Vasile Marica propune SuSpendarea lui Traian Băsescu. Programul „Mită pentru naţiune”

Nicolae catre Traian

Duminică, liderul federaţiei sindicale Sedlex, Vasile Marica, a lansat public o temă interesantă: acum este momentul suspendării din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu. Argumentele lui Marica se bazează strict pe prevederile Constituţiei.
Vasile Marica a afirmat că prin modul în care a acţionat şi acţionează, Traian Băsescu nu-şi îndeplineşte atribuţiile prevăzute de Constituţie. Marica îl acuză pe şeful statului că nu a mediat între puterile statului în problemele legate de situaţia existentă şi îl acuză că provoacă, prin măsurile luate, scăderea nivelului de trai al populaţiei. “Acum este momentul pentru suspendarea preşedintelui României. În 2007, Parlamentul a propus suspendarea când românii nu au vrut-o. Acum sunt convins că toţi românii vor vota la referendum, suspendarea”, a spus Marica, la un talk show la Antena 3.

Jurământul preşedintelui se bate cap în cap cu măsurile luate

Dacă recitim textul jurământului pe care şeful statului îl rosteşte la învestirea în funcţie, atunci i se poate da dreptate liderul sindicatului Sedlex.

“Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!” Acesta este jurământul şefului statului, aşa cum este el definit de art. 82 din Constituţie. Se poate observa că, prin măsurile anunţate în urmă cu câteva zile, partea referitoare la “propăşirea spirituală şi materială a poporului român” nu mai este respectată.

La art. 80, alin 2 din Constituţie se spune că “Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate”. Interpretând stricto senso teza a doua a acestui aliniat, rezultă că Vasile Marica are dreptate, şeful statului încălcând Constituţia, prin faptul că nu şi-a exercitat funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.

Traian Băsescu a fost acuzat duminică şi de liderul BNS, Dumitru Costin, că nu şi-a îndeplinit funcţia de mediere, deoarece nu a chemat la dialogul cu sindicatele şi reprezentanţi ai guvernului şi că a luat măsurile anunţate anterior, fără să se consulte cu nimeni. Cel puţin până în prezent, din zona politicului nu s-a pronunţat nimeni în privinţa unei propuneri de suspendare din funcţie a lui Traian Băsescu.
––-
Februarie 1990. Liderii emanaţi Ion Iliescu şi Petre Roman hotărăsc să fie daţi populaţiei banii luaţi de la ea de Ceauşescu sub formă de „părţi sociale” la întreprinderile unde lucra fiecare şi „contribuţie la fondul pentru spaţii verzi”. În loc să folosească aceşti bani investind în beneficiul public, d-nii Iliescu şi Roman au făcut prima injecţie inflaţionistă României inaugurând programul Mită pentru naţiune, singurul program de guvernare care a funcţionat perfect în România vreme de 20 de ani. 3 luni mai târziu, dl. Iliescu era ales preşedinte cu un scor zdrobitor, iar dl. Roman era consfinţit premier.

Mai 2010. Preşedintele Traian Băsescu îşi donează salariul „în semn de solidaritate”. Îşi permite să facă asta: în 1989, când românii de rând erau chinuiţi de foame şi frig şi arestaţi dacă erau găsiţi cu un dolar în buzunar, dl. Băsescu, „băiat deştept„, trimisul Securităţii la Anvers, poseda cel puţin 60.000 de dolari. Datoria externă a României, plătită cu viaţa de „proşti”, se transformase într-o avere naţională de 3 miliarde de dolari. De atunci, averea României n-a făcut decât să scadă, ajungând acum o gaură de zece ori mai mare decât cea făcută de Ceauşescu, în vreme ce averile d-lui Băsescu şi „băieţilor deştepţi” vopsiţi în toate culorile au crescut ca drojdia. Prin urmare, dl. Băsescu poate să şpăguiască poporul cu salariul său. (Casa din str. Mihăileanu, pe care zicea că o dă înapoi, i s-a părut cam mult.) În ce scop? Acelaşi ca al predecesorului său Ion Iliescu: să voteze lumea PDL: „Dacă veţi scoate România din criză, veţi culege beneficiile în 2012. Dacă nu, vă veţi compromite politic pentru totdeauna.” Deci, asta e problema, că va pierde alegerile partidul lui marionetă, nu că un rateu cât se poate de previzibil al Guvernului Boc va duce la suferinţe teribile pentru cetăţenii români.

Programul Mită pentru naţiune a adus România în pragul incapacităţii de plată în primăvara lui 1999. Unde altundeva să ajungem când niciunul dintre guvernele României libere nu a întreprins nimic eficient în materie de restructurare reală, dureroasă, nepopulară? Falimentul de ţară de atunci a fost amânat prin prestaţia d-lui Mugur Isărescu şi apoi de deschiderea pieţei muncii din Europa pentru căpşunarii români. În 2004, dl. Adrian Năstase a pierdut alegerile deoarece a reuşit să comunice românilor sentimentul acut că e atât de hulpav încât nu le dă şi lor ceva din ce-a furat. Mita pentru naţiune a mers unsă sub Tăriceanu powered by PSD, iar când premierul liberal n-a vrut să dea fantasmagoricul 50% la salarii pentru profesori, a băgat mâna în buzunarul gol al statului dl. Băsescu pentru ca, citez, „să nu fie dezavantajat electoral PDL.”
Asta a fost istoria noastră politică în 20 de ani de libertate: politicienii au dat mită din banul public şi prea mulţi români au luat-o. Ce DNA să ancheteze mita asta?

Acum, s-a ajuns la fundul sacului. E criză. Mita pentru naţiune s-a redus la şperţ, căci asta e salariul donat de dl. Băsescu şi alţi „solidari” în raport cu averile lor personale. De banii ăştia, dl. preşedinte crede că poate să-şi etaleze şi tot cinismul şi dispreţul textil faţă de populime: Ceauşescu recomanda călduros o haină mai groasă românilor învineţiţi de frig prin case, dl. Băsescu identifică în pamperşii pentru copii elementul destabilizator al bugetului României. Aş zice să ia în consideraţie şi pamperşii pentru bătrânii pensionari paralizaţi la pat, că risipa e mare.

Se simte în aer acelaşi sentiment de nedreptate sălbatică şi batjocoritoare din ultimii ani ’80. Aud rostindu-se prin politică şi presă cuvântul Revoluţie. E singurul care mă mai poate face să râd. Acum nu mai există un program cu acest nume pentru ţările Europei de Est, iar Revoluţie de capul lor românii n-au făcut niciodată. Dl. Băsescu avertizează că dacă România ajunge în mare dificultate financiară ar putea fi nevoită să cedeze foarte mult din suveranitate. Subsemnatul cred că, dimpotrivă, asta e ultima speranţă.

P.S. Austeritate la Cotroceni: săptămâna trecută, dl. Băsescu îşi începea discursul rânjind cu şase steaguri tricolore în spate. Aseară rânjea doar cu patru.

Cristian Tudor POPESCU

24 comentarii la “Vasile Marica propune SuSpendarea lui Traian Băsescu. Programul „Mită pentru naţiune”

  1. ZOZO,
    cer scuze dar mi s-a intrerupt calculatorul, in sfarsit am reusit sa reglez.
    Da, cum sa nu asa este exact cum scrii, numai ca el basescu se trezeste prea tarziu, si dauneaza sanatatii….

  2. Este trist faptul ca foarte multi din votantii noului Mengele nu vor sa recunoasca gafa enorma pe care au facut-o,unii din orgoliu iar altii din prostie.Si mai trist este faptul ca dintre acestia se afla destui dintre prietenii sau rudele mele.Nu pot sa polemizez cu ei dar in mod cert viata de zi cu zi le va oferi ceea ce au ales.Regizorii romani de film au sansa de a crea ceva inedit-ARMAGHEDON 2010-

  3. SA-SI DE-A DEMISIA TOT GUVERNU IMPREUNA CU ACEST PRESEDINTE CARE SI-A IMBUIBAT BUZUNARELE SI A PARADUIT TARA.DEMISIA,DEMISIA,DEMISIA,DEMISIA
    IAR MADAM UDREA SA NU SPUNA CA IN SPATELE MANIFESTARILOR POLITICE ALE PENSIONARILOR SUNT PARTIDE.NU NE-A AJUNS CUTITU LA OS SI NE-AM SATURAT SA TOT FURE TOTI CARE VIN LA CONDUCERE.DICTATURA MILITARA CA E CELMAI BINE,SE VA FACE ORDINE SI DISCIPLINA(DAR NU CU OPREA CARE ESTE UN PUP……)

  4. Este o iluzie daca mai credem ca prin simpla inlocuire a actualului partid de guvernamant cu un altul din cele existente vom rezolva ceva. Vom inlocui doar gasca de baroni.
    Este tot iluzorie si speranta ca daca iesim in strada si ne strigam durerile vom obtine ceva. Am mai facut-o si ne-au lasat sa strigam pana am obosit si-am plecat inapoi la casele noastre, sau ne-au inscenat incendieri si devastari, ca sa ne poata acuza si inspaimanta cu inchisoarea.
    Avem insa posibilitatea ca noi, cei din majoritatea tacuta, noi care ne-am scarbit pana si sa ne mai prezentam la vot, sa procedam altfel pentru a matura de pe scena intreaga clasa politica actuala. Avem posibilitatea sa construim o forta politica noua care sa-si propuna readucerea decentei, corectitudinii si dreptatii in viata publica a tarii. http://metalshrine.wordpress.com/
    O forta politica noua, cu oameni hotarati, incoruptibili si indispusi la compromisuri terfelitoare. Cu oameni care nu si-au manjit numele si care sunt decisi sa schimbe radical starea de lucruri din Romania. Cu oameni care au coloana vertebrala si demnitate, cu oameni care vor sa fie mandri, nu rusinati ca sunt romani.
    Cine sunt acesti oameni? Sunteti chiar voi, cei care cititi aceste randuri.
    Va chemam ca impreuna sa constituim un comitet de organizare si sa cladim noua forta politica, pe baza unui program pe care sa-l elaboram laolalta. O forta politica si un program care sa-si propuna readucerea moralitatii si decentei in prim-planul vietii publice.

  5. İUBİTE OVİDİU,CA INTOTDEAUNA, ATZİ REUŞİT UN ARTİCOL DEOSEBİT DE BUN,
    UN SİNGUR ZİARİST DİN ROMANİA VA DEPAŞEŞTE ,Şİ DUMNEAVOASTRA SUNTEZİ LA NİVELUL SA ATİNGETZİ ACEEAŞİ PERFORMANTZA.VA FELİCİT PENTRU ARTİCOL Şİ VA DORESC SUCCES .

    DUMNEZEU SA APERE ROMANİA Şİ POPORUL .

  6. Pingback: Ce frumoasă era ultima iubită a lui Nicuşor. Dana Radu. « Nicolae Ceauşescu

  7. Marcu,
    Lsa-l la dreak pe asta. Unde a fost basescu timp de 6 ani ? unde a fost basescu cand era ministru ? stii de ce te intreb ca el zice ca problema e din 1990 cand se fura usor.

    Un presedinte si mai ales de popor trebuie sa auda vocea poporului si nu interese de partid, poporul zice , NU.
    Basescu trebuie sa demisioneze.

  8. Cat revine domnului Marica si colegilor sai,,mari lideri de sindicat,,din starea de fapt a populatiei de la ora actuala?,intrebati-va si apoi comentati!

  9. Intra cumva in atributiile unui lider sindical suspendarea unui presedinte de stat?Acest individ isi aroga neconstitutional drepturi de care nu dispune.Vasile Marica nu este decit o papusa vocala,mediatica folosita ori de cite ori se gaseste prilejul optim pentru a il ataca pe Traian Basescu.Ce venituri are Marica ca lider sindical?Poate noi gresim si el este bine intentionat,cu solda regulata.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s