Căsătoria regală a Prinţului William de Wales cu domnişoara Catherine Middleton.

Kate Middleton şi prinţul William, ducesă şi duce de Cambridge, au fost declaraţi soţ şi soţie astăzi, la ora 13.20, ora României. Cei doi s-au căsătorit în catedrala Westminster din Londra.

15.26: Kate şi William au ieşit în balconul Palatului Buckingham. Alături de ei se află Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, Prinţul Charles şi soţia sa, Camilla, Ducesă de Cornwell, şi părinţii lui Kate, Carole şi Michael Middleton. Mirii nu şi-au dezamăgit admiratorii şi s-au sărutat scurt.

Aviaţia britanică survolează cerul de deasupra Palatului Buckingham. Aceasta este ultima apariţie publică de la această nuntă a prinţului William şi a soţiei lui Catherine.În continuare, invitaţii şi protagoniştii evenimentului vor participa, în interiorul Palatului Buckingham, la recepţiile oferite de Regina Elisabeta a II-a şi de Prinţul Charles.

De acum, protocolul Casei Regale Britanice impune ca nimeni să nu i se mai adreseze soţiei prinţului William cu numele Kate, ci cu acela oficial, Catherine.

15.18: Cu doar şapte minute înainte de apariţia cuplului princiar în balconul Palatului Buckingham, curtea arată ca un furnicar. Admiratorii lui Kate şi William aşteaptă ca aceştia să iasăîn faţa mulţimii, conform tradiţiei.

14.45: Fotografiile oficiale sunt realizate
fotograful Hugo Bernanrd. Acesta l-a mai fotografiat pe William înainte şi a fost, de asemenea, fotograful oficial al prinţului Charles la căsătoria sa cu Camilla.

14.25: Trăsura care îi poartă pe Kate şi William a intrat în curtea Palatului Buckingham. În scurt timp, cei doi, dar şi părinţii şi Regina Elisabeta, vor ieşi la balconul palatului.

14.16: Şi Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a părăsit Westminster Abbey într-o caleaşcă acoperită cu sticlă şi se îndreaptă spre Palatul Buckingha. La recepţia organizată acolo de ea urmează să participe aproximativ 600 de invitaţi. Alaiul este continuat cu trăsura în care se află prinţul Harry, domnişoarele şi cavalerii de onoare.

14.15. În caleaşca descoperită şi salutând mulţimea, Kate şi William se îndreaptă spre Palatul Buckingham. Mirii simt din plin dragostea celor care au venit să îi vadă.

14.09: Kate şi William părăsesc acum Westminster Abbey, într-o trăsură deschisă datând din 1902, şi se îndreaptă spre Palatul Buckingham. Clopotele catedralei vor bate de cinci ori în cinstea fericitului eveniment.

13.49: Ceremonia se încheie cu intonarea unui imn religios şi cu binecuvântarea mirilor.

13.24: Arhiepiscopul Londrei susţine o predică în care le vorbeşte celor prezenţi despre valorile familiei şi importanţa căsătoriei. „Dumnezeule, îşi mulţumim pentru căsătoriile noastre şi pentru familiile noastre!”

„Să vă iubiţi până la sfârşitul vieţilor”

13.20: KATE ŞI WILLIAM AU DEVENIT SOŢ ŞI SOŢIE

13.18: „Cu acest inel mă căsătoresc cu tine trup şi suflet, iar toate bunurile lumeşti le voi împărţi cu tine”, sunt jurămintele spuse de William în momentul în care i-a oferit inelul lui Kate.

13.12: „Dragii noştri, ne-am adunat aici în faţa lui Dumenezeu şi a întregii congregaţii pentru a-i uni pe acest bărbat şi această femeie”, este începutul slujbei de cununie susţinute de preotul paroh al catedralei.

13.11: Invitaţii şi mirii intonează un imn religios. Atât Kate, cât şi William sunt vădit emoţionaţi.13.03: Cu puţin după ora 13.00, Kate Middleton porneşte spre altar, condusă de tatăl ei.

13.00: Kate Middleton soseşte la Westminster Abbey. Ea a coborât dintr-o limuzină Rolls Royce. Misterul rochiei de mireasă s-a spulberat: rochia este o creaţie a casei Alexander Mc.Queen.

12.57: Pe străzile Londrei, de-a lungul traseului de nuntă, sunt peste un milion de oameni care o ovaţionează pe Kate Middleton. Ceremonia religioasă este programată să începă la ora 13.00, ora României.

12.51. Kate Middleton a părăsit hotelul Goring şi se îndreaptă spre Westminster Abbey. Ea este însoţită de tatăl ei, Michael Middleton. Rochia de mireasă purtată de aceasta a rămas încă un mister. Tot ce a putut fi surprins de către reporteri a fost trena foarte lungă şi buchetul de mireasă. Faţa îi este acoperită de un voal.

12.50. Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a intrat în catedrală, în sunet de trompete.

12.46. Maşina care o transportă pe Regina Marii Britanii a ajuns la catedrala Westminster Abbey, în aplauzele și ovaţiile mulţimii adunate pe străzile Londrei. Majestatea sa a ales culoarea galbenă pentru ţinuta de azi.

12.26: Prinţul Albert de Monaco şi regele din Tonga au sosit la Westminster Abbey. Tot acum, mama lui Kate, Carole, şi fratele ei James au plecat de la Hotel Goring spre Westminster.

12.19: Prinţul William intră în Westminster Abbey, însoţit de fratele său, prinţul Harry. Vădit emoţionaţi, cei doi discută cu înaltul prelat al catedralei.

12.13: Cu o întârziere de trei minute faţă de programul stabilit, prinţii William şi Harry părăsesc Clarence House şi se îndreaptă spre Westminster Abbey.

12.09: Inivitaţii şi-au ocupat locurile dinainte stabilite în catedrala Westminster şi aşteaptă sosirea prinţului William.

11.51: Elton John şi partenerul acestuia, David Furnish, au sosit la Westminter Abbey în jurul orei 11.50. cântăreţul poartă un costum de zi creat de Richards James, iar Furnish este îmbrăcat de Henry Poole

11.42: „Este un cuplu de tineri care se iubesc, însă evenimentul acesta este şi o oglindă a intituţiei pline de valori a monarhiei britanice. Toţi cei peste două miliarde de oameni din întreaga lume care vor urmări nunta vor vedea ce înseamnă elita britanică”, spune David Cameron, premierul Marii Britanii. Acesta a declarat că le va oferi mirilor ca dar de nuntă un set de fotografii ale insulei Anglesey care să le amintească celor doi de perioada plină de iubire pe care au petrecut-o acolo.

11.31 Contele Spencer, unchiul lui William şi al lui Harry a sosit la Westmintser Abbey. El a fost urmat de actorul de comedie Rowan Atkinson şi de campionul australian la nataţie Ian Thorpe, cunoscut şi drept Thorpedo.

11.30: Intrarea în catedrala Westminster este tot mai aglomerată. Invitaţii sosesc în număr mare. Intrarea lor mai este permisă până la ora 11.45.

11.18: Cuplul Victoria şi David Beckham soseşte la Westminster Abbey. Îmbrăcată în negru, dar fără a fi sobră ci mai degrabă excentrică, fosta Posh Spice poartă o ţinută creaţie proprie pe care a accesorizat-o cu o pălărie deosebită asezată aproape pe frunte. Se pare de altfel că pălăriile sunt una dintre senzaţiile acestei nunţi. David Beckham poartă un costum semnat de designerul american Ralph Lauren.

11.17: După ce s-a rugat pentru victimele cutremurului din 11 martie din Japonia, Dalai Lama, liderul spiritual tibetan, a trimis binecuvântarea sa prinţului William şi lui Kate Middleton.

11.08: Familia imperială a Japoniei nu se va afla astăzi printre cei prezenţi la nunta regală. Prinţul Naruhito şi Prinţesa Masako şi-au anunţat iniţial prezenţa, dar şi-au anulat planurile ca urmare a dezastrului care s-a abătut recent asupra Japoniei.

10.59: Mai multe maşini se îndreaptă spre hotelul Goring. În ele se pare că se află domnişoarele şi cavalerii de onoare. Aceştia sunt:

•Lady Louise Windsor, 7 ani, verişoară primară a lui William din partea tatălui. Este fiica unchiului său, prinţul Edward şi a Sophiei, Contesă de Wessex.
•Margarita Armstrong-Jones, 8 ani, verişoară de gradul doi. Fiica viconţilor Linley a apărut prima oară în public în 2006.
•Eliza Lopes, 3 ani, nepoata soţiei prinţului Charles, Camilla, nepoată a Ducesei de Cornwall.
•Grace van Cutsem, 3 ani, fina prinţului William.
•William (Billy) Lowther-Pinkerton, 10 ani, fiul secretarului particular al prinţilor William şi Harry din 2005, Jamie Lowther-Pinkerton.
•Tom Pettifer, 8 ani, alt fin al prinţului William, fiul fostei dădace a lui William, Tiggy Legge-Bourke.
10.58: Difuzoarele amplasate pe traseul pe care îl va parcurge alaiul vor emite pentru miile de persoanele venite să asiste la nunta regală slujba religioasă de la Westminster Abbey, în timp ce imagini ale ceremoniei vor fi emise pe ecranele gigant amplasate în Hyde Park şi Trafalgar Square.

10.51: Printre cei 1.900 de invitaţi la nunta regală există şi nume controversate. Unul dintre ele este cel al regelui Swazilandului, Mswati al III-lea, monarhul extravagant al unei mizere ţări africane. Acesta a sosit în Capitala Marii Britanii însoţit de un alai de 50 de persoane, 14 dintre acestea fiind soţiile lui. Potrivit corespondentului BBC, mai mulţi protestatari au anunţat că intenţionează să-i boicoteze vizita, ca replică a măsurilor opresive pe care acesta le-a adoptat în Swaziland săptămâna trecută.

10.40: La ceremonia religioasă de astăzi, fiecare are rolul bine stabilit. Preotul paroh al Westminster Abbey va conduce serviciul religios, Arhiepiscopul de Canterbury va fi acela care îi va cununa pe cei doi tineri, iar episcopul Londrei – prieten apropiat al Prinţului Charles – va susţine predica.

10.32: În afară de telegramele cu scuze şi urările de bine primite din partea celor care nu au putut ajunge la marele eveniment, Kate şi William au primit felicitări de la astronauţii de pa Staţia Spaţială Internaţională.

10.28: James Middleton, fratele lui Kate, a părăsit hotelul Goring pentru a se îndreptat către Westmintster Abbey pentru a participa la căsătoria surorii sale cu prinţul William.

10.15: Invitaţii încep să sosească la Westminster Abbey. Potrivit programului oficial, toţi cei care au primit invitaţii pentru a participa la ceremonia de la catedrala Westminster pot ajunge până la ora 11.45 (9.45, ora locală). „Dacă întârziem un minut, privim nunta de afară”, spune Ambasadorul României la Londra, Ion Jinga.

10. 09: Prinţul William şi Kate Middleton au primit din partea Reginei Elisabeta a II-a titlul de Duce şi Ducesă de Cambridge. William va deveni, de asemenea, Conte de Strathearn şi Baron de Carrickfergus, iar Kate va deveni Contesă de Strathearn şi Baronesă de Carrickfergus, a anunţat Palatul Buckingham.

10.00: Balconul Palatului Buckingham –unde noua familie şi regina şi părinţii mirilor urmează să se arate mulţimii la sfârşitul zilei, a fost drapat cu o ţesătură roşie cu margini aurite. Până în prezent, vremea pare să ţină cu cei prezenţi la ceremoniile de la Londra. Încă nu plouă.

9. 58: La standurile cu băuturi răcoritoare amenajate pe traseu, o ceaşcă cu ceai costă 1,60 lire sterline. Dacă nunta s-a anunţat una care să nu epateze prin lux, preţurile acestea par să contrazică.

9.44: Au apărut informaţii despre un alt refuz de a participa la nunta regală de astăzi. Deşi a primit invitaţia încă din februarie, căpitanul echipei de rugby a Irlandei, Brian O’Driscoll a anunţat abia acum că nu va participa la marele eveniment. El a motivae prin aceea că doreşte să se pregătească pentru meciul de cupă Leinster’ Heineken Cup, care va avea loc mâine. Printre cei care au mai refuzat prezenţa la nunta regală se află şi prinţul Bahrainului.9.40: O pânză mare albă a fost aşezată în faţa intrării hotelului Goring, cel mai probabil pentru a-i împiedica pe curioşi să zărească rochia miresei înainte ca aceasta să ajungă la catedrala Westminster.

9.28: Tot în uniforme militare vor fi şi prinţul Harry şi prinţul Charles. Fratele lui William va purta uniformă de căpital al Cavaleriei Regale – albastru marin, curea aurie, accesorizată cu decoraţii, printre care şi aceea obţinută în urma participării la campania militară din Afganistan. În calitate de amiral al forţelor navale britanice, prinţul Charles, tatăl lui William şi Harry, va purta o uniformă ce ceremonie realizată special în acest sens-

9.16: Dacă despre rochia miresei informaţiile de până acum sunt doar neoficiale, în ceea ce priveşte ţinuta pe care prinţul William o va purta în ziua cea mare se ştie sigur că aceasta va fi o uniformă militară – uniformă de colonelul din Garda Irlandeză. Astfel, William va fi îmbrăcat într-o tunică roşie, cu o eşarfă de culoarea cerului şi beretă. Însă prinţul va renunţa pentru azi la sabie, anunţă sursele oficiale de la Buckinghm.

9.08 : De la Palatul Buckingham s-a anunţat că mirii şi alaiul vor pleca de la ceremonie în caleştile descoperite, indiferent de cum este vremea. Prognoza meteo pentru astăzi nu este foarte optimistă, meteorologii anunţând că, în ciuda temeperaturilor de primăvară (la această oră sunt 17 grade Celsius la Londra), Capitala se va confrunta cu averse de ploaie.

9.00 Presa britanică anunţa, cu puţin înainte de începerea ceremoniilor de nuntă de la Londra, că Hillary Alexander, editorul de modă de la publicaţia „The Daily Telegraph” , cunoaşte identitatea creatorului rochiei de mireasă a lui Kate Middleton. Munca de detectiv a lui Hillary pare să fi dat roade pentru că a reuşit să surprindă, ieri, momentul în care o femeie purtând accesorii Alexander McQueen intra în hotelul Goring unde au fost cazaţi Kate Middleton şi familia sa. După cum susţine Hillary Alexander, femeia misterioasă nu este nimeni alta decât Sarah Burton, directorul de creaţie al casei Alexander McQueen şi succesoarea celebrului creator, după sinuciderea acestuia de anul trecut.

3 comentarii la “Căsătoria regală a Prinţului William de Wales cu domnişoara Catherine Middleton.

  1. sa fim seriosi. au facut nunta pe banii naivilor din Londra etc. Pe vreme de criza conducatorii nu prea isi fac griji.. parca doar oamenii de rand se gandesc la criza,2012 si alte prostii. Bine facut articolul 😀 licitatii

  2. Din pacate pe noi nu ne ajuta cu nimic aceasta ”nunta a secolului”care s-a produs in Londra.Ca si eveniment mediatic da a fost ,pana acum,insa cate v-or mai fi pana cand traim noi nu pana la sfarsitul secolului.Trebuia si Casa Regala sa castige ceva din reclama pentru amortizarea cheltuielilor,nu?In colo ,nimic nou pe paliurile tarii.Oare de ce au plecat londonezi din Londra cand a avut loc evenimentul?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s