Directorul SRI, George Maior: „Dacă Securitatea de atunci n-ar fi fost infestată ideologic, poate ar fi luat alte decizii cu privire la Ceauşescu”

Directorul SRI, George Maior, a declarat, la emisiunea Naşu’ , că românii trebuie să facă distincţia între instituţia Securităţii şi Serviciul Român de Informare de astăzi, şi a specificat că strategia lui Ceauşescu de a pune o presiune ideologică pe Securitate, l-a făcut pe dictator să piardă contacul cu lumea reală.

„Una este instituţia Securităţii, alta este componenta profesională care a mai existat în anumite departamente, care a servit într-adevăr apărării suveranitatea acelui stat în acel moment istoric. Sunt distincţii pe care trebuie să le facem. Chiar dacă media de vârstă a serviciului este de 36 de ani, de când am preluat mandatul am spus ca acei profesionişti care nu au incălcat elementele fundamentale ale drepturilor omului, au putut să-şi continue activitatea în sistem. Distincţia la nivelul de instituţii trebuie făcută între Securitate şi Serviciul de Informaţie”, a declarat şeful SRI, George Maior.

Vorbind despre Ceauşescu, Maior a susţinut că dictatorul a greşit atunci când a pus o presiune atât de mare pe Securitate, pe care a deformat-o şi a transformat-o, astfel încât el a pierdut contacul cu lumea reală şi cu informaţia reală.

„Ceauşescu a fost mai eficient în relaţiile internaţionale când a lăsat o anumită libertate şi serviciilor, atât cât se putea. Când el a începuit să pună o presiune mai mare, ideologică, pe Securitate, s-a deformat , a pierdut contacul cu lumea reală, cu informaţia reală, cu realitatea. A rămas efectiv fără nicio perspectivă reală asupra lucrurilor care se întâmplau în Europa în acea perioadă. Dacă Securitatea de atunci n-ar fi fost infestată ideologic, poate ar fi luat alte decizii cu privire la Ceauşescu”, a spus Maior la emisiunea Naşu’.

Despre SRI, Maior a declarat că este o „instituţie puternică, funcţională, aşezată puternic în construcţia statului, capabilă să înţeleagă problemele lumii actuale”, şi care lucrează „în slujba interesului naţional”. Maior a adăugat că: „Un succes (al SRI-n.r) nu poate fi făcut public din raţiuni profesionale, un insucces va fi imediat cunoscut.”

Libertatea a aflat cel mai păzit secret al actualului premier al Romaniei, Emil Boc: in perioada 26 septembrie 1985 – 28 iunie1986, Bocuţ – aşa cum ii spuneau pe atunci colegii – a efectuat stagiul militar obligatoriu la UM 0412 Feteşti, Ialomiţa, unitate destinată instruirii militarilor in termen din trupele de Securitate!

În toamna anului 1985, actualul premier al României, Emil Boc, trecea prin emoţiile depunerii jurământului militar. Şi nu oriunde, ci la o unitate a Securităţii, serviciul secret al comuniştilor, devenit, după revoluţia din 1989, cea mai hulită structură a sistemului din acele vremuri.

 

Probabil din dorinţa de a ţine cât mai ascuns de presă acest episod, Emil Boc a evitat mereu să spună unde a efectuat stagiul militar. La finele lui 2006, de exemplu, el declara că, după ce a absolvit liceul şi nu a luat examenul la Facultatea de Drept, ar fi fost nevoit să lucreze un an la CAP pentru a nu fi încorporat în armată: “M-a marcat foarte mult acel moment când trebuia să merg în armată. Auzisem că acolo te prosteşti şi uiţi”.

În faţa pericolului iminent, actuala mână dreaptă a preşedintelui Traian Băsescu a ales munca la sapă, lucrând un an la CAP-ul din comuna natală, cot la cot cu familia. “Am mers pe câmp, am strâns baloţi de fân, de paie”, a mărturisit Boc. El a explicat că, în decursul anului în care a fost CAP-ist, a învăţat din manualele de istorie şi de filosofie, numai că hazardul a făcut ca programa să se schimbe, iar actualul premier să constate că materiile învăţate nu aveau legătură cu examenul de la Drept. Cum armata îl pândea iar, Boc a ales să se înscrie la Facultatea de Istorie şi Filosofie, alegând specializarea Filosofie, după ce a dat cu banul.

Ulterior, Boc a recunoscut că “într-adevăr am făcut un an la CAP, dar după aceea am făcut şi armata nouă luni, nu un an şi şase luni. A fost plăcut la CAP, dar am făcut şi armată”. Şi de această dată, a omis să precizeze că a efectuat armata la Securitate, el depunând jurământul pe 27 octombrie 1985.

«Nu era prost, dar avea un defect: vorbea mult»

Colegii săi de arme nu l-au uitat însă: “Noi eram TR-iştii (n.r. – studenţii la facultate care făceau armata doar nouă luni. TR = termen redus). Majoritatea eram braşoveni, dar printre noi era şi un grup de şase băieţi, parcă din Cluj. El era ca şi acum. Micuţ, şters, vai de el. Nu era prost deloc, dar avea un defect: vorbea mult de tot. Ne înnebunea seara cu poveştile, nu aveai nici o şansă să-l întrerupi. Ştia istorie foarte bine. Porecla lui era Bocuţ. Era haios, aşa. Plinuţ şi cu ochelarii ăia…”.

Comandantul plutonului era locotenentul Danilov, personaj care a rămas în memoria tuturor din cauza răutăţii sale. “De fiecare dată când primeam pachet de-acasă, ce era mai bun oprea Danilov. «Salamul ăsta e pentru ăla micu’» era replica lui favorită atunci când ne lua din alimente. Ştiu că avea, în acea perioadă, un copil mic. Îl hrănea cu alimentele noastre”, a povestit pentru Libertatea unul dintre colegii de-atunci ai lui Emil Boc, care a revenit apoi la păţaniile actualului premier: “Bocuţ era «criminal» la trageri. Nu nimerea ţinta aia deloc. Nici tuburile de la cartuşe nu le mai găsea… Adică nu că nu le găsea, nu le vedea. În schimb, era foarte ascultător când era vorba de sectoare sau de plantoane. Le executa fără să comenteze”.

«Dimineaţa, la duş, venea cu chiloţii pe el»

Dolofan şi mic de statură, Boc se ferea de colegi să apară gol. “Dimineaţa, la duş, venea cu chiloţii pe el. Era foarte pudic. Noi nu aveam treabă, dar el, nu. Chiar şi la duşuri când mergeam, avea grijă să îşi aleagă mereu un colţ, ca să fie cât mai ferit de ochii noştri. Aaa.. dar cea mai mare problemă a lui era legată de somn. Se trezea greu de tot. Mereu era ultimul care se echipa”, povesteşte colegul său de dormitor. “Toată armata a dormit în patul de jos. L-au lăsat băieţii pentru că, fiind mic şi dolofan, îi era aproape imposibil să urce la patul de sus. Bine, el avea o problemă şi la instrucţie, la exerciţiile la bară. Nu se putea ridica sub nici o formă. Mi-aduc aminte că a şi leşinat în armată. Era într-una din zile când eram echipaţi de război. I-a venit rău şi a căzut. Nu stătea deloc bine cu condiţia fizică”.

“Cred că părinţii l-au cocoloşit mult când era copil. Era destul de mofturos cu mâncarea, dar un adevărat profesionist la curăţatul cartofilor. Era profesor şi la curăţatul verzei. Şi foarte, foarte bun la scris. Scrisorile lui aveau toate peste cinci pagini. Primea destul de des pachete de la părinţii lui. Mi-aduc aminte că-i trimiteau o şunculiţă, mmm”, a declarat, în exclusivitate pentru Libertatea, unul dintre colegii premierului României, Emil Boc.

UM 0412 din Feteşti era, pe vremuri, unitatea unde se pregăteau trupele Securităţii

Unitatea militară 0412, din Feteşti, Ialomiţa, unde Emil Boc a făcut armata, aparţine în acest moment de Jandarmeria Română. Situată pe şoseaua Feteşti – Călăraşi, la kilometrul 17, UM 0412  a fost mutată sub aripa Ministerului de Interne începând cu anul 1963, prin transfer de la Ministerul Forţelor Armate, aşa cum se numea la acea dată Ministerul Apărării.

Potrivit site-ului Jandarmeriei Ialomiţa, unitatea a fost destinată instruirii militarilor în termen din trupele de Securitate până în anul 1989. Este ştiut faptul că, la acea vreme, pentru a putea fi repartizat la o asemenea structură, trebuia să ai un dosar impecabil.

Totul trebuia să fie perfect: de la notele luate la şcoală, la situaţia familiei din care proveneai, adică nu trebuia să ai rude fugite din ţară ori apropiaţi care să fi deranjat în vreun fel regimul comunist. Uneori, pentru a face armata la Securitate era de ajuns să fii fiul unui fost soldat în cadrul aceleiaşi structuri.

Boc se ruşina de colegi la baie

Oricat de tare ai incerca să păstrezi un secret in politică, la un moment dat tot se află. Pare-se că şi primul ministru, clujeanul Emil Boc, se inscrie in panoplia celor care au încercat să îşi îngroape trecutul. Motivul: pe la 20 de ani făcea armata la Securitate şi, în plus, conform unor surse, era şeful studenţilor comunişti.

Ion Iliescu dezvaluie dupa 20 de ani un mister al Securitatii. Interesant. Cititi va rog!

COMENTARII (2)

26/03/2009 by Ion Iliescu

5.- Comentarii ample a starnit „Manifestul anti-ceausist” elaborat in martie 1989, si care nu a mai ajuns la destinatie (Europa Libera) – publicat de „Jurnalul National”. Sunt dator cateva raspunsuri :

a) De ce nu l-am publicat pana acum ? Intrucat nu a ajuns sa fie transmis, nu si-a facut deci efectul, nu am mai considerat utila publicarea lui. Eu nu aveam nevoie sa-mi explic pozitia din acei ani. S-a vazut in decembrie 1989 ca oamenii, oricum, m-au receptat ca pe un simbol al opozitiei fata de Ceausescu. Am facut-o acum (publicarea) in urma mentionarii momentului respectiv in cartea domnilor Magureanu si Stoenescu.

b) Textul imi apartine integral. Nu este o prelucrare sau modificare a vreunui proiect al domnului Magureanu.

c) Manuscrisul (scris pe jumatati de coli A4) l-am predat domnului Magureanu in conditiile descrise. La scurt timp dupa aceea el a fost inlaturat de la „Stefan Gheorghiu” si trimis la alte activitati.

Legaturile noastre, practic au incetat. Nu stiam ce s-a intamplat cu textul. Am constatat ca nu a ajuns la destinatie.

d) Nu-i pot face reprosuri sau procese de intentie domnului Magureanu. Oricum, si-a asumat un risc sa pastreze acasa un astfel de text. Ar fi fost pe deplin indreptatit, din motive de prudenta, sa-l distruga.

e) Am aflat, de fapt, ca mai are manuscrisul, mult mai tarziu. Cred ca mi l-a returnat dupa anul 2000.

f) Domnul alexmstoenescu ma intreaba daca am fost chemat si avertizat la CC-PCR., in legatura cu existenta unei astfel de scrisori. – DA! Am fost; in vara anului 1989, in cadrul unei intrevederi, de cca. o ora, cu doi colaboratori ai lui Emil Bobu. Eu am negat cu acest prilej ca as fi redactat asa ceva. Era clar ca nu aveau o informatie certa. Nu m-au intrebat nimic despre Magureanu, spre exemplu.

g) Deci, nu securitatea a blocat transmiterea mesajului, asa cum afirma domnul Alex.M.Stoenescu . Defectiunea care a aparut in relatia Magureanu-Trasnea (pretentia despre care vorbeste domnul Magureanu, a profesorului Trasnea (de a perfectiona textul) a facut ca el sa nu mai ajunga la destinatie (daca despre asa ceva a fost vorba; si nu am de gand sa pun la indoiala aceasta informatie ).

6.– Ovidiu ma intreaba : cum am scapat de Securitate, in conditiile severe de supraveghere in care traiam atunci? Partial a raspuns atat Victor cat si domnul Alex.M.Stoenescu.

Desi supravegheat, eu indeplineam functia de Director al Editurii Tehnice, primeam la Editura numerosi autori (profesori universitari, cercetatori); vizitam unitati de invatamant, de cercetare, intreprinderi industriale, centre de librarii; participam la lansari si prezentari de carti. La birou, ma vizitau sau aveam intalniri in afara cladirii, uneori in parc, o serie de personalitati ( scriitorul Titus Popovici, cu care eram in relatii amicale, Aurel Dragos Munteanu, Radu F. Alexandru, s.a.), participam la dezbateri stiintifice organizate de Academia Romana sau de alte institutii (erau apreciate spre exemplu reuniunile patronate de profesorul Mihai Draganescu, director, multi ani, al ICI-Institutul Central de Informatica). Eram un spectator fidel al teatrelor din Bucuresti si vizitator al expozitiilor de pictura si sculptura. Intretineam relatii amicale cu multi artisti, le vizitam atelierele.

Deci, nu stateam inchis in birou si nu eram izolat.

Uneori „faceam si jocuri” cu „urmaritorii” mei. Intr-o zi, spre exemplu, la invitatia lui Caramitru, am asistat la un spectacol de poezie (Eminescu) organizat de el, cu acompaniamentul pianistului Dan Grigore. In drum spre Ateneu, la un semafor, am reusit sa trec inainte de schimbarea culorii de trecere, lasandu-i pe cei doi urmaritori „pe stop”. Am ajuns deci si am parcat pe o strada din apropiere de Ateneu „fara urmaritori”! Au reaparut, insa, destul de repede. Nu am fost lipsit de prezenta lor nici la spectacol. Am trait multe asemenea episoade. 7.-

7.- Apreciez munca migaloasa a domnului Alex.M.Stoenescu pentru cercetarea evenimentelor legate de Revolutia din Decembrie, continui insa sa am multe obiectiuni asupra modului in care domniasa abordeaza unele chestiuni.

Desi a evoluat in timp, ajungand sa recunoasca ideea de REVOLUTIE,a ramas ostatic „marotei sale” privind „lovitura de stat militara” data de Stanculescu. Mi-am exprimat parerea asupra acestor concepte – „revolutie”, „revolta populara”, „lovitura de stat” – si asupra realitatilor si evenimentelor din Romania din decembrie 1989, inclusiv in Replica publicata in Jurnalul National.

Domniasa considera „teorii fanteziste” aprecierile mele .

Sunt lucruri asupra carora putem discuta asezat si mai ales asupra carora cercetarea istorica va avea posibilitatea sa se pronunte.

Daca cele prezentate de Ovidiu apartin domnului Alex.M.Stoenescu – disecarea evenimentelor in timp (de la Iasi, Timisoara si Bucuresti ) si incadrarea lor in diferite faze (tentativa de revolta, diversiune, represiune, revolta populara, lovitura militara) mi se par de un schematism excesiv.

Iar, aprecierea ca in 23 ianuarie 1990 ar fi avut loc o lovitura de stat (prin transformarea CFSN in partid politic) mi se pare de-adreptul „caraghioasa”, pe langa neadevarul cras pe care il exprima.

CFSN ca structura de stat s-a transformat in CPUN, prin decizia reprezentantilor celor 30 de partide, la 1 februarie 1990. La Reuniunea Consiliului Frontului Salvarii Nationale din ziua de 23 ianuarie 1990, reprezentantii judetelor au ridicat problema, in conditiile aparitiei diferitelor partide politice, a necesitatii unui partid care sa se bazeze pe platforma politica a Revolutiei Romane. Asupra denumirii s-au exprimat doua pareri : unii au propus sa se numeasca Partidul Revolutiei; cei mai multi s-au pronuntat pentru folosirea denumirii de Front al Salvarii Nationale. Aceasta a creat, e adevarat, confuzii, speculate de reprezentantii partidelor istorice, ca ar exista intentia de a reveni la o formula de Partid-stat. Problema a fost elucidata in intalnirea avuta cu cei trei presedinti de partide (Coposu, Campeanu, Cunescu) in ziua de 27 ianuarie, ca si, ulterior in Reuniunea din 28 ianuarie, cu reprezentantii acelorasi partide, cu prilejul demonstratiei pe care o organizasera in fata cladirii Guvernului si a CFSN. Dar, in valtoarea competitiei electorale care a urmat, aceasta acuza a fost mentinuta, desi CPUN-ul era proba contrarie. Insa, pana acum, nimeni nu a ajuns la o asemenea afirmatie – ca discutiile din CFSN din 23 ianuarie 1990 ar fi reprezentat „o lovitura de stat”.

De fapt, FSN ca partid s-a inscris la Tribunal dupa 1 februarie 1990, iar un numar mare de membri ai CFSN care au devenit membri ai CPUN, nici nu au aderat la noul partid FSN ( spre exemplu: Caramitru, Dinescu, Plesu, Haulica, Gabriel Andreescu, Florin Badinici, Octavian Buracu, Mariana Celac, Cristina Ciontu, Ascanio Damian, Dan Desliu, Radu Filipescu, Kiraly Karol, Domokos Geza, Arpad Orban, Ioan Scrieciu, V.A.Stanculescu, Laslo Tokes, Lazar Vlasceanu, Valentin Voicila, s.a.).

8.- Aceeasi greseala vad ca este repetata si de Crin Antonescu, care in emisiunea de la Antena 3 mi-a reprosat ca eu as fi fost ostil pluralismului politic (dovedind ca este inca prizonier al multor „sloganuri talibane” din Piata Universitatii care vizau demonizarea FSN si mai ales a lui Ion Iliescu).

Ori, ideea pluralismului politic a aparut in Programul in 10 puncte al Revolutiei Romane, inclus in Comunicatul catre Tara al CFSN , inca din primul punct al acesteia. Concretizarea lui, precum am mai spus, s-a reflectat in Decretul-Lege din 31 decembrie 1989, privind constituirea de partide politice, iar in cursul lunii ianuarie, au aparut primele 30 de partide. La alegerile din mai au participat peste 90 de partide politice . In ianuarie 1990, impreuna cu vicepresedintele CFSN, Dumitru Mazilu, m-am intalnit cu delegatia PNT-cd condusa de domnul Coposu.In zilele urmatoare m-am intalnit cu delegatiile celorlalte partide – PNL, condusa de domnul Campeanu si PSDR, condusa de domnul Cunescu. Le-am propus tuturor sa-si desemneze reprezentanti in Consiliul Frontului Salvarii Nationale, ca structura de stat. Ne-au refuzat. Apoi au pornit actiunile de protest impotriva CFSN si a Guvernului, finalizate cu demonstratia din 28 ianuarie. Comportamentul violent pe parcursul primei jumatati a anului 1990 nu a apartinut FSN-ului, ci sustinatorilor opozitiei, ceea ce s-a exprimat atat la demonstratia din 28 ianuarie (cu atacarea cladirii guvernului soldata cu un incendiu la parter, apoi cu devastarea sediului Guvernului in duminica de 18 februarie ; sloganurile incitante din Piata Universitatii , actiunea din 13 iunie cu devastarea unor institutii publice, etc). Mineriadele nu au fost provocate de FSN ci au fost reactie la actiunile violente ale adversarilor sai, sustinute financiar de cercuri interesate din interior si din afara

Dar, probabil ca asa este istoria si precum se vede, multe prejudecati continua sa se mentina in gandirea unor oameni.

–––––––––-

Ovidiu Says: Your comment is awaiting moderation.
26/03/2009 at 10:00 pm Stimate presedinte Ion Iliescu,
va multumesc frumos pentru raspuns!

Pe 24 martie 2009, Jurnalul National a facut un interviu cu Generalul (r) Andrei Kemenici sub titlul “Deşi mărturiseşte că şi-a dorit dispariţia lui Ceauşescu, generalul Andrei Kemenici a refuzat să intre în completul de judecată. În ciuda insistentelor sugestii venite de la Bucureşti de a-i lichida “accidental” pe Nicolae şi Elena Ceauşescu, generalul Kemenici nu a vrut să-şi asume răspunderea morţii lor.”

Andrei Kemenici: “Militaru m-a întrebat odată dacă Ceauşescu n-a încercat să fugă. “Păi, cum să fugă?!” “Păi, ca să termini cu ei…” Înţelegeţi?! Toţi voiau să termine cu ei, dar să mă murdărească pe mine de sânge.”

Jurnalul Ntional: “Nu aţi cerut să vă trimită medicamentele?”

Andrei Kemenici: “Nici vorbă. A fost o strategie să vină să mi-i ia. Asta îmi mai trebuia, să fiu şi spital. Nici nu mă gândeam să-l tratez eu aici. Seara, după o şedinţă cu locţiitorii, luasem hotărârea să îl duc la Bucureşti, cu orice risc. L-am întrebat pe Stănculescu, mi-a spus să nu mă duc, să aştept ordine. I-am zis că nu mai pot să-l ţin, că e şi bolnav.”
————————————-
CAIETELE REVOLUTIEI

Gelu Voican Voiculescu: “Cred că ar trebui omorâţi. Şi Iliescu a spus: cum să fie omorâţi? Nu se poate aşa ceva. Trebuie să facem un proces, să instalăm legalitatea. Să începem cu o crimă? I-am spus: nu vreţi să vă începeţi domnia cu sânge. Şi el mi-a spus: cum adică domnia? Păi, dumneavoastră o să fiţi, este destul de limpede. Iliescu a fost împotriva lichidării.
O voce: V-aţi recunoscut prioritatea.
Gelu Voican Voiculescu: Au fost mai multe variante. Petre Roman, ieşind cu Iliescu
din baia de lângă biroul ministrului, unde a trebuit să dăm drumul la robinete, obsedaţi fiind de ascultare. Eu m-am repezit către el, şi Petre mi-a spus: „Ai să ai execuţia.“ Reuşise să-l convingă pe Iliescu de formula unui proces. Trebuie să înţelegeţi că domnul
Iliescu nu este un militarist. N-a făcut armata, nu este un violent. Nu este un om căruia să-i spui: hai să-i omorâm, iar dânsul să spună: gata, îmi convine.

Lorin Fortuna: Astea au fost jocurile pentru putere, la Bucureşti.
Ion Iliescu: A fost salvarea pentru ţară.
Lorin Fortuna: Aţi crezut dumneavoastră!
Ion Iliescu: Ba da! Dacă nu era procesul şi execuţia, continuau…
Lorin Fortuna: Trebuia să-l judece poporul!
Gelu Voican Voiculescu: Asta a vrut domnul Iliescu timp de trei zile. În seara zilei de 24 a cedat insistenţelor noastre, ale mele îndeosebi.
————————————
Andrei Kemenici: “I-am raportat generalului Voinea dupa ce a intrat in cazarma (ora 18:20)
—————————————–
Stimate presedinte Ion Iliescu
generalul Victor Stanculescu intr-un interviu din anul 2004 la B1 TV a raspuns la intrebarea domnului Ion Criszoiu, cand ati stiiut exact ca sotii Ceausescu sunt in mina lui Andrei Kemenici si la ce ora. Stanculescu a raspuns “LA ora 17.00 atunci cand Kemenici m-a sunat.
—————-
pai daca sotii Ceausescu au fost arestati la ora 18:30 si o confirma Kemenici, cum se face ca Kemenici i-a telefonat cand nici macar havar nu avea unde se afla Ceausescu. (am video care confirma ce scriu)
———————-
Am o alta intrebare, de ce nu ati incercat sa va mentineti pozitia ca sotii Ceausescu sa fie judecati legal, Voiculescu zice in citatul de mai sus, “In seara zilei de 24 Iliescu a cedat insistenţelor noastre.”
Eu zic pacat, si imi permit sa spun ca asta a fost unica greseala, si pacat.
———–
Ultima intrebare ca o replica la interviul cu Kemenici la JN, de ce toti au vrut sa-l omoara pe ceausescu chiar si generalul Militaru? doar dumneavoastra ca lider stiati de aceasta treaba ? Eu inteleg ca daca Kemenici nu insista sa-l duca pe Ceausescu la Bucuresti pe 24, cred ca Ceausescu ar fi judecat in alta zi si nu in sfanta zi de Craciun.

Alex Mihai Stoenescu, autorul: „Istoria loviturilor de stat în România.”

Alex Mihai Stoenescu: 1989 – Explicaţia procesului revoluţionar
22/12/2008 Jurnalul National

În România post-comunistă se face confuzia frecventă între revoluţie şi lovitură de stat, tocmai din cauza necunoaşterii raportului între categorie istorică şi o subcategorie a sa.

Nu se întelege că un proces revoluţionar, cum a fost cel desfăşurat între 14 decembrie 1989 (tentativa de revoltă de la Iaşi) şi 20 mai 1990 (primele alegeri libere) a cunoscut mai multe etape, corespunzătoare subcategoriilor istorice ale revoluţiei: tentativă de revoltă (Iaşi), diversiune (Timişoara, 16-17 decembrie), represiune (17 decembrie), revoltă populară (Timişoara, 20 decembrie), diversiune (Bucureşti, 21 decembrie), represiune (noaptea de 21 spre 22 decembrie), revoltă populară (dimineaţa de 22 decembrie), lovitură militară (începând cu ora 10.07), diversiune (fenomenul terorist), asasinatul politic (execuţia şefului statului, 25 decembrie), instalarea puterii provizorii (27 decembrie), lovitură de stat (23 ianuarie 1990, transformarea CFSN în partid politic conducător), alegerile libere (obţinerea legitimităţii juridice, 20 mai 1990).

Prin urmare, nu se poate pune problema dacă a fost revoluţie sau lovitură de stat, aceasta din urmă fiind doar o secvenţă a procesului revoluţionar mai amplu pe care l-a cunoscut România la sfârşitul anului 1989 şi începutul anului 1990.  Este cu preponderenţă un criteriu cantitativ, dar este singura modalitate de a pune ordine în noţiunile cu care operează istoria. În acest fel putem încadra mai uşor anumite evenimente într-un fenomen politic de durată şi putem determina succesiunea şi simultaneitatea unor fapte.

Astfel putem înţelege de ce, în timp ce revolta populară declanşată în dimineaţa de 22 decembrie 1989 era în desfăşurare la ora 10.00, ministrul Apărării declanşează o lovitură de stat militară, care îşi urmează cursul paralel cu revolta şi se întoarce împotriva ei în seara aceleiaşi zile.

Populaţia a văzut şi a trăit doar revolta, motiv pentru care nu înţelege rolul puciului sau îl neagă cu vehemenţă. Întâlnindu-se mai târziu cu un nucleu politic conducător nelegitimat de revoluţie, dar instalat la conducerea statului, populaţia nu a înţeles că lovitura militară a decis, prin şedinţa din 22 decembrie 1989 de la Ministerul Apărării, ora 16.00,  cine va conduce România.

O altă confuzie se face între revoltă şi revoluţie, prima fiind o mişcare locală, care angajează mase de oameni din rândul societăţii (civile), cu sau fără un program politic, în timp ce a doua este un proces politico-militar complex, care cuprinde şi cauzele şi consecinţele imediate ale evenimentelor. Lovitura de stat este o acţiune generată, condusă şi dată în interiorul sistemului de putere al statului (partid, guvern, Armată, servicii secrete).

Pe blogul lui Ion Iliescu,  Alex  Mihai Stoenescu , ne explica urmatoarele:

alexmstoenescu Says:
16/03/2009 at 12:13 pm “Scrisoarea” dlui Iliescu se incheia cu un manifest anticeausist explict si foarte dur. Este cel mai categoric manifest anticeausit al epocii. Am facut referinta la el in cartea mea Romania Postcomunista (2007), cu detalii, prin urmare nu este un document inedit. Este o surpriza pentru cei care nu citesc. Este insa foarte bine ca s-a publicat integral acest document, pe care il detin din 2005. Dnul Iliescu are in continuare foarte multe de spus in apararea sa, fata de acuzatii inventate ale presei, fapt care ii incurca si pe istorici. Am explicat in aceeasi carte de ce teoria jurnalistica a complotului care l-a rasturnat pe Ceausescu este nerealista. El a fost dezorganizat din ordinul lui Ceausescu incepind cu aprilie 1989. Vezi nota inaintata de gen. Vlad lui Ceausescu si decizia de a pune echipaje de supraveghere a dlui Iliescu, in cartea mea.

alexmstoenescu Says:
16/03/2009 at 8:12 pm pt. dl ionborgo. Eu nu controlez pretul sau distrubutia cartilor mele. Pt. explicatii privind categoria istorica revolutie şi subcategoria lovitura de stat vezi Jurnalul National online, search stoenescu si citeva articole cu explicatii. De asemenea la inceptul vol. I din Ist. loviturilor de stat exista un dictionar. Chiar dlul Iliescu, fata de care nu am nimic personal, cu exceptia teoriilor fanteziste despre evenimentele din decembrie, face unele confuzii. Nu poti vorbi de revolutie spontana, cind evenimentele de la Timisoara izbucnesc in 16 decembrie, iar revolta populara se declanseaza abia in 20 !Din evenimentele petrecute in decembrie 1989 nu poate fi scoasa diversiunea, pentru ca ea a asigurat incitarea, mobilizarea la acte anticeausiste. Ca dupa aceea au iesit romanii – greu, foarte greu – este altceva, ca erau nemultumiti, iar alceva. Cu brasovenii in 1987 s-au solidarizat… 11 oameni

alexmstoenescu Says:
17/03/2009 at 6:16 pm pt. dnul Iliescu si ionborgo. Inchid aici interventia mea prin a semnala, ca oricit de mare ar fi ura unora pe dnul Iliescu, exista niste realitati puse in evidenta de istorici ( deocamdata doar eu), care atesta ca, desi “scrisoarea”/manifest din 1989 nu a fost data publicitatii si mai ales NU ERA SEMNATA DE dnul Iliescu, detaliile acestui demers au fost cunoscute de Securitate. Asa cum am publicat, din anchetele Procuraturii si declaratiile de la Comisia senatoriala, Securitatea cunostea faptul ca dnul Magureanu a pregatit o scrisoare pe care dnul Iliescu a modificat-o, dindu-i o anumita amploare. Niciunul dintre cei doi nu si-au asumat riscul de a le semna. Dar istoricul trebuie sa tina seama de pericolul real in care s-au aflat cei doi. Intr-un interviu de lucru cu ofiterii de la Târgoviste care l-au pazit pe Ceauşescu acestia mi-au relatat cu amanunte discutia despre Ion Iliescu dintre Elena Ceauşescu si Nicolae Ceauşescu din noaptea de 22 spre 23 decembrie, in interiorul TAB-ului. In acesta discutie, N. Ceausescu i-a reprosat Elenei: “Nu m-ai lăsat sa-l elimin la timp. Acum ne lichideaza el pe noi”. Din alte surse informatia se confirma: Ceausescu a vrut eliminarea fizica a dnului Iliescu. Securitatea a jucat un joc dublu, tipic serviciilor secrete, punind niste echipaje sa-l supravegheze, dar si sa-l protejeze. Protectia Securitatii, ca si in cazul Bacanu, urmarea sa impiedice iesirea in relief, ajungerea la urechea lui Ceausescu a unor fapte grave. Cind Bacanu a iesit cu ziarul, au fost nevoiti sa actioneze. Cind manifestul Magureanu-Iliescu a fost gata, Securitatea a actionat din nou si a blocat actiunea. Dnul Iliescu poate lamuri aceasta problema daca ar raspunde la intrebarea: a fost chemat la CC al PCR pentru a da explicatii si pentru a fi avertizatpe linie de partid? Acesta este tipul de intrebari care intereseaza istoricul, iar faptul ca dnul Iliescu nu raspunde si continua sa se lanseze in teorii fanteziste, trezeste suspiciunea istoricilor.

Jurnalul National sub denumirea „Scînteia”: „Mă prezint: comandant Traian Băsescu, reprezentantul NAVROM în Anvers”

„Mă prezint: comandant Traian Băsescu, reprezentantul NAVROM în Anvers”
12 ianuarie 1989

La începutul lunii decembrie a anului 1988, nava de 4.800 TDW „Zimnicea” părăsise portul Constanţa, având la bord 2.500 de tone de cherestea, cu destinaţia Casablanca. Comanda ei fusese preluată pentru acest voiaj (…) de către Valentin Stan.

Pentru a-şi păstra funcţia de căpitan de cursă lungă şi brevetul de navigator, acesta, precum toţi comandanţii de navă şi toţi marinarii de altfel, chiar dacă era secretar de partid, trebuia să facă măcar un voiaj o dată la cinci ani.

Pentru tovarăşul Stan se apropiase scadenţa, aşa că s-a îmbarcat. La 9 de­cembrie, nava a suferit o gravă avarie la motorul principal, care a dus la pierderi masive de ulei. Cu mijloacele de la bord s-au sudat fisurile apărute în jurul cilindrilor, dar era evident că nava avea nevoie de reparaţii serioase, care însă nu au putut fi efectuate în portul de destinaţie, astfel încât nava a fost redirecţionată de către NAVROM din Casablanca spre Anvers, unde la dană era aşteptată, la 5 ianua­rie 1989, de reprezentantul agenţiei, Traian Băsescu.

O chestiune de onoare
Esenţa problemelor pe care acesta le-a avut de atunci încolo şi care au dus, în cele din urmă, la căderea sa în dizgraţie şi rechemarea în ţară a constat în serioase dispute cu comandantul navei şi în faptul că, la finele reparaţiilor, efectuate în nouă zile, cheltuielile lor s-au ridicat în final la 899.000 de franci belgieni, în loc de 596.000, cât se stabilise iniţial cu firma selectată pentru lucrări de către autorităţile navale române.

După cum chiar Traian Băsescu re­la­tează într-un raport din 14 martie 1989, când în ţară izbucnise scandalul în legătură cu umflarea costurilor, el a intrat în conflict cu comandantul Stan şi şeful mecanic Popa încă de la coborârea acestora la ţărm. Spre Casa­blanca, nava intrase într-o furtună pe Mediterana, în cursul căreia, susţi­neau cei doi, încărcătura s-a deplasat, nava s-a înclinat, provocând avaria. Versiunea lui Traian Băsescu, rostită, probabil, în felul lui colorat faţă de cei doi, adăuga la aceasta un alt motiv, şi anume suprasolicitarea motorului pe timp de furtună. Şi apoi le-a reproşat el ce căutau în mijlocul furtunii. De ce nu au ocolit-o, pentru că aparatura şi sistemele de comunicaţii le-au semna­lat-o din timp? Chiar dacă, în cursul acestui voiaj, comandantul Stan simţise nevoia unor senzaţii tari, Băsescu ori uitase că acesta este ma­rele secretar de partid al Departamentului Transporturi Navale, ori, datorită protecţiei contraamiralului Anghelescu, şeful flotei, poreclit de marinari Paraipan (după simpaticul erou al unor filme regizate de Sergiu Nicolaescu), pur şi simplu nu-i păsa. Indi­ferent de motivul iniţial, neînţe­legerile între cele două tabere nu s-au atenuat, au escaladat în fiecare din cele nouă zile cât au durat reparaţiile.

Mai întâi, comandantul Stan i-a reproşat (a făcut-o şi în ţară, într-o sesizare despre comportamentul lui Băsescu) că nu trebuia să-i aducă acu­zaţii profesionale de natură să-i ştirbească autoritatea, de faţă cu şeful mecanic. La rândul său, şeful mecanic a relatat (reiese implicit, din răspunsurile pe care Traian Băsescu le dă în ra­portul citat) că atunci când a încercat să aibă o intervenţie într-o discuţie cu re­prezentanţii şantierului naval, acesta i-a spus, pur şi simplu, să-şi ţină gura.

Băsescu a răspuns acuzaţiilor, arătând că Valentin Stan are o „mentalitate învechită”, de pe vremea navigaţiei cu pânze, iar mecani­cul-şef Popa nu ştie bine engleză şi s-a amestecat în discuţie total deplasat. Mai adăuga şi că la insistenţele acestuia din urmă, de a face „plinul” navei cu carburant, acest lucru era imposibil din motive „bine ştiute” (adică politica de eco­nomisire, cu consecinţe aberante, a resurselor valutare). În acel moment, nu mai puţin de 16 nave româneşti aşteptau să alimenteze în Portul Anvers. La insistenţele repetate ale şefului mecanic, Băsescu a dat un răspuns „foarte acid”. Ne putem închipui.

Dincolo de aceste certuri, disputa a fost, cum se putea altfel, una legată de bani. Când reprezentanţii şantierului s-au prezentat la bordul navei „Zimnicea” cu o factură totală de 963.460 de franci belgieni, reprezentând costurile efective de reparaţii şi pe cele de întreţinere şi staţionare în şantier, comandantul şi mecanicul-şef au refuzat să semneze pentru o parte din cheltuieli, deşi Traian Băsescu obţinuse, pe loc, o reducere de 64.460 de franci, transformată într-o notă de credit către NAVROM. Băsescu lasă să se înţeleagă că supărarea celor doi ar fi fost legată de faptul că nu s-au ales din această afacere cu nimic. Cât despre diferenţa (substanţială) între costurile estimate şi cele finale ale reparaţiilor, el spune doar atât: „Consider că nu poate face obiectul unei discuţii cu subiect real, deoarece este evidentă diferenţa dintre volumul de lucrări iniţial estimat şi volumul lucrărilor ulterior stabilite a fi executate”. Explicaţia, pe cât de succintă, pe atât de evazivă, nu a satisfăcut atunci când, întors în ţară din voiajul peste Atlantic cu nava „Zimnicea”, comandantul Stan l-a reclamat conducerii pe Traian Băsescu. Era, în fond, vorba de majorarea costurilor cu 300.000 de franci belgieni, mai mult de o treime din suma convenită iniţial.

Nici încheierea pe un ton persiflant a raportului din 14 martie 1989 nu a fost de natură să-i uşureze situaţia: „V-aş rămâne recunoscător dacă, în loc să mă puneţi în situaţia de a mă apăra de NAVROM, m-aţi lăsa doar să lucrez pentru NAVROM – astăzi am pierdut 4 ore de lucru pentru redactarea acestui mizerabil raport”. Despre comandantul Stan spune că „mi-a reamintit, prin modul de comportare, prin micime şi meschinărie, o figură de tristă amintire (pentru mine) din primul voiaj efectuat ca ofiţer 3 la bordul navelor NAVROM, comandantul Bratu Aurel” (o persoană cu acelaşi nume apare pe lista victimelor incendiului de pe petrolierul „Independenţa”) şi că opiniile exprimate de el şi de mecanicul-şef Popa nu-l deranjează, „atât timp cât nu găsesc ecou la factorii de decizie din întreprindere sau atât timp cât aceste opinii nu mă vor pune în situaţia de a-mi justifica activitatea prin rapoarte explicative”. Mai spune că are conştiinţa „perfect împăcată în faţa mea că am făcut ce trebuia”, că a acţionat „corect” şi că el consideră „actuala mea funcţie ca fiind cu totul ocazională şi temporară”, „doar o experienţă”, meseria sa fiind „să ducă şi să aducă vapoare”. Şi că va reveni la ea fără urmă de regret. Dacă e să-şi reproşeze ceva, susţine el, este temperamentul de comandant de petrolier, care i-a imprimat „o comportare directă”, în care „diplomaţia, în orice caz, nu este punctul meu tare”. Dacă de prima trăsătură de caracter suntem şi astăzi convinşi, pe cea de-a doua a remediat-o pe parcurs. Un autoportret convingător.

Contraamiralul Anghelescu nu l-a salvat de o sancţiune
Fără îndoială că acest incident descris mai sus, care s-a finalizat cu prima şi, din câte contabilizăm, şi ultima bătălie pierdută de Traian Băsescu în întreaga sa carieră, i-a servit drept lecţie. A devenit poate mai prudent, fiind fie „direct”, fie „diplomat”, când şi cu cine trebuie, după caz. Imediat după rechemarea în ţară, nici raportul din 14 aprilie trimis de la Anvers conducerii NAVROM şi nici cel pe care l-a înaintat la 25 mai 1989 protectorului său, contraamiralul Anghelescu, comandantul flotei comerciale, nu au fost de natură să îl salveze de la o sancţiune, cu toate că el continua să considere acuzaţiile drept „dezonorante şi nedrepte”. A fost supus întrebărilor unei comisii de disciplină, compusă din şapte persoane din conducerile Departamentului Transporturi Navale şi NAVROM, comisie convocată chiar din dispoziţia contraamiralului. Ea a fost convocată în urma sesizărilor comandantului de pe nava „Zimnicea”, Valentin Stan.

Acesta a publicat, în februarie 2005, sub titlul „Marinarul”, un volum autobiografic în care, între paginile 686 şi 711, descrie varianta sa asupra celor petrecute la Anvers, care foarte probabil a constituit şi substanţa reclamaţiei împotriva lui Traian Băsescu, la întoarcerea din voiajul pe mare: „În 5 ianuarie 1989, către seară, acostasem în Anvers. «Să mă prezint, sunt comandant Traian Băsescu, actualmente reprezentantul NAVROM în Anvers” (…). După o discuţie preliminară cu şantierul Belliard, Băsescu se prezentase la bord cu cotaţia lucrărilor, evaluată la 597.000 de franci belgieni. Bomba era alta, că valoarea totală nu mai era cea iniţială, ci aproape dublă, umflată cu peste 11.000 de dolari. Era ora 1 noaptea. Mă uitam la „reprezentantul nostru” şi nu-mi credeam ochilor (…). Nu am vrut să semnez, pentru că nu se respectase contractul. A fost depăşită valoarea cu peste 10.000 de dolari (…). Fusesem chemat la NAVROM. Iar pe drumuri. Aflasem că Băsescu era plecat la Bucureşti, la ministrul Aron (…). Îmi dădeam seama, nu era greu să realizez acest lucru, că se juca un scenariu. Băsescu, peste două zile, avea să ia, mulţumit şi liniştit, avionul spre Bruxelles”. Câştigase războiul, deşi din bătălia cu comandantul de pe „Zimnicea” a ieşit şifonat».

În urma sforilor trase, Traian Băsescu a fost parţial exonerat, reuşind să justifice suplimentarea cheltuielilor de reparaţii la nava „Zimnicea”. Comisia părea să se fi pus de acord că, de fapt, fondul problemei era doar conflictul între Traian Băsescu şi secretarul de partid „pe ramură”, Valentin Stan, pe care, ca mulţi alţii, acesta îl considera un „marinar de birou”. Singura acuzaţie în faţa căreia Băsescu nu s-a putut apăra era legată de faptul că nu a solicitat aprobarea din ţară pentru angajarea suplimentară a cheltuielilor, procedură obligatorie, având în vedere că era vorba de o sumă importantă în valută. Atât el, cât şi comandantul Stan au fost penalizaţi cu reţinerea a 20% din salariu pe o lună. Comisia s-a arătat plină de înţelegere faţă de cel reclamat. Atitudinea comisiei faţă de Traian Băsescu este explicabilă. Mai întâi, ea fusese alcătuită din dispoziţia comandantului flotei comerciale, contraamiralul Anghelescu, protectorul celui reclamat. Apoi, după cum chiar unul dintre membrii ei lasă să se înţeleagă, „umflarea” cheltuielilor pentru obţinerea de comisioane „era o practică curentă” – asupra căreia nu trebuia, spre binele tuturor, să se atragă prea tare atenţia auto­rităţilor. Fusese doar o ciocnire între două nuci la fel de tari, între fostul comandant pe „Biruinţa”, protejat al ministrului, şi secretarul de partid „pe ramură” din minister – confruntarea clasică în România socialistă între „omul cu sapa” şi „omul cu mapa”. Romeo Popica, unul dintre membrii comisiei numiţi prin ordin de ministrul Anghelescu, considerat unul dintre cei mai buni specialişti în motoare navale din acea vreme, i-a luat apărarea lui Băsescu în privinţa cheltuielilor suplimentare, care, în cazul unui verdict nefavorabil al expertizei tehnice, ar fi putut să aibă consecinţe penale grave.

Alţi doi membri ai comisiei, Romeo Posedaru şi Cornel Idu, susţin şi în prezent nevinovăţia lui Traian Băsescu. Primul, fost şef al Serviciului de Programare Reparaţii din NAVROM, spune că asemenea reparaţii suplimentare justificate se efectuau „mereu” la navele aflate în voiaj şi că, de fapt, nici „nu era în sarcina lui să se ocupe de reparaţiile la nave, dar, fiind reprezentantul nostru acolo, îl sunam şi îl rugam să se ocupe, mai ales când era vorba de reparaţii evaluate mai scump”. Aşa a fost cazul şi cu „Zimnicea”, a cărui reparare a fost negociată însă chiar de către Traian Băsescu, fiind ulterior facturată la o valoare cu peste o treime mai mare faţă de cea conve­nită iniţial. Posedaru afirmă că, de fapt, acesta a fost reclamat de comandantul Stan pentru că a refuzat să factureze inclusiv un comision de 5% pentru echipaj: „Era o practică pe vremea lui Ceauşescu, dar, în unele cazuri, comandanţii nu dădeau din banii de comision membrilor echipajului şi, pentru că Băsescu îl ştia pe se­cretarul de partid, a refuzat clar propunerea lui şi a semnat pentru suma exactă a valorii repa­raţiilor”. Afirmaţiile sunt întărite de Cornel Idu, pe atunci director general Navrom. Acesta mai susţine că Traian Băsescu nici măcar nu a fost schimbat din funcţie ca urmare a anchetării sale de către comisie şi că s-a reîntors la Anvers. „E o minciună sfruntată, dl Băsescu a fost retrimis la post, unde a stat până în luna septembrie 1989, când, pentru calităţile sale profesionale, a fost promovat în postul de şef al Inspectoratului Na­vigaţiei Civile.” Un tânăr ofiţer de marină de atunci, Laurenţiu Mironescu, întăreşte acest lucru. El afirma, simultan cu Idu, la începutul anului 2008, într-un demers public menit să apere onoarea profesională a preşedintelui Traian Băsescu, că în luna iulie 1989, în primul său voiaj pe mare, a ajuns şi la Anvers, unde acesta „s-a întâlnit, ca reprezentant al NAVROM, cu echipajul”. Dar în rapoartele sale de activitate de la Anvers, Băsescu nu menţionează nicăieri asemenea „întâlniri de protocol” cu echipajele navelor în tranzit prin acest mare port, în care se aflau simultan în escală câteva nave sub pavilion românesc. „Mi-aduc bine aminte că, în luna august, dl Băsescu a venit în concediu de odihnă în România şi la sfârşitul lunii s-a întors la post”, mai spune fostul ofiţer stagiar, care, deşi proaspăt absolvent de Marină, părea să fie foarte la curent tocmai cu agenda reprezentantului NAVROM în marele port de la Marea Nordului.

Trebuie să precizăm că afirmaţiile lui Idu şi Mironescu, potrivit cărora Băsescu s-ar fi reîntors la Anvers, nefiind sancţionat cu schimbarea din funcţie, sunt contrazise chiar de către cel pe care au sărit să-l apere. Reamintim că în finalul raportului său din 25 mai 1989, înaintat lui Anghelescu, arăta: „Am fost întotdeauna animat de multă dragoste pentru compania mea, pentru prestigiul şi onoarea NAVROM, (dar) începând cu 24 mai 1989 am fost schimbat din funcţia de reprezentant NAVROM la Anvers (s.n.), sub acuzaţia că am semnat incorect factura de reparaţii a navei «Zimnicea»”. Acelaşi raport marca şi data rechemării lui în România, căci începea astfel: „Subsemnatul Băsescu Traian, raportez: m-am aflat la post în perioada 14 aprilie 1988 (până) la 5 mai 1989”. Este foarte posibil însă, aşa cum arată fostul comandant Valentin Stan în cartea sa, ca înalta protecţie a contraamiralului Anghelescu să-şi fi făcut încă o dată efectul şi, după ce ecourile reclamaţiei împotriva lui s-au stins, Traian Băsescu să-şi fi reocupat postul. Raţiunile pentru care în 2008, la nouă ani de la cele întâmplate, Idu şi Mironescu au sărit în apărarea lui rămân însă relevante şi nu sunt greu de urmărit. Reamintim că Băsescu însuşi de­clarase anterior că „în octombrie 1989 am fost chemat acasă de la post şi numit de către mi­nistrul Transporturilor de atunci inspector ge­neral al navigaţiei civile„, lăsând să se înţeleagă că promovarea s-a realizat datorită meritelor sale.

În general, acest om şi-a protejat întotdeauna cu orgoliu reputaţia profesională şi, când i-a fost pusă la îndoială, a găsit mijloace să o apere. Mai ales că, în cazul de faţă, mijloacele i-au fost la îndemână: cei doi nu ar fi ezitat să spună orice în apărarea sa. Motive aveau. Cornel Idu, fostul director NAVROM, a fost inculpat în dosarul „Flota”, pentru înstrăinarea frauduloasă, după 1989, a celei mai mari părţi a flotei comerciale româneşti, pe care o gestionase în anii construirii socialismului, dar a fost beneficiarul a două prescrieri, scăpând de orice răspundere penală. La începutul mandatului de preşedinte al lui Traian Băsescu, era deja unul dintre cei mai bogaţi operatori de nave, averea sa fiind estimată la 60-65 de milioane de dolari. A fost, pe rând, beneficiarul unor privatizări controversate din industria navală, cât şi al unor contracte extrem de avantajoase încheiate cu marina militară. Una dintre firmele sale, „Octogon”, a primit contracte de reparaţii pentru navele „Albatros”, „Mărăşeşti” şi bricul „Mircea”, care se ridicau la peste 100 de miliarde de lei vechi (la nivelul de curs din 2005), reparaţiile fiind, după un vechi obicei, suprafacturate, iar lucrările mult tergiversate. Contractele i-au fost atribuite prin încre­dinţare directă de Gheorghe Marin, comandantul flotei militare, protejatul preşedintelui Bă­sescu, pe care Gheorghe Idu îl anchetase în mai 1989 pentru umflarea cheltuielilor de repa­ra­ţii la nava „Zimnicea”. Celălalt apărător al lui Traian Băsescu, fostul ofiţer stagiar Laurenţiu Mironescu, cel care declară că era la curent în 1989 inclusiv cu programul concediilor repre­zentantului NAVROM la Anvers, este deputat de Constanţa al Partidului Democrat Liberal, partidul prezidenţial – ceea ce poate explica acuitatea şi clarviziunea cu care poate să reînvie trecutul.

În final, din această poveste de demult toată lumea a avut de câştigat. Gheorghe Marin, cel atât de darnic cu omul de afaceri Idu, a fost numit de preşedintele Băsescu în fruntea Marelui Stat Major al Armatei, a fost avansat la gradul de amiral şi a devenit, după dezvăluirile din presă deja citate, posesorul unei superbe vile la Eforie Nord. Cum am arătat, Gheorghe Idu, fostul director al NAVROM şi blândul inchizitor al lui Băsescu din mai 1989, s-a ales cu imunitate în faţa legii şi cu mulţi bani. Este de presupus că Laurenţiu Mironescu şi-a asigurat, datorită pu­terii sale de clarvăzător, un nou mandat parlamentar. Traian Băsescu s-a ales cu „onoarea reperată”. Când însă orgoliul supune şi scrie istoria, cineva pierde întotdeauna: adevărul. (…)
Marius Oprea
(Fragment din volumul „Ascensiunea lui Traian Băsescu”, care va apărea în aprilie 2009 la Editura Polirom

De ce in 22 decembrie 1989 a fost Lovitura de stat?

Generalul Nicolae Militaru dezvaluie intr-un interviu acordat doamnei Adina Anghelescu-Stancu in anul 1991 – Interviul a fost publicat în revista “Baricada”.

Generalul Militaru: „Ideea iniţierii unui comitet al salvării naţionale a existat încă iarna lui ’80-’85. Se preconiza ca în fruntea partidului, să fie pus Ion Iliescu”

Generalul Militaru dezvaluie ca a existat o conspiratie  a cărei intenţie era înlăturarea de la putere a lui Ceauşescu inca din anul 1983
Generalul Militaru a intrat în rezistenţa militară in 1983 prin intermediul lui Ion Iliescu. La Spitalul Elias s-a intalnit cu Ion Iliescu si Walter Roman „intamplator”.
Domnul Ion Iliescu l-a cautat la telefon pe generalul Militaru – prima întâlnire a fost în parcul Herăstrău.
După două zile, i-a făcut cunoştinţă cu doi oameni: Virgil Măgureanu şi căpitanul de rang I Radu Nicolae. În toamna lui 1984 s-a pus la cale primul plan de înlăturare a lui Ceauşescu, dar a esuat.

Planul si strategia loviturii de stat

„Generalul Militaru:”Aveam nevoie de cineva care să ne informeze asupra programului cuplului Ceauşescu. Aceest om de mare încredere a fost profesorul Ion Ursu.

Stabilisem ca Ceauşescu să fie atras fie la vânătoare de urşi la Bistriţa, fie la vânătoare de fazani şi mistreţi la Timiş. Cornel Pacoste, care era prim-secretar la Timiş, a intrat în joc fără rezerve. Pentru acţiune a fost nevoie să atragem în conspiraţie ofiţeri de securitate şi miliţie, şi foarte mulţi activişti de partid.

Acţiunea trebuia realizată cu ajutorul unui “detaşament de asalt” înarmat cu mijloace speciale. Nu urma a se folosi gloanţe, ci nişte capsule care conţineau un drog foarte puternic. Se urmărea ca Ceauşescu să-şi prezinte demisia, iar după instalarea noilor organe de conducere ale ţării, Marea Adunare Naţională urma să se autodizolve şi să constituie Frontul Salvării Naţionale”.
Concluzia este ca Ion Iliescu era sprijinit de un grup conspirativ comunist anti-ceausescu, si de un grup din armata, inca de atunci din 1980.  La Iliescu nu exista cuvantul „intamplator” sau spontan totul este planificat.
Nu trebuie sa ne miram ca asa-zisul grup ad-hoc FSN exista inca din 1983 chiar si din 1980. Iliescu timp de noua ani a incercat sa deie lovituiri de stat.

Cand se planifica o rasturnare conspirativa impotriva seful statului, se numeste Lovitura de stat.

Deci Revolutia a inceput in Timisoara, iar  in Bucuresti a urmat Lovitura de stat.

De fapt revolutia a fost cofiscata de grupul conspirativ FSN, cu alte cuvinte planul conspirativ FSN din 1983, s-a indeplinit in 22 decembrie 1989. 
Citeste aici interviul cu generalul Militaru

Printre ofiterii de Securitate,Traian Basescu avea numele de cod „Piratul”

TRAIAN BASESCU a fost racolat de Securitate in 1973, pe cand era elev al Institutului de Marina intocmindu-i-se dosarul personal nr. 3990/09-11-1973. Pana la terminarea studiilor in 1976 a fost colaborator al lucratorilor din Directia a IV- a de Contrainformatii Militare. (A nu se confunda cu Directia a III-a de Contraspionaj! ). In aceasta calitate elevul militar BASESCU TRAIAN avea obligatia sa nformeze organele de Securitate despre modul in care se desfasurau activitatile specifice in Institut, despre comportamentul si atitudinea colegilor si ale cadrelor didactice atat in cadrul activitatilor specifice, cat si in particular. La terminarea studiilor, Directia a IV- a de Contrainformatii Militare a incetat legatura cu colaboratorul BASESCU TRAIAN , dosarul personal al acestuia fiind transferat la Inspectoratul Judetean Constanta al Ministerului de Interne, Departamentul Securitatii Statului, cu adresa nr. 00151392/29-09-1976. Dupa absolvirea Institutului de Marina, TRAIAN BASESCU este incadrat ca ofiter la Intreprinderea de Exploatare a Flotei Maritime NAVROM Constanta. In aceasta calitate TRAIAN BASESCU este preluat ca informator“ sursa de catre lucratorii Biroului de Securitate Port Constanta condus la acea vreme de ofiterul Dumitru Nicusor.

Printre ofiterii de Securitate, Basescu avea numele de cod „Piratul” * Basescu era cel mai bun informator al Securitatii, pe vremea cind era ofiter II in Portul Constanta * Ofiterul de legatura Mihai Avramides era multumit de informatiile pe care i le dadea „Piratul” * Nicusor Dumitru, seful Biroului de Securitate Port Constanta, il considera pe Basescu un informator de exceptie * De multe ori „Piratul” informa din exces de zel, dind  informatii suplimentare * Din cauza lui Basescu, au fost debarcati multi marinari nevinovati Ofiterul de legatura al lui Traian Basescu exista: Mihai Avramides traieste la Braila.”Registru l cu persoanele din rindul membrilor PCR, pentru care s-a dat aprobarea sa sprijine munca de Securitate”. Este un registru tip repertoar, in care sint inregistrate in ordine alfabetica peste 600 de persoane, dintre acestea 454 erau surse, 88 rezidenti si 91 gazde. Printre acestia, pe pagina rezervata literei B, la numarul 19, figureaza Traian Basescu, atunci ofiter II Portul Constanta; era sursa si il avea ca ofiter de legatura pe locotenentul major Mihai Avramides. Mihai Avramides a aceptat sa poarte o discutie cu reporterii nostri despre informatorul Traian Basescu. Oare citi marinari au fost debarcati din cauza „Piratului”? La terminarea studiilor, Directia a IV-a de Contrainformatii Militare a incetat legatura cu colaboratorul Traian Basescu, dosarul personal al acestuia fiind transferat la Inspectoratul Judetean Constanta al Ministerului de Interne, Departamentul Securitatii Statului, cu adresa nr.00151392/29 septembrie 1976. Dupa absolvirea Institutului de Marina, Traian Basescu este incadrat ca ofiter la Intreprinderea de Exploatare a Flotei Maritime NAVROM Constanta. In aceasta calitate este preluat ca informator-sursa de catre lucratorii Biroului de Securitate Port Constanta, condus la acea vreme de ofiterul Ion Ivanciu. De folosirea lui s-a ocupat direct locotenentul major de Securitate Mihai Avramides, care organiza contacte cu „Piratul” inainte de plecarea in cursa si la intoarcere. La aceste intilniri participa, de regula, si seful lui Avramides, Nicusor Dumitru, care insa se intilnea si separat cu sursa. In calitatea sa de ofiter de Marina, Traian Basescu dadea informatii cu privire la starea de spirit a echipajului, temele de discutie abordate de membrii echipajului, activitatile si contactele pe care membrii echipajului le aveau in porturi, in timpul escalelor, activitati de contrabanda si specula, dar si despre eventuale aprecieri sau comentarii facute de membrii echipajului cu privire la conducerea superioara de partid si de stat. De mentionat ca, desi in acea perioada era valabil ordinul conform caruia membrilor PCR nu li se puteau lua informatii scrise, locotenentul major Avramides, care avea o experienta redusa in munca de Securitate, el provenind din sistemul penitenciarelor, a cerut si a obtinut de la informator mai multe note scrise, pe care le-a depus la dosarul acestuia, nr.3990/1973. „Piratul” dadea informatii bune „Domnule reporter, „Piratul”, pentru ca asa ii spuneam noi, era cel mai bun, venea cu cele mai tari informatii. Eu ii dadeam o tema, o rezolva bine, dar venea si cu ceva in plus, de fiecare data. Se vedea clar ca vroia sa se afirme, provenea din rindul membrilor de partid si avea alt statut, nu era un simplu informator. Nu pot sa va zic ce-mi turna, pentru ca sint chestii secrete, dar asta e, a fost informator. Eu nu am stat mult la Constanta, m-am intors la Braila, dar acolo am facut treaba buna. Domnule ziarist, mi se face scirba cind vad ce se intimpla cu tara asta, cum au ajuns sa-si bata joc de ea. Uite Basescu cu flota, eram tari, domnule, eram numarul patru in lume. Atunci munca de informatii avea intr-adevar scopul de a proteja Romania si Siguranta Nationala. Nu poate sa ne conduca unul ca Basescu. Eu sint dispus sa ma pun la dispozitia organelor de ancheta, oricind”. In jurul anului 1980, Mihai Avramides s-a intors, la cerere, la Directia Penitenciarelor. In prezent, el este pensionar, are 57 de ani si locuieste in Braila, Piata Independentei nr.2, bloc 2, scara 6, apartament 92 si are telefonul cu numarul 0239.633.691. Dupa plecarea lui Avramides din cadrul Biroului de Securitate Port Constanta, Basescu a continuat sa fie prelucrat informativ de ofiterii Ioan Rosioru si Constantin Deacu, tot sub coordonarea sefului Biroului, Nicusor Dumitru. Nicusor Dumitru a trecut dupa 1989 in SRI, ajungind general, sef al Sectiei SRI – Constanta si apoi seful Centrului Operativ Zonal Dobrogea. Actualmente este pensionar si are doua locuinte, una in Constanta si una in Bucuresti. Basescu a sustinut in 1981 examenul de comandant, care a fost o simpla formalitate, a durat numai 5 minute, dupa care a primit comanda navei „Arges„. In acea perioada era de notorietate in rindul colegilor sai sustinerea de care acesta se bucura. In jurul anului 1984, informatorul Traian Basescu a fost trecut in reteaua Centrului de Informatii Externe din Departamentul Securitatii Statului, unde a lucrat cu ofiterul Silvian Ionescu din cadrul Directiei I. In 1987, Traian Basescu este numit sef al Agentiei Economice NAVROM din Anvers, Belgia, unde isi desfasoara activitatea sub directa coordonare a lui Silvian Ionescu, care conducea la acea data Serviciul I (Belgia-Olanda-Luxemburg) din Directia I a CIE. In aceasta perioada, Traian Basescu a transmis preponderent informatii de interes economic cu privire la activitatile din porturile maritime Anvers si Rotterdam, dar si informatii cu privire la echipajele navelor care acostau in aceste porturi, precum si informatiidespre membrii personalului diplomatic romain din tarile respective. In vara anului 1988, Traian Basescu a fost retras temporar de la Anvers pentru a participa la un instructaj care a durat doua luni si s-a desfasurat la Scoala de ofiteri MI de la Baneasa. La inceputul anului 1989, in ascensiunea profesionala a lui Traian Basescu intervine o sincopa. Pe 8 martie 1989 este rechemat in tara, fiind acuzat de nereguli grave in administrarea fondurilor NAVROM. A fost sanctionat pentru ca a autorizat, fara aprobarea NAVROM Constanta, o plata suplimentara de 300.000 de franci belgieni pentru lucrarile de reparatii efectuate la nava „Zimnicea” in ianuarie 1989. Sanctiunea primita s-a datorat, mai ales, faptului ca Traian Basescu a decis ca lucrarile de reparatii sa fie executate de Santierul Naval Belliard din Portul Anvers, desi existau oferte de executie a lucrarilor, mult mai ieftine, din partea altor santiere navale din acelasi port. In perioada ianuarie-martie 1989, Traian Basescu a trimis numeroase note informative si rapoarte in tara, incercind sa-si justifice deciziile, dar si lansind acuze grave si neintemeiate la adresa comandantului navei „Zimnicea”, despre care scria ca este „lipsit de profesionalism”, si ca este „un afacerist notoriu, care se plingea repetat ca el a venit pe acea nava ca sa faca un ban”. Datorita gravitatii exceptionale a faptelor de care a fost acuzat, tinind cont de legislatia din acea vreme, numai sustinerea din partea Securitatii poate explica faptul ca Traian Basescu a fost sanctionat doar administrativ, si nu a suportat si rigorile Legii. El a fost chiar mentinut ca angajat al NAVROM Constanta, fara sa mai primeasca insa nici o insarcinare pina la Revolutie. Imediat dupa Revolutie, Traian Basescu a fost numit director general al Inspectoratului de Statal Navigatiei Civile din Ministerul Transporturilor. Ascensiunea politica si functiile primite de Basescu dupa 1989 denota clar un ajutor substantial din partea Serviciilor Secrete si a ofiterilor pentru care a lucrat inca din studentie.

Era Traian BaseSScu SECURIST ? eu cred ca da !

                                                                                            
 

        Basescu a colaborat cu Directia a IV-a a Securitatii click 

       Traian Basescu – turnator la Securitate – documente, click

                                                ROMÂNIA
                          MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE
               DIRECŢIA GENERALĂ DE INFORMAŢII A APĂRĂRII                                                        28 iulie 2004
                                 nr.DGZ-S/92 Bucureşti

 Şeful Direcţiei Siguranţă Militară Domnul General de Brigada
                                    dr. Gheorghe Nicolescu
Judecatoria sectorului 2, Bucureşti, solicita oficial   Ministerului Apărării Naţionale in vederea solicitarii dosarului penal privind partea vatamata BASESCU Traian si pe inculpatii Ciuvica Mugur Cristian si Badin Maxim date despre existenta, in posesie ministerului a urmatoarelor documente;
a) Registrul jurnal pentru evidenta retelei informative din judetul Constanta;
b) Adresa nr. 0043467, din 03.08.1978, prin care dosarul personal a lui BASESCU Traian a fost transmis arhivei Securitatii;
c) Dosarul personal nr.3990, din perioada 1977-1979 al colaboratorului Securitatii BASESCU Traian;
d) Procesul-verbal nr.58212, din 15.08.1979, de distrugere a dosarului personal a lui Basescu Traian;
e) Dosarul de urmarire informativa (DUI) -„Carma”, din perioada 1979-1981, referitor la nava Dacia;
f) Dosarul de urmarire informativa (DUI) referitor la petrolierul Indepedenta.Dispuneti masurile necesare pentru verificarea existentei in evidentele Directiei Siguranta Militara a documetelor precizate mai sus si inaintati datele rezultate, precum si propunerile dumneavoastra, in scopul intocmirii adresei de raspuns                  

                            Semnat de Gheorghe ROTARU 

                       RDS-40/DGZ-226/27.07.2004/DA/2ex.
                                                    1din1

Gheorghe Rotaru este seful Directiei Generale de Informatii a Armatei (DGIA).
La sfarsitul lui septembrie 2004, dupa aparitia in presa a unui document al MApN referitor la colaborarea lui Traian Basescu cu securitatea, acesta din urma acuza DGIA de implicare politica. Traian Basescu sustinea ca este un „pericol” faptul ca serviciile de informare ale armatei s-au amestecat in campania electorala
„Semnalizez acest pericol si avertizez public ca serviciile de informare s-au amestecat in campania electorala. E vorba de Serviciul de informatii al armatei”. In ciuda acestor declaratii, Gheorghe Rotaru, seful serviciului secret la care se referea Traian Basescu este pastrat in functie..Citeste stirea completa

Decizie_CNSAS_Basescu.pdf 17-Oct-2006 10:27 2.3M
Raspuns_SRI_Instanta.pdf 17-Oct-2006 10:27 529K
Scrisoare_Secasiu.jpg 17-Oct-2006 14:18 274K  

Politice (GIP) a dezvaluit ieri dosarul de cadre al ofiterului de Securitate Mihai Avramides, despre care anterior sustinuse ca l-a recrutat in 1978 pe Traian Basescu, pe cind acesta era student la Institutul de Marina din Constanta. Dosarul de cadre al lui Avramides este primul care ajunge sa fie cunoscut public in integralitate. El contureaza, in citeva zeci de pagini, evolutia profesionala a lui Mihai Avramides, care s-a impartit intre doua „arme“ ale Ministerului de Interne: Securitate si penitenciare.Citeste stireas 

 

Securistul Traian Basescu condamna ferm securismul, dar foloseste in serviciile secrete crema Secu ri tatii lui Ceausescu, intinerita, pe ici pe colo si prin partile ne/esentiale, cu ceva puiet care bate din cal ca ie. E adevarat ca dosarul de informator (sau urmarit) al lui Traian Basescu a disparut misterios in labirintul numit CNSAS (sau a fost pastrat ca mone da de schimb de unii care ocupa acum functii bine platite). Oare ce-or cauta in CNSAS, la frunzarit dosare, doi scriitori care au scris impreuna o intreaga biblioteca – vorbesc de onorabilii Mircea Dinescu si HR Patapievici (directorul Institutului Cultural Roman)?…  Inculpatul Traian Basescu vorbes – te de corupti, desi numele lui este citat in mai multe dosare penale (Flota, Casa din strada Mihaileanu etc.)…  Sustinatorul votului uninominal Traian Basescu a votat, pe vremea cand era senator PD, impotriva votului uninominal!…  Jucatorul Traian Basescu inventeaza, aproape saptamanal, conflicte artificiale, acoperindu-si astfel incapacitatea de a crea ceva si aducand grave prejudicii Romaniei in plan intern si extern (iesirile necon trolate presedintelui in interviurile acordate presei straine demonstreaza lipsa totala de rafinament politic al celui care detine prima functie in stat Citeste stirea completa  

Presedintele PSD, Mircea Geoana, a declarat, joi, ca este convins ca Traian Basescu a facut politie politica inainte de 1989 si ca CNSAS trebuie sa analizeze probele aduse in cursul acestei zile de PC. „Sunt convins ca Traian Basescu a facut politie politica. Nu am niciun fel de indoiala ca a colaborat cu Securitatea inainte de 1989”, a declarat Geoana, la o dezbatere a departamentului de mediu al partidului. Geoana a sugerat ca CNSAS ar trebui sa analizeze cu rapiditate dovezile aduse joi de…
Stirea completa in: Zi de Zi
Citeste stirea completa
Citeste si aici  

Gigi Becali: „Eu am inceput sa tip, cum adica sa va comande Traian Basescu pe voi? Pai, e comunist, ma, cum sa va comande pe voi? Pai, eu m-am nascut in lagar de concentrare. Familia mea a suferit. Au fost morti, el era in ’87, la Anwers, turnator, securist. Si am tipat, am urlat, si el, l-a deranjat pe el, ca de-aia spun ca nu ii mai spun presedinte” Citeste stirea complet

Mapa profesională Traian Băsescu 
 01.Memoriu_Basescu_Anvers.pdf
02.Ordin_Constituire_Comisie.pdf
03.Raport_Comisie_Anvers.pdf  

Colaborator al Securitatii Statului inca din tinerete a fost racolat in 1978 de locotenentul major de Securitate Avramidis, la data de 9.09.1978, si era folosit ca sursa în Portul Constanta.
Devine Ofiter acoperit al Securitatii RSR. A activat la Anvers. 1987-1989 Sef al Agentiei NAVROM din Anvers.
Traian Basescu, folosit ca sursa a Securitatii începînd din 9 septembrie 1978, a fost promovat ofiter sub acoperire al Departamentului Securitatii în anul 1981, functionînd în aceasta calitate pîna în 1987;
.În 1987, anul numirii sale în calitate de sef al Agentiei Navrom din Anvers, ofiterul sub acoperire Traian Basescu a fost transferat de la Departamentul intern al Securitatii Citeste stirea completa.  >

Printre probele care ar putea zgåltåi fotoliul prezidential se afla si depozitia unui fost marinar, Furnica, pe care Traian Basescu l-a impiedicat sa obtina azil politic in Belgia, punånd politia portuara pe urmele sale, sub pretextul ca ar fi furat ceva de pe vas. Citeste stirea completa

Ofiterul de Securitate Silvian Ionescu despre relatia sa cu Traian Basescu
Written by Grupul de Investigatii Politice
Monday, 08 August 2005
Acest material a aparut in Curentul din data de 27 februarie 2004.Silvian Ionescu: „Am fost seful Serviciului din Directia intaia din CIE. Serviciul intai care se ocupa cu partea vestica a Europei. Si in calitatea asta, intr-adevar, aveam in subordine munca informativa, munca de spionaj din Belgia. Tot in calitatea asta stiam ca acolo exista acolo un cetatean Traian Basescu la Navrom la Anvers” .

Coincidenţe bizare în ipoteza colaborării dintre Băsescu şi Securitate
Deşi nimeni nu a reuşit până acum să demonstreze fără dubiu că Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea ceauşistă, cel puţin o serie de coincidenţe bizare, care se insinuează în biografia ultimilor săi ani, par să-l lege de sinistra instituţie de represiune. Analiza activităţii revoluţionare a lui Băsescu şi a Raportului Zimnicea reliefează o dată în plus rolul explicativ pe care l-ar avea relaţia cu Securitatea în cariera actualului şef al statului.Extrem de elocvent în acest sens ne pare evoluţia lui Traian Băsescu în zilele care au urmat fugii dictatorului Nicolae Ceauşescu. Pe atunci, Băsescu era şeful Inspectoratului de Navigaţie Civilă, iar întâmplarea face ca numele său să apară pe lista membrilor Consiliului Frontului Salvării Naţionale de la Constanţa, întocmită în zilele de 22 şi 23 decembrie 1989.Ca membru, dar mai ales ca purtător al legitimaţiei structurii populare care avea să transfere puterea politică de la regimul dictatorial la primul regim constituit pe baze electorale, Băsescu avea acces liber în toate instituţiile statului, în unităţi militare, în Miliţie şi chiar în sediul Securităţii. Mai mult, potrivit unor martori, a fost văzut în compania colonelului Simionescu, şeful Securităţii Constanţa, în zilele fierbinţi ale revoluţiei. În harababura creată de mutarea arhivelor sinistrei instituţii de pe bulevardul Lenin (sediul actual al IPJ) la Academia Militară şi apoi la Institutul de Scafandri, orice purtător de legitimaţie ar fi avut, teoretic, posibilitatea să pătrundă în arhivă, să răsfoiască şi chiar să sustragă documente şi dosare întregiNu ştim dacă actualul şef al statului a uzat de aceste prerogative de revoluţionar, însă ştim că ani de zile a declarat că a făcut revoluţia în faţa televizorului.In toată aventura sa de revoluţionar, Băsescu a fost însoţit pas cu pas de comandantul de cursă lungă Ion Jercan, angajat şi el la Inspectoratul Navigaţiei Civile. Potrivit lui Anton Mangiurea (fostul asociat al lui Jercan) şi altor navigatori pe care revoluţia i-a găsit la INC, în primul moment de libertate Jercan a vrut să-l arunce pe geam pe Traian Băsescu. Nu a făcut-o, ba mai mult l-a însoţit pe acesta, prin foc încrucişat, la sediul Securităţii de pe bulevardul Lenin. Această conduită ar putea fi explicată foarte uşor, dacă cei doi inamici ar fi găsit un interes de moment care să-i unească, mai ales dacă ţinem cont de faptul că, cel puţin formal, după revoluţie au continuat să se duşmănească profund. Ipoteza intenţiei de ştergere a urmelor unui trecut comun pătat ar putea explica foarte bine conduita lui Jercan şi buna sa prietenie cu Băsescu din zilele revoluţiei.Raportul Zimnicea şi complicii curaţi ca lacrimaO a doua serie de coincidenţe bizare se leagă de auspiciile retragerii lui Traian Băsescu de la conducerea reprezentanţei comerciale a Navrom la Anvers, în anul 1988. Actualul şef al statului a intrat în clinciuri cu comandantul navei Zimnicea, Valentin Stan, după ce acesta a refuzat să semneze facturile umflate eliberate de şantierul naval căruia Băsescu îi încredinţase reparaţia navei, trecând peste recomandările Navrom.Facturile au fost semnate în cele din urmă de Băsescu, iar acest fapt i-a atras în cele din urmă pierderea postului de la Anvers. Pentru a-şi justifica deciziile controversate, el a întocmit două rapoarte, poate chiar trei, primul către vice-amiralul Gheorghe Anghelescu, şeful Departamentului Transporturi Navale, iar al doilea adresat unei instituţii nemenţionate, alta decât Navrom şi DTN. Ziaristul Luis Lazarus a afirmat, recent, în cadrul unei emisiuni difuzate de postul de televiziune OTV, că raportul este adresat Securităţii şi ar conţine elemente de poliţie politică, deoarece semnatarul său a încercat să-l denigreze profesional şi moral pe comandantul navei Zimnicea care, de altfel, după acel moment, şi-a încheiat conturile cu navigaţia. Ziaristul s-a bazat şi pe evidenţa că orice navigator, inclusiv comandanţii de navă, trebuia să obţină aviz de navigare de la sinistra instituţie de represiune. În plus, Securitatea nu ar fi lăsat un personaj, pe care să nu-l controleze câtuşi de puţin, să reprezinte interesele statului român la Anvers. O altă coincidenţă, punctată de noi, se referă la faptul că Gheorghe Anghelescu, către care este adresat unul dintre rapoartele Zimnicea (cel care conţine elemente tehnice şi profesionale), a ocupat funcţia de consilier pe probleme de navigaţie la CNM Petromin SA, în perioada în care guvernulNăstase îl căuta pe Băsescu prin hârtiile acestei instituţii, pentru a-i imputa distrugerea flotei. Curios, în arhivele Petromin nu au fost găsite documentele care să demonstreze implicarea actualului şef al statului în distrugerea flotei, deşi toate evidenţele, ca şi în povestea cu Securitatea, converg spre implicarea sa.O ipoteză care ar putea să lămurească deplin situaţia ar fi aceea că, de dragul păstrării tăcerii asupra unui trecut comun nu tocmai curat, Paraipan (porecla lui Anghelescu) s-ar fi îngrijit ca totul să iasă bine. Printre cei care au lucrat la adunarea hârtiilor în dosarul Flota s-au numărat Ion Jercan şi cumnatul său Petrică Gheorghiu, fost comandant de cursă lungă. Ca notă comună, în arhivele Securităţii nu s-a păstrat nici măcar o filă despre Anghelescu, Jercan şi Gheorghiu, la fel cum nu s-a păstrat nici despre Traian Băsescu. Cei trei comandanţi de cursă lungă şi şeful lor de la DTN sunt curaţi ca lacrima, ba chiar acesta din urmă mai are, culmea, şi un dosar de urmărit informativ. În sfârşit, un al patrulea personaj care ar fi putut să blocheze aflarea adevărului despre flotă este Şerban Mihăilescu, fost secretar general al Guvernului în perioada 2000-2004, dar şi secretar de stat la Ministerul Transporturilor în perioadele în care Băsescu nu a ocupat funcţia de ministru. O ipoteză interesantă este legată de faptul că Mihăilescu – fost secretar de stat în Guvernul Dăscălescu – a fost reangajat la Guvern chiar de Traian Băsescu, în anul 1992, astfel încât avea argumente personale pentru a se îngriji ca binefăcătorul său să nu fie găsit în hârtiile din dosarul Flota. Ar fi putut avea însă şi argumente legate de protejarea unui trecut comun nu tocmai curat, aidoma lui Ion Jercan. Despre Mihăilescu, presa naţională a dezvăluit recent că a fost ofiţer activ în cadrul Departamentului de Informaţii Externe (DIE), instituţia la fel de sinistră din sistemul de securitate naţională care controla absolut toate aspectele din activitatea persoanelor angajate în ambasadele României din străinătate, dar şi a reprezentanţelor comerciale externe ale unor întreprinderi româneşti.

Citeste stirea completa

Proba colaborării dintre Băsescu şi Securitate în viziunea PC

(1919 afisari, 2007-05-10) Reprezentanţii Partidului Conservator au prezentat un film care conţine mărturia fostului inspector de personal al Institutului de Marină „Mircea cel Bătrân” Ovidiu Adamescu, care demonstrează, în opinia lor, că Traian Băsescu a colaborat cu fosta Securitate.

Această mărturie a fost depusă de conservatori şi la CNSAS, în urmă cu două săptămâni, dar Colegiul Consiliului a anunţat că aceste probe nu pot fi luate în considerare.

Potrivit CNSAS, pentru stabilirea eventualei colaborări cu Securitatea în cazul unei persoane sunt necesare angajamente scrise, note informative sau microfilme care să conţină astfel de mărturii.

Preşedintele PC, Dan Voiculescu, a declarat că liderii conservatori vor insista pentru ca CNSAS să dea verdict de poliţie politică pentru Traian Băsescu.

 

Sursa: Adevarul
4. Domnul Petre Roman – fost presedinte al Partidului Democrat, care a declarat, in 18 noiembrie 2004, ca, in momentul in care a fost descoperit angajamentul la Securitate al lui Adrian Vilau, Traian Basescu a spus: „Si eu a trebuit, cind am absolvit Scoala de Ofiteri sa semnez un asemenea angajament, pentru ca altfel nu as fi putut sa fac cariera.”

Sursa: Actiunea.ro

 „Surse din Serviciile Secrete ne-au informat ca tatal adoptiv al lui Traian Basescu se numea Dumitru si era de meserie tamplar. El s-a nascut intr-o localitate de langa Bacau. A urmat scoala Militara, facand parte din promotia 30 decembrie 1949. Dupa absolvirea scolii Militare, acesta a fost repartizat la Divizia Mecanizata “Marasesti” din localitatea Basarabi (jud. Constanta), devenind sef al BDS (Biroul de Documente Secrete). La scurt timp, ofiterul a cunoscut o femeie din localitate, pe nume Elena, de profesie croitoreasa, divortata si cu doi copii mici – Traian si Mircea. Tatal natural al celor doi copii, evreu, plecase din Romania, abandonandu-si sotia si copiii. Mentionam ca si mama celor doi, care traieste, este tot de origine evreiasca. Dumitru Basescu s-a casatorit cu acea femeie si i-a adoptat pe cei doi minori”. Cireasa pe tort a pus-o Adrian Severin, cel care a sustinut public ca detine informatii potrivit carora Basescu ar avea origine tatareasca, ceea ce a declansat un scandal monstru. “Am eu fata de tatar?”, a comentat, razand, Basescu.
Sursa: Q Magazin

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: Adevarul
4. Domnul Petre Roman – fost presedinte al Partidului Democrat, care a declarat, in 18 noiembrie 2004, ca, in momentul in care a fost descoperit angajamentul la Securitate al lui Adrian Vilau, Traian Basescu a spus: „Si eu a trebuit, cind am absolvit Scoala de Ofiteri sa semnez un asemenea angajament, pentru ca altfel nu as fi putut sa fac cariera.”

Sursa: Actiunea.ro

 

 „Surse din Serviciile Secrete ne-au informat ca tatal adoptiv al lui Traian Basescu se numea Dumitru si era de meserie tamplar. El s-a nascut intr-o localitate de langa Bacau. A urmat scoala Militara, facand parte din promotia 30 decembrie 1949. Dupa absolvirea scolii Militare, acesta a fost repartizat la Divizia Mecanizata “Marasesti” din localitatea Basarabi (jud. Constanta), devenind sef al BDS (Biroul de Documente Secrete). La scurt timp, ofiterul a cunoscut o femeie din localitate, pe nume Elena, de profesie croitoreasa, divortata si cu doi copii mici – Traian si Mircea. Tatal natural al celor doi copii, evreu, plecase din Romania, abandonandu-si sotia si copiii. Mentionam ca si mama celor doi, care traieste, este tot de origine evreiasca. Dumitru Basescu s-a casatorit cu acea femeie si i-a adoptat pe cei doi minori”. Cireasa pe tort a pus-o Adrian Severin, cel care a sustinut public ca detine informatii potrivit carora Basescu ar avea origine tatareasca, ceea ce a declansat un scandal monstru. “Am eu fata de tatar?”, a comentat, razand, Basescu.
Sursa: Q Magazin

Potrivit CNSAS, pentru stabilirea eventualei colaborări cu Securitatea în cazul unei persoane sunt necesare angajamente scrise, note informative sau microfilme care să conţină astfel de mărturii.

Preşedintele PC, Dan Voiculescu, a declarat că liderii conservatori vor insista pentru ca CNSAS să dea verdict de poliţie politică pentru Traian Băsescu.

Mugur Ciuvica afirma ca motivatia refuzului de a semna numirea Noricai Nicolai nu se sustine si, daca si-ar fi aplicat siesi criteriile de profesionalism, atunci ar fi trebuit sa refuze si în 1991, si în 1996 numirea sa în functia de ministru al transporturilor.
„Pe de alta parte, câta vreme toate dosarele sale sunt ascunse, Traian Basescu este ultima persoana din România care are dreptul sa vorbeasca despre dosarele altora“, critica presedintele GIP, care enumera în continuare o serie de indicii privind presupusele dosare ale sefului statului. „Conform CNSAS, dosarul de colaborator al Securitatii al lui Traian Basescu a fost distrus în 1979 (procesul verbal de distrugere nr. 0058212/15.08.1979 se afla în posesia CNSAS);conform lui Dorin Dobrincu, directorul general al Arhivelor Nationale, dosarul de cadre al lui Traian Basescu (obligatoriu pentru orice fost membru PCR) a disparut; conform lui Traian Basescu însusi, dosarul sau profesional de la Navrom nu mai e de gasit“, se mai arata în comunicatul GIP.

Eu cunosc aceste lucruri chiar din interior deoarece in 1972, cand eram procuror, am fost selectionat si am facut cursuri speciale la baza Securitatii de la Bran. scoala de la Bran a educat multe serii de procurori. Eram bratul inarmat al PCR, asa ni se spunea. Noi primeam ordin sa gresim intentionat datele din dosarele penale ca sa-i protejam pe informatorii Securitatii”, sustine fostul procuror Pantea.

  Proba colaborării dintre Băsescu şi Securitate în viziunea PC

 

 

 

 

 

 

Sursa: Adevarul
4. Domnul Petre Roman – fost presedinte al Partidului Democrat, care a declarat, in 18 noiembrie 2004, ca, in momentul in care a fost descoperit angajamentul la Securitate al lui Adrian Vilau, Traian Basescu a spus: „Si eu a trebuit, cind am absolvit Scoala de Ofiteri sa semnez un asemenea angajament, pentru ca altfel nu as fi putut sa fac cariera.”

 Adamescu susţine că, în 1972, maiorul Dumitru Băsescu, tatăl lui Traian Băsescu, ar fi venit la el să-l ajute pe fiul său să intre la Institutul de Marină. „I-am dat temele de examen rezolvate, nu trebuia decât să le memoreze”, a afirmat Adamescu. El a susţinut totodată că securistul care se ocupa de institut i-a spus că, după părerea lui, Traian Băsescu era informator încă din liceu. Adamescu a recunoscut că a colaborat cu Securitatea, sub numele de cod „Laurenţiu”.

   Preşedintele PC, Dan Voiculescu, a declarat că liderii conservatori vor insista pentru ca CNSAS să dea verdict de poliţie politică pentru Traian Băsescu.

 Potrivit CNSAS, pentru stabilirea eventualei colaborări cu Securitatea în cazul unei persoane sunt necesare angajamente scrise, note informative sau microfilme care să conţină astfel de mărturii.

 Această mărturie a fost depusă de conservatori şi la CNSAS, în urmă cu două săptămâni, dar Colegiul Consiliului a anunţat că aceste probe nu pot fi luate în considerare.