Cine este responsabil pentru Masacrul de la Otopeni ? Ceausescu sau Ion Iliescu ? Video

Jurnalist BBC John Simpson .: … acelei lovituri de stat…
Ion Iliescu.: … acelei diversiuni teroriste. A fost o diversiune indreptata impotriva noastra, a celor care am organizat prima structura provizorie a noii puteri. Este vorba numai de…

Militaru, „Cico”, Brateş

Confuziile legate de cauzele tragediei de la Otopeni încep odată cu un comunicat extrem de succint, citit de către Teodor Brateş la Televiziunea Română. Se întâmpla în noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989, în jurul orei 3.00. „Se îndreaptă trei camioane de terorişti spre Otopeni”, se anunţa poporului la acel moment.

Întrebat în 1994 cine-i transmisese această ştire, Brateş a recunoscut că nu avea nicio metodă să probeze veridicitatea celor anunţate. Potrivit acestuia, anunţurile făcute la TVR era „triate” de către un grup de militari, aflaţi în acel moment în sediul Televiziunii Române. Dintre aceştia, Brateş amintea două nume: contraamiralul Emil „Cico” Dumitrescu şi generalul Nicolae Militaru, care tocmai fusese numit ministru al Apărării de către Ion Iliescu.

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Pe 23 decembrie 1989, în zori, 40 de militari şi 8 civili (potrivit unor martori oculari ar fi vorba de 35 de civili – n.r) au fost ciuruiţi de dispozitivele de apărare ale aeroportului, care i-au luat drept terorişti. Trei camioane pline cu militari ai unităţii din Câmpina au fost întâmpinate cu focuri de armă la Otopeni, la ora 6.30, deşi fuseseră chemate să întărească apărarea aerogării. Unul dintre cele mai revoltătoare şi sângeroase evenimente ale Revoluţiei din 1989 s-a petrecut în dimineaţa de 23 decembrie. Veţi putea citi mărturiile supravieţuitorilor şi veţi afla conţinutul ordinelor în urma cărora au murit zeci de oameni nevinovaţi.
Toate indiciile duc la vârful MApN, unde se afla generalul Nicolae Militaru, instalat de Ion Iliescu încă din după-amiaza de 22 decembrie.
Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.
În jurul orei 6.30, dispozitivele de apărare ale Aeroportului Otopeni au deschis focul asupra militarilor de la UM 0865 Câmpina, unitate aparţinând trupelor de Securitate.

Formată din soldaţi aflaţi în timpul stagiului militar, compania de la Câmpina fusese chemată chiar de generalul Iosif Rus, comandantul Aviaţiei Militare Române, să întărească paza aerogării. S-a declanşat un adevărat masacru, soldat cu 40 de victime în rândul militarilor şi cu încă 8 morţi civili, din autobuzul care transporta personalul aeroportului şi care a fost de asemenea ciuruit de gloanţe.

Toate datele conduc spre ideea de premeditare, chiar dacă eticheta oficială, lipită ulterior pe dosarul acestui caz, vorbeşte despre o regretabilă lipsă de comunicare, cu efecte dezastruoase.

În realitate, incidentele de la Otopeni se încadrează în sfera diversiunilor puse la cale de noua putere în acele zile ale lui decembrie 1989. Carnajul de la aeroport, care a precedat asasinarea trupelor USLA chemate să apere sediul MApN în seara aceleiaşi zile de 23 decembrie, a avut menirea de a crea impresia că aşa-zişii terorişti chiar au existat.

Recunoscuţi la punctele de control

După ce fusese chemat la Bucureşti încă din ziua de 21 decembrie, un detaşament de 220 de oameni de la UM 0865 din Câmpina se afla în noaptea dintre 22 şi 23 decembrie în cazarma Comandamentului Trupelor de Securitate de la Băneasa.

Un număr de 82 dintre ei s-au urcat în trei camioane şi au plecat în jurul orei 5 dimineaţa spre Aeroportul Otopeni, din ordinul generalului Grigorie Ghiţă, comandantul Trupelor de Securitate (actualii jandarmi), pentru a întări dispozitivul de apărare din acel loc.

„Am fost în biroul generalului Ghiţă. Acolo ni s-a explicat că trebuie să mergem la Otopeni, pentru că cei de acolo au cerut întăriri. Ni s-a spus că vom fi aşteptaţi la intrarea în aerogară de către maiorul Buzescu”, îşi aminteşte căpitanul Aron Bugoiu în cartea „Vin florile. Seceraţi-le!”, a lui Emanoil Toma.

În drum spre Otopeni, traseul celor trei camioane a fost îngreunat de mai multe filtre, dar toate le-au recunoscut misiunea şi au trecut cu bine mai departe. Au ajuns în zona aeroportului la ora 6.20, fiind opriţi la primul punct de control, chiar la ieşirea de pe DN 1, Bucureşti – Ploieşti.

Au fost recunoscuţi şi li s-a permis să treacă mai departe. Camioanele au intrat pe strada care duce spre aeroportul civil şi au ajuns la al doilea punct de control. Misiunea companiei de la Câmpina a fost confirmată şi de această dată şi, mai mult de atât, locotenentul-major Constantin Ionescu a urcat în primul camion pe post de însoţitor, pentru a conduce coloana acolo unde era aşteptată!

Foc încrucişat, din trei direcţii

Camioanele au plecat mai departe, dar, după ce au parcurs câteva sute de metri, s-a auzit o rafală de foc automat. Acest semnal a fost urmat de dezlănţuirea unui adevărat infern.

Asupra celor trei camioane s-a tras în plin din mai multe direcţii: de pe estacada aeroportului (lanţ de trăgători din UM 01874, aflaţi sub comanda locotenentului-major Lucian Pascu), de pe clădirea Departamentului Aviaţiei Civile (cadre şi militari în termen aparţinând UM 01925 şi UM 02802) şi de la sol, din faţa aerogării (dispozitiv aflat sub comanda locotenentului-major Ionel Zorilă şi format din militari ai UM 01874 şi din gărzi patriotice de la Fabrica de vată Buftea).

Convoiul este lovit în plin de gloanţe. 22 de militari din cele trei camioane sunt omorâţi pe loc, iar alţi 6 sunt răniţi grav. Ceilalţi încearcă să-şi revină din şoc şi prima reacţie pe care o au este aceea de a coborî din maşini. Câţiva dintre ei se adăpostesc în spatele camioanelor, alţii se târăsc înspre liziera din dreapta şoselei.

„Acest foc desfăşurat sub un vacarm năucitor, care dădea impresia că eşti atacat din toate părţile, a durat circa zece minute. S-au mai făcut mici pauze. Se auzeau la un moment dat strigăte: «Nu mai trageţi, ne predăm, nu mai trageţi!». Am crezut că se vor opri, dar nu a fost aşa. Au reluat focul pentru că nu toţi auzeau aceste strigăte.

Dacă se opreau cei de la estacadă, trăgeau cei de pe Departamentul Aviaţiei şi atunci trăgeau şi ceilalţi, şi tot aşa”, rememorează căpitanul Aron Bugoiu, care s-a aflat în cabina celui de-al treilea camion şi a reuşit să supravieţuiască.

Cei cinci litri de sânge ai soldatului Vasile Buta

Dincolo de nonşalanţa cu care dispozitivele de apărare au deschis focul asupra militarilor veniţi de la Câmpina, carnajul de la Otopeni şochează şi prin episoadele ulterioare.

„Pe noi ne-au băgat în aeroport ca prizonieri, iar victimele şi o parte din cei răniţi au rămas întinşi pe asfalt, nu i-au băgat nicio clipă în seamă. Un coleg de-al nostru, Buta Vasile, a fost rănit la picioare şi l-au lăsat acolo până i s-a scurs tot sângele şi a murit. Nouă nu ne-au dat voie să mergem să-l ajutăm.

L-au lăsat acolo, să moară ca un câine. Omul ăla putea să trăiască, dacă l-ar fi ajutat cineva. Poate rămânea fără un picior sau fără amândouă, dar trăia!”, rememorează cu indignare Paul Buştiuc, supravieţuitor de la Otopeni.

Au vrut să ascundă urmele crimelor

Cadavrele au fost luate de pe şosea abia a doua zi, pe 24 decembrie.
„Au fost strânşi şi au fost puşi pe nişte foi de cort într-o maşină şi au plecat cu ei. Eram ferm convins că au fost duşi la morgă. Ulterior am aflat că au fost duşi, de fapt, în spatele aeroportului, la aerogara de mărfuri, şi lăsaţi acolo într-un autolift.

Cred că pur şi simplu s-au blocat şi, când şi-au dat seama de dimensiunea dezastrului, n-au ştiut cum să mai iasă din această situaţie. Probabil că au vrut să-i ascundă, nu ştiu”, a declarat căpitanul Aron Bugoiu.

Omorâţi ca la plutonul de execuţie

În vacarmul creat de rafalele pistoalelor-mitralieră şi de strigătele de disperare ale militarilor de la unitatea din Câmpina, apare ca din senin un autobuz plin cu civili.

De fapt, era un autobuz al aeroportului, care aducea din oraş angajaţii pentru tura de la ora 7.00. Un detaliu care face şi mai nejustificată primirea convoiului de la Câmpina cu foc deschis: circulaţia în şi dinspre aeroport nu era închisă în acea dimineaţă. Spre aerogară circulau inclusiv taxiuri!

Dispozitivele de apărare deschid focul şi asupra autobuzului cu civili, care ajunsese în dreptul celor trei camioane. Opt persoane sunt ucise pe loc, însă, spre norocul celor aflaţi în maşină, şoferul nu se află printre victime. Acesta reuşeşte să meargă cu spatele şi să scoată autobuzul din acea zonă.

O dimineaţă în care nimic n-a fost raţional

Militarii de la unitatea din Câmpina rămân în bătaia focului şi, după câteva minute de la episodul cu autobuzul, se aud voci care îi somează să se îndrepte spre clădirea aeroportului cu mâinile sus. Convinşi că nimeni nu poate trece peste legea nescrisă conform căreia nu se trage asupra unui soldat care are mâinile ridicate, câmpinenii se ridică şi înaintează spre aeroport.

Comportamentul mai mult decât bizar al celor din dispozitivele de apărare atinge însă absurdul maxim. Deşi aceştia puteau vedea acum, fără niciun fel de problemă, că au în faţă militari în termen şi nicidecum terorişti veniţi să cucerească aeroportul, focul este deschis din nou!

Se trage în plin asupra câmpinenilor, care sunt împuşcaţi ca la plutonul de execuţie. Încă 18 militari sunt omorâţi, iar 11 sunt răniţi. Ceilalţi se trântesc la pământ şi reuşesc să scape. Câţiva dintre ei izbutesc să fugă spre lizieră şi apoi prin pădure, iar unii dintre răniţii întinşi pe asfalt sunt luaţi de un taximetrist şi transportaţi la spital.

„Acel om, care conducea un taxi tip furgonetă, mi-a salvat viaţa. El m-a luat de acolo, după ce s-a oprit focul, şi m-a dus la spital la Baloteşti”, povesteşte Ionel Dumitru, unul dintre supravieţuitorii masacrului de la Otopeni.

„Sunteţi terorişti! Îl apăraţi pe Ceauşescu!”

Dintre cei care au scăpat nevătămaţi, 22 de oameni au fost luaţi prizonieri de către cei din dispozitivul de apărare şi duşi în aeroport. Au fost bătuţi şi insultaţi, deşi s-au legitimat şi le-au arătat celorlalţi că sunt militari ca şi ei.

„«Sunteţi terorişti! Îl apăraţi pe Ceauşescu! Aţi venit să ne omorâţi», aşa ne strigau”, mărturiseşte Aron Bugoiu. După câteva ore, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, supravieţuitorii contingentului venit de la Câmpina au fost introduşi în dispozitivul de apărare al aeroportului, printre cei care îi luaseră la ţintă cu puţin timp înainte!

„Am rămas în aeroport până pe 30 decembrie, nemâncaţi, ca vai de noi. La un moment dat ne-au trimis pe pistă, să păzim «Boeing-ul» lui Ceauşescu. Tocmai pe noi, pe care ne luaseră drept terorişti şi spuneau că vrem să-l ajutăm pe dictator să fugă din ţară”, povesteşte Paul Buştiuc, un alt supravieţuitor al carnajului de la aeroport.
Ordin de la ministrul Apărării

După câteva ore de la arestare, cei de la UM 01719 (sotii Ceausescu) Deva le comunică reprezentanţilor Frontului Salvării Naţionale că nu-i mai pot ţine pe cei doi în unitate. Răspunsul din Bucureşti, dat sub forma unui ordin, este emis de către generalul Ion Hortopan, şeful Comandamentului de Infanterie şi Tancuri.

Concret, acesta prevedea două aspecte: generalii Nuţă şi Mihalea să fie duşi la Sibiu, iar transportul să fie efectuat cu un elicopter care urma să vină din acelaşi oraş. Mesajul îi este transmis lui Iosif Rus, comandantul Aviaţiei Militare.

În ianuarie 1994, când a fost audiat de Comisia Senatorială pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989, generalul Rus a făcut o declaraţie şocantă. Ordinul preluării celor doi generali şi al transportării acestora cu un elicopter la Sibiu aparţinuse, de fapt, chiar ministrului Apărării din acel moment, generalul Nicolae Militaru!

Iată ce declara Iosif Rus: „Acest ordin l-am primit de la ministrul Apărării Naţionale de atunci, generalul Militaru, care se afla în biroul lui Milea. Am primit ordinul pe un semnal, prin generalul Hortopan, anume că trebuie să transport două persoane de la Deva la Alba Iulia. Am întrebat de ce trebuie să facem acest drum, că se poate lua o maşină, un TAB, că ceasul este târziu şi că trebuie oricum să primesc ordin de la ministru. (…) I-am spus să raporteze ministrului că nu pot executa misiunea. A închis telefonul şi a spus că revine. A revenit şi m-a întrebat ce variantă ar mai fi. I-am spus că la Sibiu e aeroport iluminat, dar că vreau să-l ascult pe ministrul Apărării la telefon. Şi, într-adevăr, ascultând timbrul vocii acestuia, care a întărit ordinul, am dat dispoziţie să decoleze elicopterul”.

La 24 ianuarie 1994, când generalul Iosif Rus a făcut această dezvăluire zguduitoare, generalul Nicolae Militaru era în viaţă (avea să moară după aproape trei ani, la 27 decembrie 1996).

Legaţi cu o sfoară

Confuzia şi caracterul ilogic al faptelor ce planează în jurul generalului Iosif Rus continuă. Acestuia i se mai transmite că „trebuie să limităm numărul persoanelor care cunosc acest zbor”.

În plus, Rus ordonă ca zborul „să se execute în condiţii de siguranţă, cu luminile stinse, la 500 de metri înălţime”. Explicaţiile date de fostul comandant al Aviaţiei Militare cu privire la acest ordin ciudat au sunat astfel: „Eu am stabilit aşa, având în vedere că, în acea perioadă, se vorbea că sunt elicoptere inamice pe teritoriu şi se trăgea tot timpul”.

După ce decolează din Sibiu, aparatul de zbor ajunge la Deva la 19.35. La aterizare, pilotul le mărturiseşte celor prezenţi că, pe tot parcusul drumului de la Sibiu, a avut sentimentul straniu că ar fi fost urmărit.
În elicopter, generalii Constantin Nuţă şi Velicu Mihalea sunt aşezaţi pe banca din spate, fiind legaţi de scaune cu o sfoară, iar aparatul decolează. O singură persoană, numită de generalul Iosif Rus „un terţ”, avea legătură radio cu elicopterul.

„Eu nu puteam vorbi cu unitatea respectivă, am apelat la o terţă persoană. Mi s-a spus când a decolat şi aşteptam să ajungă într-un timp preconizat. Dând telefon la comandantul unităţii militare de unde fusese trimis elicopterul şi întrebând unde este, mi s-a spus că nu a venit, iar apoi am primit telefon cu ce s-a întâmplat”. Sub acest „ce s-a întâmplat” stă moartea celor aflaţi în elicopter.

„Ascultând timbrul vocii ministrului Apărării, am dat dispoziţie să decoleze elicopterul. ”
Iosif Rus
comandantul Aviaţiei Militare

Final de poveste: prăbuşirea din senin

Pilotul Nicolae Tudor, primul din stânga, alături de aparatul cu care s-a prăbuşit în 1989

Elicopterul care trebuia să-i ducă pe generalii Constantin Nuţă şi Velicu Mihalea la Sibiu a fost doborât, în jurul orei 20.00, la un kilometru de oraşul Alba Iulia, în direcţia nord-vest, în zona dealului Mamut. Nimeni nu a reuşit să explice până astăzi ce căuta aparatul de zbor în acea zonă, în condiţiile în care destinaţia ordonată era în cu totul altă direcţie.

O „ipoteză tehnică” a fost oferită, cu prilejul audierii, de acelaşi Iosif Rus, cel care a executat ordinele ministrului Apărării, Nicolae Militaru. Potrivit generalului Rus, în lipsa luminilor şi a ghidajului radio, „piloţii au folosit ca reper cursul apei de pe Valea Mureşului”. Cu alte cuvinte, s-au rătăcit.

Atenţie, vin teroriştii!

Şi mai ciudat însă, chiar înainte ca elicopterul să decoleze de la Deva spre Sibiu, la Alba Iulia este recepţionat un apel telefonic anonim, prin care se anunţă că depozitul de muniţie din zonă va fi atacat de terorişti. Era chiar zona pe deasupra căreia urma să zboare elicopterul. La faţa locului au fost trimise întăriri.

În jurul orei 20.00, pe 23 decembrie 1989, de la depozitul din apropierea oraşului Alba Iulia se anunţă că s-a prăbuşit un elicopter. Final perfect al acestei confuzii totale: prăbuşirea aparatului de zbor ar fi avut loc în condiţiile în care niciun militar de la sol nu ar fi deschis focul în direcţia sa.

Corpurile celor doi generali, precum şi ale celor trei însoţitori – locotenent-colonelul Nicolae Tudor, căpitanul Victor Matica şi maistrul militar Nicolae Galaftion -, au fost carbonizate. Nu a mai fost recuperată niciuna dintre probele care se presupune că ar fi fost în posesia generalilor Constantin Nuţă şi Velicu Mihalea.

„Eu nu puteam vorbi cu unitatea respectivă. Apoi am primit telefon cu ce s-a întâmplat. ”
Iosif Rus
comandantul Aviaţiei Militare

„Elicopterul a fost lovit de la sol!”

„Nici vorba de aşa ceva!”, exclamă, astăzi, Rodica Tudor, soţia locotenent-colonelului Nicolae Tudor, pilotul elicopterului prăbuşit pe 23 decembrie 1989. Pentru ea, explicaţia generalului Iosif Rus nu înseamnă nimic. „S-au rătăcit” nu există, în acest caz. De fiecare dată când reia propria poveste a morţii soţului, recompusă după ani de investigaţii proprii, femeia plânge şi îi blestemă pe cei pe care-i numeşte „călăii familiei”.

„Soţul meu cunoştea zona la perfecţie. La perfecţie, vă spun. Zburase pe acolo câţiva ani, când fusese angajat în agricultură. Chiar râdeam împreună pe tema asta: «Pot să zbor şi cu ochii închişi dacă mă trimiţi», îmi spunea”, povesteşte femeia.

După câţiva ani de discuţii cu prietenii şi cu colegii soţului, plus câteva drumuri la Alba Iulia, într-o încercare disperată de a găsi martorii acelui moment, femeia afirmă, sigură pe ea, că „a fost o crimă cu premeditare”. „Oamenii din zonă au văzut elicopterul zburând în flăcări. Fusese lovit, nici vorbă de defecţiune tehnică, iar soţul meu încerca să câştige timp. A încercat să golească rezervorul în aer, pentru ca elicopterul să nu explodeze la aterizare”, afirmă Rodica Tudor.

Explicaţia acesteia este confirmată şi de procurorul Dan Voinea, cel care s-a ocupat, într-o perioadă, de dosarul morţii generalilor Nuţă şi Mihalea. „Ipotezele defecţiunii tehnice sau erorii de pilotaj sunt bazaconii. Elicopterul a fost lovit de la sol! L-am şi găsit pe cel care a tras. Era un militar care ne-a declarat că i se dăduse ordin să tragă în «terorişti». Există declaraţia sa la dosar, dar nimeni nu a fost curios să o caute. În schimb, au închis cauza”, declară Dan Voinea.

Dispare Constantin Nuţă, dispar şi secretele

Odată cu moartea generalului Constantin Nuţă a dispărut şi o cantitate enormă de informaţii secrete. Considerat o adevărată bibliotecă ambulantă, Nuţă deţinea informaţii compromiţătoare despre majoritatea şefilor din Armată şi Miliţie.

Înainte de a fi adjunct al ministrului de Interne, Tudor Postelnicu, şi şef al Inspectoratului General al Miliţiei, generalul Nuţă fusese un militar cu experienţă şi şef al contrainformaţiilor militare. În această calitate a fost chiar unul dintre creatorii celebrului dosar „Corbii”, privind racolările la nivel înalt făcute de serviciile de spionaj sovietice.

Unul dintre subiecţii acestei anchete a fost chiar generalul Nicolae Militaru, demascat, în 1978, ca agent sub acoperire al GRU (serviciul secret al Armatei URSS) şi complotist împotriva lui Ceauşescu. În urma anchetei, Militaru a fost trecut în rezervă, iar exemplul său negativ a fost prezentat întregii Armate Române.

„Informatorul” Stănculescu

Legătura din Constantin Nuţă şi Nicolae Militaru a fost confirmată şi de către un personaj-cheie al Revoluţiei de la Timişoara, Radu Tinu, fost adjunct al şefului Securităţii Timiş. „Stănculescu a venit la noi, cam pe data de 20 decembrie, când voia să se sfătuiască cu generalul Nuţă cum să-i scape pe Dăscalescu şi pe Bobu, care fuseseră prinşi de mulţime la Prefectură.

Atât îl desconsidera Nuţă pe Stănculescu, încât nici măcar n-a trimis un general să-l conducă până la maşină. M-a chemat pe mine, care eram maior. Am zis şi eu, acolo: «Bine că a ajuns un maior să conducă un general». Nuţă, care tocmai ieşea de la toaletă şi îşi trăgea cureaua, zice: «Dă-l dracului pe Stănculescu, că a fost informatorul meu în «Corbii», dă-l încolo!»”, declara Radu Tinu într-un interviu pentru „Jurnalul Naţional”, în 2004.

Doborât de o rafală cu arme de calibrul 7,62

Dosarul morţii generalilor Nuţă şi Mihalea a fost redeschis, în ianuarie 2007, de către procurorii militari, după ce, printr-o decizie din 1995, cauza fusese închisă, cu ştampilă de „autor necunoscut”.

Motivul invocat atunci de anchetatori: mărturiile celor din dosar ar putea fi afectate de subiectivism. Între timp, pe parcursul cercetărilor efectuate într-un alt dosar al Revoluţiei române din 1989, procurorii militari au aflat noi informaţii. Acestea ar conduce la concluzia că doborârea elicopterului IAR 330, în care se aflau cei doi generali de Miliţie, s-ar putea datora acţiunii sau inacţiunii unor generali aflaţi la conducerea MApN şi a Comandamentului Aviaţiei şi Apărării Antiaeriene.

Ipoteza că aparatul de zbor s-ar fi prăbuşit fără vreun atac de la sol – încercându-se inducerea, în permanenţă, a ideii unui accident sau a unei erori de pilotaj – a fost spulberată de o probă capitală. Expertizele tehnice, efectuate încă din 1994, atestă că elicopterul în care au murit cele cinci persoane a fost doborât de rafalele unei arme de calibrul 7,62.

Sursa Adevarul