Ion Iliescu: „Unii s-au aflat in situatia mea, sub supraveghere personala si la domiciliu deaceea am aparut numai in 22 Decembrie”. Ion Iliescu: „vizitam unitati de invatamant, de cercetare, intreprinderi industriale, centre de librarii; participam la lansari si prezentari de carti, Deci, nu stateam inchis in birou si nu eram izolat. Uneori „faceam si jocuri” cu „urmaritorii” mei.”

Ion Iliescu se da de gol la intrebarile mele, imi raspunde ca, a putut sa faca jocuri cu urmatorii lui adica cu Securitatea chiar in 1988, si mi-a dat un exemplu cum scapa de securisti, si ca nu era izolat, Intretinea relatii amicale cu multi artisti, le vizita atelierele. Intr-un alt articol Iliescu imi raspunde ca era sub supraveghere personala si la domiciliu pina la ora 11.00 dimineata 22 dec. 1989de aceea a aparut numai in 22 Decembrie. De ce n-a facut jocurile cu urmatorii lui (securistii care-l filau) si pe 17 decembrie 1989 sau pe 21 decembrie 1989? Mai mult Iliescu tot la o intrebare de a mea imi raspunde ca la inceputul anilor ‘80 – a stabilit unele relatii si a avut mai multe intalniri conspirative cu un grup restrans (compus din gen Ion Ionita – fost ministru al Apararii, generalul Militaru si Virgil Magureanu – pe atunci lector la Stefan Gheorghiu…) pentru al rasturna pe Nicolae Ceausescu. Vezi aici ca Gen. Militaru confirma
In iunie ’89, doua personaje importante se intalneau in Parcul Herastrau din Bucuresti: Ion Iliescu si generalul Nicolae Militaru. Intalnirea conspirativa a celor doi a fost confirmata, ulterior, atat de Petre Roman in „Le Monde” din 05.01.1990, cat si de Silviu Brucan intr-un interviu dat in martie 1990. Din declaratia unui fost ofiter de secutitate, din echipa de filaj, reiese ca Militaru dorea sa-l informeze pe Iliescu, cu ocazia plimbarii lor conspirative, despre constituirea unei grupari cu numele de Front (Front Militar). Militaru dorea sa-l instiinteze pe Iliescu de existenta acestui „nou” Front, deoarece, in iarna lui 1988, Comitetul Salvarii Nationale – infiintat inca din 1984 – se transformase in Frontul Salvarii Nationale, iar acum intra in scena o noua miscare. Generalul Nicolae Militaru facea referire la un Front de natura militara, constituit din ofiteri ai serviciilor secrete si armatei, Frontul fiind coagulat in jurul catorva personaje cheie cu functii si relatii importante in cadrul serviciilor speciale. Radacinile acestor relatii, simple in aparenta, erau insa mult mai profunde. Alcatuirea acestui Front Militar tocmai in acele momente nu era insa intamplatoare, ramificatiile acestei povesti fiind de mare adancime. Intrebat intr-un interviu daca Nicolae Militaru a contribuit la rasturnarea lui Ceausescu, generalul Plesita a raspuns:”Vai de capu’ lui! N-as fi vrut sa fiu in locul lui. Domnule… Militaru a fost agentul meu! A murit si pot sa vorbesc. Am argumente! El a fost racolat de GRU in perioada cand a facut cele doua academii la rusi, dar, dupa ce-a venit aici, a pierdut orice legatura.
Prin intermediul generalului Militaru, Ion Iliescu l-a contactat pe fostul Ministru al Apararii, Ionita, care juca un rol principal in constituirea si consolidarea “Frontului Militar”. “Au urmat apoi intalniri cu Iliescu si asa a inceput sa se inchege treaba: erau cele doua grupe, militara si politica. Eu m-am intalnit cu Iliescu, care mi-a facut cunostinta cu inca doi oameni. Unul era civil, professor, Magureanu, iar celalalt militar, capitan de rangul I, Radu Nicolae. Am inceput in aceasta formatie sa ne pregatim in scopul de a organiza o adevarata lovitura de stat, pentru toamna lui 1984, in timp ce sotii Ceausescu erau plecati in Republica Federala Germania. Trebuie sa va spun cu mult regret ca actiunea noastra a esuat. Poate ca nici nu era organizata asa cum se cuvine, dar am mai si ramas cu impresia ca cineva a tradat. Dupa acest esec, ne-am intalnit tot grupul, intr-o casa conspirativa, in care, in cele din urma, am inteles ca am fost si inregistrati si ne-am pus intrebarea daca ne oprim sau mergem mai departe. Am hotarat ca mergem mai departe. Modalitatea de organizare si actiune era impartita intre parerea militarilor si a civililor. Civilii ziceau ca e nevoie de un puci militar, cateva grupe, par! par! (chiar asa se pronunta cineva), ii rasturnam si gata. Noi ne-am abtinut sa confirmam o asemenea posibilitate, ca, dupa aceea, noi, militarii, am hotarat ceva diferit. Mai intai, ca armata nu trebuie sa fie implicata intr-un asemenea act. A doua chestiune, sa facem in asa fel, incat sa nu curga sange„(gen.Militaru.interviu.BBC).


Ovidiu vrea detalii in legatura cu prezenta mea la desfasurarea evenimentelor din decembrie 1989. Am descris toate acestea in nenumarate interventii, dezbateri, scrieri.

Nu cred ca din naivitate “nu intelege” de ce “nu am iesit in strada” inca din 17 decembrie sau chiar din 21 dec.1989. Unii s-au aflat in situatia mea, sub supraveghere personala si la domiciliu (inclusiv poetul Mircea Dinescu); deaceea am aparut numai in 22 Decembrie.

Va dati seama ca nu la “chemarea” lui Cico Dumitrescu am fost la TVR (cu care de altfel nu am fost coleg – el era cadru militar in marina). Si altii afirma acelasi lucru, probabil cu bune intentii.

Sugestia “ca mi-ar fi fost teama” si “am asteptat un moment favorabil” nu are temei. Asa cum semnaleaza si Victor momentele cele mai grele au inceput in seara de 22 Decembrie . Eu nu exagerez cand afirm in ce conditii am elaborat Comunicatul catre Tara al CFSN si l-am prezentat la Televiziunea Romana.

Afirmatia, precum ca “in CFSN s-ar fi adunat “oameni cunoscuti” sunt deasemeni fara temei. Cu exceptia unor nume vehiculate la Europa Libera, cei mai multi erau necunoscuti celor mai multor dintre noi. Din cei 39 membri nici eu nu cunosteam mai mult de cca. 10 – chiar si cu acestia fara sa fi avut legaturi anterioare apropiate.

Si mai hazardata si vadit necinstita este afirmatia ca in Decembrie ’89 ar fi preluat puterea “esalonul 2” al PCR. Acest punct de vedere a fost vehiculat de opozitia politica, nascuta pe parcursul apropierii de campania electorala din 1990, sustinuta si de unele cercuri politice din exterior. Prezenta unor oameni care avusesera candva raspunderi politice sau de stat (ca Alexandru Barladeanu, Corneliu Manescu, Silviu Brucan sau subsemnatul). Dar, toti, eliminati inca din anii ’60-’70 din cercurile conducatoare si marginalizati, nu inseamna deloc “esalonul 2” . Altminteri, in miscarea de masa care a dus la rasturnarea lui Ceausescu, o mare majoritate a participantilor erau membri de partid, ceeace era semnificativ pentru caracterul atotcuprinzator al acestei revolte populare.

9.- Apreciez mesajul transmis de ayatristan privind cei peste 200 de copilasi orfani, ingrijiti si crescuti cu drag de preotul Nicolae Tanase, la Valea Plopului, care au nevoie de ajutor din partea celor ce pot si vor sa-i ajute.


6.- Ovidiu ma intreaba : cum am scapat de Securitate, in conditiile severe de supraveghere in care traiam atunci? Partial a raspuns atat Victor cat si domnul Alex.M.Stoenescu.

Desi supravegheat, eu indeplineam functia de Director al Editurii Tehnice, primeam la Editura numerosi autori (profesori universitari, cercetatori); vizitam unitati de invatamant, de cercetare, intreprinderi industriale, centre de librarii; participam la lansari si prezentari de carti. La birou, ma vizitau sau aveam intalniri in afara cladirii, uneori in parc, o serie de personalitati ( scriitorul Titus Popovici, cu care eram in relatii amicale, Aurel Dragos Munteanu, Radu F. Alexandru, s.a.), participam la dezbateri stiintifice organizate de Academia Romana sau de alte institutii (erau apreciate spre exemplu reuniunile patronate de profesorul Mihai Draganescu, director, multi ani, al ICI-Institutul Central de Informatica). Eram un spectator fidel al teatrelor din Bucuresti si vizitator al expozitiilor de pictura si sculptura. Intretineam relatii amicale cu multi artisti, le vizitam atelierele.

Deci, nu stateam inchis in birou si nu eram izolat.

Uneori „faceam si jocuri” cu „urmaritorii” mei. Intr-o zi, spre exemplu, la invitatia lui Caramitru, am asistat la un spectacol de poezie (Eminescu) organizat de el, cu acompaniamentul pianistului Dan Grigore. In drum spre Ateneu, la un semafor, am reusit sa trec inainte de schimbarea culorii de trecere, lasandu-i pe cei doi urmaritori „pe stop”. Am ajuns deci si am parcat pe o strada din apropiere de Ateneu „fara urmaritori”! Au reaparut, insa, destul de repede. Nu am fost lipsit de prezenta lor nici la spectacol. Am trait multe asemenea episoade. 7.-

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s