Romania a devenit mai saraca decat Republica Moldova – Cabinetul Basescu -Boc a distrus tara – Guvernul plateste salariile si pensiile pe datorie!

România este în pragul falimentului. Pentru a evita intrarea în incapacitate de plată, delegaţia Fondului Monetar Internaţional a fost de acord să finanţeze cheltuielile Guvernului. Acum trei luni, politicienii ne amăgeau că împrumutul va fi o „centură de siguranţă” pentru susţinerea leului şi pentru investiţii. Minciuna a ieşit la lumină: cele 1,75 miliarde de euro, tranşa a doua, vor finanţa plata pensiilor şi a salariilor. Aceşti bani nu sunt, însă, decât un soi de respiraţie artificială „gură la gură” făcută mortului. Pentru că nu ne ajung nici până la alegeri. Ministerul Finanţelor e nevoit să mai caute şi-n alte părţi, emiţând eurobonduri şi împrumutând de la bănci. Dacă FMI şi-a călcat pe inimă pentru a finanţa deficitul bugetar, asta înseamnă că situaţia este proastă din cale-afară. Recesiunea de 8,5% trădează, la rândul său, o economie în picaj. În aceste condiţii, Guvernul a predat manşa, iar Palatul Victoria se poate numi, pentru o bună bucată de vreme, filiala Bucureşti a FMI. Intrarea pe pilot automat e într-un fel confortabilă pentru un Executiv incapabil să găsească el însuşi soluţii. Pe de altă parte, dacă preţul reducerii cheltuielilor cu 0,8% din PIB va fi disponibilizarea a 150.000 de angajaţi din sectorul public, şlagărul toamnei pe malurile Dâmboviţei va fi „Veeeşnica Pomeniiire!”.

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

 

Urmează Marea Concediere. Banii FMI ajung doar o lună. Soluţia Guvernului: să ne împrumutăm în continuare
Cifrele FMI arată dezastrul financiar gestionat de cabinetul Boc, care va fi pus, potrivit unor surse, pentru a echilibra bugetul să reducă 10% din angajaţii de la stat, adică 150.000 de oameni. Potrivit aceloraşi surse cifra era scrisă negru pe alb în draftul raportului primit de Guvern săptămâna trecută. PSD s-a opus însă, insistând ca în document să fie prezentat doar procentul cu care trebuie reduse cheltuielile, respectiv 0,9% din PIB

Indiferent de cifra care va fi prezentată, situaţia României este mai mult decât îngrijorătoare. Fondul propune ca îngheţarea salariilor şi pensiilor să continue în 2010, dar, şi ca toţi angajaţii de la stat să îşi ia concediu fără plată timp de 2-3 săptămâni în perioada septembrie-noiembrie. Chiar şi cu banii de la Fondul Monetar Internaţional, România nu scapă de probleme. Astfel, potrivit unor calcule făcute de Gândul, cele 1,9 miliarde de euro care ar urma să intre în bugetul ministerului de Finanţe ar ajunge pentru salarii, pensii şi asigurări sociale mai puţin de o lună. De unde vor face guvernanţii rost de bani? O întrebare la care am încercat să obţinem un răspuns de la ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea. În fugă, oficialul ne-a lăsat să înţelegem că planul de rezervă al Guvernului este să se împrumute şi mai mult. „Ministerul Finanţelor are la îndemână toate instrumentele să găsească cele mai bune soluţii de împrumut astfel încât costurile şi riscurile valutare să fie mai mici şi le vom spune după ce discutăm la momentul respectiv. Este şi asta o variantă“.

FMI plăteşte pensii şi salarii

Aşadar FMI plăteşte pensiile şi salariile în România. Problema este însă că banii nu ajung decât pentru o singură lună. În timp ce statul cheltuieşte, în medie, aproape un miliard de euro pe lună pe salariile bugetarilor pentru cei circa 1,4 milioane, şi încă 1,2 miliarde de euro pe asistenţă socială, tranşa de la FMI deturnată de la Banca Naţională la bugetul statului este de numai 1,9 miliarde de euro.

Guvernul a reuşit să convingă Fondul, după cum a declarat recent Mihai Tănăsescu, reprezentantul României la FMI, ca a doua tranşă, de circa 1,9 miliarde de euro din împrumutul destinat BNR, de 13 miliarde de euro în total, să ajungă de fapt în vistieria statului şi nu a Băncii Naţionale.

De ce? În limbaj economic “pentru a finanţa deficitul bugetar”, adică pentru a onora obligaţiile statului în condiţiile în care cheltuieşte bani pe care nu îi are. Pe înţelesul tuturor, însă, măsura a fost explicată chiar de preşedintele Traian Băsescu, cel care a anunţat de altfel, în premieră, această măsură.

Întrebat dacă destinaţia „bugetul de stat” înseamnă bani pentru salarii, preşedintele a declarat că „Nu numai. Sunt şi salarii, pensii, sunt investiţii…”.

Motivul invocat de şeful statului a fost întărit şi de Vasile Blaga, ministrul Dezvoltării, care a adăugat şi el cuvântul „investiţii” după „salarii” şi „pensii” într-o declaraţie privind destinaţia celor aproape două miliarde de euro după ce intră în vistieria Finanţelor. Blaga a explicat că actualul Guvern şi-a luat angajamentul de a plăti pensiile şi salariile, uitând însă că acest lucru nu este angajamentul, ci obligaţia statului.

Venirea crizei a prins economia României total nepregătită. Modelul de creştere economică bazată pe consum, încurajată de creşteri salariale peste aprecierea productivităţii şi de o creditare dublată an de an, totul pe fondul lipsei de investiţii în infrastructură, s-a dovedit aproape falimentar.

Dacă la acestea adăugăm un aparat de stat care cheltuieşte foarte mult, un nivel al economiei subterane ajuns la cote alarmante şi un leu care părea pradă uşoară pentru investitorii străini, România nu avea cum să scape uşor din cea mai mare criză economică mondială a ultimor zeci de ani.

Acordul cu FMI, gura de oxigen dozată greşit

În aceste condiţii, acordul financiar semnat în mai cu FMI, în valoare de aproape 13 miliarde de euro, luaţi la o dobândă de 3,5%, a fost gura de oxigen de care avea nevoie România. La acesta s-au adăugat alte aproape şapte miliarde de euro disponibile, tot ca împrumut, dintre care cinci miliarde de euro de la Comisia Europeană.

Simplul anunţ că România a semnat acest acord a întărit leul şi apoi a stabilizat cursul în jurul valorii de 4,2 lei/euro şi a întărit încrederea, câtă mai era, a investitorilor străini în economia locală. Iniţial banii au fost luaţi atât pentru a putea plăti pensiile şi salariile dar în special, dacă nu integral, pentru investiţii, adică motorul de repornire a economiei. „Nu poţi lua împrumutul ca să-l dai pe papa”, declara la finele lunii aprilie, înainte de semnarea acordului cu Fondul, Gheorghe Pogea, ministrul Finanţelor Publice. El a adăugat atunci că „nimic” din împrumutul de la UE nu se duce în salarii şi pensii. Cifrele oficiale însă, tot ale Finanţelor, infirmă, fără echivoc, aceste afirmaţii. După primele şase luni de mandat ale „Guvernului investiţiilor”, fondurile alocate repornirii economiei sunt de circa trei miliarde de euro, sub nivelul de anul trecut. Mai mult decât atât, dacă se exclud banii administraţiilor locale şi fondurile UE, investiţia propriu-zisă a statului în economie este de numai 880 de milioane de euro în prima jumătate a acestui an.

A luat 4,5 miliarde de euro în numai câteva zile

Prima tranşă din acordul de cinci miliarde de euro semnat de România şi Comisia Europeană, de un miliard şi jumătate de euro, intrată în seiful statului la finalul lunii trecute, a fost doar o picătură de apă într-un lac. Nici nu s-a simţit. Dovada este că după numai câteva zile statul s-a dus la FMI pentru a deturna banii care trebuiau să ajungă la BNR, 1,9 miliarde de euro pentru întărirea leului şi reluarea creditării.

Măsura de a apela la banii destinaţi unui leu mai puternic pentru a plăti pensiile şi salariile subliniează cu atât mai mult sărăcia statului, cu cât, în ultimele săptămâni, statul a mai beneficiat atât de miliardul de euro luat de la opt bănci din România, la o dobândă de circa 5% cât şi de prima tranşă, de 1,5 miliarde de euro, de la Comisia Europeană.

Adăugând şi cele două miliarde de la FMI reiese că statul a primit în total circa 4,5 miliarde de euro în numai câteva zile.

1,9 miliarde de euro sunt banii FMI care vor intra în conturile Ministerului de

The Observer: „It was impossible to have a revolution in Romania. So it had to be staged.” – „Era imposibil sa avem o Revolutie in Romania. Asa ca a trebuit sa fie inscenata”

LONDRA / 14:33, 19.07.2009

După 20 de ani, revoluţia română, cea mai dramatică insurgenţă împotriva comunismului, rămâne şi cea mai misterioasă, comentează The Observer, în ediţia electronică de duminică, în care publică un amplu material realizat în România.

Autorul, Ed Vulliamy, a revenit în România după 20 de ani de la Revoluţie, pentru a discuta cu oameni pe care i-a cunoscut în 1989 sau care au fost implicaţi în evenimente.

Printre aceştia, Dorin-Marian Cîrlan, unul dintre membrii plutonului de excuţie care i-au ucis pe Nicolae şi Elena Ceauşescu, a cărui „stranie poveste” sugerează că „revoluţia română nu a fost ceea ce a părut”. Autorul reaminteşte şi că „cel care a condus aparent insurgenţa şi i-a succedat lui Ceauşescu, Ion Iliescu, a fost acuzat în mod frecvent că a condus mai mult o lovitură de stat decât o revoltă”.

The Observer reaminteşte şi că „momentele execuţiei au fost televizate, transmise în România şi în întreaga lume ca dovadă că o eră s-a încheiat, că cea mai turbulentă şi violentă dintre revoluţiile care au înlăturat comunismul în Europa de Est în 1989 şi-a atins obiectivul imediat”.

Vulliamy s-a reîntâlnit şi cu Codruţa Cruceanu, fost curator la Muzeul Naţional de Artă, devenit scenă a luptelor din decembrie. „Încă nu ştim tot adevărul şi mă întreb dacă îl vom şti vreodată (…) Ceea ce ştim, totuşi, este că totul a fost teatru într-o măsură – că a fost regizat”, spune ea.

O altă personalitate evocată în materialul publicat de Observer este Ion Caramitru, care reaminteşte momente trăite în zilele de 21 şi 22 decembrie 1989.

„A fost o revoluţie a oamenilor, dar oamenii au fost înşelaţi”, spune el. „Eram romantici, nu aveam relaţii cu cei de la Putere. Într-un an, nu mai exista îndoială că o facţiune înlăturase pur şi simplu altă facţiune, probabil în contact direct cu Moscova, unde Gorbaciov înţelesese că sistemul lui Ceauşescu va suferi o implozie (…) În mod tragic, după execuţia lui Ceauşescu au fost ucişi mai mulţi oameni decât înainte. Dacă aş fi Iliescu şi aş crede în Dumnezeu, mi-ar fi teamă de judecata Domnului în legătură cu morţii”, spune el.

Rezultatul a fost „un hibrid ciudat: o ţară care a îmbrăţişat sistemul de piaţă capitalist, dar este condusă încă de vechea gardă. Moştenirea este reflectată într-un raport de anul trecut al UE, care a admis România numai pentru o eticheta drept cea mai coruptă ţară din Uniune, după Bulgaria”, comentează The Observer.

Fostă asistentă la Ministerul Justiţiei, Laura Ştefănescu vorbeşte despre lupta anticorupţie care se loveşte de rezistenţă din partea Parlamentului, în timp ce Mattei Pualin, bancher de investiţii revenit în ţară după 1989, consideră că fenomenul corupţiei s-a răspândit şi din cauza „complicităţii Occidentului în privatizări”.

Vulliamy l-a reîntâlnit şi pe Doru Mărieş, preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie, fost participant la revoluţie, care a dat în judecată Guvernul pentru dezvăluirea adevărului privind evenimentele din decembrie 1989, dar s-a întâlnit şi cu liderii minerilor din Valea Jiului.
La începutul anilor ’90, „minerii erau mobilizaţi de liderul de sindicat Miron Cozma, care avea o loialitate feroce faţă de Iliescu”, reaminteşte Observer, relatând episoadele de violenţă devenite cunoscute sub denumirea de mineriade.

Articolul conţine şi o relatare din Galaţi, unde se afla în 1989 cea mai mare oţelărie din Europa, cu 40.000 de angajaţi, dar unde mai lucrează numai 12.500 în prezent

Dan Voinea, sustine ca in 25 decembrie 1989 a primit ordinul prin telefon de a se prezenta la Târgovişte – Dan Voinea MINTE ! – vezi VIDEO.

Generalul Dan Voinea a făcut deunăzi o declaraţie senzaţională despre procesul lui Ceauşescu, trecută neobservată de mulţi comentatori. Generalul susţinea pentru “L’Express” faptul că a întocmit rechizitoriul de condamnare la moarte a soţilor Ceuşescu fiind convins că regimul nu va pica şi că el însuşi poate fi condamnat în orice clipă. “Eu sau el”, se întreba Voinea la 25 decembrie 1989. Chiar şi în timpul procesului sumar de la Târgovişte, susţine Voinea, se gândea cu spaimă că sunt mari şanse ca regimul “Geniului din Carpaţi” să nu se prăbuşească. În timp ce-l acuza pe Ceauşescu a cărui soartă era pecetluită, procurorul se temea că, mai devreme sau mai târziu, şi el va ajunge cu spatele la zid.

Ştia că unul dintre ei va muri

Controversatul general Dan Voinea avea 39 de ani la 25 decembrie 1989. El susţine acum pentru publicaţia franceză că în acea zi a primit un telefon pe când se afla în biroul procurorilor militari cu ordinul de a se prezenta la Târgovişte. Voinea îşi mai aminteşte – nici un magistrat nu dorea să facă parte din echipa improvizată care l-a judecat pe Ceauşescu, adaugând: “Eram conştienţi de faptul că ne găseam într-un moment crucial, istoric pentru poporul român. Era evident, având în vedere acuzaţiile, că Ceauşeştii urmau să primească pedeapsa capitală”. Generalul era convins însă că va exista o răsturnare de situaţie în favoarea regimului comunist, iar atunci când s-a aflat faţă în faţă cu Ceauşescu ştia sigur că unul dintre ei va muri. “El sau eu?”. Asta era întrebarea care-l obseda pe Voinea în acea zi.

Generalul nu regretă nimic

Voinea mai susţine pentru “L’express” că avocaţii celor judecaţi la 25 decembrie 1989 în cazarma de la Târgovişte s-au transformat în procurori, mutilând cauza din punct de vedere procedural. Nu am să insist însă asupa acestor chestiuni pentru că ele se cunosc foarte bine, dar am să las pe general să vorbească despre modul în care vede el justiţia în acel moment fierbinte. “Dar justiţia – susţine Voinea – nu s-a aplicat aici într-o situaţie de normalitate. Şi nici unul dintre noi nu are vreun regret. În acea ţară, aveam câte puţin din toate, din punct de vedere material. Dar ne lipsea esenţialul: libertatea. Libertatea de gândire. (…) Libertatea de circulaţie, de asemenea. Când a murit bunica mea, care locuia într-un sat izolat, nu am primit autorizaţie de a părăsi Bucureştiul cu trenul. (…) Ceauşescu a fost un dictator. Dacă n-ar fi fost executat, poate că ar fi cunoscut aceeaşi soartă ca şi alţi lideri comunişti şi s-ar fi adaptat regulilor democratice. Sau poate că ar fi rămas preşedintele Republicii şi în ziua de azi…”.

Au decis doar trei oameni?

Cine i-a pus de fapt pe Nicolae şi Elena Ceauşescu cu spatele la zid? Voinea, prin rechizitoriul său? Ori decizia a fost luată de alţii în spatele uşilor închise – procesul de la Târgovişte fiind doar o piesă tragică, prost jucată, în care procurorul militar de atunci n-a fost decât un simplu figurant. Revoluţionarii aflaţi în miezul evenimentelor susţin că decizia de judecare şi condamnare la moarte a lui Ceauşescu a fost luată de trei oameni: Nicolae Militaru, Silviu Brucan şi Gelu Voican Voiculescu. Alţii îi amestecă pe Măgureanu şi Stănculescu în această poveste, dar şi pe Iliescu. Cred că după 20 de ani trebuie spus un adevăr de care mulţi se feresc azi.

Îngroziţi de întoarcerea lui Ceauşescu

Chiar dacă un anumit grup dorea eliminarea fizică a lui Ceauşescu, indiferent cine făcea parte din acesta ori cine îl comanda, factorul determinant a fost presiunea populară. Nu atât pe fondul crimelor de la Timişoara şi Bucureşti, cât din cauza psihozei declanşată de terorişti. S-a spus, de pildă, că Moscova a decis scoaterea lui Ceauşescu din scenă. Altă variantă, după cum pretinde generalul Stănculescu, Ceauşescu a fost omorât pentru ca România să nu se dezmembreze. Sunt deja zeci de scenarii pe marginea eliminării dictatorului. Cert este însă faptul că în acel moment românii au dorit ca Ceauşescu să fie împuşcat. Adevărat, pe fondul psihozei existenţei teroriştilor, generată în primul rând de televiziunea publică. Mai mult, legat de afirmaţia lui Voinea “Eu sau el”, toţi cei care preluaseră frâiele României, dar şi revoluţionarii, erau convinşi că întoarcerea dictatorului s-ar fi soldat cu o răzbunare cruntă, mai ales pe oamenii din aparatul de partid şi armată. Nu mai exista cale de întoarcere în acel moment. Cred că uneori se vehiculează prea multe scenarii de-a dreptul halucinante în loc să se spună adevăruri simple. Mai există un adevăr de necontestat. Ceauşescu nu a făcut nimic ca să evite deznodământul de la Târgovişte, oraş în care, credea el, va organiza rezistenţa. Era paralel cu realitatea. Până la proces, n-a ştiut nici măcar faptul că este prizonierul unor militari, chiar dacă aceştia care îi dădeau onorul. Simulacrul de la Târgovişte, despre care s-a scris atât de mult, se datorează şi dispreţului pe care Ceauşescu l-a arătat justiţiei în perioada în care a condus România.

Voinea s-a dumirit după proces

Generalul Voinea – cel care a cerut judecătorilor condamnarea la moarte a lui Ceauşescu şi pentru faptul că teroriştii dictatorului trăgeau în populaţia paşnică -, a avut o „revelaţie”. El suţine – după ce ani de zile a coordonat întocmirea dosarului revoluţiei, fără finalitate însă – că în evenimentele din decembrie nu au fost implicaţi terorişti, iar scopul revoluţiei începute la Timişoara fost schimbat din mers. În opinia lui Voinea, Revoluţia s-a transformat, printr-o diversiune „la televizor”, din lupta împotriva comunismului într-una contra unui inamic inexistent, teroriştii. Ar fi simplu, numai că există totuşi mult prea multe mărturii în favoarea faptului că nu peste tot militarii s-au împuşcat între ei, cum susţine gereralul, ci au fost şi persoane care au dus un adevărat război de gherilă. Teroriştii. Nu este limpede dacă pentru a-l readuce pe Ceuşescu la putere ori pentru a-l compromite în faţa populaţiei. Mulţi istorici, analişti politici şi ziarişti imbrăţişează a doua variantă, dar povestea a rămas învăluită într-un mister de nepătruns chiar şi după 20 de ani. Ce n-a spus Voinea foarte clar ziariştilor de la „L’Express” este faptul că atunci când a plecat spre Târgovişte ştia că va judeca nişte terorişti capturaţi de armată, nu pe soţii Ceauşescu. Respectiva informaţie i-a fost furnizată atât lui Voinea, cât şi judecătorului Gică Popa ori avocaţilor apărării.

„Suntem atacaţi de terorişti”

Acum, Dan Voinea îşi asumă responsabilitatea în procesul de la Târgovişte, dar nu şi faptul că a „îngropat” cele mai importante dosare de după 1989: al Revoluţiei şi al Mineriadelor. De pildă, Voinea l-a acuzat pe Ion Iliescu de faptul că a coordonat acţiunea „Suntem atacaţi de terorişti”. Pe de altă parte, procurorul a fost acuzat, în mai multe rânduri, de cea mai subtilă manipulare a opiniei publice, tocmai pentru faptul că a tergiversat aflarea adevărului de pe poziţia de cavaler al dreptăţii. În ce priveşte Mineriada, am să amintesc doar declaraţia, procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, care susţinea, nu cu multă vreme în urmă, că dosarul mineriadei, în care principalul învinuit este Ion Iliescu, a fost atât de prost întocmit, încât acuzaţiile nu ar fi rezistat în faţa vreunei instanţe.

Transcriere

Ion Cristoiu: Dumneavoastra cand ati stiut precis ora, daca mai tineti minte din dupa-amiaza de 22 ca sotii ceausescu sint la Targoviste in mina lui Chemenici?
Generalul Victor Stanculescu: In momentul cand Andrei Kemenici (Colonel seful Garnizoanei de la Targoviste) mi-a dat telefon.
Ion Cristoiu: Cand?
Victor Stanculescu: cred ca la 17:00.
Ion Cristoiu: Seara?
Victor Stanculescu: Da, seara in 22. Ilescu a aflat in 23 decembrie 1989 spre dimineata. Vezi Video!
Victor Stanculescu: Si i-am spus lui Kemenici – Kemenici e singuru unitate care n-ai forte, si i-am trimis o companie de tancuri de la Batalionul de tancuri din zona, si o companie de vanatorii de mici, si i-am intarit apararea lui. 
Generalul Victor Stanculescu : “Foarte interesant ca Generalul Dan Voinea spune ca eu i-am spus sa se faca asa , asa, si asa mai departe, dar el venise cu rechizitoriul scris cand a venit , ca n-a avut sigur in elicopter unde sa scrie , apoi iarna n-a avut unde sa scrie in care cerea condamnarea la moarte – Setinta Finala !”
Moderator B1TV Radu Moraru: Pentru Ceausescu?
Generalul Victor Stanculescu: Da.
Radu Moraru: Cu asta e interesant deci Generalul Dan Voinea spuneti acum, asta mi se pare o dezvaluire d-le Cristoiu, ca a venit cu rechizitoriul gata facut ceea ce spune ca stia la ce proces vine, pentru ca Generalul Dan Voinea spune in diverse situatii ca nu stia la ce procese este convocat.
Generalul Victor Stanculescu: Si al treilea, acel este cel care i-a spus lui Colonelul Dragomir inainte de a inainta dosarul la Curtea Suprema sau la Tribunalul Militar. Daca imi spui ca ai primit ordin de la Generalul Stanculescu sau de la Iliescu, te scot din cauza. Lucru care e inregistrat pe banda magnetica in sedinta pe la Curtea Suprema de justitie cand (……)
Generalul Dan Voinea a venit cu rechizitoriul din 24 decembrie 1989 gata facut (condamnare la moarte), stia la ce proces vine .
In diversi situatii Dan Voinea spunea ca nu stie la ce fel de proces se duce
Generalul Dan Voinea a recunoscut ca rechizitoriul a fost facut de domnia sa pe 24 decembrie 1989. Daca sotii Ceausescu au fosti impuscati pe 25. Cand a fost facut procesul pe 24 sau pe 25? Sotii Ceausescu au plecat pe 25 dimineata, procesul a durat o ora si jumatate apoi impuscati pe 25 la ora 12,50.

Blogul meu a ajuns la „CATAVENCU” – Vineri, 24 aprilie: Blogul cu cea mai multă informaţie. Adunată de KGB.

Cu o întîrziere de trei zile am aflat şi noi că Dimitri Medvedev, preşedintele Rusiei, îşi face blog. Cică un blog (aflat pe locul 28.844 din punctul de vedere al numărului de utilizatori) ar fi avut el, dar acum ar vrea să-l relanseze. (Nu ştiu de ce cînd aud cuvîntul lansat în legătură cu ruşii, mă gîndesc doar la faptul că încă sînt puterea cu cel mai mare număr de focoase nucleare) Ce o să scrie preşedintele pe blog? Ce o să-i spună Putin, evident. Ce metode va folosi ca să facă trafic? Cred că ştiu. Dacă se enervează, taie gazul sau curentul la celelalte bloguri.

Sau îi lasă pe ăia cu bloguri care vor să-l surclaseze să avanseze şi el se retrage adînc înspre Siberia încolo. Pe urmă îi prinde iarna şi sărmanii o încasează.

Sînt curios ce atitudine vor avea blogării români faţă de chestia asta. Cred că la început vom fi împotriva lui, după care cînd rusul va cîştiga teren vom întoarce armele.

Şi dacă tot am vorbit de Moscova nu putem să nu dăm o raită şi pe la tovarăşul Iliescu, cel care are timp să îi mulţumească lui Ovidiu, un domn care a preluat o poză din tinereţe a cuplului deja celebru Nina & Nelu. Priviţi cît de frunoşi şi egali erau oamenii între ei pe atunci!

Apropo domnule Iliescu: în comunism toate blogurile au, prin lege, cam acelaşi număr de vizitatori, nu-i aşa?