Mircea Dinescu îi sesiza lui Ceauşescu faptul că anumiţi scriitori nu-i urmează politica, ba chiar încearcă să-l înfrunte.

Atunci când, de pildă, Mircea Dinescu a rostit: „Marino minte şi mort”, a pus, pentru a nu ştiu câta oară, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) în mare dificultate. Pe scurt, după a fost atacat în „Viaţa unui om singur”, volum autobiografic al criticului, eseistului şi istoricului literar Adrian Marino, membrul Colegiului CNSAS l-a denunţat pe autor drept informator al Securităţii, fără dovezi concrete.

Toată povestea se baza pe interpretarea, mai mult sau mai puţin subiectivă, a unui dosar din arhivele fostei Securităţi. Nu sunt avocatul lui Marino, mai ales că, acolo unde se află el acum, nici că se mai sinchiseşte de chestiune. Am să public însă fragmente dintr-o stenogramă care-l priveşte chiar pe Mircea Dinescu, ca să arăt ce înseamnă să judeci un om prin prisma unor documente care pot fi interpretate în fel şi chip.

Nicolae Ceauşescu: „Ce revistă? Poţi să mi-o arăţi şi mie?”

„Există la CNSAS documente care dovedesc faptul că Adrian Marino a fost informator în Direcţia a III-a”, susţinea Mircea Dinescu. În ciuda afirmaţiei, Gabriel Andreescu demonstra, după ce a parcurs filă cu filă dosarul criticului de la CNSAS, că „singura surpriză negativă pe care o aduce dosarul de la SIE în ce-l priveşte pe Marino este de a fi acceptat să se întâlnească cu ofiţerii în particular, când i s-a cerut, şi chiar să aranjeze contacte confidenţiale cu aceştia”. Dar asta nu înseamnă nici pe departe că omul a fost informator, dacă nu sunt dovezi în acest sens, atrăgea atenţia Andreescu.

Faptul că un fost deţinut politic se întâlnea, indiferent de împrejurări, cu ofiţerii de Securitate nu era chiar neobişnuit înainte de 1989, mai ales dacă omul călătorea în străinătate. Apropo de interpretările pe care le dăm unor documente – iată fragmente din stenograma unei întâlniri a scriitorilor cu Nicolae Ceauşescu (13 martie 1981), care demonstrează câte capcane ascund dosarele din arhive. Intervenţia lui Mircea Dinescu de la acea şedinţă poate fi judecată azi în fel şi chip, mai ales dacă nu se ţine cont de conjunctură, de epoca în care a avut loc.

„S-a creat aici un climat de libertate pe care noi l-am cerut şi îl apărăm”

Tov Mircea Dinescu către Nicolae Ceauşescu: „(…)Problema nu este aşa. Nu este vorba de persoane, ci de tendinţa unor reviste. Revistele «Săptămîna» şi «Luceafărul» practic merg pe denigrarea unor persoane. (…) Se petrec lucruri curioase. Între altele, a apărut şi circulă o revistă antisemită patronată de revista «Săptămîna».
Tov. Nicolae Ceauşescu: Ce revistă? Poţi să mi-o arăţi şi mie?
Tov. Mircea Dinescu: Îmi pare rău că nu o am acum, pentru că nu am venit pregătit, dar o să v-o prezint.
Tov. Nicolae Ceauşescu: Bine, să mi-o aduci să o văd şi eu.
Tov. Mircea Dinescu: De asemenea, în Italia a apărut, tot sub patronajul revistei «Săptămîna», o carte cu texte publicate în «Săptămîna» şi «Luceafărul» şi în care sînt denigraţi scriitori români. Iată, deci, că revista «Săptămîna» patronează apariţia unor cărţi în străinătate, cărţi în care sînt denigraţi scriitori români între care şi unii membri ai Comitetului Central – l-am numit pe Titus Popovici -, precum şi unele aspecte din critica română, în conformitate tocmai cu ceea ce se întîmplă la revista «Săptămîna». Deci au şi ei o «Europă Liberă» a lor, scrisă. Eu, ca tînăr scriitor şi membru de partid, sînt foarte mirat că apar asemenea provocări chiar la adresa politicii dumneavoastră. S-a creat aici un climat de libertate pe care noi l-am cerut şi îl apărăm”.

„Tatăl meu a început să-mi vorbească cu dumneavoastră”

„Iată – continua Dinescu -, numai într-un an, am participat la trei întîlniri cu secretarul general al partidului. Vă spun sincer, uneori mi-e şi frică. Tatăl meu a început să-mi vorbească cu «dumneavoastră»: mă văd cu secretarul general al partidului mai des decît se vede el cu o rudă a lui de la Cluj. În legătură cu propunerile care s-au făcut, vreau să vă spun că avem impresia că ele s-au făcut în gol – şi pentru «Luceafărul», şi pentru «Cartea Românească» – întrucît nu s-a luat nici o hotărîre. Sau poate că s-a luat, dar ar fi bine să ni se explice şi aici ce s-a întîmplat. Poate că tovarăşului Macovescu îi este frică să spună.
Tov. George Macovescu: Nu.
Tov. Mircea Dinescu: Ba, ţi-e frică.
Tov. George Macovescu: Acest lucru nu puteam să-l explic în şedinţa Consiliului şi atunci am preferat să nu o ţin.
Tov. Mircea Dinescu: Vedeţi? Sînt lucruri pe care tovarăşul Macovescu nu vrea să le spună aici.
Tov. George Macovescu: Nu aveam nici un răspuns.
Tov. Mircea Dinescu: Pentru ce?
Tov. George Macovescu: Pentru propunerile făcute: de schimbare la revista «Luceafărul», de numire a unui director la «Cartea Românească», de cooptarea în Birou a unui membru, în locul lui Marin Preda, şi de vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor. La toate acestea nu ni s-a dat nici un răspuns.
Tov. Mircea Dinescu: Problema este următoarea: revista «Luceafărul» să redevină o revistă a Uniunii Scriitorilor, conform acestor propuneri, iar «Săptămîna» să redevină organul de drept al Comitetului Municipal de partid Bucureşti, ceea ce nu este astăzi. Revista «Săptămîna», care ar trebui să reflecteze activitatea culturală a tuturor scriitorilor din Bucureşti, a devenit o revistă de grup evidentă, şi aceasta de mulţi ani de zile. Cum este posibil ca toată suflarea scriitoricească română să fie iritată de această revistă? Cum este posibil ca un personaj ca Eugen Barbu să ne aducă din nou în faţa dumneavoastră? Realmente, mi se pare absolut absurd cum organele Comitetului municipal nu pot să rezolve această problemă – tovarăşul Pană, mai ales, care ar trebui să se ocupe de ea. Vă rog să mă iertaţi că m-am încins puţin!”.

L-a sfidat pe Macovescu în faţa lui Ceauşescu

Oricine citeşte acest document poate trage şi concluzia că tânărul scriitor de atunci, comunist, cum se caracteriza chiar el, îi sesiza lui Ceauşescu faptul că anumiţi scriitori nu-i urmează politica, ba chiar încearcă să-l înfrunte. Dinescu, angajat total în disputa cu Eugen Barbu şi locotenenţii săi, dorea prin toate mijloacele să-l convingă pe şeful statului să oprească atacurile lui Barbu la adresa anumitor scriitori. Dacă priveşti toată povestea din punctul de vedere al rivalilor lui Barbu, Dinescu a procedat corect. Dacă, însă, împărtăşeşti punctul de vedere al simpatizanţilor lui Barbu, Dinescu este un delator.

Niciodată nu l-aş macula însă pe poet plecând doar de la acest document. Nu pentru că Dinescu avea doar 31 de ani atunci, ci pentru că nimeni nu putea obţine ceva de la Ceauşescu dacă nu făcea temenelele de rigoare. Iar poetul ştia foarte bine asta. Tocmai pentru a atinge coarda sensibilă a preşedintelui de atunci el a zis: „Vă spun sincer, uneori mi-e şi frică. Tatăl meu a început să-mi vorbească cu «dumneavoastră»: mă văd cu secretarul general al partidului mai des decît se vede el cu o rudă a lui de la Cluj”. În ce priveşte „climatul de libertate” al scriitorilor pe care dorea să-l apere Dinescu cu orice preţ, nu comentez – aş fi ridicol.

Ciudată este şi ieşirea lui Dinescu la adresa lui Macovescu: „Ba, ţi-e frică… Vedeţi? Sînt lucruri pe care tovarăşul Macovescu nu vrea să le spună aici”. Cel din urmă fost ilegalist şi ministru de externe, în 1981, ocupa fotoliul de preşedinte al Uniunii Scriitorilor. Pe ce se putea baza tânărul poet atunci când l-a înfruntat în faţa lui Ceauşescu?

●●●

Cred că atunci când documentele din arhive, oricare ar fi acestea, sunt interpretabile, tăcerea e de aur. Mai ales când este vorba despre acuzaţii care pot afecta memoria unui om. Faptul că Dinescu l-a atacat dur pe Marino, catalogându-l drept informator, după ce criticul a scris că poetul este „golănaş, suburban, incult, agresiv şi obraznic”, îl descalifică pe membrul colegiului CNSAS. Marino a mai spus despre Dinescu: “Amuzant, uneori, pentru o clipă, el este odios în esenţă. Fiindcă poluează şi trivializează totul. Terfeleşte toate valorile, bagatelizează toate intenţiile bune”, iar, în replică, poetul a ţinut morţiş să-i pună ştampila de agent al Securităţii.
De Emil Berdeli

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s