7 mai 2008: 22 de ani de la noaptea magică a Stelei – Regina Europei s-a înscăunat la Sevilla

Steaua Bucureşti

La 7 mai 1986, Steaua Bucureşti a reuşit cea mai mare performanţă din toată istoria fotbalului românesc, câştigând Cupa Campionilor Europeni, în dauna Barcelonei, una din cele mai bune echipe ale momentului. Ziua aceea ne va rămâne în minte ca fiind poate cea mai de preţ comoară a sportului românesc. A lăsat în inimile noastre amintirea unei echipe extraordinare, cu jucători fabuloşi care nu au predat armele în faţa spaniolilor, şi nu s-au speriat de importanţa acestui meci, făcând din Steaua regina Europei.

Drumul spre fericire

Drumul spre câştigarea trofeului a început în Danemarca, unde Steaua avea să întâlnească pe Vejle Bold Klub, campioana acestei ţări. ~ncă din prima clipă, „roş-albaştrii” nu le-au dat nicio şansă celor de la Vejle, reuşind un 1-1 în deplasare şi un categoric 4-1 acasă. Primul obstacol pentru Steaua a fost campioana Ungariei, Honved Budapesta, care pe 23 octombrie 1985 avea să ne pună la îndoială parcursul în Europa, administrându-ne prima înfrângere, 1-0. A fost practic unul dintre cele mai bune meciuri jucate de o echipă românească în Cupele Europene în ultimii 20 de ani şi totuşi am pierdut. Dar cine credea că Steaua poate fi încurcată de Honved? Poate doar ei, pentru că la Bucureşti „viteziştii” au învins cu 4-1, acelaşi scor cu care a câştigat şi cu Vejle. Turul trei avea să dea Stelei mult mai multe şanse, picându-ne în cale campioana Finlandei, Kuusysi Lahti. Nu ne-a fost uşor cu aceşti finlandezi, dar, în cele din urmă, Steaua a câştigat, marcând un singur gol, la Bucureşti, fără să primească vreunul, în cele două manşe. ±i aşa am ajuns în semifinalele celei mai tari competiţii intercluburi din Europa. Lumea începea să se teamă de Steaua şi realizarea visului era tot mai aproape. După cum era de aşteptat, adversarul nu a fost deloc accesibil, în semifinale întâlnind pe belgienii de la Anderlecht Bruxelles. Am pierdut primul meci în Belgia, cu scor minim, 1-0 pentru Anderlecht. Returul avea însă să intre în istorie. Steaua a câştigat cu un răsunător 3-0 şi s-a calificat totodată, în premieră, în finala Cupei Campionilor Europeni.

Ziua lui Duckadam

±i visul mergea mai departe. Eram atât de aproape, parcă era păcat să ne dăm bătuţi acum. ±i nu am făcut-o, Steaua a câştigat Cupa în acea noapte de vis, realizând o performanţă probabil imposibil de egalat în viitor de vreo echipă românească. La capătul a 120 de minute de foc, în care scorul a rămas alb, au urmat loviturile de departajare, rămase întipărite pentru totdeauna în memoria microbiştilor:
Steaua: Majearu (ratează) – un şut slab al acestuia, în partea stângă a lui Urruticoechea, care respinge mingea.
Barcelona: Alessanco (ratează) – aici începe recitalul lui Duckadam, care ghiceşte colţul în care avea să şuteze şi îi apără şutul.
Steaua – Boloni (ratează) – un şut slab, în dreapta portarului spaniol, apărat cu uşurinţă.
Barcelona: Pedraza (ratează) – şut în dreapta lui Duckadam şi portarul Stelei apără din nou.
Steaua: Lăcătuş (înscrie) – un şut imparabil, sub transversală, face ca scorul să fie 1-0 pentru Steaua.
Barcelona: P. Alonso (ratează) – şut în partea dreaptă a lui Duckadam, dar portarul român nu lasă nimic să treacă şi apără.
Steaua: – Balint (înscrie) – şut plasat, în dreapta, portarul plonjând spre stânga, şi scorul devine 2-0 pentru Steaua.
Barcelona: Marcos (ratează) – şut în stânga lui Duckadam, acesta apără şi devine erou, reuşind să pareze 4 lovituri de pedeapsă şi aducând Stelei primul şi cel mai de preţ trofeu European, Cupa Campionilor Europeni!

 

Cele 13 goluri reuşite de Steaua în campania europeană din ediţia 1985-1986 a Cupei Campionilor Europeni au fost marcate de Victor Piţurcă – cinci goluri, Gavril Balint – două, Marin Radu II, Ladislau Boloni, Tudorel Stoica, Marius Lăcătuş, Ilie Bărbulescu şi Mihail Majearu – câte unul.

Mihai Popescu
Echipe:

FC Barcelona: Urrruticoechea – Gerardo, Migueli, Alessanco (cpt.), J. Alberto – Victor, Schuster (‘’84 Moratalla), Marcos, Pedraza – Archibald (‘’111 P. Alonso), Carrasco. Antrenor: Terry Venables.
Steaua Bucureşti: Duckadam – Iovan (cpt.), Bumbescu, Belodedici, Bărbulescu – L. Bălan (‘’73 Iordănescu), Balint, Boloni, Majearu – Piţurcă (‘’112 Radu II), Lăcătuş. Antrenor: Emerich Ienei.
Arbitri: M. Vautrot – A. Delmer, M. Girard (toţi din Franţa)
Stadion: „Ramon Sanchez Pizjuan” – Sevilla

 
Ceausescu ii primeste pe stelisti (1986),
 

Sursa: Atac Online

Un comentariu la “7 mai 2008: 22 de ani de la noaptea magică a Stelei – Regina Europei s-a înscăunat la Sevilla

  1. Salut. Ma bucur sa stiu ca esti stelist. Amintirile placute imbunatatesc viata. Din pacate
    nu mai avem asemenea baieti mindrii, ambitiosi, dornici de victorie. Cind vad cum Banel care nu stie nimic cu mingea , Lovin fara cap, Dica ,,umflat” pt vinzare etc si cum pierd jocuri usoare vezi U Cluj, Poli Iasi, Buzau, Timisoara , etc imi bate inima a durere. In fine, sa vedem la anul. Acum e la Cluj. Ai singurul blog ,,stimulativ” . sa ao noroc in dragoste.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s