Becali este convins că Băsescu l-a lăsat şi fără Hagi, şi fără Cruce

 Becali Basescu

Gigi Becali e convins că este victima unei conspiraţii politico – fotbalistice. Invitat, sâmbătă, la Realitatea TV, patronul echipei de Steaua a susţinut că preşedintele Traian Băsescu se află în spatele conspiraţiei, din care a făcut parte şi Gheorghe Hagi, fostul antrenor al roş-albaştrilor. Cum şi-a dat seama Becali de acest lucru? Întâi, i-au atras atenţia câţiva binevoitori. Apoi, a făcut legătura cu faptul că Traian Băsescu obişnuia să îl sune destul de des pe Hagi, pe vremea când acesta antrena echipa din Ghencea.Gigi Becali a povestit că, de mai multe ori, Gheorghe Hagi i-a arătat telefonul şi i-a spus „Uite, iar mă sună Băsescu!”. Patronul stelist nu ştia ce au vorbit cei doi, dar, după scandalul cu Hagi, a pus lucrurile cap la cap: „Cred că Hagi şi Băsescu au făcut acest scenariu, că vorbeau des la telefon în ultimul timp. Băsescu l-a sunat pe Hagi şi probabil i-a spus: «Lasă-l, Gică, nu vezi că te jigneşte?!»“. Au mai fost câteva coincidenţe, care l-au îndemnat pe Becali să creadă că la mijloc e lucrătura Cotrocenilor. Spre exemplu, Patriarhul Daniel îi promisese lui Crucea Patriarhală, cea mai înaltă distincţie bisericească. Urma s-o primească la Patriarhie, de Sfântul Dimitrie cel Nou. Când colo, a primit un telefon ca să afle că nu va mai fi decorat de Patriarh acum, ci cu un alt prilej, când îi va fi alături de întreaga lui familie. Crucea Patriarhală a ajuns însă la Traian Băsescu.Gigi Becali are şi o explicaţie: preşedintele îi ascultă telefonul şi vrea să îl imite. Aşa se explică faptul că Băsescu e, uneori, cu un pas înaintea lui şi pune în practică acţiuni la care el, Becali, s-a gândit înainte. Alte dovezi n-a mai prezentat finanţatorul Stelei, dar, dacă lucrurile stau aşa, Traian Băsescu n-are decât să-l sune „cum a mai făcut-o” şi să-i spună: „Băi, Gigi, nu e aşa!”.

Traian Băsescu, stelist declarat, şi Gigi Becali au avut o relaţie destul de apropiată. Şeful statului mergea la meciurile Stelei, stătea chiar lângă patron, la „oficială”, şi mergea la un spriţ cu băieţii, după meci, mai ales dacă era o mare victorie, care aduna lumea în stradă.

După ce presa a criticat relaţia prea strânsă a preşedintelui cu patronul Stelei, renumit pentru ieşirile sale dure la adresa ziariştilor şi a inamicilor săi politici, Băsescu şi-a restrâns apariţiile în public alături de Becali. Au mai existat convorbiri telefonice şi încurajări înainte de meciuri.

Ultima referire publică a lui Traian Băsescu la Becali a fost după referendumul din mai privind demiterea şefului statului. Atunci, Băsescu a mulţumit formaţiunii lui Gigi Becali – Partidul Noua Generaţie -, precum şi altor partide pentru sprijinul dat în campania electorală. Preşedintele nu a mai mers însă pe stadion. E drept că nici Steaua n-a mai avut performanţe notabile.

Sursa:Gandul

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s