Galerie

De ce religia catolică a cumanilor nu i-a influenţat pe români. Golul de 1000 de ani.

Un neîntrecut povestitor, profesorul Neagu Djuvara nu poate să-şi reprime pornirea de a oferi cititorilor şi ascultătorilor săi o privire de ansamblu asupra controverselor istorice care i se înfăţişează. În rândurile de mai jos vă propunem o incursiune în trecutul îndepărtat pentru a desluşi cum de o populaţie războinică – foarte numeroasă prin părţile noastre – a îmbrăţişat deodată creştinismul. Asta, deşi timp de câteva decenii i-a ucis, cu mare cruzime, pe trimişii Papei. Dialogul cu profesorul Djuvara ne aduce fulgerător şi în actualitate, dar nu fără legătură cu tema centrală.

George Rădulescu: Cum au devenit cumanii creştini, domnule profesor?
Neagu Djuvara: Ceea ce se ştie din documentele rămase este că ei nu erau creştini la sfârşitul veacului al XII-lea. Regatul ungar, de care depindea Transilvania, era extrem de îngrijorat de existenţa acestor barbari, mai ales că ei treceau des peste Carpaţi şi făceau ravagii. În plus, nu uitaţi că Regatul ungar nu era numai vasal Papei, ci era numit regat apostolic cu rol misionar direct. Papa se interesa foarte mult de ceea ce se întâmpla acolo. Au fost cazuri în care Regele era excomunicat. Regii unguri se comportau ca nişte purtători de cuvânt, ca nişte îndatoraţi faţă de suzeranul lor în vederea răspândirii creştinismului, trimiţând timp de zeci de ani, peste Carpaţi, grupuri de dominicani sau de alţi călugări propagandişti catolici care, în general, erau căsăpiţi.

În ce context s-a produs trecerea bruscă la creştinism a cumanilor?
În momentul în care a avut loc prima încercare a fiilor şi a nepoţilor lui Ginghis Han de a înainta spre Apus – era un fel de tatonare a terenului. Să ştiţi că e un fenomen extraordinar… Gândiţi-vă cum un asemenea imperiu a ajuns la o astfel de organizare, aproape perfectă, în foarte puţine decenii. Trebuie să o spunem direct: Ginghis Han a fost genial! Până a ajunge stăpân peste mai multe mici triburi de mongoli, Ginghis Han era un reprezentant minor, şef peste câteva mii de oameni. S-a făcut un film pe care l-am văzut acum câţiva ani, de către un cineast rus de generaţie nouă, în care îi spuneau după numele lui mongol şi în care îi prezentau întreaga viaţă.

În 1241, marea invazie mongolă a măturat toate puterile militare ale vremii. Nici chiar temuţii cavaleri teutoni nu le-au putut sta în faţă
Aşa cum a fost Muammar al-Gaddafi în Libia, reprezentantul unui trib minor…
Da, la origine. În paranteză fie spus, am auzit ca zvon, pe când eram în Africa – Nigerul avea graniţă cu Libia şi era în dispută cu această ţară pentru nişte linii de frontieră –, cum că Gaddafi ar fi copilul din flori al unui ofiţer italian. Nu m-ar mira deloc… Figura lui, când era tânăr, nu era tipic arabă sau berberă. Şi Olanda a avut experienţe istorice cu astfel de metişi. Ăştia, metişii, sunt ăi mai îndrăciţi. Uitaţi-vă ce sentiment de apropiere avea Gaddafi faţă de Italia…

Revenind la Ginghis Han, mongoli, cumani şi creştinarea acestora din urmă…
În momentul în care urmaşii lui Ginghis Han hotărăsc să înainteze spre Vest, Imperiul mongol cucerise deja nordul Chinei şi ajunsese în Persia, dar nu se gândise să treacă peste Siberia, să ajungă dincolo de Urali. Când hotărăsc această tentativă, fac mai întâi un fel de campanie de tatonare. Aceasta se termină în 1223, pe un fluviu care dă în Marea Neagră, pe direcţia Crimeei, şi care se cheamă Kalka. Bătălia de la Kalka e un moment istoric pentru că, întâia oară, cumanii – cărora ruşii le spuneau „oamenii stepei“ – erau uniţi. Un orientalist britanic, care l-a influenţat şi pe Nicolae Iorga, a arătat acest lucru în cartea Imperiul cumanilor, subliniind că atunci când era un pericol extern cumanii îşi alegeau un rege. Erau destul de organizaţi, dar şi foarte agresivi. Vecinul lor de la nord era Marele Cnezat al Kievului cu care se aflau în permanentă bătălie. Cu toate acestea, închipuiţi-vă că era vorba şi de înrudiri între cele două tabere. Kuten, regele pe care îl aveau „cumanii albi“ în acel moment, al bătăliei de la Kalka, era socrul Marelui Cneaz al Galiţiei. Cumanii din nord îşi spuneau „albi“, iar cei din părţile noastre, din Moldova şi din Muntenia, erau „cumanii negri“. Aici nu e vorba despre vreo chestiune de calitate, ci despre cumanii principali („albi“) şi cei periferici („negri“). Trebuie să spunem, ca o paranteză, şi că femeile cumane erau de o mare frumuseţe.

Prin urmare, „cumanii albi“ şi „cumanii negri“, văzând pericolul comun, se aliază.
Da. Ei, alături de cele patru, cinci cnezate ruseşti de la nordul lor, luptă împotriva acestui val mongol şi sunt învinşi la Kalka. Acolo mor vreo nouă cnezi ruşi, dar regele cuman Kuten scapă.

Credeţi că separaţia între Bisericile creştine, de Răsărit şi de Apus, produsă la 1054, era deja înţeleasă de popoare, la acea vreme, în anul 1223?
Eu cred că da, dar să nu uităm un lucru la noi chestiunea era confuză. Noi nu aveam absolut niciun document înainte de naşterea voievodatului Ţării Româneşti. E clar însă că ţineam de Constantinopol. Dar să ne uităm la fraţii Asăneşti, care au făcut cel de-al doilea Ţarat Bulgar. Apropo – Asan e nume cuman. E foarte posibil ca fraţii Asăneşti, vorbitori de limbă română, să fi fost înrudiţi cu populaţia cumană. Cumanii pătrunseseră şi dincolo de Dunăre, dovadă că a mai rămas numele Kumanovo în Bulgaria. Asăneştii îi înving pe bizantini mai întâi cu ajutorul cumanilor. Revenind, regele cuman Kuten fuge din faţa primului val mongol, dar în acel moment valul s-a oprit. Asta este dovada că mongolii s-au gândit să vadă doar ce fel de rezistenţă vor întâmpina. Când vine valul cel mare al mongolilor, în anul 1241, acesta era împărţit în patru coloane, fiecare de câte 40-50.000 de oameni. Cele patru coloane au distrus, rând pe rând, cnezatele ruseşti, Polonia şi cunoşteau atât de bine situaţia regatelor din Europa încât aveau ordinul ca, la o dată precisă, să se reunească împotriva regelui Ungariei, Bela al IV-lea, recunoscut drept cel mai puternic rege din Europa Centrală. Ei bine, coloana din sud a mongolilor a trecut şi pe la Episcopatul cuman Milcovensis.

Invazia mongola din 1241 aproape a distrus ordinul cavalerilor teutoni şi rezistenţa statelor apuse. Totuşi atacurile din 1241 nu s-a repetat. Conducătorii mongoli s-au retras din cauza morţii hanului şi a luptelor interne ce au urmat între urmaşii acestuia

Dar cum s-a ajuns la Episco­patul Milcovensis?
Bun, după bătălia de la Kalka şi dezastrul cumanilor „negri“ şi „albi“, aliaţi cu ruşii, ei dau de veste înfrângerea regelui Ungariei, în 48 de ore. Cumanii, care de generaţii se opuneau creştinării, au trimis vorbă regelui maghiar, Andrei al II-lea, că vor să se creştineze. Acesta a găsit că-i atât de important momentul încât a trimis pe fiul său, viitorul rege Bela, şi pe arhiepiscopul Ungariei să-i creştineze, undeva pe Milcov, pe toţi cei 40.000 de ostaşi cumani, cu femeile şi copiii lor. Aşadar, i-au creştinat în rit apusean.

Vă întrebam dacă exista oare această distincţie la nivelul oamenilor simpli.
Exista…

Atunci de ce pelerinii occidentali care veneau la Ierusalim se împărtăşeau încă din potirul călugărilor greci de acolo, ştiut fiind că ortodocşii şi catolicii n-au comuniune euharistică?
În orice caz, din punct de vedere teologic, ortodocşii şi catolicii n-au fost şi nu sunt eretici unii faţă de alţii, ci schismatici. Asta înseamnă despărţire…

…şi în oficierea tainelor.
Acest lucru trebuie să fi existat şi la noi, chiar şi în bisericile cele mai vechi. De pildă, este o bisericuţă mică, la nord de Câmpulung, unde erau două altare. Eu cred că unul era pentru ritul Apusean şi unul pentru ritul Răsăritean. Nu era nicio duşmănie între cei care ţineau riturile respective. Duşmănia asta îngrozitoare a apărut după cucerirea Constantinopolului, la 1204.

Asediul Constantinopolelui produs în timpul celei de-a patra cruciade (1204)

Totuşi, a fost şi Sinodul de la Ferrara, început la 1437…
Da, o încercare de reconciliere a penultimului împărat bizantin. Aceasta s-a început din motive politice, din cauza pericolului turcesc. Ghinionul a fost că patriarhul care semnase documentul de reconciliere, alături de împăratul Ioan al VIII-lea Paleologul, a murit pe drum. Cel care a devenit patriarh în locul său era un duşman al reconcilierii. Atunci s-a răspândit expresia „Mai bine turbanul turcesc decât gheara Papei“. Dar să ştiţi un lucru: patriarhul de Constantinopol a dus-o mai bine sub turci, în sensul că, Mehmet al II-lea, după ce a luat oraşul, l-a chemat şi i-a încredinţat toţi creştinii împărăţiei. Deci, din momentul ocupaţiei turceşti, patriarhul a avut mai multă forţă politică decât înainte, când era egalul împăratului. Înainte, dacă era o dispută între patriarh şi împărat, acesta din urmă avea câştig de cauză pe motiv că el a fost uns de Dumnezeu.

Aşadar, creştinarea cumanilor s-a făcut în rit apusean.
Creştinarea cumanilor s-a produs după 1223, undeva pe Milcov. Imediat s-a construit o catedrală, dar episcopia n-a ţinut decât puţin peste un deceniu. În anul 1239, cumanii, văzând că vine valul mongol, s-au speriat şi au cerut voie regelui Ungariei să intre în regatul său. Au trecut Carpaţii în masă. Ceea ce s-a întâmplat ulterior a dovedit că n-au plecat chiar toţi, vezi cazul Basarab I. Cei care se căpătuiseră, strămoşii viitorilor boieri sau cnezi – „majores terrae“ – n-au plecat.

Cronologie

271 Retragerea Aureliană. Teritoriul Daciei este părăsit de administraţia romană, însă creştinismul începuse deja să se răspândească, chiar dacă era o religie persecutată

286 Prima împărţire a Imperiului Roman între Diocleţian şi Galeriu

313 Edictul de la Milan, dat de împăratul Constantin, prin care religia creştină este permisă în imperiu
325, 381 Primele două Sinoade Ecumenice ale Bisericii în care se compune Crezul

364 A doua împărţire între Valentinian (Apusul) şi Valens (Orientul)

379-395 Teodosie cel Mare este ultimul împărat al întregului Imperiu

395 Ultima împărţire a Imperiului între Honorius şi Arcadius

447, 589 Sinoadele de la Toledo, unde apare adaosul „Filioque“ în simbolul de credinţă-Crezul
451 Sinodul IV Ecumenic (Calcedon) lărgeşte jurisdicţia Constantinopolului asupra Pontului şi a Traciei
476 Imperiul Roman de Apus dispare

472-519 Schisma acachiană (prima ruptură a celor două Biserici)

527-565 Împăratul Justinian recucereşte o parte din vechiul Imperiu de Apus. Imperiul Bizantin e la apogeu

602 Marea invazie avaro-slavă; structura populaţiei din Balcani se modifică radical

610 Sunt chemaţi sârbii de împăratul Heraclie la graniţa de vest a Imperiului

672 Bulgarii hanului Asparuh trec Dunărea şi supun triburile slave

692 Sinodul Trulan II stabileşte egalitate onorifică şi în drepturi între patriarhiile Roma şi Constantinopol

731-732 Împăratul Leon III Isaurul trece Iliricum Oriental, Italia de Sud, Creta şi Sicilia sub jurisdicţia Constantinopolului, spre marea nemulţumire a Romei

800 Papa Leon al III-lea încoronează un rege franc, pe Carol cel Mare, ca „împărat“ al Imperiului Roman de Apus, ceea ce era o jignire adusă împăratului din Constantinopol

860 Ruşii din Kiev atacă Constantinopolul

861-863 Disputa dintre Patriarhul ecumenic Fotie şi Papa Nicolae I în privinţa dorinţei de supremaţie a Papei peste toată Biserica (primatul papal). Papa excomunică pe Patriarhul Fotie şi clerul ortodox

863-886 Acţiunea de misionarism ortodox întreprinsă de Kiril şi Metodie în spaţiul slav (sârbi, bulgari şi slavi vestici). Cei doi compun alfabetul glagoritic şi pe cel chiril, precum şi Liturghia în slavă

864 Creştinarea bulgarilor sub hanul Boris, devenit Mihail I

866 Conflictul Roma-Bizanţ pentru creştinarea bulgarilor (deşi creştinaţi oficial de Constantinopol, Papa Nicolae I le trimite şi el misionari). Acţiunea Papei este condamnată de Patriarhul Fotie, care îl excomunică pe Nicolae I

893 Se reiau legăturile dintre cele două scaune patriarhale

896 Ungurii ajung în Câmpia Panoniei şi a Tisei

927-969 În timpul ţarului Petru I, împăratul bizantin recunoaşte un patriarh bulgar, dar acesta nu este validat de Biserica Constantinopolului

953 Gyula, al doilea demnitar al hanului maghiar, e creştinat la Constantinopol. El se întoarce în regiunea pe care o controlează, Alba Iulia, cu un episcop ortodox – Ierotei. Fiica lui Gyula, Şarolta, se căsătoreşte cu Gheza şi din căsătoria lor se naşte Vajk (Ştefan cel Sfânt al Ungariei)

988 Cneazul Vladimir al Kievului, căsătorit cu sora împăratului bizantin Vasile al II-lea, îi creştinează pe ruşi

997-1038 Ştefan cel Sfânt al Ungariei introduce ritul latin

1025 Ţaratul bulgar dispare, cucerit de împăratul bizantin Vasile al II-lea

1054 Schisma cea Mare: Patriarh ecumenic era Mihail Cerularie, iar Papă, Leon IX. Anatema a fost dată de Cardinalul Humbert de Silva Candida asupra Patriarhului ecumenic, asupra clericilor şi credincioşilor ortodocşi. Câteva zile mai târziu, Cerularie a rostit o anatemă similară împotriva Bisericii Romane. Abia în 1965, printr-o declaraţie comună, Papa Paul al VI-lea şi Patriarhul Atenagora I au ridicat blestemele rostite în urmă cu 900 de ani

1071 Bătălia de la Manzikert, în care armata bizantină e înfrântă zdrobitor de turcii selgiucizi. Aceştia pătrund în Asia Mică

1096 Încep cruciadele. Căderea locurilor sfinte sub controlul necreştinilor a tulburat lumea creştină, iar la iniţiativa împăraţilor bizantini, sprijiniţi de papa, cavalerii occidentali au început o serie de războaie sfinte numite cruciade. Doar prima cruciadă şi-a atins ţinta fiind recucerit pentru o vreme Ierusalimul

1186 Răscoala fraţilor Petru şi Asan în Balcani împotriva Imperiului Bizantin. Apare cel de-al doilea Ţarat Bulgar

1191 Regele maghiar începe colonizarea saşilor în Transilvania

1187 Ierusalimul cade şi în mâinile sultanului Saladin. Va urma cruciada a III-a

1197-1207 Ioniţă Caloian, ajungând la conducerea Ţaratului Bulgar şi dorind titlul de împărat şi un patriarh pentru vlaho-bulgari, încheie o unire cu Roma în 1204, revocată ulterior

1204 Cruciada a IV-a e deturnată către Constantinopol. Apare Imperiul Latin (1204-1261), împăratul bizantin şi patriarhul se retrag la Niceea
1234 Scrisoarea Papei Grigore IX către regele maghiar Bela al IV-lea despre existenţa în episcopia cumanilor a unor clerici greci care îl încurcă pe episcopul catolic

1235 Este recunoscută Patriarhia bulgară de la Târnovo de către patriarhul ecumenic; această patriarhie dispare în 1393, când e cucerită de turci
1241 Marea invazie tătărască

1247 Diploma Cavalerilor Ioaniţi, în care sunt menţionate formaţiunile prestatale dintre Carpaţi şi Dunăre

1330 Bătălia de la Posada. Basarab I îl învinge pe regele maghiar Carol Robert de Anjou câştigând independenţa ţării sale

1347 Dragoş e trimis să înfiinţeze o marcă de apărare la est de Carpaţi. Aici e nucleul viitoarei Moldove

1359 Urmaşul lui Basarab, Nicolae Alexandru, mută mitropolia de la Vicina la Curtea de Argeş, iar Iachint devine primul mitropolit al Ţării Româneşti

1359 Bogdan I fuge din Maramureş în Moldova, unde pune bazele statului medieval moldovean

1401 După îndelungi tratative care au început cu Petru I Muşat, Patriarhia de la Constantinopol recunoaşte Mitropolia Moldovei în timpul lui Alexandru cel Bun.
––––––––
––––––
––

Unul din aspectele identitare ale naţionalismului românesc actual, ortodoxia îşi are rădăcini înainte ca măcar acest sentiment de aparteneţă la o naţiune să apară. Cum s-a născut şi mai ales cum şi de ce s-a păstrat ortodoxismul în spaţiul carpato-danubiano-pontic, spaţiul de altfel aflat în calea majorităţii popoarelor migratoare – ce au îmbrăţişat diverse forme de creştinism – este un mister. La toate aceste întrebări vor încerca să ofere un răspuns profesorul Daniel Barbu şi jurnalistul Ion Cristoiu într-o dezbatere moderată de Ion M. Ioniţă şi transmisă în direct, miercuri, de la ora 13.00 pe adevarul.ro, prilejuită de lansarea numărului din luna aprilie al revistei „Historia”.

De ce au ales Basarab I şi Nicolae Alexandru, urmaşi ai fosştilor lideri cumani botezaţi catolic, calea ortodoxiei pentru Ţara Românească? Sau de ce a fugit la est de Carpaţi, în nucleul viitorului stat moldovean,ortodoxul voievod Bogdan I,cneaz din Maramureş, din demnităţile rezervate lui de regele maghiar după ce s-ar fi botezat catolic? Sunt tot atâtea întrebări care se rezumă, în fond, la una singură: De ce suntem ortodocşi?

Răspunsul nu este deloc simplu şi clar, ci se înscrie sub semnul paradoxului, alături de originea latină a poporului român, peste care, timp de o mie de ani, au trecut valuri de migratori ce aveau potenţialul creării unui stat medieval pe alte coordonate şi care ar fi putut să fie în etnogeneza poporului român ce au fost francii pentru francezi, bulgarii pentru slavii sudici sau ungurii în Panonia. Aceştia ar fi putut să dea numele, limba şi chiar religia noului stat. Niciuna dintre acestea nu s-a petrecut.
Există o expresie des folosită în ultimii ani, potrivit căreia poporul român s-a născut creştin, ba chiar mai mult, ortodox. Este o enormitate a afirma că ne-am născut ortodocşi. Ne-am născut creştini în măsura în care în secolele VIII-IX, atunci când etnogeneza se încheia, creştinarea protoromânilor de asemenea se terminase. Populaţia romanică era o populaţie creştină în sens latin, iar aici stau mărturie argumentele lingvistice precum: Basilica, Dominus Dei etc. Latinitatea creştinismului nostru este o latinitate provincială, daco-moesică, însă în niciun caz nu se poate vorbi de Ortodoxie. Din punct de vedere metodologic, vorbim de catolicism şi ortodoxism abia după momentul Schismei lui Cerularius din 1054.

Există o problemă a deciziei liderilor cu privire la o religie sau alta. În această privinţă rolul elitelor este determinant. De pildă, cneazul Glad, care nu este un român, la Cenad, a ales să fie botezat de bizantini la Vidin. El a optat pentru acea formulă împotriva ungurilor care aleseseră formula apuseană. Liderii sunt cei care hotărăsc, nu poporul. Se cuvine să renunţăm la această formulă romantică, după cum se cuvine să renunţăm şi la cea a păstrării unei „conştiinţe naţionale“ potrivit căreia păstorul doinind ştia că este roman. Acest lucru vine pe cale iezuită, din lumea contrareformei, în şcolile iezuite din Polonia, unde elevii sunt Grigore Ureche şi Miron Costin. Ei şi-au însuşit ideea „Roma triumfas“, idee iezuită a contrareformei, şi au concluzionat că de la Râm ne tragem.

Totuşi, este un lucru ce trebuie luat cu precauţie. În primul rând, aderarea noastră la Ortodoxie este un fenomen de lungă durată, datorat modificărilor din ansamblul Europei Central-Orientale şi de Sud-Est şi a convertirilor ce au loc în perioada formării poporului român. Ceea ce se poate spune este că noi suntem singurul popor, prin latinitatea noastră, de vechi creştinism. În studiul Monumentum princeps şi geneza statelor în Europa Răsăriteană am radiografiat comparativ convertirile la creştinism din acest spaţiu.

Convertirile vecinilor.

Întâi, cazul bulgar, din anii ’60 ai secolului al IX-lea, cu creştinarea hanului Boris devenit Mihail, creştinare făcută la Prisca; avem prima decizie a unor lideri de a merge într-o anumită direcţie. Liderul este pus în faţa unei opţiuni: pe de-o parte era Biserica Romei, care, prin Papa Nicolae I, cerea bulgarilor să intre sub jurisdicţia sa – încă nu era catolică pentru că suntem de-abia în secolul IX – şi pe de altă parte, Biserica din Constantinopol. Bulgarii au ales Patriarhia Ecumenică, aşa cum au ales-o mai târziu sârbii, românii şi aşa cum erau s-o aleagă şi ungurii. Motivul acestei alegeri a fost un fapt fundamental care, ecleziologic, desparte Roma de Constantinopol: prima, fiind o monarhie democratică, nu admite autocefalii (autonomii bisericeşti). Acest lucru a fost afirmat prin faimosul „Dictatus Papae“, din secolul al XI-lea, al lui Grigore al VII-lea Hildebrand. Bizanţul, în schimb, mai flexibil, lasă această posibilitate. Această autonomie este ceea ce au ales primii din acest spaţiu: bulgarii. Au urmat ruşii lui Vladimir la sfârşitul secolului al X-lea, în urma unor relaţii speciale pe care marii cneji le-au avut cu Constantinopolul. Apoi Serbia, însă într-un timp care este foarte neclar.

Coroana regelui maghiar Ştefan cel Sfânt

Coroana regelui maghiar Ştefan cel Sfânt

Un caz particular este cel al ungurilor. În general se vorbeşte doar de anul 1000 şi de Ştefan cel Sfânt care a ales Biserica Romei. Situaţia este mai complicată. Se cunoaşte azi că a fost un grup disident de hoarda lui Arpad, care a plecat din Panonia în căutare de noi teritorii şi, ca toţi migratorii crescători de vite, în căutare de sare. Această plecare s-a făcut pe valea Mureşului. A mers din zona actuală a Aradului până în zona Alba Iulia. Aici, acest grup condus de Gyula s-a stabilit în vechiul Apulum, iar acesta a plecat la Constantinopol, unde s-a creştinat în jurul anului 950. Apoi s-a întors înapoi în ţinuturile sale împreună cu Ierotei, Episcopus Turkias (episcop al Turciei). De ce al Turciei? Pentru că numele de turci era dat de cronicarii bizantini tuturor celor care veneau din Răsărit, inclusiv ungurilor. Acest Ierotei a fost recent canonizat de Patriarhia ecumenică pentru opera sa misionară.

De asemenea, a existat la Alba Iulia în secolul al X-lea un baptisteriu, urmele sale se păstrează sub actuala catedrală catolică a „Sfântului Mihail“. Acesta, zidit după o tehnică bizantină, este locul în care aproape sigur ungurii lui Gyula s-au creştinat. Creştinarea sub semnul Bizanţului a durat câteva decenii la nivelul elitelor. Fiica acestui Gyula, Şarolta, era creştină cu siguranţă. Ea s-a căsătorit cu un conducător maghiar, Gheza, şi au avut un fiu: Vajk. El este cel care, căsătorindu-se cu fiica ducelui de Bavaria, cu Ghizela, care aparţinea credinţei apusene, a ales Biserica Romei. Astfel, Vajk a devenit Ştefan cel Sfânt, marele creştinător al Ungariei. Totuşi originea sa este într-un mediu apropiat Constantinopolului. Interesant este că după momentul Ştefan cel Sfânt au fost cel puţin câteva domnii – amintesc pe cea a lui Gheza, amintesc pe cea a lui Andrei I – care a fost marcată de relaţii cu Bizanţul. Coroana regală a Ungariei reprezintă o diademă trimisă din Bizanţ.

De asemenea, un mare bizantinolog ungur a demonstrat că în Ungaria de Sud, multă vreme, până în secolele XIII-XIV, unii sfinţi erau celebraţi după calendarul Bisericii de acum ortodoxe. Abia stingerea Arpadienilor (1301) şi venirea Angevinilor a făcut ca orientarea occidentală, catolică, să fie absolută, ducând chiar la deznaţionalizările de români şi catolicizările de ortodocşi. Chiar dacă ne place să spunem că Matei Corvin a fost de origine română, el a fost un bun ungur şi un bun catolic. De asemenea, familiile nobiliare româneşti s-au maghiarizat, catolicizându-se – spre exemplu Drăgoşteşti au devenit Dragffy, iar Cândeştii au devenit Kendefi. Cnejii care au rămas ortodocşi au devenit ţărani, din vechea origine nobiliară au păstrat doar denumirea de chinez/chineji.

Creştinismul între oportunism politic şi persuasiune feminină.

Mai există un aspect interesant în privinţa convertirilor. Studiile antropologilor americani de acum 15-20 de ani au arătat un lucru: conversiunile la creştinism, de pretutindeni şi dintotdeauna, se fac întotdeauna cu un rol fundamental al femeii. Femeia e bună conducătoare de creştinism. Patimile, drama lui Iisus le impresionează mai puternic. În favoarea acestei teorii stau cazul Şaroltei – în cazul creştinării ungurilor, al faimoasei Olga, care s-a creştinat în secolul X la Constantinopol, în cazul ruşilor, după cum probabil şi ţarinele şi unele principese din spaţiul sârbesc au influenţat în cazul bulgarilor.

La toate acestea se poate adăuga un lucru, numit de profesorul Dimitrie Obolenski „the political opportunism“ al secolelor XIII-XIV – oportunismul politic al unor lideri. Faptul că în momentul încercării de unire a Bisericilor în faţa pericolului otoman o serie întreagă de conducători bizantini sau balcanici privesc spre catolicism nu trebuie înţeles ca pe un act făcut din vreo convingere teologică. Dimpotrivă, putem afirma că unii dintre bizantinii cunoscuţi ca puternici ortodocşi, precum împăratul Ioan al VI-lea Cantacuzino, au fost pentru unirea Bisericilor. Pentru el şi pentru mulţi alţii era doar o unire politică, o salvare de primejdia răsăriteană. Ideea unor bizantini care erau pentru unire, cum a fost Patriarhul Ioan Bekos (sec. XIII), era aceea că Sfinţii Părinţi din secolele IV şi V, de la Ambrozie din Milan la Augustin din Hippona, la Grigore din Nisa sau la Vasile cel Mare, aveau opinii oarecum comune, nu identice, deosebirile nefiind majore.

Acelaşi împărat Ioan al VI-lea Cantacuzino era convins că la orice dispută teologică între Apus şi Răsărit bizantinii vor câştiga şi că, de fapt, era o problemă politică orientarea spre Apus. Vedem că liderul bulgar Ioniţă Caloianu, rege din dinastia Asăneştilor, alege, la un moment dat, să fie catolic. Pentru puţină vreme. Era o opţiune politică apropierea de papalitate. Ştefan II Nemania, primul rege sârb, primeşte coroana de la Roma, după aceea se leapădă, luându-şi o soţie bizantină, o Comnenă, pentru ca mai târziu să se recăsătorească cu o membră a familiei ducale veneţiene, Anna Dandolo. Şi la noi observăm aceleaşi mutaţii. De exemplu voievozii moldoveni Laţcu şi Petru Muşat. Îl ştim pe Laţcu catolic, dar nu a fost de la început. Petru Muşat este considerat ortodox sadea, ei bine n-a fost la început. De asemenea, în jurul lui Vladislav I şi a faimoasei doamna Clara, a doua soţie a voievodului Nicolae Alexandru, se pot face diverse afirmaţii. În privinţa liderilor a fost şi un moment de conversiune personală în 1369 a împăratului bizantin Ioan al V-lea Paleologu, dar care n-a avut efecte foarte mari.

Cum se păstrează Ortodoxia în spaţiul românesc
Pe de altă parte, este un lucru esenţial care trebuie marcat: odată cu aceste apropieri de catolicism ale elitei ortodoxe din motive politice, clerul monahal, lumea preoţească simplă, poporul a păstrat tradiţia Răsăritului, aceea a Ortodoxiei. În cazul românilor erau, pe de o parte, legăturile politice cu a doua Romă, şi existenţa, în momentul etnogenezei în spaţiul bulgar, a unei limbi slave bisericeşti, care a facilitat unele pătrunderi de elemente de eclesiologie în spaţiul nostru şi unele elemente caracteristice poporului nostru care este un popor latin răsăritean.

Creştinarea bulgarilor a fost esenţială şi determinată în impunerea la nord de Dunăre a ritului ortodox. Însă nu putem considera ca moment zero al trecerii spre ritul bizantin al populaţiilor de la nord de Dunăre apariţia şi dezvoltarea Bisericii Ortodoxe Bulgare ca biserică autocefală. Aceasta se produce înainte de răscoala fraţilor Petru şi Asan (1186). Înainte de 1235, când apare patriarhatul bulgar de la Târnovo, în secolele XI-XII a existat o acţiune a Bisericii bizantine asupra acestor populaţii româno-slave şi acest lucru îl vedem în limbajul bisericesc. Însă apariţia patriarhatului bulgar este hotărâtoare pentru organizarea eclezială nord-dunăreană, cel puţin până la începutul secolului al XIV-lea. Acolo au fost hirotonisiţi preoţi şi episcopi pentru spaţiul muntenesc înainte de 1359. Rolul său fundamental se vede atât în manuscrisele bulgare păstrate, cât şi în faptul că în pronaosul de la Cozia inscripţiile de secol XIV păstrează ceva din reforma ortografiei făcută de Eftimie din Târnovo
Pe de altă parte, este un lucru esenţial care trebuie marcat: odată cu aceste apropieri de catolicism ale elitei ortodoxe din motive politice, clerul monahal, lumea preoţească simplă, poporul a păstrat tradiţia Răsăritului, aceea a Ortodoxiei. În cazul românilor erau, pe de o parte, legăturile politice cu a doua Romă, şi existenţa, în momentul etnogenezei în spaţiul bulgar, a unei limbi slave bisericeşti, care a facilitat unele pătrunderi de elemente de eclesiologie în spaţiul nostru şi unele elemente caracteristice poporului nostru care este un popor latin răsăritean.

Creştinarea bulgarilor a fost esenţială şi determinată în impunerea la nord de Dunăre a ritului ortodox. Însă nu putem considera ca moment zero al trecerii spre ritul bizantin al populaţiilor de la nord de Dunăre apariţia şi dezvoltarea Bisericii Ortodoxe Bulgare ca biserică autocefală. Aceasta se produce înainte de răscoala fraţilor Petru şi Asan (1186). Înainte de 1235, când apare patriarhatul bulgar de la Târnovo, în secolele XI-XII a existat o acţiune a Bisericii bizantine asupra acestor populaţii româno-slave şi acest lucru îl vedem în limbajul bisericesc. Însă apariţia patriarhatului bulgar este hotărâtoare pentru organizarea eclezială nord-dunăreană, cel puţin până la începutul secolului al XIV-lea. Acolo au fost hirotonisiţi preoţi şi episcopi pentru spaţiul muntenesc înainte de 1359. Rolul său fundamental se vede atât în manuscrisele bulgare păstrate, cât şi în faptul că în pronaosul de la Cozia inscripţiile de secol XIV păstrează ceva din reforma ortografiei făcută de Eftimie din Târnovo
În privinţa acestor relaţii româno-bulgare ar mai fi de adăugat ceva. Românii sunt ultimii care ajung la Athos, la Cutlumuz mai exact, în vremea lui Vladislav I, şi cer, după puţin timp, să se întoarcă acasă. Există un text faimos în care românii spun că nu suportă organizarea cenobitică, chinovială (mănăstire în care călugării au viaţa organizată în comun), chiar colhoznică, pe care slavii o aveau pentru că ei au tradiţia obştii şi a zadrugii. Latinii, românii mai individualişti doreau idioritmie, tipul celălalt de viaţă monahală, fiecare după ritmul său, şi se întorc de la Athos. Deşi principii români sunt mari sprijinitori ai Athosului, monahii români nu sunt o prezenţă în mediul athonist decât foarte târziu. Tipul de viaţă cenobitică, al Ortodoxiei slavo-greceşti, nu îi prinde pe monahii români, în pofida legăturilor mai sus menţionate.

Momentul apariţiei episcopiei Cumaniei, continuată cu episcopia Milcoviei, care este o acţiune misionară a dominicanilor asupra populaţiei cumane, vorbeşte de un aspect edificator cu privire la credinţa populaţiei româneşti de aici. Documentul, din secolul XIII, vorbeşte de pseudoepiscopi, de rit grecesc, care predicau şi în orice caz câştigau mai multă populaţie decât misionarii dominicani.
În privinţa invaziei tătărăşti s-ar putea crede că acest eveniment a acţionat ca o supapă pentru această zonă între cele două Biserici care se luptau pentru creştinarea diverselor popoare migratoare, a se vedea cazul cumanilor. Însă, dacă privim mai îndeaproape, observăm că Roma, încă înainte de Schisma de la 1054, s-a ocupat mai mult decât Bizanţul de creştinarea popoarelor migratoare. Acesta din urmă a avut doar un singur episod notabil de misionarism direct în secolele VIII-X prin trimiterea fraţilor Kiril şi Metodiu, cu alfabetul glagolitic şi chirilic, în Moravia şi apoi la slavii din Balcani. În rest, Roma a făcut toate aceste încercări. Momentul invaziei mongole a fost o mare criză politică, dar din punctul de vedere al Ortodoxiei nu se poate spune că s-au petrecut schimbări majore. În privinţa catolicismului, da. I-a schimbat strategia: de unde înainte de acest eveniment a fost un misionarism direct, prin emisari, s-a trecut la o formulă mai subtilă. Aceasta, şi pentru că după invazia tătară a venit şi celălalt pericol cu mult mai mare: cel otoman. În faţa acestuia, Biserica Catolică îşi îndreaptă ochii spre cei de la nord şi de la sud de Dunăre. Îi ademeneşte reuşind de obicei pentru ­puţină vreme uniri sporadice, însă, până la căderea sa, Bizanţul (1453) reprezintă, ideologic vorbind, un model de credinţă şi civilizaţie. În centrul acestei ideologii bizantine stă flexibilitatea pe care Constantinopolul o lasă fiecărei natio de a-şi urma propriile căi pentru organizarea eclezială.

După momentul în care, la 1359, Argeşul a preluat tradiţia Vicinei şi la 1401, Suceava a preluat într-un fel tradiţia Cetăţii Albe, încetăţenirea noastră în Ortodoxie era definitivă. Mai apoi Statul medieval român apare o dată cu Biserica şi Biserica o dată cu Statul. Trebuie să avem în vedere faptul că definirea statului medieval, în Europa, nu poate fi concepută fără creştinism. Mai exact, creştinarea a dus la crearea unui stat în cazul popoarelor nomade, iar creştinismul popular la popoarele mai ales latine, sedentare, la franci, la români (ca să iau cele două extreme) a dus, treptat, la formarea statului. Puteau fi şi state ariene, dar creştine – cum au fost toate statele germanice, cu excepţia francilor. Creştinismul este cel care determină această recunoaştere a comunităţii. De altminteri, să nu uităm că „religio“, substantivul, este legat de verbul „religlo“. Religia este cea care adună.

Ortodoxia, un motiv al înapoierii noastre economice?

Am să închei cu un aspect referitor la modernitatea civilizaţiei ortodoxe. Ideea că Ortodoxia este desuetă sau conservatoare trebuie demontată. În momentul de faţă, 18% din Uniunea Europeană este ortodoxă. În această privinţă trebuie să avem în vedere două aspecte: unul privind raportului economie-confesiune, iar cel de-al doilea e cel al congruenţei Ortodoxiei cu Europa unită.

În primul rând, dacă luăm în considerare cercetările şcolii de Sociologie a Religiilor, constatăm o problemă a raportului său economie-religie; pretutindeni calvinii sunt mai bogaţi decât luteranii, luteranii mai bogaţi decât catolicii, aici se oprea analiza lui Max Weber. Extinzând teoria, catolicii sunt mai bogaţi decât ortodocşii şi ortodocşii, mai bogaţi decât islamicii, cu excepţiile artificiale: Luxemburg şi Qatar. Asta, din cauza unui tip de educaţie pe care ţi-l dă Ortodoxia, care nu este cel al protestantului. Consider că Ortodoxia e legată de o anumită rămânere în urmă economică. Protestantul ştie că el este o fărâmă, un nimic în mâna dumnezeirii, el este născut din păcatul lui Adam şi al Evei şi trebuie să muncească continuu ca să-i placă lui Dumnezeu. Trebuie să fie adeptul lui „Times is money“ şi chiar să se bucure puţin de plăcerile trupului. Răsăriteanul, de la Sfinţii Părinţi din secolul al IV-lea, ştie că omul este o parte din Dumnezeu, este făcut aidoma Lui, de aceea când se căsătoreşte în Biserică i se pune o coroană pe cap pentru că, pentru o clipă, este Împăratul lumii. Şi pentru că este asemenea lui Dumnezeu, Dumnezeu îl ajută. Dumnezeu îi face de toate, iar el stă, se uită, se roagă, se mai joacă cu nişte mătănii, aici se înrudeşte cu islamicul. Este o altă educaţie.

În al doilea rând, de ce este concurentă cu Europa Ortodoxia astăzi? Consider că sunt patru motive: 1) Ortodoxia este naţională, astfel este congruentă cu Europa naţiunilor, 2) e sinodală şi fiind sinodală e congruentă cu Europa democraţiei, 3) este ecumenică şi 4) sprijină relaţia cu laicatul. Într-o Europă secularizată acest lucru contează, ba chiar mai mult, de aici vine şi apropierea Ortodoxiei de protestantism, de luteranism mai ales
Cronologie

271 Retragerea Aureliană. Teritoriul Daciei este părăsit de administraţia romană, însă creştinismul începuse deja să se răspândească, chiar dacă era o religie persecutată

286 Prima împărţire a Imperiului Roman între Diocleţian şi Galeriu

313 Edictul de la Milan, dat de împăratul Constantin, prin care religia creştină este permisă în imperiu
325, 381 Primele două Sinoade Ecumenice ale Bisericii în care se compune Crezul

364 A doua împărţire între Valentinian (Apusul) şi Valens (Orientul)

379-395 Teodosie cel Mare este ultimul împărat al întregului Imperiu

395 Ultima împărţire a Imperiului între Honorius şi Arcadius

447, 589 Sinoadele de la Toledo, unde apare adaosul „Filioque“ în simbolul de credinţă-Crezul
451 Sinodul IV Ecumenic (Calcedon) lărgeşte jurisdicţia Constantinopolului asupra Pontului şi a Traciei
476 Imperiul Roman de Apus dispare

472-519 Schisma acachiană (prima ruptură a celor două Biserici)

527-565 Împăratul Justinian recucereşte o parte din vechiul Imperiu de Apus. Imperiul Bizantin e la apogeu

602 Marea invazie avaro-slavă; structura populaţiei din Balcani se modifică radical

610 Sunt chemaţi sârbii de împăratul Heraclie la graniţa de vest a Imperiului

672 Bulgarii hanului Asparuh trec Dunărea şi supun triburile slave

692 Sinodul Trulan II stabileşte egalitate onorifică şi în drepturi între patriarhiile Roma şi Constantinopol

731-732 Împăratul Leon III Isaurul trece Iliricum Oriental, Italia de Sud, Creta şi Sicilia sub jurisdicţia Constantinopolului, spre marea nemulţumire a Romei

800 Papa Leon al III-lea încoronează un rege franc, pe Carol cel Mare, ca „împărat“ al Imperiului Roman de Apus, ceea ce era o jignire adusă împăratului din Constantinopol

860 Ruşii din Kiev atacă Constantinopolul

861-863 Disputa dintre Patriarhul ecumenic Fotie şi Papa Nicolae I în privinţa dorinţei de supremaţie a Papei peste toată Biserica (primatul papal). Papa excomunică pe Patriarhul Fotie şi clerul ortodox

863-886 Acţiunea de misionarism ortodox întreprinsă de Kiril şi Metodie în spaţiul slav (sârbi, bulgari şi slavi vestici). Cei doi compun alfabetul glagoritic şi pe cel chiril, precum şi Liturghia în slavă

864 Creştinarea bulgarilor sub hanul Boris, devenit Mihail I

866 Conflictul Roma-Bizanţ pentru creştinarea bulgarilor (deşi creştinaţi oficial de Constantinopol, Papa Nicolae I le trimite şi el misionari). Acţiunea Papei este condamnată de Patriarhul Fotie, care îl excomunică pe Nicolae I

893 Se reiau legăturile dintre cele două scaune patriarhale

896 Ungurii ajung în Câmpia Panoniei şi a Tisei

927-969 În timpul ţarului Petru I, împăratul bizantin recunoaşte un patriarh bulgar, dar acesta nu este validat de Biserica Constantinopolului

953 Gyula, al doilea demnitar al hanului maghiar, e creştinat la Constantinopol. El se întoarce în regiunea pe care o controlează, Alba Iulia, cu un episcop ortodox – Ierotei. Fiica lui Gyula, Şarolta, se căsătoreşte cu Gheza şi din căsătoria lor se naşte Vajk (Ştefan cel Sfânt al Ungariei)

988 Cneazul Vladimir al Kievului, căsătorit cu sora împăratului bizantin Vasile al II-lea, îi creştinează pe ruşi

997-1038 Ştefan cel Sfânt al Ungariei introduce ritul latin

1025 Ţaratul bulgar dispare, cucerit de împăratul bizantin Vasile al II-lea

1054 Schisma cea Mare: Patriarh ecumenic era Mihail Cerularie, iar Papă, Leon IX. Anatema a fost dată de Cardinalul Humbert de Silva Candida asupra Patriarhului ecumenic, asupra clericilor şi credincioşilor ortodocşi. Câteva zile mai târziu, Cerularie a rostit o anatemă similară împotriva Bisericii Romane. Abia în 1965, printr-o declaraţie comună, Papa Paul al VI-lea şi Patriarhul Atenagora I au ridicat blestemele rostite în urmă cu 900 de ani

1071 Bătălia de la Manzikert, în care armata bizantină e înfrântă zdrobitor de turcii selgiucizi. Aceştia pătrund în Asia Mică

1096 Încep cruciadele. Căderea locurilor sfinte sub controlul necreştinilor a tulburat lumea creştină, iar la iniţiativa împăraţilor bizantini, sprijiniţi de papa, cavalerii occidentali au început o serie de războaie sfinte numite cruciade. Doar prima cruciadă şi-a atins ţinta fiind recucerit pentru o vreme Ierusalimul

1186 Răscoala fraţilor Petru şi Asan în Balcani împotriva Imperiului Bizantin. Apare cel de-al doilea Ţarat Bulgar

1191 Regele maghiar începe colonizarea saşilor în Transilvania

1187 Ierusalimul cade şi în mâinile sultanului Saladin. Va urma cruciada a III-a

1197-1207 Ioniţă Caloian, ajungând la conducerea Ţaratului Bulgar şi dorind titlul de împărat şi un patriarh pentru vlaho-bulgari, încheie o unire cu Roma în 1204, revocată ulterior

1204 Cruciada a IV-a e deturnată către Constantinopol. Apare Imperiul Latin (1204-1261), împăratul bizantin şi patriarhul se retrag la Niceea
1234 Scrisoarea Papei Grigore IX către regele maghiar Bela al IV-lea despre existenţa în episcopia cumanilor a unor clerici greci care îl încurcă pe episcopul catolic

1235 Este recunoscută Patriarhia bulgară de la Târnovo de către patriarhul ecumenic; această patriarhie dispare în 1393, când e cucerită de turci
1241 Marea invazie tătărască

1247 Diploma Cavalerilor Ioaniţi, în care sunt menţionate formaţiunile prestatale dintre Carpaţi şi Dunăre

1330 Bătălia de la Posada. Basarab I îl învinge pe regele maghiar Carol Robert de Anjou câştigând independenţa ţării sale

1347 Dragoş e trimis să înfiinţeze o marcă de apărare la est de Carpaţi. Aici e nucleul viitoarei Moldove

1359 Urmaşul lui Basarab, Nicolae Alexandru, mută mitropolia de la Vicina la Curtea de Argeş, iar Iachint devine primul mitropolit al Ţării Româneşti

1359 Bogdan I fuge din Maramureş în Moldova, unde pune bazele statului medieval moldovean

1401 După îndelungi tratative care au început cu Petru I Muşat, Patriarhia de la Constantinopol recunoaşte Mitropolia Moldovei în timpul lui Alexandru cel Bun
Răzvan Theodorescu

10 comentarii la “De ce religia catolică a cumanilor nu i-a influenţat pe români. Golul de 1000 de ani.

  1. Dr.Mihai Man de.Sajo. O biserica este canonica daca are episcop. Episcopul este al unui oras, deci trebuie sa existe un oras. Episcopul dubleaza cu autoritatea bisericii puterea seculara a unui principe. un principe este principe daca i s-a conferit un episcop. Autoritatea de a conferi episcop este a Imparatului Bizantin (ceyaro-papa) si a Papei (si cezar), si cu aproparea papei a arhipeiscopilor, de Strigoniu in cazul in discutie. Tocomer in Terra Fagaras, nu era principe, nici comite, era vovivod , dux (?) tara nefiind cuprinsa inca in sistemul organizarii de tip frank a Transilvaniei, fiind locuita de romani, slavi ;si cumani, Se poate lua in discutie motivul expeditiei voivodului Tarii Fagarasului, in sud.Neexistand informatie document, pot fi facute doar inferente. Una ar putea fi ca a actionat la cererea regelui ungurilor, prercum apoi Drag, sau Cavelerii teutoni, de mare interes in sud fiind securitatea drumului spre Constantinopol ca artera comerciala si vamilie ca sursa de venituri plus constituirea unei marci pentru securitatea Transilvaniei. A fost un descensus militar, in care redutabilii cavalerii cumani jucau rol, nedocumentat in ce fel Basarab a fost ales Mare Voivod in Ungrovlahia.Rememoram cum a fost ales Tuhutum voivod in ducatul lui Gelu Romanul, urmasii sai Gyula, punind bzele Transilvaniei, pe care o doreau principat cu biseica de rit bizantin. (sa nu exageram privind fanatismul religios confesional al noilor crestini,, unguri sau cumani). In ambele cazuri crestinarea a fost a unor aristocrati si in masa a poporului lor, din motive militar-politice sub presiune eterna, a germanilor in cayul ungurilor si a ungurilor in cazul cumanilor). Reusind agregarea feudala a sudului extracarpatic, plus Tara Fagarasului, Basarab s-a vayut in posibilitatea de a fi principe, „domn”, „samodirjet”. Cineva, o autoritatea universala trebuia sa-l recunoasca ca principe, recunoastere coligata acordarii autorizarii unui apiscopat pe seama sa ca principe. Era exclus sa primeasca autoizarea.de la Striginuu sau de la Papa, Rgele ungariei fiind vasalul Papei si considerindu-; pe Basarab vasal.A cerut si primit episcop de la Constantinopol, autoritatea seculara suprema. Mai exista un „amanunt”, catolicii plateau bisericii catolice o dijma considerabila. Conditia de principat ortodox, deschidea perspectiva unor relatii politice cu Bulgarii si sarbii, ca si bizantinii in conflict cu Ungaria. Ce religie aveau romanii in secolul al XIII-lea ? Crestina, neclar pentru Papa Grigore al IX-ela, motiv pentru care initiaya o cercetare. Cert nu aveau o biserica canonica pe seama lor. Papa admite ca este posibil sa fie in spatiul unor foste episcopate bizantine, cerind sa fie respectata ordinea canonica daca se constata o situatie astfel. NU exista documente la Roma sau Constantinopol privind incasarea de venituri bisericesti de la episcopii din spatiul romanesc !!! Dobrogea era provincie bizantina,, a nu se amesteca biserica din Dobrogea cu problema bisericii romanilor. . . . .

  2. also, e invers. popoarele tracice au format Roma, etruscii si alte triburi pininsulare au fost la origini pelasgi (stramosii tuturor popoarelor „europene) au migrat de pe teritoriul vechii Dacii, caci Dacia a fost Axis Mundi. exista dovezi, cautati-le, istoria nu se invata pe net. razboaiele dacice au fost razboaie fratricide, deci triburile dacice nu aveau cum sa „dispara”.. asta-i o inventie de data recenta a stim noi cui. apropo voi sunteti de neam pistruiat? 😀

  3. pai cum nici unul din voi astia nu sunteti romani, si nici ortodocsi, normal ca atacati istoria „protocronista”. am fost crestinati de Ap Andrei una la mana si doi la mana inainte de schisma din 1054 toata Biserica era in dreapta credinta care BTW se numeste ortodoxa. „catolicismul” papist este o erezie anatemizata de sinoadele bisericii. NDjuvara elucubreaza vartos la fel si lucian boia si alti revizionisti. Cat despre „cumani” , faptul ca sintem un popor de „stransura” si „istoria lipsa” , bateti campii cu gratie, „rrromanilor”. mai cititi si voi istoria adevarata (scrisa in interbelic) nu aia falsificata dupa ’89.

  4. Cum s-a realizat romanizarea daca numai 14% din teritoriu Dac a fost ocupat? cum s-au romanizat moldovenii? cum imi pot imagina eu, ca dacii si-au uitat limba? de ce romanizarea nu a avut loc in Britania si in Germania? cum e posibil ca un popor sa isi uite limba in 100 de ani? cum de s-a pastrat limba tiganeasca in secole de sclavie. Romanizarea nu a inceput de la razboaiele lui Burebista sau ale lui Decebal ci de la Razboaiele lui Phyrus regele Epirului , regele Pontului
    daca eram asa romanizati vedeam influente in cantecele noastre , in portul nostru popular.

    si cum poate cuvantul roman sa caracterizeze un grup etnic cand el in trecut insemna om liber … nu erai roman erai sclav in cadrul republicii romane sau mai tarziu a imperiului roman

  5. Foarte probabil ungurii nu au gasit goala Transilvania, dar de la „a nu gasi gol”, pana la „a gasi neamul romanesc gata inchegat” asa cum se invata in scoala e un pas mare. Intre evacuarea Daciei de catre romani, pana la sosirea ungurilor au trecut 600 ani si zeci de popoare migratoare – e greu de urmarit logica care presupune rezistenta unui popor abia format, fara stat, fara religie, fara institutii care rezista unor asemenea forte.

    Istoria ce se invata in scoli este una „comoda” si pe „placul publicului” – dar nu prea are de a face prea mult cu realitatile istorice. Daca tot vorbiti de Mihai Viteazul, ganditi-va ca istoria pe care a-ti invatat-o il plaseaza in pozitia de unificator de natiune in secoul XVI – iar conceptul modern de natiune a aparut doar in secolul XIX, pe vremea lui Mihai Viteazul fiind crucial RELIGIA si STATUTUL SOCIAL, nu NATIONALITATEA supusilor. Mihai Viteazul habar nu avea ca face ceea ce se invata in scoli ca o facut… Dar prin asumarea acestor lucruri, avem la indemana un „inamic” comod, (ungurii, desi eu in locul Dvs. m-as uita inspre Ucraina mai degraba) care poate fi invinuit pentru toate cele facute si nefacute, in loc sa ii gasim pe cei cu adevarat responsabili pentru soarta neamului.

  6. Sunt citeva articole aici pe tema ortodoxiei romanilor, dar in niciuna n-au indraznit autorii sa declare negru pe alb: vlahii au fost crestinati in anul xxx, in locul xy, etc. PTR. CA NIMENI NU STIE CU EXACTITATE CAND SI UNDE AU FOST CRESTINATI VLAHII !!!
    Se tot discuta despre slavi, bulgari, sarbi, cumani, Constantinopol, unguri, Dobrogea etc. in aceste articole, cu date, cifre exacte privind crestinarea acestor neamuri. Dar nimic concret si adevarat despre romani!
    Chestia cu Sf. Andrei e o minciuna cit se poate de mare. In Dobrogea erau colonii grecesti, cineva scria ca Dobrogea era Scitia (atunci traiau acolo scitii, nu?). Cind Sf. Andrei a ajuns (DACA a ajuns, atentie!) in Scitia (Dobrogea) dacii inca nici nu erau cuceriti de romani, nici nu a inceput presupusa lor latinizare, deci nu exista nicio populatie romaneasca (vlaha). Traian a cucerit o parte din Dacia la inceputul sec. II.. Pina atunci Sf. Andrei era mort de-a binelea, iar crestinismul ca religie nici nu era formata ca ideologie, ca institutie etc, ea devenind oficiala in Impreriul Roman mult mai tarziu. Asa ca lasati basmele.
    Urmasii vlahilor de odinioara au un gol mare, de multe secole, in istoria lor. Acest gol nu poate fi umplut cu vorbe, teorii, (mai rau: cu axiome) fara niciun suport real.
    Nu cred ca ar fi rusinos ptr. romanii de azi sa accepte faptul ca, ca neam s-au nascut undeva in vecinatatea Greciei sau Albaniei de azi. (Dealtfel toate datele reale care ne stau la dispozitie arata in directia asta) Rusinos este faptul sa minti si sa-ti inventezi o istorie care servea si serveste inca unor scopuri politice si nazuinte nationale controversate.
    Rvenind la subiect: romanii sunt ortodocsi in primul rand ptr. ca au fost crestinati in Balcani, alta explicatie mai logica, mai aproape de adevar nu cred ca exista…
    Istoria romanilor este de fapt istoria limbii romane. Din fericire au existat citiva cronicari, istorici si lingvisti romani care au avut ca prioritate in cercetarile lor obiectivitatea, corectitudinea si dorinta ptr. adevar. De ce nu sunt f. populari astazi acesti romani. ca de ex. acad. Al. Philippide, cel mai serios lingvist, filolog pe care l-a avut vreodata neamul romanesc? Citi dintre voi a-ti rasfoit lucrarea intitulata Istoria limbii romane? PS. cucerirea Daciei de catre Traian. 150 de ani de romanism in Dacia nu cred ca ar fi fost suficient ptr. latinizare, intrucit 400 de ani de dominatie romana in Britania nu a avut ca efect o latinizare profunda si de durata. (Exista un decalaj de cel putin 150-200 de ani intre Sf. Andrei si procesul de romanizare in Dacia! (O sinteza gasiti aici: http://iit.iit.tuiasi.ro/philippide/asociatia/asociatia_admin/upload/IV_…)

  7. 1. Dacia a fost ocupata de imperiul roman timp de 165 de ani ATAT nu toata Dacia a fost ocupata de imperiul roman. De ce au disparut toti dacii ? De ce Cumanii , Bulgarii au istorie chiar din 800? iar romanii? Toți dacii au fost ucisi in bataliile pentru Dacia? atunci unde sunt?

    2. Nu exista nici-un document care atesteaza ca romanii sunt urmasii poporului dac.Nu exista nici-un document care atesteaza ca romanii au avut biserici inainte de 1330. Nu exista nici-un document scris care atesteaza ca romanii nu sunt un popor strain (amestecat din slavi , turci, cumani)

    3. Limba vorbita de daci seamana cu albaneza.

    4. Golul de 1000 de ani. Romania fara istorie. de ce? cineva i-a impiedicat? Dacii bateau monezi(celebrii kosononi). De ce nu gasim monezi romanesti mai vechi de sec 14? “Romanii s-au nascut crestini” spunea raposatul Teoctist. Unde sunt bisericile romanesti mai vechi de sec.11?(le-au distrus ungurii, imi veti spune).Romanii construiau cetati, drumuri, apeducte, terme, etc.Oare romanii, ca urmasi ai lor, au uitat sa construiasca? Unde sunt cetatile romanesti din Evul mediu timpuriu? Si la urma urmei, fiind in UE, ce rost au discutiile astea?
    P.S.E deajuns sa privesti printr-o enciclopedie istorica (nu neaparat carti savante) ceva harti de prin vremea aia ,de la regatul cuman si pina la imperiile bulgare(doua din cite mai mi-a duc aminte) sa iti dai seama ca teoria aia cu spatiul gol e o timpenie care nici macar nu trebuie luata in considerare decit la capitolul bizarerii stiintifice.

    5. Valahii (sau vlahii) era numele dat de catre alte popoare, populatiilor romanizate din Europa Centrala si Rasariteana. Valah sau vlah inseamna in germana „strain”

    6. Basarab I, a fost cuman CATOLIC. pe tatal lui il chema Thocomeriu

    7. Golul de 1.000 de ani din istoria românilor.
    Neexistând un stat, şi deci o cancelarie care să emită acte oficiale, se explică şi de ce documentele interne cu privire la istoria noastră lipsesc cu desăvârşire timp de 1000 de ani, adică până la întemeierea statelor medievale româneşti în secolul XIV.
    Acest vid politic i-a făcut pe mulţi români să se simtă scoşi din istorie: „Simpla perpetuare a unui element românesc amorf, supus diverselor stăpâniri străine, nu pare o soluţie convenabilă. Mărturisit sau nu, ceea ce îi complexează pe români este lipsa, timp de 1000 de ani, a unui stat românesc, este lipsa unei tradiţii politice adânc înrădăcinate în timp, comparabilă cu a naţiunilor vecine”, scrie Lucian Boia, în cartea sa „Istorie şi mit în conştiinţa românească”.

    8. Trecerea de la folosirea alfabetului chirilic la folosirea exclusivă a alfabetului latin s-a realizat treptat, prin alfabetul de tranziție. Înlocuirea alfabetului chirilic cu cel latin a fost decretată în 1862 de domnitorul Alexandru Ioan Cuza.

    9. Nepotullui Basarab, Vladislav, este deja vazalul regelui ungar Ludovic I. cel Mare, căruia regele“i-a cedat cetatea Severinului şi i-a donat lui şi moşiile ardeleneşti ale Făgăraşului şi Amlaşului” … “Astfel, Vladislav, chiar vazal fiind, a primit un refugiu în Ardeal, împreună cu curtea, nobilii, iobagii şi robii săi” (Kosztin 1989, 68-69).

    10.
    7. De ce toata istoria romanilor este bazata pe notarul Anonymus?

  8. Adevarul e ca romanii au apartinut la inceput de Roma , nu pot spune ca erau catolici ptr ca schisma inca nu se produsese dar exista si pe atunci o impartire teritoriala intre Roma si Bizant cu diferentele lingvistice respective adica latina si greaca.Pe la anul 800 , odata cu ascensiune imperiului bulgar , romanii au intrat in sfera de influienta a bulgarilor si au adoptat afilierea fata de Bizant ptr ca asa le-au impus Asanii.Din acel moment incepe istoria ortodocsa a romanilor.Dar e prea mult sa spunem romani la vremea aceea , existau doar niste populatii amestecate care erau ba cu unii ba cu altii.Deabia cu sec 12 incepe o cristalizare a societatii si o inchegare a cetatilor. Altceva vreau eu sa lamuresc si anume etnogeneza poporului roman care nu se trage din daci si din romani – asta e o minciuna perpetuata si atent cultivata de forurile politice ptr a dovedii intaietatea romanilor fata de unguri pe aceste locuri.
    Mai intai trebuie de precizat ca dacii erau un popor de neam celtic si nu tracic cum se spune si afara de asta erau si mai multe ramuri.Imperiul Roman a cucerit si anexat DOAR ramura sud-vestica insa dacii din actualele regiuni Moldova, Maramures,Dobrogea si estul Transilvaniei (Covasna, Harghita, Brasov) erau liberi.Ce s-a intamplat cu acestia nu au putut sa de-a un raspuns istoricii romani ptr ca le incurcau socotelile.Dacii din teritoriile ocupate de Traian au disparut repede din diverse motive , unii au murit in razboi , altii au murit in lagarele de munca iar restul au fugit spre alte meleaguri astfel incat romanii au ramas singuri si cum nu aveau chef sa munceasca ei insisi pamanturile si sa sape prin mine au parasit posesiunea si s-au retras in anul 270.In acest interval de timp NU A AVUT LOC NICI O TRANSFORMARE LINGVISTICA SI N_A LUAT FIINTA NICI O LIMBA ptr motivul simplu ca nici n-au mai ramas locuitori autohtoni pe acolo , plus ca soldatii cantonati acolo erau foarte pestriti ca origine , cred ca deabia vorbeau ei latina vulgara darmite sa influienteze si pe altii.Ei , acum vine intrebarea de 100 de puncte : de unde vin romanii ? Exact , nu cred ca poate spune nimeni ptr ca romanii erau un neam fara scriere , fara o cultura inaintata si nu consemnau evenimentele.Neamul romanesc asa cum il cunoastem azi a venit de undeva din peninsula Italica sau din Dalmatia adusi de romani sa cultive pamantul din Dacia dar la retragerea Aureliana au preferat sa ramaie aici.Atunci , ei nu erau asa numerosi , deaceea nici nu se gasesc urme in istorie timp de 1000 de ani , adica din 270 pana prin sec 11, insa inmultindu-se foarte mult au creat un stat aici, adica mai multe voievodate.Adevarul e ca suntem aici de foarte multa vreme , cam de prin anul 200 dar limba noastra nu are nici o inraurire dacica ptr ca n-avem absolut nici o legatura cu dacii.Suntem insa un neam din familia latina , care a populat peninsula Italica sau Dalmatia , dar un neam la aceea vreme mai neinsemnat , cam ca un fel de paria a lumii romane, din acest motiv nici nu ne citeaza istorici romani vechi.sa stiti ca in peninsula Italica locuiau multe neamuri insa doar doua au ajuns sa faca istorie in forma lor originala – latinii si etruscii , celelalte au disparut sau au dat nastere la alte natiuni cum sunt spaniolii sau francezii.Asadar lasati-i pe daci sa-si doarma somnul de veci caci noi n-avem nimic in comun cu ei decat ca ne-am asezat pe fostul lor teritoriu adusi de catre romani aici

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s