O baie cu … Fani

General din 18 martie 1950 pănă în 19 aprilie 1954. Din 6 octombrie 1952 general-locotenent. Responsabil în cadrul Biroul Politic C.C. al P.M.R. de Direcţia Superioară Politică a Armatei din 16 ianuarie 1956.

22 martie 1950. Ordin general nr. 12 al Ministrului Apărării Naţionale privind numirea generalului-maior Nicolae Ceauşescu. Cu Decretul nr. 232 din 18 martie 1950, generalul-maior Ceauşescu Nicolae a fost numit Ministru Adjunct la Ministerul Apărării Naţionale şi Şef al Direcţiei Superioare Politice a Armatei.

Timp de opt luni, Nicolae Ceauşescu a urmat cursurile Academiei Militare din ţară acesta dura de la ora 8 la 14, de luni până vineri, la Academia Militară. În plus, de două ori pe săptămână, primea şi lecţii particulare de geografie şi topografie militară. A fost trimis la „instrucţie” şi în URSS. În 1951 şi 1952, câte două luni succesiv pe an, s-a şcolit la Academia Militară „Mihail Frunze” din Moscova.

24 octombrie 2003
Povestea ce v-o spun acum e adevarata si mi s-a intamplat cand eram la virsta de 11 ani.
Mama mea a deschis un atelier de tricotaje si a angajat 3 femei care lucrau la confectii.
Eu,chiar in aceaasi perioada eram in vacanta mare si am primit ordin de la mama sa supraveghez cum merge munca in lipsa ei, deoarece era plecata de mai multe ori pentru afaceri.
Pe una din lucratoare o chema Fani si venea cu o rochita mini si cu o bluzita decoltata bine.
Cald,august, transpiratie…numai femei…
Eu practic aveam ochi numai pentru ea si nu mi-i puteam desprinde de pe formele ei.
Fiind o fata curata facea baie de trei ori pe zi si curios nu inchidea niciodata usa.
Era superba.Avea 17 ani.
Intr-una din zile vazandu-ma ca dau tarcoale mi-a facut semn sa intru.Eram curios.
I-am atins sanii si spre surprinderea mea nu s-a speriat.
-Hai sa facem o baie…
I-am zis ca nu nu gasesc sapunul .
-Nu, nu trebuie zicea dansa.
Si am inceput „sportul” in baie.
Stia bine sa „inoate”.
Avea un trup excelent si niste sani mari pe atunci inca nu se foloseau fetele de silicon.
A tinut sportul asta cam 2 luni pana intr-o buna zi cand mama mea m-a prins cu ia in caldarea de baie.
Imediat a dat-o afara de la serviciu, si mi-a zis?
-Asta-i supravegherea ta?
De atunci am fost cu Fani ca sa continuam sportul nostru.
Cu timpul s-a casatorit si eu am luat-o cu alte fete.
Dar pe Fani n-am uitat-o.

Lindsey Pelas


Raise the bar with Lindsey Pelas, a model and bartender from rural Louisiana. She’s petite – 5’3” – with platinum-blonde hair, green eyes and natural 32DDD bust. “I was born in Ruston, raised in Loranger and went to school in Baton Rouge,” she says, with the faintest hint of an accent. “My family is really down-to-earth – I’ve got five sisters and three brothers, and our backyard was a cornfield!”

In high school, Lindsey was a go-getter – an honors student, class treasurer and voted Most Ambitious by her peers – and continued that upward trend with a bachelor’s degree in history from Louisiana State. “I started modeling in college,” she says. “I did a calendar and a couple of local commercials. When I heard there was a Playboy casting in Dallas, I knew I wanted to go. I brought a friend and we made a road trip out of it.”

The rest, as Lindsey might say, is history. “In my opinion, Playboy models are not only beautiful – they’re fearless and adventurous,” she says. “Playboy is the perfect way for me to show off my body. You’ll never, ever see me streaking on Bourbon street!”

When she’s not behind the bar – or in front of the camera, for that matter – Lindsey loves to go out with her friends. “We go tailgating, hit the bars in Tigerland or take a weekend trip to New Orleans,” she says. “Other than that, I love Lana Del Ray, scary movies and my dog. He’s the love of my life!” Speaking of her love life, as a bartender, Lindsey has heard every pick-up line in the book, but she’s got few of her own ideas on dating in the bar scene. “My ‘type’ changes week to week,” she admits. “You can be buff, a skinny bookworm or an older man – it all depends on my mood. But let me tell you, I’ll always fall for a man in a good suit.” Suit yourselves, guys, ‘cause Miss Pelas is not one to be missed.

Bilyana Evgenieva

This curvy, leggy and busty angel called Bilyana Evgenieva is superb. She is tall-statuesque, with auburn hair, deep blue eyes and the kind of body that makes every grown men really weak in the kness.Bulgarian babe Bilyana Evgenieva stands tall in this set from photographer Ivailo Stanev. Due in no small part to her unbelievable good looks, Bilyana is something of a celebrity in Eastern Europe—she’s the Bulgarian Playmate of the Year 2014, a reality TV star and tabloid fixture. With covers in Bulgaria and Greece, not to mention a feature in Playboy Croatia, Miss Evgenieva’s sex appeal is undeniable.

Fighter Girl’s 

Horthy o scrisoare către premierul Sztójay. Octombrie 1944

LolUpon learning about the deportations, Horthy wrote the following letter to the prime minister:

Dear Sztójay: I was aware that the Government in the given forced situation has to take many steps that I do not consider correct, and for which I can not take responsibility. Among these matters is the handling of the Jewish question in a manner that does not correspond to the Hungarian mentality, Hungarian conditions, and, for the matter, Hungarian interests. It is clear to everyone that what among these were done by Germans or by the insistence of the Germans was not in my power to prevent, so in these matters I was forced into passivity. As such, I was not informed in advance, or I am not fully informed now, however, I have heard recently that in many cases in inhumaneness and brutality we exceeded the Germans. I demand that the handling of the Jewish affairs in the Ministry of Interior be taken out of the hands of Deputy Minister László Endre. Further more, László Baky’s assignment to the management of the police forces should be terminated as soon as possible.

După ce a aflat despre deportări, Horthy a scris următoarea scrisoare premierului:

Dragă Sztójay: Știam că Guvernul în situația forțată dată trebuie să ia multe măsuri pe care nu le consider corecte și pentru care nu-mi pot asuma responsabilitatea. Printre aceste chestiuni se află manipularea chestiunii evreiești într-o manieră care nu corespunde mentalității maghiare, condițiilor maghiare și, în acest sens, intereselor maghiare. Este clar pentru toată lumea că ceea ce dintre aceștia au fost făcuți de germani sau de insistența germanilor nu era în puterea mea de a preveni, așa că, în aceste chestiuni, am fost forțat să fiu pasiv. Ca atare, nu am fost informat în prealabil, sau nu sunt pe deplin informat acum, totuși am auzit recent că în multe cazuri în inumanitate și brutalitate am depășit germanii. Solicit ca tratarea afacerilor evreiești din cadrul Ministerului de Interne să fie scoasă din mâinile ministrului adjunct László Endre. În plus, misiunea lui László Baky la conducerea forțelor de poliție ar trebui terminată cât mai curând posibil .

VIDEO – 15 octombrie 1944 Horthy anunța la radio 


Horthy’s Proclamation Broadcasted by the Hungarian

Radio on October 15, 1944

“Ever since the will of the nation put me at the country’s helm, the most

important aim of Hungarian foreign policy has been, through peaceful

revision, to repair, at least partly, the injustices of the Peace Treaty of Trianon. 

Our hopes in the League of Nations in this regard remained unfulfilled.”

“At the time of the beginning of a new world crisis, Hungary was not led by

any desire to acquire new territories. We had no aggressive intention against

the Republic of Czechoslovakia, and Hungary did not wish to regain by war

territories taken from her. We entered the Bácska only after the collapse of

Yugoslavia and, at the time, in order to defend our blood brethren. We

accepted a peaceful arbitration of the Axis powers regarding the Eastern

territories taken from us in 1918 by Rumania.”

“Hungary was forced into war against the Allies by German pressure, which

weighed upon us owing to our geographical situation. But even so we were not

guided by any ambition to increase our own power and had no intention to

snatch as much as a square metre of territory from anybody.”

“Today it is obvious to any sober-minded person that the German Reich has

lost the war. All governments responsible for the destiny of their countries

must draw the appropriate conclusions from this fact, for as a great German

statesman, Bismarck, once said, “No nation ought to sacrifice itself on the

altar of an alliance.”

“Conscious of my historic responsibility, I have the obligation to undertake

every step directed to avoiding further unnecessary bloodshed. A nation that

allowed the soil inherited from its forefathers to be turned into a theatre of

rearguard actions in an already lost war, defending alien interests out of a

serflike spirit, would lose the esteem of public opinion throughout the world.”

“With grief I am forced to state that the German Reich on its part broke the

loyalty of an ally towards our country a long time ago. For a considerable time

Page 321

„La 15 octombrie 1944 Horthy anunța la radio următoarele: „Țelul de căpătâi al Ungariei a fost politica externă. Prin pace am dorit revizuirea cel puțin parțială a Tratatului de la Trianon. Speranțele noastre în Liga Națiunilor au rămas neîmplinite. La începutul crizei mondiale, Ungaria nu a avut intenția să ocupe teritorii. Noi nu am avut o intenție agresivă împotriva Republicii Cehoslovacia, Ungaria nu a dorit realipirea prin război a teritoriilor. Noi am intrat în Bácska” (Bacika, partea de vest a Voivodinei) „numai după prăbușirea statului Iugoslavia. Noi am acceptat prin pace arbitrajul puterilor Axei privind teritoriile luate de România în 1919. Ungaria a fost forțată să intre în război împotriva Aliaților. Noi nu am dorit să ridicăm ambiția noastră prin putere și nu am avut intenția să ocupăm de la nimeni nici măcar un metru pătrat. Azi este clar că germanii au pierdut războiul. Toate guvernele sunt responsabile pentru destinul lor. Cum zicea Bismarck, „Nu există o națiune care se sacrifică pe altarul alianțelor”. Aceasta este consecința responsabilității istoriei mele.

În martie anul acesta führerul Adolf Hitler m-a invitat să negociem în ceea ce privește repatrierea armatei maghiare – un subiect ridicat de mine. El m-a informat că Ungaria va fi ocupată de forțe germane. Germania a invadat Ungaria. Au arestat cetățeni unguri și membri din parlament, și pe ministrul de interne al guvernului, au violat suveranitatea maghiară. Mi-au cerut să desemnez un guvern care se bucură de încrederea Germaniei, guvernul Döme Sztójay. Germania nu s-a ținut de cuvânt. Sub ocupația germană, Gestapoul a tratat problema evreiască în manieră incompatibilă cu normele umane. Locotenentul Szilárd Bakay, comandantul Budapestei a fost atacat și scos din funcție de agenții germani (…). Avioanele germane au lansat parașutiști împotriva guvernului. Am primit informații că trupele progermane intenționau să forțeze politica și să răstoarne guvernul nostru pe care l-am desemnat, iar teritoriul Ungariei să devină teatru al operațiunilor Reichului. M-am decis să-mi apăr Ungaria chiar împotriva aliatului german. Nu permit ca națiunii ungare să-i fie luate libertatea și independența. Am informat reprezentanții al Reichului despre armistițiul militar!”

—Admiral Nicholas Horthy Memoirs Annoted by L. Simon

Amióta a nemzet akarata az ország élére állított, a magyar külpolitika legfontosabb célkitűzése volt a trianoni békeszerződés igazságtalanságainak legalább részbeni megszüntetése a békés úton elérni kívánt revízió által. A Népszövetség működéséhez fűzött remények ezen a téren nem valósultak meg.

Az újabb világkrízis beálltakor sem idegen területek megszerzésének vágya vezette Magyarországot. A Csehszlovák Köztársasággal szemben sem voltak támadó szándékai, és nem háború útján kívánta a tőle előzőleg elvett területek egy részét visszaszerezni. A bácskai területre is csak az akkori jugoszláv kormányzat bekövetkezett összeomlása után vonultunk be saját véreink védelmére. A Románia részéről tőlünk 1918-ban elvett területekre nézve is az általa a tengelyhatalmaktól kért békés döntést fogadtuk el.

Magyarország a szövetséges államok elleni háborúban a geográfiai helyzetünk következtében reánk nehezedő német nyomás folytán sodródott bele, de ennek kertében sem voltak hatalmi céljaink, és senkitől sem akartunk elvenni egy négyzetméternyi területet sem.

Ma már minden józanul gondolkodó előtt kétségtelen, hogy a Német Birodalom ezt a háborút elvesztette. A hazájuk sorsáért felelős kormányzatok le kell hogy vonják ennek következményeit, mert amint azt a nagy német államférfi, Bismarck mondotta: egy nép sem áldozhatja fel magát a szövetségi hűség oltárán. Történelmi felelősségem tudatában meg kell hogy tegyek minden lépést abban az irányban, hogy a további felesleges vérontást elkerüljük. Olyan nép, amely egy már elveszett háborúban szolgalelkűséggel idegen érdekek védelmében utóvédharcok színterévé engedi tenni apáitól örökölt földjét, elvesztené a világ közvéleménye előtt megbecsülését.

Szomorúan kell megállapítanom, hogy a Német Birodalom a szövetségi hűséget a maga részéről velünk szemben már régen megszegte. Már hosszabb idő óta a magyar haderőnek egyre újabb és újabb részeit kívánságom és akaratom ellenére az ország határain túl vetette harcba. Ez év március havában pedig a Német Birodalom vezére, éppen a magyar haderő visszahozatalára irányuló sürgetéseim folytán, tárgyalásra hívott meg Klessheimbe, és ott közölte velem, hogy Magyarországot német csapatok szállják meg, és tiltakozásom dacára ezt foganatosította azalatt, míg engem odakint visszatartottak. Egyidejűleg az országba benyomult a német politikai rendőrség is, és letartóztatott számos magyar állampolgárt(2), közöttük a törvényhozó testület több tagját, valamint akkori kormányom belügyminiszterét(3), és a miniszterelnök(4)is csupán úgy tudta a letartóztatást elkerülni, hogy egy semleges követségre menekült.

A Német Birodalom vezérétől kapott arra a határozott ígéretre, hogy ha olyan kormányt nevezek ki, amely a németek bizalmát bírja, megszünteti a magyar szuverenitást ért sérelmeket és korlátozásokat, kineveztem a Sztójay-kormányt. A németek azonban nem tartották meg ígéretüket. A német megszállás védelme alatt a Gestapo az általa e téren másutt is követett módszerek alkalmazásával kezébe vette a zsidókérdésnek az emberiesség követelményeivel ellenkező, ismert módon való intézését. Amidőn a háború az ország határához közeledett, sőt azt át is lépte, ismételten megfelelő segítséget ígértek a németek, de ezt az ígéretüket sem tartották meg az ígért módon és mértékben. Az ország területét visszavonulásaik alkalmával fosztogatások és rombolások színterévé tették.

A szövetségi hűséggel ellenkező mindezen cselekményeiket azzal a nyílt kihívással tetézték, hogy a budapesti hadtestparancsnokot, Bakay Szilárd altábornagyot a belső rend fenntartása érdekében tett intézkedései közben a német Gestapo ügynökei egy ködös októberi reggelen, a rossz látási viszonyok felhasználásával, lakása előtt autójából kiszállásakor orvul megtámadva, elhurcolták. Ezt követően német repülőgépekről a mai kormányzat ellen lázító röpcédulákat dobáltak. Megbízható értesüléseket kaptam arra nézve, hogy német politikai színezetű csapatok erőszakos felfordulás útján az általam időközben kinevezett törvényes magyar kormány megbuktatásával saját emberüket szándékoztak uralomra segíteni, miközben az ország területét a Német Birodalom utóvédharcainak színterévé kívánták tenni.

Elhatároztam, hogy a magyar nemzet becsületét megőrzöm a volt szövetségessel szemben is, midőn az a kilátásba helyezett megfelelő katonai segítség helyett a magyar nemzetet legnagyobb kincsétől, szabadságától, függetlenségétől akarja végleg megfosztani. Ezért közöltem a Német Birodalom itteni képviselőjével, hogy eddigi ellenfeleinkkel előzetes fegyverszünetet kötünk, s velük szemben minden elleségeskedést beszüntetek. Bízva igazságérzetükben, velük egyetértésben kívánom a nemzet jövő életének folytonosságát és békés céljainak megvalósítását biztosítani.

A honvédség elöljáróit megfelelően utasítottam, ezért a csapatok esküjükhöz híven, egyidejűleg kibocsátott hadparancsom értelmében az általam kinevezett parancsnokoknak kötelesek engedelmeskedni.

Minden becsületesen gondolkodó magyar embert pedig felhívok, hogy kövessen a magyarság megmentésének áldozatos útján.

Horthy Miklós, Operatiunea „Margarethe I”

Nr.3460 de; sambata, 22 octombrie 2005 

Masacrati de Ungaria Mare

  • 135 de mii de evrei ucisi in Transilvania de Nord

Toti evreii maghiari care s-au nascut inainte de sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, precum si mostenitorii lor, au dreptul la subsidii lunare din partea Statelor Unite, ca „despagubire” pentru „trenul cu aur” disparut, in conditii misterioase, in mai 1945. Despre ce este vorba? La inceputul lunii mai 1945, un tren pazit de ofiteri SS transporta spre Germania tone de aur, tablouri semnate de pictori celebri, bijuterii si alte obiecte de pret. Prada de razboi fusese jefuita de la evreii din Ungaria si Transilvania de Nord. O unitate de soldati americani a interceptat „Trenul aurului”. Din nefericire, comoara a fost din nou jefuita. O soarta asemanatoare au avut obiectele de pret apartinand evreilor trimisi la Auschwitz, inmagazinate la Budapesta, disparute si ele fara urma. O parte din soldatii americani participanti la aceste jafuri au fost prinsi si condamnati, dar tezaurul nu a mai fost restituit proprietarilor in drept. Acum, dupa 60 de ani, Departamentul de Justitie din Statele Unite a publicat o scuza oficiala pentru ceea ce numeste „comportarea nefireasca a unor soldati americani”.

In 1945, valoarea obiectelor furate din „trenul aurului” a fost estimata la 50-200 de milioane de dolari. In anul 2001, un grup supravietuitori ai Holocaustului din Ungaria, stabiliti in SUA, au intentat, la Miami, un proces statului american. Litigiul a fost rezolvat prin negocieri. Intr-un comunicat al Departamentului de Justitie, dat publicitatii la 11 octombrie, se anunta: „Prin aceasta intelegere, Statele Unite cauta sa ofere asistenta substantiala acelor maghiari supravietuitori ai Holocaustului, care mai sunt inca in viata si pot fi considerati ca stramtorati din punct de vedere financiar”. „Asistenta” va consta in plata tratamentelor medicale si, in unele cazuri, chiar a chiriei. Expertii au estimat ca circa 10.000 de persoane ar putea beneficia de aceste ajutoare. Majoritatea acestora traiesc astazi in Ungaria, Statele Unite, Canada, Israel si Australia.

Din pacate, acordul nu face nici o referire la evreii din Transilvania de Nord, ocupata intre anii 1940-1944 de unguri. Din randurile lor au pierit la Auschwitz circa 135.000 de persoane! Moartea lor e inscrisa in paginile istoriei Holocaustului din Ungaria, dar evreimea transilvaneana e trup din trupul evreimii romane. Sa vedem cum s-au miscat rotile acestei istorii tragice.

Nebunia fascista

La inceputul razboiului din Rasarit in Ungaria Mare (incluzand Transilvania de Nord si teritoriile cedate de Cehoslovacia si Iugoslavia) traiau 725.007 de evrei. Ei reprezentau un procent de 4,94% din populatia tarii (14.683.323 locuitori). 63.000 de evrei au murit inainte de ocuparea Ungariei de catre armatele germane. Cei mai multi dintre acestia, circa 42.000 de militari in companiile de munca, au fost ucisi sau au murit pe frontul din Rasarit; alti 20.000 au fost deportati in iulie august 1941 si masacrati la Kamenet-Podolsk, restul de 1000 fiind asasinati in ianuarie-februarie 1942 la Bacska, Delvidek.

Adevaratul masacru al evreilor unguri a avut insa loc sub ocupatia germana: 501.507 de victime. Numai la Auschwitz, intre 15 mai si 8 iulie 1944, au fost ucisi 440.000 de evrei deportati din Ungaria si Transilvania de Nord. Cifre ingrozitoare, un masacru de neexplicat, savarsit de nazisti si fascistii maghiari, intr-un moment in care armatele sovietice se apropiau de granitele Ungariei, armatele americane si engleze inaintau pe toate fronturile din vestul Europei si soarta razboiului era deja jucata.

Istoricii s-au straduit sa gaseasca motivele pentru care fascistii unguri s-au grabit sa colaboreze cu atat zel cu Sonderkommando-ul lui Eichmann intru exterminarea evreimii maghiare.

Nenorocul evreilor din Transilvania de Nord a fost anexarea acestei regiuni, in 1940, la Ungaria; asa a fost prinsa si parte din evreimea ardeleana intre rotile exterminarii.

Ghetoizarea evreimii din Transilvania de Nord

Alungarea evreilor din Transilvania de Nord si masarea lor in ghetouri, de unde au luat drumul lagarelor de exterminare din Polonia, a fost precedata de doua conferinte organizate de autoritatile maghiare, prima la Satu Mare (6 aprilie 1944) si a doua la Targu Mures (8 aprilie 1944), ambele sub presedintia lui László Endre. Fusesera convocati responsabilii judetelor si oraselor din nordul Transilvaniei si comandantii locali ai Politiei si Jandarmeriei. Noul guvern al lui Sztojái Döme, instalat la 22 martie 1944, dupa ocuparea Ungariei de catre germani, a avut grija sa dea o spoiala de legalitate ghetoizarii si deportarii evreilor maghiari, emitand Decretul nr. 6163/1944. 

Ungaria fusese defalcata in 10 districte jandarmeresti si zone operationale. Expropierea averilor evreiesti, ghetoizarea si exterminarea capatau aspectul unei adevarate operatiuni militare. Transilvania de Nord constituia Zona Operationala a II-a, formata din districtele jandarmeresti IX (cuprinzand judetele Bistrita-Nasaud, Bihor, Cluj, Satu Mare, Salaj si Somes) si X (cuprinzand asa zisul Tinut Secuiesc, cu judetele Mures-Turda, Ciuc, Trei Scaune si Odorhei).

La conferintele de la Satu Mare si Targu Mures a fost detaliat modul cum se va desfasura „devreizarea”. Ea a inceput in zorii zilei de 3 mai 1944, odata cu arestarea si concentrarea evreilor din teritoriul Cluj si Targu Mures. La „Campania de devreizare”, coordonata de Ferenczy László, colonelul Tibor Paksi-Kiss, lt.-col. Péterffy Jenö, au participat nu numai unitati ale jandarmeriei maghiare, ci si civili, functionari si profesori, dar si voluntari ai urii antisemite. Metodele de adunare a evreilor difereau, la Cluj de pilda, cu o zi inainte, la 2 mai 1944, au fost lipite afise, semnate de Lajos Hollossy-Kuthy, comandantul-adjunct al Politiei. Operatiunea de concentrare a evreilor din Cluj si imprejurimi a fost condusa de László Vasarhelyi, primarul orasului, László Urban, comandantul Politiei, si de colonelul de jandarmi Paksy-Kiss. SS-ul era si el prezent, prin Hauptsturmführer SS Strohschneider, seful serviciilor germane de securitate locale. De obicei ghetourile erau lasate in administratia unui consiliu evreiesc, alcatuit din lideri locali. Din Consiliul evreiesc clujean faceau parte Josef Fischer, rabinul Akiva Glasner, Josef Fenichel, Gyula Klein, Ernö Marton, Szigmond Leb, Josef Moscovici, Dezso Hermann si rabinul Mozes Weinberger (Carmilly-Weinberger). Tot in ghetoul din Cluj (din incinta fabricii de caramizi „Iris”) au fost adusi si evreii din Gherla, Borsa, Huedin si din numeroase sate din imprejurimi. Principalele ghetouri au fost infiintate la Cluj (circa 18.000 de evrei), Dej (cca 7800 evrei, impinsi in padurea din afara orasului), Simleul Silvaniei (cca de 8500 de evrei din judetul Salaj, in incinta fabricii de caramiza „Klein” din Cehei, si sub cerul liber); in judetul Satu Mare au fost infiintate doua ghetouri, unul la Satu Mare (unde au fost ghetoizati 18.000 de evrei) si al doilea la Baia Mare (cca 3900 de evrei au fost ghetoizati la fabrica de sticla Koenig, iar restul de 2000 de evrei au fost concentrati in grajdurile si pe terenurile din Valea Borcutului), Bistrita (cca 6000 evrei ghetoizati la ferma Stamboli), Oradea (cel mai mare ghetou din Ungaria, dupa cel din Budapesta, de fapt doua ghetouri, primul cuprinzand 27.000 de evrei oradeni, localizat in cartierele din jurul Pietei Mari si a sinagogii, al doilea cu cca 8000 evrei, adusi din judetul Bihor si amplasat in curtea fabricii de cherestea Mezey), Targu Mures (7380 de evrei inghesuiti intr-o fabrica de caramizi de pe strada Koronkai), Reghin (4000 de evrei din Reghin, Gheorghieni, Turda), Sfantu Gheorghe (850 de evrei locali si din judetul Trei Scaune si Miercurea Ciuc), Sighetul Marmatiei (peste 12.000 de evrei, majoritatea ultrareligiosi). Regulamente neomenesti reglementau viata evreilor ghetoizati.

Conditiile de viata in unele ghetouri erau ingrozitoare, inghesuiala, lipsa apei si a hranei, torturile salbatice aplicate detinutilor, pentru a-i constrange sa declare unde au ascuns aur, tablourile de valoare si bijuterii, sunt de nedescris. Exista numeroase marturii ale barbariei comportamentului unor jandarmi, politisti si functionari maghiari.

Evreii transilvaneni n-au ramas multa vreme in ghetouri. Sonderkommando-ul lui Adolf Eichmann si slujbasii sai locali au lucrat cu o fenomenala si criminala eficienta pentru a-i deporta cat mai repede la Auschwitz. Majoritatea evreilor transilvaneni ghetoizati au fost deportati in cursul lunii mai si inceputul lunii iunie 1944. Ultimul transport a plecat din ghetoul din Oradea la 27 iunie 1944.

Operatiunea „Margarethe I”

In primavara anului 1944, ca urmare a victoriilor armatei sovietice pe frontul din Rasarit si a presiunilor lumii libere, seful statului, Horthy, si guvernul Miklós Kállay au inceput sa se miste in directia iesirii Ungariei din razboi, permitand unele liberalizari care i-au iritat enorm pe nazisti. In mod deosebit, Berlinul a fost nemultumit de cererea retragerii armatei maghiare de pe frontul din Ucraina sub pretextul „apararii Carpatilor”, fata de protectia fizica acordata evreilor si fata de articolele critice antinaziste care apareau uneori in presa maghiara. Teama de o viitoare ocupatie sovietica ii faceau pe Horthy si Kallay sa actioneze cu prudenta. Mai intai, Hitler s-a gandit sa pedepseasca Ungaria printr-o invazie a trupelor romane, slovace si croate, dar s-a razgandit, si a decis la 12 martie 1944 ocuparea Ungariei de catre forte germane (operatiune codificata sub numele „Margarethe I”). Maresalul Reich-ului Heinrich Himmler, seful Biroului Central de Securitate a Reich-ului (RSHA) Ernst Kaltenbrunner, trupele de uscat comandate de feldmaresalul Maximilian von Weichs, 600 de agenti ai Gestapo-ului si ai Serviciului de Securitate (SD) comandati de Hans Geschke si un comando special de vreo 250 de ofiteri SS, in frunte cu Adolf Eichmann, seful Biroului IV B 4 al RSHA, trebuiau sa puna in aplicare Planul „Margarethe I”. La 17 martie 1944, cand Horthy, impreuna cu ministrul de Externe, Ghyczy Jeno, ministrul Apararii, Lajos Csatay, generalul Ferenc Szombathelyi, seful Statului Major al Armatei maghiare si Kallay Miklós, ambasadorul maghiar la Berlin au raspuns „invitatiei” lui Hitler si au sosit la castelul Klessheim, din apropierea Salzburg-ului, operatiunea de ocupare a Ungariei fusese lansata. Horthy a incercat sa-i explice lui Hitler planul maghiar de „dezangajare”.

Cum era de asteptat, Hitler nici nu a vrut sa auda de cererea „impertinenta” a lui Horthy, dar ezita asupra modalitatii de a-l pedepsi pe regent; la randul sau Horthy, legat de cuvantul de onoare cu care se angajase fata de Fuhrer ca-l va anunta, din timp, in cazul iesirii Ungariei din razboi, poate ca si din frica, nu lua nici o hotarare drastica.

Pus in fata alternativei: ori o Ungarie ocupata de trupele germane, ori un guvern extremist pro-german, conducatorul statului maghiar incearca sa tergiverseze. Berlinul nu a mai asteptat decizia regentului maghiar si, la 19 martie 1944, a ordonat trupelor germane sa ocupe Ungaria. Trei zile mai tarziu, Sztojay Döme a devenit prim-ministru si ministru de Externe. Numirea in Ministerul de Interne a doi antisemiti notorii, László Endre si László Baky, responsabili cu rezolvarea „problemei evreiesti”, va usura enorm munca lui Eichmann. Dupa numirea sa ca secretar de stat, Baky a declarat cu cinism si fara nici un echivoc: „Sarcina mea priveste starpirea totala si definitiva a ticalosiilor evreiesti si a aripii stangi. Sunt convins ca Guvernul va reusi sa duca la bun sfarsit aceasta misiune coplesitoare, care este de-o colosala importanta politica”.

Un nou ambasador german, dr. Edmund Vessenmayer, soseste la Budapesta, in fruntea unei adevarate armate de SS-isti, economisti, politisti si agenti secreti. De frica, fostul prim-ministru Kallai Miklos s-a refugiat la Legatia Turciei. La 19 martie 1944 s-a instalat la Budapesta si Adolf Eichmann, in fruntea Sonderkommando-ul sau, format din circa 150 de specialisti in „vanatoarea de evrei”. Nebunia ghetoizarii, deportarii si exterminarii evreimii din Ungaria Mare se declanseaza cu rapiditate si o eficienta tipic germana. Conlucrarea lui Eichmann cu Endre si Baky, in special cu ofiterul de politie László Koltay si ofiterul de jandarmi László Ferenczy a fost perfecta. Istoricul Randolph L. Braham scrie: „Fara colaborarea cu Politia si Jandarmeria maghiara, nemtii nu ar fi avut cum sa-si atinga scopurile in Ungaria… Pentru implementarea planului de exterminare a evreilor din Ungaria, SS trebuia sa tina seama de o serie de considerente de ordin spatial si temporal: la rasarit, Armata Rosie inainta repede, numarul fortelor germane disponibile pentru operatiunile antisemite era limitat, iar comunitatea evreiasca trebuia amagita cu iluzia ca se afla in siguranta, pentru a minimaliza riscul ca ea sa opuna rezistenta. Toti acesti factori dictau aplicarea „Solutiei finale” cu iuteala fulgerului. De aceea, constituirea si subordonarea unui Consiliu Evreiesc Central in Budapesta a avut prioritate maxima. Dupa formarea acestuia, la cateva zile dupa ocuparea Ungariei, pe tot teritoriul tarii a fost infiintata o retea de Consilii Evreiesti locale. Structura si atributiile lor au fost aproape identice cu cele stabilite la 21 septembrie 1939 de Reinhard Heydrich, seful Biroului Central de Securitate a Reich-ului (RSHA), pentru ghetourile din Polonia. Fara voia si stirea lor, Consiliile Evreiesti au ajuns pur si simplu sa conlucreze cu nemtii, insa au facut tot ce le-a stat in putinta sa castige timp si sa usureze suferintele coreligionarilor lor.” (vezi: Randolph L. Braham, „Politica genocidului. Holocaustul in Ungaria”, Editura Hasefer, 2003).

Infernul antievreiesc Szalasi

Bombardamentele asupra Budapestei devenisera mai frecvente; László Baky, sustinut de Gestapo si SS, incercase printr-o lovitura de stat sa ajunga la putere; el putea oricand sa repete, cu succes, lovitura; trupele anglo-americane in vest si trupele sovietice in rasarit inaintau. Toate acestea reprezentau suficiente motive care sa-l determine pe Horthy sa iasa din toropeala politica si sa actioneze. „La 4 iulie 1944”, scrie Braham, „Horthy l-a rugat pe Edmund Veesenmayer (plenipotentiarul lui Hitler in Ungaria – n.n.) sa retraga Gestapo-ul pentru ca suveranitatea Ungariei sa poata fi restabilita, exprimandu-si totodata nemultumirea pe care o resimtea fata de Sztojay si dispretul pe care il avea pentru Baky si Endre (responsabilii cu deportarile evreilor – n.a.).” Doua zile mai tarziu, Horthy l-a informat pe ambasadorul german ca intentioneaza sa opreasca deportarile evreilor, iar la 7 iulie 1944 Horthy ordona „incetarea transferului de evrei catre Germania”. Eichmann s-a manifestat foarte furios si, in pofida ordinelor lui Horthy, a mai continuat ici-colo deportarile. Pe data de 7 august 1944, Horthy reorganizeaza Guvernul; Baky si Endre nu vor mai raspunde de problema evreiasca. La 29 august un general, Geza Lakatos, devine prim-ministru. Horthy pregatea iesirea Ungariei din razboi si ruperea aliantei cu Germania nazista. Evreii ramasi in viata erau animati de sperante noi, mai ales cei din Budapesta, asupra carora planase amenintarea unei deportari iminente. Sperante desarte, pentru ca Hitler daduse semnalul punerii in aplicare a actiunii anti-horthyste, nume de cod: „Operation Panzerfaust” (Operatiunea Pustii Anti-tanc). Politician al unei epoci revolute, Horthy se bizuia pe loialitatea Armatei maghiare, pe prietenii politici si pe fiul sau, Horthy Miklós Jr, care stabilise legaturi cu Aliatii, cu sefii evreimii budapestane si cu diverse grupari antinaziste. Nimic nu a functionat, insa, asa cum prevazuse.

In ziua de 15 octombrie 1944 (data la care Horthy a anuntat la radio incetarea razboiului si a dispus arestarea liderilor partidului extremist Nyilas, „Crucile cu Sageti”), „Tinerii Pionieri Sionisti” (Halutzim) – luptatorii evrei inarmati n-au avut forta si mijloacele necesare sa-i infrunte pe banditii Nyilas si soldatii SS, grupurile rezistentei maghiare nu si-au manifestat prezenta si nici populatia Budapestei n-a iesit pe strazi in masa sa-si manifeste entuziasmul. SS-ul (avertizat din vreme de intentiile lui Horthy) a actionat rapid. La Budapesta a sosit si Obersturmbannfuhrer SS Otto Skorzeny. Horthy Miklos Jr. a fost arestat. Neutralizat a fost si regentul, iar teroarea antievreiasca a reizbucnit cu o intensitate infernala. SS-ul l-a adus la putere pe Szalasi Ferenc, liderul partidului pro-nazist si antisemit „Crucile cu Sageti”, sluga lor de incredere. Cele sase luni de guvernare ale lui Szalasi aveau sa fie ingrozitoare pentru evrei.

Indiferenta Bisericii crestine maghiare

Nu toti liderii politici, religiosi si guvernamentali maghiari au impartasit entuziasmul cu care grupul Baky-Endre a actionat pentru „devreizarea” Ungariei, subliniaza istoricul Randolph L. Braham. „Teama fata de impactul pe care l-ar putea avea deportarile asupra reputatiei si viitorului politic al tarii si-au exprimat-o, in mai multe randuri, nu doar oamenii de incredere ai lui Horthy, ci si unii din membrii Cabinetului Sztojay (insa nu atat de vehement si frecvent). Horthy era nemultumit de prezenta fortelor de ocupatie hitleriste, a Gestapo-ului si a unitatilor SS. La 6 iunie 1944 el i-a cerut lui Hitler sa se retraga din Ungaria. Era un gest de curaj nemaipomenit, dar Horthy stia ca Berlinul nu-si poate permite o ruptura totala si violenta cu Ungaria. El incepuse sa fie informat de masacrarea evreimii maghiare la Auschwitz; insusi fiul sau, Miklos Horthy Jr, ii daduse sa citeasca „Raportul Vrba-Wetzler” care descria ororile de la Auschwitz. Vrba si Wetzler reusisera sa evadeze de la Auschwitz si au pus pe hartie ororile vazute si traite. Raportul lor ajunsese si la Horthy.

Asupra lui Horthy actionau benefic diferite persoane sensibile la suferintele evreiesti, precum contele Moric Esterhazy, contele Istvan Bethlen, Erno Peto (un lider evreu care avea legaturi cu familia Horthy). Regentul a primit mesaje pentru a opri deportarile de la presedintele american Roosevelt, Papa Pius al XII-lea, Regele Gustav al Suediei etc.; s-au facut auzite si protestele unor inalti clerici ai bisericii maghiare (Endre Hamvas, episcopul de Csanad, baronul Vilmos Apor, episcopul de Gyor, Marton Aron, episcopul de Alba Iulia, cu dioceza pe intreaga Transilvanie). La 18 mai 1944, in plin dezmat antievreiesc, Marton Aron a cuvantat la Biserica Sf. Mihai din Cluj in apararea evreilor ghetoizati. Au existat proteste si actiuni in apararea evreilor si din partea altor inalte fete bisericesti, dar ele erau fara vigoare. Cei mai activi in salvarea de vieti evreiesti au fost liderii Societatii Sfintei Cruci si Misiunea Bunului Pastor. „Atitudinea liderilor bisericesti crestini in anii Holocaustului”, arata Braham in lucrarea citata, „a fost indefinita. Desi au dispretuit metodele folosite de nazisti si i-au compatimit pe evreii aflati in suferinta, ei nu au luat nici o masura ferma pentru a contracara planurile deiudificatorilor. Activitatile lor pot fi cu generozitate calificate drept insuficiente si tardive… Conducatorii nationali ai bisericilor maghiare nu au incercat niciodata sa ridice opinia publica impotriva nedreptatilor pe care le indurau evreii. Tacerea cardinalului Jusztinian Seredi… a avut o influenta negativa asupra celorlalti clerici, iar linistea din randul acestora i-a stimulat si mai mult pe dusmani si i-a descurajat pe posibilii salvatori ai evreimii.” Horthy nu s-a bucurat nici el de un sprijin consistent din partea Bisericii maghiare atunci cand a incercat sa se debaraseze de presiunea germana.

Un evreu ungur refugiat in Romania lui Antonescu

Fulop Freudiger a fost unul din liderii marcanti si foarte activi ai evreilor din Ungaria. El a crezut, pana aproape de sfarsitul razboiului, ca evreimea maghiara trece prin momente grele, dar ca nu va fi anihilata asa cum se intamplase cu alte comunitati evreiesti europene. Freudiger facea parte dintr-un grup de conducatori evrei care s-a lansat intr-o actiune indrazneata: cum conducerea maghiara nu reactiona la demersurile liderilor evrei, atunci vor fi abordati sefii SS-isti, cu ei s-ar putea ajunge la anumite aranjamente. Naivitate care a reprezentat cea mai mare greseala din istoria evreimii maghiare. Freudiger facea parte din Consiliul Evreiesc Central, forumul cel mai inalt al evreimii maghiare si al Transilvaniei de Nord. Prin rabinul Michael Dov Weissmandel si Gisi Fleischmann, responsabili ai Grupului Muncitoresc al Consiliului Evreiesc din Bratislava, Freutiger stabilise contacte cu cativa importanti ofiteri SS din Sonderkommando-ul lui Adolf Eichmann din Budapesta, printre care Dieter Wisliceny. Rabinul ceh Weissmandel reusise sa-l mituiasca pe Wisliceny pe vremea cand acesta era ocupat cu lichidarea evreilor slovaci. Mita a fost atat de enorma, incat deportarea chiar incetase in Slovacia. Freutiger l-a contactat pe Wisliceny si a reusit sa salveze un numar de 80 de evrei proeminenti din ghetourile maghiare. Negocierile cu SS-ul, si in special cu Wisliceny, urmate de spagi uriase date acestuia, au fost continuate de evreul clujean Kasztner Reszo si de Joel Brand, doi membri marcanti ai Consiliului evreiesc maghiar si ai „Vaadah”-ului (Comitetul de Salvare si Ajutorare). Freudiger stabilise niste legaturi „aproape prietenesti” cu criminalul SS-ist. E aproape sigur ca Wisliceny, care lucra uneori direct cu Himmler si Eichmann, i-a comunicat lui Freudiger, la inceputul lunii august 1944, ca viata ii este in primejdie si ca ar trebui sa dispara imediat din Budapesta. Asa s-ar putea explica fuga lui Freudiger la Bucuresti. Relatand povestea lui Freudiger, istoricul israelian Iaakov Geller scrie ca Romania maresalului Ion Antonescu tinea, uneori, „poarta deschisa” pentru refugiatii evrei care se ascundeau de furia criminala a lui Eichmann.

Dupa fapta si rasplata

Dupa razboi, principalii vinovati pentru crimele comise impotriva evreimii maghiare au fost arestati si judecati. La 29 octombrie 1945 a fost judecat Bardossy László (fost prim-ministru intre aprilie 1941 si martie 1942); sub conducerea lui, Ungaria a invadat Iugoslavia, s-a aliat cu Hitler, a declarat razboi Aliatilor si a inceput persecutarea evreilor maghiari. Bardossy a fost condamnat la moarte si impuscat la 10 ianuarie 1946. A urmat procesul fostului premier Bela Imredy (prim-ministru intre mai 1938 si februarie 1939) si ministru fara portofoliu in timpul ocupatiei germane. Condamnat la moarte la 23 noiembrie 1945, a fost executat la 28 februarie 1946. „Cei trei cu deportarile”, cum au fost denumiti ministrul de Interne Andor Jaross, Baky László si Endre László, au fost si ei condamnati la moarte, la 2 ianuarie 1946, si executati. Procesul celui mai odios dintre criminalii unguri, Szalasi Ferenc, seful partidului „Crucile cu sageti”, care a devenit prim-ministru dupa lovitura de stat sprijinita de trupele germane, a inceput la 5 februarie 1946. Alaturi de Szalasi, in boxa acuzatilor se aflau si cei mai importanti lideri ai regimului sau: Karoly Beregfi, Sandor Csia, Jozsef Gera, Gabor Kemeny, Jeno Szollosi si Gabor Vajna. Cu totii au fost condamnati la moarte si executati la inceputul lunii martie 1946. Ultimul mare proces care s-a desfasurat la Budapesta i-a adus in boxa acuzatilor, la 14 martie 1946, pe fostul premier Sztojáy Döme si pe colaboratorii sai: Jeno Ratz, Lajos Remenyi-Schneller, Lajos Szasz si Antal Kunder. Toti au ajuns in fata plutonului de executie, in afara de Kunder, care a fost condamnat la inchisoare pe viata.

Bilantul: 39.514 de persoane au fost judecate, 16.273 au fost condamnate, dintre care 322 au primit sentinte capitale. Din cei 322 de condamnati la moarte, numai la 146 s-au aplicat sentintele, fiind spanzurati sau executati.

Un numar de criminali de razboi, vinovati si de masacrarea a mii de evrei maghiari, au fost judecati in Germania, Iugoslavia, Romania, Germania, Austria, Polonia, Cehoslovacia, Israel, Statele Unite, Canada etc.

In Romania, la Cluj, au avut loc, in cursul anului 1946, doua mari procese legate de tragedia evreimii din Transilvania de Nord; 248 de persoane au fost judecate, 68 intr-un prim proces, 185 in al doilea. Acuzarea era condusa de procurorul-sef Endre Pollak, care isi schimbase numele in Andrei Paul*. Doar 51 de inculpati se aflau in boxa, restul fiind judecati „in absentia”. A plouat cu sentinte de condamnare la moarte (au fost pronuntate 30 de pedepse capitale), dar nimeni nu a fost executat, pentru ca toti fugisera din Transilvania. Ulterior, dupa scurte detentii, regimul comunist i-a eliberat pe toti cei condamnati (chiar si pe condamnatii la inchisoare pe viata, vinovati de crime impotriva evreilor).

*vezi Raportul Final al Comisiei Internationale pentru Studierea Holocaustului

Holocaustul din Transilvania de Nord

Procesul lui Eichmann

Procesul lui Adolf Eichmann, vinovatul cel mai important de exterminarea evreimii din Ungaria si Transilvania de Nord, a avut loc in Israel. Un commando al Mossad l-a rapit din Argentina, unde se refugiase dupa razboi, si l-a adus la Ierusalim. Judecat si condamnat la moarte, Adolf Eichmann a fost spanzurat si incinerat. Cenusa sa a fost imprastiata dintr-un avion deasupra apelor Marii Mediterane.

Daca l-ar fi prins, cu siguranta ca rusii l-ar fi spanzurat pe Horthy Miklós. Ungurii, in schimb, care l-au admirat si l-au respectat pe regent de-a lungul lungii sale existente, au fost bucurosi sa-l stie departe de mizeriile regimului comunist. Horthy a murit la 8 februarie 1957 si a fost inmormantat la Estoril, in Portugalia. Dupa caderea comunismului in Ungaria , la 4 septembrie 1993, ramasitele pamantesti ale fostului regent au fost aduse la Kenderes (Ungaria), dar fastul oficial nu a inabusit cu totul vocile firave de protest. In 2003, contesa Edelsheim Gyulai Ilona, nora lui Horthy Miklós, si-a publicat memoriile. Redau, ca pe o curiozitate, o marturisire careia istoricul ii va gasi conotatiile cuvenite. Contesa scrie: „A fost o zi memorabila cand ne-a vizitat dr. Ruben Hecht, sionistul elvetian care traia in Israel. El sosise cu treburi in Germania in vederea organizarii emigratiei evreiesti. A venit si pe la noi ca sa multumeasca socrului meu pentru tot ce-a facut pentru evreimea maghiara, si in special pentru emigrarea evreilor-maghiari (in anii Holocaustului – n.a.). Dr. Ruben Hecht a spus atunci ca esecul planului nu s-a datorat lui Horthy. De mai multe ori ne-a vizitat, totdeauna am sa-i fiu recunoscator pentru ajutorul oferit…” Asadar, un oficial israelian il vizita pe Horthy, l-a ajutat chiar si financiar, cel putin asa povesteste nora lui Horthy, sotia lui Horthy Istvan, fost guvernator-adjunct al regentului. (Grof Edelsheim Gyulai Ilona, „Onoare si datorie”, vol I: 1918-1944, vol. II: 1945-1998, (memorii, in limba maghiara), 2 vol.Editura Europa, 2003)

Evreul clujean Rudolf Kasztner, erou sau tradator?

Una din povestile cele mai misterioase ale Holocaustului din Transilvania de Nord s-a desfasurat la Cluj si Budapesta, sfarsindu-se tragic la Tel Aviv. Eroul – liderul evreu Rudolf Kasztner – a fost acuzat ca a colaborat cu nazistii. Mai intai condamnat de un tribunal israelian, Kasztner a fost declarat nevinovat de Curtea Suprema de la Ierusalim. Verdictul n-a fost acceptat de intreaga opinie publica israeliana. Un supravietuitor al Holocaustului, convins de vinovatia lui Kasztner, l-a impuscat mortal, la 3 martie 1957, pe cel care isi vanduse sufletul „diavolului nazist”.

Procesul si asasinarea lui Kasztner au tulburat profund societatea israeliana. Pentru prima oara s-a discutat public un subiect dureros: fenomenul „Judenrat”, Consiliile evreiesti care s-au aflat in fruntea comunitatilor evreisti in tarile ocupate de nazisti sau aliate ale celui de-al Treilea Reich.

Rudolph (Rezsö) Kasztner, evreu clujean, s-a mutat la Budapesta, dupa anexarea Transilvaniei de Nord, devenind unul din liderii evreimii maghiare, presedintele organizatiilor sioniste din Ungaria. Activitatea sionista o incepuse la Cluj, unde a functionat si un „Comitet de salvare” („Vaad Haatala”) din care faceau parte Kasztner, socrul sau, Josef Fischer, presedintele Consiliului Evreiesc, Ernst Marton, redactorul-sef al ziarului „Uj Kellet”, Hilel Danzig, fost deputat in Parlamentul Romaniei s.a. Dupa razboi, Kazstner a fost acuzat de Rudolf Vrba (Walter Rosenberg), unul din autorii faimosului „Protocol Auschwitz”, ca – desi avea cunostinta de Raportul pe care el l-a scris impreuna cu Alfred Wetzler (Josef Lanik), un alt evadat de la Auschwitz – a ascuns celorlati membri ai Consiliului evreiesc de la Budapesta ororile lagarului mortii si nici nu s-a straduit ca aceste grozavii sa ajunga la cunostinta regentului Horthy. Putem doar specula in ce masura s-ar fi angajat Horthy in stoparea deportarii evreilor maghiari la Auschwitz daca ar fi aflat de la Kasztner amploarea exterminarilor naziste. Fapt e ca liderul maghiar, marginalizat de Hitler, a avut totusi puterea de a interveni energic si de opri, la 7 iulie 1944, deportarile. La acea data varfurile Puterii din Ungaria fusesera deja informate cu privire la soarta evreilor de la Auschwitz. Era, insa, prea tarziu. Majoritatea evreimii maghiare nu mai era in viata.

De ce nu a facut uz Kasztner de informatiile din „Protocolul Auschwitz” al lui Vrba-Wetzler? Braham scrie in legatura cu vizita lui Kasztner la Cluj, in timpul ghetoizarii evreilor din nordul Transilvaniei, la inceputul lunii mai 1944: „Desi Kasztner detinea detalii exacte despre Solutia Finala, el nu a informat nici Consiliul Evreiesc din Cluj, nici pe colegii sai din „Vaadah” despre iminentul dezastru. Prietenii sai cei mai apropiati, inclusiv Hillel Danzig si Dezso (David) Hermann, care au jucat un rol de seama in miscarea sionista, au negat faptul ca li s-ar fi spus ceva despre Auschwitz… In timp ce nazistii germani si maghiari aplicau in cea mai mare graba Solutia finala, liderii nationali ai evreilor aveau grija ca Raportul (despre Auschwitz al lui Vrba-Wetzler – n.a.) sa ramana „confidential”, pentru „a nu crea panica”. Liderii Comunitatii evreilor din Budapesta si liderii „Vaadah” (Comitetul de ajutorare si salvare infiintat in capitala maghiara) scriau memorii catre conducatorii Ungariei, ii asigurau ca munca si inteligenta evreiasca, ca si in trecut, pot contribui la progresul tarii, iar acestia au continuat jocul acesta stupid si cinic, promitandu-le evreilor „securitate” si „liniste”.”

Braham vorbeste in cercetarile sale despre soarta evreimii maghiare in anii Holocaustului, de „pacalirea” liderilor evrei: „Dupa ocupatia germana, printre cei care i-au pacalit pe liderii evrei se numara si Adolf Eichmann, capul Sonderkommando-ului SS, care i-a asigurat ca impotriva evreilor nu se vor lua masuri drastice atat timp cat acestia vor ramane loiali si nu se vor alatura partizanilor din Rutenia sau unitatilor lui Tito. Guvernul ungar a participat la acest joc, declaratiile publice si promisiunile facute in particular de catre membrii sai camufland cardasia regimului lui Sztojay cu nazistii. Cativa din membrii de seama ai Guvenului, printre care Lajos Szasz si ministrul Finantelor, Lajos Remenyi-Schneller, i-au ´calmatŞ pe liderii evrei spunandu-le ca nimeni nu planuia ´extirparea, distrugerea sau torturarea evreilorŞ si sustinand ca problema deportarilor nu a fost discutata niciodata in Guvern. Dar, in timp ce oficialii germani si maghiari linisteau opinia publica cu declaratii privind intentiile lor nobile, in tara Solutia Finala era aplicata conform planului. Cand liderii evrei s-au trezit la realitate, era deja prea tarziu.”

Kasztner, ca si ceilalti responsabili din conducerea evreiasca, stiau ce s-a petrecut cu evreii din tarile ocupate de nazisti si, in special, erau informati despre uciderea evreilor maghiari deportati la Auschwitz. Dar ei n-au ales tactici de rezistenta si de lupta impotriva nazistilor, ci acele tactici, dovedite falimentare, de a castiga timp intr-o „cursa contra cronometru”. Aceste tactici, concluzioneaza Braham, „porneau de la premisa ca situatia militara de la aceea ora era favorabila Aliatilor si ca eliberarea Ungariei avea sa se intample in cel mai scurt timp, fortele sovietice fiind tot mai aproape de Carpati. Insa liderii evrei, singuri si lipsiti de ajutor, nu au inteles ca in fruntea listei de prioritati a germanilor si maghiarilor, data fiind complicitatea lor, statea aplicarea urgenta a Solutiei finale. Tocmai pentru ca nazistii erau constienti de infrangerea iminenta a Axei, ei si-au reunit eforturile pentru a castiga macar razboiul impotriva evreilor. Nestiind sa se apere, liderii evrei au continuat sa se bizuie pe tehnicile care dadusera candva roade, in conditiile de relativa normalitate de dinaintea ocupatiei germane. Au facut apeluri si au inaintat petitii diferitelor autoritati guvernamentale si ecleziastice, luptand cu disperare sa salveze ceea ce inca mai putea fi salvat.”

Operatiunea „Camioane in loc de sange”

Printr-un concurs de imprejurari, Kasztner ajunsese sa stabileasca relatii cu Dieter Wisliceny, unul din membrii importanti ai Sonderkommando-ului din Budapesta, cu Obersturmbannfuhrer SS Kurt Becher, „reprezentantul economic” al lui Heinrich Himmler in Ungaria, si chiar cu cel care se afla in varful actiunii de exterminare a evreimii europene, Adolf Eichmann. Kasztner si Joel Brand, unul din sefii „Vaadah”, s-au intalnit cu ofiterul SS-ist Wisliceny la 5 aprilie 1944. Din aceea clipa a inceput sa se deruleze una din cele mai mirobolante povesti de spionaj din istorie, care a incrucisat destinele unor sefi de state, generali, politicieni de frunte, lideri evrei aflati sub ocupatia germana si lideri evrei din lumea libera, germani aflati in varful ierarhiei naziste, responsabili americani, sovietici, englezi, maghiari, romani etc., agenti importanti ai diverselor servicii secrete, implicati, intr-un fel sau altul, in operatiunea care purta codul „Camioane in loc de sange”.

Pe scurt, liderii evrei de la Budapesta se straduiau sa impiedice deportarea evreimii maghiare la Auschwitz, iar liderii nazisti aveau nevoie de bani, diferite produse si camioane. Conform spuselor lui Kasztner, subliniaza Braham, bunurile constau in 200 tone de ceai, 800 tone de cafea, 2.000.000 de sapunuri, o cantitate nespecificata de tungsten si de alte materiale folositoare efortului de razboi, precum si 10.000 de camioane. Camioanele, sustineau nemtii, aveau sa fie folosite in scop civil sau numai pe frontul din Rusia. Potrivit lui Eichmann, evreii urmau sa plece cu pasapoarte in orice parte a lumii aflate sub controlul Aliatilor, mai putin in Palestina, intrucat nazistii ii promisera lui Amin el-Husseini, liderul nationalist arab, ca nu-i va lasa pe evrei sa emigreze in aceasta tara. Au urmat negocieri in Elvetia, Turcia, Germania si Ungaria, misculatii de tot soiul, cu rezultate minore in ceea ce priveste salvarea unor evrei. Circulau sume uriase si cadouri exorbitante. Daca Aliatii n-au muscat din momeala nazista de salvare a unui milion de evrei contra unor avantaje materiale, Kasztner a reusit totusi sa salveze – platind o suma uriasa, bijuterii si obiecte de mare pret – 1684 de evrei (din care pe 388 i-a scos din ghetoul din Cluj). Pe „lista lui Kasztner” se aflau familia si prietenii sai din Cluj, evrei foarte bogati, care si-au putut cumpara plecarea, dar si personalitati cu renume, cum ar fi rabinul Ioel Teitelbaum, liderul sectei hasidice din Satu Mare. Salvarea celor 388 de evrei clujeni a avut loc la 10 iunie 1944. Dupa razboi, contactele lui Kasztner cu SS-ul au ajuns in fata judecatorilor din Ierusalim. El fusese vazut, circuland cu un pasaport eliberat de nazisti, cu ofiterul SS Kurt Becher prin diferite lagare si ghetouri. Desigur, in cadrul misiunii pe care o avea de a intocmi listele cu evreii care vor fi eliberati, a explicat Kasztner judecatorilor. Grav a fost interpretat si gestul omenesc al lui Kasztner, care a facut o depozitie in favoarea fostului ofiter SS Kurt Becher, judecat de un tribunal al Aliatilor din Germania de Vest.

Au existat insa acuzatii mai grave. Oare Eichmann nu l-a „cumparat” pe Kasztner in cursul negocierilor? Braham sustine ca Kasztner n-a rezistat momelii lui Eichmann atunci cand acesta i-a propus salvarea unui grup de evrei din Cluj. Graba -„de inteles”, subliniaza Braham – cu care Kasztner a profitat de aceasta ocazie pentru a-si salva familia, prietenii si pe cativa din cei mai „merituosi” membri ai comunitatii evreiesti din Cluj a dus la prabusirea sa dupa razboi. Ea a dat nastere si la o serie de intrebari chinuitoare, care au ramas fara raspuns: A fost oferta lui Eichmann un mijloc de a-l cumpara pe Kasztner, sau de a-i se rasplati „serviciile”? Si-a exprimat astfel Eichmann „recunostinta” pentru evreul care, din inocenta sau deliberat, l-a ajutat sa-si finalizeze campania anti-evreiasca in liniste, evitandu-se o revolta in ghetourile din Budapesta, de tipul celei de la Varsovia? Oare Kasztner chiar nu si-a dat seama care erau intentiile lui Eichmann? Sau, ratand ocazia de a informa masele evreiesti despre realitatile Solutiei finale, deportarile fiind deja in toi, Kasztner a simtit ca e dator sa-i scape macar pe putinii evrei pe care Eichmann era dispus sa-i crute? Intrebari chinuitoare, care nu si-au gasit inca raspunsuri acceptabile.


Nicoleta luciu la meciul  Dinamo Rapid (3-4)! A intrat pe teren îmbrăcată doar în tricou, și l-a dat jos si.. s-a văzut TOT

Lider in Liga I, dar cu un stadion permanent gol la meciurile din campionat, Dinamo se poate lauda si cu zile mai roz decat acestea.Daca fotbalul in Romania nu mai atrage spectatorii pe stadion, atunci exista si alte modalitati. Ele au fost verificate in trecut si au confirmat., una din cele mai cunoscute vedete ale Romaniei in televiziune, si-a realizat marele debut… nu pe scena de teatru sau in platoul de film, ci pe terenul de fotbal. Mult mai subtirica decat acum, cu zambetul pe buze si aproape dezbracata,a facut spectacol in Stefan cel Mare, cand sutienul i-a fugit… de sub control. Imaginea a facut inconjurul tarii instantaneu, iar Nicoleta a ramas cea mai iubita suportera a lui Dinamo.
Dacă astăzi este considerată una dintre cele mai apreciate și respectate vedete din România, nu la fel au stat lucrurile în trecut, Nicoleta Luciu având parte de un debut în televiziune de-a dreptul rușinos!
Se întâmpla în urmă cu aproape un deceniu, mai precis în 2008. Suporteră înfocată a „câinilor”, bruneta a oferit un moment – sexy pentru unii, amuzant sau chiar penibil pentru altii – înaintea fluierului de start al meciului Dinamo – Rapid și „Groapă”. Nicoleta a apărut îmbrăcată doar într-un tricou al echipei gazdă, pe care avea în scurt timp să și-l dea jos, rămânând doar în sutien.
Din păcate pentru ea, sutienul i-a jucat feste, tot stadionul din Ștefan cel Mare putându-i admira faimosul bust, în toată splendoarea lui