Ion Iliescu, în 1970: „Europa Liberă este un post finanţat de CIA, cei care lucrează acolo sunt nişte fugari” – Iliescu si huliganii din ’68. Transformarea căminului cultural într-o biserică a comuniştilor. Ion Iliescu: „Trei dintre acestia au fost arestati!”

Informarea primului-secretar CC al UTC Ion Iliescu in fata Biroului UTC privind revoltele studentesti din 24-25 decembrie 1968, inregistrata in stenograma sedintei din 26 decembrie (ANIC, Fond 3 – CC al UTC, 15/1968).
––––
Acţiunea studenţilor a fost calificată de conducerea de partid ca o manifestare huliganică, anarhică. La 26 decembrie a fost convocată o şedinţă a Biroului Uniunii Tineretului Comunist (UTC), unde Ion Iliescu, la acea dată prim-secretar al UTC şi Ministru al Tineretului a prezentat o informare. Descriind sumar desfăşurarea manifestaţiei, Ion Iliescu a arătat şi că la unele cămine uşile fuseseră încuiate, pentru a împiedica studenţii care voiau să se alăture manifestaţiei să iasă din cămine.

În discursul său Ion Iliescu s-a declarat un adversar al oricăror manifestări cu caracter religios.
„Cu organizarea colindelor, este lipsă de înţelegere, de formaţie ideologică a studenţilor. Cultivăm tradiţii ale poporului, dar de ce în ajunul Crăciunului? Cât ar zice să i-am dat condiţie laică, cu urări studenţeşti, ea rămâne totuşi manifestare desfăşurată în cadrul sărbătorilor religioase de către nişte oameni intelectuali, cu anumite pretenţii, formaţie, instrucţie! Noi vrem să înlăturăm anumite reminiscenţe în manifestarea oamenilor şi studenţii devin promotori ale lor”. Trecând la analiza atitudinilor studenţilor şi a acţiunilor care trebuiau luate de organele politice, raportul lui Ion Iliescu arăta: „Şi în legătură cu practicile faţă de care s-a slăbit incisivitatea, combaterea unor practici mistice: studenţii merg şi se căsătoresc la biserică şi organizaţia nu ia atitudine! Îşi botează copilul la popă… Organizaţiile noastre trebuie să contracareze unele manifestări, ca să fie instrumentul luptei ideologice”.

Discursul arată că, chiar atunci când nu participau la mişcări de protest, studenţii se opuneau îndoctrinării politice şi atitudinea lor de opoziţie ajunsese să îngrijoreze clasa politică.

Mihai Bujor Sion, Petre Roman, Mihail Montanu, Cazimir Ionescu, Ion Iliescu, gen. Dumitru Iliescu.

––––––––––––-
ILIESCU SI HULIGANII DIN ’68
––––––––––––-
Ion Iliescu: „Am convocat aceasta sedinta scurta de lucru pentru a prezenta citeva chestiuni in fata biroului. Stiti ca ieri noaptea a avut loc o manifestare huliganica la care au luat parte citeva sute de studenti. Lucrurile acum se discuta cu masa studentilor, se lamuresc problemele, insa in legatura cu manifestarea s-au desprins citeva concluzii pentru munca in rindul studentilor. S-a dovedit slabiciunea organizatiei noastre cu ei, lipsa de combativitate, de fermitate politica
a organizatiei UTC, a cadrelor de UTC.

S-a pornit de la un asa-zis colind al studentilor la fetele de la Grozavesti. A pornit de la o manifestare considerata cu multa usurinta, de la clubul studentilor de la politehnica, „303”. Au fost si studenti de la universitate. Au mers catre Grozavesti; pe parcurs s-au mai adunat si alti tipi mai putin treji si actiunea a luat un caracter huliganic in fata caminului fetelor. Pina aici lucrurile ar fi ramas o golanie studenteasca, dar in continuare s-au raliat si au luat conducerea manifestarii o serie de elemente pacatoase, care au devenit dirijorii manifestarii. Cea care a condus era o tipa care a terminat jurnalistica, este acum undeva incadrata la Ploiesti, e un fel de studenta la fara frecventa, la Teatru la Sectia de teatrologie, umbla in grup cu niste tipi din rindul tinerilor scriitori si este cunoscuta ca o femeie de moravuri usoare, a fost maritata, e divortata acum. A patruns si la adunarea generala a scriitorilor nu se stie cum si a provocat scandal si acolo. Aceasta femeie a preluat conducerea grupului de studenti care a plecat de la Grozavesti si s-au inmultit pe parcurs; au venit la Caminul 6 martie dupa 1 noaptea, au facut scandal cu trompeta, cu hirtii aprinse si apoi au parcurs tot centrul orasului de la orele 2 la 5 dimineata, prin Piata Romana, Gara de Nord. Apoi au intervenit si unele organe, activisti de partid, care au incercat sa stavileasca aceasta actiune, nu au reusit. Studentii in loc sa-i sprijine, s-au solidarizat cu ceilalti. E adevarat ca au fost si unii care s-au retras, insa chestiunea a capatat o desfasurare spontana, in toiul noptii. Apoi au mai aparut si betivani din restaurante. Cei care conduceau au incercat sa-i duca si la ambasada americana, dar au fost opriti si atunci cetateanca a inceput sa strige „Libertate, libertate pentru studenti”. In momentul in care s-a reusit sa se evite indrumarea coloanei spre ambasada, a devenit ceva mai nervoasa si a inceput sa incite studentii impotriva activistilor, sa spuna ca acestia sint de la politie, ca sa-i bata. Un student de la Fizica, care a sarit in apararea ei, l-a lovit pe un activist de partid si a incitat studentii.

Au fost o serie de elemente pacatoase care au dirijat, nu toti au avut intentia sa degenereze colindul in o asemenea manifestare, dar cei mai multi au urmat coloana, ca o impunere de curent spontan. Este un fapt ca nu au manifestat pozitie impotriva lor, impotriva celor care au dirijat si au produs dezordine. Au oprit troleibuzele, autobuzele, au aruncat cu hirtii aprinse pe autobuze, pe linga universitate au scos cosurile de gunoi si le-au pus pe linia tramvaiului.

Conducerea de partid a apreciat ca este o manifestare huliganica, anarhica.

„Studentii ii urmau ca oile”

Vreo trei dintre acestia au fost arestati si de dimineata am organizat analize cu activul de partid din institutele de invatamint superior si cu studentii. Se trag concluzii politice si manifestarea in sine reprezinta gravitatea ei, dar mai ales usurinta cu care studentii se lasa antrenati de niste persoane necunoscute la manifestari de acest gen si nu s-au gasit oameni sa riposteze aici. Mai ales cind au venit elementele turbulente, studentii, cadrele de la municipiul UTC trebuiau sa ia pozitie. Studentii cind mergeau pe linga camine strigau – veniti cu noi si acestia ii urmau ca oile. Au fost la unele camine usile incuiate si au facut scandal de ce nu sint deschise pentru ca ei vor sa iasa.

Aceasta este o dovada de lipsa de maturitate, a discernamintului din partea noastra si conducerea de partid a stabilit ca sint slabiciuni in raport cu combativitatea politica, in munca de instruire ideologico-politica pentru a nu face posibile asemenea lucruri.

Cultivam un spirit in care sa nu-si gaseasca loc asemenea chestiuni. Cu organizarea colindelor, este lipsa de intelegere, de formatie ideologica a studentilor. Cultivam traditii ale poporului, dar de ce in ajunul craciunului? Cit ar zice ca i-am dat conditie laica, cu urari studentesti, ea ramine totusi manifestare desfasurata in cadrul sarbatorilor religioase de catre niste oameni, intelectuali, cu anumite pretentii, formatie, instructie.

Noi vrem sa inlaturam anumite reminiscente in manifestarea oamenilor si studentii devin promotori ale lor. Este si slabiciunea noastra ca anul acesta nu am intreprins niste masuri concrete pentru aceasta perioada si am lasat lucrurile sa se desfasoare asa. Exista si experienta anilor trecuti. Noi trebuie, tovarasi, sa ne gindim la aceasta actiune si sa reflectam asupra concluziilor si masurilor spet care sa le luam pentru intarirea muncii politice a studentilor. A slabit preocuparea pentru problemele de fond ale activitatii noastre si din aceasta cauza se plateste in cautarea de forme in sine si nu mai exista preocuparea pentru continutul activitatii, independent de forma folosita.

„Sa fim atenti la revelioane”

La Casa de cultura a studentilor am fost si am vazut un program artistic. Fireste ca aici sint lucruri interesante si este de apreciat si felul cum participa studentii la manifestarile teatrului din pod, teatrului de cafenea, ansamblului folcloric. Am participat la doua manifestari, una o piesa de Kafca (sic!), care este un fel de protest impotriva metodelor antiumaniste, undeva impotriva fascismului, intr-o atmosfera sumbra, cu spectrul mortii. Sus, la teatrul din pod – conditia valorificarii folclorului, un program cu nuanta folclorica, bazat pe dansuri vechi taranesti, din Oas, cu bocetul taranesc, nuanta aceasta de moarte, o atmosfera greoaie. Dupa ce am iesit de la aceste manifestari, am iesit cu o atmosfera apasatoare. Pe aceasta linie merg ei, spre modernism. Nu spun sa nu se faca astfel de actiuni, este bine realizat acest lucru de studenti, cu entuziasm, dar daca luam o unitate de idei, capata o anumita trasatura anormala. Directorul spunea ca ansamblul „Doina” are un program vesel, de asemenea si teatrul din pod si teatrul de cafenea, pe ansamblu.

Nu exista atentia si grija fata de promovarea unui spirit militant si in general. Ceea ce se face acolo se face pe gustul unei anumite categorii presupuse „selecta”, care vine si sta in fumaraie.

La nivelul organizatiilor UTC a slabit aceasta munca permanenta cu masa de studenti pentru mentinerea unui spirit activ, militant, si va trebui sa gindim foarte serios la masurile spet care sa le luam aici.

In toata perioada sarbatorilor de iarna sa manifestam mai multa atentie, privitor si la revelioanele care se vor desfasura. Sa nu mai apara iesiri dezordonate, anarhice, pentru ca asemenea chestiuni nu numai ca nu ne slujesc, dar au consecinte politice, cu totul daunatoare. Trebuie tratat cu multa atentie.

„Eu le-am spus sa-i ia la ochi”

Ieri am participat la o sedinta la studenti si am vazut ca acestia manifesta usurinta, ca s-au distrat.

La centrul universitar s-a spus rectorilor sa se prezinte lucrurile asa cum s-au prezentat, cum s-au petrecut, deschis in fata studentilor, privitor la caracterul avut si la implicatiile politice. Lucrurile se cam diluau pe masura ce coborau jos, la universitati mai slabe, la activul pe facultati decanul mai imbraca in niste formule generale etc. Spuneau, nu este bine, de ce sa dramatizam lucrurile. Fata de faptele concrete care s-au petrecut am facut apel la maturitatea lor politica de a judeca cum trebuie lucrurile. Dupa adunarea la care am participat, au mai ramas in sala 30 de studenti, si am mai discutat o ora cu ei. Ei s-au desolidarizat de ceilalti, s-au interesat daca si de la ei au fost, sa-i puna la punct, eu le-am spus sa-i ia la ochi. Nu trebuie sa vina cineva sa va prelucreze, anumite elemente straine.

La conducerea de partid s-au discutat mai multe aspecte cu diverse domenii ale muncii noastre si s-au facut critici la adresa presei noastre de tineret, care manifesta in ultima vreme slabiciuni din punct de vedere
al orientarii politice si se apreciaza ca in ciuda repetatelor critici facute de conducerea de partid, nu am reusit sa impunem echilibrul necesar presei, combativitatea necesara, sa fie instruiti activ in munca noastra, pentru orientarea activitatii politico-ideologice a organizatiei de tineret. (…)

Sa luam masuri mai ferme pentru tinuta generala a tinerilor, impotriva cazurilor de betii, de tineri care isi pierd vremea prin circiumi intr-o atmosfera morbida, nesanatoasa.

In presa mai incisiv sa abordam aceste probleme.

„Studentii isi boteaza copilul
la popa”

Si in legatura cu practicile fata de care s-a slabit incisivitatea, combaterea unor practici mistice; studentii merg si se casatoresc la biserica si organizatia nu ia atitudine, isi boteaza copilul la popa.

Fata de asemenea fenomene am slabit combativitatea.

Este o slaba intelegere fata de asemenea chestiuni.

Nu este o pozitie clara fata de religie si fata de biserica. Am irita niste stari de spirit. Sa manifestam grija si atentia necesara, prudenta necesara.

Este celalalt aspect al pozitiei noastre ca organizatie
politica, militanta care la rindul nostru sa promovam activ pozitia noastre ideologica.

Dar ai nostri nici macar nu fac observatii ca se duc la popa. De aici si chestiunea cu colindele.

Aceasta este o lipsa de discernamint intre traditiile de cultura ale poporului si asemenea chestiuni care capata si in domeniul in care va trebui sa reluam niste lucruri chiar si la sate, anumita interpretare.

Brigazile stiintifice impreuna cu asezamintele culturale in perioada de iarna sa faca unele actiuni pe aceasta tema, si in presa sa alimentam cu asemenea chestiuni.

Organizatiile noastre trebuie sa contracareze unele manifestari, ca sa fie instrumentul luptei ideologice.(…)”

Cariera lui Ion Iliescu in UTC

Fiu al ilegalistului Alexandru Iliescu, Ion Iliescu a intrat in UTC in august 1944, la 14 ani, activind ulterior in Tineretul Progresist si Uniunea Asociatiilor de Elevi din Romannia – doua organizatii satelit ale UTC. Dupa martie 1949, a fost cooptat in CC al UTM. Studentia si-a facut-o la Moscova, unde a fost si secretar al Comitetului unional al studentilor si aspiratilor romani aflati la studii in URSS (in 1952, numarul acestora era de 2.500). Dupa intoarcerea in tara, in 1954, a intrat in Biroul CC al UTM, apoi, din 1956, a devenit secretar al CC al UTM. intrucit nu urmase o scoala de partid, a fost recomandat pentru a urma cursurile de trei ani la fara frecventa ale Institutului de Aspirantura „A.A. Jdanov”, o scoala de cadre a PMR.

Caracterizarile de partid il descriu astfel: „Origine sociala muncitoreasca. (…) Devotat partidului. (…) Are initiativa in munca. Este priceput – oarecare nivel teoretic. Fiind tinar, judeca cam pripit lucrurile. Are perspective de crestere”; in alt documente: „Este atasat partidului si organizatiei. Are initiativa si putere de munca. Nivel politic si ideologic corespunzator. S-a achitat intotdeauna de sarcinile primite. Duce munca colectiva si are influenta in rindurile elevilor. Este un tov. perseverent in munca, nu se straduieste suficient in ridicarea nivelului sau politic si citeodata este cam repezit. Are largi perspective de dezvoltare”.

Din 1956, Iliescu a devenit presedintele comitetului de organizare a Asociatiilor studentesti, apoi, in 1957, al Uniunii Asociatiilor Studentesti din Romannia (UASR), interfata studenteasca a UTM. Dupa protestele studentesti ce au urmat revolutiei din Ungaria, documentele
inregistreaza implicarea lui Iliescu in exmatriculari si in luarea de „masuri impotriva elementelor care s-au dovedit a fi dusmanoase”. Liderul UASR combate atitudinea „de impaciuitorism cras in rindul studentilor” si ii acuza pe profesori ca „nu stiu sa inarmeze studentii cu teoria marxist-leninista pentru a lua pozitie fata de incercarile dusmanilor”.

In timpul crizei din partid provocata de incercarea lui Miron Constantinescu si Iosif Chisinevschi de a instrumenta Raportul lui Hrusciov impotriva lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, Iliescu isi face autocritica in fata lui Nicolae Ceausescu, pe atunci responsabilul cu tinerii al partidului, afirmind: „Dupa evenimentele din Ungaria si Polonia ne putem da seama de pericolul pe care l-ar fi reprezentat pentru tara noastra orientarea pe care au incercat sa o dea (M. Constantinescu si I. Chisinevschi) dezbaterilor documentelor congresului al XX-lea (al PCUS) si putem aprecia mai mult orientarea data de partidul nostru care a stiut cum sa foloseasca aceste dezbateri pentru a dejuca incercarile reactiunii”.

In prima parte a anilor ’60, Iliescu a inceput cariera in partid, pentru a reveni ca prim-secretar al UTC si ministru al Tineretului (1967-1971). In timpul mandatului sau s-a produs criza Colindului.
––––––––––––-
Cuvîntul tovarăşului Ion Iliescu la Plenara Consiliului pentru munca în rîndul elevilor, 18 aprilie 1970 (ANIC, fond 3 – CC al UTC, dosar 4/1970)
––––-
“Trebuie să combatem anumite tendinţe şi atitudini faţă de străinătate – de ploconire – atitudini pe care le-am moştenit de la clasele dominante din trecut. (…) Spun acest lucru, tovarăşi, deoarece mai sînt şi astăzi atitudini de acestea de ploconire servilă faţă de străinătate. Sînt o serie de cercuri ostile ţării noastre, o serie de posturi cum este «Europa liberă» unde o serie de oameni îşi desfăşoară o activitate de proferare la adresa ţării noastre, a orînduirii noastre socialiste. Spun acestea [pentru] că sînt chiar o serie de elevi care ascultă cu regularitate aceste posturi. Unii din ei preiau o serie de lucruri şi le prezintă în contactele cu ceilalţi. Sînt o serie de emisiuni de muzică conduse de Cornel Chiriac care prezintă muzică din aceasta «pop» şi «beat». De asemenea, se dedă la afirmaţii cu caracter ostil la adresa ţării noastre. Este o activitate împotriva propriului lor popor, ţării lor.

În legătură cu acest lucru trebuie să dezvoltăm o atitudine mai combativă, de înţelegere a caracterului duşmănos al activităţii unor asemenea cercuri. Faţă de aceste cercuri să manifestăm o atitudine activă de pe poziţiile noastre politico-ideologice.

(…) Recent a apărut un decret cu combaterea contravenţiilor în societatea noastră. Tot felul de manifestări din acestea care vizează ordinea publică, care atentează la liniştea publică, manifestări de huliganism, elemente parazitare care trăiesc din speculă, contrabandă, scandalagii, beţivi – printre care se numără şi foarte mulţi tineri.

Este de datoria noastră de a conlucra cu organele publice pentru sprijinul care trebuie acordat pentru apărarea liniştii populaţiei, apărarea ordinii publice. Vrem să facem o practică din formarea acestora echipe de miliţieni care să contribuie la asanarea străzii”.

–––––
Cuvîntarea tovarăşului Ion Iliescu, prim-secretar al CC al UTC, ministrul pentru problemele tineretului la Conferinţa Comitetului municipal Bucureşti al Uniunii Tineretului Comunist ce a avut loc pe data de 15 decembrie 1970 (ANIC, fond 3 – CC al UTC, dosar 30/1970).
–––––-
(…) Eu aş vrea să subliniez necesitatea de a introduce un spirit mai combativ, un spirit mai militant în organizaţia noastră împotriva unor mentalităţi înapoiate care găsesc o anumită circulaţie, care se datoresc unor influenţe din exterior. Ne aflăm într-o lume plină de confruntări, politice, ideologice, există mulţi vrăjmaşi ai orînduirii noastre, care acţionează pe diverse linii pentru a determina dezorientarea oamenilor, pentru a exercita influenţe ideologice asupra oamenilor noştri.

Postul de radio «Europa liberă» nu este bruiat, este ascultat şi desfăşoară o activitate susţinută, de diversiune. Ce reprezintă acest post de radio este foarte bine cunoscut, este creat, este finanţat de organele de informare ale Statelor Unite, de organizaţia de spionaj a Statelor Unite, de C.I.A. A fost şi demascat ca atare; în parlamentul vest-german s-a cerut deschis guvernului vest-german ca să ceară înlăturarea acestui post de pe teritoriul R.F.G. pentru că este o chestiune şi de demnitate naţională a acestui stat care pledează, care promovează o anumită deschidere în politica internaţională şi este o încălcare chiar a suveranităţii acestui stat menţinerea unui post alimentat de oficine străine. Cine lucrează la acest post este de asemenea un lucru foarte bine cunoscut, sînt oameni, sînt fugari, sînt oameni vînduţi, sînt oameni care n-au nimic cu interesele poporului nostru, sînt elemente înrăite, duşmănoase, foşti legionari sau fugari mai recenţi, nişte băieţi zăpăciţi de o anumită propagandă şi care pînă la urmă nu au găsit altă sursă de existenţă decît de a se pune în slujba acestor cercuri vrăjmaşe ţării noastre cum este Cornel Chiriac şi cum sînt fraţii Petrescu şi care mai sînt acolo, la postul acesta de radio.

Spun aceasta, tovarăşi, [pentru] că întîlnim printre unii tineri de-ai noştri chiar şi nişte întrebări, printre întrebările pe care le pun elevii într-o serie de şcoli şi o seamă de alţi tineri, de unde se vede sursa de inspiraţie foarte directă de la acest post de radio şi se constată şi o anumită doză, una din platformele ideologice ale acestui post de radio este de a alimenta acest sentiment de ploconire servilă, de slugărnicie în faţa occidentului, occidentului luminat, promotor al libertăţii individului în lumea contemporană”.

–––––-
Ion Iliescu în 1970: transformarea căminului cultural într-0 biserică a comuniştilor.
ANIC, Fond 3 – CC al UTC, dosar 2/1970

„Am făcut odată un paralelism cu bisericile – această instituţie ideologică concurentă a noastră. Sigur biserica are o tradiţie istorică cu care acţionează asupra conştiinţei oamenilor, dar cum reuşeşte o singură persoană, acest popă să impună respectul faţă de această instituţie şi să nu intre cu noroi în biserică şi să-şi scoată pălăria, să respecte o anumită ţinută. De ce să nu transformăm căminul cultural într-o instituţie respectată şi respectabilă. Eu cred că putem să propunem o asemenea sarcină.”
 Adrian Cioflanca
Former President Ion Iliescu who was a high ranking official during communist rule in 1970, said at the time that Free Europe radio channel „is listened to and is running a sustained diversion activity” and „is finances by United States intelligence bodies, the US espionage agency, the CIA.”

According to transcripts with the National Archives, published on historian Adrian Cioflanca’s blog, Iliescu said at a plenary meeting of the Pupil Labor Council, in 1970, that „we have to fight certain tendencies and attitudes to other countries, this feeling of humiliation, attitudes we inherited from past dominant classes… I am saying this, comrades, because such attitudes of humiliation and servitude to foreign countries still exist today. There are some circles hostile to our country, some channels such as Free Europe, where some people are working to insult out country and Socialist order.”

Iliescu also said at the time that „we all know who works for this channel, they are fugitives, people who sold themselves, people who have nothing in common with our people’s interests, they are bad, hostile elements, former legionnaires or more recent fugitives, some guys who got confused by particular propaganda and who eventually could not find other way of making a living than entering the service of these hostile circles for our country, people such as Cornel Chiriac or the Petrescu brothers and whoever else works there.”

Mihai Montanu: „Eu nu ştiam pe vremea aceea că şi Iliescu era o falangă de nu ştiu ce orientare, Bă, n-ar fi bine, noi, cei care suntem cu butoanele în mână, să facem doi ani de zile o dictatură militară, cu o conducere civilă. Pe Militaru, dacă voiam să-l împuşc atunci, îl împuşcam. Şi pe toţi KGB-iştii ăştia care erau printre noi”

Mihail Montanu, revoluţionar misterios şi ulterior protejat al noii puteri, l-a auzit pe viitorul premier rostind acest îndemn. Pe holurile de la TVR, Mihail Montanu a asistat la discuţii care confirmă că Ion Iliescu nu a fost un simplu „emanat al Revoluţiei“.

În galeria figurilor şi figuranţilor din decembrie 1989, Mihail Montanu (în prezent, 61 de ani) rămâne o enigmă. În istoria lui personală îi place să spună că valul revoluţionar l-a purtat întâmplător „din fundul Berceniului” până la Ministerul Apărării, ca reprezentant al Frontului Salvării Naţionale.Mihail Montanu, lucrător la Energomontaj, a fost primul civil care a avut misiunea de a controla Armata. De ce Ion Iliescu l-a numit tocmai pe el? De ce a avut încredere în bărbatul pe care sfârşitul comunismului l-a prins nebărbierit de ceva vreme, în pantaloni de camfulaj şi nervos? Mihail Montanu a asistat la câteva momente-cheie. A fost, spune el, un martor incomod. De aceea a fost tras „pe linie moartă, în diplomaţie”. A ieşit la pensie anul trecut, după ce din 2004 a fost consul general al României la Rio de Janeiro, în Brazilia.

„Dragă, am greşit”

Interviul cu Mihail Montanu începe din faţa vilei de la Patrimoniul Protocolului de Stat în care locuieşte, deşi nu-şi mai permite de mult să plătească 1.300 de euro lunar pentru chiria acestei locuinţe, trece fără inhibiţii prin câteva faze sexuale ale Revoluţiei române, care vor rămâne nepublicate, ajunge aici – „Iliescu m-a luat deoparte şi mi-a spus: «Dragă, am greşit, am crezut că faci parte din grupul nostru, dar nu faci. Trebuie să pleci»” – şi se sfârşeşte cu fostul revoluţionar visând la un loc bun în cărţile de istorie adevărată. Astăzi – prima parte a interviului!

Activiştii, ceruţi de „spontani

„Adevărul”: Cine sunteţi dumneavoastră, domnule Mihail Montanu?

Mihail Montanu: Din 1979 până în 1987 am fost inginer proiectant la Institutul de Studii şi Proiectări Hidroenergetice, ajungând către final şef de proiect pe partea electrică a hidrocentralelor. Deci, inginer principal gradul 3. În martie 1987 m-am trezit cu o foaie de hârtie albă pe care scria «Decizie desfacere contract de muncă, fără asigurare loc de muncă». Motivul: rude în străinătate, că sunt potenţial duşman al statului. Era sora mea plecată legal, în 1979, în Germania.

Mă rog, până la urmă am reuşit să mă angajez la şantierul Montaj Instalaţii Automatizări Punere în Funcţiune, cu sediul undeva pe lângă CET Sud. Am lucrat acolo până în 1988, apoi am fost trimis să ajut la verificarea proiectelor de montaj la Cernavodă, la partea electrică, la cea clasică, nu la nucleară. Am înţepenit acolo încă un an. Prin 1989, în septembrie, am ajuns iarăşi în Bucureşti, pe post de piţifelnic, inginer proiectant la CET Progresul, în fundul Berceniului. Eu aveam, aşa, şi un trecut politic mai agitat în familie. Tata a făcut Canalul.

Acolo, în Berceni, v-a prins Revoluţia?

Da, aşa. Vin evenimentele de la Timişoara. Eu aveam doi nepoţi la Timişoara şi eram călare pe telefoane cu ei. Le dădeam de la un public, nu de-acasă, că îmi era şi mie frică. Îmi spuneau că lumea strigă, dar şi că sunt unii care sparg vitrine şi care nu vorbesc româneşte şi care incită lumea. Mi-am dat seama: „Tată, e clar, a început beleaua!”.

Şi pe 21 decembrie?

De dimineaţă, la prima oră, la serviciu, frumos, elegant. Aveam biroul gol şi acolo, cu un creion, nu ştiu ce m-a apucat, că am început să fac o schemă de organizare a Guvernului, aşa cum ar trebui să fie, pe funcţii. Poate o să spuneţi că sunt nebun !

Poftim?!?

Da, făceam aşa, cu locuri goale, fără nume. Eram deştept.

O Ladă cu gealaţi ruşi

Fără nume, fără nume, dar ascultaţi Europa Liberă, intuiaţi câteva posibilităţi?

În 1987, când m-au dat afară, tot scriam la Europa Liberă. M-au şi citit, m-au dat pe post. Îmi plăceau scrisorile lui Dinescu. Şi ăla era deştept. Deci, revenind pe 21, ascultam la difuzor şi se întrerupe mitingul. Mă ridic de la birou, mă pun la Dacie şi plec. Mi-am lăsat maşina undeva pe la Biserica Visarion, că în rest era nebunie. M-am dus în Piaţa Romană, la nivel cu Bulevardul Magheru. Între blocul cu coloane şi Hotel Turist era un lanţ de miliţieni. Şi-l întreb pe unu’: „Aveţi, mă, gloanţe?”. Apoi au început să apară cu dubele. Între dube vine o Dacie neagră. Şi din Dacie văd pe unul că întreabă: „Ce vreţi, bă, tovarăşi?”. Era unul care semăna leit cu „împuşcatul”, nu mi-am dat seama pe loc, era Andruţa, frate-su. Am văzut pe acolo o păpuşă spânzurată pe care scria „Ceauşescu”.

Le-am zis: „Dacă nu vreţi să ajungeţi ca păpuşa, spuneţi-i lui Ceauşescu să cedeze puterea”. Atât am apucat să spun, apoi am fost prins în înghesuială şi am fugit d-ăia cu dubele. M-am întors după-masă, spre seară. Începuse nebunia. Prima dată au trecut pompierii care au dat cu o zeamă de te ustura mâna, pe urmă au venit cu gaze lacrimogene. Cum tuşeam eu de la gaze, lângă mine trage o Ladă crem. Se dau jos patru gealaţi care vorbeau ruseşte. Se lăsase întunericul, începuseră tragerile în plan vertical şi-i văd pe ăştia că intră în mulţime şi se aud urlete: «Au, au, m-a împuşcat!». Trăgeau din buzunar.

Atunci m-am hotărât să plec, dar n-am putut că se făcuse cordon. Pe un stâlp, în faţă la Inter, unul cu portavoce striga: „Vrem Guvern Corneliu Mănescu, Alexandru Bârlădeanu, Silviu Brucan…”. Ăla era Dan Iosif, identificat ulterior. Prima întrebare: „De unde avea ăla portavoce?”. A doua întrebare: „De unde ştia exact cadrele de care era nevoie?”.

Nevoia de zâmbetul larg al tovarăşului Iliescu

Tot atunci au fost şi primii răniţi, primii morţi?

Nu, ăştia erau rândul doi. Primul fusese peste zi când au intrat cu camionul peste unii pe la Sala Dalles. Pe la nouă seara, când au început ăştia cu intervenţia în forţă, m-am dus spre miliţieni şi unul era sectoristul de la mine de pe stradă. M-a lăsat să plec. Am ajuns acasă pe la unşpe noaptea. A doua zi, la muncă, am încercat să îi mobilizez pe toţi să vină în Piaţa Universităţii, dar rezultatul a fost contrar. M-am hotărât să mă duc singur. Când să ies, şeful meu de colectiv, cu mâinile întinse: „Nu pleci nicăieri, am anunţat Securitatea să vină să te aresteze!”. N-am stat la vorbă cu el, i-am tras una în barbă, l-am pus jos, m-am urcat în maşină şi am plecat.

Am lăsat iarăşi maşina la Visarion. În fine, după mai multe peripeţii, ajung. Între mine şi CC era un rând de tovarăşi care stăteau cu spatele la CC şi cu faţa la noi, se ţineau de braţe şi strigau ca proştii „Fără violenţă, fără violenţă!”. Toţi civili. Apare Ceauşescu. Iau steagul, îl rup pe genunchi, şi arunc eu ciotu’ din partea de jos. I-a trecut pe lângă cap dictatorului. Când a văzut, ăla din spatele lui l-a luat, l-a băgat înăuntru şi în momentul în care el a dispărut de la balustrada balconului, am zis: „Băieţi, acum e momentul!”.

Am rupt lanţul ăla de cetăţeni şi unde dracu’ să te duci? Şi mă sui pe spinările unora care m-au împins până la fereastra din mijloc, pe pervaz, parcă trei rânduri de geamuri erau. Le-am spart cu piciorul, am intrat înăuntru, în sala mare de şedinţe. În sală au mai venit vreo trei ţigani după mine, care au început să „culeagă”.

S-a păstrat filmat sau fotografiat momentul cu steagul? L-aţi mai văzut pe undeva după aceea?

Nu, şi multe momente care ştiu că au fost filmate n-au apărut. Pentru că ştiu că au fost nişte nemernici care au ascuns toate astea. Inclusiv Adrian Sârbu a făcut diverse. El a vândut ce a filmat atunci şi din banii ăia a făcut PRO TV. Dar stai să mă întorc în CC. Nu fusesem în viaţa mea acolo.Unii începuseră să deschidă dulapurile, pe acolo, unde erau uniformele, şi făceau inventarele la buzunare. Ăia luaseră leafa cu o zi înainte, mamă, ce de sute!… Eu am început să deschid uşile pe stânga. Prima uşă – o sală mare. Mi-am dat seama că de aici zicea Ceauşescu discursurile de Anul Nou.

Atunci mi-a venit o idee: trebuie să anunţăm populaţia că s-a uşchit ăsta şi că revoluţionarii au ocupat sediul CC, respectiv centrul de putere al statului. Am descoperit camera tehnică. Am găsit un telefon şi o listă de telefoane. Primul nume: Petre Constantin, preşedintele Radioteleviziunii. Pun mâna pe telefon şi vorbesc cu un Gigi acolo, nu ştiu dacă era el sau altul. „Uite aşa, cutare-cutare, sunt un revoluţionar care am ocupat clădirea CC şi doresc să ne faceţi legătura tehnică, astfel încât să anunţăm la televizor faptul că Nicolae Ceauşescu nu mai e şi că deja centrul de putere al statului este în mâinile noastre, ale revoluţionarilor”. Ăsta: „De unde sunaţi, că vă sunăm noi imediat”. Şi mă sună peste cinci minute şi îmi spune: „Nu putem să vă facem legătura pe postul naţional de Televiziune, dar vă trimitem doi operatori să filmeze”.

M-am dus în camera cealaltă, una cu birou, să scriu comunicatul către ţară, în ideea că vin ăia să filmeze şi să am ce citi. Dat fiind afluxul foarte mare de băieţi care erau cu inventarele, am zis să încuie uşa, că mă deranjau şi nu puteam să scriu. Şi le-am mai dat o idee ălora de acolo, pentru că se striga „Armata e cu noi!”. Zic la un Gigi: „Ia du-te, mă, caută un ofiţer pe aici şi adu-l încoace, ca să concretizăm ideea asta că Armata e cu noi!”. Am scris doar trei sferturi din comunicatul către ţară şi aud în uşă: «Bum, bum!». Deschide un băiat uşa şi bagă unu’ urât capul: „Vreau să intru. Sunt cutare, inginer energetic”. „Vino, mă, încoace, cum ai zis că te cheamă?”. „Petre Roman. Dar tu ce faci aici?”.

„Scriu comunicatul către ţară, vizavi de ceea ce se întâmplă în momentul ăsta». Cred că era pe la doişpe jumate, înspre unu. „A, bună idee, ia să văd ce ai scris. Şi îmi ia foaia din mână, o citeşte şi zice că o încheie el”. Şi a mai pus o frază acolo. S-a dus sus, în balcon, să-l citească. Veniseră de la Televiziune şi eu am rămas cu băieţii să filmeze pe acolo, să le prezint.

Petre Roman ştia drumul

De ce nu aţi citit dumneavoastră comunicatul?

Am oroare de mulţimi şi era nebunie. Petre Roman a coborât cam şifonat din balcon. Voaim să plecăm la Televiziune, ca să citim comunicatul ăla. Problema era că nu puteam ieşi. Şi atunci am zis: „Bă, băieţi, sărim în curtea interioară şi furăm o maşină de aici”. Am ajuns, am pus jos vreo patru gealaţi care atârnau pe acolo şi-mi ziceau mie că nu se intră. „Bă, tată, cum să nu se intre?”. Îi dau una, intrăm şi Roman zice: „Trebuie să mergem în Studioul 4!”. Şi mă ţin după el.

Ştia pe unde să se ducă?

Voi ce credeţi? Dacă mergeam după el, înseamnă că ştia. Erau acolo: Voinea, Roman şi un general pe care ulterior aflu că îl cheamă Mihai Chiţac. Mai era un băiat care scria ceva pe un colţ de masă, Bogdan Teodoroiu. Ulterior a intrat Caramitru. Regizoarea de televiziune ne-a dat legătura şi Petre scoate hârtia din buzunar şi citeşte. Chiţac a bătut şi el câmpii, că Armata să nu tragă… Şi zic şi eu trei vorbe la final, dar nu au fost înregistrate. Zic: „Populaţia e informată că sediul puterii în stat, sediul CC, a fost ocupat de revoluţionari, ţara întreagă e cu noi, lumea întreagă e cu noi”.

Am făcut, deci, prima declaraţie de politică externă. Şi pe urmă se bagă Caramitru: „Dictatorul a fost prins la Târgovişte”. Asta mult înainte de a vorbi Iliescu. Deci în studioul ăla erau tot felul de tovarăşi cu priviri din astea dubioase. L-am recunoscut pe unul pe care îl ştiam eu mai demult, Dan Deşliu, care şi ăsta era nu mai spun cum…

Petre Roman, care era înaintea mea, zice: „Trebuie să-l chemăm pe Ion Iliescu!”.

Exact asta a fost formularea? „Trebuie să-l chemăm pe Ion Iliescu!”?

Da, exact, textual. „Trebuie să-l chemăm pe Ion Iliescu!”. Şi eu ies după Petre Roman, pe acolo, pe culoar, şi aud nişte cucoane: „A venit tovarăşul Ion Iliescu!”. E la director, la etajul 11.

La Televiziune, în direct, la 22 decembrie, şi căpitanul Cico Dumitrescu a făcut un apel similar: „Rog pe tovarăşul Iliescu, cu care am fost coleg, să vină la Televiziune! Trebuie, tovarăşi, să ne organizăm!”.

Cine este Montanu?

-S-a născut pe 21.04.1949, la Bucureşti
-A absolvit Institutul Politehnic Bucureşti, Facultatea de Energetică
-În decembrie 1989 a fost membru al Consiliului Frontului Salvării Naţionale (FSN) şi reprezentantul FSN la Ministerul Apărării Naţionale, însărcinat cu supravegherea operaţiunilor efectuate de Armată
-Din 1990 a lucrat în Ministerul Afacerilor Externe, cu funcţii de conducere la Ambasada României în Namibia (1994-1997), Ambasada României în Malaysia (1999-2002). A fost şi consulul general al României la Rio de Janeiro (2004-2009).
*******

Mihail Montanu încă mai caută o explicaţie logică pentru faptul că Ion Iliescu l-a desemnat reprezentant al Frontului Salvării Naţionale la MApN. Mihail Montanu crede că Ion Iliescu a avut încredere în el fiindcă l-a confundat şi a crezut că e „de-al lor“!

„Adevărul”, Mihail Montanu, cel pe care Ion Iliescu l-a desemnat ca reprezentant al civililor la MApN, la 22 decembrie, vorbeşte despre convorbirile viitorului preşedinte al României cu Moscova, vorbeşte despre culisele masacrului din faţa Ministerului Apărării din noaptea de 23 spre 24 decembrie, când un grup USLA a fost mitraliat şi opt oameni şi-au pierdut viaţa.

Vorbeşte despre relaţiile tensionate de la vârful Armatei, în special între Victor Atanasie Stănculescu şi Nicolae Militaru şi despre cum a fost „refugiat” în diplomaţie.

„Adevărul”:Ne spuneaţi ieri că, la TVR, Roman s-a dus direct la Iliescu!

Mihail Montanu: Ţeavă s-a dus! Glonţ! Şi ajung la etajul 11, unde erau. Lume multă. Zic: „Unde e tovarăşul Petre Constantin?”. Şi îmi spune o cucoană de acolo că e în sala de şedinţe cu tovarăşul Ion Iliescu. Ies din cabinetul ăla şi era un culoar acolo, şi o uşă, şi în faţa uşii – „un dulap” cu părul creţ (Mihai Ispas) . Am vrut să intru. „N-ai voie!”, „Ce faci tu aici?” „Păzesc”, „Pe cine păzeşti, mă?”, Pe conducerea statului”. Era Mihai Ispas, şofer de taxi. Am parlamentat cu el o perioadă şi se deschide uşa. Iese Iliescu şi-l aud: „Trebuie să ajungem la Ministerul Apărării!”. Eu îi spun: „Am maşina jos, permiteţi-mi să vă conduc„. Ăsta: „Da, hai!”.

Îl cunoşteaţi pe Ion Iliescu?

Bă, tată, toată lumea ştia de Iliescu, dar eu, până atunci, nu l-am văzut niciodată la faţă!

Când aţi ajuns la Minister v-a lăsat responsabil din partea Frontului peste Armată! Chiar aşa, să fi avut încredere într-un necunoscut? Nu v-aţi întrebat de ce dumneavoastră?

Nu ştiu. Cred că îi plăcea mutra mea, barba mea. Eram civil. Am făcut Armata ca toţi studenţii, după facultate, şase luni. Sublocotenent. Şi
m-au avansat după 100 de ani, m-au făcut locotenent. Deci, n-am avut nicio relaţie. Atunci, în sala de şedinţă la MApN erau mulţi, Stănculescu, Militaru, Hortopan, Eftimescu, Voinea, Nicolae Popescu, colonel pe vremea aia, Chiţac, Guşă nu era, că rămăsese în CC. Nu ştiu cine era stăpân pe situaţie. Toată lumea era adunată acolo, era dornică de cooperare cu civilii care apăruseră acolo ca emanaţi ai Revoluţiei, deci n-a existat niciun moment de respingere. Singurul moment mai tensionat a fost când Iliescu se certa cu Militaru despre cum să se numească noua structură. Şi şedinţa aia n-a durat foarte mult, o jumătate de oră. După care Iliescu a spus: „Trebuie să mergem la CC, că se formează guverne!”. În momentul când s-a spart şedinţa, Iliescu se întoarce: „Rămâi dumneata!”. Şi seara, când a fost la Televiziune lista celor din Consiliul Frontului Salvării Naţionale, m-am trezit şi eu că sunt pe ea.

Lucraţi, totuşi, în acelaşi domeniu!

Da, deci ne-am trezit la conducerea statului român trei ingineri energeticieni: Iliescu, Roman şi cu mine. Dar nu ne-am întâlnit niciodată. Iliescu, în schimb, cred că şi-a făcut o imagine despre mine în momentul când, ducându-l de la Televiziune la Ministerul Apărării Naţionale, la intersecţia Eroilor cu nu-ştiu ce stradă, a intrat un Trabant în noi şi m-am dat jos şi l-am făcut praf pe ăla. A văzut Iliescu faptul că m-am comportat precis. Mi-a şi recunoscut după aia: „Am zis că eşti de-al nostru”. Ulterior am avut nişte acţiuni punctuale, rezolvate milităreşte. Poate am în sânge, că mie mi-a plăcut Armata. Ordinea şi disciplina, bă, tată. Plus că zilele alea, în care am stat acolo, n-a fluierat niciun general, nu s-a făcut nimic aiurea.

Spuneţi „nimic aiurea”. Iliescu a vorbit cu Moscova?

Singurul dialog a fost într-o seară, Iliescu a vorbit cu ruşii la telefon şi era un translator lângă el, care ne traducea nouă ce vorbeşte. Că situaţia e sub control. Şi pe 22, seara, a vorbit Stănculescu cu Karpati, ministrul Apărării din Ungaria. Discuţia a fost scurtă, ungurii voiau şi ei să ne ajute, chipurile. Pe urmă, parcă mai târziu, sau noaptea următoare, a vorbit Iliescu. N-a vorbit cu Gorbaciov, dar a vorbit la Moscova. Cred că pe 23, seara.

În general, ce discuţii erau pe acolo?

Eram pe 22, seara, că atunci s-au întâmplat cele mai multe. Şi Stănculescu vorbeşte la telefon cu cineva şi îmi spune: „Ce facem, că sunt 400 de paraşutişti de la specialele franceze pe frontieră la Giurgiu şi vor să intre să ne ajute la eliminarea fenomenului terorist”. Şi zic: „Ce nevoie avem de francezi, că îi avem pe ai noştri!”.

„Pe 22, seara, a vorbit Stănculescu cu Karpati, ministrul Apărării din Ungaria. Discuţia a fost scurtă, ungurii voiau şi ei să ne ajute, chipurile.”
Mihail Montanu
fost revoluţionar

„Ne-am trezit la conducerea statului român trei ingineri energeticieni: Iliescu, Roman şi cu mine. Dar nu ne-am întâlnit niciodată înainte de Revoluţie.”
Mihail Montanu
fost revoluţionar

Relaţia cu Nicolae Militaru

Cu Nicolae Militaru ce relaţii aţi avut?

După şedinţa aia de la Ministerul Apărării, când s-a hotărât să rămân eu acolo, Militaru a plecat după Iliescu. A mai apărut târziu, la minister. A apărut o dată pe data de 23, dimineaţa, spre prânz, când a zis: „Mi-e foame!” şi i-a dat ordin unui soldat să-i aducă repede ceva. Şi stătea la măsuţă, în faţa biroului ministrului, Stănculescu era lângă el, eu eram în faţă. Şi ăsta mânca, nesimţitu’. Şi m-am întins, i-am luat tava: „Deocamdată, eu sunt şeful aici!”. Apoi, în data de 23, înainte să se întâmple chestia din faţă (n.r. – asasinarea grupului Trosca), îl văd pe negru’ (n.r. – Nicolae Militaru) că vine şi zice: „Eu sunt noul ministru!”. Eu m-am strâmbat la el: „N-am fost anunţat!”. Se răţoia la mine: „Da’ dumneata cine eşti ?”. Zic: „Până una-alta, eu conduc aici, te rog să ieşi afară. Eu sunt oficial numit de conducerea Revoluţiei la comanda operaţiunilor militare!”. S-a făcut mai negru decât era.

L-am dat afară. Şi pe 24, seara, mă cheamă Iliescu, mă felicită pentru cum m-am descurcat până atunci. Zice: „Ce facem, unde instalăm noile structuri de putere în stat?”. Şi atunci am eu ideea aia: „Păi, Palatul Victoria e liber, aripa centrală e pregătită pentru Ceauşeşti!”. Zice: „Gata, te duci şi preiei aia”. Şi atunci îmi zice: „Militaru va fi noul ministru al Apărării Naţionale, te rog să-l laşi să preia conducerea, fiindcă ştiu că l-ai dat afară!”. Eu am plecat şi el a venit.

Ştim că Iliescu îi spune lui Stănculescu, de faţă cu Militaru: „Vezi că el e noul ministru!”. Asta încă de pe 23, pe la ora 16.30.

Mie nu mi-a spus, şi normal aşa era, faţă de toţi generalii din sistemul ăla, că erau toate sistemele adunate acolo, la şedinţa din 22, când el cu gura lui a zis: „Montanu rămâne reprezentantul nostru aici şi va coordona activitatea!”. Stănculescu poate să confirme. „Rămâi dumneata”, aşa a zis.

Masacrarea USLA a fost pregătită minuţios

În seara de 23, când a fost măcelul de la MApN, unde eraţi ?

Acolo.

V-aţi dat seama ce se întâmplă ?

Da. Eram la un birou. În stânga mea era Ardeleanu, în dreapta mea era Neagoe. I-am pus să scrie tot ce-au făcut pe-acolo. Pe Neagoe l-am dat afară, fiindcă era un analfabet şi un bou. Ardeleanu era mai coerent. Şi aveam pe masă, în faţă, o staţie prin care el ţinea legătura cu unitatea, cu USLA. Şi, la un moment dat, i se comunică: „A venit un ordin de deplasare a patru echipaje ABI, să vină să apere MApN”. Păi acolo erau tancuri, blindate, un regiment de soldaţi, pe cine dracu’ să apere ? Era pe la 7.00-8.00 seara. Şi zic: „Contramandează ordinul!”. Dar invers nu mergea staţia. Deci primeam, dar nu puteam să dăm. Şi ăia comunicau: „Ne apropiem de obiectiv, nu avem semnale de apropiere, legătura radio nu se poate stabili. După care: «Au! Ne împuşcă, ne împuşcă!»”.

Doar doi eraţi acolo? Dumneavoastră cu el ?

Da, eu cu el. L-am chemat pe Stănculescu: „Bă, de ce nu merge staţia? Cine a dat ordinul ăsta? Cine să apere pe cine?”.El îmi spune că nu l-a dat, se consulta cu mine la orice ordin dădea. L-o fi dat Militaru. Păi zic: „În ce calitate să-l fi dea, mă, ăsta? De unde?”. N-am aflat nici până în ziua de astăzi.

Militaru i-a cerut lui Ardeleanu: „Adu-l pe Trosca încoace!”

Nu-i adevărat. Ardeleanu a stat lângă mine tot timpul. Şi a spus la un moment dat: „Mi-i omoară pe ăştia… A, e Trosca, e clar”.

Şi a doua zi de ce au rămas cadavrele acolo?

N-am ştiut că a scris cineva „terorişti” pe ei şi aici îl bănuiesc pe Gheorghe Truţulescu, că oamenii lui i-au împuşcat pe toţi. El avea baza la Centrul de Calcul, care e în clădirea de lângă MApN.

Ce rol avea el în dispozitiv, de la Buzău, să vină chemat acolo?

Foc, fum şi zgomot. Diversiune. Pe data de 23 mă cheamă Chiţac. Era ora 18.00. Şi zice: „Uitaţi-vă vizavi!”. Pe bloc, de pe acoperiş, cobora o frânghie cu patru oameni îmbrăcaţi în uniforme negre. Ăia au coborât, s-au cărat. Erau foarte bine antrenaţi, era
diversiune.

„În cazul USLA îl bănuiesc pe Gheorghe Truţulescu, că oamenii lui i-au împuşcat pe toţi.”
Mihail Montanu
fost revoluţionar

Cum a ajuns Mihail Montanu la Externe

Mihail Montanu a fost între 2004 şi 2009 consulul general al României în Brazilia

Cum aţi ieşit din grupul acesta condus de Ion Iliescu?

La 13 ianuarie, Iliescu, Brucan, Gelu Voican, Cazimir Ionescu mă cheamă la o cină de taină. Au fost virulenţi. Brucan ia cuvântul, Iliescu stătea în capul mesei. Şi Brucan îi spunea lui Iliescu: „Hai, dragă, ce-i mai lungeşti aşa, deja am anunţat la ziarul «Adevărul» că a fost mutat la Ministerul Petrolului”. Eu am tăcut. „Deci, ne-am înţeles, da? E la Ministerul Petrolului!”. Iese lumea afară şi eu rămân ultimul. Şi Iliescu zice: „Mihai, stai puţin. Dragă, am greşit, am crezut că faci parte din grupul nostru, dar nu faci. Trebuie să pleci!”.„Dar cred că mi-am îndeplinit obligaţiile”. „Da, dar tu eşti un tip prea cu personalitate, cu nasul pe sus, dai senzaţia că vrei să conduci tot, te-ai făcut periculos pentru ăştia”. „Dar pentru dumneavoastră?”. „Nu, dar ştii că eu lucrez cu ei”. Nu m-am dus la Ministerul Petrolului. Nu mă pricepeam.

Cum aţi ajuns la Externe?

Mă cheamă Iliescu, prin martie. Avea deja biroul la Marea Adunare Naţională. „Ce faci?”. „Nimic, sunt şomer de lux. Mor de foame”. „Nu vrei să lucrezi în Externe? Îi dau ordin lui Celac (n.r. – Sergiu Celac era ministru de Externe) să te trimită ambasador unde vrei tu!”. „O să mă duc să stau de vorbă cu Celac, să văd”. Nu m-am dus. Mă sună Celac să vin la el. Zice: „Bă, am primit o listă, alege-ţi unde vrei să pleci ambasador”. Zic: „Băi, Sergiule, unu’, nu ştiu cu ce se mănâncă treaba asta, doi, eu nu vin aici prin ordin, să mă înjure toată lumea. Lasă-mă să intru oficial, cum intră toţi piţifelnicii”. Băi, nene, şi am avut în comisie pe Brucan, „prietenul meu”. Am citit şi eu bibliografia. Mă prezint la examen, mi-au dat ăia de tradus şi un subiect de tratat. Şi scriu, şi scriu, şi mi-am cam prins urechile la unele propoziţii de tradus. Şi vine Corneliu Mănescu: „Excelenţă, cum staţi?”. „Am o temă aici…”. „Nicio problemă”. Şi vine un băiat, George Petricu: „Excelenţă, ce s-a întâmplat?”. Şi îmi rezolvă pe acolo. După vreo patru zile mă sună Celac. „Vino încoace, că avem probleme”.

Ce fel de probleme?

Celac scoate un Chivas Regal: „Bă, l-ai băgat pe Brucan în boale. N-a vrut să te ia în minister, dar comisia a zis că teza e de 10! Brucan tot băga că eşti duşman al poporului, că a fost tac-tu legionar şi prefect de Mehedinţi. Gata, ai fost acceptat! Unde vrei să pleci?”. M-am dus „mâna a doua” la unul, ca să-i fur meseria. Am plecat în mai, în Alger, unde am stat trei ani.
********
Mihail Montanu îi numeşte pe cei care au hotărât moartea dictatorilor: generalul Militaru, Silviu Brucan şi Voican Voiculescu. În ultima parte a interviului, Mihail Montanu povesteşte despre o presupusă tentativă de asasinare a lui Ion Iliescu, despre cum a vrut să-i lase pe dictatori în viaţă, cu condiţia să trăiască în Ferentari, într-o garsonieră, despre cum i-a trecut prin gând să înhaţe întreaga putere din România, mai ales că se afla la Ministerul Apărării Naţionale, „la butoane”.

Odată planul mărturisit lui Victor Atanasie Stănculescu, acesta l-ar fi „turnat” lui Ion Iliescu şi s-a ales praful de „dictatura militară, cu conducere civilă, adică eu”, pe care o visa Mihail Montanu. Din Spitalul-Penitenciar Jilava, Stănculescu îl evocă pe cel care a fost lăsat, pe 22 decembrie, ca reprezentant al FSN la MApN cu o notă de simpatie: „E băiat bun”. O notă de simpatie peste care trage o tuşă ironică: „Ce a făcut el cât a stat pe la minister? Ce să facă? N-a făcut nimic”.

„Adevărul”: În perioada cât aţi fost la MApN, aţi conştientizat ce putere aveaţi?

Mihail Montanu: Domnule, am conştientizat un pic în momentul în care pe 24, seara, deci după episodul USLA, stând de vorbă cu Stănculescu, am zis: „Ce se întâmplă nu prea e în regulă. Am scăpat de Escu 1, vine Escu 2, am scăpat de linia 1, vine linia 2, vin falangele răsăritene!”. Eu nu ştiam pe vremea aceea că şi el era o falangă de nu ştiu ce orientare. Zic: „Bă, n-ar fi bine, noi, cei care suntem cu butoanele în mână, să facem doi ani de zile o dictatură militară, cu o conducere civilă, adică eu, să pregătim Constituţia, să pregătim cadrul legal privind înfiinţarea partidelor, să modernizăm economia…”. Şi Stănculescu mă dă pe goarnă la Iliescu! El, ca militar, nu avea marjă de manevră decât în măsura în care primea ordin. Eu, ca civil, puteam să gândesc orice. Deci, el era închistat între canoane militare. Până în 25, noi am fost, cu adevărat, la butoane. Pe Militaru, dacă voiam să-l împuşc atunci, îl împuşcam. Şi pe toţi KGB-iştii ăştia care erau printre noi. Am avut puterea asta să-i împuşc pe toţi, şi nu i-am împuşcat.

Vă pare rău?

Îmi pare rău că nu îmi ajung banii să-mi ţin copiii la studii în străinătate. Ăla mare face masterul la Viena, cel mic a intrat acum la facultate, la Londra. Poate o să rămân, măcar, în cărţile de istorie.

Domnule Montanu, a fost Revoluţie, lovitură de stat, ce a fost?

Pe culoarele puterii, Mihail Montanu (dreapta) s-a ciocnit şi de Dumitru Mazilu (stânga)

Sunt mai multe lucruri. Ca urmare aunor acorduri internaţionale, s-a hotărât debarcarea lui Nicolae Ceauşescu. Prima metodă: vorba bună, a se vedea Gorbaciov, când a venit pe aici. A doua metodă: anturajul imediat să încerce să-l convingă. A treia metodă: să-l arestăm. N-a ţinut, fiindcă n-a vrut Milea. A patra metodă: o chestiune de forţă, greu de făcut în mijlocul Europei. Şi atunci s-au gândit să aciduleze populaţia. Dar populaţia a scăpat de sub control şi s-a transformat totul în Revoluţie. Era nevoie de o scânteie. Şi fenomenul Revoluţiei s-a întrepătruns, prin mecanisme superunse şi pregătite, cu echipa care trebuia să preia puterea. Ăştia s-au speriat, că marea masă e greu de controlat şi nu mai aveau control pe Securitate. Şi atunci au recurs la ideea terorismului. Din nefericire, ăştia, cunoscând mecanismele puterii, au pus mâna pe butoane de tot. Revoluţia s-a diluat şi băieţii au luat puterea. Dar Revoluţie a fost, că n-au ieşit sute de mii de oameni aiurea. Altceva: în momentul când, în februarie, sub presiunea străzii, s-a format Consiliul Provizoriu de Unitate Naţională şi s-au creat premisele vieţii pluripartidiste în România, Iliescu s-a speriat. A vrut să facă ordine în ţară şi să reinstaleze puterea Partidului Unic. Asta a fost ideea mineriadei din iunie ’90.

Revoluţie a fost, că n-au ieşit sute de mii de oameni aiurea.”
Mihail Montanu
fost revoluţionar

Despre aşa-zisa tentativă de ucidere a lui Iliescu

Ion Babonea, acuzat de Mihail Montanu că a încercat să-l omoare pe Ion Iliescu

În stenogramele Comisiei pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989 e consemnat momentul în care descrieţi o tentativă de asasinat împotriva lui Ion Iliescu!

Da, în noaptea de 23 spre 24, Iliescu a venit târziu la MApN şi a dat să se culce în cabinetul lui Milea. Pe scaun, în faţa uşii, era Mihai Ispas, „dulapul cu părul creţ”. Dormea ca boul pe coadă. Şi avea un toc cu un pistol în el. Uşa dintre cabinetul ministrului şi culoar era deschisă. În cabinet era întuneric. Eu moţăiam. În dreapta mea era Dan Stuparu. Şi la un moment dat zice: „Şefu’, s-a oprit unu’ acolo şi-i ia pistolul creţului”. Fac ochii mari, aveam şi eu un pistol Carpaţi. Glonţ pe ţeavă. Ăla deschide uşa. Norocul nostru că a avut un moment de ezitare. N-a ştiut unde e patul. Răstimp în care eu am avut timp să ajung şi i-am pus pistolul în ceafă. Îl scol pe Ispas. Ăla, atacatorul, ca să se apere: „A fost o glumă, am vrut să mă joc”. Chem soldaţii: „Luaţi-l!”. Dimineaţă vin soldaţii la mine şi spun: „Nu e nimeni la beci”. Lucraseră profesionist. Băiatu’ era Ion Babonea.

Am vorbit cu Babonea, am publicat un interviu cu dumnealui, înainte de Revelion. Nu recunoaşte nimic. Spune că sunteţi „băiat bun, dar complet bolnav la cap”.

Ce să mai zică şi ăsta?!

„În noaptea de 23 spre 24, Iliescu a venit târziu la MApN şi a dat să se culce în cabinetul lui Milea. Pe scaun, în faţa uşii, era Mihai Ispas, «dulapul cu părul creţ». Dormea ca boul pe coadă.”
Mihail Montanu
fost revoluţionar

Montanu doboară mitul „eroul Milea

„În noaptea de 22 spre 23 decembrie am stat de vorbă cu Iulian Vlad. Şi el mi-a spus: «Pe data de 21, la ora 13.00, am dat ordin ca tot armamentul să se sigileze, să nu iasă niciun ofiţer din unitate!».El, când a venit Ceauşescu din Iran, i-a propus lui Vasile Milea să-l aresteze pe Ceauşescu. Şi Milea n-a vrut. Şi altceva, foarte interesant – în data de 23 vine cineva la mine şi spune: «Şefu’, vă dau o veste proastă: am primit ordin să arestăm toţi civilii din MApN!». Urma să ne strângem toţi acolo. Deci, probabil, ordinul a fost dat în sensul: când se adună ăştia acolo, băgaţi-i la beci! Ce facem? Guşă era în CC. Mi s-a părut puţin forţat. Oricum, îl chem pe Stănculescu şi îi spun: «Întăreşte pe aici, să nu se întâmple ceva, că primul eşti tu, îţi pun gâtul în ghips!». Eu deja mă împrietenisem cu vreo doi din ăştia galonaţi. Că la galonatu’ de tip ceauşist îi lipsea unul care să dea ordine, adică eu. Eram la «per tu» cu toţi. Eram mare!”

Cum au ratat dictatorii o garsonieră confort 2 în cartierul Ferentari

Lanţul „emanaţilor“, de la stânga la dreapta: Mihai Bujor Sion, Petre Roman, Mihail Montanu, Cazimir Ionescu, Ion Iliescu şi Dumitru Iliescu

Despre Târgovişte ce ne spuneţi?

Nu am fost martor la discuţiile propriu-zise de pregătire a execuţiei.

Dar ca reprezentant al lui Iliescu, lăsat acolo, nu vi se raportau discuţiile?

În momentul când Ceauşescu a fost dus la unitatea aia militară de la Târgovişte, desigur că noi am fost informaţi. Ordinele au fost să fie păzită, astfel încât să nu existe tentative de intervenţie. Desigur că, ulterior, la 23, spre seară, a fost o discuţie mai restrânsă. O parte a avut loc în sala de şedinţe, o parte a avut loc în closet. Eu n-am fost parte la closet. În cealaltă am fost parte, unde se propunea judecarea şi împuşcarea lui Ceauşescu. Zic: „Domnule, dar n-ar fi mai bine să-l mutăm undeva, în Ferentari, într-o garsonieră confort 2, să facă şi el pipi pe culoar şi să se încălzească la bec?”. Brucan a sărit peste mine: „Ce ştii, mă, tu ?” Eu am fost singurul care a dat sugestia să mai trăiască: „Lăsaţi-l, mă, să vadă şi el cum a trăit poporul”.

În WC-ul acela, „al lui Milea” (n.r. – Vasile Milea a fost ultimul ministru comunist al Apărării), cum a rămas în istorie, cine intra?

Deci a fost discuţia de principiu, după care concluziile le-au tras lăsând duşul deschis, chiuveta, tot. Intrau în WC în grupuri de câte doi. Cred că să-l omoare au hotărât Militaru, Brucan şi Gelu Voican Voiculescu. Iliescu o fi aprobat fără să fie explicit, aşa, în stilul lui. A mai fost implicat şi Virgil Măgureanu, băgaţi-l şi pe el pe listă! Eu – nu!

„Cred că să-l omoare au hotărât Militaru, Brucan şi Gelu VoicanVoiculescu.”
Mihail Montanu
revoluţionar

Cine a discutat despre execuţie

Ion Iliescu
Silviu Brucan
Dumitru Mazilu
Petre Roman
Mihail Montanu
Sergiu Nicolaescu
Mihai Ispas
Dan Marţian
Gelu Voican Voiculescu
Nicolae Militaru
Victor Atanasie Stănculescu

Cine sunt, potrivit lui Montanu, cei care au decis execuţia

Gelu Voican Voiculescu
Nicolae Militaru
Silviu Brucan
Ion Iliescu

CITESTE AICI UN INTERVIU SENZATIONAL CU MIHAI MONTANU CARE DEZVALUIE FENOMENUL TERORIST DIN 22 DECEM,BRIE 1989