Lideri PD platiti de Constanda

Silvian Ionescu
Firma Sulfinei Barbu si a lui Silvian Ionescu a intocmit raportul de mediu. Sulfina Barbu, fost ministru al mediului, si Silvian Ionescu, fost sef al Garzii de Mediu, i-au dat o mana de ajutor lui Costica Constanda pentru construirea controversatului cartier rezidential din Parcul Bordei.

Firma de consultanta a Sulfinei Barbu, fost ministru al mediului, si a lui Silvian Ionescu, fost comisar al Garzii de Mediu, a intocmit raportul de mediu pentru cartierul rezidential pe care afaceristul Costica Constanda intentioneaza sa-l construiasca in Parcul Bordei.
Constanda a apelat la compania celor doi membri ai Par-tidului Democrat dupa ce Primaria Municipiului Bucuresti i-a cerut avizul de mediu inainte sa ii elibereze Planul Urbanistic Zonal (PUZ) al terenului.

Actionari, fosti oficiali in domeniul mediului

Obligat de Primaria Capitalei sa obtina avizul de mediu, Constanda a cerut consultanta vara aceasta de la firma KVB Economic, detinuta in procent majoritar de Sulfina Barbu si de Silvian Ionescu. Mai departe, KVB Economic a initiat demersurile pe langa Agentia pentru Protectia Mediului Bucuresti pentru eliberarea avizului de mediu.

Serviciul de Autorizare si Controlul Informarii din cadrul agentiei l-a anuntat, pe 6 iunie 2007, pe Costica Constanda ca Agentia pentru Protectia Mediului Bucuresti „a stabilit obligativitatea efectuarii evaluarii de mediu pentru Planul Urbanistic Zonal” aferent terenului din zona strazilor Mircea Eliade – Turgheniv.

Potrivit legii, avizul de mediu se elibereaza dupa ce doua variante de PUZ sunt analizate. KVB Economic nu a avut timp decat pentru analizarea primei variante, pentru ca o decizie a Curtii de Apel din Bucuresti a stabilit ca primaria nu trebuia sa conditioneze eliberarea PUZ-ului de un aviz de mediu.

In mai 2007, cu doua luni inainte de intocmirea raportului pentru PUZ-ul terenului lui Constanda, KVB Economic a fost preluata de cei doi membri marcanti ai PD, care au dictat timp de doi ani si ceva in domeniul mediului. Cei doi au devenit actionari principali in KVB Economic – fiecare cu un procent de 27% – la o luna dupa ce au parasit functiile pe care le detineau in guvern.

Firma care i-a realizat lui Constanda raportul de mediu pentru terenul de pe malul Lacului Floreasca il are printre actionari si pe Madalin Mihailovici, un alt membru PD, fost presedinte al Companiei Nationale Apele Romane. In timp ce acesta detine 15% din actiunile societatii, fostul presedinte al Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului, Ioan Gherhes, are 7%.

Sulfina nu comenteaza

Sulfina Barbu si Costica Constanda s-au mai intersectat in chestiuni legate de Parcul Bordei. In 2004, in calitate de sefa a Directiei Protectiei Mediului din Primaria Capitalei, Sulfina Barbu i-a aprobat lui Constanda taierea a 130 de copaci din parc. Contactata in repetate randuri de EVZ, Barbu ne-a transmis prin administratorul companiei KVB Economic, consilierul PD Razvan Stan, ca nu poate face declaratii pe alte teme decat politice inainte de alegerile europarlamentare.

Celalalt actionar de vaza al firmei KVB Economic, Silvian Ionescu, a declarat ca interesul economic a fost motivul pentru care firma sa a acceptat oferta avocatilor lui Constanda. „Din considerente comerciale am acceptat, evident. Avem un client care ne-a contractat. Ma surprinde ca dumneavoastra investigati o relatie comerciala intre doi agenti economici privati”, a spus Ionescu, vadit deranjat de intrebarile noastre.

Constanda: „Nu stiam cine sunt actionarii”

Omul de afaceri Costica Constanda a declarat pentru „Evenimentul zilei” ca nu a stiut cine sunt actionarii companiei care i-a realizat raportul de mediu pentru terenul cunoscut ca Parcul Bordei. „Nu m-am ocupat eu de asta, ci niste prieteni de-ai mei, avocati, pentru ca nu stiu de ce aveau nevoie pentru proces. Nu stiu la ce firma au apelat, nu stiam cine sunt actionarii”, a spus Constanda.

REPREZENTANTII KVB ECONOMIC

„Proiectul lui Constanda, benefic pentru Bordei”

Directorul general al KVB Economic, Razvan Stan, si directorul departamentului de mediu al firmei, Tatiana Dimanche, au explicat ca proiectul imobiliar propus de omul de afaceri Costica Constanda este binevenit pentru Parcul Bordei.

EVZ: Cand ati fost contactati de avocatii lui Costica Constanda?
Razvan Stan: In vara aceasta ne-am trezit cu o avocata a domnului Constanda. Sincer, nici nu am stiut ca este vorba de domnul Constanda. Ulterior am aflat. Domnul Constanda este un simplu beneficiar. Interesul nostru este unul pur economic.

Ce anume ati recomandat?
Tatiana Dimanche: Inca n-am putut sa facem niste recomandari deoarece beneficiarul a stopat derularea contractului pentru a-si clarifica situatia juridica. Exista doar un draft de raport.

La ce concluzii ati ajuns?
T.D.: Concluziile sunt benefice, avand in vedere ca acea zona nu este exploatata si este inchisa publicului. Intentia domnului Constanda este sa deschida publicului si sa amenajeze alei de promenada. Va deveni o zona placuta ochiului, in momentul de fata n-as putea sa spun acest lucru. Si acea zona nu a fost niciodata parc, parc insemnand domeniu public amenajat, in care omul sa aiba acces liber.
R.S.: Orice este mai bine decat ce este acum, acolo. Este o mare diferenta intre spatiu verde amenajat si spatiu verde cu vegetatie spontana. Adica sunt tot felul de arbusti, maracini, buruieni.

Actionarii firmei KVB Economic stiau de acest contract?
R.S.: Intr-un final era normal sa-i informez ca-i analizam domnului Constanda PUZ-ul. Dar nu stiau foarte clar ce facem noi, pentru ca actionariatul nu se ocupa de un contractel, ca sa spun asa.

Deci si-au dat girul intr-un fel, au fost de acord ca este un contract in regula.
R.S.: Da, din punct de vedere economic nu a fost nicio problema sa preluam acest contract, din partea nimanui din cadrul societatii noastre. Pentru ca Agentia de Protectia Mediului va decide daca concluziile noastre sunt corecte sau nu.

Au avut actionarii firmei retineri privind acest contract?
R.S.: Nu, pentru ca pur si simplu le-am explicat situatia din punct de vedere economic.

AVANT

Unda verde de la primarie

Parcul Bordei a devenit un motiv de scandal public si politic dupa ce Costica Constanda a facut, in 2003, un schimb de terenuri cu Primaria Municipiului Bucuresti, pe atunci condusa de Traian Basescu. Constanda a primit atunci 3,3 hectare pe malul Lacului Floreasca in schimbul a 1,8 hectare in Satul Francez. Consiliul General al Municipiului Bucuresti a eliberat PUZ-ul pentru terenul lui Constanda. Acest document nu tine loc de autorizatie de constructie, dar fara el Constanda nu putea face nicio miscare.

Votul consilierilor a venit dupa ce Curtea de Apel a obligat Consiliul General sa aprobe PUZ-ul si a stabilit despagubiri morale in valoare de 17,7 milioane de euro catre omul de afaceri. Videanu a incercat sa scape de plata despagubirilor printr-un nou schimb de terenuri, oferindu-i lui Constanda Depoul Victoria in schimbul a 2,8 hectare in Parcul Bordei. Primele negocieri au esuat, pentru ca cele doua parti nu s-au inteles in privinta evaluarii valorice a terenurilor.

Sursa : Evenimentul Zilei
Surse judiciare sustin ca pe 22 decembrie 1989 Silvian Ionescu s-a infiltrat printre revolutionarii din fata CC, intrand in anturajul lui Dan Iosif si, ulterior, al lui Gelu Voican Voiculescu. In ianuarie 1990 a fost numit secretar executiv al FSN pana in 1991. In prezent, el este presedintele PD sector 3. Ionescu a fost un timp si consilierul lui Basescu la Capitala. Conform unui „Armaghedon“: „In jurul anului 1984, Basescu a fost trecut in reteaua Centrului de Informatii Externe din DSS, unde a lucrat cu ofiterul Silvian Ionescu. In 1987, Traian Basescu este numit sef al Agentiei Economice Navrom din Anvers, unde isi desfasoara activitatea sub directa coordonare a aceluiasi Ionescu.

Silvian Ionescu- 15 ani in securitate
Silvian Ionescu a lucrat intre anii 1974 si 1989 in securitate. Mai precis a fost ofiter de securitate in cadrul DIE.

Securitatea comunista din Romånia a avut doua mari coordonate cu ajutorul carora incerca sa controleze vietilor oamenilor. Ea a actionat atåt in interiorul granitelor tarii, cåt si in exteriorul lor. Marius Oprea, presedintele Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului din Romånia (IICCR), sustine ca fostii ofiteri de securitate Silvian Ionescu si Liviu Turcu ar fi desfasurat activitati de tip terorist, in perioada cånd acestia au activat in structurile securitatii.