Wikileaks – Portret de preşedinte Traian Băsescu – VIDEO

Din cablogramele Wikileaks publicate până în acest moment reiese destul de clar că din 2004, de când a devenit preşedinte al României şi până azi, imaginea lui Traian Băsescu în ochii americanilor s-a schimbat dramatic. vă prezint etapele acestei metamorfoze, aşa cum se apar ele în cablogramele Wikileaks.

Ascensiunea: În 2004-2005, Traian Băsescu era „sincer şi de încredere”

În 2004 şi în 2005, Traian Băsescu era perceput de către oficialii Ambasadei SUA la Bucureşti ca fiind „sincer şi de încredere”, după cum apare în cablograme din 2004 şi din 2005. Aşa era văzut Băsescu, atât înainte de a deveni preşedinte al României, cât şi după.

În 2006, americanii erau preocupaţi de starea de sănătate a lui Băsescu

Diplomaţii americani consemnează în mai 2006, într-o cablogramă trimisă către Washington, faptul că Traian Băsescu a fost la un pas de a rămâne paralizat. „Consilierul prezidenţial Claudiu Săftoiu i-a spus ofiţerului politic al ambasadei că Băsescu simţea amorţeli în partea de jos a corpului, iar doctorii au fost îngrijoraţi de o posibilă paralizie dacă nu va fi operat imediat. Săftoiu a adăugat că Băsescu «a strâns din dinţi» şi s-a comportat ca şi când nu ar fi avut nici un disconfort, dar membrii staff-ului îi vedeau clar durerea”, se mai arată în documentul Ambasadei SUA la Bucureşti.

În 2007, Băsescu avea probleme cu popularitatea şi cu băutura şi petrecea ore în şir cu Elena Udrea

Directorul de comunicare de la Cotroceni, Adriana Saftoiu, a fost mustrată recent de preşedinte pentru că le-a spus jurnaliştilor că Elena Udrea, fosta şefă a cabinetului Băsescu şi consilierul politic al acestuia, petrece ore în şir cu Băsescu, în spatele uşilor închise”, se arată în telegramele Ambasadei SUA în care sunt consemnate spusele ziaristului Bogdan Chirieac.

„Chirieac susţine că popularitatea lui Băsescu este deja în scădere. Chirieac a luat în derâdere declaraţia preşedintelui că ar avea susţinerea românilor de rând, declaraţie făcută în urmă cu câteva săptămâni în faţa unui auditoriu compus din şefii misiunilor diplomatice ale ţărilor membre UE: «Poţi să îţi imaginezi că Băsescu s-a lăudat europenilor că poza lui este în fiecare casă de la ţară, aşa cum spunea şi Ceauşescu!». Bogdan Chirieac a susţinut că problemele cu băutura ale lui Băsescu s-au înrăutăţit, iar consilierii se atacă reciproc”, stă scris în cablograme ambasadei SUA către Departamentul de Stat, după o discuţie a oficialilor americani, în 2007, cu jurnalistul Bogdan Chirieac.

În ziua suspendării, Băsescu, în lacrimi, a cerut ajutor americanilor

„Băsescu s-a dus plângând la Ambasada SUA, în ziua în care Parlamentul l-a suspendat din funcţie”, a declarat pentru „Q Magazine” Silviu Crăescu, reprezentantul special al ambasadorilor SUA la Bucureşti chiar în perioada mandatului Taubman. (Băsescu a venit aici plângând şi mirosind a băutură)

„În seara destituirii preşedintelui din funcţie de către Parlament, am văzut un preşedinte într-o stare de agitaţie caracteristică unui om aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, mirosind a băutură, care a dat peste cap dispozitivul de securitate propriu al reşedinţei ambasadorului SUA, deoarece nu avea permis de acces aprobat şi nicio funcţie oficială. A fost derută! A venit atunci, în jur de ora 18.30, fără escorta SPP, însoţit doar de o maşină blindată de la SPP cu şofer, ăi a cerut să-l vada pe şeful meu. Am văzut un preăedinte suspendat foarte slab, moale, aflat într-o stare de intensă emoţie şi frică, plângănd şi fumând în acelaşi timp, încercând să se împrietenească cu mine şi aşteptând afară, lângă garaj, până când a fost primit de ambasador în casă. Atunci a cerut ajutorul SUA şi a promis multe!!!! ”

După episodul suspendării, Nicholas Taubman şi-a luat mâna de pe Traian Băsescu.

Asta declară pentru „Q Magazine” Silviu Crăescu, reprezentantul special al ambasadorilor SUA la Bucureşti chiar în perioada mandatului Taubman.

„Ambasadorul SUA, ES dl Nicholas Frank Taubman, a fost omul care l-a urât pe Traian Băsescu cel mai mult, dar, în acelaşi timp, l-a şi ajutat să rămână ceea ce este. În discuţiile deschise private avute cu domnul ambasador acesta mi-a relatat mai multe episoade în care domnul Traian Băsescu l-a tras în piept. Mi-a spus verbal, citez: «În acest om să nu ai încredere niciodată». Altă dată mi-a spus, citez, că Traian Băsescu «este cel mai bogat preşedinte pe care l-a avut România». După revenirea acestuia în funcţia de şef al statului român, domnia sa mi-a spus că, din acel moment, nu mai este niciodată disponibil pentru preşedintele meu, motivându-mi şi de ce.”

În 2009, Băsescu – preşedintele cu două foste iubite ministru

Într-o altă telegramă Wikileaks, Elena Udrea („a saucy person„, aşa cum e descrisă în cablogramă) şi fostul ministru Monica Iacob Ridzi sunt menţionate că „au reputaţia de a fi fostele iubite ale preşedintelui Traian Băsescu”.

2009 – Traian Băsescu ameninţă PSD-ul cu dosare penale

„Geoană şi alţi PSD-işti s-au plâns că dosarul Năstase este politic. Băsescu ar fi replicat tăios: «Nu mă faceţi să dau drumul la aceste dosare în public – fiecare dintre plângerile penale împotriva lui Năstase sunt de la oameni din partidul vostru, nu al meu»”, se arată într-o telegramă a misiunii diplomatice a SUA în România din 2009, clasificată drept „Confidenţial”. Subiectul telegramei: „O furtună perfectă: corupţia, statul de drept şi reforma justiţiei se află în prim-plan în România”, potrivit Wikileaks.

Ultima etapă a căderii: La sfârşitul lui 2009, numele lui Băsescu abia dacă mai apare menţionat în cablogramele Ambasadei SUA, iar atunci într-un context nesemnificativ

Anca Ilinoiu, consilierul prezidenţial pe afacerile externe, a transmis «o cerere personală din partea preşedintelui către preşedintele Obama» ca Statele Unite să fie de acord să aprovizioneze România cu un milion de doze de vaccin H1N1″, se arată într-o telegramă neclasificată, dar marcată ca sensibilă, trimisă de Ambasada SUA la Washington în noiembrie 2009. Subiectul telegramei: „Cerere pentru asistenţă cu vaccin H1N1”.

VEZI AICI

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s