Becali este convins că Băsescu l-a lăsat şi fără Hagi, şi fără Cruce

 Becali Basescu

Gigi Becali e convins că este victima unei conspiraţii politico – fotbalistice. Invitat, sâmbătă, la Realitatea TV, patronul echipei de Steaua a susţinut că preşedintele Traian Băsescu se află în spatele conspiraţiei, din care a făcut parte şi Gheorghe Hagi, fostul antrenor al roş-albaştrilor. Cum şi-a dat seama Becali de acest lucru? Întâi, i-au atras atenţia câţiva binevoitori. Apoi, a făcut legătura cu faptul că Traian Băsescu obişnuia să îl sune destul de des pe Hagi, pe vremea când acesta antrena echipa din Ghencea.Gigi Becali a povestit că, de mai multe ori, Gheorghe Hagi i-a arătat telefonul şi i-a spus „Uite, iar mă sună Băsescu!”. Patronul stelist nu ştia ce au vorbit cei doi, dar, după scandalul cu Hagi, a pus lucrurile cap la cap: „Cred că Hagi şi Băsescu au făcut acest scenariu, că vorbeau des la telefon în ultimul timp. Băsescu l-a sunat pe Hagi şi probabil i-a spus: «Lasă-l, Gică, nu vezi că te jigneşte?!»“. Au mai fost câteva coincidenţe, care l-au îndemnat pe Becali să creadă că la mijloc e lucrătura Cotrocenilor. Spre exemplu, Patriarhul Daniel îi promisese lui Crucea Patriarhală, cea mai înaltă distincţie bisericească. Urma s-o primească la Patriarhie, de Sfântul Dimitrie cel Nou. Când colo, a primit un telefon ca să afle că nu va mai fi decorat de Patriarh acum, ci cu un alt prilej, când îi va fi alături de întreaga lui familie. Crucea Patriarhală a ajuns însă la Traian Băsescu.Gigi Becali are şi o explicaţie: preşedintele îi ascultă telefonul şi vrea să îl imite. Aşa se explică faptul că Băsescu e, uneori, cu un pas înaintea lui şi pune în practică acţiuni la care el, Becali, s-a gândit înainte. Alte dovezi n-a mai prezentat finanţatorul Stelei, dar, dacă lucrurile stau aşa, Traian Băsescu n-are decât să-l sune „cum a mai făcut-o” şi să-i spună: „Băi, Gigi, nu e aşa!”.

Traian Băsescu, stelist declarat, şi Gigi Becali au avut o relaţie destul de apropiată. Şeful statului mergea la meciurile Stelei, stătea chiar lângă patron, la „oficială”, şi mergea la un spriţ cu băieţii, după meci, mai ales dacă era o mare victorie, care aduna lumea în stradă.

După ce presa a criticat relaţia prea strânsă a preşedintelui cu patronul Stelei, renumit pentru ieşirile sale dure la adresa ziariştilor şi a inamicilor săi politici, Băsescu şi-a restrâns apariţiile în public alături de Becali. Au mai existat convorbiri telefonice şi încurajări înainte de meciuri.

Ultima referire publică a lui Traian Băsescu la Becali a fost după referendumul din mai privind demiterea şefului statului. Atunci, Băsescu a mulţumit formaţiunii lui Gigi Becali – Partidul Noua Generaţie -, precum şi altor partide pentru sprijinul dat în campania electorală. Preşedintele nu a mai mers însă pe stadion. E drept că nici Steaua n-a mai avut performanţe notabile.

Sursa:Gandul

Nicolae Dobrin s-a stins din viata

Nicolae Dobrin
Nicolae Dobrin, unul dintre cei mai mari jucatori de fotbal ai României, s-a stins din viata azi dimineata, la vârsta de 61 de ani. Naltime 1,80 – greutate 77.
26.10.2007

Nicolae Dobrin suferea de mai mult timp de o boala incurabila, iar marti dimineata a fost transportat de urgenta la spital si internat la terapie intensiva, din cauza ca nu mai raspundea la un tratament cu anticoagulanti. Joi, medicii de la Spitalul judetean Arges afirmau ca fostul mare jucator a fost stabilizat si se afla în afara oricarui pericol, dar urma sa ramâna spitalizat.
Nicolae Dobrin suferise o interventie chirurgicala în primavara, la Spitalul Militar din Bucuresti, când i s-a extirpat o parte din plamânul drept.
Nascut pe 26 august 1947 la Pitesti, Nicolae Dobrin a început fotbalul la Dacia Pitesti în anul 1959, atunci când a fost chemat sa se pregateasca alaturi de lotul Daciei, dupa ce mai multi jucatori ai echipei mari l-au vazut jucând fotbal pe maidanul din jurul râului Arges.
A debutat în Liga I la nici 15 ani, pe 1 iulie 1962, atunci când a fost introdus pe teren în partida stiinta Cluj – Dinamo Pitesti, scor 5-1. În
anul 1967, fotbalistul se transfera la rivala FC Arges, pentru care evolueaza timp de 13 ani.
La FC Arges, Dobrin a cunoscut consacrarea. Pe lânga faptul ca a iesit de doua ori campion si de doua ori vicecampion cu aceasta formatie. Mijlocasul a ajuns vedeta campionatului românesc, fiind convocat si la echipa nationala, în tricoul careia a disputat 48 de meciuri si a marcat sase goluri.
În anul 1980 s-a transferat la micuta echipa FC Târgoviste, aportul sau fiind esential în promovarea în Liga I din acel sezon. Dupa ce a mai jucat un an pentru gruparea dâmboviteana, cel poreclit Gâscanul a revenit la FC Arges, unde a mai disputat doar cinci meciuri în prima divizie, alegând sa se retraga. Acesta a disputat 408 meciuri în primul esalon si a marcat 111 goluri.
Cel mai important moment din cariera sa de fotbalist a avut loc în anul 1972, atunci când Real Madrid a încercat sa îl transfere. Însusi Santiago Bernabeu a venit special în România pentru a-l achizitiona pe mijlocas, oferind în schimbul lui 2 milioane de dolari si se oferea sa construiasca o instalatie de nocturna pe stadionul Trivale. Însa, presedintele tarii, Nicolae Ceasusescu, a refuzat din start, nefiind de acord ca jucatorii din campionatul autohton sa se transfere în strainatate.
Unul dintre cele mai neplacute momente din cariera lui Dobrin a avut loc în anul 1970, la Campionatul Mondial din 1970, acolo unde Romania reusise sa se califice dupa 32 de ani de absenta.Pentru Dobrin se anunta apogeul carierei la nationala. Din pacate pentru el, selectionerul de atunci, Angelo Niculescu, nu l-a folosit niciun minut, iar România a pierdut sansa de a se califica mai departe. Conform spuselor sale ulterioare, nu s-a dorit utilizarea sa din cauza unui conflict cu mai multi jucatori de la Dinamo, printre care si Mircea Lucescu.
Dupa ce a terminat cariera de jucator, Dobrin a si antrenat, dar fara a avea mari succese la echipa la care s-a consacrat ca jucator, FC Arges. În ultmia perioada, pâna sa fie rapus de boala la plamâni, Dobrin a activat în Corpul de observatori pentru meciurile din Liga I.

Andi Topala

Sursa: Gardianul

Azi sufletu-mi e-ndurerat
Pentru un printz ce ne-a lasat
Aidoma-i n-am fost si eu
Dar idol l-am avut mereu
Lovit-am mingea intr-un rand
Pe Maracana langa strand
Cu El alaturi mi-amintesc,
Azi lacrimile nu se-opresc
Si vreau sa cred ca il cinstesc
Toti cei ce fotbalul iubesc
Poeti de curte n-a avut,
Si ode nu i-au aparut
Acum Gascanul a plecat
In loc mult binecuvantat.
Legenda-i mult va dainui,
Crampei de suflet romanesc
Si pur ca jocul de copii,
Dobrine tie-ti multumesc!

Raider

A murit „Dumnezeul” fotbalului

Mi-a umplut de bucurie adolescenta si tineretea, l-am iubit ca pe un frate mai mare si fac parete dintre cei care l-am vazut pe viu in peste 100 de meciuri.Demnitatea, eleganta, tehnica si finetea lui in teren nu-si au egal. Paunescu a spus-o „Dobrin a fost in fotbal ceea ce a fost Eminescu in poezie”
Iti multumim, DOBRINE, si te vom purta in suflet mereu!

Yon Y Or

Ce ne facem fratilor cu acest Dobrin?
Ca ne-ascunde mingea si n-o mai gasim. Asa canta galeria la meciurile lui. Erau meciurile lui si nu ale lui FC Arges sau ale nationalei. A fost omul care in clipele de inspiratie ne-a dat tuturor senzatia ca asistam la un spectacol artistic si nu la o simpla intrecere sportiva marcata de brutalitati si incoerente. Cu Dobrin fotbalul se transforma intr-un fel de balet pe iarba la care cei 60 000 de privitori nu aveau ochi decat pentru perechea din avanscena : Dobrin si mingea care faceau impreuna cele mai curioase si ilogice trasee coregrafice atat de vrajiti unul de alta incat nu le pasa cine era in jur si ce voiau ceilalti.
Doamne, primeste-l in Rai pe robul tau Gica Dobrin si da-i Doamne o minge de fotbal ca sa-si petreaca vesnicia asa cum i-a fost lui si noua drag.
Sper ca etapa viitoare, in semn de modest omagiu, toate echipele sa poarte doliu si pe toate stadioanele sa se tina un moment de reculegere. Am urlat toti ca nebunii cand Gica Dobrin i-a batut pe portughezi si pe cehi.Acum avem obligatia sa tacem toti cateva secunde in memoria Gascanului.

Sursa: Evenimentul Zilei

In presa ungara :
Elhunyt Nicolae Dobrin román futball-legenda

Hatvanéves korában elhunyt Nicolae Dobrin, akit a közvélemény Gheorghe Hagi előtt a legjobb román futballistaként tartott számon.

A tüdőrákban szenvedett Dobrint a kórházban érte a halál. Pályafutása alatt 409 meccset játszott a román élvonalban, és 111-szer talált be az ellenfél hálójába.Sursa: Origo huHatvanéves korában elhunyt Nicolae Dobrin, akit a közvélemény Gheorghe Hagi előtt a legjobb román futballistaként tartott számon.

Garda Ungara „Magyar Gárda”

 Garda Ungara

Garda Ungara si-a ingrosat randurile cu sute de membri 23.10.2007

Garda Ungara si-a ingrosat randurile cu sute de membri” Circa 600 de membri ai gruparii paramilitare de extrema dreapta, Garda Ungara, au depus juramântul la Budapesta, relateaza AFP.  Aproximativ 2.000 de persoane au asistat duminica la aceasta ceremonie în stil militar. Noul grup s-a alaturat celorlalti 56 care au depus juramântul la sfârsitul lunii august, când a fost înfiintata gruparea. Liderii Garzii Ungare exercita presiuni asupra membrilor sai sa se familiarizeze cu mânuirea armelor, „în special din cauza cresterii numarului de infractiuni comise de romi“. Unul dintre afisele alb-negru ii înfatisa pe liderii nazisti ungari, salutand în stilul Hitler, alaturi de inscriptia: „Istoria se repeta, dar puteti înca sa spuneti nu“. Nu intamplator, evenimentul a avut loc in preajma comemorarii, prevazuta pentru astazi, a 51 de ani de la Revolutia antisovietica. Procuratura din Budapesta a ajuns saptamana trecuta la concluzia ca anumite obiective asumate de Garda sunt ilegale. Gabor Vona, liderul organizatiei a declarat in luna august ca se teme de o agresiune a Romaniei asupra Ungariei

R.M.

Sursa: Gardianul

Lia Roberts, avea dreptate ?

Lia Roberts 

Acuzatii dure la adresa politicienilor romani
Lia Roberts se retrage din cursa pentru Cotroceni Sistemul politic din Romania este bolnav!
Poporul sufera de o maladie grava: saracia! Constiinta ca pot face ceva pentru el ca sa-l scap de aceasta agonie, Bunul Samaritean din mine, m-a indemnat sa revin in tara ca sa candidez la cea mai inalta functie din stat, convinsa fiind ca este nevoie de o schimbare mai ales in randul clasei politice. Am venit aici pe forte proprii, cu toata dragostea pentru poporul meu si intentia de a face « curatenie generala ». As fi fost singura in pozitia sa multumesc populatia si nu partidul care m-a impins la putere. Am venit sa schimb clasa politica din Romania. Am venit cu o dorinta arzatoare (asa cum m-am exprimat foarte plastic – «cu foc in mate»), de a occidentaliza Romania, de a-i reda demnitatea si de a o scoate din abisul coruptiei (prin puterea unica a presedintelui de a schimba total justitia), de a-i crea o noua aura, aceea pe care o merita, a unei tari solide in care investitorii sa aibe incredere sa vina, sa creeze noi locuri de

munca stabile, cu un salariu care sa reflecte valoarea reala a individului, salarii la nivel european; legi care sa faciliteze si sa incurajeze crearea de noi afaceri care sa conduca la formarea adevaratei clase de mijloc – coloana vertebrala a unei societati sanatoase;

O tara in care sa se redea demnitatea pensionarilor, cei 7 milioane de oameni care au muncit cinstit si au contribuit toata viata la acel fond care sa le asigure o pensie decenta (oare unde o fi acel fond !?) ;

O tara in care tinerii sa aiba o motivatie sa doreasca sa-si construiasca un viitor in locul in care s-au nascut si nu sa-l paraseasca asa cum au facut-o deja 3 milioane dintre ei;

O tara in care sistemul de sanatate sa fie adus la nivelul secolului 21, in care doctorii sa castige cu demnitate si nu sa stea cu mana intinsa la pacienti, si in care sa nu fie blamati pentru modul jalnic de administrare al Ministerului Sanatatii ;

O tara in care educatorii si profesorii de la orice nivel sa fie tratati si platiti decent incat sa nu mai vanda examene si diplome ;

O tara in care sa fie respectata demnitatea taranului roman care produce pentru noi toti hrana cea de toate zilele prin a-i acorda credite si facilitati, incurajari materiale asa cum se intampla in toate tarile civilizate din lume, de a-i incuraja spiritul intreprinzator;

O Romanie in care femeia sa fie respectata, protejata prin lege si cotata la adevarata valoare, fara discriminare;

O tara unde religia sa-si aiba locul ei bine definit si independent;

O tara in care omul de rand sa aiba libertatea financiara si sa poata gandi mai departe decat ziua de maine ;

Asta ti-am dorit eu tie, dulce Romanie!

Prin retragerea candidaturii, Lia Roberts nu pierde nimic, dimpotriva, a castigat o experienta unica, aceea de a cunoaste situatia reala a Romaniei, direct, si nu din rapoarte si relatari.

Dar, s-a pierdut acea sansa unica de a revitaliza, energiza, reinvia, reconstrui, o Romanie a secolului 21 si de a aduce romanii la un nivel de gandire, acela al mileniului III, al acelei Europe in care doresc atat de mult sa fie acceptati, s-a pierdut ocazia venirii acelui « suflu nou » pe care numai eu puteam sa-l aduc.

Pentru ca nu este suficient sa fii impins intr-o lume noua tie, trebuie sa fii pregatit mental ca sa te adaptezi, sa supravietuiesti si sa fii productiv si competitiv in ea.

Doresc sa le multumesc celor multi, peste 300,000 de oameni care si-au manifestat dorinta pentru o schimbare radicala in Romania. (Strangerile de maini si solidaritatea noastra in gandire sunt ceva sfant si le voi purta in suflet pentru totdeauna). Din pacate, acestia nu suntem in numar suficient pentru a face o diferenta in noiembrie la alegeri.

Dumneavoastra, cei ce aveti o gandire de avangarda, aveti o munca grea de acum incolo si anume aceea de a-i lamuri pe ceilalti ca trebuie sa isi schimbe mentalitatea si sa paseasca in secolul 21 daca vor sa supravietuiasca atat moral cat si fizic intr-o Europa in care doresc sa fie acceptati.

Prin luarea acestei decizii raspund si acelora care, in mod pripit si rau intentionat, m-au catalogat drept «iepurele din palarie al PSD-ului». Deoarece vreau ca poporul sa-si aleaga conducatorii pe care si-i doreste nu vreau ca prin participarea mea la alegeri sa creez un dezechilibru inclinand balanta.

Eu sunt una singura, am revenit in tara mea cu toata dragostea, cu tot avantul, punandu-mi proprii bani la bataie ca sa lupt cu un sistem care este total ostil oricarui independent, doar ca sa realizez dezideratele poporului meu, fara vreun interes personal de nici un fel.

Am venit 95 la suta din drum, sacrificand o cariera politica pentru care am muncit un sfert de secol in SUA, tara cea mai democratica din lume, dorind sa merg pana la capat cu acest sacrificiu : renuntarea la cetatenia americana odata devenita Presedintele Romaniei (putini stiu acest lucru).
Dar ultimii 5 la suta erau ai dumneavoastra.

Repet, eu nu am pierdut nimic, as fi mers pana la capat daca erau sorti de izbanda, dar cei mai multi dintre dumneavoastra nu au recunoscut aceasta sansa unica a Romaniei de a se redresa in proprii ochi si cei ai lumii intregi, sansa de a lasa mostenire copiilor si nepotilor, sansa de a fi mandri ca au avut curajul sa fi fost participanti la acest act istoric.

Conform sondajelor actuale, electoratul este impartit aproape egal in proportie de 40 la suta si 40 la suta intre cei doi poli de putere, deci nu exista loc pentru un al treilea candidat, cu adevarat independent.

Este important sa stii cand sa te opresti, sa-ti evaluezi sansele si sa iei o hotarare in consecinta. Am venit ca sa castig, nu ca sa cumpar presedintia Romaniei, ca independent, fara nici o legatura ideologica sau de interese cu trecuta sau cu prezenta clasa politica din Romania.

Am venit ca sa castig presedintia pentru dumneavoastra. Dar asa cum se arata lucrurile, va ramane ostateca unui partid sau altul cand, de fapt, conform Constitutiei tarii ar trebui sa fie deasupra lor, independenta. Mediul politic nu este interesat in eficientizarea procesului de dezvoltare ci in interesele personale de parvenire cu orice pret.

Democratia in Romania este aproape inexistenta!

Clasa politica romaneasca, din pacate, nu este pregatita la acest moment pentru a tolera candidatura unui independent de anvergura.

Sistemul politic m-a tinut departe de dumneavoastra, alegatorii. Nu am avut acces la posturile nationale desi aparitia se facea platita cu bani grei, am fost refuzata recent, in scris, de doua ori, in timp ce candidatii partidelor majore isi faceau campanie electorala.

Detin informatii certe ca anumiti oameni politici care controleaza institutii media au instituit un adevarat embargo mediatic la adresa mea.

Este important pentru dumneavoastra daca presa este libera ?
Suntem tot la stadiul in care acceptam sa ni se spuna ce sa citim si ce sa ascultam ?

Prin acest refuz facut mie, este exact ce vi s-a intamplat dumneavoastra, ca si cum ati fi incapabili sa decideti singuri. De aceea, poate, se face un efort extraordinar sa se inventeze diverse moduri de a fura voturi, tot ca sa se decida pentru dumneavoastra !

In plus, noua Lege electorala care permite alegatorilor calificati din strainatate sa voteze doar la ambasade este un nou mod de a obstructiona alegatorii din diaspora sa-si exercite dreptul garantat de Constitutie si astfel sa limiteze accesul acestora la candidatura mea.

Am fost sabotata in cel mai josnic mod la strangerea de semnaturi (drept garantat de lege), incercand sa mi se strecoare mii de semnaturi care erau in fapt false, numele si datele erau dintr-o baza de date si semnaturile in consecinta – false. Eu nu tolerez frauda, nu intentionez sa devin parte din problema. Acest lucru va fi dus in justitie.

Cu toate acestea, am reusit sa strangem numarul necesar de semnaturi. Pentru acest efort masiv doresc sa le multumesc tuturor acelora care mi-au acordat increderea si carora le voi ramane pe veci recunoscatoare. Daca am fi fost mai multi, IMPREUNA, am fi putut face diferenta.

Am venit ca sa castig pentru dumneavoastra, nu pentru mine !
Nu pot castiga intr-un sistem care imi este potrivnic, asadar, nu voi candida. Imi voi continua munca de Consul Onorific. Voi ramane o luptatoare pentru promovarea si sustinerea intereselor tarii mele si ori de cate ori voi avea ocazia voi contribui la imbunatatirea imaginii Romaniei asa cum am facut-o si pana acum, inclusiv ajutand-o sa intre in NATO.

Daca rezultatele alegerilor din noiembrie vor demonstra ca poporul roman este hotarat sa aleaga alta cale decat cea impusa de actualii politicieni, o cale adevarata spre democratia occidentala, eu sunt dispusa sa revin oricand.

Va veni si ziua cand Romania va dori adevarata libertate si democratie si sa priveasca spre vest nu catre est! Iar cand aceasta zi va veni, voi fi alaturi de dumneavoastra ca sa va servesc cauza. Pentru ca trebuie sa servesti cu adevarat o cauza ca sa fii conducator!

Sper ca data viitoare cand cineva sincer va dori sa ajute cu adevarat si dezinteresat tara asa cum doresc eu, si care va fi obstructionat la modul la care eu am fost impiedicata sa ajung la dumneavoastra, veti iesi in strada si va veti impune punctul de vedere in mod vehement pentru ca nepotii si copiii dumneavoastra sa nu mosteneasca un astfel de sistem.

Sa nu lasam ca cei care si-au dat viata in ’89 sa fi murit in zadar!

Inca odata, multumesc acelora care au crezut in candidatura mea si in reusita ei, acelora care au fost de la inceput alaturi de mine, acelora care mi s-au alaturat pe parcurs si acelora care sunt inca alaturi de mine in aceste momente grele.

Dumnezeu sa aiba in paza Lui poporul roman!
Dumnezeu sa binecuvanteze Romania!

23 sep 2004

Operaţiunea de compromitere a lui Remeş a fost coordonată direct de la Cotroceni. O angajată a Preşedinţiei a dus caseta la „Freedom House”. Alexandra Popa ?

„responsabilă de operaţiune este o angajată a Preşedinţiei, pe numele ei mic Alexandra, care lucrează şi la „Freedom House”. Dacă îi ştie cineva numele întreg, îl rog să-l facă public.”
Sustine Dan Andronic pe blogul sau

Freedom House Romania
Bd. Ferdinand nr. 125, sector 2
Bucureşti, ROMANIA
tel.: 021.253.28.38               
fax: 021.253.00.63               
mobil: 0740089253
          0722205549

* Ramona Diaconu, Executive Secretary
* Cristina Guseth, Exectuive Director
* Paul Marinescu, Accountant
* Catalina Murariu, Program Coordinator
* Mihai Politeanu, Coordinator of the Justice Programs
* Alexandra Popa, Program Coordinator
For additional information please contact:
Alexandra Popa
Tel: (021) 253 28 38
Mobile: 0747 227 888
E-mail: alexandra@freedomhouse.ro
Alexandra Popa
„Alexandra Popa – Asistent de Programe Alexandra Popa este studenta in ultimul an la Facultatea de Litere a Universitatii Bucuresti, la sectia Comunicare si Relatii Publice. In perioada liceului, a fost colaborator al ziarelor locale “24 de ore”, “Sud Vestul” si “Agenda”. A obtinut numeroase premii in cadrul olimpiadelor scolare, iar studiile preuniversitare le-a absolvit ca sefa de promotie. Lucreaza la Freedom House de la inceputul anului 2006, timp in care a contribuit la derularea programelor “Copiii nevazuti”, “Ghidul mass-media”, “Bursele JTI pentru jurnalisti” si “Tanarul Jurnalist al Anului”.

Freedom House

http://www.presidency.ro/?_RID=fdet&id=1678Dan Andronic , blog

Directia Nationala Anticoruptie (DNA) a fost obligata sa anuleze o licitatie pentru ca au fost „distorsionate rezultatele evaluarii ofertelor”, incalcandu-se astfel prevederile legale

Directia Nationala Anticoruptie a gresit formula de punctare la o licitatie de 400.000 de euro.
Directia Nationala Anticoruptie (DNA) a fost obligata sa anuleze o licitatie pentru ca au fost „distorsionate rezultatele evaluarii ofertelor”, incalcandu-se astfel prevederile legale.Licitatia in cauza avea drept scop achizitionarea de servicii de telefonie mobila pentru toate filialele DNA din tara si pentru toti procurorii sai. Valoarea contractului era de 1,4 milioane lei, aproximativ 400.000 euro, la cursul euro din perioada licitatiei. Decizia de anulare a licitatiei a fost impusa DNA de catre Consiliul National de Solutionarea Contestatiilor (CNSC) si a fost emisa in luna decembrie 2006, ca urmare a plangerii depuse de compania Orange SA. DNA s-a conformat deciziei.Contract pe termen lung

In luna august 2006, la DNA s-au depus ofertele pentru licitatia pentru serviciile de telefonie mobila. Licitatia avea o miza comerciala importanta.

Directia Nationala Anticoruptie dorea sa contracteze 346 de abonamente „voce mobila” cu minute nationale incluse. Plus, furnizarea serviciilor de „voce fixa” pentru sediul central din Bucuresti si celelalte 17 servicii teritoriale din tara.

Castigarea acestei licitatii oferea o serie de avantaje ulterioare companiei invingatoare, DNA putand suplimenta si prelungi contractul initial.

Astfel, DNA isi rezerva „dreptul de a opta pentru achizitionarea ulterioara de noi servicii similare de la operatorul economic a carui oferta va fi declarata castigatoare, in cadrul prezentei proceduri de licitatie deschisa”.

De asemenea, DNA avea dreptul de „a aplica aceasta procedura intr-un interval care nu poate depasi trei ani de la atribuirea contractului initial”.

Tot ulterior licitatiei, DNA putea „suplimenta cantitatea de servicii achizitionate la nivelul maxim prevazut in documentatia de atribuire prin prelungirea contractului de furnizare de servicii care au un caracter de regularitate”. Contractul initial nu putea depasi „o durata de patru luni de la data expirarii duratei initiale de indeplinire a contractului”.

Companiile au fost anuntate de la bun inceput de aceste avantaje, potrivit documentelor din anuntul de participare la licitatie din care am citat.

Concurenta la „secunde”

Orange SA si alte doua companii de telefonie mobila intrate in cursa au declansat o lupta apriga a preturilor. La scurt timp dupa depunerea ofertelor, Orange a fost instiintata ca a pierdut competitia. Castigator a fost declarat rivalul Vodafone.

Orange SA a contestat rezultatele licitatiei. Decizia Consiliului National de Solutionare a Contestatiilor a fost de anulare a licitatiei organizate de DNA.

CNSC a constatat ca „formula care s-a aplicat in vederea punctarii criteriului C3 nu a fost judicios conceputa”. In opinia expertilor consiliului, acest fapt a condus la situatia ca „Orange Romania SA, care a oferit costul minim de zero dolari, sa fie punctat cu maximum de noua puncte, in timp ce Vodafone Romania SA, oferind 0,3 dolari/MB, sa obtina acelasi punctaj”.

CNSC a stabilit ca, „pe cale de consecinta, se retine un viciu al caietului de sarcini prin alegerea de catre autoritatea contractanta (DNA – n.r.) a unei formule de punctare a carei aplicare distorsioneaza rezultatul evaluarii ofertelor. In sensul ca nu conduce la o departajare a ofertelor, ba, mai mult, genereaza situatia prezentata mai sus, in care oferte diferite sa primeasca acelasi punctaj, si anume pe cel maxim”.

CNSC a constatat ca astfel s-a incalcat legea „cu implicatii asupra rezultatului evaluarii ofertelor, deci asupra rezultatului procedurii de atribuire” si a dispus anularea licitatiei. Completul de solutionare al CNSC a fost compus din Marinela Paun, Doina Buzaianu si Vlad Savulescu.

Sursa: Evenimentul Zilei

Firma „Luxten”, si Traian Basescu….

bases.jpg
Firma „Luxten”, aflata in cel mai mare grup de interese nelegitime din
Romania, patronat de insusi presedintele Basescu, suge, de ani de zile, zeci de milioane de euro din buzunarele bucurestenilor

Primarii generali care s-au succedat la timona municipalitatii au avut „o slabiciune” pentru societatea Luxten, cea care asigura iluminatul stradal bucurestean. Indatoritoare, dar si buna platnica. Semnat de Viorel Lis, contractul a fost preluat din mers de catre fostul primar general al Capitalei, Traian Basescu. Acesta a facut insa mai mult decat atat: si-a trimis fiicele, Elena si Ioana, in solda Luxten. Politica lui Basescu este continuata si de Adriean Videanu, care, in prezent, incearca sa improprietareasca firma de iluminat public cu 23.000 mp in inima Capitalei. Cert este ca, asa cum vom vedea in cele ce urmeaza, societatea „Luxten” este una dintre firmele protejate de Traian Basescu si de liderii PD. Dovada, in acest sens, spre exemplu, e faptul ca seful statului, atunci cand a vorbit despre „baietii destepti” din energie, nu a amintit firma „Luxten” beneficiara, de ani buni, de curent electric la pret de dumping.
Dedicatia „Netcity”

Proiectul „Netcity”, prin care Primaria Generala a Municipiului Bucuresti (PMB) intentiona sa ne scape de zecile de mii de cabluri aeriene care impanzesc orasul, a ajuns in impas. Oferta societatii „Luxten”, pentru care erau facute cartile sa fie declarata castigatoare a licitatiei pentru proiectul respectiv, nu a fost cea mai competitiva. Drept urmare, licitatia a fost anulata. Motivul e simplu: miza este de peste un miliard de euro, pentru administrarea si operarea sistemului.

La licitatia organizata de PMB, la sfarsitul anului trecut, pentru proiectul „Netcity”, au participat trei companii: Luxten, ARO Construct si Constructii CFR Ploiesti. Licitatia se dorea a fi una cu dedicatie, cea de-a treia firma participanta, Constructii CFR Ploiesti, fiind in realitate „mana moarta” a Luxtenului. Oferta ARO Construct, a carei participare nu fusese luata in calcul, a fost insa cea mai buna. In aceste conditii, Comisia de evaluare, coordonata de firma de consultanta Roland Berger, a primit semnale politice sa faca tot ce ii sta in putinta sa elimine intrusul. Lucru care insa nu a fost posibil. Ca atare, licitatia a fost oprita.

Daca ar fi castigat licitatia, „Luxten” ar fi detinut monopolul in Bucuresti pentru fibra optica si fibra electrica. Asta desi fibra electrica nu poate fi, conform reglementarilor in vigoare, pusa in aceeasi categorie cu fibra optica, asa cum dorea „Luxten”. Mai mult, oferta „Luxten” se bazeaza pe o finantare din partea companiei Planet Leasing, la care vicepresedinte este cetateanul turc Mustafa Oral, acuzat de Parchet de complicitate la spionaj si constituirea unui grup infractional, el facand parte din lotul celor cercetati in Dosarul spionilor.

Sponsorul surorilor Basescu

Concret, presiunile pentru licitatie au venit din partea PD, partid interesat ca „Luxten” sa devina castigatoare. Apropierea dintre primarul general Adriean Videanu si Ionel Pepenica, directorul general al „Luxten” este de notorietate. Desi Pepenica e membru PSD, el este mediatorul dintre edil si consilierii PSD, atunci cand interesele impun o astfel de „prietenie” la votul din CGMB. De altfel, Pepenica a si fost consilier general la municipalitate. Afinitatile dintre „Luxten” si PD nu se termina aici. Fiica cea mica a presedintelui Traian Basescu a fost angajata a societatii, timp de aproximativ doi ani, cu un salariu de peste 8000 de euro pe luna. Elena Basescu a ocupat, „pentru meritul” de a fi copilul cui trebuie, functia de consultant marketing. Mai mult, surse autorizate ne-au declarat ca si fiica cea mare a presedintelui a „mancat paine” de pe la Luxten. Desi reprezentantii societatii au negat acest fapt, invocand confidentialitatea contractelor, avem informatii ca Ioana Basescu are un contract de parteneriat pe probleme juridice in valoare de 25.500 de euro lunar, referitor la contractul pentru iluminatul Bucurestilor.
Expertul Blaga

Si fostul ministrul al Administratiei si Internelor, Vasile Blaga, a figurat pe statele de plata de la Luxten. In perioada 2001 – decembrie 2004, inainte de a fi numit sef la MAI, Blaga a ocupat functia de expert cu un salariu de 700 de euro la care se adaugau lunar stimulente de 1000 de euro. Mai multi salariati ai Luxten ne-au declarat insa ca nu isi aduc aminte sa il fi vazut pe Blaga prin firma. De asemenea, fostul director al Electrica SA, Lucian Boghiu, care a fost arestat pentru luare de mita, a fost slujbas la „Luxten”. Pe postul de director comercial. Alaturi de fostul director in Ministerul Economiei si sef al Corpului de Control al aceluiasi minister, Gheorghe Olteanu. Pe de alta parte, firma „Luxten” a beneficiat de contracte in valoare de 45 de milioane de dolari de la Electrica SA, pe vremea cand ministru al Economiei era Dan Ioan Popescu. Lucru deloc intamplator. Dan Ioan Popescu a fost asociat cu unul dintre actionarii principali de la „Luxten”, Claudiu Radulescu, caruia i-a vandut toate afacerile pe care le detinea in momentul in care a devenit ministru.
Milioane de euro din luminitele de sarbatori

„Luxten” a inceput sa primeasca diverse contracte pentru proiectarea si realizarea iluminatului public stradal in principalele orase ale tarii inca din anul 1996.
Numai intelegerea incheiata cu Primaria Capitalei are o durata de 15 ani. In paralel cu asigurarea luminii pe strazile Bucurestiului, de sapte ani, „Luxten” se ocupa si cu iluminarea de sarbatori, in urma unor contracte de miloane de euro. An de an, in preajma Craciunului si a Revelionului, centrul Capitalei, si nu numai, este impodobit cu becuri si fel de fel de luminite. Decorul este asigurat de „Luxten”, insa energia consumata este platita de bucuresteni. Iar preturile sunt pe masura. Totusi, pentru ca facturile sa nu fie prea mari in lunile decembrie si ianuarie, Primaria Capitalei si „Luxten” au pus la cale o metoda prin care sa incerce sa ascunda pretul real. Astfel, sumele rezultate in urma iluminatului de sarbatori sunt redistribuite, plata urmand sa se faca in decursul mai multor luni. Am cerut de la Luxten facturile pe care le plateste municipalitatea. Din graficul trimis a rezultat ca Luxten a castigat deja peste 10 milioane de euro, anual, de pe urma acestui contract. Mai ales ca „Luxten” face parte din gasca „baietilor destepti”, apropiata fratelui presedintelui Romaniei, Mircea Basescu. Desi sunt distribuitori directi de energie, bucurestenii nu au contatat asta si in facturi. Pretul fiind unul piperat.

Facilitati de la Videanu

Un proiect de hotarare al Consiliului General al Municipiului Bucuresti prevede darea in folosinta, gratuit, a trei terenuri de peste 23.000 mp, catre compania „Luxten Lighting”.

Suprafetele de teren si locatiile sunt urmatoarele: Vatra Luminoasa – 8115 mp, Cartierul Colentina (teren delimitat de str. Gherghitei, str. Tudor Mihai, str. Zamfir Nicolae, str. Sold. Savu Barna) – 11.004 mp si Cartierul Floreasca (Str. Biserica Floreasca) – 3519 mp. Documentul a fost semnat de edilul Adriean Videanu dupa ce Adrian Iordache, seful Directiei Juridic-Contencios din cadrul Primariei Capitalei, a dat aviz favorabil hotararii. Motivatia este ca in acele locatii – zone extrem de cautate pe piata imobiliara bucuresteana – „Luxten” va avea puncte de lucru si dispecerate pentru asigurarea interventiilor la instalatiile de iluminat public.

Familia PD si-a facut datoria

Componenta juriului licitatiei pentru proiectul „Netcity” este si ea edificatoare pentru interesele „Luxten”.
Maestrul de ceremonii a fost directorul Directiei Coordonare, Reglementare, Infrastructura din cadrul PMB, Radu Alexandru Dumitru. Fost deputat PD, in perioada 1996-2000, sosit in Primaria Bucurestiului, de la Constanta, gratie primarului de atunci al Capitalei, Traian Basescu. Pe care l-a sustinut cu asiduitate in Dosarul Flota. Radu nu a venit cu mana goala aducand-o la PMB si pe sotia sa. Radu Elena este actualmente directorul Directiei Managementului Calitatii. Deci o familie de directori, mosita de actualul presedinte al Romaniei. Care le-a oferit, pentru fundatiile proprii, spatii in centrul Capitalei.
Din comisie a mai facut parte „nelipsitul” Gheorghe Udriste, directorul Directiei Transporturi din PMB si „trezorierul” PD, precum si seful Juridicului, Adrian Iordache. Doua personaje celebre, cu multe plangeri in justitie pentru abuzurile comise in calitate de functionar public, aflate insa in sferele de interes ale lui Videanu si ale democratilor.

Bucurestenii pusi la plata

In timp ce portofoliul „Luxten” se baza exclusiv pe recomandarile politicului, ARO Construct, care a avut cea mai buna oferta la licitatie, reprezinta un consortiu din care mai fac parte companiile Simens si Omnilogic, firme cu renume in domeniul IT. Fiindca „Luxten” nu a putut castiga nici prin interventii sus-puse, oamenii lui Videanu au cautat o alta solutie. Finantare din fonduri structurale, mai precis din bani de la buget. Astfel contribuabilul va fi nevoit sa suporte instalarea sistemului si mai apoi inchirierea serviciului.

Sursa: ZIUA

Dosarul Flota si DNA

 traianbasescu4.jpg

Dosarul „Flota” mistificat in raport

ZIUA a aflat si continutul raportului de control de la Sectia I, care nu face altceva decat sa enumere principalele dosare penale instrumentate, care treneaza pe rolul sectiei de peste un an, fara sa retina vreo culpa deosebita. In privinta celebrului dosar cu cei 78 de inculpati din mega-hotia „Flota”, printre care se afla si inculpatul Traian Basescu, inspectorii CSM au mistificat motivele reale pentru care „Dosarul Flota” a fost returnat la DNA de catre Inalta Curte de Casatie, facand vorbire de o reluare a cercetarilor fara analiza legalitatii acesteia si evitand sa constate ca, prin tergiversarea dosarului, unele fapte s-au prescris, cum e si cazul inculpatului Basescu. Este cu atat mai grav cu cat Inalta Curte nu a dispus reluarea cercetarilor, ci a dispus doar refacerea actului de sesizare pe motiv de „neregularitate a actului de sesizare”. Adica pentru simpla absenta de pe Rechizitoriul Flota a semnaturii sefului DNA. De ce procurorul sef Daniel Morar nu a semnat rechizitoriul si nu l-a trimis inapoi la instanta suprema, din decembrie 2005 si pana in prezent, constituie un aspect ocolit cu grija de inspectorii CSM care au „anchetat” Sectia I.

Sursa : ZIUA

Chiuariu: Băsescu este supărat că i s-a luat jucăria de suspendat miniştri PNL

ciuariu.jpg DNA nu mai cere de la Cotroceni aviz pentru urmărirea penală a demnitarilor

Băsescu acuză cabinetul Tăriceanu de abuz de putere Tăriceanu: Astăzi a existat un singur câştigător, România
Chiuariu: Băsescu este supărat că i s-a luat jucăria de suspendat miniştri PNL
Vineri 05 octombrie 2007, 16:59

Ministrul Justiţiei, Tudor Chiuariu, a susţinut vineri, după ce şeful statului a criticat în termeni duri decizia Guvernului de modificare a legii privind răspunderea ministerială că Băsescu duce un „război personal” cu Guvernul iar noua comisie, formată din judecători, este una independentă.

„Ceea ce-l deranjează, de fapt, pe Băsescu e că noua Comisie va fi formată din judecători independenţi şi profesionişti. Ceea ce-l deranjează pe dl Băsescu e că nu mai poate face circ, nu mai poate organiza o mascaradă, că nu mai poate lua măsuri abuzive, fără să le justifice în faţa opiniei publice. În faţa unui raport profesionist şi imparţial, dl Băsescu nu va mai putea aplica singura lege pe care domnia sa o cunoaşte: legea bunului plac”, a declarat Chiuariu.

Şeful statului l-a acuzat pe ministrul justiţiei că se află în conflict de interese flagrant pentru că, prin promovarea ordonanţei care schimbă Comisia de la Cotroceni, Tudor Chiuariu îşi blochează propriul dosar. În replică, Chiuariu a susţinut că ar fi acţionat chiar împotriva interesului său personal. „Eu nu pot fi în conflict de interese, pentru că interesul meu ar fi fost să fiu evaluat de o Comisie în care eu numeam 3 membri din 5, adică majoritatea. Schimbând această regulă şi instituind o comisie imparţială, numită de un organism independent de Guvern, Consiliul Superior al Magistraturii, eu am acţionat împotriva interesului meu personal”, a mai declarat ministrul justiţiei.

Chiuariu a mai susţinut că, prin declaraţiile sale, Băsescu, „dovedeşte încă o dată că <> este numele pe care domnia sa îl dă războiului personal împotriva Guvernului, care îşi continuă mandatul în ciuda protocoalelor secrete pe care dl Băsescu le încheie cu PSD”.

Chiuariu a mai ţinut să precizeze că în fosta comisie, era unul dintre subordonaţii şefului statului, un consilier prezidenţial.

Ministrul Justiţiei a mai adăugat că, în cel mult 30 de zile, noua Comisie va fi numită şi îşi va relua atribuţiile şi că vechea comisie era „o improvizaţie”

„Numai orbirea determinată de ura sa constantă faţă de liberali îl împiedică să vadă că vechea comisie era o improvizaţie, în care oameni care n-au călcat nici o dată în calitate de avocat sau magistrat într-un tribunal, erau chemaţi să analizeze dosare complexe”, a mai spus Chiuariu.

Tăriceanu i-a demis lui Băsescu actuala Comisie care aviza anchetarea miniştrilor

tariceanucalin.jpg

Tăriceanu i-a demis lui Băsescu actuala Comisie care aviza anchetarea miniştrilor
Joi 04 octombrie 2007, 23:33

Actuala Comisie de la Cotroceni care discută avizul de anchetare a doi miniştri în funcţie şi-a încetat activitatea, în urma adoptării ordonanţei de urgenţă a Guvernului, cea care stabileşte şi că DNA nu mai poate cere urmărirea penală a unui ministru.

Anchetarea celor doi miniştri în funcţie – cel al justiţiei, Tudor Chiuariu, şi cel al muncii, Paul Păcurariu – este astfel suspendată, iar suspendarea lor de către preşedinte sau începerea urmăririi lor penale nu pot avea loc.

O altă prevedere a ordonanţei adoptate de Cabinetul Tăriceanu II, tot la propunerea ministrului Chiuariu, se referă la scoaterea dintre instituţiile care pot cere aviz pentru începerea urmăririi penale a DNA. Potrivit noii legi, numai procurorul general al României sau primul ministru îi pot solicita preşedintelui acest lucru.

De asemenea, este nou şi faptul că preşedintele ţării, în cazul în care respinge concluziile raportului comisiei, este obligat să-şi argumenteze decizia în fapt şi în drept. Avizul comisiei de la Cotroceni rămâne consultativ pentru decizia preşedintelui în acceptarea sau nu a începerii urmăririi penale a unui ministru.

Hotărârea luată de Guvern mai prevede că membrii comisiei speciale de la Cotroceni vor fi numiţi de Consiliul Superior al Magistraturii şi vor fi judecători. Până acum, cei care hotărau dacă un demnitar va fi sau nu urmărit penal, erau aleşi de miniştrii Justiţiei şi Internelor.

Premierul Tăriceanu susţine că atâta vreme cât membrii comisiei sunt numiţi de însuşi ministrul Justiţiei, aceştia ar putea favoriza soarta acestuia în cazul în care procurorii ar cere avizul pentru a începe urmărirea penală împotriva lui.

„Dorim să eliminăm aceste situaţii care sunt anormale, de conflict de interese, şi de aceea propunderile de modificare urmează să fie făcute din rândul judecătorilor de CSM”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

Ministrul Justiţiei Tudor Chiuariu susţine că a făcut deja o sesizare la Cotroceni, prin care atrage atenţia asupra faptului că membrii comisiei speciale, care îl cercetează se află în incompatibilitate.

„Unul dintre ei, după ce l-am desemnat în comisie, l-am numit la conducerea ANP-ului, care e o instituţie subordonată Ministerului Justiţiei, aşadar s-ar putea să mă favorizeze. Şi sigur, celălalt aspect, cealaltă persoană este una din consilierele fostului ministru al justiţiei, Monica Macovei”, a spus Tudor Chiuariu.

Pe 20 septembrie, procurorul-şef al DNA, Daniel Morar, i-a cerut preşedintelui Traian Băsescu aviz pentru începerea urmăririi penale a fostului ministru al Comunicaţiilor Zsolt Nagy şi ministrului Justiţiei, Tudor Chiuariu. Cei doi sunt suspectaţi de abuz în serviciu şi fapte de corupţie.

Sursa: NewsIn

Tăriceanu: Mă bufneşte râsul când aud de guvern de uniune naţională

tariceanu3.jpg 

Tăriceanu: Mă bufneşte râsul când aud de guvern de uniune naţională

BUCUREŞTI / 21:12, 2.10.2007
Peemierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat, marţi seara, că îl „bufneşte râsul” când aude de formarea unui guvern de uniune naţională şi a precizat că, dacă se va recurge la o astfel de formulă bazată pe toate partidele parlamentare, PNL nu va participa la o astfel de „mascaradă”.
Întrebat de jurnalişti dacă este de acord cu formarea unui guvern de uniune naţională, premierul a declarat că îi vine să râdă când aude de aşa ceva.„Această formulă de guvern de uniune naţională pe mine mă bufneşte râsul când o aud. Ea se foloseşte în situaţii de crize grave, ceea ce nu este cazul în România. Dacă nu mai există o majoritate în Parlament, nu înseamnă că este o criză. Se încearcă formarea unei alte majorităţi sau sunt alte soluţii de a ieşi din impas. Aceasta este o formulă improprie folosită în discursul politic”, a spus premierul.El a mai precizat că, dacă se va încerca alcătuirea unui guvern bazat pe toate partidele din Parlament, PNL nu va particpa la o astfel de „mascaradă”, care nu are nicio legătură cu ideea de guvern de uniune naţională.„Ideea de guvern de unitate naţională se impune în situaţii deosebite, ca de exemplu cum a fost România în primul război mondial. Atunci a fost necesară o astfel de coagulare a forţelor. Dar, din fericire, noi nu suntem în război”, a mai spus Tăriceanu.

Ştirea a fost publicată pe terminalul MEDIAFAX în data 2.10.2007 la ora 21:08