La Multi Ani ! ascultati-o pe Petek Dinkoz !

Tirlattim 2010 !!!!!!!!

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Gulsen – Sarisinim

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Presedintele Ion Iliescu, confirma: „fotografia pe care ai publicat-o pe blogul d-tale este autentica!”

CONVORBIRI

29/12/2009 by Ion Iliescu

1.-  Ovidiu – Iti confirm ca fotografia pe care ai publicat-o pe blogul d-tale este autentica : eu, la 8 ani, impreuna cu parintii ( in anul 1938). Interesant – de unde ai obtinut-o?

Vreau sa-i multumesc domnului Iliescu pentru confirmare. Si sa-i transmit La Multi Ani!

COMENTARII

31/12/2009 by Ion Iliescu

 1.- Ovidiu – fotografia pe care ai postat-o pe blog nu este inedita. Eu am publicat-o in variantele engleza, franceza si germana ale cartii “Revolutie si reforma”.

Intr-adevar, in fotografie sunt alaturi de tatal meu si de mama adoptiva – Maria Iliescu (nascuta Bucur, originara din Maramuresul istoric). Nu i se spunea Marita nici mamei adoptive nici celei naturale.

Asa-zisa biografie publicata de Vladimir Alexe este un fals ordinar, care nu are nicio legatura cu realitatea.

– Copilaria mi-am petrecut-o in casa bunicului – Vasile Iliescu – la Oltenita.

Era un om evlavios. In aceasta zi de sarbatoare, ducea o coliva pentru a fi sfintita la slujba de la biserica. Noi copii il asteptam cu nerabdare, la intoarcere, pentru a gusta din coliva adusa de bunic.

O scrisoare a mamei lui Ion Iliescu, care ii cerea lui Ceausescu reabilitarea sotului ei, Alexandru Iliescu.

 

Intr-o scrisoare adresata directorului saptamanalului Expres, Cornel Nistorescu, datata 19 iulie 1993, Ion Iliescu recunostea:
“Adevarul este ca imprejurarile vietii au facut ca, la varsta de un an sa nu abandonat de propria-mi mama, care nu s-a interesat niciodata de soarta mea. Nu i-am reprosat, niciodata nimic.”
In plus, Ion Iliescu mai recunoaste ceva in scrisoarea adresata lui Cornel Nistorescu: ca mama sa naturala nu este acceasi persoana cu mama luptatoare comunista. Cea cu care Ion Iliescu defila pe la toate receptiile lui Ceausescu, tocmai datorita dosarului beton al Maritei Iliescu, de ilegalista si antifascista, dosar care dadea al naibii de bine pentru ascensiunea lui Ion pana in decembrie ’89 si Caderea Comunismului.
Registrul starii civile si cel de botezuri dovedesc ca Alexandru Iliescu si Maricica Toma s-au casatorit oficial la 28 iulie 1929, la domiciliu lor din strada Ion Heliade Radulescu nr. 8, avandu-i ca nasi pe Ioan si Adriana Dabija. Ion Iliescu se nastea la 3 martie 1930, fiind botezat la 27 martie 1930, trei zile dupa cununia religioasa a parintilor.

Alexandru Iliescu a mai avut inca un fiu din relatia cu Maria, pe nume Eugen, fratele mai mic al lui Ion Iliescu.
Maricica era fata Lelei Stoica, din Oltenita. Venita din Bulgaria.
Maricica, ramanand singura dupa fuga sotului la Moscova, a divortat de acesta, iar instanta a hotarat ca! fiecaruia dintre ei sa le fie incredintat cate un copil. Ion Iliescu a fost dat mamicii lui care, din pricina saraciei, s-a mutat la Bucuresti, las dandu-l pe Ionel in grija unei bunici, sa creasca in (Tiganie).

Maricica s-a recasatorit imediat cu un alt barbat, Serediuc Dumitru, care avea doua fete dintr-o casatorie anterioara.”
Conform Vladimir ALEXE

Ion Iliescu: „Da, mama mea, mama adoptiva. Mama care m-a nascut s-a despartit de tata inaintea nasterii celui de-al doilea frate, care a ramas la ea. Eu am ramas la bunici, la parintii tatalui meu. Ea s-a recasatorit, iar taica-miu, cind a revenit, a gasit-o recasatorita, in casa pe care au construit-o impreuna, in Bucurestii Noi, si si-a refacut viata cu cea care a devenit mama mea adoptiva, Maria Iliescu, femeie din Maramures, de pe Valea Izei.”

Dvs. l-ati cunoscut insa cu mult inainte pe Ceausescu. El v-a ajutat sa fiti promovat in UASR. Asta se intimpla in 1957.

Da, el raspundea atunci de Tineret. Pe vremea UTM s-a constituit UASR ca organizatie a studentilor. Ceausescu m-a propus, insa nu direct, ci mijlocit: la UTM era Trofin (n.r. – Virgil Trofin).

Matusa dvs., Aristita, ce rol a avut? S-a spus ca a lucrat la Ana Pauker, care v-ar fi facilitat plecarea la Moscova.

Nu, asta e o inventie, desi printre cele trei surori ale tatalui meu a fost si una Aristita. Singura persoana din familie care ar fi putut sa aiba o legatura cu Ana Pauker ar fi putut fi maica-mea, dar ea fusese inlaturata din partid imediat dupa 23 august. Pentru plecarea la Moscova au fost recrutati 500 de tineri, absolventi de liceu. Primul val a fost in 1947, iar un val mai mare a fost cel din 1949, cind a plecat si sotia mea (n.r. – Nina, pe nume de fata Elena Serbanescu).

La Moscova ati fost liderul studentilor romani?

Da, o perioada. Eram vreo 3.000 de studenti in 15 localitati – Moscova, Leningrad, Kiev etc., iar in vacante alegeam colective de coordonare. Eu am fost ales dupa anul II. Practic ne alegeam dintre noi niste responsabili pe colective: era unul pe Institutul Energetic, altul pe Moscova. Apoi era un comitet de coordonare la nivel unional, cum ziceam noi. Eu am fost in anii III si IV in colectivul unional, in ultimul an ca secretar. In anul V m-am retras pentru ca presupunea un efort sa participi la sedinte etc.

Activitatea dvs. la Moscova v-a recomandat in tara pentru anumite functii?

Activitatea obsteasca in aceste colective nu are alta semnificatie decit activitatea oricarui student din tara care a fost secretar pe an, pe facultate etc. Dac-as fi fost la Politehnica Bucuresti era exact acelasi lucru.

Sotia dvs. a continuat activitatea politica, inceputa in Uniunea Elevilor, sau s-a retras?

A facut parte din comitetul de coordonare pe Moscova.

–––––

Erau judecati din astea simpliste, erau judecati copiii pentru parinti sau parintii pentru copii. Nu am acceptat niciodata asa ceva. Bine, am si avut un statut deosebit, adica am fost promovat de Ceausescu pentru ca taica-meu fusese dat afara pe vremea lui Gheorghiu-Dej.” Afirmatia a fost facuta anul trecut, intr-un interviu acordat de Ion Iliescu unei reviste glossy, si a trecut aproape neobservata. Cotidianul va prezinta astazi un document din arhiva CC al PCR (fondul Cancelarie), care sustine aceasta afirmatie a lui Iliescu. Este vorba despre o scrisoare prin care mama sa adoptiva, Maria Iliescu, ii cerea lui Ceausescu reabilitarea tatalui, Alexandru Iliescu, exclus din partid de fostul tovaras de lagar, Gheorghiu-Dej. Paradoxal, tocmai acest moment de restriste din viata familiei Iliescu pare sa-l fi ajutat sa ajunga in prim-planul activitatii de partid.
Potrivit raportului Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste, ascensiunea politica a lui Ion Iliescu, nascut in 1930, a inceput o data ce a devenit, ca elev, membru fondator al Uniunii Asociatiilor de Elevi din Romania (UAER), in 1948. Dupa studiile universitare urmate la Moscova, din 1950 pina in 1954, Ion Iliescu a pus umarul si la infiintarea Uniunii Asociatiilor Studentilor din Romania (UASR), al carei presedinte a fost desemnat in 1957.

Cu un an mai devreme, in perioada protestelor iscate ca o reactie la evenimentele din Ungaria, tinarul activist detinea functia de secretar al CC al UTM. „Mai multe dintre protestele studentesti din toamna anului 1956 si-au avut focarul in sedinte ale UTM sau ale asociatiilor studentesti”, se spune in Raportul Tismaneanu, care arata si care a fost rolul sau in reprimarea lor. „Activistii UTM au fost instruiti sa previna, sa descurajeze, sa denunte, sa demaste si sa combata „manifestarile dusmanoase”. (…) In Bucuresti au fost formate grupuri de tineri muncitori utemisti care i-au luat la bataie pe „banditi”, adica pe studentii protestatari, iar la Cluj, in 1957, activistii utemisti au participat la retinerea unor protestatari.”

Din 1967 pina in 1971, Iliescu a fost ministru pentru problemele tineretului. Din aceasta functie, in 1968, a fost iar in situatia de a contracara o actiune a studentilor. „In ajunul Craciunului s-a produs o manifestatie spontana a citorva sute de studenti bucuresteni, in timpul careia s-a vociferat impotriva regimului si in favoarea Cehoslovaciei, care tocmai trecuse printr-o interventie sovietica. Initial, studentii au pornit pentru un colind, dupa care, condusi de studenta Ana Sincai, s-au prins in Hora Unirii, radicalizindu-se pe masura ce constatau prezenta in preajma lor a activistilor de partid si a Securitatii”. In informarea catre Biroul CC al UTC – mentioneaza Raportul -, Ion Iliescu a catalogat evenimentul drept o „manifestare huliganica”. Drept consecinta, au avut loc arestari, iar activistii UTC au fost mustruluiti de Iliescu.

Fostul presedinte al Romaniei neaga informatiile din Raport, iar momentul pe care prefera sa-l evoce cu privire la activitatea sa politica de dinainte de 1989 este cel care vizeaza ruptura sa de Ceausescu. Aceasta s-a produs in 1971, la un an dupa ce mama sa ii scrisese lui Ceausescu, in momentul in care acesta ajunsese secretar al CC al PCR. Dupa o vizita in tarile asiatice, Iliescu a fost trimis la „reeducare”. „Nu intelegeam fascinatia lui Ceausescu pentru un model nepotrivit, chiar si pentru o tara asiatica, daramite pentru o tara europeana. Asta a dus la acea sedinta in care eu am fost caracterizat drept intelectualist si trimis spre reeducare”, ne-a declarat Iliescu. „Reeducarea” s-a produs cind era vicepresedinte al Consiliului Judetean Timis, pina in 1974, apoi in functia de prim-secretar la Iasi. In 1979 a revenit la Bucuresti, in fruntea Consiliului National al Apelor, fiind demis in 1984 si „exilat” la Editura Politica. Aici l-a prins ceea ce ii place sa numeasca „revolta populara spontana” din 1989.

Tismaneanu: „Ion Iliescu nu a fost un Imre Nagy ori un Alexander Dubcek, ci mai degraba un reformator comunist din specia lui Den Xiaoping”

Teroristii lui Iliescu din Sibiu: un elev, un ospatar si o telefonista VIDEO

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Decembrie 1989, sala de Sport a UM 01512 – civili si cadre ale Ministerului de Interne. desfigurati din bataie si legati cu sfori de maini.
In decembrie 1989, in primele zile ale manifestatiilor revolutionare, s-a raspandit zvonul ca vinovati pentru
violente sunt teroristii. In Sibiu, orasul dominat de Nicu Ceausescu, aceasta eticheta a fost preluata de fortele Ministerului Apararii si atribuita unor cadre ale Militiei, Securitatii, dar si multor civili. Trei dintre asa-numitii teroristi de atunci povestesc azi cum au ajuns spaima Sibiului si cum si-au petrecut sfarsitul de an 1989 batuti si umiliti intr-un arest militar improvizat la bazinul de inot.

Un cuvant a facut cariera la revolutia din decembrie 1989. Acela e „terorist”. S-a aflat pe buzele lui Ion Iliescu, cel care sustine si azi ca a decis lichidarea lui Nicolae Ceausescu pentru a opri acest grup de „diversionisti” de la a mai continua masacrul indreptat impotriva oamenilor pasnici. A fost rostit si de maestrul de ceremonii al Studioului 4 al Televiziunii Romane, Teodor Brates, om de radio si televiziune inca din anii `50, cel care, cu o nonsalanta izbitoare, difuza cele mai absurde zvonuri de la TVR in televizorul alb-negru al
fiecarui cetatean.

Cert este ca in ultimele doua decenii nimeni nu a elucidat problema asa-zisilor teroristi. Dar arestari abuzive s-au facut sub aceasta umbrela. Sub acest pretext, la Sibiu, spre exemplu, 600 de persoane au fost retinute in conditii inumane, de la cateva zile la cateva saptamani. Sub acest pretext, la Sibiu, si nu numai, s-a tras liber prin oras, iar cei mai ghinionisti dintre cei iesiti in strada si-au pierdut viata. Pentru ca nimeni nu a fos arestat si condamnat dupa 1990 sub acuzatia de a fi fost terorist, Romania libera prezinta astazi povestea a trei „teroristi” dintre cei 600 retinuti dupa 22 decembrie la Sibiu. Asadar, ce fac ei dupa 20 de ani? Prin ce au trecut acum doua decenii si cum s-a descurcat in toti acesti ani ofiterul care a raspuns de operatiunile militare din zona Sibiului, cel acuzat de a fi coordonat arestarile abuzive din acele zile?

Elevul: „Ne-au dezbracat si ne-au luat sireturile”

Daca ar putea da timpul inapoi, Lucian Tristiu, un tanar de 35 de ani din Sibiu, ar alege sa nu iasa in centrul orasului pe 21 si 22 decembrie 1989. Dar lumea atunci il huiduia pe Ceausescu, el avea doar 15 ani, iar curiozitatea era imensa. Acum, doua decenii mai tarziu, Lucian Tristiu duce o viata linistita in Sibiu. Este casatorit, are trei fetite si lucreaza la o firma de termopane. Provine dintr-o familie simpla, cu un tata sofer pe autobuz si o mama care ani la rand a ambalat napolitane la fabrica de dulciuri Victoria. „In 21 a venit un prieten la mine si a zis sa mergem in oras, ca au inceput manifestatiile. Ne-am plimbat toata ziua pe acolo. Ne-am intors acasa abia inainte de miezul noptii, ca ne era somn”, spune tanarul, cu un pahar de suc in fata. Lucian bea alcool numai la ocazii speciale si nu a fumat vreodata. Astazi viata sa e una obisnuita si contrasteaza cu acuzatia cu care s-a pricopsit „n urma cu 20 de ani. Caci in haosul creat de zvonuri, in acea iarna de 1989, Lucian Tristiu era un personaj cu totul neobisnuit pentru acele vremuri: un „terorist”.

„Pomii erau secerati de cartuse”

Ne intoarcem in timp. Curiozitatea il impinge pe Lucian sa revina in oras si a doua zi, pe 22 decembrie 1989. Dus de multime chiar in centrul valtorii, e nevoit sa-si caute adapost. In jur se trage, blocuri
de locuit, Hotelul Continental, sedii de Militie si administrative se scutura de tencuiala sub loviturile violente produse de proiectile. Lucian se refugiaza intr-un bloc chiar de langa Militie. In scara imobilului se petrece o scena care il face pe pustiul de 15 ani sa inteleaga cat de serioase sunt, de fapt, lucrurile care se petrec in jurul sau: cativa barbati il aduc la adapostul scarii de bloc pe un altul care fusese ranit. Omul nu a mai putut fi salvat, murise, iar la capatai cei care l-au adus ii aprind o lumanare. Pe Lucian il cuprinde frica. Cand focul inceteaza pentru scurt timp, iese din imobil, dar ceea ce vede ii inteteste spaima: „Pomii erau secerati de cartuse. In fata unitatii militare erau multi militieni impuscati, altii erau cu mainile sus pe langa gard. Am vazut ca un om o scuipat pe un militian care era impuscat acolo si care inca mai misca un ochi. Atunci, i-a luat casca si i-a dat cu ea in cap”. Tanarul isi spune ca e momentul sa plece spre casa. Pe drum insa gaseste un pistol de semnalizare. „Eram mic, mi s-a parut foarte interesant, asa ca l-am luat sa-l duc acasa. De aici a plecat tot necazul meu”, povesteste Lucian Tristiu. Pasionat de electronica si cititor fervent al revistelor tehnice, Lucian vede in noua achizitie un prilej de experimentare: „Acasa, ca un copil ce eram, il fluturam prin toata curtea. Taica-meu s-a luat de mine, mi-a zis sa-l arunc, c-or sa ma lege. Dar eu nu vedeam un pericol. L-am desfacut, l-am studiat. Era un cartus tras, inauntru, un tub gol”, povesteste vesel. Lucrurile se complica, pe nesimtite, cand un prieten ii aduce sibianului cateva tuburi care pareau a fi condensatori. „Erau ca niste cutii de medicamente
. Mi-am dat seama ca erau, de fapt, cartuse pentru pistolul de semnalizare”, spune Lucian in timp ce deseneaza in aer forma tuburilor buclucase gasite de prietenul sau pe strada. In cartusul gol pune apoi catran de chibrit umed si il lasa sa se usuce, cu gandul sa-l foloseasca. Din greseala insa, introduce in pistol un cartus nou-nout, dintre cele aduse de prietenul sau.

„Am pus trei cartuse bune in picioare si tubul gol l-am pus culcat, am zis sa nu iau altul. M-am invartit, nu stiu ce-am facut, am atins un tub. Am luat unul, l-am bagat in pistol, c-am zis ca e ala cu catran de chibrit. L-am indreptat spre usa de la baie si am tras. A bubuit rau, vai!, ce m-am speriat, nu se putea sa bubuie asa catranul. S-a facut fum rau, mirosea urat in toata casa, ca de canal.”

Incantat de obiectul proaspat procurat, Lucian Tristiu nu da imediat curs ordinului difuzat la radio, prin care cetatenii erau somati sa predea la unitatea militara armele de tot felul. „Abia dupa doua zile, dupa ce mi-a zis tata ca or sa ma lege daca nu predau pistolul, m-am dus cu un vecin spre unitatea militara.” Gestul e insa tardiv. Elevul de 15 ani este oprit la un filtru din oras, iar garzile patriotice ii gasesc pistolul in portbagajul masinii in care se afla. „Cand l-au vazut, pac, l-au luat pe vecin, ca era adult. Le-a zis ca era al meu si atunci m-au luat pe mine. Erau garzi patriotice, m-au amenintat ca ma impusca, m-au lovit cu patul pustii, au facut perchezitie la mine acasa. Erau civili cu arme, nici stiau bine despre ce era vorba”, reda Lucian scena. In scurt timp, tanarul face cunostinta cu un maior care il si interogheaza in legatura cu „armamentul si munitia” pe care le mai detine. „Mai aveam un cartus acasa, il pastrasem ca sa-l tai sa vad ce e in el”, completeaza, cu un zambet inocent, Lucian Tristiu.

Explicatiile si rugamintile unui pusti de 15 ani ii lasa insa pe militari indiferenti. Acuzat de acte de terorism, este dus imediat la Unitatea Militara 01512, unde vede cu cohii lui in jur de 600 de persoane retinute in bazinul de inot. „Ne-au dezbracat, ne-au luat sireturile, ca sa nu ne spanzuram, probabil. Era iarna, erau numai niste covoare puse pe jos in bazinul de inot, golit de apa. Era plin cu oameni, foarte multi de la Militie, multi loviti, cu maini rupte, cu ochi vineti, dar si civili. Cand i-am vazut asa loviti, m-am gandit: Sa vezi ca ne pun sa sarim de la trambulina in bazinul fara apa”, continua sibianul. In acest moment, vocea sa adopta un ton mai degraba cazon. Urmeaza trei zile „n care refuza mancarea. Militarii, cu „catelele” (n.r. – mitraliere) indreptate spre retinuti, stau cate unul in fiecare colt al bazinului si ii dau fiori. La WC au voie numai cate doi, asa ca dimineata la ora 5.00 se trezeste si se asaza cuminte la coada. Dormitul se executa pe jos, pe niste covoare asezate de-a valma sau, daca e ceva noroc, pe cate-o saltea. Trec astfel trei saptamani cu care Lucian Tristiu isi doreste si acum sa nu fi avut vreodata de-a face. Insa tanarul, azi in varsta de 35 de ani, a pastrat si amintirea unor episoade mai placute, precum mancarea oferita lui, celui mai mic „terorist” din bazin, de catre soldati, dar si unele traumatizante, precum impuscarea unui retinut care a vrut sa sara pe geamul WC-ului. Pe 16 ianuarie 1990, este eliberat si primeste la mana o coala de hartie pe care scrie ceea ce el stia inca din primul moment: ca nu se facea vinovat de acte de terorism.

„Ce faci, mai `bazin`?”
In cei 20 de ani care s-au scurs intre timp, sibianul a evitat sa mai povesteasca experienta bazinului. In 1998 insa a fost chemat ca martor si parte vatamata in procesul intentat fostului comandament al unitatii in al carei bazin si-a petrecut cele trei saptamani dramatice din adolescenta: „M-au intrebat daca am vreo pretentie ca am fost tinut abuziv. `N-am nici una, numai sa ma lasati in pace`, le-am spus. Linistea era mai importanta decat orice. N-a fost o experienta prea placuta. Am vrut sa uit spaima prin care am trecut.” Nici cu fosti colegi „de bazin” nu prea s-a vazut in toti acesti ani. O data, pe strada, spune ca l-a recunoscut pe unul dintre ei. „Am strigat dupa el: `Ce faci, mai bazin?`. Dar nu ma mai cunostea, nu mai era in toate mintile.” Cand trece pe strada unitatii inca il mai trec frisoane. Inca o data spune ca si-ar fi dorit sa nu fi iesit in strada. „Ei, asta e. Am fost cel mai tanar terorist. Si cand te gandesti ca n-am facut nimic, doar mi-am `ucis` usa de la baie”.

Telefonista: „Nici nu stiam ce-i ala terorist!”
Meseria de telefonista la sediul Securitatii din Sibiu i-a adus Paraschivei Dumitru, acum in varsta de 57 de ani, multe beneficii. Inainte de 1989, cu un tata colonel in Ministerul de Interne si cu un post la operativa secretizata a fostei Securitati, care implica transferuri telefonice pentru „tot ce insemna sef”, Paraschiva Dumitru se simtea privilegiata. Asta, in ciuda faptului ca telefonistele erau civili cu statut special, si nu militari, precum ceilalti angajati ai Securitatii. Salariul bun de atunci si pensia pe masura de acum sunt insa suficiente pentru a nu-i da motive sa se planga. In afara insa de un episod pe care l-a trait in decembrie 1989, cand a fost acuzata ca ar fi terorista si sechestrata o saptamana intr-o unitate militara.

„Am eu mutra de terorista?”
Paraschiva Dumitru a incercat in ultimii 20 de ani sa nu-si aduca aminte cele sapte zile traite intr-o sala de sport cu geamurile camuflate a Unitatii Militare 01512 din Sibiu. Spune ca a trecut prea mult timp de-atunci si n-are nici un rost sa scormoneasca in memorie acele zile blestemate. Viata ei e alta acum. Dupa `90 a fost reincadrata la Serviciul de Telecomunicatii Speciale (STS), tot ca telefonista, unde a ramas pana acum doi ani, cand a iesit la pensie. Copilul ei este la liceu, sotul i-a murit de cancer in urma cu sase ani, timpul si-l petrece cu televizorul, cu mersul la piata, cu ingrijirea copilului nascut pe cand avea 40 de ani. Accepta cu greu sa povesteasca ce i s-a intamplat in decembrie 1989 si cum a devenit unul dintre cei 600 de „teroristi” care au bagat Sibiul in sperieti.

„Eram in concediu medical la sfarsitul lunii decembrie 1989. Eu, care eram in `aparat`, nu stiam efectiv ce se intampla decat ce prindeam de la colegi, de la televizor, de la vecini”, povesteste femeia. Paraschivei Dumitru tot o colega i-a transmis si sa se prezinte la unitatea mili-tara, pe motiv ca trebuie „sa ajute patria”. „Era ordin, care se executa, nu se discuta, asa ca m-am dus repede. Aveam legitimatia de securist la mine si acolo, cand mi-au vazut aia legitimatia, sa ma potoape si alta nu!”

In traducere libera, pentru Paraschiva au urmat perchezitia corporala si interogarea in timpul careia ei si altor colege telefoniste li se cerea sa-si recunoasca asa-zisele acte de terorism: „Urlau la noi ca am tras din nu stiu care pod, prin centru. Ne uitam la ei crucis. Doamne, iarta-ma, noi si teroristele! Am eu mutra de terorista? Nici nu stiam ce-i ala terorist!”. Dar nu avea cui sa se justifice, pentru ca nimeni dintre cei care stateau „n fata ei cu arma nu o asculta.

„Ne impusca, nu ne impusca, ne impusca”
Ulterior, femeia este dusa „intr-o sala imensa, cu geamurile camuflate, de nici nu stiai ca-i noapte sau zi”, plina deja cu zeci de alte „teroriste” pazite de soldati cu pustile incarcate si atintite spre ele. Paraschiva Dumitru nu-si poate sterge imaginea acelei sali si fetele celor inchise acolo. Nu crede ca va putea uita nici nelinistea simtita in acele zile: „Nici nu stiam, ne impusca, nu ne impusca. Urlau la noi: `Teroristilor! Sa nu miste nimeni! Va impuscam, asteptam ordine de la Bucuresti. Vi l-am impuscat pe Ceausescu!`. Spuneau asta de parca era al nostru!”.

In afara de angajate ale Securitatii si ale Militiei, in sala mai erau retinute si zeci de femei obisnuite, care iesisera in strada din curiozitate, precum si multe cersetoare. „Dupa ei, toate eram teroriste. Pana si femeile de serviciu din sediul Securitatii! Ce puteau sa stie ele? Zbierau la noi ca am otravit apa din oras si noi ne uitam ca proastele: `Ce zic astia, frate?” Nimeni nu putea vorbi neintrebat si nici una dintre acele femei nu avea voie sa mearga la toaleta neinsotita de garda armata: „Venea cu pusca dupa tine, usa deschisa la toaleta, chipurile, sa nu sari pe geam. Nici nu vreau sa-mi aduc aminte, am crezut ca-mi pierd mintile”.
Dupa sapte zile de retinere, Paraschiva Dumitru este eliberata. Nu existau probe, deci nu era terorista. Ca si Lucian Tristiu, retinut la 15 ani pentru aceeasi prezumtiva infractiune, Paraschiva a avut la dispozitie optiunea de a participa la procesul deschis in 1989. Nu a facut-o insa, si nu pe motiv ca ar fi continuat sa ascunda un mare secret despre adeziunea sa la grupari teroriste fara nume, ci dintr-un motiv chiar mai simplu: „Nu mi-a trebuit. N-am vrut sa retraiesc acele zile”.

Ospatarul: „Multimea o luase razna”
Ziua de 22 decembrie 1989 a inceput pentru Lucian Bucurenciu, pe atunci ospatar la Hotelul Continental din Sibiu, ca una obisnuita. A mers la serviciu, a aranjat mesele, le-a schimbat fetele, a pregatit sala restaurantului din incinta hotelului ca in oricare alta zi. Hotelul avea clienti destui, tocmai fusese „Joia Sibiana”. Ospatarii discutau intre ei despre manifestatiile din ziua precedenta. La Timisoara
deja se trasese, la Bucuresti incepuse focul, iar dictatorul urma sa plece de pe CC, dar nici Lucian, nici colegii sai nu si-au dat seama de amploarea evenimentelor. Asta, pana cand au vazut grupurile care, in drum spre centrul Sibiului, treceau prin fata hotelului. „Am iesit toti pe terasa si vedeam cum veneau oamenii, in grupuri, spre Piata Unirii. Veneau din trei parti, s-au intalnit in centru. A fost ambuscada, ca a venit o masina de Militie, dar i-au fugarit pe militieni.” Cand povesteste, barbatul, care azi e paznic la o firma de protectie si paza, cere un creion ca sa ne deseneze cine, cum si de unde tragea cand a inceput focul serios in oras, in zona Continentalului. „Au inceput sa traga ca dementii, din unitatea militara, spre Militie, care era peste drum. Lumea a zis ca au venit rusii, ca au venit strainii. Eu n-am vazut pe nimeni. N-a venit nici dracu`! Au tras ca nebunii militarii, inclusiv elevi de la scoala
militara, neinstruiti, carora le puneau arme in brate.”

„M-au luat aproape pe sus”
Pe masura ce povesteste, roseata din obraji i se accentueaza. Emotia ii creste si mai mult cand spune ca si-a gasit masina gaurita in plafon de gloantele trase dintr-un elicopter. „Deh, aparatorii nostri! Am plecat cu masina, asa impuscata cum era, spre casa lui frate-miu, ca trebuia sa-l duc pe nepotu-miu la gara. Facea armata la Fagaras si primise ordin sa se prezinte la unitate. Am trecut prin sapte mii de filtre, aveam portofelul cu acte, legitimatia neactualizata, scria ca sunt barman la Unicom, unde lucrasem inainte. In fine, l-am dus la gara si m-am intors la frate-miu”, spune Bucurenciu. Dupa cateva ore, sibianul coboara la masina cu gandul sa plece spre casa sa. La iesirea din bloc, un vecin il anunta ca Armata i-a controlat masina si i-a luat portofelul, pe motiv ca autoturismul ar fi fost „terorist”, din moment ce era gaurit de gloante in plafon.

„Era deja un grup de civili inarmati. Cand m-au zarit jos, la masina, nu m-au mai lasat sa plec. Cica eram terorist. O femeie a zis multimii ca eu am aruncat munitie in blocul P16, deci sunt terorist. Au inceput si altii, unul care vindea lozuri a urlat: `Hotul de ospatar!`. Multimea o luase razna si toti urlau ca eu sunt terorist. Aveam niste pantaloni cu manseta, mai largi, eram mai plinut ca acum, eram si tanar, si m-au gasit pe mine terorist. Ca am omorat pe nu stiu cine. M-au luat aproape pe sus. A venit un ARO de la Armata si m-au bagat in el.”

In cateva clipe, asadar, cu ajutorul probelor de martori oferite de multime, ospatarul de la Continental Lucian Bucurenciu era arestat pentru ca ar fi indeplinit misiuni de care avea habar numai din filmele vazute la video cu prietenii. Din fata blocului a ajuns in scurt timp la subsolul unitatii militare, unde a fost retinut cinci zile. A cunoscut in acel loc doi ofiteri de Securitate, doi vanatori gasiti cu arme la ei si alti cativa civili. „Unii erau legati cu sfori de scaune de fier. Pe mine nu m-au batut, dar in aia de la Securitate au dat”, spune Bucurenciu, care a dormit cinci nopti pe o banca din vestiarul cu lacat la usa si geamuri sudate. Cand lucrurile s-au lamurit, barbatul a dat o declaratie „cu lux de amanunte” si a fost dus la „un fel de proces” in care i s-a adus la cunostinta ceea ce stia si el, ospatarul de la Hotel Continental: „Nu sunteti terorist”.

Fostul comandant se apara: „Fiecare vrea adevarul lui”
Persoana pe care cei trei asa-zisi teroristi intervievati de Romania libera o gasesc vinovata pentru retinerea lor abuziva sub acuzatia ca ar fi fost teroristi este Aurel Dragomir, sef al garnizoanei din Sibiu si al Unitatii Militare 01512. Lor li se alatura zeci de alti martori citati in rechizitoriul procurorilor militari deschis impotriva lui Aurel Dragomir, pe baza caruia ofiterul a si fost trimis in judecata in 1998 pentru instigare improprie la omor deosebit de gav, distrugere calificata, omor, neglijenta in serviciu. Fostul comandant neaga insa acuzatiile si spune ca multi dintre cei sechestrati au fost adusi acolo de revolutionari sau au venit de bunavoie. Recunoaste totusi ca unii oameni au fost inchisi de militari, dar nu din ordinul sau.

„Atatea s-au napustit asupra mea!”
Despre fostul sef al garnizoanei sibiene circula zvonuri ca nu ar mai fi in toate mintile. Altii spun ca s-ar fi mutat din Sibiu sau chiar ca ar fi fugit din tara. Romania libera a stat insa de vorba cu fostul ofiter. Nu e plecat din tara si nici macar din Sibiu. Dragomir locuieste cu chirie, intr-un apartament din oras, impreuna cu sotia.
Intre timp a iesit la pensie si se imparte intre cresterea nepotilor si eforturile de a-si demonstra nevinovatia. La 20 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, spune ca nu are nimic sa isi reproseze. „Cu atatea acuze, cu atata val de ura, nu ma faceti decat sa ma lupt ca megalomanii, ca atatea s-au napustit asupra mea!”, incepe Aurel Dragomir discutia. Este acuzat ca ar fi ordonat sechestrarea celor 600 de persoane – 400 de cadre ale Ministerului de Interne si Securitatii, dar si 200 de civili Ð si distrugerea locuintelor considerate „cuiburi de teroristi”.
Unitatile militare, sub comanda sa, ar fi participat la reprimarea manifestatiilor din 21 si 22 decembrie, pentru ca apoi sa treaca brusc de partea revolutionarilor si sa se implice intr-o adevarata vanatoare de teroristi. Dragomir neaga insa orice implicare a sa in organizarea asa-numitului „lagar” de la Sibiu: „Ii aducea lumea din oras, civilii. Ii luau si ii aruncau peste gard. Iar altii veneau singuri, a fost unul de la Militie care n-a plecat de la mine din birou. Cica `Dragomir i-a tinut cu forta`. Arata-mi mie! `Dragomir a venit la bazin si a zis sa-i impuscam, sa facem, sa dregem.` Sau cea mai tare, cica m-am repezit la unul si i-am smuls dintii de aur cu clestele din gura, dupa care i-am bagat mancarea cu facaletul!”.

11 ani fara o decizie definitiva
Dupa acuzatiile grave care i s-au adus dupa 1990, Aurel Dragomir a supravietuit datorita unui discurs agresiv, presarat cu acuze grele impotriva anchetatorilor. Din cand in cand, isi cere scuze pentru tonul rastit pe care il pune pe seama carierei sale de militar. Evita raspunsurile directe la intrebari, face multe paranteze, insira zeci de nume si declaratii imprimate in memorie in cei 11 ani de infatisari la tribunal.

In ce priveste marturiile celor retinuti in bazin, Dragomir le neaga cu determinare: „Si ei (n.r. – militarii) de unde primeau ordine? stiti cate trepte sunt de la comandantul de grupa pana la comandantul scolii? Vreo 10!”.
Ceea ce recunoaste totusi este ca ultimul cuvant ii apartinea intotdeauna, indiferent de ordinele care se succedau, dar da vina pe situatia-limita a acelor zile. si acuzatia ca ar fi inarmat civili, fapt ce ar fi dus la moartea unor persoane nevinovate, se loveste de fostul comandant ca de un zid: „Nici o arma nu era de la Armata, ei (n.r. – civilii) au devastat sediul Militiei si a luat fiecare de unde a putut. Mie nu-mi lipseste nici o arma. Insa, dupa evidentele de atunci, de la Inspectorat (n.r. – de Militie) lipseau 300 de arme”.

Potrivit acestuia, evenimente de genul celor de la sfarsitul anului 1989 nu se pot ancheta. „Fiecare vrea adevarul lui. Fiecare o sustine pe a lui”, spune fostul locotenent-colonel. Procesul lui Aurel Dragomir, intentat in 1998, nu a ajuns la o hotarare definitiva nici pana astazi. A trecut, ani la rand, pe la mai multe instante, dar a fost restituit la Parchetul Militar pentru refacerea cercetarilor pe fond.
Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

L’Express: „La révolution roumaine, un coup d’Etat de l’armée” – Revolutia romana, o lovitura de stat data de armata.

Publicatia franceza L’Express rememoreaza, intr-un amplu articol, evenimentele sangeroase care au avut loc la sfarsitul anului 1989 in Romania si care au dus la caderea regimului comunist al lui Nicolae Ceausescu, informeaza Agerpres.

Concluzia trasa de ziaristii de la L’Express este aceea ca, dupa evenimentele din decembrie 1989, la putere au ramas aceiasi oameni. ”Exista o continuitate a nomenclaturii si a mostenitorilor ei, care a dat nastere la noi institutii politice, fara remuscari. Cu pragmatism, oportunism si cinism. Fara indoiala, exista si oameni noi, corecti, dar reteaua de lideri politici este impanata de fostele elite si de nomenclaturisti convertiti la capitalism si la o noua limba de lemn: democratia liberala.

Adeptii sinceri ai unui contract democratic si civic sunt rari in mediul politicienilor. Ei se afla mai ales in randurile societatii civile care a invatat cel putin sa traiasca fara frica”, scrie sursa citata.

Europa asista in noiembrie 1989 la caderea zidului Berlinului. O luna mai tarziu, pe 25 decembrie, in Romania, sotii Ceausescu sunt executati dupa o parodie de proces. Imaginile cu executia celor doi fac inconjurul lumii, scenariul evenimentelor este haotic si de neinteles, manipularea atinge culmi foarte inalte. Guy Hoedts, cercetator la INALCO, si istoricul Catherine Durandin reconstituie filmul unei lovituri de stat comuniste, al unei revolutii confiscate, pornind de la marturii inedite, in cartea intitulata ”Moartea Ceausestilor”, aparuta de curand. Cei doi autori acorda un interviu publicatiei L’Express, citat de Agerpres.

Ceausescu avea dreptate

La intrebarea daca revolutia populara a fost in realitate o lovitura de stat mascata si daca Ceausescu avea de fapt dreptate, cei doi autori raspund ca Ceausescu avea intr-adevar dreptate cand vorbea in fata tribunalului care l-a judecat, pe 25 decembrie 1989, de tradatori si de lovitura de stat: ”Aceasta lovitura de stat este o actiune a armatei, a generalilor Militaru si Stanculescu: Militaru, general in rezerva, complotase deja impotriva regimului Ceausescu la inceputul anilor 1980. Stanculescu se bucura, inainte de 22 decembrie, de toata increderea lui Ceausescu, care-l numise cu o zi inainte ministrul Apararii… In dimineata zilei de 22 decembrie, generalul Stanculescu ii sfatuieste pe cei doi Ceausesti sa paraseasca sediul Comitetului Central al Partidului Comunist Roman (PCR), le organizeaza plecarea cu elicopterul, ii convoaca pe membrii tribunalului. El si-a schimbat astfel rolul: din ministru al Apararii al lui Ceausescu, a devenit unul din actorii-cheie ai eliminarii lui…”.

Cei doi autori ai cartii arata ca actorii loviturii de stat au fost comunisti deceptionati de derapajele regimului, de cultul personalitatii cuplului Ceausescu. Aceste persoane – generatia de cadre ale PCR intre 40 si 50 de ani – aveau contacte cu Moscova: au fosti colegi de facultate in URSS, militarii de rang inalt s-au format la academiile sovietice unde erau instruiti ofiterii superiori din Pactul de la Varsovia. Erau in contact si cu generatia veche, cea a fondatorilor comunismului din Romania, sustinuti atunci de Moscova.

Elita bine informata, avand o educatie leninista, a urmat etapele de restructurare indicate de Mihail Gorbaciov, dorind sa salveze socialismul cu fata umana la care acesta visase. Se gandisera sa ajunga la putere si nu doreau sa piarda trenul schimbarii care se petrecuse deja in Ungaria si Polonia. Insa cu Ceausescu, nu se putea face nimic si nu se putea negocia nimic, sunt de parere autorii cartii ”Moartea Ceausestilor”, potrivit Agerpres.

In confuzia generala care a urmat fugii cuplului Ceausescu, acesti actori ai evenimentelor din 1989 aveau ca scop imediat sa apara ca eroi, eliberatori ai poporului de clanul dictatorului. Ei apar la televiziune, fac apel la fraternizarea armatei cu poporul si lanseaza amenintarea ca agentii Securitatii si teroristi sunt gata sa continue lupta ca sa-l apere pe Ceausescu. Se prezinta ca reprezentanti ai maselor si manipuleaza multimea cu sloganuri bine alese: ”Libertate” si ”Ole, ole, Ceausescu nu mai e”.

Ion Iliescu, care urma sa fie presedinte imediat dupa lovitura de stat, nu era atunci cunoscut de oameni. Petre Roman, premier intre 1989 si 1991, si generalul Victor Atanasie Stanculescu nu sunt nici ei cunoscuti si par a fi oameni noi, adica buni patrioti comunisti calcati in picioare de clica lui Ceausescu: ei dau asigurari, seduc populatia, afirma autorii cartii. Numai membrii conducerii superioare de partid, cativa diplomati straini, experti de la Radio Europa Libera auzisera de Ion Iliescu ca de o posibila alternativa: reformator, gorbaciovist.

Acesti oameni, apartinand sferii puterii, dar necunoscuti marelui public, aveau toate atuurile pentru a se prezenta ca eroi ce se ridicasera impotriva tiranului Ceausescu.

Implicarea CIA si KGBO alta intrebare la care autorii lucrarii au vrut sa raspunda este cand a inceput organizarea a ceea ce ei numesc lovitura de stat.

Ei considera ca au existat mai multe momente-cheie in pregatirea momentului rasturnarii lui Ceausescu. Lumina verde – rezultand din articularea serviciilor sovietice, ambasada URSS de la Bucuresti, actorii Iliescu, Stanculescu&Co – s-a dat probabil imediat dupa reuniunea Pactului de la Varsovia de la Moscova, din 3 decembrie: atunci nu se mai putea spera nimic de la Ceausescu.

Vorbind despre rolul jucat de KGB si de CIA, autorii cartii arata in interviu ca KGB era in contact cu Securitatea. In pofida conflictelor, a micilor frecusuri intre serviciile secrete, legaturile dintre ele sunt structurale. In decembrie, CIA n-a jucat un rol direct, dar a fost operationala multa vreme, depistand verigile slabe ale sistemului Ceausescu si viitoarele elite.

Washingtonul acceptase o tranzitie gorbaciovista in Romania: Ion Iliescu putea fi convenabil. Trecerea Romaniei la un Iliescu pro-Gorbaciov si linistirea ei conveneau Washingtonului: CIA a depistat prin urmare care erau reformatorii comunisti, interlocutori posibili pe termen mediu.

Mai exista multe lucruri neelucidate, legate de decembrie 1989, fiind necesare arhivele sovietice si maghiare pentru a intelege, de exemplu, cum s-au declansat miscari ale multimii la Timisoara, pe 17 decembrie, spun cei doi autori. De ce a trebuit ca furia sa porneasca dintr-un oras cu o importanta minoritate maghiara?, se intreaba ei.

Romania nu si-a lamurit tot trecutul sau a lasat sa treaca prea mult timp pentru a lamuri lucrurile din doua motive: in tara, opozitia care indraznea sa se exprime impotriva lui Ceausescu era infima. Existau 4 milioane de membri de partid la o populatie de 22 milioane de locuitori. Atitudinea generala era sa inchizi ochii, sa te aperi si sa asculti discursul occidental care il acuza pe Ceausescu si ii plangea pe romani.

Dupa 1989, a fost un moment de supravietuire care ignora o culpabilitate prea mare. In loc sa-si puna intrebarea, ingrozitoare, cum s-a ajuns la o asemenea pierdere de demnitate, romanii au preferat sa continue. Atitudinea occidentala, o combinatie de compasiune si caritate in primele ore, i-a facut sa ramana in acea situatie. Primele dezvaluiri vorbeau despre ororile reale din anii 1948 si apoi de revolutia stalinista. Reflectia asupra etapelor alienarii, motivele abdicarii si ale supunerii sunt recente si putine, considera autorii lucrarii ”Moartea Ceausestilor”.

Sursa: L’Express

Nicolae Militaru şi Ion Iliescu sunt marii responsabili pentru cei aproape 1.000 de morţi de după fuga lui Ceauşescu.

Morţii noştri, teroriştii nimănui

Cei aproape o mie de morţi de după fuga lui Ceauşescu au fost puşi, atunci, pe seama teroriştilor. Termenul a fost lansat prin Televiziunea Română, la scurt timp după reluarea emisiei în varianta „democratică” (Televiziunea Română Liberă!), iar la originea sa s-a aflat un grup pro-sovietic condus de Silviu Brucan.

În scurt timp, toţi emisarii acestui grup repetau insistent, pe post, termenul „terorişti”. Iar generalul Nicolae Militaru, agent sovietic dovedit, a plusat, cerând imperativ: „Opriţi măcelul!”. La ora aceea, 14.30, nu exista niciun măcel. Nu se trăgea nici măcar un foc de armă.

De o oră şi jumătate, de când fuga dictatorului fusese anunţată la TVR, toată România sărbătorea victoria. Dar măcelul anunţat de Militaru avea să vină! Semn că spionul Moscovei ştia ce trebuie să urmeze. În primul rând, să curgă mult sânge.

Sperietoarea teroristă a fost promovată agresiv prin TVR şi folosită de noul grup de putere, condus de Ion Iliescu. Chiar şi după 20 de ani, teoria acestui grup este aceeaşi: morţii din decembrie 1989 sunt opera „teroriştilor lui Ceauşescu”. Ulterior s-a demonstrat că aceşti terorişti nu există.

Au demonstrat-o chiar Ion Iliescu şi regimul său, care, deşi au preluat puterea pe termen lung şi au avut la dispoziţie toate instituţiile statului, n-au arestat pe nimeni! Iar acolo unde a mai apărut câte-o condamnare răzleaţă, a intervenit preşedintele Iliescu cu graţieri.

Complotul sovietic

Şi atunci, cine-a tras în noi după 22? La 20 de ani de la Revoluţie, răspunsul este ferm: oamenii noului regim. Sau, altfel spus: oamenii vechiului regim, sub comanda noului regim. Pe 22 decembrie 1989, structurile lui Ceauşescu au devenit structurile lui Iliescu.

Din realism sau din oportunism, Armata, Securitatea (inclusiv USLA), Miliţia şi Gărzile Patriotice au trecut „de partea poporului”. Mai mult, Securitatea şi Miliţia au trecut necondiţionat în subordinea Armatei. În după-amiaza de 22 decembrie, înainte de a începe măcelul prevestit de generalul-spion Nicolae Militaru, aceste structuri aveau o comandă unică: generalul Victor Atanasie Stănculescu. Ion Iliescu a mutat comanda, rapid, la Militaru. A pus mitraliera în mâinile unui ucigaş în masă.

Unul pe care nu l-a ales întâmplător, dovadă întâlnirile de taină pe care le aveau prin parcuri, în primăvara anului 1989. Spionul Militaru făcea parte din complotul lui Ion Iliescu. Sau Ion Iliescu făcea parte din complotul spionului Militaru. Cert este că amândoi făceau parte din complotul sovietic. Puneau la cale răsturnarea lui Ceauşescu şi preluarea puterii în statul român, sub supravegherea Moscovei.

Concluzia investigaţiilor din ultimele luni: marii responsabili ai măcelului din 22-25 decembrie 1989 sunt Nicolae Militaru şi Ion Iliescu. Au contribuit mulţi alţii, dar aceştia fie au avut un rol mai mic, fie s-au subordonat – militar sau politic – celor doi menţionaţi.

Preţul: 1.116 morţi

Preţul pentru a scăpa de comunism a fost prea mare. Revoluţia din decembrie 1989 a făcut, în total, 5.205 victime, dintre care 1.116 morţi şi 4.089 de răniţi, conform celor mai recente date oferite de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului. 957 din cei 1.116 morţi de la Revoluţie au decedat după momentul-cheie din 22 decembrie, ora 12.09 (fuga lui Ceauşescu, de pe sediul CC, cu elicopterul!). Cei mai mulţi morţi înregistraţi după 22 decembrie au fost în Bucureşti (503), Sibiu (89), Braşov (68), Brăila (42) şi Buzău (34).

Înainte de 22 decembrie, Timişoara dăduse cele mai multe victime: 75. Numărul total al victimelor de după fuga lui Nicolae Ceauşescu sare de 3.500, la cei 957 de morţi adăugându-se şi 2.587 de răniţi. (Mihai Voinea)

De ce Nicolae Militaru?

Generalul Nicolae Militaru a intrat în scenă pe 22 decembrie, puţin după ora 14.00. El a venit la Televiziune îmbrăcat civil şi cu ţinuta de general înghesuită înt-o sacoşă. Tocmai o scosese de la naftalină, unde stătuse 11 ani, de când Ceauşescu îl scosese pe Militaru din Armată din cauza legăturilor sale cu sovieticii.

La Televiziune, Militaru şi-a pus hainele de general şi s-a lansat direct în diversiunea teroristă. A migrat, împreună cu grupul Iliescu, pe la sediul CC al PCR şi la Ministerul Apărării. În scurt timp a luat puterea în Armată. Neoficial, chiar pe 22 decembrie, la ora 14.45, când căpitanul Mihai Lupoi a anunţat la TVR că noul şef al Armatei este generalul Nicolae Militaru.

Tancurile, vehicule ale spaimei pe străzile Capitalei, în decembrie 1989

Oficial, pe 23 decembrie, când numirea a fost făcută de Ion Iliescu.

Militaru a lucrat după o procedură-standard: militari puşi să-i măcelărească pe alţi militari, la grămadă cu civili. Şi pe unii, şi pe alţii îi anunţa – direct sau prin intermediul altor ofiţeri de rang înalt – că au în faţă terorişti. De regulă, cei care apărau un obiectiv primeau ordin să tragă în TAB-urile, ABI-urile sau camioanele care urmau să se apropie de acel obiectiv, pe motiv că sunt pline cu terorişti. „Teroriştilor” din TAB-uri, din ABI-uri sau din camioane le spunea că trebuie să atace obiectivul, pentru că a căzut în mâinile teroriştilor. Sau nu le spunea nimic.

La Otopeni, în urma unui asemenea scenariu, au murit 40 de militari şi 8 civili. La Ministerul Apărării şi-au pierdut viaţa 8 luptători USLA. Elicopterul doborât lângă Alba-Iulia avea la bord 5 militari: generalii Nuţă şi Mihalea şi membrii echipajului. La Televiziune au murit 10 paraşutişti de la Boteni într-o singură zi. Măceluri similare au avut loc în alte câteva oraşe, iar numărul victimelor a fost îngroşat, peste tot, de miile de răniţi.

Alte măceluri planificate de Militaru au fost evitate graţie unor întâmplări fericite, cum ar fi faptul că se cunoşteau comandanţii între ei: cel al „patrioţilor” şi cel al „teroriştilor”. Elocvent este cazul Boteni, unde urma să fie distrusă o companie de la Câmpina, „sora” celei măcelărite la Otopeni. Tot inteligenţa unor comandanţi a făcut ca întreaga USLA să nu fie mitraliată în Ghencea.

De ce a făcut Militaru toate astea? Din două motive:

1. Trebuia să provoace victime, emoţie şi mânie, astfel încât să justifice execuţia sumară a soţilor Ceauşescu, să uşureze misiunea grupului Iliescu de a se instala la putere şi să-i asigure acestuia un capital politic cu bătaie lungă

2. Pentru a se răzbuna pe cei care-l dovediseră, cu mulţi ani în urmă, agent sovietic (colonelul Trosca, generalii Nuţă şi Mihalea) şi pentru a distruge dovezi compromiţătoare pentru el şi pentru cei din grupul său.

De ce Ion Iliescu?

A fost liderul politic al perioadei post-Ceauşescu. În această calitate, a luat decizii care au umplut ţara de cadavre.

Cea mai gravă decizie a lui Ion Iliescu a fost numirea lui Nicolae Militaru în fruntea Armatei Române. Deşi susţine contrariul, Iliescu ştia că bătrânul general se afla în solda sovieticilor. Logica spune că tocmai de aceea l-a reactivat şi i-a dat pe mână toate structurile militare ale României.

Ion Iliescu i-a fost complice lui Militaru şi în cazul Trosca. Deşi se afla lângă generalul-spion în timpul măcelului de la MApN, Iliescu n-a mişcat un deget pentru a-l opri, iar ulterior nu i-a reproşat nimic. Ba mai mult, a acceptat profanarea sălbatică a celor opt „uslaşi”, timp de trei zile, în faţa ministerului, iar pe Militaru l-a susţinut necondiţionat.

După decembrie 1989, Ion Iliescu a condus România timp de aproape şapte ani neîntrerupt, până în toamna lui ’96. Ca preşedinte nu a mişcat un deget pentru anchetarea crimelor de la Revoluţie. Ba dimpotrivă, a făcut tot posibilul să le bage sub preş. Dacă era atât de oripilat de „teroriştii lui Ceauşescu”, de ce nu i-a pedepsit după ce a preluat puterea? De ce n-a făcut puşcărie niciunul dintre cei care au tras în oameni după fuga lui Ceauşescu?

Răspunsul se află tot la Iliescu: în puţinele cazuri în care Justiţia s-a mişcat, pronunţând condamnări pentru crimele din decembrie, „emanatul Revoluţiei” i-a graţiat! Şi-a folosit această prerogativă prezidenţială pentru a-i salva pe călăi de puşcărie, invocând motive dintre cele mai penibile: motive medicale, nevoia de reintegrare socială etc. Printre graţiaţii lui Iliescu s-au numărat şi trei dintre autorii măcelului de la Otopeni.

Alţi oameni cu rol nefast la Revoluţie, gen contraamiralul Emil „Cico” Dumitrescu, au devenit ulterior consilieri la Cotroceni sau au fost plasaţi în structurile statului şi pe la ambasadele din străinătate. Colaborarea cu sovieticii a fost un atu pentru cei aleşi.

Impostorii: revoluţionarii fără Revoluţie

De-a lungul anilor, Ion Iliescu s-a prezentat drept „emanat al Revoluţiei”. O minciună cât casa, dat fiind că Iliescu a intrat în scenă în după-amiaza de 22 decembrie 1989, după fuga lui Ceauşescu. Revoluţie a fost ce s-a întâmplat pe timpul domniei lui Ceauşescu, adică până vineri, 22 decembrie, ora 12.09, când elicopterul dictatorului s-a ridicat de pe sediul CC al PCR. Eventual, până la ora 13.00, când TVR a început să emită în varianta „liberă” şi toată lumea a aflat că s-a terminat cu Ceauşescu.

Din acel moment a mai fost Revoluţie doar pentru naivii din stradă. Aceştia chiar credeau că se luptă cu teroriştii „odiosului” şi ai „sinistrei”. Ion Iliescu, Nicolae Militaru, Silviu Brucan, Virgil Măgureanu, Gelu Voican Voiculescu şi ceilalţi ştiau însă foarte bine că nu au cu cine să se lupte. Decât, eventual, cu fantomele inventate de ei pentru a se cocoţa la putere, regizându-şi propria Revoluţie.

Noi, românii, am fost foarte buni, atunci, pentru a fi transformaţi în carne de tun. Poate că pe asta se baza Silviu Brucan când ne numea „stupid people”!

Victimele Revoluţiei

După fuga lui Ceauşescu Total

Morţi 1.116
Răniţi 4.089
Autor Grigore Cartianu – Adevarul ro

Victor Atanasie Stănculescu: „L-am ridicat în aer pe Ceauşescu ca să-i iau puterea“ „Să trăiţi, tovarăşe comandant suprem!”

Cum v-aţi asigurat că Ceauşescu, o dată scos din CC, este îndepărtat de putere?

Stănculescu: Acolo am avut un moment mare. Am fost eu „în aer”, de data asta. Dacă-i spune lui Maluţan să plece spre Bulgaria, să iasă, că era frontiera cea mai apropiată? Şi de acolo să schimbe? N-am ştiut etapa Snagov. Maluţan i-a raportat generalului Rus şi generalul Rus mi-a raportat mie telefonic că a aterizat la Snagov. Am fost foarte nelămurit – ce se întâmplă la Snagov? Nu era nimic organizat în zonă, paza era subţire. A fost un moment de cumpănă. Eram puţin dezorientat şi eu. I-am spus lui Rus să-i spună lui Maluţan, dacă decolează din nou, să spună ce spune Ceauşescu. Maluţan a raportat tot timpul.

Tovarăşul a vorbit cu primii-secretari de la judeţe şi i-a spus clar lui Maluţan: „Târgovişte! Oţelarii ne vor apăra”. Atunci m-am liniştit. Ordinul al doilea l-a dat Rus, nu-mi aparţine mie: „Nu mai zboară nimeni în spaţiul aerian românesc!”. Iar lui Maluţan: „Găseşte o soluţie ca să aterizezi, motivează ceva!”. Maluţan a aterizat aproape de Boteni, lângă şosea.

De ce nu i-aţi ordonat colonelului Suciu, comandantul de la Boteni, să-i ia acolo? Puteau fi în cazarmă la unu şi ceva, cu cinci ore mai devreme decât la Târgovişte.

Stănculescu: Nu ştiam dacă va reuşi Suciu să răspundă la ordin. Dacă e o problemă nepregătită, nu ai elemente… Nu ştiam: va răspunde, nu va răspunde…

După CC aţi plecat la MApN?

Stănculescu: Am fost la sediul vechi al ministerului. Acolo nu aveam maşină, dar a venit un locotenent-colonel cu maşina lui şi am plecat la minister, în Drumul Taberei.

Cum aţi ieşit din sediul CC?

Stănculescu: Pe uşa principală. Am deschis-o şi le-am spus oamenilor din piaţă: „Puteţi să intraţi”.
La ce oră aţi ajuns la sediul MApN?

Stănculescu: Pe la 1.05. L-am întrebat din nou pe Rus care e situaţia în spaţiul aerian, mi-a confirmat din nou că i-a dat ordin lui Maluţan să găsească o soluţie ca să nu intre să aterizeze în Combinatul de Oţeluri Speciale de la Târgovişte. S-a dat drumul la Televiziune. Atunci l-am chemat pe ministrul Telecomunicaţiilor, Pintilie, care era fost general de la Direcţia a V-a. Am avut două treburi cu el. Prima – să taie legăturile de la Securitate, că de-aia a fost Securitatea supărată pe mine.
I-am spus: „Taie legăturile de la Securitate! Şi spune-mi de unde se poate opri Televiziunea!” – care începuse.
Vă raportez într-o jumătate de oră”. A plecat, s-a întors, am tăiat legăturile pe la ora 1.20. „Televiziunea se poate decupla de la Palatul Telefoanelor, ultimul etaj”. „Bine, lasă atunci Televiziunea să meargă”.
Între timp mă ocupam să pregătesc ordinul pe care trebuia să-l semnez, cu unităţile. Am avut discuţia în contradictoriu cu Ilie Ceauşescu şi l-am convins să se retragă din biroul ministrului de acolo, să se ducă la el în birou. Am chemat ofiţerul operativ pe minister şi i-am spus: „Bagă-l pe tovarăşul Ilie Ceauşescu în biroul tău de serviciu şi încuie-l acolo!”. Încă nu ajunsese Petre Roman.

Din minister, generalul Ilie Ceauşescu discută la telefon cu fratele său Nicolae, care ajunsese la Snagov. Este ultima încercare a lui Ilie Ceauşescu de a-l convinge să pună un guvern prosovietic, cu Ion Iliescu în frunte.N-a spus în prezenţa mea. Discuta cu ataşatul militar sovietic, la minister, când a sunat Ceauşescu de la Snagov.

Când aţi ajuns la minister, nu era vreo maşină a Ambasadei sovietice pe acolo?

Stănculescu: Nu era nicio maşină. Eu n-am văzut-o.

De ce voiaţi să închideţi Televiziunea? Nu vă ajuta în acţiunea de rupere a lui Ceauşescu de Armată?

Stănculescu: Începuseră primele zvonuri. 20 de minute m-a şi agasat. Nu intrase încă în emisie… După aia a intrat Studioul 4. Atunci au început să apară cu bileţele. Pentru asta am vrut s-o tai. După aia am zis „lasă, mai bine să audă lumea”.

„Ce caută Militaru să dea ordine?”

Ce aţi simţit când aţi văzut că, la 14.45, pe televizor apare Lupoi şi spune că noul ministru al Apărării e generalul Militaru?

Stănculescu: Înainte de asta a fost Militaru, care a spus: „Mă adresez Armatei, încetaţi cu teroarea, nu mai trageţi!”. Când totul era deja închis, era către ora 2.30. Deci, un apel către Armată, care deja primise ordine clare. A fost prima încercare a lui Militaru de a reintra în cărţi.

Îl vedeaţi pentru prima oară în ziua respectivă?

Stănculescu: Atunci l-am văzut, da. Când mi-a dat telefon Sergiu Nicolaescu, i-am şi spus: „Ce caută Militaru să dea ordine, să anunţe Armata să se retragă în cazărmi? Asta e misiune militară, el e scos din Armată, nu-l recunoaşte nimeni”.

Apăruse căpitanul Lupoi…

Stănculescu: Eu, pe Lupoi, pe Cico Dumitrescu, pe alţii am vrut să-i arestez. Amândoi erau civili, deci nu făceau parte din organizarea ministerului. Am considerat că sunt nişte oameni care n-or să ne ajute să finalizăm mai departe ceea ce aşteptam. Trebuia să văd cine apare şi cine mişcă şi în favoarea cui mişcă.

Citate importante:
Dan Voinea: Dosarele Revoluţiei nu au fost finalizate pentru că nu a existat voinţă politică.
„Nu au fost finalizate aceste dosare pentru că a fost o imixtiune foarte puternică a factorului politic, care s-a manifestat permanent în cei 20 de ani, care au trecut din decembrie 1989 până în prezent. Mă refer la faptul că în timpul mandatului de preşedinte al domnului Iliescu asemenea cercetări nu s-au făcut, pentru că în decembrie 1989, cei care au preluat puterea făceau parte din fosta administraţie comunistă a lui Ceauşescu şi nu aveau interes ca cei care au făcut represiunea să suporte şi pedepsele pentru ceea ce au făcut. Presiunea politică s-a manifestat tot timpul prin numirea şefilor unor instituţii din Justiţie, cum ar fi Ministerul Justiţiei şi Parchetul General, prin numirea celor care gestionau aceste cauze”, explică Dan Voinea
 

Dan Voinea: „Nu regret participarea la procesul soţilor Ceauşescu, deoarece cu mine şi cu judecătorul nu a discutat nimeni că soţii Ceauşescu vor fi executaţi după proces, noi am mers acolo să începem procesul, de aia s-a întocmit şi un rechizitoriu, deşi nu aveam noi un dosar întocmit după toate regulile procedurale”.
––––––

25 decembrie 1989, ora 13.20. După ce au trecut prin vizita medicală – efectuată în biroul comandantului UM 01417 Târgovişte, colonelul Andrei Kemenici -, soţii Ceauşescu au fost duşi în sala de judecată. Sala era situată la şapte-opt metri distanţă, chiar în dreptul intrării principale în Comandament.
 

Andrei Kemenici: „În timpul procesului, m-a chemat la telefon de trei ori generalul Militaru (cu care Stănculescu vorbise din primul moment al intrării în Comandament, înainte de a începe pregătirea procesului).

De fiecare dată, generalul Militaru avea acelaşi mesaj: «Nu e gata? Nu s-a terminat? Spune-le, dom’le, să se grăbească! Să încheie odată cu toate!». De fiecare dată prin acelaşi curier, colonelul Ştefan, îl înştiinţam pe generalul Stănculescu, dar o singură dată mi s-a transmis: «Nu se poate mai repede»

–

–––
Cei doi judecători (coloneii Gică Popa şi Ion Nistor), cei trei asesori populari (căpitanul Corneliu Sorescu, locotenentul-major Daniel Candrea şi locotenentul Ion Zamfir) şi grefierul (plutonierul-major Jan Tănase) se retrag în săliţa alăturată, pentru deliberare.

 

Nicolae Ceauşescu „deschide” discuţia referindu-se la condamnarea sa în procesul de la Braşov, din 1936, pe când avea 18 ani.

Nicolae Ceauşescu: …Şi l-am recunoscut, pentru că era un tribunal legal constituit, este scris şi acuma ce am spus… nu am fost cât de cât onest şi apărând burghezia.

Nicolae Ceauşescu: Calitatea de preşedinte nu o poate lua decât Marea Adunare Naţională, de aceea există calitatea.

Există calitatea pentru că un grup contrarevoluţionar care se instituie, se declară Comitet de Salvare Naţională, care e comitet de trădare naţională, a independenţei ţării, nu el poate hotărî. Discutăm ca cetăţeni.

Nicolae Ceauşescu: Puteam fi împuşcaţi fără mascarada asta! Nu, nu odată!

Nicolae Ceauşescu: Nu noi l-am adunat! Nu, n-am fugit, şi acei care au trădat… inclusiv unul, prezent aici, a chemat elicopterele, le-a dat ordin…
(Nicolae Ceauşescu arată cu degetul spre generalul Stănculescu, aflat în sală, la doi metri în stânga lui.)

Nicolae Ceauşescu: Cine a dat lovitura de stat poate să împuşte pe oricine!

Tribunalul se retrage.

Nicolae Ceauşescu: România va trăi în veci de veci! Toţi trădătorii, oricâţi vor fi… Va trăi România şi poporul român liber, nu cu trădătorii!
Nicolae Ceauşescu: Ce nedreptate s-a făcut! (Recitând) „Murim mai bine-n luptă cu gloria deplină, decât să fim sclavi încă pe vechiu’ nost’ pământ…” Ce nedreptate! Toate ne-au spus pe lumea asta, dar nimic de trădători!

Nicolae Ceauşescu: Şi i-am avut lângă noi, da! Ce nedreptate au făcut!… Toate măsurile sunt împotriva noastră, nu vezi?

Elena Ceauşescu: Ăia sunt ai Securităţii, nu sunt ai noştri. Noi suntem aicea aşa, mai avem noi puterea?! Voi o aveţi. Întrebaţi-i pe cei care au puterea!

Soţii Ceauşescu sunt scoşi din sala de judecată şi duşi, de către paraşutişti, către zidul execuţiei. Pe camera video se mai aud doar văicărelile lor.
–––––––––
Ca mulţi alţi romani, Valentin Ceauşescu crede că un grup de comunuişti care se opuneau tatălui său sau doreau să obţină caştiguri personale au conspirat pentru a lua puterea sub acoperirea protestelor, folosind unităţi ale armatei pentru a semăna haos in ţară, inante de a se prezenta drept „Frontul salvării naţionale”. Membri ai FSN şi aliaţii lor au blocat in repetate randuri eforturile de a se afla ce s-a intimplat cu adevărat in 1989.

––––––-
25 decembrie 1989, ora 14.40. Tribunalul Militar Extraordinar tocmai a pronunţat sentinţa: Ceauşescu Nicolae şi Ceauşescu Elena vor fi executaţi. Misiunea de suprimare le-a fost încredinţată, de generalul Victor Atanasie Stănculescu, la trei dintre cei opt paraşutişti aduşi de la Boteni.
Plutonierul Dorin Cârlan: „În acest răstimp a ieşit din sala completului unul dintre avocaţi. Şi-a aprins o ţigară Kent. Apoi îşi face cruce şi zice: «Să mă ierte Dumnezeu că n-am putut să-i apăr!…

Căpitanul Ionel Boeru (31 de ani), plutonierul Dorin Cârlan (27 de ani) şi sergentul-major Octavian Gheorghiu (25 de ani) i-au dus pe inculpaţi spre locul execuţiei. La zidul Corpului de Gardă, loc stabilit de generalul Stănculescu şi de comandantul UM 01417, colonelul Andrei Kemenici, înainte de începerea procesului

După ieşirea din sală a completului de judecată, paraşutiştii aveau oarecari reţineri. Lucrurile au fost tranşate scurt de Victor Atanasie Stănculescu. Plutonierul Dorin Cârlan nu va uita niciodată ordinul dat direct de general.

„Completul deliberase. Ceauşeştii stăteau acolo, era o discuţie mai liberă. Ei totuşi se lamentau, nu voiau să creadă că au primit această condamnare. A venit maiorul Mugurel Florescu şi i-a întrebat dacă au ceva conturi prin străinătate. Atunci, domnul general Stănculescu a luat o magistrală poziţie de drepţi şi, cu glas baritonal, cu o comandă impetuoasă, de general al Armatei Române, a spus: «Vă ordon, luaţi-i, legaţi-i şi la zid cu ei!»”. Ordinul a fost dat de faţă cu condamnaţii, de la trei-patru metri distanţă de ei!

Marcat de pregătirile pentru execuţie, comandantul UM 01417, colonelul Andrei Kemenici, „gazda” Ceauşeştilor din ultimele trei zile, a încercat să evite contactul vizual cu cei doi dictatori. El a descris scena în cartea lui Viorel Domenico, „Ceauşescu la Târgovişte”.
Andrei Kemenici (pe atunci colonel, acum general în rezervă) îşi aminteşte şi secvenţa în care Ceauşescu a dat cu ochii de generalul Stănculescu, în drum spre zidul execuţiei. „La ieşirea din Comandament, Nicolae Ceauşescu era în faţă, flancat de doi paraşutişti, iar în spate, la circa un metru, tot la fel era condusă spre zid Elena Ceauşescu.

Când a dat cu ochii de Stănculescu, aflat afară, lângă scări, ea a întrebat într-un fel ambiguu, viclean: «Nicule, în România se împuşcă oameni?». Eu eram lângă general, iar întrebarea fusese pusă atât de provocator, încât mă aşteptam ca acesta să răspundă. Dar a intervenit Nicolae Ceauşescu, care, săgetându-l cu privirea pe generalul Stănculescu, a răspuns: «Încă o trădare naţională

Plutonierul Dorin Cârlan: „Mă aflam la un metru în spatele lui Ceauşescu. Când a văzut că mergem spre zid, şi-a dat seama că nu mai are nicio şansă. A realizat că, de fapt, nu a fost un circ sau o comedie, şi că de aici începe altceva. S-a uitat aşa, spre mine, spre noi… şi am rămas cu imaginea aceea de… era ceva de genul „moartea căprioarei”. Apoi i-a dat o lacrimă, chiar mai multe, şi-a-nceput să spună: «Moarte trădătorilor!». Colegii l-au întors cu faţa înainte. Dar el a continuat să strige: «Moarte trădătorilor! Trăiască România, liberă şi independentă! Moartea mă va răzbuna!». Ceva de genul ăsta. Şi-a-nceput să cânte un fragment din Internaţionala: „Sculaţi, voi oropsiţi ai vieţii / Voi osândiţi la foame…” N-a mai apucat să zică «sus», că l-am trimis sus”.
Târgovişte, 25 decembrie 1989

Ora 13.00 – aterizarea celor două elicoptere în cazarma UM 01417 Târgovişte
Ora 13.10 – vizita medicală
Ora 13.20 – începe procesul
Ora 14.30 – se încheie procesul, urmează deliberarea
Ora 14.40 – este citită sentinţa
Ora 14.48 – Ceauşeştii sunt scoşi din sală
Ora 14.50 – Ceauşeştii sunt executaţi
Ora 15.00 – decolarea elicopterelor spre Bucureşti

Dan Voinea: „Însă acest proces nu era posibil să fie ţinut în condiţii normale pentru că însemna ca la acest proces să aducem acuze administraţiei comuniste şi crimelor lui Ceauşescu, de care nu se făcea vinovat numai Ceauşescu. (…)Acest proces a devenit o ţintă, pentru că criticând acest proces din punct de vedere procedural de fapt se compătimesc cele două personaje, Nicolae Ceauşescu şi Elena Ceauşescu, care sunt vinovate de regimul de tristă amintire de care ne-am despărţit în decembrie 1989″, explică fostul procuror militar.

Domnule general, se fac 20 de ani de la Revoluţie. Spuneţi că nu aţi dat ordine de reprimare la Timişoara. Dar cine le-a dat? Eraţi acolo, ştiţi ce s-a întâmplat.

Victor Atanasie Stănculescu: Da. Ştiu foarte bine chiar. Ordinul a avut o filieră de comandă clară. Ceauşescu i-a spus lui Milea şi l-a făcut cum l-a făcut. Milea l-a transmis lui Guşă. Şi Milea a făcut încă o greşeală. A trecut şi peste Guşă, peste Timişoara, şi l-a dat comandantului Armatei de la Craiova, generalul Roşu, şi chiar la comandanţi de mari unităţi din zonă – să facă defluiri, să facă mişcări de trupe, că ne‑am pomenit cu ele în mişcare, cu ordin de sus.

Când am scos din documentele strict secrete ale Armatei jurnalul de luptă, cu ordinea de bătaie şi pe ce linie s-au transmis ordinele, s-a dat lista. Şi acolo se vede, pe această listă: unul, doi, trei, patru, cinci generali, nouă-zece colonei şi locotenent-colonei, până jos, la comandanţii de batalioane… Stănculescu nu apare deloc pe listele astea. Nu am dat!

Ce a fost cu comisia din 1990, de la Guvern?

A fost o cercetare chiar în primele zile ale lui ianuarie. Petre Roman a făcut o hotărâre de guvern prin care a cerut o comisie care să cerceteze Timişoara. Stănculescu îl interesa, pentru că eram deja ministrul Economiei şi urma să fiu… Fusese scandalul de la Marele Stat Major, Militaru părea să vrea să aresteze Marele Stat Major, să-l dezarmeze. Fusese prima criză în Armată.

Urma să fiţi ministrul Apărării.

A venit comisia, a zis că n‑am fost amestecat, dar Parchetul a continuat cercetările.

Stănculescu priveşte fix în ochii reporterului. Caută, parcă, răspunsul la o întrebare: ăsta cu cine-o mai fi? Toată viaţa a avut de-a face cu oameni care „erau cu cineva”. Cu Ceauşescu sau… Cu Iliescu sau?… Cu sovieticii sau…?

„Dacă pleci, îţi dau cu vasul ăsta în cap!”

Să ne întoarcem la Revoluţie. Piciorul în ghips, în dimineaţa de 22… Soţia v-a convins?

Tocmai venisem de la Timişoara, cu un avion militar. Am ajuns acasă pe la ora trei şi ceva. Pe drum m-au informat aghiotantul şi şoferul cu ce s-a întâmplat la Universitate, în noaptea respectivă. Soţia era şi ea speriată, panicată. A sunat ofiţerul de serviciu pe minister: „Tovarăşul ministru a zis să vă duceţi la dânsul”. „Unde e tovarăşul ministru?” „La Comitetul Central”. „Foarte bine. Deocamdată, eu nu mă duc la Comitetul Central, eu mă duc la minister. Dar o să mai întârzii”.

Ministru era Vasile Milea, care peste noapte făcuse măcel la Universitate…

Al doilea telefon a fost pe la cinci, al treilea pe la cinci şi-un sfert. Soţia, în panică: „Unde să te duci, vrei să te omoare şi pe tine? Decât să pleci, mai bine îţi dau cu vasul ăsta în cap!”. Aveam un vas mare de porţelan. I-am zis ce am făcut la Timişoara. Soţia mi-a zis: „Du-te la spital!”. Am căzut de acord. Am plecat la Spitalul Militar Central pe la ora cinci şi jumătate.

Cu ce maşină?

M-am dus cu maşina mea, cu şoferul de la minister. Am întrebat cine e de serviciu. „La Secţia Ortopedie e de gardă domnul general Niculescu”. Şi am intrat la el în cabinet. I-am spus ce s-a întâmplat la Timişoara şi că nu vreau să mă alătur grupului de la Comitetul Central.

„Găseşte o soluţie!”, i‑am zis, fără alte explicaţii. „Foarte simplu: vă pun piciorul în ghips”. Asta a durat vreo jumătate de oră, că el a mai ieşit din cabinet. Eu tot aşteptam. Pe la şase a apărut. A venit întâi cu un lighean mare şi apoi cu o tavă metalică în care erau feşe de ghips. „Domnule general, nu ştie nimeni că sunteţi aici, n-am spus nimănui. Eu, personal, o să vă pun piciorul în ghips”.

Stângul sau dreptul?

Stângul! Şi mi l-a pus de jos, din vârful degetelor, până sus, la jumătatea coapsei. Zic: „Şi dacă o să mă controleze, să mă întrebe cineva?” „Nu este nicio problemă, spuneţi că aveţi ceva la rotulă şi că v-am blocat piciorul pentru rotulă. Acolo nu se poate face niciun control, că sunt cartilagii, nu pot să se vadă”.

M-a pregătit din punctul de vedere al alibiului. Şi în timpul ăsta dă telefon Hârjeu (n. red. – secretarul de cabinet al lui Ceauşescu), care m-a căutat la minister şi aflase unde sunt – la spital, că le spusesem că mă duc la Spitalul Militar că nu mă simt bine. „Vă cheamă tovarăşul!”, zice. „Nu pot, dom’le, că sunt cu piciorul în ghips”. Şi am închis. Mai târziu, Hârjeu declară că i-a raportat lui Ceauşescu. Şi Ceauşescu a zis: „Să mi-l aduceţi oricum!”.

Întâlnirea cu Ceauşescu

Mai departe?

De la spital am plecat acasă, m-am aşezat în pat şi am aşteptat. Cu atâta ghips pe mine, piciorul era greu, nici nu se uscase complet. Am avut glezna şi călcâiul legate bine. Eu, după telefonul lui Hârjeu, aşteptam să fie ceva, nu ştiam ce raportează – mă lasă, nu mă lasă?! Milea n-a dat niciun telefon după mine.

Pe la ora 9.30-10.00 a venit o maşină de la Comitetul Central, o Dacie, cu doi de la SPP – pardon, de la Direcţia a V-a a Securităţii. Şi cu cineva de la cabinetul lui Ceauşescu. M-am trezit cu ei la poartă: „Tovarăşul vă cheamă. Mergeţi cu noi”. Mi-am chemat aghiotantul, locotenentul-major Trifan Matenciuc, şi cu el am plecat la CC. Am intrat pe intrarea C…

Intrarea laterală…

… Am urcat la etajul 1. M-am dus către cabinet. Acolo, în anticameră, probabil l-a anunţat cineva pe Ceauşescu. Au ieşit şi el, şi ea. Lângă mine, Matenciuc şi alţi civili. Nu mai ţin minte ce-am bâlbâit atunci – „Să trăiţi” probabil c-am zis. „Cine-i ăsta?”, a întrebat Ceauşescu. „Aghiotantul meu”. „Bine. Vezi că a dat ordin Milea să vină două… nişte unităţi în piaţă, să curăţăm piaţa, şi n‑au sosit. Du-te imediat şi…” Nu mai ţin minte exact… după 20 de ani au început să se stingă luminile în cabinetul meu din cap.

„Am înţeles”, am spus. Am plecat şi m‑am dus la al treilea, al patrulea birou de biroul lui Ceauşescu, pe acelaşi etaj, pe dreapta, unde era grupul de generali, cu Voinea (comandantul Armatei 1), Eftimescu (şeful Direcţiei Operaţii din Marele Stat Major)… Am întrebat ce unităţi sunt. „Cele două unităţi de pe Olteniţei, regimentul de tancuri şi regimentul mecanizat”. Am înţeles, am ieşit.

Cu ghipsul pe treptele Palatului, până la etajul 6

Generalul fără grad poartă haine elegante, de culoare maro. În piept, pe partea stângă, nu are decoraţii militare, ci o insignă pe care scrie cu litere mici: „Federaţia Română de Snooker”. „Sunt preşedinte de onoare”, precizează el. Semn că la snooker n-a fost degradat.

Cum aţi „executat” ordinul comandantului suprem?

Am acţionat pe dos. L-am oprit pe primul transmisionist pe care l-am întâlnit, s-a prezentat, l-am întrebat dacă are legătură cu cele două unităţi care afluiesc şi l-am întrebat care-i situaţia lor. A intrat într-o cameră şi a luat legătura prin staţie. După două minute a ieşit şi a zis că una e pe Viilor, alta e la Tineretului. Veneau spre Piaţa Palatului.

Am făcut legătura imediat cu Piaţa Tienanmen. Ştiam ce se petrecuse în China. Am spus: „Dă ordin imediat să se întoarcă în cazărmi şi, dacă e populaţie, să spună că «Armata e cu voi, staţi liniştiţi că nu se întâmplă nimic!»”. Era ora 10.20, cred. M-am întors şi am raportat că unităţile vin spre piaţă.

De ce l-aţi păcălit pe Ceauşescu?

Trebuia. Dacă spuneam că am dat înapoi, nu mai aveaţi ocazia să vorbiţi cu mine.

Ştiaţi că pleacă din sediul CC atât de repede? Dacă mai rămânea acolo, să zicem, încă o zi, vedea că l-aţi păcălit.

Mi-am dat seama că trebuia să-l scot din joc. I-am spus că a început presiunea în piaţă. „Cred că ar fi bine să ieşiţi din local…”. Erau deja în panică, cam cum i-aţi văzut la proces, în film. „Cum să ieşim?” „Chemăm elicopterul sus, pe terasă, vă suiţi şi plecaţi din clădire”. Voiam să le rup legătura cu pământul. Dacă-i ridicam în aer, le luam puterea.

De-aia i-aţi ridicat în aer…

Oricum puteam să-i scot. Prin subsol era un canal care ducea de la Comitetul Central spre Sala Palatului. Neagoe mi-a spus că i-a raportat că nu se poate pe acolo, că e canalul înfundat. Mai era şi o altă variantă, de care eu n-am ştiut, am aflat ulterior – se pregătise varianta ca Eftimescu să-i scoată cu un transportor. Dar eu întâmplător dădusem ordin să plece transportoarele din piaţă. Dacă a vrut Eftimescu să facă mişcarea, pe la 11 şi ceva, n-a mai avut ce să mişte. Eu nu m-am dus la generali să le spun: „Vedeţi, fraţilor, că o să plece şeful”. În perioada aia, niciun general n-a ieşit din cameră. N-au mişcat, efectiv.

I-aţi „paralizat” câteva ore atunci…

Se punea întrebarea dacă ăştia, care erau de două-trei zile acolo, nu vor accepta varianta şi vor spune „nu, noi îl apărăm pe Ceauşescu”. Eram unul contra zece, câţi erau acolo… A fost al doilea moment critic. L-am grăbit. Eu i-am dat ordin lui Rus, i‑am spus lui Neagoe să confirme. Că aşa era atunci, trebuia să cheme elicopter Ministerul Apărării şi să confirme Direcţia a V-a a Securităţii. S-a făcut comunicarea. Ei au ieşit, au stat în hol de pe la ora 12 fără zece, tot aşteptau, apoi au ieşit pe sală. Nu mai vine, nu mai vine…

„Să trăiţi, tovarăşe comandant suprem!”

Dar a venit.

Deodată au apărut Manea Mănescu şi Emil Bobu, că merg şi ei. Eu ştiam că vin două elicoptere. Am întrebat pe cei de sus, de la Statul Major al Aviaţiei, care era la etajul 6, dacă se poate ateriza pe acoperiş şi dacă nu sunt antene. Am aflat că nu poate ateriza decât unul, că au curăţat ei câteva antene mai mici, le‑au dat deoparte. Ei (n.red. – soţii Ceauşescu) s-au suit în lift şi s-au ridicat.

Vă amintiţi ultimul dialog pe care l-aţi avut cu Ceauşescu, înainte să plece spre elicopter?

Am fost despărţiţi. Am raportat că elicopterul a aterizat. „Vă raportez că elicopterul a aterizat, dar numai unul, pentru că al doilea nu mai încape pe terasă”. Atunci a zis: „Manea şi Bobu, mergeţi cu mine!”.

Nu a fost un „La revedere”, ceva?

„Să trăiţi, tovarăşe comandant suprem!” – atât. Simplu. Foarte milităros.

Stop! Trei zile mai târziu, acel „Să trăiţi, tovarăşe comandant suprem!” suna macabru. În cazarma de la Târgovişte, Ceauşescu nu mai era nici comandant suprem, nici nu prea mai avea cum să trăiască. Stănculescu avea grijă de asta.

Totuşi, aţi ajuns sus, la etajul 6.

Am plecat pe scări, să urc cinci etaje, aşa „şchiop” cum eram.

Cu ghipsul acela imens, de la şold la degetul mic…

Se urcă destul de bine dacă urci două trepte: pui pasul din dreapta cu două trepte sus şi pe urmă vii cu stângul alături, mergi destul de repede. Când am ajuns sus, altă nebunie – se blocase liftul şi ei erau în interior. Trânteau în uşă. Eu am încercat să trag de uşă. Nu se deschidea. În fine, s-a rezolvat din interior. Între timp, ăia pregătiseră masa la geam, că nu aveau scară să iasă pe terasă. Ei au trecut pe lîngă mine, au urcat în elicopter şi… gata.

Unde v-aţi luat la revedere de la ei?

De la lift, practic.

Asta cu „Victoraş, ai grijă de copii!” e o legendă?

Una dintre multele le­gende.

„Tovarăşul Milea mi-a luat pistolul şi… am auzit împuşcătura”

N-aţi ieşit pe terasă, măcar în uşă?

N-am ieşit deloc. Când am auzit că motorul se ambalează, atunci m-am dus către geam şi am văzut că se ridică. După ce a decolat elicopterul, i-am spus aghiotantului: „Ce facem cu pistoalele?”. Am căutat biroul unde erau Gărzile Patriotice şi am pus într-un sertar cele două pistoale, al aghiotantului şi al meu. Le-am lăsat acolo. În timpul ăsta, l-am văzut pe transmisionistul prin care se transmisese ordinul de întoarcere a celor două unităţi în cazarmă şi l-am întrebat: „Tufane, ce s-a întâmplat?„. Mi-a spus aşa: „A venit tovarăşul Milea când a ieşit de la Comitetul Central, eram pe sală şi mi-a luat pistolul. M-am ţinut de dânsul, am fost până sus, am stat la uşă acolo, până când… am auzit împuşcătura.

Probabil că s-a sinucis„. Pe urmă s-a schimbat varianta, că a fost omorât. Nu putea să fie omorât. Încăperea aia avea o singură intrare, pe unde n-a intrat nimeni peste el. Probabil că un om care a fost devotat comandantului suprem până în ultima clipă, când a fost făcut trădător, a cedat. Cum a cedat şi judecătorul Gică Popa după ce a dat sentinţa la Târgovişte.

Când aflaserăţi că a murit Milea?

În maşină, când au venit să mă ia de acasă.

Cine este responsabil pentru Masacrul de la Otopeni ? Ceausescu sau Ion Iliescu ? Video

Jurnalist BBC John Simpson .: … acelei lovituri de stat…
Ion Iliescu.: … acelei diversiuni teroriste. A fost o diversiune indreptata impotriva noastra, a celor care am organizat prima structura provizorie a noii puteri. Este vorba numai de…

Militaru, „Cico”, Brateş

Confuziile legate de cauzele tragediei de la Otopeni încep odată cu un comunicat extrem de succint, citit de către Teodor Brateş la Televiziunea Română. Se întâmpla în noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989, în jurul orei 3.00. „Se îndreaptă trei camioane de terorişti spre Otopeni”, se anunţa poporului la acel moment.

Întrebat în 1994 cine-i transmisese această ştire, Brateş a recunoscut că nu avea nicio metodă să probeze veridicitatea celor anunţate. Potrivit acestuia, anunţurile făcute la TVR era „triate” de către un grup de militari, aflaţi în acel moment în sediul Televiziunii Române. Dintre aceştia, Brateş amintea două nume: contraamiralul Emil „Cico” Dumitrescu şi generalul Nicolae Militaru, care tocmai fusese numit ministru al Apărării de către Ion Iliescu.

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Pe 23 decembrie 1989, în zori, 40 de militari şi 8 civili (potrivit unor martori oculari ar fi vorba de 35 de civili – n.r) au fost ciuruiţi de dispozitivele de apărare ale aeroportului, care i-au luat drept terorişti. Trei camioane pline cu militari ai unităţii din Câmpina au fost întâmpinate cu focuri de armă la Otopeni, la ora 6.30, deşi fuseseră chemate să întărească apărarea aerogării. Unul dintre cele mai revoltătoare şi sângeroase evenimente ale Revoluţiei din 1989 s-a petrecut în dimineaţa de 23 decembrie. Veţi putea citi mărturiile supravieţuitorilor şi veţi afla conţinutul ordinelor în urma cărora au murit zeci de oameni nevinovaţi.
Toate indiciile duc la vârful MApN, unde se afla generalul Nicolae Militaru, instalat de Ion Iliescu încă din după-amiaza de 22 decembrie.
Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.
În jurul orei 6.30, dispozitivele de apărare ale Aeroportului Otopeni au deschis focul asupra militarilor de la UM 0865 Câmpina, unitate aparţinând trupelor de Securitate.

Formată din soldaţi aflaţi în timpul stagiului militar, compania de la Câmpina fusese chemată chiar de generalul Iosif Rus, comandantul Aviaţiei Militare Române, să întărească paza aerogării. S-a declanşat un adevărat masacru, soldat cu 40 de victime în rândul militarilor şi cu încă 8 morţi civili, din autobuzul care transporta personalul aeroportului şi care a fost de asemenea ciuruit de gloanţe.

Toate datele conduc spre ideea de premeditare, chiar dacă eticheta oficială, lipită ulterior pe dosarul acestui caz, vorbeşte despre o regretabilă lipsă de comunicare, cu efecte dezastruoase.

În realitate, incidentele de la Otopeni se încadrează în sfera diversiunilor puse la cale de noua putere în acele zile ale lui decembrie 1989. Carnajul de la aeroport, care a precedat asasinarea trupelor USLA chemate să apere sediul MApN în seara aceleiaşi zile de 23 decembrie, a avut menirea de a crea impresia că aşa-zişii terorişti chiar au existat.

Recunoscuţi la punctele de control

După ce fusese chemat la Bucureşti încă din ziua de 21 decembrie, un detaşament de 220 de oameni de la UM 0865 din Câmpina se afla în noaptea dintre 22 şi 23 decembrie în cazarma Comandamentului Trupelor de Securitate de la Băneasa.

Un număr de 82 dintre ei s-au urcat în trei camioane şi au plecat în jurul orei 5 dimineaţa spre Aeroportul Otopeni, din ordinul generalului Grigorie Ghiţă, comandantul Trupelor de Securitate (actualii jandarmi), pentru a întări dispozitivul de apărare din acel loc.

„Am fost în biroul generalului Ghiţă. Acolo ni s-a explicat că trebuie să mergem la Otopeni, pentru că cei de acolo au cerut întăriri. Ni s-a spus că vom fi aşteptaţi la intrarea în aerogară de către maiorul Buzescu”, îşi aminteşte căpitanul Aron Bugoiu în cartea „Vin florile. Seceraţi-le!”, a lui Emanoil Toma.

În drum spre Otopeni, traseul celor trei camioane a fost îngreunat de mai multe filtre, dar toate le-au recunoscut misiunea şi au trecut cu bine mai departe. Au ajuns în zona aeroportului la ora 6.20, fiind opriţi la primul punct de control, chiar la ieşirea de pe DN 1, Bucureşti – Ploieşti.

Au fost recunoscuţi şi li s-a permis să treacă mai departe. Camioanele au intrat pe strada care duce spre aeroportul civil şi au ajuns la al doilea punct de control. Misiunea companiei de la Câmpina a fost confirmată şi de această dată şi, mai mult de atât, locotenentul-major Constantin Ionescu a urcat în primul camion pe post de însoţitor, pentru a conduce coloana acolo unde era aşteptată!

Foc încrucişat, din trei direcţii

Camioanele au plecat mai departe, dar, după ce au parcurs câteva sute de metri, s-a auzit o rafală de foc automat. Acest semnal a fost urmat de dezlănţuirea unui adevărat infern.

Asupra celor trei camioane s-a tras în plin din mai multe direcţii: de pe estacada aeroportului (lanţ de trăgători din UM 01874, aflaţi sub comanda locotenentului-major Lucian Pascu), de pe clădirea Departamentului Aviaţiei Civile (cadre şi militari în termen aparţinând UM 01925 şi UM 02802) şi de la sol, din faţa aerogării (dispozitiv aflat sub comanda locotenentului-major Ionel Zorilă şi format din militari ai UM 01874 şi din gărzi patriotice de la Fabrica de vată Buftea).

Convoiul este lovit în plin de gloanţe. 22 de militari din cele trei camioane sunt omorâţi pe loc, iar alţi 6 sunt răniţi grav. Ceilalţi încearcă să-şi revină din şoc şi prima reacţie pe care o au este aceea de a coborî din maşini. Câţiva dintre ei se adăpostesc în spatele camioanelor, alţii se târăsc înspre liziera din dreapta şoselei.

„Acest foc desfăşurat sub un vacarm năucitor, care dădea impresia că eşti atacat din toate părţile, a durat circa zece minute. S-au mai făcut mici pauze. Se auzeau la un moment dat strigăte: «Nu mai trageţi, ne predăm, nu mai trageţi!». Am crezut că se vor opri, dar nu a fost aşa. Au reluat focul pentru că nu toţi auzeau aceste strigăte.

Dacă se opreau cei de la estacadă, trăgeau cei de pe Departamentul Aviaţiei şi atunci trăgeau şi ceilalţi, şi tot aşa”, rememorează căpitanul Aron Bugoiu, care s-a aflat în cabina celui de-al treilea camion şi a reuşit să supravieţuiască.

Cei cinci litri de sânge ai soldatului Vasile Buta

Dincolo de nonşalanţa cu care dispozitivele de apărare au deschis focul asupra militarilor veniţi de la Câmpina, carnajul de la Otopeni şochează şi prin episoadele ulterioare.

„Pe noi ne-au băgat în aeroport ca prizonieri, iar victimele şi o parte din cei răniţi au rămas întinşi pe asfalt, nu i-au băgat nicio clipă în seamă. Un coleg de-al nostru, Buta Vasile, a fost rănit la picioare şi l-au lăsat acolo până i s-a scurs tot sângele şi a murit. Nouă nu ne-au dat voie să mergem să-l ajutăm.

L-au lăsat acolo, să moară ca un câine. Omul ăla putea să trăiască, dacă l-ar fi ajutat cineva. Poate rămânea fără un picior sau fără amândouă, dar trăia!”, rememorează cu indignare Paul Buştiuc, supravieţuitor de la Otopeni.

Au vrut să ascundă urmele crimelor

Cadavrele au fost luate de pe şosea abia a doua zi, pe 24 decembrie.
„Au fost strânşi şi au fost puşi pe nişte foi de cort într-o maşină şi au plecat cu ei. Eram ferm convins că au fost duşi la morgă. Ulterior am aflat că au fost duşi, de fapt, în spatele aeroportului, la aerogara de mărfuri, şi lăsaţi acolo într-un autolift.

Cred că pur şi simplu s-au blocat şi, când şi-au dat seama de dimensiunea dezastrului, n-au ştiut cum să mai iasă din această situaţie. Probabil că au vrut să-i ascundă, nu ştiu”, a declarat căpitanul Aron Bugoiu.

Omorâţi ca la plutonul de execuţie

În vacarmul creat de rafalele pistoalelor-mitralieră şi de strigătele de disperare ale militarilor de la unitatea din Câmpina, apare ca din senin un autobuz plin cu civili.

De fapt, era un autobuz al aeroportului, care aducea din oraş angajaţii pentru tura de la ora 7.00. Un detaliu care face şi mai nejustificată primirea convoiului de la Câmpina cu foc deschis: circulaţia în şi dinspre aeroport nu era închisă în acea dimineaţă. Spre aerogară circulau inclusiv taxiuri!

Dispozitivele de apărare deschid focul şi asupra autobuzului cu civili, care ajunsese în dreptul celor trei camioane. Opt persoane sunt ucise pe loc, însă, spre norocul celor aflaţi în maşină, şoferul nu se află printre victime. Acesta reuşeşte să meargă cu spatele şi să scoată autobuzul din acea zonă.

O dimineaţă în care nimic n-a fost raţional

Militarii de la unitatea din Câmpina rămân în bătaia focului şi, după câteva minute de la episodul cu autobuzul, se aud voci care îi somează să se îndrepte spre clădirea aeroportului cu mâinile sus. Convinşi că nimeni nu poate trece peste legea nescrisă conform căreia nu se trage asupra unui soldat care are mâinile ridicate, câmpinenii se ridică şi înaintează spre aeroport.

Comportamentul mai mult decât bizar al celor din dispozitivele de apărare atinge însă absurdul maxim. Deşi aceştia puteau vedea acum, fără niciun fel de problemă, că au în faţă militari în termen şi nicidecum terorişti veniţi să cucerească aeroportul, focul este deschis din nou!

Se trage în plin asupra câmpinenilor, care sunt împuşcaţi ca la plutonul de execuţie. Încă 18 militari sunt omorâţi, iar 11 sunt răniţi. Ceilalţi se trântesc la pământ şi reuşesc să scape. Câţiva dintre ei izbutesc să fugă spre lizieră şi apoi prin pădure, iar unii dintre răniţii întinşi pe asfalt sunt luaţi de un taximetrist şi transportaţi la spital.

„Acel om, care conducea un taxi tip furgonetă, mi-a salvat viaţa. El m-a luat de acolo, după ce s-a oprit focul, şi m-a dus la spital la Baloteşti”, povesteşte Ionel Dumitru, unul dintre supravieţuitorii masacrului de la Otopeni.

„Sunteţi terorişti! Îl apăraţi pe Ceauşescu!”

Dintre cei care au scăpat nevătămaţi, 22 de oameni au fost luaţi prizonieri de către cei din dispozitivul de apărare şi duşi în aeroport. Au fost bătuţi şi insultaţi, deşi s-au legitimat şi le-au arătat celorlalţi că sunt militari ca şi ei.

„«Sunteţi terorişti! Îl apăraţi pe Ceauşescu! Aţi venit să ne omorâţi», aşa ne strigau”, mărturiseşte Aron Bugoiu. După câteva ore, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, supravieţuitorii contingentului venit de la Câmpina au fost introduşi în dispozitivul de apărare al aeroportului, printre cei care îi luaseră la ţintă cu puţin timp înainte!

„Am rămas în aeroport până pe 30 decembrie, nemâncaţi, ca vai de noi. La un moment dat ne-au trimis pe pistă, să păzim «Boeing-ul» lui Ceauşescu. Tocmai pe noi, pe care ne luaseră drept terorişti şi spuneau că vrem să-l ajutăm pe dictator să fugă din ţară”, povesteşte Paul Buştiuc, un alt supravieţuitor al carnajului de la aeroport.
Ordin de la ministrul Apărării

După câteva ore de la arestare, cei de la UM 01719 (sotii Ceausescu) Deva le comunică reprezentanţilor Frontului Salvării Naţionale că nu-i mai pot ţine pe cei doi în unitate. Răspunsul din Bucureşti, dat sub forma unui ordin, este emis de către generalul Ion Hortopan, şeful Comandamentului de Infanterie şi Tancuri.

Concret, acesta prevedea două aspecte: generalii Nuţă şi Mihalea să fie duşi la Sibiu, iar transportul să fie efectuat cu un elicopter care urma să vină din acelaşi oraş. Mesajul îi este transmis lui Iosif Rus, comandantul Aviaţiei Militare.

În ianuarie 1994, când a fost audiat de Comisia Senatorială pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989, generalul Rus a făcut o declaraţie şocantă. Ordinul preluării celor doi generali şi al transportării acestora cu un elicopter la Sibiu aparţinuse, de fapt, chiar ministrului Apărării din acel moment, generalul Nicolae Militaru!

Iată ce declara Iosif Rus: „Acest ordin l-am primit de la ministrul Apărării Naţionale de atunci, generalul Militaru, care se afla în biroul lui Milea. Am primit ordinul pe un semnal, prin generalul Hortopan, anume că trebuie să transport două persoane de la Deva la Alba Iulia. Am întrebat de ce trebuie să facem acest drum, că se poate lua o maşină, un TAB, că ceasul este târziu şi că trebuie oricum să primesc ordin de la ministru. (…) I-am spus să raporteze ministrului că nu pot executa misiunea. A închis telefonul şi a spus că revine. A revenit şi m-a întrebat ce variantă ar mai fi. I-am spus că la Sibiu e aeroport iluminat, dar că vreau să-l ascult pe ministrul Apărării la telefon. Şi, într-adevăr, ascultând timbrul vocii acestuia, care a întărit ordinul, am dat dispoziţie să decoleze elicopterul”.

La 24 ianuarie 1994, când generalul Iosif Rus a făcut această dezvăluire zguduitoare, generalul Nicolae Militaru era în viaţă (avea să moară după aproape trei ani, la 27 decembrie 1996).

Legaţi cu o sfoară

Confuzia şi caracterul ilogic al faptelor ce planează în jurul generalului Iosif Rus continuă. Acestuia i se mai transmite că „trebuie să limităm numărul persoanelor care cunosc acest zbor”.

În plus, Rus ordonă ca zborul „să se execute în condiţii de siguranţă, cu luminile stinse, la 500 de metri înălţime”. Explicaţiile date de fostul comandant al Aviaţiei Militare cu privire la acest ordin ciudat au sunat astfel: „Eu am stabilit aşa, având în vedere că, în acea perioadă, se vorbea că sunt elicoptere inamice pe teritoriu şi se trăgea tot timpul”.

După ce decolează din Sibiu, aparatul de zbor ajunge la Deva la 19.35. La aterizare, pilotul le mărturiseşte celor prezenţi că, pe tot parcusul drumului de la Sibiu, a avut sentimentul straniu că ar fi fost urmărit.
În elicopter, generalii Constantin Nuţă şi Velicu Mihalea sunt aşezaţi pe banca din spate, fiind legaţi de scaune cu o sfoară, iar aparatul decolează. O singură persoană, numită de generalul Iosif Rus „un terţ”, avea legătură radio cu elicopterul.

„Eu nu puteam vorbi cu unitatea respectivă, am apelat la o terţă persoană. Mi s-a spus când a decolat şi aşteptam să ajungă într-un timp preconizat. Dând telefon la comandantul unităţii militare de unde fusese trimis elicopterul şi întrebând unde este, mi s-a spus că nu a venit, iar apoi am primit telefon cu ce s-a întâmplat”. Sub acest „ce s-a întâmplat” stă moartea celor aflaţi în elicopter.

„Ascultând timbrul vocii ministrului Apărării, am dat dispoziţie să decoleze elicopterul. ”
Iosif Rus
comandantul Aviaţiei Militare

Final de poveste: prăbuşirea din senin

Pilotul Nicolae Tudor, primul din stânga, alături de aparatul cu care s-a prăbuşit în 1989

Elicopterul care trebuia să-i ducă pe generalii Constantin Nuţă şi Velicu Mihalea la Sibiu a fost doborât, în jurul orei 20.00, la un kilometru de oraşul Alba Iulia, în direcţia nord-vest, în zona dealului Mamut. Nimeni nu a reuşit să explice până astăzi ce căuta aparatul de zbor în acea zonă, în condiţiile în care destinaţia ordonată era în cu totul altă direcţie.

O „ipoteză tehnică” a fost oferită, cu prilejul audierii, de acelaşi Iosif Rus, cel care a executat ordinele ministrului Apărării, Nicolae Militaru. Potrivit generalului Rus, în lipsa luminilor şi a ghidajului radio, „piloţii au folosit ca reper cursul apei de pe Valea Mureşului”. Cu alte cuvinte, s-au rătăcit.

Atenţie, vin teroriştii!

Şi mai ciudat însă, chiar înainte ca elicopterul să decoleze de la Deva spre Sibiu, la Alba Iulia este recepţionat un apel telefonic anonim, prin care se anunţă că depozitul de muniţie din zonă va fi atacat de terorişti. Era chiar zona pe deasupra căreia urma să zboare elicopterul. La faţa locului au fost trimise întăriri.

În jurul orei 20.00, pe 23 decembrie 1989, de la depozitul din apropierea oraşului Alba Iulia se anunţă că s-a prăbuşit un elicopter. Final perfect al acestei confuzii totale: prăbuşirea aparatului de zbor ar fi avut loc în condiţiile în care niciun militar de la sol nu ar fi deschis focul în direcţia sa.

Corpurile celor doi generali, precum şi ale celor trei însoţitori – locotenent-colonelul Nicolae Tudor, căpitanul Victor Matica şi maistrul militar Nicolae Galaftion -, au fost carbonizate. Nu a mai fost recuperată niciuna dintre probele care se presupune că ar fi fost în posesia generalilor Constantin Nuţă şi Velicu Mihalea.

„Eu nu puteam vorbi cu unitatea respectivă. Apoi am primit telefon cu ce s-a întâmplat. ”
Iosif Rus
comandantul Aviaţiei Militare

„Elicopterul a fost lovit de la sol!”

„Nici vorba de aşa ceva!”, exclamă, astăzi, Rodica Tudor, soţia locotenent-colonelului Nicolae Tudor, pilotul elicopterului prăbuşit pe 23 decembrie 1989. Pentru ea, explicaţia generalului Iosif Rus nu înseamnă nimic. „S-au rătăcit” nu există, în acest caz. De fiecare dată când reia propria poveste a morţii soţului, recompusă după ani de investigaţii proprii, femeia plânge şi îi blestemă pe cei pe care-i numeşte „călăii familiei”.

„Soţul meu cunoştea zona la perfecţie. La perfecţie, vă spun. Zburase pe acolo câţiva ani, când fusese angajat în agricultură. Chiar râdeam împreună pe tema asta: «Pot să zbor şi cu ochii închişi dacă mă trimiţi», îmi spunea”, povesteşte femeia.

După câţiva ani de discuţii cu prietenii şi cu colegii soţului, plus câteva drumuri la Alba Iulia, într-o încercare disperată de a găsi martorii acelui moment, femeia afirmă, sigură pe ea, că „a fost o crimă cu premeditare”. „Oamenii din zonă au văzut elicopterul zburând în flăcări. Fusese lovit, nici vorbă de defecţiune tehnică, iar soţul meu încerca să câştige timp. A încercat să golească rezervorul în aer, pentru ca elicopterul să nu explodeze la aterizare”, afirmă Rodica Tudor.

Explicaţia acesteia este confirmată şi de procurorul Dan Voinea, cel care s-a ocupat, într-o perioadă, de dosarul morţii generalilor Nuţă şi Mihalea. „Ipotezele defecţiunii tehnice sau erorii de pilotaj sunt bazaconii. Elicopterul a fost lovit de la sol! L-am şi găsit pe cel care a tras. Era un militar care ne-a declarat că i se dăduse ordin să tragă în «terorişti». Există declaraţia sa la dosar, dar nimeni nu a fost curios să o caute. În schimb, au închis cauza”, declară Dan Voinea.

Dispare Constantin Nuţă, dispar şi secretele

Odată cu moartea generalului Constantin Nuţă a dispărut şi o cantitate enormă de informaţii secrete. Considerat o adevărată bibliotecă ambulantă, Nuţă deţinea informaţii compromiţătoare despre majoritatea şefilor din Armată şi Miliţie.

Înainte de a fi adjunct al ministrului de Interne, Tudor Postelnicu, şi şef al Inspectoratului General al Miliţiei, generalul Nuţă fusese un militar cu experienţă şi şef al contrainformaţiilor militare. În această calitate a fost chiar unul dintre creatorii celebrului dosar „Corbii”, privind racolările la nivel înalt făcute de serviciile de spionaj sovietice.

Unul dintre subiecţii acestei anchete a fost chiar generalul Nicolae Militaru, demascat, în 1978, ca agent sub acoperire al GRU (serviciul secret al Armatei URSS) şi complotist împotriva lui Ceauşescu. În urma anchetei, Militaru a fost trecut în rezervă, iar exemplul său negativ a fost prezentat întregii Armate Române.

„Informatorul” Stănculescu

Legătura din Constantin Nuţă şi Nicolae Militaru a fost confirmată şi de către un personaj-cheie al Revoluţiei de la Timişoara, Radu Tinu, fost adjunct al şefului Securităţii Timiş. „Stănculescu a venit la noi, cam pe data de 20 decembrie, când voia să se sfătuiască cu generalul Nuţă cum să-i scape pe Dăscalescu şi pe Bobu, care fuseseră prinşi de mulţime la Prefectură.

Atât îl desconsidera Nuţă pe Stănculescu, încât nici măcar n-a trimis un general să-l conducă până la maşină. M-a chemat pe mine, care eram maior. Am zis şi eu, acolo: «Bine că a ajuns un maior să conducă un general». Nuţă, care tocmai ieşea de la toaletă şi îşi trăgea cureaua, zice: «Dă-l dracului pe Stănculescu, că a fost informatorul meu în «Corbii», dă-l încolo!»”, declara Radu Tinu într-un interviu pentru „Jurnalul Naţional”, în 2004.

Doborât de o rafală cu arme de calibrul 7,62

Dosarul morţii generalilor Nuţă şi Mihalea a fost redeschis, în ianuarie 2007, de către procurorii militari, după ce, printr-o decizie din 1995, cauza fusese închisă, cu ştampilă de „autor necunoscut”.

Motivul invocat atunci de anchetatori: mărturiile celor din dosar ar putea fi afectate de subiectivism. Între timp, pe parcursul cercetărilor efectuate într-un alt dosar al Revoluţiei române din 1989, procurorii militari au aflat noi informaţii. Acestea ar conduce la concluzia că doborârea elicopterului IAR 330, în care se aflau cei doi generali de Miliţie, s-ar putea datora acţiunii sau inacţiunii unor generali aflaţi la conducerea MApN şi a Comandamentului Aviaţiei şi Apărării Antiaeriene.

Ipoteza că aparatul de zbor s-ar fi prăbuşit fără vreun atac de la sol – încercându-se inducerea, în permanenţă, a ideii unui accident sau a unei erori de pilotaj – a fost spulberată de o probă capitală. Expertizele tehnice, efectuate încă din 1994, atestă că elicopterul în care au murit cele cinci persoane a fost doborât de rafalele unei arme de calibrul 7,62.

Sursa Adevarul

Generalul Stănculescu: “La 13:30 am hotărât răsturnarea lui Ceauşescu de la putere”

Scriitorul Alex Mihai Stoenescu a adunat într-un volum, care tocmai a fost lansat, convorbirile pe care le-a avut despre evenimentele din Decembrie 1989 cu generalul Victor Stănculescu.

Cartea „În sfârşit adevărul…”, apărută la Editura RAO, aduce în prim-plan, pentru prima dată, teme precum colaborarea dintre generalul Stănculescu şi serviciile secrete occidentale şi maghiare, dar şi contextul loviturii de stat pe care cel care a preluat portofoliul ministrului Apărării în ziua de 22 decembrie 1989, după moartea generalului Vasile Milea, a dat-o.

● Răzvan Belciuganu

MESAJUL KGB, PRIMIT LA BALATON
„(…) Era mai întâi întâlnirea cu omologul meu ungar de la Direcţia de Înzestrare (n.a. – generalul Victor Stănculescu şi-a petrecut vacanţa din vara lui 1989 la Balaton, în Ungaria). El a venit apoi cu Karpati, care era atunci şef al MSt-M ungar. (…)

AMS: Karpati a venit atunci la dvs. însoţit de un colonel sovietic, şeful KGB pe zona de Est.

VAS: Chestia asta am aflat-o ulterior, că răspundea de toată zona de Est. A mai venit atunci şi şeful Direcţiei de construcţii a lor, care, săracu’, a şi murit înecat în mare după scurt timp. Şeful acela de la KGB ocupa o zonă mai mare, nu putea să fie numai al Ungariei, era prea puţin pentru importanţa pe care o avea. Cred că acoperea zona Cehoslovacia, Ungaria, Iugoslavia şi probabil şi pe noi. (…)

AMS: Aducea vorba despre Ceauşescu?

VAS: (…) S-a discutat altceva: Ce facem, că soarta comunismului este pecetluită! Şi dădea exemplul lor că, încă din 1954, au încercat reforma, dar noi am stat deoparte, că atunci când a fost presiunea pe Cehoslovacia iar am stat deoparte, că românii au o tradiţie în a nu accepta sistemul sovietic ca atare, să ne comande, şi prin urmare va fi greu să pătrundă în România ideile lui Gorbaciov. El era preocupat de faptul că liberalizarea gorbaciovistă va fi respinsă de români, pentru că ei resping tot ce vine de la Moscova, din principiu. Or, acum era altceva, era adevărata reformă a sistemului. Cam asta a fost tema.

El părea să spună că regimul în sine, şi al lor, şi al nostru, nu e bun. Asta s-a discutat. El tot repeta: «În ’54 nu v-aţi băgat, în 1968 nu v-aţi băgat, dar neutralitatea asta ar trebui acuma să fie reconsiderată şi să gândim împreună ce să facem. Regimul începe să slăbească şi societatea nu va aştepta. Trebuie să faceţi ceva, să cooperaţi». (…) Probabil că se întrevedea un rezultat prin Gorbaciov. Mai pe româneşte, concluzia era că de data asta Gorbaciov va sparge băşica.”

„COŞUL CU FRUCTE” AL ATAŞATULUI MILITAR UNGAR
„(…) Aradi vorbea româneşte perfect, am discutat cu el de câteva ori, mi-a povestit cum a trăit în România şi cum a ajuns apoi în Ungaria. L-am simpatizat. Mi-am dat seama că vrea să afle mai mult despre noi, ştiam că are nevoie să obţină anumite informaţii, i-am dat exact ce ştiam că avea nevoie să obţină, nu i-am dat nimic în plus, care să penetreze în interior. Aveam destule variante pentru străini, să le dau ce voiam eu, nu ce voiau ei.

AMS: Ce v-a cerut Aradi?

VAS: Aradi a spus: «Domnule general, ce facem mai departe?». «Ce să facem?» – zic. «Păi, mi s-a spus că s-a discutat cu dvs. în trecut…»

AMS: Discuţia de la Balaton.

VAS: Exact! «Trebuie să ne unim ca să ieşim din această încurcătură care se cheamă boala comunismului.»

AMS: Asta face legătura foarte clar între contactul de la Balaton şi misiunea lui Aradi.

VAS: (…) Şi eu i-am răspuns: «Măi, Aradi, ce putem să facem noi? Să aşteptăm, că n-avem cum să începem noi doi, suntem prea jos. La Ialta cei doi au hotărât ce vor face cu Europa. Se vor întâlni din nou ca să hotărască. După aia vine rolul oamenilor care să facă operaţia în sine. Asta trebuie făcut. Să vedem. Nu pot să garantez la ora actuală că vom reuşi numai noi doi. Eventual, tu ai legătura pe o parte, eu am legătura pe altă parte. Ce facem? Tu ştii că şi la tine, şi la noi toată lumea este cu ochii pe ăştia care suntem de origine burgheză».

A fost o discuţie care, în primul rând, nu a fost înregistrată, sigur, că nu aveau cum, pentru că eu controlam biroul periodic, să nu-mi apară ceva. Şi în al doilea rând, nu a existat nici un schimb de documente, lucru care ne-a ferit de orice încurcătură.”

AMENINŢAREA LUI GORBACIOV
„(…) Două momente îmi aduc aminte. Primul, atunci când a venit Gorbaciov în România. Am aflat că a fost scandalul ăla mare între Gorbaciov şi Ceauşescu, s-au contrat foarte dur. Ceauşescu i-a reproşat lui Gorbaciov că distruge comunismul. Când a plecat la Moscova, Gorbaciov îi spune secretarului- adjunct cu propaganda de la ruşi, nu-mi amintesc acum exact numele, îi spune: «Acest Ceauşescu va termina rău!». (…) Noi am avut mai multe întâlniri cu sovieticii.

Ultima a fost cu Tratatul de la Varşovia, în 1989. Această întâlnire a lui Gorbaciov la Bucureşti cu Ceauşescu a fost prilejuită de întrunirea Tratatului de la Varşovia. Practic era întâlnirea noastră, a militarilor, iar delegaţii militari au comentat. (…) Atunci mi s-a spus clar: «Ciocnirea a fost extrem de dură!».

Eu am undeva notat numele acelui secretar cu propaganda care a transmis informaţia, pentru că m-a frapat ameninţarea lui Gorbaciov.”

VARIANTELE SCHIMBĂRII LUI CEAUŞESCU
„Cei de la Securitate aveau semnale din exterior, în primul rând, şi bineînţeles că ambele zone, Estul şi Vestul, se puseseră de acord şi lucrează prin oamenii lor de aici. Tot ei mi-au spus că s-au intensificat acţiunile lor la noi în ţară. (…) Mai era apoi cel care se ocupa de problemele administrative ale Securităţii şi apoi, după decembrie, a fost pus la Poliţie. El mi-a spus că îndepărtarea lui Ceauşescu se va produce la sfârşitul anului, iar acţiunea va fi a partidului. Aşa se explică de ce aşteptam Congresul ca moment al schimbării. (…) 

Pentru a scăpa, trebuia să-l debarcăm pe Ceauşescu. Securitatea ştia asta şi de aceea nu voia să se bage, pentru că nu ştia cine câştigă. Ei au aşteptat până în ultimul moment, şi asta i-a costat. A doua variantă. V-am spus: era exclusă o revoltă a populaţiei. Această variantă exista doar în planurile sovietice, care gândeau în termenii marxişti, ai maselor. Ceauşescu a fost nuca tare în jocul puterilor. O mare parte din violenţele de la noi s-au datorat faptului că Ceauşescu a fost nuca tare pe care nu o puteau sparge cu aparatul de partid.

S-a certat cu Gorbaciov, s-a certat şi cu Bush sr, i-a jignit. Cu Bush mai puţin, dar lui Gorbaciov i-a spus mai multe şi mai dure, acuze grave, care au generat răzbunări. (…) Sus, la nivel înalt în partid, existau cei care îşi dădeau seama că economia se duce. În aceste condiţii au început să aplece urechea la sovietici. Cea mai uşoară scuză era că a pus Ceauşeasca mâna pe putere. Aceasta a fost un fel de mască, de aparenţă pentru cauzele mai grave.”

ŢINTA: SECURITATEA
„Eram prieten cu ataşatul militar american la Bucureşti. Vă rog să nu-i daţi numele. Am fost la el, la reşedinţa lui, de mai multe ori, inclusiv cu ataşatul militar francez, care stătea pe Dorobanţi (…); informaţia mi-a dat-o americanul. «Fii atent, ai grijă că Securitatea trebuie să dispară!» Îmi pare rău că nu pot să vă dau amănunte mai precise, pentru că pe unele le-am uitat, pe altele am vrut să le uit. Atunci, imediat, aveam nevoie de un interlocutor ca dvs. Acum îmi este greu să-mi amintesc lucruri pe care am vrut să le uit.”

SPRIJIN IUGOSLAV, CONTRA BANAT
„La Timişoara, când a venit consulul iugoslav la Comitetul Judeţean de Partid, n-am fost prezent la discuţie, dar mi s-a spus că era foarte deranjat că este împiedicat să-şi îndeplinească misiunile. El îşi oferise ajutorul, chipurile, dar ajutorul era Banatul, vă ajutăm, dar ne daţi Banatul. Doi: am aflat mai multe date de la băieţii de la Securitate, cum a fost cu evenimentul care a inflamat fitilul de la Tökes, că asta a fost, un fitil, care a ars mai bine sau mai prost, dar a fost folosit. Veneau agenţii acolo, veneau şi plecau în schimburi.

Voiau să ştie cum decurge acţiunea, ca să poată să ducă mai departe, să împrăştie vestea şi să declanşeze acţiunea în oraş. Erau foarte mulţi străini. Au spus că au venit foarte mulţi bărbaţi în maşină, în excursie, fără nici o femeie sau copil. Domne, zic, chiar aşa?! Pe vremea aia nu eram familiarizaţi cu fenomenul gay. Ca militar, eram printre primii care îşi puteau da seama că ăştia au venit cu misiune, n-au venit să se plimbe. (…) Au fost prinşi nişte străini. Nu se ştie ce este cu ei. Erau cu documente de tranzit sau de concediu.

Când îi întrebau, ei răspundeau că li s-a comunicat că Timişoara este cel mai vechi oraş din Europa unde s-a introdus iluminatul cu gaz, tramvaiul şi nu ştiu mai ce.”

„TRĂDAREA” LUI MILEA
„Milea a făcut un gest care văd că nu este înţeles. Pe 22 dimineaţă, Milea a ieşit în stradă la trupe şi le-a spus: «Măi, vedeţi, nu care cumva să trageţi!», după ce noaptea trăseseră la ordinul lui şi omorâseră oamenii de la Universitate. Milea era însoţit de aghiotantul de la Direcţia a V-a a Securităţii. Până a ajuns sus, bineînţeles că tovarăşul a aflat de «trădarea» lui Milea. Imediat ce a venit sus, i s-a dat ultima lovitură. (…) Trebuie să se înţeleagă faptul că, în acel moment, cei doi, Ceauşescu şi Milea, rămăseseră izolaţi.

Activiştii de partid fugeau ca potârnichile, Securitatea nu mai executa ordinele, Ceauşescu nu-l mai avea decât pe Milea pentru continuarea acţiunii de noaptea. La ora 9:00 toate coloanele de blindate erau în mişcare, iar la ora 10:00 am găsit coloana de la Mihai Bravu intrată deja pe Olteniţei şi cobora pe Dealul Viilor. Urma un măcel, pentru că ăştia de la Mihai Bravu făceau instrucţie şi erau unitate de elită. Milea s-a dus sus, la etaj, a cerut pistolul şi s-a sinucis. A fost momentul ultim.”

ISTORIA PICIORULUI ÎN GHIPS
„Ceea ce este important constă în faptul că în 1989 eu eram deja convins că România trebuie să scape de Ceauşescu şi că eu însumi pot face ceva. Acest gând a fost foarte puternic în avion, când mă întorceam de la Timişoara. Atunci m-am gândit pentru prima dată că pot face chiar eu ceva şi pot fi eu alesul, ca să zic aşa. (…) În avionul care mă aducea la Bucureşti de la Timişoara m-am gândit că nu trebuie să mai aştept de la alţii, ci trebuie să o fac eu.

Gândul meu a fost să mă duc acasă, să mă informez de ce se întâmplase la Bucureşti în lipsa mea şi apoi să merg la minister pentru a organiza ceva. Apoi evenimentele au luat alt curs. (…) M-am gândit să repet cumva figura de la Timişoara, să nu mă duc în faţă, să întârzii cât mai mult prezenţa mea acolo, unde mi se cerea. Eu am răspuns mai întâi că mă duc la minister. Şi mi se spunea: Nu, vino încoace, la CC! Discuţia a fost şi cu Milea, şi cu ofiţerul operativ pe minister. (…)

Atunci a fost ideea, care n-a fost a mea, a fost a soţiei mele, care mi-a strigat la un moment dat: «Îţi dau cu o vază de cristal în cap şi te bag în spital». şi de aici mi-a venit ideea de a mă duce la Spitalul Militar şi să mă imobilizez cumva.”

FUGA CU ELICOPTERUL A CEAUŞEŞTILOR
„Ceauşescu mi-a spus: «Milea a fost trădător, te-am chemat ca să preiei comanda Armatei, vezi unde sunt trupele care am ordonat să vină în piaţă să împrăştie mulţimea». S-a exprimat apoi ca în Biblie: «Mergeţi şi opriţi», astfel încât eu am putut interpreta dacă să opresc mulţimea sau trupele. Aşa am înţeles eu. (…) M-am dus la Tufan şi am oprit cele două coloane blindate care veneau. După aceea am coborât şi i-am spus că o să vină, că o să sosească şi că ar fi bine să nu rămână în sediu, pentru că este periculos. Va fi o acţiune sângeroasă în piaţă şi nu e bine să fie prezent. (…)

Urmau să sosească ăia pe care îi chemase Milea şi care trebuiau să măcelărească mulţimea. Că ăsta era ordinul lui. Şi atunci mi-a venit ideea: Dar dacă ăsta fuge pe unul dintre coridoare, pe unde îl găsesc? Asta a fost pe moment, pe urmă mi-a venit în minte legenda lui Anteu, desprinderea de pământ. Atunci i-am spus: «Vă propun să aducem două elicoptere». «Da.» «Da, dar trebuie să-mi dea şi Neagoe acordul.» Ceauşescu a aprobat: «Vorbeşte cu Neagoe». Era dubla decizie la o operaţiune de evacuare a şefului statului. I-am spus lui Neagoe, acesta a fost de acord, repede, că şi el voia să o rupă de acolo, să plece, să dispară. Am sunat la gen. Rus şi i-am cerut elicoptere.”

OFICIALIZAREA LOVITURII DE STAT
„Am ajuns la minister pe la 13:05 sau 13:07. Am chemat doctorul să-mi taie ghipsul, pentru că mă omorâse piciorul de durere. (…) M-am dus la cabinet şi acolo l-am găsit pe Ilie Ceauşescu. Insista să stea acolo lângă mine, la cabinetul ministrului. El se considera ministru în locul lui Milea. I-am spus: «Nicolae Ceauşescu a plecat, dau ordin acum ca toate forţele să intre în cazărmi». El a ripostat că nu e bine, că a dat ordin să se execute numai ordinele comandantului suprem şi e stare de necesitate. (…)

Atunci am chemat ofiţerul operativ: «Camera ta e liberă?». «Da.» «Condu pe tovarăşul general în cameră şi acolo o să stea sub pază.» (…) Am început să dau telefoane, să vorbesc cu comandanţii de armate, să văd care este situaţia în zona respectivă. (…) La 13:30 am hotărât să oficializez răsturnarea lui Nicolae Ceauşescu de la putere.»”

LISTA SCURTĂ A PUTERII
„I-am vorbit politicos (n.r. – lui Ion Iliescu, cel care îl sună pe generalul Stănculescu la ora 13:40), cu condescendenţa faptului că ştiam că a fost adjunct la Timişoara, prim-secretar la Iaşi, apoi coborât de Ceauşescu. L-am informat despre lucrurile principale: că am oprit coloanele, că pe Ceauşescu l-am evacuat şi că este la Snagov, că am ordonat ca toate unităţile să treacă în cazărmi şi că sunt probleme la Sibiu, cum îmi raportase Dragomir – fals, cum aveam să aflu mai târziu -, şi că eu sunt la minister la cabinetul ministrului.

Atunci i-am cerut să vină la minister pentru a-i putea asigura protecţia. Între timp luasem legătura cu cei de la CC şi aflasem de mişcările lui Dăscălescu, cel care voia să formeze un guvern cu care să continue ideile lui Gorbaciov. A fost un moment care a dezvoltat ideea că Iliescu ar putea fi unul dintre succesorii lui Ceauşescu, din rândurile de jos ale partidului. În al doilea rând, pot să spun că mă sunase şi Sergiu Nicolaescu, şi aşa i-am chemat pe amândoi la minister, să ne sfătuim ce să facem. Am chemat şi şefii unor structuri, Minister de Interne, Justiţie. În mintea mea, numirea lui Iliescu drept succesor era o posibilitate, dar nu sigură. Încă ezitam… (…)

Atunci, la telefon, mi-am zis că ăsta poate să fie un om care să preia conducerea politică după Ceauşescu. Am făcut legătura cu ce ştiam din trecutul lui. (…) Nu mi l-a nominalizat nimeni. Eu mă grăbeam să găsesc un lider politic, pentru că îmi dădeam seama că eu nu pot să fac ceea ce doream cu Armata, pentru că generalii erau speriaţi, panicaţi. Nu mai puteam să contez pe o serie întreagă de generali, care umblau acum prin mulţime să spele ruşinea represiunii. (…) Eram pregătit moral şi profesional să preiau puterea în ţară, să asigur tranziţia şi liniştirea populaţiei, dar, când am încercat să fac ceva, m-am lovit de incapacitatea generalilor, mai toţi compromişi, de a acţiona.”

ILIESCU, ALESUL LUI STĂNCULESCU
„(…) M-am interesat şi aşa am aflat că Verdeţ făcea lista guvernului şi i-a propus lui Iliescu să fie ministrul Culturii. Urmăream să văd care învinge. Eram sunat în permanenţă. (…) Eu l-am ales pe Iliescu. Mi s-a părut mai puţin periculos. (…) Verdeţ şi Dăscălescu voiau să repună în funcţiune Marea Adunare Naţională, ceea ce însemna al doilea pol de putere în stat. Eu alesesem Iliescu. (…) Era o alternativă care l-ar fi scos pe Iliescu din joc, dar era o alternativă de continuare a sistemului. Pe de altă parte, eu nu aveam nevoie de o îndepărtare legală a lui Ceauşescu de la putere, pentru că tocmai îl îndepărtasem prin lovitură militară şi îl ţineam legat într-o unitate militară.”

EXECUŢIA DE LA TÂRGOVIŞTE
„I-am întrebat: «Cum o finalizăm, judecata? Îl băgăm la puşcărie, îl punem în domiciliu forţat, cum a făcut şi el, sau îl terminăm?». (…) Cred că a răspuns fiecare: categoric a fost Brucan, Voican a fost pentru suprimare, Iliescu a fost mai ezitant. (…) Brucan a şi spus: «Ideea este bună, aşa trebuie făcut. Orice revoluţie trebuie să ia capul şefului statului». A început el cu teoria, cu Carol al II-lea al Angliei, cu ţarii Rusiei… Brucan mi-a mai spus atunci: «Dacă ăsta rămâne ca monument în memoria oamenilor, s-ar putea să le pară rău la un moment dat şi să se întoarcă împotriva noastră».”

Militaru pregătea o nouă lovitură de stat
„În perioada de până în 18 februarie, Militaru a făcut numiri, şi-a adus generalii complici din primele zile şi le-a dat nişte sarcini personale. Aproape pe regiuni istorice. Ajung la Palatul Patriarhiei, unde fusese Marea Adunare Naţională, la biroul lui Iliescu, şi Petre Roman îmi spune: «Dragă, vrem să te numim ministrul Apărării Naţionale». Şi eu îi răspund a treia oară: «Domne, v-am spus că nu vreau să mă mai întorc». Şi urmează fraza: «Eu la ora 18:00 l-am chemat pe Militaru şi l-am obligat să semneze demisia.

Am vorbit cu Coposu şi cu Câmpeanu, au fost de acord şi am semnat decretul». Iar eu am avut replica: «Atunci de ce mă mai întrebaţi dacă vreau?». Eu nu m-am mai văzut cu Militaru, el a părăsit ministerul înainte să vin eu. În spatele biroului era casa de fier a ministrului şi am dat telefon, l-am întrebat pe – aghiotant, pe secretar: «Unde sunt cheile?». Mi-au răspuns: «A plecat ministrul Militaru cu ele». I-am dat telefon, o dată, de două ori, de trei ori. Îi spuneam: «Adu cheile». Văzând că nu vine, presat de timp şi de faptul că nu ştiam ce e acolo, după vreo săptămână m-am suit în maşină şi m-am dus la el acasă. (…)

Eu intru la Militaru şi îi spun: «Domne, trebuie să-mi dai cheile, că eu nu ştiu ce ai lăsat acolo. Vreau să ştiu ce se întâmplă în spatele meu». Şi el îmi spune: «Eu ţi le dau, dar te rog foarte mult nu schimba nimic din planurile pe care le-am făcut şi nu schimba nimic din comandanţii centrelor militare, pentru că ăştia, în concepţia mea, sunt viitorii prefecţi de judeţe». Se produsese schimbarea administrativă şi eram deja cu prefecţii. «Iar Armata are planurile ca să ocupe principalele obiective din marile oraşe.» Deci el a mizat pe o treabă, care însemna inclusiv darea deoparte a lui Iliescu şi a celor care luaseră oficial puterea de la mine. (…) Militaru pregătea o lovitură militară în martie. A doua.”

 Omul de legătură sovietic al lui Vasile Ionel
„Eu am cerut la şedinţa de la 8 iunie 1990, parcă, lui Roman să plec de la minister, dar să plece şi Vasile Ionel. Mai întâi a fost cu Militaru, când am anunţat eşarfa galbenă (n.r. – codul de recunoaştere a elicopterelor care aduceau la Târgovişte completul de judecată pentru soţii Ceauşescu). (…) Şi Militaru a dat ordin să ne doboare, deşi se ştia parola. După ce îl executasem pe Ceauşescu, Militaru a vrut să şteargă urmele. (…) Când l-am trecut în rezervă pe Militaru, am trecut în rezervă şi pe toţi cei pe care îi adusese din rezervă în zilele alea. Deci, şi pe Vasile Ionel. Şi Iliescu a aprobat lista, fără Vasile Ionel, pe care l-a pus consilierul lui. Poftim! (…)

Am primit odată informaţia că (n.r. – Vasile Ionel) o primea pe rusoaică, amanta lui, pe şantierul de la Canal şi pleca aia cu vapoarele încărcate din România. Când Ionel era şeful Canalului şi s-a plâns pe urmă că, la inaugurare, Ceauşescu nu l-a invitat pe navă. S-a ştiut toată treaba cu amanta rusoaică, cetăţean sovietic, că venea, stătea cu el câteva zile şi pleca încărcată, cum se spune. (…) Venea acolo, la Canal, unde aveau o garsonieră, rămânea noaptea la el. Aia venea, pleca, iar venea, iar pleca. (…) Nu putea să fie decât un om de legătură. Aia nu venea de dragul lui, ci de dragul misiunii pe care o avea.”

Generalul Victor Atanasie Stănculescu povesteşte în cartea „În sfârşit, adevărul…”, cum a fost plănuită, împreună cu serviciile secrete ruseşti, „lovitura de stat” din decembrie ’89.

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.
Epoca lui Nicolae Ceauşescu s-a terminat printr-o lovitură militară clasică pusă la punct de serviciile secrete ruseşti, KGB (serviciul secret sovietic) şi GRU (serviciul de informaţii militare), cu ajutorul ofiţerilor români, susţine generalul Victor Atanasie Stănculescu, personajul- cheie al evenimentelor din decembrie ’89, într-o carte care se lansează astăzi: „În sfârşit, adevărul… Generalul Victor Atanasie Stănculescu în dialog cu Alex Mihai Stoenescu” (RAO).
Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Volumul
reuneşte cinci interviuri pe care Stănculescu i le-a acordat istoricului, primul în 2004, celelalte patru în 2009, şi ultimul chiar pe 30 noiembrie anul acesta, în Penitenciarul Jilava.
Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

„Sunt dezvăluiri ale lui Stănculescu despre faptul că a ştiut ce urmează să se întâmple.

Răsturnarea lui Ceauşescu a fost hotărâtă în străinătate de sovietici şi americani, iar el a fost informat în legătură cu tot.

Descrie inclusiv o întâlnire pe care a avut-o la lacul Balaton, în Ungaria, cu şeful KGB. Ştia inclusiv faptul că va fi un conflict între Armată şi Securitate”, spune istoricul Alex Mihai Stoenescu, autorul unei alte cărţi recent lansate la RAO, „Cronologia evenimentelor din decembrie 1989”.

Soarta regimului comunist din România s-a decis undeva la Moscova şi Washington, iar unul dintre pionii-cheie ai loviturii care urma să-l îndepărteze pe Ceauşescu de la putere era Victor Atanasie Stănculescu, pe atunci prim-adjunctul ministrului apărării.

În primăvara lui 1989, fostul general a mers în „vacanţă” cu soţia şi fiica la lacul Balaton din Ungaria. În aceeaşi „excursie” au venit şeful KGB-ului pe Europa de Est şi şeful Marelui Stat Major maghiar, Karpati Ferenc, care au discutat problema „Ceauşescu”.

„Acest Ceauşescu va termina rău!”

Şeful KGB „era preocupat de faptul că liberalizarea gorbaciovistă va fi respinsă de români, pentru că ei resping tot ce vine de la Moscova, din principiu. El tot repeta: «Trebuie să faceţi ceva, să cooperaţi »”, îşi aminteşte Stănculescu.

Ca urmare a acestei întâlniri, despre care generalul refuză să dea multe detalii în carte, a fost contactat în septembrie 1989 de ataşatul militar ungar, Şandor Aradi – „mi-a fost prezentat de foşti ofiţeri ai UM 0110 (unitatea anti-KGB a Securităţii – n.r.) ca un agent cu putere extraordinară de penetrare în România”.

Aradi a spus: „Mi s-a spus că s-a discutat cu dv. în trecut. (la Balaton – n.r.). Trebuie să ne unim ca să ieşim din această încurcătură care se cheamă boala comunismului”. Mai mult, lui Stănculescu i s-a comunicat că, după întâlnirea lui Mihail Gorbaciov cu Ceauşescu, pe 4 decembrie 1989, când dictatorul român l-a acuzat că „distruge comunismul”, preşedintele rus s-a întors la Moscova şi i-ar fi spus secretarului- adjunct cu propaganda: „Acest Ceauşescu va termina rău!”.

GRU şi KGB au decis execuţia dictatorului

Decizia de suprimare a lui Ceauşescu a venit pe linia serviciilor secrete sovietice?, e o întrebare a istoricului Alex Mihai Stoenescu, la care fostul general răspunde scurt: „GRU şi KGB combinaţi”.

La începutul lui decembrie, trupele spe ciale ale Direcţiei Principale de Informaţii (GRU) a Statului Major al Armatei Rusiei, numite Speţnaţ, au intrat în ţară.

În sprijinul lor, a fost declanşată o diversiune electronică aeriană, care bruia sistemul de apărare de la sol. „Era prea complexă ca să fie făcută de ai noştri”, spune Stănculescu şi recunoaşte că era instalat de sovietici „pentru a le facilita mişcările şi pentru amplificarea panicii generale şi acţiunii împotriva regimului”.

Iniţial, după planul convenit dinainte cu serviciile secrete străine, acţiunea trebuia pornită din ţară, în noiembrie, imediat după Congresul al XVI-lea. „Eu vă mărturisesc că la sfârşitul lui noiembrie eram descumpănit. Nu ştiam cine va face pasul. L-au făcut sovieticii”, declară generalul, adăugând că nu s-a acţionat de frica Securităţii.

„Securitatea va fi tocată”

Colaborarea dintre ruşi şi americani e confirmată într-un alt pasaj. Cu puţin înainte de evenimentele din decembrie, Victor Stănculescu şi-a scos fiica şi ginerele din structurile operative ale Securităţii, „ca să nu fie tocaţi”. „Securitatea va fi tocată”, îi avertiza generalul.

Având Securitatea în spate, Ceauşescu ar fi fost încă protejat, aşa că se hotărâse eliminarea ei. Informaţia i-a fost dată de ataşatul militar american la Bucureşti.

„Vă rog să nu-i daţi numele. Am fost la reşedinţa lui de mai multe ori, inclusiv cu ataşatul militar francez (…) Informaţia mi-a dat-o americanul. «Fii atent, ai grijă că Securitatea trebuie să dispară!». Îmi pare rău că nu pot să vă dau amănunte mai precise, pentru că pe unele le-am uitat, pe altele am vrut să le uit”, precizează Stănculescu în interviu.

CINE AU FOST TERORIŞTII

KGB şi GRU au tras în Bucureşti şi în Timişoara

Un alt subiect care ocupă câteva pagini ale cărţii e legat de una dintre marile necunoscute ale Revoluţiei: „Cine au fost teroriştii?”. O întrebare pe care generalul Victor Stănculescu o lămureşte pe jumătate: „Fenomenul terorist a avut două componente. Componenta externă, sovietică, şi componenta internă, a celor care au acţionat ca oameni care, văzând că regimul a fost răsturnat, trebuiau să facă reacţia la această acţiune. Teroriştii prinşi la noi, la Armată, şi dovediţi au recunoscut că au plecat şi ofiţeri din unităţi. (…) Au dispărut un timp şi pe urmă au revenit în unităţi. Şi nu se ştie ce au făcut în timpul ăsta”.

Acesta citează documente din arhivele sovietice, cercetate în Rusia, potrivit cărora „KGB şi GRU, şi ei au tras de pe nişte înălţimi, şi la Bucureşti, şi la Timişoara, peste trupe, ca să incite şi mai mult populaţia, ca să mărească amploarea mişcării de protest”.

Pe de altă parte, fostul general recunoaşte că au existat formaţiuni militare care primeau misiuni direct
de la Comitetul Central şi care erau dirijate prin Secţia Militară, care ar fi putut lua apărarea lui Ceauşescu.

„Nu ştiam prea multe, dar ştiam că s-a făcut ceva. Ca să aflu mai târziu că au existat nişte oameni puşi deoparte să nu fie concentraţi, să nu fie mobilizaţi, să nu fie trimişi pe front, din partea activă şi din rezerva Armatei sau din rezerva statului, pentru că erau şi activişti acolo. Totdeauna apăreau scutiri masive, câteva sute la o unitate, din care aduceai – erau retrageri discrete din programul
normal”.

În acele zile, au fost prinşi militari cu ordine de deplasare în alb, eliberaţi imediat. „Eu am avut în mână lista cu 1.015 terorişti capturaţi, care erau terorişti de adevărat, identificaţi de forţele militare. Mi s-a raportat că au fost predaţi şi se află la poliţie. De acolo au dispărut, s-au evaporat şi nu mai există nimeni. Sistemul care trebuia să se protejeze a funcţionat, pentru situaţia extremă de capturare”.

Mai exact, precizează generalul, „cine trebuia l-a declarat arestat din greşeală”. Drept terorişti au fost luaţi şi ofiţeri ai Academiei Militare care, în urma unor ordine confuze, ar fi împuşcat 38 de oameni în noaptea de 21 spre 22 la baricada de la Intercontinental.

SOLUŢII EŞUATE

„În 1991, CIA mi-a propus să candidez”

În apropierea puterii – garantată pe de o parte de faptul că fusese ales de serviciile secrete străine drept unul dintre pionii principali în schimbarea regimului, pe de alta de faptul că Nicolae Ceauşescu încă avea încredere deplină în el – planurile lui Victor Atanasie Stănculescu au luat proporţii.

După sinuciderea generalului Vasile Milea, Ceauşescu îl voia pe Stănculescu locţiitor în funcţia de ministru al apărării, însă Ion Iliescu l-a numit ulterior pe Nicolae Militaru. Stănculescu era cel care orchestrase însă, în prima fază, lovitura de stat.

El ordonase preluarea controlului Consiliilor Judeţene de Partid din ţară, retragerea blindatelor din faţa Comitetului Central (CC), aducerea elicopterelor, şi îi sugerase lui Ceauşescu să plece din sediul CC. O lovitură militară clasică.

„M-au invitat la aşa-zisul Institut al Revoluţiei şi am refuzat, pentru că, aşa le-am spus, nu vreau să particip la scrierea istoriei lui Iliescu. Lucrurile nu s-au petrecut cum le fabrică ei acolo”, mărturiseşte Stănculescu în carte. Totodată, generalul recunoaşte in direct, forţat de mărturiile unora dintre cei implicaţi la Timişoara, aduse ca dovadă de Alex Mihai Stoenescu, faptul că a ordonat ca muncitorii din întreprinderi să fie lăsaţi să iasă pe străzi, manifestaţia luând astfel amploare.

Înainte ca Ion Iliescu să intre puternic în cărţi, planurile pentru România de după Ceauşescu arătau, cel puţin în varianta lui Victor Stănculescu, altfel: „Principalul scenariu era cel după modelul portughez, adică un regim militar de scurtă durată, urmat de un regim democratic sprijinit de armată. Tot acum o să vă spun că exact asta s-a întâmplat, dar tovarăşii nu vor să recunoască. Mă gândeam dacă pot, perioada aceasta să-i spunem de tranziţie, s-o rezolv în stilul unor situaţii similare din Grecia
sau Portugalia, pe care le-am trăit, pentru că eu am fost acolo imediat după acţiunile militare. La trei luni am fost în Lisabona, după ce l-au dat jos pe Caetano şi guvernarea Salazar şi maiorul acela a acţionat în numele Armatei”.

E vorba de lovitura de stat din 1974 şi Mişcarea Forţelor Armate. În fruntea statului s-ar fi instalat chiar Stănculescu: „Eram pregătit moral şi profesional să preiau puterea în ţară, să asigur tranziţia şi liniştirea populaţiei, dar când am încercat să fac ceva, m-am lovit de incapacitatea generalilor de a acţiona”.

O a doua şansă de prelua cea mai înal tă funcţie în stat i s-ar fi oferit în 1991. Fostul general spune că primele contacte cu americanii le-a avut prin MI6, serviciile secrete britanice, cu care avea „legături puternice”.

Potrivit propriilor declaraţii, în 2 decembrie 1991 a avut o întâlnire cu doi americani, într-un bloc din Bucureşti: un agent din CIA şi un reprezentat al Ministerului Apărării SUA: „Avem o rugăminte: o să vă întrebăm dacă vă interesează să participaţi la viitoarele alegeri prezidenţiale din România”, e propunerea pe care i-ar fi făcut-o cei doi.

Dacă ar fi spus da ar fi urmat „tatonări în lumea externă”, pentru a testa imaginea lui Stănculescu în străinătate, apoi în rândul populaţiei. Costurile: 3 milioane de dolari, pe care i le-ar fi dat partea americană.

„Noi am asigurat alegerea preşedinţilor din Columbia, din Indonezia, parcă era, dar nu vă cerem banii acum. După ce veţi fi preşedinte, ne veţi returna banii”. Am refuzat categoric. „Eu aşa ceva nu fac”, reproduce Stănculescu discuţia. Refuzul ar fi venit din temerea că nu şi-ar fi putut achita datoria.

Stanculescu il convinge pe Ceausescu sa ia elicopterul solicitat chiar de el. In felul acesta, masele pot vedea ca „dictatorul fuge”. Lovitura de stat!

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.
Punerea in scena a loviturii din decembrie ’89, a o avut „repetitie generala” in 1987 cand, cateva luni dupa vizita lui Gorbaciov la Bucuresti, pe 15 noiembrie 1987, izbucneste „revolta” de la Brasov.

O manifestatie muncitoreasca care coaguleaza repede nemultumitii orasului, intr-o duminica in care in Romania aveau loc alegeri. Devastarea regionalei de partid, cele cateva momente de libertate ale brasovenilor si apoi interventia in forta a trupelor de interne prevestesc dezastrul lui Ceausescu din decembrie ’89.Postul „Europa Libera” intra in actiune, difuzand comentariile lui Silviu Brucan pe marginea evenimentelor cateva saptamani la rand.

Un fapt iese in evidenta: gradul de nemultumire al maselor atinsese pragul exploziei sociale. Era suficient un detonator pentru ca „bariera psihologica a fricii colective” sa fie depasita iar populatia, bine manipulata, sa ia cu asalt obiectivele dintr-un oras. Repetitia generala din ’87 nu se rezuma la Brasov. Incidentele din 15 noiembrie ’87 sunt sustinute apoi de manifestatii ale studentilor la Iasi si Timisoara. Axa Iasi-Brasov-Timisoara a revoltei din ’87 va functiona si in ’89, chiar daca evenimentele planuite in 15 decembrie ’89 la Iasi nu vor amorsa o „revolta” de proportii, ca la Timisoara, din cauza proastei organizari.

Un lucru apare clar: in ’87, pentru rasturnarea guvernului Ceausescu era necesara declansarea simultana a revoltei in mai multe orase industriale, culminand apoi cu Bucurestii.

La Brasov, in noiembrie 1987, a iesit la iveala si capacitatea de represiune a regimului dar, mai ales, faptul ca „mamaliga poate exploda”. Invatamintele din 15 noiembrie ’87 vor fi aplicate doi ani mai tarziu, cand „spetznaz”-ul sovietic va intra in actiune.Vine „spetznaz”

Declansarea evenimentelor din decembrie ’89 a fost precedata de un fapt ocultat sistematic in ultimii ani. Dupa data de 10 decembrie ’89, in Romania patrunde un numar fara precedent de „turisti” sovietici. Coloane intregi de automobile „Lada”, cu cate patru barbati atletici, sunt semnalate la granita cu RSS Moldova, Bulgaria si Ungaria.

Un detaliu merita mentionat: „turistii” sovietici au patruns in Romania fara pasapoarte, ceea ce dovedeste o complicitate la nivel inalt. Conform unor statistici se estimeaza la 67.000 numarul „turistilor” sovietici intrati in Romania in decembrie ’89. Pe 13 decembrie ’89, rapoartele inspectoratelor de securitate Olt si Dolj semnalau deplasarea masiva a coloanelor de automobile „Lada” cu „turisti” sovietici in directia Timisoara. La o singura statie Peco, de exemplu, a fost semnalata o coloana de 12 automobile „Lada”. „Turistii” sovietici, atletici si sobri, au evitat orice contact cu bastinasii romani. S-a remarcat faptul ca, de regula, sovieticii evitau hotelurile, preferand sa ramana peste noapte in masini, prin parcari si campinguri. Si serviciile secrete occidentale au remarcat invazia de „turisti” sovietici din Romania, in prima jumatate a lui decembrie ’89.”Turistii” sovietici formau forta de soc „spetznaz„, constituita din „operativi” ai GRU care actionau in civil („visautniki”). Totodata, la granitele Romaniei se semanaleaza constituirea unor forte de invazie.

La granita cu URSS, in zona Galati – Braila, s-a semnalat o forta de interventie sovietica alcatuita din trupe de comando ale „spetznaz”, adica „verisorii” turistilor in civil infiltrati in Romania. La granita cu Bulgaria, la Ruse, se semnaleaza o concentrare a unitatilor franceze GIGN. In timp ce la frontiera romano-ungara se aflau, gata de interventie, unitati vest-germane din cadrul cunoscutei forte GSG-9 (vezi Antonia Rados, „Die Verschworung der Securitate„, Hamburg 1990).Ceuausescu avusese o dicutie apriga cu GorbaciovElemente ale AVO ungar si UDB iugoslav sunt semanalate in Banat si Ardeal, in ciuda faptului ca Ceausescu, reintors la Bucuresti de la o intalnire a Pactului de la Varsovia desfasurata la Moscova (unde avusese o discutie „la cutite” cu Gorbaciov, care ii daduse un ultimatum privind introducerea in Romania a „schimbarii”, a politicii de „perestroika”), dispusese, subit, ca trupele de graniceri (17.000 de militari) sa treaca in subordinea Ministerului de Interne.La 1 decembrie ’89, la o sedinta a CPEX, Ceausescu isi criticase aprig clica de potentati, cerandu-le sa promoveze „critica si autocritica”. Dupa caderea regimurilor totalitare din Europa de Est, cu complicitatea vizibila a Moscovei, potentatii lui Ceausescu intelegeau insa perfect ca „jocurile” erau facute intre Gorbaciov si Occident si ca zilele lui Ceausescu erau numarate.Mitingul din 21 a fost spart cu o banda sonora inregistrata la Timisoara.Ceausescu afla ca nu numai la Timisoara, dar si la Iasi avusesera loc „incidente”, cei drept mult mai modeste.

Pe 17 decembrie, la un CEPEX de criza, Ceausescu anunta: „Stim deja ca atat Est-ul cat si Vest-ul vor sa schimbe totul”. A doua zi pleaca in Iran. La reintoarcere, pe 20 decembrie, i se spune ca la Timisoara lucrurile s-au mai calmat. Rosteste un discurs televizat din studioul TV, aflat in subsolul Comitetului Central. La sugestia lui Barbu Petrescu, Ceausescu organizeaza un miting a doua zi, 21 decembrie. In cursul discursului rostit de Ceausescu la miting, din fata CC-ului, se aud brusc tipete de femei, rapait de gloante si scrasnete de tancuri. Lumea fuge panicata si incearca sa se adaposteasca.In loc de banda cu aplauze…Ce se intamplase? La mitingurile lui Ceausescu, de regula, echipa de sonorizare utiliza o banda de magnetofon cu urale, aplauze si lozinci, amplificate prin statie in intreaga zona. Pe 21 decembrie, o „echipa” instalata in podul Ateneului s-a cuplat la reteaua de amplificare a Pietei Palatului si, in plina cuvantare a lui Ceausescu, a introdus in statie o banda sonora inregistrata anterior la represiunea de la Catedrala din Timisoara, cand se tragea. Pe banda se aud urlete de femei, rapait de mitraliere si scrasnete de tancuri.

Pe 21 decembrie, cand banda este introdusa in statia de amplificare de „grupul” din podul Ateneului, lumea adunata la miting aude rapaitul de gloante si urletul femeilor dinspre zona Victoriei.

Cei prezenti intra in panica, refugiindu-se. Ceausescu, lipsit de vizibilitate din balconul CC-ului nu intelege ce se petrece si striga: „Stati linistiti, tovarasi!” Elena striga si ea. Prea tarziu. Mitingul s-a spart. Alti „manifestanti” intra in Piata Palatului cu pancarte anticeusiste. Se formeaza in Piata Universitatii un nucleu de rezistenta. Printre manifestanti se afla numerosi securisti in civil, care pozeaza in „anticeausisti”. Dupa-amiaza si noaptea are loc represiune.

De pe blocul Dalles si fostul Carlton, echipe speciale de lunetisti trag asupra manifestantilor. (Conform declaratiilor locatarilor).Iliescu isi ia „La revedere!” de la colegii din Editura „Tehnica”Avertizat, Ion Iliescu isi ia „ramas bun” de la colegii de la Editura „Tehnica” si pleaca intr-o directie secreta. S-a spus ca s-ar fi deplasat la Televiziune. Conform anchetei Antoniei Rados (op. cit.) liescu s-a deplasat mai intai la sediul MApN, care avea legatura telefonica cu Moscova si tarile membre ale Tratatului de la Varsovia.

De la aparatul cu nr. 261, Iliescu a luat contact cu toate capeteniile Armatei si Securitatii, asigurandu-se de sprijinul lor si a convocat o reuniune pentru orele 15.00, in biroul ministrului Apararii. Abia dupa aceea Iliescu pleaca in graba la TVR. Pe fir direct MApN-ul ramane in contact permanent cu gen. Piotr Lusev, care preia conducerea operatiunilor din Romania.(vezi interviul lui Militaru din „Nouvel Observateur”, mai 1990, precum si interviul cu Mihai Lupoi).

Cacealmaua din „Studioul 4” era dirijata de Securitate din „Studioul 5″In sediul CC-ului, gen. Stanculescu apare pentru prima data in civil in fata lui Ceausescu, cu piciorul in ghips si il anunta ca afara sunt „muncitori”, dupa ce dictatorului i se spusese tot timpul ca sunt „huligani”. Il convinge apoi sa paraseasca rapid cladirea CC. Desi Ceausescu putea sa plece din CC pe mai multe cai, Stanculescu il convinge sa ia elicopterul solicitat chiar de el. In felul acesta, masele pot vedea ca „dictatorul fuge”. Intre timp, Securitatea deschide emisia in Televiziune. O legatura directa, facuta intr-o camera de la etajul 7, langa blocul studiourilor, permite „Televiziunii Romane Libere” sa transmita in releu, via Praga si Belgrad, atat in Est cat si in Vest. In „Studioul 4” sunt adusi grabnic o multime de artisti, regizori, poeti, filosofi – figuri binecunoscute – in frunte cu dizidentul Mircea Dinescu (eliberat din arestul la domiciliu de ambasadorul olandez Stork). Toata lumea face declaratii entuziaste. Din „Studioul 5” insa Securitatea vegheaza. La etajul 11, directorul Petre Constantin, un vechi activist, este „asistat” de Dan Martian, lector la „Stefan Gheorghiu” si un apropiat al lui Iliescu. Dupa regizorul Nicolaescu, apare la TVR gen. Militaru care il cheama insistent pe Iliescu. Apare si Lupoi, omul lui Stanculescu, care ramasese la MApN, unde exista legatura directa cu Moscova. Soseste si Iliescu, care tuna si fulgera contra lui Ceausescu, la ora aceea arestat la Targoviste. Anunta formarea „Consiliului Salvarii Nationale” si cheama oamenii „responsabili” la orele 17.00 la CC. Dupa o jumatate de ora, Iliescu reapare in „Studioul 5”, mult mai sigur pe el si apeleaza membrii de partid, disociindu-i de cel care „intinase nobilele idealuri ale socialismului”. Pleaca imediat insotit de Silviu Brucan. Cateva minute dupa ce Iliescu a parasit TVR, cei din „Studioul 5” inchid emisiune si „Studioul 4”. Pretext: „s-a incins aparatura”. Poetilor, filozofilor si artistilor li s-a pus astfel pumnul in gura.

Stella Maris – Menny Begger (Dendy)

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Stella Maris formatie rock din Israel impreuna cu cantaretul Menny Begger .

Mircea Geoană a câştigat alegerile prezidenţiale în România – 50.08% Traian Băsescu – 49.92%

Mircea Geoana a castigat in Romania (fara diaspora) alegerile la o diferenta de 15.736 de voturi fata de Traian Basescu.

Daca Traian Basescu castiga in diaspora  la o diferenta mai mica de 57.703 de voturi , Mircea Geoana era azi presedintele Romaniei.

De remarcat ca Traian Basescu a castigat in diaspora la o diferenta de  85.786  voturi  fata  de Mircea Geoana – diferenta pentru a castiga Mircea Geoana ar fi de inca 27.657 de voturi din 146.876 voturi  exprimate total in diaspora.

Precedent, in istoria democratriei nu a existat un presedinte sau prim-ministru care a pierdut alegerile in propia tara devenind presedinte castigator cu ajutotrul diasporei, si nici nu a existat o asemenea proportie diaspora-tara!!!!!

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

In tara Mircea Geoana 5.175.715 voturi  – Traian Basescu 5.159.977  voturi 
S-au înregistrat 10.335.692 de voturi valabile, iar 137.615 au fost voturi nule.

In Diaspora Traian Basescu a castigat alegerile la o diferenta de 85.786 de voturi.

In diasporaTraian Basescu 115.831 – Mircea Geoana 30.045.

S-au înregistrat 146.876 de voturi valabile, iar 861 au fost voturi nule.
Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Liderul PRM a înjurat-o în direct la Realitatea TV pe Oana Badea, de la PD-L, secretar de stat pentru relaţia cu Parlamentul în cadrul Ministerului Educaţiei. – ‘maimuţa dracului’? Frumos, elegant, delicat”.

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.
Preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, a numit-o „maimuţă”, pe democrat-liberala Oana Badea, secretarul de stat pentru învăţământul în limba minorităţilor naţionale şi relaţia cu Parlamentul din cadrul Ministerului Educaţiei.

„Cine sunteţi dumneavoastră?”, a întrebat politiciana, iar Corneliu Vadim Tudor s-a dezlănţuit.

„Eu sunt cel care o să umple puşcăriile cu voi! Uită-te în oglindă, maimuţa dracului”, i-a spus liderul PRM Oanei Badea, în direct la Realitatea TV. Scos de pe post, Vadim a continuat să vorbească: „Cine e mai proasta aia? Dar i-am zis bine. S-a auzit şi ‘maimuţa dracului’? Frumos, elegant, delicat”.

Ludovic Orban: Eu nu-l consider pe Traian Basescu presedintele Romaniei
Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Oana Bercaru şi-a pus sânii în joc pentru o reclamă la chipsuri

Fotomodelul Oana Bercaru a filmat un spot publicitar pentru chips-urile Lays, în care joacă rolul unei studente sexy, care-i înnebuneşte pe colegii de facultate.

S-a făcut remarcată după ce s-a dezbrăcat de trei ori în revista Playboy Oana Bercaru atrage acum contracte râuri-râuri, ea fiind posesoarea celor mai frumoşi sâni din show-biz, pe care i-a şi mărit un pic la cabinetul medicului estetician.
Datorită bustului voluptuos şi chipului angelic, frumoasa vedetă a semnat un angajament de zile mari cu firma producătoare a chips-urilor Lays, pentru care a filmat un spot publicitar, în urmă cu două săptă mâni.

Şi, cum altfel, regizorul a exploatat la maximum atuurile fizice ale Oanei, ea jucând rolul unei studente sexy, care le suceşte minţile tuturor colegilor de facultate cu decolteul ei apetisant. Reclama va apărea atât la televizor, cât şi în reviste, în luna ianuarie.

Pentru două zile de muncă, Bercaru a încasat o sumă frumuşică, ea îmbogăţindu-şi conturile cu aproximativ 3.000 de euro. Singurul necaz pentru Oana ar fi doar caloriile pe care le conţin cartofii prăjiţi.

Vedeta încearcă din răsputeri să-şi menţină formele perfecte, căci doar aşa poate pune mâna pe contracte bănoase.

Dan Nica: Voturile fraudate, peste 136.000, fraudarea a avut caracter naţional, sistematic ! vezi VIDEO!

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Nica a precizat că PSD cere arestarea şefului Direcţiei de Evidenţă a persoanei de la Sectorul 3, considerând că acesta se face vinovat de operaţiune de fraudare care a fost pusă la cale prin eliberarea de cărţi de identitate.
Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.
Totodată, Nica a arătat că PSD a decis să depună plângere penală împotriva deputatului William Brânză, pentru constituire de grup criminal organizat, el precizând că Brânză este cel care a organizat operaţiunea de fraudare a voturilor din străinătate, conform declaraţiilor mai multor persoane care se află în străinătate.

Nica a precizat că operaţiunea de fraudare a alegerilor a fost organizată pe mai multe niveluri, privind voturile din diaspora, votul multiplu, falsificarea proceselor verbale, folosirea de CNP-uri false.

Nica a precizat că PSD a identificat şi probat metodele prin care votul a fost fraudat.

El a explicat că o prima metodă a privit votul din diaspora, precizând că PSD deţine declaraţii olografe ale persoanelor care nu au votat şi care apar pe liste că au votat.

Nica spus că a doua metodă constă în votul multimplu, organizat pe scară largă în secţiile din străinătate, unde s-a mizat pe faptul că un eventual control acolo este mai dificil de realizat.

Nica a subliniat că, din ce s-a verificat până în acest moment, 10% din voturile care au fost exercitate în străinătate sunt voturi multiple.

El a dat exemplul secţiei de vot 136, Italia, unde, din primele 115 persoane, ale căror CNP-uri au fost verificate, 11 au votat multiplu.

Nica a arătat că în foarte multe judeţe au fost descoperite persoane care au votat de mai multe ori şi a dat exemplul judeţelor Călăraşi şi Galaţi, unde există şi nume.

El a menţionat că în fraudarea votului s-au folosit şi voturi în numele unor persoane decedate şi a dat exemplul fostului secretar de stat din MAI, generalul Ion Marin, care a murit în 2006, dar a votat în 2009.

Nica a spus că s-au folosit, totodată, şi procese-verbale falsificate, dând exemplul judeţului Bistriţa-Năsăud, unde s-au identificat 35 de procese-verbale fraudate şi falsificate.

El a adăugat că s-a utilizat şi metoda buletinelor completate şi semnate în alb, la secţia de vot 273, Valea Dragului, din judeţul Giurgiu, precum şi metoda CNP-urilor false, respectiv în judeţul Hunedoara.

Nica a mai spus că au existat şi cazuri în care voturile valabil exprimate au fost trecute la voturi nule, dând exemplul judeţului Vaslui.

El a adus în discuţie şi cazul din Sectorul 3, unde au fost eliberate cărţi de identitate false unor cetăţeni moldoveni, ajungându-se la situaţia ca la aceeaşi adresă să domicilieze sute de persoane.
Fostul Ministru de Interne Dan Nica a prezentat câteva dovezi pe care le deţine PSD că alegerile au fost fraudate. Potrivit acestuia, dovezile pe care PSD le va prezenta Curţii Costituţionale atestă că la al doilea tur de scrutin s-au înregistrat mai multe tipuri de fraudă.

„A fost vorba de vot multiplu, organizat pe scară largă, mai ales în străinătate unde nu există control” a spus Dan Nica. Vicepreşedintele PSD a dat câteva exemple:

„La secţia 156 Italia, din primele 115 persoane verificate, majoritatea

„În judeţul Hunedoara, peste 40 de persoane au votat cu un CNP fals”
Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, şi senatorul PSD Dan Şova declarat, înainte de a pleca spre Curtea Constituţională, că este vorba de o „cerere de anulare a alegerilor şi repetarea turului al doilea de scrutin” al alegerilor prezidenţiale.

” Sunt camioane de probe, am luat decizia să le sintetizăm, vin în valuri, în valuri. Au început să vină şi din afara ţării, de la secţiile din diaspora, deja au venit mai mulţi colegi aici la sediu să lucrăm să le sintetizăm, o să le depunem mâine într-o formă care să poată fi depusă acolo, că altfel ar înseamna să mergem cu un camion de documente acolo, Este vorba de toate tipurile de fraude posibile pe care le-au inventat oamenii ăştia. Discutăm de vot multiplu, de mită electorală, de procese electorale care au fost modificate după ce au ieşit de la secţia de vot şi multe altele”, a declarat astăzi secretarul general al PSD, Liviu Dragnea.

La rândul său, Dan Şova a afirmat că „fraudele se poate demonstra că sunt făcute numai de PDL”. Întrebat dacă aceste dovezi pot avea caracter de probe în faţa judecătorilor, Şova a confirmat acest lucru. „Sunt probe pe care o să le analizeze judecătorii. Revoluţia într-o societate poate începe de la magistraţi şi va începe de la magistraţii Curţii Constituţionale”, a mai spus Şova.

Totodată, Dragnea a susţinut că Autoritatea Electorală Permanentă a finalizat verificări la solicitările PSD pentru alegerile europarlamentare şi ar fi vorba de 13.826 de voturi multiple descoperite.

„Am primit informaţii că în urma întâlnirii pe care au avut-o ieri al MAI domnul Blaga, Videanu şi Berceanu au solicitat prefecţilor să facă tot ce le stă în putinţă să şteargă imaginile filmate la secţiile speciale. Facem apel la prefecţii din România să nu comită această ilegalitate”, a mai spus secretarul general al PSD.

Anunţul lui Dragnea apare la doar o zi după ce liderul Mircea Geoană anunţase că PSD va contesta rezultatul scrutinului de duminică. „Este evident că alegerile prezidenţiale reprezintă semne de masivă fraudare. Niciodată în istoria alegerilor nu am avut o diferenţă atât de mică”, a spus Mircea Geoană, la finalul şedinţei Comitetului Executiv al PSD. Potrivit social-democratului, decizia de a contesta rezultatul alegerilor „nu este legată exclusiv de persoana mea şi de interesul nostru politic”.

„Trebuie să recunoaştem că cei de la PD-L, în frunte cu Traian Băsescu, folosesc mijloace mult dincolo de limitele jocului democratic. Nu poţi să pretinzi că conduci o Românie folosind structurile de forţă ale statului, resurse nelimitate de bani şi volumul imens de mită electorală”, a acuzat Mircea Geoană

Nu mai ma intereseaza de politica ! si mai ales dupa fraudarea alegerilor! Băsescu este preşedintele diasporei!

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Dupa fraudarea alegerilor prezidentiale  nu am ce sa mai comentez.
Crin Antonescu: “E un moment greu. Dacă Băsescu va fi validat vom trece prin momente dificile, va fi rău pentru România”. Traian Băsescu “un preşedinte îmbătat de un succes cumpărat”.

corinacretu spune:

„Mi se pare si mie surprinzatoare diferenta intre estimarile anuntate aseara si rezultatul dat publicitatii de BEC. Iata cateva elemente care pot da de gandit: diferenta intre cei doi candidati este de circa 70.000 voturi, adica 0,67%. Fata de prezenta anuntata initial, de 56,99%, la urne s-au prezentat, conform datelor finale, 58,02%, deci cu 1% mai mult. De asemenea, au fost anulate aproximativ 137.000 de voturi, adica 1,3% – dublul diferentei dintre cei doi candidati. Cam aceeasi pondere o reprezinta si voturile diasporei – 147.000, adica 1,4% din numarul total al voturilor exprimate.

PSD a depus peste 1200 de sesizari privind nereguli majore in procesul de vot, mergand de la votul multiplu, la cazuri de mita electorala. Exista suspiciuni privind corectitudinea rezultatelor si din sectiile de vot din afara tarii, un caz cel putin ciudat fiind cel de la Chisinau, unde primarul Chirtoaca, prezent la ultima dezbatere televizata in tabara sustinatorilor lui Traian Basescu, a si recunoscut ca a transportat alegatori pentru a-l vota pe candidatul PD-L. In Republica Moldova, Traian Basescu a obtinut, de altfel, un procent care aminteste de alegerile din perioada comunista: 94,8%.

Avand in vedere aceste nereguli, diferenta mica dintre procentele candidatilor si faptul ca aceasta reprezinta doar o cincime din totalul procentelor asupra carora pot plana semne de intrebare (diferenta de prezenta la vot, voturile anulate si cele din dispoara), cred ca se impune o verificare atenta a voturilor.”

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Traian Basescu a pierdut alegerile cu scorul 49.01% 6-12-2009 – Gata cu Mafia pedelista care a vrut sa distruga PNL! Mircea Geoană a câştigat alegerile prezidenţiale!

Asa am visat

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Kylie Minogue – Light Years

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile. Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Băsescu i-a învăţat pe cârcotaşi cum se bea whisky

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Filmul în care Traian Băsescu se presupune că ar lovi un copil este fals, potrivit avizului INEC – Atentie este vorba de aviz nu de expertiza !

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

♦ Traian Basescu a anuntat aseara ca INEC i-a transmis avizul consultativ asupra analizarii filmului postat de ziarul “Gardianul”, in care presedintele apare lovind un copil. Basescu spune ca INEC a analizat ca „înregistrarea contestata contine elemente de editare computerizata în sensul alterarii integritatii, nu este autentica si nu reprezinta o copie cu acuratete a unei înregistrari autentice”. „Se pare ca unii încearca sa câstige alegerile prin falsuri si minciuna”, a conchis Basescu.

De remarcat că Traian Băsescu nu a citit din avizul de INEC vreo concluzie că filmul este fals. Cu alte cuvinte, şeful statului a primit de la INEC un aviz care spune că filmul dus la analiză este o copie după o copie. Nimic nou.

Şi asta pentru că INEC nu a făcut o expertiză a filmului, ci o analiză tehnică. Pentru a face o expertiză din care să reiasă, aşa cum a acuzat Traian Băsescu, că filmul este trucat era nevoie de filmul original şi de aparatul pe care s-a făcut înregistrarea, spun surse de specialitate. Or, filmul dus de Traian Băsescu la INC este o copie de pe internet a celui difuzat de Gardianul. Şi, în momentul în care a fost copiat de pe internet, filmul şi-a modificat automat parametrii tehnici, aceasta fiind şi concluzia INC prezentată de Băsescu. Filmul difuzat de Gardianul şi pus pe net era oricum modificat, în sensul că fusese comprimat şi fusese introdusă sigla ziarului.

În plus, şi cei care au copiat filmul pe CD şi i l-au dus la INC puteau foarte bine să intervină pe el şi să-l modifice. De altfel, oricare român din cei 22 de milioane putea să copieze filmul, să-l modifice, iar dacă îl ducea la INC primea aviz că este o copie, mai spun sursele citate. În concluzie, ceea ce a prezentat şeful statului este un act de avizare tehnică, de examinare din punct de vedere tehnic a unei piese – filmul copiat pe un CD. Alecu Racoviceanu, membru în consiliul editorial al ziarului Gardianul, a declarat că nu ştie pe ce copie a fost făcută expertiza, nefiind solicitat suportul primit la redacţie.

„Habar nu am pe ce copie a fost făcută această miniexpertiză, pentru că nu e vorba despre o expertiză, ci despre un aviz. Nouă nu ne-a fost solicitat suportul electronic pe care noi am avut iniţial aceste imagini”, a declarat Alecu Racoviceanu.

Înaintea prezentării concluziilor INEC, Băsescu a făcut o rectificare la Realitatea FM. După ce a acuzat Gardianul şi Realitatea TV că au avut rezultatul unei expertize INEC care spunea că filmuleţul de la Ploieşti este trucat, dar totuşi au publicat imaginile, Băsescu a recunoscut că declaraţia sa a fost greşită. El a declarat că „probabil” a vrut să spună că instituţiile media vizate au avut analiza unui expert independent, şi nu o expertiză a INEC. „Probabil că voiam să spun că de la un expert INEC”, a explicat el.

♦ Directorul adjunct al INEC, Catalin Grigoras, a aratat, in cadrul unei emisiuni de la Realitatea TV, ca o expertiza criminalistica pertinenta asupra imaginilor nu poate fi facuta decât in prezenta casetei originale si a camerei de luat vederi care le-a inregistrat. Acest aviz, primit ieri de Traian Basescu, are doar caracter consultativ, el neputând fi folosit ca proba in fata instantei de judecata. Singurii abilitati sa dispuna efectuarea unei expertize criminalistice sunt Parchetul sau instanta.

♦ Exista o explicatie logica a faptului ca imaginile apar ca fiind editate. Filmul, pentru a putea fi pus pe site, a fost comprimat. I-au fost adaugate watter-marke-uri si, evident, imaginea nu mai putea avea aceeasi rezolutie ca filmul primit pe CD. Specialistii in IT si in televiziune spun clar ca procesul de comprimare a unor imagini modifica si numarul de frame-uri pe secunda, ceea ce poate da senzatia unei editari prealabile. Asta nu inseamna, insa, trucarea imaginilor surprinse de camera video.

Institutul National de Expertize Criminalistice a anuntat, miercuri, ca a finalizat analiza asupra imaginilor transmise de catre Administratia Prezidentiala cu privire la evenimentele de la Ploiesti, din toamna anului 2004, in care Traian Basescu apare lovind un copil. Oficial, INEC nu vrea sa dea detalii cu privire la continutul acestui aviz, insa, pe surse, am aflat ca institutul din subordinea Ministerului Justitiei ar fi constatat ca filmul, postat de ziarul „Gardianul” si preluat de mai multe posturi de televiziune, este trucat. La ora 19.00, Traian Basescu a sustinut o conferinta de presa la sediul sau de campanie in care a dat publicitatii continutul avizului.

Institutul National de Expertize Criminalistice (INEC) a primit, luni 30 noiembrie, din partea Administratiei Prezidentiale o solicitare a presedintelui României, Traian Basescu, pentru emiterea unui aviz de specialitate prin care sa se stabileasca daca imaginile din campania electorala din toamna anului 2004, de la Ploiesti, difuzate de ziarul „Gardianul“ si preluate de posturile tv, contin urme de interventie tehnica în sensul modificarii integritatii. Institutul National de Expertize Criminalistice informeaza ca rezultatul avizului solicitat a fost comunicat, miercuri 2 decembrie, autoritatii publice care l-a solicitat“, se arata într-un comunicat al INEC. Potrivit acestuia, „rezultatul avizului poate fi facut public doar de catre autoritatea care l-a solicitat”.

Avizul nu are nici o valoare in instanta
Pentru acuratetea informatiilor, ziarul „Gardianul” subliniaza faptul ca avizul primit de Traian Basescu din partea INEC are doar caracter consultativ, el neputând fi folosit ca proba in instanta. Traian Basescu a anuntat ca a dat ziarul „Gardianul” in judecata, acuzând redactia ca a trucat acest film. Daca este asa, si ziarul nostru isi rezerva dreptul de a-l da in judecata pe seful statului. Procesul se va judeca la Judecatoria sectorului 1 Bucuresti, primul termen urmând sa aiba loc pe 21 aprilie anul viitor.
Se impun, astfel, câteva aspecte de semnalat si de lamurit. In primul rând, pentru efectuarea unei expertize criminalistice este nevoie ca Parchetul sau instanta de judecata sa dispuna Institutului National de Expertize Criminalistice sa efectueze o expertiza criminalistica de specialitate. Aceasta expertiza poate fi efectuata, din punct de vedere tehnic, in anumite conditii. In cazul de fata, pentru a nu exista dubii, expertii trebuie sa analizeze atât caseta originala, cât si camera video care a inregistrat aceste imagini. In lipsa acestor doua dispozitive, nu se poate afirma cu certitudine daca imaginile au fost sau nu trucate.

Un sef de la INEC spunea ca rezultatul nu poate fi pertinent
Directorul adjunct al INEC, Catalin Grigoras, a facut, in cadrul unei interventii la postul de televiziune Realitatea TV, aceste dezvaluri:
„C. Prelipceanu: …(inregistrarea) poarta marca acelui obiectiv, acelei camere cu care au fost filmate imaginile, nu?
Catalin Grigoras: Exact. Deci camera ca atare, camera video utilizata are o matrice care lasa o serie de urme pe inregistrare, iar acele urme pot fi alterate printr-un algoritm de recompresie a imaginii, iar daca…

C. Prelipceanu: Daca nu aveti camera, daca nu aveti caseta originala sau CD-ul, sau DVD-ul, sau… minidiscul, ce-o fi fost, pe ce s-a filmat, nu puteti face aceste legaturi? Nu puteti decide daca a fost trucat sau nu filmul?
Catalin Grigoras: Deci numarul de analize se restrange, nu mai putem face un set complet de analize, ci numai cateva, rezultatele pe care le-am obtine cu aceste cateva analize nu ar prea permite o corelare a lor si o interpretare a rezultatelor si exista riscul de a ne arunca in zona unor nisipuri miscatoare, cum le numim noi, deci sa nu te poti lega de rezultatele unor diferite analize si sa extragi practic un raspuns pertinent.

C. Prelipceanu: Pe baza intuitiei dumneavoastra, in afara de expertiza de televiziune pe care am facut-o noi si am dovedit, am vazut, am si prezentat dovezile. Totul se leaga in aceste imagini. Ce altceva ar putea sa faca Traian Basescu de ieri pana astazi sau oamenii lui, cei care au analizat imaginile? Ce alte expertize ar putea face?
Catalin Grigoras: Nu e de competenta mea sa ma exprim cu privire la aceste aspecte.

C. Prelipceanu: Ipotetic vorbind.
Catalin Grigoras: Nici macar ipotetic.

C. Prelipceanu: E clar ca expertiza de care vorbiti dumneavoastra nu poate sa o faca. Decat daca are camera… aa, apropo, pot specialistii din Romania, exista specialisti in Romania, altii decat cei ai Procuraturii, sa faca astfel de verificari?
Catalin Grigoras: In Romania exista experti criminalisti la Institutul de Criminalistica din cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane si in cadrul Institutului National de Expertize Criminalistice al Ministerului Justitiei”.

Conform regulamentului INEC, este posibila o astfel de cerere din partea oricaror institutii publice sau private sau a oricarei persoane fizice din România, numai ca avizul obtinut nu este acelasi lucru cu expertiza criminalistica. Un alt director general adjunct al INEC a declarat, pentru ziarul „Gardianul”, ca asupra imaginilor respective nu a fost efectuata o expertiza propriu-zisa, nefiind intocmit in urma analizei un proces-verbal de expertiza criminalistica.
„Reporter: Potrivit legii de organizare si functionare a INEC va rugam sa ne precizati daca o persoana fizica poate cere expertiza unui material filmat si ce valoare ar putea avea in instanta un aviz eliberat de institutie.
Sorin Vasilache: Potrivit legii, INEC poate elibera doua tipuri de documente: expertize si avize. Expertizele sunt realizate doar la cererea organelor judiciare, in instanta putand deveni mijloace probatorii. Avizele sunt in afara cadrului jurisdictional si pot fi cerute de institutiile publice, institutiile private sau birourile notariale.

Rep..: INEC a reusit sa expertizeze pana in acest moment caseta originala cu filmul evenimentului de la Ploiesti si a camerei video cu care s-a filmat incidentul?
S.V.: Da. INEC a finalizat analiza pe material, concluzia fiind inaintata Administratiei Prezidentiale, adica autoritatea care ne-a solicitat aceasta analiza. Din pacate, nu pot oferi date si amanunte in legatura cu activitatea expertului care a realizat aceasta analiza.

Rep.: Si nici concluzia la care s-a ajuns in urma analizarii materialului video nu o puteti face publica?
S.V.: Legea nu imi permite acest lucru. Singura care poate da publicitatii concluzia avizului eliberat de INEC este autoritatea care a solicitat realizarea acestei analize pentru eliberarea avizului.”

Basescu: INEC a stabilit ca înregistrarea de la Ploiesti nu e autentica, are elemente de editare
Presedintele Traian Basescu a declarat, aseara, ca potrivit INEC, înregistrarea de la Ploiesti contine elemente de editare computerizata în sensul alterarii integritatii, nu e autentica si nici nu reprezinta o copie realizata cu acuratete a unei înregistrari autentice. Basescu a spus ca a primit avizul cu numarul 181 de la INEC, în urma solicitarii sale transmise la data de 30 noiembrie 2009, privind întocmirea unui aviz de specialitate cu privire la o înregistrare de pe un CD, daca aceasta contine „urme de interventie tehnica, în sensul modificarii integritatii“. El a precizat ca CD-ul a reprezentat fidel înregistrarea din ziarul „Gardianul“. Potrivit sefului statului, concluziile transmise de INEC vor fi utilizate în procesul intentat lui Dinu Patriciu. El a mentionat ca avizul are 18 pagini, iar, în capitolul al saselea, INEC arata ca „înregistrarea contestata contine elemente de editare computerizata în sensul alterarii integritatii, nu este autentica si nu reprezinta o copie cu acuratete a unei înregistrari autentice“. „Se pare ca unii încearca sa câstige alegerile prin falsuri si minciuna“, a spus Basescu. El si-a încheiat declaratia, vizibil afectat, spunând: „Sa-ti fie rusine Dinu Patriciu!“.
(Mediafax)

Un angajat al INEC ne-a spus, inainte sa publicam filmul, ca nu este trucat
„Gardianul” a beneficiat de evaluarea unui angajat al Institutului National de Expertize Criminalistice, inainte de a publica filmuletul pe site. Evaluarea a avut loc chiar in sediul redactiei, respectivul expert criminalist vizionând imaginile atât pe unul dintre calculatoarele redactiei, dar si pe laptopul personal. In urma vizionarii, respectivul expert ne-a asigurat ca, la prima vedere, imaginile nu prezinta urme de trucare sau interventie. De altfel, asa cum a aratat chiar directorul adjunct al INEC, Catalin Grigoras, la Realitatea TV, o expertiza nu poate fi dispusa decât in cadrul urmaririi penale sau al unui proces, doar la cererea organelor judiciare. Din pacate, presedintele Traina Basescu a omis sa mentioneze aseara ce anume s-a expertizat la INEC. Caseta originala si camera video sau o copie?

Protest în Piaţa Universităţii din Capitală: „Jos comunismul!” „Geoană ne-a vândut la Moscova”

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

ORA 18,30: La Fantana a fost amenajata o mica scena, fiind afisate inscriptii de genul: „Geoana ia mainile de pe Timisoara”, „Piata Universitatii nu e rosie”, „Azi in Timisoara, maine in toata tara”, „Geoana nu uita, Timisoara nu-i a ta”, „Timisoara, suntem cu tine”, „Jos Iliescu”, „Timisoara nu e Moscova”, „Geoana ne-a vandut la Moscova”.