Filmul în care Traian Băsescu se presupune că ar lovi un copil este fals, potrivit avizului INEC – Atentie este vorba de aviz nu de expertiza !

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

♦ Traian Basescu a anuntat aseara ca INEC i-a transmis avizul consultativ asupra analizarii filmului postat de ziarul “Gardianul”, in care presedintele apare lovind un copil. Basescu spune ca INEC a analizat ca „înregistrarea contestata contine elemente de editare computerizata în sensul alterarii integritatii, nu este autentica si nu reprezinta o copie cu acuratete a unei înregistrari autentice”. „Se pare ca unii încearca sa câstige alegerile prin falsuri si minciuna”, a conchis Basescu.

De remarcat că Traian Băsescu nu a citit din avizul de INEC vreo concluzie că filmul este fals. Cu alte cuvinte, şeful statului a primit de la INEC un aviz care spune că filmul dus la analiză este o copie după o copie. Nimic nou.

Şi asta pentru că INEC nu a făcut o expertiză a filmului, ci o analiză tehnică. Pentru a face o expertiză din care să reiasă, aşa cum a acuzat Traian Băsescu, că filmul este trucat era nevoie de filmul original şi de aparatul pe care s-a făcut înregistrarea, spun surse de specialitate. Or, filmul dus de Traian Băsescu la INC este o copie de pe internet a celui difuzat de Gardianul. Şi, în momentul în care a fost copiat de pe internet, filmul şi-a modificat automat parametrii tehnici, aceasta fiind şi concluzia INC prezentată de Băsescu. Filmul difuzat de Gardianul şi pus pe net era oricum modificat, în sensul că fusese comprimat şi fusese introdusă sigla ziarului.

În plus, şi cei care au copiat filmul pe CD şi i l-au dus la INC puteau foarte bine să intervină pe el şi să-l modifice. De altfel, oricare român din cei 22 de milioane putea să copieze filmul, să-l modifice, iar dacă îl ducea la INC primea aviz că este o copie, mai spun sursele citate. În concluzie, ceea ce a prezentat şeful statului este un act de avizare tehnică, de examinare din punct de vedere tehnic a unei piese – filmul copiat pe un CD. Alecu Racoviceanu, membru în consiliul editorial al ziarului Gardianul, a declarat că nu ştie pe ce copie a fost făcută expertiza, nefiind solicitat suportul primit la redacţie.

„Habar nu am pe ce copie a fost făcută această miniexpertiză, pentru că nu e vorba despre o expertiză, ci despre un aviz. Nouă nu ne-a fost solicitat suportul electronic pe care noi am avut iniţial aceste imagini”, a declarat Alecu Racoviceanu.

Înaintea prezentării concluziilor INEC, Băsescu a făcut o rectificare la Realitatea FM. După ce a acuzat Gardianul şi Realitatea TV că au avut rezultatul unei expertize INEC care spunea că filmuleţul de la Ploieşti este trucat, dar totuşi au publicat imaginile, Băsescu a recunoscut că declaraţia sa a fost greşită. El a declarat că „probabil” a vrut să spună că instituţiile media vizate au avut analiza unui expert independent, şi nu o expertiză a INEC. „Probabil că voiam să spun că de la un expert INEC”, a explicat el.

♦ Directorul adjunct al INEC, Catalin Grigoras, a aratat, in cadrul unei emisiuni de la Realitatea TV, ca o expertiza criminalistica pertinenta asupra imaginilor nu poate fi facuta decât in prezenta casetei originale si a camerei de luat vederi care le-a inregistrat. Acest aviz, primit ieri de Traian Basescu, are doar caracter consultativ, el neputând fi folosit ca proba in fata instantei de judecata. Singurii abilitati sa dispuna efectuarea unei expertize criminalistice sunt Parchetul sau instanta.

♦ Exista o explicatie logica a faptului ca imaginile apar ca fiind editate. Filmul, pentru a putea fi pus pe site, a fost comprimat. I-au fost adaugate watter-marke-uri si, evident, imaginea nu mai putea avea aceeasi rezolutie ca filmul primit pe CD. Specialistii in IT si in televiziune spun clar ca procesul de comprimare a unor imagini modifica si numarul de frame-uri pe secunda, ceea ce poate da senzatia unei editari prealabile. Asta nu inseamna, insa, trucarea imaginilor surprinse de camera video.

Institutul National de Expertize Criminalistice a anuntat, miercuri, ca a finalizat analiza asupra imaginilor transmise de catre Administratia Prezidentiala cu privire la evenimentele de la Ploiesti, din toamna anului 2004, in care Traian Basescu apare lovind un copil. Oficial, INEC nu vrea sa dea detalii cu privire la continutul acestui aviz, insa, pe surse, am aflat ca institutul din subordinea Ministerului Justitiei ar fi constatat ca filmul, postat de ziarul „Gardianul” si preluat de mai multe posturi de televiziune, este trucat. La ora 19.00, Traian Basescu a sustinut o conferinta de presa la sediul sau de campanie in care a dat publicitatii continutul avizului.

Institutul National de Expertize Criminalistice (INEC) a primit, luni 30 noiembrie, din partea Administratiei Prezidentiale o solicitare a presedintelui României, Traian Basescu, pentru emiterea unui aviz de specialitate prin care sa se stabileasca daca imaginile din campania electorala din toamna anului 2004, de la Ploiesti, difuzate de ziarul „Gardianul“ si preluate de posturile tv, contin urme de interventie tehnica în sensul modificarii integritatii. Institutul National de Expertize Criminalistice informeaza ca rezultatul avizului solicitat a fost comunicat, miercuri 2 decembrie, autoritatii publice care l-a solicitat“, se arata într-un comunicat al INEC. Potrivit acestuia, „rezultatul avizului poate fi facut public doar de catre autoritatea care l-a solicitat”.

Avizul nu are nici o valoare in instanta
Pentru acuratetea informatiilor, ziarul „Gardianul” subliniaza faptul ca avizul primit de Traian Basescu din partea INEC are doar caracter consultativ, el neputând fi folosit ca proba in instanta. Traian Basescu a anuntat ca a dat ziarul „Gardianul” in judecata, acuzând redactia ca a trucat acest film. Daca este asa, si ziarul nostru isi rezerva dreptul de a-l da in judecata pe seful statului. Procesul se va judeca la Judecatoria sectorului 1 Bucuresti, primul termen urmând sa aiba loc pe 21 aprilie anul viitor.
Se impun, astfel, câteva aspecte de semnalat si de lamurit. In primul rând, pentru efectuarea unei expertize criminalistice este nevoie ca Parchetul sau instanta de judecata sa dispuna Institutului National de Expertize Criminalistice sa efectueze o expertiza criminalistica de specialitate. Aceasta expertiza poate fi efectuata, din punct de vedere tehnic, in anumite conditii. In cazul de fata, pentru a nu exista dubii, expertii trebuie sa analizeze atât caseta originala, cât si camera video care a inregistrat aceste imagini. In lipsa acestor doua dispozitive, nu se poate afirma cu certitudine daca imaginile au fost sau nu trucate.

Un sef de la INEC spunea ca rezultatul nu poate fi pertinent
Directorul adjunct al INEC, Catalin Grigoras, a facut, in cadrul unei interventii la postul de televiziune Realitatea TV, aceste dezvaluri:
„C. Prelipceanu: …(inregistrarea) poarta marca acelui obiectiv, acelei camere cu care au fost filmate imaginile, nu?
Catalin Grigoras: Exact. Deci camera ca atare, camera video utilizata are o matrice care lasa o serie de urme pe inregistrare, iar acele urme pot fi alterate printr-un algoritm de recompresie a imaginii, iar daca…

C. Prelipceanu: Daca nu aveti camera, daca nu aveti caseta originala sau CD-ul, sau DVD-ul, sau… minidiscul, ce-o fi fost, pe ce s-a filmat, nu puteti face aceste legaturi? Nu puteti decide daca a fost trucat sau nu filmul?
Catalin Grigoras: Deci numarul de analize se restrange, nu mai putem face un set complet de analize, ci numai cateva, rezultatele pe care le-am obtine cu aceste cateva analize nu ar prea permite o corelare a lor si o interpretare a rezultatelor si exista riscul de a ne arunca in zona unor nisipuri miscatoare, cum le numim noi, deci sa nu te poti lega de rezultatele unor diferite analize si sa extragi practic un raspuns pertinent.

C. Prelipceanu: Pe baza intuitiei dumneavoastra, in afara de expertiza de televiziune pe care am facut-o noi si am dovedit, am vazut, am si prezentat dovezile. Totul se leaga in aceste imagini. Ce altceva ar putea sa faca Traian Basescu de ieri pana astazi sau oamenii lui, cei care au analizat imaginile? Ce alte expertize ar putea face?
Catalin Grigoras: Nu e de competenta mea sa ma exprim cu privire la aceste aspecte.

C. Prelipceanu: Ipotetic vorbind.
Catalin Grigoras: Nici macar ipotetic.

C. Prelipceanu: E clar ca expertiza de care vorbiti dumneavoastra nu poate sa o faca. Decat daca are camera… aa, apropo, pot specialistii din Romania, exista specialisti in Romania, altii decat cei ai Procuraturii, sa faca astfel de verificari?
Catalin Grigoras: In Romania exista experti criminalisti la Institutul de Criminalistica din cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane si in cadrul Institutului National de Expertize Criminalistice al Ministerului Justitiei”.

Conform regulamentului INEC, este posibila o astfel de cerere din partea oricaror institutii publice sau private sau a oricarei persoane fizice din România, numai ca avizul obtinut nu este acelasi lucru cu expertiza criminalistica. Un alt director general adjunct al INEC a declarat, pentru ziarul „Gardianul”, ca asupra imaginilor respective nu a fost efectuata o expertiza propriu-zisa, nefiind intocmit in urma analizei un proces-verbal de expertiza criminalistica.
„Reporter: Potrivit legii de organizare si functionare a INEC va rugam sa ne precizati daca o persoana fizica poate cere expertiza unui material filmat si ce valoare ar putea avea in instanta un aviz eliberat de institutie.
Sorin Vasilache: Potrivit legii, INEC poate elibera doua tipuri de documente: expertize si avize. Expertizele sunt realizate doar la cererea organelor judiciare, in instanta putand deveni mijloace probatorii. Avizele sunt in afara cadrului jurisdictional si pot fi cerute de institutiile publice, institutiile private sau birourile notariale.

Rep..: INEC a reusit sa expertizeze pana in acest moment caseta originala cu filmul evenimentului de la Ploiesti si a camerei video cu care s-a filmat incidentul?
S.V.: Da. INEC a finalizat analiza pe material, concluzia fiind inaintata Administratiei Prezidentiale, adica autoritatea care ne-a solicitat aceasta analiza. Din pacate, nu pot oferi date si amanunte in legatura cu activitatea expertului care a realizat aceasta analiza.

Rep.: Si nici concluzia la care s-a ajuns in urma analizarii materialului video nu o puteti face publica?
S.V.: Legea nu imi permite acest lucru. Singura care poate da publicitatii concluzia avizului eliberat de INEC este autoritatea care a solicitat realizarea acestei analize pentru eliberarea avizului.”

Basescu: INEC a stabilit ca înregistrarea de la Ploiesti nu e autentica, are elemente de editare
Presedintele Traian Basescu a declarat, aseara, ca potrivit INEC, înregistrarea de la Ploiesti contine elemente de editare computerizata în sensul alterarii integritatii, nu e autentica si nici nu reprezinta o copie realizata cu acuratete a unei înregistrari autentice. Basescu a spus ca a primit avizul cu numarul 181 de la INEC, în urma solicitarii sale transmise la data de 30 noiembrie 2009, privind întocmirea unui aviz de specialitate cu privire la o înregistrare de pe un CD, daca aceasta contine „urme de interventie tehnica, în sensul modificarii integritatii“. El a precizat ca CD-ul a reprezentat fidel înregistrarea din ziarul „Gardianul“. Potrivit sefului statului, concluziile transmise de INEC vor fi utilizate în procesul intentat lui Dinu Patriciu. El a mentionat ca avizul are 18 pagini, iar, în capitolul al saselea, INEC arata ca „înregistrarea contestata contine elemente de editare computerizata în sensul alterarii integritatii, nu este autentica si nu reprezinta o copie cu acuratete a unei înregistrari autentice“. „Se pare ca unii încearca sa câstige alegerile prin falsuri si minciuna“, a spus Basescu. El si-a încheiat declaratia, vizibil afectat, spunând: „Sa-ti fie rusine Dinu Patriciu!“.
(Mediafax)

Un angajat al INEC ne-a spus, inainte sa publicam filmul, ca nu este trucat
„Gardianul” a beneficiat de evaluarea unui angajat al Institutului National de Expertize Criminalistice, inainte de a publica filmuletul pe site. Evaluarea a avut loc chiar in sediul redactiei, respectivul expert criminalist vizionând imaginile atât pe unul dintre calculatoarele redactiei, dar si pe laptopul personal. In urma vizionarii, respectivul expert ne-a asigurat ca, la prima vedere, imaginile nu prezinta urme de trucare sau interventie. De altfel, asa cum a aratat chiar directorul adjunct al INEC, Catalin Grigoras, la Realitatea TV, o expertiza nu poate fi dispusa decât in cadrul urmaririi penale sau al unui proces, doar la cererea organelor judiciare. Din pacate, presedintele Traina Basescu a omis sa mentioneze aseara ce anume s-a expertizat la INEC. Caseta originala si camera video sau o copie?

9 comentarii la “Filmul în care Traian Băsescu se presupune că ar lovi un copil este fals, potrivit avizului INEC – Atentie este vorba de aviz nu de expertiza !

  1. Salut.Basescu e un las.A lovit un copil.
    Ovidiu,am auzit ca nu votezi.Si eu am tinut cu pnl,dar a fost mancat de cei doi.De absenta ta profita cei din clanul lui Basescu si voteaza ei in locul tau.

  2. Alex, pai de-aia ziceam, nu conteaza daca a fost cd lui basescu sau aiurea de pe youtube, pentruca originalul e la gardianul basescu de-fapt a vrut sa-i deruteze pe prosti sau sa-i pacaleasca pe batrani

  3. De ce nu se ia legatura cu acel copil si sa ne confirme sau sa infirme daca a fost lovit de Traain Basescu.. Pus la detectorul de minciuni, televizat la o ora de varf.. si sa i se puna intrebarea daca a fost sau nu lovit de catre Presedinte.. Mie personal imi este imposibil sa cred ca tocmai acum s a gasit cineva sa spuna o astfel de minciuna cu acea filmare… As vrea sa ma Conving si alta imi va fi viziunea legata de Tarian Basescu.

  4. O chestie de bun simt pot sa aprecieze totusi si oamenii mai putin priceputi, anume ca trebuie facuta si dovedita legatura intre obiectul expertizei, al probei si faptuitor , adica intre film si Gardianul.
    Ori materialul examinat provenea de la presidentie.

  5. Bateti campii despre asa numitul ‘aviz”. Institutul a examinat o un cd care continea o copie a fisierului de download de pe net.
    CD-ul a fost produs de administratia prezinentiala.
    orice dactilografa, chiar tampitica rau, ar fi putut sa-l „murdareasca” lasand o „amprenta” cu un editor oarecare.
    Inainte de prezentarea acestui „aviz” aveam oarecare dubii asupra autenticitatii filmului, acum nu mai am, este autentic.
    In fapt in loc sa se ceara la Gardianul filmul original in formatul primit de ei si sa se faca o expertiza, s-a facut manevra asta pentru a arunca praf in ochii prostilor.
    Urmeaza sigur o expertiza asupra filmului original care este pe PELICULA, iar rezultatele ei vor fi devastatoare.
    Poate azi, poate maine.

  6. Expertul nu da o concluzie ci constata ca nu are un original, tot asa cum dumneavoastra v-ati duce la un expert grafoscopic sa analizeze o semnatura si el sa va raspunda ca nu poate pentru ca i-ati dus doar o copie xeros a inscrisului si nu i-ati dus originalul.Ba mai constata ca inscrisul este si micsorat prin * la xeros.
    ––

    S-a specificat clar ca expertiza a fost facuta pe clipul care a aparut pe site-ul Gardianul – deci un clip de pe internet. Nu cred ca exista vreo institutie in lume care sa accepte asa ceva. In asemenea conditii nu exista decat un singur verdict : clipul este alterat digital (si daca asta inseamna simpla compresie in momentul convertirii in fisier flash ). Analiza trebuie facuta pe original. Faptul ca Basescu a insistat ca analiza sa fie facuta pe acel clip (si asta la cateva zile dupa ce televiziunile au afirmat ca au caseta originala cu filmul in varianta completa de 25frame/secunda unde se pot vedea clar daca au fost facute trucaje la nivel de frame si pixel) ma face sa cred ca joaca aceasta chestiune pe o singura carte si anume pacalirea majoritatii populatiei care nu se descurca cu aspectele tehnice ale acestui incident.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s