Cea mai sexy vedeta din Ucraina – Елена Романова ELENA ROMANOVA (ELENA CHURIKOVA) 2 edtion








Această prezentare necesită JavaScript.

Elena Romanova Bio

Measurements: 32D-25-36
Height: 5′ 4″
Weight: 105 lbs
Birthplace: Ukraine
Birthday: 04/29/1988


ro7777777Playboy Cybergirl Elena Romanova is a dazzling brunette beauty with amazingly blue eyes. She stands against a brick wall dressed in sexy blue jean shorts and a white bustier. When she removes the bustier, exposing her tits, she is so beautiful she takes one’s breath away. Even before undressing any further, she is as pretty as a picture and so erotically spectacular that it can be difficult to believe she’s a real flesh and blood woman. She slips her shorts off, and teasingly removes her tiny white g-string panties, showing off her naked form.
Name: Елена Романова
Hometown: Huntington Beach, California

e1Her skin is soft, creamy and golden. Her body is slender and full of delightfully sensuous curves. Her dark hair, blue eyes, and red lips are intoxicating. Elena Romanova is one of the most beautiful women we’ve ever seen and it is no surprise that she is a Playboy Cybergirl. The biggest question on our minds is when we will see more of this tantalizing beauty!
If you’re familiar with the bar scene in Huntington Beach, California, you may have already met Playboy Cybergirl Elena Romanova, who works nights as a bartender. Born and raised in Melitopol, Ukraine – an intercultural city best known for its fresh fruit and honey – Elena came to America to pursue a career as a model. With ice blue eyes, raven hair and classic proportions, this Slavic princess is sure to succeed.
elenachurikova100She was an art student in Russia, where she honed her talent for drawing and nurtured an interest in dance. In America, she was a finalist for Maxim’s Hometown Hotties 2011 competition, and has done promotional modeling for Lowrider Magazine and a few calendars. But she had her sights set a lot higher than that. “I’ve always wanted to be in Playboy because it sets a standard of beauty,” she explains. “I’m proud to be a part of that.”

“I’m outgoing,” says Elena. “I love to go out drinking with the guys – after all, I am a bartender. I don’t really hang out with girls.” It won’t surprise you to know that a strong, independent girl like Elena is single – or that she likes it that way. “I don’t have to deal with another person’s problems,” she says. “But I love guys with a nice chest and arms. And respect is very important. Where I grew up, that’s what men are like, and that’s what I expect.”ElenaRomanova_4Q&A with Elena Romanova

Playboy: What do you do when you’re not modeling?
I’m a bartender.

Playboy: What is your favorite kind of beer and why?
The place I work sells beer only. Probably a Dutch wheat beer or short tap, anything that has an orange flavor to it. Wheat beer is my favorite.

Playboy: Where did you grow up?
I was born in Ukraine and lived there for 14 years and then moved to Russia and lived there for five years. I have dual citizenship. I live in the States now and I’ve been here for five years; I love it. I’m so glad to be here because there’s a lot of freedom to make money, no matter if you come from a poor family or if you have an education there’s still a possibility to make money. In Russia it’s completely different. So that’s what I like about America the most; it’s the land of opportunity. Everyone has an opportunity to make something out of themselves.

Playboy: What inspired you to become a Cyber Girl?
I’ve always wanted to work with Playboy. Once I got a chance I went to casting and that’s how it started.

Playboy: Do you have any other secret talents?
I went to art school; I know how to draw and paint. I haven’t done it for a while, but I’m pretty sure if I picked it up again it would click. I was always more into dance, but my parents took me to art school instead.

Playboy: What are your goals for this fall?
There are so many things. Keep modeling; hopefully get a test shoot for Playmate.

Playboy: Do you model outside of Playboy?
I’ve done a lot lately; I’ve started taking modeling seriously. I was on the cover of Street Chopper Magazine recently. I do mostly glamour and car modeling, bikini or lingerie.

Playboy: You work around cars often; what is your dream car?
I have two dream cars. One is a Mercedes CL and the other is a Bentley Continental GT. Both are very classy cars with smooth lines, totally matches my style!

Playboy: What attributes are you most proud of physically?
My butt and my legs. I’m only 5’3” but my legs are long so I photograph much taller than I really am.

Playboy: You’ve got a killer body. How do you keep in such great shape?
I do aerial arts, which is aerial acrobatics, like Cirque du Soleil — that’s what keeps me in shape. I started doing it in March and have done a few shows with my school at different art festivals or parks. It’s a lot of fun.

Playboy: What has been your biggest accomplishment in your life to date?
I met Hugh Hefner last weekend — I always wanted to meet him; it was a great experience. I went to Fun in the Sun this past Sunday and I got to meet him. It was slow, usually there are a lot of girls but there were only ten that day. I got to meet a lot of cool people. Hugh Hefner was quiet, polite and always smiling.

Playboy: Do you have a favorite Playmate?
Dasha Astafieva. She was a Ukrainian girl that posed in Playboy’s 55th Anniversary edition in January 2009. She was gorgeous. That’s what a Playmate should be; she was perfect.

Playboy: What’s the best dating advice you can give to our male readers?
Don’t try too hard. Don’t try to impress a girl from the get-go by telling her how much money you have, how many houses you’ve got. It’s kind of annoying. When it happens to me it feels like they’re trying to buy me. Be yourself; not everyone is impressed by money.e3Elena Romanova Bio

Measurements: 32D-25-36
Height: 5′ 4″
Weight: 105 lbs
Birthplace: Ukraine
Birthday: 04/29/1988



Această prezentare necesită JavaScript.


Ilinca Vandici


ILINCAVANDICI2S-a nascut in Bihor si s-a mutat in capitala, unde a urcat repede pe culmile succesului. Azi, are propria emisiune si este vanata de paparazzi la fel ca orice alta vedeta autohtona. Ilinca Vandici este o fata care si-a vazut visul evenit realitate, acela de a participa activ la ceea ce inseamna manipularea opiniei publice prin mass-media.

A avut parte de sprijin enorm din partea familiei, putere de munca, nervi de otel si rabdare nemarginita. Cariera in televiziune si-a inceput-o cu un gram de noroc si dorinta. A urmat timp de 10 ani cursuri de dans modern, de societate, comtemporan, tematic si balet, iar acum a ramas fidela exercitiului fizic si iarna practica frecvent si obligatoriu schiul, iar vara inotul. Visul pe care l-a avut de cand era copil, a fost acela de a lucra in lumea televiziunii.
A avut sansa sa ajunga in capitala in urma unui concurs de miss, Miss Bihor, pe care l-a castigat. Cariera ei este pe primul plan. A muncit mult si continuu de cinci ani de zile si a incercat sa cladeasca caramida cu caramida o cariera solida, si pare sa fie pe drumul cel bun deoarece ceea ce face este apreciat si nimic nu o va impiedica sa mearga mai departe, mai sus si mai sus.
ilincav1In urma cu 4 ani si-a dorit sa se apuce de cantat, sa faca o cariera in muzica, dar a renuntat in cele din urma. Nici visul de a fi actrita nu s-a implinit desi si-a dorit foarte mult, dar nu a fost sa fie. A jucat o singura data, un rol secundar intr-un film.
In prezent este prezentatoarea emisiunii „Stele sub lupa” la Antena 2 si este si model, aparand pe scena pentru diversi dseigneri. Inainte de a se muta la Antena 2 a prezentat la Kanal D emisiunile „Magic taxi” si „Bulevard”.

ilincavandici0011Pe scurt despre Ilinca Vandici:

Nume: Ilinca Vandici
Locul nasterii: Oradea, Bihor, Romania
Data nasterii: 17 Iunie 1986
Frati/Surori: O sora, Natalia
Culoarea ochilor: Verzi
Culoarea parului: Blond
Inaltime: 1.70
Greutate: 49 kg
Dimensiuni: 90-63-90
Etnie: Roman
Stare civila: Necasatorita
Ocupatie: Prezentatoare TV
Studii: Universitatea Romano Americana, sectiunea management-marketing.


Sergiu Nicolaescu: In guvernul Verdet era si Iliescu. L-am injurat pe Iliescu pentru ca de sapte ori si de cinci ori a spus „tovarasi”. Am stiut ce urmeaza: Momentul era urmatorul: Kohl, Mitterrand, Gorbaciov si Bush se intalnisera deja. Intalniri secrete.

nicolaescu1Interviu 13-14 ianuarie 2006
Participant activ la unele dintre cele mai importante momente ale Revolutiei din Decembrie 1989, senatorul Sergiu Nicolaescu este detinatorul unor informatii inedite privitoare la acele evenimente dramatice. Informatii cuprinse in cadrul unui amplu interviu oferit in ultimele zile ale anului trecut.
Regizor cu recunoastere internationala, interpret al unor personaje memorabile, Sergiu Nicolaescu este, de cateva decenii, unul dintre numele de referinta ale cinematografiei romanesti. In decembrie 1989, a fost o prezenta deosebit de activa pe unul dintre cele mai importante „platouri” de pe care s-a filmat, in premiera mondiala, „Revolutia in direct”. Intrat in viata politica postcomunista, „Comisarul” a devenit parlamentar si tot el a condus Comisia Senatoriala „Decembrie 1989”. Anul trecut, dupa 15 ani de la Revolutie, el a intrat in atentia procurorilor de la Parchetul General, care il ancheteaza exact pentru implicarea sa in Revolutia de la Bucuresti.
Iliescu impreuna cu Ceausescu 1966
La zidul Berlinului

Jurnalul National: Cunoasteti foarte multe lucruri despre Revolutie. Ati si studiat-o timp de cativa ani.
Sergiu Nicolaescu: Am studiat-o, dar am si fost direct implicat. Inca de cand a cazut Zidul Berlinului am stiut ce se va intampla. Am simtit ce urmeaza.

Ati stiut sau ati simtit?

Si una, si alta. Momentul era urmatorul: Kohl, Mitterrand, Gorbaciov si Bush se intalnisera deja. Intalniri secrete. Apoi a cazut Honecker, in RDG. Ministrul de Interne Krenz a dat lovitura de stat si l-a schimbat pe Honecker, care era iubit in RDG. In 1989, eu eram acolo. Faceam un film. Acolo am vazut cu ochii mei scena finala a regimului: manifestantii, fata in fata cu militarii de la frontiera. Unul dintre acestia, cred ca era un ofiter superior, vorbea la telefon si probabil relata ce vedea. Adica, manifestantii care erau acolo si strigau. La un moment dat, coloana s-a pus in miscare. Apoi, l-am vazut pe ofiter vorbind disperat la telefon. Subordonatii stateau cu ochii pironiti la el si cu armele in pozitie de foc. Erau granicerii de pe zid, de la Poarta Brandenburg. Toti astia puteau sa deschida focul. Erau nemti, iar la nemti ordinul e ordin. Erau o imagine a poporului german, a ceea ce ramasese din vechea armata germana, care acum apara comunismul. Ei bine, pe masura ce manifestantii se apropiau, soldatii priveau fix la comandantul lor. La un moment dat, comandantul a ramas cu telefonul in mana, apoi a zis ceva. Militarii au plecat armele, iar demonstrantii au venit, s-au urcat pe zid si au inceput sa fuga dincoace. In grupul acela eram si eu. Eram la 10-12 metri de comandantul lor. Acela a fost momentul ezitarii armatei. Pe asta m-am bazat si eu cand am actionat la 22 decembrie. Pe ezitare.

Coleg cu generalii

Cum v-ati cunoscut cu generalul Milea?

M-am cunoscut cu el in 1989, cand i-am cerut trupe pentru terminarea filmului „Coloana de foc”. In ’88, facusem filmul „Mircea”, care a fost interzis. Trebuia sa aiba premiera la 5 iunie, dar Ceausescu s-a opus. Eu eram in Germania si la 4 iunie m-au chemat in tara, sa discutam despre film. Le-am spus ca daca premiera nu este la 5 iunie, eu nu vin. Le-am spus ca am treaba in Germania, unde aveam un contract. Cand o sa vin in tara, o sa-mi spuneti ce aveti de spus. Dar sa va fie clar, eu nu modific nimic din „Mircea”. Aveti negativul, faceti ce vreti cu el. Dar nu cu numele meu. Am ramas in Germania pana mi-am terminat treaba. Cand m-am intors, toata lumea a fost surprinsa. Toti credeau ca, gata, Nicolaescu a fugit. Nu, eu m-am intors. Deci la Milea am fost in ’89, cand i-am spus ca nu am trupe ca sa termin „Coloana de foc” si l-am rugat sa ma ajute. El s-a dus la birou, de unde a scos o sticla de whisky, apoi ne-am dus langa geam. Acolo, cu radioul deschis⦠microfoanele nu mai aveau cum sa ne auda. Apoi, el mi-a spus urmatorul lucru: „Cu unitatea militara pe care am sa ti-o dau poti sa cuceresti Bucurestiul in doua ore”. De ce mi-a spus asta? Nu stiu. Dar mi-a spus-o. De acest lucru mi-am adus aminte la 21 decembrie, cand m-am dus la comandantul respectiv si i-am cerut doua TAB-uri.

Despre ce unitate era vorba?

UM 01065, de la Ploiesti, unde era comandant Niculescu. Acum, asta este un tip total anormal, sarit de pe sina. Am vazut in presa niste declaratii ale lui si cred ca a luat-o razna. Dar pe atunci el era un comandant foarte bine pregatit. Imi facusem treaba cu unitatea lui, care era foarte disciplinata. Deci Milea, de acolo, de la geam, mi-a spus acel lucru referitor la unitatea militara din Ploiesti. Apoi, mi-a dat armata, dar fara ca si Ceauseasca sa stie. Pentru ca ea nu mai voia sa-mi dea militari sa-mi termin filmul.

Sunteti absolventul unei scoli militare. Acolo ati fost coleg cu Vasile Milea?

Am fost colegi in 1947. Acesta este insa doar un fel de a spune. Eram la Scoala de Ofiteri de Marina. Batalionul de elevi avea 800 de oameni. Eu intrasem primul, cu media 10. Dar nu am apucat sa termin. Inainte de a absolvi, tatal meu a fost arestat, iar dupa arestarea lui, am facut tot posibilul sa plec. Am stat vreo luna prin spital, dupa care am iesit din armata. Milea ma stia pe mine de atunci. Dar eu nu-l stiam nici pe el si nici pe Stanculescu. Stanculescu mi-a spus ca si el a fost acolo. Deci toti trei am fost colegi. Dar fiind acolo 800 de oameni, nu pot sa spun mare lucru. Nu tin minte sa ne fi cunoscut de pe atunci. Insa ei isi amintesc de mine. Cam asta a fost relatia mea anterioara cu Milea. In 1989, la 21 decembrie, seara, am vrut sa ma duc la baricada de la Inter, sa ma urc si de acolo sa-i vorbesc lui. Pe vremea aceea, nu exista punct de control al trupelor de care sa nu trec. Treceam fara ca insa cineva sa ma intrebe ceva. Ma cunostea lumea.

O cariera spectaculoasa

Ati intrat primul pe lista intr-o scoala militara. Apoi, ati ajuns in cinematografie¦
Am plecat din scoala militara cand tata a fost arestat. Apoi, am fost muncitor la Politehnica, cu o biografie falsificata. Mai tarziu am iesit inginer. Am fost repartizat la Sadu – Gorj. Apoi, prin sport, pentru ca faceam sport de performanta, m-am mutat la IOR.

Deci la Uzina Mecanica Sadu. La fel ca si IOR, erau fabrici din industria de aparare.

Da, erau in Ministerul Apararii, in Departamentul Special. Ambele erau in aceeasi categorie, asa ca m-au trecut in Bucuresti, la IOR. Faceam sport de performanta si am jucat la Clubul Metalul. Apoi, in 1954, m-au facut director la o mare intreprindere. A venit asa, un ordin: „Dati-ne un baiat tanar, muncitor. Directorul Moga a zis: Sergiu Nicolaescu. Era o intreprindere de transporturi cu 2.000 de camioane. Atunci, ca sa scap, pentru ca nu aveam cum sa rezist cu o biografie falsificata, mi-am spus ca trebuie sa plec repede si de acolo. A aparut un coleg, din cinematografie, care mi-a spus sa ma duc acolo, in locul lui. El locuia langa IOR. Am facut schimbul si astfel, in ’54, m-am transferat la cinematografie. Acolo, in cateva luni, am ajuns seful serviciului tehnic.

Apoi, in 1956, ati filmat Revolutia din Ungaria.
Apoi, in ’61, ati fost in Cuba, tot la o revolutie.
Nu, in Cuba nu am fost.
In 1961, nu ati fost acolo, impreuna cu Polansky?
Nu, cu Polansky am fost in ’62, la Cannes.
Dar la Praga ati fost, in 1968? Cel putin asa se spune.
Nu, nu am fost la Praga.
Iar in ’89 ati fost la Berlin.
Da, caderea zidului m-a prins la Berlin.
Ati avut o mare libertate de miscare in strainatate, fapt cu totul neobisnuit in acea perioada.

Exista oameni care imi reproseaza ca am fost un favorit al sistemului comunist.

Un „joc” de interpretare

Nu despre asta este vorba. Haideti sa facem un „joc de interpretare”.

Daca dumneavoastra ati vedea un personaj cu o asemenea evolutie a carierei, nu v-ati gandi ca acel om lucreaza cu vreun serviciu secret?

Ba da. Primul lucru la care m-as gandi este ca lucreaza pentru vreunul strain.

Sau ca este ofiter acoperitâ¦

A, nu, asta in nici un caz.

De ce nu? Directia de Informatii Externe avea nevoie exact de astfel de oameni.
De unul care sa fie impotriva regimului? Exclus!

De ce credeti asta?

Pentru ca eu eram impotriva regimului. Vreau sa va spun ca niciodata, dar absolut niciodata, nu a venit cineva sa-mi propuna ceva. Chiar este curios. Niciodata nu a venit cineva la mine, asa cum suntem noi aici, si sa-mi propuna: „Uite, domnule, nu ai vrea sa te fac ofiter acoperit, sa fii agentul nostru in Romania?”. De apartenenta la Securitate nu pot fi banuit, pentru ca sunt singurul care acuz Securitatea. De aceea imi si permit. In nici un caz nu poti sa ma treci de partea impotriva careia am luptat de cand m-am nascut, de cand ma stiu.

Ati fi putut fi „omul” Armatei?

A, nu, Armata era la fel.
A fost doar un exercitiu de interpretare a evolutiei unei cariere spectaculoase pentru acea perioada.

Singurul lucru pentru care pot fi banuitâ¦

Nu este vorba despre nici o banuiala.

Da, bineinteles, continuam acest exercitiu de gandire. Ceva de tipul nu sunt eu, este o alta persoana. Eu, unul,, in nici un caz nu l-as plasa pe Nicolaescu decat impotriva regimului. N-am nici un fel de legatura cu Securitatea, sub nici o forma, si nu am avut niciodata contacte cu oameni care sa ajunga sa-mi propuna ceva de felul asta.
Dumneavoastra cunoasteti bine timpurile acelea si stiti ca, mai ales dupa 1965, Directia de Informatii Externe era ceva aparte fata de Securitatea interna. Tot timpul, DIE a cautat elite si era interesata de sefii de promotie.
Asa este, dar niciodata nimeni nu a venit la mine.

Gandila, securistul de la Buftea

Dumneavoastra faceati parte din elite, erati o elita.

Da, eram o elita, dar niciodata nu a venit nimeni la mine sa-mi spuna¦ Mi-aduc aminte ca era unul Gandila, care era securistul de la Buftea. Gandila asta m-a chemat o data la minister si acolo mi-a luat… am avut amandoi o discutie care a fost inregistrata. Asa a vrut el sa ma impresioneze, sa-mi arate ce poate sa faca. Aceasta este singura data in care am avut de-a face cu Securitatea. Vreau sa spun ca, de pilda, pe taica-meu l-au luat. Taica-meu, care fusese inchis si care a fost la Canal, era asa-zis informator al Securitatii. Asa cum a fost si Coposu si altii. In ceea ce ma priveste, niciodata, dar absolut niciodata, nu⦠Nu ca eu i-as fi refuzat, ci niciodata ei nu au venit la mine.

Dar ati fost in atentia lor? Si nu numai in atentia Securitatii romane. Poate si a KGB, CIA sau altii.

Niciodata nu au venit la mine. Nici KGB nu a venit la mine. Eu l-am cunoscut de la KGB pe unul… nu mai tin minte cum il chema, seful Serviciului de spionaj din RS Moldoveneasca. Dar niciodata nimeni nu mi-a propus nimic. Adevarul este ca am stat si eu si m-am gandit cum dracuâ se face ca nu au venit, domnule, si la mine. Eu eram ala care plecam in strainatate, ma intorceam⦠Dar eu plateam. Este drept ca plateam. Adica dadeam 75% din ce castigam. Iar eu aduceam in tara milioane de dolari pe filmele mele. Incepand cu „Lupta pentru Roma”, care a adus 4 milioane de dolari. Din doi in doi ani, eu aduceam filme de 2-4 milioane de dolari. Si am facut opt astfel de filme.

„Dosarul” francez

Numele de Saharovski (n.r. – fostul sef al consilierilor sovietici din Securitatea romana, devenit ulterior sef al spionajului sovietic) va spune ceva?

Nu-mi spune nimic. Il stiu pe unul care, aparent, se ocupa de cinematografie si care, asa cum am spus, a ajuns seful Securitatii din RS Moldoveneasca. Vorbea romaneste si pe asta l-am cunoscut. Nimeni niciodata nu a incercat sa-mi propuna ceva. Apoi mi-am explicat: Domnule, serviciile secrete au dosarul omului, si-l au de cand s-a nascut, din burta luâ ma-sa. Eu m-am dus in Franta si, la un moment dat, eram la prefectul Parisului. Omul asta a apasat pe un buton si prin posta pneumatica interna i-a venit un dosar. Era dosarul meu, care era mai gros de o palma. Adica, eu cred ca tot ce avea Securitatea noastra aveau si ei acolo. Absolut tot.

O fi vrut sa va impresioneze. Dumneavoastra, ca regizor, stiti mai bine.

Nu, a fost o chestie de amicitie. El ma chemase sa-mi dea o viza. Pe care am si primit-o. Eu pe atunci voiam sa devin cetatean francez. Daca stateai cinci ani in Franta si erai rezident, adica aveai locuinta in Franta (iar eu aveam), dupa cinci ani primeai, automat, cetatenia franceza. Iti venea acasa un plic, prin care erai chemat sa-ti ridici documentele.

Asta cand se intampla?

Era dupa 1963-’64. Urmaream treaba asta: stau cinci ani si iau cetatenia franceza. Ulterior, m-am razgandit. Obtinusem in Romania un statut care ma multumea. Adica, faceam film romanesc, faceam ce voiam si puteam pleca in strainatate in absolut orice situatie. Asta a mers pana in ’88-’89, cand am fost blocat. Dar in tot acest timp, niciodata, nimeni din tara sau din strainatate nu a stat de vorba cu mine despre asa ceva, deci cu atat mai putin sa-mi propuna. Am incercat sa-mi explic de ce. Avand din nastere numele de Sergiu Nicolaescu, iti dai seama ca, domnule, cu asta nu faci ce vrei.

De fapt, numele dumneavoastra de familie adevarat era Nicola.

Nicola era numele original al tatalui meu, care era macedonean. Romanizat, a devenit Nicolaescu.


Ezitarea stabilor in fata lui Parvulescu a fost o lectie care, peste ani, mi-a dat incredere. Ce planuisem la 21 decembrie era o nebunie. Dar o nebunie bazata pe ezitarea lor in fata batranului. Atunci, aia au ramas gura-casca. Nu le venea sa creada. Intr-un astfel de moment, mergi pana la capat. Daca el ramanea la tribuna, se putea intampla o surpriza. Si asta pentru ca sala era de acord cu el. Pusese intrebari de bun-simt: „Cine este Ceausescu? Dar familia Ceausescu? Cum au ajuns ei sa aiba atata putere?”. Lucruri pe care toti le gandeau. Pe urma, imi aduc aminte ca l-am vazut pe batran cum coboara scarile, cum trece singur prin multime. Era aproape drogat de emotie. M-am uitat la cei din jur: pareau electrocutati, nu misca unul. La fel ca la Poarta Brandenburg. Dar acolo, multimea era hotarata.

Martor la „episodul” Parvulescu

Ezitarea comunistilor am mai trait-o o data, la Congresul in care a vorbit Parvulescu. Eram cu Titus Popovici si urma sa vorbesc si eu, ca cineast. Scrisesem cinci pagini, care fusesera cenzurate. In locul lor mi-au dat ei doua, din care am facut una singura. Pe asta voiam sa o citesc de la tribuna. Parvulescu a luat cuvantul dupa Adrian Paunescu. Dupa el a venit la microfon Parvulescu, care le-a spus „Tovarasi, daca l-ati lasat pe Paunescu sa vorbeasca, o sa ma opriti pe mine, care am infiintat Partidul Comunist in Romania?”. Apoi a inceput sa dea in Ceausescu si in familia Ceausescu. Asa ceva nu se mai auzise niciodata. Atunci am vrut sa urc la microfon si sa spun si eu ce aveam de spus. Dar Titus a pus mana pe mine si mi-a zis: „Te omor daca faci treaba asta”. Am asistat apoi la o greseala a lui Parvulescu. Domnule, cand vorbesti unei sali care tace cand spui acele lucruri, intelegi ca e de partea ta. Ca de obicei, in sala erau si multi securisti. Dar securistii il antipatizau pe Paunescu. Iar in momentul acela batranul a spus: „Stiu ca sala este plina de securisti”. Astfel si-a indepartat jumatate din auditor. Asta a fost prima lui greseala. Atunci am ezitat… A fost singurul gest de lasitate din viata mea. Atunci am observat si altceva: zapaceala, nauceala stabilor comunisti. Cand Parvulescu a inceput sa vorbeasca, toti s-au zapacit. Se uitau unul la altul, apoi, disperati, la Ceausescu. Iar el se uita din cand in cand la nevasta-sa. Dar si ei ii pierise orice replica. Practic, toti erau zapaciti. Apoi, Parvulescu a plecat singur. Si-a continuat astfel prima greseala cand, spunand ca sala este plina de securisti, i-a jignit si pe cei dispusi sa-l ajute. El nu trebuia sa plece din sala. Trebuia sa ramana acolo, sa fie scos cu forta. Asa, aia, chiar asa, zapaciti, au impus o pauza. Apoi, s-au gasit cativa intelectuali lingai care au luat cuvantul si lucrurile s-au „aranjat”. Dupa ei, totul a fost gata: toata lumea l-a votat pe Ceausescu. Vedeti, astea sunt lectii de viata. Cine a trait o astfel de scena si nu a inteles-o este idiot, sa ma ierte Dumnezeu!
Sergiu Nicolaescu a urcat, in Decembrie ’89, pe creasta valului revolutionar care l-a spulberat definitiv pe Ceausescu de pe scena istoriei romanesti. Dar tot atunci s-a aflat si foarte aproape de zona primelor jocuri de culise, care s-au finalizat prin instalarea puterii politice postdecembriste.

In ultimii doi ani, Jurnalul National a intocmit, prin mijloace pur gazetaresti, o radiografie complexa a evenimentelor din Decembrie 1989. Documentelor din arhivele Justitiei si ale unora dintre institutiile implicate li s-au adaugat declaratiile oferite de foarte multi dintre oamenii care atunci au jucat diferite roluri, de la factori de decizie la nivel inalt pana la simpli executanti. Constituind o veritabila istorie orala, marturiile lor au clarificat adeseori amanunte despre care s-a vorbit foarte rar sau poate ca niciodata. Iar informatiile oferite de Sergiu Nicolaescu sunt un capitol aparte al acestei istorii recente, dar nu indeajuns de cunoscute.

„Stiu cine a tras”

Jurnalul National: Ati participat, din plin, la evenimentele din Decembrie 1989. In acest sens, sunteti cu adevarat o sursa de informatii „de mana intai”.

Sergiu Nicolaescu: In domeniile pe care eu le cunosc, nu ma bate nimeni. Iar in privinta Revolutiei… chiar nimeni. In privinta Revolutiei, sunt omul care stie cel mai mult despre ea.

Ati studiat-o timp de sapte ani…

Am studiat-o, dar am si fost direct implicat.

In ultima dumneavoastra carte mentionati ca, in dupa-amiaza de 22 decembrie ’89, cand s-a deschis focul, ordinul a fost dat de un sef al Securitatii.

Domnule, sa fie clar. Eu stiu cine erau oamenii si ai cui erau. Erau de la Directia a V-a si de la Securitatea Municipiului Bucuresti. Toti astia erau pe case, astia fotografiau si filmau, si eventual trageau. Tot astia erau pe casele din jurul Salii Palatului. Era clar! Se stiau si locurile si… asa mai departe. Acesti oameni au deschis focul la ordinul unuia dinauntru. Putea sa fie Neagoe, putea sa fie Iulian Vlad. Oricum, cineva care avea comunicare cu ei, probabil prin radio. Cineva care le-a spus: Deschideti foc de diversiune. Si focurile care s-au tras atunci au fost salve in aer. Nu a cazut nici un om. Toata lumea se intreaba: Dar de ce nu au tras in voi? Pai, cum sa traga in noi daca pe terasa eram si comunisti, si necomunisti? Era o inghesuiala teribila acolo. Inca nu se inserase. In conditiile acelea, eu am fugit la etajul sase. Si la etajul sase am vazut gurile de foc. In momentul acela mi-am spus: „Este diversiune”. Si diversiune a fost.

Ar fi putut fi simulatoare de foc?

Nu, nici vorba. Securitatea nu avea simulatoare. Pe urma, la focurile de diversiune trase de astia in aer, cei de jos au raspuns si ei cu foc. Motiv pentru care aia de sus s-au infuriat. Aici a urmat o alta diversiune, care putea sa fie chiar si straina. In sensul ca, in momentul in care eu, agent strain, am vazut ca se deschide focul si nu cade nimeni, iar lumea se imprastie, trag un foc in multime si am provocat incaierarea. Este tipul clasic de diversiune.

Cine au fost agentii straini?

Pai, iata, ii enumar concret aici, in carte. Teroristi straini: sovietici, unguri, arabi si altii. Teroristii romani erau militari activi, ofiteri de Securitate acoperiti, dar si civili care s-au pus in serviciul unor puteri straine.

Sunt deductiile dumneavoastra ulterioare sau va bazati pe ceva ce ati stiut atunci?

Pai, ce sa stiu? Toate astea s-au strans in timp. Eu cred ca nicaieri nu veti vedea o prezentare mai concreta decat ceea ce prezint eu. Este rezultatul a zece ani de studiu.

Deci in Piata Palatului cine ar fi putut fi?

Asadar, au tras astia. Vrei sa spui cine a dat ordinul? Ordinul a venit dupa ce eu am anuntat: „Fugiti, cladirea este minata”, lucru filmat si de Adrian Sarbu.

Iliescu, ultimul pe lista lui Verdet

Cine va spusese ca acea cladire este minata?
Nu, cladirea nu era minata si eu stiam ca nu este minata.

Atunci de ce ati spus ca este minata?

Am intrat intr-o camera… cred ca era la Ceauseasca in birou. Acolo erau Verdet,Iliescu si inca vreo cativa oameni… erau Burtica… si cativa militari. Deci se forma un guvern. Era si Dascalescu. Se forma un nou guvern. Iar asta era impotriva oricarei logici de schimbare a regimului. Pai, cum? Se face o revolutie si tot tu schimbi guvernul?

Sa intelegem ca Iliescu negocia cu ei?

Era clar ca negocia. Pentru ca pe hartia respectiva era trecut si el.

Iliescu, in guvernul Verdet?

In guvernul Verdet! In guvernul Verdet era si Iliescu.

Pe ce pozitie?

La urma. Deci in clipa in care i-am vazut pe toti… Ce faci? Cand vezi din nou comunistii care se asaza intr-o sala si hotarasc noul guvern… ai cacat-o. Asta este cuvantul. Inseamna ca ramane regimul. Atunci mi-a venit ideea si le-am spus: „Fugiti ca sediul este minat”. Si intr-adevar au fugit. Au fugit toti, nu a mai ramas nici unul.

Organizatii de partid din Armata au functionat pana la 15 ianuarie? Ce mai faceau, cu ce se mai ocupau?

Sigur ca au functionat. Faceau sedinte. Cand am auzit treaba asta am facut scandal. Cum, domnule, cum este posibil?

Dar care mai era activitatea lor?

Cand am intrebat, au tacut. Si-apoi imediat au inmuiat-o. Militaru avea frica de mine si incerca sa ma linguseasca. Era gorjean ca si mine. Eu sunt nascut in Gorj, dar am trait la Timisoara. El credea ca asta era un motiv sa fim apropiati. Dar eu stiam cine este si ca atare… Era si cam prostanac.

Dar concret, care era activitatea postdecembrista a acelor organizatii de partid?

Eu am descoperit ca aveau o organizatie si se pregateau sa faca o sedinta de partid. Pe decembrie si-au platit si cotizatiile.
Exista informatii ca aceste celule de partid sunt cele care au actionat aproape in toata tara pentru infiintarea FSN.
Nu stiu. Eu am fost in FSN. Am fost in toate organizatiile de atunci, dar nu stiu sa existe vreo legatura.

Fidelitatea generalului Gusa

Ce lovitura de stat a vrut sa dea generalul Gusa la 23 decembrie?

La 23 decembrie, Stefan Gusa a vrut sa treaca de partea lui Verdet. In acea zi, el a fost chemat la Ministerul Apararii, acolo unde erau Iliescu, Roman si ceilalti. A venit seara si, la un moment dat, pe la ora 23:00, am intrat la el in birou. Avea un birou lung, iar el vorbea la telefon si nu m-a vazut. Cand m-a vazut, s-a infuriat. Am avut cu el o discutie in cursul careia si-a scos carnetul rosu din buzunarul vestonului, mi l-a aratat si mi-a spus: „Uniforma militara o datorez acestui partid. Eu datorez totul acestui partid si voi ramane credincios partidului”. Dupa ce am plecat de acolo, el a incercat sa convoace Comandamentul… nu mai stiu cum se numea… Toti comandantii de directii formau un Consiliu de Aparare. Si din douazeci si ceva de oameni au venit doar vreo patru. Asta o stiu de la Arghir, un fost coleg de scoala militara al meu. Atunci, Arghir era amiral si era unul dintre adjunctii lui Gusa. El a venit la mine cu un colonel Popescu si mi-au spus: „Fugi! Fugi pentru ca va aresteaza in noaptea asta”. M-am dus la Iliescu si i-am spus ce-mi zisesera oamenii aia.
El mi-a raspuns ca nici vorba de asa ceva. Dar eu i-am spus ca nu mai stau acolo. Simteam ca nu era sanatos ceva. Si cu Gusa care ma amenintase… Gusa era puternic, avea autoritate, avea totusi o functie importanta. I-am spus lui Iliescu ca o sa plec dimineata, dar o sa dau telefon. Am stabilit un „cod” cu el. Am stabilit ca, daca imi raspundeau ca sunt prizonieri, eu voi veni cu multimea sa-i eliberez. Am fugit prin spate, pe la sediul Contrainformatiilor, iar ofiterul de acolo a anuntat soldatii de pe zid sa nu traga. Am sarit gardul si am pornit prin cimitir. Dupa cimitir erau niste case de tigani. De sus, de pe case, se tragea catre Ministerul Apararii. Cand m-am apropiat de una dintre acele case, un grup de tigani m-a recunoscut si a inceput sa ma strige si sa se bucure. Eu eram innebunit, pentru ca sus, pe casa aia, erau tipii care trageau catre minister. Le-am spus tiganilor sa taca din gura, dar nu cred ca aceia de sus nu m-au recunoscut. Oricum, nu mi-au creat probleme.

Intrat in Capitala calare pe tanc

Cum a fost „episodul Otopeni”?

In noaptea de 22/23, eu am plecat din Televiziune. Am plecat catre Otopeni, ca sa ma intalnesc cu oamenii de la UM 01065, care veneau in coloana catre Bucuresti. Vorbisem cu Stanculescu si i-am spus sa cheme coloana aia spre Capitala. Militarii iesisera deja din Otopeni si se indreptau catre oras. De aici a aparut si confuzia. Pentru ca multi imi spun: „Hai, domâ-le ca dumneata ai dat ordin si au murit oameni la Otopeni”. Dar eu nu am nici o legatura cu ceea ce s-a intamplat a doua zi acolo. Eu m-am urcat in masina mea, care avea numar de Germania, si m-am dus sa le ies in intampinare. Cum am depasit podul, aia m-au recunoscut imediat, au oprit si a aparut Niculescu, comandantul lor. Omul statea de vorba cu mine si, in momentul ala, de pe pod, a aparut o coloana de trei masini. Niculescu s-a hotarat sa-i opreasca. A plecat de langa mine. Eu tocmai ii spuneam ca trebuie sa ne deplasam catre Televiziune, care era in pericol sa „cada”. Niculescu a tras o rafala in aer, sa-i faca pe aia sa opreasca. Domâ-le, in clipa aceea, cateva sute de oameni au tras direct asupra masinilor. La sfarsit, masinile erau atat de ciuruite, incat aratau ca niste gramezi de fiare.

Cine se afla in acele Dacii?

Civili. Apoi i-am spus lui Niculescu sa vina cu mine pe primul tanc. El mi-a raspuns ca, fiind comandant, el trebuie sa mearga pe al treilea tanc. Atunci eu m-am urcat pe primul, cu steagul in mana, motiv pentru care aceasta unitate este singura in care nu s-a tras. Am ajuns astfel la Televiziune. Am trecut prin cinci filtre ale revolutionarilor. Inclusiv cel de la Baneasa, compus din patru tunuri antiaeriene puse la orizontala. De fiecare data am coborat si am vorbit cu oamenii. Am intrat in Bucuresti fara un foc.

Dumneavoastra cand ati ajuns acasa?

La 22 sau la 23. Mai curand la 23.
Cum va explicati rolul important jucat de artisti la Revolutie? Dumneavoastra, Caramitru, Voicila, Mircea Diaconu, Andrei Vata, Calin Nemes?

Ei, Caramitru a fost intamplator. Toti, in afara de Voicila, au disparut cand s-a deschis focul. Deci cand a fost balbaiala. Cand se putea da cu gura au venit, pentru ca era momentul. Era clar ca oamenii luau atitudine. Era o debandada cu care noi, actorii, eram obisnuiti de la filmari. Asa ceva se intampla la filmari, iar in acele momente ai un fel de inconstienta. Cine s-ar fi urcat pe un tanc si sa intre cu o coloana intreaga in Bucuresti? Este clar ca trebuia sa fii sarit de pe sina. Atunci cand ai exercitiul platoului de filmare, este foarte greu sa mai faci diferenta intre realitate si fictiune. Militarii ar fi putut parea mai fricosi decat noi. Dar curajul actorilor venea din inconstienta.

Este adevarat ca l-ati injurat pe Iliescu atunci cand s-a adresat multimii cu „tovarasi”?

Da, este adevarat. A vorbit de sapte ori si de cinci ori a spus „tovarasi”.

Noi, cei de la Televiziune

L-ati prezentat multimii pe Ion Iliescu spunand: „Dau cuvantul unui om pe care noi am hotarat ca poate conduce in aceste momente”?

Da, dar nu i-am spus numele.

Cine erau acesti „noi”?

Noi, cei de la Televiziune. Vorbeam la modul general. Eu m-am ferit sa-i mai spun numele, pentru ca el apucase sa si-l spuna cand a vorbit cu „tovarasi”. Vorbise Verdet, si lumea l-a huiduit si a strigat: „Fara comunisti”. Apoi a luat cuvantul si Iliescu si a inceput tot cu „tovarasi”. I-am dat un cot de cred ca m-a tinut minte: „Ce dracu te-a apucat, dle? De unde tot scoti tovarasii astia? Ce dracului?”. Atunci a fost un moment-cheie, in urma caruia el se putea compromite. Daca il lasam sa vorbeasca asa cum incepuse, ar fi fost sfarsitul sau politic.

De ce ati mers pe „cartea Iliescu”? De ce nu v-ati gandit, spre exemplu, la dumneavoastra?

Eu nu-l cunosteam anterior pe Iliescu. Nu m-am gandit nici o clipa la mine. Daca ma gandeam la mine, lucrurile ar fi decurs altfel. Cand Iliescu a aparut la Televiziune, a aparut intr-un moment in care eu m-am certat cu Caramitru. Caramitru este un actor foarte bun. Director, fost ministru, dar… noi nu ne simpatizam. Dar asta este alta poveste. Eu nu l-am luat in nici un film, iar el are oful asta. Eu aveam echipa mea. Pe el il consideram un actor sasait, cu nasul lung… dar asta este treaba mea. Ii gaseam defecte. Pur si simplu nu intelegeam cum a ajuns asta actor. Dar incontestabil este o figura, nu poti sa spui ca nu este o figura. El a venit cu galagia cand eu am iesit de pe post, dupa ce l-am recomandat pe Dinescu drept un cunoscut disident.
Tineti cont ca, in acele momente, noi nu stiam ca Ceausescu a fugit. Eu atunci am vorbit ca un om care-l stia pe Ceausescu liber. La fel si Dinescu si Caramitru. Deci noi, Dinescu, Caramitru si Nicolaescu, atunci cand am vorbit pe post, nu stiam ca Ceausescu parasise definitiv puterea. Era inca posibil sa vina unul care sa intrebe: „Ce ma-ta cauti, ma, aici?”. Era un mare curaj. Bine, initial eu nu am vrut sa intru cu ei. Eu am ajuns la Televiziune inaintea lor. Eu am fost pe primul TAB, iar ei erau pe al treilea. Numai ca eu am oprit TAB-ul la mine acasa ca sa-mi pun cravata. Eu am iesit pe post cu cravata.

In rolul lui Corneliu Manescu

Asta chiar este o scena de film.
Din cauza asta, in toate ziarele straine a aparut poza mea. Toate ziarele straine au afirmat ca sunt noul conducator. Pentru ca eram inalt si cu parul alb, s-a spus ca eu sunt Corneliu Manescu, deci Corneliu Manescu a preluat puterea. Pentru ca el era prevazut sa preia puterea.

De catre francezi?

Nu, de catre Gorbaciov. Silviu Brucan, cand s-a dus la Moscova, a stat de vorba cu Gorbaciov. Acum, Brucan spune ca nu ar fi discutat despre cine il va inlocui pe Ceausescu. Dar asta este exclus. In mod normal, daca dumneata esti roman si vii la mine, eu te intreb cine crezi ca poate fi pus in locul lui Ceausescu. Chiar daca Brucan neaga acest lucru, eu cred ca in acea discutie a fost vorba despre Corneliu Manescu. Fost ministru de Externe, presedinte al unei sesiuni ONU… era un om foarte cunoscut. Partea proasta este ca, la acel moment, Corneliu Manescu era deja „gaga”. Era dus bine cu mintea. O luase razna. Dar era inca prezentabil. In clipa in care s-a spus Corneliu Manescu, Gorbaciov a fost de acord. Sau poate ca nu a spus nimic. Cine stie? Indiferent de asta, Corneliu Manescu era propus. Pentru ca la Universitate, in Piata Romana si Piata Unirii, primul pe liste era Corneliu Manescu. Pe listele respective a fost strecurat si Dumitru Mazilu. Eu nu-l cunosteam pe Mazilu. Dar eu va spun ce am aflat de la Iulian Vlad, care, in mod neoficial, mi-a comunicat ca Mazilu era omul lor. Deci juca un rol dublu. El se bagase intr-un serviciu dintr-asta strain, dar juca dublu. Acum, eu va spun ceea ce mi-a zis Iulian Vlad. La un moment dat, eu i-am spus asta lui Mazilu si de atunci el se uita la mine ca la dracu. Ma intreaba ce am cu el. „Nu am nimic cu dumneata, dar asta este realitatea. Vlad mi-a spus ca ai facut joc dublu si ca erai si omul lor.” Presupun ca a fost pe langa CIA, dar a facut joc dublu.
In acele zile au existat trei „centre de putere”: Televiziunea, CC si Ministerul Apararii. Dumneavoastra de care ati apartinut?
De Televiziune.

Puteti fi considerat un „partener” al grupului Iliescu. De ce l-ati sustinut pe Iliescu?

Da. Categoric l-am sustinut. Pentru ca la Televiziune, in momentul in care am intrat eu acolo, a fost clar ca eu am fost seful. Cand a venit Iliescu, el a devenit seful.

De ce? Pana atunci, el era cunoscut doar din zvonuri si povesti.

Asa este. Eu auzisem despre Iliescu de la Titus Popovici, care mi-a spus cu mult inainte: „Iliescu a invatat la Moscova, a fost coleg cu Gorbaciov si ii va lua locul lui Ceausescu. Nu vii cu mine sa-l cunosti?”. Nu m-am dus. Nu aveam de ce sa-l cunosc. Imi facusem un nume si nu ma interesau astfel de relatii. Eu am pornit de la zero si mi-am facut un nume fara ajutorul nimanui. Titus Popovici a aparut tarziu si mi-a pus piedici. El a fost un bun colaborator. Dar mi-a si pus piedici. Ce sa-i faci? Asa este viata. De exemplu, pe biroul lui Ceausescu am gasit scrisoarea lui Titus in care, pe 17 pagini, ii explica lui Ceausescu ca toata raspunderea pentru filmul „Mircea” imi revine mie. Se dezvinovatea bagandu-ma pe mine in cacat.

Dar scenariul nu era al lui?

Clar ca era. Am gasit documentul ala pe masa lui Ceausescu.

Si totusi de ce l-ati sprijinit pe Iliescu?

Asa… un moment! Atunci a venit cu el Mihai Bujor. Familia mea nu stia nimic de mine. Gabriela Nicolaescu, Ioana Pavelescu si Mihai Bujor statusera la mine in zilele acelea. Apoi, au aparut Mihai Bujor, cu Ioana si cu Gabi. Bujor a ajuns la mine si m-a intrebat: „Vrei sa ma duc dupa Iliescu?”. In momentul ala mi-am dat seama ca ori il impusc pe Caramitru, ceea ce ar fi fost o crima, ori este nevoie de un lider adevarat. Caramitru… Vezi, in acele momente nu aveam nevoie acolo de unul care sa faca „muzica”, sa „cante” altceva decat mine. Atunci mi-am dat seama ca este nevoie de un conducator.

Bujor s-a dus si l-a gasit pe Iliescu in fata casei. L-a urcat in Dacia lui si au venit cu toti: Iliescu, Bujor, Gabi si Ioana Pavelescu. Au venit la Televiziune si au intrat, spunand ca merg la Sergiu Nicolaescu. Cand a venit Iliescu, toti au plecat de langa mine si s-au strans in jurul lui.

Ati avut nevoie de un lider politic. Nu v-ati simtit in stare sa preluati conducerea.

Da. Eu nu aveam nici o legatura. Nu aveam nimic in spate. Macar sa fi fost agent CIA, ca atunci imi spuneau aia unde sa ma duc. Nu aveam pe nimeni in spate. Mi-am dat seama ca, de aici inainte, trebuie un lider. Si cand am vazut ca astia se duc toti catre asta, m-am dus, am dat mana cu el si l-am considerat lider. Pentru ca mi-am dat seama ca Ion Caramitru sau Petre Roman avea legaturi vechi cu Ion Iliescu. Cu Caramitru se cunostea bine de tot. Povesti intregi cu sora lui Caramitru, care era in Elvetia, si cu Iliescu… si asa mai departe. Cu Iliescu, care mergea la premierele lui Caramitru… De aici am si luat plasa, pentru ca, la un moment dat, Iliescu l-a preferat pe Caramitru, cand l-a facut vicepresedinte la CPUN. Atunci m-am certat cu Iliescu. A fost un moment de ruptura.
Este interesant ca, intr-un moment de criza de lideri, desi venit direct din strada, Iliescu a fost acceptat imediat de dumneavoastra. De asemenea, Armata l-a acceptat fara discutie, iar Stanculescu i-a prezentat raportul.

Un moment… Gusa nu se uita la Iliescu. Nici vorba! Gusa ii stia pe aia ai lui. Gusa era cu Verdet… nici vorba de Iliescu. Nu!

Familia Băsescu (EBA), asa cum arata acum 19 ani. 1993

EBAB1993Imaginile, unele dintre acestea văd lumina tiparului pentru prima dată, aparţin fotografului Ştefan Ioniţă (alias „Fane Jeg”). O parte dintre acestea au fost făcute, acum 19 ani, în prima vilă din Bucureşti a actualului preşedinte, situată gard în gard cu locuinţa lui Mircea Dinescu, în zona Televiziunii Române.
Tot la începutul anilor ‘90, preşedintele i-a oferit fotografului Ştefan Ioniţă şi câteva poze din arhiva personală a familiei Băsescu, pe care vi le prezentăm în premieră. Unul dintre cele mai interesante instantanee este cel realizat împreună cu „doamnele” familiei, pe când EBa era şcolăriţă, iar Ioana – o domnişoară în toată puterea cuvântului. Celelalte imagini prezentate ilustrează câteva momente-cheie din traiectoria politică a actualului preşedinte. Vă amintiţi, bineînţeles, de vremurile când Traian Băsescu era tuns cu „şuviţă”, însă poate nu toţi l-aţi văzut în uniforma de marinar, când fuma trabuc.
EBAB44„Sper să nu se supere nimeni pe mine pentru publicarea acestor fotografii, păstrate cu grijă în arhiva mea. Consider că acum, spre sfârşitul mandatului de la preşedinţie, e momentul publicării. După, vor deveni doar istorie.”, Ştefan Ioniţă

Deputatul cu numărul 317 Cătălina Elena Ştefănescu

catalinas221100qDespre deputatul cu numărul 317, pe nume Cătălina Elena Ştefănescu, se ştiau până acum două lucruri: că la 24 de ani este cel mai tânăr din noua legislatură şi că a fost „secretara” liderului PSD Liviu Dragnea, la Teleorman. Ce nu se ştia este că vorbeşte trei limbi străine, că a studiat la Moscova, că este olteancă şi că a preferat, spre deosebire de unii colegi din PSD, să nu îşi umfle CV-ul cu unele studii pe care încă nu le-a finalizat cu diplomă.

În campania electorală, împotriva ei s-a lansat o poză veche, care i-a pecetluit renumele: o tânără dansatoare lascivă, agăţată de gâtul secretarului general al PSD şi actual vicepremier Liviu Dragnea. Aşa ar fi intrat Cătălina Ştefănescu în politică. Nimic mai greşit, spune ea.

„S-au spus multe răutăţi. S-au dat poze în care nu eram eu. Acum vă puteţi da seama că nu eram eu, pentru că mă vedeţi. Era o dansatoare profesionistă, brunetă, mult mai înaltă decât mine, era un eveniment la care eu nici măcar nu am participat. Vi se pare că acum 4 ani, adică la 20 de ani, aş fi putut arăta ca la 35?”, râde cochet Cătălina Ştefănescu, când o întrebi dacă a valsat primii paşi în politică alături de Liviu Dragnea.

Într-adevăr, Cătălina Ştefănescu este o fată cu un aspect greu de confundat, când o vezi pe holurile Parlamentului. Îmbrăcată într-un taior negru care contrastează cu figura ei copilăroasă, elegantă din vârful părului atent împletit până la pantofii din piele mată, cu toc înalt, Cătălina nu face încă lumea să întoarcă capul după ea. Stă la cutie, atât prin ţinută, cât şi prin comportament. Se fereşte de presă, evită să meargă pe mijlocul holurilor largi din Casa Poporului şi nu atârnă în compania unor politicieni celebri.
Spre deosebire de colegele ei de Parlament, mai experimentate, dar care au fost acuzate, ca şi ea, că au avansat cu ajutorul liderilor influenţi în partide, tânăra de la PSD Teleorman nu vrea să iasă în evidenţă. La 24 de ani, nu adună încă ciorchini de ziarişti în jurul ei, ca Elena Udrea, nu defilează apăsat, în ţinute fistichii şi nu se pupă cu cei cunoscuţi, ca Alina Gorghiu.

Cătălina este însă deja cunoscută. Veteranul Mădălin Voicu de la PSD o opreşte în plen şi schimbă câteva vorbe râzând cu ea. La prânz, ciugulind doar un ştrudel cu mere, Cătălina are compania a trei domni deputaţi. Tânărul Vlad Cosma, ajuns deputat PSD în Parlament cu renumele de „băiatul lui tata”, o scanează din trecere şi îi confirmă conspirativ unui prieten: „Asta e!”.catalinas00
În prima zi de muncă la Parlament, Cătălina Ştefănescu vrea să facă lucrurile ca la carte. Cu o oră înainte de începerea primei şedinţe a plenului Camerei Deputaţilor, a ieşit din şedinţa USL în care Ponta, Antonescu şi Constantin băteau în cuie ultimele detalii ale Guvernului, şi s-a dus să pregătească hârţogăraia.

Ca junioară a Parlamentului, Cătălina a fost secretară de şedinţă a Camerei Deputaţilor, alături de alţi doi tineri deputaţi. Ei trei l-au acompaniat pe veteranul Dinu Giurescu, cel mai în vârstă deputat din noul Parlament, care a prezidat prima şedinţă a Camerei din noul Parlament.

Cătălina nu a avut loc însă la prezidiu, fiind preferată Gabriela Podaşcă, 28 de ani, de la PSD. „A fost în ordine alfabetică, mi-au promis că mâine o să stau eu la prezidiu”, zâmbeşte puţin dezamăgită Cătălina Ştefănescu.

La primul vot cu cartela, a şovăit. Dar nici nu a apucat să întoarcă privirea pentru ajutor, că doi colegi din jur i-au şi explicat cum funcţionează aparatul.

Misterele Cătălinei: Oltenia, Rusia, Portugalia

Deşi lumea o ştie de Cătălina Ştefănescu din Teleorman, tânăra este o olteancă născută în Râmnicu Vâlcea şi locuieşte în Bucureşti. „Dar în fiecare weekend sunt în colegiu la Teleorman, pentru că asta a fost prima mea promisiune de campanie”, spune tânăra deputată.

Cătălina spune că ştie trei limbi străine – engleza, rusa şi portugheza. A studiat limbile străine la Universitatea Bucureşti, s-a specializat în engleză-rusă, apoi a plecat cu o bursă de un semestru la Moscova, la Institutul Puşkin. Râde când o întrebi dacă a dorit să respecte o tradiţie rusofilă din PSD: „Nu e vorba de tradiţie şi având în vedere că m-am născut în 1988, nu cred că pot fi acuzată de comunism. Mi-a plăcut limba rusă, am avut note foarte mari şi acolo a fost bursa, pentru a aprofunda cunoştiinţele de limbă”.

A mai absolvit un masterat de politici publice la SNSPA şi acum urmează cursurile Institutului Diplomatic Român. „Nu îl veţi găsi în CV, pentru că este în curs de finalizare”, spune serioasă Cătălina.

Cum a ajuns „secretara” lui Dragnea: „Nu e sănătos să sari paşi”
Cu o familie înrolată cu carnet de partid în PSD, era greu ca tânăra Cătălina Ştefănescu să nu ajungă în acelaşi loc.

„Am fost informată şi implicată în acest domeniu de mică. La mine în familie toată lumea era de orientare social-democrată, erau membri PSD. Se discuta politică şi m-a captivat subiectul. Am devenit simpatizant, apoi membru în cadrul organizaţiilor de tineret. Încetul cu încetul s-au produs aceşti paşi. A fost un parcurs normal, nu am sărit etape. Am participat la activităţile de tineret, de campanie, de instruire. Nu e sănătos să sari paşi”, povesteşte pentru gândul Cătălina Ştefănescu.

La 24 de ani, recunoaşte că deputăţia a venit un pic prea devreme: „Recunosc că nu aveam ca obiectiv principal să devin deputat, îmi doream, dar nu neapărat acum. Dar dacă mi s-a oferit şansa, am acceptat”.

Cum a apărut această şansă? Nu din senin şi nu de la Liviu Dragnea, se apără Cătălina.

„Dacă aş fi candidat în Vrancea, probabil că aş fi fost acuzată de o legătură cu domnul Oprişan, dacă aş fi candidat în Vâlcea, cu domnul Câlea. Acest lucru se datorează faptului că sunt femeie. Nu cred că, de exemplu, domnul Boureanu sau alţi domni au fost vreodată acuzaţi de aşa ceva. Am avut ocazia să colaborez cu domnul secretar general (Liviu Dragnea-n.r.), dar nu acest lucru a determinat candidatura mea”, spune Cătălina Ştefănescu, pentru gândul.

De altfel, propunerea de a candida la Parlament nu ar fi venit de la Dragnea, ci de la longevivul primar din Turnu Măgurele, Nicolae Mohanu, spune Cătălina Ştefănescu. Cu toate acestea, a lucrat în echipa lui Liviu Dragnea şi activităţile ei au avut mereu legătură cu Consiliul Judeţean Teleorman, dar nu ca secretară personală a lui Dragnea.

„Este o confuzie de termeni, nu am fost secretara domnului Dragnea. În statut există un secretar general al partidului, acesta este domnul Liviu Nicolae Dragnea. Echipa dumnealui se numeşte secretariatul general. Acolo este o echipă de tineri, fiecare se ocupă de părticica lui, nu există un secretar sau o secretară. Eu mă ocupam de relaţia cu partenerii externi, prin prisma pregătirii – cunoştinţele de limbi străine”, susţine Cătălina Ştefănescu.

Legătura cu primarul din Turnu Măgurele a apărut după ce Cătălina s-a implicat într-o festivitate anuală din Teleorman.

„Am fost alături de tinerii din Teleorman de foarte mult timp. În fiecare an se organizează de Consiliul Judeţean un eveniment numit Parada Europei. Participă liceele, fiecare reprezintă câte o ţară, cu care alegorice. Eu am fost doi ani la rând, i-am susţinut pe tineri. Aşa l-am cunoscut pe domnul Mohanu, de unde a venit propunerea”, povesteşte deputata.

Planurile Cătălinei Ştefănescu în Parlament

Cătălina Ştefănescu vrea să fie membră în Comisia de Învăţământ a Camerei Deputaţilor. Nu se lansează în gol când o întrebi ce planuri are în Parlament, nici dacă visează să ajungă ministru. Deocamdată, se gândeşte doar la un proiect de lege.

„Îmi doresc foarte mult să se rezolve acel paradox al tinerilor la angajare – ai terminat o facultate şi nu vrea nimeni să te angajeze pentru că nu ai experienţă. M-am gândit că aceast problemă s-ar putea rezolva dacă ar exista un parteneriat real între universităţi şi angajatori, studenţii să facă practică în mod concret de pe băncile şcolii şi această practică să fie recunoscută ca experienţă în muncă”, spune Cătălina Ştefănescu.

Cătălina Ştefănescu ştie că multă lume e cu ochii pe ea şi aşteaptă să vadă cum se mişcă prin politica de la centru: „Sunt la început şi am de învăţat de la toată lumea. Am o responsabilitate foarte mare atât în faţa cetăţenilor din colegiul meu, cât şi în faţa tinerilor din toată ţara. Dacă eu deschid un drum pe care se merge cu seriozitate, cu dorinţa de a face lucruri cu impact pozitiv, atunci poate peste 4 ani vom vedea mai mulţi tineri că încearcă să candideze”.

Peste 10 ani, Cătălina Ştefănescu nu se vede neapărat în politică.

„Sunt atrasă în primul rând de lucrul cu oamenii. În politică asta ai şansa să faci, să lucrezi cu oamenii şi în folosul oamenilor. Eu asta îmi doresc să fac. Acum sunt foarte concentrată pe ce am vorbit cu cetăţenii din colegiul meu şi dacă o să reuşesc să realizez proiectele, poate peste 4 ani mă voi gândi la o continuitate a carierei politice. Dacă nu, probabil că nu voi mai activa în politică”.

Lucian Boia: „Românii sunt un popor foarte complexat. Istoria noastră începe practic în secolul al XIV-lea, odată cu întemeierea Principatelor, or asta e extrem de târziu chiar şi în comparaţie cu popoarele din jur, nu mai vorbesc de cele occidentale“

L-am invitat pe Lucian Boia la o discuţie pe marginea volumului său proaspăt apărut la Humanitas, „De ce este România altfel?”, care a fost cartea cel mai bine vândută la Târgul Gaudeamus.

După cum mărturiseşte, lui Lucian Boia i-a venit ideea să scrie acest volum în urma „psihodramei politice” din vara aceasta, care a stârnit reacţiile de stupoare din partea forurilor occidentale şi care „a lăsat impresia că ţara e defectă”. Ca istoric, a căutat în trecut răspunsul pentru situaţia în care ne aflăm. „Dacă România arată într-un anume fel şi dacă guvernările şi până la urmă românii sunt aşa cum sunt, asta ţine de istorie”, afirmă Lucian Boia, precizând însă că nu pledează pentru deresponsabilizarea guvernelor, a instituţiilor şi a românilor din ziua de astăzi. În volumul său, istoricul identifică momentele care au contribuit la rămânerea în urmă a României şi demontează exagerările şi mistificările istoriografiei noastre. Pe lângă faptele din trecutul îndepărtat, Boia abordează şi chestiuni de istorie recentă: confuzia valorilor de după Revoluţie şi „mahalaua românească”, brandul de ţară, „apatia la români” sau „comedia politicii”.

„Adevărul”: Este România altfel?
Lucian Boia: E altfel în nişte limite europene, nu suntem chiar atât de exotici, dar, dacă ne comparăm cu popoarele Europei, cred că românii au acumulat
de-a lungul secolelor mai multe note de diferenţiere.

Deci explicaţia pentru situaţia în care ne aflăm trebuie căutată în istorie.
Oamenii acuză guvernul în funcţiune sau pe cel care l-a precedat, vorbind de „greaua moştenire”. Eu nu vreau să spun că nu există o responsabilitate guvernamentală, a instituţiilor statului şi a fiecărui român, până la urmă, însă cred că problema e mai complicată şi mai gravă, pentru că e vorba de rezultatul unei istorii. Nu poţi schimba o ţară de azi pe mâine. Asta nu justifică inerţia de acum, lipsa de imaginaţie sau lipsa de acţiune, nu putem să punem totul în seama trecutului. Demersul meu reprezintă o constatare de istoric. Până la urmă, prezentul este opera trecutului. Dacă România arată într-un anume fel şi dacă guvernările şi până la urmă românii sunt aşa cum sunt, asta ţine de istorie. Istoria a marcat societatea românească cu tot felul de întârzieri. Altfel ce răspuns ai la întârzierile acestea? Că suntem incapabili? Nu cred. Nu cred într-o psihologie imuabilă a popoarelor. Dacă deplasezi românii în altă situaţie, în alt spaţiu, ei se comportă diferit, se adaptează contextului de acolo.

În volumul „De ce este România altfel?”, scrieţi la început că evenimentele de pe scena politică în vara anului acestuia au dovedit că ţara e defectă. Să ne închipuim că o ducem la service pentru o revizie. Despre ce defecţiune e vorba?
Să ne înţelegem: România are şi segmente de reuşită, putem să vorbim şi despre asta, dar nu cred că ne foloseşte prea mult. Putem să zicem „uite, în cutare domeniu suntem normali”. Ei bine, e normal să fii normal. Necazul e că lucrurile care nu merg bine le strică şi pe cele care funcţionează. Ce mă deranjează cel mai mult e că românii sunt un popor foarte complexat. Au complexe de inferioritate faţă de străini şi, în acelaşi timp, au şi strategia compensatorie cu manifestări de superioritate, prin care să anuleze complexele. De exemplu, spunem că suntem mai leneşi decât occidentalii, dar mai inteligenţi. Mulţi români gândesc că neamţul e mult mai ordonat, mai disciplinat şi mai eficient, dar că românul e mai deştept. Alţii continuă raţionamentul: „degeaba suntem mai inteligenţi, dacă nu punem în operă inteligenţa noastră”. Rămâne totuşi satisfacţia că suntem mai inteligenţi decât ceilalţi… Ceea ce bineînţeles că nu e adevărat, că nu suntem nici mai buni, nici mai răi. Aştept momentul în care românii să se normalizeze şi să nu mai dramatizeze aşa de mult raporturile cu străinătatea. Apoi, nu-mi place toată aproximaţia românească, lipsa de rigoare. Românul le face pe toate într-o manieră improvizată. Şi nu respectă regulile. Avem reguli, dar degeaba, că nu ne preocupă decât cum să le ocolim, cum să le exploatăm în folosul nostru.

Probabil de aceea şi reacţionează Occidentul cum a făcut-o.
Desigur, trebuie să-i înţelegem şi pe occidentali. Bun, ar trebui probabil şi ei să ne înţeleagă mai bine pe noi, dar mai au şi alte treburi decât să facă eforturi disperate să ne înţeleagă. Deci trebuie să-i înţelegem că sunt uluiţi de lipsa aceasta de siguranţă, de regularitate, de respect faţă de norme. România e o ţară imprevizibilă. Occidentul a încercat să construiască o lume raţională, organizată, previzibilă, iar românul nu-şi prea găseşte locul într-o asemenea lume. Asta pentru că suntem o societate întârziată, avem o întârziere istorică. Asta zic şi-n carte: istoria noastră începe practic în secolul al XIV-lea, odată cu întemeierea Principatelor, or asta e extrem de târziu chiar şi în comparaţie cu popoarele din jur, nu mai vorbesc de cele occidentale. Deci am avut un start întârziat. Apoi, au fost tot felul de dereglări şi de rămâneri în urmă care s-au tot acumulat. Apoi s-a ajuns la comunism. Noi spunem că e de vină comunismul pentru situaţia în care suntem azi. Bineînţeles că e aşa, dar comunismul e mai de vină la noi decât în alte ţări, pentru că s-a aşezat pe un teren care era la rândul lui insuficient consolidat. Cum îţi aşterni aşa dormi!

În cartea dumneavoastră, demontaţi inclusiv mitul perioadei de aur a României interbelice…
Nu-l demontez în întregime, pentru că au fost şi lucruri admirabile. De exemplu, atunci a fost o viaţă intelectuală de bună calitate în România. Însă, dacă te uiţi la statisticile vremii sau la recensământul din 1930, vezi că România interbelică e ţara europeană cu cea mai mare natalitate şi cu cea mai mare mortalitate (ambii sunt indici de întârziere) şi, în plus, cu cea mai mare mortalitate infantilă. E ţara europeană cu cel mai mare procent de analfabeţi. Ţara unde, din populaţia alfabetizată, doar 10% depăşeşte linia claselor primare. Deci aproape toţi românii erau fie analfabeţi, fie absolvenţi de doar câteva clase primare. Şi din punct de vedere economic, România era tot printre ţările de la coada continentului.

Un text din cartea dvs. se numeşte „Comedia politicii” – e vorba de politica de astăzi. Se râde la spectacolul acesta?
Cred că românii s-au cam plictisit de spectacolul acesta, dar nu ştiu ce pot să facă, pentru că o să avem parte în continuare de el, să nu ne închipuim că o să avem parte de altceva!

Roxana Nemeș este blonda care a pozat goală în Biblioteca Metropolitană

O blondă a pozat goală, în ipostaze lascive, printre cărți, în incinta sediului central al Bibliotecii Metropolitane București, instituție finanțată de la bugetul Primăriei Municipiului București. În același sediu se află și biroul directorului Florin Rotaru, care spune că habar nu are ce se întâmplă în propria instituție. Biblioteca Metropolitană București a devenit o instituție în care se desfășoară activități dubioase, angajații sunt tratați ca sclavi personali, iar achizițiile au un iz pregnant de ilegalitate. Totuși, Primăria Capitalei, în subordinea căreia se află instituția, nu ia nicio măsură. Poate și tocmai pentru că directorul, Florin Rotaru, este amic cu Sorin Oprescu.

Roxana Nemeș este blonda care a pozat goală în Biblioteca Metropolitană, pentru wowbiz.ro. Cărțile achiziționate din banii bucureștenilor, chiar cele pentru copii despre animalele sălbatice, au fost folosite drept un fel de frunză de smochin care să îi acopere starletei părțile intime.

Directorul bibliotecii, Florin Rotaru, a declarat pentru B365.ro că nu știe nimic despre acest pictoral, care a avut loc la parterul sediului central al instituției pe care o conduce, sediu în care se află și biroul acestuia: „Habar nu am. Nu mi-a spus nimeni nimic. Nu știu cum de s-a întâmplat asta. O să mă interesez”, a declarat directorul. Directorul Florin Rotaru a declarat că a declanșat o anchetă internă în bibliotecă, pentru a afla cine a lăsat-o pe blondă să facă poze goală în sediul central al bibliotecii.

Biblioteca Metropolitană este finanțată de Municipiul București. Asupra activității directorului Florin Rotaru se ridică numeroase semne de întrebare, atât privind achiziții dubioase, cât și privind modul în care îi tratează pe angajați. Directorul nu se teme însă de vreo sancțiune, lăudându-se cu relația sa personală cu primarul general al Municipiului București, Sorin Oprescu.

Biblioteca în interiorul căreia o blondă a pozat goală primește de la Primăria Capitalei, condusă de Sorin Oprescu, cu care directorul Florin Rotaru susține că este apropiat, un fond de achiziție de carte de aproape 100 de ori mai mare decât fondul aferent Bibliotecii Academiei și de patru ori mai mare decât cel al Bibliotecii Universitare.

Biblioteca Metropolitană este în subordinea Primăriei Generale a Municipiului București, de unde primește și bugetul. Florin Rotaru este autorul unor achiziții în valoare de milioane de euro, asupra cărora se ridică numeroase semne de întrebare. Din 2009 și până în prezent Biblioteca Metropolitană a beneficiat anual de o rectificare bugetară pozitivă în ceea ce privește achizițiile de carte. Astfel, la finele anului 2010, suma alocată achiziţiei de carte a fost chiar și de două ori și jumătate mai mare decât cea stabilită la începutul anului. Biblioteca Metropolitană a cumpărat, din 2007 și până în prezent, cărți de mai mult de un milion de euro de la o singură persoană. Deși sumele pentru fiecare achiziție în parte sunt de peste 15.000 euro, nu au fost organizate niciodată licitații. O comisie condusă de directorul Florin Rotaru a aprobat toate aceste achiziții. Omul căruia Florin Rotaru spune că i-a dat milioane de lei are 86 de ani și stă singur într-un apartament modest din Sectorul 3. Întrebat de jurnaliștii B365.ro de legăturile pe care le are cu Biblioteca Metropolitană, omul a început să tremure și a declarat. „Mă băgați în pușcărie! Gata, sunt la anchetă” – asta a fost reacția omului, înregistrată pe reportofon. „Nu mai spuneți nimănui că am eu legături cu Biblioteca Metropolitană.

Julieta Rotaru, soția directorului, despre care femeile de serviciu ale Bibliotecii Metropolitane spun că le jignește, bruschează și le amenință în timp ce muncesc ca niște sclave în casa în care aceasta locuiește, este colegă de muncă cu soţul său, fiind angajată pe un post de cercetător ştiinţific la Biblioteca Metropolitană. Femeia a devenit cercetător în cadrul instituției în timp ce soţul său, Florinel Rotaru, era director al instituţiei. Întrebat în luna iulie de jurnaliştii B365.ro dacă a făcut parte din comisia de acordare a gradului științific, Florin Rotaru a negat acest lucru, spunând că „titlul de cercetător ştinţific nu e dat de Primărie, ci de Ministerul Educaţiei în urma evaluării de către o comisie din care fac parte şi membrii ai Academiei Române. Eu nu am făcut parte din această comisie”. Dar soţia acestuia este cercetător de gradul III, iar Ministerul Educaţiei validează doar gradele de cercetător I şi II şi nu pe cele de asistent de cercetare, cercetător principal şi cercetător principal III, care cad exclusiv în sfera angajatorului. În cele din urmă, pus în fața provelor, directorul a recunoscut că a făcut parte din comisia care i-a evaluat soția.

Cu toate că B365.ro a semnalat neregulile care au loc în cadrul Bibliotecii Metropolitane, care se află în subordinea Primăriei Capitalei, reprezentanții Primăriei nu au răspuns niciuneia dintre solicitările privitoare la situația din interiorul acestei instituții.

Această prezentare necesită JavaScript.

Silvana Brăgaru în fotografii nemaivăzute până acum. Vezi intrviu cu Silvana.

Ovidiu Bran: Silvana, povesteste-ne ceva despre tine. Silvana Bragaru: „Imi place Xavier Naidoo foarte mult…canta in limba germana…filme preferate am multe..dar prefer filmele de actiune si cele indiene imi plac foarte mult. Vreau sa raman in Germania..Dar merg si acasa o data pe an. Tatal meu vine de 2 ori pe an la mine si fratele la fel. Inainte sa fiu celebra imi doream foarte mult sa fiu model si sa pozez pentru Playboy.Imi place mancarea iraniana foarte mult. Dar si mancarea noastra. Si mai ales mancarea de mazare facuta de tata. Cat despre barbati..barbatii toti sunt diferiti.Imi place sa merg la fitness,la innot, sa merg cu rolele…Cat despre muzica nu am un gen de muzica preferat, imi place mult muzica linistita. Toate genurile…Andreea Teodorova. Imi place mult Antonia. Recunosc mai ascult si manele cand ma ia dorul de casa Darren Hayes. Nu lucrez pentru ca am mereu sedinte foto, reclame. Ovidiu: Silvana dimineata cand te scoli ce faci primul lucru? Silvana: Ma joc cu pisicutul meu. Ovidiu: Silvana, fumezi tigari? bei cafea? Silvana: Nuuu..nu am fumat si nici cafea nu am baut pana acum. dar cate un pahar de vin la masa mai beau. Ovidiu: Silvana ce ai sa faci la 30 de ani ai vre-un plan? Silvana: Eu as fi vrut sa fac o scoala de antrenoare de fitness. Ovidiu: in mass-media a aparut o stire ca ei 500 euro ptr. sedinta foto, e adevarat? Silvana Bragaru: O asta e o stire veche, primesc diferite sume, depinde cat de departe este locatia. Născută la 10 martie 1986 Târgu Jiu. Zodie:Pesti Domiciliu Nürnberg. Scoala Generala Pompiliu Marcea/ Nr 11. Liceul de muzica si arte plastice „Constantin Brailoiu” liceul cu program sportiv TG-JIU. Silvana Bragaru: Naltime:174 cm, Greutate: 62 kg, Dimensiuni: 95-65-95 Marimea la haine 38,la sutien 85 B;marimea la pantof 39,culoarea pielii maro ,culoarea parului negru,cat de lung e parul,foarte lung,culoarea ochilor caprui. Cine este Silvana Bragaru? Cand era mica, Silvana Bragaru era o fetita simpla si baietoasa. Era cuminte, ascultatoare si nu dadea atentie baietilor care ii dadeau tarcoale. In scoala gimnaziala a practicat atletismul la Clubul Sportiv Pandurii, apoi a intrat la Liceul Sportiv din Targu-Jiu, unde a jucat handbal, pe pstul de inter. Dupa doi ani s-a transferat la Liceul de Muzica si Arte Plastice „Constantin Brailoiu” din Targu-Jiu, la pictura. In clasa a IX-a a castigat titlul de „Miss” si, in ciuda faptului ca avea foarte multi admiratori, Silvana nu le-a dat atentie. A avut primul prieten la 18 ani, fiind si baiatul cu care si-a inceput viata sexuala. In urma cu trei luni cei doi s-au despartit din cauza faptului ca aveau o relatie la distanta de doi ani si nu mai functiona. Silvana Bragaru nu a iesit cu nimic in evidenta cat a stat in Romania.

Desi isi dorea sa ajunga fotomodel si se inscrisese la cursuri de specialitate, nu a participat la prezentari de moda si nici la sedinte foto. Dupa ce a terminat liceu, Silvana a mers in vizita la mama ei in Germania, iar dupa mai multe vizite s-a mutat definitiv. Acolo i-a fost usor sa isi gaseasca un loc de munca desi nu avea facultate. Primul job a fost acela de dansatoare, apoi a lucrat ca chelnerita in barul unui roman. Din banii castigati doreste sa isi cumpere o masina si sa isi schimbe mobila in propria locuinta, pentru care plateste o chirie de 400 de euro. Silvana Bragaru are o casa si in Danesti, satul Barza, construita de bunicii fetei: „Sper ca, intr-o zi, se va intoarce acasa. Important este sa fie sanatoasa si fericita oriunde ar fi. Noi ne-am gandit sa aiba o locuinta pentru ca este foarte important”, spune Lucretia Calota, bunica Silvanei. n urma cu ceva timp, mama Silvanei a trimis pozele fiicei sale la concursul organizat de „Bild” si a asteptat trei luni pana a aparut fotografia. Cu toate ca nu a sperat sa castige pentru ca erau multe fete frumoase inscrise, insa ea si inca o fata erau singurele brunete, Silvana Bragaru a fost aleasa dintre 1000 de concurente si a castigat premiul de 10.000 de euro si sansa de a poza in revista pentru adulti – Playboy. Ramanand la capitolul „viata amoroasa”, Silvana Bragaru marturiseste ca nu e tentata sa faca dragoste cu o femeie si ca in nici un caz nu ar vrea sa apara intr-un film erotic, chiar daca s-a dezbracat fara nicio problema in fata aparatelor de fotografiat.

Cel mai neobisnuit loc in care a facut sex este in masina, intr-o parcare, si conidera ca sexul este foarte important intr-o relatie. Bruneta senzuala recunoaste ca se mandreste cu sanii ei si cu parul, si sustine ca nu are niciun fel de operatie estetica, frumusetea ei fiind una naturala. Singurele lucruri care le-ar schimba la ea sunt tatuajele, despre care crede ca nu o mai avantajeaza. Silvanei ii place muzica lui Xavier Naidoo si are o pasiune fata de fotbalistul Christiano Ronaldo si actorul Nicolas Cage. Cat despre ce se intampla in Romania si in showbiz, iepurasul Playboy spune: „Monica nu trebuie judecata. Si-a vazut interesul. Altfel, nu auzea nimeni de ea. Stiu cum este in tara. Si eu, in cariera de model, am simtit ca trebuie sa fac niste compromisuri pentru a ajunge sus. Dar nu le-am facut. Eu una nu ma vad impreuna cu un batran. Nu m-as combina cu Irinei”. Rudele frumoasei Silvana Bragaru au numai cuvinte de lauda la adresa acesteia.

„Silvana este o fiinta educata, sensibila, cuminte si cu un suflet foarte mare. Nu fumeaza, nu bea alcool si nici cafea. Sunt foarte mandra de ea. Mi-a facut o surpriza foarte mare. M-a facut foarte fericita si cred ca mi-a prelungit viata cu 20 de ani. Este o satisfactie foarte mare atat pentru mine, cat si pentru ea”, o lauda Lucretia Calota, bunica acesteia. Tatal fetei, care este divortat de mama ei, considera ca secretul frumusetii fiicei lui consta in mancarurile traditionale romanesti la care nu renunta, in special cartofii prajiti, ouale si mancarea de mazare. Melania Mihai o da de gol pe Silvana Bragaru: „Era una dintre elevele mai retrase. Nu iesea in relief nici la carte, dar nici printre ultimii din clasa nu era.

Din cate imi amintesc, nu prea venea la scoala, dar tatal ei stia de ea cand lipsea. Ma anunta de fiecare data cand urma sa lipseasca, iar absentele le motiva cu adeverinte medicale. Era foarte curata si avea grija de tinuta ei. Era mai plinuta si nu-i dadeai varsta de 17 ani. Imi amintesc ca a urmat cursuri de modelling in paralel cu scoala”.

Această prezentare necesită JavaScript.

EXCLUSIV GALERIE FOTO INEDIT Silvana Brăgaru, un nou look de sărbători

Attention! This photos received from Silvana Bragaru! End with her ​​science was published!
©Antentie! Reproducerea neautorizata a textelor sau imaginilor de pe acest site este interzisa.
Gorjeanca Silvana Brăgaru s-a pregătit intens de sărbătorile, care tocmai bat la uşă. Tânăra şi-a schimbat look-ul, dar a şi slăbit, pentru ca la trecerea dintre ani, să fie cea mai frumoasă. Dacă în urmă cu trei ani i-a înnebunit pe nemţi cu naturaleţea şi frumuseţea ei, cariera gorjencei, plecată în Germania de câţiva ani, nu s-a oprit doar la premiul câştigat în urma concursului câştigat.Tânăra a avut oferte suficiente de la reviste pentru adulţi din România până la celebri fotografi, care au dorit să realizeze pictoriale incendiare.Bruneta Silvana şi-a schimbat de curând şi aspectul. „Şi-a tras breton” şi a slăbit după o dietă ţinută ca la carte, având acum o siluetă de invidiat. Silvana Brăgaru a arătat de curând în pictorialul făcut în Elveţia că nu şi-a pierdut nici o clipă senzualitatea. Frumuseţea ei a fost scoasă în evidenţă în fotografiile realizate de un fotograf celebru în Elveţia unde a stat câteva zile.Câteva fotografii incediare le-a postat pe pagina ei personală pentru prietenii săi din listă. Silvana este foarte ocupată în această perioadă, având foarte multe contracte de onorat.Acest lucru o va împiedica să ajungă acasă de sărbători. „Nu cred că poate să vină de sărbători acasă, pentru că are multe contracte de onorat. A fost în Elveţia pentru un contract, şi înainte a fost în Insulele Canare. Munceşte mult pentru că are multe contracte de onorat.A slăbit acum şi arată formidabil, în urma dietei pe care a ţinut-o”, povesteşte bunica Silvanei, Lucreţia Calotă. Aceasta din urmă speră să-şi vadă nepoata în luna martie, când Silvana îşi serbează ziua de naştere.

Naltime: 174 cm
Greutate: 62 kg
Dimensiuni: 95-65-95
Konfektionsgröße: 38
BH-Größe: 85B
Schuhgröße: 39
Aussehen: orientalisch
Hautfarbe: hellbraun
Haarfarbe: schwarz
Haarlänge: sehr lang
Augenfarbe: braun
Besonderes: –

Această prezentare necesită JavaScript.