Mareşalul Ion Antonescu rămâne cu sentinţa primită în ’46 pentru crime de război – VIDEO

Ribbentrop - Ion Antonescu
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a respins cererea de revizuire a sentinţei pe care Mareşalul Ion Antonescu şi fostul guvernator al Transnistriei Gheorghe Alexianu au primit-o pentru că ar fi cunoscut, chiar dacă nu în detaliu, existenţa pactului de neagresiune sovieto-german, Ribbentrop- Molotov.
VEZI AICI

În ciuda acestor măsuri, Antonescu şi generalul Vasiliu mai prezentau semne de viaţă. Seful gardienilor a luat o puşcă şi a tras trei patru focuri în corpul lui Antonescu. Doctorul a constatat decesul mareşalului în jurul orei 8:15. Faptele petrecute în acest timp au fost prezentate într-un proces verbal, întocmit de Comisia constituită de Parchetul Tribunalului Ilfov, precum şi înregistrate de câteva camere de luat vederi. Filmele se află la Ministerul Justiţiei.

Instanţa supremă reţine că Antonescu ar fi dat de înţeles, în timpul unui interogatoriu, că ştia de existenţa unui  tratat între Germania şi URSS.

„Toate datele din proces conduc la concluzia că, chiar dacă nu ştiau detaliile, Ion Antonescu şi principalii demnitari chemaţi să răspundă au cunoscut existenţa pactului de neagresiune sovieto-german cu protocolul privind împărţirea sferelor de infleunţă”, consemnează ÎCCJ, în motivarea deciziei din 6 mai 2008, prin care a respins cererea de revizuire a sentinţei prin care au fost condamnaţi mareşalul Antonescu şi ceilalţi membri ai Cabinetului său, dar şi Gheorghe Alexianu.

Având în vedere că unii inculpaţi au dat declaraţii în faţa Tribunalului Poporului, nu se poate reţine că acestă instanţă specială nu a avut cunoştinţă despre existenţa urmărilor concrete ale pactului Ribbentrop – Molotov, motivează ÎCCJ.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie arată, în motivarea deciziei, că au fost invocate mai multe aspecte noi, necunoscute în momentul pronunţării deciziei de condamnare de către Tribunalul Poporului, aspecte care ar constitui motive de admitere a cererii de revizuire.

Aceste aspecte noi vizează protocolul secret la pactul Ribbentrop-Molotov, judecarea şi achitarea lui Gheorghe Alexianu pentru fapte identice, de către un tribunal popular din regiunea Odessa, înainte de a fi condamnat de Tribunalul Poporului şi acte obţinute ulterior condamnării lui Alexianu, din care rezultă că acesta a întreprins numeroase acţiuni cu caracter umanitar.

Numai că, arată instanţa supremă, dezvăluirea conţinutului pactului după condamnare nu înseamnă că era vorba despre un act nou, ci doar despre o înţelegere între două mari puteri.

URSS dorea în mod special Basarabia

Instanţa supremă explică, referitor la protocolul adiţional al pactului de neagresiune între Reichul German şi URSS, că partea sovietică a insistat pentru interesul ei pentru Basarabia, în timp ce „partea germană a declarat că manifestă o totală lipsă de interes faţă de acest teritoriu „. Acest act, arată ÎCCJ, a produs efecte concrete care au depăşit, prin intensitate şi gravitate, limitele aparente ale înţelegerilor convenite, deoarece URSS, la câteva zile după încheierea protocolului, a ocupat Basarabia.

ÎCCJ arată că faptele şi împrejurările reale, reprezentând consecinţele semnării pactului de neagresiune sovieto-german şi a protocolului secret adiţional, erau cunoscute, datorită notorietăţii lor, mareşalului Ion Antonescu şi celorlalţi demnitari, atât atunci când s-au purtat tratative în vederea intrării şi instalării forţelor germane pe teritoriul României, cât şi la data acceptării planului Barbarossa de invadare a Uniunii Sovietice şi, mai ales, în momentul atacării statului sovietic.

„Obligaţia Guvernului şi a Înaltului Comandament Român de a colabora cu Înaltul Comandament Aliat (sovietic) la arestarera şi judecarea persoanelor acuzatede crime de război implică răspunderea necondiţionată a României pentru reglementarea, prin lege, a urmăririi celor vinovaţi de dezastrul ţării sau de crime de război”, se consemnează în motivare.

În acest context, arată instanţa supremă, din momentul semnării unui armistiţiu, nu se mai putea considera că „actele anterioare ale autorităţilor unuia dintre noii noştri mari aliaţi, în măsura în care erau de notorietate, ar fi fost în continuare susceptibile de a fi invocate în justificarea atitudinii de permitere a accesului armatelor germane pe teritoriul ţării noastre şi nici pentru invocarea unei stări de necesitate prelungită, în vederea înlăturării caracterului penal al faptei de atacare a Uniunii Sovietice”.

Fiul lui Gheorghe Alexianu a cerut revizuirea sentinţei din ’46

Procesul a început în 28 aprilie 1998, când Şerban Sorin Alexandru Alexianu, fiul fostului guvernator al Transnistriei Gheorghe Alexianu, a formulat o cerere de revizuire împotriva sentinţei penale nr.17/17 mai 1946, a Tribunalului Poporului din Bucureşti. Între anii 2000 şi 2006, dosarul s-a plimbat de la Parchetul General, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la Curtea de Apel Bucureşti şi înapoi la instanţa supremă, pentru a se clarifica criteriile de competenţă a magistraţilor care ar fi putut să rezolve acestă solicitare.

În cele din urmă, s-a stabilit că instanţa abilitată este Curtea de Apel Bucureşti, „chiar dacă infracţiunile intrau în competenţa altei instanţe şi chiar dacă infractorii erau militari, întrucât acastă instanţă a preluat competenţa Tribunalelor Regionale, în prezent desfiinţate”.

În 1946, Tribunalul Poporului din Bucureşti i-a condamnat pe Ion Antonescu, Mihai Antonescu, Horia Sima, Constantin Pantazi, Constantin Vasiliu, Dragoş Titus, Ion Marinescu, Traian Brăileanu, Dumitru Popescu, Constantin Petrovicescu, Constantin Dănulescu, Constantin Buşilă, Nicolae Mareş, Petre Tomescu, Vaslie Dimitriuc, Mihail Sturza, Ioan Protopopescu, Corneliu Georgescu, Constatin Papanace, Vasile Iasinschi, Gheorghe Alexianu, Radu Lecca şi Eugen Cristescu la pedepse cu moartea, detenţiunea grea pe viaţă sau muncă silnică, pentru mai multe infracţiuni, precum „dezastrul ţării prin săvârşirea de crime de război”.

Iată execuţia mareşalului Ion Antonescu

Sursa Adevarul

La procesul lui Ion Antonescu, după ce şi-a depus mărturia, înainte de a ieşi din sala de proces, Iuliu Maniu i-a strâns mâna acuzatului însă mai târziu nu a intervenit pe lângă regele Mihai I pentru comutarea condamnării la moarte, fapt semnificativ întrucât Iuliu Maniu era categoric şi principial împotriva pedepselor capitale.

Executia mareşalului Ion Antonescu a avut loc pe 1 iunie 1946 la ora 18:03, la Jilava. Ion Antonescu a cerut să fie executat de armată, dar a fost refuzat. În momentul tragerii, Antonescu a salutat, după care a căzut. S-a ridicat pe mâna dreaptă zicând că nu e mort şi să se tragă din nou. Şeful gardienilor l-a împuşcat în cap cu revolverul, dar doctorul nu a confirmat decesul, aşa că a mai fost nevoie de încă un glonţ în piept.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s