Ion Iliescu, în 1970: „Europa Liberă este un post finanţat de CIA, cei care lucrează acolo sunt nişte fugari” – Iliescu si huliganii din ’68. Transformarea căminului cultural într-o biserică a comuniştilor. Ion Iliescu: „Trei dintre acestia au fost arestati!”

Informarea primului-secretar CC al UTC Ion Iliescu in fata Biroului UTC privind revoltele studentesti din 24-25 decembrie 1968, inregistrata in stenograma sedintei din 26 decembrie (ANIC, Fond 3 – CC al UTC, 15/1968).
––––
Acţiunea studenţilor a fost calificată de conducerea de partid ca o manifestare huliganică, anarhică. La 26 decembrie a fost convocată o şedinţă a Biroului Uniunii Tineretului Comunist (UTC), unde Ion Iliescu, la acea dată prim-secretar al UTC şi Ministru al Tineretului a prezentat o informare. Descriind sumar desfăşurarea manifestaţiei, Ion Iliescu a arătat şi că la unele cămine uşile fuseseră încuiate, pentru a împiedica studenţii care voiau să se alăture manifestaţiei să iasă din cămine.

În discursul său Ion Iliescu s-a declarat un adversar al oricăror manifestări cu caracter religios.
„Cu organizarea colindelor, este lipsă de înţelegere, de formaţie ideologică a studenţilor. Cultivăm tradiţii ale poporului, dar de ce în ajunul Crăciunului? Cât ar zice să i-am dat condiţie laică, cu urări studenţeşti, ea rămâne totuşi manifestare desfăşurată în cadrul sărbătorilor religioase de către nişte oameni intelectuali, cu anumite pretenţii, formaţie, instrucţie! Noi vrem să înlăturăm anumite reminiscenţe în manifestarea oamenilor şi studenţii devin promotori ale lor”. Trecând la analiza atitudinilor studenţilor şi a acţiunilor care trebuiau luate de organele politice, raportul lui Ion Iliescu arăta: „Şi în legătură cu practicile faţă de care s-a slăbit incisivitatea, combaterea unor practici mistice: studenţii merg şi se căsătoresc la biserică şi organizaţia nu ia atitudine! Îşi botează copilul la popă… Organizaţiile noastre trebuie să contracareze unele manifestări, ca să fie instrumentul luptei ideologice”.

Discursul arată că, chiar atunci când nu participau la mişcări de protest, studenţii se opuneau îndoctrinării politice şi atitudinea lor de opoziţie ajunsese să îngrijoreze clasa politică.

Mihai Bujor Sion, Petre Roman, Mihail Montanu, Cazimir Ionescu, Ion Iliescu, gen. Dumitru Iliescu.

––––––––––––-
ILIESCU SI HULIGANII DIN ’68
––––––––––––-
Ion Iliescu: „Am convocat aceasta sedinta scurta de lucru pentru a prezenta citeva chestiuni in fata biroului. Stiti ca ieri noaptea a avut loc o manifestare huliganica la care au luat parte citeva sute de studenti. Lucrurile acum se discuta cu masa studentilor, se lamuresc problemele, insa in legatura cu manifestarea s-au desprins citeva concluzii pentru munca in rindul studentilor. S-a dovedit slabiciunea organizatiei noastre cu ei, lipsa de combativitate, de fermitate politica
a organizatiei UTC, a cadrelor de UTC.

S-a pornit de la un asa-zis colind al studentilor la fetele de la Grozavesti. A pornit de la o manifestare considerata cu multa usurinta, de la clubul studentilor de la politehnica, „303”. Au fost si studenti de la universitate. Au mers catre Grozavesti; pe parcurs s-au mai adunat si alti tipi mai putin treji si actiunea a luat un caracter huliganic in fata caminului fetelor. Pina aici lucrurile ar fi ramas o golanie studenteasca, dar in continuare s-au raliat si au luat conducerea manifestarii o serie de elemente pacatoase, care au devenit dirijorii manifestarii. Cea care a condus era o tipa care a terminat jurnalistica, este acum undeva incadrata la Ploiesti, e un fel de studenta la fara frecventa, la Teatru la Sectia de teatrologie, umbla in grup cu niste tipi din rindul tinerilor scriitori si este cunoscuta ca o femeie de moravuri usoare, a fost maritata, e divortata acum. A patruns si la adunarea generala a scriitorilor nu se stie cum si a provocat scandal si acolo. Aceasta femeie a preluat conducerea grupului de studenti care a plecat de la Grozavesti si s-au inmultit pe parcurs; au venit la Caminul 6 martie dupa 1 noaptea, au facut scandal cu trompeta, cu hirtii aprinse si apoi au parcurs tot centrul orasului de la orele 2 la 5 dimineata, prin Piata Romana, Gara de Nord. Apoi au intervenit si unele organe, activisti de partid, care au incercat sa stavileasca aceasta actiune, nu au reusit. Studentii in loc sa-i sprijine, s-au solidarizat cu ceilalti. E adevarat ca au fost si unii care s-au retras, insa chestiunea a capatat o desfasurare spontana, in toiul noptii. Apoi au mai aparut si betivani din restaurante. Cei care conduceau au incercat sa-i duca si la ambasada americana, dar au fost opriti si atunci cetateanca a inceput sa strige „Libertate, libertate pentru studenti”. In momentul in care s-a reusit sa se evite indrumarea coloanei spre ambasada, a devenit ceva mai nervoasa si a inceput sa incite studentii impotriva activistilor, sa spuna ca acestia sint de la politie, ca sa-i bata. Un student de la Fizica, care a sarit in apararea ei, l-a lovit pe un activist de partid si a incitat studentii.

Au fost o serie de elemente pacatoase care au dirijat, nu toti au avut intentia sa degenereze colindul in o asemenea manifestare, dar cei mai multi au urmat coloana, ca o impunere de curent spontan. Este un fapt ca nu au manifestat pozitie impotriva lor, impotriva celor care au dirijat si au produs dezordine. Au oprit troleibuzele, autobuzele, au aruncat cu hirtii aprinse pe autobuze, pe linga universitate au scos cosurile de gunoi si le-au pus pe linia tramvaiului.

Conducerea de partid a apreciat ca este o manifestare huliganica, anarhica.

„Studentii ii urmau ca oile”

Vreo trei dintre acestia au fost arestati si de dimineata am organizat analize cu activul de partid din institutele de invatamint superior si cu studentii. Se trag concluzii politice si manifestarea in sine reprezinta gravitatea ei, dar mai ales usurinta cu care studentii se lasa antrenati de niste persoane necunoscute la manifestari de acest gen si nu s-au gasit oameni sa riposteze aici. Mai ales cind au venit elementele turbulente, studentii, cadrele de la municipiul UTC trebuiau sa ia pozitie. Studentii cind mergeau pe linga camine strigau – veniti cu noi si acestia ii urmau ca oile. Au fost la unele camine usile incuiate si au facut scandal de ce nu sint deschise pentru ca ei vor sa iasa.

Aceasta este o dovada de lipsa de maturitate, a discernamintului din partea noastra si conducerea de partid a stabilit ca sint slabiciuni in raport cu combativitatea politica, in munca de instruire ideologico-politica pentru a nu face posibile asemenea lucruri.

Cultivam un spirit in care sa nu-si gaseasca loc asemenea chestiuni. Cu organizarea colindelor, este lipsa de intelegere, de formatie ideologica a studentilor. Cultivam traditii ale poporului, dar de ce in ajunul craciunului? Cit ar zice ca i-am dat conditie laica, cu urari studentesti, ea ramine totusi manifestare desfasurata in cadrul sarbatorilor religioase de catre niste oameni, intelectuali, cu anumite pretentii, formatie, instructie.

Noi vrem sa inlaturam anumite reminiscente in manifestarea oamenilor si studentii devin promotori ale lor. Este si slabiciunea noastra ca anul acesta nu am intreprins niste masuri concrete pentru aceasta perioada si am lasat lucrurile sa se desfasoare asa. Exista si experienta anilor trecuti. Noi trebuie, tovarasi, sa ne gindim la aceasta actiune si sa reflectam asupra concluziilor si masurilor spet care sa le luam pentru intarirea muncii politice a studentilor. A slabit preocuparea pentru problemele de fond ale activitatii noastre si din aceasta cauza se plateste in cautarea de forme in sine si nu mai exista preocuparea pentru continutul activitatii, independent de forma folosita.

„Sa fim atenti la revelioane”

La Casa de cultura a studentilor am fost si am vazut un program artistic. Fireste ca aici sint lucruri interesante si este de apreciat si felul cum participa studentii la manifestarile teatrului din pod, teatrului de cafenea, ansamblului folcloric. Am participat la doua manifestari, una o piesa de Kafca (sic!), care este un fel de protest impotriva metodelor antiumaniste, undeva impotriva fascismului, intr-o atmosfera sumbra, cu spectrul mortii. Sus, la teatrul din pod – conditia valorificarii folclorului, un program cu nuanta folclorica, bazat pe dansuri vechi taranesti, din Oas, cu bocetul taranesc, nuanta aceasta de moarte, o atmosfera greoaie. Dupa ce am iesit de la aceste manifestari, am iesit cu o atmosfera apasatoare. Pe aceasta linie merg ei, spre modernism. Nu spun sa nu se faca astfel de actiuni, este bine realizat acest lucru de studenti, cu entuziasm, dar daca luam o unitate de idei, capata o anumita trasatura anormala. Directorul spunea ca ansamblul „Doina” are un program vesel, de asemenea si teatrul din pod si teatrul de cafenea, pe ansamblu.

Nu exista atentia si grija fata de promovarea unui spirit militant si in general. Ceea ce se face acolo se face pe gustul unei anumite categorii presupuse „selecta”, care vine si sta in fumaraie.

La nivelul organizatiilor UTC a slabit aceasta munca permanenta cu masa de studenti pentru mentinerea unui spirit activ, militant, si va trebui sa gindim foarte serios la masurile spet care sa le luam aici.

In toata perioada sarbatorilor de iarna sa manifestam mai multa atentie, privitor si la revelioanele care se vor desfasura. Sa nu mai apara iesiri dezordonate, anarhice, pentru ca asemenea chestiuni nu numai ca nu ne slujesc, dar au consecinte politice, cu totul daunatoare. Trebuie tratat cu multa atentie.

„Eu le-am spus sa-i ia la ochi”

Ieri am participat la o sedinta la studenti si am vazut ca acestia manifesta usurinta, ca s-au distrat.

La centrul universitar s-a spus rectorilor sa se prezinte lucrurile asa cum s-au prezentat, cum s-au petrecut, deschis in fata studentilor, privitor la caracterul avut si la implicatiile politice. Lucrurile se cam diluau pe masura ce coborau jos, la universitati mai slabe, la activul pe facultati decanul mai imbraca in niste formule generale etc. Spuneau, nu este bine, de ce sa dramatizam lucrurile. Fata de faptele concrete care s-au petrecut am facut apel la maturitatea lor politica de a judeca cum trebuie lucrurile. Dupa adunarea la care am participat, au mai ramas in sala 30 de studenti, si am mai discutat o ora cu ei. Ei s-au desolidarizat de ceilalti, s-au interesat daca si de la ei au fost, sa-i puna la punct, eu le-am spus sa-i ia la ochi. Nu trebuie sa vina cineva sa va prelucreze, anumite elemente straine.

La conducerea de partid s-au discutat mai multe aspecte cu diverse domenii ale muncii noastre si s-au facut critici la adresa presei noastre de tineret, care manifesta in ultima vreme slabiciuni din punct de vedere
al orientarii politice si se apreciaza ca in ciuda repetatelor critici facute de conducerea de partid, nu am reusit sa impunem echilibrul necesar presei, combativitatea necesara, sa fie instruiti activ in munca noastra, pentru orientarea activitatii politico-ideologice a organizatiei de tineret. (…)

Sa luam masuri mai ferme pentru tinuta generala a tinerilor, impotriva cazurilor de betii, de tineri care isi pierd vremea prin circiumi intr-o atmosfera morbida, nesanatoasa.

In presa mai incisiv sa abordam aceste probleme.

„Studentii isi boteaza copilul
la popa”

Si in legatura cu practicile fata de care s-a slabit incisivitatea, combaterea unor practici mistice; studentii merg si se casatoresc la biserica si organizatia nu ia atitudine, isi boteaza copilul la popa.

Fata de asemenea fenomene am slabit combativitatea.

Este o slaba intelegere fata de asemenea chestiuni.

Nu este o pozitie clara fata de religie si fata de biserica. Am irita niste stari de spirit. Sa manifestam grija si atentia necesara, prudenta necesara.

Este celalalt aspect al pozitiei noastre ca organizatie
politica, militanta care la rindul nostru sa promovam activ pozitia noastre ideologica.

Dar ai nostri nici macar nu fac observatii ca se duc la popa. De aici si chestiunea cu colindele.

Aceasta este o lipsa de discernamint intre traditiile de cultura ale poporului si asemenea chestiuni care capata si in domeniul in care va trebui sa reluam niste lucruri chiar si la sate, anumita interpretare.

Brigazile stiintifice impreuna cu asezamintele culturale in perioada de iarna sa faca unele actiuni pe aceasta tema, si in presa sa alimentam cu asemenea chestiuni.

Organizatiile noastre trebuie sa contracareze unele manifestari, ca sa fie instrumentul luptei ideologice.(…)”

Cariera lui Ion Iliescu in UTC

Fiu al ilegalistului Alexandru Iliescu, Ion Iliescu a intrat in UTC in august 1944, la 14 ani, activind ulterior in Tineretul Progresist si Uniunea Asociatiilor de Elevi din Romannia – doua organizatii satelit ale UTC. Dupa martie 1949, a fost cooptat in CC al UTM. Studentia si-a facut-o la Moscova, unde a fost si secretar al Comitetului unional al studentilor si aspiratilor romani aflati la studii in URSS (in 1952, numarul acestora era de 2.500). Dupa intoarcerea in tara, in 1954, a intrat in Biroul CC al UTM, apoi, din 1956, a devenit secretar al CC al UTM. intrucit nu urmase o scoala de partid, a fost recomandat pentru a urma cursurile de trei ani la fara frecventa ale Institutului de Aspirantura „A.A. Jdanov”, o scoala de cadre a PMR.

Caracterizarile de partid il descriu astfel: „Origine sociala muncitoreasca. (…) Devotat partidului. (…) Are initiativa in munca. Este priceput – oarecare nivel teoretic. Fiind tinar, judeca cam pripit lucrurile. Are perspective de crestere”; in alt documente: „Este atasat partidului si organizatiei. Are initiativa si putere de munca. Nivel politic si ideologic corespunzator. S-a achitat intotdeauna de sarcinile primite. Duce munca colectiva si are influenta in rindurile elevilor. Este un tov. perseverent in munca, nu se straduieste suficient in ridicarea nivelului sau politic si citeodata este cam repezit. Are largi perspective de dezvoltare”.

Din 1956, Iliescu a devenit presedintele comitetului de organizare a Asociatiilor studentesti, apoi, in 1957, al Uniunii Asociatiilor Studentesti din Romannia (UASR), interfata studenteasca a UTM. Dupa protestele studentesti ce au urmat revolutiei din Ungaria, documentele
inregistreaza implicarea lui Iliescu in exmatriculari si in luarea de „masuri impotriva elementelor care s-au dovedit a fi dusmanoase”. Liderul UASR combate atitudinea „de impaciuitorism cras in rindul studentilor” si ii acuza pe profesori ca „nu stiu sa inarmeze studentii cu teoria marxist-leninista pentru a lua pozitie fata de incercarile dusmanilor”.

In timpul crizei din partid provocata de incercarea lui Miron Constantinescu si Iosif Chisinevschi de a instrumenta Raportul lui Hrusciov impotriva lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, Iliescu isi face autocritica in fata lui Nicolae Ceausescu, pe atunci responsabilul cu tinerii al partidului, afirmind: „Dupa evenimentele din Ungaria si Polonia ne putem da seama de pericolul pe care l-ar fi reprezentat pentru tara noastra orientarea pe care au incercat sa o dea (M. Constantinescu si I. Chisinevschi) dezbaterilor documentelor congresului al XX-lea (al PCUS) si putem aprecia mai mult orientarea data de partidul nostru care a stiut cum sa foloseasca aceste dezbateri pentru a dejuca incercarile reactiunii”.

In prima parte a anilor ’60, Iliescu a inceput cariera in partid, pentru a reveni ca prim-secretar al UTC si ministru al Tineretului (1967-1971). In timpul mandatului sau s-a produs criza Colindului.
––––––––––––-
Cuvîntul tovarăşului Ion Iliescu la Plenara Consiliului pentru munca în rîndul elevilor, 18 aprilie 1970 (ANIC, fond 3 – CC al UTC, dosar 4/1970)
––––-
“Trebuie să combatem anumite tendinţe şi atitudini faţă de străinătate – de ploconire – atitudini pe care le-am moştenit de la clasele dominante din trecut. (…) Spun acest lucru, tovarăşi, deoarece mai sînt şi astăzi atitudini de acestea de ploconire servilă faţă de străinătate. Sînt o serie de cercuri ostile ţării noastre, o serie de posturi cum este «Europa liberă» unde o serie de oameni îşi desfăşoară o activitate de proferare la adresa ţării noastre, a orînduirii noastre socialiste. Spun acestea [pentru] că sînt chiar o serie de elevi care ascultă cu regularitate aceste posturi. Unii din ei preiau o serie de lucruri şi le prezintă în contactele cu ceilalţi. Sînt o serie de emisiuni de muzică conduse de Cornel Chiriac care prezintă muzică din aceasta «pop» şi «beat». De asemenea, se dedă la afirmaţii cu caracter ostil la adresa ţării noastre. Este o activitate împotriva propriului lor popor, ţării lor.

În legătură cu acest lucru trebuie să dezvoltăm o atitudine mai combativă, de înţelegere a caracterului duşmănos al activităţii unor asemenea cercuri. Faţă de aceste cercuri să manifestăm o atitudine activă de pe poziţiile noastre politico-ideologice.

(…) Recent a apărut un decret cu combaterea contravenţiilor în societatea noastră. Tot felul de manifestări din acestea care vizează ordinea publică, care atentează la liniştea publică, manifestări de huliganism, elemente parazitare care trăiesc din speculă, contrabandă, scandalagii, beţivi – printre care se numără şi foarte mulţi tineri.

Este de datoria noastră de a conlucra cu organele publice pentru sprijinul care trebuie acordat pentru apărarea liniştii populaţiei, apărarea ordinii publice. Vrem să facem o practică din formarea acestora echipe de miliţieni care să contribuie la asanarea străzii”.

–––––
Cuvîntarea tovarăşului Ion Iliescu, prim-secretar al CC al UTC, ministrul pentru problemele tineretului la Conferinţa Comitetului municipal Bucureşti al Uniunii Tineretului Comunist ce a avut loc pe data de 15 decembrie 1970 (ANIC, fond 3 – CC al UTC, dosar 30/1970).
–––––-
(…) Eu aş vrea să subliniez necesitatea de a introduce un spirit mai combativ, un spirit mai militant în organizaţia noastră împotriva unor mentalităţi înapoiate care găsesc o anumită circulaţie, care se datoresc unor influenţe din exterior. Ne aflăm într-o lume plină de confruntări, politice, ideologice, există mulţi vrăjmaşi ai orînduirii noastre, care acţionează pe diverse linii pentru a determina dezorientarea oamenilor, pentru a exercita influenţe ideologice asupra oamenilor noştri.

Postul de radio «Europa liberă» nu este bruiat, este ascultat şi desfăşoară o activitate susţinută, de diversiune. Ce reprezintă acest post de radio este foarte bine cunoscut, este creat, este finanţat de organele de informare ale Statelor Unite, de organizaţia de spionaj a Statelor Unite, de C.I.A. A fost şi demascat ca atare; în parlamentul vest-german s-a cerut deschis guvernului vest-german ca să ceară înlăturarea acestui post de pe teritoriul R.F.G. pentru că este o chestiune şi de demnitate naţională a acestui stat care pledează, care promovează o anumită deschidere în politica internaţională şi este o încălcare chiar a suveranităţii acestui stat menţinerea unui post alimentat de oficine străine. Cine lucrează la acest post este de asemenea un lucru foarte bine cunoscut, sînt oameni, sînt fugari, sînt oameni vînduţi, sînt oameni care n-au nimic cu interesele poporului nostru, sînt elemente înrăite, duşmănoase, foşti legionari sau fugari mai recenţi, nişte băieţi zăpăciţi de o anumită propagandă şi care pînă la urmă nu au găsit altă sursă de existenţă decît de a se pune în slujba acestor cercuri vrăjmaşe ţării noastre cum este Cornel Chiriac şi cum sînt fraţii Petrescu şi care mai sînt acolo, la postul acesta de radio.

Spun aceasta, tovarăşi, [pentru] că întîlnim printre unii tineri de-ai noştri chiar şi nişte întrebări, printre întrebările pe care le pun elevii într-o serie de şcoli şi o seamă de alţi tineri, de unde se vede sursa de inspiraţie foarte directă de la acest post de radio şi se constată şi o anumită doză, una din platformele ideologice ale acestui post de radio este de a alimenta acest sentiment de ploconire servilă, de slugărnicie în faţa occidentului, occidentului luminat, promotor al libertăţii individului în lumea contemporană”.

–––––-
Ion Iliescu în 1970: transformarea căminului cultural într-0 biserică a comuniştilor.
ANIC, Fond 3 – CC al UTC, dosar 2/1970

„Am făcut odată un paralelism cu bisericile – această instituţie ideologică concurentă a noastră. Sigur biserica are o tradiţie istorică cu care acţionează asupra conştiinţei oamenilor, dar cum reuşeşte o singură persoană, acest popă să impună respectul faţă de această instituţie şi să nu intre cu noroi în biserică şi să-şi scoată pălăria, să respecte o anumită ţinută. De ce să nu transformăm căminul cultural într-o instituţie respectată şi respectabilă. Eu cred că putem să propunem o asemenea sarcină.”
 Adrian Cioflanca
Former President Ion Iliescu who was a high ranking official during communist rule in 1970, said at the time that Free Europe radio channel „is listened to and is running a sustained diversion activity” and „is finances by United States intelligence bodies, the US espionage agency, the CIA.”

According to transcripts with the National Archives, published on historian Adrian Cioflanca’s blog, Iliescu said at a plenary meeting of the Pupil Labor Council, in 1970, that „we have to fight certain tendencies and attitudes to other countries, this feeling of humiliation, attitudes we inherited from past dominant classes… I am saying this, comrades, because such attitudes of humiliation and servitude to foreign countries still exist today. There are some circles hostile to our country, some channels such as Free Europe, where some people are working to insult out country and Socialist order.”

Iliescu also said at the time that „we all know who works for this channel, they are fugitives, people who sold themselves, people who have nothing in common with our people’s interests, they are bad, hostile elements, former legionnaires or more recent fugitives, some guys who got confused by particular propaganda and who eventually could not find other way of making a living than entering the service of these hostile circles for our country, people such as Cornel Chiriac or the Petrescu brothers and whoever else works there.”

6 comentarii la “Ion Iliescu, în 1970: „Europa Liberă este un post finanţat de CIA, cei care lucrează acolo sunt nişte fugari” – Iliescu si huliganii din ’68. Transformarea căminului cultural într-o biserică a comuniştilor. Ion Iliescu: „Trei dintre acestia au fost arestati!”

  1. BOMBA ATOMICA DELA CEAUSESCU LA BASESCU !
    ACEIASI INTENTIE, ACELASI SFARSIT ! ALARMA CANCELARILOR OCCIDENTALE ESTE EVIDENTA.. SERVICIILE SECRETE AMERICANE SI ISRAELIENE AU CONCLUZIONAT CA BASESCU URMARESTE PRODUCEREA ARMEI NUCLEARE. Directorul Agentiei Internationale pentru Energie Atomica- PREGATESTE UN RAPORT.
    FOTOGRAFIILE LUATE DIN SATELIT A EXPLOZIEI DE LACentrul de cercetare ştiinţifică pentru apărare nuclearo-bacteorologico-chimică din Bucureşti SUNT PROBE DEFINITIVE.
    Inspectiile efectuate intre anii 1990 si 1992 de agentii AIEA in Romania confirma desfsurarea incepand cu a doua jumatate a anilor ‘80, experimente secrete pentru obtinerea de plutoniu imbogatit necesar la fabricarea armamentului de distrugere in masa. Romania, semnatara a Tratatului de Neproliferare Nucleara, a fost si ea mult timp suspectata de Occident de faptul ca Nicolae Ceausescu ar fi avut propriul program secret de inarmare nucleara. Dupa ‘90, in presa occidentala au aparut mai multe articole care tratau acest subiect. Sub titlul „Ultimul secret al razboiului rece”, ziarul britanic „The Sunday Herald” dezvaluia, intr-un articol publicat in august 2002, ca in 1989 Ceausescu ar fi detinut deja bomba atomica. . Serviciile ruse de informatii externe au dezvaluit si ele, in baza arhivelor secrete ale KGB-ului, ca Romania ar fi avut capacitatea tehnica sa construiasca arme atomice in 1989, dar si ca Nicolae Ceausescu avea deja arma de distrugere in masa. Informatii despre planurile nucleare secrete ale dictatorului roman Rapoarte CIA, confirma deasemenea ca Romania ar fi putut sa fabrice arme nucleare in anul 2000, daca programul nuclear ar fi functionat la capacitate maxima. „In anul 2000 Ceausescu ar fi putut avea bomba” AMENINTARE. „Din punct de vedere tehnic, dispunem de capacitatea de a fabrica arme nucleare”, isi incepea fostul lider comunist, Nicolae Ceausescu,o cuvantare in mai 1989. Cuvintele dictatorului au fost preluate de mai toate ziarele straine, printre care „Washington Post” si „The Times”, iar marii lideri ai lumii au intrat in panica. Sapte luni mai tarziu aveau sa rasufle insa usurati. Ceausescu era executat pe 25 decembrie. Au trcut 20 de ani. Un accident la Bucuresti fotografiat din satelit creiaza o panica totala. O tara condusa de un paranoic ,considerat ca un potential Milosevici poate sa fie lasat sa detina arme de distrugere in masa ? Din analiza sumara a fotografiilor se vede ca avem de a aface de o uriasa uzina si nu un institit de cercetari stintifice. Concluzia este ca dorinta lui Ceausescu de a avea bomba atomica a fost preluata de Basescu. In 1985, conducerea Romaniei si-a pus problema studierii posibilitatii crearii armei nucleare si savantii romani au asimilat tehnologia obtinerii plutoniului, scrie Forum.msk. Inspectiile nucleare desfasurate de Agentia Internationala pentru Energie Atomica (AIEA) in anii 1990 si 1992 au aratat ca, incepand cu 1985, Romania a desfasurat experimente secrete in vederea obtinerii pe cale chimica a plutoniului (prin folosirea reactorului nuclear american de model TRIGA) si a unei cantitati limitate de uraniu imbogatit, la fel, de origine americana. Succesul acestor cercetari i-a permis lui Ceausescu sa declare oficial in mai 1989 ca, din punct de vedere tehnic, Romania este capabila sa produca arma nucleara. In orasul Pitesti a fost creata o instalatie industriala avand capacitatea de producere a un kilogram de plutoniu pe an, cu perspectiva folosirii acestuia ca focoasa militara la rachetele cu raza medie de actiune de tip SCUD de productie proprie. Pana in anul 1990 la combinatul chimic din Pitesti au fost produse 585 de tone de combustibil nuclear. In august 1991 Romania a cumparat licenta de la concernul canadian AECL pentru tehnologia integrala de producere a combustibilului nuclear. In perspectiva se are in vedere si prelucrarea repetata a deseurilor existente. In localitatea Colibasi din suburbia Pitestiului se afla Institutul pentru Reactori Energetici, care, cu ajutorul SUA si Canadei, se reprofileaza in prezent asupra perfectionarii tehnologiilor de producere a propriului combustibil pentru centralele atomo-electrice la combinatul petrochimic din oras. Cel mai important depozit de material radioactiv este situat in judetul Bihor. Apa grea este produsa la combinatele chimice din orasele Turnu-Magurele si Drobeta Turnu-Severin. Au fost deja obtinute 140 de tone, iar din Canada au fost cumparate alte 335 de tone. In 1991 Romania a fost de acord sa puna sub controlul total al AIEA materialele sale nucleare si centrele de cercetari nucleare. In urma unor inspectii ale obiectivelor nucleare ale Romaniei, in aprilie-mai 1992 au fost gasite 450 grame de plutoniu intr-un laborator secret al Institutului energiei atomice din Pitesti. Iar la sesiunea Consiliului guvernatorilor AIEA din 17 iunie 1992 Bucurestiul a fost avertizat sa-si incheie total programul militar nuclear punandu-i-se un sir de conditii. Printre acestea au fost cererea de a incetare a cercetarilor nucleare in scopuri militare si distrugerea echipamentului industrial destinat acestor scopuri,i, ceea ce a fost confirmat de un nou control al AIEA in aprilie 1994. Nu trebue uitat ca toate eforturile lui Sadam de a avea arme de ucidere in masa sau bazat pe tehnologia romaneasca. Aceaste tehnologie a fost creiata sub Ceausescu, care in delirul lui asi imagina Romania, ca o viitoare putere nucleara . Statul Roman a negat orice amestec. Din nefericire pentru clanul armamentului dupa victoria americana asupra lui Sadam, ascunse la o firma de pasari sau gasit zeci de documente despre armele de distrugere in masa romanesti, puse, la dispozitia dictatorului, decis sa stearga Israelul de pe harta si sa incinereze intreaga civilizatia occidentala. Au trecut 20 de ani. Stirea despre accidentul atomic de la Bucuresti a fost preluate de mai toate ziarele straine, printre care „Washington Post” si „The Times”, iar marii lideri ai lumii au intrat din nou in panica. Au rasuflati usurati cand Ceausescu a fost inpuscat…….. Istoria se repeta mereu. Robert Horvath EXCLUSIV pentru Nipon PRESS

    Robert Horvath Deva ziarist SUA
    http://devanewyork.blogspot.com/
    http://www.devagallery.com/

  2. BASESCU – CEAUSESCU – BASESCU
    ( UNIRE PRIN ASPIRATII SI DESTIN )

    DOCUMENTUL CARE A PECETLUIT SOARTA LUI CEAUSESCU !
    Ceasescu discuta cu un grup de tovarasi despre un proiect dement . In conversatie apar referinte la bomba atomica, bacteriologica, rachete, arme cu laser etc. Filmat inopinat in satul natal Scornicesti , materialul ajunge in occident. Cineastul Robert Horvath intra peste cateva luni in ancheta securitatii si este acuzat de inalta tradare . O scrisoare a presedintelui american Carter ai salveaza in ultimul moment viata si il trimite peste ocean in SUA. Scriitorul Victor Nicolae preia in serialul ” ” DACĂ TRECI PRIN CASA MORŢII ” aceste evenimente de un dramatism deosebit si incepe publicarea lor in editia de miercuri 7 Aprilie 2010 al revistei NEW YORK MAGAZIN.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s