23 august, fosta zi naţională a românilor

Joi 23 august 2007, 10:39

mihai.jpg

VEZI VIDEO !

23 august 1944 este o zi controversată din punctul de vedere al semnificaţiei politice.

Timp de peste patru decenii, până la căderea regimului comunist, 23 august a fost ziua naţională a României, marcată cu serbări de stradă în toate oraşele, pionieri şi muncitori scoşi la defilare, flori şi eşarfe fluturate, cântece „patriotice şi revoluţionare”.

Acum 63 de ani, Regele Mihai I, într-o proclamaţie către ţară, anunţa ieşirea României din războiul contra Naţiunilor Unite, în timp ce mareşalul Ion Antonescu şi miniştrii săi erau arestaţi.

La putere era înscăunat un guvern format de noua coaliţie Blocul Naţional Democratic, din care făceau parte ţărăniştii, liberalii, social-democraţii şi comuniştii.

La 23 august 1944, România a intrat în sfera de influenţă a URSS, cu urmările ştiute. Dincolo de implicaţiile politice ale evenimentelor de la 23 august, armata română a jucat un rol determinant, spun unii istorici, în desfăşurarea celui de-al doilea Război Mondial. Alături de sovietici, militarii români au eliberat Transilvania şi au ajuns, luptând împotriva armatei germane, până la porţile Berlinului.

După război, 23 august a devenit ziua naţională a României fiind sărbătorită cu fast, în fiecare an, de regimul comunist.
Sursa :Realitatea TV

23 AUGUST ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

23 august este ziua care odată era sărbătorită cu parade miliare, steaguri şi spectacole grandioase ţinute pe stadioanele ţării. Astăzi, pentru români, această dată aproape că şi-a pierdut semnificaţia. Manualele de istorie reţin totuşi, că în urmă cu 63 de ani, ţara noastră s-a aflat într-un moment de răscruce. În seara zilei de 23 august 1944, regele Mihai anunţa la radio Bucureşti, ieşirea din războiul alături de Germania nazistă şi alăturarea ţării noastre la Coaliţia Naţiunilor Unite. O răsturnare de situaţie care a influenţat cursul conflagraţiei mondiale şi al istoriei României.Din 22 iunie 1941 trupele române se luptau în Uniunea Sovietică cu pierderi însemnate. După Stalingrad, sovieticii au preluat iniţiativa strategică şi pe 20 august 1944 au spart frontul la Iaşi-Chişinău. Mareşalul Antonescu spera să oprească înaintarea sovietică pe un aliniament fortificat din Moldova, pentru a negocia un armistiţiu favorabil. Pe 23 august regele îl convoacă pe mareşal la Palat pentru a-i cere să încheie armistiţiul imediat. Refuzat de şeful guvernului, suveranul îl demite şi îl arestează, iar România întoarce armele împotriva Germaniei hitleriste.23 august a fost o adevărată catastrofă pentru Hitler. Pe lângă pierderea petrolului românesc, tot flancul sudic german a fost dat peste cap. Unii istorici apreciază că actul de la Bucureşti a scurtat războiul cu şase luni. România era deja în sfera de influenţă sovietică. Guvernul Rădescu a demisionat la câteva luni de la semnarea armistiţiului cu Naţiunile Unite şi la Bucureşti s-a impus, cu sprijin sovietic, un regim pro-moscovit. Artizanul loviturii, regele Mihai, a fost nevoit să abdice şi a plecat în exil câteva decenii.Ulterior, istoria a fost falsificată grosolan. Comuniştii nu au jucat un rol important în evenimentul de la 23 august 1944, asta nu i-a împiedicat însă să confişte actul de la 23 august în folos propriu. De la „insurecţie armată”, evenimentul a fost denumit „revoluţie de eliberare socială şi naţională antifascistă şi antiimperialistă”, iar regimul comunist şi-a arogat timp de peste patru decenii paternitatea actului istoric. În ultimii ani ai regimului, manifestaţiile de 23 august au servit la cultul personalităţii lui Nicolae Ceauşescu, acesta devenind o figură centrală a momentului.Stadioane pline cu oameni aduşi din întreprinderi, programe speciale la singura televiziune, defilări megalomane şi petreceri muncitoreşti, aşa se serba până înainte de revoluţie 23 august muncitoresc.

„Noi v-am aparat, voi ne-ati impuscat”

23 August 2007 Florian Bichir La 63 de ani de la „actul de la 23 august”, „Evenimentul zilei” va prezinta o marturie unica. Acum in varsta de 76 de ani, Wilfried H. Lang, fost „soldat minor” – ajutor de antiaeriana (Flackhelfer) – in Wehrmacht, rememoreaza clipele dramatice pe care le-a trait in 1944. Astazi se implinesc 63 de ani de la „Actul de la 23 august”, data la care, prin vointa regala, Romania a intors armele impotriva Germaniei, alaturandu-se aliatilor. Citeste – Evenimentul Zilei

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s