Basarabia nu-şi merită copiii

Marian Lupu31 Iul 2009. –Marian Lupu condiţionează formarea unei coaliţiei cu liberalii cu renunţarea la NATO şi aprofundarea relaţiilor cu CSI si Federaţia Rusă Citeste toata stirea
Vladimir Voronin:scopul Moldovei este sa se integreze in Europa „si acolo o sa fie si Moldova lui Stefan Cel Mare„.

Moldova

Tinerii au primit miercuri o palmă cumplită în Republica Moldova. Voturile pentru comuniştii lui Voronin înseamnă condamnarea revoltei adolescenţilor basarabeni.

Bătrânii colhoznici care au uitat cum îi zice pâinii pe româneşte şi mancurţii cu suflet de miliţioneri i-au lăsat pentru a doua oară singuri pe tinerii revoltaţi din Basarabia. Dar de această dată şi-au condamnat fiii şi nepoţii cu buletinul de vot, după ce au aflat câte au pătimit în zilele înăbuşirii revoltei de la Chişinău. S-or fi măsluit voturi, cum afirmă localnicii, şi o fi fost la Chişinău atmosferă de stare de asediu, însă cum să votezi împotriva copiilor tăi pentru liniştea lui Voronin? Cum să le omori speranţele cu ştampila şi să le dai comuniştilor un ticălos cec în alb pentru răzbunări şi pentru orice măsuri “legale” vor inventa împotriva adolescenţilor revoltaţi? Asta nu se mai cheamă ignoranţă, ci complicitate cu regimul împotriva alor tăi, cărora le dai astfel brânci spre puşcărie sau, în cel mai bun caz (!!!), spre un viitor de cetăţeni de categoria a doua, în propria lor ţară.

Cei care au votat miercuri partidul lui Voronin au tras un gard de sârmă ghimpată în jurul mormântului lui Grigore Vieru şi i-au mai condamnat o dată la Gulag pe basarabenii deportaţi în Siberia după “eliberarea de sub jugul fascismului românesc”.
Că o parte dintre cetăţenii Republicii Moldova şi-au pierdut memoria de basarabeni, asta ar mai fi de înţeles după o jumătate de secol de rusificare. Să nu ne facem însă că uităm că în republicile baltice asalturile ruseşti şi mai dure împotriva memoriei colective s-au lovit de opoziţia tăcută a localnicilor. Şi să nu uităm nici de marea trădare a intelectualilor basarabeni care au devenit mai sovietici decât ruşii. Nu academicienii de la Moscova au inventat limba moldovenească. Nu ei au rescris istoria acestei părţi a Moldovei, ci intelectuali basarabeni mancurţi care au trădat tot ce se putea trăda din identitatea lor naţională. Când Basarabia şi-a declarat independenţa, a adoptat tricolorul românesc şi a denunţat ca ficţiune limba moldovenească, marionetele academice ruseşti de la Chişinău s-au dat la fund. Nu pentru că ar fi avut mustrări de conştiinţă: nici unul dintre ei nu şi-a pus cenuşă în cap. Au aşteptat zile mai bune. Când la putere a revenit partida rusofilă din Republica Moldova, unii dintre ei au dovedit că n-au stat degeaba.

Au publicat dicţionare academice ale limbii moldoveneşti şi au reluat cu îndârjirea din anii de tăcere mai degrabă autoimpusă din laşitate decât silită teza ocupaţiei fasciste româneşti a Basarabiei din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Ce pretenţii mai poţi avea atunci de la fostul colhoznic care e în stare să-şi renege copiii sau nepoţii, când o parte din crema intelighenţiei oficiale din Republica Moldova face acelaşi lucru cu o ticăloşie fără echivoc? Să-i mulţumeşti că de data asta cel puţin nu le-a dat comuniştilor atâtea voturi încât să poată conduce singuri ţara? Ce le mai rămâne de făcut tinerilor basarabeni după ce revolta lor a fost condamnată la urne? Să stea la mila lui Voronin? Să-şi trădeze convingerile pentru a se adapta la rezultatele acestui vot?

În 1956, după reprimarea revoluţiei din Ungaria, cine a putut a emigrat în Occident, cine nu – a ajuns în puşcărie sau în faţa plutonului de execuţie, ca Imre Nagy. Ar fi sinistru dacă, după votul trădător acordat comuniştilor în Republica Moldova, tinerii care au ieşit în stradă la Chişinău ar ajunge pe mâna haidamacilor lui Voronin. Republica Moldova – şi includ aici şi opoziţia pulverizată – nu-şi merită copiii încât, dacă aceştia îşi vor lua exasperaţi lumea în cap, ar trebui să-i înţelegem.
30 Iul 2009 Cristian Teodorescu, Cotidianul

UPDATE: 10:23) Comisia Electorală Centrală: Numărul de alegători care au participat la votare – 1 573 525 alegători. Pentru PCRM au votat 704 610 de alegători, ceea ce constituie 45,1%, pentru PLDM – 256 310 alegători (17,4%), pentru Partidul Liberal – 224 470 (14,4%), pentru Alianţa Moldova Noastră – 115 273 alegători (7,4%). Rezultatele au fost anunţate după prelucrarea a 98,3% dintre buletinele de vot.

Traian Băsescu recunoaşte că l-a sprijinit pe Voronin în 2005. Cotidian Naţional Nr.200975 din 29 iulie 2009. Flux
Moldova
UPDATE: 05:02) Rezultate preliminare oficiale la 92,3% de voturi numărate: PCRM 45%, PLDM 16,3%, PL 14,3%, PDM 12,6%, AMN 7,5%
Moldova1Moldova

Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) a obţinut CONFERINTA DE PRESA - VLADIMIR VORONIN

Din datele preliminare reiese că cinci partide vor intra în Parlament, după cum urmează:

  • PCRM cu 45 mandate
  • PLDM cu 19 mandate
  • PL cu 16 mandate
  • PD cu 13 mandate
  • AMN cu 8 mandate.

Exit poll-ul a fost realizat pe un eşantion reprezentativ de 17.385 de alegători, care au votat pe teritoriul Republicii Moldova, în 200 de secţii de vot şi are o marjă de eroare de 2%.
ComunistiiPLDM este condus de Vladimir Filat, PL de primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, şi PD de Marian Lupu, fostul preşedinte al Parlamentului, care a părăsit Partidul Comuniştilor , în urmă cu două luni. AMN este formaţiunea condusă de Serafim Urechean.
Pentru a alege un nou preşedinte al Republicii Moldova, este nevoie de 61 de voturi în Parlament, ceea ce înseamnă că nici formula PCRM +PD, nici cea formată din PLDM+PL+AMN+PD nu pot decide noul şef al statului.

Scenarii posibile

1.Partidul Comuniştilor câştigă corect peste 50% din voturi şi obţine cei 61 de deputaţi care-i permit să dea preşedintele şi guvernul.
2. Comuniştii nu obţin această majoritate, dar obţin un scor de blocaj, adică cel puţin 42 de deputaţi. În aceste condiţii, fie fac alianţă cu Lupu şi probabil îl scot din politică pe Voronin, fie forţează alegeri anticipate. Dacă reuşesc ultima variantă, se menţin la putere până în 2010, deoarece Constituţia nu mai permite încă un scrutin electoral în acest an. Voronin ar putea chiar rămâne şef interimar al statului, dacă PCRM obţine majoritatea parlamentară şi îl alege şef al Parlamentului.
3. Opoziţia liberală singură sau în alianţă cu PDM-ul lui Lupu obţine 61 de deputaţi. Comuniştii sunt scoşi din joc.
4. Comuniştii obţin 61 de deputaţi, dar „strada“ consideră că alegerile au fost câştigate prin fraudă grosolană şi trece la acţiuni violente. Rezultatul ar putea fi răsturnarea prin forţă a guvernului comunist. sursa: Curentul

24 comentarii la “Basarabia nu-şi merită copiii

  1. Nu Basarabia a votat rosu, numai cei mai ticniti la creer,pensionari care nu mai judeca +smecerii de a le cUmUnistilor ! Rusii se tem ca de foc de limba romina,ei sunt de acord sa traeasca cu vOronin in saracie si mizerie numai sa nu invete limba romina !!! Toti cei care sau aranjat binisor prin birouri si le pare ca sunt buricii pamintului si orce problema se rezolva prin mita sigur ca au votat clanul Banditilor ! Ma bucur ca opozitia a invins masina dracului !Ma ertati de ecspresii,dar eram disperat dupa legerile precedente,acum se mai vede lumina in capatul tunelului !

    Apreciază

  2. @pricindel,
    da, dar prea multi au votat partidul comunistilor, dar totusi comunisti, comunisti dar sistemul e democrat, si in Italia exista partid comunist cu aceasi emblema deci nici vorba de dictatura. Daca ai citit articolul vei observa ca este un blocaj constitutional adica nici-un partid nu are 61 de voturi sau mandate pentru a alege presedinte, deci alegeri anticipate dupa constitutie dar in 2010

    Apreciază

  3. Coaliția anticomunistă este dorită de popor și a fost susținută și de Marian Lupu.Basarabia nu a votat roșu,a votat democrația.PDM este anticomunist.

    Apreciază

  4. mai Ovidiu,
    pari a fi un nerod, daca tot scrii in litere majuscule ca Basarabia a votat rosul!!! de ce generalizezi? Opozitia a luat cca 53 mandate in Parl M, adica suntem mult peste 700,000 cetateni care au votat IMPOTRIVA COMUNISTILOR. Eu personal am participat in cadrul Misiunii OSCE de Observare a alegerilor, si am vazut cine voteaza pt PCRM, exact s/a mai spus: batrinii (care nu recunosc alte sigle decit cea a Comunistilor), inclusiv cei care nici macar nu aveau inchipuire cum si ce sa faca cu buletinul de vot si cine este reprezentat pe acesta, ma refer si la debili mintali; de asemenea, s/a votat la comanda cu zecile de mii (din frica, etc) si rusii (carora le tremura fundurile din cauza timpeniilor aruncate de PCRM cu privire la unirea cu Romania, razboaie cu Transnistria, si alte prostii).
    Uite asa mai Ovidiu, transmite si amicilor tai acest mesaj.
    Cele bune!

    Apreciază

  5. este curios cum de au castigat comunistii. cred ca moldovenii s-au uitat peste gard,in ograda noastra,si au vazut ce au adus bun haiducia asta de partide care mai de care mai istorice. cred ca s-au gandit deja la globalizarea care [Citeste] urmeaza si nu s-au mai obosit sa schimbe un regim perimat cu altul,tot perimat. semnele care apar in ziua de azi prevad desfiintarea granitelor intre state,asa ca nu mai conteaza prea mult sistemul actual ci sistemul care va fi implementat de asa zisa elita mondiala,care detine toate parghiile necesare. este,cred,singura explicatie a victoriei comunistilor la alegerile din moldova. oricum,tot la un fel de comunism se va ajunge dar la nivel mondial.mai bine zis va fi un turnul babel bine dirijat din umbra.
    Daca Iliescu ar candida maine, ar castiga alegerile din Romanica detasat.Asa ca moldovenii care sunt „romani” nu puteau fi altfel.Doua lucruri sunt infinite: prostia si universul.

    Apreciază

  6. Previziunile astea ale unui blocaj se bazeaza exclusiv pe aritmetica faptului că opoziţia (iarăşi receptată ca unită) deţine numărul suficient de mandate pentru învestirea unui guvern necomunist, dar mai are nevoie de 8 pentru întrunirea majorităţii constituţionale de 3/5 din 101 necesară alegerii unui preşedinte al republicii, ceea ce nu-i de bine, întrucât comuniştii formează un bloc monolitic de nezdruncinat. De acord, Constituţia limitează procedura dizolvării parlamentului la (maximum) una pe an, astfel încât, în cazul unui nou eşec în alegerea preşedintelui, parlamentul nu ar mai putea fi dizolvat şi, consecutiv, Voronin ar rămâne preşedinte într-un fel de prolongare legală a mandatului. Ce se omite însă în raţionamentul ăsta cu aparenţe de analiză e pe de o parte impactul psihologic al rezultatului alegerilor, sub care comuniştii şi reţelele lor concentrice de interese riscă să se destructureze ca un castel de cărţi, iar pe de altă parte faptul că e suficientă o majoritate parlamentară de 2/3 (la iniţierea a 1/3) pentru revizuirea Constituţiei, fără obligativitatea unui referendum, pentru a modifica acel 3/5 stipulat constituţional în prezent pentru alegerea preşedintelui.
    Mai multe pe http://www.apahideanu.ro

    Apreciază

  7. votantii comunishtilor

    30% pensionarii – ce primesc 60-100$ ca pensie pe luna

    20% functionarii + politienii +armata
    50% etnia rusa in marea ei majoritate care pe genofondul populatiei se numara a fi 25% din toata populatia

    acum ginditiva cine a votat pentru restul partidelor

    Apreciază

  8. Ovidiu, 53 e mai mult decât 48, nu crezi? 🙂

    Adică, însumat, mai mulţi alegători au avut opţiuni necomuniste decât pentru comunişti.

    Rămâne de văzut cum vor administra situaţia postelectorală şi cum vor trata cu Lupu. Deocamdată, strategia lor se anunţă bună, pentru că toţi trei liderii au decis să se prezinte cu un program şi o oferă comună la negocierea cu PD-ul lui Lupu.

    Rezultatul e remarcabil, pentru că s-au comis din nou fraude, climatul însuşi e unul de fraudă, prin manipulare (televiziunea de stat), mistificare şi teroare.

    Partidele comuniste ar trebui interzise prin lege, aşa cum sunt interzise cele naziste.

    Apreciază

  9. Roxana,
    eu nu am zis ca 48 e mai mult decat 53, am zis ca PCRM, a castigat detesat.
    La noi nu se fraudeaza ?
    Despre Lupu, el este anti-roman si chiar s-a manifestat – e un comunsit crescut de Voronin.
    Dar el este pionul principal pentru ca cunoaste bine partidul comunistilor. Sa vedem cat de solidari vor fi comunistii.
    Despre partide comuniste, vezi in Ungaria un partid comunist, intr-adevar nu a trecut nici-odata pragul electoral – dar vezi in Italia acolo exista un partid comunist chiar in parlament exact ca-lui Voronin.

    Apreciază

  10. N.I.d.C,
    Am scris despre asta vezi in articol.

    Marian Lupu: „condiţionează formarea unei coaliţiei cu liberalii cu renunţarea la NATO şi aprofundarea relaţiilor cu CSI si Federaţia Rusă

    Apreciază

  11. ai dreptate…basarabia nu-si merita copii…oare de ce io fi condamnat la comunism…am auzit ca ar fi ca o inchisoare de ganduri,de vointe,de atitudini,de cuvinte….pacat…tinerii meritau democratia pt simplul motiv ca ei sunt viitorul…..

    Apreciază

Comentariile nu sunt permise.