Grigore Cartianu: „În decembrie 1989, Revoluţia anticomunistă a fost urmată de contrarevoluţia comunistă. Asta a fost revoluţia lor, a celor care au intrat în scenă după fuga lui Ceauşescu: contrarevoluţie. Ea nu a contribuit la schimbarea regimului ceauşist (căci treaba asta fusese rezolvată de alţii), ci a vizat instalarea şi menţinerea la putere a regimului Iliescu.”

După zeci de emisiuni făcute împreună cu Radu Moraru pe tema Revoluţiei şi a teroriştilor, am ajuns amândoi la aceeaşi concluzie, ceea ce nu ni se întâmplă prea des.

Acum însă logica ne împinge la un raţionament comun. Şi anume: Ion Iliescu, Silviu Brucan şi Nicolae Militaru au creat fenomenul terorist, după un scenariu scris la Moscova, pentru a reuşi două lovituri esenţiale – să se instaleze la putere şi să se menţină la putere (în condiţiile în care toate regimurile gorbacioviste din estul Europei erau spulberate după câteva săptămâni sau luni). E posibil să fi ştiut de acest scenariu şi alte personaje decembriste (Sergiu Nicolaescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu), dar nu putem fi siguri de asta. Certitudini – rezultate din comportament, decizii şi efect – există doar în privinţa tripletei Iliescu-Brucan-Militaru

Istoricul Alex Mihai Stoenescu a venit luni seară cu un document excepţional. Pentru asta s-a urcat la volan şi a gonit patru ore în noapte, dar a meritat. Documentul este un Comunicat al Consiliului Frontului Salvării Naţionale, semnat de Ion Iliescu pe 27 decembrie 1989. Comunicatul CFSN anunţa înfiinţarea „tribunalelor militare extraordinare”, care „vor judeca toate cazurile de terorism”. La punctul 2 al Comunicatului – care era gândit ca un decret, deşi nu era un decret – se hotăra că „judecarea va urma o procedură de urgenţă, iar executarea sentinţelor se va face imediat”.

Aceste formulări tipice revoluţiilor comuniste (Lenin-Troţki, Castro-Guevara etc.) aveau un scop clar: acela de a băga spaima în cetăţenii care, odată ce au dat de gustul libertăţii, îndrăzneau să pună la îndoială puterea „revoluţionară” abia constituită. Să nu uităm: de 20 de ani, Ion Iliescu susţine întruna că execuţia soţilor Ceauşescu a pus capăt fenomenului terorist. Aşadar, acest „inamic invizibil”, invocat pentru a-i lichida pe dictatori, nu mai exista din 25 decembrie. Dar el trebuia invocat ori de câte ori noua putere avea de făcut reglări de conturi. Şi s-a întâmplat de cel puţin două ori: la emiterea Comunicatului CFSN din 27 decembrie (pentru a descuraja orice răzmeriţă militară sau civilă) şi la arestarea şefului Securităţii, generalul Iulian Vlad, pe 31 decembrie (pentru a da Securitatea pe mâna unui agent sovietic).

În decembrie 1989, Revoluţia anticomunistă a fost urmată de contrarevoluţia comunistă. Asta a fost revoluţia lor, a celor care au intrat în scenă după fuga lui Ceauşescu: contrarevoluţie. Ea nu a contribuit la schimbarea regimului ceauşist (căci treaba asta fusese rezolvată de alţii), ci a vizat instalarea şi menţinerea la putere a regimului Iliescu.

Tragedia e că în acest joc de putere cinic şi iresponsabil au murit 957 de oameni şi au fost răniţi 2.587. Şi a mai fost ceva la fel de tragic: infiltrarea sălbatică a României, de către spionajul sovietic, în primele săptămâni de după Revoluţie. Iliescu, Brucan şi Militaru ştiu de ce. Pardon, doar Iliescu ştie. Brucan şi Militaru ştiau.

VIDEO 1

VIDEO 2

VIDEO 3

Conferinta de presa IICCMER, miercuri ora 12.00, Str. Polona nr. 1 (etaj VI, fostul sediu INMER)

17/03/2010

Astazi, la fostul sediu al Institului National pentru Memoria Exilului Romanesc (Str Polona nr. 1, Bucuresti), presedintele Consiliului Stiintific IICCMER – prof. Vladimir Tismaneanu -, impreuna cu presedintele executiv, dl Ioan Stanomir, si directorul stiintific, dl Mihail Neamtu, vor sustine o conferinta de presa in care vor fi discutate aspecte referitoare la cercetarea comunismului romanesc dupa 20 ani de la Revolutie. Conducerea Institutului va raspunde intrebarilor ziaristilor in legatura cu toate aspectele legate de noile directii de cercetare, precum si cele referitoare la urgentele unei pedagogii a memorie

Grigore Cartianau: „Are Stoenescu o proba extraordinara. Domnul Stoenescu are un document devastator pentru toata propaganda care s-a facut in jurul faptului ca Ceausestii trebuiau executati ca sa taca teroristii”Iliescu n-a fost un revolutionar” vezi video!

VIDEO 1
Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Schema care arata cum reteua GRU – Militaru, ocupa butoanele tarii

VIDEO 2

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.



VIDEO 3

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.
Un nou episod din serialul „Dosarele Revoluţiei” lansat de „Adevărul” a fost dezbatut luni seara la emisiunea „Naşul”, la B1 TV. Radu Moraru şi Grigore Cartianu, împreună cu istoricul Alex Mihai Stoenescu, au vorbit despre despre modul în care divizia KGB, condusă de Militaru, a preluat frâiele puterii imediat după evenimentele din decembrie 1989.

„Imi permit astazi ca cetatean al acestei tari si ca ziarist onest sa descriu un scenariu. In Timisoara deja se stie cine a provocat prapadul. S-a urmarit culpabilizarea armatei pentru ca armata incurca planurile. La Timisoara nu a fost doar armata. In primul rand acolo au fost turistii, care erau imbracati in negru. A urmat apoi 21-22 decembrie cand revolutia a izbucnit, fapt care a surprins pe toata lumea. Toata Romania era in strada. Oamenii nu se mai temeau nici de armata nici de Securitatea lui Ceausescu. Oamenii stiau ca si-au castigat dreptatea. Unde au aparut teroristii? In cele mai mediatizate locuri. Multimile trebuiau speriate, trebuiau bagate in case. In alte tari multimile au dat jos aceste regimuri dupa cateva luni. Cum sa se mai teama populatia romana de o mana de alde Iliescu si Roman. Ca sa-i inlaturi pe Roman si Iliescu trebuiau sa mai stea doar cateva zile in strada. Treaba aceasta se umfla. Ce ii mai putea speria pe romani? Moartea, teroristii. De aceea milioane de oameni pe 24 si 25 decembrie se bagau in casa. Cine lansa aceste minciuni? Televiziunea Romana Libera. O mana de naivi chemati sa apere democratia in strada au murit. Carne de tun”, a mai spus Radu Moraru inainte sa le predea cuvantul invitatilor sai, Grigore Cartianu si Alex Mihai Stoenescu.

„Are Stoenescu o proba extraordinara. Domnul Stoenescu are un document devastator pentru toata propaganda care s-a facut in jurul faptului ca Ceausestii trebuiau executati ca sa taca teroristii”, a adugat redactorul sef al ziarului Adevarul, Grigore Cartianau.

„La Comitetul Central s-a tras de pe Palatul Regal, unde nu se tragea in balcon niciodata, unde Iliescu mai tinea cate un discurs din cand in cand. La Televiziunea Romana s-a tras din cateva vile din apropiere unde aveau acces anumiti securisti vaduti. Dar s-a tras mai ales din blocul sovietic, aflat in apropiere de Piata Charles de Gaulle, zona Aviatorilor, din Capitala”, a adaugat Grigore Cartianu.

Blocul sovietic a fost evacuat inca din 9 decembrie 1989

„In 9 decembrie 1989 din acest bloc au fost evacuate familiile reprezentantei sovietice. Femeile si copiii, cu bagaje, mobila, cu tot s-au mutat din cladire. In timpul evenimentelor, o subunitate a armatei romane a fost trimisa sa cerceteze cladirea intrucat se tragea din ea”, a declarat Stoenescu.

Infiintarea Tribunalelor Militare Extraordinare

In Monitorul Oficial de miercuri 27 dec 1989, la doua zile dupa executarea Ceausestilor, a fost publicat un comunicat al lui Ion Iliescu pentru infiintarea Tribunalelor Miliatre Extraordinare. Ceea ce arata practic ca Tribunalul care l-a judecat pe Ceausescu nu avea legitimitate. Aceasta este prima semnificatie.

In fiecare casa, un mort pe masa

A doua semnificatie a acestei decizii se leaga de necesitatea infiintarii acestor tribunale. Potrivit documentului, desi cuplul Ceausescu fusese executat, „actiunile teroriste ale unor elemente izolate avand ca urmari pierderi de vieti omenesti si distrugeri materiale” continuau. Fragmentul caruia istoricul Alex Mihai Stoenescu i-a dat citire a fost preluat din comunicatul CFSN al lui Ion Iliescu din 27 decembrie, la doua zile dupa ce acesta a spus ca fenomenul terorist incetase.

„Iata ca fenomenul terorist continua. Si nu aveau siguranta asupra lui. Celebrele diversiuni aparusera in 29-30 decembrie. „In fiecare casa, un mort pe masa”, asa se zicea, nu stiu daca mai tineti minte. Aparusera aceste amenintari, care stiu ca sunt o diversiune astazi. Fenomenul terorist nu se rezuma numai la trageri ci si la aceste diversiuni”, a continuat Alex Mihai Stoenescu.

„Exista chiar si o declaratie a domnului general Vasile Ionel, reprodusa si de presa franceza, cum ca in ianuarie existau grupuri de lupta ale Securitatii refugiate in munti cu care armata dadea batalii”, a continuat istoricul Stoenescu.

„Dar astazi aflam ca domnul Vasile Ionel putea sa fie rezident al KGB in Romania, asa cum a spus generalul Stanculescu. A fost plantat langa Ion Iliescu atatia ani. Iliescu l-a pus pe Vasile Ionel, in primul rand, Sef al Marelui Stat Major al Armatei Romane, asta s-a intamplat atunci, imediat, si apoi, mai tarziu l-a pus Sef al Cancelariei Prezidentiale”, a adaugat Grigore Cartianu.

„Domnule Iliescu, erati prizonier inca din 22 decembrie cu Vasile Ionel in coasta, sau erati prizonier mult mai de de mult? Eu cred ca el era acolo sa va pazeasca sa nu gresiti!”, a intrebat retoric Radu Moraru.

„Acest Vasile Ionel a incercat in trei randuri sa treaca in rezerva si de fiecare data domnul Iliescu s-a opus. Iar la sfarsit, inainte ca Stanculescu sa plece de la Ministerul Apararii Nationale, a vazut ca nu mai poate continua in felul asta si l-a transferat la Cotroceni alaturi de dansul si l-a facut consilier pe probleme de securitate”, a povestit Stoenescu.

Militaru il desconsidera pe Ion Iliescu

Potrivit spuselor istoricului Stoenescu, Militaru il desconsidera pe Ion Iliescu pentru ca il privea drept un inactiv, un om politic. Generalul a incercat o serie de actiuni concrete, inclusiv acea legatura pe care a stabilit-o cu Ion Ratiu la Londra, in vederea furnizarii de armament cu care sa-l elimine fizic pe Nicolae Ceausesu. Ion Iliescu s-a opus acestei variante inca din timpul conspiratiei. Si asa a aparut acea versiune cu armele cu tranchilizante, ca urmare a rezistentei lui Ion Iliescu. Militaru in realitate il considera pe Ion Iliescu un om politic, pus acolo de fatada, si a fost, in primul rand, adeptul conducerii dictatoriale militare. Aceasta era conceptia primitiva a lui Militaru.

„Riscam sa ne rupem ca teritoriu daca nu ne-am fi lipit imediat de sovietici. Orice liberalizare ar fi dus rapid la iesirea din tratatul de la Varsovia. Prin protectia asta pe care de ne-o dadeau sovieticii pare ca s-ar fi creat un cadru mai sigur decat sa ne fi scaldat in ape tulburi”, a spus Radu Moraru.

„Ati adus in discutie un subiect foarte important, si anume rolul istoric al lui Ion Iliescu. Iliescu n-a fost un revolutionar. Dansul considera ca revolutia este revolta populara, dar dansul n-are nicio legatura, n-a participat, n-a provocat nimic. Realitatea este ca ne-a scapat de o situatie mult mai grava cedand sovieticilor aceasta penetrare”, a concluzionat Alex Mihai Stoenescu.

Ion Iliescu: Nicolae Ceausescu a compromis aceste idei generoase ale socialismului si a falimentat. El nu avea nimic comun cu ideea de socialism.

Iliescu ori se preface ori a uitat dar ii aduc aminte: „Ion Iliescu 22 decembrie 1989 ora 14.45 – TVR : „Au întinat numai, numele Partidului Comunist Român, au întinat numai memoria celor care şi-au dat viaţa pentru cauza socialismului în această ţară.”
24/11/2008

Ovidiu se intreaba de ce si-a asumat rolul pe care l-a avut in Revolutie tocmai Ion Iliescu ? (oare, de ce tocmai ? Cine i-a impiedicat pe altii sa-si asume acest rol?) Cei ce au fost prezenti in miezul evenimentelor stiu foarte bine ca au fost multi veleitari, care au incercat chiar sa preia conducerea miscarii, dar nu au fost asimilati si acceptati!

De ce a fost acceptat Iliescu – este intrebarea la care puteti gasi raspuns singur !

Restul – sunt naivitati : – ca eu m-as fi dus la Televiziune, pentru ca m-ar fi chemat Cico Dumitrescu! Sau – ca, Velicu (pe vremea aceea consilier in Consiliul Culturii si Educatiei Socialiste, Ministerul Culturii de atunci) m-ar fi indemnat sa merg la Televiziune si sa iau legatura cu generalul Stanculescu.

Scriitorul Stoenescu mai inventeaza tot felul de episoade, pentru a-si sustine propriile teze (Iliescu – om al Moscovei) – convorbiri telefonice cu Ambasada URSS sau chiar cu Gorbaciov – toate inventii mincinoase ! Ca si unele afirmatii ale lui Magureanu, la fel de lipsite de logica, ca pe mine m-ar fi “ales Gorbaciov inca din 1987 “ iar pe de alta parte “ca fusesem predestinat inca din anii 1970”.

In ce privesc unele aprecieri ale lui Magureanu, de coniventa cu Stoenescu : ca “in decembrie nu s-a intamplat nimica eroic” si ca “puterea a fost oferita ca o ofranda unui grup care nu avea nici un merit” – ele sunt nu numai jignitoare la adresa Revolutiei Romane si a celor ce s-au jertfit – dar, emise cu aroganta si cu pretentia unui temei stiintific – devin de-a dreptul ridicole!

Despre ”curaj” sau nu – ii las pe altii sa judece ! (Oare asumarea raspunderilor intr-un moment atat de dificil, era expresia lipsei de curaj ?).

Victor mentioneaza si pozitiile exprimate de Victor Roncea , in emisiunea in care a aparut alaturi de Magureanu. El, printre altele, scoate din context o fraza pe care am pronuntat-o eu in prima aparitie la TVR, in ziua de 22 decembrie, in care l-am acuzat pe Ceausescu ca “a intinat nobilele idealuri ale socialismului” – ca dovada ca eram inca sub influenta ideologiei comuniste !

Este o mare ticalosie pe care a folosit-o dreapta politica, in toti acesti ani, in propaganda sa impotriva mea.

Eu si astazi cred ca ideile originale ale socialismului, inca de la aparitia lor, au avut o mare incarcatura de generozitate : erau o pledoarie pentru o societate mai buna, mai dreapta, mai echitabila. Nu intamplator, ideile socialismului au avut un mare ecou in mase si au cunoscut adeziunea multor intelectuali veritabili, de-a lungul vremii. Ele si astazi insufletesc stanga politica – partidele socialiste si social – democrate.

Pentru ca marile idei si proiecte pentru o lume mai buna – au insufletit constiintele pe parcursul intregii istorii a umanitatii :

– crestinismul – a fost receptat si a influentat procesul de destramare din interior a Imperiului Roman pentru ca proclama ideea de egalitate a oamenilor in fata lui Dumnezeu !

– “ideile Revolutiei Franceze – Libertate, Egalitate, Fraternitate” au insufletit generatii intregi si au stat la baza dezvoltarii moderne a societatii si a asezarii organizarii statelor pe principii democratice.

– La fel au aparut si ideile de socialism – ca societate asezata pe principii de echitate si solidaritatea umana, de sanse egale pentru toti, contrapuse capitalismului, bazat pe individualism, polarizare sociala, defavorizarea unei minoritati in defavoarea majoritatii populatiei.

Stalinismul (iar Ceausescu era un stalinist consecvent) a compromis aceste idei generoase ale socialismului si a falimentat, tocmai pentru ca, in loc de democratie de esenta populara si de libertate pentru toti, a instaurat o dictatura despotica, iar in locul unei economii eficiente bazata pe o mai buna si rationala utilizare a tuturor resurselor materiale si umane din societate, in interesul tuturor – prin ignorarea legitatilor obiective ale pietii, a instaurat un sistem birocratic de stat care s-a dovedit incapabil sa raspunda dinamicii dezvoltarii din a doua jumatate a secolului XX si sa infaptuiasca obiectivele socialismului, provocand o saracire generalizata.

In ziua de 22 decembrie, adresandu-ma celor ce se ridicasera impotriva lui Ceausescu – care vorbea in numele socialismului, ba inca si « multilateral dezvoltat” – am tinut sa subliniez ca el nu avea nimic comun cu ideea de socialism, care a insufletit, pe buna dreptate, generatii intregi de oameni.

Generalul Stănculescu: “La 13:30 am hotărât răsturnarea lui Ceauşescu de la putere”

Scriitorul Alex Mihai Stoenescu a adunat într-un volum, care tocmai a fost lansat, convorbirile pe care le-a avut despre evenimentele din Decembrie 1989 cu generalul Victor Stănculescu.

Cartea „În sfârşit adevărul…”, apărută la Editura RAO, aduce în prim-plan, pentru prima dată, teme precum colaborarea dintre generalul Stănculescu şi serviciile secrete occidentale şi maghiare, dar şi contextul loviturii de stat pe care cel care a preluat portofoliul ministrului Apărării în ziua de 22 decembrie 1989, după moartea generalului Vasile Milea, a dat-o.

● Răzvan Belciuganu

MESAJUL KGB, PRIMIT LA BALATON
„(…) Era mai întâi întâlnirea cu omologul meu ungar de la Direcţia de Înzestrare (n.a. – generalul Victor Stănculescu şi-a petrecut vacanţa din vara lui 1989 la Balaton, în Ungaria). El a venit apoi cu Karpati, care era atunci şef al MSt-M ungar. (…)

AMS: Karpati a venit atunci la dvs. însoţit de un colonel sovietic, şeful KGB pe zona de Est.

VAS: Chestia asta am aflat-o ulterior, că răspundea de toată zona de Est. A mai venit atunci şi şeful Direcţiei de construcţii a lor, care, săracu’, a şi murit înecat în mare după scurt timp. Şeful acela de la KGB ocupa o zonă mai mare, nu putea să fie numai al Ungariei, era prea puţin pentru importanţa pe care o avea. Cred că acoperea zona Cehoslovacia, Ungaria, Iugoslavia şi probabil şi pe noi. (…)

AMS: Aducea vorba despre Ceauşescu?

VAS: (…) S-a discutat altceva: Ce facem, că soarta comunismului este pecetluită! Şi dădea exemplul lor că, încă din 1954, au încercat reforma, dar noi am stat deoparte, că atunci când a fost presiunea pe Cehoslovacia iar am stat deoparte, că românii au o tradiţie în a nu accepta sistemul sovietic ca atare, să ne comande, şi prin urmare va fi greu să pătrundă în România ideile lui Gorbaciov. El era preocupat de faptul că liberalizarea gorbaciovistă va fi respinsă de români, pentru că ei resping tot ce vine de la Moscova, din principiu. Or, acum era altceva, era adevărata reformă a sistemului. Cam asta a fost tema.

El părea să spună că regimul în sine, şi al lor, şi al nostru, nu e bun. Asta s-a discutat. El tot repeta: «În ’54 nu v-aţi băgat, în 1968 nu v-aţi băgat, dar neutralitatea asta ar trebui acuma să fie reconsiderată şi să gândim împreună ce să facem. Regimul începe să slăbească şi societatea nu va aştepta. Trebuie să faceţi ceva, să cooperaţi». (…) Probabil că se întrevedea un rezultat prin Gorbaciov. Mai pe româneşte, concluzia era că de data asta Gorbaciov va sparge băşica.”

„COŞUL CU FRUCTE” AL ATAŞATULUI MILITAR UNGAR
„(…) Aradi vorbea româneşte perfect, am discutat cu el de câteva ori, mi-a povestit cum a trăit în România şi cum a ajuns apoi în Ungaria. L-am simpatizat. Mi-am dat seama că vrea să afle mai mult despre noi, ştiam că are nevoie să obţină anumite informaţii, i-am dat exact ce ştiam că avea nevoie să obţină, nu i-am dat nimic în plus, care să penetreze în interior. Aveam destule variante pentru străini, să le dau ce voiam eu, nu ce voiau ei.

AMS: Ce v-a cerut Aradi?

VAS: Aradi a spus: «Domnule general, ce facem mai departe?». «Ce să facem?» – zic. «Păi, mi s-a spus că s-a discutat cu dvs. în trecut…»

AMS: Discuţia de la Balaton.

VAS: Exact! «Trebuie să ne unim ca să ieşim din această încurcătură care se cheamă boala comunismului.»

AMS: Asta face legătura foarte clar între contactul de la Balaton şi misiunea lui Aradi.

VAS: (…) Şi eu i-am răspuns: «Măi, Aradi, ce putem să facem noi? Să aşteptăm, că n-avem cum să începem noi doi, suntem prea jos. La Ialta cei doi au hotărât ce vor face cu Europa. Se vor întâlni din nou ca să hotărască. După aia vine rolul oamenilor care să facă operaţia în sine. Asta trebuie făcut. Să vedem. Nu pot să garantez la ora actuală că vom reuşi numai noi doi. Eventual, tu ai legătura pe o parte, eu am legătura pe altă parte. Ce facem? Tu ştii că şi la tine, şi la noi toată lumea este cu ochii pe ăştia care suntem de origine burgheză».

A fost o discuţie care, în primul rând, nu a fost înregistrată, sigur, că nu aveau cum, pentru că eu controlam biroul periodic, să nu-mi apară ceva. Şi în al doilea rând, nu a existat nici un schimb de documente, lucru care ne-a ferit de orice încurcătură.”

AMENINŢAREA LUI GORBACIOV
„(…) Două momente îmi aduc aminte. Primul, atunci când a venit Gorbaciov în România. Am aflat că a fost scandalul ăla mare între Gorbaciov şi Ceauşescu, s-au contrat foarte dur. Ceauşescu i-a reproşat lui Gorbaciov că distruge comunismul. Când a plecat la Moscova, Gorbaciov îi spune secretarului- adjunct cu propaganda de la ruşi, nu-mi amintesc acum exact numele, îi spune: «Acest Ceauşescu va termina rău!». (…) Noi am avut mai multe întâlniri cu sovieticii.

Ultima a fost cu Tratatul de la Varşovia, în 1989. Această întâlnire a lui Gorbaciov la Bucureşti cu Ceauşescu a fost prilejuită de întrunirea Tratatului de la Varşovia. Practic era întâlnirea noastră, a militarilor, iar delegaţii militari au comentat. (…) Atunci mi s-a spus clar: «Ciocnirea a fost extrem de dură!».

Eu am undeva notat numele acelui secretar cu propaganda care a transmis informaţia, pentru că m-a frapat ameninţarea lui Gorbaciov.”

VARIANTELE SCHIMBĂRII LUI CEAUŞESCU
„Cei de la Securitate aveau semnale din exterior, în primul rând, şi bineînţeles că ambele zone, Estul şi Vestul, se puseseră de acord şi lucrează prin oamenii lor de aici. Tot ei mi-au spus că s-au intensificat acţiunile lor la noi în ţară. (…) Mai era apoi cel care se ocupa de problemele administrative ale Securităţii şi apoi, după decembrie, a fost pus la Poliţie. El mi-a spus că îndepărtarea lui Ceauşescu se va produce la sfârşitul anului, iar acţiunea va fi a partidului. Aşa se explică de ce aşteptam Congresul ca moment al schimbării. (…) 

Pentru a scăpa, trebuia să-l debarcăm pe Ceauşescu. Securitatea ştia asta şi de aceea nu voia să se bage, pentru că nu ştia cine câştigă. Ei au aşteptat până în ultimul moment, şi asta i-a costat. A doua variantă. V-am spus: era exclusă o revoltă a populaţiei. Această variantă exista doar în planurile sovietice, care gândeau în termenii marxişti, ai maselor. Ceauşescu a fost nuca tare în jocul puterilor. O mare parte din violenţele de la noi s-au datorat faptului că Ceauşescu a fost nuca tare pe care nu o puteau sparge cu aparatul de partid.

S-a certat cu Gorbaciov, s-a certat şi cu Bush sr, i-a jignit. Cu Bush mai puţin, dar lui Gorbaciov i-a spus mai multe şi mai dure, acuze grave, care au generat răzbunări. (…) Sus, la nivel înalt în partid, existau cei care îşi dădeau seama că economia se duce. În aceste condiţii au început să aplece urechea la sovietici. Cea mai uşoară scuză era că a pus Ceauşeasca mâna pe putere. Aceasta a fost un fel de mască, de aparenţă pentru cauzele mai grave.”

ŢINTA: SECURITATEA
„Eram prieten cu ataşatul militar american la Bucureşti. Vă rog să nu-i daţi numele. Am fost la el, la reşedinţa lui, de mai multe ori, inclusiv cu ataşatul militar francez, care stătea pe Dorobanţi (…); informaţia mi-a dat-o americanul. «Fii atent, ai grijă că Securitatea trebuie să dispară!» Îmi pare rău că nu pot să vă dau amănunte mai precise, pentru că pe unele le-am uitat, pe altele am vrut să le uit. Atunci, imediat, aveam nevoie de un interlocutor ca dvs. Acum îmi este greu să-mi amintesc lucruri pe care am vrut să le uit.”

SPRIJIN IUGOSLAV, CONTRA BANAT
„La Timişoara, când a venit consulul iugoslav la Comitetul Judeţean de Partid, n-am fost prezent la discuţie, dar mi s-a spus că era foarte deranjat că este împiedicat să-şi îndeplinească misiunile. El îşi oferise ajutorul, chipurile, dar ajutorul era Banatul, vă ajutăm, dar ne daţi Banatul. Doi: am aflat mai multe date de la băieţii de la Securitate, cum a fost cu evenimentul care a inflamat fitilul de la Tökes, că asta a fost, un fitil, care a ars mai bine sau mai prost, dar a fost folosit. Veneau agenţii acolo, veneau şi plecau în schimburi.

Voiau să ştie cum decurge acţiunea, ca să poată să ducă mai departe, să împrăştie vestea şi să declanşeze acţiunea în oraş. Erau foarte mulţi străini. Au spus că au venit foarte mulţi bărbaţi în maşină, în excursie, fără nici o femeie sau copil. Domne, zic, chiar aşa?! Pe vremea aia nu eram familiarizaţi cu fenomenul gay. Ca militar, eram printre primii care îşi puteau da seama că ăştia au venit cu misiune, n-au venit să se plimbe. (…) Au fost prinşi nişte străini. Nu se ştie ce este cu ei. Erau cu documente de tranzit sau de concediu.

Când îi întrebau, ei răspundeau că li s-a comunicat că Timişoara este cel mai vechi oraş din Europa unde s-a introdus iluminatul cu gaz, tramvaiul şi nu ştiu mai ce.”

„TRĂDAREA” LUI MILEA
„Milea a făcut un gest care văd că nu este înţeles. Pe 22 dimineaţă, Milea a ieşit în stradă la trupe şi le-a spus: «Măi, vedeţi, nu care cumva să trageţi!», după ce noaptea trăseseră la ordinul lui şi omorâseră oamenii de la Universitate. Milea era însoţit de aghiotantul de la Direcţia a V-a a Securităţii. Până a ajuns sus, bineînţeles că tovarăşul a aflat de «trădarea» lui Milea. Imediat ce a venit sus, i s-a dat ultima lovitură. (…) Trebuie să se înţeleagă faptul că, în acel moment, cei doi, Ceauşescu şi Milea, rămăseseră izolaţi.

Activiştii de partid fugeau ca potârnichile, Securitatea nu mai executa ordinele, Ceauşescu nu-l mai avea decât pe Milea pentru continuarea acţiunii de noaptea. La ora 9:00 toate coloanele de blindate erau în mişcare, iar la ora 10:00 am găsit coloana de la Mihai Bravu intrată deja pe Olteniţei şi cobora pe Dealul Viilor. Urma un măcel, pentru că ăştia de la Mihai Bravu făceau instrucţie şi erau unitate de elită. Milea s-a dus sus, la etaj, a cerut pistolul şi s-a sinucis. A fost momentul ultim.”

ISTORIA PICIORULUI ÎN GHIPS
„Ceea ce este important constă în faptul că în 1989 eu eram deja convins că România trebuie să scape de Ceauşescu şi că eu însumi pot face ceva. Acest gând a fost foarte puternic în avion, când mă întorceam de la Timişoara. Atunci m-am gândit pentru prima dată că pot face chiar eu ceva şi pot fi eu alesul, ca să zic aşa. (…) În avionul care mă aducea la Bucureşti de la Timişoara m-am gândit că nu trebuie să mai aştept de la alţii, ci trebuie să o fac eu.

Gândul meu a fost să mă duc acasă, să mă informez de ce se întâmplase la Bucureşti în lipsa mea şi apoi să merg la minister pentru a organiza ceva. Apoi evenimentele au luat alt curs. (…) M-am gândit să repet cumva figura de la Timişoara, să nu mă duc în faţă, să întârzii cât mai mult prezenţa mea acolo, unde mi se cerea. Eu am răspuns mai întâi că mă duc la minister. Şi mi se spunea: Nu, vino încoace, la CC! Discuţia a fost şi cu Milea, şi cu ofiţerul operativ pe minister. (…)

Atunci a fost ideea, care n-a fost a mea, a fost a soţiei mele, care mi-a strigat la un moment dat: «Îţi dau cu o vază de cristal în cap şi te bag în spital». şi de aici mi-a venit ideea de a mă duce la Spitalul Militar şi să mă imobilizez cumva.”

FUGA CU ELICOPTERUL A CEAUŞEŞTILOR
„Ceauşescu mi-a spus: «Milea a fost trădător, te-am chemat ca să preiei comanda Armatei, vezi unde sunt trupele care am ordonat să vină în piaţă să împrăştie mulţimea». S-a exprimat apoi ca în Biblie: «Mergeţi şi opriţi», astfel încât eu am putut interpreta dacă să opresc mulţimea sau trupele. Aşa am înţeles eu. (…) M-am dus la Tufan şi am oprit cele două coloane blindate care veneau. După aceea am coborât şi i-am spus că o să vină, că o să sosească şi că ar fi bine să nu rămână în sediu, pentru că este periculos. Va fi o acţiune sângeroasă în piaţă şi nu e bine să fie prezent. (…)

Urmau să sosească ăia pe care îi chemase Milea şi care trebuiau să măcelărească mulţimea. Că ăsta era ordinul lui. Şi atunci mi-a venit ideea: Dar dacă ăsta fuge pe unul dintre coridoare, pe unde îl găsesc? Asta a fost pe moment, pe urmă mi-a venit în minte legenda lui Anteu, desprinderea de pământ. Atunci i-am spus: «Vă propun să aducem două elicoptere». «Da.» «Da, dar trebuie să-mi dea şi Neagoe acordul.» Ceauşescu a aprobat: «Vorbeşte cu Neagoe». Era dubla decizie la o operaţiune de evacuare a şefului statului. I-am spus lui Neagoe, acesta a fost de acord, repede, că şi el voia să o rupă de acolo, să plece, să dispară. Am sunat la gen. Rus şi i-am cerut elicoptere.”

OFICIALIZAREA LOVITURII DE STAT
„Am ajuns la minister pe la 13:05 sau 13:07. Am chemat doctorul să-mi taie ghipsul, pentru că mă omorâse piciorul de durere. (…) M-am dus la cabinet şi acolo l-am găsit pe Ilie Ceauşescu. Insista să stea acolo lângă mine, la cabinetul ministrului. El se considera ministru în locul lui Milea. I-am spus: «Nicolae Ceauşescu a plecat, dau ordin acum ca toate forţele să intre în cazărmi». El a ripostat că nu e bine, că a dat ordin să se execute numai ordinele comandantului suprem şi e stare de necesitate. (…)

Atunci am chemat ofiţerul operativ: «Camera ta e liberă?». «Da.» «Condu pe tovarăşul general în cameră şi acolo o să stea sub pază.» (…) Am început să dau telefoane, să vorbesc cu comandanţii de armate, să văd care este situaţia în zona respectivă. (…) La 13:30 am hotărât să oficializez răsturnarea lui Nicolae Ceauşescu de la putere.»”

LISTA SCURTĂ A PUTERII
„I-am vorbit politicos (n.r. – lui Ion Iliescu, cel care îl sună pe generalul Stănculescu la ora 13:40), cu condescendenţa faptului că ştiam că a fost adjunct la Timişoara, prim-secretar la Iaşi, apoi coborât de Ceauşescu. L-am informat despre lucrurile principale: că am oprit coloanele, că pe Ceauşescu l-am evacuat şi că este la Snagov, că am ordonat ca toate unităţile să treacă în cazărmi şi că sunt probleme la Sibiu, cum îmi raportase Dragomir – fals, cum aveam să aflu mai târziu -, şi că eu sunt la minister la cabinetul ministrului.

Atunci i-am cerut să vină la minister pentru a-i putea asigura protecţia. Între timp luasem legătura cu cei de la CC şi aflasem de mişcările lui Dăscălescu, cel care voia să formeze un guvern cu care să continue ideile lui Gorbaciov. A fost un moment care a dezvoltat ideea că Iliescu ar putea fi unul dintre succesorii lui Ceauşescu, din rândurile de jos ale partidului. În al doilea rând, pot să spun că mă sunase şi Sergiu Nicolaescu, şi aşa i-am chemat pe amândoi la minister, să ne sfătuim ce să facem. Am chemat şi şefii unor structuri, Minister de Interne, Justiţie. În mintea mea, numirea lui Iliescu drept succesor era o posibilitate, dar nu sigură. Încă ezitam… (…)

Atunci, la telefon, mi-am zis că ăsta poate să fie un om care să preia conducerea politică după Ceauşescu. Am făcut legătura cu ce ştiam din trecutul lui. (…) Nu mi l-a nominalizat nimeni. Eu mă grăbeam să găsesc un lider politic, pentru că îmi dădeam seama că eu nu pot să fac ceea ce doream cu Armata, pentru că generalii erau speriaţi, panicaţi. Nu mai puteam să contez pe o serie întreagă de generali, care umblau acum prin mulţime să spele ruşinea represiunii. (…) Eram pregătit moral şi profesional să preiau puterea în ţară, să asigur tranziţia şi liniştirea populaţiei, dar, când am încercat să fac ceva, m-am lovit de incapacitatea generalilor, mai toţi compromişi, de a acţiona.”

ILIESCU, ALESUL LUI STĂNCULESCU
„(…) M-am interesat şi aşa am aflat că Verdeţ făcea lista guvernului şi i-a propus lui Iliescu să fie ministrul Culturii. Urmăream să văd care învinge. Eram sunat în permanenţă. (…) Eu l-am ales pe Iliescu. Mi s-a părut mai puţin periculos. (…) Verdeţ şi Dăscălescu voiau să repună în funcţiune Marea Adunare Naţională, ceea ce însemna al doilea pol de putere în stat. Eu alesesem Iliescu. (…) Era o alternativă care l-ar fi scos pe Iliescu din joc, dar era o alternativă de continuare a sistemului. Pe de altă parte, eu nu aveam nevoie de o îndepărtare legală a lui Ceauşescu de la putere, pentru că tocmai îl îndepărtasem prin lovitură militară şi îl ţineam legat într-o unitate militară.”

EXECUŢIA DE LA TÂRGOVIŞTE
„I-am întrebat: «Cum o finalizăm, judecata? Îl băgăm la puşcărie, îl punem în domiciliu forţat, cum a făcut şi el, sau îl terminăm?». (…) Cred că a răspuns fiecare: categoric a fost Brucan, Voican a fost pentru suprimare, Iliescu a fost mai ezitant. (…) Brucan a şi spus: «Ideea este bună, aşa trebuie făcut. Orice revoluţie trebuie să ia capul şefului statului». A început el cu teoria, cu Carol al II-lea al Angliei, cu ţarii Rusiei… Brucan mi-a mai spus atunci: «Dacă ăsta rămâne ca monument în memoria oamenilor, s-ar putea să le pară rău la un moment dat şi să se întoarcă împotriva noastră».”

Militaru pregătea o nouă lovitură de stat
„În perioada de până în 18 februarie, Militaru a făcut numiri, şi-a adus generalii complici din primele zile şi le-a dat nişte sarcini personale. Aproape pe regiuni istorice. Ajung la Palatul Patriarhiei, unde fusese Marea Adunare Naţională, la biroul lui Iliescu, şi Petre Roman îmi spune: «Dragă, vrem să te numim ministrul Apărării Naţionale». Şi eu îi răspund a treia oară: «Domne, v-am spus că nu vreau să mă mai întorc». Şi urmează fraza: «Eu la ora 18:00 l-am chemat pe Militaru şi l-am obligat să semneze demisia.

Am vorbit cu Coposu şi cu Câmpeanu, au fost de acord şi am semnat decretul». Iar eu am avut replica: «Atunci de ce mă mai întrebaţi dacă vreau?». Eu nu m-am mai văzut cu Militaru, el a părăsit ministerul înainte să vin eu. În spatele biroului era casa de fier a ministrului şi am dat telefon, l-am întrebat pe – aghiotant, pe secretar: «Unde sunt cheile?». Mi-au răspuns: «A plecat ministrul Militaru cu ele». I-am dat telefon, o dată, de două ori, de trei ori. Îi spuneam: «Adu cheile». Văzând că nu vine, presat de timp şi de faptul că nu ştiam ce e acolo, după vreo săptămână m-am suit în maşină şi m-am dus la el acasă. (…)

Eu intru la Militaru şi îi spun: «Domne, trebuie să-mi dai cheile, că eu nu ştiu ce ai lăsat acolo. Vreau să ştiu ce se întâmplă în spatele meu». Şi el îmi spune: «Eu ţi le dau, dar te rog foarte mult nu schimba nimic din planurile pe care le-am făcut şi nu schimba nimic din comandanţii centrelor militare, pentru că ăştia, în concepţia mea, sunt viitorii prefecţi de judeţe». Se produsese schimbarea administrativă şi eram deja cu prefecţii. «Iar Armata are planurile ca să ocupe principalele obiective din marile oraşe.» Deci el a mizat pe o treabă, care însemna inclusiv darea deoparte a lui Iliescu şi a celor care luaseră oficial puterea de la mine. (…) Militaru pregătea o lovitură militară în martie. A doua.”

 Omul de legătură sovietic al lui Vasile Ionel
„Eu am cerut la şedinţa de la 8 iunie 1990, parcă, lui Roman să plec de la minister, dar să plece şi Vasile Ionel. Mai întâi a fost cu Militaru, când am anunţat eşarfa galbenă (n.r. – codul de recunoaştere a elicopterelor care aduceau la Târgovişte completul de judecată pentru soţii Ceauşescu). (…) Şi Militaru a dat ordin să ne doboare, deşi se ştia parola. După ce îl executasem pe Ceauşescu, Militaru a vrut să şteargă urmele. (…) Când l-am trecut în rezervă pe Militaru, am trecut în rezervă şi pe toţi cei pe care îi adusese din rezervă în zilele alea. Deci, şi pe Vasile Ionel. Şi Iliescu a aprobat lista, fără Vasile Ionel, pe care l-a pus consilierul lui. Poftim! (…)

Am primit odată informaţia că (n.r. – Vasile Ionel) o primea pe rusoaică, amanta lui, pe şantierul de la Canal şi pleca aia cu vapoarele încărcate din România. Când Ionel era şeful Canalului şi s-a plâns pe urmă că, la inaugurare, Ceauşescu nu l-a invitat pe navă. S-a ştiut toată treaba cu amanta rusoaică, cetăţean sovietic, că venea, stătea cu el câteva zile şi pleca încărcată, cum se spune. (…) Venea acolo, la Canal, unde aveau o garsonieră, rămânea noaptea la el. Aia venea, pleca, iar venea, iar pleca. (…) Nu putea să fie decât un om de legătură. Aia nu venea de dragul lui, ci de dragul misiunii pe care o avea.”

Interviu cu colonelul Vasile Maluţan care a fost pilotul personal al lui Nicolae Ceauşescu. Cu medicul Nicolae Deca si cu Nicolae Petrisor. VIDEO

 Publicat de Ovidiu Bran pe: Sep 30, 2009 @ 23:04

Am scris primul interviu din 1993 publicat cu Vasile Malutan  Nicolae Deca si cu Nicolae Petrisor. Document istoric ! Dupa cum stiu, nici-un ziar nu a publicat asemenea interviuri

BIBLIOGRAFIE:

THE LAST DAY by Arnaud HAMELIN – Sunset Presse – 1993
Stenograma audierii lui Vasile Malutan la Comisia „Decembrie 1989“- 25 mai 1995
Comisia Senatorială 30 mai 1995 maiorul Florian Raţ, Căpitanul Marian Rusu, Ilie Ceauşescu, în 1994. Stănculescu, în 1993.
Comandantul regimentului, comandorul Ioan Suciu (condamnat ulterior în dosarul „Ţigareta 2” alături de Gheorghe Truţulescu) 1994, Comisiei „Decembrie 1989”. (citeste mai jos)

Ana Bunea, administratorul domeniului administrat acum de RA-APPS, era îngrijitoare în 1989.
(Cititi mai jos declartaia Anei Bunea, Florian Rat)
Adevarul ro
Inginerul Marius Popescu, Nicolae Vlad sef ferma la Avicola Titu..

Tinichigiul din Salcuta Vasile alexe soferul ocazional care s-a dus impreuna cu ing. Marius Popescu cu o Dacie alba spre farmacia Titu-Targ, de la farmacie respectiva inginerul Marius Popescu  l-a anuntat pe Teodor Brates ca sotii Ceausescu au plecat cu doctorul Deca intr-o masina, si i-a dat si numarul de masina (Dacie Rosie 4B-2646) spre Pitesti, ceva mai tarziu a sunat inca odata la TVR si l-a anuntat (in jurul orei 13:00 pe George Marinescu ca Ceausescu a plecat spre Targoviste si nu spre Pitesti . 

Securistul Marian Rusu s-a desprins de sotii Ceausescu la Salcuta pentru ca nu era loc in masina lui doctorul Deca in jurul orei 13:32 
 Securistul Florian Rat s-a desprins de sotii Ceausescu in jurul orei 14.20  în spatele Liceului «Ienăchiţă Văcărescu» pentru ca cand s-a intors nu i-a mai gasit pe Ceausescu dar s-a intalnit cu Marian Rusu.

De remarcat ca Securistul Marian Rusu avea la el o geanta, si un pistol Stecikin pe care a primit-o la plecarea de la Snagov. Cand au sosit la Salcuta-Titu cu elicopterul, s-a despartit de sotii Ceausescu si de Florian Rat motivul (pretextul) ca nu era loc in masina medicului Nicolae Deca, si s-a urcat intr-o alta masina Dacie alba condusa de soferul Nicolae Vlad, sef de ferma la Avicola Titu spre Bucuresti, in timp ce Ceausescu era dus la Titu Targoviste Pitesti, in loc la Pitesti asa la sfatuit medicul Deca pe sotii Ceausescu. Audiat la Comisia Senatoriala 30 mai 1995, securistul Marian Rus a marturisit: Aveam cu mine o geantă pe care am primit-o la plecarea de la Snagov, precum şi pistolul Stecikin. Am mers până unde se bifurcă drumul spre Bucureşti şi Târgovişte, la Bâldana.

Aici s-a terminat benzina maşinii. Am lăsat pistolul şi încărcătoarele sub scaunul din dreapta, am deschis pe drum geanta, în care era un plic mare, alb. Plicul nu era lipit. În el erau nişte carnete CEC, pe care mai târziu le-am predat. Erau pe numele lui Valentin, Zoia şi Nicu Ceauşescu. Câte unul nominal şi câte unul cu parolă. Mai era şi un libret pe numele fiului lui Valentin. În total, şapte carnete. Valoarea totală era de trei milioane şi jumătate de lei”. de la Baldana Vlad a plecat cu un Lăstun spre Târgovişte.

Dă-i drumul! Hai să întoarcem spre Piteşti!». Eu zic: «Nu mai putem să întoarcem, hai să mergem spre Bucureşti! Eu nu am benzină», aveam şi instalaţie pe gaz, că ăsta a fost norocul meu. Avea o servietă maro, cu cifru. A început şi a scos plicuri. Desfăcea, îşi băga el în buzunar ce era în ele. Ce nu-i trebuia îmi lăsa mie în maşină. «E vreo apă, vreo pădure, pe undeva?», mă întreba. Mă gândesc: vrea să mă omoare ăsta. M-am văzut mort. Parcă vedeam şi cum mă plângeau toţi. Apoi, la Bâldana, m-am prefăcut că am rămas fără benzină şi am scăpat de el, (Marian Rusu) că a plecat cu un Lăstun spre Târgovişte. M-am dus apoi la Miliţie, la Tărtăşeşti. Lăsase la mine în maşină un fular, servieta aceea cu cifru şi pistolul.

După ce au ajuns în Capitală, ultimele gărzi de corp ale Ceauşeştilor s-au deplasat la Comandamentul trupelor de grăniceri, unde căpitanul Rusu a predat CEC-urile Ceauşeştilor, iar maiorul Raţ – geanta cu armament. Acestea au fost preluate personal de colonelul Teacă, şeful Comandamentului, care a dispărut cu ele din clădire. „S-a dus la Ministerul Apărării Naţionale. Când s-a întors, ne-a spus că le-a predat acolo şi că generalul Iulian Vlad ştie de noi”.

Şoferul Daciei albe, inginerul Vlad Nicolae, spune că a trăit momente de groază de-a lungul celor 18 kilometri, de la Sălcuţa la Bâldana. „Securistul ei, Marian Rusu, s-a suit la mine în maşină. Plecând Ceauşeştii, împreună cu inginerul Popescu, pe care-l cunoşteam bine, am vrut să punem mâna măcar pe ăsta. În momentul ăla, când s-a urcat în maşină, «hai să-l prindem!». Când să pun mâna pe el (Ceausescu), a scos pistolul şi mi l-a pus la cap. Zice: «Gata!

–––––-
Vasile Malutan: Am plecat, am decolat şi am venit spre Otopeni „Am raportat că sotii Ceausescu s-au urcat într-o maşină roşie”.

Vasile Maluţan : „Ceauşescu mi-a cerut să-i raportez generalului Rus că are nevoie de două elicoptere mari, cu trupe pentru însoţire, că se simţea descoperit. Nu avea gardă ca lumea. Şi a insistat pe treaba asta. Am luat legătura cu Rus, care zice: «Discută direct cu Tenie şi raportează-i ce mi-ai raportat mie!». Adică, ordinul lui Ceauşescu”. Colonelul Petru Tenie se afla la comanda flotilei prezidenţiale de la Snagov.
Maluţan continuă: „Am făcut cum mi-a ordonat generalul Rus, mi s-a dat legătura, am vorbit cu Tenie. Şi Tenie zice: «Vasile, fii atent că, din momentul de faţă, nu se mai ridică niciun elicopter! Aşa că, orientează-te!». Lucrul acesta m-a încurajat extraordinar. Discuţia avea loc la ieşirea din Palat. Ceauşescu a stat pe scări, lângă mine, să audă ce vorbesc. M-a auzit ce am vorbit… A dat din mână nemulţumit… Dar el pe Tenie nu l-a auzit! N-a ştiut că Tenie mi-a spus treaba asta. Eu lui Ceauşescu i-am raportat că elicopterele se pregătesc şi… or să vină. Îmi pregăteam o minciună – că voiam să plec de la Snagov – şi să-i zic că trebuie să schimbăm elicopterul, că l-am suprasolicitat la decolarea de pe CC şi nu prezintă garanţie. Dacă vrea să plece de aici şi să decoleze din nou, eu nu-i mai garantez că ajungem întregi!”.

„M-am grăbit spre minister, să aflu ce se întâmplă cu zborul şi dacă totul este sub control. Sincer să fiu, şi mie îmi era frică, pentru că nu ştiam încotro se vor duce. Dar când am ajuns la minister, am avut o imagine care m-a frapat: Ilie Ceauşescu era în biroul ministrului Apărării!“, a declarat Generalul Victor Atanasie Stănculescu, în 1993, Comisiei „Decembrie 1989“.

Pilotul Vasile Maluţan a reconstituit în 1995, la Comisia Senatorială pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989, primele momente de după aterizarea elicopterului lângă Sălcuţa. „Raţ a fugit repede la şosea, să găsească o maşină.

Ilie Ceauşescu: „Esenţa discuţiilor cu ataşatul militar sovietic a fost ca, în situaţia aceea destul de tulbure, să nu se implice în evenimentele din România. Apoi i-am mai spus: «Dumneavoastră aveţi o mare influenţă asupra Ungariei. Faceţi tot ce este posibil ca Ungaria să nu intervină! Să nu trimită trupe aici!», iar el a zis: «Facem! Facem!»“. era putin dupa 12.

____________________

FUGA CEAUSESTILOR:

La ora 11.30, 22 decembrie 1989 Vasile Maluţan primeste ordin de la generalul Horia Opruţa – si de la colonelul Petre Tenie ( şeful lui ierarhic la flotilă) – de decolare de pe baza aeriana de langa capitala (elicopter alb Dauphin nr. 202).

Vasile Maluţan; am luat-o de la nord spre centrul orasului spre piata palatului. Am aterizat pe terasa sediului Comitetului Central. Am ramas acolo jumatate de ora cu motoarele pornite, asteptand sa vedem ce se-ntampla. Nicolae si Elena Ceausescu erau speriati, aproape ca nu aveau putere sa mearga, erau carati de garda lor. Fostul premier Manea Manescu si consilierul Emil Bobu erau cu ei. Doi ofiteri de la Directia a V-a a Securitatii – capitanul Marian Rusu (aghiotantul Elenei), maiorul Florian Rat (aghiotantul lui Ceausescu si trei membrii ai echipajului copilotul Mihai Stefan si mecanicul Stelian Dragoi

Audierii la Comisia „Decembrie 1989“- 25 mai 1995 –În locul maiorului Florian Raţ trebuia să fie un alt ofiţer din Direcţia a V-a, Vasile Tălpeanu, care era de serviciu în ziua aceea ca aghiotant al lui Ceauşescu. Tălpeanu a dispărut, „s-a ascuns“ – a mai declarat Maluţan – „pentru că n-a vrut să mai apară lângă Ceauşescu“. În schimb, Florian Raţ, care nu era de serviciu în garda preşedintelui, s-a agăţat de elicopter. În 1990, la propriu-i proces, a fost întrebat: „De ce te-ai urcat, totuşi?“ „Mi-a fost frică să rămân acolo! Am văzut ce vine în urma noastră…“ În urma lor veneau zeci, sute de revoluţionari furioşi.

„După ce am luat înălţimea de siguranţă, am intrat în viraj către nord şi mi-am dat căştile jos de pe urechi, ca să pot să comunic cu Ceauşescu, căci el nu avea căşti. Când voia să-mi spună ceva, mă bătea pe umăr, iar eu întorceam capul. L-am întrebat: «În ce direcţie…?» Zice: «Ai luat legătura cu judeţele astea apropiate, cu Argeşul, cu Doljul…?» Zic: «N-am luat legătura cu nimeni». Nu mai răspundea nimeni la radio prin reţeaua lor. Ceauşescu s-a sfătuit puţin cu Madam şi mi-a indicat să merg către Snagov. Atunci, eu am comunicat la bază că mergem către «Balta Mică» – aşa era ştiut Snagovul: «Balta Mic㻓.
Când a trecut pe deasupra Aeroportului Otopeni, Maluţan a fost întrebat de un coleg de la bază: „De ce nu aterizezi aici?“. „Deocamdată respect un ordin“, a răspuns pilotul.  Malutan, in 25 mai 1995 declarase: „Mă gândeam la el, că era încă preşedinte şi…“ La ora 12.21, elicopterul a aterizat în curtea Palatului Snagov.

25 mai 1995- Vasile Maluţan
„De obicei, aterizam în faţa Palatului. Când am ajuns deasupra Pieţei, venind dinspre Athenee Palace, am raportat prin radio că nu se poate ateriza din cauza mulţimii. Am fost întrebat: «Pe clădire poţi să aterizezi?». «Da, bineînţeles că pot», i-am răspuns. Şi am aterizat pe terasă. Terasa era pregătită, pentru că am văzut antene de televizor care erau culcate jos, aveau un sistem de rabatare, aşa… Am aşteptat douăzeci şi ceva de minute. Pe timpul staţionării n-am redus motoarele, le-am lăsat la relanti. Oricând puteam să… Când soţii Ceauşescu au apărut la elicopter, cei din gardă îi aduceau mai mult pe sus. Erau atât de speriaţi! Aveau nişte feţe transfigurate. S-au urcat buluc în elicopter, iar mecanicul de zbor de-abia a avut loc să închidă uşa. Eram prea mulţi. Mecanicul s-a aşezat între scaunul lui Ceauşescu şi uşă, aşa, puţin înghesuit, ca şi cum ar fi stat în braţe. Şi am decolat“,
L-am intrebat pe Ceausescu unde mergem, dupa o scurta sfatuire, el si Elena mi-ai spus s-o iau catre Snagov (decolarea 12.08.) Peste  11 minute am aterizat (12.21)

M-au chemat la telefon, la palat, comandantul aviatiei si al unitatii (Iosif Rus)

Am înţeles că a fost ocupată de demonstranţi. Şi mi-am dat seama că, din momentul ăsta, trebuie să se întâmple ceva… Adică, trebuie să «divorţăm» de Ceauşescu – aşa am gândit-o eu atunci. După care m-am dus la elicopter. Am vorbit cu băieţii: «Uite, măi băieţi, am încercat şi treaba asta, să reuşim să-l păcălim, să fugim cu elicopterul la unitate. N-a fost de acord». Eu nu ştiam ce forţe au ei acolo. Că dacă ştiam că sunt numai doi soldaţi şi nu ştiu ce… porneam motoarele şi fugeam!”.

Dar aventura de la Snagov nu se încheiase. Pilotul prezidenţial îşi continuă povestea. „Am fumat o ţigară şi mă cheamă iar în interior. «Băi, ia, mă, legătura din nou cu ăştia, ce dracu’ întârzie atâta? Să chemi elicopterele!». Deci, el o credea pe aia: că vin elicopterele. Am luat legătura cu unitatea… cu Tenie, bineînţeles, că vorbeam de formă! Zic: «Ce faceţi cu elicopterele?! Uite, tovarăşul preşedinte aşteaptă elicopterele alea!». Iar Tenie: «Băi, ţine-l de vorbă!».

Eu îmi făceam planul cum să fug de aici. Cum să scap de ei. A doua oară… Iar am plecat către elicopter. Dar m-au mai chemat o dată! «Băi, vino înapoi şi dă din nou telefon, să vină ăştia!». Mă întorc înapoi – iar telefonul de formă… Acelaşi telefon – degeaba… Şi am plecat. «Eu mă duc şi vă aştept la elicopter». Dar le spun că nu mai pot să-i iau pe toţi, de acolo nu mai pot decola cu toţi, că n-am unde să-i dau drumul la vale, aşa cum a făcut de pe CC. Şi zic: «Intru în copaci… Nu se poate!» Atunci, Manea Mănescu şi cu Bobu au zis că se descurcă ei cu vreo maşină, ceva…”

După ce mi-a spus Rusu că a căzut Televiziunea, Ceauşescu mă trage de mânecă şi mă întreabă dacă «servesc cauza». La care m-am uitat aşa, puţin… că eu nu am mai auzit cuvântul ăsta! Era vreo parolă între cei care lucrau în CPEx… Nu i-am răspuns nimic. Am cerut permisiunea să plec la elicopter. Acolo, zic: «Băieţi, nu ştiu cum ieşim din povestea asta, dar oricum, noi pornim motoarele».

M-am înţeles cu mecanicul – zic: «Înainte de a apărea ei, tu eşti atent, dacă am pornit şi al doilea motor şi ţi-am făcut semn că suntem gata de decolare, te-ai urcat, ai tras uşa şi… am şters-o!» Cu scările lăsate, ca şi cum îi aşteptam pe ei… Zic: «Şi dacă apar cumva, o să poată să dea ordin la ăştia să tragă în noi. Deci, pornim motoarele şi o ştergem la unitate, că pe traseu nu ne dă nimeni jos!» Ştiam noi cum să ajungem să nu ne dea nimeni jos: să nu ne ridicăm prea sus! Şi pornesc primul motor. Când au auzit zgomotul motorului, au venit alergând către elicopter. N-am avut ce face! Dacă dădeau ordin să se tragă? Dacă trag, ne omoară ca pe nişte proşti. Că nu ştiam ce au în cap”, povesteşte Maluţan.

„Înainte de a decola, Ceauşescu a spus: «Mergem spre Boteni!». Dar eu, fără să-i raportez lui, am venit spre Otopeni. Am trecut la verticală chiar. Dar şi-a dat seama imediat! La vreo două-trei minute. Şi mă bate pe umăr: «Da’ de ce mergi spre Otopeni?». «Păi, nu mi-aţi spus să ridicăm alea două… să vedem ce fac ăia acolo…?!» Eu – crezând că îl conving să aterizăm la Otopeni! Mă simţeam în siguranţă la Otopeni, că eram la mine în unitate, nu? Şi ajungem. N-a mai comentat”.În acest moment, lui Nicolae Ceauşescu îi licăreşte o speranţă: dacă totuşi se ridică elicopterele? Dacă Armata totuşi n-a trădat? Maluţan: „Trecând la verticală, la Otopeni, unul dintre mecanicii noştri de bord de la sol zice: «Ai radio deschis, cumva?».

Zic: «Uite că nu m-am gândit la asta». Şi pun frecvenţa Radio România – programul 1. Şi ascult în căşti ce se întâmpla! Numai noi, echipajul, auzeam treaba asta. Lucrul ăsta mi-a întărit hotărârea de a scăpa de Ceauşescu. L-am întrebat dacă vrea să aterizeze în incinta unităţii. A refuzat: «Nu, ia-o către Piteşti!». Deci, el n-a fost stabil. N-a avut o idee fixă să mergem într-un anume punct. A oscilat”.
„Am luat înălţime, am urcat la 700 de metri, să nu creadă lumea că eu vreau să fug undeva sau… Nu am mai pus pus pe frecvenţă militară, am ţinut legătura cu ăştia de la trafic civil, care mi-au zis: «Ştii, ar fi bine să nu te îndepărtezi prea mult!». Asta am luat-o ca pe o ameninţare. Eram la circa 33 de kilometri de Otopeni. Mă apropiam de zona Titu, Boteni… Am vrut să iau căştile să i le dau lui Ceauşescu, să audă ce se întâmplă, ce se spune la Radio… «Fuga tiranului» şi aşa mai departe…

Dar el: «Nu asculta, mă, că alea-s minciuni – ce auzi tu acolo!». Îmi venea să şi râd, dar cel mai mult eram speriat. Am vrut să fac viraj înapoi, dar Rusu Marian, aghiotantul ei, zice: «Nea Vasile, nu e bine ce faci! Vezi, deocamdată e preşedintele României». Zic: «Bine, mă». Rusu luase căştile de la mecanicul meu de bord, care stătea lângă el, în spate. El a auzit tot, iar eu cu tehnicul nu mai puteam comunica. Dar eu am făcut virajul – 90 de grade pe dreapta, înapoi. Zic: «Bă, da’ voi nici nu ştiţi ce vreţi să faceţi de fapt. Aveţi vreun obiectiv?». Rusu zice: «Vezi-ţi de treaba dumitale!»”.

Timp de o ora,  am cerut protectie aeriana, am fost refuzat.

Ceausescu incerca in zadar sa telefoneze oficealilor locali. O ora mai tarziu, (12:47) eram cu sotii Ceausescu, Emil Bobu si Manescu, fostul premier, care l-a sarutat pe mainile lui Ceausescu. Sotii Ceausescu si garzile au decolat catre Boteni. Ceausescu a aflat ca televiziunea cazuse in mainile revolutionarilor. S-a hotarat sa o ia spre Pitesti unde spera sa preia controlul.

Mi-a venit o idee salvatoare pentru noi, pentru echipaj.

Le-am spus c-am fost detectati de radar si ca putem fi loviti.

Atunci Ceausescu mi-a spus sa aterizez imediat. Am spus; „in unitatea militara?” Ceausescu a zis; „Nu, langa sosea.”

Ceausescu m-a intrebat pentru a treia oara daca sunt fidel cauzei. Am raspuns; „care cauza? A cui cauza?”

Acolo, la Sălcuţa, căpitanul Marian Rusu i-a abandonat pe Ceauşeşti. „Am socotit că este momentul în care eu mă pot desprinde”, explică el. A urcat într-o Dacie albă, aparţinându-i inginerului Vlad Nicolae, şi a plecat în direcţia Bucureşti. Avea să se oprească la Bâldana şi, de acolo, cu un TIR, să ajungă la Târgovişte, unde l-a reîntâlnit pe maiorul Raţ. De acum, plănuiau să revină la Bucureşti, „să se pună în slujba Revoluţiei”. Misiunea lor în slujba Ceauşeştilor se încheiase.

Între timp, în apropierea dictatorilor încep să apară, de peste câmp, oameni de la fermele din zonă. Mai vechi la faţa locului, inginerul Popescu era în căutare de aliaţi pentru a-i captura pe Ceauşeşti. Cel puţin aşa susţine el. Căpitanul Rusu, aghiotantul Elenei, patrula pe axul drumului în căutarea unei maşini. În apropierea dictatorilor se afla maiorul Raţ.

„La un moment dat, m-am apropiat de Ceauşescu în speranţa că gata, zic, ăsta e la ocazie şi chiar să-l suim în remorca noastră să-l ducem undeva. A apărut peste câmp şi un grup de muncitori de la Avicola Titu, Ferma 5. Le-am spus despre ce e vorba. Zic: «Mă! Hai să-i prindem, că i-a lăsat elicopterul aicea, a fugit şi uite, lui îi tremură barba, ea e înnebunită».

I-am spus tractoristului meu să tragă tractorul şi să blocheze drumul. În timpul ăsta s-au văzut ghinturile armei sub scurta lui Raţ. Tractoristul s-a oprit, iar muncitorii de la Ferma 5 s-au speriat şi ei. A luat fiecare câte un salcâm, de pe marginea drumului, în braţe. Doar câte un ochi, aşa, se mai vedea spre şosea”, mai povesteşte Popescu.

Inginerul Marius Popescu: „Vorbesc cu el: «Uite, ăştia stau la ocazie». I-am spus tot ce s-a întâmplat acolo, iar el zice: «Hai să-i ducem cu maşina mea!» . Zic: «Mă, fii atent! Dacă se suie la tine în maşină, îi dăm de pasarela de la Produleşti, că văd că sunt porniţi să se ducă încolo». Aveam de gând să ne aruncăm cu maşina de pe pasarelă, cu Ceauşescu în ea.

Căpitanul Rusu îmi spusese că vrea să ajungă spre Piteşti. Şi-i zic: «Ai încredere în mine!». Dar maiorul Raţ şi-a dat seama că-i lucrătură şi nu a vrut să-i lase cu noi pe «nea Nicu» şi pe Leana. Ei făceau ce le spunea maiorul. De capturat nu se mai punea problema, că maiorul avea arme. Deci, muncitorii mă abandonaseră, erau după salcâmi, rămăsesem eu cu Vlad”.

Nicolae Vlad: „M-am dus la Ceauşescu şi i-am spus: «Domnule Ceauşescu, vreţi să mergeţi undeva?». Avea nişte ochi ca unghia mea, negri, perfect rotunzi, te pătrundeau. N-a schiţat nimic, mi-a răspuns aşa: «Da. O să merg. Dar mai rămân. Da. O să merg». Eu voiam să-i iau şi să-i pitesc. Să-i duc la socrii mei în pivniţă, la Gura Foii, lângă Găeşti, că socrul meu era preot şi-i era tare drag de ăştia, că i-au luat tot comuniştii”, povesteşte inginerul Vlad.

Până la urmă, Ceauşeştii n-au ajuns nici în remorca inginerului Popescu, nici în Dacia albă a inginerului Vlad. Au urcat în Dacia roşie a doctorului Decă şi au pornit spre Titu, de unde aveau două variante: spre Găeşti – Piteşti sau spre Târgovişte. La Sălcuţa, ei l-au pierdut pe căpitanul Rusu, rămânând doar cu maiorul Raţ.

Din elicopter coboara sotii Ceausescu si doi ofiteri al Securitatii (maiorul Florian Rat, capitan Marian Rusu) Salcuta langa orasul- Titu  (Boteni) (13.09). Rat a fugit repede la sosea sa gaseasca o masina primul a fost un Mercedes alb, care venea dinspre Titu, dupa aceea s-a oprit o masina Dacia rosie, care venea dinspre Bucuresti, sotii Ceausescu s-au urcat in masina.  Rusu a stat langa sotii Ceausescu sa le asigure o oarecare garda.

Acolo la Salcuta capitanul Marian Rusu i-a abandonat pe sotii Ceausescu urcand intr-o masina Dacia alba apartinandui inginerului Vlad Nicolae, si a plecat in directia Bucuresti mai tarziu s-a intalnit cu Rat la Targoviste. 
Ceauşeşti au stat 23 de minute în câmp deschis, la câteva sute de metri de cazarma.

Pilotul Vasile Malutan, a decolat spre Otopeni, si a raportat ca sotii Ceausescu s-au urcat intr-o Dacie rosie

_______________ 

La ora 13.30. Vestea fugii lui Ceausescu ajunge la televiziunea nationala. La ora 13.32, (Adevarul ro) la 70 km departare medicul Nicolae Deca e luat ostatic.

Nicolae Deca – am vazut un barbat cu o statie radio in mana langa aeroportul Boteni. A facut semn sa trag pe dreapta. Mi-a aratat doi oameni pe margina soselei, erau sotii Ceausescu.

„Trebuia sa-i ducem la Militia Gaesti”

Aici au facut autostop sotii Ceausescu

Un episod interesant, chiar misterios erau vre-o 4 milioane de dolari, Înainte ca elicopterul Dauphin să decoleze spre Bucureşti, inginerul Marius Popescu a surprins un moment care a rămas o enigmă până astăzi. „După ce au coborât, maiorul Florian Raţ a luat din elicopter un colet de formă paralelipipedică, pe care l-a pus lângă un salcâm de la marginea drumului. După efortul maiorului, un om destul de solid, coletul avea, cred, cam 15-20 de kilograme. Era învelit într-o pânză albă, bine muchiat – domn’e, colţuri ca la un stâlp de lucrat la grinda casei. Dimensiuni: 70 pe 40 pe 30 de centimetri”. 

Peste mai puţin de o jumătate de oră, pachetul ajungea în portbagajul doctorului Decă, primul şofer de ocazie al Ceauşeştilor.

Nicolae deca- M-am gandit ca erau arestati. Au traversat, s-au oprit langa masina mea.

Elena cu mana in buzunar. Ceausescu a venit in dreapta.

La un moment dat Ceausescu s-a intors la mine. „Ai auzit ce s-a-ntamplat?” M-am gandisem daca sa spun „da” sau „nu”. Am spus „nu” Ceausescu a zis; „A fost lovitura de stat, organizez rezistenta la Targoviste.”

El avea o speranta , spera in ceva. Nu parea un condamnat la moarte.

Elena n-a scos o vorba tot drumul. Era ganditoare.

Ajungand in comuna Vacaresti, am vazut un cetatean care-si spala masina. Am profitat de asta.

Am spus ca am o problema cu stergatorul si am oprit. 

 La ora 14.00. Televiziunea Romana isi intrerupe programul si anunta despre transmis telefonic ca un elicopter alb din care a coborat Ceausescu cu sotia, unul din cei membrii a garzii care l-au insotit a intrat intr-o masina Dacie rosie cu numarul 4B2646.

  

Sotii Ceausescu au ajuns la Vacaresti la ora 13.55, luat un alt ostatic Nicolae Petrişor (13.58) pleaca cu o Dacie neagra: 1-DB-3005 .

 

Nicolae Petrişor – Ceausescu s-a urcat in fata, langa mine, Elena s-a urcat in spate. Iar securistul(Florian Raţ) a urcat in spatele lui Ceausescu.

In acele momente Ceausescu era disperat. Se uita in orice pozitie, se uita la oricine cu frica.

Mi-a zis; „N-ai unde sa ne ascunzi?” am raspuns; „Unde sa va ascund?”

Elena spunea;  „Ai  grija cum mergi, fii atent.”

Dacia neagra numarul 4DB3005, a evitat soseaua principala spre Targoviste . Nicolae Ceausescu inca spera sa-si mobilizeze trupele.

Ajung la fabrica de otel uitandu-se la aceste cladiri, mi-a spus; „Am copilarit aici. Uite ce-am facut pentru ei.” „Si acum lumea nu ma mai vrea.”

Am vazut ca-i curgea lacrimile pe obraj.

Ora 14.30 Televiziunea Romana isi intrerupe din nou programul.

„Am primit o informatie ca masina in care se afla tiranul fostul dictator este o Dacie neagra trebuie urmarita, nu trebuie lasat sa parasesasca tara.

 Targoviste – Sotii Ceausescu cauta in zadar adapost intr-una din resedintele lor.

Ceausescu imi tinea tot timpul mana pe genunchi. Tremuram de frica.

Elena a zis;  „Ce-or avea astia cu noi?” „Da drumul la aparat sa vedem ce e.”

Am dat drumul la aparat se scanda; „Jos Ceausescu! Jos tiranul!”

Auzind, Ceausescu a avut un soc. A picat pe bord. Si atunci am crezut c-a murit. Deoarece mana i se slabise si celalalt brat ii atarna. Apoi a intors capul spre sotia lui;

„E LOVITURA DE STAT, S-AU VANDUT PENTRU UN PUMN DE DOLARI.”

Petrisor decide sa mearga spre o cooperativa din zona.(Protectia Plantelor)

Ora 14.26. Masina opreste in fata cladirii (Centrul de Plante) au asteptat acolo pina la ora 14.50 (24 de minute). 

Plecat în mare viteză de la Centrul de Plante, Petrişor nu se întoarce imediat la Văcăreşti, ci se îndreaptă spre centrul Târgoviştei. Dă alarma. „Primul gând a fost să plec spre oraş, să povestesc cuiva ce am păţit şi unde i-am abandonat pe cei doi. În faţa Casei de Cultură a Sindicatelor am oprit maşina. Am coborât şi am început să strig: «Fraţilor, cine vrea să meargă, că l-am prins pe Ceauşescu?!». Eram îmbrăcat într-o salopetă ponosită, cu cizme de cauciuc vechi şi epuizat psihic după cele prin care trecusem. Lumea credea că nu spun adevărul şi nu m-a luat în seamă. M-au crezut nebun. Atunci a venit la mine inginerul Ispas şi mi-a spus să încetez, că pot fi linşat. Am urcat amândoi în maşina mea, la sugestia lui, şi am plecat la Miliţie. Acolo l-am întâlnit pe sergentul-major Enache, care era îmbrăcat civil. I-am spus că Ceauşescu se află la Centrul de Protecţia Plantelor. Discuţia a fost auzită de mulţi dintre cei prezenţi. Enache s-a arătat dezinteresat ce cele spuse”.

 În acest moment, Petrişor iese din filmul fugii Ceauşeştilor. Intră, în schimb, sergentul-major Ion Enache şi plutonierul Constantin Paise. Deşi la început păreau „dezinteresaţi” de vestea adusă de Petrişor, pentru că o considerau neserioasă, cei doi subofiţeri ajung în scurt timp la Centrul de Plante. (14.50)

„Unde l-aţi ascuns pe Ceauşescu?“

După popasul de 24 de minute de la Protecţia Plantelor, Ceauşescu a fost preluat de Paise şi de Enache

Televiziunea transmite in direct evenimentele.

Un oficial al cooperativei suna la Militie.

Ajunge Maior Ion Enache a preluat, împreună cu sergentul major Constantin Paisie,(soferul era Plutonier Andrei Osman) cuplul Ceauşescu de la Centrul pentru Protecţia Plantelor la ora 14,50, la ora 15.25 a ajuns la Ratoaia şi l-a protejat, în pădurea Răţoaia, până la lăsarea întunericului, (16.50) când a fost adus în sediul Miliţiei Judeţene la ora 17:45.

La ora 18:10 sunt preluati de Colonelul Ion Mareş, col. Dinu, colonel Ion Ţecu, insotiti de Constantin Paisie, sunt luati cu o masina ARO la Unutatea Militara U.M. 0147 ora 18.30.

La ora 18:35 generalul Andrei Kemenici i-a arestat.
La ora 19.30. Televiziunea Romana anunta vestea ca sotii Ceausescu sunt arestati

Elicopterele au aterizat la ora 13.00

Consultul medical a inceput la ora 13.20 !
Procesul de pe data 25 decembrie 1989, a durat 90 de minute (si consultul medical) incepand de la ora 13:40 si pina la ora 14:46. La ora 14:47 Colonelul Gica Popa (judecatorul) citeste sentinta de condamnare.

La ora 14:51 sotii Ceausescu sunt executati legati la maini si pusi pe zidul WC-ului din curtea unitatatii militare de la Targoviste UM.01417, Au tras in ei de la sold la un metru distanta, maiorul Dorin Carlan, capitanul Ionel Boeru si maiorul Octavian Gheorghiu

istoricul Alex Mihai Stoenescu; „De asemenea, dnul Iliescu nu ştie că sediul CC al PCR era apărat de un sistem militar numit “Dispozitiv militar de apărare al sediului central al CC al PCR”, format din blindate, trupe de linie ale Armatei, trupe de elită ale Academiei Militare, forţe ale MAI şi ale Securităţii, pe care l-a dezorganizat intenţionat gen. Vlad după ora 08.30, retrăgând toate forţele MAI şi Securităţii din dispozitiv”

„Cred că am discutat peste 40 de minute. Mă mai cheamă o dată la telefon. Şi atunci am vorbit cu Nicolae Ceauşescu de la Snagov. La telefon mi-a spus: «Vezi, luaţi măsuri să rezolvăm situaţia! Cum este? Armata ce face?». Eu zic: «Am dat ordin să se intre în cazărmi». El îmi răspunde: «Păi, de ce? Tu ce faci acolo?». Iar eu îi spun: «Sunt cu ataşatul militar sovietic». Apoi mă ia: «Păi, cum? Cine te-a pus să-l chemi?». Eu zic: «Păi, l-am chemat să-i spun să nu se amestece». A închis telefonul şi asta a fost ultima discuţie pe care am avut-o. Nicolae Ceauşescu a fost nemulţumit de mine, mai ales că l-am chemat pe ataşatul militar sovietic. Cred că se apropia de ora 13.00“, a mai declarat Ilie Ceauşescu.

„Am dat telefon ca unităţile să intre în cazărmi. Regimentul 10 să nu mai intre în Bucureşti. A fost un ordin telefonic. Esenţa era ca toate unităţile să intre în cazărmi. Şi am mai spus să nu se asculte decât ordinele comandantului suprem. A durat mult până am terminat de redactat ordinul. Ne-a apucat ora 14.00“, declara Ilie Ceauşescu, în 1994, Comisiei „Decembrie 1989“.

„Ilie Ceauşescu îi anunţase pe sovietici atunci, pe 22 decembrie, că se formează un nou guvern. Atunci, Ilie Ceauşescu a făcut o listă, scrisă frumos. În capul listei era Ion Iliescu, ca prim-ministru. De altfel, Ilie Ceauşescu îl avertizase pe fratele său încă de dimineaţă de gravitatea situaţiei. A fost la 6.30 la Nicolae Ceauşescu şi i-a spus: «Nu te împotrivi ruşilor, că e clar că ruşii vor să te schimbe! Pune-l pe Iliescu!». La fel îi spusese şi fratele de la Viena, Marin Ceauşescu, care în vara anului 1989 a venit special în ţară, s-a dus la Ceauşescu şi i-a spus clar: «Pune-l pe Iliescu şi nu te mai împotrivi ruşilor!»“ declara Stoenescu.

Pilotul Vasile Maluţan a reconstituit în 1995, la Comisia Senatorială pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989, primele momente de după aterizarea elicopterului lângă Sălcuţa. „Raţ a fugit repede la şosea, să găsească o maşină.

Rusu a stat, aşa, mai lângă ei, să le asigure o oarecare gardă. Raţ a oprit nişte maşini. Primul a fost un Mercedes alb, care venea dinspre Titu. După aceea s-a oprit o maşină roşie, care venea dinspre Bucureşti, cu trei bărbaţi şi o femeie cu căciulă de blană. Soţii Ceauşescu nu s-au urcat la ăia, deşi oamenii, după gesturi, îi pofteau“. În acest timp, Ceauşeştii stăteau la marginea şoselei, la adăpostul unui salcâm. Vasile Maluţan a mai rămas în preajma lor câteva minute. La un moment dat, secundul Mihai Ştefan zice: «Vedeţi că vă cheamă Ceauşescu». «Ce mai vrea, mă? Gata, am terminat!».

«Nu, serios, insistă să mergeţi, face din mână». M-am dat jos, m-am dus la el. Zice: «Băi, tu chiar nu serveşti cauza?» «Păi, care cauză? Nu ştiu dacă am avut o cauză comună». La care a dat a lehamite din mână, zicând: «Şi acum, ce faci?». «Păi, mă întorc la unitate. Ducem echipajul şi elicopterul la unitate, la Otopeni». Mi-a întins mâna, am dat mâna cu el, i-am urat noroc. Madam Ceauşescu zice: «Păi, şi cum ne laşi pe noi aşa?». «Păi – zic -, n-avem ce face. Ne ridicăm în aer şi ne fac ăştia ţăndări». El mi-a mai zis atât: «Vezi, nu spui nimic unde suntem şi ce facem!». Apoi am plecat, am decolat şi am venit spre Otopeni. Am raportat că s-au urcat într-o maşină roşie”.

Eroare! Ceauşeştii nu s-au urcat în acea maşină roşie, ci într-o altă Dacie, tot roşie, care avea să vină din sens invers (dinspre Titu) şi care nu avea patru pasageri, ci unul singur.

Misteriosul doctor Decă

Maiorul Florian Raţ (acum decedat) a povestit Comisiei „Decembrie 1989”, în 1995, cum au ajuns Ceauşeştii în maşina doctorului Decă. „Am văzut undeva pe dreapta un cetăţean cu un Ford Taunus oprit şi m-am dus să discut cu el. L-am întrebat dacă are benzină şi poate să ne ducă până la Târgovişte.

Între timp, mă strigă Marian şi îmi spune că s-a oferit un domn să ne ducă. Am văzut că era o Dacie roşie care venise dinspre Găeşti şi o întorsese cam la 30 de grade. În maşină era un cetăţean cu o căciulă de blană şi palton. Şoferul a zis că ne dă cheile dacă vrem să conducem noi, dar Ceauşescu a zis să meargă el, că e maşina lui. După ce s-au urcat Nicolae şi Elena Ceauşescu, Rusu Marian a zis să mă urc eu, că el a făcut rost de altă maşină. Pe drum, şoferul a zis că este doctorul Decă şi că o rudă a lui este blănar la Ceauşescu. S-a oferit să-i ducă până la Târgovişte”.

Căpitanul Marian Rusu a redat astfel acele momente: „Ceauşescu a felicitat echipajul şi a dat mâna cu Maluţan. Ne-am îndreptat către şosea, unde deja opriseră maşini. Era clar pentru noi că trebuia să continuăm drumul pe roţi. Pe jos nu puteam merge. Unul dintre şoferii care opriseră s-a apropiat de Nicolae şi de Elena Ceauşescu şi le-a spus că se numeşte Decă şi că este văr cu blănarul lor, Săndulescu. Acest Decă s-a oferit să-i ducă el cu maşina”.

Acolo, la Sălcuţa, căpitanul Marian Rusu i-a abandonat pe Ceauşeşti. „Am socotit că este momentul în care eu mă pot desprinde”, explică el. A urcat într-o Dacie albă, aparţinându-i inginerului Vlad Nicolae, şi a plecat în direcţia Bucureşti. Avea să se oprească la Bâldana şi, de acolo, cu un TIR, să ajungă la Târgovişte, unde l-a reîntâlnit pe maiorul Raţ. De acum, plănuiau să revină la Bucureşti, „să se pună în slujba Revoluţiei”. Misiunea lor în slujba Ceauşeştilor se încheiase

Ana Bunea, administratorul domeniului administrat acum de RA-APPS, era îngrijitoare în 1989. Ea îşi aminteşte: „Au fost întâmpinaţi de femeia care se ocupa atunci de casă, doamna Ema, acum pensionară. Nu au intrat prin faţă, ci pe o uşă laterală, printr-un spaţiu de servicii. Au mers prin bucătărie, pe un hol, până când au ieşit în sala mare, din faţă. De aici au dat câteva telefoane şi au plecat la elicopter. Noi, personalul, nu ştiam ce treabă avea sau unde se ducea, pentru că atunci când apăreau ei, nimeni nu avea voie să umble prin curte. Ne retrăgeam, să nu deranjăm“.

Maiorul Florian Raţ a rămas lângă clădire, la intrarea dinspre bucătărie. „Era şi Maluţan, care mi-a cerut o ţigară. El nu fuma, dar era într-o tensiune foarte mare. Am văzut că ei au intrat în salon şi că dădeau telefoane. Am înţeles de la Rusu Marian că au dat telefoane în judeţele Olt, Constanţa, la Târgovişte. Rusu Marian a mai intrat şi în interior şi a mai ieşit şi pe afară“, a declarat maiorul Raţ, în 1995, audiat de Comisia Senatorială pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989.

Tot în 1995, căpitanul Rusu a povestit mai în detaliu: „În hol, Nicolae şi Elena Ceauşescu şi-au dat paltoanele jos. Eu l-am ajutat pe el, iar Emil Bobu pe ea. Paltoanele nu au fost puse în cuier, ci pe un fotoliu care era în hol. Apoi, Nicolae Ceauşescu a intrat în birou. După el, a intrat şi Elena Ceauşescu, dar ea n-a stat tot timpul acolo. Nu au închis uşile, au spus că nu merg telefoanele. Eu le-am băgat în priză, pentru că erau scoase din priză, am intrat în birou şi am văzut că telefonul operativ funcţiona. Am sunat la dispecerat, pentru că trebuia deschis telefonul scurt. Nu era suficient să-l bagi în priză ca să meargă. Am sunat la dispecerat şi am spus că sunt la «Baltă». Se spunea «Balta mare» când eram la Palat, iar dincolo, la sat, era «Balta mică». Aici eram la «Balta mare» şi le-am spus celor de la dispecerat că suntem la Snagov şi că se solicită deschiderea telefoanelor scurte.

căpitanul Marian Rusu a spus: „Parţial. Nu convorbiri întregi, ci prima întrebare – «Care este situaţia la voi?». Din discuţiile purtate ulterior cu Bobu şi cu Elena Ceauşescu ar fi rezultat că e linişte în ţară, cel puţin aşa i se spunea. Singurul care i-a spus adevărul a fost Traian Ştefănescu de la Craiova, care a spus că oamenii s-au adunat şi i-au cerut să iasă să vorbească cu ei. Lui Traian Ştefănescu i s-a cerut să iasă afară să vorbească cu ei, să nu stea în birouri“.

Căpitanul Marian Rusu a reconstituit, din memorie, ce a urmat după discuţiile cu prim-secretarii din judeţe. Ceauşescu a chemat în ajutor câteva elicoptere cu militari, armament şi muniţie pentru a proteja aparatul prezidenţial. Elicopterele se aflau în apropiere, la Otopeni, la câteva minute de zbor.

„În cabinet a fost chemat şi comandantul elicopterului, Vasile Maluţan, căruia Nicolae Ceauşescu i-a cerut să ia legătura cu comandamentul, cu generalul Rus. S-au dat trei-patru telefoane la flotila specială. La un moment dat au fost cerute două elicoptere cu militari înarmaţi pentru însoţire. Am bănuit că de la flotilă s-a întrebat în ce direcţie mergem. Maluţan l-a întrebat pe Ceauşescu în ce direcţie vrea să plece elicopterele, iar Ceauşescu a spus «să vină după noi». Maluţan a spus că vor comunica când se vor ridica şi vor primi indicaţii în continuare“, a povestit căpitanul Marian Rusu.Pe când Nicolae Ceauşescu nu fugise încă din sediul CC al PCR, fratele său făcea deja un serviciu celor care preluau puterea. Fără să ştie că generalul Stănculescu începuse să dea ordine contrare celor primite, iniţial, de la Nicolae Ceauşescu, Ilie Ceauşescu dădea şi el un ordin similar. Ordinul 38, dat la ora 11.30, de la sediul MApN.

„Am dat telefon ca unităţile să intre în cazărmi. Regimentul 10 să nu mai intre în Bucureşti. A fost un ordin telefonic. Esenţa era ca toate unităţile să intre în cazărmi. Şi am mai spus să nu se asculte decât ordinele comandantului suprem. A durat mult până am terminat de redactat ordinul. Ne-a apucat ora 14.00“, declara Ilie Ceauşescu, în 1994, Comisiei „Decembrie 1989“.

Maiorul Florian Raţ: „Femeia care avea grijă de vilă, acolo, a întrebat: «Unde merge Tovarăşul?». Eu i-am spus că nu ştiu, iar ea a zis să ne pună ceva pe drum. I-am spus să pună pâine, mere, apă, că nu ştiu unde mergem. A făcut un pachet aşa, învelit în hârtie albă, pe care l-a adus la elicopter“.

Şi mapa-plic a Elenei Ceauşescu, luată din sediul CC, a fost adusă din nou în elicopter. De ea avea grijă căpitanul Marian Rusu, garda de corp a „Tovarăşei“. „Era la Marian Rusu, la el am văzut-o când ne-am urcat în elicopter“, a povestit maiorul Florian Raţ, garda de corp a lui Nicolae Ceauşescu.

Căpitanul Rusu a recunoscut: „Bobu a venit cu geanta neagră la elicopter. Ceauşescu ne-a spus: «Voi doi mergeţi mai departe cu noi!», adică eu şi Raţ, şi «ei rămân aici», adică Emil Bobu şi Manea Mănescu. Bobu mi-a dat mie acea geantă şi mi-a spus să am grijă de ea ca de ochii din cap, că este a «Tovarăşei». Şi am luat cu mine în elicopter acea geantă neagră, care de fapt era o mapă-plic“.

Florian Raţ : „Soţii Ceauşescu au ieşit din clădire şi au mers spre elicopter. Pe aleea care ducea spre elicopter, Ceauşescu le-a spus lui Bobu şi lui Mănescu să rămână acolo. Am văzut că Manea Mănescu a dat mâna cu ei, iar lui Nicolae Ceauşescu i-a sărutat mâna. Ceauşescu le-a mai spus că mergem noi cu ei, arătând spre mine şi spre Rusu Marian“

În dimineaţa de 22 decembrie, regimentul de elicoptere de la Boteni era în alarmă de luptă, ca toate unităţile militare. Comandantul regimentului, comandorul Ioan Suciu (condamnat ulterior în dosarul „Ţigareta 2” alături de Gheorghe Truţulescu), primise ordin de dimineaţă, de la generalul Iosif Rus, să se pregătească pentru o misiune la sediul CC al PCR. După anunţul de la radio, de la ora 10.59, despre moartea „trădătorului” Milea, Suciu s-a organizat ca pentru război.

„Am dat ordin să armeze şi să fie gata de tragere“

„Cam la 20 de minute după ce am ordonat dublarea posturilor şi foc fără somaţie, a apărut elicopterul Dauphin. N-am ştiut că acest elicopter a fost pe clădirea CC şi nici nu ştiam cine este la bord. Mă aflam cam la 150-200 de metri de punctul de conducere a zborului. Am fugit în punct. Staţiile erau pornite şi am vorbit pe frecvenţa pe care vorbeam în general când se zboară.

Dar nu mi s-a răspuns nimic. Am înţeles ulterior că ei erau pe frecvenţa Aeroportului Otopeni. Atunci am dat ordin comandantului batalionului de artilerie să îndrepte cele opt piese de artilerie, tunurile, către elicopter. Să armeze şi să fie gata de tragere. Eu văzusem elicopterul şi am cerut elemente. Am spus că văd un elicopter Dauphin şi să-mi spună ce caută acolo şi pe cine are la bord. Le-am cerut şi indicativul. Era o situaţie deosebită şi în obiectiv ne apărea ca duşman. Nu a răspuns şi a aterizat foarte aproape de noi, lângă şosea”, a declarat Suciu, în 1994, Comisiei „Decembrie 1989”.
După ce Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost lăsaţi în câmp, Suciu a mai primit un ordin de la generalul Iosif Rus: să schimbe emblemele de pe aparatele de zbor. „Elicopterul a decolat după puţin timp. Am primit un telefon şi ni s-a spus că în aparatul respectiv a fost Ceauşescu şi că trebuie să-l căutăm. Generalul Rus ne-a ordonat să vopsim cocardele de pe burta elicopterelor, care erau sub formă de stea – să le facem sub formă de drapel, adică dreptunghiulare, şi să decolăm de urgenţă, să facem o cercetare aeriană pe toate şoselele din împrejurimi”, a mai declarat Suciu în faţa Comisiei „Decembrie 1989”.

Marian Rusu: „Am lăsat pistolul sub scaun”

Audiat de Comisia „Decembrie 1989” la 30 mai 1995, căpitanul Rusu le-a declarat senatorilor: „Nicolae şi Elena Ceauşescu s-au suit în maşina doctorului Decă, iar eu în Dacia albă. Ei au plecat spre direcţia Târgovişte – Piteşti, eu spre Bucureşti. Am socotit că este momentul în care mă pot desprinde. Am plecat cu inginerul Vlad, şoferul maşinii. Mi-a spus că, dacă ne opreşte cineva, îi va spune că-i sunt văr. Aveam cu mine o geantă pe care am primit-o la plecarea de la Snagov, precum şi pistolul Stecikin. Am mers până unde se bifurcă drumul spre Bucureşti şi Târgovişte, la Bâldana. Aici s-a terminat benzina maşinii. Am lăsat pistolul şi încărcătoarele sub scaunul din dreapta, am deschis pe drum geanta, în care era un plic mare, alb. Plicul nu era lipit. În el erau nişte carnete CEC, pe care mai târziu le-am predat. Erau pe numele lui Valentin, Zoia şi Nicu Ceauşescu. Câte unul nominal şi câte unul cu parolă. Mai era şi un libret pe numele fiului lui Valentin. În total, şapte carnete. Valoarea totală era de trei milioane şi
jumătate de lei”.

De la Bâldana, Rusu a plecat cu o altă maşină spre Târgovişte, unde l-a întâlnit pe maiorul Raţ, care între timp se „desprinsese” şi el de soţii Ceauşescu. De acolo, cei doi ofiţeri de Securitate au venit împreună spre Bucureşti, ascunzându-se de revoluţionari şi căutând soluţii să se pună la dispoziţia noului regim.

După ce au ajuns în Capitală, ultimele gărzi de corp ale Ceauşeştilor s-au deplasat la Comandamentul trupelor de grăniceri, unde căpitanul Rusu a predat CEC-urile Ceauşeştilor, iar maiorul Raţ – geanta cu armament. Acestea au fost preluate personal de colonelul Teacă, şeful Comandamentului, care a dispărut cu ele din clădire. „S-a dus la Ministerul Apărării Naţionale. Când s-a întors, ne-a spus că le-a predat acolo şi că generalul Iulian Vlad ştie de noi”.

71 de ani,10 luni şi 30 de zile avea Ceauşescu când a fost executat (26 ianuarie 1918 – 25 decembrie 1989).

24 de ani ,9 luni şi două zile a condus Ceauşescu România (20 martie 1965 – 22 decembrie 1989).

10 ani şi 11 luni avea Ceauşescu când s-a mutat de la Scorniceşti la Bucureşti (decembrie 1928).

16 ani avea Ceauşescu când a fost arestat prima dată, la Craiova, pe 24 iulie 1934.

26 de ani avea Ceauşescu când a întâmpinat entuziast Armata sovietică, la intrarea în Capitală (30 august 1944).

27 de ani avea Nicolae Ceauşescu când s-a căsătorit cu Lenuţa Petrescu (devenită Elena Ceauşescu), în martie 1945. Ea avea 29 de ani, iar ulterior s-a „întinerit“, mutându-şi data naşterii din 1916 în 1919, ca să nu fie mai bătrână ca el.

VA FI CONTINUARE…..

Alex Mihai Stoenescu, autorul: „Istoria loviturilor de stat în România.”

Alex Mihai Stoenescu: 1989 – Explicaţia procesului revoluţionar
22/12/2008 Jurnalul National

În România post-comunistă se face confuzia frecventă între revoluţie şi lovitură de stat, tocmai din cauza necunoaşterii raportului între categorie istorică şi o subcategorie a sa.

Nu se întelege că un proces revoluţionar, cum a fost cel desfăşurat între 14 decembrie 1989 (tentativa de revoltă de la Iaşi) şi 20 mai 1990 (primele alegeri libere) a cunoscut mai multe etape, corespunzătoare subcategoriilor istorice ale revoluţiei: tentativă de revoltă (Iaşi), diversiune (Timişoara, 16-17 decembrie), represiune (17 decembrie), revoltă populară (Timişoara, 20 decembrie), diversiune (Bucureşti, 21 decembrie), represiune (noaptea de 21 spre 22 decembrie), revoltă populară (dimineaţa de 22 decembrie), lovitură militară (începând cu ora 10.07), diversiune (fenomenul terorist), asasinatul politic (execuţia şefului statului, 25 decembrie), instalarea puterii provizorii (27 decembrie), lovitură de stat (23 ianuarie 1990, transformarea CFSN în partid politic conducător), alegerile libere (obţinerea legitimităţii juridice, 20 mai 1990).

Prin urmare, nu se poate pune problema dacă a fost revoluţie sau lovitură de stat, aceasta din urmă fiind doar o secvenţă a procesului revoluţionar mai amplu pe care l-a cunoscut România la sfârşitul anului 1989 şi începutul anului 1990.  Este cu preponderenţă un criteriu cantitativ, dar este singura modalitate de a pune ordine în noţiunile cu care operează istoria. În acest fel putem încadra mai uşor anumite evenimente într-un fenomen politic de durată şi putem determina succesiunea şi simultaneitatea unor fapte.

Astfel putem înţelege de ce, în timp ce revolta populară declanşată în dimineaţa de 22 decembrie 1989 era în desfăşurare la ora 10.00, ministrul Apărării declanşează o lovitură de stat militară, care îşi urmează cursul paralel cu revolta şi se întoarce împotriva ei în seara aceleiaşi zile.

Populaţia a văzut şi a trăit doar revolta, motiv pentru care nu înţelege rolul puciului sau îl neagă cu vehemenţă. Întâlnindu-se mai târziu cu un nucleu politic conducător nelegitimat de revoluţie, dar instalat la conducerea statului, populaţia nu a înţeles că lovitura militară a decis, prin şedinţa din 22 decembrie 1989 de la Ministerul Apărării, ora 16.00,  cine va conduce România.

O altă confuzie se face între revoltă şi revoluţie, prima fiind o mişcare locală, care angajează mase de oameni din rândul societăţii (civile), cu sau fără un program politic, în timp ce a doua este un proces politico-militar complex, care cuprinde şi cauzele şi consecinţele imediate ale evenimentelor. Lovitura de stat este o acţiune generată, condusă şi dată în interiorul sistemului de putere al statului (partid, guvern, Armată, servicii secrete).

Pe blogul lui Ion Iliescu,  Alex  Mihai Stoenescu , ne explica urmatoarele:

alexmstoenescu Says:
16/03/2009 at 12:13 pm “Scrisoarea” dlui Iliescu se incheia cu un manifest anticeausist explict si foarte dur. Este cel mai categoric manifest anticeausit al epocii. Am facut referinta la el in cartea mea Romania Postcomunista (2007), cu detalii, prin urmare nu este un document inedit. Este o surpriza pentru cei care nu citesc. Este insa foarte bine ca s-a publicat integral acest document, pe care il detin din 2005. Dnul Iliescu are in continuare foarte multe de spus in apararea sa, fata de acuzatii inventate ale presei, fapt care ii incurca si pe istorici. Am explicat in aceeasi carte de ce teoria jurnalistica a complotului care l-a rasturnat pe Ceausescu este nerealista. El a fost dezorganizat din ordinul lui Ceausescu incepind cu aprilie 1989. Vezi nota inaintata de gen. Vlad lui Ceausescu si decizia de a pune echipaje de supraveghere a dlui Iliescu, in cartea mea.

alexmstoenescu Says:
16/03/2009 at 8:12 pm pt. dl ionborgo. Eu nu controlez pretul sau distrubutia cartilor mele. Pt. explicatii privind categoria istorica revolutie şi subcategoria lovitura de stat vezi Jurnalul National online, search stoenescu si citeva articole cu explicatii. De asemenea la inceptul vol. I din Ist. loviturilor de stat exista un dictionar. Chiar dlul Iliescu, fata de care nu am nimic personal, cu exceptia teoriilor fanteziste despre evenimentele din decembrie, face unele confuzii. Nu poti vorbi de revolutie spontana, cind evenimentele de la Timisoara izbucnesc in 16 decembrie, iar revolta populara se declanseaza abia in 20 !Din evenimentele petrecute in decembrie 1989 nu poate fi scoasa diversiunea, pentru ca ea a asigurat incitarea, mobilizarea la acte anticeausiste. Ca dupa aceea au iesit romanii – greu, foarte greu – este altceva, ca erau nemultumiti, iar alceva. Cu brasovenii in 1987 s-au solidarizat… 11 oameni

alexmstoenescu Says:
17/03/2009 at 6:16 pm pt. dnul Iliescu si ionborgo. Inchid aici interventia mea prin a semnala, ca oricit de mare ar fi ura unora pe dnul Iliescu, exista niste realitati puse in evidenta de istorici ( deocamdata doar eu), care atesta ca, desi “scrisoarea”/manifest din 1989 nu a fost data publicitatii si mai ales NU ERA SEMNATA DE dnul Iliescu, detaliile acestui demers au fost cunoscute de Securitate. Asa cum am publicat, din anchetele Procuraturii si declaratiile de la Comisia senatoriala, Securitatea cunostea faptul ca dnul Magureanu a pregatit o scrisoare pe care dnul Iliescu a modificat-o, dindu-i o anumita amploare. Niciunul dintre cei doi nu si-au asumat riscul de a le semna. Dar istoricul trebuie sa tina seama de pericolul real in care s-au aflat cei doi. Intr-un interviu de lucru cu ofiterii de la Târgoviste care l-au pazit pe Ceauşescu acestia mi-au relatat cu amanunte discutia despre Ion Iliescu dintre Elena Ceauşescu si Nicolae Ceauşescu din noaptea de 22 spre 23 decembrie, in interiorul TAB-ului. In acesta discutie, N. Ceausescu i-a reprosat Elenei: “Nu m-ai lăsat sa-l elimin la timp. Acum ne lichideaza el pe noi”. Din alte surse informatia se confirma: Ceausescu a vrut eliminarea fizica a dnului Iliescu. Securitatea a jucat un joc dublu, tipic serviciilor secrete, punind niste echipaje sa-l supravegheze, dar si sa-l protejeze. Protectia Securitatii, ca si in cazul Bacanu, urmarea sa impiedice iesirea in relief, ajungerea la urechea lui Ceausescu a unor fapte grave. Cind Bacanu a iesit cu ziarul, au fost nevoiti sa actioneze. Cind manifestul Magureanu-Iliescu a fost gata, Securitatea a actionat din nou si a blocat actiunea. Dnul Iliescu poate lamuri aceasta problema daca ar raspunde la intrebarea: a fost chemat la CC al PCR pentru a da explicatii si pentru a fi avertizatpe linie de partid? Acesta este tipul de intrebari care intereseaza istoricul, iar faptul ca dnul Iliescu nu raspunde si continua sa se lanseze in teorii fanteziste, trezeste suspiciunea istoricilor.