Teroristii lui Iliescu din Sibiu: un elev, un ospatar si o telefonista VIDEO

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.


Decembrie 1989, sala de Sport a UM 01512 – civili si cadre ale Ministerului de Interne. desfigurati din bataie si legati cu sfori de maini.
In decembrie 1989, in primele zile ale manifestatiilor revolutionare, s-a raspandit zvonul ca vinovati pentru
violente sunt teroristii. In Sibiu, orasul dominat de Nicu Ceausescu, aceasta eticheta a fost preluata de fortele Ministerului Apararii si atribuita unor cadre ale Militiei, Securitatii, dar si multor civili. Trei dintre asa-numitii teroristi de atunci povestesc azi cum au ajuns spaima Sibiului si cum si-au petrecut sfarsitul de an 1989 batuti si umiliti intr-un arest militar improvizat la bazinul de inot.

Un cuvant a facut cariera la revolutia din decembrie 1989. Acela e „terorist”. S-a aflat pe buzele lui Ion Iliescu, cel care sustine si azi ca a decis lichidarea lui Nicolae Ceausescu pentru a opri acest grup de „diversionisti” de la a mai continua masacrul indreptat impotriva oamenilor pasnici. A fost rostit si de maestrul de ceremonii al Studioului 4 al Televiziunii Romane, Teodor Brates, om de radio si televiziune inca din anii `50, cel care, cu o nonsalanta izbitoare, difuza cele mai absurde zvonuri de la TVR in televizorul alb-negru al
fiecarui cetatean.

Cert este ca in ultimele doua decenii nimeni nu a elucidat problema asa-zisilor teroristi. Dar arestari abuzive s-au facut sub aceasta umbrela. Sub acest pretext, la Sibiu, spre exemplu, 600 de persoane au fost retinute in conditii inumane, de la cateva zile la cateva saptamani. Sub acest pretext, la Sibiu, si nu numai, s-a tras liber prin oras, iar cei mai ghinionisti dintre cei iesiti in strada si-au pierdut viata. Pentru ca nimeni nu a fos arestat si condamnat dupa 1990 sub acuzatia de a fi fost terorist, Romania libera prezinta astazi povestea a trei „teroristi” dintre cei 600 retinuti dupa 22 decembrie la Sibiu. Asadar, ce fac ei dupa 20 de ani? Prin ce au trecut acum doua decenii si cum s-a descurcat in toti acesti ani ofiterul care a raspuns de operatiunile militare din zona Sibiului, cel acuzat de a fi coordonat arestarile abuzive din acele zile?

Elevul: „Ne-au dezbracat si ne-au luat sireturile”

Daca ar putea da timpul inapoi, Lucian Tristiu, un tanar de 35 de ani din Sibiu, ar alege sa nu iasa in centrul orasului pe 21 si 22 decembrie 1989. Dar lumea atunci il huiduia pe Ceausescu, el avea doar 15 ani, iar curiozitatea era imensa. Acum, doua decenii mai tarziu, Lucian Tristiu duce o viata linistita in Sibiu. Este casatorit, are trei fetite si lucreaza la o firma de termopane. Provine dintr-o familie simpla, cu un tata sofer pe autobuz si o mama care ani la rand a ambalat napolitane la fabrica de dulciuri Victoria. „In 21 a venit un prieten la mine si a zis sa mergem in oras, ca au inceput manifestatiile. Ne-am plimbat toata ziua pe acolo. Ne-am intors acasa abia inainte de miezul noptii, ca ne era somn”, spune tanarul, cu un pahar de suc in fata. Lucian bea alcool numai la ocazii speciale si nu a fumat vreodata. Astazi viata sa e una obisnuita si contrasteaza cu acuzatia cu care s-a pricopsit „n urma cu 20 de ani. Caci in haosul creat de zvonuri, in acea iarna de 1989, Lucian Tristiu era un personaj cu totul neobisnuit pentru acele vremuri: un „terorist”.

„Pomii erau secerati de cartuse”

Ne intoarcem in timp. Curiozitatea il impinge pe Lucian sa revina in oras si a doua zi, pe 22 decembrie 1989. Dus de multime chiar in centrul valtorii, e nevoit sa-si caute adapost. In jur se trage, blocuri
de locuit, Hotelul Continental, sedii de Militie si administrative se scutura de tencuiala sub loviturile violente produse de proiectile. Lucian se refugiaza intr-un bloc chiar de langa Militie. In scara imobilului se petrece o scena care il face pe pustiul de 15 ani sa inteleaga cat de serioase sunt, de fapt, lucrurile care se petrec in jurul sau: cativa barbati il aduc la adapostul scarii de bloc pe un altul care fusese ranit. Omul nu a mai putut fi salvat, murise, iar la capatai cei care l-au adus ii aprind o lumanare. Pe Lucian il cuprinde frica. Cand focul inceteaza pentru scurt timp, iese din imobil, dar ceea ce vede ii inteteste spaima: „Pomii erau secerati de cartuse. In fata unitatii militare erau multi militieni impuscati, altii erau cu mainile sus pe langa gard. Am vazut ca un om o scuipat pe un militian care era impuscat acolo si care inca mai misca un ochi. Atunci, i-a luat casca si i-a dat cu ea in cap”. Tanarul isi spune ca e momentul sa plece spre casa. Pe drum insa gaseste un pistol de semnalizare. „Eram mic, mi s-a parut foarte interesant, asa ca l-am luat sa-l duc acasa. De aici a plecat tot necazul meu”, povesteste Lucian Tristiu. Pasionat de electronica si cititor fervent al revistelor tehnice, Lucian vede in noua achizitie un prilej de experimentare: „Acasa, ca un copil ce eram, il fluturam prin toata curtea. Taica-meu s-a luat de mine, mi-a zis sa-l arunc, c-or sa ma lege. Dar eu nu vedeam un pericol. L-am desfacut, l-am studiat. Era un cartus tras, inauntru, un tub gol”, povesteste vesel. Lucrurile se complica, pe nesimtite, cand un prieten ii aduce sibianului cateva tuburi care pareau a fi condensatori. „Erau ca niste cutii de medicamente
. Mi-am dat seama ca erau, de fapt, cartuse pentru pistolul de semnalizare”, spune Lucian in timp ce deseneaza in aer forma tuburilor buclucase gasite de prietenul sau pe strada. In cartusul gol pune apoi catran de chibrit umed si il lasa sa se usuce, cu gandul sa-l foloseasca. Din greseala insa, introduce in pistol un cartus nou-nout, dintre cele aduse de prietenul sau.

„Am pus trei cartuse bune in picioare si tubul gol l-am pus culcat, am zis sa nu iau altul. M-am invartit, nu stiu ce-am facut, am atins un tub. Am luat unul, l-am bagat in pistol, c-am zis ca e ala cu catran de chibrit. L-am indreptat spre usa de la baie si am tras. A bubuit rau, vai!, ce m-am speriat, nu se putea sa bubuie asa catranul. S-a facut fum rau, mirosea urat in toata casa, ca de canal.”

Incantat de obiectul proaspat procurat, Lucian Tristiu nu da imediat curs ordinului difuzat la radio, prin care cetatenii erau somati sa predea la unitatea militara armele de tot felul. „Abia dupa doua zile, dupa ce mi-a zis tata ca or sa ma lege daca nu predau pistolul, m-am dus cu un vecin spre unitatea militara.” Gestul e insa tardiv. Elevul de 15 ani este oprit la un filtru din oras, iar garzile patriotice ii gasesc pistolul in portbagajul masinii in care se afla. „Cand l-au vazut, pac, l-au luat pe vecin, ca era adult. Le-a zis ca era al meu si atunci m-au luat pe mine. Erau garzi patriotice, m-au amenintat ca ma impusca, m-au lovit cu patul pustii, au facut perchezitie la mine acasa. Erau civili cu arme, nici stiau bine despre ce era vorba”, reda Lucian scena. In scurt timp, tanarul face cunostinta cu un maior care il si interogheaza in legatura cu „armamentul si munitia” pe care le mai detine. „Mai aveam un cartus acasa, il pastrasem ca sa-l tai sa vad ce e in el”, completeaza, cu un zambet inocent, Lucian Tristiu.

Explicatiile si rugamintile unui pusti de 15 ani ii lasa insa pe militari indiferenti. Acuzat de acte de terorism, este dus imediat la Unitatea Militara 01512, unde vede cu cohii lui in jur de 600 de persoane retinute in bazinul de inot. „Ne-au dezbracat, ne-au luat sireturile, ca sa nu ne spanzuram, probabil. Era iarna, erau numai niste covoare puse pe jos in bazinul de inot, golit de apa. Era plin cu oameni, foarte multi de la Militie, multi loviti, cu maini rupte, cu ochi vineti, dar si civili. Cand i-am vazut asa loviti, m-am gandit: Sa vezi ca ne pun sa sarim de la trambulina in bazinul fara apa”, continua sibianul. In acest moment, vocea sa adopta un ton mai degraba cazon. Urmeaza trei zile „n care refuza mancarea. Militarii, cu „catelele” (n.r. – mitraliere) indreptate spre retinuti, stau cate unul in fiecare colt al bazinului si ii dau fiori. La WC au voie numai cate doi, asa ca dimineata la ora 5.00 se trezeste si se asaza cuminte la coada. Dormitul se executa pe jos, pe niste covoare asezate de-a valma sau, daca e ceva noroc, pe cate-o saltea. Trec astfel trei saptamani cu care Lucian Tristiu isi doreste si acum sa nu fi avut vreodata de-a face. Insa tanarul, azi in varsta de 35 de ani, a pastrat si amintirea unor episoade mai placute, precum mancarea oferita lui, celui mai mic „terorist” din bazin, de catre soldati, dar si unele traumatizante, precum impuscarea unui retinut care a vrut sa sara pe geamul WC-ului. Pe 16 ianuarie 1990, este eliberat si primeste la mana o coala de hartie pe care scrie ceea ce el stia inca din primul moment: ca nu se facea vinovat de acte de terorism.

„Ce faci, mai `bazin`?”
In cei 20 de ani care s-au scurs intre timp, sibianul a evitat sa mai povesteasca experienta bazinului. In 1998 insa a fost chemat ca martor si parte vatamata in procesul intentat fostului comandament al unitatii in al carei bazin si-a petrecut cele trei saptamani dramatice din adolescenta: „M-au intrebat daca am vreo pretentie ca am fost tinut abuziv. `N-am nici una, numai sa ma lasati in pace`, le-am spus. Linistea era mai importanta decat orice. N-a fost o experienta prea placuta. Am vrut sa uit spaima prin care am trecut.” Nici cu fosti colegi „de bazin” nu prea s-a vazut in toti acesti ani. O data, pe strada, spune ca l-a recunoscut pe unul dintre ei. „Am strigat dupa el: `Ce faci, mai bazin?`. Dar nu ma mai cunostea, nu mai era in toate mintile.” Cand trece pe strada unitatii inca il mai trec frisoane. Inca o data spune ca si-ar fi dorit sa nu fi iesit in strada. „Ei, asta e. Am fost cel mai tanar terorist. Si cand te gandesti ca n-am facut nimic, doar mi-am `ucis` usa de la baie”.

Telefonista: „Nici nu stiam ce-i ala terorist!”
Meseria de telefonista la sediul Securitatii din Sibiu i-a adus Paraschivei Dumitru, acum in varsta de 57 de ani, multe beneficii. Inainte de 1989, cu un tata colonel in Ministerul de Interne si cu un post la operativa secretizata a fostei Securitati, care implica transferuri telefonice pentru „tot ce insemna sef”, Paraschiva Dumitru se simtea privilegiata. Asta, in ciuda faptului ca telefonistele erau civili cu statut special, si nu militari, precum ceilalti angajati ai Securitatii. Salariul bun de atunci si pensia pe masura de acum sunt insa suficiente pentru a nu-i da motive sa se planga. In afara insa de un episod pe care l-a trait in decembrie 1989, cand a fost acuzata ca ar fi terorista si sechestrata o saptamana intr-o unitate militara.

„Am eu mutra de terorista?”
Paraschiva Dumitru a incercat in ultimii 20 de ani sa nu-si aduca aminte cele sapte zile traite intr-o sala de sport cu geamurile camuflate a Unitatii Militare 01512 din Sibiu. Spune ca a trecut prea mult timp de-atunci si n-are nici un rost sa scormoneasca in memorie acele zile blestemate. Viata ei e alta acum. Dupa `90 a fost reincadrata la Serviciul de Telecomunicatii Speciale (STS), tot ca telefonista, unde a ramas pana acum doi ani, cand a iesit la pensie. Copilul ei este la liceu, sotul i-a murit de cancer in urma cu sase ani, timpul si-l petrece cu televizorul, cu mersul la piata, cu ingrijirea copilului nascut pe cand avea 40 de ani. Accepta cu greu sa povesteasca ce i s-a intamplat in decembrie 1989 si cum a devenit unul dintre cei 600 de „teroristi” care au bagat Sibiul in sperieti.

„Eram in concediu medical la sfarsitul lunii decembrie 1989. Eu, care eram in `aparat`, nu stiam efectiv ce se intampla decat ce prindeam de la colegi, de la televizor, de la vecini”, povesteste femeia. Paraschivei Dumitru tot o colega i-a transmis si sa se prezinte la unitatea mili-tara, pe motiv ca trebuie „sa ajute patria”. „Era ordin, care se executa, nu se discuta, asa ca m-am dus repede. Aveam legitimatia de securist la mine si acolo, cand mi-au vazut aia legitimatia, sa ma potoape si alta nu!”

In traducere libera, pentru Paraschiva au urmat perchezitia corporala si interogarea in timpul careia ei si altor colege telefoniste li se cerea sa-si recunoasca asa-zisele acte de terorism: „Urlau la noi ca am tras din nu stiu care pod, prin centru. Ne uitam la ei crucis. Doamne, iarta-ma, noi si teroristele! Am eu mutra de terorista? Nici nu stiam ce-i ala terorist!”. Dar nu avea cui sa se justifice, pentru ca nimeni dintre cei care stateau „n fata ei cu arma nu o asculta.

„Ne impusca, nu ne impusca, ne impusca”
Ulterior, femeia este dusa „intr-o sala imensa, cu geamurile camuflate, de nici nu stiai ca-i noapte sau zi”, plina deja cu zeci de alte „teroriste” pazite de soldati cu pustile incarcate si atintite spre ele. Paraschiva Dumitru nu-si poate sterge imaginea acelei sali si fetele celor inchise acolo. Nu crede ca va putea uita nici nelinistea simtita in acele zile: „Nici nu stiam, ne impusca, nu ne impusca. Urlau la noi: `Teroristilor! Sa nu miste nimeni! Va impuscam, asteptam ordine de la Bucuresti. Vi l-am impuscat pe Ceausescu!`. Spuneau asta de parca era al nostru!”.

In afara de angajate ale Securitatii si ale Militiei, in sala mai erau retinute si zeci de femei obisnuite, care iesisera in strada din curiozitate, precum si multe cersetoare. „Dupa ei, toate eram teroriste. Pana si femeile de serviciu din sediul Securitatii! Ce puteau sa stie ele? Zbierau la noi ca am otravit apa din oras si noi ne uitam ca proastele: `Ce zic astia, frate?” Nimeni nu putea vorbi neintrebat si nici una dintre acele femei nu avea voie sa mearga la toaleta neinsotita de garda armata: „Venea cu pusca dupa tine, usa deschisa la toaleta, chipurile, sa nu sari pe geam. Nici nu vreau sa-mi aduc aminte, am crezut ca-mi pierd mintile”.
Dupa sapte zile de retinere, Paraschiva Dumitru este eliberata. Nu existau probe, deci nu era terorista. Ca si Lucian Tristiu, retinut la 15 ani pentru aceeasi prezumtiva infractiune, Paraschiva a avut la dispozitie optiunea de a participa la procesul deschis in 1989. Nu a facut-o insa, si nu pe motiv ca ar fi continuat sa ascunda un mare secret despre adeziunea sa la grupari teroriste fara nume, ci dintr-un motiv chiar mai simplu: „Nu mi-a trebuit. N-am vrut sa retraiesc acele zile”.

Ospatarul: „Multimea o luase razna”
Ziua de 22 decembrie 1989 a inceput pentru Lucian Bucurenciu, pe atunci ospatar la Hotelul Continental din Sibiu, ca una obisnuita. A mers la serviciu, a aranjat mesele, le-a schimbat fetele, a pregatit sala restaurantului din incinta hotelului ca in oricare alta zi. Hotelul avea clienti destui, tocmai fusese „Joia Sibiana”. Ospatarii discutau intre ei despre manifestatiile din ziua precedenta. La Timisoara
deja se trasese, la Bucuresti incepuse focul, iar dictatorul urma sa plece de pe CC, dar nici Lucian, nici colegii sai nu si-au dat seama de amploarea evenimentelor. Asta, pana cand au vazut grupurile care, in drum spre centrul Sibiului, treceau prin fata hotelului. „Am iesit toti pe terasa si vedeam cum veneau oamenii, in grupuri, spre Piata Unirii. Veneau din trei parti, s-au intalnit in centru. A fost ambuscada, ca a venit o masina de Militie, dar i-au fugarit pe militieni.” Cand povesteste, barbatul, care azi e paznic la o firma de protectie si paza, cere un creion ca sa ne deseneze cine, cum si de unde tragea cand a inceput focul serios in oras, in zona Continentalului. „Au inceput sa traga ca dementii, din unitatea militara, spre Militie, care era peste drum. Lumea a zis ca au venit rusii, ca au venit strainii. Eu n-am vazut pe nimeni. N-a venit nici dracu`! Au tras ca nebunii militarii, inclusiv elevi de la scoala
militara, neinstruiti, carora le puneau arme in brate.”

„M-au luat aproape pe sus”
Pe masura ce povesteste, roseata din obraji i se accentueaza. Emotia ii creste si mai mult cand spune ca si-a gasit masina gaurita in plafon de gloantele trase dintr-un elicopter. „Deh, aparatorii nostri! Am plecat cu masina, asa impuscata cum era, spre casa lui frate-miu, ca trebuia sa-l duc pe nepotu-miu la gara. Facea armata la Fagaras si primise ordin sa se prezinte la unitate. Am trecut prin sapte mii de filtre, aveam portofelul cu acte, legitimatia neactualizata, scria ca sunt barman la Unicom, unde lucrasem inainte. In fine, l-am dus la gara si m-am intors la frate-miu”, spune Bucurenciu. Dupa cateva ore, sibianul coboara la masina cu gandul sa plece spre casa sa. La iesirea din bloc, un vecin il anunta ca Armata i-a controlat masina si i-a luat portofelul, pe motiv ca autoturismul ar fi fost „terorist”, din moment ce era gaurit de gloante in plafon.

„Era deja un grup de civili inarmati. Cand m-au zarit jos, la masina, nu m-au mai lasat sa plec. Cica eram terorist. O femeie a zis multimii ca eu am aruncat munitie in blocul P16, deci sunt terorist. Au inceput si altii, unul care vindea lozuri a urlat: `Hotul de ospatar!`. Multimea o luase razna si toti urlau ca eu sunt terorist. Aveam niste pantaloni cu manseta, mai largi, eram mai plinut ca acum, eram si tanar, si m-au gasit pe mine terorist. Ca am omorat pe nu stiu cine. M-au luat aproape pe sus. A venit un ARO de la Armata si m-au bagat in el.”

In cateva clipe, asadar, cu ajutorul probelor de martori oferite de multime, ospatarul de la Continental Lucian Bucurenciu era arestat pentru ca ar fi indeplinit misiuni de care avea habar numai din filmele vazute la video cu prietenii. Din fata blocului a ajuns in scurt timp la subsolul unitatii militare, unde a fost retinut cinci zile. A cunoscut in acel loc doi ofiteri de Securitate, doi vanatori gasiti cu arme la ei si alti cativa civili. „Unii erau legati cu sfori de scaune de fier. Pe mine nu m-au batut, dar in aia de la Securitate au dat”, spune Bucurenciu, care a dormit cinci nopti pe o banca din vestiarul cu lacat la usa si geamuri sudate. Cand lucrurile s-au lamurit, barbatul a dat o declaratie „cu lux de amanunte” si a fost dus la „un fel de proces” in care i s-a adus la cunostinta ceea ce stia si el, ospatarul de la Hotel Continental: „Nu sunteti terorist”.

Fostul comandant se apara: „Fiecare vrea adevarul lui”
Persoana pe care cei trei asa-zisi teroristi intervievati de Romania libera o gasesc vinovata pentru retinerea lor abuziva sub acuzatia ca ar fi fost teroristi este Aurel Dragomir, sef al garnizoanei din Sibiu si al Unitatii Militare 01512. Lor li se alatura zeci de alti martori citati in rechizitoriul procurorilor militari deschis impotriva lui Aurel Dragomir, pe baza caruia ofiterul a si fost trimis in judecata in 1998 pentru instigare improprie la omor deosebit de gav, distrugere calificata, omor, neglijenta in serviciu. Fostul comandant neaga insa acuzatiile si spune ca multi dintre cei sechestrati au fost adusi acolo de revolutionari sau au venit de bunavoie. Recunoaste totusi ca unii oameni au fost inchisi de militari, dar nu din ordinul sau.

„Atatea s-au napustit asupra mea!”
Despre fostul sef al garnizoanei sibiene circula zvonuri ca nu ar mai fi in toate mintile. Altii spun ca s-ar fi mutat din Sibiu sau chiar ca ar fi fugit din tara. Romania libera a stat insa de vorba cu fostul ofiter. Nu e plecat din tara si nici macar din Sibiu. Dragomir locuieste cu chirie, intr-un apartament din oras, impreuna cu sotia.
Intre timp a iesit la pensie si se imparte intre cresterea nepotilor si eforturile de a-si demonstra nevinovatia. La 20 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, spune ca nu are nimic sa isi reproseze. „Cu atatea acuze, cu atata val de ura, nu ma faceti decat sa ma lupt ca megalomanii, ca atatea s-au napustit asupra mea!”, incepe Aurel Dragomir discutia. Este acuzat ca ar fi ordonat sechestrarea celor 600 de persoane – 400 de cadre ale Ministerului de Interne si Securitatii, dar si 200 de civili Ð si distrugerea locuintelor considerate „cuiburi de teroristi”.
Unitatile militare, sub comanda sa, ar fi participat la reprimarea manifestatiilor din 21 si 22 decembrie, pentru ca apoi sa treaca brusc de partea revolutionarilor si sa se implice intr-o adevarata vanatoare de teroristi. Dragomir neaga insa orice implicare a sa in organizarea asa-numitului „lagar” de la Sibiu: „Ii aducea lumea din oras, civilii. Ii luau si ii aruncau peste gard. Iar altii veneau singuri, a fost unul de la Militie care n-a plecat de la mine din birou. Cica `Dragomir i-a tinut cu forta`. Arata-mi mie! `Dragomir a venit la bazin si a zis sa-i impuscam, sa facem, sa dregem.` Sau cea mai tare, cica m-am repezit la unul si i-am smuls dintii de aur cu clestele din gura, dupa care i-am bagat mancarea cu facaletul!”.

11 ani fara o decizie definitiva
Dupa acuzatiile grave care i s-au adus dupa 1990, Aurel Dragomir a supravietuit datorita unui discurs agresiv, presarat cu acuze grele impotriva anchetatorilor. Din cand in cand, isi cere scuze pentru tonul rastit pe care il pune pe seama carierei sale de militar. Evita raspunsurile directe la intrebari, face multe paranteze, insira zeci de nume si declaratii imprimate in memorie in cei 11 ani de infatisari la tribunal.

In ce priveste marturiile celor retinuti in bazin, Dragomir le neaga cu determinare: „Si ei (n.r. – militarii) de unde primeau ordine? stiti cate trepte sunt de la comandantul de grupa pana la comandantul scolii? Vreo 10!”.
Ceea ce recunoaste totusi este ca ultimul cuvant ii apartinea intotdeauna, indiferent de ordinele care se succedau, dar da vina pe situatia-limita a acelor zile. si acuzatia ca ar fi inarmat civili, fapt ce ar fi dus la moartea unor persoane nevinovate, se loveste de fostul comandant ca de un zid: „Nici o arma nu era de la Armata, ei (n.r. – civilii) au devastat sediul Militiei si a luat fiecare de unde a putut. Mie nu-mi lipseste nici o arma. Insa, dupa evidentele de atunci, de la Inspectorat (n.r. – de Militie) lipseau 300 de arme”.

Potrivit acestuia, evenimente de genul celor de la sfarsitul anului 1989 nu se pot ancheta. „Fiecare vrea adevarul lui. Fiecare o sustine pe a lui”, spune fostul locotenent-colonel. Procesul lui Aurel Dragomir, intentat in 1998, nu a ajuns la o hotarare definitiva nici pana astazi. A trecut, ani la rand, pe la mai multe instante, dar a fost restituit la Parchetul Militar pentru refacerea cercetarilor pe fond.
Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

3 comentarii la “Teroristii lui Iliescu din Sibiu: un elev, un ospatar si o telefonista VIDEO

  1. Pt . „magabim2009” : Pari a fi intelectuala si faptul ca accepti „teoria revolutiei ” ( probabl avand ceva de ascuns precum mai putin distinsul ion iliescu ) si nu studiezi in profunzime probele si marturiile existente , ma determina sa cred ca asa se vor scrie cartile de Istoria Romaniei :mincinoase .De asemenea , te invit sa studiezi si”Psihologia maselor” ,scrisa de Gustave Le Bon si sa vezi teoria aplicata in practica , cu alte cuvinte in practica loviturilor de stat. Daca iti mai spun ca , au fost 3 variante de interventie in Romania (Iasi, Timisoara si interventia militara ungaro-sovietica ), fata de una singura a americanilor in Panama, nu ma vei crede…decat peste 50 sau 100 ani …Vorba lui Gorbaciov ,cine va mai trai pana atunci .

  2. mgabim2009,
    ce am copiat? parca ar fi trucat ? oare nu e iliescu cu ceausescu?
    FATA DE ILIESCU CEAUSESCU ESTE EROU ! TOATA MEDIA DIN LUME IL CONDAMNA VEZI L’EXPRES DE EXEMPLU.
    TU CREZI CA MA UIT CE ZICE PETRE ROMAN ? ASTA CARE A DISTRUS ROMANIA IMPREUNA CU ILIESCU – E UN CRIMINAL ASA ESTE ADEVARUL SI PE VOI COMUNISTII CE SUNTETI SIGUR CA VA DOARE.
    EU NU-L IERT PE ILIESCU ATATA TIMP CAT NU VA INTRA IN PUSCARIE DE DATA ASTA NU SCAPA CA LA MINERIADE

  3. Mai draga mai, este o vorba pe aici, „Grow Up!” Colectezi toate ineptiile maneliste, eu nu zic ca nu te straduiesti, dar din dilentatism, idiotime se naste. Incerci sa-l faci erou pe Ceausescu sau cel putin neintles, despre Iliescu nu esti inca convins ce atitudine sa ei, si restul adunaturi! Oricine aduna de pe toate locurile poate incropii o teorie. personal cea data da Roman astazi Stirea Zilei mi s-a parut cea mai plauzibila, sau cea mai aproape, probabil de adevar. Insa sa copiezi timpeniile de la B1 si sa le mai pui si in rosu, nu te supara dar asta este infantilism. Sa te alaturi cu B1 doar ca pare ‘de vindut” e de ris!
    Stai linistit sint destui care or sa se extazieze la ce ca ai adunat. Eu iti spun insa ca am fost acolo pe 21 la Universitate si pe 22 si pina pe 25, si sotul meu la fel. Nu avem nici diplome si nici nu am cerut, dar vezi tu, fiind acolo ne da ceva mai multa perspectiva, si mai putina fabulatie.

    Altfel, Craciun fericit ca asa este Cresiteneste, si lasa toate ecuberatiile , au valoare ZERO!

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s