
26 ianuarie, ziua în care Nicolae Ceauşescu ar fi împlinit 92 de ani.
Ceauşescu, ieşi din groapă Să vezi Ţara cine-o sapă Cine te-a slujit pe tine Minte azi fără ruşine Şi trăieşte şi mai bine Mai fă tu o şmecherie Pune mîna şi învie Însă fără Naşparlie Şi mai ţine-o cuvîntare Să dea toţi în gălbinare Şi mai dă-ne un decret Să dea toţi în diabet Te-aşteaptă românii toţi Să mături Ţara de hoţi Hai, Nea Nicu, dă din mînă Să-i sperii o săptămînă Pe tîlhari şi derbedei Pe smintiţi şi pe mişei 
Ceauşescu, ieşi din groapă
Că nu mai avem nici apă
Pune-i pe ţigani la muncă
Şi la unguri dă poruncă
Termină ce-ai început
Că se fură la minut
Nimeni nu mai bate-un cui
Umblă hoţu-n legea lui
Ieşi din groapă doar un an
Să bagi boala în Brucan
Să-l alergi prin Dămăroaia
Unde-şi paşte mutu’ oaia
Ieşi din groapă doar o zi
Să-i beleşti pe hoţi de vii
Să ne spui cin-te-a trădat
Ceauşescu, fii bărbat!
CORNELIU VADIM TUDOR
(3 mai 1991) Copyright Tricolorul

Nicolae Ceauşescu făcea în 1989 un ultim dar locului său de baştină. Cu opt luni înainte de Revoluţie, comuna Scorniceşti, unde se născuse ”conducătorul iubit”, devenea oraş. Din ordinul precis al Tovarăşului. Astăzi, cadoul lui Ceauşescu e un blestem. În ultimii 20 de ani, târgoveţii şi-au câştigat un sinonim: şomeri.

„Înainte de „89 citeam în Scânteia că în SUA sunt oameni care nu au unde să doarmă, că sunt şomeri. Nici nu realizam ce poate să însemne asta. Acuma ştiu”, spune Gheorghe Toma, rămas fără loc de muncă după trei decenii de când lucra la intreprinderea, ce era odată mândria lui Ceauşescu.
La Scorniceşti, în ziua în care dictatorul ar fi împlinit 92 de ani, nu mai flutură nimeni steguleţe şi nu se mai cântă refrene patriotice. Totul e amorţit de frig şi sărăcie.
Am ajuns în Scorniceşti, un loc trist, cu străzi şi clădiri anoste, pe 25 ianuarie. Cea mai friguroasă zi din an până acum, ne avertizează un localnic. Singura stradă unde puteam vedea chipuri de om era bulevardul. Bulevardul Muncii. Aici, ironie, din trei locuitori adunaţi laolaltă, Gheorghe Toma, Florea Mânzu şi Emil Mirea, doi erau şomeri. La fix 20 de ani de la Revoluţie, Toma şi Mirea au cunoscut o fărâmă din capitalismul nemilos. „Pulsor”, fabrica ce producea dinainte de „89, piese pentru Dacia sau Tractorul, s-a închis. Pe loc, în Scorniceşti, au apărut 218 şomeri, cei mai mulţi dintre ei trecuţi de 40 de ani.
„Ţara asta a avut dă toate. Unde sunt?”
„Am 50 de ani şi 30 de muncă sunt şomer. Am 530 de lei şomaj. Nu mă descurc cu banii ăştia. Uitaţi-vă la gaze, electricitate…mâncare. Sunt bani puţini”, spune Gheorghe Toma. Bărbatul are trei copii: o fată care a terminat facultatea şi doi băieţi cu liceul, care nu şi-au găsit nici ei un loc de muncă. „Noroc de nevastă, că încă lucrează şi ia binişor de la Spital. Câştigă peste 700 de lei„, adaugă Toma. Şomerul de 50 de ani face imediat critica societăţii.
„Încă vreo 20 de ani ne trebuie şi să dispară clasa asta politică, fizic, aşa…”, e convins bărbatul, care povesteşte că înainte de „89 nu ştia ce-i aia şomaj. Şi nu înţelege de ce România a ajuns aici, când în comunism „eram cei mai buni”.
„Păi, Norvegia, când a găsit zăcăminte de petrol în Marea Nordului, fiecare locuitor a primit 40.000 de dolari sau de euro. Şi la noi, cât petrol a avut ţara asta, unde e? Noi, dimpotrivă, fiecare om are 40.000 datorie. Păi de ce, că noi eram pe plus. Noi pe vremea lui Ceauşescu aveam mină în Statele Unite, stiaţi? România trebuie să păstreze tot ce a avut până în 1989. Ţara asta a avut dă toate, dă toate. Unde sunt?”, se întreabă Gheorghe Toma.
Florea Mânzu, capitalist de Scorniceşti, cu un magazin alimentar la scara blocului, găseşte o altă explicaţie pentru necazurile ce i-a lovit. „Un popor care şi-a omorât conducătorul îşi merită soarta. Până la urmă, după 20 de ani, pot spune că da, Ceauşescu trebuia schimbat, dar nu omorât. De aici ni se trage”, dă un verdict crud localnicul din Scorniceşti. Amintindu-i că pe 26 ianuarie s-a născut Ceauşescu şi ar fi împlinit 92 de ani, Mânzu spune mâhnit: „O zi tristă!”. Şi nu e singurul care gândeşte aşa.
„Dacă nu îl omorau, pe Ceauşescu, oamenii îl cereau înapoi”
„De la început am avut impresia că nu trebuia omorât Ceauşescu. Noi am fost nişte oameni care nu am avut nicio credinţă. Singurul popor care ne-am omorât conducătorul”, e de părere Constantin Nedelea, primarul oraşului Scorniceşti. Intervine însă, sceptic, Emil Bărbulescu, nepotul de pe soră al lui Nicolae Ceauşescu.
„Nu, de fapt, suntem singurii care i-am omorât aproape pe toţi. Dacă nu i-am omorât direct, atunci i-am predat şi i-au omorât alţii, cum am făcut cu Brâncoveanu şi Vladimirescu. Noi din trei conducători, doi i-am omorât. Şi în 50 de ani am omorât doi. Pe doi i-am împuşcat: Antonescu şi Ceauşescu”, ţine să completeze Bărbulescu. Primarul nedelea vine cu o istorie alternativă. „Dacă nu îl omorau, după trei ani de zile, oamenii îl ceareau înapoi. Dar totul a fost calculat. Vă daţi seama, că, dacă mai trăia Ceauşescu, acuma, nu mai câştiga Băsescu alegerile sau altcineva?”, îşi imaginează edilul-şef din Scorniceşti cum ar fi arătat România dacă Ceauşescu mai trăia.
Nedelea e convins că citadinilor din Scorniceşti le-ar conveni să „reînvie” Ceauşescu. „Ar avea locuri de muncă. La noi asta e problema”, spune primarul şi rezumă în cifre catastrofa: din localitatea prosperă dinainte de „89 s-a ajuns la un oraş cu rată a şomajului de 9%, din 3.500 de locuri de muncă în 2004, astăzi, mai sunt 1.000 cu indulgenţă, iar 5% din populaţia oraşului a emigrat în Spania, Italia sau alte ţări pentru a supravieţui. Un dezastru.
„Scorniceştiul…e o zonă urbană, care o numim, noi, oraş”

„În ultima perioadă s-a degradat totul. Dacă înainte era un oraş în plină dezvoltare, la Revoluţie s-a terminat totul. De prin 2000 a început totul să se distrugă. Dacă înainte de 1989 în domeniul agriculturii funcţiona poate cel mai mare CAP din ţară, acum nu mai este nimic din el. Dacă înainte de ”89 erau 10 hectare de seră, acum nu mai este un metru pătrat. Dacă înainte de Revoluţie erau abatoare şi complexuri de creştere a porcilor, a păsărilor, acum nu mai e nimic”, continuă, resemnat, Nedelea, primarul oraşului-comună.
Căci, nici edilul nu pare să mai creadă că Scorniceştiul merită numele de oraş, căpătat printr-un moft al Tovarăşului în aprilie 1989. „Scorniceştiul…e o zonă urbană, care o numim noi oraş”, descrie primarul identitatea administrativă a localităţii devenită mai mult o povară. Târgoveţii din Scorniceşti ar renunţa mulţumiţi la renumele de oraş, numai să aibă taxe mai mici şi să primească mai multe fonduri europene, aşa cum se întâmplă în cazul comunelor.
”Ştiţi cât de fericiţi am fi să trecem din nou la statutul de comună?! Că la oraşe fondurile vin mai greu, dar la comune e altceva. Şi taxele…Aoleu!!!!”, se plânge Florea Mânzu. Îl completează Gheorghe Toma: „La noi un metru cub de apă costă 3,8 lei. Ştiţi cât costă în Irak? Un dolar, adică 2,8 lei”.
Casa lui Ceauşescu din Scorniceşti, astăzi, în grija lui Emil Bărbulescu
„În Scorniceşti, nici gripă porcină nu suntem în stare să avem!”
Şi aşa îşi amintesc locuitorii din Sconiceşti de Ceauşescu. Ştiu că astăzi ar fi fost ziua lui. Şi atât. Amintirile se opresc aici, căi dictatorul nu era generos la vizite pe vremea când era la puetere. „Venea rar de ziua lui aicea. Ducea flori la mormintele părinţilor, apoi se ducea acasă o oră, două şi pleca. Era ceva discret cu familia. Nu vorbea prea mult, mânca în casa bătrânească mâncăruri specifice, în special sarmale. Asta era cam tot. Vorbeam cât mă întreba şi îi răspundeam ce mai fac. Întrebări de complezenţă, nimic deosebit”, îşi aminteşte Emil Bărbulescu. Pentru el Nicolae Ceauşescu a fost un om normal, deloc înfricoşător, cum l-ar descrie poate, alţii.
„Înfricoşători sunt politicienii de azi care promit şi nu fac nimic. El acasă era un om obişnuit. Acasă lăsa problemele ţării deoparte”, mai spune nepotul dictatorului. Emil Bărbulescu e singurul din familie care mai stă în Scorniceşti şi are grijă de casa în care s-a născut Ceauşescu. În ziua în care l-am cunoscut aproape că uitase de ziua unchiului său. „Nu m-am simţit prea bine”, ne explică el. Întrebăm de ce. „Gripă”, răspunde Bărbulescu. Sperăm că nu porcină. „Ei, gripă porcină… În Scorniceşti, nici gripă porcină nu suntem în stare să avem!”, glumeşte Emil Bărbulescu.
ISTORIE
•Nicolae Ceauşescu s-a născut la 26 ianuarie 1918, în Scorniceşti, judeţul Olt.
• Conducătorul Republicii Socialiste România din 1965 până în decembrie 1989, a transformat Scorniceştiul dintr-un sătuc cu 12.000 de locuitori în oraş. Se întâmpla în mai 1989. Opt luni mai târziu, Revoluţia avea să aducă o nouă istorie în localitatea odată fruntaşă în producţiile agricole.
• Oraşul a încercat să supravieţuiască din fabrica ”Pulsor” şi frabricile de textile în sistem lohn. Regulile capitalismului par însă, prea dure pentru Scorniceşti.

În procesul de apropiere dintre Israel şi Egipt 1977, un rol de mediere a jucat şi România, preşedintele Nicolae Ceauşescu fiind cel care a aranjat şi întâlnirea secretă la nivel înalt dintre cele două părţi. Divergenţele ivite între Egipt şi unele state ale lumii arabe rămase sub influenţa sovietică, precum şi intransigenţa lui Menahem Begin l-au obligat pe Sadat să semneze o pace separată, mult prea puţin faţă de speranţele sale. Acordurile de la Camp David cuprindeau două documente diferite. Primul, care consfinţea o pace în toată regula, prevedea modalităţile retragerii israeliene din Sinai şi parţiala sa demilitarizare. Al doilea prevedea începerea unor negocieri care să ofere Cisiordaniei şi făşiei Gaza un statut autonom pentru o perioadă de 16 tranziţie de cinci ani, după care ar fi fost elaborat un statut definitiv.
Citește știri de actualitate și adevăr
Apreciază:
Apreciază Încarc...