Elena Ştefan, prima iubita a lui Băsescu ! S-au indragostit la cantina studenteasca


Libertatea a descoperit-o pe cea care ar fi putut deveni prima doamnă a Romaniei.

Doi tineri studenţi in Constanţa, ea in primul an la Biologie, el boboc la Marină. Destinul a făcut ca ei să se intersecteze la cantina studenţească şi să se indrăgostească. Se intampla in anul 1973. Apoi, drumurile lor s-au despărţit…
Nu am fi vorbit despre această poveste dacă unul dintre protagonişti n-ar purta un nume celebru: Băsescu. Traian Băsescu. Da, aţi citit bine, este vorba de preşedintele României. Iar tânăra studentă e prima lui iubită, Elena Ştefan, acum directoarea şcolii din Dragalina. Idila celor doi s-a consumat în 1973. Atunci, Băsescu avea 22 de ani şi abia intrase la Instit u t u l u i de Marină din C o n – stanţa. Tot în anul I, dar la Facultatea de Ştiinţe ale Naturii, era şi Elena Ştefan, o frumoasă şatenă de vârstă apropiată cu a lui Traian, din comuna Dragalina, judeţul Călăraşi.

S-au cunoscut la cantină

Cei doi s-au întâlnit la cantină, s-au plăcut şi… nu a durat mult până au devenit iubiţi, iar viitorul ofiţer de marină a-nceput să-i facă vizite la căminul unde locuia ea. “Ia uite! Aş fi putut să fiu prima doamnă azi! A fost primul meu iubit”, i-ar fi spus Elena, devenită între timp Vlăsceanu, unei prietene, arătându-i o fotografie din tinereţe, în care apăreau doi adolescenţi îndrăgostiţi. Nu a durat mult până vorba s-a răspândit, povestea ajungând la urechile noastre sub forma prezentată mai sus. Totuşi, nimeni, în afară de cei doi şi, probabil, persoanele foarte apropiate lor, nu cunoaşte motivele despărţirii dintre Elena şi tânărul Traian, posibila lor poveste de iubire reprezentând în acest moment o mare enigmă. La doi ani după idila cu Elena, Băsescu se însura cu o altă tânără, Maria, cea care avea să-i dăruiască două fete şi să devină prima doamnă a României.