Dacă ar mai fi trăit, ar fi împlinit astăzi 90 de ani. Cunoscută sub apelativele „tovarăşa academician doctor inginer” sau „înalta doamnă a ţării” , Elena Ceauşescu a fost în epoca comunismului soţia dictatorului Nicolae Ceauşescu şi prim-viceprim-ministru al României. Din anul 1979, numele Elenei Ceauşescu este asociat „Cabinetului nr. 2”, devenind astfel a doua persoană în stat din punct de vedere al importanţei politice.

Elena Ceausescu Juan Peron

Fostă ţesătoare la fabrica Jaquard, Elena Ceaşuşescu pe numele de fată Petrescu s-a născut în Petreşti Dâmboviţa. In 1937 a intrat în rândurile Partidului Comunist iar în 1939 l-a întâlnit pe Nicolae Ceauşescu. Cei doi s-au căsătorit în 1945. A devenit doctor în chimie cu teza de doctorat „Polimerizarea stereospecifică a izoprenului”, despre care s-a spus că ar fi redactată de alţi savanţi şi susţinută în condiţii dubioase în decembrie 1967, întrucât cunoştinţele ei în chimie se limitau doar la noţiuni elementare.

Pasiunea Elenei Ceauşescu o reprezentau hainele de blană, iar în garderoba ei se găseau aproape 40 de astfel de haine. Modelul său feminin a fost Eva, soţia dictatorului argentian Juan Perón. A fost descrisă de majoritatea celor care au intrat în contact cu ea ca o femeie rea şi dispreţuitoare.

Cât despre ziua de naştere Elenei Ceauşescu, aceasta era sărbătorită în fiecare an cu mare fast. Din toate judeţele ţării începeau să sosească la Comitetul Central al Partidului telegrame şi scrisori de felicitare. Despre cum era sărbătorită în familie îşi aminteşte Camil Roguschi, arhitectul al lui Nicolae Ceauşescu într-un interviu publicat în urmă cu doi ani în ziarul Cronica Română.

„Ceauşescu îi oferea un buchet uriaş de flori. Copiii veneau, o felicitau, îi aduceau flori şi atât. Primul care pleca era Nicu. De fapt, Ceauşeştii nu erau persoanele cu care să stai, chiar daca era ziua lor. El era, cu certitudine, mult mai vesel, mai antrenant decat ea. Era un bonom, care-şi iubea enorm soţia” spunea Camil Roguschi într-un interviu acordat ziarului Cronica Română pe 26 ianuarie 2007.
Elena Ceauşescu a fost condamnată la moarte şi executată, împreună cu soţul ei, Nicolae Ceauşescu pe 25 decembrie 1989.

Cititi si aici in casa sotii Ceausescu aveau icoane la care se inchinau, Nicolae Ceausescu a donat 1.000.000 de dolari pentru Muntele Athos.

29 comentarii la “Dacă ar mai fi trăit, ar fi împlinit astăzi 90 de ani. Cunoscută sub apelativele „tovarăşa academician doctor inginer” sau „înalta doamnă a ţării” , Elena Ceauşescu a fost în epoca comunismului soţia dictatorului Nicolae Ceauşescu şi prim-viceprim-ministru al României. Din anul 1979, numele Elenei Ceauşescu este asociat „Cabinetului nr. 2”, devenind astfel a doua persoană în stat din punct de vedere al importanţei politice.

  1. Daca-i ala cu reclame da asta se poate el iti asigura adica iti promoveaza site-ul – dar 1000 – 2000 e prea mult el iti poate asigura maxim 100 .
    Politica e curva..
    ………………..
    despre deprecierea leului un semnal negativ al investitorului strain in Romania, de exemplu atunci cand investitorul nu mai are incredere in economia romaniei (stabilitate) si nu mai investeste atunci leul se depreciaza –

  2. Eu cel mai mult am avut 493 vizitatori,pe corect.A doua zi am vrut sa sparg recordul ce a fost corect.Mi-am schimbat sute de nickuri,cu acelasi ip.Am postat pe toate subiectele.Acele nickuri erau moderate.Le-am sters.Ce crezi ca s-a intamplat?Am spart recordul cu clone(Am ajuns la 548 de vizite.Acum imi pare rau ca am spart un record corect.Dar vroiam sa vad daca se poate.De atunci n-am mai bagat clone.Mi-am dat seama ca nimic nu e sigur.

  3. Si cum asigura 1500-50000 vizitatori unici pe zi?50000 nu cred.Dar asa se lauda unul ca poate baga.E unul ce vinde reclame pentru blog si face site-uri.In plus respectivul poate lua 1000-1500 euro de blog.Cam asa au platit si politicienii in campanie,din ce am citit.Multi au renuntat.
    Daca il si administreaza scot bani frumosi de la politicieni.
    Scuze ca sunt cu alt subiect.Vroiam sa mai aflu si eu.

  4. Nu cred ca asigura clone, sa zicem ca e adevarat dar sitenu i-a in consideratie vizita clonului. Cu alte cuvinte daca eu scriu aiurea pe blogul meu in diferite nick-uri site-ul nu-mi calculeaza vizetele sau mesajele, daca imi schimb ip-ul poate ca imi socoteste dar de cate ori poti sa schimbi ? doar clonul n-o sa steie zi sinoapte sa scrie ca sa-i ridice numarul vizitatorilor

  5. Cica armata israeliana au inchis 30 de civili intr-o cladire si dupa 24 ore acea cladire a fost bombardata,omorandu-i.
    @Sa presupunem ca cineva apeleaza la niste bloggeri ce fac site-uri.Asta inseamna bani de dat.Ce inseamna mii de vizitatori unici?Cica ei asta asigura.Sa fie clone?

  6. Noapte buna!Sper sa nu mai moara prea multi in Gaza.Am dat de un blog unde sunt poze socante.Copii omorati,femei omorate,bucata de picior pe jos…am bagat si eu un articol de acolo.

  7. Si Roberta Anastase…
    @Se scumpeste viata.Euro a ajuns la un prag istoric(4.22 lei).Cand se opreste?La 6 lei?Oamenii mai au si credite.

    • Domnul Boc trebuia sa intervina, nu inteleg acest guvern de marionete care il critica pe tariceanu tot pe acelasi subiect.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s