Dan Nica: Voturile fraudate, peste 136.000, fraudarea a avut caracter naţional, sistematic ! vezi VIDEO!

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Nica a precizat că PSD cere arestarea şefului Direcţiei de Evidenţă a persoanei de la Sectorul 3, considerând că acesta se face vinovat de operaţiune de fraudare care a fost pusă la cale prin eliberarea de cărţi de identitate.
Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.
Totodată, Nica a arătat că PSD a decis să depună plângere penală împotriva deputatului William Brânză, pentru constituire de grup criminal organizat, el precizând că Brânză este cel care a organizat operaţiunea de fraudare a voturilor din străinătate, conform declaraţiilor mai multor persoane care se află în străinătate.

Nica a precizat că operaţiunea de fraudare a alegerilor a fost organizată pe mai multe niveluri, privind voturile din diaspora, votul multiplu, falsificarea proceselor verbale, folosirea de CNP-uri false.

Nica a precizat că PSD a identificat şi probat metodele prin care votul a fost fraudat.

El a explicat că o prima metodă a privit votul din diaspora, precizând că PSD deţine declaraţii olografe ale persoanelor care nu au votat şi care apar pe liste că au votat.

Nica spus că a doua metodă constă în votul multimplu, organizat pe scară largă în secţiile din străinătate, unde s-a mizat pe faptul că un eventual control acolo este mai dificil de realizat.

Nica a subliniat că, din ce s-a verificat până în acest moment, 10% din voturile care au fost exercitate în străinătate sunt voturi multiple.

El a dat exemplul secţiei de vot 136, Italia, unde, din primele 115 persoane, ale căror CNP-uri au fost verificate, 11 au votat multiplu.

Nica a arătat că în foarte multe judeţe au fost descoperite persoane care au votat de mai multe ori şi a dat exemplul judeţelor Călăraşi şi Galaţi, unde există şi nume.

El a menţionat că în fraudarea votului s-au folosit şi voturi în numele unor persoane decedate şi a dat exemplul fostului secretar de stat din MAI, generalul Ion Marin, care a murit în 2006, dar a votat în 2009.

Nica a spus că s-au folosit, totodată, şi procese-verbale falsificate, dând exemplul judeţului Bistriţa-Năsăud, unde s-au identificat 35 de procese-verbale fraudate şi falsificate.

El a adăugat că s-a utilizat şi metoda buletinelor completate şi semnate în alb, la secţia de vot 273, Valea Dragului, din judeţul Giurgiu, precum şi metoda CNP-urilor false, respectiv în judeţul Hunedoara.

Nica a mai spus că au existat şi cazuri în care voturile valabil exprimate au fost trecute la voturi nule, dând exemplul judeţului Vaslui.

El a adus în discuţie şi cazul din Sectorul 3, unde au fost eliberate cărţi de identitate false unor cetăţeni moldoveni, ajungându-se la situaţia ca la aceeaşi adresă să domicilieze sute de persoane.
Fostul Ministru de Interne Dan Nica a prezentat câteva dovezi pe care le deţine PSD că alegerile au fost fraudate. Potrivit acestuia, dovezile pe care PSD le va prezenta Curţii Costituţionale atestă că la al doilea tur de scrutin s-au înregistrat mai multe tipuri de fraudă.

„A fost vorba de vot multiplu, organizat pe scară largă, mai ales în străinătate unde nu există control” a spus Dan Nica. Vicepreşedintele PSD a dat câteva exemple:

„La secţia 156 Italia, din primele 115 persoane verificate, majoritatea

„În judeţul Hunedoara, peste 40 de persoane au votat cu un CNP fals”
Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, şi senatorul PSD Dan Şova declarat, înainte de a pleca spre Curtea Constituţională, că este vorba de o „cerere de anulare a alegerilor şi repetarea turului al doilea de scrutin” al alegerilor prezidenţiale.

” Sunt camioane de probe, am luat decizia să le sintetizăm, vin în valuri, în valuri. Au început să vină şi din afara ţării, de la secţiile din diaspora, deja au venit mai mulţi colegi aici la sediu să lucrăm să le sintetizăm, o să le depunem mâine într-o formă care să poată fi depusă acolo, că altfel ar înseamna să mergem cu un camion de documente acolo, Este vorba de toate tipurile de fraude posibile pe care le-au inventat oamenii ăştia. Discutăm de vot multiplu, de mită electorală, de procese electorale care au fost modificate după ce au ieşit de la secţia de vot şi multe altele”, a declarat astăzi secretarul general al PSD, Liviu Dragnea.

La rândul său, Dan Şova a afirmat că „fraudele se poate demonstra că sunt făcute numai de PDL”. Întrebat dacă aceste dovezi pot avea caracter de probe în faţa judecătorilor, Şova a confirmat acest lucru. „Sunt probe pe care o să le analizeze judecătorii. Revoluţia într-o societate poate începe de la magistraţi şi va începe de la magistraţii Curţii Constituţionale”, a mai spus Şova.

Totodată, Dragnea a susţinut că Autoritatea Electorală Permanentă a finalizat verificări la solicitările PSD pentru alegerile europarlamentare şi ar fi vorba de 13.826 de voturi multiple descoperite.

„Am primit informaţii că în urma întâlnirii pe care au avut-o ieri al MAI domnul Blaga, Videanu şi Berceanu au solicitat prefecţilor să facă tot ce le stă în putinţă să şteargă imaginile filmate la secţiile speciale. Facem apel la prefecţii din România să nu comită această ilegalitate”, a mai spus secretarul general al PSD.

Anunţul lui Dragnea apare la doar o zi după ce liderul Mircea Geoană anunţase că PSD va contesta rezultatul scrutinului de duminică. „Este evident că alegerile prezidenţiale reprezintă semne de masivă fraudare. Niciodată în istoria alegerilor nu am avut o diferenţă atât de mică”, a spus Mircea Geoană, la finalul şedinţei Comitetului Executiv al PSD. Potrivit social-democratului, decizia de a contesta rezultatul alegerilor „nu este legată exclusiv de persoana mea şi de interesul nostru politic”.

„Trebuie să recunoaştem că cei de la PD-L, în frunte cu Traian Băsescu, folosesc mijloace mult dincolo de limitele jocului democratic. Nu poţi să pretinzi că conduci o Românie folosind structurile de forţă ale statului, resurse nelimitate de bani şi volumul imens de mită electorală”, a acuzat Mircea Geoană