Desertul preferat al Elenei Ceauşescu

©Antentie! Reproducerea neautorizata a textelor sau imaginilor de pe acest site este interzisa.
În 1965, Nicolae Ceauşescu avea 47 de ani. Preluând modelul multora, soţii Ceauşescu locuiau cu părinţii în cartierul bucureştean al nomenklaturii. „Un om ce ţinea la familie”, îl apreciau vecinii din Primăverii.
Mărturiile despre viaţa privată ne-au parvenit de la Suzana Andreiaş, menajera familiei Ceauşescu din 1960 până la căderea regimului (Maria Dobrescu, „La curtea lui Ceauşescu. Dezvăluirile Suzanei Andreiaş despre viaţa de familie a cuplului prezidenţial”, Amalteea, Bucureşti, 2004). Harnică, onestă şi devotată, după spusele unor ofiţeri din Direcţia a V-a a Securităţii, ardeleanca a beneficiat de încrederea stabilă a stăpânilor deoarece era analfabetă.

După ani în care angajaţilor soţilor Ceauşescu le-a fost interzis să vorbească despre ce făceau ei la locul de muncă, ies la iveală detalii inedite.

Membrii personalului soţilor Ceauşescu munceau după reguli foarte stricte. Erau selectaţi, instruiţi şi urmăriţi de Securitate.

Fosta menajeră a lui Nicolae şi Elena Ceauşescu, Suzana Andreias, a făcut câteva dezvăluiri din viaţa acestora.

Suzana Andreiaş spune că existau zile de sâmbătă când bucătarul avea liber şi rămânea ea să le gătească Ceauşeştilor. Ea tăia un pui din care prepara două feluri, o ciorbă şi un grătar, din piept şi pulpe. Cele două feluri se aflau printre preferatele lor.

Printre preferinţele fostului conducător se mai numărau pulpele de pui umplute, piftia de crap, ştiuca umplută cu carne de crap sau şalău şi papricaşul de pui.

La capitolul dulciuri, Nicolae prefera pudinca din clătite şi spanac, dar şi dulciurile făcute în casă: plăcintă cu brânză sau minciunele. Pe cele din urmă Suzana a fost cea care le-a recomandat la masă ca fiind „specialitatea casei”. Au devenit rapid printre preferate şi se găteau aproape zilnic.

Pentru menajera Suzana Andreiaş, liderul României a fost un bărbat modest, calm şi politicos (Maria Dobrescu, „La curtea lui Ceauşescu. Dezvăluirile Suzanei Andreiaş despre viaţa de familie a cuplului prezidenţial”. Se-ntâmpla, sâmbăta, ca familia să renunţe la serviciile bucătarului. În această situaţie, menajera le pregătea soţilor Ceauşescu masa. Femeia tăia un pui şi prepara din el două feluri. Nu voiau să arunce nimic: părţile potrivite mergeau la ciorbă, pulpele şi pieptul – pe grătar. Preferinţele lui Nicolae Ceauşescu erau împărtăşite şi de soaţă.
Dintre specialităţile bucătarului, Ceauşescu prefera budinca din clătite şi spanac, pulpele de pui umplute, piftia de crap, ştiuca umplută cu carne de crap sau şalău şi papricaşul de pui.

Dulcele preferat al Elenei Ceauşescu era coliva, reţetă pe care Suzana Andreiaş a învăţat-o de la aceasta. Amândouă stăteau şi adunau arpacaşul bun de pe masă, cot la cot.

„La desert voia dulciuri făcute în casă: plăcintă cu brânză sau minciunele, care-i plăceau mult”, a relatat fosta menajeră despre Ceauşescu. „Făceam minciunele cu cocă, cu ou, cu un pic de oţet ca să fie fragede. Coca o întindeam ca pe o foaie de tăiţei, mult mai subţire decât o foaie de tăiţei, o tăiam cu o formă de melc sau trandafir şi o puneam în ulei, la prăjit. Ieşea o floare mare cât o farfurie. Eu i-am învăţat cu desertul ăsta. Se mânca aşa cum se mănâncă floricele. Prima dată m-a întrebat: «Ce-i asta, dragă?». «E specialitatea casei», i-am zis”.

De la stăpâna casei, menajera a-nvăţat, în schimb, reţeta de colivă, dulcele pre-ferat al Elenei Ceauşescu. Aflând că în Ardeal, de pomana morţilor, se oferă colaci, nu colivă, Elena Ceauşescu s-a suflecat la mâneci şi i-a arătat Suzanei Andreiaş reţeta de preparare.
Povesteşte menajera: „A cerut arpacaş din ăla bun pe care l-am ales împreună cu ea, pe masă. Mi-a spus să-l spăl în nouă ape şi să-l pun la fiert cu apa cât să nu treacă peste arpacaş. «După două-trei clocote, să-i iei spuma aia de deasupra. Când vezi că s-a umflat grâul, îi pui un capac şi o cârpă deasupra. El înfloreşte. Dacă vezi că are prea multă zeamă, îl mai dai să mai fiarbă un pic, la un foc mai mic sau cu o tablă dedesubt». (…) Mi-a spus apoi cum să toc nuca… Ştiam eu că nuca se bagă la cuptor, înainte. Cuptorul îi dădea un gust de alune. Mi-a arătat de la A până la Z. Cum să pun nucă, lămâie, rom, zahăr, vanilie, cum s-o ornez cu ciocolată deasupra, cu bomboane fondante,
mi-a explicat tot.”
A fost ultima dată când Elena Ceauşescu a pregătit colivă, dar i-a cerut deseori menajerei să servească preparatul ca desert. Cofeturi pentru ornat îşi aducea din străinătate. O trimitea pe translatoarea de limbă engleză să i le cumpere, fără să-i spună însă şi la ce-i folosesc acasă.

Cofeturile pentru ornat le lua din străinătate. Translatoarea de limba engleză le cumpăra, dar nu îi mai spunea şi la ce anume să le folosească. Le găsea ea de trebuinţă.

BÂRFA DE DUPĂ-AMIAZĂ
Tovarăşa Lenuţa se vedea şi-n cursul săptămânii cu anturajul ei feminin. Lilica Maurer, soţia premierului Ion Gheorghe Maurer, o vizita cel mai des, dar urechea atentă a menajerei le-a înregistrat comunicarea ca bârfă. Bune prietene i-au fost, la început, Stela Radoşoveţkaia, soţia lui Alexandru Moghioroş, şi Martha Csiko, tovarăşa de viaţă a lui Alexandru Drăghici. Soţia lui Leontin Sălăjan şi actriţa Silvia Popovici, soţia lui Maxim Berghianu, îi completau anturajul.
––––
Timp de 30 de ani administrator al palatelor lui Ceausescu, Suzana Andreias a fost unul dintre cei mai apropiati observatori ai vietii de la curtea cuplului dictatorial. Ea dezvaluie tabieturile “tovarasului“, mofturile “tovarasei“, felurile de mancare si toaletele preferate ale celor doi, precum si intrigile de la Snagov ori din Primaverii.
Tainele vietii intime a sotilor Ceausescu

Viata de zi cu zi a sotilor Ceausescu, vazuta din bucataria, camara sau gradina de zarzavaturi a resedintelor cuplului dictatorial. Amanunte savuroase, retetele culinare favorite ale „tovarasei” si tabieturile „carmaciului”.

Povesti despre copilaria lui Nicu, Valentin si Zoe, despre parintii si apropiatii familiei conducatoare, adunate laolalta sub titlul simplu si incitant: „La curtea lui Ceausescu”.
VALENTIN ZASCHIEVICI

In cele aproape 300 de pagini de amintiri ale Suzanei Andreias, gospodina-sefa a domeniilor de la Snagov si din Primaverii, nu e loc de barfa rautacioasa. Sunt amintiri din care razbate mai curand devotamentul omului de casa fata de mainile „auguste” care l-au hranit.

Si spiritul unei autocenzuri exersate vreme de 30 de ani, cat a ocupat autoarea dezvaluirilor postul de sef al personalului din resedintele prezidentiale. Ani in care si-a hranit, spalat si ingrijit stapanii cei mofturosi cu desavarsita dibacie.

Confesiunile Suzanei Andreias catre autoarea Maria Dobrescu poarta imbracamintea unui dialog tihnit intre doua femei. Una intreaba, spre a-si lamuri vulcanul de zvonuri si insinuari despre viata intima a membrilor familiei Ceausescu. Cealalta raspunde, aducand lamuriri despre intamplarile la care a fost martor in slujba personajelor cu pricina.

Nu e politica in carte, decat cel mult presarata ca repere, pentru ca povestitoarea poate da seama nu de discutiile presedintelui Republicii Socialiste Romania cu invitatii FranIois Mitterrand sau Kim Ir Sen, ci despre garderoba stapanului casei si meniurile servite oaspetilor.

Nu sunt vanturate secrete la care unii s-ar astepta sa iasa la lumina din budoarele palatului de la Scrovistea si nici macar cancanurile de felul celor pe care imaginatia multora le-a asternut pe hartie dupa Revolutie. Facem doar cunostinta cu niste Ceausesti atat de umani in viata de zi cu zi, in halat si papuci, ca greu ii asociezi cu imaginea dictatorilor ciuruiti langa zidul din Targoviste.

Si mai aflam despre micile taine si marile frici ale servitorilor prezidentiali – pe nedrept pizmuiti la vremea lor – care azi ne apar asemeni unor prizonieri intr-o colivie de lux.

Redam cateva pasaje amuzante si categoric nestiute pana azi din volumul „La curtea lui Ceausescu”, zilele acestea scos pe piata de Editura Almatea. Intertitlurile apartin redactiei.

Despre cadouri
Cand Ceauseasca pleca din tara, spunea ca daca ma stie in casa, pleaca linistita. Imi lasa toata casa pe mana, pentru ca stia ca poate avea incredere in mine ca in ea insasi.

Era vorba si de copii?

Si de copii, si de mama ei, de toata casa. Inainte sa-mi dea sarcina asta, m-au incercat cu multe lucruri, sa vada daca sunt cinstita.

V-au supus la probe?

M-au incercat si cu bani. Puneau bani in locuri unde stiau ca umblu eu cand stergeam praful, cand faceam curat, sa vada daca iau sau nu. Pe timpul acela, tovarasul Ceausescu nu era presedinte, era numai secretar general. Ei, atunci veneau multe cadouri.

Ce fel de cadouri?

Bijuterii. Ace de cravata, ceasuri, multe, multe.

Si tablouri?

Si tablouri. (…) Le inghesuiam pe toate in sala de sport. Intr-o duminica, am luat-o pe tovarasa mai mult cu forta: Va rog, veniti. A venit si cand s-a uitat inauntru a ramas putin blocata. „Du-te, cheama-l si pe tovarasul”, mi-a spus. Cand a intrat inauntru, tovarasul a intrebat: „Ce e, Lenuto?” „Nicule, ia uite-te si tu ce-i aicea.

Tu stiai de astea?” „Nu, nici nu ma intereseaza!” „De cand sunt astea aici, Suzana?” Astea sunt de cand le primiti dumneavoastra. Din acel moment s-a facut inventar la tot ce s-a adus acolo. Si mie mi-au dat o prima de 5.000 de lei.

Despre tabieturi
Erau niste oameni foarte ordonati. Nu si-ar fi aruncat o data hainele pe scaun, cand se dezbracau. Tovarasul Ceausescu avea un suport de haine al lui si-si punea hainele numai pe el.

Se dezbraca si se imbraca singur?

Singur. Pantofii si-i punea sub suport, ciorapii ii impaturea si-i punea pe pantofi. Tovarasa Ceausescu isi punea lucrurile pe umerase si avea un loc unde le punea pe cele ce trebuiau date la spalat. N-ar fi intrat niciodata incaltati in casa. Nici el, nici ea. Isi puneau papuci. (…) Cand am intrat prima data in casa lor, Ceauseasca mi-a aratat cum sa fac curat.

Cand sterg parchetul, sa-l sterg si sub pat. Atunci i-am zis: Bine, tovarasa Ceausescu, dar daca n-o sa incap? Ea s-a asezat pe burta si mi-a aratat: „Uite-asa, te bagi sub pat si stergi” Am invatat si lucruri bune de la ea. Dar era si rea.

Cateodata era foarte rea.

Ma facea cretina, zicea ca fac pe proasta sau chiar is proasta… Dupa ce tovarasul a devenit presedinte au devenit mult mai pretentiosi… Inainte de a deveni tovarasul presedinte, ea se coafa singura, isi punea bigudiuri si se aranja la par. Parul ei era castaniu, dar cand a inceput sa albeasca a trebuit sa se vopseasca. Un masor de la spitalul Elias ii facea masaj.

Se si epila?

Da, orice femeie care vrea sa arate bine se epila.

Parfumurile ii placeau?

Da, dar nu orice parfum. Avea un parfum frantuzesc, cu care se dadea discret, nu mult sa nu poti sta langa ea.

Despre generozitate
Din cadourile primite, dadeau si altora. imi spuneau: „Suzana, impacheteaza lucrurile astea si du-le la masina.” Dar cui le dadeau, nu stiam. (…) In 1971, cand erau inundatiile alea mari in tara, un camion cu lucruri de-ale lor le-au incarcat si le-au trimis ca ajutoare. Nu lucruri vechi sau stricate, ci lucruri bune.

Si dumneavoastra v-au daruit ceva? Un ceas, un tablou?

Nu mi-au dat tablouri. Mi-au dat materiale de rochii, basmale, un ceas si, cand am facut 60 de ani, mi-au dat un cojoc, o vaza mare de cristal si un sal de acela mare rusesc, cu flori. Cand era 1 martie, Ceausescu dadea martisoare la toate fetele, cate o pereche de ciorapi sau un batic. Odata, de 8 martie, tovarasul mi-a dat un buchet de flori. (…)

Se spune ca el a iubit-o mult.

Da. Erau foarte apropiati unul de celalalt. Ceausescu nu iesea din cuvantul ei, dar si ea se interesa mult de el, daca a mancat, daca are tot ce-i trebuie, daca e multumit.

Despre cele sfinte

Mama lui Ceausescu era foarte credincioasa. Mergea la biserica in fiecare duminica, pana s-a imbolnavit.

Elena si Nicolae mergeau?

Ei cum sa mearga?

Dar in Dumnezeu credeau?

Nu stiu daca credeau sau nu, dar parintii lor au fost inmormantati cu popa. Si taica-su si maica-sa lui Ceausescu. La inmormantarea mamei lui am fost si eu la Scornicesti. Au facut slujba cu nu stiu cati popi, au facut pomana aproape pentru tot satul. (…) Zoia este bisericoasa si tine post si acum. Mergea la biserica cred ca mai mult pe ascuns. Avea icoane, dar nu le tinea pe pereti.

Despre prieteni

La inceput, cand i-am cunoscut eu, era prietena cu sotia lui Moghioros, a lui Leontin Salajan, cu sotia lui Alexandru Draghici, cu actrita Silvia Popovici. Se intalneau dimineata la Snagov, pentru ca si ele aveau vile acolo. Eu ii serveam pe toti cu ceai si apoi plecau la plimbare, pe lac. Seara se punea masa in foisor si mancau toti impreuna. Eu faceam gratarul.

Sambata venea si Corneliu Manescu, cu care erau foarte buni prieteni si sedeau pana noaptea tarziu. La inceput jucau volei, dupa aceea faceau cate o baie in lac, iar apoi se asezau la masa.

Despre invatatura de carte

Luau lectii in particular. In fiecare zi, veneau profesori de matematica, de istorie, de romana cu care se pregateau. Asta era prin ’63-’64. Intr-o zi veneau pentru unul, in alta zi, pentru celalalt.

Se pregateau individual?

Da. Separat. Ea se pregatea la chimie, el, pentru politica.

Cei care veneau erau profesori de liceu sau universitari?

Universitari. Nu aveam voie noi, cei din casa, sa ne interesam cine erau profesorii si de ce vin. Dar eu, servindu-i cu cafea, auzeam si vedeam. Dupa ce faceam curatenie, asezam cartile ei intr-un sertar si pe-ale lui, in altul.

Despre gospodarie
Vila 10 era cea mai frumoasa din cate existau la Snagov. Initial fusese construita pentru doamna Maurer, dar ei nu i-a placut. Atunci au luat-o Ceausestii. Langa anexa mai erau doua sere. Una mare, unde puneam toate zarzavaturile, de aveam legume si iarna si vara, loboda, stevie, rosii, castraveti, chiar si un arbore de cafea. Pe parcurs, au mai aparut si trei bananieri.

Toate plantele acelea le ingrijea sotul meu, Andreias. Era o suprafata foarte mare, cu vie. O livada de meri, peri, ciresi si pruni. Acolo aveam si o alee cu 14 stupi. Din miere opream cat ne trebuia pentru casa, restul o dadeam la Partid, la Gospodarie.

Ce faceau la Gospodarie cu toate produsele astea?

Le vindeau, iar banii pe care-i luau mergeau la intretinerea casei, a pamantului, a gradinii. Zarzavaturile pe care le dadeam la Gospodarie ajungeau la aprozare.

Chiar asa?

Da, se vindeau si cu banii aceia erau platiti muncitorii de la resedinta. Cateodata, ne dadeau plan: trebuie sa faceti atata din asta si atata din ailalta. (…) Aveam vreo doua – trei parcele cu porumb, late cam de 10 metri si lungi de vreo 20.

De ce-l cumparau, sa-l manance fiert?

Mancau si porumb fiert, dar cu porumbul se faceau si experiente. Luau stiuletele, il cantareau, apoi curatau boabele, le cantareau si calculau cat porumb iese la hectar. In functie de acest rezultat, se calcula si se raporta recolta la nivelul intregii tari. Toamna, la vremea culesului, tovarasul Ceausescu aducea prim-secretarii din judete la Snagov si le arata ce e in curte la noi.

Spunea: „Mai, eu nu va cer sa faceti ca aici, ca in perimetrul asta sunt conditii, dar faceti macar jumatate”. Le arata telina, le arata zarzavatul si le cerea sa scoata recolta la hectar cat faceam noi.

Despre hotii de la Palat
S-a intamplat ceva urat cand Zoia s-a angajat si a inceput sa aduca in casa propriul salariu. Zoia lasa plicul cu bani in casa si-i disparea o parte din ei. „Mama, iar mi-a luat Nicu din bani…”. Nicu nu-i lua, ii lua fata asta nou angajata. Avea impresia ca nu baga nimeni de seama. Am dat-o afara. Pana la urma s-a casatorit la Timisoara si i-au gasit acolo un post.

In fine, dupa nu stiu cat timp aflam ca a fost arestata. Chiar in ziua nuntii au arestat-o. Au venit de la biserica si i-au ridicat pe amandoi din casa.

S-a dovedit ca furase din casa lui Ceausescu?

Da, ea avea un lantisor de aur cu medalion. Spunea ca i l-a facut cadou Zoia Ceausescu. Dar il furase. Pe mine m-a verificat Securitatea o luna sa vada daca nu am fost complice cu ea…

Ceauseasca iubea putisoarele fierte
Dupa ce a plecat tovarasul, ea mi-a aratat toata casa. „Suzana, a zis tovarasu’, sa-i faci o ciorba de rosii, cu taitei, dar sa faci mai multa, sa avem si maine. Si un ghiveci cu carne. Imi faci ghiveci si imi faci si putisoare”. Am vazut toata casa, dupa care am intrat in bucatarie. „Ce pui la ghiveci?”, ma intreaba. Am inceput sa-i insir: ceapa, morcovi, cartofi, ardei, varza, rosii.

Carnea se prajeste separat, zarzavatul se inabusa tot separat, fiecare leguma in parte, nu la un loc. Dupa aia le amestec cu carnea, pun suc de rosii deasupra, verdeata si bag totul la cuptor.

„Da putisoarele?” Putisoarele? Fierb cartofi, pun faina, oua, fac o coca, o prajesc putin in unt, fac din ea cu palmele bucati cam cum este plastilina, dar mai groase, le las un pic la rece si le bag la fiert. Cand sunt gata, le scot cu o paleta de spuma, ca sa se scurga de apa. Dupa aia le pun intr-o tava pregatita cu pesmet, cu scortisoara, zahar si unt, dar inainte rumenesc putin pesmetul.

Tavalesc putisoarele prin pesmet si le bag putin la cuptor, acoperite.

COLIVA DE ATEU
Ceauseasca stia sa faca o mamaliga foarte buna, placinta cu branza, cu visine, strudele.

Ati vazut-o cu ochii dumneavoastra gatind?

Da! Ea mi-a aratat. Eu n-am facut niciodata coliva pana s-o intalnesc pe ea.

Ceauseasca facea coliva? Pentru cine?

Pentru nimeni. Ca sa manance. La ei in casa si la soacra-sa se manca coliva. (…) Mi-a zis: „Sa-ti arat cum se face”. A cerut arpacas, din ala bun, pe care l-am ales cu ea impreuna, pe masa. Mi-a spus sa-l spal in noua ape si sa-l pun la fiert: „Dupa doua trei clocote, ia-i spuma de deasupra. Cand vezi ca s-a umflat graul, pui un capac si carpa deasupra. El infloreste”.

Mi-a aratat apoi, de la A la Z, cum sa pun nuca, rom, lamaie, zahar, vanilie. (…) Si Zoia era gospodina. Pana sa se casatoreasca, isi punea singura muraturi pentru iarna.
Citeste aici
–––––

„Elena Ceauşescu m–a învăţat să fac colivă”

Suzana Andreiaş s-a născut în 1923, în satul Livada, comuna Iclod, judeţul Cluj, într-o familie cu mulţi copii. A dus-o greu, slugărind pe la cei avuţi încă de mică, în timpul războiului a ajuns în Bucureşti, iar după, printr-un complex de împrejurări, a devenit administrator al reşedinţelor lui Ceauşescu din Bucureşti şi Snagov, încă din 1960, când acesta nu era nr. 1 în Partid.

Amintirile ei din acea perioadă (1960-1989) au fost prinse de Maria Dobrescu între coperţile unei cărţi intitulate „La curtea lui Ceauşescu”. Nu ştiu cât adevăr şi câtă fabulaţie conţine volumul, dar unele pasaje sunt interesante, dezvăluind aspecte necunoscute din intimitatea familiei Ceauşescu, mai umană decât au vrut să ne-o prezinte cei care au decimat-o.

Iată câteva secvenţe edificatoare:

„(…) Lui Nicu îi plăcea să-şi prepare singur omleta. Toca ceapă verde, o călea, băga câte trei-patru ouă şi ieşea o bunătate. Să ştiţi că şi Zoia era gospodină. Chiar înainte să se căsătorească, îşi punea singură murături pentru iarnă (…) În toată perioada asta, din 1960 până în 1989, Ceauşeasca n-a gătit nimic. Dar m-a învăţat să fac colivă. La noi, la ţară, nu se face colivă. Când moare cineva se fac colaci. Ea a vrut colivă şi mi-a arătat cum se face (…) Copiii aveau un program, părinţii altul. Copiilor le plăceau mai mult grătarele, fripturile, cartofii prăjiţi (…) Ceauşescu nu mânca ciocolată, nu bea Pepsi, nu bea cafea. După ce lua micul dejun, şuncă, salam, brânză, caşcaval sau un ou, bea o cană de lapte amestecată cu ceai. Îi plăcea să mănânce simplu. De exemplu, când tăiam pui, pulpele şi pieptul le făceam grătar, capul, labele, aripile şi spatele le făceam tocăniţă. Tocam ceapă, ardei, vinete, roşii şi le puneam pe toate cu puiul să se înăbuşească.

Adăugam verdeaţă, usturoi, ardei iute şi serveam cu mămăliguţă. Să nu fi aruncat ceva pentru nimic în lume. Îi mai plăcea ciorba de lobodă făcută cu zarzavat, acrită cu borş, îi plăcea ciorba de salată, ciorba de ştevie, spanac piure cu ouă ochiuri, urzici şi bea şi zeama de la ele. Mânca sarmale şi ardei umpluţi, varză cu carne. Nu l-am văzut să mănânce conopidă. Fasole verde mânca, fasole cu sos, salată de fasole, făcută cu usturoi şi verdeaţă. Doar sâmbăta şi duminica mâncau carne, în cursul săptămânii mai rar. Făceam câteodată, seara, câte un grătar de batal, dar nu era o regulă. Ce mânca el, mânca şi ea.

Mâncare separată se făcea doar pentru copii. Ceauşescu nu era pretenţios la mâncare dacă ştiai să i-o faci gustoasă şi din buruieni multe (…) De Paşti mâncau ca toată lumea: ouă roşii, ciorbă de miel, friptură de miel, drob, cozonac, de toate. De Crăciun, la fel: caltaboş, cârnaţi, tobă, lebăr, sarmale (…) Oamenilor din echipa de serviciu nu le convenea că Ceauşeasca avea mare încredere în mine.

Când ea pleca din ţară spunea că, dacă mă ştie în casă, pleacă liniştită. Aveam grijă de copii, de mama ei, de toată casa. Înainte să-mi dea sarcina asta, m-au încercat cu foarte multe lucruri, ca să vadă dacă sunt cinstită. M-au încercat şi cu bani să vadă dacă îi iau sau nu. Doamne fereşte, nu mi-ar fi trebuit pentru nimic în lume (…) Eu n-am fost niciodată vara în concediu, numai iarna. N-am avut nicio duminică liberă. Doar când plecam cu soţul în concediu, la Felix, la Sovata, la Olăneşti. Iarna! (…) Făceam naveta între locuinţa lor din Bucureşti şi vila de la Snagov şi mai trebuia să văd şi de gospodăria noastră (…) De 1 şi 8 Martie, ne dădeau cadouri la tot personalul. Eu am primit materiale de rochii, basmale, un ceas, iar când am împlinit 60 de ani mi-au dat un cojoc, o vază mare de cristal cu flori şi un şal mare rusesc (…) La casa din Primăverii nu primeau pe nimeni. Cu prietenii mergeau la Snagov. Câteodată, mai primea acasă tovarăşa pe cineva mai apropiat, pe vreuna dintre rude. (…) După revoluţie am fost chemată să fac un inventar, dar numai cu ceea ce se mai găsea pe acolo, nu pe baza inventarelor vechi, cu toate obiectele care existaseră în casă. Se furaseră toate inventarele şi nu se mai ştia nimic despre multe din obiecte. S-a făcut un inventar mai mult aşa, de formă. Acolo au fost lucruri de valoare (…) Noi, personalul, n-aveam voie să intrăm în casă bolnavi. Făceam control medical în fiecare dimineaţă. Ne consultau, ne luau tensiunea, temperatura şi numai după aceea intram în casă.

Ne dezbrăcam într-o anexă, ne luam halatele, papucii. Fiecare avea dulapul său. Fetele intrau în serviciu la şase jumătate-şapte şi plecau seara. Eu trebuia să fiu în obiectiv la opt dimineaţa şi plecam noaptea sau în dimineaţa următoare. (…) Înainte de a fi tovarăşul preşedinte, tovarăşa se coafa singură, îşi punea bigudiuri şi se aranja la păr. Avea părul castaniu, iar când a început să albească a trebuit să se vopsească. Mai târziu avea coafeza ei, care venea în fiecare zi şi o aranja, îi făcea manichiura şi pedichiura. Un maseur de la Spitalul Elias îi făcea masaj. De fardat nu se farda (…)

Luau lecţii în particular. În fiecare zi veneau profesori universitari. Asta era prin anii 63-64. Într-o zi veneau pentru unu, într-o zi pentru celălalt. Ea se pregătea la chimie, el pentru politică (…)

Mi-am pierdut toţi prietenii. Nu m-am mai văzut cu colegii, cu toate cunoştinţele mele, de când am început să lucrez la Snagov. Unii voiau să vină să mă viziteze, dar nu aveam voie să-i primesc. Şi naşa s-a supărat zicând că mă dau mare, că fac pe nebuna. Toţi cei care am lucrat acolo aveam microfoane în casă. Securiştii intrau în casă în lipsa noastră şi cotrobăiau. Noi n-aveam voie să vorbim cu nimeni nimic, ne era şi frică să vorbim (…)”

Soţul naratoarei, Amos Andreiaş a murit în 1988 de cancer la plămâni. Ajunsese ofiţer superior. Despre ce-a pătimit Suzana Andreiaş în timpul şi după revoluţie, poate cu alt prilej….
–––-

„Ceaşcă“ n-a băut Pepsi
Suzana Andreiaş a fost aproape 30 de ani şefa personalului la reşedinţa prezidenţială de la Snagov a familiei Ceauşescu. Amintirile ei, formulate în cele peste 250 de pagini ale interviului cu Maria Dobrescu apărut în 2004 la Editura Amaltea, reconstituie în amănunt banalitatea aflată în spatele „Geniului Carpaţilor“.

Ea a existat acolo dintotdeauna, în realitatea ce înconjura deciziile şi acţiunile „magistrale“ ale Conducă torului. Copilul plecat din Scorniceşti îşi păstrase preferinţele. Ceauşescu refuza sistematic şi ciocolata, şi cafeaua, şi celebrul Pepsi, preferând în schimb ceaiul cu lapte şi un mic dejun aproape raţionalizat: o felie de şuncă, o felie de brânză, câteodată un ou fiert.

„Îi plăcea să mănânce simplu, ciorbă de ştevie, mâncare de spanac, urzici. Nu era pretenţios, dacă ştiai să i-o faci din buruieni multe, era minunat“, îşi aminteşte Suzana Andreiaş. Carne de porc? Poate doar sâmbăta şi duminica. Preferinţele gastronomice ale „Tovarăşului“ erau împărtăşite şi de consoarta sa. Niciodată nu se gătea separat pentru cei doi. Erau zgârciţi: pentru că nu dorea să risipească nimic, Ceauşescu ordonase să nu se aducă în casă mai multe alimente decât se consumau.

Nu se dădea cu parfum

„Erau ordonaţi şi n-ar fi intrat nici în ruptul capului încălţaţi în casă. Aveau grijă de orice lucruşor“, rememorează şefa personalului de la Snagov. Că liderul comunist era în ton cu ultimele tendinţe este uşor observabil dintr-o simplă „survolare“ a imaginilor datând din epocă. Cine ar fi zis însă că era propriul consilier de imagine? Suzana Andreiaş aşa şi-l aminteşte, ca pe un om care-şi făcea singur toaleta.

„Nu avea nevoie de nimeni. Lucrurile şi le punea într-o ordine desăvârşită. Nici pijamaua pe care o dezbrăca nu o lăsa pe pat. Era în baie un suport şi pe suportul acela o punea frumos“, ne informează spumos „sursa“ noastră, aducându-şi aminte că Nicolae Ceauşescu prefera naturaleţea, neutilizând decât un banal spray. Niciodată parfum.

Elena obişnuia să-l fure

Ceauşescu nu era nici pe departe un băutor înrăit. Pasionat însă de muzica Ioanei Radu şi a Miei Braia şi dezinhibat de câte un păhărel de vişinată prilejuit de masa de prânz, mai chiuia în timp ce juca table cu Elena. „Cânta numai el, ea doar juca table şi îl mai fura. Zicea tovarăşul: «Iar m-ai furat, nu mai joc». «Hai, Nicule, că nu te mai fur»“, rememorează Suzana Andreiaş. Suferind de diabet, Ceauşescu avea un stil de viaţă ordonat, evitând să piardă nopţile sau să facă abuzuri.

Chiar şi petrecerile de Revelion, organizate de obicei la Clubul Floreasca, se încheiau pentru el la maximum două dimineaţa. În această privinţă, Ceauşescu pare să fi evitat defectele de ordin bahic ale tatălui său, Andruţa, reperat mai mereu în ultimii ani de viaţă la un bufet de pe Calea Dorobanţi. La câţiva paşi mai încolo, lângă Liceul „Caragiale“, Biserica „Naşterea Maicii Domnului“ era frecventată săptămânal de mama dictatorului.

Zoia şi Valentin au fost premianţi

Copiii Ceauşeştilor nu le-au creat părinţilor probleme deosebite, a relatat menajera. Ei au învăţat la Liceul Dr. Petru Groza, şcoala beizadelelor roşii, duşi şi aduşi de la şcoală cu maşină de serviciu. Zoia şi Valentin au fost premianţi. Ca să-şi facă lecţiile pentru a doua zi, n-aveau nevoie de îndemnuri. Lui Nicu însă părinţii i-au adus meditatori. Zoia a intrat fără examen la facultate, pe bază de note bune. Dar şi de noi reglementări, făcute tocmai în anul acela, pentru admiterea în învăţământul superior, fără examen, a bacalaureaţilor merituoşi.
Copiii aveau un program, părinţii – altul, nici nu mâncau împreună. Mama lor nu-i încurajat niciodată la pretenţii sau la mofturi. Abia când Valentin a împlinit 12-13 ani, băieţii au avut camera lor, până atunci dormind tustrei împreună.

Şi-au adus socrii la Bucureşti

După mărturia menajerei, Ceauşescu ocupase, până a fi capul partidului, o casă destul de modestă în Primăverii. O reşedinţă cu trei dormitoare, bucătărie, sufragerie şi anexe. În aşa-zisul „oficiu” păstrau mâncarea gătită de azi pe mâine. Suzana Andreiaş gătea supă şi „felul doi” pentru două zile. Într-o zi gătea, în cealaltă – spăla şi făcea curat.

În 1965, personalul casei a crescut, din momentul în care patru fete au fost puse în subordinea menajerei. Tinerelor li s-a încredinţat însă spre îngrijire şi Vila 11. Construită pentru Gheorghe Gheorghiu-Dej, după gusturile de vedetă ale fiicei sale, Lica, în vila aceea erau cazaţi oaspeţii străini. Imediat după ce Nicolae Ceauşescu a devenit liderul României, au început lucrările de extensie a reşedinţei unde va locui până la sfârşit. Printre altele, s-a amenajat şi o „cameră de film”, un fel de sufragerie, de fapt, pentru 15 spectatori.

În curtea din Primăverii a fost de la bun început şi o casă pentru mam’mare, soacra lui Ceauşescu, originară din Petreşti. Casa a fost mărită şi soţii Ceauşescu i-au adus acolo şi pe bătrânii din Scorniceşti. Pe ei i-au instalat la parter, iar pe soacra mică, la etaj.

Somnul de după-amiază

Aşa cum era văzută de personalul reşedinţei, poziţia de prim om al ţării nu schimbase prea multe dintre obiceiurile soţilor. Dimineaţa, după ce Nicolae şi Elena luau micul dejun împreună, el pleca primul la „sediu”, iar urma să se ducă la ICECHIM. Elena rămânea să telefoneze la Sector, direcţia Gospodăriei de partid, care se ocupa de aprovizionarea demnitarilor. Comanda alimentele strict pentru ziua respectivă, după meniurile redactate de medicul familiei, doctorul Schechter. Soacra din Petreşti rămânea apoi să supravegheze, cu mână de fier, casa, copiii şi personalul.

Soţii Ceauşescu prânzeau acasă. Cei doi nu pofteau lucruri deosebite la masă, după spusele menajerei. Zi de sărbătoare ori lucrătoare, nu lipsea de la prânzul Ceauşeştilor ciorba: de ştevie, de salată, de zarzavat acrită cu borş. La felul doi, cum scria în meniul cantinelor, alte verdeţuri: mâncare de spanac cu ochiuri de ouă, ardei umpluţi, mâncare de urzici. De la fiertura urzicilor, Ceauşescu cerea să bea şi zeama. Grătar de pui şi vită, de porc – foarte rar. El nu mânca niciodată conopidă, legumă necunoscută în satul copilăriei lui, nu bea cafea şi nu mânca niciodată ciocolată. Îi plăcea însă ceaiul cu lapte.

Liderul României se culca, după-masă, un ceas sau două. Acest obicei de ţăran de-a rupe ziua în toiul muncilor verii, după spusele lui Ştefan Andrei, l-a păstrat totdeauna. (Lavinia Betea, Andrei Ştefan, „Stăpânul secretelor lui Ceauşescu. I se spunea Machiavelli”, Bucureşti, Adevărul, 2011).
În vila din Primăverii nu primeau musafiri, nici n-a dormit cineva străin, a mărturisit menajera Suzana Andreiaş. Îi mai vizitau surorile lui, cumnata şi fratele ei, dar numai în primii ani. Copiii Adelei şi ai lui Gogu Petrescu (fratele Elenei Ceauşescu) se vizitau des cu copiii Ceauşeştilor. Doar ei rămâneau şi peste noapte în vila de la Snagov, dar niciodată în Primăverii.

Culmea luxului: deodorantul cu vaporizator

Nimeni din familie nu intra încălţat în reşedinţă. Toţi se descălţau în faţa pragului, punându-şi papuci de casă.
Ceauşeştii se îmbrăcau şi se dezbrăcau singuri, n-au admis niciodată să fie ajutaţi de personal. El îşi punea seara hainele în perfectă ordine pe umeraş, iar ea spăla, în baie, singură, lenjeria lor intimă. Abia după această primă operaţie, personalul o prelua şi o ducea la spălătorie, după mărturia menajerei Suzana Andreiaş.
Până în 1965, Lenuţa se coafase singură: îşi punea seara bigudiuri şi se aranja dimineaţa. Nu folosea farduri, ci doar ruj. Dar prima tovarăşă a ţării a primit în dotare coafeză, manichiuristă, pedichiuristă şi un maseur care venea, zilnic, de la Spitalul Elias. În ceea ce-l priveşte pe Ceauşescu, nu s-a parfumat deloc. Culmea luxului pentru el? Deodorantele cu vaporizator.

Beţiile lui Nea Andruţă

Părinţii lui Nicolae şi ai Elenei aveau parte în „casa lor” de mâncare gătită, adusă de la Sector. Bisericoasa Lixandra, mama Elenei, ţinea posturile şi-şi căuta alinare la slujba de duminică de la biserica din Dorobanţi, peste drum de Liceul „I.L. Caragiale”.
Savurase, o vreme, şi Nea Andruţă micile plăceri ale vieţii într-un bufet „popular” din Calea Dorobanţilor. Se cinstea şi îl cinsteau cu plăcere, recunoscându-l, muşteriii şi chelnerii. Venea tatăl lui Ceauşescu acasă rupt de beat, după mărturia menajerei. Oricât de plutitor prin aburii alcoolului ar fi fost, nu scăpase însă niciodată din vedere „detaliul” de a nu înjura sau de a nu face scandal decât după ce-nchideau uşa pe dinăuntru. Îl auzeau paznicii şi angajaţii, prefăcându-se muţi şi surzi: pe unde-ar fi scos cămaşa dacă s-ar fi spus că-şi râd de tatăl Tovarăşului? Nici măcar Andruţă nu îndrăznea să-şi supere fiul. Declara în monologurile sale de beţiv că n-are de ce să meargă la Nicolae, ajuns „mare domn”. Nici conducătorul României nu călca prin casa părinţilor. Doar la aniversări îi poftea şi pe ei în „casa mare”. Totuşi, „feciorul cu stea în frunte” nu părea deloc ruşinat de purtarea părintelui său.
Atentă era nora la viaţa din „casa cea mică”. Elena Ceauşescu îşi vizita des mama. Afla acolo şi năzdrăvăniile socrului. După mărturia Ilincăi Preoteasa, în cartier se ştia că ea manevrase ca birtul unde-şi petrecea Nea Andruţă singurele ceasuri plăcute din „domiciliul obligatoriu” la Bucureşti să fie transformat în Lacto-bar (Lavinia Betea, „Poveşti din Cartierul Primăverii”, Bucureşti, Curtea Veche, 2010).
De mila lui Andruţă se îndura şi cuscra din Petreşti, care-l servea des cu ţuică. Îi aducea şi menajera câte-o sticlă-n poşetă. Bietul bătrân n-a fost violent, povesteşte aceasta. Bea şi „se făcea fleaşcă” între patru pereţi. Nu s-a adaptat niciodată în „palatul” fiului şi al nurorii. Nici măcar să mănânce altfel decât la ţară n-a învăţat. Dacă-i puneai dinainte marmeladă, brânză şi unt, le mânca împreună, după ce le amestecase pe fundul farfuriei.
Bolnavi, bătrânii din Scorniceşti au petrecut anii din urmă internaţi în sanatoriul cu circuit închis din Otopeni. Acolo a stat vreme lungă înaintea morţii şi Lixandra, răstignită la pat de o paralizie.

1966: locul 8 mondial la construcţia de locuinţe

Punct obişnuit pe ordinea de zi a întrunirilor Comitetului Politic Executiv a CC al PCR din anii ‘60 şi ‘70 au fost hotărârile privind construcţia de noi „cartiere muncitoreşti” în Capitală şi în oraşele ţării.
Statisticile arată că, după numărul de apartamente noi construite, România s-a plasat în 1966 pe un merituos loc opt între statele lumii, cu 6,1 apartamente la mia de locuitori. S-au dat în folosinţă 117.100 de apartamente noi numai în acel an. Germania de Vest, fruntaşa respectivului clasamentului (10,1 apartamente noi la mia de locuitori), era secondată de Uniunea Sovietică, Japonia, Franţa, Anglia, SUA, Iugoslavia şi România.

Un apartament, 50 de salarii medii

Deloc întâmplător, pentru delegaţiile partidelor comuniste şi muncitoreşti la Congresul al IX-lea al PCR, gazdele au introdus în program vizite în noile cartiere ale Capitalei.
Cât costa însă un apartament? După cum rezultă din stenogramele şedinţelor de partid, un apartament cu două camere reprezintă o investiţie echivalentă cu 50 de salarii medii pe economie la nivelul anului 1965 (56-57.500 lei). Iar preţul de cost al unui apartament cu trei camere s-a evaluat la 72-73.000 lei. După căderea regimului, aşadar, vânzarea acestora către chiriaşi nu s-a făcut în pierdere, ci cu profit net de sută la sută pentru statul proprietar. Şi cu două bonusuri: omisiunile coeficientul de uzură şi chiria încasată de stat de-a lungul anilor de folosinţă.
Ca peste tot însă, Ceauşescu ridică ştacheta şi la programul de investiţii în construcţiile de locuinţe, edilitare şi turistice. În primăvara lui 1966, spre exemplu, a decis suplimentarea investiţiei pentru construcţia Aeroportului Bucureşti – Otopeni. În aceeaşi perioadă s-au aprobat fonduri pentru strămutarea oraşului Orşova în vederea finalizării Hidrocentralei Porţile de Fier. Cerul pe care se profilau turnurile macaralelor devine imagine-simbol în reportajele televiziunii, ilustraţiile din ziare şi artele vizuale. „Râd în soare macarale” s-a vrut a fi un refren de succes al muzicii uşoare româneşti.

Reclamă în Occident

Marile investiţii de pe litoralul Mării Negre potenţează optimismul tabloului „înfloritor” al oraşelor. Ideea turismului pe litoralul românesc plecase de la cehoslovaci. Ei propuseseră, în cadrul CAER, ca românii să amenajeze ansambluri turistice, preconizând amortizarea investiţiei prin concesionarea exploatării lor pe timp de zece ani. Proiectul, preluat spre implementare de Gheorghe Gheorghiu-Dej prin forţe proprii, s-a arătat de succes, atrăgând şi mulţi occidentali. Dacă, în 1964, 200.000 de turişti străini veniseră în concediu pe litoralul românesc, în 1971 s-a depăşit milionul.
Să mai spunem că România a fost prima ţară socialistă care şi-a făcut reclamă în presa occidentală. Poiana Braşov, Mamaia şi mănăstirile Moldovei erau pe-atunci socotite „perle ale turismului românesc”. Un clip britanic de promovare, bunăoară, îndemna la călătorie spre Bucureşti („Parisul Estului”), în ţara unde „umorul, distracţia şi peisajele superbe par să ia în râs acea barieră între Est şi Vest”. Ieftine, sigure, liniştite şi exotice – aşa erau destinaţiile româneşti în acea perioadă. În plin război rece, a-ţi face concediul într-o ţară din Est avea iz de aventură.


Nicolae Ceausescu, mama sa Alexandrina nascuta Lixandra Militru n. 1888 d. 1977. Elena Ceausescu, mama Elenei Alexandra Petrescu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s