Lucian Boia: „Românii sunt un popor foarte complexat. Istoria noastră începe practic în secolul al XIV-lea, odată cu întemeierea Principatelor, or asta e extrem de târziu chiar şi în comparaţie cu popoarele din jur, nu mai vorbesc de cele occidentale“

L-am invitat pe Lucian Boia la o discuţie pe marginea volumului său proaspăt apărut la Humanitas, „De ce este România altfel?”, care a fost cartea cel mai bine vândută la Târgul Gaudeamus.

După cum mărturiseşte, lui Lucian Boia i-a venit ideea să scrie acest volum în urma „psihodramei politice” din vara aceasta, care a stârnit reacţiile de stupoare din partea forurilor occidentale şi care „a lăsat impresia că ţara e defectă”. Ca istoric, a căutat în trecut răspunsul pentru situaţia în care ne aflăm. „Dacă România arată într-un anume fel şi dacă guvernările şi până la urmă românii sunt aşa cum sunt, asta ţine de istorie”, afirmă Lucian Boia, precizând însă că nu pledează pentru deresponsabilizarea guvernelor, a instituţiilor şi a românilor din ziua de astăzi. În volumul său, istoricul identifică momentele care au contribuit la rămânerea în urmă a României şi demontează exagerările şi mistificările istoriografiei noastre. Pe lângă faptele din trecutul îndepărtat, Boia abordează şi chestiuni de istorie recentă: confuzia valorilor de după Revoluţie şi „mahalaua românească”, brandul de ţară, „apatia la români” sau „comedia politicii”.

„Adevărul”: Este România altfel?
Lucian Boia: E altfel în nişte limite europene, nu suntem chiar atât de exotici, dar, dacă ne comparăm cu popoarele Europei, cred că românii au acumulat
de-a lungul secolelor mai multe note de diferenţiere.

Deci explicaţia pentru situaţia în care ne aflăm trebuie căutată în istorie.
Oamenii acuză guvernul în funcţiune sau pe cel care l-a precedat, vorbind de „greaua moştenire”. Eu nu vreau să spun că nu există o responsabilitate guvernamentală, a instituţiilor statului şi a fiecărui român, până la urmă, însă cred că problema e mai complicată şi mai gravă, pentru că e vorba de rezultatul unei istorii. Nu poţi schimba o ţară de azi pe mâine. Asta nu justifică inerţia de acum, lipsa de imaginaţie sau lipsa de acţiune, nu putem să punem totul în seama trecutului. Demersul meu reprezintă o constatare de istoric. Până la urmă, prezentul este opera trecutului. Dacă România arată într-un anume fel şi dacă guvernările şi până la urmă românii sunt aşa cum sunt, asta ţine de istorie. Istoria a marcat societatea românească cu tot felul de întârzieri. Altfel ce răspuns ai la întârzierile acestea? Că suntem incapabili? Nu cred. Nu cred într-o psihologie imuabilă a popoarelor. Dacă deplasezi românii în altă situaţie, în alt spaţiu, ei se comportă diferit, se adaptează contextului de acolo.

În volumul „De ce este România altfel?”, scrieţi la început că evenimentele de pe scena politică în vara anului acestuia au dovedit că ţara e defectă. Să ne închipuim că o ducem la service pentru o revizie. Despre ce defecţiune e vorba?
Să ne înţelegem: România are şi segmente de reuşită, putem să vorbim şi despre asta, dar nu cred că ne foloseşte prea mult. Putem să zicem „uite, în cutare domeniu suntem normali”. Ei bine, e normal să fii normal. Necazul e că lucrurile care nu merg bine le strică şi pe cele care funcţionează. Ce mă deranjează cel mai mult e că românii sunt un popor foarte complexat. Au complexe de inferioritate faţă de străini şi, în acelaşi timp, au şi strategia compensatorie cu manifestări de superioritate, prin care să anuleze complexele. De exemplu, spunem că suntem mai leneşi decât occidentalii, dar mai inteligenţi. Mulţi români gândesc că neamţul e mult mai ordonat, mai disciplinat şi mai eficient, dar că românul e mai deştept. Alţii continuă raţionamentul: „degeaba suntem mai inteligenţi, dacă nu punem în operă inteligenţa noastră”. Rămâne totuşi satisfacţia că suntem mai inteligenţi decât ceilalţi… Ceea ce bineînţeles că nu e adevărat, că nu suntem nici mai buni, nici mai răi. Aştept momentul în care românii să se normalizeze şi să nu mai dramatizeze aşa de mult raporturile cu străinătatea. Apoi, nu-mi place toată aproximaţia românească, lipsa de rigoare. Românul le face pe toate într-o manieră improvizată. Şi nu respectă regulile. Avem reguli, dar degeaba, că nu ne preocupă decât cum să le ocolim, cum să le exploatăm în folosul nostru.

Probabil de aceea şi reacţionează Occidentul cum a făcut-o.
Desigur, trebuie să-i înţelegem şi pe occidentali. Bun, ar trebui probabil şi ei să ne înţeleagă mai bine pe noi, dar mai au şi alte treburi decât să facă eforturi disperate să ne înţeleagă. Deci trebuie să-i înţelegem că sunt uluiţi de lipsa aceasta de siguranţă, de regularitate, de respect faţă de norme. România e o ţară imprevizibilă. Occidentul a încercat să construiască o lume raţională, organizată, previzibilă, iar românul nu-şi prea găseşte locul într-o asemenea lume. Asta pentru că suntem o societate întârziată, avem o întârziere istorică. Asta zic şi-n carte: istoria noastră începe practic în secolul al XIV-lea, odată cu întemeierea Principatelor, or asta e extrem de târziu chiar şi în comparaţie cu popoarele din jur, nu mai vorbesc de cele occidentale. Deci am avut un start întârziat. Apoi, au fost tot felul de dereglări şi de rămâneri în urmă care s-au tot acumulat. Apoi s-a ajuns la comunism. Noi spunem că e de vină comunismul pentru situaţia în care suntem azi. Bineînţeles că e aşa, dar comunismul e mai de vină la noi decât în alte ţări, pentru că s-a aşezat pe un teren care era la rândul lui insuficient consolidat. Cum îţi aşterni aşa dormi!

În cartea dumneavoastră, demontaţi inclusiv mitul perioadei de aur a României interbelice…
Nu-l demontez în întregime, pentru că au fost şi lucruri admirabile. De exemplu, atunci a fost o viaţă intelectuală de bună calitate în România. Însă, dacă te uiţi la statisticile vremii sau la recensământul din 1930, vezi că România interbelică e ţara europeană cu cea mai mare natalitate şi cu cea mai mare mortalitate (ambii sunt indici de întârziere) şi, în plus, cu cea mai mare mortalitate infantilă. E ţara europeană cu cel mai mare procent de analfabeţi. Ţara unde, din populaţia alfabetizată, doar 10% depăşeşte linia claselor primare. Deci aproape toţi românii erau fie analfabeţi, fie absolvenţi de doar câteva clase primare. Şi din punct de vedere economic, România era tot printre ţările de la coada continentului.

Un text din cartea dvs. se numeşte „Comedia politicii” – e vorba de politica de astăzi. Se râde la spectacolul acesta?
Cred că românii s-au cam plictisit de spectacolul acesta, dar nu ştiu ce pot să facă, pentru că o să avem parte în continuare de el, să nu ne închipuim că o să avem parte de altceva!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s