ARUNCAREA IN VALURI

ARUNCAREA IN VALURI
de Adrian PAUNESCU

Iubita mea, să ne-aruncăm în mare,
Împleticiţi în sare şi guvizi
Să fie marea templul nunţii noastre
Pe urmă, uşa ţărmului s-o-nchizi

Iubita mea, te-ai îmbrăcat în alge
şi te sărut cu univers cu tot
Pe zarea sfâşiată de păcate
Plutim râzând, şi ne iubim înot

Iubita mea, să ne-aruncăm în mare

şi să trăim în mare neînfrânt

Să ne luăm dacă doreşti la vară

Trei săptămâni concediu pe pământ

Ti-am spus de mult că pe pământ sunt rele
Ti-am spus că marea-i căpătâiul meu
Ti-am pregătit o flotă scufundată
şi-o nuntă, pe-un vapor de minereu

Iubita mea să devenim acvatici
Pământul care suntem ni-i destul
Sătulă eşti de cele pământene
De cele pământene, sunt sătul.

Ne vor privi prin sute de binocluri
Se vor uita ca la un alt prăpăd
Mirându-se că doi fusesem parcă
şi ei pe mare numai unul văd

Dar nu-i nimic, le vom plăti aceasta
Vom reveni în anul 2000
Cu plete-ncărunţite mult de sare
şi-n braţe cu o mare de copiï

Adrian Paunescu – Pacient La Final De Veac

Si afla, doctore, c-aici ma doare,
Acolo unde geme-un colt de tara,
Acolo unde plînge fiecare
Ca natiunea noastra sa nu moara.

Iar daca e de completat o fisa,
Te rog, permite-mi sa o scriu cu sînge,
Începatura bolii este grija,
Am tricolorul ciuruit pe sînge.

Farmacopeea sta sa se rastoarne
Asupra mea cu toate ale sale,
Dar eu port rana veacului în carne
Si am în splina taraneasca jale.

Taiati-ma de-a lungul si de-a latul
Si dumneata si ceilalti doctori, înca,
Apoi sa-mi iscaliti certificatul
Ca nu stiti boala care ma manînca.

O, doamne, cum va înselati cu totii
Mi-e capul greu de fiecare veste
Si nici un minister al sanatatii
De folosinta, astazi, nu-mi mai este.

Sînt numai un creion care îsi scrie
Problema tarii lui, înca o data,
Si-si copiaza pe curat, tîrzie,
Aceasta dulce tara zbuciumata.

Deci, doctore, acestea se întîmpla,
Acestea sa le afle telegraful
Ma trage mîlul veacului de tîmpla
Din care nu vreau sa se-aleaga praful.

Mai am în mine bucurie multa,
Mai am în mine dorul de-a va spune
Ca nu doar voi, ci altii ma asculta,
Sa vada daca am cuvinte bune.

De nici de sanatoriu nu m-apropii
Ca n-aveti voi rezerva pentru mine
Eu sînt bolnav de soarta Europei
Si Pacea doarme-n inima la mine.

Încolo, cîte-o tuse, cîte-o gripa,
Dureri de sale, soc de sapte arte,
Artrita la picior si la aripa
Si, mai ales, în tot, un pic de moarte.

–––––––––––––––
De la un cardiac, cordial
De-aicea, de pe patul de spital,
Pe care mă găsesc de vreme lungă,
Consider că e-un gest profund moral
Cuvântul meu la voi să mai ajungă.

Mă monitorizează paznici minimi,
Din maxima profesorului grijă,
În jurul obositei mele inimi
Să nu mă mai ajungă nicio schijă.

Aud o ambulanţă revenind,
Cu cine ştie ce bolnav aicea,
Alarma mi se pare un colind
Cu care se tratează cicatricea.

Purtaţi-vă de grijă, fraţii mei,
Păziţi-vă şi inima, şi gândul,
De nu doriţi să vină anii grei,
Spitalul de urgenţă implorându-l.

Eu vă salut de-a dreptul cordial,
De-a dreptul cardiac, precum se ştie,
Recunoscând că patul de spital
Nu-i o alarmă, ci o garanţie.

Vă văd pe toţi mai buni şi mai umani,
Eu însumi sunt mai omenos în toate,
Dă-mi, Doamne, viaţă, încă nişte ani
Şi ţării mele minima dreptate.

Adrian Păunescu, 31 octombrie 2010, Bucureşti, Spitalul de Urgenţă.
Poezie apărută în ziarul Ring

Adrian Paunescu – Lume, lume.

Lume, lume

De la mine pân’ la tine
Numai fluturi şi albine,
De la tine pân’ la mine,
Numai rău şi nici un bine.

De la mine pân’ la ea,
Numai lanţ şi numai za,
Unde-i ea şi unde-s eu,
Numai piese de muzeu.

De la noi până la lume,
Numai fiare fără nume,
De la lume pân’ acasă,
Numai vreme friguroasă.

De la mine pân’ la ei,
Numai lupte şi scântei,
Ei acolo, eu aici,
Şi-ntre noi e-un fel de bici.

De la voi la oarecine,
Numai guşteri şi ruine,
Din neanţ la dumneavoastră,
Numai gratii la fereastră.

De la noi până la noi,
Numai ei, din doi în doi,
Invers, de la noi la noi,
Numai stare de război.

De la toate pân’ la toate,
Numai tu, singurătate,
Numai tu şi eu şi plânsu-mi,
De la eu până la însumi.

7 noiembrie 1997

Aceasta poezie a fost adaugata pe January 27th, 2008 la ora 11:48 pm si a fost scrisa de Adrian Paunescu.

Exclus din viaţa publică, căzut în dizgraţia partidului şi a “marelui conducător”, poetul Adrian Păunescu îi trimitea în 1986 o năucitoare scrisoare lui Nicolae Ceauşescu, pentru a-i lăuda o “genială” cuvântare.

Cuvântarea lui Ceauşescu a inspirat poezia „Vă mulţumesc“

Versuri de ecou la Cuvântarea tovarăşului Nicolae Ceauşescu din 6 februarie 1986

„Întreg, al dumneavoastră, aşa mă simt din nou
Că de minciuni şi falsuri fiinţa mi-e sătulă,
Vă mulţumesc de toate, Cinstit şi Bun Erou,
Renaşte-n mine însumi şi ultima celulă.

Parcă trăiam exilul himeric în pustiu
Şi fapta dumneavoastră avu deodată-n mine
Efectul formidabil al unui trăznet viu
Lovind în ce e putred ca-n rest să facă bine.

Sunteţi atât de tînăr şi-atât de curajos,
Aţi deşteptat întreagă speranţa românească,
V-au dat strălimpezime durerile de jos
Şi-aţi doborât minciuna ca pe-o cumplită mască.

Necazuri sunt destule, în viaţa tuturor,
Şi fiecare-şi vede întâi pe ale sale,
Dar oamenii suportă necazul mai uşor
Când adevărul totuşi e cea mai dreaptă cale.

Acest popor doreşte întregul adevăr
Şi-acum când grea e iarna şi iarăşi sunt probleme
Nevoie e de oameni, «nu de justificări»,
Şi, dacă va fi astfel, n-avem de ce ne teme.

Vă văd apoteotic, ca pe un Voievod,
Ce ştie să aplece urechea spre Ion Roată,
Şi se-adresează ţării în cel mai simplu mod
Ca-n ’72, ţin minte: «Acum ori niciodată!»

De-aici, din umilinţa la care sunt constrâns,
Chiar dacă nu am dreptul propriei mele arte,
Bolnav, hulit şi singur, cu ochii arşi de plâns
Am să vă fiu ostaşul cinstit până la moarte.

Februarie patetic! Vrem veşti, nu vrem poveşti,
Şi aşteptăm ca Geniul acestei patrii bune
Să-nceapă primăvara conştiinţei româneşti
Şi tot ce e valoare în juru-i să adune.

Ce radicalitate în felul omenesc
De-a spune adevărul, de-a-l transforma în torţă,
Ce, de va fi nevoie, din morţi să mă trezesc,
De m-aţi chema vreodată, mai am în mine forţă.

În vremurile grele pe care le trăim
Când o planetă-ntreagă se plânge că o doare,
Dezamorsând minciuna, Eroule sublim,
Sunteţi Bărbatul Ţării şi Unica Salvare.

Noi, să vă fie bine, oriunde-am fi, veghem,
Dar vă rugăm sfielnic să fiţi cu luare-aminte
Să nu-nnoiţi doar oameni, ci şi acest sistem
Care prin sine însuşi falsifică şi minte.

Amprenta dumneavoastră să tuteleze, ea,
Nu nişte reparaţii la vise iluzorii,
Ci radicalizarea lăuntrică şi grea,
Sub semnul Competenţei, Iubirii şi Valorii.

Să vină primăvara conştiinţei româneşti,
Renaşterea naturii, speranţei şi a muncii,
Exemplu de-nnoire pornind din Bucureşti:
Un neam care-şi iubeşte şi pe bătrâni, şi pruncii.

Îndoliat de rele, acum mă nasc din nou,
Slujindu-mi cu credinţă, după putere, ţara,
Vă mulţumesc de toate, Cinstit şi Bun Erou,
Din Geniul dumneavoastră, ca un fertil ecou,

Să vină Adevărul, să vină Primăvara.

Adrian Păunescu 7-8 februarie 1986“

Stimate tovarăşe Nicolae Ceauşescu,

Trist şi singur şi umilit, cum sunt, dat la o parte de forţe obscure din prima linie a luptei pentru afirmarea „Spiritului Ceauşescu“ în viaţa publică românească, pierzân-du-mi aproape orice speranţă că acolo, sus, unde sunteţi, glasul meu se va auzi, datorită norului greu penetrabil de calomnii în care am fost învăluit, uitând probabil în tristeţea mea sinucigaşă chiar şi ştiinţa de-a mă mai eventual bucura, am avut, totuşi, marea fericire de-a citi cuvântarea dumneavoastră de la Şedinţa Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central al Partidului Comunist Român de joi 6 februarie 1986.

Începusem să cred că adevărul va ajunge greu la dumneavoastră şi boceam cu capu-n pernă, câteodată, pierderea acestei şanse, pe care mi-o explicam prin sistemul triumfalist şi viciat, de dezinformare criminală, care e aproape fatal să apară într-o lume care nu-şi mai conservă dialectica şi opoziţia.

Vreau să vă spun, tovarăşe Nicolae Ceauşescu, clar şi din tot sufletul meu, că, şi dacă în România ar fi 200 de partide, eu tot în partidul condus de dumneavoastră aş face cerere de înscriere sau reînscriere, chiar dacă aş şti că alte partide m-ar plăti, iar partidul acesta mi-ar mai da o dată vot de blam cu avertisment. Nu sunt un apucat, nu sunt un nebun, dar sunt un patriot adevărat care nu poate să nu observe că în problemele fundamentale ale României aveţi o scânteie divină şi vă călăuzeşte un geniu lăuntric.

Vineri, 7 februarie, am căutat un ziar cu cuvântarea dumneavoastră în toată Capitala, îmi spusese tata de cu noapte că v-a auzit la televizor şi că aţi vorbit extraordinar. Tata are 70 de ani şi mă roagă să vă transmit că, dacă e nevoie de dânsul pentru apărarea României şi a fiinţei dumneavoastră, la care ţine ca la adevăratul eliberator al ţării, vă stă la dispoziţie cu viaţa lui, pe care n-au ocolit-o dramele, puşcăriile, nedreptăţile, dar în care nu şi-a permis niciodată să-şi trădeze credinţa în ceea ce a iubit şi iubeşte.

Şi-ntr-un târziu am găsit un ziar, şi parcă nu-mi venea să-mi cred ochilor. Nu m-am îndoit niciodată de marea dumneavoastră iubire pentru adevăr, dar am ştiut că mulţi şi-au construit carierele minţindu-vă. Dar când am văzut că sunteţi încă atât de tânăr, atât de curajos, atât de lucid, atât de realist şi de necruţător cu adevăraţii responsabili ai diverselor necazuri, pe care le trăieşte minunatul popor, zbuciumatul popor, din al cărui geniu sunteţi nutrit, am înţeles nici pentru mine, nici pentru ceilalţi oameni, care au fost îndepărtaţi sistematic şi programatic de dumneavoastră, nimic esenţial nu e pierdut.

Că am pierdut funcţii, că am fost terfelit, că mi s-au oprit cărţile şi mi s-a confiscat abuziv ceea ce am construit corect la Breaza, că nu mi se mai îngăduie să public şi că sunt practic interzis în ţara mea nu înseamnă nimic: un fleac în raport cu marea fericire, cu extraordinara fericire că Tovarăşul nostru, că Omul nostru, în care ne-am investit speranţele şi tinereţea, ştie adevărul despre ţară şi nu-i lasă pe mincinoşi, pe duri, pe incompetenţi să triumfe. La multe rele v-au îndemnat ei şi unele, din păcate, s-au şi comis, dar există o compensaţie istorică, există o revanşă a adevărului şi sunteţi autorul unui gest pe care mă văd obligat să-l numesc istoric, deşi cuvântul „istoric“ e cam obosit de prea multă întrebuinţare, şi când trebuie, şi când nu trebuie.

Iubite tovarăşe Nicolae Ceauşescu, profetice cuvinte aţi rostit şi bine aţi făcut că le-aţi lăsat să apară, să fie cunoscute de acest popor care vă iubeşte, în ciuda faptului că îl fugăresc şi-l chinuie diverşi oameni cu putere, care au neruşinarea să se prevaleze de numele dumneavoastră în acţiunea lor de subminare a economiei naţionale, a agriculturii româneşti, a spiritualităţii româneşti, pentru că, după toate acestea, cred ei, ajungându-se la faliment, România să fie uşor remorcată de falsele idei înnoitoare de la răsărit.

Şi ce-or mai vrea ei? În loc de Hora Unirii, pe care dumneavoastră aţi restituit-o ţării, să ieşim în piaţa mare şi să jucăm, în frunte cu incompetenţii, pe care i-aţi demascat, la începutul acestui februarie 1986, şi care nu vă vor iubi niciodată, să ieşim şi să jucăm o Gorbaciovskaia pe furate, până într-un punct, şi-un ceardaş, o Kadarească de la acel punct încolo.

Eu, tovarăşe Secretar General, fie că mă vor omorî azi, fie că mă vor ierta până mâine, înjurat şi de Europa Liberă şi de Moscova, şi de Budapesta şi vai, şi de Bucureşti, cred în ceea ce am apucat să cred în August 1968, când mi-aţi făcut onoarea să mă primiţi în singurul partid comunist care s-a opus deschis violenţei, invaziei, coaliţiei împotriva libertăţii, Partidul Comunist Român.

Mi s-a putut părea, şi-mi dau seama că am greşit, că adevărul nu va mai ajunge niciodată întreg la dumneavoastră. Dar sufletul dumneavoastră întreg, mintea dumneavoastră pătrunzătoare, caracterul dumneavoastră neînfricat v-au condus spre o analiză de o unică acuitate şi care trebuie să rămână în istoria economică şi socială a României moderne un document definitiv.

Vedeţi dumneavoastră, cuvintele sunt iarăşi prea obosite, prea le-au ponosit vopsitorii de ocazie, linguşitorii de toată mâna şi detractorii de toate felurile. Dar cu ce să vă comunic emoţia mea? Acesta este Adevăratul Nicolae Ceauşescu al Istoriei Românilor, marele patriot revoluţionar, necopleşit de rutină şi capabil de gesturi epocale, pe care noi toţi ceilalţi s-ar cuveni să-l transformăm în realitate. În valori, competenţe, beneficiu social.

Acum, poporul român aşteaptă măsurile organizatorice pe care le anunţă cuvântarea şi care să aşeze lângă dumneavoastră oameni competenţi şi credincioşi. Dar acelaşi popor care vă iubeşte aşteaptă şi acele acte revoluţionare prin care sistemul osificat şi nefertil pentru înnoiri să fie radicalizat, spre a purta nu amprenta leninistă, ci amprenta lui Nicolae Ceauşescu, cel mai de seamă gânditor politic al situaţiei României sale.

Ştiţi, desigur, mai bine decât noi toţi, dar vă reamintesc şi eu, că oricâte schimbări de persoane aţi face, dacă nu va funcţiona corespunzător sistemul, cu o reală competiţie a valorilor şi cu o vie înfruntare a opiniilor într-o corectă luptă de idei (cum aţi cerut cândva într-o analiză a dezvoltării ştiinţelor sociale), situaţia nu se va putea modifica esenţial.

Va trebui ca democraţia pe care aţi promovat-o principal şi neabătut să funcţioneze ca o nouă pârghie a progresului economic: şi în industrie, şi în agricultură, şi în ştiinţă, şi în cultură. Dar, vai, Tovarăşe Nicolae Ceauşescu, ca să vă dau un exemplu: ajunge un singur Dulea la un car de cărţi şi întreaga producţie editorială stă, iar fierberea în cultură nu e bună şi nu face bine renumelui culturii române.

Mă-nchin dumneavoastră pentru fantastica, surprinzătoarea capacitate de a redescoperi adevărul, îmi pare rău că rănile pe care le port nu-mi îngăduie să susţin o campanie publică de analiză şi subliniere a ideilor pe care le-aţi esenţializat în cuvântarea din 6 februarie 1986. Pot doar să vă mulţumesc şi să sper că mă va găsi viu momentul în care eventual ar mai fi nevoie de mine. Vă vrea ţara, aşa vă iubim noi, aşa ne faceţi să ne ridicăm şi din morţi, pentru a dovedi că,
într-adevăr, cum spuneţi, o ţară nu se face cu justificări, ci cu fapte.

Să trăiţi, Măria Voastră! Şi să nu lăsaţi pe cei ce se ascund sub justificări demagogice să compromită în vreun fel această Adresare Către Naţiune care, în ciuda conciziunii ei, are valoarea unui adevărat Raport de Epocă. Să fiţi sănătos, omule bun şi drept, pentru a putea scoate de guler din scena politică fariseii şi pentru a ne conduce cu geniul dumneavoastră izbăvitor.

Iată de ce am considerat că nu e deplasat să vă trimit aceste rânduri. Ar fi, după opinia mea, normal ca lipsurile constatate de dumneavoastră şi arătate naţiunii să fie analizate atent, pentru ca valoarea documentului pe care ni l-aţi oferit să nu rămână izolată, vremelnică şi să nu pară o terapie momentană, când e vorba de fapt de nişte vicii de fond, care ţin în loc mersul înainte al acestei patrii care vă e atât de scumpă. Aş vrea să cred că noi toţi vom înţelege în spirit critic şi autocritic marele dumneavoastră exemplu de înţelepciune şi curaj.

Să trăiţi, Măria Voastră!

Adrian Păunescu, noaptea de 7 spre 8 februarie 1986
Sursa: Cotidianul

Astăzi, 26 ianuarie, „cel mai iubit fiu al poporului“ Nicolae Ceauşescu ar fi împlinit 90 de ani de viaţă şi 75 de „activitate revoluţionară“. Dacă nu l-ar fi ucis foştii săi tovarăşi

Nicolae Ceausescu

Scrisoare de dragoste si disperare a poetului Paunescu pentru presedintele Ceausescu !

„Iubitul nostru lider politic si sufletesc, ctitor al Romaniei moderne, curajos, intelept cirmaci, pe ale carui timple s-a asezat sarea tuturor furtunilor acestui final de veac, tovarase Nicolae Ceausescu,

Va scriu de mult si va iubesc de mult si sinteti parintele meu bun si v-am ascultat si m-am facut unul din nu multii purtatori ai mesajului dumneavoastra de omenie, cinste si inspiratie in cultura romana.

V-am iubit, va iubesc si va voi iubi si nici nu am alta cale. Tineretea mea va e daruita. Alta nu voi avea. Va iubesc nu demagogic, ci in intimitate, cu copiii mei, cu familia mea, careia ii sinteti geniu tutelar. Ati facut pentru Romania si pentru lume cit n-au facut toti Brejnevii, toti Carterii, toti Reaganii la un loc. Sinteti un om binecuvintat, aveti geniu, aveti linga dumnevoastra o femeie exceptionala si la lumina grijii dumnevoastra parintesti creste un tinar patriot revolutionar, din ce in ce mai matur si mai serios, in care simt ca mi-am facut un prieten, fiul dumneavoastra, Nicu.

Dar tara noastra, iubite tovarase Nicolae Ceausescu, este o tara condusa extraordinar si administrata sinuos. Stiu ca v-ar putea supara cele ce va voi spune, dar imi risc acum, aici, intrega mea cariera si savirsesc, in fond, un lucru nedrept fata de copiii mei, riscind linistea in care ar trebui sa-i cresc. Dar va iubesc ca pe lumina ochilor mei, cred in misiunea intelectualului patriot-revolutionar si sint gata de orice fel de sacrificii pentru a va convinge ca trebuie sa extirpati raul din radacina. Raul, iubitul nostru parinte, minunatul nostru om, inspiratul si dreptul nostru cirmaci, vine din persistenta modului greoi si suspicios in societatea noastra romaneasca. Ati intreprins enorm spre a elibera aceasta societate de servituti si balast, dar va rog sa-mi permiteti sa va spun ca singura care va poate ajuta in aceasta extraordinara expeditie  pentru fericirea Romaniei este – dupa cum insiva ati spus-o – nu o persoana sau alta, ci democratia in actiune, oamenii muncii in care credeti si care cred in dumneavoastra.

Dar oamenii au necazuri. Tara trece printr-un moment greu. Valorile sint plafonate, adesea, tot mai multi „vigilenti” de ocazie, debitori si introducatori de zizanie va irita, va dau informatii false. Aveti nevoie de liniste, spre a va concentra asupra misiunii dumneavoastra istorice. Dar asta nu se poate realiza decit printr-o reasezare a valorilor pe criteriul strict al daruirii si vocatiei, nu pe criterii false de adeziune formala si uscata. Ce folos aduce tarii cel ce se face ca striga lozinci si nu munceste nimic?

Dragul si bunul nostru Presedinte, iertati-ma ca va necajesc, dar competitia valorilor nu e incurajata si risca sa-si dea duhul in multe sectoare. Nu va suparati ca va spun, cu durere va spun, cu lacrimi in ochi va spun: n-aveti voie sa fiti in nici o clipa a vietii dumneavoastra mai putin maret decit va stie o lume intreaga.

Exista, desigur, explicatii pentru masurile luate impotriva celor ce din reavointa sau prostie sau naivitate au aderat la blestemata secta. Dar daca responsabilii politici merita toata severitatea, ce putem face impotriva marilor valori implicate absurd in aceasta chestiune? Intelegerea pe care ati aratat-o in cazul lui Sorescu este un exemplu de omenie. Poate cineva sa nege marea voce a lui Florei? Poate cineva sa treaca peste toata activitatea unui om de stiinta de valoare ca Ion Minzatu? Masurile, dupa opinia mea, trebuie nuantate. Va rog, nu lipsiti cultura nationala, stiinta, de oameni in care acest stat a investit. Va rog, iertati-i pe cei ce nu au tradat, ci au fost gagauti! Ati iertat dumneavoastra si pe criminalii pe care i-ati demascat ca au omorit pe Patrascanu si pe Foris, nu puteti avea sufletul sa lasati sa fie distruse carierele unor oameni care au invatat mult din aceasta lectie. Unul dintre cei loviti este inginerul Valeriu Popa, o natura umana inzestrata cu proprietati bionenergetice speciale, care poate face mult bine tuturor suferinzilor, chiar si dumnevoastra, daca veti fi vreodata obosit. Tovarasul Marin Enache l-a cunoscut si s-a convins de valoarea lui. Intrebati-l, va rog! Daca derbedeii care au condus actiunea au intentionat sa mascheze o oficina de spionaj sub valul cercetarii stiintifice, nu se poate sa eliminam cercetarea stiintifica din aceasta pricina. Valeriu Popa are 58 de ani si a fost trimis la Giurgiu, in vreme ce nevasta lui e pe patul de moarte. Se iau masuri – unii vor asta – impotriva practicilor Yoga. E absurd si excesiv.

Tovarase Ceausescu, tara asteapta rezolvari radicale pe care numai dumneavoastra le puteti da. Tara asteapta competitia valorilor, promovarea celor buni, eliminarea plafonarii.

Doctorul Leontopol, care reprezinta una din cele mai mari sanse ale sanatatii si sperantei noastre – ajuns astazi somitate mondiala, gratie numai si numai sprijinului dumneavoastra – este in continuare victima birocratiei din medicina. Sa asteptam sa fuga spre a realiza afara ce ar putea darui tarii si lumii? E trist, inacceptabil, e antipatriotic si antiuman ce-i fac invidiosii doctorului Leontopol. Astazi insa, cind inchei scrisoarea, trebuie sa va spun ca Leontopol se afla, bolnav de inima, pe un pat de spital si ca e posibil sa-l pierdem.

Pavel Kozak e astazi prezent pe multe file ale presei mondiale. El vrea, insa, acasa. Vrea cooperare in folosul Romaniei. Vrea sa aduca valuta tarii. Ce facem? Va rog, va rog, cu puterea ultima: nu-i mai lasati pe cei indiferenti la destinul patriei sa-si faca de cap.

Cit despre mine ce sa va spun? Scriu, ma chinui, m-am imbolnavit, nici un doctor nu ma poate ajuta. Sufar si-mi transform suferinta in munca. La ora de fata, Cenaclul Flacara, facut de UTC si de Flacara, nu are rival in lume. Spectacolele nu se pot desfasura decit cu cordoane de militie, securitate si garzi patriotice, datorita numarului incredibil de solicitari. Iar in sali cintam cu iubire pentru tara, pentru tineret, pentru dumneavoastra, uitind de necazuri si de faptul ca prin colturi obscure sint unii care ne pindesc sa gresim ca sa ne distruga. Desigur, mai si gresim, mai avem multe de facut, dar gresim din dorinta de a face in adevar ceea ce ati spus pentru educatia tineretului. Gresim muncind pe brinci. Televiziunea ne sprijina firav; multe judete au o adevarata vocatie pentru arta politica: Bihor, Dolj, Constanta, Prahova, Iasi, Arad, Timis. In schimb, in Sibiu si Brasov nu putem intra. Tiparul lasat acolo de V. Trofin nu le-a iesit din cap. Incercam in zadar sa facem cultura tinara pentru zecile de mii de locuitori din acele locuri.

Va ridic o chestiune pe care va rog s-o intelegeti pina la capat. Va rog dispuneti transmiterea mondialelor de fotbal prin televiziunea romana, caci o tara intreaga lucreaza spre a-si construi antene pentru bulgari, sirbi, rusi, unguri. Ii dam pe mina altora pe cetatenii nostri, o luna de zile, seara de seara. E pacat sa pierdem un canal de mare popularitate, televiziunea, e pacat ca turistii straini sa prefere litoralul bulgar. Va rog, aveti incredere in cele ce va spun. Cu dragoste si grija vi le spun.

Ne trebuie o televiziune puternica si competitiva. Ne trebuie un om ca lumea in fruntea ei. Dupa ce a incurcat toata propaganda, actualul sef al Televziunii a distrus cea mai mare parte a puntilor televiziunii spre oameni. Oamenii trec pe canale ale televiziunii sirbesti, unguresti, bulgaresti si chiar sovietice. Rusine pentru noi, care am putea sa fim cea mai luminata si ascultata tara din Est, caci sintem tara celui mai indraznet lider din Est. Rusine si pacat!

Dragul nostru conducator, vreau sa va vad, vreau sa ma primiti, va cer sa ma ascultati, va solicit sa facem ceva pentru echilivrul necesar al tarii. Aveti rabdare cu un poet.

Cultura e pe miini neinspirate. Noroc ca noul secretar cu probleme de propaganda, presa si cultura, Petru Enache, e un om deschis, sincer, loial, cu care se poate lucra rodnic. Noroc ca liderii UTC, Pantelimon Gavanescu si Nicu Ceausescu, au pasiunea adevarului si frumosului.

Ce sa mai zic? Reformele pe care le-ati preconizat se infaptuiesc greu si uneori anapoda. In agricultura, cum stiti, e inca mult de facut. Soarta Carpatilor nu e luata suficient in serios de cei pusi sa-i apere si sa-i exploateze judicios. Intelectualii sint agitati de reducerile de personal care-i afecteaza ca si cum ar fi personal auxiliar. E pacat ca reducerile nu tin seama de eficienta reala a actului intelectual. Posturile straine vor sa introduca zizanie intre intelectuali.

Ceva, cineva nu stiu cine – va ofera adesea date inexacte despre situatia tarii. De fapt ar fi bine daca alegerea oamenilor s-ar petrece pe criterii precise si cu sarcini inextricabile. N-ar mai fi atitea esecuri. Rautu si Trofin par pentru unii eroi. Dar ei nu sint decit niste incuiati si conservatori care trebuie aratati pe indelete, ca atare. Unora le par, astazi, mari prin masuri nejustificate suficient.

Va scriu acum pentru ca mi-e tare rau. Ma tem ca am sa mor si n-am apucat sa va spun intreaga mea recunostinta pentru eroismul dumneavoastra de fiecare zi, precum si intreaga mea grija pentru lucrurile care nu merg asa cum ati dori dumneavoastra sa mearga. Sper sa nu mor, sper ca oboseala si boala mea, consecinte ale daruirii si muncii, sa ma lase sa-mi continui activitatea in slujba adevarului si frumosului. Daca veti crede ca nu e nevoie de mine, ma trag la mine acasa si nu vreau sa incurc pe nimeni. Dusmanii mei vor sa ma extermine moral.

Credinta in tara si in dumnevoastra ma tine inca in picioare. Nu vreau putere, nu vreau nimic. Vreau sa va slujesc, atita cit pot, vertical si cinstit.

Mi-e greu, va iubesc, mobilizez tineretul in jurul ideilor dumneavoastra, desi e mai greu decit in trecut, pentru ca nevoile zilnic sint siciitoare. De la un capat la altul al tarii, ei, oamenii, v-au cintat, la indemnul meu, cu o deosebita prospetime numele, au dezlantuit cel mai fierbinte fenomen cultural, sub specie politica si umana, existent azi in lume.

Acest fenomen, asupra caruia va rog sa cereti relatii tuturor judetelor tarii, pe unde am trecut, se desfasoara sub mindrul si minunatul nume al dumneavoastra, tovarase Ceausescu, la lumina orientarilor dumneavoastra, la lumina inimii dumneavoastra. Oricind putem provoca orice intrecere cu oricine in aceasta directie.

Cred ca am putea organiza noi, Cenaclul Flacara, un festival si un concurs international de poezie si muzica tinara. „Muzica si poezia in slujba pacii si prieteniei”.

Dati-ne, va rog, acum Teatrul Tineretului si Flacara ilustrata. Mai pot sa va fiu de folos. Nu-i lasati pe editori sa-mi amine la nesfirsit reeditarea cartilor atit de solicitate de public si plafonarea tirajelor. Fiti, va rog, o data oaspetele Cenaclului Flacara. Veniti printre noi.

Nu-i lasati prada deznadejdii pe cei care va iubesc, va servesc si va cinta. Ar fi nedrept si dumneavoastra nu puteti, nu trebuie sa faceti nedreptati. As avea multe sa va spun si despre situatia din Transilvania.


Mi-e dor de
dumneavoastra. Sarut mina tovarasei Elena Ceausescu, asptept sa ma chemati si sa va spun inca o data aici:

Traiasca Ceausescu!

Traiasca Libertatea!

Traiasca Romania

N-as vrea sa exagerez, dar cred ca pot sa fac mai mult pentru cauza, pot sa fiu „agent” al binelui intre oameni, spre folosul patriei si al culturii nationale.

Sa traiti in sanatate, glorie, inspiratie si deplina iubire!

Al dumneavoastra, coplesit deopotriva de respect, de nadejde, de grija si de dragoste.


Adrian Paunescu

28 mai 1982

LEGAMINT

Noi, fii bravi ai tarii, dam de stire
ca-n inima un singur dor nutrin:
de-a inalta prin harul muncii noastre
destinele acestui neam sublim
de a veghea neprihanrea gliei,
vazduhul limpezit de-a ni-l pazi
astfel incit ostrile de pasari
sa se ridice libere-n tarii
de

 a simti de a pururi romaneste,
cinstiti la cuget, nesulemeniti
de-a creste drepti si falnici precum griul
prin care se pierdura vechii sciti
de-a face totul pentru pacea lumii
zidita pe martiri cu zambet trist
de a fi demni, de a urma intocmai
nebatut, Partidul Comunist

de a cinta, cu orgile din inimi,
de-al patriei viteaz Conducator
el, care-a pus pe tot ce miscam tara
cite-un crimpei din mindru Tricolor
de-a-i fi Tovarasi buni si de nadejde 

precum ni-e el, la bine si la greu,
de-a ne cali la focul viu al pildei
pe care fiinta lui ne-o da mereu

 in asta zi, de purpura si aur,
sa-i inchinam, dar gindul cel mai bun
lui, ce-a urcat mindria Romaniei
pe-o culme neatinsa pina-acum
fara de moarte este crezul nostru
decit, orice pe lume ni-e mai sfint:
el, fi-va-ne indemn si calauza,
si far stralucitor, si legamint !

Corneliu Vadim TUDOR
20 ianuarie 1978

Urari de iarnaSi pentru astea, deci, l-am ales noi iara
pe Ceausescu-al nostru, iubit conducator,
pentru a fi puternici, stapani la noi in tara,
spre a zidi sub soare un falnic viitor.
Si-alaturea de dansul, tovaras si sotie
se afla-n cinstea tarii un chip frumos si bland,
ea azi intruchipeaza nobletea pururi vie
a marilor romance nascute pe pamant.
Corneliu Vadim TUDOR

Nicolae Ceauşescu

click