Potrivit rapoartelor de FMI, Banca Centrală din Libia, care se află sub controlul lui Gaddafi, are 143.8 tone de aur, sunt care estimează o cantitate mult mai mare.
Potrivit unor surse din domeniu, în timp ce multe bănci centrale deţin rezervele lor de aur bolti in Londra, New York sau Elveţia. Lingoul libian este in tara. Aurul libian a fost depozitat înainte de a izbucni revolta in banca centrală în Tripoli, dar Gaddafi a avut grija sa fie transferate la alte judeţe cum ar fi orasul sudic al Sebha, deoarece ar fi mai uşor pentru a transfera aurul în ţări străine şi să le vândă, dacă este necesar.
Rapoartele Times sustin că în urma revoluţiei egiptene, ţara a interzis exporturile de aur, pentru a preveni cazurile în care oficialii guvernamentali sa aiba acces la o resursă pe care le-ar vinde pentru castig personal. Si Iran, a cumpărat aur în ultimii ani, cu intenţia declarată de a fi liber de dependenţă monedei americane şi de a proteja rezervele tarii.
Din cauza deprecierii monedei americane. Alti jucatori importanti din piata de aur sunt China, Rusia şi India.
Deşi Gaddafi deţine o sumă imaginara de metale preţioase, bancherii estimează că nici o instituţie financiară nu va fi de acord să cumpere aur care provine din Libia. „Investitorii mari să se abţină de la efectuarea tranzacţiilor cu ţările în care există un conflict – ei nu ştiu cine e pe cealaltă parte a tranzactiei”, au declarat surse din domeniu.
Dar Col Gaddafi ar putea transporta aur la Ciad sau Nigeria, unde aurul ar putea fi schimbat pentru monedă transferata într-o bancă deţinută de Banca libian de Externe – o sucursală a băncii centrale.
„Dacă o ţară ca Libia vrea să lichefieze aur, ea, probabil, va înlocui – pentru arme, alimente sau bani”, a declarat Walter de Wet, seful departamentului de cercetare mărfuri de la Standard Bank.
În plus faţă de rezervele de aur, colonelul Gaddafi ar putea avea, de asemenea, unele tezaurizate în numerar (cash) din vânzările de petrol din afara canalelor tradiţionale (ilegal).
Lumea arabă îşi alungă dictatorii. După Egipt, Libia îşi revendică dreptul la libertate şi îi cere liderului său, Muammar Gaddafi, să plece de la putere. Puţini ştiu, poate, despre relaţia de strânsă prietenie dintre dictatorul libian şi cel român, Nicolae Ceauşescu.
Ceausescu Muammar Gaddafi
Se spune că exista o simpatie reciprocă: amândoi însetaţi de putere, pătimaşi în visele lor de mărire. Dar, dincolo de asta, mai mult îi apropiau de fapt afacerile cu petrol şi arme. Gaddafi avea dolari din petrol – aurul negru- , iar Ceauşescu avea nevoie de ei pentru a-şi pune în aplicare strategiile. Ceauşescu a vizitat de câteva ori Libia, iar colonelul Muammar Gaddafi a venit şi el în România. Vizita din 1981 s-a încheiat tragic: fratele vitreg al lui Gaddafi a murit la o partidă de vânătoare. Accident – au spus autorităţile comuniste, complot – a titrat presa occidentală.
Increderea, visele de marire, dar mai ales afacerile cu petrol si arme ii uneau pe cei doi dictatori.
Gaddafi cu sotia sa Zsofia Farkas (Safiya Farkash Gaddafi)
Exista insa si un obstacol intre ei: Elena Ceausescu. „Leana” nu il suporta pe Gaddafi si nu gusta bizareriile colonelului. Asa cum s-a intamplat la ultima vizita a cuplului Ceausescu la Tripoli, in ’85. Atunci, aeronava prezidentiala a fost nevoita sa se roteasca o ora deasupa Libiei intrucat colonelul nu venise la aeroport sa-i intampine pe Ceausesti.
La masa dictatorilor a cantat, in aprilie ’79, la Benghazi, si Sofia Vicoveanca. Ea a primit un cadou surpriza de la liderul liban.
Reportajul intitulat „Prietenul meu, Gaddafi” a fost realizat cu imagini din arhiva TVR, stocată pe film, la Jilava. „Prietenul meu, Gaddafi” – aşa îi spunea Ceauşescu colonelului Muammar Gaddafi, conducătorul Marii Revoluţii de la 1 septembrie 1969 şi liderul Jamahiriei arabe libiene populare socialiste. Reportajul prezintă, printre altele, imagini cu Sofia Vicoveanca la Tripoli cântându-i lui Gaddafi, îl puteţi asculta pe Ştefan Andrei, ministru de Externe în 1978-1985.
Aisha Gaddafi in spate, si sotia lui Gaddafi Zsofia Farkas (Safiya Farkas Gaddafi
Ştefan Andrei, ministru de Externe 1978-1985: „Definitoriu era raportul de încredere, Gaddafi a făcut nişte gesturi care au arătat că are încredere în Ceauşescu. Ceauşescu dorea să devină, prin ceea ce făcea, unul din liderii lumii a treia. Dorea să repete acţiunile cruciaţilor, credea că este luptătorul pentru cauzele drepte ale popoarelor. Dar cei doi s-au lovit de Elena Ceauşescu, Gaddafi nu o suporta pe ea. Nici ea nu îl suporta, îl considera un zăpăcit”.
După transmiterea reportajului, istoricul Bogdan Murgescu a comentat la TVR 2, în emisiunea Ora de Ştiri, relaţia dintre cei doi dictatori:
Miza economică: „Prietenia dintre cei doi a fost bazată pe nevoile româniei de a obţine petrol la mijlocul anilor 70 odată cu industrializarea şi scăderea rezervelor interne şi pe de altă parte de nevoile Libiei de a beneficia de specialişti într-o serie de proiecte de dezvoltare”.
Revoluţionari: „Ambii aveau tendinţe revoluţonare.Gaddafi, în primele două decenii de domnie, a încercat să exporte revoluţiile în lumea a treia şi aici şi Ceauşescu se vedea ca un lider al lumii a treia, încerca să se proclame ca apărărător al păcii mondiale.
Despre fascinaţie: Ceauşescu era fascinat de Gaddafi, povesteşte Pacepa în cartea sa Orizonturi Roşii. „(…) Sunt sceptic că Ceauşescu, care era fascinat de propria persoană, putea fi fascinat de altcineva mai tânăr. Ceea ce a fost cu Kim Ir Sen a fost altceva. Nu avea ce copia de la Gaddafi. Şi cred că era şi un stil exhibiţionist al lui Gaddafi care lui Ceauşescu nu i se potrivea”, spune istoricul.
Moartea fratelui vitreg: Vizita lui Gaddafi la Bucureşti din 24 septembrie 1981 s-a încheiat tragic: fratele vitreg al colonelului a murit la o partidă de vânătoare de fazani. „Presa română nu a scris nimic, dar presa internaţională a speculat că serviciile secrete libiene au colaborat cu cele româneşti pentru a-l înlătura rapid şi fără alte speculaţii pe acest potenţial rival al lui Gaddafi. E posibil să fi fost un accident şi atât”.
Elena era problema: „Elena Ceauşescu avea o problemă mult mai gravă, pe de-o parte Gaddafi venit dintr-o societate foarte patriarhală nu înţelegea de ce o femeie stă mereu la discuţii, în faţă, şi pe de altă parte şi ea resimţea dispreţul lui Gaddafi”.
Despre conflicte: „Comerţ cu arme sigur că au făcut. Gaddafi nu a fost un partizan al dezarmării, dimpotrivă, a fost un partizan al luptei tuturor arabilor împotriva Israelului, imperialismului în general, a declanşat război cu Egiptul la graniţă, a avut mai multe aventuri militare în Ciad, deci a fost un factor problematic cel puţin până în anii 1986 când SUA au atacat Libia”.
Si Iran, a cumpărat aur în ultimii ani, cu intenţia declarată de a fi liber de dependenţă monedei americane şi de a proteja rezervele tarii.
Știrea Zilei 