Placa, descoperită în apropierea Mării Moarte şi asemănătoare, de altfel, Manuscriselor de la Marea Moartă, este un exemplu rar de manuscris: textul înscris, şi nu gravat, cu cerneală din acea epocă, pe două coloane, similare cu cele din Tora. O parte din text s-a pierdut însă, lăsând astfel o mare parte din semnificaţiile ei deschise dezbaterii. Cu toate acestea, autenticitatea ei nu a fost pusă la îndoială până acum de nici un specialist, din contră, atât experţii în limbi ebraice, cât şi chimiştii şi arheologii care au analizat-o au ajuns la concluzia că este reală.
O mare parte din textul ei vorbeşte despre viziunea Apocalipsei prin ochii arhanghelului Gabriel. Expresia „Aşa a spus Dumnezeul Israelului“ apare de multe ori, precum şi numele Ierusalimului. Ceea ce surprinde cel mai mult însă este povestea unui salvator care a înviat după trei zile.
Chiar dacă a ajuns recent în atenţia publică, manuscrisul a fost găsit acum zece ani, la un dealer de antichităţi. Un colecţionar evreu a cumpărat piatra şi a păstrat-o în casa sa din Zürich, până când a fost examinată de un specialist, acum câţiva ani. „Nu mi-am dat seama cât de importantă era până când i-am arătat-o lui Ada Yardeni, specialistă în scrierea ebraică. A fost copleşită: «Eşti în posesia unuia dintre Manuscrisele de la Marea Moartă!», mi-a spus“, îşi aminteşte David Jeselsohn, posesorul pietrei, expert şi el în antichităţi.
Yardeni susţine că piatra datează de la sfârşitul primului secol înainte de era noastră. Specialistă în scrierile ebraice, mai ales cele din perioada regelui Irod, ea a analizat-o alături de Binyamin Elitzur, cei doi publicându-şi concluziile anul trecut în „Cathedra“, o revistă de specialitate din Israel. Articolul a stârnit interesul şi celorlalţi oameni de ştiinţă, iar în prezent există deja o serie de materiale publicate pe această temă, în timp ce altele sunt programate să apară în următoarele luni.
La evaluarea chimică, realizată de Yuval Goren, profesor de arheologie la Universitatea din Tel Aviv, specializat în verificarea artefactelor antice, a reieşit că nu există nici un motiv care să pună la îndoială veridicitatea pietrei. Moshe Idel, profesor la Universitatea Ebraică, ce tocmai a publicat o carte despre Fiul Domnului, spune şi el că piatra are o semnificaţie deosebită: „E o piatră adevărată, cu un text real“.
Cel care a venit cu cele mai multe interpretări este Israel Knohl, profesor în studiul Bibliei la Universitatea Ebraică din Israel, care a scris şi o carte despre ideea suferinţei mesianice înainte de Isus, folosind pentru a-şi susţine ipoteza o serie de mărturii literare, dar şi Manuscrisele de la Marea Moartă. Teoria lui nu a zguduit însă creştinătatea aşa cum spera, în parte şi pentru că nu avea nici o dovadă de dinaintea lui Cristos. Plăcuţa nou descoperită s-a mulat însă perfect pe ipotezele acestuia.
Ipoteza profesorului se înscrie într-o tendinţă care ia amploare printre specialişti, aceştia încercând să arate că spiritul mesianic din epoca lui Isus era explicat de atmosfera politică a acelor vremuri. În interpretarea acestuia, figura mesianică de pe placă ar putea fi a unui om numit Simon, care a fost omorât de un comandant din armata lui Irod.
Uciderea lui Simon era văzută ca un pas necesar înspre salvarea naţională, mai spune Israel Knohl, arătând pentru asta rândurile de la 19 la 21 ale manuscrisului: „În trei zile vei şti că răul va fi învins de justiţie“, precum şi alte pasaje în care se sugerează că sângele constituie drumul spre salvare. Analiza cercetătorului se bazează în principal pe descifrarea rândului 80, unde apar cuvintele „în cele trei zile“, urmate de un termen pe jumătate şters, care, în opinia profesorului Knohl, provine de la verbul „a trăi“.
Imaginea unui Mesia în suferinţă este complet diferită de cea evreiască asupra salvatorului, care apare în mod tradiţional triumfător, descendent al regelui David, recunoaşte profesorul. „Ar trebui să ne zguduie perspectiva asupra creştinătăţii“, susţine el: „Învierea după trei zile devine un motiv precreştin, în contradicţie cu toate teoriile de până acum.
Ceea ce se întâmplă în Noul Testament a fost adoptat de Isus şi de urmaşii săi pe baza unei poveşti mesianice mai vechi“. „Textul ar putea reprezenta veriga lipsă dintre iudaism şi creştinism, în măsura în care acesta înscrie credinţa creştină în învierea Mântuitorului în tradiţia ebraică“, a mai precizat profesorul de studii biblice, citat de AFP.
Moshe Bar-Asher, preşedintele Academiei de limbi ebraice şi profesor la Universitatea Ebraică, spune că a analizat mult timp textul şi îl consideră autentic, datându-l nu mai târziu de primul secol înainte de era noastră. În ceea ce priveşte teza lui Knohl, însă, Bar-Asher este precaut: „E o problemă. În părţile-cheie ale scrierii lipseşte textul. Înţeleg tendinţa lui Knohl de a găsi simboluri precreştine, dar în două din trei rânduri lipsesc multe cuvinte“.
Manuscrisul ar putea şoca creştinitatea, cu atât mai mult cu cât este o provocare adusă credinţei ei, în timp ce alţii ar putea fi încântaţi de idee, crede Daniel Boyarin, profesor în cultura talmudică la Universitatea Berkeley din California, adăugând că piatra aduce încă un argument, alături de multe altele care au apărut recent şi care sugerează că Isus ar putea fi înţeles mai bine prin istoria evreilor din timpul lui.
Teologii creştini sunt de părere că piatra nu ar putea dilua în nici un fel importanţa învierii lui Isus, scrie „Daily Mail“, şi cu atât mai puţin să demonstreze că scrierile biblice ar fi fost create pe baza ei.
61 de ani de controverse
Toate artefactele din vremea lui Cristos au fost înconjurate de controverse: au trecut 61 de ani de la descoperirea primelor Manuscrise de la Marea Moartă şi ele continuă să producă tensiuni printre oamenii de ştiinţă.
Acestea sunt singurele copii ale scrierilor biblice datate înainte de era noastră şi conţin, alături de învăţăturile religioase, şi o seamă de practici ale sectelor evreieşti din acea vreme.
Specialistul susţine că răstignirea şi învierea lui Cristos nu ar fi fost un parcurs unic, ci urmarea unei tradiţii mesianice evreieşti.
A fresh interpretation of a stone tablet dated to the decades before Jesus’s birth could undermine some fundamentals of the Christian faith, experts claim.
The tablet, which is similar in style to the Dead Sea Scrolls, is said to predict that a messiah would rise from the dead within three days.
The partially-deciphered Ancient Hebrew text had seemed to contain a vision of the apocalypse as told by the Angel Gabriel. –
A fragment of the Dead Sea Scrolls which set the word talking when they were discovered 60 years ago. The new text seems to imply the life and death of Jesus was predicted before his birth
But a leading scholar says it confirms his theory that some Jewish sects before Christ believed a messiah would save them – but not before he was killed and brought back to life after three days.
Israel Knohl, Professor of Biblical Studies at the Hebrew University of Jerusalem, says one line of the text tells the ‘prince of princes’ slain by the evil government, ‘in three days you shall live’.
He suggests the story refers to the death of a Jewish prince called Simon who led a revolt against King Herod.
Daniel Boyarin, of the University of California at Berkeley, said that there was growing evidence suggesting that Jesus could be best understood through a close reading of the Jewish history of his day.
‘Some Christians will find it shocking – a challenge to the uniqueness of their theology, while others will be comforted by the idea of it being a traditional part of Judaism,’ he said.
But Christian scholars dispute any contention that the tablet, which is in a private collection, could dilute the significance of Jesus’s resurrection.
Ben Witherington, of Asbury Theological Seminary in Wilmore, Kentucky, said: ‘This stone certainly does not demonstrate that the Gospel passion stories are created on the basis of this stone text.’
Sursa Dailymail
The first mention of the „slain Messiah” called Mashiah ben Yosef (Messiah Son of Joseph) is in the Talmud (Sukkah 52a). In my book „The Messiah Before Jesus” (University of California Press, 2000), I argue that the story of this slain messiah is based on historical fact. I believe it is connected to the Jewish revolt in the Land of Israel following the death of King Herod in 4 B.C.E. This Jewish insurrection was brutally suppressed by the armies of Herod and the Roman emperor Augustus, and the messianic leaders of the revolt were killed. These events set the slain Messiah Son of Joseph tradition into motion and paved the way for the emergence of the concept of „catastrophic messianism.” Interpretations of biblical text helped to shape the belief that the death of the messiah was a necessary and indivisible component of salvation. My conclusion, based on apocalyptic writings dating to this period, was that certain groups believed the messiah would die, be resurrected in three days, and ascend to heaven (see „The Messiah Before Jesus,” 27-42).
Ada Yardeni and Binyamin Elitzur recently published the text of a fascinating text they call „Hazon Gabriel” or the Gabriel Revelation (Cathedra magazine, vol. 123). This text, engraved in stone, conveys the apocalyptic vision of the Archangel Gabriel. Yardeni and Elitzur date it by its linguistic features and the shape of the letters to the end of the first century B.C.E.
In lines 16-17 of the text, God addresses David as follows: „Avdi David bakesh min lifnei Efraim” („My servant David, ask Ephraim”). In the Bible, Ephraim is the son of Joseph. This sets up an equivalence between David and Ephraim and the Talmudic „Mashiah ben David” and „Messiah Son of Joseph,” and confirms my theory that the Messiah Son of Joseph was already a known figure at the end of the first century B.C.E.
Advertisement
Although Yardeni and Elitzur offer a fine reading of the text, in my opinion one of the most important words has not been properly deciphered. Line 80 begins with the phrase „Leshloshet yamin” („In three days”), followed by another word that the editors could not read. Then comes the phrase „Ani Gavriel” („I, Gabriel”). I believe that this „illegible” word is actually legible. It is the word „hayeh” (live), and that Gabriel the Archangel is giving orders to someone: „Leshloshet yamin hayeh” („In three days, you shall live”). In other words, in three days, you shall return to life (compare „bedamaiyikh ha’ee” – translated as „in thy blood live” – in Ezekiel 16:6). The word „haye” (live) is written here with alef. Similar orthography appears in the Dead Sea Scrolls, for example in the Isaiah scroll, where the word „yakeh” (30:31) is written with an alef after the yod.
This is followed by traces of two more words. The letters are not easy to make out, but the first word seems to begin with a gimmel and vav. The next word is not clear either. The letter lamed is quite legible, and the letter before it seems to be an ayin. I believe the sentence can be reconstructed as follows: „Leshloshet yamin hayeh, ani Gavriel, gozer alekha” („In three days, live, I, Gabriel, command you”). The archangel is ordering someone to rise from the dead within three days. To whom is he speaking?
Who is the ‘prince of princes’?
The answer appears in the following line, Line 81: „Sar hasarin” („Prince of Princes”). The sentence reads: „Leshloshet yamin khayeh, ani Gavriel, gozer alekha, sar hasarin” (In three days, I, Gabriel, command you, prince of princes.” Who is the „prince of princes”? The primary biblical source for the Gabriel Revelation is the narrative in the Book of Daniel (8:15-26), in which the Archangel Gabriel reveals himself to Daniel for the first time. Gabriel describes a „king of fierce countenance.” This king „shall destroy them that are mighty and the people of the saints… he shall also stand up against the prince of princes” (Daniel 8:24-25).
The author of the Gabriel Revelation seems to be interpreting the biblical narrative as follows: An evil king arises and virtually destroys the Jewish people, the „people of the saints.” He even manages to overcome and slay their leader, the „prince of princes.” This is the leader who will be resurrected in three days.
Was the prince of princes a historical figure? I believe he was. The key to identifying him lies in the phrase „arubot tzurim,” which comes after the reference to the prince of princes. In the Bible and Talmud, the word „aruba” means a narrow opening or slit. „Tzurim” are rocks (the word appears here in an unvocalized form, without theletter vav). „Arubot tzurim” would thus be a crevice. The death of the prince of princes is somehow associated with a rocky crevice.
The Gabriel Revelation, as we have said, has been dated, on the basis of linguistics and orthography, to the end of the first century BCE. The circumstances surrounding the discovery of the inscription are unknown. All we are told by the editors is that it may have been discovered in Transjordan. This leads us to Transjordan in the late first century BCE. Do we know of any Jewish leader or king who was killed here in antiquity and whose death has some sort of connection to a rocky gorge?
The revolt in 4 BCE was a bid for freedom. The rebels sought to throw off the yoke of the Herodian monarchy, which enjoyed the support of the Romans. The insurrection, which began in Jerusalem and spread throughout the country, had several leaders. A study of both Jewish and Roman sources shows that the most prominent of them was Simon, who operated from Transjordan. Simon declared himself king, wore a crown, and was perceived as king by his followers, who hung messianic hopes on him.
This is how the first century Jewish historian Josephus describes Simon’s death in battle: „Simon himself, endeavoring to escape up a steep ravine, was intercepted by Gratus [a commander in Herod’s army], who struck the fugitive from the side with a blow on the neck, which severed his head from his body.” With its reference to a rocky crevice and the prince of princes, the text seems to be alluding to the death of Simon, the rebel leader who was crowned king, in a narrow gorge in Transjordan.
Chariot to heaven
But the Gabriel Revelation also mentions other deaths. In Line 57, we find the phrase „dam tvuhey yerushalayim” („the blood of the slain of Jerusalem”). Line 67 reads: „Baser lo al dam zu hamerkava shelahen” („Tell him about the blood. This is their merkava [heavenly chariot]”). The message being conveyed is that the blood of those who were killed will become their „chariot” to heaven.
Hovering in the background, of course, is the story of Elijah’s ascent to heaven: „Behold, there appeared a chariot of fire, and horses of fire… and Elijah went up in a whirlwind into heaven” (II Kings 2:11).
Simon, the prince of princes, was the messianic leader of a group active in Transjordan. The Gabriel Revelation appears, therefore, to have been written by his followers, and reflects an attempt to cope with the failure of the revolt and the death of their leader, recalling verses from the Book of Daniel that incorporate the words of the archangel.
The „king of fierce countenance” is identified as the Roman emperor Augustus, whose army brutally suppressed the revolt. Simon, the rebel leader anointed king, is identified as the prince of princes. The slaying of Simon by the supporters of the evil king is perceived as a fulfillment of Gabriel’s vision. After all, Gabriel prophesied that the king of fierce countenance would defeat the prince of princes. „But he shall be broken without hand,” the verse continues. The implication is that with the death of the messianic leader, their troubles are coming to an end: The fall of the enemy and salvation are near. „Leshloshet yamin tayda ki-nishbar hara melifnay hatzedek” („In three days you will know that evil will be defeated by justice”), we read in lines 19-21.
If the Gabriel Revelation dates to the end of the first century BCE, as we have stated, then during this period, which was close in time to the birth of Jesus, there were people who believed that the death of the messiah was an integral part of the salvation process. It became an article of faith that the slain messianic leader would be resurrected within three days, and rise to heaven in a chariot.
The Gabriel Revelation thus confirms my thesis that the belief in a salin and resurrected messiah existed prior to the messianic activity of Jesus. The publication of this text is extraordinarily important. It is a discovery that calls for a complete reassessment of all previous scholarship on the subject of messianism, Jewish and Christian alike.
Israel Knohl is Yehezkel Kaufmann Professor of Biblical Studies at the Hebrew University of Jerusalem and a senior research fellow at the Shalom Hartman Institute
International Herald Tribune
Știrea Zilei 
Adriana,
chiar ca e ciudat cum un crstin il face pe Iisus de „Demon”!
ApreciazăApreciază
Iudaism.RO,
dupa un asemenea comentariu ca cel de mai sus, imi vine a plange. Nu de altceva, dar macar de lipsa de cultura care e cumplit de dureroasa.Cat despre Mesia nou descoperit care e veriga lipsa, veti descoperi si voi, iudeii, ca zace in voi, in tot vechiul vostru ttestament. In toti proorocii vostri laolalta. Crestinismul n-a fost ”inventat” in Argentina sau in Nicaragua, ci in Israel, de catre israeliti, care, odata ce au inteles cum stau lucrurile, au fost gata sa moara pt credinta lor. Despre baiatul de mai sus, sa-l lumineze Dumnezeu, ca e pacat sa traiasca in asa intuneric..
ApreciazăApreciază
Despre Iisus
Acei care au avut tangenţe cu creştinismul ca religie, în special cea creştin ortodoxă, văd la suprafaţă o credinţă a compasiunii şi a milei faţă de om. Aparenţele pot înţela, o evaluare a surselor primare ale acestei religii va aduce mai multă lumină asupra adevărate-i esenţe. Să începem cu personalitatea lui Iisus Hristos de unde creştinismul a pornit doctrinar.
Numele Hristos este traducerea cuvîntului mesia (mai precis maşiah) din ebraică. Înseamnă „unsul”, apelaţia dată de evrei celui care va veni trimis de Iehova (numele dat de ei lui Dumnezeu) să îi salveze. Prin urmare Hristos trebuia să îndeplinească în primul rînd o misiune de salvare a poporului evreu. A astfel de salvare cuprindea eliberarea de sub jugul romanilor precum şi scăparea de răul uman şi social, ceea ce evreii numeau Diavol, Mamona, Belzebul, Lucifer, etc.
Venirea salvatorului poporului evreu era aşteptată de multe veacuri. Omul trimis de Iehova trebuia să fie nu numai un salvator al sufletelor oamenilor dar şi un rege din stirpea regelui David care era din neamul lui Iuda. Noul Testament argumentează că Iisus era din această spiţă şi prin urmare putea să-şi ceară dreptul de a fi rege al iudeilor.
Omul Iisus şi-a început misiunea cînd avea în jur de 30 de ani. Om fără carte, aşa cum se spune în Noul Testament, era totuşi proficient în regulile iudaice bazate pe Vechiul Testament şi pe alte scrieri existente la acea vreme. Treptat omul Iisus a format în jurul lui un grup de prozeliţi care deşi mic era perseverent în a-l urma în misiunea pe care şi-o asumase. Care erau caracteristicile ei?
Matei, 15, 24, redă cuvintele lui Iisus atunci cînd o femeie canaaneeancă chinuită de un demon îi cere ajutor. „Nu sunt trimis decît la oile cele pierdute ale casei lui Israel” răspunde el. Iisus astfel refuză spunînd mai departe că „Nu este bine să iei pîinea copiilor şi s-o arunci cîinilor”. Cu alte cuvinte Iisus îi numeşte cîini pe toţi oamenii care nu erau evrei. Mai departe, în conversaţia lor, femeia îi răspunde că şi cîinii mănîncă din fărîmiturile ce cad de la masa stăpînilor lor. Iată un episod din Noul Testament care redă vorbele unui om despre care mulţi cred ca este fiul lui Dumnezeu. Şi paradoxal aceşti oameni nu sunt evrei ci dintre cei pe care Iisus îi numea cîini.
O altă caracteristică a misiunii salvatorului era că trebuia să fie rege al iudeilor. A fost oare Iisus rege? Cu siguranţă nu. Întrebat dacă este rege al iudeilor omul Iisus spune că împărăţia lui este în ceruri, deşi evreii aşteptau un rege, aşa cum fusese David în vechime, care să aibă regat pe pămînt nu în cer. Deci nici această caracteristică a salvatorului evreilor Iisus nu a îndeplinit-o.
În misiunea salvatorul era inclusă pacea, pe cînd Iisus declară răspicat că a venit să aducă sabia nu pacea ca să-l despartă pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa (Matei, 10, 34-35). Cum poate vorbi astfel cel ce se credea trimisul lui Dumnezeu dacă Dumnezeul lui nu era cel a dezbinării? Cum am eticheta astăzi un om care ar spune că a venit la cineva în vizită cu dorinţa de a-i dezbina casa?
Tenacitatea cu care omul Iisus dorea să-i convingă pe evrei că el este mesia era deosebită. Aceasta a atras reacţii fireşti. Cărturarii zicea că îl are în el pe diavol, pe Beelzebul (Marcu, 3, 22). Oamenii ziceau că are duh rău (Marcu, 3, 30), că are demon (Ioan, 7, 20). Însăşi familia lui îl credeau că nu e în toate minţile (Marcu, 3, 21) nu credeau în el (Ioan, 7, 5). Omul Iisus etala cu adevărat o comportare demonică. Spune în Marcu, 3, 33, „Cine este mama mea? şi fraţii mei?”. Cum ar fi tratat un om astăzi care şi-ar respinge astfel rudele?
Noul Testament este plin de relatarea faptelor lui Iisus mai cu seamă cu scoaterea duhurilor necurate din oameni. În Marcu, 5, 11-13, se spune cum el a trimis duhurile rele într-o turmă de 2000 de porci. După acest episod oamenii l-au rugat să plece de acolo văzînd că lucrează cu demonii (Marcu, 5, 17). Fariseii, oamenii scoliţi în legea iudaică a acelor timpuri, îi spun că cu domnul demonilor (adică cu Satana) el îi scoate pe demoni (Matei, 9, 34). Mulţimea i-a zis că are demon (Ioan, 7, 20; Ioan, 8, 48). Iudeii au spus „Acum ştim că ai demon” (Ioan, 8, 52). Dar el nu a recunoscut argumentînd că diavolul nu poate lupta împotriva diavolului. Vorbele lui Iisus sunt fără sens. Să luăm de exemplu grupurile mafiote care se războiesc între ele deşi fiecare se află de partea răului. Faptele diavolului nu ţin de ideea că cei răi nu se bat cu cei răi precum Iisus vrea să argumenteze, cum că diavolul ar lupta împotriva lui însuşi. Scuza lui Iisus este puerilă, cei răi se bat cu toţi inclusiv cu alţi oameni răi de teapa lor.
Episodul cu scoaterea duhurilor din acel om şi trimiterea lor în turma de porci face se ne întrebăm ce a rezultat din intervenţia lui Iisus? Oare duhurile au murit prin moartea porcilor? Nicidecum, deoarece acele duhuri, aşa cum intraseră în acel om, sau cum ieşiseră din el pentru a intra în porci, tot astfel puteau intra în oricine altcineva. Pînă la urmă intervenţia lui Iisus s-a soldat cu moartea porcilor pentru că duhurile nu au fost distruse cum s-ar aştepta de la cineva cu intenţii bune. În Marcu 5, 12-13 se spune despre duhuri că l-au rugat să intre în porci şi el „le-a dat voie”, considerîndu-l astfel mai puternic decît ele. Prin urmare i-au cerut permisiunea ca de la cineva mai mare ierarhic ca ele. Deci Iisus dispunea cum dorea de duhurile rele. Ce s-a întîmplat cu acele duhuri? Cel mai probabil este că ele au intrat în Iisus, el fiind cel care avea putere asupra lor. Dacă Iisus ar fi avut cu adevărat putere de la Dumnezeu şi intenţii bune ar fi distrus acele duhuri nu le-ar fi transferat în porci ca apoi să fie lasate libere. Puterea lui Iisus era prin urmare dată de diavol.
Un alt episod din faptele acestui om posedat de diavol este cel cu zmochinul. Iisus era înfometat şi a găsit un zmochin care nu avea fructe. Supărat, îl blestemă pe zmochin: „Rod să nu mai porţi în veac!” după care zmochinul s-a uscat. Ce vină avea zmochinul că nu avea fructe ca Iisus să le mănînce? Să ne imaginăm că un astfel de om merge la casa cuiva şi cere mîncare. Nu i se dă pentru că oamenii din acea casă pur şi simplu nu au mîncare în acel moment. Apoi cel care a cerut mîncare îi blestemă ca în veac să nu aibă mîncare în casa lor. Cum ar fi etichetat un astfel de individ care aduce ocară unor oameni pentru că pur şi simplu nu au mîncare atunci cînd el vrea să mănînce? Este răul întruchipat care pur şi simplu nu gîndeşte decît răul. Cazul lui Iisus este tipic demonic. Un astfel de episod s-ar fi soldat astăzi cu a-i da cîteva beţe pe spinare „fiului lui Dumnezeu”.
Să luăm de exemplu una din învăţăturile acestui om referitor la ceea ce omul mănîncă. Iisus susţine că nu ceea ce intră în gură îl spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură, aceea îl spurcă pe om (Matei, 15, 11). Mai departe tot el spune că tot ce intră în gură se duce în pîntece şi iese afară, dar cele ce ies din gură pornesc din inimă, şi acelea sunt cele ce-l spurcă pe om, dar a mînca fără să-ţi fi spălat mîinile, aceasta nu-l spurcă pe om (Matei, 15, 17-20). Este o învăţătură de doi bani. Cîţi oameni cred că nu contează ce băgăm în pîntece? Dacă cineva bagă în gură otravă sau mîncare stricată nici nu mai apucă să o scoată afară că poate şi muri. Cît priveşte ideea că ceea ce iese din gură îl spurcă pe om cum spune Iisus, afirmaţia lui este de asemenea o aberaţie. Vorbele rele îl uşurează temporar pe om de răutatea din el, deşi aruncatul vorbelor pe alţii nu este o soluţie pentru a scăpa de răul din inimă.
Să analizăm acum doctrina păcatului promovată de Iisus, ideea cum că orice păcat şi orice blasfemie li se iartă oamenilor, dar blasfemia împotriva Duhului Sfînt nu li se va ierta (Matei, 12, 31). Să presupunem că există o ţară în lume care are un sistem juridic ce respectă această învăţătură a lui Iisus. De exemplu, un om ticălos este prins în fărădeligile lui şi adus în faţa judecătorului care va aplica învăţăturile lui Iisus în cazul respectiv. Sunt consultaţi martorii care declară că învinuitul a furat, a bătut cinci oameni la beţie şi a omorît un om cu un cuţit. La judecată omul recunoaşte ticăloşiile făcute adăugînd că a cerut iertare lui Iisus pentru tot răul făcut. „Ai spus ceva împotriva Duhului Sfînt?” întreabă judecătorul. „Niciodată!” răspunde omul. Verdictul: „Eliberaţi-l că şi-a cerut iertare în numele lui Iisus Hristos, dar nu a hulit Duhul Sfînt!”. Poate o atare învăţătură a iertării veşnice să vină de la Dumnezeu sau de la Diavol? O astfel de metodă de a face dreptate oamenilor este înşelăciune curată, Dumnezeu nu poate iertă răutăţile oamenilor, cei vinovaţi trebuie să repare cumva răul adus şi să înveţe că repetarea răului nu va fi iertată prin simpla recunoaştere a greşelii. Învăţătura lui Iisus este prostie curată. O societate sănătoasă nu poate funcţiona pe astfel de învăţături fără sens.
Evreii în Vechiul Testament aveau o metoda mai logică, deşi nu era cu totul justă, ideea că se plăteşte ochi pentru ochi. Dar în învăţăturile lui Iisus privind aplicarea dreptaţii se vede mai degrabă mîna diavolului decît cea a unei forţe a dreptăţii. Numai diavolul trece cu vedere faptul că merge şi aşa, că simpla iertare dată de el diavolul poate absolvi pe om de relele pe care le face. Diavolul iartă de păcat pentru a-l ţine pe păcătos mereu în păcat. Este şi metoda folosită de Iisus pentru a-i menţine pe oameni în jugul suferinţei pe care a iniţiat-o în locul salvarii pe care trebuia să o aducă aşteptatul mesia, salvatorul evreilor. Este oare acesta salvatorul? Poate trimisul lui Dumnezeu să-i îndemne pe oamenii să se complacă în rele iertîndu-le tot timpul fărădelegile? Mai degrabă un spirit demonic face aceasta.
Să cercetăm cum Iisus crede că oamenii lui Dumnezeu pot fi deosebiţi de cei ai diavolului. În Matei, 7, 10-20, Iisus îi avertizează pe ucenici să se ferească de profeţi mincinoşi căci după roadele lor vor fi cunoscuţi. Preceptul este bine ştiut din Vechiul Testament, ideea că pomul se cunoaşte după rod. Să vedem ce roade a adus pomul lui Iisus după aşa zisa înălţare a lui la cer?
Creştinismul a pătruns treptat în lumea zisă „păgînă” prin înfricoşarea oamenilor asupra pedepselor ce-i aşteaptă dacă nu se vor supune noii învăţături. Această frică de pedeapsă persistă şi astăzi fiind practic hrana creştinismului. Fără continua teroare a diavolului care pîndeşte la orice pas creştinismul s-ar dezintegra. De remarcat este atenţia care se pune pe diavol ca personaj principal şi toate cele care vin cu răul şi suferinţa, răstignirea lui Iisus pe cruce, sîngele, patimile lui, etc. În cele din urmă Iisus pozează în învingător, chiar după ce a fost bătut în cuie pe cruce. Pe cei mai mulţi traumele mentale pe care le implantează în minţi frica, toate aceste aspecte ale suferinţei şi întunericului, îi bîntuie pe oameni toată viaţa. Deşi se spune despre „învingătorul morţii”, că a ajuns acolo la dreapta Tatălui sau, el priveşte cu detaşare întreaga panoramă care a urmat după „înălţarea sa”. Să vedem fructele date de pomul sădit de Iisus pe pămînt. Ce a urmat?
Războaie, măceluri împotriva evreilor şi ale altora, dezbinare veşnică printre cei care au urmat învăţătura lui Iisus, inchiziţie, arderea oamenilor pe rug, arderea cărţilor, obida oamenilor, cuceririle sîngereoase urmînd crucea însîngerată, care cînd era pumnal cînd cruce, şi multe alte „fructe” ale demonului „înălţat la cer”. Iisus s-a dus direct în iad de unde nici că-i pasă ce se întîmplă pe pămînt deoarece sistemul introdus de el funcţionează din plin ca fruct al faptelor „mîntuirii lui”. Salvarea care se aştepta din partea unui trimis al lui Dumnezeu este nonexistentă, Iisus este demonul care a adus durerea nu mîntuirea.
Cine este în măsură astăzi să evalueze misiunea „salvatoare” ale lui Iisus? Toţi cei care au avut tangenţă cu creştinismul! Salvatorul se dorea un personaj al salvării din durere nu cineva care aduce suferinţă prin sabia pe care cu adevărat a lăsat-o omenirii. Şi sîngele continuă să curgă şi astăzi şi va continua atîta timp cît oamenii venerează pe demonul care a adus suferinţă omenirii cu 2000 de ani înainte. Iată că în ciuda obiceiului diavolului de a minţi, totuşi de cîteva promisiuni s-a ţinut.
Care este spectrul creştinismului astăzi în lume? Nici o altă religie nu are mai multe secte decît cea creştină. Dezbinarea generată de Iisus încă de cînd era viu pe pămînt continuă astăzi cu aceeaşi forţă încît te întrebi cum de este posibil ca oamenii să interpreteze diferit ideile dintr-o carte care este destul de coezivă în conţinut, Biblia? Explicaţia nu poate fi decît că Biblia este o carte plină de contradicţii, atît Vechiul cît şi Noul Testament. Cel puţin Noul Testament este grosier privind salvarea oamenilor de la moarte de către cineva care nu s-a salvat pe sine însuşi. Oasele i-au putrezit de mult acolo în Orientul Apropiat. Evreii nu l-au acceptat pe Iisus deoarece nu era nimic în el să sugereze că-i poate salva, că-i poate elibera de sub jugul romanilor aşa cum se aştepta de la un rege din spiţa lui David.
Cine a fost Iisus? Respingerea lui de către evrei în mod automat îl califică drept impostor şi amăgitor. Nimeni nu a făcut o evaluare mai justă asupra cine a fost Iisus decît poporul din care face parte şi în mijlocul căruia a trăit. Şi ei l-au categorisit drept amăgitor. Învăţăturile ieftine şi stupide ale lui Iisus au mai mult marca răului decît cea a binelui. Omul Iisus este un caz demonic a cărui misiune „salvatoare” a supravieţuit prin conjunctura istoriei, prin frică pe care o împlîntă în minţile oamenilor aşa cum numai duhurile rele fac, deghizînd răul într-un ambalaj pe care scrie fericire şi salvare. Dezbinarea adusă de „fiul lui Dumnezeu” continuă să ne macine sufletele şi să ne despartă inimile cu sabia pe care a promis-o. Şi asta avem astăzi: fiul despărţit de tatăl său, fiica de mama sa, aşa cum se arată în Matei, 10, 34-35. Creştinismul este un cult demonic, cea mai mare minciună care a putut vreodată exista în omenire: venerarea unui demon ca „fiu al lui Dumnezeu”, Iisus.
Vă veţi întreaba cum se explică atîtea frumuseţi văzute în biserici şi catedrale? Există realmente creaţii minunate care glorifică amintirea narativă a celui care a fost Iisus. Răspunsul este că aceste minunăţii sunt rodul idealului minţii omeneşti, nu cel al învăţăturilor lui Iisus. Creştinismul este o religie parazitară care se întinde oriunde poate să ajungă cu teroarea fricii. Oamenii au creat cu mare elan frumuseţi în biserici şi catedrale pentru a contracara urîciunea creştinismului originar al lui Iisus, idealizînd aspectele durerii, portretizînd un Iisus cu faţa blîndă şi resemnat în faţa morţii, postura victimei care induce milă în cei care o privesc. Dar cînd este să evaluăm obiectiv consecinţele acestor aberaţii doctrinare gunoiul creştinismului iese la suprafaţă în felul de a se comporta al oamenilor, în modul lor de existenţă, în violenţa şi răutatea socială a unor creştini, deoarece Iisus le-a promis că orice li se poate ierta afară de blasfemia împotriva Duhului Sfînt (Matei, 12, 31). Oamenii sinceri aflaţi printre creştini sunt doar victime credule care resemnaţi şi depăşiţi de înţelegerea reală a demonismului lui Iisus nici nu ştiu practic în mîna cui se află.
Puterea politică de-a lungul timpului a înţeles cu realism marele potenţial de manipulare a creştinismului care a fost folosit de toate sistemele sociale inclusiv comunismul care iniţial l-a respins. Ulterior creştinismul a fost tolerat şi folosit în slujba noilor guvernanţi comunişti care, înclinaţi spre rău, exploatare şi minciună, s-au aliat cu cei de-o teapă cu ei, cei care îl slujeau de Diavol întocmai ca şi ei, dar folosind metodele demonului de pe crucea însîngerată, Iisus „salvatorul omenirii”.
Despre cel care a scris aceste rînduri nu este nevoie să vă întrebaţi cine este. Un om îndrăzneşte să gîndească în cele aşternute aici. Am scăpat de frică, mă simt uşurat, nu mai port jugul crucii, nu mai sunt un întemniţat al lui Iisus. Privesc la cer, la soare şi mă gîndesc cum oamenii acestor vremuri mai pot crede că undeva în Orientul Apropiat, Dumnezeu şi-a trimis pe fiul său unic să „moară” pentru ca noi să avem viaţă veşnică. Dacă un astfel de Dumnezeu face experimente cu noi să afle că nu i-au reuşit. Dar dacă este mîna Diavolului întreaga decepţie a reuşit. Sunt milioane şi milioane de oameni care au asimilat patologia lui Iisus, un spirit demonic de care omenirea este influenţată în prezent în proporţii gigantice. Aceasta ne duce la pieirea anticipată de demon în viziunea apocaliptică din Noul Testament. „Salvatorul” demonic ne învaţă să ne tîrîm, cum să murim, nu cum să trăim, aşa cum un adevărat fiu de Dumnezeu ar face-o. Demonul Iisus ne-a adus încet şi sigur la marginea prăpastiei de anihilare a omenirii.
ApreciazăApreciază
Pingback: RadioLynx - Sex-Tant Blog » Blog Archive » Homo-ousios
Multumesc SIBILIA,
nu tiu minte exact dar am scris undeva un articol despre Maria Magdalena care-i considerata sfanta ziua ei e sarbatorita, Iisus i-a scos 7 draci ea era prima care l-a vazut pe Iisus dupa inviere
O zi frumoasa si tie.
ApreciazăApreciază
Wow, Ovidiua, am tare mult de lucru, insa chiar e de zis multime 🙂
Pana gasesc eu nitel timp, cauta spre exemplu informatii pe wikipedia despre Sfantul Graal, sa incepi cu Mama Geea, ai sa vezi ca Maria din Magdala e fascinanta si ca trei Marii intruchipeaza s-ar putea una singura …
Sa citesti si informatii ale istoricilor si expertilor in dacologie, tot pe google gasesti, eu am multime de carti unele inca in studiu, dar citesc si de pe net, mai am si colectia de magazine istorice, apoi Alexandru Busuioceanu, Dacia Nemuritoare, Romulus Vulcanescu , Mitologie Romina, ca inceput doar 🙂
Te-am adaugat in lista Ovidiu 🙂
O zi frumoasa si, ne vom tot auzi 🙂
ApreciazăApreciază
Draga Sibilia, te adaug si pe tine in blogroll.
Despre Maria Magdalena poti sa detaliezi ?
ApreciazăApreciază
Zdravo Ovidiu, nu sunt expert, insa citesc, studiez, primesc e drept si indrumari si nu vreau sa pozez in atotstiutor, departe de mine gandul, spun doar ca sunt atat de multe variante, ca am constatat ca pana si pe acesta tema, fiecare ” trage spuza pe turta sa „, nu stiu daca e cea mai potrivita expresie, insa, e bine sa nu ne avantam in a da credit pana ce nu avem certitudini clare si de necontestat. Eu studiez in special perioada preistoriei, precrestinismul, mitologia , printre altele. Vreau doar sa spun ca, de pilda tablitele de la Tartaria din tara noastra sunt o dovada clara a vechimii scrierii care este premergatoare scrierii sumeriene, si totusi, inca sunt sceptici care afirma ca scrierea sumeriana ar fi cea mai veche si nu e asa. Sunt foarte multe dovezi, arheologice, istorice, si nu numai care atesta faptul ca Dacia a fost Leaganul Civilizatiei Europene, ca am fost din cele mai vechi timpuri Centrul Spiritual al Divinitatii si asta nu prea convine ….
Daca vrei, o parerea strict personala, mie afirmatiile mai sus mentionate imi suna a incercare de reabilitare cumva a evreilor, una spirituala si religioasa, cam asa. Cert este ca lipsesc dupa cum bine ai mentionat ,cam multe cheite in toata povestea .
Voi mai trece pe aici si cu voia ta, te rog sa-mi permiti sa te adaug in blogroll, sa te pot accesa cu usurinta.
O zi frumoasa Ovidiu .
Sibilla
ApreciazăApreciază
Draga Sibilia, iti multulmesc pentru comentariu, vad ca esti expert, dar ai dreptate.
Te rog sa mai treci pe aici
PS. nu stiu care era povestea cu camasa lui Iisus?
ApreciazăApreciază
Cu tot respectul, expresia ” inviere precrestina ” e folosita fortat ca localizare strict in Israel…
Orice informatie trebuie verificata din mai multe surse, autentificata, de catre cat mai multe surse, ori constat prezenta specialistilor si profesionistilor care chiar au tot interesul a-si ” impune ” punctul de vedere…
Precrestina este si ipoteza ca Zamolxe, marele invatat, intelept al tracilor, deci, nu Zeul Zamolxis, sa se fii retras intr-o pestera si dacii l-au plans trei ani ( echivalenti cu trei zile mai apoi ), pentru ca mai apoi sa ” invie „, aratandu-se acestora, mai posibil a fii pestera Polovragi sau Ialomicioara, unde, inca se fac cercetari, scanari si usa nu sunt straini, deci, de ce sa zguduie crestinismul… se stie cu exactitate care si unde este Noul Ierusalim ?
Nu vreau sa spun decat ca exista mult mai multe variante, ca Vaticanul spre exemplu nu este strain si case fac cercetari in toata lumea, de catre specialisti din varii domenii din diverse colturi alea lumii si pana acum nu a iesti nimeni cu declaratii de acest gen, desi, poate ca ar fii fost indreptatiti, chiar nu exista nici un interes, oare nu se doreste consolidarea unei anumite influente a cuiva pe plan mondial..
Sa nu uitam ca si despre camasa lui Iisus s-a vorbit foarte multi ani ca fiind o descoperire % autentica, si totusi…pana la urma s-a dovedit cotrariul…
Nu m-as hazarda sa acord credibilitate cu usurinta, inca nu, nu cat mai exista si alte ipoteze, nu cat cercetarile continua, nu cat exista milioane de semne de intrebare si, cam putine explicatii.
Cu tot respectul, informatiile sunt binevenite insa nu suficient de convingatoare.
Felicitari pentru articol, si sa speram ca vom primi la timpul potrivit raspunsuri pentru atat de multe necunoscute, inca.
Sibilla
ApreciazăApreciază