de putere.

“Un centru de putere era la CC (Comitetul Central, n.r) Dăscălescu, care vroia restabilirea puterii, care avea puternice legături la Moscova. Tot la CC era Verdeţ, care vroia să creeze un guvern democrat“, a declarat Stănculescu. Tot la CC a ajuns ulterior şi Iliescu, de la TVR prin MApn. “În această mişcare stâlpul cu nuanţă militară care îi dădea tăria să se mişte în zone format din Guşă şi Militaru”, rememorează fostul ministru al Apărării evenimentele din decembrie 1989.

“Un război civil a fost evitat in extremis”

“Eu am cerut ca cei care s-au răspândit în centrele de putere să vină la minister pentru că nu puteam să am încredere în ei, nu puteam să am un spate asigurat. Oamenii care au mers la televizor au răspândit o ploaie de zvonuri”, a declarat Stănculescu

“Dacă aceşti oameni ar fi stat lângă mine nu s-ar fi întâmplat dezordinea care ar fi putut duce la o catastrofă, la un război civil. A fost evitat in extremis”, a adăugat fostul general.

“Teroriştii au fost eliberaţi”

Despre presupuşii terorişti care ar fi acţionat în decembrie 1989, fostul general spune că “tot ce s-a zis că au fost prinşi ca terorişti au fost ulterior eliberaţi”. Are chiar o poveste personală cu teroriştii” care au împânzit Bucureştiul la Revoluţie.

“Îmi dă soţia telefon că se trage în casă şi să îi trimit nişte militari că îi este frică. Am trimis un pluton de 9 oameni. Au găsit într-o casă un cetăţean de la gărzile patriotice pe care l-au prins. Acesta a spus că a fost informat că în casa mea erau terorişti şi să tragă”, povesteşte fostul militar.

Pe 26 decembrie 1989, s-a semnat decretul pentru infiintarea tribunalului exeptional, dupa ce lumea a fost sigura  ca e adevarat ca sotii Ceausescu sunt morti.

Cum a pregătit Militaru dictatura Armatei

„Adevărul”: Pe 23 decembrie aţi fost înlăturat din funcţia de ministru al Apărării. O acţiune pe care aţi considerat-o drept „mişcare de balet”. Care a fost povestea acelei mişcări? Există mărturii ale celor care ţineau legătura cu Pactul de la Varşovia, potrivit cărora încă de la 23 decembrie, ora 16.25, reprezentantul din Rusia a anunţat că generalul Nicolae Militaru va fi noul ministru al Apărării.

Victor Atanasie Stănculescu: Aşa este. Au dat-o cu un pas înainte, ca să ştie Varşovia. Cert este că Nicolae Militaru a cerut să-şi aducă nişte oameni după ce a fost înştiinţat Tratatul de la Varşovia, prin ofiţerul respectiv, să-şi cheme practic un staff al lui. De ce? Pentru că Militaru dorea să aibă oamenii lui, ceea ce a şi stârnit la 8 ianuarie scandalul de la Marele Stat Major. Atunci, ofiţerii de la Marele Stat Major au protestat în grup şi au spus că nu sunt de acord cu prezenţa lui Militaru. A fost scandal mare. Militaru a vrut să-i dezarmeze, să depună armamentul, i-a ameninţat. Toţi generalii care fuseseră chemaţi de Militaru trecuseră în rezervă, fie pentru că depăşiseră vârsta din statut, fie pentru că avuseseră unele legături cu Moscova.

Aveau şcoala făcută la Moscova!

Toţi aveau studii în Uniunea Sovietică, fie că aveau Academia Frunze, fie că aveau Academia de Artilerie de la Moscova. Şi, aşa, la Marele Stat Major, Nicolae Militaru l-a instalat pe Vasile Ionel, şi-a pus oameni la operaţii şi în secţii, l-a oprit pe Nicolae Eftimescu şi l-a folosit o perioadă îndelungată, pentru că ştia toate programele şi planurile. Şi din acel moment a început să pregătească el preluarea puterii.

Îl înlătura pe Iliescu?

Vă spun imediat. Totul a început din 23 decembrie, după-amiază. Eu eram în birou, vorbeam la telefon şi vin Militaru şi Iliescu, erau zvonurile alea teribile de la Televiziune şi eu le verificam şi vedeam că sunt minciuni. Iliescu mi-a spus că va prelua Militaru conducerea. Eu m-am ridicat şi i-am spus: „Poftiţi, luaţi loc!”, iar Militaru a spus: „Te rog, stai pe loc, nu ştiu care sunt problemele…”. Şi aşa s-a apropiat de seară şi mai târziu am asistat la acel moment teribil de omorâre a lui Trosca. A urmat apoi toată povestea cu judecarea lui Ceauşescu, lucruri care se ştiu acum.

“Militaru dorea să aibă oamenii lui. (…) Ofiţerii de la Marele Stat Major au protestat şi au spus că nu sunt de acord cu prezenţa lui Militaru.Ţ
Victor Stănculescu
fost ministru al Apărării

“Generalii chemaţi de Militaru trecuseră în rezervă, fie pentru depăşirea vârstei, fie pentru unele legături cu Moscova. Ţ
Victor Stănculescu
fost ministru al Apărării

„Domnul preşedinte” Ion Iliescu are o rugăminte

Să rămânem, deocamdată, la „cazul Militaru” şi la Iliescu.

Pe 28 sau 29 decembrie, Petre Roman a dat o dispoziţie pe care a semnat-o, dispoziţie de formare a acelei comisii care să cerceteze situaţia celor care au fost la Timişoara. A fost un fel de verificare. După aceea, şi Roman, şi Iliescu m-au chemat la Ministerul Apărării Naţionale. Din 8 ianuarie, când s-a întâmplat revolta ofiţerilor din Marele Stat Major împotriva lui Militaru, până pe 16 februarie, am fost de două ori întrebat dacă nu vreau să revin la Ministerul Apărării, că e nevoie de mine. Treaba aceasta a fost propusă probabil de Gelu Voican Voiculescu, care a asistat şi el la scandalul de la Marele Stat Major şi dorea să aplaneze situaţia. De două ori am spus că nu vreau să vin. Le-am şi spus: „Lăsaţi-mă să transform Comitetul de Stat al Planificării în minister al Economiei, minister pe care l-am luat după modelul francez”. Şi-n această perioadă am refuzat de două ori funcţia de ministru al Apărării.

V-a rugat Ion Iliescu?

Pe 16 februarie, seara, cred că a fost o joi, aveam şedinţă de Guvern. Eram la o masă rotundă, lângă Petre Roman, al doilea din stânga. Şi la un moment dat, secretarul lui îi aduce un bileţel. Şi mi l-a arătat. Ce scria? „Domnul preşedinte vă roagă ca, după şedinţa de Guvern, să mergeţi până la dânsul cu generalul Stănculescu”. Şi am plecat către seară la Palatul Mitropoliei, unde avea biroul Iliescu. Să fi fost ora 20.00. Am intrat în birou, am făcut doi paşi şi Iliescu mi-a spus: „Dragă, uite, te numesc ministrul Apărării pentru că la ora 18.00 l-am chemat pe Militaru şi l-am obligat să-şi semneze demisia, având în vedere presiunea care există în Armată împotriva lui”. Iar eu: „Domnule preşedinte, v-am spus de două ori că nu vreau, nu ştiu de ce mă întrebaţi şi a treia oară…”. Şi zice: „Păi nu, că acum e altă treabă. Acum că şi-a dat demisia Militaru, m-am pus de acord cu Câmpeanu şi cu Coposu, şi amândoi au fost de acord să fii dumneata ministru al Apărării Naţionale”.

„Când fierbi carnea pentru supă, trebuie să iei mereu spuma”

Ion Iliescu, un „emanat“ care a jucat revoluţionarii pe degete

Ce legături aţi avut cu CADA (Comitetul de Acţiune pentru Democratizarea Armatei)?

Eu moştenisem CADA. Se spunea că eu am înfiinţat-o. Eu am găsit-o gata înfiinţată şi a trebuit să menţin un echilibru în Armată. A trebuit
să-i scot pe toţi cei care fuseseră aduşi de Nicolae Militaru şi trebuia să-i scot pe toţi cei care împliniseră vârsta de pensionare în 1988 şi 1989, pentru că Nicolae Ceauşescu blocase acest lucru. El voia să nu scoată la pensie pentru că trebuia să promoveze un număr mare de cadre. Şi am scos 65 de generali, dintre care vreo 20 din grupul lui Militaru. În iunie am făcut un Consiliu Militar şi am propus să promovăm tineretul, care era nemulţumit, era nepromovat de ani de zile, şi am spus următoarea pildă pe care o ştiu de la mama: „Când fierbi carnea pentru supă, daca vrei să ai supa limpede, trebuie să iei mereu spuma de deasupra”. Deci, asta trebuia să facem. În al doilea rând, le-am spus: „Vă asigur, când voi atinge vârsta de pensionare, eu mă voi retrage din Armată. Adică, oameni buni, nu vă mai ţineţi de scaune!”.

Exact ceea ce voia CADA.

Da. Şi aşa am scos din Armată 2.300 de colonei şi locotenenţi-colonei. Şi s-au promovat vreo 5.000 de cadre noi. Aici m-am mai lovit de o problemă. Cât a fost Militaru ministru, până prin februarie, s-a avansat alandala. Şi m-am pomenit cu reclamaţii şi trebuia să refac piramida corectă a Armatei. Erau trei probleme. Prima, împotriva lui Militaru şi a celor care făcuseră sluj în URSS. Doi, avansările pe care le făcuse Militaru şi cele rămase nefăcute pe vremea lui Ceauşescu. Şi trei, poziţia Armatei în viitor. Referitor la poziţia Armatei, am avut discuţii cu toţi cei trei candidaţi la preşedinţie – Raţiu, Câmpeanu şi Iliescu.

Şi care erau poziţiile lor?

Prima dată m-am întâlnit cu Câmpeanu, la Parlament, acolo avea biroul. Al doilea a fost cu Raţiu, pe care l-am invitat la Cercul Militar şi am stat de vorbă vreo oră şi ceva, în „Rotonda Generalilor”, la masă, lângă Sala de marmură. Şi a treia – cu Iliescu, discuţie care a fost tot la Parlament. Discuţiile au fost libere, n-au deranjat pe nimeni, s-au pus întrebări despre cum văd ei regulamentele militare, aplicarea soldelor şi sporurilor, nimic deosebit. S-a mai discutat despre jurământul militar, despre uniformele militarilor, despre schimbarea gradelor, care erau după sistemul rusesc, să fie sisemul occidental, oarecum.

Nu ne-aţi răspuns. Ce poziţie avea Iliescu referitor la aceste probleme, cum vedea relaţia cu Armata?

Păi, o vedea bine, pentru că, în general, la început el s-a sprijinit pe Armată. În două forme: prima, cu Militaru, a doua – cu Stănculescu, că doar nu m-a numit degeaba. Iliescu s-a folosit de Militaru, s-a folosit şi de mine!

“La început, Iliescu s-a sprijinit pe Armată. În două forme: prima, cu Militaru, a doua – cu Stănculescu.Ţ
Victor Stănculescu
fost ministru al Apărării

Povestea înfiinţării SRI

Virgil Măgureanu

Să revenim la „momentul ianuarie-februarie 1990″. Nu a fost ceva deranj? Începuseră primele mineriade, demonstraţii…

Da. A fost momentul 28 ianuarie 1990, când, în Piaţa Victoriei, simpatizanţi ai Opoziţiei au protestat împotriva anunţului că Frontul Salvării Naţionale va participa la alegeri, iar Frontul a mobilizat muncitori care au strigat „Moarte intelectualilor!”. Eram la Ministerul Economiei şi într-o seară mă duc la Petre Roman, să rezolv o problemă. Şi am ajuns la secretară şi mi-a spus că e prezent preşedintele Iliescu şi că discută cu conducerea PNL şi PNŢ. Şi am intrat la Petre Roman. Erau la masa de consiliu. Acolo stătea Iliescu şi îl avea lângă el pe Petre Roman, mai erau şi Brucan, şi Mazilu, mai mulţi de-ai lor. În rest, la masă erau de la PNŢ şi PNL. Au fost discuţiile afară, nici n-am ştiut. Eu rămăsesem cu Coposu şi Câmpeanu înăuntru. Şi din ăia de la FSN nu venea niciunul! Coposu şi cu Câmpeanu au zis: „Domnule, noi n-am vrea să mai stăm, dacă partenerii noştri de discuţie n-au venit. Am vrea să plecăm!”. „Domnule, n-aveţi pe unde să ieşiţi pe aici, dar dacă vreţi să ieşiţi, vă conduc prin curtea din spate”. Am coborât la parter, unde e o uşă care iese direct în curtea Curţii de Conturi şi au ieşit pe acolo, grămadă, cu toţii. Şi eu am revenit. Între timp, Iliescu venise. Nu mai ştiu când, dar ajunsese şi Petre Roman şi priveam, de la geam, la busculadele de afară. Şi atunci, şi Petre Roman, şi eu am spus: „Domnule, trebuie să facem ceva pentru că n-avem informaţii, suntem surprinşi! Să facem un serviciu de informaţii, ca să putem controla în teritoriu”. Şi atunci, în noaptea aia, am bătut în cuie, cum s-ar spune: „Hai să facem SRI!”.

A fost prima oară când s-a pus această problemă.

Da, adică nu se numea aşa, dar era ideea de Serviciul Român de Informaţii”. Au căutat ei pe unul să-l pună şef şi a apărut Virgil Măgureanu, despre care nu ştiam prea multe.

Pe 18-19 februarie, când l-au tras minerii de barbă pe Gelu Voican Voiculescu, unde eraţi?

Uite că nu mai ştiu, parcă la Londra, nu mai ştiu, au fost nişte evenimente, dar nu mai ţin minte.

Cornel Dinu: ” Discuţiile purtate cu consilierul sovietic au avut loc în biroul de la etajul 11 al Televiziunii Române, în noaptea zilei de 22 spre 23 decembrie 1989, undeva în jurul orelor 3-4. El a spus că în încăpere se aflau mai multe persoane, dintre care i-a enumerat pe Petre Roman, Ion Iliescu, Silviu Brucan, Mihai Bujor, Petre Constantin (directorul Televiziunii la acel moment) şi Nina Iliescu „Iliescu a cerut intervenţia ruşilor”. Şi-un tanc pentru Nina” Vezi video

în decembrie 1989, Cornel Dinu a fost într-o prima fază un fel de gardă de corp a lui Ion Iliescu şi ulterior, pentru o scurtă perioadă, a deţinut unele funcţii în stat – n.a.),

Aceasta a fost prima declaraţie-şoc a lui Cornel Dinu. “Eu am stat în aceeaşi încăpere cu Ion Iliescu în noaptea de 22 spre 23 decembrie, la Televiziunea Română, de la 9 seara până dimineaţa la 7.20”, a menţionat Dinu, el explicând astfel de unde ştie aceste lucruri. El a mai arătat că interlocutorul lui Petre Roman ar fi spus că nu poate fi vorba decât de sprijin cu logistică antiteroristă.
Cornel Dinu a mai declarat că în decembrie 1989 a fost vorba de “o lovitură de stat cu public”, în care au fost implicate armata, Securitatea şi mai multe servicii secrete străine (“Pe 22 dimineaţa, la ora 8.30, generalul Iulian Vlad a dat ordin securiştilor care asigurau inelul de pază al Comitetului Central să ridice dispozitivul. Dacă nu se întâmpla asta, nimeni nu intra în veci în Comitetul Central. Ăsta nu este un semn că a fost ceva organizat, o lovitură de stat” – Cornel Dinu). Fostul dinamovist a mai menţionat că omul-cheie al loviturii de stat a fost generalul Atanasie Stănculescu.

Puloverul, semn de recunoaştere pentru pucişti

Cornel Dinu a lăsat să înţeleagă că Ion Iliescu, Petre Roman, Silviu Brucan ş.a. nu purtau întâmplător pulovere în acele zile fierbinţi. El nu a dat explicaţii clare, dar a reieşit din afirmaţiile lui că puloverele constituiau un fel de semn de recunoaştere (probabil de către oganizatorii din punct de vedere tehnic ai loviturii de stat – n.a.) a persoanelor care trebuiau să preia puterea politică în stat. Dinu a mai afirmat că Silviu Brucan era agent al mai multor servicii secrete străine, că Mircea Dinescu era agent GRU, iar Dumitru Mazilu, al serviciilor secrete sovietice.

Tot în cadrul emisiunii de marţi noapte, istoricul Alex Stoenescu – el a confirmat în mare parte informaţiile lui Dinu – a afirmat dezinformările şi diversiunile care au apărut pe postul naţional de televiziune şi care ar fi contribuit la escaladarea focului în seara zilei de 22 decembrie i-ar fi avut drept autori pe contraamiralul Cico Dumitrescu şi un general pe nume Tudor.

22.000 de spioni ruşi sunt acum în România

Cornel Dinu a mai afirmat că, în urma înţelegerilor dintre marile puteri, s-a decis ca după 1989 România să rămână în sfera de influenţă a Uniunii Sovietice. “În decembrie 1989 în România erau 1.100 de spioni ruşi. În 2002 erau 10.000, iar acum sunt 22.000”, a reprezentat o altă declaraţie şocantă a lui Dinu. El a explicat că spionii la care se referă sunt de fapt ruşii care deţin sau controlează direct şi indirect firme şi companii în România. “Practic, acum s-a pus în aplicare planul lui Petru cel Mare de lărgire la maxim a sferelor de influenţă, iar capitalul rusesc este prezent peste tot”, a conchis Dinu.

Cornel Dinu a intervenit telefonic la emisiunea “Naşul”, de la B1 TV, în cadrul dezbaterii pe tema evenimentelor din decembrie 1989, dezvăluind elemente noi despre cursul acţiunilor din seara zilei de 22 spre 23 decembrie.

Discuţiile din cadrul emisiunii au abordat subiectul unei posibile solicitări ale unei intervenţii a armatei sovietice în România, de către noii vectori de putere instalaţi la conducerea ţării imediat după plecarea lui Ceauşescu din clădirea CC-ului.

Calificând evenimentele din decembrie ’89 drept o “lovitură de stat cu public”, Dinu a relatat momentele pe care le-a trăit în noul centru de putere ce îşi desfăşura activitatea în clădirea televiziunii.

Referitor la posibilitatea intervenţiei armate a sovieticilor în România, Dinu a declarat că are informaţii că, într-un răstimp oferit de nefuncţionalitatea sistemului de supraveghere aeriană a României (de circa o oră ), s-a produs undeva “în munţi” un desant de trupe OMON – trupe speciale ale armatei sovietice.

Dinu a declarat că au existat discuţii privind intervenţia acestor trupe în teatrul de luptă izbucnit în România în seara zilei de 22 decembrie 1989, cu unul din consilierii Ambasadei Uniunii Sovietice, în absenţa din România a ambasadorului Evgheni Tiajelnikov,

Dinu a mărturisit că discuţiile purtate cu consilierul sovietic au avut loc în biroul de la etajul 11 al Televiziunii Române, în noaptea zilei de 22 spre 23 decembrie 1989, undeva în jurul orelor 3-4. El a spus că în încăpere se aflau mai multe persoane, dintre care i-a enumerat pe Petre Roman, Ion Iliescu, Silviu Brucan, Mihai Bujor, Petre Constantin (directorul Televiziunii la acel moment) şi Nina Iliescu.

Dinu a spus că dialogul telefonic s-a purtat în limba rusă. Dipomatul sovietic a informat noua conducere română despre imposibilitatea acordării unui ajutor militar, precizând faptul că nu există disponibilitatea utilizării intervenţiei trupelor de elită OMON, care sunt debarcate şi care puteau ajunge la Bucureşti într-un interval de maxim două ore.

Conform lui Cornel Dinu, în dialog, din partea română au discutat Ion Iliescu şi Petre Roman. Referitor la Petre Roman, Dinu a afirmat că a remarcat exprimarea extrem de fluentă a acestuia în limba rusă, şi că a intervenit de mai multe ori în cadrul discuţiei cu diplomatul rus, fiind cel care cerea cu insistenţă ajutorul trupelor sovietice .

Dinu a povestit că Ion Iliescu, care şi-a păstrat tot timpul cumpătul, a luat legătura cu generalul Victor Stănculescu, aflat în acel moment în centrul de comandă al Marelui Stat Major al Armatei Române, şi că acesta ar fi dezavuat orice intervenţie militară străină, dar a cerut un scurt răgaz pentru a confirma ferm acest lucru. După zece minute, Victor Stănculescu a declarat că situaţia este sub control şi că nu se pune problema solicitării vreunui ajutor militar din partea sovieticilor, şi că “ne descurcăm prin forţe proprii”.

Cornel Dinu şi-a reamintit de intervenţia Ninei Iliescu, pe care a caracterizat-o drept “o femeie extraordinară”, care i-ar fi spus soţului său: “Ionele, orice, să nu care cumva să vină ruşii, ne descurcăm singuri!”.

Întrebat despre implicarea lui Silviu Brucan în negocierea cu sovieticii, Dinu a mai declarat că acesta a ieşit de mai multe ori din încăpere, şi că, înainte de episodul relatat, a surprins un dialog telefonic al acestuia, purtat în limba engleză, şi din câte şi-a dar seama, la celălalt capăt al firului era cineva din Ambasada SUA la Bucureşti.

În stilul său maliţios, Cornel Dinu a caracterizat persoanele prezente în biroul de la etajul 11 al televiziunii, drept “o adunare de sacouri şi pulovere”, afirmând: “eu eram în sacou, ca Brucan”.
El a spus că niciunul din cei prezenţi nu vedea ca un potenţial pericol în subminarea autorităţii venind din partea celuilalt grup, constituit în clădirea CC-ului, exprimând părerea că “jocurile erau deja făcute”. El a menţionat că a fost prezent în televiziune din după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, până la ora 7,30 a zilei următoare.

Dinu şi-a mai exprimat părerea că în cadrul întâlnirii de la Malta dintre Bush şi Gorbaciov au fost delimitate noile sfere de influenţă are marilor puteri, şi că acolo a fost stabilit şi scenariul pentru România. “La Malta, Bush şi Gorbaciov au stabilit că trebuie schimbată toată figuraţia, în momentul acela s-a stabilit în ce sfere de influenţă va rămâne România şi cine va organiza lovitura de stat cu public. Americanii s-au ferit, au venit cu nişte sârbi, cu nişte unguri la Timişoara să spargă vitrine. Şi-au mai rămas ruşii”, a declarat Cornel Dinu.

Dinu a mai declarat că autor al Comunicatului FSN, şi al celor zece puncte ale programului de restructurare a societăţii româneşti, a fost juristul Ion Traian Ştefănescu, prim-secretar în judeţul Dolj, care l-ar fi dictat prin telefon, din arestul garnizoanei Craiova lui Mihai Montanu, pe acest tipar fiind efectuate modificări minore de către Dumitru Mazilu.

Dinu a evocat şi un alt moment ce poate elucida, în viziunea sa, evoluţia post-decembristă a societăţii româneşti. Este vorba de discuţia din 11 ianuarie 1990, dintre ambasadorul Uniunii Sovietice, Evgheni Tiajelnikov şi Ion Traian Ştefănescu, în care primul îi mărturisea celui de al doilea că misiunea sa în România s-a terminat, şi că, în virtutea relaţiei dintre ei, Ştefănescu susţinându-şi doctoratul în URSS chiar cu Tiajelnikov, îi recomanda şi acestuia să se retragă din viaţa publică.
Dinu vede în această întâmplare un indiciu privind intenţiile sovietice de a elimina din zona publică intelectualitatea de orientare comunistă, cea care ar fi asigurat o tranziţie de catifea, după modelul fostelor tări socialiste. Dinu spune că, premergător evenimentelor din decembrie ’89, misiunea lui Tiajelnikov în România a constat în îndepărtarea acestui tip de intelectuali din cercul lui Ceauşescu, şi implicit din zona puterii, cu potenţial de a o prelua, “inteligenţa patriotică cu care se înconjurase Ceauşescu a fost distrusă de Tiajelnikov”, şi-a exprimat părerea Cornel Dinu. .

Referitor la strategiile implicate în derularea evenimentelor din decembrie ’89, Dinu a declarat că dacă în acea perioadă estima o prezenţă a 1100 de agenţi KGB în România, numărul acestora crescut la 10,000 în 2002, şi că principalul scop a fost acela de acaparare al proprietăţii asupra părţii mai interesante a industriei româneşti.
“Acum au pus mâna pe o mare parte din industria interesantă a economiei, ruşii nu se duc de la gurile Dunării, nu poţi să te baţi cu ursu’, findcă îţi da cu laba de nu te vezi, acesta e testamentul lui Petru cel Mare.
Nu mai este valabil dictonul dezbină şi stăpâneşte, este dezbină şi distruge, nu o să scăpăm niciodată din zona asta de confluenţă a trei imperii, Imperiul austriac a revenit în istorie, dar sub capital rus”, a concluzionat Cornel Dinu.

Întrebat de către cei prezenţi în emisiune de ce a făcut aceste dezvăluiri, Dinu a replicat: “ei n-au voie să vorbească, că erau în pulovăr, eu am voie fiindcă eram în sacou”.

Generalul Stănculescu: “La 13:30 am hotărât răsturnarea lui Ceauşescu de la putere”

Scriitorul Alex Mihai Stoenescu a adunat într-un volum, care tocmai a fost lansat, convorbirile pe care le-a avut despre evenimentele din Decembrie 1989 cu generalul Victor Stănculescu.

Cartea “În sfârşit adevărul…”, apărută la Editura RAO, aduce în prim-plan, pentru prima dată, teme precum colaborarea dintre generalul Stănculescu şi serviciile secrete occidentale şi maghiare, dar şi contextul loviturii de stat pe care cel care a preluat portofoliul ministrului Apărării în ziua de 22 decembrie 1989, după moartea generalului Vasile Milea, a dat-o.

● Răzvan Belciuganu

MESAJUL KGB, PRIMIT LA BALATON
“(…) Era mai întâi întâlnirea cu omologul meu ungar de la Direcţia de Înzestrare (n.a. – generalul Victor Stănculescu şi-a petrecut vacanţa din vara lui 1989 la Balaton, în Ungaria). El a venit apoi cu Karpati, care era atunci şef al MSt-M ungar. (…)

AMS: Karpati a venit atunci la dvs. însoţit de un colonel sovietic, şeful KGB pe zona de Est.

VAS: Chestia asta am aflat-o ulterior, că răspundea de toată zona de Est. A mai venit atunci şi şeful Direcţiei de construcţii a lor, care, săracu’, a şi murit înecat în mare după scurt timp. Şeful acela de la KGB ocupa o zonă mai mare, nu putea să fie numai al Ungariei, era prea puţin pentru importanţa pe care o avea. Cred că acoperea zona Cehoslovacia, Ungaria, Iugoslavia şi probabil şi pe noi. (…)

AMS: Aducea vorba despre Ceauşescu?

VAS: (…) S-a discutat altceva: Ce facem, că soarta comunismului este pecetluită! Şi dădea exemplul lor că, încă din 1954, au încercat reforma, dar noi am stat deoparte, că atunci când a fost presiunea pe Cehoslovacia iar am stat deoparte, că românii au o tradiţie în a nu accepta sistemul sovietic ca atare, să ne comande, şi prin urmare va fi greu să pătrundă în România ideile lui Gorbaciov. El era preocupat de faptul că liberalizarea gorbaciovistă va fi respinsă de români, pentru că ei resping tot ce vine de la Moscova, din principiu. Or, acum era altceva, era adevărata reformă a sistemului. Cam asta a fost tema.

El părea să spună că regimul în sine, şi al lor, şi al nostru, nu e bun. Asta s-a discutat. El tot repeta: «În ’54 nu v-aţi băgat, în 1968 nu v-aţi băgat, dar neutralitatea asta ar trebui acuma să fie reconsiderată şi să gândim împreună ce să facem. Regimul începe să slăbească şi societatea nu va aştepta. Trebuie să faceţi ceva, să cooperaţi». (…) Probabil că se întrevedea un rezultat prin Gorbaciov. Mai pe româneşte, concluzia era că de data asta Gorbaciov va sparge băşica.”

“COŞUL CU FRUCTE” AL ATAŞATULUI MILITAR UNGAR
“(…) Aradi vorbea româneşte perfect, am discutat cu el de câteva ori, mi-a povestit cum a trăit în România şi cum a ajuns apoi în Ungaria. L-am simpatizat. Mi-am dat seama că vrea să afle mai mult despre noi, ştiam că are nevoie să obţină anumite informaţii, i-am dat exact ce ştiam că avea nevoie să obţină, nu i-am dat nimic în plus, care să penetreze în interior. Aveam destule variante pentru străini, să le dau ce voiam eu, nu ce voiau ei.

AMS: Ce v-a cerut Aradi?

VAS: Aradi a spus: «Domnule general, ce facem mai departe?». «Ce să facem?» – zic. «Păi, mi s-a spus că s-a discutat cu dvs. în trecut…»

AMS: Discuţia de la Balaton.

VAS: Exact! «Trebuie să ne unim ca să ieşim din această încurcătură care se cheamă boala comunismului.»

AMS: Asta face legătura foarte clar între contactul de la Balaton şi misiunea lui Aradi.

VAS: (…) Şi eu i-am răspuns: «Măi, Aradi, ce putem să facem noi? Să aşteptăm, că n-avem cum să începem noi doi, suntem prea jos. La Ialta cei doi au hotărât ce vor face cu Europa. Se vor întâlni din nou ca să hotărască. După aia vine rolul oamenilor care să facă operaţia în sine. Asta trebuie făcut. Să vedem. Nu pot să garantez la ora actuală că vom reuşi numai noi doi. Eventual, tu ai legătura pe o parte, eu am legătura pe altă parte. Ce facem? Tu ştii că şi la tine, şi la noi toată lumea este cu ochii pe ăştia care suntem de origine burgheză».

A fost o discuţie care, în primul rând, nu a fost înregistrată, sigur, că nu aveau cum, pentru că eu controlam biroul periodic, să nu-mi apară ceva. Şi în al doilea rând, nu a existat nici un schimb de documente, lucru care ne-a ferit de orice încurcătură.”

AMENINŢAREA LUI GORBACIOV
“(…) Două momente îmi aduc aminte. Primul, atunci când a venit Gorbaciov în România. Am aflat că a fost scandalul ăla mare între Gorbaciov şi Ceauşescu, s-au contrat foarte dur. Ceauşescu i-a reproşat lui Gorbaciov că distruge comunismul. Când a plecat la Moscova, Gorbaciov îi spune secretarului- adjunct cu propaganda de la ruşi, nu-mi amintesc acum exact numele, îi spune: «Acest Ceauşescu va termina rău!». (…) Noi am avut mai multe întâlniri cu sovieticii.

Ultima a fost cu Tratatul de la Varşovia, în 1989. Această întâlnire a lui Gorbaciov la Bucureşti cu Ceauşescu a fost prilejuită de întrunirea Tratatului de la Varşovia. Practic era întâlnirea noastră, a militarilor, iar delegaţii militari au comentat. (…) Atunci mi s-a spus clar: «Ciocnirea a fost extrem de dură!».

Eu am undeva notat numele acelui secretar cu propaganda care a transmis informaţia, pentru că m-a frapat ameninţarea lui Gorbaciov.”

VARIANTELE SCHIMBĂRII LUI CEAUŞESCU
“Cei de la Securitate aveau semnale din exterior, în primul rând, şi bineînţeles că ambele zone, Estul şi Vestul, se puseseră de acord şi lucrează prin oamenii lor de aici. Tot ei mi-au spus că s-au intensificat acţiunile lor la noi în ţară. (…) Mai era apoi cel care se ocupa de problemele administrative ale Securităţii şi apoi, după decembrie, a fost pus la Poliţie. El mi-a spus că îndepărtarea lui Ceauşescu se va produce la sfârşitul anului, iar acţiunea va fi a partidului. Aşa se explică de ce aşteptam Congresul ca moment al schimbării. (…) 

Pentru a scăpa, trebuia să-l debarcăm pe Ceauşescu. Securitatea ştia asta şi de aceea nu voia să se bage, pentru că nu ştia cine câştigă. Ei au aşteptat până în ultimul moment, şi asta i-a costat. A doua variantă. V-am spus: era exclusă o revoltă a populaţiei. Această variantă exista doar în planurile sovietice, care gândeau în termenii marxişti, ai maselor. Ceauşescu a fost nuca tare în jocul puterilor. O mare parte din violenţele de la noi s-au datorat faptului că Ceauşescu a fost nuca tare pe care nu o puteau sparge cu aparatul de partid.

S-a certat cu Gorbaciov, s-a certat şi cu Bush sr, i-a jignit. Cu Bush mai puţin, dar lui Gorbaciov i-a spus mai multe şi mai dure, acuze grave, care au generat răzbunări. (…) Sus, la nivel înalt în partid, existau cei care îşi dădeau seama că economia se duce. În aceste condiţii au început să aplece urechea la sovietici. Cea mai uşoară scuză era că a pus Ceauşeasca mâna pe putere. Aceasta a fost un fel de mască, de aparenţă pentru cauzele mai grave.”

ŢINTA: SECURITATEA
“Eram prieten cu ataşatul militar american la Bucureşti. Vă rog să nu-i daţi numele. Am fost la el, la reşedinţa lui, de mai multe ori, inclusiv cu ataşatul militar francez, care stătea pe Dorobanţi (…); informaţia mi-a dat-o americanul. «Fii atent, ai grijă că Securitatea trebuie să dispară!» Îmi pare rău că nu pot să vă dau amănunte mai precise, pentru că pe unele le-am uitat, pe altele am vrut să le uit. Atunci, imediat, aveam nevoie de un interlocutor ca dvs. Acum îmi este greu să-mi amintesc lucruri pe care am vrut să le uit.”

SPRIJIN IUGOSLAV, CONTRA BANAT
“La Timişoara, când a venit consulul iugoslav la Comitetul Judeţean de Partid, n-am fost prezent la discuţie, dar mi s-a spus că era foarte deranjat că este împiedicat să-şi îndeplinească misiunile. El îşi oferise ajutorul, chipurile, dar ajutorul era Banatul, vă ajutăm, dar ne daţi Banatul. Doi: am aflat mai multe date de la băieţii de la Securitate, cum a fost cu evenimentul care a inflamat fitilul de la Tökes, că asta a fost, un fitil, care a ars mai bine sau mai prost, dar a fost folosit. Veneau agenţii acolo, veneau şi plecau în schimburi.

Voiau să ştie cum decurge acţiunea, ca să poată să ducă mai departe, să împrăştie vestea şi să declanşeze acţiunea în oraş. Erau foarte mulţi străini. Au spus că au venit foarte mulţi bărbaţi în maşină, în excursie, fără nici o femeie sau copil. Domne, zic, chiar aşa?! Pe vremea aia nu eram familiarizaţi cu fenomenul gay. Ca militar, eram printre primii care îşi puteau da seama că ăştia au venit cu misiune, n-au venit să se plimbe. (…) Au fost prinşi nişte străini. Nu se ştie ce este cu ei. Erau cu documente de tranzit sau de concediu.

Când îi întrebau, ei răspundeau că li s-a comunicat că Timişoara este cel mai vechi oraş din Europa unde s-a introdus iluminatul cu gaz, tramvaiul şi nu ştiu mai ce.”

“TRĂDAREA” LUI MILEA
“Milea a făcut un gest care văd că nu este înţeles. Pe 22 dimineaţă, Milea a ieşit în stradă la trupe şi le-a spus: «Măi, vedeţi, nu care cumva să trageţi!», după ce noaptea trăseseră la ordinul lui şi omorâseră oamenii de la Universitate. Milea era însoţit de aghiotantul de la Direcţia a V-a a Securităţii. Până a ajuns sus, bineînţeles că tovarăşul a aflat de «trădarea» lui Milea. Imediat ce a venit sus, i s-a dat ultima lovitură. (…) Trebuie să se înţeleagă faptul că, în acel moment, cei doi, Ceauşescu şi Milea, rămăseseră izolaţi.

Activiştii de partid fugeau ca potârnichile, Securitatea nu mai executa ordinele, Ceauşescu nu-l mai avea decât pe Milea pentru continuarea acţiunii de noaptea. La ora 9:00 toate coloanele de blindate erau în mişcare, iar la ora 10:00 am găsit coloana de la Mihai Bravu intrată deja pe Olteniţei şi cobora pe Dealul Viilor. Urma un măcel, pentru că ăştia de la Mihai Bravu făceau instrucţie şi erau unitate de elită. Milea s-a dus sus, la etaj, a cerut pistolul şi s-a sinucis. A fost momentul ultim.”

ISTORIA PICIORULUI ÎN GHIPS
“Ceea ce este important constă în faptul că în 1989 eu eram deja convins că România trebuie să scape de Ceauşescu şi că eu însumi pot face ceva. Acest gând a fost foarte puternic în avion, când mă întorceam de la Timişoara. Atunci m-am gândit pentru prima dată că pot face chiar eu ceva şi pot fi eu alesul, ca să zic aşa. (…) În avionul care mă aducea la Bucureşti de la Timişoara m-am gândit că nu trebuie să mai aştept de la alţii, ci trebuie să o fac eu.

Gândul meu a fost să mă duc acasă, să mă informez de ce se întâmplase la Bucureşti în lipsa mea şi apoi să merg la minister pentru a organiza ceva. Apoi evenimentele au luat alt curs. (…) M-am gândit să repet cumva figura de la Timişoara, să nu mă duc în faţă, să întârzii cât mai mult prezenţa mea acolo, unde mi se cerea. Eu am răspuns mai întâi că mă duc la minister. Şi mi se spunea: Nu, vino încoace, la CC! Discuţia a fost şi cu Milea, şi cu ofiţerul operativ pe minister. (…)

Atunci a fost ideea, care n-a fost a mea, a fost a soţiei mele, care mi-a strigat la un moment dat: «Îţi dau cu o vază de cristal în cap şi te bag în spital». şi de aici mi-a venit ideea de a mă duce la Spitalul Militar şi să mă imobilizez cumva.”

FUGA CU ELICOPTERUL A CEAUŞEŞTILOR
“Ceauşescu mi-a spus: «Milea a fost trădător, te-am chemat ca să preiei comanda Armatei, vezi unde sunt trupele care am ordonat să vină în piaţă să împrăştie mulţimea». S-a exprimat apoi ca în Biblie: «Mergeţi şi opriţi», astfel încât eu am putut interpreta dacă să opresc mulţimea sau trupele. Aşa am înţeles eu. (…) M-am dus la Tufan şi am oprit cele două coloane blindate care veneau. După aceea am coborât şi i-am spus că o să vină, că o să sosească şi că ar fi bine să nu rămână în sediu, pentru că este periculos. Va fi o acţiune sângeroasă în piaţă şi nu e bine să fie prezent. (…)

Urmau să sosească ăia pe care îi chemase Milea şi care trebuiau să măcelărească mulţimea. Că ăsta era ordinul lui. Şi atunci mi-a venit ideea: Dar dacă ăsta fuge pe unul dintre coridoare, pe unde îl găsesc? Asta a fost pe moment, pe urmă mi-a venit în minte legenda lui Anteu, desprinderea de pământ. Atunci i-am spus: «Vă propun să aducem două elicoptere». «Da.» «Da, dar trebuie să-mi dea şi Neagoe acordul.» Ceauşescu a aprobat: «Vorbeşte cu Neagoe». Era dubla decizie la o operaţiune de evacuare a şefului statului. I-am spus lui Neagoe, acesta a fost de acord, repede, că şi el voia să o rupă de acolo, să plece, să dispară. Am sunat la gen. Rus şi i-am cerut elicoptere.”

OFICIALIZAREA LOVITURII DE STAT
“Am ajuns la minister pe la 13:05 sau 13:07. Am chemat doctorul să-mi taie ghipsul, pentru că mă omorâse piciorul de durere. (…) M-am dus la cabinet şi acolo l-am găsit pe Ilie Ceauşescu. Insista să stea acolo lângă mine, la cabinetul ministrului. El se considera ministru în locul lui Milea. I-am spus: «Nicolae Ceauşescu a plecat, dau ordin acum ca toate forţele să intre în cazărmi». El a ripostat că nu e bine, că a dat ordin să se execute numai ordinele comandantului suprem şi e stare de necesitate. (…)

Atunci am chemat ofiţerul operativ: «Camera ta e liberă?». «Da.» «Condu pe tovarăşul general în cameră şi acolo o să stea sub pază.» (…) Am început să dau telefoane, să vorbesc cu comandanţii de armate, să văd care este situaţia în zona respectivă. (…) La 13:30 am hotărât să oficializez răsturnarea lui Nicolae Ceauşescu de la putere.»”

LISTA SCURTĂ A PUTERII
“I-am vorbit politicos (n.r. – lui Ion Iliescu, cel care îl sună pe generalul Stănculescu la ora 13:40), cu condescendenţa faptului că ştiam că a fost adjunct la Timişoara, prim-secretar la Iaşi, apoi coborât de Ceauşescu. L-am informat despre lucrurile principale: că am oprit coloanele, că pe Ceauşescu l-am evacuat şi că este la Snagov, că am ordonat ca toate unităţile să treacă în cazărmi şi că sunt probleme la Sibiu, cum îmi raportase Dragomir – fals, cum aveam să aflu mai târziu -, şi că eu sunt la minister la cabinetul ministrului.

Atunci i-am cerut să vină la minister pentru a-i putea asigura protecţia. Între timp luasem legătura cu cei de la CC şi aflasem de mişcările lui Dăscălescu, cel care voia să formeze un guvern cu care să continue ideile lui Gorbaciov. A fost un moment care a dezvoltat ideea că Iliescu ar putea fi unul dintre succesorii lui Ceauşescu, din rândurile de jos ale partidului. În al doilea rând, pot să spun că mă sunase şi Sergiu Nicolaescu, şi aşa i-am chemat pe amândoi la minister, să ne sfătuim ce să facem. Am chemat şi şefii unor structuri, Minister de Interne, Justiţie. În mintea mea, numirea lui Iliescu drept succesor era o posibilitate, dar nu sigură. Încă ezitam… (…)

Atunci, la telefon, mi-am zis că ăsta poate să fie un om care să preia conducerea politică după Ceauşescu. Am făcut legătura cu ce ştiam din trecutul lui. (…) Nu mi l-a nominalizat nimeni. Eu mă grăbeam să găsesc un lider politic, pentru că îmi dădeam seama că eu nu pot să fac ceea ce doream cu Armata, pentru că generalii erau speriaţi, panicaţi. Nu mai puteam să contez pe o serie întreagă de generali, care umblau acum prin mulţime să spele ruşinea represiunii. (…) Eram pregătit moral şi profesional să preiau puterea în ţară, să asigur tranziţia şi liniştirea populaţiei, dar, când am încercat să fac ceva, m-am lovit de incapacitatea generalilor, mai toţi compromişi, de a acţiona.”

ILIESCU, ALESUL LUI STĂNCULESCU
“(…) M-am interesat şi aşa am aflat că Verdeţ făcea lista guvernului şi i-a propus lui Iliescu să fie ministrul Culturii. Urmăream să văd care învinge. Eram sunat în permanenţă. (…) Eu l-am ales pe Iliescu. Mi s-a părut mai puţin periculos. (…) Verdeţ şi Dăscălescu voiau să repună în funcţiune Marea Adunare Naţională, ceea ce însemna al doilea pol de putere în stat. Eu alesesem Iliescu. (…) Era o alternativă care l-ar fi scos pe Iliescu din joc, dar era o alternativă de continuare a sistemului. Pe de altă parte, eu nu aveam nevoie de o îndepărtare legală a lui Ceauşescu de la putere, pentru că tocmai îl îndepărtasem prin lovitură militară şi îl ţineam legat într-o unitate militară.”

EXECUŢIA DE LA TÂRGOVIŞTE
“I-am întrebat: «Cum o finalizăm, judecata? Îl băgăm la puşcărie, îl punem în domiciliu forţat, cum a făcut şi el, sau îl terminăm?». (…) Cred că a răspuns fiecare: categoric a fost Brucan, Voican a fost pentru suprimare, Iliescu a fost mai ezitant. (…) Brucan a şi spus: «Ideea este bună, aşa trebuie făcut. Orice revoluţie trebuie să ia capul şefului statului». A început el cu teoria, cu Carol al II-lea al Angliei, cu ţarii Rusiei… Brucan mi-a mai spus atunci: «Dacă ăsta rămâne ca monument în memoria oamenilor, s-ar putea să le pară rău la un moment dat şi să se întoarcă împotriva noastră».”

Militaru pregătea o nouă lovitură de stat
“În perioada de până în 18 februarie, Militaru a făcut numiri, şi-a adus generalii complici din primele zile şi le-a dat nişte sarcini personale. Aproape pe regiuni istorice. Ajung la Palatul Patriarhiei, unde fusese Marea Adunare Naţională, la biroul lui Iliescu, şi Petre Roman îmi spune: «Dragă, vrem să te numim ministrul Apărării Naţionale». Şi eu îi răspund a treia oară: «Domne, v-am spus că nu vreau să mă mai întorc». Şi urmează fraza: «Eu la ora 18:00 l-am chemat pe Militaru şi l-am obligat să semneze demisia.

Am vorbit cu Coposu şi cu Câmpeanu, au fost de acord şi am semnat decretul». Iar eu am avut replica: «Atunci de ce mă mai întrebaţi dacă vreau?». Eu nu m-am mai văzut cu Militaru, el a părăsit ministerul înainte să vin eu. În spatele biroului era casa de fier a ministrului şi am dat telefon, l-am întrebat pe – aghiotant, pe secretar: «Unde sunt cheile?». Mi-au răspuns: «A plecat ministrul Militaru cu ele». I-am dat telefon, o dată, de două ori, de trei ori. Îi spuneam: «Adu cheile». Văzând că nu vine, presat de timp şi de faptul că nu ştiam ce e acolo, după vreo săptămână m-am suit în maşină şi m-am dus la el acasă. (…)

Eu intru la Militaru şi îi spun: «Domne, trebuie să-mi dai cheile, că eu nu ştiu ce ai lăsat acolo. Vreau să ştiu ce se întâmplă în spatele meu». Şi el îmi spune: «Eu ţi le dau, dar te rog foarte mult nu schimba nimic din planurile pe care le-am făcut şi nu schimba nimic din comandanţii centrelor militare, pentru că ăştia, în concepţia mea, sunt viitorii prefecţi de judeţe». Se produsese schimbarea administrativă şi eram deja cu prefecţii. «Iar Armata are planurile ca să ocupe principalele obiective din marile oraşe.» Deci el a mizat pe o treabă, care însemna inclusiv darea deoparte a lui Iliescu şi a celor care luaseră oficial puterea de la mine. (…) Militaru pregătea o lovitură militară în martie. A doua.”

 Omul de legătură sovietic al lui Vasile Ionel
“Eu am cerut la şedinţa de la 8 iunie 1990, parcă, lui Roman să plec de la minister, dar să plece şi Vasile Ionel. Mai întâi a fost cu Militaru, când am anunţat eşarfa galbenă (n.r. – codul de recunoaştere a elicopterelor care aduceau la Târgovişte completul de judecată pentru soţii Ceauşescu). (…) Şi Militaru a dat ordin să ne doboare, deşi se ştia parola. După ce îl executasem pe Ceauşescu, Militaru a vrut să şteargă urmele. (…) Când l-am trecut în rezervă pe Militaru, am trecut în rezervă şi pe toţi cei pe care îi adusese din rezervă în zilele alea. Deci, şi pe Vasile Ionel. Şi Iliescu a aprobat lista, fără Vasile Ionel, pe care l-a pus consilierul lui. Poftim! (…)

Am primit odată informaţia că (n.r. – Vasile Ionel) o primea pe rusoaică, amanta lui, pe şantierul de la Canal şi pleca aia cu vapoarele încărcate din România. Când Ionel era şeful Canalului şi s-a plâns pe urmă că, la inaugurare, Ceauşescu nu l-a invitat pe navă. S-a ştiut toată treaba cu amanta rusoaică, cetăţean sovietic, că venea, stătea cu el câteva zile şi pleca încărcată, cum se spune. (…) Venea acolo, la Canal, unde aveau o garsonieră, rămânea noaptea la el. Aia venea, pleca, iar venea, iar pleca. (…) Nu putea să fie decât un om de legătură. Aia nu venea de dragul lui, ci de dragul misiunii pe care o avea.”

Generalul Victor Atanasie Stănculescu povesteşte în cartea „În sfârşit, adevărul…”, cum a fost plănuită, împreună cu serviciile secrete ruseşti, „lovitura de stat” din decembrie ’89.

Epoca lui Nicolae Ceauşescu s-a terminat printr-o lovitură militară clasică pusă la punct de serviciile secrete ruseşti, KGB (serviciul secret sovietic) şi GRU (serviciul de informaţii militare), cu ajutorul ofiţerilor români, susţine generalul Victor Atanasie Stănculescu, personajul- cheie al evenimentelor din decembrie ’89, într-o carte care se lansează astăzi: „În sfârşit, adevărul… Generalul Victor Atanasie Stănculescu în dialog cu Alex Mihai Stoenescu” (RAO).

Volumul
reuneşte cinci interviuri pe care Stănculescu i le-a acordat istoricului, primul în 2004, celelalte patru în 2009, şi ultimul chiar pe 30 noiembrie anul acesta, în Penitenciarul Jilava.

„Sunt dezvăluiri ale lui Stănculescu despre faptul că a ştiut ce urmează să se întâmple.

Răsturnarea lui Ceauşescu a fost hotărâtă în străinătate de sovietici şi americani, iar el a fost informat în legătură cu tot.

Descrie inclusiv o întâlnire pe care a avut-o la lacul Balaton, în Ungaria, cu şeful KGB. Ştia inclusiv faptul că va fi un conflict între Armată şi Securitate”, spune istoricul Alex Mihai Stoenescu, autorul unei alte cărţi recent lansate la RAO, „Cronologia evenimentelor din decembrie 1989”.

Soarta regimului comunist din România s-a decis undeva la Moscova şi Washington, iar unul dintre pionii-cheie ai loviturii care urma să-l îndepărteze pe Ceauşescu de la putere era Victor Atanasie Stănculescu, pe atunci prim-adjunctul ministrului apărării.

În primăvara lui 1989, fostul general a mers în „vacanţă” cu soţia şi fiica la lacul Balaton din Ungaria. În aceeaşi „excursie” au venit şeful KGB-ului pe Europa de Est şi şeful Marelui Stat Major maghiar, Karpati Ferenc, care au discutat problema „Ceauşescu”.

„Acest Ceauşescu va termina rău!”

Şeful KGB „era preocupat de faptul că liberalizarea gorbaciovistă va fi respinsă de români, pentru că ei resping tot ce vine de la Moscova, din principiu. El tot repeta: «Trebuie să faceţi ceva, să cooperaţi »”, îşi aminteşte Stănculescu.

Ca urmare a acestei întâlniri, despre care generalul refuză să dea multe detalii în carte, a fost contactat în septembrie 1989 de ataşatul militar ungar, Şandor Aradi – „mi-a fost prezentat de foşti ofiţeri ai UM 0110 (unitatea anti-KGB a Securităţii – n.r.) ca un agent cu putere extraordinară de penetrare în România”.

Aradi a spus: „Mi s-a spus că s-a discutat cu dv. în trecut. (la Balaton – n.r.). Trebuie să ne unim ca să ieşim din această încurcătură care se cheamă boala comunismului”. Mai mult, lui Stănculescu i s-a comunicat că, după întâlnirea lui Mihail Gorbaciov cu Ceauşescu, pe 4 decembrie 1989, când dictatorul român l-a acuzat că „distruge comunismul”, preşedintele rus s-a întors la Moscova şi i-ar fi spus secretarului- adjunct cu propaganda: „Acest Ceauşescu va termina rău!”.

GRU şi KGB au decis execuţia dictatorului

Decizia de suprimare a lui Ceauşescu a venit pe linia serviciilor secrete sovietice?, e o întrebare a istoricului Alex Mihai Stoenescu, la care fostul general răspunde scurt: „GRU şi KGB combinaţi”.

La începutul lui decembrie, trupele spe ciale ale Direcţiei Principale de Informaţii (GRU) a Statului Major al Armatei Rusiei, numite Speţnaţ, au intrat în ţară.

În sprijinul lor, a fost declanşată o diversiune electronică aeriană, care bruia sistemul de apărare de la sol. „Era prea complexă ca să fie făcută de ai noştri”, spune Stănculescu şi recunoaşte că era instalat de sovietici „pentru a le facilita mişcările şi pentru amplificarea panicii generale şi acţiunii împotriva regimului”.

Iniţial, după planul convenit dinainte cu serviciile secrete străine, acţiunea trebuia pornită din ţară, în noiembrie, imediat după Congresul al XVI-lea. „Eu vă mărturisesc că la sfârşitul lui noiembrie eram descumpănit. Nu ştiam cine va face pasul. L-au făcut sovieticii”, declară generalul, adăugând că nu s-a acţionat de frica Securităţii.

„Securitatea va fi tocată”

Colaborarea dintre ruşi şi americani e confirmată într-un alt pasaj. Cu puţin înainte de evenimentele din decembrie, Victor Stănculescu şi-a scos fiica şi ginerele din structurile operative ale Securităţii, „ca să nu fie tocaţi”. „Securitatea va fi tocată”, îi avertiza generalul.

Având Securitatea în spate, Ceauşescu ar fi fost încă protejat, aşa că se hotărâse eliminarea ei. Informaţia i-a fost dată de ataşatul militar american la Bucureşti.

„Vă rog să nu-i daţi numele. Am fost la reşedinţa lui de mai multe ori, inclusiv cu ataşatul militar francez (…) Informaţia mi-a dat-o americanul. «Fii atent, ai grijă că Securitatea trebuie să dispară!». Îmi pare rău că nu pot să vă dau amănunte mai precise, pentru că pe unele le-am uitat, pe altele am vrut să le uit”, precizează Stănculescu în interviu.

CINE AU FOST TERORIŞTII

KGB şi GRU au tras în Bucureşti şi în Timişoara

Un alt subiect care ocupă câteva pagini ale cărţii e legat de una dintre marile necunoscute ale Revoluţiei: „Cine au fost teroriştii?”. O întrebare pe care generalul Victor Stănculescu o lămureşte pe jumătate: „Fenomenul terorist a avut două componente. Componenta externă, sovietică, şi componenta internă, a celor care au acţionat ca oameni care, văzând că regimul a fost răsturnat, trebuiau să facă reacţia la această acţiune. Teroriştii prinşi la noi, la Armată, şi dovediţi au recunoscut că au plecat şi ofiţeri din unităţi. (…) Au dispărut un timp şi pe urmă au revenit în unităţi. Şi nu se ştie ce au făcut în timpul ăsta”.

Acesta citează documente din arhivele sovietice, cercetate în Rusia, potrivit cărora „KGB şi GRU, şi ei au tras de pe nişte înălţimi, şi la Bucureşti, şi la Timişoara, peste trupe, ca să incite şi mai mult populaţia, ca să mărească amploarea mişcării de protest”.

Pe de altă parte, fostul general recunoaşte că au existat formaţiuni militare care primeau misiuni direct
de la Comitetul Central şi care erau dirijate prin Secţia Militară, care ar fi putut lua apărarea lui Ceauşescu.

„Nu ştiam prea multe, dar ştiam că s-a făcut ceva. Ca să aflu mai târziu că au existat nişte oameni puşi deoparte să nu fie concentraţi, să nu fie mobilizaţi, să nu fie trimişi pe front, din partea activă şi din rezerva Armatei sau din rezerva statului, pentru că erau şi activişti acolo. Totdeauna apăreau scutiri masive, câteva sute la o unitate, din care aduceai – erau retrageri discrete din programul
normal”.

În acele zile, au fost prinşi militari cu ordine de deplasare în alb, eliberaţi imediat. „Eu am avut în mână lista cu 1.015 terorişti capturaţi, care erau terorişti de adevărat, identificaţi de forţele militare. Mi s-a raportat că au fost predaţi şi se află la poliţie. De acolo au dispărut, s-au evaporat şi nu mai există nimeni. Sistemul care trebuia să se protejeze a funcţionat, pentru situaţia extremă de capturare”.

Mai exact, precizează generalul, „cine trebuia l-a declarat arestat din greşeală”. Drept terorişti au fost luaţi şi ofiţeri ai Academiei Militare care, în urma unor ordine confuze, ar fi împuşcat 38 de oameni în noaptea de 21 spre 22 la baricada de la Intercontinental.

SOLUŢII EŞUATE

„În 1991, CIA mi-a propus să candidez”

În apropierea puterii – garantată pe de o parte de faptul că fusese ales de serviciile secrete străine drept unul dintre pionii principali în schimbarea regimului, pe de alta de faptul că Nicolae Ceauşescu încă avea încredere deplină în el – planurile lui Victor Atanasie Stănculescu au luat proporţii.

După sinuciderea generalului Vasile Milea, Ceauşescu îl voia pe Stănculescu locţiitor în funcţia de ministru al apărării, însă Ion Iliescu l-a numit ulterior pe Nicolae Militaru. Stănculescu era cel care orchestrase însă, în prima fază, lovitura de stat.

El ordonase preluarea controlului Consiliilor Judeţene de Partid din ţară, retragerea blindatelor din faţa Comitetului Central (CC), aducerea elicopterelor, şi îi sugerase lui Ceauşescu să plece din sediul CC. O lovitură militară clasică.

„M-au invitat la aşa-zisul Institut al Revoluţiei şi am refuzat, pentru că, aşa le-am spus, nu vreau să particip la scrierea istoriei lui Iliescu. Lucrurile nu s-au petrecut cum le fabrică ei acolo”, mărturiseşte Stănculescu în carte. Totodată, generalul recunoaşte in direct, forţat de mărturiile unora dintre cei implicaţi la Timişoara, aduse ca dovadă de Alex Mihai Stoenescu, faptul că a ordonat ca muncitorii din întreprinderi să fie lăsaţi să iasă pe străzi, manifestaţia luând astfel amploare.

Înainte ca Ion Iliescu să intre puternic în cărţi, planurile pentru România de după Ceauşescu arătau, cel puţin în varianta lui Victor Stănculescu, altfel: „Principalul scenariu era cel după modelul portughez, adică un regim militar de scurtă durată, urmat de un regim democratic sprijinit de armată. Tot acum o să vă spun că exact asta s-a întâmplat, dar tovarăşii nu vor să recunoască. Mă gândeam dacă pot, perioada aceasta să-i spunem de tranziţie, s-o rezolv în stilul unor situaţii similare din Grecia
sau Portugalia, pe care le-am trăit, pentru că eu am fost acolo imediat după acţiunile militare. La trei luni am fost în Lisabona, după ce l-au dat jos pe Caetano şi guvernarea Salazar şi maiorul acela a acţionat în numele Armatei”.

E vorba de lovitura de stat din 1974 şi Mişcarea Forţelor Armate. În fruntea statului s-ar fi instalat chiar Stănculescu: „Eram pregătit moral şi profesional să preiau puterea în ţară, să asigur tranziţia şi liniştirea populaţiei, dar când am încercat să fac ceva, m-am lovit de incapacitatea generalilor de a acţiona”.

O a doua şansă de prelua cea mai înal tă funcţie în stat i s-ar fi oferit în 1991. Fostul general spune că primele contacte cu americanii le-a avut prin MI6, serviciile secrete britanice, cu care avea „legături puternice”.

Potrivit propriilor declaraţii, în 2 decembrie 1991 a avut o întâlnire cu doi americani, într-un bloc din Bucureşti: un agent din CIA şi un reprezentat al Ministerului Apărării SUA: „Avem o rugăminte: o să vă întrebăm dacă vă interesează să participaţi la viitoarele alegeri prezidenţiale din România”, e propunerea pe care i-ar fi făcut-o cei doi.

Dacă ar fi spus da ar fi urmat „tatonări în lumea externă”, pentru a testa imaginea lui Stănculescu în străinătate, apoi în rândul populaţiei. Costurile: 3 milioane de dolari, pe care i le-ar fi dat partea americană.

„Noi am asigurat alegerea preşedinţilor din Columbia, din Indonezia, parcă era, dar nu vă cerem banii acum. După ce veţi fi preşedinte, ne veţi returna banii”. Am refuzat categoric. „Eu aşa ceva nu fac”, reproduce Stănculescu discuţia. Refuzul ar fi venit din temerea că nu şi-ar fi putut achita datoria.

Le Figaro: Parodia de proces a Ceauşeştilor, moştenirea unei ţări zgârcite cu amintirile – Nomenclatura comunistă “a confiscat revoluţia”

Nicolae Ceausescu

În urmă cu 20 de ani epoca Ceauşescu se încheia cu împuşcarea cuplului dictatorial în urma unei “parodii” de proces. Aceasta este moştenirea unei Românii postcomuniste zgârcită cu amintirile, scrie “Le Figaro”, în ediţia de astăzi

“Chiar dacă nu o mărturiseşte, Dan Voinea, ştie că pe 25 decembrie 1989, a devenit o marionetă a istoriei. Avea atunci 39 de ani şi era judecător de instrucţie. În ziua aceea de Crăciun, generalul Stănculescu, ministrul Apărării în abia formatul Front al Salvării Naţionale, care a preluat puterea după înlăturarea comuniştilor, i-a telefonat pentru a-i cere să participe la judecarea dosarului cuplului dictatorial, aflat în arest la Târgovişte”, scrie trimisul special al publicaţiei franceze, Arielle Thedrel.

“Dacă Ceauşecu nu era împuşcat în ’89, acum era sigur senator”

“Eu mă aşteptasem la un proces în adevăratul sens al cuvântului, însă oameni sus puşi doreau capul Ceauşeştilor. Nimeni nu mi-a spus că vor fi împuşcaţi imediat după”, declară Dan Voinea.

În total, procesul în care s-a decis executarea cuplului dictatorial a durat o oră. “Ceauşeştii au refuzat să facă apel. Au fost conduşi în curtea cazematei. Trei soldaţi au executat pe loc sentinţa”, îşi aminteşte Voinea.

Fostul procuror militar declară că moartea tiranilor nu a servit la nimic. Nomenclatura comunistă “a confiscat revoluţia”. Adaptaţi la noile vremuri, foştii comunişti deţin şi astăzi puterea economică şi politică în România. “Dacă nu ar fi fost împuşcat în 1989, Ceauşescu ar fi fost astăzi senator”, adaugă cu ironie Voinea.

Dosare dispărute

Muzicologul Ladislau-Antoniu Csendes, care conduce Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), afirmă că acest organism deţine, în prezent, aproximativ 90% din arhiva vechii Securităţi. Ţine însă să precizeze că acestă estimare este, de departe, una optimistă.

CNSAS a fost creat în 1999, însă a devenit funcţional, cu adevărat abia după preluarea puterii, în urma alegerilor din 2004 de către preşedintele Traian Băsescu.

Securitatea era un stat în stat. Pentru ea lucrau milioane de informatori, stabilise reguli absurde menite să convingă populaţia că fiecare mişcare era controlată şi supravegheată de ea. Puţinii disidenţi erau condamnaţi fie la exil, fie la domiciuliu forţat.

Istoricul Marius Oprea este absolut convins ca multe dintre dosare vechii Securităţi au dispărut. Istoricul refuză să creadă că o “maşinărie birocratică tentaculară, precum Securitatea, chiar mai paranoică decât sora ei est-germană, Stasi”, a lucrat mai puţin bine decât aceasta.

“Arhivele Stasi reprezentau 160 de kilometri liniari şi ştim că la momentul căderii zidului Berlinului, agenţii săi au distrus 20 de kilometri în două luni. Vă puteţi imagina ce s-a putut face aici în 10 ani”, a declarat Oprea, care conduce Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului.

Mungiu a realizat “Amintiri din Epoca de Aur” deoarece “comunismul a ajuns o abstracţie în România”

Într-o ţară fără tradiţii democratice, Cristian Mungiu s-a înhămat la realizarea unui film, “Amintiri din Epoca de Aur”, deoarece “în România, comunismul a ajuns o ajuns o abstracţie”. “Nimeni nu se simte responsabil de ce s-a întâmplat în trecut: Toată lumea preferă să creadă că singurul vinovat este Ceauşescu, air el este oricum mort”, a justificat Mungiu realizarea lung-metrajului “Amintiri din Epoca de Aur”.

Iliescu, un ideolog marxist fără remuşcări

La 79 de ani, Ion Iliescu, fost şef de stat, vorbeşte ca un adevărat ideolog marxist fără remuşcări. În iunie 1990, Iliescu făcea apel la minerii din Valea Jiului pentru a-i “calma” pe studenţii care protestau în Piaţa Universităţii din Capitală. Aceste “mineriade” s-au încheiat cu 60 de morţi şi sute de răniţi. Un proces menit să determine rolul jucat de Iliescu în cadrul acestor evenimente, nu a făcut altceva decât să-l “albească” pe fostul şef de stat, continuă “Le Figaro”.

De asemenea şi fostul responsabil cu afacerile externe ale Securităţii, generalul Nicolae Pleşiţă, a fost îngropat cu toate onorurile în momentul în care a decedat la 80 de ani într-un spital bucureştean. Pleşită a făcut obiectul mai multor anchete judiciare pentru atentatul din 1981 care a vizat sediului din Berlin al postului de radio Europa Liberă.

Băsescu, a ocupat în comunism un post la care doar oamenii “siguri” aveau acces

Cotidianul francez scrie că postul ocupat de actualul şef de stat, Traian Băsescu, în timpul regimului comunist, de şef al Agenţiei româneşti pentru navigatie la Anvers, era un post la care aveau acces doar oamenii considerati «siguri» de regim.

O comisie condusă de istoricul Vladimir Tismăneanu i-a cerut preşedintelui Băsescu revizuirea în scădere a pensiilor ofiţerilor poliţiei politice din perioada comunistă. Cerea comisiei a rămas fără răspuns, ca şi cum şi pentru preşedintele Băsecu este mai bine că regimul comunist să rămână o “abstracţie” pentru români, încheie jurnalistul francez.
Le Figaro

Generalul Victor Stanculescu: “A fost nevoie de atitea morti pentru ca sa fie executati Ceausestii. De ce ? intrebati-l pe Ion Iliescu” vezi minutul 00:41- Tuesday, November 3, 2009 DER SPIEGEL “Tensions were stirred up at the time to create reason to kill Ceausescu,” says former General Stanculescu, by whom? you’d have ask Iliescu” – senzational ! VIDEO!

Traducere:

In afara catorva opozanti declarati ai regimului se mai aflau generali in uniforma de gala si membri de prima marime ai partidului comunist, iar in mijlocul tuturor Ion Iliescu, odata favorit al lui Ceausescu (Who was once Ceausescu’s crwon prince) dar ulterior cazut in dizgratie. Dupa 18 ani de marginalizare, a profitat de acea oportunitate.

Ion Iliescu:
“haosul extins din decembrie 1989 a fost agravat de relatari fabricate la sediul Televiziunii controlate de lideri ai FSN, potrivit carora apa potabila ar fi fost otravita, armata era epuizata si “teroristi” necunoscuti erau in solda contrarevolutiei.”
Ion Iliescu:
“Teroristii au existat in cadrul Securitatii, armatei si fortelor speciale”
______
Cu titlul “Creating a ‘Reson to Kill Ceausescu’ scrie DER SPIEGEL
‘Tensions were stirred up at the time to create reason to kill Ceausescu,” says former General Stanculescu, by whom? you’d have ask Iliescu“
“Es wurden damals Spannungen geschürt, um einen Grund zu haben, Ceausescu umzubringen“, sagt heute General a. D. Stanculescu. Von wem? “Das muss Iliescu beantworten.”

Traducere: “Tensiunile erau exacerbate la acea vreme pentru a crea un motiv de a-l ucide pe Ceausescu”, spune Stanculescu. Intrebat “de cine?” fostul general a raspuns: “Intrebati-l pe Iliescu”.
“Der Vorwurf, den Stanculescu 20 Jahre später unausgesprochen erhebt, führt zur Kernfrage der Revolution. Wenn die “Terroristen” von den Front-Führern erfunden oder gelenkt wurden, dann war der Schauprozess gegen Ceausescu nicht nötig und der Tod Hunderter Unschuldiger ein Verbrechen, für das sich die Umstürzler zu rechtfertigen hätten
Traducere:

Este o acuzatia implicita pe care Stanculescu o aduce 20 de ani mai tarziu problemei de substanta a revolutiei. Daca “teroristii” au fost inventati sau controlati de liderii FSN, procesul-farsa al lui Ceausescu nu a fost necesar iar moartea a sute de oameni nevinovati a fost o crima pentru care liderii loviturii ar trebui sa fie trasi la raspundere.

“Securitatea l-a tinut pe Ceausescu in ignoranta privind situatia reala din tara”, a afirmat fostul general Stanculescu. A amintit ce s-a intamplat in acele ore dramatice, cand a descoperit ca tocmai a fost promovat in functia de ministru al apararii pentru a-l inlocui pe Vasile Milea.

Cei care au condus tribunalul impotriva dictatorului au sustinut ca acest lucru era necesar pentru a se pune capat violentei si anarhiei din strada. Dar de ce majoritatea celor 1.104 morti din aceasta perioada zbuciumata au murit numai dupa ce Ceausescu a fugit din capitala? Cine a tras in cine si cine a dat ordinul?, se intreaba Der Spiegel.
A existat un grup de potentiali insurgenti, veterani de partid, militari si elemente din cadrul Securitatii, care se gandisera la rasturnarea lui Ceausescu de mai mult timp.
DER SPIEGEL se intreaba “Oare aceasta echipa de contemporani abili se nimerise sa fie “in gara” atunci cand a trecut “trenul revolutiei”, asa cum a spus vicleanul Brucan mai tarziu? Sau a fost un mic grup de conspiratori loial Moscovei de la care Brucan, asa cum a sustinut, a primit binecuvantarea Kremlinului de a-l rasturna pe Ceausescu in 1988?

In prezent, Iliescu nu ar mai mentiona “obiectivele nobile ale comunismului” pe care Ceausescu le-a tradat. Dupa 1989, Iliescu a avut doua mandate si jumatate neconsecutive de presedinte al Romaniei.

Ion Iliescu: “prin autoritatea morala pe care am dobandit-o in cei 18 ani de opozant fata de Ceausescu”.
La 20 de ani de la sfarsitul dictaturii in Romania, aceasta misiune este inca controversata, subliniaza revista germana. A fost oare executia lui Ceausescu cu adevarat un punct de rascruce in calea Romaniei spre libertate? Sau a fost pacatul originar al tinerei democratii, asa cum a afirmat cu manie disidentul in exil scriitorul Paul Goma, avand in vedere ca “Ceausescu a fost furat de la cei care au suferit sub regimul lui”, in urma condamnarii secrete si a impuscarii lui.

Nicolae Ceausescu and his wife Elena share a toast in 1973. The pair were executed after being toppled from power(rasturnati de la putere)  and put on a show trial on Dec. 25, 1989. They were killed by a firing squad. DER SPIEGEL

Grigore Cartianu redactor sef Adevarul: “Recent a aparut pe agentie internationala , am printul la mine la redactie. Un reportaj facut de un ziarist american daca nu ma insel, si printre altele sta de vorba cu Stanculescu, si Stanculescu spune ceva acolo pe care nu l-am vazut in alta parte pina acum 20 de ani. Intrebat fiind; de ce a fost nevoie de atitea morti, si a spus, a fost nevoie de atitea morti pentru ca sa fie executati Ceausestii.

Reporter: cine este responsabil pentru acesti morti ca sa fie executati Ceausestii? Stanculescu; intrebati-l pe Ion Iliescu.

Nicolae Ceausescu tragea la masea, Iliescu il aplauda, Stanculescu il onora, iar Pacepa tardator ! VIDEO

Cei trei muschetari

 

Dan Voinea, sustine ca in 25 decembrie 1989 a primit ordinul prin telefon de a se prezenta la Târgovişte – Dan Voinea MINTE ! – vezi VIDEO.

Generalul Dan Voinea a făcut deunăzi o declaraţie senzaţională despre procesul lui Ceauşescu, trecută neobservată de mulţi comentatori. Generalul susţinea pentru “L’Express” faptul că a întocmit rechizitoriul de condamnare la moarte a soţilor Ceuşescu fiind convins că regimul nu va pica şi că el însuşi poate fi condamnat în orice clipă. “Eu sau el”, se întreba Voinea la 25 decembrie 1989. Chiar şi în timpul procesului sumar de la Târgovişte, susţine Voinea, se gândea cu spaimă că sunt mari şanse ca regimul “Geniului din Carpaţi” să nu se prăbuşească. În timp ce-l acuza pe Ceauşescu a cărui soartă era pecetluită, procurorul se temea că, mai devreme sau mai târziu, şi el va ajunge cu spatele la zid.

Ştia că unul dintre ei va muri

Controversatul general Dan Voinea avea 39 de ani la 25 decembrie 1989. El susţine acum pentru publicaţia franceză că în acea zi a primit un telefon pe când se afla în biroul procurorilor militari cu ordinul de a se prezenta la Târgovişte. Voinea îşi mai aminteşte – nici un magistrat nu dorea să facă parte din echipa improvizată care l-a judecat pe Ceauşescu, adaugând: “Eram conştienţi de faptul că ne găseam într-un moment crucial, istoric pentru poporul român. Era evident, având în vedere acuzaţiile, că Ceauşeştii urmau să primească pedeapsa capitală”. Generalul era convins însă că va exista o răsturnare de situaţie în favoarea regimului comunist, iar atunci când s-a aflat faţă în faţă cu Ceauşescu ştia sigur că unul dintre ei va muri. “El sau eu?”. Asta era întrebarea care-l obseda pe Voinea în acea zi.

Generalul nu regretă nimic

Voinea mai susţine pentru “L’express” că avocaţii celor judecaţi la 25 decembrie 1989 în cazarma de la Târgovişte s-au transformat în procurori, mutilând cauza din punct de vedere procedural. Nu am să insist însă asupa acestor chestiuni pentru că ele se cunosc foarte bine, dar am să las pe general să vorbească despre modul în care vede el justiţia în acel moment fierbinte. “Dar justiţia – susţine Voinea – nu s-a aplicat aici într-o situaţie de normalitate. Şi nici unul dintre noi nu are vreun regret. În acea ţară, aveam câte puţin din toate, din punct de vedere material. Dar ne lipsea esenţialul: libertatea. Libertatea de gândire. (…) Libertatea de circulaţie, de asemenea. Când a murit bunica mea, care locuia într-un sat izolat, nu am primit autorizaţie de a părăsi Bucureştiul cu trenul. (…) Ceauşescu a fost un dictator. Dacă n-ar fi fost executat, poate că ar fi cunoscut aceeaşi soartă ca şi alţi lideri comunişti şi s-ar fi adaptat regulilor democratice. Sau poate că ar fi rămas preşedintele Republicii şi în ziua de azi…”.

Au decis doar trei oameni?

Cine i-a pus de fapt pe Nicolae şi Elena Ceauşescu cu spatele la zid? Voinea, prin rechizitoriul său? Ori decizia a fost luată de alţii în spatele uşilor închise – procesul de la Târgovişte fiind doar o piesă tragică, prost jucată, în care procurorul militar de atunci n-a fost decât un simplu figurant. Revoluţionarii aflaţi în miezul evenimentelor susţin că decizia de judecare şi condamnare la moarte a lui Ceauşescu a fost luată de trei oameni: Nicolae Militaru, Silviu Brucan şi Gelu Voican Voiculescu. Alţii îi amestecă pe Măgureanu şi Stănculescu în această poveste, dar şi pe Iliescu. Cred că după 20 de ani trebuie spus un adevăr de care mulţi se feresc azi.

Îngroziţi de întoarcerea lui Ceauşescu

Chiar dacă un anumit grup dorea eliminarea fizică a lui Ceauşescu, indiferent cine făcea parte din acesta ori cine îl comanda, factorul determinant a fost presiunea populară. Nu atât pe fondul crimelor de la Timişoara şi Bucureşti, cât din cauza psihozei declanşată de terorişti. S-a spus, de pildă, că Moscova a decis scoaterea lui Ceauşescu din scenă. Altă variantă, după cum pretinde generalul Stănculescu, Ceauşescu a fost omorât pentru ca România să nu se dezmembreze. Sunt deja zeci de scenarii pe marginea eliminării dictatorului. Cert este însă faptul că în acel moment românii au dorit ca Ceauşescu să fie împuşcat. Adevărat, pe fondul psihozei existenţei teroriştilor, generată în primul rând de televiziunea publică. Mai mult, legat de afirmaţia lui Voinea “Eu sau el”, toţi cei care preluaseră frâiele României, dar şi revoluţionarii, erau convinşi că întoarcerea dictatorului s-ar fi soldat cu o răzbunare cruntă, mai ales pe oamenii din aparatul de partid şi armată. Nu mai exista cale de întoarcere în acel moment. Cred că uneori se vehiculează prea multe scenarii de-a dreptul halucinante în loc să se spună adevăruri simple. Mai există un adevăr de necontestat. Ceauşescu nu a făcut nimic ca să evite deznodământul de la Târgovişte, oraş în care, credea el, va organiza rezistenţa. Era paralel cu realitatea. Până la proces, n-a ştiut nici măcar faptul că este prizonierul unor militari, chiar dacă aceştia care îi dădeau onorul. Simulacrul de la Târgovişte, despre care s-a scris atât de mult, se datorează şi dispreţului pe care Ceauşescu l-a arătat justiţiei în perioada în care a condus România.

Voinea s-a dumirit după proces

Generalul Voinea – cel care a cerut judecătorilor condamnarea la moarte a lui Ceauşescu şi pentru faptul că teroriştii dictatorului trăgeau în populaţia paşnică -, a avut o „revelaţie”. El suţine – după ce ani de zile a coordonat întocmirea dosarului revoluţiei, fără finalitate însă – că în evenimentele din decembrie nu au fost implicaţi terorişti, iar scopul revoluţiei începute la Timişoara fost schimbat din mers. În opinia lui Voinea, Revoluţia s-a transformat, printr-o diversiune „la televizor”, din lupta împotriva comunismului într-una contra unui inamic inexistent, teroriştii. Ar fi simplu, numai că există totuşi mult prea multe mărturii în favoarea faptului că nu peste tot militarii s-au împuşcat între ei, cum susţine gereralul, ci au fost şi persoane care au dus un adevărat război de gherilă. Teroriştii. Nu este limpede dacă pentru a-l readuce pe Ceuşescu la putere ori pentru a-l compromite în faţa populaţiei. Mulţi istorici, analişti politici şi ziarişti imbrăţişează a doua variantă, dar povestea a rămas învăluită într-un mister de nepătruns chiar şi după 20 de ani. Ce n-a spus Voinea foarte clar ziariştilor de la „L’Express” este faptul că atunci când a plecat spre Târgovişte ştia că va judeca nişte terorişti capturaţi de armată, nu pe soţii Ceauşescu. Respectiva informaţie i-a fost furnizată atât lui Voinea, cât şi judecătorului Gică Popa ori avocaţilor apărării.

„Suntem atacaţi de terorişti”

Acum, Dan Voinea îşi asumă responsabilitatea în procesul de la Târgovişte, dar nu şi faptul că a „îngropat” cele mai importante dosare de după 1989: al Revoluţiei şi al Mineriadelor. De pildă, Voinea l-a acuzat pe Ion Iliescu de faptul că a coordonat acţiunea „Suntem atacaţi de terorişti”. Pe de altă parte, procurorul a fost acuzat, în mai multe rânduri, de cea mai subtilă manipulare a opiniei publice, tocmai pentru faptul că a tergiversat aflarea adevărului de pe poziţia de cavaler al dreptăţii. În ce priveşte Mineriada, am să amintesc doar declaraţia, procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, care susţinea, nu cu multă vreme în urmă, că dosarul mineriadei, în care principalul învinuit este Ion Iliescu, a fost atât de prost întocmit, încât acuzaţiile nu ar fi rezistat în faţa vreunei instanţe.

Transcriere

Ion Cristoiu: Dumneavoastra cand ati stiut precis ora, daca mai tineti minte din dupa-amiaza de 22 ca sotii ceausescu sint la Targoviste in mina lui Chemenici?
Generalul Victor Stanculescu: In momentul cand Andrei Kemenici (Colonel seful Garnizoanei de la Targoviste) mi-a dat telefon.
Ion Cristoiu: Cand?
Victor Stanculescu: cred ca la 17:00.
Ion Cristoiu: Seara?
Victor Stanculescu: Da, seara in 22. Ilescu a aflat in 23 decembrie 1989 spre dimineata. Vezi Video!
Victor Stanculescu: Si i-am spus lui Kemenici – Kemenici e singuru unitate care n-ai forte, si i-am trimis o companie de tancuri de la Batalionul de tancuri din zona, si o companie de vanatorii de mici, si i-am intarit apararea lui. 
Generalul Victor Stanculescu : “Foarte interesant ca Generalul Dan Voinea spune ca eu i-am spus sa se faca asa , asa, si asa mai departe, dar el venise cu rechizitoriul scris cand a venit , ca n-a avut sigur in elicopter unde sa scrie , apoi iarna n-a avut unde sa scrie in care cerea condamnarea la moarte – Setinta Finala !”
Moderator B1TV Radu Moraru: Pentru Ceausescu?
Generalul Victor Stanculescu: Da.
Radu Moraru: Cu asta e interesant deci Generalul Dan Voinea spuneti acum, asta mi se pare o dezvaluire d-le Cristoiu, ca a venit cu rechizitoriul gata facut ceea ce spune ca stia la ce proces vine, pentru ca Generalul Dan Voinea spune in diverse situatii ca nu stia la ce procese este convocat.
Generalul Victor Stanculescu: Si al treilea, acel este cel care i-a spus lui Colonelul Dragomir inainte de a inainta dosarul la Curtea Suprema sau la Tribunalul Militar. Daca imi spui ca ai primit ordin de la Generalul Stanculescu sau de la Iliescu, te scot din cauza. Lucru care e inregistrat pe banda magnetica in sedinta pe la Curtea Suprema de justitie cand (……)
Generalul Dan Voinea a venit cu rechizitoriul din 24 decembrie 1989 gata facut (condamnare la moarte), stia la ce proces vine .
In diversi situatii Dan Voinea spunea ca nu stie la ce fel de proces se duce
Generalul Dan Voinea a recunoscut ca rechizitoriul a fost facut de domnia sa pe 24 decembrie 1989. Daca sotii Ceausescu au fosti impuscati pe 25. Cand a fost facut procesul pe 24 sau pe 25? Sotii Ceausescu au plecat pe 25 dimineata, procesul a durat o ora si jumatate apoi impuscati pe 25 la ora 12,50.

Ion Iliescu dezvaluie dupa 20 de ani un mister al Securitatii. Interesant. Cititi va rog!

COMENTARII (2)

26/03/2009 by Ion Iliescu

5.- Comentarii ample a starnit „Manifestul anti-ceausist” elaborat in martie 1989, si care nu a mai ajuns la destinatie (Europa Libera) – publicat de „Jurnalul National”. Sunt dator cateva raspunsuri :

a) De ce nu l-am publicat pana acum ? Intrucat nu a ajuns sa fie transmis, nu si-a facut deci efectul, nu am mai considerat utila publicarea lui. Eu nu aveam nevoie sa-mi explic pozitia din acei ani. S-a vazut in decembrie 1989 ca oamenii, oricum, m-au receptat ca pe un simbol al opozitiei fata de Ceausescu. Am facut-o acum (publicarea) in urma mentionarii momentului respectiv in cartea domnilor Magureanu si Stoenescu.

b) Textul imi apartine integral. Nu este o prelucrare sau modificare a vreunui proiect al domnului Magureanu.

c) Manuscrisul (scris pe jumatati de coli A4) l-am predat domnului Magureanu in conditiile descrise. La scurt timp dupa aceea el a fost inlaturat de la „Stefan Gheorghiu” si trimis la alte activitati.

Legaturile noastre, practic au incetat. Nu stiam ce s-a intamplat cu textul. Am constatat ca nu a ajuns la destinatie.

d) Nu-i pot face reprosuri sau procese de intentie domnului Magureanu. Oricum, si-a asumat un risc sa pastreze acasa un astfel de text. Ar fi fost pe deplin indreptatit, din motive de prudenta, sa-l distruga.

e) Am aflat, de fapt, ca mai are manuscrisul, mult mai tarziu. Cred ca mi l-a returnat dupa anul 2000.

f) Domnul alexmstoenescu ma intreaba daca am fost chemat si avertizat la CC-PCR., in legatura cu existenta unei astfel de scrisori. – DA! Am fost; in vara anului 1989, in cadrul unei intrevederi, de cca. o ora, cu doi colaboratori ai lui Emil Bobu. Eu am negat cu acest prilej ca as fi redactat asa ceva. Era clar ca nu aveau o informatie certa. Nu m-au intrebat nimic despre Magureanu, spre exemplu.

g) Deci, nu securitatea a blocat transmiterea mesajului, asa cum afirma domnul Alex.M.Stoenescu . Defectiunea care a aparut in relatia Magureanu-Trasnea (pretentia despre care vorbeste domnul Magureanu, a profesorului Trasnea (de a perfectiona textul) a facut ca el sa nu mai ajunga la destinatie (daca despre asa ceva a fost vorba; si nu am de gand sa pun la indoiala aceasta informatie ).

6.- Ovidiu ma intreaba : cum am scapat de Securitate, in conditiile severe de supraveghere in care traiam atunci? Partial a raspuns atat Victor cat si domnul Alex.M.Stoenescu.

Desi supravegheat, eu indeplineam functia de Director al Editurii Tehnice, primeam la Editura numerosi autori (profesori universitari, cercetatori); vizitam unitati de invatamant, de cercetare, intreprinderi industriale, centre de librarii; participam la lansari si prezentari de carti. La birou, ma vizitau sau aveam intalniri in afara cladirii, uneori in parc, o serie de personalitati ( scriitorul Titus Popovici, cu care eram in relatii amicale, Aurel Dragos Munteanu, Radu F. Alexandru, s.a.), participam la dezbateri stiintifice organizate de Academia Romana sau de alte institutii (erau apreciate spre exemplu reuniunile patronate de profesorul Mihai Draganescu, director, multi ani, al ICI-Institutul Central de Informatica). Eram un spectator fidel al teatrelor din Bucuresti si vizitator al expozitiilor de pictura si sculptura. Intretineam relatii amicale cu multi artisti, le vizitam atelierele.

Deci, nu stateam inchis in birou si nu eram izolat.

Uneori „faceam si jocuri” cu „urmaritorii” mei. Intr-o zi, spre exemplu, la invitatia lui Caramitru, am asistat la un spectacol de poezie (Eminescu) organizat de el, cu acompaniamentul pianistului Dan Grigore. In drum spre Ateneu, la un semafor, am reusit sa trec inainte de schimbarea culorii de trecere, lasandu-i pe cei doi urmaritori „pe stop”. Am ajuns deci si am parcat pe o strada din apropiere de Ateneu „fara urmaritori”! Au reaparut, insa, destul de repede. Nu am fost lipsit de prezenta lor nici la spectacol. Am trait multe asemenea episoade. 7.-

7.- Apreciez munca migaloasa a domnului Alex.M.Stoenescu pentru cercetarea evenimentelor legate de Revolutia din Decembrie, continui insa sa am multe obiectiuni asupra modului in care domniasa abordeaza unele chestiuni.

Desi a evoluat in timp, ajungand sa recunoasca ideea de REVOLUTIE,a ramas ostatic „marotei sale” privind „lovitura de stat militara” data de Stanculescu. Mi-am exprimat parerea asupra acestor concepte – „revolutie”, „revolta populara”, „lovitura de stat” – si asupra realitatilor si evenimentelor din Romania din decembrie 1989, inclusiv in Replica publicata in Jurnalul National.

Domniasa considera „teorii fanteziste” aprecierile mele .

Sunt lucruri asupra carora putem discuta asezat si mai ales asupra carora cercetarea istorica va avea posibilitatea sa se pronunte.

Daca cele prezentate de Ovidiu apartin domnului Alex.M.Stoenescu – disecarea evenimentelor in timp (de la Iasi, Timisoara si Bucuresti ) si incadrarea lor in diferite faze (tentativa de revolta, diversiune, represiune, revolta populara, lovitura militara) mi se par de un schematism excesiv.

Iar, aprecierea ca in 23 ianuarie 1990 ar fi avut loc o lovitura de stat (prin transformarea CFSN in partid politic) mi se pare de-adreptul „caraghioasa”, pe langa neadevarul cras pe care il exprima.

CFSN ca structura de stat s-a transformat in CPUN, prin decizia reprezentantilor celor 30 de partide, la 1 februarie 1990. La Reuniunea Consiliului Frontului Salvarii Nationale din ziua de 23 ianuarie 1990, reprezentantii judetelor au ridicat problema, in conditiile aparitiei diferitelor partide politice, a necesitatii unui partid care sa se bazeze pe platforma politica a Revolutiei Romane. Asupra denumirii s-au exprimat doua pareri : unii au propus sa se numeasca Partidul Revolutiei; cei mai multi s-au pronuntat pentru folosirea denumirii de Front al Salvarii Nationale. Aceasta a creat, e adevarat, confuzii, speculate de reprezentantii partidelor istorice, ca ar exista intentia de a reveni la o formula de Partid-stat. Problema a fost elucidata in intalnirea avuta cu cei trei presedinti de partide (Coposu, Campeanu, Cunescu) in ziua de 27 ianuarie, ca si, ulterior in Reuniunea din 28 ianuarie, cu reprezentantii acelorasi partide, cu prilejul demonstratiei pe care o organizasera in fata cladirii Guvernului si a CFSN. Dar, in valtoarea competitiei electorale care a urmat, aceasta acuza a fost mentinuta, desi CPUN-ul era proba contrarie. Insa, pana acum, nimeni nu a ajuns la o asemenea afirmatie – ca discutiile din CFSN din 23 ianuarie 1990 ar fi reprezentat „o lovitura de stat”.

De fapt, FSN ca partid s-a inscris la Tribunal dupa 1 februarie 1990, iar un numar mare de membri ai CFSN care au devenit membri ai CPUN, nici nu au aderat la noul partid FSN ( spre exemplu: Caramitru, Dinescu, Plesu, Haulica, Gabriel Andreescu, Florin Badinici, Octavian Buracu, Mariana Celac, Cristina Ciontu, Ascanio Damian, Dan Desliu, Radu Filipescu, Kiraly Karol, Domokos Geza, Arpad Orban, Ioan Scrieciu, V.A.Stanculescu, Laslo Tokes, Lazar Vlasceanu, Valentin Voicila, s.a.).

8.- Aceeasi greseala vad ca este repetata si de Crin Antonescu, care in emisiunea de la Antena 3 mi-a reprosat ca eu as fi fost ostil pluralismului politic (dovedind ca este inca prizonier al multor „sloganuri talibane” din Piata Universitatii care vizau demonizarea FSN si mai ales a lui Ion Iliescu).

Ori, ideea pluralismului politic a aparut in Programul in 10 puncte al Revolutiei Romane, inclus in Comunicatul catre Tara al CFSN , inca din primul punct al acesteia. Concretizarea lui, precum am mai spus, s-a reflectat in Decretul-Lege din 31 decembrie 1989, privind constituirea de partide politice, iar in cursul lunii ianuarie, au aparut primele 30 de partide. La alegerile din mai au participat peste 90 de partide politice . In ianuarie 1990, impreuna cu vicepresedintele CFSN, Dumitru Mazilu, m-am intalnit cu delegatia PNT-cd condusa de domnul Coposu.In zilele urmatoare m-am intalnit cu delegatiile celorlalte partide – PNL, condusa de domnul Campeanu si PSDR, condusa de domnul Cunescu. Le-am propus tuturor sa-si desemneze reprezentanti in Consiliul Frontului Salvarii Nationale, ca structura de stat. Ne-au refuzat. Apoi au pornit actiunile de protest impotriva CFSN si a Guvernului, finalizate cu demonstratia din 28 ianuarie. Comportamentul violent pe parcursul primei jumatati a anului 1990 nu a apartinut FSN-ului, ci sustinatorilor opozitiei, ceea ce s-a exprimat atat la demonstratia din 28 ianuarie (cu atacarea cladirii guvernului soldata cu un incendiu la parter, apoi cu devastarea sediului Guvernului in duminica de 18 februarie ; sloganurile incitante din Piata Universitatii , actiunea din 13 iunie cu devastarea unor institutii publice, etc). Mineriadele nu au fost provocate de FSN ci au fost reactie la actiunile violente ale adversarilor sai, sustinute financiar de cercuri interesate din interior si din afara

Dar, probabil ca asa este istoria si precum se vede, multe prejudecati continua sa se mentina in gandirea unor oameni.

—————————-

Ovidiu Says: Your comment is awaiting moderation.
26/03/2009 at 10:00 pm Stimate presedinte Ion Iliescu,
va multumesc frumos pentru raspuns!

Pe 24 martie 2009, Jurnalul National a facut un interviu cu Generalul (r) Andrei Kemenici sub titlul “Deşi mărturiseşte că şi-a dorit dispariţia lui Ceauşescu, generalul Andrei Kemenici a refuzat să intre în completul de judecată. În ciuda insistentelor sugestii venite de la Bucureşti de a-i lichida “accidental” pe Nicolae şi Elena Ceauşescu, generalul Kemenici nu a vrut să-şi asume răspunderea morţii lor.”

Andrei Kemenici: “Militaru m-a întrebat odată dacă Ceauşescu n-a încercat să fugă. “Păi, cum să fugă?!” “Păi, ca să termini cu ei…” Înţelegeţi?! Toţi voiau să termine cu ei, dar să mă murdărească pe mine de sânge.”

Jurnalul Ntional: “Nu aţi cerut să vă trimită medicamentele?”

Andrei Kemenici: “Nici vorbă. A fost o strategie să vină să mi-i ia. Asta îmi mai trebuia, să fiu şi spital. Nici nu mă gândeam să-l tratez eu aici. Seara, după o şedinţă cu locţiitorii, luasem hotărârea să îl duc la Bucureşti, cu orice risc. L-am întrebat pe Stănculescu, mi-a spus să nu mă duc, să aştept ordine. I-am zis că nu mai pot să-l ţin, că e şi bolnav.”
————————————-
CAIETELE REVOLUTIEI

Gelu Voican Voiculescu: “Cred că ar trebui omorâţi. Şi Iliescu a spus: cum să fie omorâţi? Nu se poate aşa ceva. Trebuie să facem un proces, să instalăm legalitatea. Să începem cu o crimă? I-am spus: nu vreţi să vă începeţi domnia cu sânge. Şi el mi-a spus: cum adică domnia? Păi, dumneavoastră o să fiţi, este destul de limpede. Iliescu a fost împotriva lichidării.
O voce: V-aţi recunoscut prioritatea.
Gelu Voican Voiculescu: Au fost mai multe variante. Petre Roman, ieşind cu Iliescu
din baia de lângă biroul ministrului, unde a trebuit să dăm drumul la robinete, obsedaţi fiind de ascultare. Eu m-am repezit către el, şi Petre mi-a spus: „Ai să ai execuţia.“ Reuşise să-l convingă pe Iliescu de formula unui proces. Trebuie să înţelegeţi că domnul
Iliescu nu este un militarist. N-a făcut armata, nu este un violent. Nu este un om căruia să-i spui: hai să-i omorâm, iar dânsul să spună: gata, îmi convine.

Lorin Fortuna: Astea au fost jocurile pentru putere, la Bucureşti.
Ion Iliescu: A fost salvarea pentru ţară.
Lorin Fortuna: Aţi crezut dumneavoastră!
Ion Iliescu: Ba da! Dacă nu era procesul şi execuţia, continuau…
Lorin Fortuna: Trebuia să-l judece poporul!
Gelu Voican Voiculescu: Asta a vrut domnul Iliescu timp de trei zile. În seara zilei de 24 a cedat insistenţelor noastre, ale mele îndeosebi.
————————————
Andrei Kemenici: “I-am raportat generalului Voinea dupa ce a intrat in cazarma (ora 18:20)
—————————————–
Stimate presedinte Ion Iliescu
generalul Victor Stanculescu intr-un interviu din anul 2004 la B1 TV a raspuns la intrebarea domnului Ion Criszoiu, cand ati stiiut exact ca sotii Ceausescu sunt in mina lui Andrei Kemenici si la ce ora. Stanculescu a raspuns “LA ora 17.00 atunci cand Kemenici m-a sunat.
—————-
pai daca sotii Ceausescu au fost arestati la ora 18:30 si o confirma Kemenici, cum se face ca Kemenici i-a telefonat cand nici macar havar nu avea unde se afla Ceausescu. (am video care confirma ce scriu)
———————-
Am o alta intrebare, de ce nu ati incercat sa va mentineti pozitia ca sotii Ceausescu sa fie judecati legal, Voiculescu zice in citatul de mai sus, “In seara zilei de 24 Iliescu a cedat insistenţelor noastre.”
Eu zic pacat, si imi permit sa spun ca asta a fost unica greseala, si pacat.
———–
Ultima intrebare ca o replica la interviul cu Kemenici la JN, de ce toti au vrut sa-l omoara pe ceausescu chiar si generalul Militaru? doar dumneavoastra ca lider stiati de aceasta treaba ? Eu inteleg ca daca Kemenici nu insista sa-l duca pe Ceausescu la Bucuresti pe 24, cred ca Ceausescu ar fi judecat in alta zi si nu in sfanta zi de Craciun.