Julia Roberts, cea mai frumoasă persoană din lume

TOP l Actriţa din „Pretty Woman” a aterizat pe coperta numărului din „People” dedicat celor mai spectaculoase frumuseţi ale planetei

„Ce râs! Ce bucle! Ce sutien push up! La două decenii după Pretty Woman, rămâne tot roşcata noastră preferată”, a scris revista People, care i-a acordat Juliei Roberts titlul de cel mai frumos om din lume. Potrivit Reuters, este a 12-o oară când actriţa este inclusă în lista anuală a revistei americane.

Julia Roberts, în vârstă de 42 de ani, mama unor gemeni în vârstă de cinci ani şi a unui băieţel în vârstă de doi ani, este însoţită pe lista din 2010 de alte actriţe celebre, precum Halle Berry, Angelina Jolie şi Jennifer Lopez, scrie Mediafax. Ashley Greene, în vârstă de 23 de ani, care joacă rolul unei vampiriţe în franciza „Amurg/ Twilight”, se află şi ea pe lista celor mai frumoase debutante, alcătuită de revista americană.
Colegul ei din „Twilight”, actorul britanic Robert Pattinson, cântăreţul canadian Justin Bieber şi finalistul ediţiei din 2009 a concursului „American Idol”, Adam Lambert, figurează în secţiunea masculină a clasamentului celor mai frumoşi oameni din lume, iar actriţele Jessica Biel, Jessica Alba şi cântăreaţa Jessica Simpson apar în secţiunea „cele mai frumoase Jessica din lume”. Printre celelalte celebrităţi incluse în topul celor mai frumoşi oameni din lume se află Jennifer Aniston, Rihanna, Taylor Swift, Beyonce, Bradley Cooper, Johnny Depp şi Patrick Dempsey.

În 2009, titlul de „cel mai frumos om din lume” i-a revenit actriţei americane Christina Applegate, care a dezvăluit în public faptul că a avut cancer mamar şi că a suferit o dublă mastectomie.Julia Roberts, recompensată cu premiul Oscar în 2001, pentru rolul din „Erin Brockovich”, va putea fi văzută pe marile ecrane începând din luna august, odată cu lansarea lungmetrajului „Eat, Pray, Love”, realizat pe baza romanului omonim al romancierei Elizabeth Gilbert.

When you’re the World’s Most Beautiful Woman, there are a few things to always remember before leaving the house: Brush your teeth. Don’t take longer than the kids to get ready. And leave certain things (hair color and waxing) to trained professionals. Or so says Julia Roberts in an exclusive Q&A to celebrate her fourth turn as the cover girl for PEOPLE’s Most Beautiful issue.

Though it’s hard to believe it’s been 20 years since Roberts starred in Pretty Woman, her relaxed vibe about beauty has served her well over the years. „She’s never looked more beautiful,” says Ryan Murphy, the director of her upcoming film, Eat, Pray, Love, based on the huge bestseller. „She is so happy and fulfilled and it shows.”

Sursa: People magazine

Noul dosar al lui Gigi Becali – procurorii ascultă şi telefoanele mobile din celulele celor arestaţi – Video.

Procurorii încearcă să probeze noi acuzaţii împotriva lui Gigi Becali. De această dată, probele sunt legate de înregistrări ale convorbirilor telefonice care ar fi fost purtate între unul dintre hoţii acuzaţi de furtul limuzinei latifundiarului şi un apropiat al său.

Potrivit Realitatea TV, convorbirea telefonică ar fi fost interceptată în seara de 3 februarie. Vizaţi de interceptări erau Nicolae Dumitraşcu, zis Amar, aflat în arestul Secţiei 6, cel care i-a găsit maşina lui Becali, şi David Stan, unul dintre presupuşii hoţi.
Discuţia s-ar fi purtat pe telefonul colegului de celulă al lui Amar, Grama – al cărui telefon era interceptat. Amar i-ar fi cerut telefonul să vorbească pentru o înţelegere în dosarul Becali, fapt sugerat şi de discuţiile dintre Dumitraşcu şi Stan. Procurorii nu precizează însă cum a ajuns un telefon mobil în arestul Poliţiei, în condiţiile în care, practic, deţinerea unui telefon în celulă e imposibilă.

„Hai să spunem adevărul”

Dumitraşcu Nicolae: Macedon unde este?

Vandana: Acasă.

Dumitraşcu Nicolae: Vorbeşte cu el şi spune-i că am vorbit cu românul, mă auzi? Mâine de dimineaţă, când vor veni aici, să meargă la el la palat pentru că am rezolvat treaba cu românul şi, în funcţie de ceea ce vor declara românii, să le dea banii acolo, după ce vor declara.

Nicolae Dumitraşcu: Mă, Davide, ascultă-mă cu atenţie, hai să spunem adevărul. Eu, când am trecut ca să merg la Gigi, am văzut maşina lui oprită pe dreapta. Atunci l-am anunţat că e maşina lui şi a venit şi a luat-o. Ascultă-mă ce-ţi spun cu atenţie!

David Stan: Aşa.

Nicolae Dumitraşcu: Eu, când am venit şi te-am găsit pe tine şi pe ăia, tu ai vrut să mergi cu mine la Gigi ca să-i demonstrezi că nu ai furat maşina.

„Dacă nu te-a ţinut nimeni, mâine o să chem avocatul să-i spui vorbele astea”

David Stan: Da, şi?…
Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Miron Cozma: ”Traian Basescu mi-a dat trenuri ca sa aduc minerii la Bucuresti”

Fostul lider al minerilor, Miron Cozma, afirma ca debarcarea guvernului Roman, in 1991, a fost realizata cu sprijinul total al lui Traian Basescu, cel care, in calitate de ministru al Transporturilor, i-a pus la dispozitie trenurile necesare ajungerii la Bucuresti, pentru a darama cabinetul din care facea si el parte. El mai sustine, pentru Inpolitics, ca in dosarul mineriadei din septembrie ’91 exista chiar o proba clara care dovedeste implicarea totala a presedintelui de azi in acele evenimente.

“Basescu mi-a dat trenuri si m-a pus sa semnez pentru ele”

“Ceea ce a facut Traian Basescu la televizor (fostul lider al minerilor se refera la interviul recent pe care seful statului l-a acordat pentru B1TV n.n.), anume ca a dat vina numai pe Ion Iliescu pentru mineriade, este o mare ipocrizie. Vedem cu hotul striga hotii de foarte mult timp si vedem la televizor aceiasi oameni de 20 de ani incoace. In ceea ce priveste sangele si mortii Revolutiei, Ion Iliescu este, intr-adevar unul dintre marii vinovati. Acest aspect este indiscutabil. Dar, cand vine vorba despre mineriade, lucrurile se complica. Desigur, culpa este si a lui Ion Iliescu. Dar, ca om care stie foarte bine ce s-a intamplat la mineriade, va spun ceva ce este suta la suta adevarat: Traian Basescu a fost implicat in toate mineriadele, in ’90, ’91 si ‘99”, avertizeaza Luceafarul huilei.

Miron Cozma adauga ca, in acest sens, exista o proba indubitabila in dosarul mineriadei din septembrie, 1991. “Atat procuratura cat si politia stie despre implicarea lui Traian Basescu. Sa va dau un exemplu punctual. In septembrie ’91, in gara din Timisoara, intr-un birou in care se afla politie si mai multi oameni, am purtat o lunga discutie cu Basescu la telefon si, cand mi-a spus ca pot lua garnitruri de tren pentru a ma indrepta spre Bucuresti, m-a pus sa semnez in registrul Regionalei de Cai Ferate Timisoara. Erau politisti de fata cand am purtat convorbirea. Acest episod reprezinta o proba la dosarul mineriadei din septembrie ’91. Basescu mi-a spus, senin, sa fac plata pentru garniturile de tren cedate, garnituri care urmau sa transporte ortacii spre Bucuresti. Am semnat si in registru. Cum poate spune Traian Basescu ca nu poarta nicio responsabilitate pentru mineriade?”, intreaba Miron Cozma.
[1]

Miron Cozma mărturisește că regretă faptul că nu şi-a însuşit funcţia supremă în stat la primele mineriade. „Înconjurasem Cotrocenii, Ion Iliescu nu mai putea să mişte. Înconjurasem guvernul. Era o nimica toată să fiu preşedinte. Am crezut că sunt eu prost ca să fiu preşedinte, credeam că pentru asta trebuie să fi un semizeu. Acum regret că nu am făcut-o. Când văd ce caricaturi vor să fie preşedinţi părerea de rău e din ce în ce mai mare”, ne-a dezvăluit Miron Cozma. Totodată, Cozma a explicat că nici nu vrea să audă de un eventual sprijin electoral acodat prezedintelui în funcţie. „Băsescu e la fel de vinovat ca Iliescu pentru mineriade. O dată, Băsescu mi-a dat trenuri pentru a ne deplasa cu minerii la Bucureşti. La ultimele mineriade a refuzat. Cu alte cuvinte, dacă primele dăţi i-a plăcut să venim la Bucureşti, la ultimele mineriade nu-l mai aranja. Niciodată nu o să îl ajut electoral”, a tunat Miron Cozma.

De la stanga la dreapta – Nicolae Ceausescu Miron Cozma
–––
Extras wikipedia ro.
Traian Băsescu – Activitate politică

––––––––-

– A fost membru al Partidul Comunist Român. După căderea comunismului a declarat că s-a înscris în PCR doar pentru a putea face carieră în marina comercială.

– În primul guvern de după Decembrie 1989, Guvernul Petre Roman , a ocupat funcţia de subsecretar de stat în Ministerul Transporturilor

– Ministrul Transporturilor în Guvernul Petre Roman  (30 aprilie 1991 – 16 octombrie 1991)
– Ministrul Transporturilor în Guvernul Theodor Stolojan (16 octombrie 1991 – 19 noiembrie 1992)
– La alegerile legislative din 1992 a fost ales deputat de Vaslui din partea FSN (1992 – 1996)
– Vicepreşedinte al Comisiei de Industrie şi Servicii a Camerei Deputaţilor (1992 – 1996)
– Director Coordonator în campania electorală a lui Petre Roman (1996)
– Deputat PD de Vaslui (1996-2000)
– Ministrul Transporturilor în Guvernul Victor Ciorbea (12 decembrie 1996 – 11 februarie 1998)
– Ministrul Transporturilor în Guvernul Radu Vasile (17 aprilie 1998 – 22 decembrie 1999)

Bianca Jurcă, frumoasa consilieră din Timişoara işi deschide un centru Spa.

Bianca isi deschide un centru spa cu aparate de slabit si modelare corporala.
Cuvantul „Spa” este de origine romana, provenind din expresia „sanitas par aquam” – sanatate prin apa.

Bianca Jurcă va reprezenta Europa la concursul de frumuseţe World Beauty Championship ce va avea loc în luna octombrie în Republica Dominicană.

Bianca s-a luptat cu alte 280 de tinere pentru a se califica în marea finală. Concursul a constat în probe de frumuseţe şi de cultură generală.
Bianca s-a despartit de fostul iubit Adnan, dar este intr-o alta relatie.
Bianca pentru cine nu stie este studenta si fotomodel.
Bianca a absolvit Facultatea de Biologie ,,Masteranda in Biologie”, iar acum este studentă în anul III la Facultatea de Drept la Timişoara.

Bianca: „Vreau să termin facultatea şi să devin o avocată bună. Mă gândesc să intru serios şi în politică. Moda e un hobby”
„Îmi place să fac sport. În special fitness. Îmi tonific corpul în fiecare zi. Chiar are efect. Înainte am practicat înotul, patru ani, dar am jucat şi handbal”
Nu îmi place bârfa. Eu nu bârfesc. Evit. Chiar dacă am o părere proastă despre cineva, prefer să o păstrez pentru mine. De asemenea, nu îmi place că sunt judecată doar pentru că arăt bine. O persoană care arată bine nu trebuie să fie şi proastă”.
Profil
Născută. 30.10.1984. Timişoara
Educaţie. Facultatea de Biologie, Facultatea de Drept (anul III).
Experienţă. Face modeling de la 12 ani. A ocupat locul III la Miss România, în 2008.
Familie. Necăsătorită

Bianca Jurca a fost încoronată de italianul Tiziano Chiarotto, proprietarul Clubului Vanilla, unde a avut loc desemnarea ei ca finalistă la concursul World Beauty Championship 2009.

Prima ediţie a acestui concurs s-a desfăşurat la Miami (SUA), în anul 2005. Cele patru câştigătoare ale titlului au provenit din Republica Cehă, România (Cătălina Pârlog), Republica Dominicană şi Brazilia.

VIDEO
Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Franz Oliver Giesbert: „dacă Ceauşescu ar fi avut parte de un proces public, „ar fi putut face dezvăluiri cu privire la foştii săi tovarăşi care au devenit gorbaciovişti şi tronează astăzi în Consiliul Frontului Salvării Naţionale. De aceea era urgent să i se închidă gura, era urgent să fie omorât.” Ion Mihai Pacepa şi planul sovietic Dnestr.

Ion Mihai PACEPA: “E timpul ca România să rupă tăcerea”
Miercuri, Ianuarie 13, 2010

În 1988, într-un interviu cu Dr. Michael Ledeen, consilier pentru terorism al Preşedintelui Ronald Reagan, publicat în revista franceză Politique Internationale, am prezis posibilitatea ca Kremlinul să organizeze o lovitură de stat în România menită să-l înlocuiască pe Ceauşescu cu Ion Ilici Iliescu, un comunist educat la Moscova, al cărui tată fusese atât de devotat lui Lenin încât şi-a botezat propriul copil cu numele lui. Pe ce mi-am bazat această afirmaţie? În anii 1970, când am avut în subordine U.M. 0920/A, o unitate specială a Departamentului de Informaţii Externe (DIE) ce era însărcinată cu activitatea contrainformativă împotriva URSS, aceasta a depistat şi înregistrat magnetic contactele secrete pe care Ion Ilici Iliescu, atunci secretar al CC al PCR pentru propagandă şi agitaţie, le-a avut cu un membru al unei delegaţii „ideologice” sovietice în vizită la Bucureşti. Acesta i-a spus: „Kremlinul ar fi mai fericit cu tovarăşul Iliescu în fruntea Partidului Comunist Român”. Kremlinul se temea că românii îl urau pe Ceauşescu atât de înverşunat încât l-ar fi putut izgoni fără intervenţia Moscovei, şi că ura împotriva lui Ceauşescu va degenera în ură împotriva comunismului care ar fi putut merge atât de departe încât România să ceară retragerea din Pactul de la Varşovia. Kremlinul se temea de asemenea şi că o eventuală relaxare politică în România ar fi putut exacerba dorinţa populaţiei din Republica Moldovenească de a se uni cu Patria Mamă, creând astfel un val de fervoare naţionalistă în alte republici sovietice
–––
Ceauşescu, care ştia de la U.M. 0920/A că sovieticul ce l-a contact pe Ion Iliescu venise în România să recruteze aderenţi pentru o lovitură de stat în România, a ascultat de câteva ori banda de magnetofon ce conţinea înregistrarea acestei convorbiri pe care Iliescu, bineînţeles, nu i-o raportase. La scurt timp după aceasta Ceauşescu l-a îndepărtat pe Iliescu din anturajul său apropiat, numindu-l secretar al unui comitet judeţean de partid. Pentru a nu irita Moscova, Ceauşescu l-a păstrat însă membru supleant al Comitetului Politic Executiv, dar a ordonat U.M. 0920/A să-l ţină pe Iliescu în continuă supraveghere. (După ce am părasit România, U.M. 0920/A şi-a schimbat indicativul în U.M. 0110 şi a fost condusă de generalul Victor Neculicioiu
––––
Un proverb spune că pe cine nu laşi să moară nu te lasă să trăieşti. La 22 decembrie 1989, după ce Ceauşescu a abandonat sediul Comitetului Central, Ion Ilici Iliescu s-a proclamat preşedinte al unui Comitet Provizoriu pentru Unitate Naţională creat ad-hoc. La 23 decembrie Iliescu a anunţat că Ceauşescu a fost arestat, şi un purtător de cuvânt al său a asigurat România că tiranul va fi judecat public. În ziua de Crăciun televiziunea română a informat însă că Nicolae şi Elena Ceauşescu fuseseră condamnaţi la moarte şi executaţi. Primele indicaţii că revolta populară din decembrie 1989 a fost furată de comunişti educaţi la Moscova au fost continuate în articolul jurnalistului francez Kosta Christitch intitulat „Mâna Moscovei,” care a apărut la sfârşitul lui decembrie 1989 în revista Le Point din Paris.
––––
În cartea Moştenirea Kremlinului (Bucureşti: Editura Venus, 1993), am descris similitudinile dintre evenimentele din decembrie 1989 şi planul sovietic Dnestr pentru înlocuirea lui Ceauşescu cu un comunist mai docil Kremlinului – plan pe care l-am cunoscut în anii când am avut în subordine U.M. 0920/A. Planul Dnestr a fost declanşat în august 1969 când Ceauşescu a invitat în România, fără acordul Moscovei, pe viitorul preşedinte american Richard Nixon, care deocamdată pierduse alegerile şi era ostracizat de Kremlin. Lansarea operaţiei Dnestr a fost precedată de anularea de către Moscova a vizitei pe care Brejnev şi Kosâghin urmau să o facă în România în 1969, vizită ce fusese larg popularizată în presa celor două ţări. Redau pe scurt aceste similarităţi, deoarece mărturii ulterioare ale unui înalt ofiţer de Securitate prezintă alte asemănări, extrem de relevante, între planurile Kremlinului pentru înlocuirea lui Ceauşescu şi evenimentele din decembrie 1989. Planul Dnestr, al cărui conţinut l-am cunoscut până în iulie 1978, a avut cinci prevederi de bază: (1) preluarea conducerii Armatei şi Securităţii de către un înalt ofiţer român recrutat de organele sovietice; (2) crearea unui Front al Salvării Naţionale – care figura şi în planurile Kremlinului pentru instalarea de guverne pro-sovietice în Grecia şi Spania; (3) atragerea simpatiei internaţionale prin lansarea zvonului că zeci de mii de oameni au fost ucişi de terorişti străini veniţi în ajutorul lui Ceauşescu; (4) informarea permanentă a Moscovei asupra stadiului loviturii de stat; şi (5) solicitarea intervenţiei militare a URSS în cazul când succesul loviturii de stat ar fi fost periclitat. Similitudinile dintre aceste prevederi şi evenimentele din decembrie 1989 sunt relevante. La 22 decembrie 1989, doar la câteva ore după fuga lui Ceauşescu, generalul în rezervă Nicolae Militaru, a cărui recrutare de către sovietici (înregistrată magnetic de U.M 0920/A) a fost prezentată în 1987 în prima mea carte, Orizonturi Roşii(6), s-a autoproclamat şef al forţelor armate şi a pus imediat Securitatea sub controlul său. În noaptea de 22 decembrie 1989 Ion Ilici Iliescu, ale cărui contacte secrete cu Moscova le descrisesem de asemenea public, a creat Frontul Salvării Naţionale şi s-a autoproclamat preşedintele său.

Ideologul acestui Front a fost Silviu Brucan, care a anunţat imediat că Frontul avea binecuvântarea Moscovei. Ca să fie şi mai convingător, a spus că obţinuse personal acea aprobare cu ocazia unei vizite pe care o făcuse la Moscova în urmă cu câteva săptămâni. Televiziunea româna a raportat pe larg afirmaţiile lui Brucan. El şi-a înghiţit însă propriile vorbe a doua zi, când Eduard Şevardnadze, un ofiţer KGB acoperit ca ministru de Externe al Uniunii Sovietice, a negat vehement orice amestec sovietic în evenimentele din România.
––––
De îndată ce Ion Iliescu şi generalul Militaru s-au instalat la cârma ţării, ei au lansat o dezinformare de tip KGB conform căreia Securitatea ar fi ucis 60.000 de oameni numai în Bucureşti şi Timişoara. Lansarea de ştiri false menite să incite populaţia contra lui Ceauşescu era de asemenea parte a planului Dnestr. Presa sovietică s-a grăbit să confirme cifrele, şi să toarne benzină pe foc cu „detalii” despre masacru. În iunie 1990, noul guvern din Bucureşti a admis că de fapt totalul victimelor răscoalei pe întreaga ţară a fost de numai 1.030, din care 889 au murit după executarea lui Ceauşescu. La orele 2 în după-amiaza zilei de 23 decembrie 1989 televiziunea română a anunţat că Frontul Salvării Naţionale a cerut ajutor militar Uniunii Sovietice deoarece „terorişti neidentificaţi” erau pe cale să-l reinstaureze pe Ceauşescu. Aceasta era o altă prevedere a planului Dnestr: găsirea unui pretext pentru o intervenţie militară sovietică, ce trebuia să aibă loc dacă succesul loviturii de stat ar fi fost primejduit. Ambasada Sovietică din Bucureşti a intrat prompt în joc, declarând presei că personalul ei era în pericol din cauza teroriştilor. În aceeaşi seară programul de televiziune sovietic Vremea a „confirmat” că Ceauşescu era sprijinit de „mercenari străini” şi a anunţat că Gorbaciov a informat deja pe „tovarăşul Iliescu” că Uniunea Sovietică i-a aprobat ajutorul militar solicitat. Departamentul de Stat al SUA, care voia să oprească continuarea „genocidului”, a anunţat public că Washingtonul priveşte cu simpatie o intervenţie militară sovietică în România. Kremlinul a evitat însă implicaţiile politice ale unei astfel de intervenţii deoarece, în ziua de Crăciun, Ceauşescu a fost împuşcat.
Asasinarea dictatorului a fost singurul eveniment care nu a făcut parte din planul Dnestr pe care l-am cunoscut până în iulie 1978, când am făcut ruptura cu Ceauşescu. La 29 decembrie 1989 televiziunea română a anunţat formarea unui guvern provizoriu, şi similitudinile cu planul Dnestr au continuat. Conform acestui plan, oamenii Moscovei trebuiau ca, după succesul loviturii de stat, să preia imediat conducerea celor trei „forţe vitale” cu ajutorul cărora Kremlinul şi-a consolidat întotdeauna controlul politic al ţărilor pe care le-a sovietizat: Armata, Externele şi Internele
Potrivit relatărilor lui Napoleon Popa, fratele decedatului general (publicate în Lumea Liberă din 13 iulie 1991, pp. 24-25), Gică Popa nu a fost de acord cu omorârea Ceauşeştilor. El i-a repetat de multe ori fratelui său că a dat sentinţa de condamnare la moarte „cu drept de recurs” deoarece voia ca Ceauşeştii să fie până la urmă condamnaţi pe viaţă şi să „trăiască într-o cameră cum am trăit şi noi, cu două felii de salam.” Napoleon Popa a mai spus că fratele său nu a îmbrăcat noua uniformă de general decât o singură dată, şi că a refuzat o propunere ulterioară de a deveni ministrul Justiţiei deoarece nu vroia să fie recompensat pentru ceea ce a făcut. Cinci alţi generali implicaţi în evenimentele din decembrie 1989 au murit în împrejurări la fel de suspecte, încă neelucidate: gen. Vasile Milea, ministrul Apărării, aparent sinucis; gen. Nicolae Doicaru, fost şef al DIE, care cunoştea legăturile secrete ale preşedintelui Iliescu cu KGB, mort „accidental” şi îngropat fară ca familia să poată vedea cadavrul; gen. Emil Macri, şeful direcţiei II a Securităţii şi gen. Constantin Nuţă, şef al Miliţiei, care au co-organizat represiunea de la Timişoara; gen. Dumitru Puiu, comandant al aeroportului Otopeni, unde au fost ucişi numeroşi revoluţionari. Sute de alte personaje cheie implicate în evenimentele din ’89, care puteau spune adevărul despre modul cum revolta populară a fost furată de comunişti, şi-au găsit sfârşitul în condiţii bizare.
–––-
La 28 decembrie 1989, ziaristul francez Franz Oliver Giesbert a scris în Le Figaro că dacă Ceauşescu ar fi avut parte de un proces public, „ar fi putut face dezvăluiri cu privire la foştii săi tovarăşi care au devenit gorbaciovişti şi tronează astăzi în Consiliul Frontului Salvării Naţionale. De aceea era urgent să i se închidă gura, era urgent să fie omorât.” Într-un alt articol, apărut a doua zi în revista Le Point, jurnalistul francez Kosta Christitch a ajuns la aceeaşi concluzie. Guvernul din Bucureşti, realizând grotescul simulacrului juridic numit pompos „Procesul Ceauşescu,” a încercat să-l legalizeze post-mortem, recurgând la practica sovietică a creării de documente fictive. Un exemplu concludent îl constituie „Hotărârea pentru Instituirea unui Tribunal Militar Excepţional care să procedeze de urgenţă la judecarea faptelor comise de CEAUŞESCU NICOLAE şi CEAUŞESCU ELENA.” Această Hotărâre, publicată la mult timp după „proces,” este semnată: „Preşedintele Consiliului Frontului Salvării Naţionale ION ILIESCU. România, Bucureşti, 24 decembrie 1989.” Cei care au falsificat acest document au uitat însă că Ion Iliescu a devenit preşedinte al Consiliul Frontului Salvării Naţionale numai la 26 decembrie 1989. (subl. n.)
Un alt fals este documentul intitulat „RECHIZITOR din 24 decembrie 1989” care dispune „punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată” a Ceauşeştilor. Acest document este semnat de „maior de justiţie Voinea Dan,” care a aflat însă despre procesul Ceauşescu numai la 25 decembrie 1989. Documentul falsificat poartă aprobarea unui „colonel de justiţie” al cărui nume este indescifrabil şi arată că ar fi fost înregistrat la Direcţia Procuraturilor Militare sub numărul „1 – S.P. / 1989.”(20)
Ion Mihai Pacepa, Romanian Vip

Ioan Talpeş : „Soarta României nu la Malta s-a decis ci la Kiev” Departamentul de Stat american, dimineata pe 25 dec ’89 a promovat un document cu interesul vizavi de soarta sotilor Ceausescu.

„În Umbra marelui Hidalgo”
Ion Cristoiu: Da. Sunt multe dezvăluiri senzationale în această carte care răstoarnă multe din lucrurile pe care credeam că le stim, dar cel mai important, capitolul 6: „Soarta României s-a decis nu la Malta, ci la Kiev”. Vă rog să explicati această propozitie.
Ioan Talpes: Ati văzut că a fost aproape axiomatică concluzia că la Malta, întâlnirea care a avut loc acolo între Gorbaciov si presedintele american a dus de fapt la fixarea parametrilor în care România trebuia să functioneze, la răsturnarea lui Ceausescu, la toate celelalte, ceea ce nu e adevărat.
Ion Cristoiu: De ce?
Ioan Talpes: Pentru că altii au fost jucătorii care s-au ocupat de România. Statele Unite chiar au avut o retinere vizavi de România. Statele Unite au promovat niste relatii acceptabile, prietenesti, cu România într-o perioadă în care Statele Unite se aflau în confruntare directă cu Pactul de la Varsovia. Iar atunci Ceausescu promovase o relatie specială cu Washington-ul. Si chestiunile acestea lasă niste relatii, niste jocuri de interese, la care nu se renuntă atât de usor. Si în momente cruciale pot să fie relansate. Si eu cred, si vă pot garanta, că si intrarea României în NATO, cu sprijin american, că fără sprijin american nu se putea depăsi o barieră, pe care o voi prezenta într-un volum, ca să se înteleagă despre ce a fost vorba, s-a făcut tot datorită faptului că noi am reusit să resuscităm la Washington traditionala relatie dintre Bucuresti si Washington, si faptul căt Washington-ul poate să se încreadă într-un aliat ca România.

Ion Cristoiu: Stati un pic că e un paradox. Dumneavoastră spuneti că am intrat în NATO datorită relatiilor speciale ale lui Ceausescu cu americanii?
Ioan Talpes: Nu am spus asta, dar se poate spune. Eu mai dau acolo un exemplu.

Chiar în ziua în care Ceausescu a fost omorât, la Departamentul de Stat a fost promovat un document care urma să se citească la Vocea Americii, deci o declaratie, prin care departamentul îsi comunica interesul vizavi de soarta familiei Ceausescu. Or, vă dati seama dacă în dimineata aceea s-ar fi rostit această declaratie din partea Departamentului de Stat, care ar fi fost situatia în România.

–––––
Ion Cristoiu: Dacă se întâmpla asta îl mai împuscau?
Ioan Talpes: Nu stiu. Îmi e greu să mă exprim. Si mai e ceva. Ar fi creat atunci o stare din aceasta de neîntelegere totală. Si nu stiu cum ar fi fost mai bine. Cert este că nu trebuia să fie împuscat. Asta e evident.
Ion Cristoiu: Dumneavoastră spuneti că de fapt întelegerea a fost între Franta si…
Ioan Talpes: Da.
Ion Cristoiu: Povestiti de ce implicati Kiev-ul?
Ioan Talpes: Păi la Kiev s-a întâlnit Gorbaciov cu Mitterrand. Si atunci au discutat, în ’89, foarte clar asupra schimbărilor care urmau să aibă loc în Europa si în special asupra României. De ce? Noi trebuie să întelegem că am fost mereu, de la 1853 – 1856, cu Războiul Crimeei, într-o relationare aproape nemijlocită cu Franta. Franta s-a exprimat în favoarea României atunci, în ’77,în primul război, în al doilea război. Si noi apărem si de această dată ca fiind filofrancezi.
Ion Cristoiu: De aia cultivă domnul Traian Băsescu Franta?
Ioan Talpes: Nu stiu.
Ion Cristoiu: A spus că avem două parteneriate: Franta si America.
Ioan Talpes: Desi în parteneriat mai sunt dispute. Dar real, si noi avem în Franta un capitol de percepere favorabilă a României. În ultimul timp a scăzut si mai ales în perioada lui Mitterrand.
Ceausescu a gresit. Eu încerc să evidentiez abordarea relatiilor cu Mitterrand. Mitterrand venea din miscarea socialistă franceză chiar de la stânga. La un moment dat a fost bănuit ca fiind stângist,comunist. După aceea a trecut într-o variantă de social-democratie s-a ajuns chiar la o concurentă pe imagine în miscarea socialistă pentru că Ceausescu viza si el o pozitie de lider international. El dorea să capaciteze social-democratia, comunismul liberal si au avut niste stări preconflictuale. Oricum, Ceausescu nu era foarte încântat să îl sprijine pe Mitterrand în candidatura acestuia la presedintia Frantei, deoarece vedea în el un personaj care îl depăsea ca amploare a personalitătii. Si atunci povestesc de cazul acela …
Ion Cristoiu: Dar cică l-a primit pe Giscard d’Estaing.
Ioan Talpes: Da, sigur. După ce îl avertizase Mitterrand să nu facă asta. A făcut acest lucru. Mai departe – si eu voi descrie acest lucru – a fost vorba chiar de niste neîntelegeri în ce se cheamă sustinerea în campanie pentru că si atunci se făceau chestii din astea, de sustinere externă. Un candidat la presedintie primeste sprijin si este sustinut, pe imagini, pe tot ce vreti. Or, partea română nu l-a sustinut pe Mitterrand. Si atunci s-a dat o lovitură extraordinară de către ambasadorul maghiar de la Paris, care a preluat totul si a asigurat exprimarea unui sprijin deosebit. Sunt documente care certifică sprijinul dinspre Moscova, prin Budapesta. Împreună l-au sustinut pe Mitterrand.
Ion Cristoiu: Si cum de nu a mirosit Ceausescu că va câstiga Mitterrand, că a pariat pe un cal mort?
Ioan Talpes: Nu. Noi trebuie să întelegem că d’Estaing e un personaj extraordinar. Acum e depăsit de vârstă, dar e singurul nobil francez care se trage din Carol cel Mare. Stiti că la un moment dat a fost prezentat ca posibil presedinte al Europei Unite; face parte dintre pairii Frantei. Noi nu tinem cont de jocurile de interese care sunt de multe ori în afara deciziilor guvernamentale si sunt extrem de puternice. Or, d’Estaing, ati văzut, a fost promovat din nou ca imagine a unui viitor presedinte al Uniunii Europene. Deci era o mare personalitate si se credea că va câstiga. De multe ori crezi ce vrei. Esti prizonierul propriei vointe.
Ion Cristoiu: Da. În carte povestiti un incident după ce v-ati întors de la Strasbourg. Eu de aici vă pun o întrebare. Desi era colaboratorul lui Ilie Ceausescu, de ce îl bloca Elena Ceausescu? Nu era o relatie bună între cei doi?
Ioan Talpes: Nu că nu era relatie, era ură.
Ion Cristoiu: De ce? Păi nu erau neamuri?
Ioan Talpes: Vă luati după asa ceva? Persoana aceea a fost o fiintă fabuloasă, incredibilă.
Ion Cristoiu: Cine, Elena? O înjurati si dumneavoastră!
Ioan Talpes: Nu, domne, nu o înjur. Avea o nevoie de putere, o sete de decizie incredibile.
Vreau să vă spun că eu am avut un sofer al ei după ’90. Un personaj deosebit, de doi metri. Si mi-a spus după ce m-a cunoscut, zice: „Domnule Ioan Talpes, dumneavoastră stiti cum arată un strigoi?” Nu stiu. „Să stiti că eu când visam strigoi o visam pe tovarăsa”.
Ion Cristoiu: Dar de ce? Era asa de rea?
Ioan Talpes: Da. Dacă vedea o vacă undeva zicea: „Uite, ei se ocupă de vaci”. Nici nu stiti de câte ori făceau drumul de la sedinŃele comitetului central si ajungeau la Snagov si pentru că ea nu reusise să îsi impună un punct de vedere în biroul politic, pe drum atât îl bătea la cap că se urca în masină, se întorcea si schimba. Stiti că s-a auzit si în partea aceea a lumii, de acolo, că el în ultimii 3 ani nici nu a avut stilou cu care să semneze la birou. El avea doar creioane si atunci când i se aduceau documentele, făcea un Da sau un Nu, subliniat puternic. Fiecare document care trecea pe la el se ducea la ea. Iar ea avea o gumă. Stergea ce a scris el si nu punea altceva, dar le lăsa în asteptare.
Ion Cristoiu: Si nu mai treceau. Si Ceausescu nu mai adăuga?
Ioan Talpes: Nu. Dar era de ajuns. Nu mai trecea nimic. Stergea Da-ul si atunci ajungeau din nou la cei care au promovat documentul. Nu mai îndrăzneau. Ei vedeau urmele „Da”-ului de pe hârtie. Cine se punea cu ea? Pot să vă spun că Ilie Ceausescu în ’86 a fost scos la pensie…
Ion Cristoiu: Fratele lui?

Ioan Talpes: …printr-un decret pe care i l-a semnat fără să îsi dea seama. Că au fost trecuti între ăia, pusi, si pe urmă el a venit la serviciu timp de 2-3 luni fiind pensionar. Dar a venit, toti se
uitau la el, nimeni nu a îndrăznit să ia o altă măsură, până când s-a anulat documentul.
Ion Cristoiu: Si era pensionat de frate-său?
Ioan Talpes: Nu. De cumnată-sa.
Ion Cristoiu: Si el nu se ducea la frate-său?
Ioan Talpes: Nu, pentru că si între ei erau relatii destul de sensibile. Lui îi era rusine să facă asa ceva, să se ducă să îi spună: „Domne, de ce ai făcut asta?” Erau niste jocuri si grupuri acolo. Iar grupurile acelea s-a văzut că au actionat până în ultima zi. Iar ultimele zile au fost dezastruoase. E bine că a fost asa, deoarece o prelungire a situatiei s-ar fi soldat cu dezastru.
Ion Cristoiu: Cine era înconjurat de băietii ăilalti?
Ioan Talpes: Grupul ei.
Ion Cristoiu: De la ea?
Ioan Talpes: Deci lângă ea au fost personaje foarte clar controlate de altii.
Ion Cristoiu: Ghizela Vass era?
Ioan Talpes: Sigur.
Ion Cristoiu: Era indicată de la KGB?
Ioan Talpes: Nu numai. Ea avea relatie la Budapesta. Si era unul dintre personajele peste care nu se trecea. În ’45, din adjunct de sef de sectie si până în ’89 a fost unul din personajele din umbră peste care nu s-a trecut. Iar în relatia specială cu Elena Ceausescu, ea era eminenta cenusie.
Ion Cristoiu: O ultimă întrebare despre acest cuplu. Cum se explică, printr-o relatie bărbat – femeie, printr-o relatie politică, puterea pe care o avea Elena Ceausescu asupra lui?
Ioan Talpes: E foarte dificil de explicat.
Ion Cristoiu: De ce?
Ioan Talpes: Unii au încercat să o explice pe o altă cale, făcând recurs la psihologie. El nu putea. Îi respingea unele lucruri, dar în altele, si mai ales asalturile ei, si atacurile „face to face”, la
asta nu îi rezista. Eu nu am fost un apropiat, nu i-am văzut decât de la 500 de metri. Ceilalti pot să spună care s-au miscat în anturajul lor. Sunt oameni cu care am vorbit, unii dintre acestia situânduse
pe pozitii adverse. Elena a ajuns să creadă, până în ultimele zile, că ar fi trebuit ca ea să fie candidatul la presedinŃia României.
Ion Cristoiu: Da?
Ioan Talpes: Sigur. Ea a format un grup adversativ si vizavi de Nicu. Pentru că mai exista o grupare care credea că poate să îl propulseze pe Nicu în care vedeau cheia schimbării. În volumul 2 voi spune câte atentionări i s-au adus lui Ceausescu în ultimele luni înainte de decembrie ’89, în care i s-a spus să nu mai candideze. Si în care Elena venea cu grupul ei de sustinători ca ea să candideze.
Ion Cristoiu: Era ca în Shakespeare.
Ioan Talpes: Da. Nebunia a fost finală. Se pare că puterea cu adevărat distruge.
Ion Cristoiu: Da. Spuneti că în calitate de director SIE ati vrut sau a vrut Pacepa să vă întâlnească?
Ioan Talpes: Sigur. Într-o vizită la Washington. Am avut, spre deosebire de altii, relatii foarte bune cu Washington-ul…
Ion Cristoiu: Atât de multe astfel încât domnul Măgureanu vă suspecta… nu domnul, unii vă suspectau, eu vă suspectez că sunteti omul americanilor.
Ioan Talpes: Asa a zis el?
Ion Cristoiu: Nu, eu!
Ioan Talpes: Că după a renuntat la chestia asta. Cum să fiu eu omul americanilor?
Ion Cristoiu: Si ce dacă ati fi?!
Ioan Talpes: Nu e asa. Sunt oameni care nu pot să fie decât ai românilor. Eu fac parte dintre aceia.
Ion Cristoiu: V-am incitat. Spuneti cum este cu Pacepa?
Ioan Talpes: Eram într-o vizită oficială în Statele Unite si am primit un telefon la hotel.
Este adevărat că a trebuit să i se comunice numărul de telefon. Deci este într-o conexie. Si mi-a spus: „Domnule Ioan Talpes, stiti cine sunt, poate e o surpriză”. Zic: „Nu am de unde să stiu cine sunteti”. Zice: „ Sunt Pacepa”. „Îmi pare bine. Despre ce e vorba”? Zice: „As vrea să vă propun o întâlnire”. Si am spus: „Domne, mi se pare că nu prea văd de ce? Dumneavoastră ati fost într-o perioadă în care lucrurile erau total diferite iar eu sunt acum. Dacă insistati, eu sunt deschis”. A insistat: „Bun atunci, eu vă…”. Zic: „Stati să stabilim. Dacă vreti cu adevărat o întâlnire serioasă, eu vă propun să îi invităm si pe americani la întâlnire, pentru că eu aici sunt invitatul lor, iar
dumneavoastră spuneti că sunteti omul lor. În situatia aceasta eu am nevoie de o a treia persoană care să confirme sau să infirme niste lucruri”. Si atunci: „Păi nu se poate asa”. „Cum nu se poate? Eu vă garantez că pot să vorbesc la CIA sau la FBI ca să fie si un reprezentant al lor la această întâlnire. Zice: „Dar de ce tineti la asta?” „Eu v-am citit Orizonturile alea. Dacă e material de intoxicare, dacă e material de distrugere a unei imaginii, sunt de acord. Nu are însă nimic de-a face cu realitatea. Nu vreau să intru cu dumneavoastră într-un meci fără sanse. Dumneavoastră veti minti cum ati mintit acolo, iar eu nu am cum să spun că nu a avut loc chestia asta”.
Ion Cristoiu: Credeti că mai ascultau si altii convorbirea asta?
Ioan Talpes: Sunt convins. Numai noi avem această alergie la ascultat. Eu nu am nici o
alergie. Îmi pare bine.

–––

Ioan Talpes interviu la Antena 3 Ion Cristoiu 
Vezi – „Discussion between Gorbachev and Mitterand about Romania, July 1989,”
Vezi aici stenograma întâlnirilor dintre Mihail Gorbaciov şi Francois Mitterrand [1] 

Iar atunci Ceausescu promovase o relatie speciala cu Washington-ul, si stiti chestiunile astea lasa nu numai amintiri ci lasa niste relatii, lasa conexii, lasa niste jocuri de interes, care niciodata nu se renunta atat de usor la ele, ci in momente cruciale pot sa fie relansate , si eu cred, si pot garanta dumneavoastra ca si intrarea Romaniei in NATO, cu sprijin american, evident ca fara sprijinul american nu se putea sa depaseasca bariera pe care o voi prezenta apoi intr-un volum ca sa se inteleaga despre ce a fost vorba. 

„Soarta Romaniei s-a decis la Kiev in 1989″

Ioan Talpes – min. 2.30

„Chiar in ziua in care Ceausescu a fost omorat, la Departamentul de Stat American a fost promovat un document care urma sa se citeasca la vocea americii, deci o declaratie prin care departamentul comunica, isi comunica interesul vizavi de soarta familiei Ceausescu. Ori va da-ti seama daca in dimineata aceea s-ar fi rostit aceasta declartie, din partea departamentului de stat care ar fi fost situatia in Romania? Ar fi creat atuncea o stare de neintelegere totala, cert este ca nu trebuia sa fie impuscati asta este evident.”

Iulie 1989

Mitterrand: Aşadar, mâine veţi merge în România. Apreciez răspunsul referitor la România pe care l-aţi dat în cadrul interviurilor acordate Antenei 2 (post de televiziune francez – n.red.) şi postului de radio „Europe – 1”.Totuşi, noi ştim cu toţii că în România există o dictatură adevărată. Singura nelămurire este cu dictatura cui avem de-a face: a lui Ceauşescu sau a soţiei sale?

Gorbaciov: Totuşi, trebuie să facem o evaluare realistă a situaţiei. România era o ţară agrară înapoiată, iar acum este un stat industrializat dezvoltat. Problema este de a completa baza economică şi socială cu un sistem politic adecvat. De exemplu, România a rezolvat complet problema locuinţelor. Este o mare victorie. Dar, pe Ceauşescu îl înspăimântă democraţia. Apropo, Ceauşescu mi-a spus că el a implementat încă de acum 10 ani măsurile pe care le luăm noi, în URSS, în cadrul perestroika.

Mihail Gorbaciov: „este de neînchipuit” cum au fost împuşcaţi, ca „nişte animale sălbatice. Soţii Ceauşescu nu trebuiau împuşcaţi, indiferent cât de grea era situaţia din România”. Vaclav Havel: „Ceauşescu nu trebuia executat“ Traian Băsescu: Iliescu are o mare responsabilitate pentru morţii de la Revoluţie”

Ion Iliescu: „ne-a determinat să luăm această decizie, a unui proces organizat în condiţii excepţionale, ca să curmăm vărsările de sânge generate de acea diversiune, lansată în seara de 22, care vroia să împiedice structurarea unei noi forme de putere provizorie (FSN), care ne-a costat vieţi umane”, a continuat el.
Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.
„La 25 mai 1987 am ajuns în capitala României pe o vreme caldă şi însorită. La aeroport, Raisa Maximovna şi cu mine am fost primiţi de Ceauşescu şi soţia lui.”

Silviu Brucan: „nu eram numai comunist, dar eram stalinist. In timpul razboiului, singura speranta era Armata Rosie si Stalin.”
Ceausescu a fost antisemit:
Silviu Brucan: „In orice caz, el a fost primul care, ca secretar organizatoric, a dat ordin ca toti activisii centrali sa-si denunte numele adevarat si se referea in special la evrei. Erau foarte multi care aveau nume romanizate. Si eu am fost chemat la sectia de cadre si mi s-a cerut sa-mi spun adevaratul nume.”
–––

Mihail Gorbaciov 15 aprilie 2010: Ceausescu era un permanent Gica-contra, care avea ceva de comentat la orice contract comercial, document politic, diplomatic sau militar care se incheia cu URSS, ”dar, finalmente, redevenea rezonabil si semna actele”. Gorbaciov a mai spus ca, totusi, Ceausescu avea multe defecte, ”dar nu era prost, in mod categoric”.[1]

Mihail Gorbaciov 20 decembrie 2009: „Cand am inceput sa discutam despre perestroika, si eu i-am povestit de perestroika noastra, el mi-a spus raspuns, ei bine perestroika noastra s-a terminat”, a marturisit Mihail Gorbaciov intr-un interviu pentru CNN.

„Ceausescu era un om complicat. Obisnuia sa-mi dea sfaturi, o groaza de sfaturi”, asa l-a descris pe dictator fostul lider al URSS, Mihail Gorbaciov, intr-un documentar difuzat sambata seara de CNN, informeaza Realitatea.net. Documentarul a fost primul din seria de materiale prin care postul american de televiziune marcheaza implinirea a 20 de ani de la Revolutia Romana.

Fostul lider al Uniunii Sovietice isi aminteste de vizita sa la Bucuresti din 1987:  „Cand am vizitat Romania am observat ca oamenii se uita la Ceausescu, ca urmareau fiecare gest al sau, fiecare miscare a degetului pe care o facea, erau asemenea rotitelor dintr-un mecanism. Cand am inceput sa discutam despre perestroika, si eu i-am povestit de perestroika noastra, el mi-a spus raspuns, ei bine perestroika noastra s-a terminat”.

George Bush: „Ceausescu, se opuneau Rusiei si atunci ne-am spus: acesta este omul nostru. Ulterior ne-am schimbat cand am vazut ca aveam de-a face cu un oligarh.
––––-
 CFSN-ul care l-a mandatat pe Ion Iliescu (asa cum ii place lui Iliescu sa afirme), nu a fost mandatat de popor sau de Revolutionari.
–––
La 23 decembrie 1989, în jurul orelor 16.00, Ion Iliescu l-a numit, verbal, pe Nicolae Militaru ca ministru al Apărării. Decretul de reactivare a generalului-colonel Militaru a fost semnat de Iliescu la 26 decembrie 1989, a fost publicat în Monitorul Oficial la 27 decembrie şi dat publicităţii la 28 decembrie

Cine a lansat diversiunea ? Ceausescu care era in arest la o unitate militara la Targoviste? Ion Iliescu in noaptea de 24 dec. 1989, a fost liderul mandatat de grupul CFSN, la wc s-a luat decizia  sotilor Ceausescu sa fie executati, decretul a fost semnat de el pe data de 26 dec. 1989. Si abia pe 27 dec. 1989 a fost ratificat prin monitorul oficial. Deci Iliescu pina in 27 nu avea nicio calitate sa semneze decrete, de aceea a semnat-o pe 26, dar si aici a incalcat in mod grav Constitutia pentru ca el vorbea despre un proces care se va judeca dupa prevederile legale care erau atunci in vigoare. Asta inseamna ca nici macar Tribunalul nu a avut legimitate. Deci Iliescu l-a ucis pe Ceausescu.

De ce Iliescu este responsabil pentru 1200 mortii, si 5000 de raniti de dupa evacuarea din CC a lui Ceausescu ? Pentru ca Iliescu anunta din cladirea CC, la ora 23.30 ca a dizolvat structurile de putere ale clanului Ceausescu, si ca guvernul se demite si ca intreaga putere de stat este preluata de CFSN. Asta inseamna ca din momentul anuntului, Iliescu devine responsabilul principal pentru ce se intampla in tara, dar un lider „ilegitim”. Dupa 27 avea mandatul sa semneze decrete, si era obligat sa respecte cel putin „legea umana” Ion Iliescu s-a grabit cu procesul nu pentru ca asa-zisii teroristi trageau foc, ci pentru a prelua puterea cat mai repede, atat timp cat Ceausescu traia, Iliescu n-avea curajul sa ratifice in mod legal grupul CFSN. De aceea trebuia diversiunea teroristilor chiar, anuntata din televiziune. 

  
În jurul orei 23:30, Ion Iliescu transmite la Radio şi Televiziune „Comunicatul în ţară” al CFSN.

Ion Iliescu: „Din acest moment se dizolvă toate structurile de putere ale clanului Ceauşescu. Guvernul se demite, Consiliul de Stat şi instituţiile sale îşi încetează activitatea, întreaga putere în stat este preluată de Consiliul Frontului Salvării Naţionale. Lui i se vor subordona Consiliul Militar Superior, care coordonează întreaga activitate a armatei şi a unităţilor Ministerului de Interne. Toate ministerele şi organele centrale în actuala lor structură îşi vor continua activitatea normală, subordonându-se Frontului Salvării Naţionale.”

Siliviu Brucan intreviu pe 6 mai 2002 pentru Revista 22 : „In momentul in care a sosit trenul revolutiei, noi eram in gara, pentru ca eram singurii care cunosteam mersul trenurilor, ne-am suit in tren si am pus mana pe putere. „Militaru a mers pe linia asta, imbinand si trecutul lui de om al serviciului militar sovietic – GRU -, cu pozitia anti-Ceausescu. Pe mine asta m-a interesat.”.

Silviu Brucan: „Sambata, 23 decembrie ’89 dimineata, cand mi-am dat seama ca conducerea operativa a Armatei era in mana generalilor Vlad si Guse, i-am spus lui Iliescu ca trebuie sa-l indepartam pe Vlad Iulian si ca vreau sa am o confruntare cu el seara, in sedinta noastra operativa. Iliescu n-a fost de acord. Cunosti expresia why rock the boat? – „de ce sa clatini barca?” Vlad Iulian venise in timpul anchetei mele si voiam sa-i aduc aminte. M-am dus la Militaru si el a organizat sedinta de demascare a lui Vlad.”

Generalul Victor Stanculescu: “A fost nevoie de atitea morti pentru ca sa fie executati Ceausestii. De ce ? intrebati-l pe Ion Iliescu”

8 noiembrie 2009

Ion Iliescu- Ovidiu ma intreaba : cum am scapat de Securitate, in conditiile severe de supraveghere in care traiam atunci? Partial a raspuns atat Victor cat si domnul Alex.M.Stoenescu.

Desi supravegheat, eu indeplineam functia de Director al Editurii Tehnice, primeam la Editura numerosi autori (profesori universitari, cercetatori); vizitam unitati de invatamant, de cercetare, intreprinderi industriale, centre de librarii; participam la lansari si prezentari de carti. La birou, ma vizitau sau aveam intalniri in afara cladirii, uneori in parc, o serie de personalitati ( scriitorul Titus Popovici, cu care eram in relatii amicale, Aurel Dragos Munteanu, Radu F. Alexandru, s.a.), participam la dezbateri stiintifice organizate de Academia Romana sau de alte institutii (erau apreciate spre exemplu reuniunile patronate de profesorul Mihai Draganescu, director, multi ani, al ICI-Institutul Central de Informatica). Eram un spectator fidel al teatrelor din Bucuresti si vizitator al expozitiilor de pictura si sculptura. Intretineam relatii amicale cu multi artisti, le vizitam atelierele.

Deci, nu stateam inchis in birou si nu eram izolat.

Uneori „faceam si jocuri” cu „urmaritorii” mei. Intr-o zi, spre exemplu, la invitatia lui Caramitru, am asistat la un spectacol de poezie (Eminescu) organizat de el, cu acompaniamentul pianistului Dan Grigore. In drum spre Ateneu, la un semafor, am reusit sa trec inainte de schimbarea culorii de trecere, lasandu-i pe cei doi urmaritori „pe stop”. Am ajuns deci si am parcat pe o strada din apropiere de Ateneu „fara urmaritori”! Au reaparut, insa, destul de repede. Nu am fost lipsit de prezenta lor nici la spectacol. Am trait multe asemenea episoade.
–––––
26 martie 2009
Ion Iliescu: Ovidiu vrea detalii in legatura cu prezenta mea la desfasurarea evenimentelor din decembrie 1989. Am descris toate acestea in nenumarate interventii, dezbateri, scrieri.

Nu cred ca din naivitate “nu intelege” de ce “nu am iesit in strada” inca din 17 decembrie sau chiar din 21 dec.1989. Unii s-au aflat in situatia mea, sub supraveghere personala si la domiciliu (inclusiv poetul Mircea Dinescu); deaceea am aparut numai in 22 Decembrie.

WordPress, calculeaza „Top Lists” in mod eronat. O banda de mafioti. In Top Lists „Sugeţi pula, idioţilor!” locul 9″

Ieri 12 aprilie 2010, in total m-au vizitat peste 3000 de oameni, astazi pina la ora 19.44 –  m-au vizitat 1500, si nu sunt in „Top Lists” nici macar pe locul 100 nu sunt, acum trei zile m-au vizitat 500 si eram intre cele mai bune 10 bloguri din top. Am facut o mica verificare si pot constata ca bloggeri care sunt astazi in top list pe locul opt si noua, nu au depasit 800 de vizite.

Vreau sa mentionez ca in 2009, cand m-au vizitat peste 4000, de useri si 60 de mesaje intr-o singura zi, tot nu am fost in „TopLists”

Ziarul Libertatea cel mai citit ziar din Romania are in jur de 5000 de vizitatori pe zi. Ca sa nu fiu inteles gresit va spun ca eu nu scriu pentru raiting sau ca sa ajung pe listele din top.

Astia de la WordPress ori habar nu au de nimic ori o fac intentionat.

Imi cer scuze pentru cei 4500 de vizitatori care m-au citit dar eu nu pot sa scriu cand se face nedreptate.

Va doresc multa sanatate.

Ovidiu.

Sugeţi pula, idioţilor!

Ps. am nevoie de  ceva timp ca sa-mi salvez blogul si sa-l transfer .

Cum a scapat Ceausescu de la moarte in accidentul aviatic din padurea Vnukovo. Poze inedite!

Cum era să moară Ceuşescu într-un accident aviatic similar, în Rusia

Coincidenţe stranii leagă catastrofa aviatică în care şi-a pierdut viaţa preşedintele Poloniei, Lech Kaczynski, de un alt incident aviatic, petrecut tot în Rusia, avându-l ca protagonist pe fostul sef de stat Nicolae Ceauşescu. În noiembrie 1957, o delegaţie românească de nivel înalt care mergea la Moscova pentru a participa la celebrarea Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie a fost victima unui accident aviatic controversat, din care Ceauşescu a scăpat nevătămat.

După o escală în Ucraina, la Kiev, avionul care îi transporta, printre alţii, pe Grigore Preoteasa, ministrul de externe de atunci al României, şi pe Ceauşescu, se prăbuşeşte la ora 17.48 a zilei de 4 noiembrie 1957, chiar lângă pista de aterizare a aeroportului moscovit Vnukovo. Din 11 oameni aflaţi la bord, în accident au murit patru persoane, printre care şi Grigore Preoteasa.
Ceauşescu a scăpat doar cu câteva răni, conform certificatului medical, care consemna: „traumatism al părţii externe a hemitoracelui drept şi la gamba stângă. Plăgi zgâriate la faţă, mâini şi picioare. Temperatura: 37,3 grade, stare generală satisfăcătoare”, notează stirea.wordpress.com.

Aşa cum amintea Mihai Novicov, translatorul aflat şi el în avionul care s-a prăbuşit, în cartea „Moartea lui Grigore Preoteasa – catastrofa de pe aeroportul Vnukovo„, norocul lui Ceauşescu s-a dovedit a fi ghinionul lui Preoteasa. De altfel, la înmormântarea lui Preoteasa, Ceauşescu a ţinut să fie printre cei care transportă sicriul fostului tovarăş de partid, flancat de Leonid Brejnev, viitorul secretar general al Partidului Comunist din URSS, potrivit aceleiaşi surse.

Evenimentul a dat naştere multor speculaţii, legate şi de faptul că din delegaţie a lipsit şefului statului, Gheorghiu-Dej. Acesta s-a răzgândit în ultimul moment invocând o gripă. Dej nu mai era privit cu ochi buni de ruşi deoarece insistase pentru retragerea trupelor şi a consilierilor de la Bucureşti. S-a spus atunci că accidentul de la Vnukovo ar fi fost de fapt un atentat la adresa şefului P.M.R, care fusese însă avertizat din timp de serviciile secrete româneşti. Această teorie nu a fost probată nici după jumătate de secol. Cert este că accidentul din 1957 seamănă izbitor cu cel de sâmbătă căruia i-a căzut victimă preşedintele Poloniei.

Raportul comisiei sovietice care a anchetat cazul a fost publicat în 1990 de profesorul Mircea Chiriţoiu de la Arhivele Militare ale Statului Major General. Potrivit acestuia (citat de ziarul gorjean „Vertical”) vinovaţi au găsiţi piloţii sovietici. Trebuie spus faptul că în perioada respectivă conducătorii români zburau cu aeronave şi echipaje puse la dispoziţie de ruşi. Potrivit raportului comisiei, avionul ar fi coborât mai devreme şi s-a agăţat de vârfurile copacilor din pădure, la o înălţime de 10-15 m, apoi s-a prăbuşit şi a luat foc. Ca urmare a acestui accident, la scurt timp, România şi-a creat propria flotilă aeriană pentru transportul conducătorilor.

Articol realizat cu ajutorul lui Cornel Şomâcu de la ziarul Vertical din Gorj

Acum 53 de ani, pe 4 noiembrie 1957, aeronava in care se afla Nicolae Ceauşescu se prăbuşea la Moscova. Aproape incredibil, Nicolae Ceausescu a scăpat doar cu răni uşoare.

Se spune că în viaţă poţi trece peste multe, dar nu poţi bate norocul. Lui Nicolae Ceauşescu, care a condus România vreme de un sfert de secol, destinul i-a făcut cu ochiul din timp, protejându-l de cele rele de parcă ar fi avut o stea în frunte. Exemplul cel mai clar îl reprezintă incidentul din noiembrie 1957 de la Vnukovo, un aeroport situat lângă Moscova. Acolo, nea Nicu a reuşit să scape cu viaţă, deşi s-a prăbuşit cu avionul. Atunci au murit toţi membrii echipajului şi Grigore Preoteasa, ministrul de externe de atunci al României.

Noiembrie 1957. Cel mai aspru comunism po­sibil îşi face de cap într-o Românie docilă, care răspunde, la foc automat, doar la comenzile par­ti­dului. Petru Gro­za e pre­şedinte al Consiliului de Stat, Gheor­ghe Gheor­ghiu-Dej e secretar ge­neral al Par­ti­du­lui Mun­ci­toresc Ro­mân (PMR), prim-ministru e Chi­vu Stoica, iar Nicolae Cea­uşescu, în vârstă de 39 de ani, urcă rapid în ierarhie, ajun­gând nu­mă­rul 2 în PMR. În câteva zile, Uniunea Sovietică aniversează 40 de ani de la Marea Revoluţie Soc­i­a­listă, aşa că o delegaţie stufoasă din partea au­torităţilor de la Bucureşti îşi anunţă prezenţa la Moscova, la sărbătoarea „roşie”. Dată fiind importanţa evenimentului, pe scara avio­nului IL-14 urcă nume mari, în frunte cu minis­trul de externe, Gri­gore Preoteasa, cu Ale­xan­dru Moghioroş şi cu Nicolae Ceauşescu.

În catastrofă au murit patru oameni din 11

După o escală în Ucraina, la Kiev, avionul se prăbuşeşte la ora 17.48 a zilei de 4 noiembrie 1957 chiar lângă pista de aterizare a aeroportului moscovit Vnukovo!  Din 11 oameni aflaţi la bord, în accident aveau să moară trei membri ai echipajului, printre care şi piloţii, şi Grigore Preoteasa. Că­să­torit cu Elena, dar lo­go­dit şi cu norocul, Nicolae Ceauşescu avea să scape doar cu câteva răni, conform certificatului medi­cal, care consemna: „tra­u­matism al părţii externe a hemitoracelui drept şi la gamba stângă. Plăgi zgâriate la faţă, mâini şi picioare.

Temperatura: 37,3 grade, stare generală satisfăcătoare”. Aşa cum amintea Mihai Novicov, translatorul aflat şi el în avionul groazei, în cartea „Moartea lui Grigore Preoteasa – catastrofa de pe aeroportul Vnukovo”, norocul lui Ceauşescu s-a dovedit ghi­­nionul lui Pre­oteasa. De altfel, la în­mor­mântarea lui Preoteasa, Ni­colae a ţinut să fie printre cei care cară sicriul fostului tovarăş de partid, flancat fiind de Leonid Brejnev, viitorul secretar general al Par­tidului Co­munist din URSS. Deşi la funeralii îşi maschează cu mâneca pardesiului lovitura de la mâna dreaptă, Ceau­şescu arată incredibil pentru un om care, cu două zile în ur­mă, su­pravieţuise unei catas­trofe aviatice de asemenea proporţii.

Eroare de pilotaj sau prăbuşire comandată?

Foarte multă vreme după accidentul de la Vnukovo s-a speculat că în realitate nu a fost vorba de o eroare de pilotaj întâmplătoare, ci de o „comandă” venită de la Moscova, care voia să scape de anumite persona­je ale guvernului român.

De altfel, Gheorghe Gheor­ghiu-Dej a renunţat în ultima clipă să se alăture delegaţiei române, pretextând că are treburi importante de rezolvat în Capitală. Zvonurile au fost alimentate şi de faptul că piloţii, lucru normal pentru România acelor ani,erau sovietici.

Vnukovo, aeroportul blestemat al ruşilor

Catastrofa de la Vnukovo nu este singurul accident din istoria aeroportului moscovit, care consemnează 11 asemenea evenimente. Primul a avut loc la 11 iunie 1957, cu 5 luni înainte de drama din care Ceauşescu a scăpat teafăr. La bordul avionului Ilyuşin 14P se aflau 13 oa­meni, din care 5 au supravieţuit. Cel mai grav accident din istoria aeroportului Vnukovo s-a întâmplat la 17 martie 1979, când avionul Tupolev 104B s-a prăbuşit la puţin timp după decolare, din cauza faptului că greutatea transportată depăşea cu mult limitele ad­mi­se. Din cei 106 oameni aflaţi la bord au murit 86.

Mai mult, la 23 de ani după accidentul de la Vnukovo, Ceauşescu a fost din nou la un pas de moarte.

Atentat cu icre de Manciuria

În 1980, la o masă festivă organizată cu ocazia zilei de 1 mai, apropiaţii lui Ceauşescu au consumat icre în care se aflau cioburi de sticlă. Securitatea a intrat în alertă, crezând că este un atentat la viaţa preşedintelui României.

Episodul este relatat de istoricul Teodor Filip în cartea „Secretele USLA„: „Prin 1980, s-a dat de 1 mai o recepţie festivă res­trânsă. În me­niu erau şi icre de Man­ciuria pe rondele mici de pâine. Stefan Andrei (n.r. – ministrul afacerilor ex­terne) şi Gheorghe Oprea (n.r. – prim-vice-prim-ministru) au sim­ţit cioburi de sticlă în gură. To­varăşu’ nu gustase, pentru că ţinea regim. L-au chemat pe generalul Neagoe. «Bă tâm­pi­tule, ce ne-ai dat să mân­­căm?». Neagoe a ordonat să se strângă icrele de pe masă. I s-a raportat şi lui Ceau­şescu. «Cineva a vrut să mă omoare!», a urlat acesta. «Dacă ajunge un ciob de sticlă în sânge, pleacă spre inimă şi nu-l mai scoţi»”.

Magazionerul scăpase borcanul pe jos

Ancheta a început pe loc, toţi gândindu-se să dezlege misterul tentativei de omor. Unul din securiştii implicaţi po­vesteşte în cartea lui Filip. „Neagoe l-a che­mat pe şeful de contrainformaţii. Telefonul de la bucătărie, pe care îl ascultam permanent, ne-a salvat pe toţi. Am derulat casetele şi am pus telefoanele de acasă sub ascultare. Aşa am aflat ce se întâmplase. Omul de la magazie s-a dus să pună 300 de grame de icre pentru protocol. Era în magazie un borcan de 5 kilograme. A băgat lingura de lemn şi a pus icrele pe o hârtie cera­tă. A aplecat borcanul şi l-a scăpat jos. S-a dus şi l-a sunat pe şeful lui. «Veniţi că am scăpat borcanul!» În meniu erau trecute icre de Manciuria şi nu mai aveau de unde lua imediat altele. Au ales nişte icre mai curate, iar cele cu cioburi le-au pus în alt borcan, pe care l-au îngropat. Cu tot cu icre. I-am luat la rând. Am început cu şeful lor. Îl ajutasem şi ne ajuta şi el pe noi în pro­bleme specifice. To­va­răşul îl ştia de mult. Nu puteam să-l dăm afa­ră, chiar dacă voiam noi. La în­ceput, n-a vrut să re­cu­noască, dar l-am luat cu ele­mente concrete. L-am dus să dezgroape borcanul. I s-a raportat tovarăşului tot. L-au pus şef la Intercon­ti­nental!”.

Elena Ceausescu era o femeie frumoasa la 25 de ani! Valentin Ceausescu si Iordana.

„Regina balului” în Ferentari, la finele anilor ’30, Elena Ceauşescu a rămas în memoria colectivă a românilor drept o persoană destul de conservatoare într-ale modei, dar cu suficient bun-gust.

Îmbrăcată fără pedanterie, femeia „academician – doctor – inginer” a preferat întotdeauna nota clasică a costum-taioarelor imitaţie Chanel şi simplitatea halatului alb, asimilând, în garderoba de zi cu zi, o îmbrăcăminte cât se poate de sobră.

Dacă pentru bijuterii sau ceasuri, Elena şi soţul ei apelau la marile branduri din străinătate, pentru haine şi încălţăminte, ei alegeau producătorii locali.

Se schimba de trei ori pe zi

„Toate hainele ei aveau aceeaşi formă, erau toate la fel. Purta mai ales griuri şi nu pot spune că din punct de vedere vestimentar ieşea cumva în evidenţă. Nu era deloc genul care să umble după ultima modă şi se înconjura tot timpul cu femei mai în vârstă, care nu erau în pas cu moda”, îşi aminteşte Serghei Mizil, apropiat al familiei prezidenţiale.

Adevărul este că Elena Ceauşescu a prins din mers gustul pentru stilul Chanel al deux-pieces-urilor, dar, deşi şi-ar fi permis piese originale de la Paris, se mulţumea cu rânduri de haine cusute în România, la Apaca.

Cu costumele ei pastelate se simţea elegantă. Obişnuia să îşi asorteze singură bluzele şi iubea să schimbe trei toaletele pe zi, îşi aminteşte Mizil.

Elena a avut de-a lungul anilor în preajmă un „consilier de imagine” – un ambasador care ştia codul bunelor maniere, instruit la Moscova şi la fosta şcoală de guvernante Notre Dame din Bucureşti, care verifica că „dădea bine” în filme şi fotografii.

Pantofi, inspiraţi din Quelle

Încălţările „tovarăşei” proveneau în mare de la fabrica Guban din Timişoara. Fiul fostului proprietar, Tiberiu Guban, de 86 de ani, îşi aminteşte că mereu i se făceau încălţări asortate cu o poşetă şi o curea.

„Tata a făcut cizme şi pentru Regele Mihai şi Gheorghiu Dej. Elenei Ceauşescu îi făceam pantofi de lux, mai deosebiţi ca formă faţă de ce se făcea în ţară. Ne inspiram cu idei din revistele «Quelle» şi «Neckermann», dar calapoadele erau făcute de tata. Pielea era autohtonă şi era colorată în nuanţa preparată de mine. Prefera nuanţele pastelate: ou de raţă, coniac, vernil sau roz”, povesteşte Tiberiu Guban.

Mai exista, în cadrul Gospodăriei de Partid, un atelier special care lucra manual încălţăminte pentru cuplul Ceauşescu şi nomenclatură.

„Produsele ieşite din mâna acelor oameni erau poate mai bune calitativ decât cele de la Gucci. Aveau calapoade excelente şi materie primă de cea mai bună calitate”, mai spune Serghei Mizil.

APRECIATĂ. Tânăra „regină a balului”, în Ferentari

LIPSĂ DE TACT

Blana de jaguar care i-a înfuriat pe suedezi

Adevărata pasiune a Elenei Ceauşescu o reprezentau însă hainele de blană. În garderoba ei se găseau aproape 40 de astfel de haine. În 1980, a stârnit valuri de proteste etalându-se, într-o vizită în Suedia, cu o opulentă haină din blană de jaguar. Era însă anul în care aceste feline tocmai fuseseră declarate specie protejată.

Supăraţi pe purtătoarea blănii, suedezii au protestat în stradă. „Lucram la Agerpres atunci şi am auzit de incidentul din Suedia, chiar am văzut poza, dar nimeni nu vorbea despre asta decât în şoaptă, pe la colţuri”, îşi aminteşte Marian Ilie. La capitolul bijuterii, ea purta verigheta, un ceas scump şi o brăţară. Când vine vorba de makeup, fostele ei cameriste au povestit, de-a lungul anilor, că pe acasă abia dacă îşi dădea cu ruj şi poate, la vizitele în străinătate, folosea pudra.

A început să îşi vopsească părul abia după ce a început să încărunţească, dar tot în culoarea lui naturală, iar coafeza venea la reşedinţă pentru a o aranja.

–––––––

Fostul ministru de Externe al României socialiste, Ştefan Andrei, detronat în 1985 de Elena Ceauşescu, a acordat un amplu interviu ziarului “Ziua” despre culisele diplomaţiei romaneşti. Considerat unul dintre cei mai străluciţi miniştri de Externe din istoria recentă a lumii, Stefan Andrei a revelat amănunte şi dedesubturi privind numeroase momente epocale ale secolului trecut, începând cu ocuparea României de către trupele sovietice. Printre aceste amintiri s-au strecurat şi picanterii ale vremurilor, legate de exemplu de viaţa lui Ion Iliescu în sânul Partidului şi chiar al Elenei Ceauşescu.

Reporter: Dar Iliescu cum a ajuns la vârful puterii?
Ştefan Andrei: Iliescu? Ăsta a fost un pui de lele! El şi-a ucis părinţii, domnule! Familia Ceauşescu a fost ca şi familia lui! Hai să vă spun povestea lui… Cum v-am zis înainte, prin anii’ 60, începuse marea schimbare. În acest timp, preşedinte al Uniunii Asociaţiilor Studenţilor Comunişti din România (UASCR) era unu’, Ion Iliescu. Cum a ajuns el acolo? Voi trebuie să ştiţi adevărul, ca tânăra generaţie: relaţiile dintre Ion Iliescu şi familia Ceauşescu au fost nişte relaţii extraordinare. Adică, pe când era el băietan, Elena Ceauşescu merge la închisoare la Targu Jiu de mâna cu Iliescu. Ea mergea la frate-sau şi el se întâlnea cu taică-său. Elena povestea cum mergeu împreună; el cu mama lui adoptivă, ca prima l-a părăsit, şi cu Elena Ceauşescu. Schimbau trenul la Filiasi. Şi, spunea, Elena: “Dormeam toţi într-o odaie acolo. Nici nu ne jenăm de Ionel, era un băiat în pantaloni scurţi”. Era în ‘43, avea vreo 13 ani. Vă daţi seama, Ceauseasca nu spunea multora “Ionele”. Au fost apoi la chefuri cu taică-său, Alexandru Iliescu, şi el, şi ea, Ceauşeştii. Chiar se spune că unchiul lui Iliescu, Eftimie, şi el ilegalist, a fost amantul Elenei Ceauşescu

Silvana Brăgaru şi secretul strălucirii părului: Oţetul şi gazul!

Această prezentare necesită JavaScript.

Frumoasa Silvana Brăgaru
Lăsând la o parte formele 100% naturale – sau asta, cel puţin spune posesoarea -, Silvana Brăgaru i-a fascinat pe nemţi prin frumoasa ei podoabă capilară – lungă şi strălucitoare. Care să fie oare secretul?

Ei bine, nu vă gândiţi la soluţii de sute sau mii de euro! Totul a început din anii copilăriei. Din clasa a patra, mai precis, când micuţa gorjeancă a
început să îşi lase părul
să crească. Pentru început, Silvana a apelat la săpunul de casă. Mai apoi, la un alt truc.

„Când a crescut, îşi ungea rădăcina părului cu soluţie de gaz şi oţet şi îşi prindea apoi părul timp de două ore într-un prosop. După aceea se limpezea şi îşi dădea cu un balsam frumos mirositor”, povesteşte Lucreţia Calotă, nimeni alta decât bunica „iepuraşului”.

Deşi unii ar strâmba din nas, iată că tratamentul folosit de Silvana a dat roade. În timp, ineditul amestec a avut efect benefic asupra părului frumoasei brunete, transformând-o pe compatrioata noastră în cea mai dorită femeie din Germania. Deh, scopul scuză mijloacele…

Silvana Brăgaru, românca de 24 de ani care a sucit minţile nemţilor după ce a apărut goală în ziarul Bild, şi-a ales, la finalul lunii trecute, iubitul, dar nu are timp de el.

Tânăra nu s-a putut vedea cu noul său partener, actorul Tim Merkhoffer, de 37 de ani, deşi a petrecut o zi întreagă la Berlin, oraşul în care acesta locuieşte.

“Am fost în Berlin, dar am participat toată ziua la o şedinţă foto. Cu Tim am vorbit doar la telefon”, a declarat Silvana, care s-a întâlnit doar o singură dată cu noul iubit, în seara în care s-au şi cunoscut.

De altfel, frumoasa româncă a recunoscut că şi-a petrecut Paştele singură.

Ion Iliescu, în 1970: „Europa Liberă este un post finanţat de CIA, cei care lucrează acolo sunt nişte fugari” – Iliescu si huliganii din ’68. Transformarea căminului cultural într-o biserică a comuniştilor. Ion Iliescu: „Trei dintre acestia au fost arestati!”

Informarea primului-secretar CC al UTC Ion Iliescu in fata Biroului UTC privind revoltele studentesti din 24-25 decembrie 1968, inregistrata in stenograma sedintei din 26 decembrie (ANIC, Fond 3 – CC al UTC, 15/1968).
––––
Acţiunea studenţilor a fost calificată de conducerea de partid ca o manifestare huliganică, anarhică. La 26 decembrie a fost convocată o şedinţă a Biroului Uniunii Tineretului Comunist (UTC), unde Ion Iliescu, la acea dată prim-secretar al UTC şi Ministru al Tineretului a prezentat o informare. Descriind sumar desfăşurarea manifestaţiei, Ion Iliescu a arătat şi că la unele cămine uşile fuseseră încuiate, pentru a împiedica studenţii care voiau să se alăture manifestaţiei să iasă din cămine.

În discursul său Ion Iliescu s-a declarat un adversar al oricăror manifestări cu caracter religios.
„Cu organizarea colindelor, este lipsă de înţelegere, de formaţie ideologică a studenţilor. Cultivăm tradiţii ale poporului, dar de ce în ajunul Crăciunului? Cât ar zice să i-am dat condiţie laică, cu urări studenţeşti, ea rămâne totuşi manifestare desfăşurată în cadrul sărbătorilor religioase de către nişte oameni intelectuali, cu anumite pretenţii, formaţie, instrucţie! Noi vrem să înlăturăm anumite reminiscenţe în manifestarea oamenilor şi studenţii devin promotori ale lor”. Trecând la analiza atitudinilor studenţilor şi a acţiunilor care trebuiau luate de organele politice, raportul lui Ion Iliescu arăta: „Şi în legătură cu practicile faţă de care s-a slăbit incisivitatea, combaterea unor practici mistice: studenţii merg şi se căsătoresc la biserică şi organizaţia nu ia atitudine! Îşi botează copilul la popă… Organizaţiile noastre trebuie să contracareze unele manifestări, ca să fie instrumentul luptei ideologice”.

Discursul arată că, chiar atunci când nu participau la mişcări de protest, studenţii se opuneau îndoctrinării politice şi atitudinea lor de opoziţie ajunsese să îngrijoreze clasa politică.

Mihai Bujor Sion, Petre Roman, Mihail Montanu, Cazimir Ionescu, Ion Iliescu, gen. Dumitru Iliescu.

––––––––––––-
ILIESCU SI HULIGANII DIN ’68
––––––––––––-
Ion Iliescu: „Am convocat aceasta sedinta scurta de lucru pentru a prezenta citeva chestiuni in fata biroului. Stiti ca ieri noaptea a avut loc o manifestare huliganica la care au luat parte citeva sute de studenti. Lucrurile acum se discuta cu masa studentilor, se lamuresc problemele, insa in legatura cu manifestarea s-au desprins citeva concluzii pentru munca in rindul studentilor. S-a dovedit slabiciunea organizatiei noastre cu ei, lipsa de combativitate, de fermitate politica
a organizatiei UTC, a cadrelor de UTC.

S-a pornit de la un asa-zis colind al studentilor la fetele de la Grozavesti. A pornit de la o manifestare considerata cu multa usurinta, de la clubul studentilor de la politehnica, „303”. Au fost si studenti de la universitate. Au mers catre Grozavesti; pe parcurs s-au mai adunat si alti tipi mai putin treji si actiunea a luat un caracter huliganic in fata caminului fetelor. Pina aici lucrurile ar fi ramas o golanie studenteasca, dar in continuare s-au raliat si au luat conducerea manifestarii o serie de elemente pacatoase, care au devenit dirijorii manifestarii. Cea care a condus era o tipa care a terminat jurnalistica, este acum undeva incadrata la Ploiesti, e un fel de studenta la fara frecventa, la Teatru la Sectia de teatrologie, umbla in grup cu niste tipi din rindul tinerilor scriitori si este cunoscuta ca o femeie de moravuri usoare, a fost maritata, e divortata acum. A patruns si la adunarea generala a scriitorilor nu se stie cum si a provocat scandal si acolo. Aceasta femeie a preluat conducerea grupului de studenti care a plecat de la Grozavesti si s-au inmultit pe parcurs; au venit la Caminul 6 martie dupa 1 noaptea, au facut scandal cu trompeta, cu hirtii aprinse si apoi au parcurs tot centrul orasului de la orele 2 la 5 dimineata, prin Piata Romana, Gara de Nord. Apoi au intervenit si unele organe, activisti de partid, care au incercat sa stavileasca aceasta actiune, nu au reusit. Studentii in loc sa-i sprijine, s-au solidarizat cu ceilalti. E adevarat ca au fost si unii care s-au retras, insa chestiunea a capatat o desfasurare spontana, in toiul noptii. Apoi au mai aparut si betivani din restaurante. Cei care conduceau au incercat sa-i duca si la ambasada americana, dar au fost opriti si atunci cetateanca a inceput sa strige „Libertate, libertate pentru studenti”. In momentul in care s-a reusit sa se evite indrumarea coloanei spre ambasada, a devenit ceva mai nervoasa si a inceput sa incite studentii impotriva activistilor, sa spuna ca acestia sint de la politie, ca sa-i bata. Un student de la Fizica, care a sarit in apararea ei, l-a lovit pe un activist de partid si a incitat studentii.

Au fost o serie de elemente pacatoase care au dirijat, nu toti au avut intentia sa degenereze colindul in o asemenea manifestare, dar cei mai multi au urmat coloana, ca o impunere de curent spontan. Este un fapt ca nu au manifestat pozitie impotriva lor, impotriva celor care au dirijat si au produs dezordine. Au oprit troleibuzele, autobuzele, au aruncat cu hirtii aprinse pe autobuze, pe linga universitate au scos cosurile de gunoi si le-au pus pe linia tramvaiului.

Conducerea de partid a apreciat ca este o manifestare huliganica, anarhica.

„Studentii ii urmau ca oile”

Vreo trei dintre acestia au fost arestati si de dimineata am organizat analize cu activul de partid din institutele de invatamint superior si cu studentii. Se trag concluzii politice si manifestarea in sine reprezinta gravitatea ei, dar mai ales usurinta cu care studentii se lasa antrenati de niste persoane necunoscute la manifestari de acest gen si nu s-au gasit oameni sa riposteze aici. Mai ales cind au venit elementele turbulente, studentii, cadrele de la municipiul UTC trebuiau sa ia pozitie. Studentii cind mergeau pe linga camine strigau – veniti cu noi si acestia ii urmau ca oile. Au fost la unele camine usile incuiate si au facut scandal de ce nu sint deschise pentru ca ei vor sa iasa.

Aceasta este o dovada de lipsa de maturitate, a discernamintului din partea noastra si conducerea de partid a stabilit ca sint slabiciuni in raport cu combativitatea politica, in munca de instruire ideologico-politica pentru a nu face posibile asemenea lucruri.

Cultivam un spirit in care sa nu-si gaseasca loc asemenea chestiuni. Cu organizarea colindelor, este lipsa de intelegere, de formatie ideologica a studentilor. Cultivam traditii ale poporului, dar de ce in ajunul craciunului? Cit ar zice ca i-am dat conditie laica, cu urari studentesti, ea ramine totusi manifestare desfasurata in cadrul sarbatorilor religioase de catre niste oameni, intelectuali, cu anumite pretentii, formatie, instructie.

Noi vrem sa inlaturam anumite reminiscente in manifestarea oamenilor si studentii devin promotori ale lor. Este si slabiciunea noastra ca anul acesta nu am intreprins niste masuri concrete pentru aceasta perioada si am lasat lucrurile sa se desfasoare asa. Exista si experienta anilor trecuti. Noi trebuie, tovarasi, sa ne gindim la aceasta actiune si sa reflectam asupra concluziilor si masurilor spet care sa le luam pentru intarirea muncii politice a studentilor. A slabit preocuparea pentru problemele de fond ale activitatii noastre si din aceasta cauza se plateste in cautarea de forme in sine si nu mai exista preocuparea pentru continutul activitatii, independent de forma folosita.

„Sa fim atenti la revelioane”

La Casa de cultura a studentilor am fost si am vazut un program artistic. Fireste ca aici sint lucruri interesante si este de apreciat si felul cum participa studentii la manifestarile teatrului din pod, teatrului de cafenea, ansamblului folcloric. Am participat la doua manifestari, una o piesa de Kafca (sic!), care este un fel de protest impotriva metodelor antiumaniste, undeva impotriva fascismului, intr-o atmosfera sumbra, cu spectrul mortii. Sus, la teatrul din pod – conditia valorificarii folclorului, un program cu nuanta folclorica, bazat pe dansuri vechi taranesti, din Oas, cu bocetul taranesc, nuanta aceasta de moarte, o atmosfera greoaie. Dupa ce am iesit de la aceste manifestari, am iesit cu o atmosfera apasatoare. Pe aceasta linie merg ei, spre modernism. Nu spun sa nu se faca astfel de actiuni, este bine realizat acest lucru de studenti, cu entuziasm, dar daca luam o unitate de idei, capata o anumita trasatura anormala. Directorul spunea ca ansamblul „Doina” are un program vesel, de asemenea si teatrul din pod si teatrul de cafenea, pe ansamblu.

Nu exista atentia si grija fata de promovarea unui spirit militant si in general. Ceea ce se face acolo se face pe gustul unei anumite categorii presupuse „selecta”, care vine si sta in fumaraie.

La nivelul organizatiilor UTC a slabit aceasta munca permanenta cu masa de studenti pentru mentinerea unui spirit activ, militant, si va trebui sa gindim foarte serios la masurile spet care sa le luam aici.

In toata perioada sarbatorilor de iarna sa manifestam mai multa atentie, privitor si la revelioanele care se vor desfasura. Sa nu mai apara iesiri dezordonate, anarhice, pentru ca asemenea chestiuni nu numai ca nu ne slujesc, dar au consecinte politice, cu totul daunatoare. Trebuie tratat cu multa atentie.

„Eu le-am spus sa-i ia la ochi”

Ieri am participat la o sedinta la studenti si am vazut ca acestia manifesta usurinta, ca s-au distrat.

La centrul universitar s-a spus rectorilor sa se prezinte lucrurile asa cum s-au prezentat, cum s-au petrecut, deschis in fata studentilor, privitor la caracterul avut si la implicatiile politice. Lucrurile se cam diluau pe masura ce coborau jos, la universitati mai slabe, la activul pe facultati decanul mai imbraca in niste formule generale etc. Spuneau, nu este bine, de ce sa dramatizam lucrurile. Fata de faptele concrete care s-au petrecut am facut apel la maturitatea lor politica de a judeca cum trebuie lucrurile. Dupa adunarea la care am participat, au mai ramas in sala 30 de studenti, si am mai discutat o ora cu ei. Ei s-au desolidarizat de ceilalti, s-au interesat daca si de la ei au fost, sa-i puna la punct, eu le-am spus sa-i ia la ochi. Nu trebuie sa vina cineva sa va prelucreze, anumite elemente straine.

La conducerea de partid s-au discutat mai multe aspecte cu diverse domenii ale muncii noastre si s-au facut critici la adresa presei noastre de tineret, care manifesta in ultima vreme slabiciuni din punct de vedere
al orientarii politice si se apreciaza ca in ciuda repetatelor critici facute de conducerea de partid, nu am reusit sa impunem echilibrul necesar presei, combativitatea necesara, sa fie instruiti activ in munca noastra, pentru orientarea activitatii politico-ideologice a organizatiei de tineret. (…)

Sa luam masuri mai ferme pentru tinuta generala a tinerilor, impotriva cazurilor de betii, de tineri care isi pierd vremea prin circiumi intr-o atmosfera morbida, nesanatoasa.

In presa mai incisiv sa abordam aceste probleme.

„Studentii isi boteaza copilul
la popa”

Si in legatura cu practicile fata de care s-a slabit incisivitatea, combaterea unor practici mistice; studentii merg si se casatoresc la biserica si organizatia nu ia atitudine, isi boteaza copilul la popa.

Fata de asemenea fenomene am slabit combativitatea.

Este o slaba intelegere fata de asemenea chestiuni.

Nu este o pozitie clara fata de religie si fata de biserica. Am irita niste stari de spirit. Sa manifestam grija si atentia necesara, prudenta necesara.

Este celalalt aspect al pozitiei noastre ca organizatie
politica, militanta care la rindul nostru sa promovam activ pozitia noastre ideologica.

Dar ai nostri nici macar nu fac observatii ca se duc la popa. De aici si chestiunea cu colindele.

Aceasta este o lipsa de discernamint intre traditiile de cultura ale poporului si asemenea chestiuni care capata si in domeniul in care va trebui sa reluam niste lucruri chiar si la sate, anumita interpretare.

Brigazile stiintifice impreuna cu asezamintele culturale in perioada de iarna sa faca unele actiuni pe aceasta tema, si in presa sa alimentam cu asemenea chestiuni.

Organizatiile noastre trebuie sa contracareze unele manifestari, ca sa fie instrumentul luptei ideologice.(…)”

Cariera lui Ion Iliescu in UTC

Fiu al ilegalistului Alexandru Iliescu, Ion Iliescu a intrat in UTC in august 1944, la 14 ani, activind ulterior in Tineretul Progresist si Uniunea Asociatiilor de Elevi din Romannia – doua organizatii satelit ale UTC. Dupa martie 1949, a fost cooptat in CC al UTM. Studentia si-a facut-o la Moscova, unde a fost si secretar al Comitetului unional al studentilor si aspiratilor romani aflati la studii in URSS (in 1952, numarul acestora era de 2.500). Dupa intoarcerea in tara, in 1954, a intrat in Biroul CC al UTM, apoi, din 1956, a devenit secretar al CC al UTM. intrucit nu urmase o scoala de partid, a fost recomandat pentru a urma cursurile de trei ani la fara frecventa ale Institutului de Aspirantura „A.A. Jdanov”, o scoala de cadre a PMR.

Caracterizarile de partid il descriu astfel: „Origine sociala muncitoreasca. (…) Devotat partidului. (…) Are initiativa in munca. Este priceput – oarecare nivel teoretic. Fiind tinar, judeca cam pripit lucrurile. Are perspective de crestere”; in alt documente: „Este atasat partidului si organizatiei. Are initiativa si putere de munca. Nivel politic si ideologic corespunzator. S-a achitat intotdeauna de sarcinile primite. Duce munca colectiva si are influenta in rindurile elevilor. Este un tov. perseverent in munca, nu se straduieste suficient in ridicarea nivelului sau politic si citeodata este cam repezit. Are largi perspective de dezvoltare”.

Din 1956, Iliescu a devenit presedintele comitetului de organizare a Asociatiilor studentesti, apoi, in 1957, al Uniunii Asociatiilor Studentesti din Romannia (UASR), interfata studenteasca a UTM. Dupa protestele studentesti ce au urmat revolutiei din Ungaria, documentele
inregistreaza implicarea lui Iliescu in exmatriculari si in luarea de „masuri impotriva elementelor care s-au dovedit a fi dusmanoase”. Liderul UASR combate atitudinea „de impaciuitorism cras in rindul studentilor” si ii acuza pe profesori ca „nu stiu sa inarmeze studentii cu teoria marxist-leninista pentru a lua pozitie fata de incercarile dusmanilor”.

In timpul crizei din partid provocata de incercarea lui Miron Constantinescu si Iosif Chisinevschi de a instrumenta Raportul lui Hrusciov impotriva lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, Iliescu isi face autocritica in fata lui Nicolae Ceausescu, pe atunci responsabilul cu tinerii al partidului, afirmind: „Dupa evenimentele din Ungaria si Polonia ne putem da seama de pericolul pe care l-ar fi reprezentat pentru tara noastra orientarea pe care au incercat sa o dea (M. Constantinescu si I. Chisinevschi) dezbaterilor documentelor congresului al XX-lea (al PCUS) si putem aprecia mai mult orientarea data de partidul nostru care a stiut cum sa foloseasca aceste dezbateri pentru a dejuca incercarile reactiunii”.

In prima parte a anilor ’60, Iliescu a inceput cariera in partid, pentru a reveni ca prim-secretar al UTC si ministru al Tineretului (1967-1971). In timpul mandatului sau s-a produs criza Colindului.
––––––––––––-
Cuvîntul tovarăşului Ion Iliescu la Plenara Consiliului pentru munca în rîndul elevilor, 18 aprilie 1970 (ANIC, fond 3 – CC al UTC, dosar 4/1970)
––––-
“Trebuie să combatem anumite tendinţe şi atitudini faţă de străinătate – de ploconire – atitudini pe care le-am moştenit de la clasele dominante din trecut. (…) Spun acest lucru, tovarăşi, deoarece mai sînt şi astăzi atitudini de acestea de ploconire servilă faţă de străinătate. Sînt o serie de cercuri ostile ţării noastre, o serie de posturi cum este «Europa liberă» unde o serie de oameni îşi desfăşoară o activitate de proferare la adresa ţării noastre, a orînduirii noastre socialiste. Spun acestea [pentru] că sînt chiar o serie de elevi care ascultă cu regularitate aceste posturi. Unii din ei preiau o serie de lucruri şi le prezintă în contactele cu ceilalţi. Sînt o serie de emisiuni de muzică conduse de Cornel Chiriac care prezintă muzică din aceasta «pop» şi «beat». De asemenea, se dedă la afirmaţii cu caracter ostil la adresa ţării noastre. Este o activitate împotriva propriului lor popor, ţării lor.

În legătură cu acest lucru trebuie să dezvoltăm o atitudine mai combativă, de înţelegere a caracterului duşmănos al activităţii unor asemenea cercuri. Faţă de aceste cercuri să manifestăm o atitudine activă de pe poziţiile noastre politico-ideologice.

(…) Recent a apărut un decret cu combaterea contravenţiilor în societatea noastră. Tot felul de manifestări din acestea care vizează ordinea publică, care atentează la liniştea publică, manifestări de huliganism, elemente parazitare care trăiesc din speculă, contrabandă, scandalagii, beţivi – printre care se numără şi foarte mulţi tineri.

Este de datoria noastră de a conlucra cu organele publice pentru sprijinul care trebuie acordat pentru apărarea liniştii populaţiei, apărarea ordinii publice. Vrem să facem o practică din formarea acestora echipe de miliţieni care să contribuie la asanarea străzii”.

–––––
Cuvîntarea tovarăşului Ion Iliescu, prim-secretar al CC al UTC, ministrul pentru problemele tineretului la Conferinţa Comitetului municipal Bucureşti al Uniunii Tineretului Comunist ce a avut loc pe data de 15 decembrie 1970 (ANIC, fond 3 – CC al UTC, dosar 30/1970).
–––––-
(…) Eu aş vrea să subliniez necesitatea de a introduce un spirit mai combativ, un spirit mai militant în organizaţia noastră împotriva unor mentalităţi înapoiate care găsesc o anumită circulaţie, care se datoresc unor influenţe din exterior. Ne aflăm într-o lume plină de confruntări, politice, ideologice, există mulţi vrăjmaşi ai orînduirii noastre, care acţionează pe diverse linii pentru a determina dezorientarea oamenilor, pentru a exercita influenţe ideologice asupra oamenilor noştri.

Postul de radio «Europa liberă» nu este bruiat, este ascultat şi desfăşoară o activitate susţinută, de diversiune. Ce reprezintă acest post de radio este foarte bine cunoscut, este creat, este finanţat de organele de informare ale Statelor Unite, de organizaţia de spionaj a Statelor Unite, de C.I.A. A fost şi demascat ca atare; în parlamentul vest-german s-a cerut deschis guvernului vest-german ca să ceară înlăturarea acestui post de pe teritoriul R.F.G. pentru că este o chestiune şi de demnitate naţională a acestui stat care pledează, care promovează o anumită deschidere în politica internaţională şi este o încălcare chiar a suveranităţii acestui stat menţinerea unui post alimentat de oficine străine. Cine lucrează la acest post este de asemenea un lucru foarte bine cunoscut, sînt oameni, sînt fugari, sînt oameni vînduţi, sînt oameni care n-au nimic cu interesele poporului nostru, sînt elemente înrăite, duşmănoase, foşti legionari sau fugari mai recenţi, nişte băieţi zăpăciţi de o anumită propagandă şi care pînă la urmă nu au găsit altă sursă de existenţă decît de a se pune în slujba acestor cercuri vrăjmaşe ţării noastre cum este Cornel Chiriac şi cum sînt fraţii Petrescu şi care mai sînt acolo, la postul acesta de radio.

Spun aceasta, tovarăşi, [pentru] că întîlnim printre unii tineri de-ai noştri chiar şi nişte întrebări, printre întrebările pe care le pun elevii într-o serie de şcoli şi o seamă de alţi tineri, de unde se vede sursa de inspiraţie foarte directă de la acest post de radio şi se constată şi o anumită doză, una din platformele ideologice ale acestui post de radio este de a alimenta acest sentiment de ploconire servilă, de slugărnicie în faţa occidentului, occidentului luminat, promotor al libertăţii individului în lumea contemporană”.

–––––-
Ion Iliescu în 1970: transformarea căminului cultural într-0 biserică a comuniştilor.
ANIC, Fond 3 – CC al UTC, dosar 2/1970

„Am făcut odată un paralelism cu bisericile – această instituţie ideologică concurentă a noastră. Sigur biserica are o tradiţie istorică cu care acţionează asupra conştiinţei oamenilor, dar cum reuşeşte o singură persoană, acest popă să impună respectul faţă de această instituţie şi să nu intre cu noroi în biserică şi să-şi scoată pălăria, să respecte o anumită ţinută. De ce să nu transformăm căminul cultural într-o instituţie respectată şi respectabilă. Eu cred că putem să propunem o asemenea sarcină.”
 Adrian Cioflanca
Former President Ion Iliescu who was a high ranking official during communist rule in 1970, said at the time that Free Europe radio channel „is listened to and is running a sustained diversion activity” and „is finances by United States intelligence bodies, the US espionage agency, the CIA.”

According to transcripts with the National Archives, published on historian Adrian Cioflanca’s blog, Iliescu said at a plenary meeting of the Pupil Labor Council, in 1970, that „we have to fight certain tendencies and attitudes to other countries, this feeling of humiliation, attitudes we inherited from past dominant classes… I am saying this, comrades, because such attitudes of humiliation and servitude to foreign countries still exist today. There are some circles hostile to our country, some channels such as Free Europe, where some people are working to insult out country and Socialist order.”

Iliescu also said at the time that „we all know who works for this channel, they are fugitives, people who sold themselves, people who have nothing in common with our people’s interests, they are bad, hostile elements, former legionnaires or more recent fugitives, some guys who got confused by particular propaganda and who eventually could not find other way of making a living than entering the service of these hostile circles for our country, people such as Cornel Chiriac or the Petrescu brothers and whoever else works there.”

Mihai Montanu: „Eu nu ştiam pe vremea aceea că şi Iliescu era o falangă de nu ştiu ce orientare, Bă, n-ar fi bine, noi, cei care suntem cu butoanele în mână, să facem doi ani de zile o dictatură militară, cu o conducere civilă. Pe Militaru, dacă voiam să-l împuşc atunci, îl împuşcam. Şi pe toţi KGB-iştii ăştia care erau printre noi”

Mihail Montanu, revoluţionar misterios şi ulterior protejat al noii puteri, l-a auzit pe viitorul premier rostind acest îndemn. Pe holurile de la TVR, Mihail Montanu a asistat la discuţii care confirmă că Ion Iliescu nu a fost un simplu „emanat al Revoluţiei“.

În galeria figurilor şi figuranţilor din decembrie 1989, Mihail Montanu (în prezent, 61 de ani) rămâne o enigmă. În istoria lui personală îi place să spună că valul revoluţionar l-a purtat întâmplător „din fundul Berceniului” până la Ministerul Apărării, ca reprezentant al Frontului Salvării Naţionale.Mihail Montanu, lucrător la Energomontaj, a fost primul civil care a avut misiunea de a controla Armata. De ce Ion Iliescu l-a numit tocmai pe el? De ce a avut încredere în bărbatul pe care sfârşitul comunismului l-a prins nebărbierit de ceva vreme, în pantaloni de camfulaj şi nervos? Mihail Montanu a asistat la câteva momente-cheie. A fost, spune el, un martor incomod. De aceea a fost tras „pe linie moartă, în diplomaţie”. A ieşit la pensie anul trecut, după ce din 2004 a fost consul general al României la Rio de Janeiro, în Brazilia.

„Dragă, am greşit”

Interviul cu Mihail Montanu începe din faţa vilei de la Patrimoniul Protocolului de Stat în care locuieşte, deşi nu-şi mai permite de mult să plătească 1.300 de euro lunar pentru chiria acestei locuinţe, trece fără inhibiţii prin câteva faze sexuale ale Revoluţiei române, care vor rămâne nepublicate, ajunge aici – „Iliescu m-a luat deoparte şi mi-a spus: «Dragă, am greşit, am crezut că faci parte din grupul nostru, dar nu faci. Trebuie să pleci»” – şi se sfârşeşte cu fostul revoluţionar visând la un loc bun în cărţile de istorie adevărată. Astăzi – prima parte a interviului!

Activiştii, ceruţi de „spontani„

„Adevărul”: Cine sunteţi dumneavoastră, domnule Mihail Montanu?

Mihail Montanu: Din 1979 până în 1987 am fost inginer proiectant la Institutul de Studii şi Proiectări Hidroenergetice, ajungând către final şef de proiect pe partea electrică a hidrocentralelor. Deci, inginer principal gradul 3. În martie 1987 m-am trezit cu o foaie de hârtie albă pe care scria «Decizie desfacere contract de muncă, fără asigurare loc de muncă». Motivul: rude în străinătate, că sunt potenţial duşman al statului. Era sora mea plecată legal, în 1979, în Germania.

Mă rog, până la urmă am reuşit să mă angajez la şantierul Montaj Instalaţii Automatizări Punere în Funcţiune, cu sediul undeva pe lângă CET Sud. Am lucrat acolo până în 1988, apoi am fost trimis să ajut la verificarea proiectelor de montaj la Cernavodă, la partea electrică, la cea clasică, nu la nucleară. Am înţepenit acolo încă un an. Prin 1989, în septembrie, am ajuns iarăşi în Bucureşti, pe post de piţifelnic, inginer proiectant la CET Progresul, în fundul Berceniului. Eu aveam, aşa, şi un trecut politic mai agitat în familie. Tata a făcut Canalul.

Acolo, în Berceni, v-a prins Revoluţia?

Da, aşa. Vin evenimentele de la Timişoara. Eu aveam doi nepoţi la Timişoara şi eram călare pe telefoane cu ei. Le dădeam de la un public, nu de-acasă, că îmi era şi mie frică. Îmi spuneau că lumea strigă, dar şi că sunt unii care sparg vitrine şi care nu vorbesc româneşte şi care incită lumea. Mi-am dat seama: „Tată, e clar, a început beleaua!”.

Şi pe 21 decembrie?

De dimineaţă, la prima oră, la serviciu, frumos, elegant. Aveam biroul gol şi acolo, cu un creion, nu ştiu ce m-a apucat, că am început să fac o schemă de organizare a Guvernului, aşa cum ar trebui să fie, pe funcţii. Poate o să spuneţi că sunt nebun !

Poftim?!?

Da, făceam aşa, cu locuri goale, fără nume. Eram deştept.

O Ladă cu gealaţi ruşi

Fără nume, fără nume, dar ascultaţi Europa Liberă, intuiaţi câteva posibilităţi?

În 1987, când m-au dat afară, tot scriam la Europa Liberă. M-au şi citit, m-au dat pe post. Îmi plăceau scrisorile lui Dinescu. Şi ăla era deştept. Deci, revenind pe 21, ascultam la difuzor şi se întrerupe mitingul. Mă ridic de la birou, mă pun la Dacie şi plec. Mi-am lăsat maşina undeva pe la Biserica Visarion, că în rest era nebunie. M-am dus în Piaţa Romană, la nivel cu Bulevardul Magheru. Între blocul cu coloane şi Hotel Turist era un lanţ de miliţieni. Şi-l întreb pe unu’: „Aveţi, mă, gloanţe?”. Apoi au început să apară cu dubele. Între dube vine o Dacie neagră. Şi din Dacie văd pe unul că întreabă: „Ce vreţi, bă, tovarăşi?”. Era unul care semăna leit cu „împuşcatul”, nu mi-am dat seama pe loc, era Andruţa, frate-su. Am văzut pe acolo o păpuşă spânzurată pe care scria „Ceauşescu”.

Le-am zis: „Dacă nu vreţi să ajungeţi ca păpuşa, spuneţi-i lui Ceauşescu să cedeze puterea”. Atât am apucat să spun, apoi am fost prins în înghesuială şi am fugit d-ăia cu dubele. M-am întors după-masă, spre seară. Începuse nebunia. Prima dată au trecut pompierii care au dat cu o zeamă de te ustura mâna, pe urmă au venit cu gaze lacrimogene. Cum tuşeam eu de la gaze, lângă mine trage o Ladă crem. Se dau jos patru gealaţi care vorbeau ruseşte. Se lăsase întunericul, începuseră tragerile în plan vertical şi-i văd pe ăştia că intră în mulţime şi se aud urlete: «Au, au, m-a împuşcat!». Trăgeau din buzunar.

Atunci m-am hotărât să plec, dar n-am putut că se făcuse cordon. Pe un stâlp, în faţă la Inter, unul cu portavoce striga: „Vrem Guvern Corneliu Mănescu, Alexandru Bârlădeanu, Silviu Brucan…”. Ăla era Dan Iosif, identificat ulterior. Prima întrebare: „De unde avea ăla portavoce?”. A doua întrebare: „De unde ştia exact cadrele de care era nevoie?”.

Nevoia de zâmbetul larg al tovarăşului Iliescu

Tot atunci au fost şi primii răniţi, primii morţi?

Nu, ăştia erau rândul doi. Primul fusese peste zi când au intrat cu camionul peste unii pe la Sala Dalles. Pe la nouă seara, când au început ăştia cu intervenţia în forţă, m-am dus spre miliţieni şi unul era sectoristul de la mine de pe stradă. M-a lăsat să plec. Am ajuns acasă pe la unşpe noaptea. A doua zi, la muncă, am încercat să îi mobilizez pe toţi să vină în Piaţa Universităţii, dar rezultatul a fost contrar. M-am hotărât să mă duc singur. Când să ies, şeful meu de colectiv, cu mâinile întinse: „Nu pleci nicăieri, am anunţat Securitatea să vină să te aresteze!”. N-am stat la vorbă cu el, i-am tras una în barbă, l-am pus jos, m-am urcat în maşină şi am plecat.

Am lăsat iarăşi maşina la Visarion. În fine, după mai multe peripeţii, ajung. Între mine şi CC era un rând de tovarăşi care stăteau cu spatele la CC şi cu faţa la noi, se ţineau de braţe şi strigau ca proştii „Fără violenţă, fără violenţă!”. Toţi civili. Apare Ceauşescu. Iau steagul, îl rup pe genunchi, şi arunc eu ciotu’ din partea de jos. I-a trecut pe lângă cap dictatorului. Când a văzut, ăla din spatele lui l-a luat, l-a băgat înăuntru şi în momentul în care el a dispărut de la balustrada balconului, am zis: „Băieţi, acum e momentul!”.

Am rupt lanţul ăla de cetăţeni şi unde dracu’ să te duci? Şi mă sui pe spinările unora care m-au împins până la fereastra din mijloc, pe pervaz, parcă trei rânduri de geamuri erau. Le-am spart cu piciorul, am intrat înăuntru, în sala mare de şedinţe. În sală au mai venit vreo trei ţigani după mine, care au început să „culeagă”.

S-a păstrat filmat sau fotografiat momentul cu steagul? L-aţi mai văzut pe undeva după aceea?

Nu, şi multe momente care ştiu că au fost filmate n-au apărut. Pentru că ştiu că au fost nişte nemernici care au ascuns toate astea. Inclusiv Adrian Sârbu a făcut diverse. El a vândut ce a filmat atunci şi din banii ăia a făcut PRO TV. Dar stai să mă întorc în CC. Nu fusesem în viaţa mea acolo.Unii începuseră să deschidă dulapurile, pe acolo, unde erau uniformele, şi făceau inventarele la buzunare. Ăia luaseră leafa cu o zi înainte, mamă, ce de sute!… Eu am început să deschid uşile pe stânga. Prima uşă – o sală mare. Mi-am dat seama că de aici zicea Ceauşescu discursurile de Anul Nou.

Atunci mi-a venit o idee: trebuie să anunţăm populaţia că s-a uşchit ăsta şi că revoluţionarii au ocupat sediul CC, respectiv centrul de putere al statului. Am descoperit camera tehnică. Am găsit un telefon şi o listă de telefoane. Primul nume: Petre Constantin, preşedintele Radioteleviziunii. Pun mâna pe telefon şi vorbesc cu un Gigi acolo, nu ştiu dacă era el sau altul. „Uite aşa, cutare-cutare, sunt un revoluţionar care am ocupat clădirea CC şi doresc să ne faceţi legătura tehnică, astfel încât să anunţăm la televizor faptul că Nicolae Ceauşescu nu mai e şi că deja centrul de putere al statului este în mâinile noastre, ale revoluţionarilor”. Ăsta: „De unde sunaţi, că vă sunăm noi imediat”. Şi mă sună peste cinci minute şi îmi spune: „Nu putem să vă facem legătura pe postul naţional de Televiziune, dar vă trimitem doi operatori să filmeze”.

M-am dus în camera cealaltă, una cu birou, să scriu comunicatul către ţară, în ideea că vin ăia să filmeze şi să am ce citi. Dat fiind afluxul foarte mare de băieţi care erau cu inventarele, am zis să încuie uşa, că mă deranjau şi nu puteam să scriu. Şi le-am mai dat o idee ălora de acolo, pentru că se striga „Armata e cu noi!”. Zic la un Gigi: „Ia du-te, mă, caută un ofiţer pe aici şi adu-l încoace, ca să concretizăm ideea asta că Armata e cu noi!”. Am scris doar trei sferturi din comunicatul către ţară şi aud în uşă: «Bum, bum!». Deschide un băiat uşa şi bagă unu’ urât capul: „Vreau să intru. Sunt cutare, inginer energetic”. „Vino, mă, încoace, cum ai zis că te cheamă?”. „Petre Roman. Dar tu ce faci aici?”.

„Scriu comunicatul către ţară, vizavi de ceea ce se întâmplă în momentul ăsta». Cred că era pe la doişpe jumate, înspre unu. „A, bună idee, ia să văd ce ai scris. Şi îmi ia foaia din mână, o citeşte şi zice că o încheie el”. Şi a mai pus o frază acolo. S-a dus sus, în balcon, să-l citească. Veniseră de la Televiziune şi eu am rămas cu băieţii să filmeze pe acolo, să le prezint.

Petre Roman ştia drumul

De ce nu aţi citit dumneavoastră comunicatul?

Am oroare de mulţimi şi era nebunie. Petre Roman a coborât cam şifonat din balcon. Voaim să plecăm la Televiziune, ca să citim comunicatul ăla. Problema era că nu puteam ieşi. Şi atunci am zis: „Bă, băieţi, sărim în curtea interioară şi furăm o maşină de aici”. Am ajuns, am pus jos vreo patru gealaţi care atârnau pe acolo şi-mi ziceau mie că nu se intră. „Bă, tată, cum să nu se intre?”. Îi dau una, intrăm şi Roman zice: „Trebuie să mergem în Studioul 4!”. Şi mă ţin după el.

Ştia pe unde să se ducă?

Voi ce credeţi? Dacă mergeam după el, înseamnă că ştia. Erau acolo: Voinea, Roman şi un general pe care ulterior aflu că îl cheamă Mihai Chiţac. Mai era un băiat care scria ceva pe un colţ de masă, Bogdan Teodoroiu. Ulterior a intrat Caramitru. Regizoarea de televiziune ne-a dat legătura şi Petre scoate hârtia din buzunar şi citeşte. Chiţac a bătut şi el câmpii, că Armata să nu tragă… Şi zic şi eu trei vorbe la final, dar nu au fost înregistrate. Zic: „Populaţia e informată că sediul puterii în stat, sediul CC, a fost ocupat de revoluţionari, ţara întreagă e cu noi, lumea întreagă e cu noi”.

Am făcut, deci, prima declaraţie de politică externă. Şi pe urmă se bagă Caramitru: „Dictatorul a fost prins la Târgovişte”. Asta mult înainte de a vorbi Iliescu. Deci în studioul ăla erau tot felul de tovarăşi cu priviri din astea dubioase. L-am recunoscut pe unul pe care îl ştiam eu mai demult, Dan Deşliu, care şi ăsta era nu mai spun cum…

Petre Roman, care era înaintea mea, zice: „Trebuie să-l chemăm pe Ion Iliescu!”.

Exact asta a fost formularea? „Trebuie să-l chemăm pe Ion Iliescu!”?

Da, exact, textual. „Trebuie să-l chemăm pe Ion Iliescu!”. Şi eu ies după Petre Roman, pe acolo, pe culoar, şi aud nişte cucoane: „A venit tovarăşul Ion Iliescu!”. E la director, la etajul 11.

La Televiziune, în direct, la 22 decembrie, şi căpitanul Cico Dumitrescu a făcut un apel similar: „Rog pe tovarăşul Iliescu, cu care am fost coleg, să vină la Televiziune! Trebuie, tovarăşi, să ne organizăm!”.

Cine este Montanu?

-S-a născut pe 21.04.1949, la Bucureşti
-A absolvit Institutul Politehnic Bucureşti, Facultatea de Energetică
-În decembrie 1989 a fost membru al Consiliului Frontului Salvării Naţionale (FSN) şi reprezentantul FSN la Ministerul Apărării Naţionale, însărcinat cu supravegherea operaţiunilor efectuate de Armată
-Din 1990 a lucrat în Ministerul Afacerilor Externe, cu funcţii de conducere la Ambasada României în Namibia (1994-1997), Ambasada României în Malaysia (1999-2002). A fost şi consulul general al României la Rio de Janeiro (2004-2009).
*******

Mihail Montanu încă mai caută o explicaţie logică pentru faptul că Ion Iliescu l-a desemnat reprezentant al Frontului Salvării Naţionale la MApN. Mihail Montanu crede că Ion Iliescu a avut încredere în el fiindcă l-a confundat şi a crezut că e „de-al lor“!

„Adevărul”, Mihail Montanu, cel pe care Ion Iliescu l-a desemnat ca reprezentant al civililor la MApN, la 22 decembrie, vorbeşte despre convorbirile viitorului preşedinte al României cu Moscova, vorbeşte despre culisele masacrului din faţa Ministerului Apărării din noaptea de 23 spre 24 decembrie, când un grup USLA a fost mitraliat şi opt oameni şi-au pierdut viaţa.

Vorbeşte despre relaţiile tensionate de la vârful Armatei, în special între Victor Atanasie Stănculescu şi Nicolae Militaru şi despre cum a fost „refugiat” în diplomaţie.

„Adevărul”:Ne spuneaţi ieri că, la TVR, Roman s-a dus direct la Iliescu!

Mihail Montanu: Ţeavă s-a dus! Glonţ! Şi ajung la etajul 11, unde erau. Lume multă. Zic: „Unde e tovarăşul Petre Constantin?”. Şi îmi spune o cucoană de acolo că e în sala de şedinţe cu tovarăşul Ion Iliescu. Ies din cabinetul ăla şi era un culoar acolo, şi o uşă, şi în faţa uşii – „un dulap” cu părul creţ (Mihai Ispas) . Am vrut să intru. „N-ai voie!”, „Ce faci tu aici?” „Păzesc”, „Pe cine păzeşti, mă?”, Pe conducerea statului”. Era Mihai Ispas, şofer de taxi. Am parlamentat cu el o perioadă şi se deschide uşa. Iese Iliescu şi-l aud: „Trebuie să ajungem la Ministerul Apărării!”. Eu îi spun: „Am maşina jos, permiteţi-mi să vă conduc„. Ăsta: „Da, hai!”.

Îl cunoşteaţi pe Ion Iliescu?

Bă, tată, toată lumea ştia de Iliescu, dar eu, până atunci, nu l-am văzut niciodată la faţă!

Când aţi ajuns la Minister v-a lăsat responsabil din partea Frontului peste Armată! Chiar aşa, să fi avut încredere într-un necunoscut? Nu v-aţi întrebat de ce dumneavoastră?

Nu ştiu. Cred că îi plăcea mutra mea, barba mea. Eram civil. Am făcut Armata ca toţi studenţii, după facultate, şase luni. Sublocotenent. Şi
m-au avansat după 100 de ani, m-au făcut locotenent. Deci, n-am avut nicio relaţie. Atunci, în sala de şedinţă la MApN erau mulţi, Stănculescu, Militaru, Hortopan, Eftimescu, Voinea, Nicolae Popescu, colonel pe vremea aia, Chiţac, Guşă nu era, că rămăsese în CC. Nu ştiu cine era stăpân pe situaţie. Toată lumea era adunată acolo, era dornică de cooperare cu civilii care apăruseră acolo ca emanaţi ai Revoluţiei, deci n-a existat niciun moment de respingere. Singurul moment mai tensionat a fost când Iliescu se certa cu Militaru despre cum să se numească noua structură. Şi şedinţa aia n-a durat foarte mult, o jumătate de oră. După care Iliescu a spus: „Trebuie să mergem la CC, că se formează guverne!”. În momentul când s-a spart şedinţa, Iliescu se întoarce: „Rămâi dumneata!”. Şi seara, când a fost la Televiziune lista celor din Consiliul Frontului Salvării Naţionale, m-am trezit şi eu că sunt pe ea.

Lucraţi, totuşi, în acelaşi domeniu!

Da, deci ne-am trezit la conducerea statului român trei ingineri energeticieni: Iliescu, Roman şi cu mine. Dar nu ne-am întâlnit niciodată. Iliescu, în schimb, cred că şi-a făcut o imagine despre mine în momentul când, ducându-l de la Televiziune la Ministerul Apărării Naţionale, la intersecţia Eroilor cu nu-ştiu ce stradă, a intrat un Trabant în noi şi m-am dat jos şi l-am făcut praf pe ăla. A văzut Iliescu faptul că m-am comportat precis. Mi-a şi recunoscut după aia: „Am zis că eşti de-al nostru”. Ulterior am avut nişte acţiuni punctuale, rezolvate milităreşte. Poate am în sânge, că mie mi-a plăcut Armata. Ordinea şi disciplina, bă, tată. Plus că zilele alea, în care am stat acolo, n-a fluierat niciun general, nu s-a făcut nimic aiurea.

Spuneţi „nimic aiurea”. Iliescu a vorbit cu Moscova?

Singurul dialog a fost într-o seară, Iliescu a vorbit cu ruşii la telefon şi era un translator lângă el, care ne traducea nouă ce vorbeşte. Că situaţia e sub control. Şi pe 22, seara, a vorbit Stănculescu cu Karpati, ministrul Apărării din Ungaria. Discuţia a fost scurtă, ungurii voiau şi ei să ne ajute, chipurile. Pe urmă, parcă mai târziu, sau noaptea următoare, a vorbit Iliescu. N-a vorbit cu Gorbaciov, dar a vorbit la Moscova. Cred că pe 23, seara.

În general, ce discuţii erau pe acolo?

Eram pe 22, seara, că atunci s-au întâmplat cele mai multe. Şi Stănculescu vorbeşte la telefon cu cineva şi îmi spune: „Ce facem, că sunt 400 de paraşutişti de la specialele franceze pe frontieră la Giurgiu şi vor să intre să ne ajute la eliminarea fenomenului terorist”. Şi zic: „Ce nevoie avem de francezi, că îi avem pe ai noştri!”.

„Pe 22, seara, a vorbit Stănculescu cu Karpati, ministrul Apărării din Ungaria. Discuţia a fost scurtă, ungurii voiau şi ei să ne ajute, chipurile.”
Mihail Montanu
fost revoluţionar

„Ne-am trezit la conducerea statului român trei ingineri energeticieni: Iliescu, Roman şi cu mine. Dar nu ne-am întâlnit niciodată înainte de Revoluţie.”
Mihail Montanu
fost revoluţionar

Relaţia cu Nicolae Militaru

Cu Nicolae Militaru ce relaţii aţi avut?

După şedinţa aia de la Ministerul Apărării, când s-a hotărât să rămân eu acolo, Militaru a plecat după Iliescu. A mai apărut târziu, la minister. A apărut o dată pe data de 23, dimineaţa, spre prânz, când a zis: „Mi-e foame!” şi i-a dat ordin unui soldat să-i aducă repede ceva. Şi stătea la măsuţă, în faţa biroului ministrului, Stănculescu era lângă el, eu eram în faţă. Şi ăsta mânca, nesimţitu’. Şi m-am întins, i-am luat tava: „Deocamdată, eu sunt şeful aici!”. Apoi, în data de 23, înainte să se întâmple chestia din faţă (n.r. – asasinarea grupului Trosca), îl văd pe negru’ (n.r. – Nicolae Militaru) că vine şi zice: „Eu sunt noul ministru!”. Eu m-am strâmbat la el: „N-am fost anunţat!”. Se răţoia la mine: „Da’ dumneata cine eşti ?”. Zic: „Până una-alta, eu conduc aici, te rog să ieşi afară. Eu sunt oficial numit de conducerea Revoluţiei la comanda operaţiunilor militare!”. S-a făcut mai negru decât era.

L-am dat afară. Şi pe 24, seara, mă cheamă Iliescu, mă felicită pentru cum m-am descurcat până atunci. Zice: „Ce facem, unde instalăm noile structuri de putere în stat?”. Şi atunci am eu ideea aia: „Păi, Palatul Victoria e liber, aripa centrală e pregătită pentru Ceauşeşti!”. Zice: „Gata, te duci şi preiei aia”. Şi atunci îmi zice: „Militaru va fi noul ministru al Apărării Naţionale, te rog să-l laşi să preia conducerea, fiindcă ştiu că l-ai dat afară!”. Eu am plecat şi el a venit.

Ştim că Iliescu îi spune lui Stănculescu, de faţă cu Militaru: „Vezi că el e noul ministru!”. Asta încă de pe 23, pe la ora 16.30.

Mie nu mi-a spus, şi normal aşa era, faţă de toţi generalii din sistemul ăla, că erau toate sistemele adunate acolo, la şedinţa din 22, când el cu gura lui a zis: „Montanu rămâne reprezentantul nostru aici şi va coordona activitatea!”. Stănculescu poate să confirme. „Rămâi dumneata”, aşa a zis.

Masacrarea USLA a fost pregătită minuţios

În seara de 23, când a fost măcelul de la MApN, unde eraţi ?

Acolo.

V-aţi dat seama ce se întâmplă ?

Da. Eram la un birou. În stânga mea era Ardeleanu, în dreapta mea era Neagoe. I-am pus să scrie tot ce-au făcut pe-acolo. Pe Neagoe l-am dat afară, fiindcă era un analfabet şi un bou. Ardeleanu era mai coerent. Şi aveam pe masă, în faţă, o staţie prin care el ţinea legătura cu unitatea, cu USLA. Şi, la un moment dat, i se comunică: „A venit un ordin de deplasare a patru echipaje ABI, să vină să apere MApN”. Păi acolo erau tancuri, blindate, un regiment de soldaţi, pe cine dracu’ să apere ? Era pe la 7.00-8.00 seara. Şi zic: „Contramandează ordinul!”. Dar invers nu mergea staţia. Deci primeam, dar nu puteam să dăm. Şi ăia comunicau: „Ne apropiem de obiectiv, nu avem semnale de apropiere, legătura radio nu se poate stabili. După care: «Au! Ne împuşcă, ne împuşcă!»”.

Doar doi eraţi acolo? Dumneavoastră cu el ?

Da, eu cu el. L-am chemat pe Stănculescu: „Bă, de ce nu merge staţia? Cine a dat ordinul ăsta? Cine să apere pe cine?”.El îmi spune că nu l-a dat, se consulta cu mine la orice ordin dădea. L-o fi dat Militaru. Păi zic: „În ce calitate să-l fi dea, mă, ăsta? De unde?”. N-am aflat nici până în ziua de astăzi.

Militaru i-a cerut lui Ardeleanu: „Adu-l pe Trosca încoace!”

Nu-i adevărat. Ardeleanu a stat lângă mine tot timpul. Şi a spus la un moment dat: „Mi-i omoară pe ăştia… A, e Trosca, e clar”.

Şi a doua zi de ce au rămas cadavrele acolo?

N-am ştiut că a scris cineva „terorişti” pe ei şi aici îl bănuiesc pe Gheorghe Truţulescu, că oamenii lui i-au împuşcat pe toţi. El avea baza la Centrul de Calcul, care e în clădirea de lângă MApN.

Ce rol avea el în dispozitiv, de la Buzău, să vină chemat acolo?

Foc, fum şi zgomot. Diversiune. Pe data de 23 mă cheamă Chiţac. Era ora 18.00. Şi zice: „Uitaţi-vă vizavi!”. Pe bloc, de pe acoperiş, cobora o frânghie cu patru oameni îmbrăcaţi în uniforme negre. Ăia au coborât, s-au cărat. Erau foarte bine antrenaţi, era
diversiune.

„În cazul USLA îl bănuiesc pe Gheorghe Truţulescu, că oamenii lui i-au împuşcat pe toţi.”
Mihail Montanu
fost revoluţionar

Cum a ajuns Mihail Montanu la Externe

Mihail Montanu a fost între 2004 şi 2009 consulul general al României în Brazilia

Cum aţi ieşit din grupul acesta condus de Ion Iliescu?

La 13 ianuarie, Iliescu, Brucan, Gelu Voican, Cazimir Ionescu mă cheamă la o cină de taină. Au fost virulenţi. Brucan ia cuvântul, Iliescu stătea în capul mesei. Şi Brucan îi spunea lui Iliescu: „Hai, dragă, ce-i mai lungeşti aşa, deja am anunţat la ziarul «Adevărul» că a fost mutat la Ministerul Petrolului”. Eu am tăcut. „Deci, ne-am înţeles, da? E la Ministerul Petrolului!”. Iese lumea afară şi eu rămân ultimul. Şi Iliescu zice: „Mihai, stai puţin. Dragă, am greşit, am crezut că faci parte din grupul nostru, dar nu faci. Trebuie să pleci!”.„Dar cred că mi-am îndeplinit obligaţiile”. „Da, dar tu eşti un tip prea cu personalitate, cu nasul pe sus, dai senzaţia că vrei să conduci tot, te-ai făcut periculos pentru ăştia”. „Dar pentru dumneavoastră?”. „Nu, dar ştii că eu lucrez cu ei”. Nu m-am dus la Ministerul Petrolului. Nu mă pricepeam.

Cum aţi ajuns la Externe?

Mă cheamă Iliescu, prin martie. Avea deja biroul la Marea Adunare Naţională. „Ce faci?”. „Nimic, sunt şomer de lux. Mor de foame”. „Nu vrei să lucrezi în Externe? Îi dau ordin lui Celac (n.r. – Sergiu Celac era ministru de Externe) să te trimită ambasador unde vrei tu!”. „O să mă duc să stau de vorbă cu Celac, să văd”. Nu m-am dus. Mă sună Celac să vin la el. Zice: „Bă, am primit o listă, alege-ţi unde vrei să pleci ambasador”. Zic: „Băi, Sergiule, unu’, nu ştiu cu ce se mănâncă treaba asta, doi, eu nu vin aici prin ordin, să mă înjure toată lumea. Lasă-mă să intru oficial, cum intră toţi piţifelnicii”. Băi, nene, şi am avut în comisie pe Brucan, „prietenul meu”. Am citit şi eu bibliografia. Mă prezint la examen, mi-au dat ăia de tradus şi un subiect de tratat. Şi scriu, şi scriu, şi mi-am cam prins urechile la unele propoziţii de tradus. Şi vine Corneliu Mănescu: „Excelenţă, cum staţi?”. „Am o temă aici…”. „Nicio problemă”. Şi vine un băiat, George Petricu: „Excelenţă, ce s-a întâmplat?”. Şi îmi rezolvă pe acolo. După vreo patru zile mă sună Celac. „Vino încoace, că avem probleme”.

Ce fel de probleme?

Celac scoate un Chivas Regal: „Bă, l-ai băgat pe Brucan în boale. N-a vrut să te ia în minister, dar comisia a zis că teza e de 10! Brucan tot băga că eşti duşman al poporului, că a fost tac-tu legionar şi prefect de Mehedinţi. Gata, ai fost acceptat! Unde vrei să pleci?”. M-am dus „mâna a doua” la unul, ca să-i fur meseria. Am plecat în mai, în Alger, unde am stat trei ani.
********
Mihail Montanu îi numeşte pe cei care au hotărât moartea dictatorilor: generalul Militaru, Silviu Brucan şi Voican Voiculescu. În ultima parte a interviului, Mihail Montanu povesteşte despre o presupusă tentativă de asasinare a lui Ion Iliescu, despre cum a vrut să-i lase pe dictatori în viaţă, cu condiţia să trăiască în Ferentari, într-o garsonieră, despre cum i-a trecut prin gând să înhaţe întreaga putere din România, mai ales că se afla la Ministerul Apărării Naţionale, „la butoane”.

Odată planul mărturisit lui Victor Atanasie Stănculescu, acesta l-ar fi „turnat” lui Ion Iliescu şi s-a ales praful de „dictatura militară, cu conducere civilă, adică eu”, pe care o visa Mihail Montanu. Din Spitalul-Penitenciar Jilava, Stănculescu îl evocă pe cel care a fost lăsat, pe 22 decembrie, ca reprezentant al FSN la MApN cu o notă de simpatie: „E băiat bun”. O notă de simpatie peste care trage o tuşă ironică: „Ce a făcut el cât a stat pe la minister? Ce să facă? N-a făcut nimic”.

„Adevărul”: În perioada cât aţi fost la MApN, aţi conştientizat ce putere aveaţi?

Mihail Montanu: Domnule, am conştientizat un pic în momentul în care pe 24, seara, deci după episodul USLA, stând de vorbă cu Stănculescu, am zis: „Ce se întâmplă nu prea e în regulă. Am scăpat de Escu 1, vine Escu 2, am scăpat de linia 1, vine linia 2, vin falangele răsăritene!”. Eu nu ştiam pe vremea aceea că şi el era o falangă de nu ştiu ce orientare. Zic: „Bă, n-ar fi bine, noi, cei care suntem cu butoanele în mână, să facem doi ani de zile o dictatură militară, cu o conducere civilă, adică eu, să pregătim Constituţia, să pregătim cadrul legal privind înfiinţarea partidelor, să modernizăm economia…”. Şi Stănculescu mă dă pe goarnă la Iliescu! El, ca militar, nu avea marjă de manevră decât în măsura în care primea ordin. Eu, ca civil, puteam să gândesc orice. Deci, el era închistat între canoane militare. Până în 25, noi am fost, cu adevărat, la butoane. Pe Militaru, dacă voiam să-l împuşc atunci, îl împuşcam. Şi pe toţi KGB-iştii ăştia care erau printre noi. Am avut puterea asta să-i împuşc pe toţi, şi nu i-am împuşcat.

Vă pare rău?

Îmi pare rău că nu îmi ajung banii să-mi ţin copiii la studii în străinătate. Ăla mare face masterul la Viena, cel mic a intrat acum la facultate, la Londra. Poate o să rămân, măcar, în cărţile de istorie.

Domnule Montanu, a fost Revoluţie, lovitură de stat, ce a fost?

Pe culoarele puterii, Mihail Montanu (dreapta) s-a ciocnit şi de Dumitru Mazilu (stânga)

Sunt mai multe lucruri. Ca urmare aunor acorduri internaţionale, s-a hotărât debarcarea lui Nicolae Ceauşescu. Prima metodă: vorba bună, a se vedea Gorbaciov, când a venit pe aici. A doua metodă: anturajul imediat să încerce să-l convingă. A treia metodă: să-l arestăm. N-a ţinut, fiindcă n-a vrut Milea. A patra metodă: o chestiune de forţă, greu de făcut în mijlocul Europei. Şi atunci s-au gândit să aciduleze populaţia. Dar populaţia a scăpat de sub control şi s-a transformat totul în Revoluţie. Era nevoie de o scânteie. Şi fenomenul Revoluţiei s-a întrepătruns, prin mecanisme superunse şi pregătite, cu echipa care trebuia să preia puterea. Ăştia s-au speriat, că marea masă e greu de controlat şi nu mai aveau control pe Securitate. Şi atunci au recurs la ideea terorismului. Din nefericire, ăştia, cunoscând mecanismele puterii, au pus mâna pe butoane de tot. Revoluţia s-a diluat şi băieţii au luat puterea. Dar Revoluţie a fost, că n-au ieşit sute de mii de oameni aiurea. Altceva: în momentul când, în februarie, sub presiunea străzii, s-a format Consiliul Provizoriu de Unitate Naţională şi s-au creat premisele vieţii pluripartidiste în România, Iliescu s-a speriat. A vrut să facă ordine în ţară şi să reinstaleze puterea Partidului Unic. Asta a fost ideea mineriadei din iunie ’90.

„Revoluţie a fost, că n-au ieşit sute de mii de oameni aiurea.”
Mihail Montanu
fost revoluţionar

Despre aşa-zisa tentativă de ucidere a lui Iliescu

Ion Babonea, acuzat de Mihail Montanu că a încercat să-l omoare pe Ion Iliescu

În stenogramele Comisiei pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989 e consemnat momentul în care descrieţi o tentativă de asasinat împotriva lui Ion Iliescu!

Da, în noaptea de 23 spre 24, Iliescu a venit târziu la MApN şi a dat să se culce în cabinetul lui Milea. Pe scaun, în faţa uşii, era Mihai Ispas, „dulapul cu părul creţ”. Dormea ca boul pe coadă. Şi avea un toc cu un pistol în el. Uşa dintre cabinetul ministrului şi culoar era deschisă. În cabinet era întuneric. Eu moţăiam. În dreapta mea era Dan Stuparu. Şi la un moment dat zice: „Şefu’, s-a oprit unu’ acolo şi-i ia pistolul creţului”. Fac ochii mari, aveam şi eu un pistol Carpaţi. Glonţ pe ţeavă. Ăla deschide uşa. Norocul nostru că a avut un moment de ezitare. N-a ştiut unde e patul. Răstimp în care eu am avut timp să ajung şi i-am pus pistolul în ceafă. Îl scol pe Ispas. Ăla, atacatorul, ca să se apere: „A fost o glumă, am vrut să mă joc”. Chem soldaţii: „Luaţi-l!”. Dimineaţă vin soldaţii la mine şi spun: „Nu e nimeni la beci”. Lucraseră profesionist. Băiatu’ era Ion Babonea.

Am vorbit cu Babonea, am publicat un interviu cu dumnealui, înainte de Revelion. Nu recunoaşte nimic. Spune că sunteţi „băiat bun, dar complet bolnav la cap”.

Ce să mai zică şi ăsta?!

„În noaptea de 23 spre 24, Iliescu a venit târziu la MApN şi a dat să se culce în cabinetul lui Milea. Pe scaun, în faţa uşii, era Mihai Ispas, «dulapul cu părul creţ». Dormea ca boul pe coadă.”
Mihail Montanu
fost revoluţionar

Montanu doboară mitul „eroul Milea”

„În noaptea de 22 spre 23 decembrie am stat de vorbă cu Iulian Vlad. Şi el mi-a spus: «Pe data de 21, la ora 13.00, am dat ordin ca tot armamentul să se sigileze, să nu iasă niciun ofiţer din unitate!».El, când a venit Ceauşescu din Iran, i-a propus lui Vasile Milea să-l aresteze pe Ceauşescu. Şi Milea n-a vrut. Şi altceva, foarte interesant – în data de 23 vine cineva la mine şi spune: «Şefu’, vă dau o veste proastă: am primit ordin să arestăm toţi civilii din MApN!». Urma să ne strângem toţi acolo. Deci, probabil, ordinul a fost dat în sensul: când se adună ăştia acolo, băgaţi-i la beci! Ce facem? Guşă era în CC. Mi s-a părut puţin forţat. Oricum, îl chem pe Stănculescu şi îi spun: «Întăreşte pe aici, să nu se întâmple ceva, că primul eşti tu, îţi pun gâtul în ghips!». Eu deja mă împrietenisem cu vreo doi din ăştia galonaţi. Că la galonatu’ de tip ceauşist îi lipsea unul care să dea ordine, adică eu. Eram la «per tu» cu toţi. Eram mare!”

Cum au ratat dictatorii o garsonieră confort 2 în cartierul Ferentari

Lanţul „emanaţilor“, de la stânga la dreapta: Mihai Bujor Sion, Petre Roman, Mihail Montanu, Cazimir Ionescu, Ion Iliescu şi Dumitru Iliescu

Despre Târgovişte ce ne spuneţi?

Nu am fost martor la discuţiile propriu-zise de pregătire a execuţiei.

Dar ca reprezentant al lui Iliescu, lăsat acolo, nu vi se raportau discuţiile?

În momentul când Ceauşescu a fost dus la unitatea aia militară de la Târgovişte, desigur că noi am fost informaţi. Ordinele au fost să fie păzită, astfel încât să nu existe tentative de intervenţie. Desigur că, ulterior, la 23, spre seară, a fost o discuţie mai restrânsă. O parte a avut loc în sala de şedinţe, o parte a avut loc în closet. Eu n-am fost parte la closet. În cealaltă am fost parte, unde se propunea judecarea şi împuşcarea lui Ceauşescu. Zic: „Domnule, dar n-ar fi mai bine să-l mutăm undeva, în Ferentari, într-o garsonieră confort 2, să facă şi el pipi pe culoar şi să se încălzească la bec?”. Brucan a sărit peste mine: „Ce ştii, mă, tu ?” Eu am fost singurul care a dat sugestia să mai trăiască: „Lăsaţi-l, mă, să vadă şi el cum a trăit poporul”.

În WC-ul acela, „al lui Milea” (n.r. – Vasile Milea a fost ultimul ministru comunist al Apărării), cum a rămas în istorie, cine intra?

Deci a fost discuţia de principiu, după care concluziile le-au tras lăsând duşul deschis, chiuveta, tot. Intrau în WC în grupuri de câte doi. Cred că să-l omoare au hotărât Militaru, Brucan şi Gelu Voican Voiculescu. Iliescu o fi aprobat fără să fie explicit, aşa, în stilul lui. A mai fost implicat şi Virgil Măgureanu, băgaţi-l şi pe el pe listă! Eu – nu!

„Cred că să-l omoare au hotărât Militaru, Brucan şi Gelu VoicanVoiculescu.”
Mihail Montanu
revoluţionar

Cine a discutat despre execuţie

Ion Iliescu
Silviu Brucan
Dumitru Mazilu
Petre Roman
Mihail Montanu
Sergiu Nicolaescu
Mihai Ispas
Dan Marţian
Gelu Voican Voiculescu
Nicolae Militaru
Victor Atanasie Stănculescu

Cine sunt, potrivit lui Montanu, cei care au decis execuţia

Gelu Voican Voiculescu
Nicolae Militaru
Silviu Brucan
Ion Iliescu
CITESTE AICI UN INTERVIU SENZATIONAL CU MIHAI MONTANU CARE DEZVALUIE FENOMENUL TERORIST DIN 22 DECEM,BRIE 1989