Fotografii cu Marilyn Monroe când avea 27 de ani au fost făcute publice

Marilyn in her prime: Monroe poses at the aged of 27 for her trusted make-up artist in never-before-seen pictures

Mai multe fotografii cu Marilyn Monroe, când avea 27 de ani, realizate de make-up artistul ei, au fost făcute publice, scrie Daily Mail.
La începutul carierei cinematografice, Marilyn era foarte nervoasă înainte de filmări. Artista îl ruga pe Allan ‘Whitey’ Snyder să o fotografieze înainte de filmări pentru că acest lucru o relaxa şi o calma. Imaginile nu erau menite să fie publicate.

Snyder a machiat-o pe Marilyn Monroe timp de 16 ani şi i-a fost un prieten apropiat. Make-up artistul a realizat zeci de fotografii cu Marilyn la filmările peliculelor „Gentlemen Prefer Blondes”, „The Prince and the Showgirl”, „Niagara” sau „Something’s Got to Give”.

Julien’s Auction House va vinde mai multe fotografii rare din colecţia privată a lui Allan Snyder.
Charming unseen photographs of Marilyn Monroe taken by her trusted make-up artist to get her to relax on a film set have emerged for sale.

The archive of Allan ‘Whitey’ Snyder is remarkable because of the quantity of snaps that were not meant for publication.

So trusted was Synder that Monroe often asked him to photograph her because it helped calm her nerves before filming.

The amateur shoots brought her to life and these images show a 27-year-old Monroe totally at ease, wearing a low-cut red T-shirt and a cream skirt.

They are a world away from the international sex symbol she went on to become.
The pictures were taken on the film set of the 1953 movie Niagra, one of her first leading roles. The famous Niagra Falls can be seen in the background.

Snyder was Monroe’s professional and personal make-up artist for 16 years and there is a photo of him putting make-up on her face.

He was an important part of her inner-circle and was a pallbearer at her funeral in 1962 as he had promised her he would be.
There are dozens of pictures from the sets of other films including Gentlemen Prefer Blondes, The Prince and the Showgirl, Niagara and Something’s Got to Give.

The archive includes letters and other ephemera and is expected to fetch thousands of pounds when it all goes under the hammer at auction.

Darren Julien, of Julien’s auctioneers, said: ‘Whitey Snyder died in the 1990s and these items have come from his estate, so they have never been seen before.

‘Whitey was Marilyn’s make-up artist for 16 years and had unlimited access to her.

‘They met when Monroe had her first screen test at 20th Century Fox in 1946.
Mr Julien said: ‘These calendars used to sell for about 300 or 400 dollars but recently they are going for up to $6,000.

‘This one is in good condition and Marilyn couldn’t do anything about the picture being licensed because she had no control over it.

‘But in a way it was the picture that helped launch her career.’

The archive will be sold in Beverley Hills, California, during a two-day sale starting on March 31
Sursa: Dailymail

EXCLUSIV FOTO: Traian Băsescu împreună cu infractorul Mihail Boldea

Mihail Boldea: “Îmi place Băsescu, e un tip tare! Îmi place şi ca om şi ca politician! A reuşit să fie tătic în faţa tuturor, Mi-a plăcut de când era ministru. Am ales PD pentru că mi-a plăcut articolul 5. Când nu ai de la cine, furi de peste tot”
Un sfat de celibatar de top

La Veneţia mergeţi doar cu persoana iubită

Unii spun că ar fi „copilul minune” al baroului gălăţean, alţii îl cred „apărătorul interlopilor”. Cert este că la numai 29 de ani a apărat cu succes nume grele cu „tinichele penale” legate de coadă. Mihai Boldea, căci despre el este vorba, nu se consideră nici una, nici alta, ci pur şi simplu un avocat care îşi face treaba.

În rest, trage zilnic de fiare, are pistol cu gaze, deşi nu ştim la ce-i foloseşte fiindcă are centura neagră la Aikido; nu fumează, nu bea cafea, în timpul liber colindă munţii, se azvârle în cascade îmbrăcat în neopren şi aspiră la brevetul de scufundător. Mai nou, a început să-şi construiască o carieră politică în PD. Este, fără îndoială, unul dintre celibatarii de top ai oraşului, „însurat” din păcate, aşa cum singur spune, cu tribunalul.

Trei fraţi, ca în poveste

Mihai Boldea este mijlociul familiei şi singurul avocat. Fratele mai mare şi mezinul sunt medici. Mihai susţine că a venit pe lume în „clasica familie comunistă de intelectuali”, mama fiind profesoară, tatăl inginer în Combinat. Cum era puştiul Mihai Boldea? Sportiv! Potrivit mărturiei, juca fotbal până rupea tenişii. „Din clasa a III-a până pe la vreo 11 ani am făcut tenis de performanţă. Am participat la preliminarii ca să intru în lotul naţional de tenis de câmp. S-a făcut un blat şi nu am intrat în lotul naţional de copii al României, aşa mi-au spus tata şi antrenorul”, ne-a povestit tânărul avocat. În clasa a IX-a l-a convins pe fratele cel mic să se facă împreună avocaţi. Toate bune şi frumoase, numai că fratele cel mare care era deja student la Medicină l-a luat pe mezin la morgă şi i-a arătat un cadavru. Impresionat, frăţiorul cel mic a ales să se facă doctor, lăsându-l singur la bară pe Mihai. Şi el a avut o tentativă de abandon: „Mi-au plăcut armele, sirenele, girofarurile, am încercat să dau la Academia de Poliţie să devin ofiţer, dar datorită faptului că port ochelari am fost respins la proba medicală, şi, după două săptămâni, fiindcă aveam aceeaşi pregătire pentru examen, am mutat dosarul la Iaşi şi am intrat la Drept. Aşa a vrut Dumnezeu, să urmez calea pe care am ales-o iniţial, cea de avocat”. „Lumea interlopă”

Mihai Boldea a terminat facultatea cu 9,87, anul IV cu 10 pe linie. „Avocatura se fură, nu se învaţă! Important este să ai de la cine să furi, iar când nu ai de la cine, furi de peste tot. Am intrat la 22 ani în avocatură şi uite că am aproape opt ani. Avocatura e ca un bulgăre de zăpadă. În fiecare zi, în fiecare an, prin procese dobândeşti experienţă, creşti. De la maestrul meu, dl Bălan, am învăţat că nu există dosar în care să nu poţi să faci nimic. Cine spune asta să se lase de avocatură!”, pledează Mihai. El povesteşte că, prin prisma profesiei, cel puţin la început a intrat mai mult în dosare penale. Ce relaţii are cu interlopii? „Ponderea clienţilor mei erau oameni acuzaţi de diverse fapte grave şi se spunea că sunt avocatul lumii interlope. Era vorba lumii, nu a mea! E impropriu spus lume interlopă. E o lume specială a lor, a băieţilor <>… Nu am avut astfel de legături. În momentul în care vine la tine, indiferent de statutul lui socio-economic, e un client ca toţi clienţii. Îi spun ce soluţii există. Dacă eşti fair-play de la început n-are de ce să-ţi fie teamă, pentru că el ştie la ce să se aştepte. Nu-i convine, merge la altul! În dosarele în care erau probe clare de vinovăţie am preferat să stau în banca mea şi să-i las pe alţii. Acum mi-am diversificat activitatea, am intrat şi pe civil şi pe comercial”. El a ţinut să ne asigure că în afară de a le fi avocat, nu are nici o altă relaţie cu aşa-zişii interlopi. „Când eşti avocat, devii persoană publică. Trebuie să-ţi păstrezi imaginea şi demnitatea. În momentul în care intri în cercul lor şi participi la petrecerile lor, în mod clar respectul lor faţă de tine este zero. Am fost invitat, dar am refuzat spunând că nu are nici un sens”. Incidente? „Am avut, la începutul profesiei, un incident într-un proces de divorţ cu un soţ mai nervos. A trebuit să-mi iau pistol cu gaz. Nu l-am folosit niciodată, nici nu-l port, dar aşa a fost situaţia. Soţul s-a supărat, îmi telefona, mă ameninţa, şi am vrut să mă protejez”, povesteşte Boldea.
Greu de prins

„Sunt însurat cu tribunalul”, susţine Mihai Boldea. Asta înseamnă că în perioada în care a fost însurat a fost… bigam. „Am fost căsătorit, după un an am divorţat; nepotrivire de caracter”, spune tânărul. Programul lui este superîncărcat. Şi totuşi este imposibil să nu bănuim măcar că Mihai Boldea e „ţinta” sigură a domnişoarelor, mai ales că nu mai are verighetă, e tinerel, simpatic şi cu „muşchiul lucrat” la sală şi nici nu-i lipsesc banii: „Sincer, nu ştiu dacă sunt vânat, am ajuns la faza la care nu-mi mai dau seama dacă sunt vânat sau nu, fiindcă sunt greu de prins. Pot fi găsit foarte uşor la Tribunal, Parchet, Poliţie sau cabinet. Unde e maşina mea, sunt şi eu. Ca să mă prindă trebuie să mă găsească într-un moment în care să pot să stau de vorbă şi despre altceva decât de drept. Nu că nu-mi plac femeile, că ce e frumos şi lui Dumnezeu îi place, dar nu mai am timpul material! În facultate era altceva când aveai timp, plimbări lungi, vorbeai subiecte, făceai capul mare, curte… acum nu mai am timp. Nu sufăr, dar îmi este bine aşa!”. Dacă zice el…

„Băsescu e tătic”

În 2002, Mihai Boldea a devenit membru al Partidului Democrat, iar de curând a devenit preşedintele interimar al Organizaţiei Judeţene de Tineret. De ce PD? „Politica mă antrenează, mă pune să mă gândesc şi la altceva decât la drept. Îmi place Băsescu, e un tip tare! Îmi place şi ca om şi ca politician! A reuşit să fie tătic în faţa tuturor, tranşează problemele cu fermitate, corectitudine! Mi-a plăcut de când era ministru. Am ales PD pentru că mi-a plăcut articolul 5 din statutul partidului care spune că <>.

Democraţii sunt oameni de acţiune, interesaţi de viitor! Nu am venit aici să fac pe pisica, am hotărât să intru activ, având în vedere structura profesională. Bara m-a format şi sunt luat în serios. Am spus din start: Am venit la PD să facem ceva!”, spune liderul.

Băiat gospodar

Ştie şi ce înseamnă munca de jos! „Nu mi-e ruşine. Eu dintr-a IX-a până într-a XI-a am dat la sapă de mi-au sărit capacele. Dădeam cu sapa şi sărea unealta de tare ce era pământul. Tatăl meu are 25 de ari de vie. A fost un exerciţiu foarte bun dând la sapă vineri, sâmbătă, cald afară, transpirat, îţi doreai o gură de apă rece şi nu era decât apă caldă că erai la câmp!”, povesteşte cu umor Mihai Boldea. Acum, tatăl, ajuns pensionar, este <> care îi calcă hainele. „A face curăţenie în casă este o relaxare pentru mine! Ştiu să gătesc pentru că am fost student… ştiu să spăl. Acum mănânc mai mult în oraş. Anul trecut, în vară, mă gândeam să-mi pun cărţi în frigider că tot era gol…”.
No coffee, no smoking!
„În Galaţi este exclus să merg în baruri, cluburi, discoteci! Nu, pentru că mă întâlnesc cu foarte mulţi clienţi de-ai mei. Şi atunci care ar fi autoritatea mea în faţa lor? Dacă vreau să mă duc într-o discotecă, pot să mă duc la munte sau în afara ţării. Îmi place să mă distrez!” Îi plac artele marţiale şi are centură neagră în Aikido. Aikido te învaţă autocontrolul, e arta marţială în care foloseşti energia adversarului. Acum nu mai are timp de antrenamente, dar merge zilnic la sală şi jumătate de oră trage de fiare. Fitnessul e modalitatea lui de relaxare. În timpul liber îi place să „călărească” munţii. Ultima dată a mers cu fratele lui şi a făcut rafting: ca nişte nebuni s-au îmbrăcat în costume de neopren şi şi-au dat drumul pe Cerna, pe cascade. A văzut Suedia, Danemarca – Copenhaga, Hamburg, Helsinki şi Veneţia despre care spune doar atât: „cine se duce la Veneţia să meargă cu persoana pe care o iubeşte cu adevărat, altfel n-are ce căuta acolo!”

Mihail Boldea: „Îmi place Băsescu, e un tip tare! Îmi place şi ca om şi ca politician! A reuşit să fie tătic în faţa tuturor, Mi-a plăcut de când era ministru. Am ales PD pentru că mi-a plăcut articolul 5. Când nu ai de la cine, furi de peste tot”

Un sfat de celibatar de top

La Veneţia mergeţi doar cu persoana iubită

Unii spun că ar fi „copilul minune” al baroului gălăţean, alţii îl cred „apărătorul interlopilor”. Cert este că la numai 29 de ani a apărat cu succes nume grele cu „tinichele penale” legate de coadă. Mihai Boldea, căci despre el este vorba, nu se consideră nici una, nici alta, ci pur şi simplu un avocat care îşi face treaba.

În rest, trage zilnic de fiare, are pistol cu gaze, deşi nu ştim la ce-i foloseşte fiindcă are centura neagră la Aikido; nu fumează, nu bea cafea, în timpul liber colindă munţii, se azvârle în cascade îmbrăcat în neopren şi aspiră la brevetul de scufundător. Mai nou, a început să-şi construiască o carieră politică în PD. Este, fără îndoială, unul dintre celibatarii de top ai oraşului, „însurat” din păcate, aşa cum singur spune, cu tribunalul.

Trei fraţi, ca în poveste

Mihai Boldea este mijlociul familiei şi singurul avocat. Fratele mai mare şi mezinul sunt medici. Mihai susţine că a venit pe lume în „clasica familie comunistă de intelectuali”, mama fiind profesoară, tatăl inginer în Combinat. Cum era puştiul Mihai Boldea? Sportiv! Potrivit mărturiei, juca fotbal până rupea tenişii. „Din clasa a III-a până pe la vreo 11 ani am făcut tenis de performanţă. Am participat la preliminarii ca să intru în lotul naţional de tenis de câmp. S-a făcut un blat şi nu am intrat în lotul naţional de copii al României, aşa mi-au spus tata şi antrenorul”, ne-a povestit tânărul avocat. În clasa a IX-a l-a convins pe fratele cel mic să se facă împreună avocaţi. Toate bune şi frumoase, numai că fratele cel mare care era deja student la Medicină l-a luat pe mezin la morgă şi i-a arătat un cadavru. Impresionat, frăţiorul cel mic a ales să se facă doctor, lăsându-l singur la bară pe Mihai. Şi el a avut o tentativă de abandon: „Mi-au plăcut armele, sirenele, girofarurile, am încercat să dau la Academia de Poliţie să devin ofiţer, dar datorită faptului că port ochelari am fost respins la proba medicală, şi, după două săptămâni, fiindcă aveam aceeaşi pregătire pentru examen, am mutat dosarul la Iaşi şi am intrat la Drept. Aşa a vrut Dumnezeu, să urmez calea pe care am ales-o iniţial, cea de avocat”. „Lumea interlopă”

Mihai Boldea a terminat facultatea cu 9,87, anul IV cu 10 pe linie. „Avocatura se fură, nu se învaţă! Important este să ai de la cine să furi, iar când nu ai de la cine, furi de peste tot. Am intrat la 22 ani în avocatură şi uite că am aproape opt ani. Avocatura e ca un bulgăre de zăpadă. În fiecare zi, în fiecare an, prin procese dobândeşti experienţă, creşti. De la maestrul meu, dl Bălan, am învăţat că nu există dosar în care să nu poţi să faci nimic. Cine spune asta să se lase de avocatură!”, pledează Mihai. El povesteşte că, prin prisma profesiei, cel puţin la început a intrat mai mult în dosare penale. Ce relaţii are cu interlopii? „Ponderea clienţilor mei erau oameni acuzaţi de diverse fapte grave şi se spunea că sunt avocatul lumii interlope. Era vorba lumii, nu a mea! E impropriu spus lume interlopă. E o lume specială a lor, a băieţilor <>… Nu am avut astfel de legături. În momentul în care vine la tine, indiferent de statutul lui socio-economic, e un client ca toţi clienţii. Îi spun ce soluţii există. Dacă eşti fair-play de la început n-are de ce să-ţi fie teamă, pentru că el ştie la ce să se aştepte. Nu-i convine, merge la altul! În dosarele în care erau probe clare de vinovăţie am preferat să stau în banca mea şi să-i las pe alţii. Acum mi-am diversificat activitatea, am intrat şi pe civil şi pe comercial”. El a ţinut să ne asigure că în afară de a le fi avocat, nu are nici o altă relaţie cu aşa-zişii interlopi. „Când eşti avocat, devii persoană publică. Trebuie să-ţi păstrezi imaginea şi demnitatea. În momentul în care intri în cercul lor şi participi la petrecerile lor, în mod clar respectul lor faţă de tine este zero. Am fost invitat, dar am refuzat spunând că nu are nici un sens”. Incidente? „Am avut, la începutul profesiei, un incident într-un proces de divorţ cu un soţ mai nervos. A trebuit să-mi iau pistol cu gaz. Nu l-am folosit niciodată, nici nu-l port, dar aşa a fost situaţia. Soţul s-a supărat, îmi telefona, mă ameninţa, şi am vrut să mă protejez”, povesteşte Boldea.
Greu de prins

„Sunt însurat cu tribunalul”, susţine Mihai Boldea. Asta înseamnă că în perioada în care a fost însurat a fost… bigam. „Am fost căsătorit, după un an am divorţat; nepotrivire de caracter”, spune tânărul. Programul lui este superîncărcat. Şi totuşi este imposibil să nu bănuim măcar că Mihai Boldea e „ţinta” sigură a domnişoarelor, mai ales că nu mai are verighetă, e tinerel, simpatic şi cu „muşchiul lucrat” la sală şi nici nu-i lipsesc banii: „Sincer, nu ştiu dacă sunt vânat, am ajuns la faza la care nu-mi mai dau seama dacă sunt vânat sau nu, fiindcă sunt greu de prins. Pot fi găsit foarte uşor la Tribunal, Parchet, Poliţie sau cabinet. Unde e maşina mea, sunt şi eu. Ca să mă prindă trebuie să mă găsească într-un moment în care să pot să stau de vorbă şi despre altceva decât de drept. Nu că nu-mi plac femeile, că ce e frumos şi lui Dumnezeu îi place, dar nu mai am timpul material! În facultate era altceva când aveai timp, plimbări lungi, vorbeai subiecte, făceai capul mare, curte… acum nu mai am timp. Nu sufăr, dar îmi este bine aşa!”. Dacă zice el…

„Băsescu e tătic”

În 2002, Mihai Boldea a devenit membru al Partidului Democrat, iar de curând a devenit preşedintele interimar al Organizaţiei Judeţene de Tineret. De ce PD? „Politica mă antrenează, mă pune să mă gândesc şi la altceva decât la drept. Îmi place Băsescu, e un tip tare! Îmi place şi ca om şi ca politician! A reuşit să fie tătic în faţa tuturor, tranşează problemele cu fermitate, corectitudine! Mi-a plăcut de când era ministru. Am ales PD pentru că mi-a plăcut articolul 5 din statutul partidului care spune că <>.

Democraţii sunt oameni de acţiune, interesaţi de viitor! Nu am venit aici să fac pe pisica, am hotărât să intru activ, având în vedere structura profesională. Bara m-a format şi sunt luat în serios. Am spus din start: Am venit la PD să facem ceva!”, spune liderul.

Băiat gospodar

Ştie şi ce înseamnă munca de jos! „Nu mi-e ruşine. Eu dintr-a IX-a până într-a XI-a am dat la sapă de mi-au sărit capacele. Dădeam cu sapa şi sărea unealta de tare ce era pământul. Tatăl meu are 25 de ari de vie. A fost un exerciţiu foarte bun dând la sapă vineri, sâmbătă, cald afară, transpirat, îţi doreai o gură de apă rece şi nu era decât apă caldă că erai la câmp!”, povesteşte cu umor Mihai Boldea. Acum, tatăl, ajuns pensionar, este <> care îi calcă hainele. „A face curăţenie în casă este o relaxare pentru mine! Ştiu să gătesc pentru că am fost student… ştiu să spăl. Acum mănânc mai mult în oraş. Anul trecut, în vară, mă gândeam să-mi pun cărţi în frigider că tot era gol…”.
No coffee, no smoking!
„În Galaţi este exclus să merg în baruri, cluburi, discoteci! Nu, pentru că mă întâlnesc cu foarte mulţi clienţi de-ai mei. Şi atunci care ar fi autoritatea mea în faţa lor? Dacă vreau să mă duc într-o discotecă, pot să mă duc la munte sau în afara ţării. Îmi place să mă distrez!” Îi plac artele marţiale şi are centură neagră în Aikido. Aikido te învaţă autocontrolul, e arta marţială în care foloseşti energia adversarului. Acum nu mai are timp de antrenamente, dar merge zilnic la sală şi jumătate de oră trage de fiare. Fitnessul e modalitatea lui de relaxare. În timpul liber îi place să „călărească” munţii. Ultima dată a mers cu fratele lui şi a făcut rafting: ca nişte nebuni s-au îmbrăcat în costume de neopren şi şi-au dat drumul pe Cerna, pe cascade. A văzut Suedia, Danemarca – Copenhaga, Hamburg, Helsinki şi Veneţia despre care spune doar atât: „cine se duce la Veneţia să meargă cu persoana pe care o iubeşte cu adevărat, altfel n-are ce căuta acolo!”

Pedelistul Mihail Boldea despre Elena Udrea si Traian Basescu. „Un gălăţean în safari Aventuri în Africa, Kenya””

Un gălăţean în safari Aventuri în Africa
„Un gălăţean în safari – Aventuri în Africa” este titlul articolul apărut în ziarul local „Viaţa Liberă”, în care Mihail Boldea îşi povestea impresiile de vacanţă. „Pentru că tărâmul african este o destinaţie la modă, l-am rugat să ne povestească ce a trăit în safari”, justifică reporterul subiectul în introducerea articolului. Apoi îi dă cuvântul domnului deputat/avocat/cercetat.

„Itinerariul Galaţi – Bucureşti – Amsterdam – Nairobi – Malindi îl parcurgi în 26 de ore, cu escale, luând în calcul şi întârzierea de rigoare la cursele africane. Dar merită! «Acolo vezi viaţa la zero. Primitivismul locurilor m-a făcut să înţeleg de unde a plecat întreaga evoluţie», ne-a mărturisit Mihai Boldea. Malindi este rezidenţă italiană, pe malul Oceanului Indian. Acolo nu există reguli de circulaţie, iar şoselele se reduc la o singură autostradă asfaltată. «Pentru europeni este ieftin să stea la un hotel de trei-patru stele pe malul Oceanului Indian. Costă 30-40 de euro pe noapte. În camere, paturile au picioare lungi, de aproape un metru. Trebuie să sari ca să te urci în ele, iar pe jos e gol, ca atunci când cobori din pat să vezi dacă nu calci pe un şarpe ori pe un scorpion. Dacă laşi geamurile deschise, îţi intră babuinii şi ce le place, îţi fură. Nu neapărat mâncare. Mai sunt şi agresivi, muşcă!»”.

„O femeie «full options» costă 10 dolari, o noapte”

Boldea îşi continuă istorisirea într-un ton pragmatic. „Preţurile sunt mici şi la supermarket. Eu am cheltuit cu drumul 1000 euro şi vreo 200 euro acolo, dar am avut avantajul că am locuit la o cunoştinţă. Nu prea ai ce să cumperi. Distracţia cea mare este un cazino cu preţuri modeste. Eu am băgat 50 de euro şi am scos tot 50, am făcut rulaj. Localnicii joacă bingo. Mai sunt şi două discoteci, una cu program până la trei dimineaţă, cealaltă în continuare. Acolo e şi un paradis sexual, trag negresele de bărbaţi albi, şi negrii de albe; o femeie „full options” costă 10 dolari, o noapte. SIDA, sifilis sunt la ele acasă, deci mai bine nu rişti!», e de părerea deputatul.

„Fireşte că se dă şpagă, suntem în lumea a III-a”

„60 km prin safari, până în parcul naţional am mers cu escortă militară, pentru că poţi fi atacat de bandiţi. E ciudat să mergi cu un tip cu mitralieră în faţă. Şi în parc este poliţie şi armată. Poliţia nu stă să se recomande. La baraje, pun ţepi metalici pe stradă şi stau cu puşca. Dacă nu opreşti îţi spargi roţile şi poliţia deschide focul. Fireşte că se dă şpagă, suntem în lumea a III-a”, povestea Boldea în „Viaţa Liberă”. „Africanii spun că un safari este reuşit atunci când turistul vede cele zece mari animale, dintre care nu lipsesc elefantul, rinocerul, hipopotamul, leul, jaguarul, zebra, girafa, leopardul. Am văzut doi lei care se împerecheau, şi doi pui. Hipopotamii sunt păziţi militar pentru că sunt agresivi. Rinocerii stau în spatele unui gard electrificat, ca să nu atace. Drumul în safari începe la opt dimineaţa şi se încheie pe la opt seara. De la 12 la 16 faci un popas la o lodge (un gen de hoteluri păzite să nu intre animalele sau bandiţii). În safari nu ai voie să cobori din maşină, rişti să fii mâncat de un animal. Plus că vei fi amendat nu numai tu, ci şi şoferul. Elefanţii cu pui sunt foarte agresivi. Am oprit să facem poză unui elefant şi, deranjat de bliţ ori de zgomot, s-a luat după maşină. Ne-a fugărit”, declara avocatul. „Fiind lacto-vegetarian, a mâncat orez şi fructe”, notează jurnalistul. „Dar ne-a spus că la un popas şoferul şi ai lui au mâncat o antilopă, deşi era ilegal. «Eu m-am împrietenit cu şoferul şi am fost la negri. M-au servit cu un ceai cu un gust îngrozitor. Când am întrebat de unde au luat apa, mi-au arătat un un râu învolburat, negru. Nu l-am mai băut!»”.

Ce a învăţat de la masai

„La întoarcerea din safari am trecut prin nişte sate de masai. Copiii alergau după maşini să le dăm de mâncare. Atunci le-am aruncat nişte pachete de biscuiţi şi s-au bătut pentru ei. Acolo bicicleta este mijloc de transport şi de cărat apă. Apa e marea problemă. Într-un sat de masai eşti ca în comuna primitivă. Casele lor sunt nişte colibe cu trei încăperi – camera copiilor, bucătăria şi dormitorul părinţilor. Fac focul cu beţe, iarbă uscată şi bălegar de elefant. Încălţările lor sunt făcute din piele de vacă, iar talpa din cauciucul roţilor de maşină. Nu mi-a venit să cred, dar când m-am uitat de aproape erau chiar resturile rămase de la un cauciuc explodat pe autostradă. Sărăcia e lucie. Salariul unui om în casă e de 30-40 euro pe lună şi asta înseamnă că e bine plătit. Un ofiţer de poliţie are salariul de 150-200 euro pe lună, bani cu care huzureşte. Masaii îşi scot banii de la turişti. Unui localnic îi vinde o statuetă cu doi euro, iar unui străin cu zece. Am fost curios să văd cum e dansul masailor. Săreau pur şi simplu cu un băţ în sus. Care-i logicaĂ De fapt este un antrenament pentru mersul la vânătoare. Sar în sus cu băţul să vadă unde e leul. Şi pentru că par mai înalţi decât el, leul nu îi atacă”, povestea Boldea. În Malindi a cunoscut şi un profet local. „Era un fel de preot, dar nu pentru că ar fi mers la şcoală, ci pentru că avea viziuni, fără a lua droguri. I-am cerut să spună ceva de mine. A luat un băţ şi a început să-mi spună lucruri adevărate, pe care chiar nu avea de unde să le ştie. Avea telefon mobil şi locuia pe malul oceanului”.

Articolul închinat de presa locală vacanţei lui Boldea se încheie profetic: „Avocatul regretă că n-a putut să stea decât o săptămână în Kenya şi ar vrea să reediteze aventura”. Potrivit unor surse neoficiale, deputatul Mihai Boldea a părăsit România prin punctul de frontieră de la Giurgiu, a ajuns în Turcia iar de acolo s-a îmbarcat într-un avion cu destinaţia Africa. (AOP)
November 10th, 2010
Război în PDL.
În această perioadă se află în plină desfașurare alegerile în interiorul PDL. La nivel central lupta se duce între două tabere foarte clare; o tabară în care se află Falcă și Udrea, iar în cea de a doua tabară liderul este Vasile Blaga susținut de Gh. Flutur si S. Frunzăverde. Vasile Blaga este omul care își dorește dintr-un anumit punct de vedere, cred și o schimbare în organizațiile din teritoriu, o primenire a oamenilor politici la nivel local și eliminiarea veneticilor și așa zișilor oameni politici care nu sunt capabili să obțină rezultate. De mai bine de șapte luni mă aflu într-un război total cu oamenii politici din organizația PDL Galați care nu sunt capabili decât să distrugă și să își urmărească interesul personal și să aibă ca principii călăuzitoare în domeniul politicii minciuna, nesimțirea și promovarea nulităților. Sunt de acord cu toți cetățenii acestei țări precum și cu locuitorii Galațiului care au o părere foarte proastă despre oamenii politici care promovează principiile prezentate anterior. Astăzi pot să vă spun despre Marius Necula că este unul dintre acești politicieni avid de putere, pentru care minciuna este un mod de a fi, care promoveaza nulități, susține lumea interlopă și apoi se prezintă tuturor ca fiind Sf. Fecioara. Nu mă surpinde faptul că Toader Mircea îl susține și promovează, acesta fiind promotorul incompetenței la nivelul organizației județene Galați însă mă bucură faptul ca Vasile Blaga și-a dat seama(vezi aici) de calitatea umană a lui Marius Necula și sper din tot sufletul să înțeleagă și BPN-ul că este timpul să nu mai susțină oameni ca Marius Necula și să înțeleagă că Mircea Toader este un expirat. Susțin punctul de vedere a lui Cristian Preda cât și a lui Sebastian Lăzăroiu că după acesta criza economică scena politică va fi caștigată de partidul care promovează oameni competenți, corecți și care doresc să facă ceva pentru Romania.
–––––––––––––––
November 25th, 2009
Coaliţia defectă
Revin după o mică pauză… Implicarea în alegerile din colegiul meu a fost cât se poate de susţinută. Nu fără rezultate, să zic… Spunea unul dintre surferii de pe blogul meu că Galaţiul este roşu Ferrari. După primul tur, municipiul Galaţi nu mai pare aşa de îmbujorat. Aici Băsescu s-a clasat pe primul loc cu 31,8% urmat de Geoană cu 28,4%. Vreau să le mulţumesc, pe de-o parte, celor care m-au ajutat prin votul lor să obţin victoria în colegiul 9 (31,6% Băsescu, 28,7% Geoană) iar, pe de altă parte, voluntarilor şi echipei mele de campanie, cei care au pus suflet, pasiune şi foarte multă muncă în acest rezultat.
Am mai vorbit într-o postare mai veche de asocierea PNL cu PSD ca fiind una “contra naturii”. Acum mi se pare o persistenţă bolnăvicioasă. Iar părerea mea nu are nicio legătură cu susţinerea lui Băsescu de către PNL pentru turul 2. Pe de altă parte înţeleg încăpăţânarea lui Antonescu de a merge pe aceeaşi linie din precampanie şi campanie. Însă cedarea postului de preşedinte este prea de tot. Cred că majoritatea celor care frunzăresc paginile de internet este una informată, activă şi ancorată suficient în realitate pentru a nu accepta, măcar aşa, “deep inside”, o astfel de variantă. Geoană preşedinte? Până şi sonoritatea mi se pare defectă. Nu pot să cred că votanţii liberali pot fi împăcaţi cu ideea asta. Sunt convins că sunteţi mulţi care aţi votat cu Crin în turul întâi şi care aţi citit paginile blogului meu. Aş vrea să ştiu şi eu părerea voastră… Sunteţi împăcaţi cu ideea de a îl vota pe Geoană?
Adaugat de Mihail Boldea
Postat in Blog in data de Wednesday, November 25th, 2009.
Comenteaza.
Mergi la pagina anterioara.

Adaugat de Mihail Boldea
Postat in Blog in data de Wednesday, November 10th, 2010
118 Comentarii »
––––––––––
October 6th, 2010
Justiţia şi Refoma

Ieri, la comisia juridică a Camerei Deputaţilor, din care fac parte, a început dezbaterea proiectului de lege cunoscut sub numele ” Mica Reformă”.Acest proiect iniţiat de către Ministerul Justiţiei are drept obiectiv accelerarea derulării proceselor în faţa instanţelor de judecată, ceea ce este salutar, proiectul de lege însa a fost amendat substanţial de către judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a şi fost reprezentată în faţa comisiei juridice de către toţi presedinţii secţiilor, precum şi de doamna preşedinte Livia Doina Stanciu. Modificarile legislative sunt punctuale şi vizeaza înlaturarea tuturor tertipurilor procedurale care erau folosite de catre parţi pentru amânarea proceselor. Forma finala a proiectului ” Mica Reforma” o voi posta în cursul acestei zile, după finalizarea lucrarilor în comisie pentru a o putea vedea şi voi. Care este parerea voastră referitor la justiţia din Romania, şi care sunt reformele ce ar mai trebui implementate în acest sistem din punctul dumneavoastră de vedere?
Adaugat de Mihail Boldea
Postat in Blog in data de Wednesday, October 6th, 2010
5 Comentarii »
October 5th, 2010
De ce a fost linişte…pe blog!

De la ultima mea postare şi până în prezent nu am mai dorit să scriu nimic pe blog pentru că am aşteptat o strategie politică,economică şi de comunicare din partea conducerii PDL, care să se manifeste atât în plan guvernamental, local dar şi în ceea ce priveşte viitorul partidului.
Am aşteptat, am aşteptat şi tot aştept. Fiindca tot aştept am hotarăt să scriu pe blog, dar intr-un alt format . Voi ce strategie credeţi că ar trebui să aplice partidul?
Adaugat de Mihail Boldea
Postat in Blog in data de Tuesday, October 5th, 2010
126 Comentarii »
October 4th, 2010
Condoleanţe …

Sunt alături de domnul Preşedinte Traian Băsescu în aceste momente grele când a pierdut pentru totdeauna pe cea mai dragă fiinţă din lume, mama. Sincere condoleanţe. Dumnezeu s-o ierte şi să-i dea odihnă veşnică.
Adaugat de Mihail Boldea
Postat in Blog in data de Monday, October 4th, 2010
95 Comentarii »
–––––
November 15th, 2010
Clasa politică şi reforma.
În momentul de faţă politicienii oneşti subliniază necesitatea reformării întregii clase politice, toţi analiştii politici cu experienţă subliniează faptul că în 2012 va caştiga partidul care se va reforma în mod real şi nu face doar un facelift de dragul de a păcăli electoratul. PSD-ul este unul din partidele care a implementat cu succes acest tip de facelift, producând pentru scena politica de primplan personaje noi precum Negoiţă, Şova, Bănicioiu şi alţii care sunt pătaţi încă de la început, au aceleaşi metehne ca şi înaintaşii lor din PSD, singurul element de noutate al lor fiind sexualitatea. Însă în spatele acestor figuri noi se află aceleaşi personaje vechi.
Revenind la PDL constat ascuţirea luptei din interiorul partidului. Gruparea condusă de Falcă şi Udrea, are un discurs belicos de asediu şi nedoctrinar . Dacă ar ajunge la conducerea partidului nu ştiu cât ar putea reforma şi relansa politic partidul, atâta timp cât nu promoveaza elemente de noutate, elmente doctrinare care să atragă electoratul dreapta şi nici nu prezintă modalitaţi de reformare a partidului. Este greu pentru unii politicieni mai vechi să renunţe la ciolanul guvernării şi să aibă o viziune politică a viitorului partidului, în concordanţă cu un proiect pentru România pe termen lung. Electoratul românesc s-a deşteptat, dar s-a şi saturat de aceiaşi oameni politici cu aceleaşi mesaje, care una spun şi alta fac, care au nevoie de electorat doar pentru voturi şi atât. Îmi place ideea promovată de Cristian Preda (vezi aici) şi cred că este una corectă. Să nu uite nici un politician că în anul 2012 nu pot veni să cerşească voturi, fiindcă nu le vor mai primi. Politicienii care sunt contra productivi din punct de vedere politic şi fară rezultate manageriale, ar trebui măcar acum în ceasul al 12-lea să facă proba maturităţii şi să facă un pas înapoi pentru a permite unei noi generaţii de politicieni să se manifeste, să crească şi să fie pregatită în 2012 să primească fară a cerşi voturile electoratului.
Concluzia este clară: întreaga clasă politică trebuie reformată şi ar trebui să începem din curtea propiului partid.
Adaugat de Mihail Boldea
Postat in Blog in data de Monday, November 15th, 2010
5 Comentarii »
–––––

February 5th, 2011
Trăim în România….

Am refuzat să scriu pe blog , fiindcă nu mai este nimic clar la noi în România. La PDL s-a stabilit în mod democratic că nimeni nu mai are voie să comenteze nimic public, doar eventual pe la colțuri și atunci cu gura închisă, iar eu respect aceasta decizie si,,, tac aplic ceea ce se numeste Mauna.
Asist însa și la o mare aberație politică care se numește Uniunea Social-Liberală, acestă mega alianța între PSD-PC-PNL. O nebunie care are un singur scop “Jos Băsescu!! Jos Boc!!Jos PDL!” Este ceva ce numai în România putea lua naștere. Să facem o analiza logico-rațională:
– PSD este un partid de stânga care are ca și doctrină ideea de a ajuta poporul prin dependența față de stat, mediul privat să se descurce.
— PNL este un partid de dreapta care are ca doctină ideea de a dezvolta mediul privat și o independență față de stat.
– PC nu are decât doctrina posturilor de televiziune din trustul Voiculescu și cam atât.
Aici lipsește logica, politica dreaptă nu se poate alia cu stânga niciodată, într-un program politic comun, însa la noi se poate, fiindcă acest program nu este unul politic sau pentru cetățeni , este un program ”JOS BĂSESCU” o luptă de orgolii personale. Este ilogic să se asocieze partide care în sondaje au peste 20% cu un partid care are 1% , ceea ce dovedește că acolo este altceva , adică ceea ce spuneam, televiziunile.
Acestă alianță va îngropa PNL și dovedește demagogia și ipocrizia politicienilor din aceste trei partide , faptul că urmăresc doar scopuri personale, vendete și răfuieli. Acum a fost declarată oficial alianța care a dus Romania la criza din 2009 , alianta care a guvernat în anii 2007-2008 și cu privire la care liderii marcanți ai PSD și PNL spuneau că nu există.
Partea bună este că acum putem spune că în România avem doar două partide mari care se luptă electoral PDL pe de o parte și USL pe de altă parte. Mă gândesc cu groază la alegătorul român care nu mai știe ce să aleagă.. și cred că dacă azi va lua naștere un nou partid de dreapta el va fi cel caștigător. Timpul și istoria ne vor lumina , însă acum Trăim în România și…..
Adaugat de Mihail Boldea
Postat in Blog in data de Saturday, February 5th, 2011.
Comenteaza.
Mergi la pagina anterioara.

–––-
Date personale:
Nascut 9 martie 1976, in Galati

Nu sunt casatorit, dar imi doresc o familie si multi copii.

Am crescut intr-o famile de intelectuali, parintii si fratii fiindu-mi mereu alaturi. De la ei am invatat ca familia este locul unde fiecare isi are drepturile si indatoririle lui, unde se stabilesc prioritatile in folosirea timpului, a talentelor si a valorilor.

Familia pentru mine inseamna egalitate desavarsita, inseamna respect, realitate, adevar si bunatate, inseamna o zi de odihna continua in inima.
Familia este locul unde cazi, te ridici si planuiesti din nou.

Activitate politica:

2004-2005 Presedintele Organizatiei de tineret a PD

2005-2007 Vicepresedinte municipiu PD

2005-2007 Purtator de cuvant al Organizatiei Judetene a PD Galati

Activitate profesionala:

2008 noiembrie – ales deputat în circumscripţia electorală nr.18 Galati, colegiul uninominal nr.9

2006 – 2008
Masterat in Drept penal si Criminologie in cadrul Academiei de Politie Al. I Cuza Bucuresti

1999 – in prezent
Avocat definitiv in Cadrul Baroului Galati, forma de organizare a profesiei Cabinet individual de avocatura

1998 – 1999
Avocat stagiar in cadrul Cabinetului avocatului Balan Alexandru

Studii:

1994 – 1998

Absolvent Magna Cum Laudae Facultatea de Drept din Cadrul Universitatii Alexandru Ioan Cuza din Iasi

1990 – 1994
Liceul Teoretic Vasile Alecsandri – sectia informatica

Limbi Straine:

Engleza

Italiana

Hobby:

Arte martiale, Snowboarding, Calatoriile

Deputat Boldea Mihail

Cabinet Parlamentar

Adresă:
Blv. Milcov nr. 32, Complex Micro 40
Galati
Romania

E-mail: deputat@boldeamihail.ro
Telefon fix: 0236 31 02 46
Fax: 0236 31 02 46

Informaţie: Mobil: 0724 320 123
Consilier personal:
Mircea Bivol
0733 558 213

Evelyn Lory (Eva Slovíková) una dintre cele mai frumoase modele din lume. Galerie foto!

Naştere: 27 iunie 1984 Trstená, Slovacia. Înălţime: 170 cm Greutate: 54 kg Bust: 86 cm Talie: 63 cm Solduri: 94 cm
locuiesc în Praga, Republica Cehă.

Numele meu real este Eva, dar am folosit numele meu de scena Evelyn Lory. „Evelyn” este ceea ce prietenii mei din şcoală ma chemau de la şcoală şi „Lory”. Am ales ca al doilea nume, pentru că sună neobişnuit 🙂

După ieşirea din liceu, am început să lucrez ca economist. A fost incredibil de plictisitor, – nu pentru persoana activa ca mine. De aceea am luat de locuri de muncă de manager de marketing, cu o firmă care se ocupă cu componente de calculator, – în cazul în care cu siguranta mi-am dat seama că ca sa stau în birou nu este pentru mine.

În ianuarie 2004, prietena mea Silvia Saint ma întrebat dacă vreau să fac un casting pentru Playboy în Brno (CZ). I-am spus de ce nu? Şi am încercat. A fost într-adevăr neobişnuit să ma dezbrac în faţa atât de mulţi oameni, dar am realizat că nu am nici o problema cu ea. Chiar la faptul că turnare, mi-am spus – nu băiat-fată scene, maxim fata-fata. Două luni au trecut şi nu sa întâmplat nimic, aşa că m-am oprit sa ma gândesc la asta, dar multi m-au chemat de la compania de productie pentru selectarea mea ca sa să vin să fac o sesiune foto. Care a avut loc la Praga, a durat trei zile şi a fost fata-fata. Pot să vă spun că a fost un şoc mare pentru un amator! Dar am facut-o si compania de productie a fost entuziasmat, asa ca am fost sigura că ar trebui să continui la modelare.

După aceasta, totul a mers repede. Am întâlnit agentul meu şi în timpul anului, am avut de lucru mai mult decat ma asteptam. În cursul anului 2004, am avut o şansă să pozez pentru fotografii luate de multe de bine-cunoscute fotografi şi companiile de producţie şi, bineînţeles, am vizitat o mulţime de locuri interesante în Europa. Am avut fotografii luate cu bine-cunoscut, dar, de asemenea, mai puţin cunoscute modele, cu cele plăcute, dar şi cu unele neplăcute. Dar e ca si cum că, în orice fel de muncă, nu este?

Modelare din anul 2003

fiind în multe reviste: Revista FHM, Esquire, Reload, Cleo … şi am fost Playmate a Cehe ediţie a Playboy

am lucrat cu o mulţime de fotografi profesionisti: Alexander Paulin (DE), Chris Thomson (GB), Peter Jirmann jr. (DE), Roman Sluka (CZ), Branko Simoncik (SK), Richard Nowak (CZ), Milano Hladil (CZ), Bastian Leopold (DE), Nicolas Guerin (FR), Shaun Alexander (SUA)

Am făcut mai multe de publicitate: Henna PLUS (NH) – campanie de păr 2008, airsoft (SK) – calendaristic 2008
SISTEMUL CAR (DE) – Catalog de 2008,
ORION Versand Flensburg (Germania) – Catalog de 2008, Centrul de Ski Austria (AT), fotografii de publicitate, faţă de frumuseţe provocare (GB), POKER subţir (CZ), fotografii publicitare, Ferrari si Perini (SK), fotografii publicitare, Marwin Jeans (CZ), publicitate fotografii, James Bond – Denim sunt pentru totdeauna (dE), fotografii de publicitate pentru magazin exclusiv de blugi (Diesel, Replay, Dior, etc)

Am făcut o mulţime de calendare, unele expoziţii şi cărţi.

Această prezentare necesită JavaScript.


–––
Birth: June 27, 1984 @ Trstená, Slovakia Height: 170 cm (5’7”)
Weight: 54 kg (120 lbs) Bust: 86 cm (34”) Waist: 63 cm (25”)
Hips: 94 cm (37”) Eyes: Hazel Hair: Brown
My real name is Eva, but I use as my stage name Evelyn Lory. ‘Evelyn’ is what my school friends called me in school and ‘Lory’ I choose as the second name, because it sounds unusual 🙂

After leaving secondary school, I started work as an economist. It was unbelievably boring, – not for active person like me. That’s why I took the job of marketing manager with a firm dealing with computer components, – where I definitely realized that sitting in the office is not for me.

In January 2004, my friend Silvia Saint asked me if I want to visit a casting for Playboy in Brno (CZ). I said why not? And I tried it. It was really unusual to undress before so many people, but I realized that I have no problem with it. Right at that casting, I said to myself – never boy-girl scenes, maximum girl-girl. Two months passed and nothing happened, so I stopped thinking about it, but than they called from the production company selecting me to come to do a photo session. That took place in Prague, lasted three days and it was girl-girl. I can tell you it was a big shock for an amateur! But I did it and the production company was enthusiastic, so I was sure I should continue modeling.

After this, everything went fast. I met my agent and during the year, I had more work than I expected. During 2004, I had a chance to pose for photos taken by many well-known photographers and production companies and of course, I visited a lot of interesting places in Europe. I had photos taken with well-known, but also lesser-known models, with pleasant ones, but also with some unpleasant ones. But it’s like that in every kind of work, isn’t it?

Ştefan Andrei despre Ion Iliescu şi Israel (apă grea din Norvegia şi am vândut-o Israelului). În 1991, Iulian Vlad recunoaşte că l-a trădat pe Ceauşescu.

Ultima noapte la Palat – Dialog cu Ştefan Andrei, alias Machiavelli, şi cu Dumitru Burlan, „sosia lui Ceauşescu”

Ştefan Andrei a ajuns la 80 de ani. Fostul demnitar comunist are aceeaşi memorie prodigioasă şi are demnitatea să nu se dezică de propriul trecut. Aşa cum nu s-a dezis nici de Violeta lui, atunci când Elena Ceauşescu i-a cerut pe un ton partinic să divorţeze. A apărat-o atunci, cu tot riscul mazilirii, o apără şi acum: „Serghei Mizil ăsta este un cretin, spune că nevastă-mea n-a fost persecutată, când ea era interzisă să mai facă film, şi de la televiziune. Spune că mie îmi venea somonul cu avionul din străinătate. Un idiot!”

Cam aşa ne-a întâmpinat când ne-am dus să-l revedem la Snagov. Era la trecerea dintre ani. Tocmai publicase o carte, un interviu fluviu, intitulată sugestiv „Stăpânul secretelor lui Ceauşescu. I se spune Machiavelli”. Ştefan Andrei este un om cultivat şi nu cred că greşesc dacă afirm că el a completat tripleta de aur din politica perioadei comuniste, alături de Ion Gheorghe Maurer şi Corneliu Mănescu. Aşa cum a putut să fie acea politică în plină dictatură, construită la umbra Uniunii Sovietice.

Generaţia lui Ştefan Andrei a moderat, prin naţionalismul ei, până şi ideologia bolşevică, militând pentru interesele românilor. Atât cât se mai putea atunci. Era reacţia de supravieţuire naţională în condiţii absolut iraţionale. Un moment similar de răbufnire scitică putea să-l determine pe cancelarul Otto von Bismarck să mediteze cu voce tare: „Românii nu sunt o naţiune, ci o profesie”. Şi de peste o sută de ani, afirmaţia este interpretată prin două extreme: ori Bismarck a remarcat oportunismul nostru funciar, fie şi ca formă de supravieţuire în circumstanţe extreme, ori şi el a fost nevoit să recunoască o anume perspicacitate a românilor pentru combinaţii şi tratative. În orice caz, Nikita Hruşciov a rămas captivul primei versiuni, aşa cum înclină şi unii istorici actuali din ţara noastră: „În România, chiar şi printre oficialii Partidului Comunist, se dezvoltă o atitudine nesănătoasă, naţionalistă şi antisovietică, care trebuia retezată de la rădăcină… Mămăligarii nu sunt o naţiune, ci o curvă.”

Ştefan Andrei face parte din acea generaţie de „mămăligari”, care a încercat să scoată România dintr-o lume aberantă într-o dictatură personală.

Am fost la Snagov împreună cu colonelul Dumitru Burlan, cel supranumit „sosia lui Ceauşescu”. Am asistat astfel la o confruntare între un reprezentant al activiştilor comunişti şi un ofiţer al serviciilor secrete de-atunci pe tema „Cine-a tras în noi după 22”. Primul se consideră trădat de Ceauşescu fiindcă preşedintele a fugit şi „nu a lăsat niciun răspuns”, vorba cântecului despre „Calul Bălan, priponit de-un leuştean”… Celălalt era militar şi nu se consideră trădat.

Amândoi însă au făcut puşcărie după 1990, fără să fie vinovaţi.

Şi de aceea, nu-l uită pe Ion Iliescu…

În 1999, Ştefan Andrei îmi spunea că Ion Iliescu ar fi vrut să rămână şi el în căruţa puterii, chiar dacă era incompetent, dar Mult Iubitu’ şi Prea Ciuruitu’ nu l-a mai tolerat. „Ceauşescu nu l-a mai primit pe Iliescu nici pe şişlete”, adică pe scândura din spate a căruţei.

Răzbunarea

Şi Ion Iliescu s-a răzbunat. „Pe toţi din Comitetul Politic Executiv ne-a condamnat că am fost de acord să se folosească forţa armelor la Timişoara. În primul rând, nu era de competenţa mea. Era de competenţa forţelor armate. Nu intra în atribuţiunea noastră. Comandantul suprem conducea direct Armata, Securitatea, Internele, Procuratura şi Externele. Eu nici nu participam la şedinţele de guvern. Nici eu, nici Postelnicu sau Homoşteanu sau Coman. Noi nu participam la şedinţele de guvern. Eu aveam legătură directă cu Ceauşescu, ca preşedinte al ţării, iar ei discutau direct cu Ceauşescu în calitate de comandant suprem”, mi-a explicat Ştefan Andrei într-o bodegă de la Snagov. „Deci, bă copile, jurământul se depunea către comandantul suprem. Nu faţă de Comitetul Politic Executiv al PCR”.

Foto: Maria Toma Iliescu, mama naturala a lui Ion Iliescu 

Ion Iliescu ar fi putut măcar să ceară aplicarea legii pentru fiecare demnitar în parte, aşa cum trebuia să intervină pentru un proces echitabil în privinţa lui Nicolae Ceauşescu, binefăcătorul lui. Nu a făcut-o. Care să fie misterul?

„Scopul lui Brucan era să decapiteze partidul. Să rămână partidul fără conducere. Brucan discutase cu Iliescu. Iliescu este o curviştină. Fiindcă noi am fost achitaţi, iar el a făcut recurs şi ne-au condamnat. El cu Vasile Ionel, care era agent sovietic, au stabilit şi pedepsele noastre. Se ştia că Vasile Ionel era agent sovietic mai demult, separat de Militaru. Fusese scos de la armată şi băgat la conducerea Canalului. A fost interceptat în timp ce discuta cu sovieticii”.

Spionii sovietici

– E adevărat că Militaru umbla deghizat în femeie pe la Consulatul sovietic de la Constanţa?

– Aşa este. Trosca l-a prins. El i-a raportat generalului Nuţă, care era şeful Contrainformaţiilor militare. Nuţă i-a transmis informaţia lui Ceauşescu. În Constituţia de-atunci, era condamnat doar cel care spiona în favoarea unei puteri inamice. Iar ruşii spuneau: ce putere inamică suntem noi pentru voi? Ce secrete militare aveţi voi faţă de noi care vă dăm şi arme? Nu mai aveai argumente.

Trebuia să mergem în Crimeea cu Ceauşescu. „Uite, mă, ce face măgarul ăsta de Militaru… Şi i-am spus: Tovarăşe Ceauşescu, dacă mergeţi cu poziţia asta în Crimeea, este o catastrofă. Tot ce stabilisem eu să le cerem – materii prime – nu mai stătea în picioare pentru că Brejnev ne spunea clar: Voi spuneţi că spionii aparţin unor puteri inamice. Păi Uniunea Sovietică este o putere inamică faţă de România?

Ce secrete militare aveţi faţă de noi? A, există internaţionalişti care critică poziţiile voastre, pe care le critic şi eu. Aşa că discuţia se putea bloca.

– Ce rol au avut sovieticii în moartea lui Ceauşescu, domnule ministru? Generalul Victor Stănculescu, Sergiu Nicolaescu, Petre Roman au confirmat că au existat 15.000-40.000 de agenţi sovietici în România.

– Eu am avut o discuţie cu generalul Mihai Caraman. El a fost la mine la Snagov de 7 ori după 1990. În septembrie 1990, erau 30.000 de agenţi sovietici la noi, zice el. Caraman a mers la Iliescu şi i-a spus în toamna lui 1990. I-a spus şi lui Roman. A fost trimis Virgil Măgureanu la Moscova pentru retragerea acestor agenţi sovietici. Eu am făcut publică problema după discuţia cu Caraman. Şi el a fost schimbat apoi.

– Agenţii ruşi s-au aliniat şi au plecat disciplinat înapoi? Ştiaţi ceva ?

– Ştia numai Securitatea.

– Dumneavoastră ştiaţi, domnule Burlan ?

– Eu v-am zis că în blocul sovietic din Piaţa Aviatorilor, în septembrie 1989, tot personalul a fost retras. Nu a mai rămas niciun membru al Ambasadei.

– Şi atunci unde au stat aceşti 30-40.000 de agenţi ? Este o armată. Cum nu ştiaţi ?

– Aveau toată structura necesară în Bucureşti. Le-a asigurat cazarea.

– Şi dumneavoastră de la servicii nu ştiaţi?

– Iulian Vlad ştia. Era informat.

Şi aici intervine Ştefan Andrei să potolească spiritele cu un nou argument.

– Înainte de 1989, nu erau luaţi în evidenţă cei din ţările socialiste.

– Cum să nu? Eram obligat să raportez la Miliţie că a venit Ivan la mine.

– Nu, Securitatea nu ştia cine a intrat în ţară din Cehoslovacia sau din Ungaria. La frontiera ungară erau mai multe urme de picioare spre România, decât dinspre România spre Ungaria.

Aici, Dumitru Burlan mai vine cu o nuanţă: „Nu erau înregistraţi după nume, dar numeric erau înregistraţi”.

– Nu aveaţi legătură cu grănicerii?

– Era la armată, la grăniceri. Vlad ştia, dar el nu putea lua măsuri fiindcă era de acord cu aceste treburi. El făcea parte din conspiraţie. În 1991, recunoaşte că l-a trădat pe Ceauşescu.

O alternativă plauzibilă: Nicu Ceauşescu în locul tatălui

– A existat o problemă extrem de controversată: tentativa unor demnitari comunişti din eşalonul al doilea de a-l înlătura pe Ceauşescu pentru a-l pune în loc pe Nicu. Cât de adevărată a fost această tentativă? Domnul Dumitru Burlan zice că această conspiraţie a existat.

– Asta nu ştiu. Eu ştiu ce am întreprins eu. S-a pus problema ca, după moartea lui Nicolae Ceauşescu, care ştiam că este apropiată (din surse sovietice şi vest-germane), să evităm ca în România să se întâmple ca în China, unde nevasta lui Chian Chin a luat puterea. În componenţa de-atunci a Comitetului Politic Executiv, unde Ceauşescu avea 85% devotament în orice condiţii şi până la capăt, singura soluţie era ca, după moartea lui, să-i atragem pe cei care erau cei mai apropaiţi de Elena Ceauşescu. Şi veneam cu varianta provizorie Nicu Ceauşescu.

– Deci v-aţi gândit la această alternativă?

– Dar am discutat-o chiar. Ion Traian Ştefănescu poate s-o confirme. M-am văzut cu el la moartea fratelui meu de la Craiova. Am discutat în parc…

– Deci se confirmă ce spunea colonelul Dumitru Burlan, sosia lui Ceauşescu.

„Eu, cu un colectiv de alţi 4 ofiţeri, am înregistrat tot ce a discutat Nicu. Ne-a cerut Elena Ceauşescu să arătăm tot ce face Nicu. În guvernul pe care-l preconiza Nicu, trebuiau să intre: Ion Traian Ştefănescu, Constantin Boştină, Constantin Olteanu, Tudor Mohora, Cornel Burtică, Ştefan Andrei şi alţi câţiva”, a precizat colonelul Burlan.

– Ştiaţi sau nu, domnule ministru, că făceaţi parte din acea conspiraţie?

– Nu. Auzisem multe variante…

– Dar noi v-am înregistrat…, intervine Dumitru Burlan.

– Una din variante o prezintă Rogojanu. El spune că grupul de la Comana – ştiu şi eu de la o femeie…

– Ana Blandiana?

– Nu contează… Mai mergeau şi alte femei. Se vedea că în funcţiile executive – zice Rogojanu – să fiu eu şi Gogu Rădulescu. Eu nu aveam relaţii cu grupul de la Comana. Nu am fost niciodată acolo. Cu Gogu Rădulescu aveam relaţii bune, dar ştiam că el este iudaizat. A trăit cu o evreică. Tatăl lui era lăutar ţigan şi maică-sa era cântăreaţă rusoaică. Nevasta lui era evreică. Iar fratele lui era violoncelist la Filarmonica de Stat. Când a plecat Burtică din conducereea UTM, în 1982, nu se punea problema schimbării lui Ceauşescu.

Dumitru Burlan – Asta a fost în 1984. Noi i-am înregistrat, normal.

Ştefan Andrei – Eu aveam discuţii cu Ion Traian Ştefănescu, şi cu Ioan Totu, şi cu Nicolae Giosan. Olteanu nu a fost în grup pentru că era foarte bun prieten cu Postelnicu.

Casetele spun tot, dar Dumitru Burlan le-a predat generalului Neagoe. „Eu nu am participat”, neagă Andrei şi acum. „Nu aţi participat, dar aţi fost propus, a replicat colonelul. Trebuie să-mi daţi dreptate într-o chestiune: Ceauşescu nu putea să ia nicio măsură contra lui Nicu”.

„El ştia că noi mergem pe varianta Nicuşor, nu cu maică-sa, îşi aminteşte ministrul Andrei. Era un lucru caraghios. La Congresul al XIV-lea din noiembrie 1989, mă anunţă Nicuşor de la Sibiu: „Tovarăşu Andrei, am auzit că aţi fost desemnat să veniţi la conferinţa judeţeană de partid. E foarte bine că mai discutăm…”.

Nicuşor a fost înregistrat de Securitate (Dumitru Burlan râde) şi înregistrarea a ajuns la Elena Ceauşescu. Pe mine nu m-a mai trimis tovarăşa la Sibiu. A mers Ion Coman, iar pe mine m-a trimis la… Bihor”.

„Nicuşor nu putea să facă nimic de capul lui, spune colonelul. L-a trimis pe Constantin Olteanu la Moscova la o conferinţă a Pactului de la Varşovia să ia acordul lui Gorbaciov”. Aici discuţia sare în aer:

– Hai, mă, că asta-i poveste, mă! Lasă-mă-n pace, mă! Nici nu l-a primit Gorbaciov.

– L-a primit.

– Nu l-a primit. Aveam ambasador la Moscova, care mi-a spus. Nu, nu l-a primit.

– Şi atunci, aghiotantul lui Olteanu minte?

– Olteanu nu este o figură. Am relaţii bune cu el. A fost muncitor, a stat la secţia militară ani de zile. În trei ani, ajunge general cu patru stele, ministrul Apărării, secretar cu propaganda. Aiureală!

– Dar măsurile luate? Şedinţa Comitetului Politic Executiv, când a plecat Olteanu la Moscova?

– Ceauşescu a luat măsuri de îndepărtare a tuturor: Constantin Olteanu a fost făcut primar general al Capitalei, Nicuşor a fost dus prim secretar la Sibiu, Ion Traian Ştefănescu a fost dus şi la Sălaj, Boştină a fost trimis la Botoşani.

– Au fost luate aceste măsuri, dar nu din cauza asta, mă.

– A vrut să vă destrame.

– Funcţia de prim secretar pentru Nicu era mai importantă decât cea de prim secretar la UTC. Trebuia să cunoască munca de partid. Sibiul era cel mai uşor de condus.

„Instalează-l pe măgarul de Iliescu la Editura Tehnică”

Ministrul Ştefan Andrei nu crede că Ion Iliescu a fost pe 15-17 decembrie 1989 la Moscova, aşa cum mi-a povestit un lucrător de la Ambasada României din Rusia.

– Nu, nu a fost. În 1988 am fost la expoziţia de la Moscova ca şef al delegaţiei. Şi Talîzin, omologul meu, mi-a spus în maşină, de faţă cu Radu Păunescu, ministrul Industriei Grele, că, conducerea sovietică roagă pe tovarăşul Ceauşescu să fie de acord ca tovarăşul Iliescu să facă o vizită la Moscova şi să se întâlnească cu colegii de facultate. Radu Păunescu trăieşte. Se ştia că nu i se va da voie lui Iliescu. Încă nu se cunoaşte exact care a fost reţeaua sovietică din România în timpul lui Ceauşescu…

Iliescu s-a văzut cu Militaru când a fost scos de la Ape, în 1985.

Şi eu am vorbit cu Ion Dincă, era de încredere şi mi-a spus. Era şi el partizanul lui Nicuşor, dar era contra lui Olteanu şi a lui Postelnicu. Stătea în celulă cu Vlad şi Dincă nu vorbea cu el. Şi a venit la mine. Eu eram la etajul 3, la CC. Este un culoar lung acolo. În biroul dinspre intrarea C. Eram la Controlul Muncitoresc. Mă mutasem în biroul lui Ilie Verdeţ care fusese la Controlul Muncitoresc.

Pe aripa asta mică a Comitetului Central, era Dincă. Şeful meu de cabinet era prieten cu colonelul acela frumos, care era prieten cu Daraboinea de la mine. Şi zice: “Sâmbătă, au mutat instalaţia de ascultare de la tovarăşul Verdeţ la tovarăşul Andrei pentru că tovarăşul Sîrbu – care era în locul meu – nu merită o asemenea instalaţie”. Era o instalaţie mai complicată, mai sofisticată. Şi ne plimbam pe culoarul ăsta. Ce e, tovarăşu Dincă? “M-a chemat tovarăşu Ceauşescu… şi mi-a zis uite, du-te şi instalează-l pe măgarul ăsta de Iliescu la Editura Tehnică pentru că sunt informaţii că el a discutat cu Nicolae Militaru. Dar te duci mai târziu, ca să punem mai întâi în locul lui Walter Roman la Editura Politică pe Dumitru Ghişe, pentru ca nu cumva Iliescu să ceară să meargă el la Editura Politică…” E clar?

A doua chestiune, şi am martori pe Avram şi pe Oprea.

A venit o informare că academicianul Simionescu de la Iaşi discuta cu un prieten care era informator:

“Bă băiete, m-am dus cu Iliescu la plimbare, mă. Ce l-a criticat pe Ceauşescu de era să-mi cadă pantalonii de pe mine, mă.”

A discutat cu profesori de la Politehnică, de la Medicină şi cu cei de la Teatru. Eu nu mergeam cu Ceauşescu în vizită decât întâmplător. La deschiderea anului universitar lua pe Bobu şi pe Curticeanu. Pe mine m-a luat doar în două vizite în ţară. În 1979, am fost la Timişoara. Aruncau şvabii pe maşina lui cereri de plecare din ţară. De-acolo am mers la Arad, am dormit la Săvârşin. Şi de-acolo am mers la Oradea. I-am zis tovarăşului că mă duc acasă. Şi în 1976, am aranjat plecarea în URSS, am fost la Soci, în Armenia, în Georgia, la Batumi, pe urmă am vizitat Chişinăul. La Batumi, vine veste din ţară că a murit Gheorghe Stoica, pe care Ceauşescu nu-l suporta. “Mă, da îngropaţi-l până vin eu…”

Trebuia să mergem la Chişinău. În acelaşi timp, Ceauşescu a aranjat să aibă loc şi inaugurarea la Combinatul de Utilaj Greu de la Iaşi. Mă băieţi, la aeroport se aruncau scrisori pe maşină. “Ia vedeţi ce vor ăştia!” 95% voiau case, a zis consilierul Raţ. Era şi Manea Mănescu. Şi Ceauşescu îl întreabă pe Iliescu. “Mă Iliescu, da tu cum stai cu planul la construcţiile de locuinţe din fondul de stat?” Şi zice – 40-50%. « Mă, asta este lipsă de răspundere politică. Alţi primi-secretari îmi cer să le măresc fondurile pentru construcţia de locuinţe şi aici, la Iaşi, unde ai institut de proiectări, ai trust de construcţii, facultate de construcţii… Mai lasă dracului teatrul şi Universitatea, Iliescule, şi ocupă-te de problemele oamenilor, Iliescule ! Problema locuinţelor de la Iaşi este fundamentală pentru politica partidului, mai ales că am dărâmat cartierele vechi, am construit fabrici şi combinate.»

Şi atunci mi-am dat seama că Iliescu se clatină. Era cea mai gravă problemă pentru care l-a făcut arşice, de faţă cu noi.

Iliescu pierdea timpul cu teatrul, cu bârfe şi, când a ajuns la conducere, el a fost

Patriarhul distrugerii economiei naţionale.

– Mi-aţi spus în 1999 că Ceauşescu nu l-ar primi pe Iliescu nici pe şişlete. Credeţi la fel şi acum?

– Iliescu voia să rămână pe şişlete, adică în căruţa puterii. Nu există măcar un document în care Iliescu să fi criticat politica partidului comunist. Niciodată! A venit şi a prezentat Canalul Bucureşti-Dunăre, nu a spus că nu e de acord. Iar în 1990, primul lucru pe care l-a făcut a fost să oprească lucrările la canal. Ca să nu intre în istorie Canalul Bucureşti-Dunăre cu numele lui Ceauşescu. Iliescu avea nişte raporturi speciale cu familia Ceauşescu. Nimeni nu-şi putea permite ce-şi permitea el. În afară de Ion Gheorghe Maurer.

Pentru că Elena Ceauşescu, care mi se adresa cu “Andrei”, mi-a spus mie: “Mergeam cu Ionel de mână la frate-meu la Văcăreşti şi ieri am mers la taică-său”. Lui Verdeţ îi zicea „Ilie” şi lui Iliescu îi spunea „Ionel”. “Am mers cu Ionel la Târgu-Jiu. Schimbam trenul la Filiaşi, dormeam la o familie într-o odaie eu, mama lui adoptivă şi Ionel de care nu ne jenam că era un copil în pantaloni scurţi”.

Prin urmare, relaţiile lor datau din timpul războiului.

Ea îi povestea Suzanei Gâdea că, într-o seară, a condus-o Ionel. Suzana a fost un excelent profesor la metalurgie şi inginer, nu şi ministru al Culturii. Primul secretar la Sectorul 1 era Virgil Cazacu. Şi mi-a zis Suzana Gâdea că Elena i-a spus că ea a fost prietenă cu unchiul lui Iliescu. A fost dragoste între ei. Şi pe urmă, Ceauşescu s-a bătut ca el să plece la studii în Uniunea Sovietică.

În plus, când Ceauşescu a devenit secretar al CC al partidului şi a organizat o conferinţă naţională a UTM în 1954, la Sala Dinamo. Cu acest prilej, a dez-iudaizat conducerea UTM. Era Paul Cornea secretar cu propaganda şi a fost pus un român, Petre Gheorghe, exclus apoi fiindcă nevasta lui avea şapte amanţi la Piteşti. L-a scos pe Muşat pentru că trăia cu Cornelia Filipaş şi l-a pus pe Cornel Fulger, secretar de la Bicaz, bunicul Alessandrei Stoicescu.

Cultul personalităţii

L-a pus pe Virgil Trofin secretar cu probleme organizatorice. Era maior de armată. În Biroul CC UTM, membru supleant l-a pus pe Iliescu, care era la studii la Moscova. Era contra naturii! Nici nu era de faţă. Ceauşescu l-a propus. L-a trimis secretar al Uniunii Internaţionale a Studenţilor. S-a creat asociaţia studenţilor. Congresul UTC din 1955. Trofin era prim secretar la UTM. Cornelia Filipaş a fost înlocuită de Cornelia Dinescu. La studenţi a fost pus preşedinte Ion Iliescu, care nu avea nicio experienţă în domeniu. Trăise la Moscova, avea bursă mare, nu făcea muncă patriotică. Când veneau, 90% primeau locuri la odihnă din cota noastră. În 1953, toată ţara a fost înfometată şi la cămin se mânca numai mazăre. Eu şi câţiva am protestat. Pe mine şi pe Trifan ne-a chemat evreul Petre Lupu care ne-a spus să nu mai comentăm. Şi Iliescu ajunge preşedinte la studenţi. Eu eram şef al comisiei culturale şi al comisiei internaţionale.

La Conferinţa a doua studenţilor, a venit Gheorghiu-Dej, care a condus prezidiul. Paloş şi Blajovici de la organizaţia de masă de la Lupu ne-au cerut să strigăm “Gheorghiu-Dej, Gheorghiu-Dej!”. Ne-a pus Ceauşescu. Dej a ridicat mâna: “Nu e frumos. Strigaţi România-PMR!”

Al doilea moment. Dej a ţinut o cuvântare la Conferinţa din 1959. “Tovarăşi, în fabrici muncitorii sunt la un loc români, maghiari, germani… De ce învăţământul să fie altfel? Românii într-o parte şi maghiarii în altă parte? Să unificăm învăţământul!”

Ce a făcut Iliescu? A scos elevii români din liceele maghiare. O tâmpenie!

Apoi a unificat Dej învăţământul româno-maghiar. Mergeam la conferinţa UTM de la Târgu-Mureş din 1958 şi s-a ţinut în maghiară, cu interpret. M-am dus la Biblioteca cu cărţi maghiare de lux şi cărţile româneşti într-o singură cămăruţă la Institutul de Medicină din Cluj.

În pauză, Dej zice: “Măi, schimbaţi-l pe Iliescu ăsta de la conducere… este exact ca taică-său, uite cum se roşeşte, cum se aprinde, cum dă din fund…” “E foarte bun!”, zice Ceauşescu. “Dacă e foarte bun, făceţi-l ministru, dar scoateţi-l din munca de partid. E exact taică-său…”

Tatăl lui Ion Iliescu a votat la Moscova pentru dezmembrarea României

Tatăl lui Iliescu, din discuţiile cu ilegaliştii de la Târgu-Jiu, a avut nişte simpatii legionare iniţial. Legionarii aveau ITB-ul, aveau organizaţie muncitorească pe timpul lui Horia Sima. Mihai Caraman mi-a zis. Când a ajuns şef la SIE în 1989, Mihai Caraman a mers la Iliescu.

“Tovarăşe Iliescu, am văzut dosarul mamei dumneavoastră adoptive şi scrie la verificare că tatăl dumneavoastră a avut simpatii legionare”. “Păi cam aşa e”, a spus Iliescu.

Intră în PC, merge la Congresul de la Moscova din 1930-1931, acolo s-au pronunţat ca Basarabia să meargă la URSS, Transilvania să aibă autonomie până la despărţire, Dobrogea să fie dată bulgarilor. Li s-a spus că dacă se duc în ţară vor fi legaţi. Votaseră o decizie contrară Constituţiei. Aşa a stat Iliescu câţiva ani în URSS.

A venit de-acolo, a continuat activitatea şi cu Constantin David, la 1 mai 1939, au defilat ca portdrapel al metalurgiştilor. După aceea a fost chemat la conducerea partidului, criticaţi şi sancţionaţi fiindcă primiseră sarcină de la partid ca, atunci când ajung la mormântul Eroului Necunoscut din Parcul Carol, să strige lozinci politice.

“Nu se putea, era fanfară acolo, era lume…” Lucreţiu Pătrăşcanu, iudaizat şi el, cu amante evreice, cu nevastă evreică, zice nu, trebuia cu orice preţ să scuipaţi în ciorba regelui. Că era manifestaţia de la 1 mai 1939 pentru apărarea frontieterlor ţării. Sub egida lui Carol II. Aşa mi-au spus Ion Popescu-Puţuri şi alţii. Tatăl lui Iliescu e arestat şi dus la Văcăreşti şi la lagărul de la Caracal.

Antonescu i-a adunat pe toţi la Târgu-Jiu. Acolo era şi Auschnit, şi Victor Eftimiu pentru că spunea bancuri contra lui Antonescu. Şi Arghezi pentru “Baroane” şi Zaharia Stancu. Am citit “Zile de lagăr” a lui Zaharia Stancu, cu vreo 40 de ani în urmă.

Acolo, când a ajuns, se impusese Gheorghe Gheorghjiu-Dej. El intrase în Partidul Comunist din 1932. Tatăl lui Iliescu din 1930, încă de la Congresul V de la Moscova. A început să comenteze. “Ce-i cu ăsta? De ce îl cheamă conducerea lagărului numai pe Gheorgheiu-Dej?” Pe urmă, Dej organiza înlocuirea lui Ştefan Foriş, dar îl ocolea pe Iliescu-tatăl, care se cunoştea bine cu Foriş. L-au chemat pe Iliescu tatăl în şedinţa de partid. Mi-a spus un legionar că, în timp ce te căcai, spuneai una-alta despre Dej. Dacă mai faci aşa, te excludem din partid. Nu s-a liniştit şi avea şi poziţie anti-evreiască. Ştefan Voicu, Gisela Vass care erau în lagăr spuneau că avea o poziţie critică faţă de prezenţa masivă a evreilor în Partidul Comunist. Inclusiv că unii au intrat în partid ca să fie deţinuţi politici şi nu ca evrei. L-au exclus din partid şi a murit exclus din partid la 1 mai 1945.

Ca să nu mai fiu în bătaia puştii, pe mine m-au pus adjunct de şef de secţie la partid. Pe Ion Iliescu l-au făcut doar şef de sector, la ştiinţe sociale – marxism şi economie politică, având ca adjunct pe Costin Nădejde. După moartea lui Dej, Ceauşescu îl pune adjunct de şef de secţie. El s-a ocupat la funeraliile lui Dej de terminarea mausoleului.

A doua chestiune, el, împreună cu Petre Lupu, au văzut telegramele noastre adresate cu ocazia morţii lui Dej. Şi de unde înainte era 3 cincimi cu Dej şi 2 cincimi cu Ceauşescu, Petre Lupu şi cu Ion Iliescu ne-au schimbat scrisoarea dată în presă şi a apărut 4 cincimi pentru Ceauşescu şi o cincime pentru Dej. Apoi, în 1971 l-a făcut secretar al Comitetului Central. Când ne-am întors din China, a fost schimbat din nou.

– Aţi pomenit de relaţiile lui Ion Iliescu cu nişte activişti importanţi din garda veche a partidului. Asta explică de ce a venit el cu staliniştii la putere ? Brucan, Bârlădeanu, Militaru…

– Şi Gisella Vass. Era fiu de ilegalist. Între cei din conducere, Ion Iliescu era un om mai cultivat, mai democrat. Este un caz ciudat. Nevasta lui şi sora nevestei lui au făcut studii în URSS. Cazuri mai rare ca într-o familie să fie doi inşi cu studii în Uniunea Sovietică. Trebuiau înlocuiţi kominterniştii. Pe linie de partid, au fost promovaţi Verdeţ, Dăscălescu, Gh Pană, Patilineţ. Cam 20 de inşi pe an. Pe linie militară, la fel.

Ilegaliştii nu au fost încorporaţi în partid. Aveau pretenţii speciale. Noi am luptat pentru acest regim, voi aţi venit la masa pusă. Ca şi Iliescu şi Gorbaciov, ei mor comunişti. Situaţia internă din ţară favorizează această percepţie.

Acum unde am ajuns. Îţi place, bă copile? Cu 3-4 milioane de români plecaţi din ţară… Mii şi mii de hectare de pădure au fost luate de austrieci. Toacă la ele. La Sebeş şi la Siret. La Snagov la fel, au tăiat stejari de 100 de ani şi au lăsat numai carpeni. Intervin noi taxe pentru sănătate, învăţământ. 6 milioane pensie. Ce să facă românii?

Eu am 25 de milioane de lei pensie.

Sigur că noi ne puneam întrebări şi pe timpul lui Ceauşescu. Dacă sovieticii care au creat sistemul spun că maşinăria nu merge, cum să meargă în România ? Noi am copiat de la ei. Logic nu ?

– I-aţi spus vreodată lui Ceauşescu treaba asta ?

– A, nu, că nu se putea discuta…

– Deci Ion Iliescu a venit cu staliniştii…

Ceauşescu avea o inteligenţă letală. De oltean

– L-aţi cunoscut pe generalul Stănculescu înainte de 1990? Spune că a fost racolat de MI6. E adevărat ? Era foarte important şi pentru destinul Dvs, nu?

– În cartea scrisă de Alex Stoenescu, Stănculescu spune aşa: “Dacă mă suna Ştefan Andrei înainte de a veni Iliescu cu Nicolae Militaru, cu Nicolaescu, îi dădeam armata lui Ştefan Andrei”.

– Şi de ce nu l-aţi sunat pe Stănculescu?

– Pentru că eu nu voiam. Nu eram făcut pentru asta. Erau probleme foarte serioase şi eu n-am fost niciodată un bun organizator.

– Şi totuşi Ceauşescu v-a întrebat « Tu ce crezi, Andrei ? »

– Nu m-a întrebat pe mine. Patru inşi nu am mers la el să-l rugăm să rămână. Ceauşescu nu m-a întrebat pe mine nimic atunci. A spus că el pleacă. « În aceste condiţii, alegeţi-vă alt secretar general ! »

Şi atunci a luat cuvântul Dăscălescu : « Nu mergem mai departe fără dvs ! »

A vorbit Nicolae Constantin: “Tovarăşe Dăscălescu, nu-ţi permitem să te răsteşti la Tovarăşu!”

A luat cuvântul Dumitru Popescu: “Dar cine a spus asta că mergem fără Ceauşescu?”

Pacoste a pus mâna în uşă ca să nu iasă Ceauşescu de-acolo. Femeile au veni plângând, Postelnicu avea ochii umeziţi, nu ştiu ce şi cutare… Patru inşi – Mizil, Toma Ion, eu şi Pană nu ne-am dus la el.

– Şi nu v-a întrebat?

– Nu. Nu ştiu de unde a apărut… Măi Patrichi, bă copile, dacă eu nu ştiu… mi se pot reproşa multe lucruri, dar nu că nu am memorie… Ceauşescu era foarte abil. Avea o inteligenţă letală. Era inteligenţa sifiliticului. Sifiliticul are nişte momente de pisc, după care cade.

– Şi epilecticul la fel, şi schizofrenicul…

– Aşa este. Tendinţe de nebunie. Mare manipulator, după cum l-a aruncat pe Drăghici, omul lui de încredere… Înainte de a deveni ministrul comerţului exterior, vânzările de arme se făceau printr-un raport semnat de Milea şi de Stănculescu către Ceauşescu. Când am ajuns eu viceprim-ministru la Comerţ Exterior, ne-a chemat Ceauşescu pe toţi trei. Apăruseră nişte probleme pentru că dădeam armament şi iranienilor, şi irakienilor. Şi către Zimbabwe, şi Africii de Sud. Şi nu a mai vrut să apară răspunderea lui. “Tovarăşi, armamentul este tot o marfă. De tot exportul nostru de marfă răspunde Ştefan Andrei. Eu am încredere în el. Nu-mi mai trimiteţi mie rapoartele cu vânzările de armament, trimiteţi-le lui. El vine şi mă consultă…” Toate rapoartele cu armament veneau de la Milea şi Stănculescu la mine. Stănculescu a băut la mine un butoi de cafea. Aşa de frecvent venea. Ei nu-i mai prezentau lui Ceauşescu rapoartele. De aceea, am contribuit mult la dotarea Spitalului Militar Central. “Vă rugăm ca din fondurile cutare…” Nu era control.

I-am spus lui Ceauşescu: “Şi Polonia, şi Bulgaria, şi Ungaria cumpără carne de vită din depozitele americane din Germania Federală la un preţ foarte avantajos. Haideţi să cumprăm 50.000 de tone de carne. Contra partidă, vrem să vindem o instalaţie de rachete de la sovietici – o vindem cu 50 de milioane de dolari şi dăm 50 de milioane pe carne. Tovarăşe Ceauşescu, mulţi cumpără tutun din Grecia. Dacă noi cumpărăm tutun, ne mai dau şi bani pentru protecţia mediului. Ei primesc subvenţie de la Piaţa Comună. De ce să nu folosim şi noi?”

Norocul să ai tehnica de ascultare cea mai sofisticată

– Oltenii… când eram eu copil, ţine minte două lucruri: Gorjul este singurul judeţ din ţară unde se mănâncă sarmale în stânga şi piftie în dreapta. Ei mănâncă piftie cu sarmale odată.

Până la Ţânţăreni la frontiera judeţului, mai jos nu este aşa. Când eram eu copil, oltenii stădeau la altă masă separat de femei la nuntă. Şi bărbatul bea ţuică. Le dădea rachiu de 25 de grade ca să taie pofta de mâncare. Cel mai în vârstă striga « Hai noroc şi p…a calului ! »

Femeia ridica şi ea paharul: “Hai noroc şi ce-a zis Mărin!” Deci, la olteni nu se zice sănătate! Pentru că poţi să fii sănătos şi să n-ai noroc. Ca pe Titanic, unde s-au înecat mulţi oameni sănătoşi fără noroc.

– Aţi avut noroc în viaţă? Care aţi vrea să fie epitaful dvs?

– Ca în carte. “Am prevăzut totul şi nu am putut evita nimic”. Am avut şi noroc.

– Dar dacă nu aţi putut evita nimic, cum aţi avut noroc?

– Dacă nu mă cunoştea Ceauşescu, ce se întâmpla? Am avut şansa că am lucrat cu Stănculescu şi am fost cu el în Etiopia. În 1988. A mâncat bătaie Steaua cu 4-0 de la AC Milan, când au marcat Gulit, Van Basten. Era Lung în poartă. Eram la Roma, am fost în Etiopia, unde au încercat unii o lovitură de stat.

Când s-a întors dintr-o vizită în RDG, preşedintele i-a omorât pe toţi. Noi trebuia să facem o mare fabrică de armament acolo, ca fabrica nr. 4 de la Braşov. Am fost de două ori la masă cu preşedintele Mengistu. Atunci am văzut cum gândeşte Stănculescu.

Am fost cu el în Libia în 1985. El avea un post special. Când venea un şef de stat, stătea în dreapta acestuia în maşină. Stătea la vila Lac 1 sau Lac 2, unde era cazat şeful de stat şi îl aducea la convorbiri cu maşina. Îl aducea acasă cu maşina, venea cu el seara la recepţie, participa la recepţii şi îl ducea înapoi la vilă. Era aghiotant al şefului de stat. Am avut cu el nişte relaţii de încredere.

– Nu a încercat să vă prelucreze?

– Mă copile, cum să mă tragă ăsta? Eu zburam prea sus… Nu mergeau ăştia cu mine la p… Mă jigneşti… Cum să mă atragă ăsta? Generalul Vlad îmi spunea: Sunteţi al doilea Titulescu. Măi, Vladule, ai rămas la jocul de nasturi. Pe mine să mă raportezi? Eu merg la rugbi… Şi este propus candidat pentru CC la Congresul XIV la Hunedoara. Şi în final, Elena Ceauşescu, Dăscălescu definitivează lista CC care era mai mică decât numărul propus de judeţe şi Stănculescu nu este ales în CC. Vine la mine cu lacrimi în ochi. Ajunseseră la Ceauşescu deja informaţiile despre discuţiile mele cu el pentru anumite probleme. Ceauşescu i-a spus lui Milea şi Milea i-a zis lui: “Du-te mai rar pe la tovarăşu Andrei.” Aveam aparatura cea mai bună.

– V-a ascultat domnul Burlan…

– Ce?… Nu e chiar aşa.

– A venit de două ori generalul Cioroianu cu care făcusem liceul la Craiova şi a fost trecut în rezervă. El a vorbit, eu nu. “Mai bine nu mă propunea”, zice Stănculescu. Ai fost propus şi nu ai fost ales, spunea lumea. « Au fost aleşi unii care sunt sub mine în nomenclatura ministerului ». Îi dau telefon lui Coman : « Tovarăşe Coman, de ce nu a fost ales tovarăşu Stănculescu? » « « Tovarăşe, e mai în vârstă » Stai, domnule, că e mai tânăr ca dumneata. Nu merge… » Mă duc la Ceauşescu. « Tovarăşe Ceauşescu… » « Măi, noi l-am trimis cam mult peste hotare ». « Eu nu… » « Sunt unele informaţii că lui i-au băgat o femeie în Ungaria în ultima vacnţă şi a intrat pe mâna serviciilor maghiare şi sovietice. ». Asta mi-a spus Ceauşescu. În cartea cu Stoenescu, povesteşte că a avut o întâlnire la Balaton la o masă cu comandantul GRU pentru Europa răsăriteană. A stabilit relaţii.

Mult Iubitul – un intrigant, care s-a driblat singur

Ceauşescu era un om cu calităţi mari şi cu defecte extraordinare. În tinereţea mea era un jucător la Craiova , Iordănescu. Rudă cu Anghel Iordănescu. Un driblor extraordinar, dar, uneori se dribla şi pe el. Aşa a făcut şi Ceauşescu: s-a driblat şi pe el. Una din măsuri – divizarea puterii.

Când l-a pus pe Postelnicu şef la Securitate, eu am fost ultimul la Ceauşescu. Una din prostiile lui Ceauşescu, driblingul în plus, a fost că era intrigant. A spart secretariatul CC. Erau Verdeţ cu organizatoricul, nu Bobu. Dumitru Popescu, Cornel Burtică şi eu . Ne-a spart. A încercat să se bage între mine şi Verdeţ. Mie îmi spunea că Burtică mă vorbea. „Uite ce-a spus Burtică…” Dacă eu ziceam ceva de propagandă sau de artă, îi spunea: „Uite Andrei ce-a zis”. Elena spunea: Voi cu Burtică sunteţi ca doi fraţi siamezi. L-a chemat pe Vlad. „Uite, măi Vlad, îţi încredinţez un secret de partid, dar îţi dai seama ce consecinţe ar fi dacă se află. De ce s-a opus Postelnicu ca tu să fii comandantul Securităţii Statului?”

A doua chestiune. Făceam 50 de ani. Mi-a dat masă la CC şi seara am făcut una acasă. M-am văzut la Clubul Diplomatic cu Burtică şi cu Popescu. El cu angoasa grupurilor din ilegalitate. Ne cheamă. „De ce ai mai dat masa asta când ai mai avut o masă?” Era tradiţia ca, o dată pe an, toamna, prin noiembrie, să dea MAE o masă la Clubul Diplomatic. Veneau cu soţiile.

Postelnicu informează: Tovarăşu Andrei a dat o masă la Clubul Diplomatic. Ce ai făcut tu acolo? Aşa e de pe timpul lui Macovescu la MAE. Dar tu nu ştii că acolo este un centru de spionaj?

Păi zic ai noştri spionează, nu străinii spionează. Tot clubul e format din securişti.

“Da, dar la reuniuni, la un pahar de vin, diplomaţii…”

“Tovarăşe Ceauşescu, nu intră niciun diplomat acolo când dăm noi masa. Sunt numai cei de la MAE. Iar dvs ştiţi la fel de bine că în MAE am atâţia ofiţeri de securitate şi informatori, încât îşi asigură singuri securitatea. Burtică este prietenul meu de-atâţia ani…”

Burtică zice: “Am greşit că am mers”. Lichea!

Popescu: “Ce v-a deranjat? Că s-a dat o masă sau că am fost noi trei?”

“Nu, că pui întrebări provocatoare…”

Asta îl enerva pe el, faptul că fusesem împreună.

Ministerul de Externe avea problemele lui, DIE avea problemele ei. Pe mine nu m-a informat nimeni, am aflat abia după 1990 că au fost probleme cu Carlos şi Ceauşescu, prin Arafat. La Paris, cu moartea lui Tănase, tot ce s-a întâmplat şi mie nu mi-a spus nimic. Chiar dacă jucam volei cu el. Chema pe Postelnicu şi pe Pleşiţă să-l informeze ce mai este pe la Paris şi să le dea indicaţii, dar mie nu-mi zicea nimic.

Ce indicaţii îi dădea lui Milea, mie nu-mi spunea nimic. Şi atunci, când el s-a suit în elicopter, ne-a lăsat cu ochii în soare. Nu a lăsat pe nimeni la conducere, nu a dat niciun ordin, nicio sarcină nimic.

– Asta l-am întrebat şi pe domnul colonel Dumitru Burlan: V-aţi simţi trădat în momentul în care Ceauşescu a plecat cu elicopterul de pe clădirea CC în necunoscut?

– Da, eu m-am simţit trădat.

– Dar dvs?

– Eu, de ce să mă simt trădat?

– Păi a plecat comandantul suprem şi nu a lăsat niciun răspuns… şi nu v-a zis măcar, bă, cedaţi clădirea CC sau apăraţi-o, daţi-i foc, aruncaţi-o în aer! Faceţi ceva !

– Nu era căderea mea să fiu informat. Fiecare avea treaba lui. Şeful statului putea să facă orice. Nu trebuia să-mi dea mie raportul.

Aici, fostul ministru iar fură foc şi începe iar un dialog despre ghicitoarea cu mânăstirea şi ciuperca. Era controlată Securitatea de PCR sau nu?

– Nu trebuia Ceauşescu să facă orice, trebuia să dea nişte sarcini, nişte ordine. Partid, te chem să faci cutare! Securitate, te chem să faci cutare!

– A subordonat Securitatea partidului

– Astea-s poveşti! Eu plec de la masă…

– Nu spunea el că Partidul este forţa conducătoare în societate ?

– Da, bă, dar nu era şeful Securităţii. De fapt, Securitatea a fost instrumentul nu al Partidului Comunist, ci al lui Ceauşescu. Partidul era subordonat lui Ceauşescu. Armata era subordonată lui. Ştii cu ce se ocupa Secţia militară a CC? Cu învăţământul de partid. Ceauşescu conducea direct totul: Armata, Securitatea, Internele, Externele, Procuratura. Tot!

– Eu trebuia să merg la Barbu, secretarul Organizaţiei de partid din CC ca să-mi dea aprobare.

– Fii, domnule, serios că ăla era apă de ploaie, domnule! Păi eu, care eram secretar al CC al PCR, îmi potriveam ceasul după Barbu, domnule?

– Eu, ca să-l urmăresc pe Iosif Banc, pe Naş Leon sau pe Ghere din CC, eu trebuia să merg la Barbu să iau aprobare să mă lase să-i bag tehnică şi să-l urmăresc. Am fost un colectiv de 6 oameni care l-am supravegheat pe Banc şi l-am dat afară.

– Cu aprobarea cui: a lui Ceauşescu sau a Partidului?

– Cu a lui Ceauşescu.

– Banc a ajuns adeptul lui Dej, era prim secretar la Regiunea Autonomă Maghiară. Cu o nevastă curvuliţă. Era scârbit de Ceauşescu şi de ea. Ceauşescu m-a chemat şi mi-a spus: M-am gândit ca tu să fii secretar al CC cu Controlul Muncitoresc, în locul lui Verdeţ. Nu putem pune pe oricine în locul lui Verdeţ.

Nu, nu vreau să merg acolo, daţi-mi în altă parte, la Ştefan Gheorghiu…

Nu, te rog frumos, acceptă această numire.

La Ceauşescu nu prima mutare era importantă, a doua mişcare este importantă. M-am gândit că vrea să cunosc economia internă şi apoi să mă numească la comerţ exterior. Şi când i-a scos pe Oprea, Pungan, Totu, m-a căutat să mă pună viceprim ministru cu comerţul exterior. Eu eram la Ploştina, în mină. Elena nu prea voia şi l-a pus pe Pacoste. După un an, m-a pus pe mine. Când m-a pus la Controlul Muncitoresc, a zis: Măi Banc, m-am gândit la tine să te punem la Colegiul de partid. “Tovarăşe Ceauşescu, eu vreau să merg la pensie, nu mai pot, sunt bolnav…” E falsă întrebarea dacă securitatea sau partidul conducea România. Ceauşescu conducea tot. Eu am fost în CEPEX 15 ani. S-a analizat vreodată activitatea Securităţii în CEPEX ?

– Păi, treaba dvs.

– Ştii că comandantul Securităţii şi ministrul Apărării nu au participat niciodată la şedinţa guvernului ? Eu am fost şi în guvern. Niciodată nu am participat la şedinţa Guvernului. Externele se subordonau preşedintelui ţării, iar voi eraţi subordonaţi direct comandantului suprem. Păi ce, Postelnicu se subordona lui Barbu?

– Ca să te urmăresc pe dumneata, trebuia să am aprobare de la secretarul de partid.

– Dacă zicea Ceauşescu: Urmăreşte-l pe Ştefan Andrei!, mai mergeaţi la Barbu?

– Asta e altceva.

– Primii secretari la judeţe dădeau aprobare pentru urmărirea membrilor de partid.

– Pentru membrii CEPEX, nu Barbu dădea aprobări. Când l-am supravegheat noi pe Banc, am avut aprobare de sus. Pentru ceilalţi membri din CEPEX, Naş Leon, Ghere, luam aprobare de la Barbu. Securitatea era subordonată partidului prin Hotărârea CEPEX din 1972.

Securitatea l-a trădat la Timişoara

– Eu am fost în sediu în 21 decembrie 1989. Securitatea se subordona comandantului suprem. În seara de 16-17 decembrie 1989, Ceauşescu a dat ordine lui Postelnicu, lui Vlad, lui Milea şi nu consultase CEPEX. Pe 17 are loc şedinţa, spune că sunt huligani la Timişoara, dă ordine să meargă în judeţe Olteanu, Pană, Dăscălescu, Bobu.

Ceauşescu a subordonat Securitatea mai mult decât Gheorghiu-Dej. El hotăra. Aranja cooperarea cu Carlos. Am ştiut eu ca ministru de Externe? A informat el CEPEX ? Ceauşescu ne-a informat despre conflictul de la Braşov abia după două săptămâni. El hotăra totul.

Povestea cu Sulina, unde au fost duse în 1988 substanţe nocive. Eu am fost sancţionat cu vot de blam, cu Oprea. Mai rămăsese un vas cu un lichid din Italia. De faţă cu doi de la Securitate, fostul director adjunct de la Dunărea, care era adjunct de ministru la Comerţ Exterior şi Diaconescu, director la Argus, am spus aşa : « Luaţi măsuri că, dacă într-o săptămână, nu se scoate acest vas din apele româneşti, eu mă sui fără aprobarea tovarăşului Ceauşescu în avion, mă duc la Sulina să văd cine a luat banii. »

După o săptămână, vine Diaconescu : « Tovarăşu Andrei, vasul a fost scos, aruncat în Marea Neagră… » Merg cu el la Ceauşescu. « Tovarăşe Ceauşescu, ultima problemă cu aceste materiale a fost rezolvată. Sigur că m-a ajutat Securitatea în toată operaţiunea. » « Păi asta a fost treaba lor ». Ei făcuseră afacerea.

Eu am fost un om corect şi nu am vrut să distrug. La un moment dat, am luat nişte apă grea din Norvegia şi am vândut-o Israelului prin Dunărea. Asta l-a dat peste cap. Eu am vorbit în închisoare un un personaj care a fost om de bază, şeful spatelui cu aprovizionarea la Timişoara, maiorul Eugen Ciucă. “Eu când am venit, m-am ocupat de tovarăşul Nuţă. Care a zis să-i fac un cotlet, nişte varză murată şi un vin sec negru. Când i-am spus lui Vlad să angajeze aici, Vlad a spus nu, că strada e problema Miliţiei. La care eu am spus: “Bine, dar voi aţi creat problema cu Tokes ! Voi aţi raportat tot ». “Tovarăşu Andrei, şi Securitatea, şi Miliţia au făcut un pas înapoi. Au lăsat numai Armata, în frunte cu idiotul ăsta de Milea şi cu militari neinstruiţi. Când a plecat Ceauşescu în Iran, l-a întrebat pe Milea – nu spun asta în carte:

“Securitatea şi Internele m-au lăsat pe mine cu Armata la Timişoara”!.

– Deci trădarea Securităţii s-a produs la Timişoara?

– În toată ţara pentru că nu era un control de partid la Securitate şi la Armată. La ei nu se făcea control financiar. Aveau autocontrol. Ceauşescu chiar mi-a zis: noi avem două categorii de membri de partid – Securitatea şi ceilalţi? Dacă face unul de la Securitate o informare despre un alt diplomat, îl chem de la post, poate îl dă afară şi din funcţie. Dar nu-i pot pune faţă în faţă ca să nu se deconspire sursa”! Deci erau două categorii de membri de partid. Unde s-a ajuns cu asta?

Cele mai multe trădări din diplomaţie au fost de la Securitate. Începând cu Pacepa. Securiştii formau 95% din numărul diplomaţilor. Un cifror primeşte rapoarte şi indicaţii pentru agentura noastră din ţara respectivă. Doi cifrori au căzut în trei luni – cel de la Bonn şi cel de la Viena. După care a căzut comandantul Securităţii de la Craiova, Sprâncenatu. Am fost la Ceauşescu. În MAE, scoatem ambasadorul, sunt 6 posturi de diplomaţi. Câţi să fie de la Securitate, şi câţi de la MAE ? Stabilim la Bruxelles 7 posturi cu Postelnicu. Bine, zic, 4 de la Securitate şi 3 de la MAE. Unul de pe lista de la Externe trădează. Contrar înţelegerii dintre mine şi Ceauşescu şi Postelnicu, el era tot de la Securitate. Şi i-a spus pe toţi ceilalţi. A mai rămas doar ambasadorul cu un diplomat acolo. Fapte, bă copile!

Pentru ţările străine, era mai interesant un ofiţer de securitate, decât un diplomat. Pentru că el deţinea secrete pe care diplomatul nu le avea.

Când a plecat Ceauşescu, nu a lăsat pe nimeni. A dat telefon lui Ştefănescu la Craiova. “Măi, rămâi cu partidul?” “Da, da, sunt cu partidul!” L-a sunat pe Găvănescu. „Da, cu partidu…” Dar nu a dat nicio indicaţie nimănui – faceţi asta, faceţi asta! A plecat cu nevastă-sa şi totul s-a prăbuşit, iar pe noi ne-au arestat.

„Sosia lui Ceauşescu” crede că aici a fost cuiul lui Pepelea. „Dacă el nu pleca, nu se mai întâmpla ce s-a întâmplat”.

– Lucrurile vin mai de departe. El nu mai voia să fie informat. Nu mai voia veşti proaste. Apoi, Constantin Olteanu venea cu buletinele Agerpres la Elena Ceauşescu, să aprobe ea ce îi dă lui Ceauşescu.

Leana l-a dus la zid – mai este o scuză pentru reflexele politice pierdute?

Caz povesitit de Curticeanu. Pe 21 decembrie organizează mitingul. Elena Ceauşescu şi Nicolae Ceauşescu au hotărât să facă un miting, crezând că va fi ca în 1968. I-au dat telefon lui Barbu Petrescu, primarul Capitalei. Era în şedinţă de birou al Capitalei. Era de faţă omul care acum mi-a trimis nişte bani. Volintiru! Era prim secretar la UTC pe Bucureşti. “Poţi organiza mâine un miting?” “Da. La ce oră, cu ce efective?”. Ăsta-i adevărul. Este o ipoteză că majoritatea au fost mobilizaţi cu ajutorul Securităţii pe 22 decembrie.

– Adică tot dvs l-aţi răsturnat pe Ceauşescu… Hai,domne, că nu m-a chemat nimeni pe mine ca să ies în stradă pe 22 decembrie… Eu am ieşit de bună voie, nu a venit securistul la mine să-mi spună ce să fac… Eram membru de partid. Nu mi-e ruşine.

– Tu poate că da, bă copile… Gh. Pană mi-a spus că un consătean de-al lui Petrescu, i-a spus că băiatul lui, Barbu Petrescu, e făcut cu fratele Petrescu al Elenei Ceauşescu. Aşa a fost promovat Barbu până la viceprimministru. Mă cheamă Ceauşescu şi zice “Analiză. Avem export mic pe construcţii de maşini pe Vest. Nu sunt mulţumit. Ori desfiinţez construcţia de maşini, ori vă schimb pe voi, pe Andrei şi pe Petrescu ».

Nu l-am contrazis. M-a chemat pe mine, pe Dăscălescu şi pe Barbu Petrescu la el în birou. Şi i-am spus : « Chiar v-aş ruga să mă schimbaţi. Am deja doi ani, nu a rezistat nimeni atât, s-a plătit datoria externă. Eliberaţi-mă de-aici! Nu mi-am făcut concediul şi mă duc în spital să fac analizele, după care vedem. Dar vă spun o chestiune: cât timp va fi Barbu Petrescu viceprimministru pe construcţia de maşini, nu se vor rezolva problemele. Este incapabil, nu se bucură de respect.”. Barbu era de faţă.

Ceauşescu a zis – bine. A chemat-o pe ea, a mâncat. Mă cheamă după masă cu Dăscălescu. “Mă, hai să-l schimbăm pe Barbu Petrescu ăsta. Pe cine propuneţi?” Dăscălescu: “Să-l punem pe Radu Ion, e muncitor, are şcoala profesională, ştie să lucreze, a condus şi Craiova, a condus şi Doljul, a condus şi Braşovul unde sunt unităţi de construcţii de maşini.”. Cel care i-a spus în balcon la ureche “E Secu!”.

Ceauşescu zice: “Dă-l în pizda mă-sii pe Barbu Petrescu ăsta! Îl trimitem…”. Şi i-a zis lui Bobu, lui Dăscălescu să-i propună să meargă secretar cu probleme economice la Capitală. Tâmpit cum era, Barbu se uită la ei: “Cee? Nu merg decât prim secretar”. “Băi tovarăşe, tovarăşu Ceauşescu…” “Decât prim secretar!” Bobu şi Dăscălescu merg la Ceauşescu. Care îl trimite a doua oară “în pizda mă-sii” pe Barbu Petrescu. O cheamă şi pe ruda Elenei, care făcea pe adolescenta. “Uite ce spune tâmpitu ăsta!” Şi zice Elena: “Dragă, poate că nu ştiu ei…” Era într-o vineri 1988. Miercuri, şedinţă CEPEX: “Tovarăşi, am o propunere. Cred că o să fiţi de acord: să punem pe tovarăşu Olteanu să-l facem secretar şi prim secretar la Capitală pe Barbu Petrescu”. V-aţi convins? După care l-a făcut membru plin al CEPEX.

– Când aţi vorbit ultima dată cu Ceauşescu ?

– Am povestit scena asta de am înnebunit. Ce dracu, ţi-am mai spus-o acum 12 ani. Pe 21 decembrie, la ora 10 noaptea. Fuseseră copiii. Voia să mă schimbe mai demult de la Comerţ Exterior. De aceea, în ultimele 6 luni, mă chema tot timpul cu Văduva, care a murit din nefericire. Era din Gorj, de pe la Tulburea, aproape de Cărbuneşti. De unde-i Dumitru Burlan. M-a chemat Ceauşescu. Era cu ea pe 21 decembrie, la 10 noaptea. Habar nu avea ce se întâmpla şi ce se pregătea.

Înainte de Congresul XIV, se pregăteau propunerile pentru CC. Şi ea zicea : « Măi, da ăsta a avut un unchi care avea cârciumă. Măi, da nu poţi găsi unul care să nu aibă un unchi cu cârciumă?” A trebuit să amânăm conferinţele judeţene de partid pentru că ea nu pregătise delegaţii pentru congres de la judeţe.

Ceauşescu stătea până la ora 1 noaptea ca să pregătească congresul. Iar în noaptea de 21 decembrie, s-a culcat la 22.30. Păi dacă ştia că se pregăteşte răstrunarea lui, se mai culca? În ce situaţie era, dacă el nu şi-a pus problema?

– Înseamnă că nimeni nu l-a informat, domnule ministru.

– Eu nu eram în acel cerc.

– Dar Iulian Vlad i-a spus că totul e sub control. La fel au făcut Postelnicu, Dincă, Bobu…

– Nu, nu-i aşa. M-a chemat şi îmi zice: “Uite Consiliul de Securitate, la propunerea Ungariei, cere să se discute situaţia din România”. Nu, tovarăşe Ceauşescu, nu are nicio valoare pentru că China va recurge la dreptul de veto. “Uite comunitatea europeană întrerupe negocierile cu noi pentru un acord comercial”. Nu are nicio importanţă, tovarăşe Ceauşescu! Noi avem cu ei raporturi sectoriale: pe industrie uşoară, pe metalurgie, pe chimie, mobilă şi prin acest acord, voiam să le unim pe toate. Se discută în fiecare an. “Da, dar Uniunea comuniştilor din Iugoslavia a anunţat că întrerupe legăturile cu PCR”. Aşa au fost întotdeauna iugoslavii, când ţi-e lumea mai dragă, te lasă în apă, i-am zis. “Vezi ce bine e că avem cele două miliarde de dolari la fondul valutar centralizat, depuse în băncile din străinătate? Când ai bani, poţi să asiguri temporar, dacă va fi un boicot împotriva României sau un embargo”.

– Ce naivitate pentru omul politic Ceauşescu de altădată! Era atât de bolnav?

– Era. S-a culcat şi nu am mai vorbit cu el. Cu Vlad a fost altceva. Când a plecat în Iran, m-a chemat Ceauşescu să mă întrebe dacă poate amâna. « Da, puteţi amâna. Un şef de stat are acest drept să amâne vizita chiar şi înainte de a ateriza în ţara respectivă. Este un atribut al şefilor de state. Vă amintiţi că v-am amânat întâlnirea cu Brejnev după evenimentele din Valea Jiului. I-am spus omologului meu Katuşev că nu puteţi veni că aveţi nişte treburi în ţară. Şi el a întrebat : „Unde, în Valea Jiului ? » Deci ştia. Înainte să plece în Iran, Ceauşescu a dat telefon la Timişoara şi a vorbit cu Coman şi cu Bălan. “Care-i situaţia?” “E bine. S-au aplicat indicaţiile dumneavoastră.” “Măi, eu pot amâna vizita”. “Nu, puteţi pleca, e bine.”

Îi cheamă la el acasă pe Milea, pe Postelnicu şi pe Vlad. Ca să-i întrebe care-i situaţia. Vlad şi Potelnicu s-au pus de acord: situaţia este sub control, poate să plece în Iran.

Altă tâmpenie : o lasă pe ea la comandă cât a plecat în Iran. Şi mai apare o problemă. Toţi cei care au fost în jurul ei nu au scos o vorbă. Milea, Postelnicu, Vlad, Curticeanu, Dincă nu au relatat ce a făcut ea cât a fost el în Iran. Nu avem nicio informaţie despre ce s-a întâmplat între 18 decembrie şi 20 decembrie.

Am aflat de la Dincă: Când s-a întors din Iran, a venit cu viteză mare la Bucureşti şi a chemat la el pe Postelnicu şi pe Dincă. A luat legătura cu Dăscălescu de la Timişoara. Şi Dăscălescu îi spune: 58 de morţi. La care Ceauşescu, pe baza informaţiei transmise de ea la Teheran, cum, dragă, tovarăşii îmi spun că sunt 12-13 inşi. La care caţa, “Da de unde ştie el, dragă?” “Măi, sunt 58 de morţi?” “Da, 49 au fost deja incineraţi”. “Cum –incineraţi?” şi se uită la Postelnicu. Iar Postelnicu îndreaptă bărbia spre ea. “Au fost vagabonzi, persoane neidentificate, s-a primit ordin să fie incineraţi…”

– Nimeni nu i-a revendicat. Erau agenţi sovietici?

– Nu ştiu ce erau. Eu spun ce mi-a zis Dincă. Şi atunci Ceauşescu a înţeles că soţia lui l-a minţit amarnic. Să povestească cei care au fost în preajma Elenei Ceauşescu ce s-a întâmplat în perioada 18-20 decembrie.

– De ce nu vorbesc nici acum ?

– Sunt multe motive…

– Până la urmă, noi românii l-am omorât pe Ceauşescu sau alţii ?

– Domne, e încurcată situaţia. Noii conducători aveau nevoie să creeze teroriştii. Iliescu a venit la masă pusă şi a lansat noţiunea de terorişti. Securiştii nu i-au organizat pe terorişti, au fost persecutaţi. Armata nu a făcut-o. Cine a organizat mişcarea teroriştilor în sprijinul vechiului regim? Cine a tras un glonţ pentru Ceauşescu? Nimeni.

Eu stăteam pe Berna, lângă Londra. Trăgeau din cinci în cinci minute. Cine mai ştie câte cartuşe s-au tras? Pe 22 am rămas în sediu. De la balconul CC, vorbeau Mazilu, artistul Diaconu, iar de jos taburile maiorului Iliescu, ajuns general cu 4 stele, trăgeau în Consiliul de Stat, unde erau doi-trei ofiţeri de securitate, care păzeau sediul. Sergiu Nicolaescu cheamă de la Ploieşti un regiment. Se întâlnesc pe drum cu armament greu cu două Dacii. Vor să-i oprească, ăia nu înţeleg, trag şi-i omoară pe toţi. Ce a fost cu Trosca, la Academia Militară, la Otopeni?

Buzăul, oraş erou şi nu s-a tras un foc.

– De ce vă ziceau ăştia Machiavelli?

– Nu ştiu. Machiaveli a fost o mare figură. Toată lumea ştie doar o expresie, nu a citit cărţile lui. Eu am 8 volume. A murit la 1529 şi a fost ministru de Externe al Florenţei. Un pion al unirii Italiei. Aşa cum Neagoe Basarab dădea sfaturi unui tânăr politician. El a venit şi a spus că în politică nu contează sentimentele, ci interesele şi forţa. Şi acum vin unii şi spun că nu ştiu ce diplomat englez a vorbit despre importanţa intereselor în secolul XIX. Nu, mergeţi la Machiavelli.

A refuzat să semneze că Basarabia nu aparţine României

– Un moment aparte în activitatea politică de pe vremea lui Ceauşescu a fost relaţia cu Chişinăul. Ion Stănescu a făcut raport către Andropov şi i-a înhăţat pe cei 4 disidenţi – Alexandru Usatiuc-Bulgăr, Valeriu Graur, Şoltoianu, Ghimpu. Cunoaşteţi că exista o mişcare de unificare în Basarabia.

– Da, exista şi relaţiile dintre noi şi sovietici erau destul de tensionate dun cauza Basarabiei. Pe ruşi îi enerva foarte mult când prezentam hărţile cu România Mare. Noi le-am spus-o lor clar: respingem ideea că anexarea Basarabiei la 1812 a fost un act progresist. Noi nu acceptam ideea că există o naţiune moldovenească, diferită de cea română. Nu acceptam ideea că există limba moldovenească.

– Erau poziţii verbale sau documente care atestă opinia statului român de-atunci?

– Am avut discuţii cu Katuşev la Snagov pe această problemă. Era secretar al CC al PCUS. Fusese trimis la Bucureşti înainte de vizita lui Ceauşescu la Moscova. “Noi nu avem pretenţii teritoriale, dar considerăm că Basarabia a făcut parte din Moldova istorică şi a fost anexată de Imperiul Rus.” Venea Congresul Culturii şi Educaţiei Socialiste. Şi Katuşev zice: Dar de ce nu spuneţi public că nu aveţi pretenţii teritoriale? Asta ne cer tovarăşii din Moldova. La care Ceauşescu a răspuns: “Da? Hai vino încoace. Uite raportul meu la primul Congres al Culturii şi Educaţiei Socialiste. Aici voi introduce această idee. Şi a spus apoi la congres: “România nu are pretenţii teritoriale faţă de Uniunea Sovietică şi faţă de ceilalţi vecini ai săi.” Venea după conferinţa de la Helsinki, care pornea de la recunoaşterea graniţelor actuale.

A doua chestiune, Ceauşescu nu a spus că nu are şi că nu va avea pretenţii teritoriale. A spus “Nu are pretenţii teritoriale”. Sovieticii au cerut să facem cu ei un act special în acest sens. Nu am acceptat aşa ceva. În 1979, Gromîko la Moscova mi-a reproşat mie că de ce nu suntem de acord să facem împreună un act de recunoaştere a frontierelor actuale.

– Adică ceea ce au făcut Ion Iliescu şi Emiul Constantinescu după 1990?

– Da. Să precizăm că nu avem pretenţii teritoriale.

– Dar Ion Iliescu şi Emil Constantinescu puteau refuza să semneze pe timp de pace pentru reconfirmarea pactului Molotov-Ribentrop?

– Nişte bezmetici… ce ştiau ei de politică externă?

Hai să-mi iau nişte ţîgări… mai fumez pentru că vreau să mă las.

“A prevăzut totul şi nu a evitat nimic”. Aşa vrea să se scrie pe mormântul lui. A prevăzut, dar putea evita? Sau l-a trădat şi el pe Ceauşescu, îmbrobodindu-l, cum au făcut ceilalţi? Vorba lui Machiavelli… Dar dacă nu ai niciun scop în minte?
Sursa: []

Astăzi se împlinesc 47 de ani de la moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej

Astăzi, 19 martie, se împlinesc 47 de ani de la moartea primului lider al României comuniste, Gheorghe Gheorghiu-Dej. El a avut o viaţă amoroasă mai puţin cunoscută oamenilor obişnuiţi, printre iubitele lui numărându-se actriţe faimoase precum Elvira Godeanu, Dina Cocea, dar şi marea stea a cinematografiei franceze din anii 60, Michele Morgan.
Amandoua fiicele lui Dej au fost vrajite de lumea artei. Cata vreme tatal s-a aflat la putere, fata cea mare, Lica Gheorghiu, a trait ca o vedeta hollywoodiana.

Gheorghiu-Dej în sânul familiei, cu fiica Lica (a doua din dreapta n. 15 martie 1928. d. martie casatorita cu Marcel Popescu ) şi nepoţii Gheorghe (primul din stânga), Mândra Mandra Camila Gheorghiu (a treia din stânga nascuta in 1955) şi Sanda (prima din dreapta nascuta in 1950) Foto: Arhiva personală Ioana Gheorghiu

Inainte de a se inrola in partid, Gheorghe Gheorghiu se casatorise cu Maria Alexe, fiica unui sifonar din Galati. Curand i s-au nascut si doua fiice – Vasilica (Lica) in 1928 si Constantina (Tanti) in 1931. Din cauza propagandei comuniste, tatal a fost mutat disciplinar in orasul Dej, motiv care o determina pe sotia sa sa-l paraseasca in favoarea unui jandarm.

DEJ LICA GHEORGHIU TANTA GHEORGHIU 1 MAI 1945

DEJ LICA GHEORGHIU TANTA GHEORGHIU 1 MAI 1945

Eşecurile lui Dej

Nevasta luată cu nuntă l-a părăsit pe Dej încă înainte de condamnare Foto: arhiva personală ioana gheorghiu

Încercase, în 1938, să se recăsătorească cu profesoara Maria Sârbu. Sora Victoriei Sârbu („tovarăşa lui Foriş”) şi a Elenei Pavel (ucisă în închisoarea Ploieşti de bombardamentele anglo-americane) primise în 1934 o condamnare de zece ani. „Logodnic” a acceptat cererea lui Dej de căsătorie, deşi nu se întâlniseră niciodată. Dar autorităţile nu le-au permis.
Dar poate cea mai surprinzătoare relaţie pe care Gheorghiu-Dej a avut-o este cea diva cinematografului francez din anii 60, tulburătoarea Michele Morgan. Amănuntul a fost relatat de fosta soţie a ex-premierului Petre Roman, Mioara, într-un interviu acordat revistei ”Tango”. ”Se ştie, el (nr – Gh.Gh.-Dej) avea o amantă celebră, actriţa Michele Morgan. Îi trimitea săptămânal un avion de vănătoare să o aducă în Romănia”, spunea Mioara Roman în acel interviu. Iar pasiunea pentru celebra artistă, cu 19 ani mai tânără decât Dej, trebuie să fi fost mistuitoare, dacă liderul comunist trimitea ”după ea” chiar un avion de vânătoare, pentru a scurta, probabil, timpul şi spaţiul despărţirii.

Lui Dej îi plăcea să trăiască şi îi lăsa şi pe alţii să o facă. Aşa se face că pe străzile Bucureştiului apăruseră maşinile occidentale, stofele englezeşti, barurile cu program de striptease, deschise până dimineaţa, restaurantele erau pline şi deschise până la 2.30 noaptea. Viaţa se schimba spectaculos. După teroare, urma o perioadă de tihnă și trai bun. Despre această perioadă şi omul care a patronat-o, am discutat cu Dan Ciachir, un scriitor ce a făcut o pasiune pentru respectiva epocă.

„Lui Dej îi plăceau restaurantele încă din tinereţe, întocmai cum îi plăceau şi regelui Carol al II-lea. În ocurenţă cu ei, atât mareşalul Antonescu, cât şi Ceauşescu nu numai că le evitau, dar le detestau de-a dreptul”, povesteşte Dan Ciachir.

Nu gonea clienţii

Dej iubea băutura, în compania prietenilor. „Bea vin, dar băutura sa preferată era coniacul, Coniac franţuzesc. Coniacul era şi băutura preferată a lui Carol al II-lea, la care adăuga – din aceeaşi familie – Armagnac-ul”, spune Ciachir. „Restaurantele sale preferate erau ‘Pescăruş’ şi ‘Parcul privighetorilor’ din Pădurea Băneasa. Am avut prilejul să stau pe vremuri de vorbă cu un şef de sală care i-a servit în anii ’50 la ‘Pescăruş’, separat, atât pe Petru Groza cât şi pe Dej. De vreo două ori, Dej a venit cu câteva persoane între care şi Ana Pauker la ‘Pescăruş’. Cel mai adesea îl însoţea fidelul său prieten, Gheorghe Apostol, şi alte două-trei persoane. Probabil simţea că dacă se anunţă peste patru-cinci persoane la o masă nu mai e atmosferă de restaurant, ci chermeză. La sfârşitul mesei, povesteşte unul din foştii secretari ai lui Dej, acesta întreba chiar de două ori dacă chelnerilor şi picoliţelor le-au fost lăsate bacşicşurile cuvenite, ceea ce arată că avea simţul restaurantului. Acest simţ mai reiese şi din alt aspect: dacă ajungea la ‘Pescăruş’, sau la localul din Pădurea Băneasa, nu punea să fie daţi afară ceilalţi clienţi. Desigur, două-trei mese erau ocupate de agenţi, dar restul oamenilor din restaurant erau muşterii autentici.

„În restaurante apăruse Coca Cola (9 lei cutia), ţigările americane, începuseră să se importe patru tipuri de Fiat şi multe bunuri de larg consum, de la stofe englezeşti la conicac franţuzesc Martell sau cacao olandeză Zaan.”

BOEMA

Viaţa de cârciumă

Michele Morgan

În timpul dezgheţului, restaurantele reveniseră la viaţă, istoriseşte interlocutorul meu. „S-a redeschis Continentalul de pe Calea Victoriei, în 1957, unde era prezent aproape zilnic – până ce va fi arestat – Păstorel Teodoreanu, implicat în procesul Noica – Pillat din 1958.

La Continental, de la orele 21, cântau Maria Tănase şi acordeonistul Fărâmiţă Lambru. La începutul anilor 1960 cânta la Continental romanţe Ioana Radu, acompaniată de un pianist şi de un violonist.

La Cina cânta Gigi Marga. La Casa Centrală a Armatei (Cercul Militar) solista se numea Mica Pariziancă şi interpreta bucăţi din repertoriul solistelor la modă. Trecuse vremea Dorinei Drăghici, a cărei voce îi plăcea lui Dej, deopotrivă cu glasul unei tinere basarabence, Angela Moldova, care părăsise Opera pentru muzica populară.

La începutul anilor ‘60, prima solistă de muzică uşoară era Aida Moga, o femeie de treizeci şi ceva de ani, elegantă şi cu o voce plăcută şi elevată.

RELAŢIA CU INTELECTUALII

Vizita lui Dej acasă la George Călinescu

„Dej şi G. Călinescu locuiau, în acelaşi cartier – Floreasca. Dej, la Vila Lac; Călinescu pe strada Vlădescu, o stradă strâmtă, străbătută într-un singur sens de tramvaiul 5”, povesteşte Dan Ciachir. „Când Dej a coborât din Buickul cu care venise, după ce s-a îmbrăţişat cu gazda, s-a oprit la icoana Sfântului Gheorghe ucigând balaurul, încastrată în zidul casei. „Ce icoană frumoasă!”, a exclamat şeful partidului. Întrucât lui Călinescu exclamaţia i-a sunat în urechi mai degrabă a reproş. Dej i-a spus: „Dle profesor, Sfântul Gheorghe este şi patronul meu!” Atunci Călinescu s-a liniştit.” Relaţiile s-au păstrat , povesteşte Dan Ciachir.

„Poate de aceea, aşa cum a scris istoricul literar Cornelia Ştefănescu, Gheorghiu-Dej îi trimitea în fiece an marelui scriitor câte un coş de flori de Sfântul Gheorghe şi nu de ziua naşterii. Au răposat amândoi, în martie 1965, la patru zile unul de altul. Atunci a publicat Arghezi poezia „Lui Gheorghiţă, mamă”; poezie frumoasă – am recit-o – şi semn că răposatul se purtase bine cu el. Oricum, pe Ceauşescu nu l-a regretat niciun artist sau intelectual autentic şi nici nu l-a vizitat pe vreunul.”

UN OM NORMAL

Dej n-a avut „relaţii” cu Ceauşescu

„Era un muncitor specializat; aproape – sau mai degrabă – un tehnician. După ce urmează clasele primare şi trei clase gimnazial – industriale este angajat în 1922 pe post de tehnician electrician la Atelierele Galaţi. Va fi trasferat la Dej – toponim pe care îl va adăuga ma târziu numelui de familie – din cauza activităţii ilegale comuniste. Cei 11 ani în care va fi privat de libertate nu vor face din el un frustrat. Iubea viaţa. Cât priveşte alegaţia că în vremea detenţiei, Ceauşescu ar fi fost „fetiţa” lui Dej, aceasta este o minciună spulberată de istorici.  Amintiţi-vă că se căsătorise de tânăr, avea doi copii, două fete. Ulterior a fost arestat şi închis, soţia s-a despărţit de el.”

O ACTRIŢĂ MARE, O FEMEIE FRUMOASĂ ŞI INTELIGENTĂ

Elvira Godeanu, iubirea vieţii lui Gheorghiu-Dej

În timp ce Dej era la închisoare, soţia sa a divorţat. „Nu s-a recăsătorit, povesteşte Dan Ciachir. Însă, la începutul anilor ’50 era colat, cum se spunea pe vremuri, cu actriţa Dina Cocea, fiica scriitorului N.D. Cocea. Ulterior, până la moarte, are o altă legătură: cu actriţa Elvira Godeanu. O actriţă mare, o femeie inteligentă şi totodată plină de feminitate. Mărturie stă ecranizarea din 1954 a „Scrisorii pierdute”, unde ea deţine rolul lui Zoe.”

Ea l-a învăţat să se îmbrace

„Auzeam în copilărie că ea îl învăţase pe Dej să se îmbrace; stăteau pe el costumele impecabil. La 60 de ani era corpolent fără să fie gras sau obez şi avea o voce plăcută de bariton. Mi-l amintesc de la un jurnal de actualităţi, în loja Teatrului Naţional (sala Odeon), luând parte la premiera piesei Richard al III-lea, cu George Vraca în rolul principal: într-un costum gris-fer croit poate de hanganu, ridicat în picioare, aplauda la sfârşitul piesei. Părea mai degrabă un domn decât un „tovarăş”. Însă în decurs de câteva luni, atât Dej cât şi marele actor aveau să treacă în lumea celor drepţi.

Legătura lui Dej cu Elvira Godeanu, deşi nu apăreau în public împreună, era notorie, se vorbea despre ea, cred că îl flata… Gândiţi-vă că Voinea Marinescu, ministrul Sănătăţii de pe vremea lui Dej, după ce i se sinucisese nevasta cu arma de vânătoare a soţului, se recăsătorise cu actriţa Simona Bondoc. „Tel maître, tel valet!…”, conchide Dan Ciachir.

MAREA IUBIRE . Elvira Godeanu, în „Dama cu camelii”

GHEORGHIU-DEJ A MURIT CREŞTINEŞTE

Patriarhul a venit în pijama să-l împărtăşească

Dan Ciachir povesteşte un momentele cutremurătoare de la moartea lui Gheorghiu-Dej. Le-a aflat din gura lui Sorin Moisescu, nepotul Patriarhului, pe care l-a cunoscut la o agapă la Mănăstirea Sinaia.

„Am ţinut să-l întreb pe Sorin Moisescu dacă ştia ceva de la unchiul său despre intenţia lui Gheorghiu-Dej de a se spovedi şi împărtăşi pe patul de moarte. Îl auzisem la „Europa liberă” pe muzicologul George Bălan spunând că, în durerile sfârşitului, ar fi strigat: „Să vină Marina!” (numelebde familie al Patriarhului Justinian”. Sorin Moisescu mi-a răspuns imediat: „Gheorghiu-Dej a murit spovedit şi împărtăşit! Graba a fost însă atât de mare, încât Patriarhul Justinian (foto stânga), zorit de cei ce veniseră să-l ducă la căpătâiul lui Dej, a fost nevoit să-şi pună epitrahilul direct peste pijama şi în felul acesta s-a urcat în maşină…”

Relaţiile lui Dej cu Justinian Marina erau vechi, povesteşte Dan Ciachir. Iar faptul că s-au cunoscut ţine, într-un fel, de minune. „Patriarhul Justinian este aceeaşi persoană cu preotul Ion Marina, care l-a ascuns pe Dej în august 1944, abia evadat din lagărul de la Târgu-Jiu, acasă la el. Trecuseră peste 20 de ani. Între timp deveniseră unul, şeful statului, celălalt, patriarhul ţării, ambii ajungând în aceste demnităţi în 1948 (amândoi născuţi în 1901).

Minunea defectării maşinii

Ascunderea lui Dej după evadare la părintele Ion Marina, care în 1948 nu mai era demult „un preot de ţară”, ci parohul bisericii Sfântul Gheorghe din Rîmnicu Vâlcea, era un fapt de notorietate publică. Nu se ştie însă un detaliu fundamental. Evadarea lui Dej, organizată în noaptea de 8-9 august 1944, nu avea nici o legătură cu preotul Ion Marina, aflat atunci în comuna Băbeni.

Cei doi nu s-ar fi întâlnit niciodată dacă maşina evadaţilor nu s-ar fi defectat în apropierea locuinţei preotului care avea să-l adăpostească vreme de câteva zile. Mai trebuie adăugat că preotul Marina era ţărănist, nicidecum comunist. Cum mai trebuie adăugat că dacă nu ar fi fost văduv – soţia i se prăpădise cu vreo zece ani înainte de evadarea lui dej – nu putea ajunge mai mult de protopop, nicidecum episcop şi patriarh.

Was ist Rumänien und was kann daraus werden? Ce este România şi ce poate deveni ea? Raport german din 4 noiembrie 1940: „Naţiunea română” nu este nici în ziua de azi nimic altceva decât o legendă a istoriografiei.” în mod oriental-slav se mulţumeşte cu astâmpărarea foamei. un spaţiu colonial care nu este capabil să trăiască într-un mod propriu. Ca la toţi primitivii.

Aceasta este traducerea unui raport german, care poartă data de 4 noiembrie 1940. Autorul acestui text stabileşte strategia de acţiune a Germaniei naziste în România, la două luni de la alungarea regelui Carol al II lea şi la puţină vreme de la sosirea misiunii militare germane.

România de pe cele două părţi ale Carpaţilor reprezintă două entităţi deplin diferite. Transilvania şi Banatul sunt marcate de Europa Centrală; Valahia, Moldova şi ţinuturile de la gurile Dunării sunt mai degrabă oriental-asiatice. Încă din secolul al X lea cultura ţărănească şi orăşenească a Imperiului a ajuns până la arcul carpatic.

De cealaltă parte a Carpaţilor nu s-a putut clădi ceva asemănător, de aici începe un spaţiu colonial care nu este capabil să trăiască într-un mod propriu şi este influenţat de formele exterioare. Valahia şi Moldova au fost dependente de imperiile german, turc şi rus şi din păcate la dorinţa acestor puteri au devenit state „independente”. „Naţiunea română” nu este nici în ziua de azi nimic altceva decât o legendă a istoriografiei. Până în secolul al XIX lea nu a existat de fapt decât o viaţă vegetativă a micului popor de ţărani şi păstori valahi care număra cu puţin peste un milion de oameni care niciodată nu au avut o clasă conducătoare proprie ci nişte profitori patriarhali care se schimbau adesea.

Înmulţirea de zece ori a acestei populaţii în secolele XIX şi XX s-a reuţit prin apariţia sistemului industrial european care a transformat stepele în terenuri agricole. Această mare şansă economică s-a transformat, ca la toţi primitivii, într-o creştere a populaţiei. De aici a rezultat un număr mai mare şi o clasă de mari proprietari lacomi care nu aveau nici o legătură cu pământul şi cu masele muncitoare; fără să existe un popor şi cu atât mai puţin o naţiune.

Puţinul care are legătură cu voinţa poporului vine din Transilvania. În cercurile românilor emigraţi aici ca forţă de muncă, în urma contactului strâns cu cultura mărcilor de graniţă ale Imperiului a apărut dorinţa de a da o viaţă mai bună neamului propriu. Însă până în ziua de azi s-a rămas la stadiul de dorinţă.

Aceasta nu putea să fie altfel, spune Garda de Fier deoarece clasa conducătoare străină orientată doar spre câştig a nimicit toate încercările de îmbunătăţire. Faptul că turcii, grecii, evreii şi alţi străini au devenit zeii idealului îmbogăţirii fără limite şi acceptarea corupţiei ca sistem au făcut ca aceste dorinţe idealistice să nu aibă nici o şansă. Abia revoluţia din 1940 a dat ocazia unei renaşteri a poporului român pentru o viaţă de naţiune independentă.

Ar fi o greşeală acceptarea necritică a acestei teze a Gărzii de Fier. Este adevărat că mişcarea lui Codreanu este cea mai puternică expresie de sănătate şi voinţă proprie care a apărut în rândurile populaţiei României. Putem astfel vedea că există aici substanţe ale unei rase vrednice. Este însă îndoielnic că acestea sunt destul de puternice pentru a crea un stat şi a transforma o populaţie într-un popor. În primul rând nu există un conducător şi nici o clasă conducătoare. Codreanu şi 17.000 de comandanţi subordonaţi au fost înlăturaţi şi „poporul” nu s-a mişcat.

Revoluţia nu a fost făcută de Garda de Fier, ci de Antonescu, un general despre care se poate spune că este un bărbat curajos. Lovitura de stat i-a reuşit deoarece inamicii săi au fost nişte nemernici laşi. Şi chiar şi aşa Antonescu nu ar fi reuşit nimic dacă prăbuşirea politicii externe a vechiului sistem nu i-ar fi pus în mână toate atuurile. Revoluţiile adevărate au drept urmare modificarea politicii externe. Noua Românie însă trăieşte de la început pe baza atotputernicei bunăvoinţe a Axei, chiar şi din punctul de vedere al politicii interne. Anume nu împotriva unor puteri străine a trebuit Antonescu să cheme trupele germane, ci împotriva propriei sale armate şi împotriva rezistenţei din cadrul aparatului de stat pentru că într-adevăr nu avea la îndemână forţe proprii care să îi fie alături. Într-o ţară ai cărei ofiţeri, funcţionari şi intelectuali aproape fără excepţie sunt obişnuiţi să trăiască din trădare, acest bărbat care înainte de toate pretinde cinste s-a confruntat imediat cu o duşmănie crescândă. De asemenea trebuie evitată luarea drept realitate a viselor gardiştilor. Noua Românie va avea nevoie pentru totdeauna din punct de vedere al politicii externe de sprijinul trupelor germane, iar din punctul de vedere al politicii interne pentru cel puţin câteva decenii.

Garnizoanele germane din România îi dau Reichului garanţia că nu vor apărea dezordini în sud-estul spaţiului său vital care ar fi păguboase din punct de vedere politic şi pentru situaţia aprovizionării sale. Mulţumită capacităţii populaţiei româneşti de a răbda de foame, mica supraproducţie agrară a României va fi la dispoziţia Reichului şi petrolul îşi va găsi drumul spre Reich câtă vreme acesta va curge. Astfel prin aceste exporturi româneşti se pare că vor asigurate lipsurile industriei germane. Apare acum întrebarea dacă Reichul trebuie să se mulţumească cu atât. Nu ar fi mai degrabă în interesul său să folosească pe deplin bogăţiile naturale şi forţa de muncă din această ţară apropiată? Recolta medie la hectar în România este doar puţin mai mare decât jumătate din media Reichului, în ciuda faptului că terenul este în general cu mult mai bun decât cel din Germania.

De asemenea nu sunt folosite nici pe departe toate oportunităţile agricole ale României. Tratatul Wohlthat a indicat numeroase căi rin care să fie folosite puterile economice ale României şi să fie însufleţite schimburile comerciale. Tratatul este în continuare în vigoare şi piedicile politice care se opuneau punerii lui în aplicare au dispărut. Fără îndoială că mijloacele prevăzute în tratat pot fi folosite acum mai bine, însă este nevoie de un discipol dornic de învăţătură şi care să fie capabil de dezvoltare asupra căruia să se facă simţite efectele pedagogice. Însă această viziune trebuie mai întâi analizată în mod corect. Întreaga dezvoltare istorică pasivă de până acum a României vorbeşte împotriva unei posibilităţi de acest fel.

Cunoscătorii ţării ne asigură că populaţia României nu este una ambiţioasă şi că în mod oriental-slav se mulţumeşte cu astâmpărarea foamei în loc să se străduiască să îşi asigure toate cele necesare.

Religiozitatea moartă a bisericii ortodoxe îi întăreşte în această atitudine. Faptul că credinţa ortodoxă se găseşte alături de ideea naţională şi de cea de ordine în ideologia Mişcării Legionare ne face să nu ne aşteptăm la nici un fel de schimbare. Dacă se doreşte ca România să nu fie doar păstrată ci să fie folosită pe deplin acest lucru nu poate avea succes doar prin consiliere, ci prin metode coloniale. Pentru aceasta este nevoie ca în locul proprietăţilor ţărăneşti minuscule prost exploatate să apară mari moşii care să fie administrate după metode moderne sub conducere germană. Apoi trebuie ca forţa de lucru care acum leneveşte să fie ocupată intensiv pe model colonial cu agricultura şi trebuie alcătuite mair armate de muncitori care să refacă sistemul de drumuri extrem de înapoiat. Industriile care necesită forţă de muncă intensivă trebuie să fie transferate din Reich în România.
În acest fel i se va da poporului german din România o şansă de implicare care să îi dea şi conştiinţa că joacă un rol important în cadrul Reichului.

Poporul german din România a devenit de puţină vreme o corporaţie de drept public. Ei se poat alătura drapelului Reichului şi pot să îşi satisfacă serviciul militar în regimente proprii. Prin aceasta se reuşeşte ca Reichul să nu cedeze acest vechi post de graniţă, ci să îl păstreze şi cum este de dorit, să îl dezvolte. Ţara de dincoace de Carpaţi poate prin munca saşilor transilvăneni să primească din nou caracterul unui district german. De asemenea grupul etnic german oferă o rezervă necesară de oameni cunoscători ai ţării care să fie folosiţi pentru rezolvarea problemelor de cealaltă parte a Carpaţilor.
Aceste sarcini pot fi îndeplinite fără să fie atinsă suveranitatea formală a României (caracteristicile cele mai importante ale suveranităţii oricum îi lipsesc acestui stat) şi fără ca să fie blocate posibilităţile de dezvoltare ale puterilor vrednice din rândul populaţiei româneşti. Modalitatea de acţiune trebuie să fie o impunere pe cale paşnică. Nu ar trebui să fie dificil de obţinut sprijinul guvernului român pentru înfiinţarea unor moşii model şi treptat numărul acestor mari moşii să fie crescut. De asemenea nu ar trebui să fie întâmpinate obstacole de netrecut pentru punerea sub regie germană a construcţiilor de drumuri şi canale. Nu este nevoie de mijloace violente pentru penetrarea industrială. Există destul capital în Reich care caută oportunităţi şi care printr-o organizaţie centrală de intermediere în mod planificat să fie orientat către România.

Printr-o politică românească bazată pe realităţi şi nu pe programul imposibil de realizat al unei minorităţi de gardişti fiecare va primi ceea ce i se cuvine: masele capabil de dezvoltare o mai bună supraveghere şi alimentare ca până acum, germanii vor primi conducerea în ceea ce priveşte interesele Reichului şi foloasele cuvenite pentru contribuţia şi responsabilitatea lor politico-militară, forţele vrednice de origine românească vor primi participarea la guvernare şi administrare, conducerea producţiei şi a comerţului.
Misiunea militară germană din România trebuie să apere ordinea astfel încât să nu mai fie posibile dezordinile. Reichul german nu trebuie să lase să îi scape posibilităţile coloniale care se găsesc la uşa sa.

P.S.
Aceasta este traducerea unui raport german nesemnat, care poartă data de 4 noiembrie 1940. Autorul acestui text stabileşte strategia de acţiune a Germaniei naziste în România, la două luni de la alungarea regelui Carol al II lea şi la puţină vreme de la sosirea misiunii militare germane. Documentul se găseşte la Arhivele Naţionale ale României, Fondul Microfilme SUA, rola 258 cadrul 1405523. Raportul a fost recuperat din arhivele naziste de armata americană, însă din păcate nu a fost înregistrată provenienţa lui. După ton, vocabular şi atitudine pare să fie elaborat de un membru al NSDAP. Diplomaţii şi economiştii celui de-al treilea Reich rareori se exprimau atât de direct în rapoartele scrise.
Dincolo de originile acestui raport şi identitatea autorului său este şocantă viziunea asupra trecutului şi viitorului României. În ziua de azi găsim destui români care susţin idei asemănătoare cu cele din acest raport. Pe de altă parte acest document scoate la lumină adevărata părere a naziştilor faţă de legionari.
Cât despre viitorul rezervat României lucrurile sunt spuse limpede: o colonie furnizoare de materii prime şi forţă de muncă.


Sursa:
George Damian

Monica Gabor a fost amendată pentru prostituţie

Mărturii incredibile ale lui Irinel Columbeanu ies la lumină din dosarul în care răposatu Dinu Damaschin era cercetat pentru proxenetism. Audiat ca martor, afaceristul spune că de serviciile sexuale ale grupului de fete ale lui Damaschin, între care şi fosta sa soţie, ar fi beneficiat mai mulţi oameni cu bani, între care Corneliu Iacobov, Dumitru Sechelariu şi un anume Hrebenciug.

Încă de la începul declaraţiei sale date în faţa procurorilor DIICOT Bacău, omul de afaceri Irinel Columbeanu susţine că ştia de greutăţile prin care a trecut fosta sa soţie Monica Gabor în adolescenţă şi, mai mult decât atât, o consideră o victimă a lui Dinu Damaschin. Deşi pare bine intenţionat, în depoziţia semnată în faţa anchetatorilor, afaceristul de la Izvorani scapă şi amănunte pe care fosta sa parteneră de viaţă ar fi vrut, cu siguranţă, să le păstreze ascunse. Printre detaliile oferite procurorilor de către Irinel, se regăsesc şi anumite nume grele atât din politică, cât şi din mediul de afaceri.

Petreceri cu dansuri pe masă

“Am fost contactat de un individ din Bacău, care mi-a povestit că o ducea pe MONICA la nişte petreceri organizate la un hotel din Slănic Moldova, aparţinând unui primar de acolo şi că acolo se întreţineau raporturi sexuale înţelegând că DAMASCHIN era unul sau principalul furnizor de tinere unde veneau bărbaţi importanţi, respectiv un anume IACOBOV, un anume SECHELARIU, un anume HREBENCIUG, interesaţi să întreţină relaţii sexuale. Am înţeles că iniţial se dansa pe mese şi ulterior se întreţineau relaţii sexuale în camerele de hotel. ”, arată Columbeanu.

Ramona, violată de Damaschin?

Declaraţia lui Irinel dată procurorilor DIICOT scoate la lumină şi aspecte pe care fosta sa soţie Monica Gabor şi-ar fi dorit cu siguranţă să le ţină ascunse. În finalul depoziţiei, milionarul de la Izvorani arată că a auzit că, înainte a se mărita, Moni a fost amendată pentru prostituţie atât la Bacău, cât şi la Bucureşti, în urma unei razii la Hotel Bucureşti. În aceeaşi declaraţie semnată de Columbeanu în faţa anchetatorilor se mai spune că Moni i-ar fi mărturisit, la un moment dat, că presiunea exercitată asupra ei şi a familiei sale de Damaschin a fost imensă, exemplificând faptul că Ramona chiar ar fi fost violată de cel ce poza în protectorul lor.

Elena udrea: „am trecut prin multe situaţii jenante. Au fost vremuri când am avut o singură pereche de pantofi, aceeaşi pereche, zi de zi.” Udrea Despre premierul Ungureanu: „Trebuie să ştii foarte bine subiectul, altfel rişti să vorbeşti prostii”

Liderul PDL Bucureşti, Elena Udrea, a declarat agenţiei MEDIAFAX că a trecut în ultimii ani în viaţa politică prin multe situaţii jenante şi umilitoare pentru o femeie, dar nu s-a gândit niciodată să se retragă, iar aceasta îi înnebuneşte pe foarte mulţi.

„Niciodată nu am recunoscut ce simt, pentru că o femeie când trece prin atâtea situaţii jenante, aşa cum trece o femeie în politică, aşa cum am trecut eu, consideră că nerecunoscând este mai simplu să depăşeşti anumite momente. Nu m-am lamentat, dar pe de altă parte nu cred că este bine, pentru că nu este vorba doar de mine, ci de toate femeile din politică şi ar trebui ca toate să aibă o şansă ca pe viitor să nu treacă prin ce am trecut eu”, a spus Udrea.

Ea a afirmat că există nenumărate situaţii umilitoare pentru femeile din politică atunci când sunt judecate după felul în care arată, după felul în care se îmbracă, şi când sunt trimise la cratiţă atunci când bărbaţii nu mai au argumente în faţa lor.

„Toate femeile din politică au genţi şi pantofi. Au fost vremuri când am avut o singură pereche de pantofi, aceeaşi pereche, zi de zi. Pe vremea aia nimeni nu mă întreba dacă am nevoie de a doua pereche. Acum, că am mai mult de o pereche, toată lumea se întreabă de ce am mai mult. Imediat unei femei îi este judecată şi pusă pe tapet viaţa privată, ceea ce nu se întâmplă în cazul unui bărbat. Deci o femeie este supusă la nenumărate umilinţe publice suplimentar faţă de bărbaţi. Au fost fotografii care s-au făcut, mizerii, lucruri vulgare care s-au scris despre mine pornind de la faptul că sunt femeie, au analizat anumite fotografii, au folosit un limbaj nepermis nicăieri, nici cu o femeie care să zicem că nu face politică”, a adăugat liderul PDL.

Cu toate acestea, Udrea spune că nu s-a gândit niciodată să se retragă din politică. „Cred că asta îi înnebuneşte pe foarte mulţi. Cât o să cred despre mine că sunt un om care vrea să facă lucrurile cu bună credinţă, o să rămân în politică, spre disperarea unora”, a mai spus ea.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la emisiunea „După 20 de ani” de la PRO TV, că funcţia de preşedinte a reprezentat pentru el „cea mai mare umilinţă a vieţii” sale, explicând că, cel puţin după 2007, s-a simţit continuu jignit.
–––––
Udrea: Mă aştept ca Ungureanu să nu aibă abordări de tipul unor jurnalişti de la Antena 3

Liderul PDL Elena Udrea a declarat că premierul Mihai Răzvan Ungureanu nu cunoştea subiectul când a vorbit despre bazinele de înot şi că se aşteaptă de la el şi de la membrii Guvernului să nu aibă abordări „de rea credinţă”, de tipul unor jurnalişti de la Antena 3.

„Referitor la bazinele de înot, mă aştept ca membrii Guvernului, primul-ministru, să nu aibă abordări de tipul unor jurnalişti de la Antena 3. Trebuie să ştii foarte bine subiectul, altfel rişti să vorbeşti… Din ceea ce a spus (n.r. – Mihai Răzvan Ungureanu) reieşea că nu ştia foarte bine subiectul. Era normal, era de două săptămâni prim-ministru, dar tocmai de aceea trebuie mai multă rigoare, pentru că riscul este să ai abordările unor persoane care vorbesc cu rea credinţă”, a spus Udrea, potrivit Mediafax.

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, recent, la postul public de televiziune, că fondurile ministerelor rezervate diferitelor proiecte, precum construcţia de piscine, vor fi reorientate către alte programe, adăugând că el nu are o mare „apetenţă” pentru piscine săpate în diferite localităţi, deoarece România nu este „o ţară de înotători”.

Foto: http://ceausescunicolae.wordpress.com/

„Nu există programe la minister şi la Guvern de construit piscine la sate. Niciun bazin de înot nu s-a făcut la sate. Este vorba de bazine didactice sau de polo sau bazine olimpice în marile oraşe. Când am venit la minister am găsit zece astfel de bazine în fază de contractare sau plătite şi doar pentru o parte dintre ele am dat ordin de începere a lucrărilor. În mandatul meu s-au licitat trei bazine de înot”, a adăugat fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Ea a spus că PDL i-a acordat o mare încredere şi un mare sprijin lui Ungureanu, pentru că Guvernul Boc nu a plecat din cauză că nu a performat.

„Nu, dimpotrivă, guvernul Boc şi-a făcut treaba, a reuşit să lase România pe creştere economică, anul trecut am avut una dintre cele mai bune creşteri economice din Europa, a luat măsurile cele mai apreciate. Ţări ca Italia, Spania, Grecia abia acum iau măsurile pe care noi le-am luat de-acum doi ani, deci guvernul Boc a făcut ce trebuia făcut, cu toate costurile de imagine şi electorale. Dar a venit momentul când a trebuit să lase locul unui guvern mai popular, unor oameni mai puţin uzaţi, şi s-a găsit această formulă, ne-am retras toţi pentru a-i da noului premier posibilitatea de a avea o echipă neerodată, iar acum este rândul premierului să atingă obiectivele pe care acest guvern şi le-a propus şi pe care partidul le-a propus acestui guvern”, a afirmat Udrea.

Liderul PDL crede că premierul Ungureanu va trebui să continue creşterea economică, va trebui să crească rata de absorbţie a fondurilor europene, şi să genereze în continuare locuri de muncă.

„Anul trecut am avut cea mai mare alocare dintr-un buget al unei ţări din Uniunea Europeană pentru investiţii, ceea ce a dus la o rată a şomajului printre cele mai mici din Europa, doar 7%, Spania are peste 20% şomaj, deci va trebui să continue să susţină creşterea locurilor de muncă, am văzut că îşi propune să crească veniturile la buget din combaterea evaziunii fiscale, va trebui să atingă şi acest obiectiv, deci are câteva lucruri de făcut, nu este complicat, nu mai are de tăiat salarii cum am tăiat noi, nu mai are de impozitat pensii, deci lucrurile grele le-a făcut guvernul Boc. Are o misiune relativ uşoară şi, dacă reuşeşte să-şi atingă aceste obiective, cred că se poate califica pentru orice, inclusiv pentru candidatura la Cotroceni”, a spus Udrea.

Gemma Atkinson i-a pus gînd rau lui Lewis Hamilton

Această prezentare necesită JavaScript.

Specializata în relatiile cu fotbalisti, printre cuceririle sale numarîndu-se Cristiano Ronaldo, Alan Smith si Darren Bent, Gemma Atkinson schimba sportul. Starleta engleza trece la Formula 1 dupa ce s-a aratat foarte hotarîta sa-l seduca pe Lewis Hamilton, ”un exemplar de top de pe piata celibatarilor”, dupa cum ea însasi l-a caracterizat.

Pilotul britanic este singur dupa ce s-a despartit neasteptat de cîntareata Nicole Scherzinger, componenta a grupului Pussycat Doll. Potrivit ultimelor zvonuri media din Insula, Gemma a început deja atacul, ba ”chiar este pe punctul de a-l cuceri si pe Hamilton”. Comentariu: ”Cu asemenea dotari, e foarte simplu sa-l dea gata pe bietul Lewis”.