Pe 24 decembrie 1989 Ion Iliescu nu avea calitatea de presedinte al Consiliului FSN. Consiliul Provizoriu al FSN si-a desemnat „presedintele” pe 26 decembrie 1989 – sotii Ceausescu n-au fost executati dupa o procedura legala, ci au fost pur si simplu asasinati.

Tribunal ilegal

Tribunalul ilegal
Fara indoiala ca Nicolae si Elena Ceausescu trebuia sa fie judecati. Cei doi aveau insa dreptul, ca orice cetatean, la un proces corect si drept, asa cum au avut parte dictatorul Manuel Noriega sau Slobodan Milosevici.

Era o ocazie unica pentru romani sa afle secretele unei guvernari totaliare, care a condus Romania in ultimii 50 de ani. Si, poate, cu aceasta ocazie sa afle si unele informatii despre Iliescu si ai sai. Acest lucru, evident, nu convenea insa grupului Iliescu. Si altora. Asa ca celor doi Ceausescu li s-a inchis gura: au fost executati imediat, dupa o mascarada de proces. Procesul Ceausescu incepe insa cu un decret ilegal, semnat de cetateanul Iliescu, care se face astfel vinovat pentru „uzurparea de calitati oficiale”.

Executie trucata

Pe 25 decembrie 1989, la TVR s-a prezentat o prima versiune a procesului si executiei. Cu acea ocazie s-a putut observa un prim aspect frapant: banda se intrerupsese brusc, fara justificare, in clipa cand soldatii legau mainile sotilor Ceausescu. Urma apoi, printr-o saritura de montaj, o scena in care, pe fundalul unor impuscaturi, se distingea cu greu un nor de praf, un zid, fara sa se poata observa si cine erau cei executati. Ulterior aparea un doctor care examinand cadavrele sotilor Ceausescu. La 22 aprilie 1990, televiziunea franceza a prezentat o banda de 90 de minute cu procesul si executia sotilor Ceausescu, banda despre care se sustinea ca includea versiunea integrala, necenzurata, a evenimentului. Asadar, a doua videocaseta. Examinand-o cu atentie, un grup de experti francezi, condus de doctorul Loick Le Ribault, director la Centrul de Microscopie Electronica din Franta, a ajuns la concluzia surprinzatoare, necunoscuta cititorilor romani. Expertii francezi au sesizat pe videocaseta, in clipa cand doctorul a ridicat capul Elenei Ceausescu, imediat ce praful starnit de gloante s-a imprastiat, ca sangele de sub cap era deja coagulat, iar gatul devenise teapan. Ceea ce era imposibil, daca executia avusese loc cu cateva momente mai inainte. S-a conchis, fara dubii, ca Elena Ceausescu era moarta de cel putin cinci ore inaintea filmarii „executiei”.

Impuscati separat in ceafa

Tot pe baza aceleiasi videocasete, grupul de experti francezi a mai semnalat si ca nu existau urme de sange in jurul gaurilor provocate de gloante. S-a stabilit ca, in aceste conditii, este posibil ca cei doi sa fi fost impuscati cu cel putin cateva ore inaintea filmarii executiei, in mod separat, cu un singur glonte tras in ceafa. Apoi, pentru filmare, fusesera proptiti de perete pentru simularea executiei. Potrivit grupului de experti ai doctorului Le Ribault, executia cuplului Ceausescu fusese, in mod evident trucata. Francezii au solicitat, in martie 1990, exhumarea cadavrelor si autopsierea lor de medici strani, pentru confirmarea verdictului lor. Guvernul de la Bucuresti nu a dat insa nici un raspuns, nici expertizei, nici propunerii de exhumare si investigatii. Aceste fapte raman, asadar, in continuare neelucidate. Se pune insa si o alta problema: nu cumva exista si o videocaseta, a treia, completa cu procesul si executia?

Un alt mister

Sa ne reamintim un alt fapt ciudat: prima cursa Bucuresti-Belgrad de dupa evenimente avea un singur pasager la bord, un reporter britanic, care transporta videocasete, fotografii si alte documente legate de evenimente evenimentele din decembrie ’89. Avionul cu acest singur pasager la bord, a fost doborat cu o racheta, nu se stie de cine trasa. Era la doar trei zile de la executia cuplului Ceausescu. Evident, videocasetele, filmele si fotografiile „au disparut”.

–––––––––––––

Proces ilegal

 SUBORDONARE ● Constitutional, Ceausescu avea dreptate la Targoviste Citind pentru o emisiune tv „Meditatii necenzurate”, exceptionalul volum de amintiri al lui Silviu Curticeanu, fost sef al Cancelariei CC al PCR, aflu amanunte interesante despre activitatea Marii Adunari Nationale.

 Ulterior, dialogul in direct cu autorul imi lamureste, de exemplu, mersul proiectelor de legi. Astfel, proiectul de lege era inaintat Parlamentului de catre Consiliul de Ministri, asa cum i se zicea Guvernului la vremea respectiva. De notat ca oranduirea socialista a pastrat denumirea de Consiliu de Ministri, sub  care era cunoscut Executivul in perioada interbelica. Regimul postdecembrist, desi facand mare caz de intoarcerea tarii la anii democratiei dintre cele doua razboaie, a evitat  termenul de Consiliu de Ministri. Potrivit Constitutiei din 1965, proiectul  intra in dezbaterea Comisiilor permanente ale MAN. Era posibil – si in realitate chiar s-a intamplat, dupa cum dezvaluie Silviu Curticeanu – ca deputatii sa aduca amendamente. Proiectul ajungea apoi in dezbaterea Plenului MAN si votat.

 – Bine, bine, replic eu imediat, surprins de similitudinile cu procesul din democratia de azi, dar pana la urma MAN adopta legea in unanimitate.

Unde-i democratia? 

– Avem azi un partid de guvernamant – isi incepe raspunsul Silviu Curticeanu. Ce face Guvernul cand are un proiect de lege? Il supune dezbaterii si aprobarii in forurile de conducere ale partidului de guvernamant. Odata aprobat, proiectul de lege e votat de grupul parlamentar al partidului.

– Voteaza impotriva vreun parlamentar al acestui partid?, ma intreaba Silviu Curticeanu. Retoric, desigur, deoarece stie deja raspunsul meu:

– Nici vorba.

– Ei bine, asa se petreceau lucrurile si in regimul Ceausescu. Proiectul de lege era supus dezbaterii si aprobarii Comitetului Central al PCR, forul conducator, intre Congrese, al PCR. O data trecut prin CC, proiectul de lege nu putea fi decat obligatoriu pentru parlamentarii comunisti.

Taifasul televizat, venind dupa lectura cartii, imi atrage atentia asupra unui subiect la care nici macar nu m-am gandit in acesti ultimi 20 de ani de iscodire a epocii Nicolae Ceausescu: compararea celor doua regimuri din perspectiva constitutionala. Romania Socialista a avut institutii precum Marea Adunare Nationala, Consiliul de Stat, Consiliul Legislativ, Consiliul de Ministri, Presedintie. M-am aplecat insa, ca mai toti curiosii de altfel, doar asupra Partidului Comunist si a Secretarului General. M-am multumit sa zic: Nicolae Ceausescu era Conducatorul absolut.

Silviu Curticeanu semnaleaza in dese randuri ca fostul Presedinte marturisea o preocupare iesita din comun pentru respectarea Legii. E drept, Legea o facea el. Dupa ce o facea insa, n-ar fi incalcat-o nici macar cu o virgula. Dar chiar si facutul Legii nu se abatea o clipa de la procedurile temeinic prevazute de Constitutie.

Targoviste, 25 decembrie 1989

Tribunalul ILEGAL

Dimineata, ora aproximativa. Procesul Ceausescu se blocheaza chiar de la inceput. Dupa ce procurorul Dan Voinea, jucand in aceasta mascarada rolul Acuzarii, a tinut un discurs de tip bolsevic, marcat de multe absurditati (Ceausescu e acuzat de „organizarea de acte armate de natura sa slabeasca puterea de stat”), Judecatorul Gica Popa, intruchipand Presedintele Completului de Judecata, preia legatura, cum ar spune azi o fatuca dintr-o transmisie in direct:

„Ai auzit, inculpat Ceausescu Nicolae – si tribunalul iti cere sa te ridici in picioare. Ai auzit care sunt invinuirile care ti se aduc?”.

Inculpatul, cunoscut sub numele de Nicolae Ceausescu, si nu de Ceausescu Nicolae, reactioneaza  imediat:

„Nu raspund decat in fata Marii Adunari Nationale!”.

Acest prim raspuns din cosmarul care a fost si ramane Procesul pentru mintile normale ne avertizeaza asupra tacticii asumate constient de Nicolae Ceausescu: aducerea Completului de judecata pe un teritoriu mlastinos pentru membrii sai: cel al Dreptului Constitutional.

Din start declara ca refuza sa coopereze cu Tribunalul Militar extraordinar. Argumentele sale tin insa – si aici e paradoxul care a scapat celor care au scris sau vorbit despre Proces – nu numai de tezele sale preferate – lovitura de stat, actiune impotriva intereselor poporului, amestec al puterilor straine –  dar si, daca nu mai ales,  de constitutionalitate. Chiar daca nu vor, membrii Completului de judecata se vor angaja intr-o disputa cu Nicolae Ceausescu in chestiunea cadrului legal al Procesului. O disputa care domina practic intreg momentul de la Targoviste. Acuzarea tine sa-i puna in carca diversiunea cu teroristii:

 „Acuzarea:
– Domnule presedinte, sa ne spuna  inculpatul care sunt mercenarii straini care trag in popor. Cine i-a adus si cine ii plateste pe acesti mercenari?

Presedintele:
– Raspunde, te rog, inculpat”.

Sa lasam deoparte limbajul de Scinteia folosit de magistratul Dan Voinea. Sa subliniem insa ca intrebarea nu e pusa  intamplator.

Asa cum am mai aratat intr-un eseu din volumul „De la o lovitura de stat la alta”, diversiunea cu teroristii din decembrie 1989 a vizat, printre altele, si crearea unei stari de spirit populare menite a fi favorabile executarii lui Ceausescu. Fostului presedinte i se atribuie puterea fantasmagorica de a dirija din puscaria de la Targoviste comandourile teroriste. Nicolae Ceausescu nu se lasa prins pe picior gresit: „E o alta provocare si nu raspund la nici o intrebare decat in fata Marii Adunari Nationale, a poporului”.

De fiecare data de acum incolo, refuzul de a recunoaste Tribunalul se bazeaza pe doua invocari:

1) A Marii Adunari Nationale.

2) A poporului, a clasei muncitoare.

„Acuzarea:
– In afara de cele invocate in legatura cu legalitatea acestui tribunal, ce va impiedica sa raspundeti la intrebarile puse?”

Obligat sa stea pe un scaun incomod, la o masuta amarata, Nicolae Ceausescu da replica fara sa clipeasca:

„– Raspund la orice intrebare in fata Marii Adunari Nationale si a reprezentantilor clasei muncitoare.”

Dupa momentul funambulesc cu teroristii pe care Ceausescu i-ar comanda din celula improvizata de la Targoviste, completul trece la chestiuni privind situatia social-politica si economica a tarii.

De fiecare data insa Nicolae Ceausescu protesteaza, insistand pe raspunderea sa doar in fata Marii Adunari Nationale. Cand binevoieste sa raspunda, e fantastic de prudent (de unde o fi avut atata luciditate ca sa se poata pastra in limitele Constitutiei?!), identificandu-i pe cei din fata drept simpli cetateni:

„– Va spun ca simpli cetateni, cu speranta ca veti spune vreodata adevarul si nu veti lucra pentru nimicirea Romaniei.”

Presedintele Completului se lanseaza intr-un discurs ditirambic, prin nimic deosebit de interventia unui pitifelnic tv de azi, despre infometarea poporului roman. De observat ca ditamai procurorul aduce acuzatii ce nu se ridica peste nivelul tatei Marghioala din suburbii:

„De ce, inculpat, ai luat masura aceasta, ca sa umilesti poporul, sa il terfelesti, sa il aduci in halul de umilinta in care l-ai adus? De ce exportai produsele astea, pe care le munceau taranii? Si veneau apoi taranii de la Caracal, din toata tara, la Bucuresti, sa cumpere, pe ger, pe frig, paine la Bucuresti? Cei care produceau painea, cei la care d-ta te duceai si le dadeai indicatii! De ce ai facut asta? De ce ai infometat acest popor?…”.

Au mai fost in Istorie si alte Tribunale Revolutionare. Data fiind esenta lor, nu tineau cont de legile regimului abia rasturnat. Tineau insa cont de calitatea intelectuala. Ceausescu nu se lasa intimidat. Are argumente. Chiar daca doar argumentele sale:  

„– Nu va raspund la intrebare! Dar va spun ca simpli cetateni, ca simpli cetateni si voi arata si in Marea Adunare Nationala. Pentru prima data, cooperatorii au primit 200 kg de grau pe persoana. Nu pe familie! Si mai aveau dreptul inca sa mai primeasca! E o minciuna si un fals! Va spun ca sa va ganditi bine si o minciuna in fals, si va arat acum cata lipsa de patriotism si ce tradare s-a comis in tara aceasta!…”.

Invocarea Poporului, a clasei muncitoare nu surprinde. Nicolae Ceausescu a fost un comunist convins. A dovedit asta chiar si la Targoviste. Surprinde insa invocarea Marii Adunari Nationale. S-a facut mare caz de acest „Nu raspund decat in fata Marii Adunari Nationale!”.  Dupa mascarada de proces de la Targoviste, propaganda FSN-ista s-a straduit sa-l prezinte drept o aberatie. Lasand sa se inteleaga, fireste, ca Tiranul invoca o institutie imaginara, dat fiind ca MAN fusese spulberata de poporul rasculat.

Inclinatia noastra naturala, a romanilor, de a lua totul in neserios si a face subiect de bascalie din orice, a transformat raspunsul lui Ceausescu intr-un prilej de gluma. Si, totusi, fata-n fata cu un Complet de judecata ce se pretindea a intruchipa Legea, Nicolae Ceausescu  intruchipeaza Legea, iar Completul, Faradelegea. Mi-a venit asta in cap citind intaia oara in viata Constitutia RSR. Intaia oara in viata, da, pentru ca – lucru mai mult decat semnificativ – desi jurnalist pana in 1989, ba chiar un jurnalist sincer interesat de politic, n-am citit niciodata Constitutia RSR. De ce? Stiam si eu ceea ce stia o tara intreaga. Constitutia era Nicolae Ceausescu. Si, daca ma gandeam sa dibui ce urma sa se petreaca mai acatarii in Romania, ma apucam de citit, si nu oricum, ci cu creionul in mana, Cuvantarile tovarasului Nicolae Ceausescu. Remarc la o simpla frunzarire. Titlul trei: „Organele Supreme ale Puterii de Stat”.

Sub acest titlu sunt inscrise prerogativele Organelor Supreme ale Puterii de Stat. Pe primul loc nu e insa – cum ne-am astepta – Presedintele, ci Marea Adunarea Nationala. Urmeaza Consiliul de Stat, alt organism colectiv. Presedintele e al treilea, ultimul in enumerare. Prerogativele constitutionale fac din Marea Adunare Nationala (Parlament unicameral) „organul suprem al puterii de stat”, cum suna articolul 42 din Constitutie. Presedintele, in schimb, potrivit articolului 71, „reprezinta puterea de stat in relatiile interne si internationale ale Republicii Socialiste Romania”. Ceausescu, doar un presedinte de protocol? Fireste ca da. Potrivit articolului 72: „Presedintele Republicii Socialiste Romania este ales de Marea Adunare Nationala pe durata legislaturii, in prima sesiune a acesteia, si ramane in functie pana la alegerea presedintelui in legislatura urmatoare”. Pe hartie, in Constitutie adica, RSR era republica parlamentara. Nicolae Ceausescu era ales de Parlament si ramanea in functie doar in perioada dintre alegerile parlamentare: cinci ani. Articolul 76 fixeaza si mai puternic ipostaza lui Ceausescu de presedinte dependent la modul absolut de Parlament: „Presedintele Republicii Socialiste Romania este raspunzator fata de Marea Adunare Nationala pentru intreaga sa activitate. Presedintele Republicii Socialiste Romania prezinta periodic Marii Adunari Nationale dari de seama asupra exercitarii atributiilor sale si asupra dezvoltarii statului”.

Prerogativele Parlamentului (MAN)

Raporturile Presedintelui cu Guvernul marturisesc si ele o putere mai mult decat simbolica a lui Nicolae Ceausescu. Parlamentul are urmatoarele prerogative, precizate prin Articolul 43:

  • „11. Alege si revoca pe Presedintele Republicii Socialiste Romania;
  • 12. Alege si revoca Consiliul de Stat;
  • 13. Alege si revoca Consiliul de Ministri;
  • 14. Alege si revoca Tribunalul Suprem si procurorul general;
  • 15. Exercita controlul general al aplicarii Constitutiei. Numai Marea Adunare Nationala hotaraste asupra constitutionalitatii legilor.
  • 16. Controleaza activitatea Presedintelui Republicii Socialiste Romania, a Consiliului de Stat”.

Prerogativele Presedintelui sunt surprinzator de limitate. Potrivit articolului 75, el are, printre altele, urmatoarele atributii:

  • „1. Prezideaza Consiliul de Stat;
  • 2. Prezideaza sedintele Consiliului de Ministri atunci cand apare necesar;
  • 3. Stabileste masurile de importanta deosebita ce privesc interese supreme ale tarii, care urmeaza a fi supuse de catre Marea Adunare Nationala spre consultare poporului, prin referendum;
  • 4. Numeste si revoca, la propunerea primului-ministru, pe viceprim-ministrii, ministrii si presedintii altor organe centrale ale administratiei de stat, care fac parte din Consiliul de Ministri”.

S-ar putea obiecta ca Nicolae Ceausescu avea prerogative in materie de conducere a tarii, prin calitatea sa de presedinte al Consiliului de Stat.

Potrivit articolului 65 insa:
„Consiliul de Stat e ales de Marea Adunare Nationala dintre membrii sai, pe durata legislaturii, in prima sesiune a acesteia. Consiliul de Stat functioneaza pana la alegerea noului Consiliu de Stat in legislatura urmatoare”.

Raporturile dintre Ceausescu si Legislativ

In „Meditatii necenzurate”, Silviu Curticeanu se ocupa cu competenta de raporturile lui Nicolae Ceausescu cu Parlamentul: „In afara controlului constitutionalitatii legilor, «Cartea cartilor», de inspiratie socialista, recunostea organului suprem al puterii de stat, in mod expres, un drept de control asupra activitatii Consiliului de Stat si a Presedintelui Republicii, o data cu obligatia corelativa a acestora de a prezenta, periodic, in fata Marii Adunari Nationale, dari de seama cu privire la modul de exercitare a atributiilor, la respectarea legilor in intreaga activitate de stat…”. Stapanul neconditionat al Romaniei – Ceausescu – putea nici sa nu ia in seama aceste prevederi constitutionale. Si totusi – expresie a obsesiei sale de a respecta Legea pana la ultima virgula (experienta Dej il invatase ca totul trebuie facut in limitele legii) – Ceausescu se straduie sa gaseasca portite legale pentru a nu da seama in fata Marii Adunari Nationale. Dupa cum scrie Silviu Curticeanu: „In privinta Consiliului de Stat, «spiritul lui democratic» a gasit, in cele din urma, o solutie acceptabila, numai buna sa impace si capra, si varza; solutia, simpla si perfect legala in felul ei, a constat in prezentarea, la intervale mari de timp, a unor dari de seama cu un continut foarte general, ce excludea orice idee de subordonare, de catre un vicepresedinte al Consiliului de Stat”. Interesanta ramane solutia in cazul Darii de seama in fata Parlamentului: „In privinta darii de seama a Presedintelui Republicii, metoda delegarii nefiind posibila, a ales calea amanarii momentului, asteptat de alesii poporului, sine die; a avut insa, si in aceasta privinta, un argument «constitutional», raspunzand atentionarilor mele cu precizarea ca in lege nu se prevede un termen pana la care Presedintele trebuie sa prezinte darea de seama”. Ceausescu se credea – sustin adversarii sai post-mortem – ca intruchipand nazuintele poporului. Propaganda Oficiala il si alinta, de altfel, cu sintagma cel mai iubit fiu al poporului roman. Si cu toate acestea, la Targoviste, in fata Completului de judecata, Nicolae Ceausescu nu invoca Poporul. Invoca Marea Adunare Nationala. Desi nu da numarul articolului din Constitutie (72), Ceausescu il spune aproape exact. Dictatorul, cum i se mai spune azi lui Ceausescu, neaga Completul din punct de vedere constitutional. Cum reactioneaza Completul de judecata?

„Nicolae Ceausescu:
– Voi raspunde in fata Marii Adunari Nationale si a reprezentantilor clasei muncitoare la orice intrebare. Nu recunosc decat clasa muncitoare si Marea Adunare Nationala. Sa auda si sa stie intreaga lume!

Presedintele:
– Marea Adunare Nationala de care vorbesti d-ta a fost dizolvata, destituita.

Nicolae Ceausescu:
– Nu o poate dizolva nimeni!

Presedintele:
– Prin vointa nestramutata a poporului, avem un alt organ al puterii. Este Consiliul Frontului Salvarii Nationale, legal constituit si recunoscut pe plan national.”

Presedintele Completului de judecata e Gica Popa, cel care, ulterior, din motive necunoscute, s-a sinucis. Prin afirmatia sa, el bate campii cu gratie. Consiliul Frontului Salvarii Nationale era, intr-adevar, un organism constituit. Nu insa si „legal constituit”. Din cauza asta, nu putea inlocui Marea Adunare Nationala, singura institutie care, potrivit Constitutiei, il putea revoca pe Nicolae Ceausescu. Pozitia asumata de Nicolae Ceausescu la Targoviste e tratata si azi in bascalie, deoarece noi, cei care sedem acum in sala, si nu pe scena, stim ca Tribunalul Militar Extraordinar era un truc menit a da unei crime o spoiala de legalitate. Indiferent de ce-ar fi spus Nicolae Ceausescu, Tribunalul tot l-ar fi condamnat la moarte. In aceste conditii, stradania lui Nicolae Ceausescu de a aduce discutia in hotarele Constitutiei pare absurda. Sa nu fi realizat fostul Conducator ca totul era o mascarada? Fireste ca si-a dat seama. Numai ca el nu se adresa Completului de judecata, ci posteritatii. Din clipa in care si-a dat seama ca totul e pierdut, a intrat in functiune, automat, ca si in cazul Maresalului Antonescu, instinctul istoriei. El tine sa arate Posteritatii ca fusese inlaturat in chip ilegal, printr-o lovitura de stat regizata de cei de peste granita. Nicolae Ceausescu se adresa, de fapt, noua, celor de azi. Pe cei din Completul de Judecata nici nu-i vedea.
Crima
Crima feseneului

4 comentarii la “Pe 24 decembrie 1989 Ion Iliescu nu avea calitatea de presedinte al Consiliului FSN. Consiliul Provizoriu al FSN si-a desemnat „presedintele” pe 26 decembrie 1989 – sotii Ceausescu n-au fost executati dupa o procedura legala, ci au fost pur si simplu asasinati.

  1. LA MULTI ANI Lulu!!!!
    Da, e o obsesie ca-mi place tare mult istoria trecutul e istoria noastra. imi place sa intru in amanunte poate de aceea ma consideri „obsesiv”

    Castigam cum sa nu castigam.
    Si daca sunt tanar ?

  2. Ovidiu, LA MULTI ANI!
    Te pot felicita pt frumoasele fete, cred ca muncesti sa le gasesti,hihihi! Dar nu ti inteleg aceasta obsesie legata de trecut, de ce te urmareste, ai motive? Care-i sensul si ce castigam din asta, ai uitat de activitatile ciudate ale iubitului tau tariceanu? Am vazut ca si la d Udrea ai tinut sa le postezi, dar ca un tanar emancipat ce cred ca esti, nu vad sensul. Poate imi explici. Multumesc!

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s