Anca Alexandrescu: „Putina decenta, va rog!”

Anca Alexandrescu scrie pe blogul sau

Asa ii spunea presedintele Basescu unei batrane sinistrate care plangea disperata ca si-a pierdut tot ce agonisise o viata intreaga. Penibila iesire a presedintelui. Constientizand ca a sarit calul, a doua zi, Basescu anunta ca va folosi banii ramasi din campania pentru suspendare pentru a reconstrui casa acelei batrane. Un gest frumos dar ce folos cand el insusi da dovada in fiecare zi de lipsa de decenta?

Iesirea de aseara a fost un exemplu in acest sens. Ori Traian Basescu ne ia drept prosti, ori in tara asta chiar nu mai exista niciun pic de decenta. Sub pretextul ca vorbeste despre inundatii, Traian Basescu a vrut de fapt sa ne explice cat de bun si apreciat este Daniel Morar. Nu am sa insist asupra acestei chestiuni pentru ca voi fi imediat acuzata de subiectivism. Insa chiar interventia presedintelui dovedeste o puternica implicare politica in aceasta zona. Ca sa nu mai vorbesc despre candidaturile pe listele PD-L a celor care semneaza de ani de zile scrisori sau rapoarte care servesc intereselor lui Basescu si dauneaza imaginii Romaniei. Astazi, de exemplu, a mai aparut un nume: Alina Mungiu Pippidi. Urmeaza probabil Monica Macovei si alte personaje de acest gen.

Comentariul presedintelui legat de modul cum s-a actionat la inundatii este cel putin deplasat. Dom’ profesor iese si da note! Dupa ce s-a plimbat si a impartit bani pe care nu ii poate aloca, cand lucrurile s-au asezat si casele oamenilor incep sa fie reconstruite prin actiunea Guvernului, Basescu iese repede si incearca sa puncteze. Fara pic de decenta vorbeste despre actiunea institutiilor guvernamentale dar fara a lauda Guvernul. Ca si cum aceste institutii au actionat de capul lor. A avut grija sa le si nominalizeze, ca sa nu cumva sa inteleaga cineva ca lauda Cabinetul Tariceanu.

Dupa ce si-a rezolvat problemele personale, in discursul de aseara, Traian Basescu vorbeste si despre agricultura. Si cere public sa se achizitioneze la rezerva de stat productia buna realizata in acest an. Nu mai pun la socoteala faptul ca oricum interventia este tardiva, multi dintre producatori vanzand deja recolta din acest an. Insa ma intreb de ce a simtit nevoie presedintele sa vorbeasca despre acest subiect la o ora de maxima audienta. Ca sa arate cumva celor in cauza ca presedintelui ii pasa si Guvernului nu? Vestea buna ar fi insa ca Basescu nu mai face rating demult!

15 comentarii la “Anca Alexandrescu: „Putina decenta, va rog!”

  1. Diana draga,
    In primul rand iti multumesc pentru felicitari!
    Bine ai venit.

    Ba da ai scris tare frumos!
    Hai ca vin pe blogul tau apoi iti adaug link-ul blogului tau la blogroll-ul meu
    Anticipat,
    Ovidiu.

    Apreciază

  2. Buna, Ovidiu! La multi ani! Sa ai parte de tot ce vrei tu…asta pentru ca nu-mi place sa fac urarile traditionale seci si formale! Ma intreba-i pe blogul Ancai Alexandrescu de ce nu-mi fac blog. desi nu mi se pare ca nu am scris ceva deosebit in acel comentariu, uite ca am blog. ba am doua, unul super formal si cu texte cat cearsaful… http://dianaburlacu.weblog.ro 😛

    Apreciază

  3. Ovidiu, esti prea tanar ca sa-i judeci pe cei mai in varsta. Este si indecent, si necivilizat, mai ales cand e vorba de Maria Basescu pe care o admira si adversarii politici ai lui Basescu. Ar fi cazul sa-ti ceri scuze pentru cele scrise pe blogul Ancai Alexandrescu. Astept.

    Apreciază

  4. Ancuta draga, esti „pafarista” sau rau intentionata. N-ai inteles nimic din ceea ce a spus Basescu. Sau poate vrei sa-i faci pe plac lui A.Nastase atunci cand el nu scrie despre Presedinte ci despre Jocurile Olimpice tocmai dintr-o tara nordica, si care se deschid peste 20 minute.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s