Iuliana Tudor „O dată-n viaţă“

„”O data in viata” este un format original, suta la suta romanesc, iar acesta cred eu ca este marele sau atu”

Fosta „vedeta populara” de la TVR1 face legea audientei cu noua ei emisiune, „O data-n viata”, tot la postul national. Un succes cu atat mai rasunator, cu cat decenta si naturaletea sunt atuurile indiscutabile ale acestei emisiuni de divertisment. O lectie din care multi au de invatat…

„Ne-am propus bun-gust, nu audienta”

– Telespectatorii romani te cunosc si te plac inca de pe vremea emisiunii de mare audienta „O vedeta populara”. Acum, succesul s-a reeditat cu „O data-n viata”, alta victorie trecuta in contul tau. De Craciun ati fost lideri de audienta. Detii vreo reteta secreta?

-Dupa cum se stie, eu am facut vreme de opt ani emisiunea „O vedeta populara”, care mergea foarte bine si care mi-a placut foarte mult. Creasem o familie mare care unea artistii, realizatorii si publicul. Se sudase acolo o prietenie extraordinara. Asadar, mi-a parut rau, in prima faza, sa renunt la acea emisiune. Pe parcurs, insa, mi-am dat seama ca „O data-n viata” era exact provocarea de care aveam nevoie ca sa ma feresc de rutina. In plus, imi facea foarte bine, era un „altceva” care ma motiva. Cred ca schimbarea aceasta a venit la momentul potrivit. Simteam nevoia de nou, iar faptul ca am pastrat mai bine de nouazeci la suta din echipa cu care lucrasem pana atunci m-a ajutat sa ma adaptez repede. In ceea ce priveste formatul emisiunii, singurul lucru comun cu ceea ce facusem inainte este legatura cu folclorul. „O data in viata” este un format original, suta la suta romanesc, iar acesta cred eu ca este marele sau atu. Daca nu ma insel, in momentul acesta, este singura emisiune originala de pe piata de divertisment de la noi, de la toate televiziunile. Faptul ca de Craciun a fost lider de audienta m-a surprins, pentru ca am depasit doua productii de mare succes: „Genialii” si „Dansez pentru tine”. Este cu atat mai surprinzator, cu cat noi ne-am pus de la inceput alte prioritati decat audienta. Ne-am propus bun-simt, masura, fara vulgaritati, fara lucruri facile. Se canta in direct, avem o orchestra de exceptie, invitatii nu sunt oricine, sunt ceea ce noi consideram a fi modele. Participantii la emisiune se pregatesc riguros dinainte, ne intalnim cu ei, ascultam melodiile, iar ei trateaza emisiunea exact ca pe o experienta traita o singura data-n viata. Intra in jocul propus de noi. Au fost si persoane care nu s-au simtit in largul lor dupa prima intalnire, au recunoscut ca nu pot si noi nu am insistat. Regula acestei emisiuni este ca invitatii sa se simta natural, pentru ca naturaletea sa fie cea care se transmite si telespectatorilor. Trebuie spus ca autorul este Titus Munteanu, un om cu mare talent si experienta in televiziune, iar producator este o adevarata specialista in folclor, doamna Elise Stan, si ma bucur ca am ramas alaturi de dumneaei (ea fiind si producatorul „Vedetei populare”). Emisiunea este practic un concurs intre trei personaje din domenii diferite, care traiesc o data-n viata ceva inedit: invata sa cante folclor romanesc. Faptul ca traditiile noastre vechi, adevarate, sunt firul rosu al acestei emisiuni, ma bucura foarte mult, pentru ca este un lucru in care eu cred. Vreau in continuare sa promovez valoarea, autenticul, iar in momentul de fata, numai postul national de televiziune imi poate oferi aceasta sansa.

– Cu foarte putine exceptii, televiziunile private din Romania ofera, constant, subcultura. Crezi ca va veni un moment in care promiscuitatea, vulgaritatea si lipsa valorii vor disparea?

– Nu, nu cred ca vor disparea vreodata. Sau, ma rog, nu prea repede. In schimb, trebuie sa avem niste oaze in care sa ne putem refugia din calea lor. Or, noi, tocmai asta incercam sa le oferim romanilor, o oaza, o alternativa pe care, daca vor, sa o poata alege. Cred, de altfel, ca aceasta este chiar menirea televiziunii publice. Daca avem succes, inseamna ca TVR este o alternativa de calitate si sunt foarte, foarte mandra de asta. Ba mai mult, daca avem succes inseamna ca romanii cauta alternative… ceea ce e si mai bine. In ziua de azi, nu e usor sa faci divertisment fara grotesc. Am observat insa ca si artistii sunt altfel cand apar pe postul national. Se comporta altfel, sunt mai deschisi, pentru ca stiu ca nu le propunem tampenii. Nu se tem ca vor fi pusi in situatii delicate. Am pastrat o calitate a muzicii populare pe care o folosim, exista o curatenie stricta a materialelor muzicale. Este un folclor autentic, vechi, fara balastul influentelor moderne. Noi am incercat inca de pe vremea emisiunii „O vedeta populara” sa prezentam folclorul fara acel fast care impune un anume fel de atitudine, de rigiditate. Am mers si acolo pe mana naturaletii, a firescului, chiar a petrecerii.

„Cred ca sunt facuta pentru televiziunea in direct”

– De ce folclor? Este o intamplare sau o pasiune de-a ta?

– Si una, si alta. Am inceput sa ma atasez de folclor printr-o intamplare. Eram la scoala populara de arta si am fost obligata sa cant (sub amenintarea scaderii notei la purtare), la Filarmonica din Ploiesti, in cadrul unui concert de folclor. Eram la fel ca si ceilalti copii de 16 ani, nu-mi placea sa ma imbrac in costum popular, nu voiam sa cant astfel de muzica. Dar au urmat anii de scoala, diferite festivaluri, premii, am inceput sa citesc, sa studiez, sa ascult muzica veche populara sau lautareasca. A inceput sa-mi placa foarte mult si nu m-am mai despartit de folclor. Aceasta e intamplarea atasamentului meu fata de acest stil muzical. Si tot printr-o intamplare s-a nascut in mine si extraordinara pasiune pentru televiziune…

 Reteta succesului? Profesionalism si firesc
 In 1999, eram la Braila, pe peronul garii. Plecam de acolo, de la un festival, cu premiul doi in buzunar. Chiar acolo, in gara, am fost anuntata ca ma cauta cineva de la Bucuresti. Era profesoara cu care studiasem eu canto multi ani, doamna Maria Tanase Marin, si care ma chema sa ma prezint de urgenta la Televiziunea Romana, unde se organiza un concurs. Ea credea ca am sanse, eu am ascultat-o, si am schimbat trenurile. Luasem bilet pentru Ploiesti, dar am plecat la Bucuresti, asa, cu ce eram imbracata, obosita, nemachiata. Trenul ajungea in capitala la trei fara un sfert, iar concursul se incheia la trei jumatate. Am ajuns in mare viteza, am trecut prin probele acelui concurs, iar peste o saptamana, am primit un telefon ca peste o alta saptamana urma sa intru in direct. N-am crezut sa reusesc, dar era o provocare, venita la varsta potrivita, si uite ca a mers.

– …A mers asa, din prima?

– Nu, nu a mers din prima. Cine spune asta minte. La inceput a fost dezastru. Nu am facut nimic bine: am vorbit rau, m-am miscat rau, totul a fost rau. Dar probabil ca oamenii care m-au ales au vazut dincolo de imperfectiunile debutului. Cand totul striga in mine „esec”, ei au intuit ca am un fond pentru aceasta meserie. Asadar, cu rabdare, cu diplomatie, cu dorinta mea de face treaba buna, pana la urma am reusit. Acum cred cu tarie ca sunt facuta pentru aceasta meserie. Ii datorez enorm doamnei Elise Stan, ea m-a invatat totul. O spun de cate ori am ocazia, ea este mentorul meu, prietenul meu cel mai bun, o a doua mama, care ma cunoaste mai bine decat ma cunosc eu insami. Iata ca se fac zece ani de cand lucram impreuna. Este foarte important ca prezentator (mai ales ca prezentator in direct, cum sunt eu) sa ai langa tine un om care sa te echilibreze. Dupa fiecare succes, ea m-a adus cu picioarele pe pamant, mi-a aratat ca fiecare reusita implica o munca in plus pe viitor. A stiut cum sa ma incurajeze, dar si cum sa ma certe. Este foarte important sa existe o astfel de relatie prezentator-producator. Numai asa, cel din fata camerelor poate fi liber, el insusi, relaxat, gata de improvizatie, daca este cazul. Emisiunea devine astfel naturala, iar asta cred ca se simte in ceea ce facem noi.

– Exista vreun secret, vreo reteta de succes a unui prezentator „in direct”?

– Eu cred ca trebuie sa fii facut pentru aceasta meserie. Mai cu seama pentru meseria de prezentator in direct. In primul rand, iti trebuie o anume structura sufleteasca, potrivita cu aceasta munca, trebuie sa ai o stapanire de sine si o vigilenta extraordinare. Iar eu cred ca aceste lucruri trebuie sa fie native, sa fii inzestrat cu ele de la Dumnezeu. Oricat de destept ai fi, oricat ai cunoaste, oricat ai munci si oricat umor ai avea, naturaletea, firescul, le ai sau nu. La fel ca si farmecul personal, sunt doua trasaturi pe care eu cred ca nu le poti dobandi ulterior, daca nu te-ai nascut cu ele. Acestea sunt lucrurile pe care oamenii care te aleg pentru aceasta meserie le simt si apoi te invata sa le folosesti. Naturaletea, in ceea ce ma priveste, a fost completata si de faptul ca pur si simplu ador ceea ce fac. Eu ma simt libera in fata camerelor. Nu este o simpla vorba in vant, va spun cu toata sinceritatea ca eu asa ma simt, si oamenii din jurul meu stiu asta. In al doilea rand, pentru televiziune in direct iti trebuie un mecanism al gandirii bine dezvoltat, o capacitate de sinteza extraordinara.

Trebuie sa fii ca un sahist care vede cu multe mutari inainte. Iti trebuie o buna atentie distributiva, pentru ca in acelasi timp ti se dau indicatii in casca, invitatul iti spune ceva, trebuie sa fii atent la detalii tehnice (sunet, camere) si, cel mai important, sa nu uiti nici o clipa ca in acelasi timp, in timp real, oamenii de acasa te privesc, iar mesajul tau nu trebuie sa fie alterat de nici unul dintre amanuntele tehnice. E adevarat ca se creeaza un automatism al acestei atentii, dar nu e lucru usor. Acestea sunt calitatile care fac din prezentatorii in direct oameni unici. O spun pentru ca este foarte greu, o spun din respect pentru colegii mei de meserie.

– Esti o persoana cu multe studii: absolventa de liceu pedagogic, licentiata in Drept la Universitatea Bucuresti, studenta in anul patru la Pedagogie Muzicala in cadrul Universitatii Nationale de Muzica. Si totusi, pasiunea vietii tale e televiziunea…

– Toate scolile m-au ajutat in ceea ce fac acum. Studiile muzicale m-au invatat, pe langa muzica, sa stau in scena, sa ma prezint frumos. Dreptul m-a ajutat enorm la discurs. Dezbaterile orale care se fac in cadrul acestei facultati mi-au daruit o baza foarte solida. Ma intrebi de ce-mi trebuie acum si studii muzicale… Am simtit nevoia sa cunosc mai mult, sa stiu ce se intampla din punct de vedere teoretic in spatele sunetelor armonioase. Am vrut sa inteleg muzica, mecanismul ei.

– Nu prea faci nimic „dupa ureche”, cum se spune.

– (Rade) Nu, nu prea. Parintii mei m-au educat in spiritul acesta si le multumesc. Desi sunt oameni simpli, tata e economist, iar mama e casnica. Mama a fost mereu foarte atenta la detalii: imi rupea toata pagina inca din clasa intai, pentru un simplu bastonas scris stramb. A avut o exigenta extrema pe alocuri, dar care mi-a facut bine. M-a invatat sa ma autoevaluez corect. Parintii m-au invatat sa nu ma consider mai „cu mot” decat altii, sa ma privesc intotdeauna obiectiv. Este drept ca si eu eram un copil cuminte, mai mult cu cartea decat cu distractia, dar mama a avut grija sa retuseze caracterul meu pe unde mai era nevoie. Poate ca mi-as fi dorit o adolescenta mai… altfel. Atunci ma gandeam ca poate ar fi trebuit sa mai „sar si eu calul” din cand in cand. Eram extrem de ordonata in toate. Acum, insa, nu regret deloc ca am acordat atata atentie studiului.

„Iubesc!”

– Esti un om de televiziune de succes. Cum reusesti sa te tii departe de barfe, fiind totusi o persoana atat de… publica?

Cu sotul ei Razvan, la Napoli

– Reusesc pentru ca incerc sa ma detasez de ceea ce se intelege in Romania (si nu numai) prin imaginea unei „vedete”. Da, se poate, atata vreme cat viata mea ma intereseaza numai pe mine. Nici macar nu m-am ascuns, am povestit despre viata mea personala, despre sotul meu, despre vacante, dar intr-o limita a bunului simt. Nu am incercat niciodata sa ies in evidenta prin aceste lucruri. Am fost mandra cand s-a scris despre mine ca am facut audienta pentru TVR, si nu pentru ca aveam nu stiu ce fel de rochie (rade). Am fost mandra cand un ziarist m-a sunat sa ma felicite pentru performantele profesionale. Romanii au apetenta pentru can-can. Nu-i condamn, li se ofera atat de multe, ca nici nu aveau cum sa nu prinda gustul barfei. Cel mai bine este sa privesti detasat lucrurile, indiferent de ce se scrie despre tine, si sa-ti vezi de treaba.

– Si cand nu ai treaba, ce faci?

– Cand nu am treaba? Iubesc! (Rade) Imi place foarte mult sa-mi petrec timpul cu Razvan, sotul meu, mai ales ca timpul acesta este foarte limitat. Imi place sa citesc, imi place foarte mult sa calatoresc. Eu cred ca oamenii care raman ancorati intr-o stare, intr-un mediu, fie el si al unui oras, se impotmolesc, traiesc intr-o inertie care ii afecteaza din toate punctele de vedere. A pleca intr-un alt loc, alta tara, a cunoaste oameni noi, e un lucru care ne face bine, in primul rand sufleteste si, apoi, fireste, intelectual. Noi, cand plecam, avem un program foarte bine pus la punct, ne informam despre tot ce este de vazut in acel loc, si dupa ce-l epuizam in ceea ce priveste istoria, muzeele, o pornim la adevarata cunoastere. Imi place sa merg la periferii, in piete, pe stradute anonime, sa cunosc oamenii simpli ai locului. Daca as pleca definitiv din Romania? Imi place sa colind lumea, dar nu as pleca de aici. Nu, nu este o lozinca, este acel lucru legat de „radacini”, care nu m-ar lasa sa plec. Am un soi de conservatorism care nu ma lasa sa plec.

„Trebuie sa ne pastram normalitatea”

– Sa fie patriotism la mijloc? Mai este acest cuvant unul pe care sa-l putem folosi, fara sa fim acuzati de nostalgia trecutului?

– Trebuie sa gasim calea de a redefini cuvantul „patriotism”, intr-o forma in care mai ales tinerii sa inteleaga ca a fi patriot nu este un slogan. A fi patriot inseamna, dupa parerea mea, in primul rand, dragoste pentru seamanul tau. Asta cred ca lipseste in Romania acum: grija pentru cel de langa noi. E adevarat ca individualismul a devenit flagel mondial, dar noi ar trebui sa invatam din greselile altora si sa cautam in noi restul acela de iubire pentru seamanul nostru. Romania este intr-un proces de reechilibrare dupa revolutie si cred ca a depasit mijlocul traseului. Este spre bine. Important e insa sa stim sa ramanem oameni si sa ne pastram normalitatea. Cand stii cine esti, de unde vii, ce e cu tine, abia asa iti cunosti valoarea, iar eu cred in putinta romanului de a se autodefini. De aceea este important sa nu lasam traditia sa moara. Nu vreau sa spun ca este un lucru esential, nu vreau sa exagerez, dar traditia trebuie sa existe in constructia unui om.

– Ce speri de la anul care tocmai a inceput?

– Sper foarte multe de la anul acesta. Sper sa consolidam ce-am inceput cu emisiunea „O data-n viata”. Imi doresc ca pe piata media de la noi sa avem cat mai multe alternative ale bunului gust si ale acelor valori pe care prea multi le considera desuete. Asta sper.

– Iar eu speram ca vei pomeni ceva si despre muzica…

– Ah… Sunt foarte suparata pe mine la acest capitol. Nu prea am avut timp de ea. Vreau sa se stie insa ca nici nu mi-am propus vreodata o cariera muzicala. Da, imi doresc un album, unul numai si numai pe gustul meu. Dar nu imi doresc succese rasunatoare, nici macar nu ma vad pe o scena. Albumul va fi un cadou pe care mi-l voi face eu mie. Sper cat de curand…

sursa: AS

6 comentarii la “Iuliana Tudor „O dată-n viaţă“

  1. C O A D A M O T A N U L U I

    La un doctor priceput,
    Care-n ţară avea faimă,
    Pe-nserate a sosit
    Un motan cuprins de spaimă.

    – Doctore, sunt disperat!…
    Stăpânul e foc şi pară,
    Ca pe-un hoţ m-a alungat
    Şi mia strigat: “Ieşi afară!”

    – Ce motiv avu stăpânul
    Să te-alunge-n plină iarnă!?…
    – Şoareci sunt, dar pe nici unul
    Nu pot prinde, bag-de seamă

    Că nemernicii m-ascultă…
    Când sunt frânt de oboseală.
    Sforăiam, iar ei veneau
    Şi mâncau la repezeală:

    Brânză, caş, pâine prăjită
    Şi friptura de pe masă…
    Apoi ţopăiau pe plită,
    Cum ar fi le ei în casă.

    – Bine, bine…să-mi răspunzi:
    Tu de ce nu i-ai pândit?
    – Asta e, că nu sunt surzi,
    M-au simţit c-am sforăit.

    Doctore, ia-mi sforăitul!…
    Şi-n pomelnic te voi pune;
    Sunt pe drumuri, simt sfârşitul,
    Ah!…ruşinea mă răpune.

    – Prea bine.., te lecuiesc:
    Dă-mi codiţa s-o consult.
    – Bine…dar eu sforăiesc…
    Nu din coadă, ci din gât !

    Doctorul îl ia de coadă
    Şi cu-un bisturiu, pe loc,
    I-o scurtează de la noadă,
    Iar motanul, făcut foc…

    Miorlăia îndurerat,
    Şi pe jos s-a tăvălit.
    Doctorul i-a spus distrat:
    – Dragul meu, te-am lecuit…

    Ai să vezi că ai scăpat…
    Şi aminte-ai să-ţi aduci –
    N-ai să sforăi, garantat!
    De coadă n-ai să te-ncurci.

    De atunci motanul nostru
    N-a mai sforăit de fel –
    A-nţeles care-i e rostul,
    Devenind motan model.

    A tot prins la şoricei…
    Din pătul, din pod şi beci,
    Că azi nu găseşti de vrei,
    Nici un chiţ – pe unde treci.

    Iar stăpânu-i mulţumit
    De motanul fără coadă:
    “-Oare ce l-a-nvrednicit
    De face atâta treabă?!”

    Iar când are chef niţel,
    Pe genunchi îl ia uşor:

    – Meriţi, vrei un păhărel?
    Hai de bea un vinişor!

    Că de greaţă o să scapi;
    Prea mănânci numai friptură…
    Hai, cinsteşte, că nu crapi
    Dacă iei şi tu o gură!

    Sunt atât de mulţumit!…
    Chem tot satul să te vadă.
    – Vai, stăpâne, ce-am greşit!…
    Vrei să râdă că n-am coadă?

    -Şi, de ce ţi-e frică, spune?
    Căci tu coadă când aveai –
    De râs îmi erai la lume,
    Fiindcă şoareci nu prindeai.

    – Ascultă, stăpânul meu:
    Recunosc, dar să uităm;
    Sforăiam… şi era rău –
    De-aia şoareci nu prindeam.

    Şi ca drept recunoştinţă,
    Rog, la doctor să trimiţi
    Un cojoc — am o blăniţă…
    Din chiscanii-afurisiţi.

    Din coada mea să-şi pună
    Guleraş ca amintire …
    C-a făcut o faptă bună
    Şi mi-a adus lecuire.

    – Eh! Uite-aşa ar trebui,
    Cozile să le cam taie…
    Mulţi n-ar mai sforăi,
    Şi-ar fi linişte-n odaie:

    Zise bunul lui stăpân,
    Şi cum somnul l-a furat,
    Când un şoarece bătrân
    Sub masă s-a strecurat

    Să-l asculte pe motan,
    Care sforăie din nou;
    Rău gândi bietul chiţcan,
    Fiindcă motanu-i erou.

    L-a-nhăţat ca pe-un nimic,
    Şi i-a spus atât de grav:
    – Eşti prea prost, şoarece mic!
    Ce ţi-ai zis…că sunt bolnav?

    Coada eu când mi-am pierdut,
    Ai tot râs, şi-ai chiţăit…
    Ce credeai, chiţcan tâmpit!
    C-am uitat ce am păţit?

    Şi la cină l-a servit,
    A gustat şi din pahar;
    – “Uite-al dracu’ pricăjit!…
    E gustos pus pe grătar.”

    Vreţi morala? Căutaţi:
    Observaţi pe cei cu coadă?
    Ştiu vorbi, sunt talentaţi…
    Prea puţin se văd la treabă.

    Dar acei care-i votează…
    Ca pe motan i-ar goni,
    Coadă dacă le-o scurtează,
    De folos ţării vor fi.
    C O A D A M O T A N U L U I

    La un doctor priceput,
    Care-n ţară avea faimă,
    Pe-nserate a sosit
    Un motan cuprins de spaimă.

    – Doctore, sunt disperat!…
    Stăpânul e foc şi pară,
    Ca pe-un hoţ m-a alungat
    Şi mia strigat: “Ieşi afară!”

    – Ce motiv avu stăpânul
    Să te-alunge-n plină iarnă!?…
    – Şoareci sunt, dar pe nici unul
    Nu pot prinde, bag-de seamă

    Că nemernicii m-ascultă…
    Când sunt frânt de oboseală.
    Sforăiam, iar ei veneau
    Şi mâncau la repezeală:

    Brânză, caş, pâine prăjită
    Şi friptura de pe masă…
    Apoi ţopăiau pe plită,
    Cum ar fi le ei în casă.

    – Bine, bine…să-mi răspunzi:
    Tu de ce nu i-ai pândit?
    – Asta e, că nu sunt surzi,
    M-au simţit c-am sforăit.

    Doctore, ia-mi sforăitul!…
    Şi-n pomelnic te voi pune;
    Sunt pe drumuri, simt sfârşitul,
    Ah!…ruşinea mă răpune.

    – Prea bine.., te lecuiesc:
    Dă-mi codiţa s-o consult.
    – Bine…dar eu sforăiesc…
    Nu din coadă, ci din gât !

    Doctorul îl ia de coadă
    Şi cu-un bisturiu, pe loc,
    I-o scurtează de la noadă,
    Iar motanul, făcut foc…

    Miorlăia îndurerat,
    Şi pe jos s-a tăvălit.
    Doctorul i-a spus distrat:
    – Dragul meu, te-am lecuit…

    Ai să vezi că ai scăpat…
    Şi aminte-ai să-ţi aduci –
    N-ai să sforăi, garantat!
    De coadă n-ai să te-ncurci.

    De atunci motanul nostru
    N-a mai sforăit de fel –
    A-nţeles care-i e rostul,
    Devenind motan model.

    A tot prins la şoricei…
    Din pătul, din pod şi beci,
    Că azi nu găseşti de vrei,
    Nici un chiţ – pe unde treci.

    Iar stăpânu-i mulţumit
    De motanul fără coadă:
    “-Oare ce l-a-nvrednicit
    De face atâta treabă?!”

    Iar când are chef niţel,
    Pe genunchi îl ia uşor:

    – Meriţi, vrei un păhărel?
    Hai de bea un vinişor!

    Că de greaţă o să scapi;
    Prea mănânci numai friptură…
    Hai, cinsteşte, că nu crapi
    Dacă iei şi tu o gură!

    Sunt atât de mulţumit!…
    Chem tot satul să te vadă.
    – Vai, stăpâne, ce-am greşit!…
    Vrei să râdă că n-am coadă?

    -Şi, de ce ţi-e frică, spune?
    Căci tu coadă când aveai –
    De râs îmi erai la lume,
    Fiindcă şoareci nu prindeai.

    – Ascultă, stăpânul meu:
    Recunosc, dar să uităm;
    Sforăiam… şi era rău –
    De-aia şoareci nu prindeam.

    Şi ca drept recunoştinţă,
    Rog, la doctor să trimiţi
    Un cojoc — am o blăniţă…
    Din chiscanii-afurisiţi.

    Din coada mea să-şi pună
    Guleraş ca amintire …
    C-a făcut o faptă bună
    Şi mi-a adus lecuire.

    – Eh! Uite-aşa ar trebui,
    Cozile să le cam taie…
    Mulţi n-ar mai sforăi,
    Şi-ar fi linişte-n odaie:

    Zise bunul lui stăpân,
    Şi cum somnul l-a furat,
    Când un şoarece bătrân
    Sub masă s-a strecurat

    Să-l asculte pe motan,
    Care sforăie din nou;
    Rău gândi bietul chiţcan,
    Fiindcă motanu-i erou.

    L-a-nhăţat ca pe-un nimic,
    Şi i-a spus atât de grav:
    – Eşti prea prost, şoarece mic!
    Ce ţi-ai zis…că sunt bolnav?

    Coada eu când mi-am pierdut,
    Ai tot râs, şi-ai chiţăit…
    Ce credeai, chiţcan tâmpit!
    C-am uitat ce am păţit?

    Şi la cină l-a servit,
    A gustat şi din pahar;
    – “Uite-al dracu’ pricăjit!…
    E gustos pus pe grătar.”

    Vreţi morala? Căutaţi:
    Observaţi pe cei cu coadă?
    Ştiu vorbi, sunt talentaţi…
    Prea puţin se văd la treabă.

    Dar acei care-i votează…
    Ca pe motan i-ar goni,
    Coadă dacă le-o scurtează,
    De folos ţării vor fi.
    C O A D A M O T A N U L U I

    La un doctor priceput,
    Care-n ţară avea faimă,
    Pe-nserate a sosit
    Un motan cuprins de spaimă.

    – Doctore, sunt disperat!…
    Stăpânul e foc şi pară,
    Ca pe-un hoţ m-a alungat
    Şi mia strigat: “Ieşi afară!”

    – Ce motiv avu stăpânul
    Să te-alunge-n plină iarnă!?…
    – Şoareci sunt, dar pe nici unul
    Nu pot prinde, bag-de seamă

    Că nemernicii m-ascultă…
    Când sunt frânt de oboseală.
    Sforăiam, iar ei veneau
    Şi mâncau la repezeală:

    Brânză, caş, pâine prăjită
    Şi friptura de pe masă…
    Apoi ţopăiau pe plită,
    Cum ar fi le ei în casă.

    – Bine, bine…să-mi răspunzi:
    Tu de ce nu i-ai pândit?
    – Asta e, că nu sunt surzi,
    M-au simţit c-am sforăit.

    Doctore, ia-mi sforăitul!…
    Şi-n pomelnic te voi pune;
    Sunt pe drumuri, simt sfârşitul,
    Ah!…ruşinea mă răpune.

    – Prea bine.., te lecuiesc:
    Dă-mi codiţa s-o consult.
    – Bine…dar eu sforăiesc…
    Nu din coadă, ci din gât !

    Doctorul îl ia de coadă
    Şi cu-un bisturiu, pe loc,
    I-o scurtează de la noadă,
    Iar motanul, făcut foc…

    Miorlăia îndurerat,
    Şi pe jos s-a tăvălit.
    Doctorul i-a spus distrat:
    – Dragul meu, te-am lecuit…

    Ai să vezi că ai scăpat…
    Şi aminte-ai să-ţi aduci –
    N-ai să sforăi, garantat!
    De coadă n-ai să te-ncurci.

    De atunci motanul nostru
    N-a mai sforăit de fel –
    A-nţeles care-i e rostul,
    Devenind motan model.

    A tot prins la şoricei…
    Din pătul, din pod şi beci,
    Că azi nu găseşti de vrei,
    Nici un chiţ – pe unde treci.

    Iar stăpânu-i mulţumit
    De motanul fără coadă:
    “-Oare ce l-a-nvrednicit
    De face atâta treabă?!”

    Iar când are chef niţel,
    Pe genunchi îl ia uşor:

    – Meriţi, vrei un păhărel?
    Hai de bea un vinişor!

    Că de greaţă o să scapi;
    Prea mănânci numai friptură…
    Hai, cinsteşte, că nu crapi
    Dacă iei şi tu o gură!

    Sunt atât de mulţumit!…
    Chem tot satul să te vadă.
    – Vai, stăpâne, ce-am greşit!…
    Vrei să râdă că n-am coadă?

    -Şi, de ce ţi-e frică, spune?
    Căci tu coadă când aveai –
    De râs îmi erai la lume,
    Fiindcă şoareci nu prindeai.

    – Ascultă, stăpânul meu:
    Recunosc, dar să uităm;
    Sforăiam… şi era rău –
    De-aia şoareci nu prindeam.

    Şi ca drept recunoştinţă,
    Rog, la doctor să trimiţi
    Un cojoc — am o blăniţă…
    Din chiscanii-afurisiţi.

    Din coada mea să-şi pună
    Guleraş ca amintire …
    C-a făcut o faptă bună
    Şi mi-a adus lecuire.

    – Eh! Uite-aşa ar trebui,
    Cozile să le cam taie…
    Mulţi n-ar mai sforăi,
    Şi-ar fi linişte-n odaie:

    Zise bunul lui stăpân,
    Şi cum somnul l-a furat,
    Când un şoarece bătrân
    Sub masă s-a strecurat

    Să-l asculte pe motan,
    Care sforăie din nou;
    Rău gândi bietul chiţcan,
    Fiindcă motanu-i erou.

    L-a-nhăţat ca pe-un nimic,
    Şi i-a spus atât de grav:
    – Eşti prea prost, şoarece mic!
    Ce ţi-ai zis…că sunt bolnav?

    Coada eu când mi-am pierdut,
    Ai tot râs, şi-ai chiţăit…
    Ce credeai, chiţcan tâmpit!
    C-am uitat ce am păţit?

    Şi la cină l-a servit,
    A gustat şi din pahar;
    – “Uite-al dracu’ pricăjit!…
    E gustos pus pe grătar.”

    Vreţi morala? Căutaţi:
    Observaţi pe cei cu coadă?
    Ştiu vorbi, sunt talentaţi…
    Prea puţin se văd la treabă.

    Dar acei care-i votează…
    Ca pe motan i-ar goni,
    Coadă dacă le-o scurtează,
    De folos ţării vor fi.

  2. DISINSA D-NA IULIANA UDOR,

    Pentru frumusetea si sufletul nobil pe are-l aveti va sunt alaturi ca telespectator si admirator, pretuindu-va ca pe cea mai draga fiinta careia ii daruiec spre delectare o fabla „COADA MOTANULUI”” inspirata din viata cotidiana.
    Cu sentimente alese, sciitorul compozitor Marin Voican-Ghioroiu.

  3. Vă mulţumesc pentru postarea pe NET a piesei mele „CALC PE MINE”
    Sunteţi extraordinară!!!…
    Succes în activitatea dvs.
    Compozitor Marin Voican-Ghioroiu

  4. DISTINSĂ DOAMNĂ IULIANA TUDOR,

    Vă admir pentru minunata dvs. emisiune „ODATĂ-N VIAŢĂ” – fiindcă aveţi un suflet nobil, sunteţi dotată de la bunul Dumnezeu cu mult har şi sensibilitate faţă de semenii noştri care au destule necazuri şi suferinţi, prilej de-a vă spune că vă doresc să aveţi ăn viaţă numai soare şi bucurii.
    Fiindcă cei doi protagonişti ai emisiunii, Floarea şi Gheorge ămi sunt foarte simpatici, am să le trimit o piesă ăntr-un tablou, care mi-ar face plăcerea s-o văd interpretată de ei.

    NU E BINE!…CALC PE MINE

    GHEORGHE:
    (este îmbrăcat în costum de camunflaj; iese în cătătură călcând în vârful picioarelor; se uită speriat în toate părţile şi nu ştie cum să se ferească; scoate din traistă o caschetă din oţel (caki) pe care şi-o pune pe cap)
    – Doamne, ai grijă de mine!…

    FLOAREA: (iese din casă şi când îl vede pe Gheorghe făcându-şi cruci, îl întreabă consternată)
    – Gheorghe, Ghorghe!…ce-i cu tine?
    GHEORGHE:
    – Floare, Floare…nu e bine!
    Ai grijă şi mă susţine;
    Calc pe mine…şi nu-i bine!

    FLOAREA:
    – Gheorghe, mamă, te-ai scrântit!…
    Unde dracu’ -ai pomenit?!…
    Să vorbeşti numai prostii,
    Să ai minte de copii…Înţeleg, mă calci pe mine,Dar cum să te calci pe tine!?…

    GHEORGHE:
    – Floarea mea, muiere scumpă… (pentru el)
    Poale lungi şi minte scurtă;
    Nu citişi şi tu-n gazete…
    Ce păţi Mărin Sticlete?

    FLOAREA:
    – Gheorghe, banii-i dau pepâine,
    Nu cumpăr hârtii ca tine.

    GHEORGHE: (în zeflemea)
    – …Sigur, toanta nu citeşte,
    Dar la mine se hlizeşte… (îl cuprinde tristeţea)
    Habar n-are, nu gândeşte (aproape să plângă)
    Nu pricepe, şi nu-i bine…
    Că-n final, calc pe mine:
    Caz mortal!!!…
    S-a sfârşit şi am zburat…
    Cum şi tata s-a-nălţat
    Pân’ la sfântu’ Petru, -n poartă, (se jeleşte)
    Şi-mi rămâne biata toantă… (disperat către ea)
    Cine, Flaore, te-ngrijeşte!?…

    FLAOREA:
    – Maică Precesta, -l păzeşte!

    GHORGHE: (face câţiva paţi, se uită la picioare cu o privire îngrozită, şi rămâne în poziţia de drepţi ca o stană de piatră)
    – A venit sfârşitul meu…

    FLOAREA:
    – Gheorge, vai de capul tău!…
    Ce e Ghorghe, ce-i cu tine!?… (resemnată)
    Ţi-o fi dat de urâciune? (se frământă să ghiceasă pe cel care i-a prostit bărbatul)
    …Asta-i Leana lu’ Dovlete,
    Care are şaptefete…
    Te-a prostit, te-a fermecat…
    Să n-ai minte , să n-ai cap…,
    Să uiţi de nevastă-ta;
    Nu cum,va-ţi place de ea? (se duce spre el, îl apucă de mână şi vre asă-l mişte pentru a-l trezi la realitate)

    GHORGHE: (cu teamă)
    – Stai aşa! Nu mă mişca!… (începe să plângă)
    Ai să mori Florica mea. (se tânguieşte)
    Cin de pomană-mi face…

    FLORICA: (pentru ea)
    – Prostul meu nu se preface:
    Stă-n mijlocul bătăturii…,
    Mă face de râsul lumii. (se răsteşte la el)
    Omule, hai la cosit!

    GHORGHE:
    – Floare dragă, s-a sfârşit…
    De aici nu mă mai mişti!
    Să aduci pirotehnişti…

    FLOAREA:
    – Îţi aduc, dacă insişti. (cu teamă, pentru ea)
    Uite-l ce s-a-ngălbenit!…
    Şi nici nu l-am spovedit.
    Moare dracu’ -ntr-un picior
    Ca Fănel al lui Cosor. (cu glas mieros)
    Hai mă Gheorghe, râzi oleacă…
    Spaima poate o să-ţi treacă.

    GHEORGHE:
    – Mă Floric, mă Florică…
    Gheorghe-al tău moare de frică.

    FLOAREA: (pentru ea, râde)
    – Ăsta-mi vrea o ţuiculică.

    GHEORGHE:
    – Cum să-ţi zic…, e vai de mine:
    Stau pe mine şi nu-i bine. (distrus)
    Doamne,fată, ai orbit!?…
    Chiar nu vezi ce am păţit!…

    FLOAREA: (îl priveşte consternată de sus până jos, se plimbă în jurul lui, îi e teamă să-l atingă)
    – Vai bărbatul meu iubit…
    Eşti netot şi troglodit. (îi smulge ziarul din buzunarul bluzonului, o pufneşte râsul)
    …Asta citişi în gazete?…( începe să citească,)
    „În grădina lu’ Sticlete,
    astă-vară, două fete,
    Au găsit, când se jucau)
    Nu departe – lângă leau…
    Două min ede război;
    Şi a fost un tărăboi… (pricepe care-i teama lui Gheorghe)
    Că sătenii caută prin curte mine…” (îl sfidează)
    …Ce mă fac, Ghorghe, cu tine?!…

    GHOARGHE:
    – Dragă flaore, bună fată!…
    Nu eşti proastă, eşti deşteaptă.
    Uită-te acuma bine,
    Stau pe mine.

    FLOAREA:
    – Stai pe dracu’ , de văd bine. (îl împinge cu putere, Gheorghe cade la pământ, îşi acoperă capul cu mâinile)
    nătăfleaţă, vai de tine!…
    Stai pe-o straichină, vezi bine…
    Nu pe mine, măi cretine. (cu părere de rău în glas)
    O spărsăşi…, căţaua n-are din ce bea,
    Că stă în soare;
    Mi-e isteaţă, nu-i ca tine…
    Să se ferească de mine.

    GHEORGHE:
    – Floare, Floare, -mi pare bine
    Că nu m-aşezai pe mine.

    FLOAREA:
    Sunt mândră că te-am scăpat…

    GHEORGHE: (se scoală, vine spre ea, o îmbrăţişează)
    Nu sunt eu al tău bărbat.

    Marin voican Ghioroiu

    Fiindcă d-na Maria Buză are şi o voce foarte plăcută, îi ofer o melodie în duet cu iubitul ei.

    VINO-N ŞURĂ.

    – Vino mândră, vino-n şur!
    C-afară plouă şi tună…Frică-mi e, dacă răceşti?
    Draga mea, ai să tuşeşti.

    – Gheorghe, rămân sub perdea…
    – Nu faci bine, draga mea!
    Vântul bate şi stropeşte,
    Tună, fulgeră, trăsneşte…

    – Nu-i bai, afară-i lumină!…
    Chiar de plouă şi îmi tună;Dar şura mi-e-ntunecoasă…Eu din fire sunt fricoasă.

    Dragul meu, nici frig nu este…
    Şi dacă-n şură trăsneşte?
    – Nu trăsneşze, -ţi garantez!
    Vin’ cu mine…şi-ai să vezi.

    – Dar în ţură-s multe boabe,
    Îmi intră-n opinci, mă roade,
    Şi-o să-mi rupă şi ciorapul!…
    – Nu-i nimic, îţi cumpăr altul.

    Vai!…nu ştiu ce-o fi cu tine?
    Şi când plouă…fugi de mine?
    – Cum să fug, şi mie-mi place,
    Dra e bine nuntă, -a face!

    Stimată Iuliana, dacă textele mele întrunesc aprecierea domniei voastre şi a distinsei doamne Elise Stan, vă trimit melodia, e orchestrată de maestrul Constantin ARVINTE. Melodia se găseşte pe C.D.-ul „DIN CUVINTE-AM SĂDIT FLORI” cântate de Rodica Anghelescu, Orchestra Naţională de Folclor, înregistrat la Electrecord sub conducerea d-nei Roxana GibescuGibescu.

    Sărut mâinile,

    Mob: 073 144 45 79

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s