Linda Evangelista: Italienii sunt cei mai buni la pat.

Nu este nimic mai frumos decât o fată frumoasă, eventual model cu renume internaţional, vorbind despre bărbaţi. Ai ei, ai alteia, nu contează.

Celebra Linda Evangelista face parte dintr-un grup exclusivist de femei care arată bine la orice vârstă, grup al cărei lider este, ştim cu toţii, Madonna. În vârstă de 43 de ani, canadianca aruncă o privire asupra vieţii ei amoroase, trăgând o concluzie care unor dintre foştii ei iubiţi s-ar cam putea să le stea în gât.

„Am avut foarte mulţi prieteni latini. Există un adevărat sindrom latin. Sunt amanţi foarte buni. Italienii însă sunt cei mai buni la pat. Sunt de-a dreptul incredibili! Pe de altă parte însă, francezii… Să zicem că ai ce discuta cu ei mai mult, că te înţeleg mai mult”, a declarat nord-americanca într-un interviu acordat publicaţiei Top Model.

Dintre iubiţii italieni ai canadiencei, la loc de cinste sunt omul de afaceri Ugo Brachetti Peretti, cu care femeia a fost cuplată între 2003 şi 2004, şi pilotul de Formula 1, Paolo Barilla, pe care l-a făcut „fericit” în urmă cu trei ani. La capitolul francezi însă, singurul prieten oficial al Lindei a fost fostul mare portar al echipei naţionale de fotbal a Franţei,

 

Fabien Barthez. Cei doi au fost împreună din 1998 până în 2000. În 1999, goalkeeper-ul şi modelul au trăit un episod de-a dreptul tragic. Gravidă în luna a şaptea – cu Barthez -, modelul a piedut sarcina, lucru ce a dus în cele din urmă şi la despărţirea celor doi.

Sefa de cabinet a prefectului de Timis, o bomba sexy!

Când era mică, mergea pe câmp cu o valiză plină de haine şi făcea parada modei pentru a poza. Visa să ajungă prezentatoare TV şi se înregistra pe casetofon prezentând ştirile. S-a lansat apoi în lumea modellingului la Milano şi ulterior în afaceri. De două săptămâni are grijă de agenda de lucru a unui important demnitar din judeţul Timiş, prefectul Ovidiu Drăgănescu.

Fetiţa bunicilor
Bianca Jurca a plecat dintr-un sat din Caraş-Severin urmându-şi visul de a deveni fotomodel şi, în câţiva ani, a reuşit să câştige faimă, prestigiu şi notorietate. Acum are propria ei afacere şi nu exclude varianta de a se lansa în politică, la fel cum a făcut-o nu de mult Elena Udrea. Cariera tinerei de 23 de ani devenite secretara prefectului Ovidiu Drăgănescu conţine toate ingredientele unei poveşti pline de succes. „Până la vârsta de 18 ani am copilărit la Şoşdea, o mică localitate care aparţine de comuna Măureni, din Caraş-Severin. Liceul l-am făcut la Gătaia. Practic, am fost crescută de bunici. M-am ataşat foarte mult de ei. Asta a fost alegerea mea de mică”, spune Bianca Jurca. Ea a comparat de mică Şoşdea cu Timişoara şi întodeauna satul bunicilor a câştigat în bătălia cu metropola: „Îmi plăcea libertatea pe care o aveam la Şoşdea. Dacă ar fi să aleg încă o dată, tot acolo aş vrea să copilăresc”.

 

Parada modei la Şoşdea
Bianca îşi aminteşte cu nostalgie de vremurile în care pregătea de mâncare în natură şi mai ales de zilele în care înghesuia toată garderoba ei într-un geamantan şi mergea pe câmp la „parada modei”. Prietena ei cea mai bună o fotografia. „Stăteam şi câte 3-4 ore să facem fotografii şi aproape de fiecare dată bunica mă certa. O vreme m-am pregătit să fiu ziaristă. Mă uitam la ştiri, le scriam, apoi le prezentam în faţa oglinzii şi mă înregistram pe casetă. Cele mai mari pasiuni ale mele rămâneau însă fotografia şi moda”, îşi aminteşte Bianca. Tot de copilărie o leagă şi pasiunea ei pentru călărit: „La Şoşdea aveam doi cai, Puiu, un armăsar care la un moment dat a fost otrăvit şi a murit, şi Doina, o iapă pe care o puteai călări fără frică”.

La Timişoara, cu forţa
„Până la 18 ani nu m-am simţit atrasă de oraş. De fiecare dată când veneam la Timişoara plângeam toată noaptea şi a doua zi îmi doream deja să mă întorc la bunici”, îşi aminteşte Bianca. După liceu, ea nu a mai avut încotro şi s-a mutat în capitala Banatului. S-a înscris la Facultatea de Ingineria Mediului, de la Agronomie şi la o agenţie de modeling. „Nu pot spune că a fost o experienţă reuşită pentru că, la un moment dat, directorul agenţiei ne-a dus să dansăm într-o discotecă şi lucrul ăsta nu mi-a plăcut. Simţeam că mă îndepărtez de visul meu de a deveni fotomodel.” Bianca nu s-a acomodat nici cu oraşul: „Sunt foarte dezamăgită de Timişoara. Nu îmi plac localurile pentru că se fumează, iar oraşul lasă foarte mult de dorit. Traficul infernal, poluarea… Şi mai e ceva. Dacă se întâmplă ceva, nu există rezolvare şi toată lumea ridică din umeri”.

Casablancas şi Armani
La un moment dat, o prietenă stabilită în Italia i-a propus Biancăi să trimită fotografii la agenţia John Casablancas din Milano. Spre marea ei bucurie, cei de acolo au chemat-o la un interviu şi au acceptat-o. „Mi-am închiriat un apartament în Milano împreună cu o prietenă şi, timp de trei săptămâni, am urmau un curs de modelling. Zi de zi, de la ora 8 la 18, inclusiv duminica, eram pe baricade. Deşi până acasă aveam de parcurs o distanţă de doar cinci kilometri, îi parcurgeam într-o oră din cauza traficului infernal. Cea mai mare problemă era legată de locurile de parcare, pentru că în parcările subterane se plăteşte o taxă de 15 euro/oră şi nu îmi permiteam”, povesteşte ea. După curs, Bianca a intrat în lumea modei: „Am participat la parade de modă pentru Kristina Ti, Dsquared2 şi Armani. Cu casa de modă Armani am avut un contract interesant. Mergeam în fiecare zi la ei şi, după formele mele (mărimea 42), ei realizau creaţiile vestimentare”. După câteva luni, Bianca a avut propriul ei manager care îi programa şi câte 5-6 casting-uri pe zi. „El se alegea cu 30% din valoarea contractului, iar mie îmi reveneau 70%”, dezvăluie ea.

Printre vedete
Prezentările de modă i-au deschis drumul spre cercuri exclusiviste. Aşa a ajuns să cunoască multe vedete şi persoane din anturajula acestora: Michael Schumacher şi Felipe Massa (piloţi de Formula1), Valeria Marini (creatoare de modă), Monica Bellucci (actriţă şi fotomodel), Alena Seredova (soţia lui Gianluigi Buffon, portarul echipei naţionale a Italiei) ş.a. „Cea mai comunicativă mi s-a părut Monica Bellucci. E la fel de frumoasă şi plăcută în realitate precum e în apariţiile TV”, povesteşte Bianca. În câteva luni, Bianca a intrat perfect în atmosfera milaneză: „M-am adaptat uşor. Limba am învăţat-o în trei luni de zile iar oraşul l-aş compara cu Bucureştiul. E un oraş murdar şi foarte aglomerat”. Din păcate, la Milano, a constatat că nu se poate împrieteni cu români. „Multe dintre românce nici măcar nu vor să-şi recunoască originile. Am avut neplăcuta surpriză să vorbesc în italiană cu o româncă, care nu mai vroia să vorbească româneşte”, spune Bianca.

Se câştigă bine
Milano i-a deschis bănăţencei apetitul pentru lucrurile „de firmă”. „Sunt o iubitoare a hainelor de firmă, a poşetelor, a ceasurilor şi a încălţămintei care poartă semnătura Gianmarco Lorenzi”. Tot la capitolul pasiuni se numără şi maşinile luxoase. „Îmi plac la nebunie Infinity şi cabrio R8 de la Audi”. Toate acestea pot deveni realitate mai ales dacă ştii să te afirmi în lumea modellingului, acolo unde se câştigă bani grei. „Dacă îţi dai silinţa, din modelling poţi să câştigi chiar şi 5.000 de euro pe lună. Prezentările de modă mi-au deschis oportunitatea de a vedea lumea. Am fost la Paris, pe Coasta de Azur, în Germania, Slovenia, Croaţia şi Spania, la Ibiza”.

Ostaficiuc, Borza şi… mama
Din luna septembrie a anului trecut, Bianca s-a întors acasă, la Timişoara. „A fost de ajuns un telefon al mamei ca să mă întorc. Mi-a spus doar atât: Vino acasă!. Cum sunt Scorpion şi nu-mi place să mă gândesc de două ori, am luat hotărârea să vin la Timişoara.” Cu banii câştigaţi în cei trei ani de modelling în Italia, Bianca şi-a deschis la Timişoara un salon de înfrumuseţare (Byanka Staff) şi a cumpărat un Audi A6. De două săptămâni e secretara prefectului Ovidiu Drăgănescu. „Nu sunt înregimentată politic, am participat la campania electorală a PD-L mai mult de distracţie. Din PD-L, cel mai mult îmi place de domnii Ostaficiuc şi Borza. Mi-ar fi plăcut ca domnul Ostaficiuc să candideze pentru postul de primar al Timişoarei. Să nu o uit pe mama mea, Lelica Crişan, consilier judeţean din partea PD-L, pe care o admir foarte mult.”

Şeful nu mănâncă orice
De când este la Prefectură, Bianca are un program încărcat. „În fiecare zi învăţ ceva nou. Trebuie să fac programul şefului, să găsesc scuze dacă nu poate fi deranjat. Programul lui e extrem încărcat şi de foarte multe ori nu apucă nici măcar să mănânce. Din câte am remarcat, prefectul nu consumă orice. Preferă fructele, iaurturi, mâncăruri sănătoase. Ţine foarte mult la la sănătate şi la siluetă”, spune Bianca Jurca, noua secretară a lui Drăgănescu. Cu angajaţii instituţiei, Bianca zice că se înţelege foarte bine. „Cu toţii sunt deschişi, comunicativi. Nici unul nu mi se pare fals. În plus, domnul prefect mi se pare foarte înţelegător”, spune ea. Cu zâmbetul pe buze, Bianca îşi face planuri de viitor: „Peste cinci ani, mă văd un foarte abil om de afaceri şi poate, cine ştie, o să mă implic în politică. Elena Udrea a făcut-o şi a avut succes”. Şi când te gândeşti că blonda de la Cotroceni nici nu arată aşa de bine ca Bianca…

Expert, avocat, consilier, şef de cancelarie. Din Buzău
Bianca Jurcă ar putea-o avea ca model în ascensiunea politică pe frumoasa Elena Udrea, femeia care a fost o bucată de timp mâna dreaptă a preşedintelui Traian Băsescu. Absolventă a Facultăţii de filologie-limbi străine şi a Facultăţii de Ştiinţe juridice şi administrative, tânăra politiciană (născută la Buzău la data de 26.12.1973), membră a Partidului Democrat-Liberal, este expert în securitate şi apărare naţională. Din 1997 profesează cu succes în avocatură. Din iunie 2004 până în februarie 2005 a ocupat funcţia de consilier general la Primăria Municipiului Bucureşti, iar apoi a fost consilier de stat, şeful Cancelariei Prezidenţiale (februarie – noiembrie 2005). În prezent, este secretar executiv şi membru al Biroului Permanent al PD-L.

Oana Gaita, o carieră estetică
Oana Gaita, fost reporter la Radio Timişoara şi purtător de cuvânt al PD şi PD-L Timiş, este un bun exemplu de politician care a reuşit deocamdată să se impună pe plan local, la ultimele alegeri locale câştigând destule sufragii pentru a ocupa un loc de consilier judeţean în noua legislatură (patru ani). Oana este cunoscută ca fiind una dintre cele mai sexy femei membre ale Partidului Democrat. Tânăra de 29 de ani a punctat decisiv la capitolul „impresie artistică” în urmă cu câteva luni, atunci când a recurs la prima operaţie estetică de mărire a sânilor. Implantul de silicoane nu a făcut-o mai isteaţă decât era, însă i-a dat încrederea necesară de a se autodepăşi. De curând a câştigat un post de consilier judeţean iar ascensiunea sa politică este de-abia la început.

De la Tăriceanu la Drăgănescu
La 28 de ani, Nicoleta Oprea este cea mai tânără şefă de cabinet din istoria Prefecturii Timiş. Inteligentă, perseverentă şi ambiţioasă, Nicoleta a lucrat până nu de mult la Oficiul Diplomatic al premierului Călin Popescu Tăriceanu, iar din luna februarie a acestui an este şefa Cancelariei Prefectului judeţului Timiş.

Descoperită de John Casablancas
Bănăţeanca Bianca Jurcă a fost descoperită de casa de modelling John Casablancas, fondatoarea Elite Model Management International, cea mai mare şi prestigioasă agenţie de modelling din lume. John Casablancas şi-a început activitatea în urmă cu 25 de ani prin descoperirea de talente locale şi promovarea lor prin intermediul reţelei internaţionale de agenţii deschise la New York, Los Angeles, Paris, Milano, Tokyo şi multe alte oraşe din întreaga lume. În momentul de faţă, John Casablancas este liderul industriei mondiale de modeling.

Gemma Atkinson: Pot rezista trei săptămâni fără sex

Superba Gemma Atkinson a găsit un nou prilej pentru a se lăuda cu formele primite de la mama natură. De data aceasta, fotomodelul britanic nu a mai participat la nicio şedinţă foto erotică, dar a rămas în sutien şi bikini pe o plajă însorită din Caraibe. Atacantul Marcus Bent s-a gândit să îi facă prietenei sale o surpriză de proporţii, cei doi plecând într-o vacanţă de vis. Potrivit cotidianului britanic „The Sun”, se pare că Gemma a fost foarte încântată de paradisul exotic, după cum i-a zâmbit toată ziua fotbalistului. Dar această perioadă de relaxare s-ar putea transforma în liniştea dinaintea furtunii, căci jucătorul este la un pas de a face o nouă mutare în viaţa sa. Mai precis, lui Marcus Bent i-a expirat perioada împrumutului la Wigan, şi nici tehnicianul Steve Bruce nu va mai trata pentru serviciile sale. Aşadar, fotbalistul se pregăteşte de întoarcerea la clubul Charlton Atletic, dar fără „jumătatea” sa, care nici nu vrea să audă de aşa ceva. ±i se pare că Marcus Bent se află în faţa unei dileme existenţiale. Mai ales că focoasa blondă îl relaxa total înainte de meciuri, cu partide incendiare de sex…

Gemma Atkinson, este frumoasa, extrem de sexy, nu poate fi considerata un geniu si este o împatimita a jocurilor pe consola Nintendo. Ce mai, Gemma Atkinson este visul oricarui barbat!
Mai mult, englezoaica sustine ca este mai buna la astfel de jocuri decât orice reprezentant al sexului puternic. „Câstig de fiecare data când ma joc pe Nintendo Wii. Sunt campioana la jocul de bowling. Îmi place foarte mult, pentru ca poate participa întrega familie. Este ideal pentru o seara de sâmbata, cu toti cei dragi alaturi!”, a declarat Gemma pentru tabloidul The Sun.

Fosta iubita a lui Cristiano Ronaldo, cuplata actualmente cu Marcus Bent, are însa o mare problema: Sânii o jeneaza atunci când se joaca. „Eu una ma agit mult când ma joc. Si trebue de fiecare data sa port doua sutiene pentru a nu avea probleme. Ar trebui sa inventez un sutien special, pentru fetele cu sâni mari, care se joaca ore în sir pe Nintendo”, a mai tinut sa precizeze blondina.

Cu doua, cu unul, sau cu niciun sutien, frumoasa Atkinson este împatimita dupa aceste jocuri, motiv pentru care cei de la Nintendo au decis sa îsi promoveze produsele prin ea. Primul pas – englezoaica a realizat un pictorial pentru fanii jocurilor din lumea întreaga. Accesati galeria de mai jos si vedeti pozele!

 

Frumoasa Kelly Brook, logodnica actorului Billy Zane, a precizat în repetate rânduri că îşi menţine formele atrăgătoare prin sex. Gemma Atkinson are însă cu totul alt secret. Cel puţin la această concluzie se ajunge după ultima declaraţie a vedetei.

Fosta iubită a fotbalistului Cristiano Ronaldo urmează să îşi petreacă ceva timp în junglă, ca participantă în noua ediţie a show-ului „I’m a Celebrity. Get me Out of Here”, dar nu se teme că organismul îi va pune piedici. Surpriză!? Gemma este convinsă că trei săptămâni fără nici măcar o partidă fierbinte nu îi vor da dureri de cap. Mai ales în condiţiile în care e învăţată cu astfel de perioade. „Au trecut şi mai mult de trei săptămâni în trecut, aşa că presupun că o să mă descurc”, o citează Now pe vedetă. „O să aştept să văd cum decurg lucrurile. E nevoie de destul de mult pentru a mă convinge să mă cuplez. Dacă ceva se va întâmpla, se va întâmpla. Dacă nu, nu”, a explicat modelul.

Gemma nu are însă de ce să privească jumătatea goală a paharului. Sunt destui cei care sunt dispuşi să îi întindă o mână de ajutor în cazul în care abstinenţa îşi spune prea mult cuvântul. „Este nepoliticos să nu ţii de cald cuiva în timpul nopţii, dacă are nevoie să fie încălzit”, a comentat cântăreţul Jason Brown cu privire la cum vor decurge lucrurile în junglă.

Barry Manilow – Mandy, 1974.

Barry Manilow – Mandy,  

I remember all my life
Rainin’ down as cold as ice
Shadows of a man
A face through a window
Cryin’ in the night
The night goes into

Mornin’, just another day
Happy people pass my way
Lookin’ in their eyes
I see a memory
I never realized
How happy you made me, oh Mandy

Well, you came and you gave without takin’
But I sent you away, oh Mandy
well, you kissed me and stopped me from shakin’
and I need you today. Oh, Mandy!

I’m standing on the edge of time
I’ve walked away when love was mine
Caught up in a world of uphill climbin’
The tears are in my mind
And nothin’ is rhyming, oh Mandy

Well, you came and you gave without takin’
But I sent you away, oh Mandy
well, you kissed me and stopped me from shakin’
And I need you today, oh Mandy

Yesterday’s a dream
I face the mornin’
Cryin’ on a breeze
The pain is callin’, oh Mandy

Well, you came and you gave without takin’
But I sent you away, oh Mandy
Well, you kissed me and stopped me from shakin’
And I need you today, oh Mandy

You came and you gave without takin’
But I sent you away, oh Mandy
You kissed me and stopped me from shakin’
And I need you!



Barry Manilow – I write the songs & copacabana

„Traian Băsescu pozează în cavaler al dreptăţii şi e plin de bube râioase ca cele pe care vi le-am arătat”, a declarat primarul Constanţei. Mazăre a spus şi despre Daniel Morar, şeful DNA, că este „un buboi”

Click pe imagine

PSD va depune plângere penală împotriva preşedintelui Băsescu pentru că ar fi retrocedat ilegal clădirea „Ciclop” din Bucureşti, a decis astăzi Consiliul Naţional al PSD, care a votat în unanimitate o propunere în acest sens a lui Radu Mazăre, primarul Constanţei.

Plângerea penală va fi depusă pentru abuz în funcţie împotriva intereselor publice şi asociere în vederea comiterii de infracţiuni. Primarul Constanţei a cerut Procuraturii să fie citaţi ca martori membrii comisiei de retrocedare din Primăria Generală din timpul lui Traian Băsescu.

La final, după ce propunerea sa a fost votată în unanimitate de către CN al PSD, Mazăre a declarat că „acesta este premiul pentru câştigarea alegerilor” şi că „bărbăţia se câştigă în alegerile din România”.

Mazăre declarase anterior de la tribuna consiliilor naţionale reunite ale PSD că Traian Băsescu a retrocedat, pe când era primar, clădirea „Ciclop” de pe Calea Victoriei, într-un mod „revoltător de ilegal”, şi, arătând sălii un dosar, i-a cerut preşedintelui de şedinţă, lui Adrian Năstase, să supună la vot propunerea ca cererea penală împotriva şefului statului să fie semnată de PSD.

Năstase i-a reamintit lui Mazăre că şedinţa este una comună PSD-PC şi că nu poate supune acum la vot propunerea lui, dar l-a asigurat că va face acest lucru în şedinţa separată a Consiliului Naţional al PSD. Năstase nu s-a abţinut şi a spus şi o glumă. „Eu, dacă aş putea, aş pune deja rezoluţia”, a declarat fostul premier, în râsetele sălii.

Anterior, înainte de a cere PSD să semneze o cerere de urmărire penală care să investigheze modul în care Băsescu a făcut retrocedarea clădirii, Mazăre s-a lansat într-o serie de atacuri la adresa preşedintelui. „Traian Băsescu pozează în cavaler al dreptăţii şi e plin de bube râioase ca cele pe care vi le-am arătat”, a declarat primarul Constanţei. Mazăre a spus şi despre Daniel Morar, şeful DNA, că este „un buboi” pus să hăituiască pesedişti. El a spus că Morar i-a închis lui Traian Băsescu dosarul Flota, i-a făcut două expertize, în timp ce lui, de câţiva ani îi refuză una.

Potrivit Constituţiei, preşedintele României nu poate fi anchetat penal, având imunitate.

Şeful statului acuză PSD de imaturitate

Preşedintele Traian Băsescu regretă lipsa de maturitate a liderilor PSD care încearcă să creeze impresia că toţi ceilalţi oameni politici sunt ca ei. Aceasta este reacţia preşedinţiei la atacurile de azi ale lui Radu Mazăre, reacţie transmisă purtătorul de cuvânt al administraţiei prezidenţiale Valeriu Turcan.

Evreii au descoperit un Mesia înainte de Isus . The ancient scripts that predate – and might rewrite – the Bible

Povestea unui salvator care a murit şi a înviat după trei zile, citită pe o placă ebraică, datată înaintea erei noastre, pune pe gânduri comunitatea academică, dar şi pe cea religioasă, din Israel.
O piatră de aproape un metru înălţime, care conţine 87 de rânduri în ebraică şi pe care specialiştii evrei o datează cu câteva decenii înainte de naşterea lui Isus, a stârnit controverse în Israel şi are şanse să facă valuri şi printre adepţii creştinătăţii. Ea arată, potrivit interpretării unui expert de la Universitatea Ebraică din Ierusalim, că anumite secte evreieşti credeau într-un Mesia care le va salva, după ce va fi omorât şi readus la viaţă după trei zile, înainte de naşterea lui Isus.
Inscripţiile acestui manuscris ar putea duce la o nouă înţelegere a creştinismului, scrie „International Herald Tribune“, alături de celelalte ziare străine, care dezbat pe larg subiectul.

Placa, descoperită în apropierea Mării Moarte şi asemănătoare, de altfel, Manuscriselor de la Marea Moartă, este un exemplu rar de manuscris: textul înscris, şi nu gravat, cu cerneală din acea epocă, pe două coloane, similare cu cele din Tora. O parte din text s-a pierdut însă, lăsând astfel o mare parte din semnificaţiile ei deschise dezbaterii. Cu toate acestea, autenticitatea ei nu a fost pusă la îndoială până acum de nici un specialist, din contră, atât experţii în limbi ebraice, cât şi chimiştii şi arheologii care au analizat-o au ajuns la concluzia că este reală.

O mare parte din textul ei vorbeşte despre viziunea Apocalipsei prin ochii arhanghelului Gabriel. Expresia „Aşa a spus Dumnezeul Israelului“ apare de multe ori, precum şi numele Ierusalimului. Ceea ce surprinde cel mai mult însă este povestea unui salvator care a înviat după trei zile.

Chiar dacă a ajuns recent în atenţia publică, manuscrisul a fost găsit acum zece ani, la un dealer de antichităţi. Un colecţionar evreu a cumpărat piatra şi a păstrat-o în casa sa din Zürich, până când a fost examinată de un specialist, acum câţiva ani. „Nu mi-am dat seama cât de importantă era până când i-am arătat-o lui Ada Yardeni, specialistă în scrierea ebraică. A fost copleşită: «Eşti în posesia unuia dintre Manuscrisele de la Marea Moartă!», mi-a spus“, îşi aminteşte David Jeselsohn, posesorul pietrei, expert şi el în antichităţi.

Yardeni susţine că piatra datează de la sfârşitul primului secol înainte de era noastră. Specialistă în scrierile ebraice, mai ales cele din perioada regelui Irod, ea a analizat-o alături de Binyamin Elitzur, cei doi publicându-şi concluziile anul trecut în „Cathedra“, o revistă de specialitate din Israel. Articolul a stârnit interesul şi celorlalţi oameni de ştiinţă, iar în prezent există deja o serie de materiale publicate pe această temă, în timp ce altele sunt programate să apară în următoarele luni.

La evaluarea chimică, realizată de Yuval Goren, profesor de arheologie la Universitatea din Tel Aviv, specializat în verificarea artefactelor antice, a reieşit că nu există nici un motiv care să pună la îndoială veridicitatea pietrei. Moshe Idel, profesor la Universitatea Ebraică, ce tocmai a publicat o carte despre Fiul Domnului, spune şi el că piatra are o semnificaţie deosebită: „E o piatră adevărată, cu un text real“.

Cel care a venit cu cele mai multe interpretări este Israel Knohl, profesor în studiul Bibliei la Universitatea Ebraică din Israel, care a scris şi o carte despre ideea suferinţei mesianice înainte de Isus, folosind pentru a-şi susţine ipoteza o serie de mărturii literare, dar şi Manuscrisele de la Marea Moartă. Teoria lui nu a zguduit însă creştinătatea aşa cum spera, în parte şi pentru că nu avea nici o dovadă de dinaintea lui Cristos. Plăcuţa nou descoperită s-a mulat însă perfect pe ipotezele acestuia.

Ipoteza profesorului se înscrie într-o tendinţă care ia amploare printre specialişti, aceştia încercând să arate că spiritul mesianic din epoca lui Isus era explicat de atmosfera politică a acelor vremuri. În interpretarea acestuia, figura mesianică de pe placă ar putea fi a unui om numit Simon, care a fost omorât de un comandant din armata lui Irod.

Uciderea lui Simon era văzută ca un pas necesar înspre salvarea naţională, mai spune Israel Knohl, arătând pentru asta rândurile de la 19 la 21 ale manuscrisului: „În trei zile vei şti că răul va fi învins de justiţie“, precum şi alte pasaje în care se sugerează că sângele constituie drumul spre salvare. Analiza cercetătorului se bazează în principal pe descifrarea rândului 80, unde apar cuvintele „în cele trei zile“, urmate de un termen pe jumătate şters, care, în opinia profesorului Knohl, provine de la verbul „a trăi“.

Imaginea unui Mesia în suferinţă este complet diferită de cea evreiască asupra salvatorului, care apare în mod tradiţional triumfător, descendent al regelui David, recunoaşte profesorul. „Ar trebui să ne zguduie perspectiva asupra creştinătăţii“, susţine el: „Învierea după trei zile devine un motiv precreştin, în contradicţie cu toate teoriile de până acum.

Ceea ce se întâmplă în Noul Testament a fost adoptat de Isus şi de urmaşii săi pe baza unei poveşti mesianice mai vechi“. „Textul ar putea reprezenta veriga lipsă dintre iudaism şi creştinism, în măsura în care acesta înscrie credinţa creştină în învierea Mântuitorului în tradiţia ebraică“, a mai precizat profesorul de studii biblice, citat de AFP.

Moshe Bar-Asher, preşedintele Academiei de limbi ebraice şi profesor la Universitatea Ebraică, spune că a analizat mult timp textul şi îl consideră autentic, datându-l nu mai târziu de primul secol înainte de era noastră. În ceea ce priveşte teza lui Knohl, însă, Bar-Asher este precaut: „E o problemă. În părţile-cheie ale scrierii lipseşte textul. Înţeleg tendinţa lui Knohl de a găsi simboluri precreştine, dar în două din trei rânduri lipsesc multe cuvinte“.

Manuscrisul ar putea şoca creştinitatea, cu atât mai mult cu cât este o provocare adusă credinţei ei, în timp ce alţii ar putea fi încântaţi de idee, crede Daniel Boyarin, profesor în cultura talmudică la Universitatea Berkeley din California, adăugând că piatra aduce încă un argument, alături de multe altele care au apărut recent şi care sugerează că Isus ar putea fi înţeles mai bine prin istoria evreilor din timpul lui.

Teologii creştini sunt de părere că piatra nu ar putea dilua în nici un fel importanţa învierii lui Isus, scrie „Daily Mail“, şi cu atât mai puţin să demonstreze că scrierile biblice ar fi fost create pe baza ei.

61 de ani de controverse

Toate artefactele din vremea lui Cristos au fost înconjurate de controverse: au trecut 61 de ani de la descoperirea primelor Manuscrise de la Marea Moartă şi ele continuă să producă tensiuni printre oamenii de ştiinţă.
Acestea sunt singurele copii ale scrierilor biblice datate înainte de era noastră şi conţin, alături de învăţăturile religioase, şi o seamă de practici ale sectelor evreieşti din acea vreme.
Specialistul susţine că răstignirea şi învierea lui Cristos nu ar fi fost un parcurs unic, ci urmarea unei tradiţii mesianice evreieşti.

Cotidianul

A fresh interpretation of a stone tablet dated to the decades before Jesus’s birth could undermine some fundamentals of the Christian faith, experts claim.

The tablet, which is similar in style to the Dead Sea Scrolls, is said to predict that a messiah would rise from the dead within three days.

The partially-deciphered Ancient Hebrew text had seemed to contain a vision of the apocalypse as told by the Angel Gabriel. –

A fragment of the Dead Sea Scrolls which set the word talking when they were discovered 60 years ago. The new text seems to imply the life and death of Jesus was predicted before his birth

But a leading scholar says it confirms his theory that some Jewish sects before Christ believed a messiah would save them  –  but not before he was killed and brought back to life after three days.

Israel Knohl, Professor of Biblical Studies at the Hebrew University of Jerusalem, says one line of the text tells the ‘prince of princes’ slain by the evil government, ‘in three days you shall live’.

He suggests the story refers to the death of a Jewish prince called Simon who led a revolt against King Herod.

Daniel Boyarin, of the University of California at Berkeley, said that there was growing evidence suggesting that Jesus could be best understood through a close reading of the Jewish history of his day.

‘Some Christians will find it shocking  –  a challenge to the uniqueness of their theology, while others will be comforted by the idea of it being a traditional part of Judaism,’ he said.

But Christian scholars dispute any contention that the tablet, which is in a private collection, could dilute the significance of Jesus’s resurrection.

Ben Witherington, of Asbury Theological Seminary in Wilmore, Kentucky, said: ‘This stone certainly does not demonstrate that the Gospel passion stories are created on the basis of this stone text.’
Sursa Dailymail

The first mention of the „slain Messiah” called Mashiah ben Yosef (Messiah Son of Joseph) is in the Talmud (Sukkah 52a). In my book „The Messiah Before Jesus” (University of California Press, 2000), I argue that the story of this slain messiah is based on historical fact. I believe it is connected to the Jewish revolt in the Land of Israel following the death of King Herod in 4 B.C.E. This Jewish insurrection was brutally suppressed by the armies of Herod and the Roman emperor Augustus, and the messianic leaders of the revolt were killed. These events set the slain Messiah Son of Joseph tradition into motion and paved the way for the emergence of the concept of „catastrophic messianism.” Interpretations of biblical text helped to shape the belief that the death of the messiah was a necessary and indivisible component of salvation. My conclusion, based on apocalyptic writings dating to this period, was that certain groups believed the messiah would die, be resurrected in three days, and ascend to heaven (see „The Messiah Before Jesus,” 27-42).

Ada Yardeni and Binyamin Elitzur recently published the text of a fascinating text they call „Hazon Gabriel” or the Gabriel Revelation (Cathedra magazine, vol. 123). This text, engraved in stone, conveys the apocalyptic vision of the Archangel Gabriel. Yardeni and Elitzur date it by its linguistic features and the shape of the letters to the end of the first century B.C.E.

In lines 16-17 of the text, God addresses David as follows: „Avdi David bakesh min lifnei Efraim” („My servant David, ask Ephraim”). In the Bible, Ephraim is the son of Joseph. This sets up an equivalence between David and Ephraim and the Talmudic „Mashiah ben David” and „Messiah Son of Joseph,” and confirms my theory that the Messiah Son of Joseph was already a known figure at the end of the first century B.C.E.
Advertisement

Although Yardeni and Elitzur offer a fine reading of the text, in my opinion one of the most important words has not been properly deciphered. Line 80 begins with the phrase „Leshloshet yamin” („In three days”), followed by another word that the editors could not read. Then comes the phrase „Ani Gavriel” („I, Gabriel”). I believe that this „illegible” word is actually legible. It is the word „hayeh” (live), and that Gabriel the Archangel is giving orders to someone: „Leshloshet yamin hayeh” („In three days, you shall live”). In other words, in three days, you shall return to life (compare „bedamaiyikh ha’ee” – translated as „in thy blood live” – in Ezekiel 16:6). The word „haye” (live) is written here with alef. Similar orthography appears in the Dead Sea Scrolls, for example in the Isaiah scroll, where the word „yakeh” (30:31) is written with an alef after the yod.

This is followed by traces of two more words. The letters are not easy to make out, but the first word seems to begin with a gimmel and vav. The next word is not clear either. The letter lamed is quite legible, and the letter before it seems to be an ayin. I believe the sentence can be reconstructed as follows: „Leshloshet yamin hayeh, ani Gavriel, gozer alekha” („In three days, live, I, Gabriel, command you”). The archangel is ordering someone to rise from the dead within three days. To whom is he speaking?

Who is the ‘prince of princes’?

The answer appears in the following line, Line 81: „Sar hasarin” („Prince of Princes”). The sentence reads: „Leshloshet yamin khayeh, ani Gavriel, gozer alekha, sar hasarin” (In three days, I, Gabriel, command you, prince of princes.” Who is the „prince of princes”? The primary biblical source for the Gabriel Revelation is the narrative in the Book of Daniel (8:15-26), in which the Archangel Gabriel reveals himself to Daniel for the first time. Gabriel describes a „king of fierce countenance.” This king „shall destroy them that are mighty and the people of the saints… he shall also stand up against the prince of princes” (Daniel 8:24-25).

The author of the Gabriel Revelation seems to be interpreting the biblical narrative as follows: An evil king arises and virtually destroys the Jewish people, the „people of the saints.” He even manages to overcome and slay their leader, the „prince of princes.” This is the leader who will be resurrected in three days.

Was the prince of princes a historical figure? I believe he was. The key to identifying him lies in the phrase „arubot tzurim,” which comes after the reference to the prince of princes. In the Bible and Talmud, the word „aruba” means a narrow opening or slit. „Tzurim” are rocks (the word appears here in an unvocalized form, without theletter vav). „Arubot tzurim” would thus be a crevice. The death of the prince of princes is somehow associated with a rocky crevice.

The Gabriel Revelation, as we have said, has been dated, on the basis of linguistics and orthography, to the end of the first century BCE. The circumstances surrounding the discovery of the inscription are unknown. All we are told by the editors is that it may have been discovered in Transjordan. This leads us to Transjordan in the late first century BCE. Do we know of any Jewish leader or king who was killed here in antiquity and whose death has some sort of connection to a rocky gorge?

The revolt in 4 BCE was a bid for freedom. The rebels sought to throw off the yoke of the Herodian monarchy, which enjoyed the support of the Romans. The insurrection, which began in Jerusalem and spread throughout the country, had several leaders. A study of both Jewish and Roman sources shows that the most prominent of them was Simon, who operated from Transjordan. Simon declared himself king, wore a crown, and was perceived as king by his followers, who hung messianic hopes on him.

This is how the first century Jewish historian Josephus describes Simon’s death in battle: „Simon himself, endeavoring to escape up a steep ravine, was intercepted by Gratus [a commander in Herod’s army], who struck the fugitive from the side with a blow on the neck, which severed his head from his body.” With its reference to a rocky crevice and the prince of princes, the text seems to be alluding to the death of Simon, the rebel leader who was crowned king, in a narrow gorge in Transjordan.

Chariot to heaven

But the Gabriel Revelation also mentions other deaths. In Line 57, we find the phrase „dam tvuhey yerushalayim” („the blood of the slain of Jerusalem”). Line 67 reads: „Baser lo al dam zu hamerkava shelahen” („Tell him about the blood. This is their merkava [heavenly chariot]”). The message being conveyed is that the blood of those who were killed will become their „chariot” to heaven.

Hovering in the background, of course, is the story of Elijah’s ascent to heaven: „Behold, there appeared a chariot of fire, and horses of fire… and Elijah went up in a whirlwind into heaven” (II Kings 2:11).

Simon, the prince of princes, was the messianic leader of a group active in Transjordan. The Gabriel Revelation appears, therefore, to have been written by his followers, and reflects an attempt to cope with the failure of the revolt and the death of their leader, recalling verses from the Book of Daniel that incorporate the words of the archangel.

The „king of fierce countenance” is identified as the Roman emperor Augustus, whose army brutally suppressed the revolt. Simon, the rebel leader anointed king, is identified as the prince of princes. The slaying of Simon by the supporters of the evil king is perceived as a fulfillment of Gabriel’s vision. After all, Gabriel prophesied that the king of fierce countenance would defeat the prince of princes. „But he shall be broken without hand,” the verse continues. The implication is that with the death of the messianic leader, their troubles are coming to an end: The fall of the enemy and salvation are near. „Leshloshet yamin tayda ki-nishbar hara melifnay hatzedek” („In three days you will know that evil will be defeated by justice”), we read in lines 19-21.

If the Gabriel Revelation dates to the end of the first century BCE, as we have stated, then during this period, which was close in time to the birth of Jesus, there were people who believed that the death of the messiah was an integral part of the salvation process. It became an article of faith that the slain messianic leader would be resurrected within three days, and rise to heaven in a chariot.

The Gabriel Revelation thus confirms my thesis that the belief in a salin and resurrected messiah existed prior to the messianic activity of Jesus. The publication of this text is extraordinarily important. It is a discovery that calls for a complete reassessment of all previous scholarship on the subject of messianism, Jewish and Christian alike.

Israel Knohl is Yehezkel Kaufmann Professor of Biblical Studies at the Hebrew University of Jerusalem and a senior research fellow at the Shalom Hartman Institute
International Herald Tribune

Mircea Geoană atacă femeile democrat-liberale: model cu decolteuri mari, cu fuste scurte şi creier mic

 

„Femei cu decolteuri mari, cu fuste scurte şi cu creierul mic care ţin prima pagină a tabloidelor”, aşa a descris Mircea Geoană femeile din celelalte partide politice, făcând referire la cele „în portocaliu sau în galben”.

„Dacă până acum a fost moda în portocaliu sau în galben, sunt convins că la toamnă, întreaga Românie va fredona melodia Lady in red. Sunt convins că vom avea mult mai multe colege de foarte bună calitatea în Parlamentul României”, a declarat Mircea Geoană.

Întrebarea pe care Mircea Geoană a adresat-o românilor pentru alegerile uninominale din toamnă, referitoare la modelul de femeie politician dorit în Parlament, este un atac la femeile democrat-liberale şi, implicit la Elena Udrea:

„Cel fel de model de femeie politician doriţi să vă reprezinte interesele în Parlamentul României? Doriţi femei serioase care să vă reprezinte interesele, să aducă soluţii şi să fie îngerii păzitori ai templului numit familia? Sau celălalt model, în care să le vedeţi în tabloide, cu decolteuri mari, cu fuste scurte şi cu creierul mic?”.

Comitetul Executiv al organizaţiei de femei a partidului s-a reunit la sediul din bulevardul Kiseleff, unde a făcut o nouă analiză a rezultatelor alegeri. Mircea Geoană s-a arătat mulţumit de procentul de 30% obţinut de femeile social-democrate din totalul funcţiilor câştigate de PSD la nivel naţional la alegerile locale.

Sursa: Realitatea.net

Megan Fox, mai frumoasă decât Angelina Jolie!

Actriţa Megan Fox a fost plasată de o populară revistă britanică pe primul loc în topul celor mai atrăgătoare femei de pe mapamond.

 

Nimeni, nici chiar ea însăşi, nu se aştepta ca starul din Transformers să întreacă frumuseţi consacrate precum Jessica Alba, Angelina Jolie sau Scarlet Johansson.

Atrăgătoarea Megan Fox a sedus un procent covârşitor din cei aproximativ zece milioane de bărbaţi care au participat la sondajul organizat de o revistă britanică.

La cei 21 de ani, starul din „Transformers” a reuşit să ocupe primul loc în topul celor mai frumoase 100 de femei din lume surclasând-o pe câştigătoarea de anul trecut, actriţa Jessica Alba.

Pe locurile imediat următoare s-au clasat Jessica Biel, Elisha Cuthbert şi Scarlet Johansson. Agelina Jolie a primit un onorabil loc zece, în timp ce Victoria Beckham pare să nu mai fie deloc apreciată de bărbaţi, ajungând pe un ruşinos loc 98.

Ascensiunea lui Morgan Fox în topul celor mai frumoase 100 de femei a fost de-a dreptul fulgerătoare. Dacă în 2006 şi în 2007 ea a ocupat locurile 68 şi respectiv 65, până la urmă, formele ei provocatoare au fost remarcate de cine trebuie şi au propulsat-o direct pe primul loc.

Voluptoasa brunetă a făcut furori şi în lumea spectacolului. După ce a debutat la vârsta de 13 ani în modelling, pozând pentru reviste celebre, Megan Fox s-a lansat în 2001 şi în cinematografie, însă renumele şi l-a făcut cu filmul de acţiune Transformers.

%d blogeri au apreciat: