Locotenent-colonelul Dumitru Burlan: „eu consideram ceva normal sa i se duca lui Ion Iliescu de mancare, ma obisnuisem cu ideea inlocuirii inca din 3 decembrie.

Cine este Dumitru Burlan.
În anul 1965, când Nicolae Ceauşescu a fost ales în fruntea PCR; Dumitru Burlan lucra în cadrul Direcţiei a VII-a (Filaj şi Investigaţii) cu gradul de locotenent major. În anul 1989 avea gradul de locotenent colonel , ofiţer specialist I în cadrul Direcţiei a V-a a DSS. A lucrat 30 ani în cadrul Securităţii, dintre care 22 ani a activat în cadrul Direcţiei a V-a.

Dumitru Burlan a scris o carte de memorii cu titlul După 14 ani – Sosia lui Ceauşescu se destăinuie (Editura Ergorom, 2003), în care analizează activitatea sa desfăşurată în apropierea lui Nicolae Ceauşescu
–––––
Domnule colonel, faceti dezvaluiri uneori incomode pentru cei vizati. Nu va temeti?
Adevarul supara de multe ori. Poate ca i-am necajit pe unii colegi sau pe fostii sefi, dar am dorit totdeauna sa prezint realitatea, asa cum am cunoscut-o. Revin si ii rog pe cei care considera ca nu spun adevarul sa ceara un drept la replica redactiei Lumea Magazin.
Pe la sfarsitul lunii octombrie 2001, am primit un telefon la ora 4 dimineata. Cel de la capatul firului nu s-a prezentat. “Mitica, ce faci, ma?” “Bine, multumesc.” “Securist nenorocit!…” Si au inceput sa curga injurii pe care hartia nu le suporta. Individul a revenit dupa doua saptamani, pe la ora 18.30. Iar: “securistule, nenorocitule!…” Eu nu ma dezic de profesia pe care am avut-o, fiindca nu am facut nici un lucru de care sa-mi fie rusine. I-am propus sa ne intalnim. A zis sa vin in fata Sectiei de Politie nr. 15, ca va fi intr-o Dacie alba, nr. 1-B-3313. M-am dus, l-am asteptat un sfert de ora, dupa care am plecat spre casa.
Recent, l-am reintalnit in Piata Dorobanti pe generalul Iulian Vlad. Iesea din magazinul “Nic”. L-am salutat si l-am intrebat din nou daca ma recunoaste. Mi-a spus ca, data fiind pozitia pe care o detinea inainte de 1989, nu avea cum sa-i stie pe toti ofiterii din aparat. I-am reamintit ca ne-am plimbat, cu doi ani in urma, vreo trei ore prin preajma locuintei sale. “Aaa!… Acum mi-aduc aminte de dumneata. Mai ales ca, in ultimul timp, multi colegi mi-au adus copii xerox dupa interviurile acordate revistei Lumea Magazin.” Mi-a zis ca nu-si aminteste ca eu sa-i fi dat vreun numar de telefon. “Cum de afirmi dumneata ca as fi vrut sa te trimit la moarte?”

“Asa a fost, domnule general! Daca nu ma orientam in acel moment si ascultam de ordinul dvs., acum eram mort!” “Draga, dumneata erai militar si trebuia sa executi ordinul primit.” “Este adevarat, dar in momentele acelea de confuzie si haos, create dupa fuga lui Nicolae Ceausescu, am considerat ca trebuie sa cantaresc bine ordinele pe care le primesc. Am argumentat ca nu stiu locul adapostului de care ati vorbit si i-am recomandat pe cei doi colegi care ar fi putut cunoaste asa ceva.”

“Dar dumneata cum ai indraznit sa-i trimiti pe cei doi la moarte?”

“Nici vorba ca eu sa-i trimit la moarte! Eram sigur ca si ei v-ar fi spus acelasi lucru: ca la resedinta lui Nicolae Ceausescu nu puteau fi teroristi bagati in adapost.”
Iulian Vlad facea joc dublu de la inceput?
Consider ca generalul Vlad devenise executant al unui ordin al generalului Neagoe, care, desi era arestat, mai putea inca sa dispuna asemenea “masuri”. Dupa conceptia generalului Vlad, in acele imprejurari, eu ar fi trebuit sa execut orice ordin, chiar daca ar fi trebuit sa trag in manifestanti. I-am reamintit ca acolo erau mai multi oameni, dintre care unii mai traiesc (Montanu, Lupoi) si pot confirma cele spuse de mine.

Generalul Vlad a fost condamnat, a facut puscarie si a fost eliberat pentru limita de varsta.

L-a elogiat pe Mihai Valeriu, “un mare revolutionar” care l-a sustinut la proces. Am ramas uluit.

“De cand il cunoasteti pe Mihai Valeriu, domnule general?”

“Din timpul evenimentelor din decembrie 1989.” I-am povestit exact ce am relatat pentru revista Lumea Magazin in ianuarie 2002.
Generalul a recunoscut ca eu aveam dreptate in ce-l priveste pe “marele revolutionar”.
Duplicitatea in evenimentele din 1989, lipsa de profesionalism in evaluarea situatiei operative din acele momente l-au caracterizat pe generalul Vlad atunci. “Generalii Vlad Iulian, Gian Bucurescu si altii nu au avut maturitatea politica si experienta muncii de securitate, fiind proveniti din serviciile de invatamant, apreciaza generalul Ionel Gal in lucrarea “Ratiune si represiune in Ministerul de Interne 1965-1989″. (…) Orice manifestare de nemultumire sau de protest fata de starile negative era inabusita cu brutalitate.

Tudor Postelnicu si echipa de generali, inclusiv generalul Vlad Iulian, nu au avut discernamantul politic necesar pentru a face diferenta dintre cei nemultumiti de mizeria sociala si elementele politice adverse sau ostile regimului politic. (…) Pozitia si coabitarea generalului Vlad Iulian, adjunct al sefului Securitatii Statului, deci mana dreapta a lui Tudor Postelnicu si apoi ministru secretar de stat, care a coordonat activitatea Securitatii peste doua decenii, raman o enigma, un mister. Era un ofiter cu o cultura formata, manierat in relatiile cu colegii si colaboratorii.

Principalele sale neajunsuri au fost insa frica, lipsa unei pozitii ferme fata de starile abuzive si masurile ilegale; constient de multe stari negative, nu a avut curajul sa actioneze, situandu-se in multe cazuri intr-o pozitie oscilanta si duplicitara.
Tovarasi, comanda la Atodiroaie!… Eu ma duc sa ma culc
Colonelul Paul Pasarin afirma pe unde poate ca a fost seful Serviciului de contrainformatii al lui Nicolae Ceausescu si ca ar fi copt o lovitura de stat.

Este adevarat?
Sa fim seriosi! Nu a existat in Directia a V-a un asemenea serviciu. La asigurarea securitatii presedintelui contribuia tot aparatul de securitate, pe toate liniile de munca, inclusiv contraspionaj, acesta fiind calificat drept sarcina prioritara si misiune fundamentala a Securitatii. In cativa ani de activitate in aceasta unitate nu poti sa ajungi la performanta afisata de colonelul Pasarin, care pretinde ca a cunoscut toate problemele care il vizau pe Nicolae Ceausescu.
Si totusi, cine a condus dispozitivul de reprimare a revolutiei din 22 decembrie 1989?

Am alta viziune asupra evenimentelor si pot oferi detalii inedite. Masurile de securitate se luau tot timpul, cu orice ocazie, de catre garda apropiata lui Nicolae Ceausescu, formata din escorta presedintelui, garda Comitetului Central, a Consiliului de Stat, a Palatului Victoria, deci oamenii din Directia a V-a; urmau salariatii sectiilor de militie de la Capitala, Circa 1, Circa 2; veneau apoi trupele de securitate, conduse de generalul Ghita; se adaugau trupele de la Ministerul Apararii Nationale, de la Scoala din Baneasa, garzile patriotice, cu uniforme sau in civil.

Pe 21 decembrie 1989, pe la orele 19.30, am iesit pe Onesti spre Sala Dalles sa vad ce se intampla. Eu aveam in grija casa lui Nicolae Ceausescu (“obiectivul”), sectorul de reprezentare si cladirea CC. I-am zis colegului Ilie Badea ca ies sa vad care-i situatia. Am intrat in restaurantul “Bulevard”. Ma-ntampina Cezar, seful restaurantului. “Sa va dau un whisky, tovarasu’ colonel!…” “Stii ca nu beau. Fa-mi un ceai cu multa lamaie si cu miere.” Eram racit. “Am vrut sa le dau soldatilor de-aci niste biscuiti Eugenia, le-am facut si-o oala de ceai. Stau, saracii, de-atata timp si nu le da nimeni nimic. Mi-a fost mila de ei. N-au vrut sa manance, ca tovarasul maior le-a interzis sa ia ceva de mancare sau de baut, ca sa nu-i otravim.”

Diversiunea “Securitatea contra Armatei” deja functiona?
Sigur. I-am zis sa-l cheme pe maior. A venit maiorul respectiv, m-am prezentat. “Le-ati ordonat soldatilor sa nu manance. Lasati-i sa bea macar un ceai, domnule. Nu-i vedeti cum arata?” La insistentele mele, a acceptat. Am plecat la sectorul de reprezentare. Pe la orele 22.00, am revenit la Directia a V-a. La 22.30, mi-am anuntat colegul ca ies din nou. La 23.10, in fata intrarii B de la CC, acolo unde erau niste brazi argintii (scosi dupa 1990), au inceput sa se stranga generalii Vasile Milea, Iulian Vlad, Gian Bucurescu si Neagoe, Tudor Postelnicu si Andruta Ceausescu, Parcalabescu de la garzi patriotice, generalul de la Militia Capitalei, Toma de la UTC si altii.

M-am bagat si eu in spatele generalului Neagoe. De ce i-a adunat in strada nu stiu.

Milea ia cuvantul. “Tovarasi, v-am convocat aici pe toti. Vedeti in ce situatie ne aflam. Pentru o coordonare a tuturor fortelor care participa in zona CC, Sala Palatului, Sala Dalles, este bine ca toate fortele sa se subordoneze unui singur comandant.

M-am gandit sa-l numim la comanda acestui dispozitiv pe maiorul Atodiroaie.” Cand am auzit de acest nume necunoscut (care acum e general), am zis ca totul e pierdut. Am plecat la birou si i-am spus maiorului Badea: “Ilie, s-a dus dracului sandramaua! Eu ma duc sa ma culc.”

Acelasi lucru l-a spus si Stefan Andrei: “In noaptea de 21 decembrie, eu m-am culcat”. Se tragea cu tunul.

Va mai prindea somnul in acele conditii?
Vorba vine. Totul era facut cu buna stiinta. A iesit maiorul Badea pe-afara. Eu m-am intins pe patul din birou. Dupa o jumatate de ora am vrut sa ies, dar usa era inchisa pe dinafara. Asa era la noi: nu aveai voie sa te izolezi cu cineva inauntru. Am sunat dupa Ilie peste tot. Au dat de el si a venit. “Am crezut ca va culcati…” “Ba, eu puteam sa dorm cu impuscaturile astea?” “Aveti dreptate, s-a dus dracului sandramaua…”

Armata a inceput sa traga dupa ce a intrat TIR-ul in militari la Intercontinental, diversiune despre care am mai vorbit. Pana dimineata s-a spalat sangele, s-a facut curat.

Pe 22 decembrie, la ora 16.00, eram la sectorul de reprezentare. Burciu de la gospodaria de partid a primit telefon sa duca la CC apa si sandviciuri pentru noua conducere. Eu i-am luat pe cei doi ospatari ai lui Ceausescu, pe Lie si pe Aurel, si m-am dus cu alimentele.

Mi se parea normal. Cand am ajuns la Cina, soferul Robescu a ramas acolo, eu cu Lie am luat lada cu apa, iar Aurel ducea sacosa cu sandviciurile. Ne-am dus prin multime spre intrarea principala a CC, iar Aurel s-a dus spre intrarea B, a intrat in sediul CC, a mers la etajul 1. Pe culoar s-a intalnit cu colonelul Lazarescu, cel care raspundea de amplificarea lui Ceausescu. “Ce-i cu tine aici, Aurele?” “Tovarasu’ colonel, tovarasu’ Burciu a primit un telefon sa ducem apa si sandviciurile pentru tovarasu’ Iliescu, ca asa s-a zis…” “Ba, du-te la Ciobanu sa-ti dea si tie legitimatie de revolutionar, ca sa nu se ia cineva de tine…” S-a dus la Ciobanu, dar nu mai avea legitimatii de revolutionar. “Vino peste o ora, ca-mi mai aduce.” Eu consideram ceva normal sa i se duca lui Ion Iliescu de mancare, ma obisnuisem cu ideea inlocuirii inca din 3 decembrie.

I-ati cunoscut pe comandantii trupelor USLA?
Da. I-am cunoscut pe colonelul Ardeleanu, pe locotenent-colonelul Trosca, pe Cernat. Cand venea Arafat in tara, ii placea sa stea la vila T16 (din strada Turgheniev). Din punct de vedere contrainformativ, eu ma ocupam si de acele vile. Tot personalul care-l deservea pe Arafat era in subordinea mea. Ardeleanu si Trosca ma intrebau intotdeauna daca sunt probleme.
Acolo s-a intalnit Arafat cu Carlos Sacalul?

Niciodata nu s-a intalnit Arafat cu Sacalul pe teritoriul Romaniei. Eu asa stiu.

Cum explicati sfarsitul tragic al lui Trosca?
Moartea lui Trosca se datoreaza generalului Nicolae Militaru. In vara lui 1990, m-am intalnit cu Militaru si m-am luat de dansul. Trosca a lucrat la Contrainformatii militare si el l-a depistat pe generalul Militaru ca agent KGB. El l-a dat pe linie moarta pe Militaru. Trosca era un foarte bun profesionist, loctiitor al colonelului Ardeleanu. Avea cultura si pregatire foarte bune. “Nu eu l-am omorat pe Trosca”, mi-a zis Militaru. “Cine l-a chemat la Ministerul Apararii Nationale sa va apere? Nu dvs.?” Blindatele cu care s-a dus Trosca la MApN erau niste cutii de tabla chioara, in care incapeau doar patru persoane. Sa chemi la minister aceste cutii pentru aparare, cand acolo erau tancuri si tunuri?! O singura ghiulea de tun l-a facut praf pe Trosca. Militaru i-a platit polita cu varf si indesat. Ofiterii din Directia a IV-a de contrainformatii militare, care au lucrat la dosarul lui Militaru zis “Corbul”, traiesc… Colonelul Enachescu facea parte din Directia a IV-a si raspundea de Directia a V-a. El cu maiorul Ciocan ne supravegheau pe noi, toata directia (650 de cadre).
Mihai Iacob a lucrat la Directia a V-a?

Este acelasi Iacob care a fugit la Londra pe timpul lui Pacepa?
Nu stiu… Nimeni nu intra in obiectiv (casa lui Ceausescu) fara avizul meu. Cu exceptia nomenclaturii.

Cine-i selecta pe ziaristii care mergeau cu Nicolae Ceausescu?
Directia a V-a. Va rog sa nu-i dati numele ofiterului care se ocupa de ziaristi. Inaintea lui se ocupa capitanul Cercel. Ziaristii trebuia sa aiba dosarele bune si sa fie buni meseriasi. Unii dintre ei erau imbracati asa de modest, ca ti-era mila de ei. Cam 70% lucreaza si azi in presa. Ii vad la televizor… Nici un ziarist nu primea grade, dar informatori aveam in presa.
Ati cunoscut un informator cu numele “Bombonel”, de care aminteste si Ticu Dumitrescu?
Nu. De “Frumosu” am auzit si de altii…
articol de Viorel Patrichi
Vladimir Bukovski: „A fost opera KGB”
Scenariul incitării armatei contra Securităţii a fost confirmat şi de colonelul Dumitru Burlan în cartea “Eu am fost sosia lui Nicolae Ceauşescu”. El însuşi a trecut printr-o experienţă care trebuia să-l trimită pe lumea cealaltă. În dimineaţa zilei de 23 decembrie s-a lansat zvonul că zeci de mii de securişti au fost îngropaţi de vii în gropi comune la cimitirul Ghencea. Peste ei s-a turnat ciment! Ulterior, Dumitru Burlan avea să-mi confirme că se pregătiseră gropi comune în cimitirul de la Străuleşti pentru ofiţerii de securitate. Arestarea lor i-a salvat de la moarte, chiar dacă unii au fost torturaţi, cum s-a întâmplat şi la Sibiu. Colonelul a demonstrat că unii şefi ai Securităţii au făcut parte din conjuraţie, alături de conducerea armatei şi de oamenii lui Ion Iliescu. Iar dacă pe ai noştri avem motive să nu-i credem, celebrul disident antisovietic Vladimir Bukovski a spus-o răspicat de mai multe ori: „A fost opera KGB. Da, aşa-zisa „Revoluţie de catifea” din 1989, din estul Europei, a fost o operaţiune sovietică, cu scopul de a-i înlocui pe durii regimurilor comuniste cu variaţiuni ceva mai liberale. Decizia a fost luată la Moscova, prin ianuarie 1989, iar KGB a primit sarcina s-o aplice. Generalul Viktor Grusko a fost însărcinat cu această operaţiune. În ciuda pregătirilor, până la urmă s-a pierdut controlul asupra evenimentelor din mai multe state implicate, iar rezultatele nu au fost exact ceea ce şi-a dorit Moscova”. Laszlo Tokes şi Ion Iliescu nu au fost nicodată de acord cu această perspectivă. Nici nu e de mirare. Generalul Aurel Rogojan, fostul şef de cabinet al lui Iulian Vlad, ştie multe despre derularea jocurilor de interese din România, unde a câştigat partida KGB contra CIA: „Presiunea externă incisivă, deci şi mai puţin acoperită, venea din «ţările surori» din vest şi din nord-vestul României, dar şi din… Iugoslavia. «Capsa de iniţiere» a exploziilor planificate, aproape concomitent, la Iaşi, la Cluj, Timişoara şi Bucureşti, avea capătul fitilului în Est. Măiestria serviciilor speciale scenariste şi regizoare a evenimentelor anunţate a fost impecabilă. Multă vreme, disidenţi şi opozanţi, consideraţi ca fiind manipulaţi din vest, am avut surpriza să se constate că erau tot de «sorginte estică» şi livraţi vestului, în ipostaza unor cârtiţe pe termen lung. Ei făceau în România treaba Estului cu banii Vestului”. Asemenea scenarii s-au concretizat nestingherit şi după 1990, inclusiv în aşa-zisa „privatizare” din ţara noastră. Probabil că generalul Mihai Caraman nu i-a putut număra pe toţi cei 25.000 de agenţi când au trecut prin strungă înapoi spre casă.

Moştenitorul secret al lui Nicolae Ceauşescu – Daniel Valentin Ceauşescu

Luni, 27 Aprilie 2009

După o investigaţie ce a durat mai bine de un an, l-am găsit şi vi-l prezentăm pe cel mai misterios membru al clanului Ceauşescu. Daniel Valentin Ceauşescu (28 de ani) s-a născut în Bucureşti, în 1981, şi este nepotul direct a lui Nicolae şi al Elenei Ceauşescu. În jurul copilului lui Valentin Ceaşescu şi al Iordanei Borilă s-a păstrat un relativ mister înainte de Revoluţie şi un secret total în ultimii 20 de ani, timp în care a locuit şi a studiat în Statele Unite ale Americii. Este fizician, ca şi tatăl său, şi s-a întors de curând în România ascunzându-şi identitatea şi ferindu-se de expunerea în public.

Spaimele din 1989

Dacă am privi familia Ceauşescu ca pe o dinastie istorică, Daniel Valentin este moştenitorul. De sânge, de nume, de avere. Este primul fiu al lui Valentin, cel mai mare dintre copiii lui Nicolae Ceauşescu.

A trăit aproximativ 18 ani într-o pribegie anonimă impusă de mama sa, Iordana (Dana) Borilă. Acest adevărat autoexil este justificat de Iordana prin spaima că furia poporului, aşa cum au simţit-o urmaşii şi apropiaţii cuplului dictatorial în primul an de după Revoluţie, s-ar putea răsfrânge şi asupra unicului nepot de la acea vreme al lui Nicolae Ceauşescu.

Daniel Valentin avea doar 8 ani în 1989, era şcolar, bunicii tocmai fuseseră împuşcaţi la Târgovişte, tatăl se afla în penitenciar sub acuzaţia de subminare a economiei naţionale, mama primise o citaţie cu o acuzaţie asemănătoare şi se ascundea la prieteni împreună cu el. Din vuietul mulţimii dezlănţuite pe străzi, Iordana Borilă a memorat o „promisiune” înspăimântătoare ce reprezenta o perspectivă îngrozitoare pentru viitorul copilului său: ”Să ajungă să stea într-un orfelinat de-al lui Ceauşescu, să vadă şi el condiţiile în care au stat copiii poporului atâţia ani!”. Plecarea din ţară şi traiul într-o necesară şi asumată discreţie au fost soluţiile găsite pentru a conserva integritatea fizică şi psihică a copilului.

 

LA MARE. Iordana, Valentin, Daniel şi Elena Ceauşescu – la Neptun, în 1982
ARBOREIordana, mama lui Daniel, este fiica lui Petre Borilă (1906-1973), pe care Raportul de Condamnare a Comunismului îl descrie drept „militant comunist născut la Silistra (Bulgaria), al cărui nume adevărat era Iordan Dragan Rusev şi care în anii ’30 a adoptat pseudonimul Borilă.Istoricii comunismului adaugă, în acelaşi document, că Petre Borilă a ştiut cum să stabilească o relaţie apropiată şi cu Gheorghiu-Dej. „În timpul anilor ’50, a participat direct la acţiunile represive organizate de Securitate, împreună cu Dumitru Coliu (alt comunist de origine bulgară) şi Ion Vinţe (János Vincze). De fapt, Borilă a fost implicat în cele mai secrete afaceri politice şi era cunoscut ca o figură distantă şi suspicioasă”.

Mama Iordanei, Ecaterina Abraham-Borilă, a fost – potrivit aceleiaşi surse – o comunistă militantă de origine evreiască, membru al Comitetului Central al PCR (1948-1969), al Biroului Politic (1952-1965), al Comitetului Executiv al CC al PCR (1965-1969) şi vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri (1954-1965).

Vladimir Tismăneanu descrie relaţiile dintre familiile Ceauşescu şi Borilă drept „tensionate”, în special după căsătoria lui Valentin cu Iordana, „eveniment la care Ceauşescu s-a opus cu încăpăţânare”. Această variantă este susţinută şi de Mihaela Ceauşescu (fiica lui Marin Ceauşescu, unul dintre fraţii Dictatorului) care povesteşte în cartea sa că „Nicolae şi Elena au facut front comun împotriva lui Valentin când s-a căsătorit prima dată, cu Dana Borilă. Au fost impotrivă amândoi, la unison”.

De altfel nici celălalt bunic al lui Daniel Valentin, Petre Borilă, nu aproba această căsătorie „datorită faptului că el condamna antisovietismul lui Ceauşescu”.

LA MUNTE. Elena, Daniel, Iordana şi Poliana Ceauşescu – la Predeal, în 1984

 

1930
este anul în care Iordan Dragan Rusev, bunicul dinspre mamă al lui Daniel, a adoptat pseudonimul Borilă

AVERE

Moştenirea – câteva tablouri

În afară de nume, moştenirea de care poate beneficia Daniel Valentin din partea familiei Ceauşescu este aproape nesemnificativă. Singura parte de „avere” îi poate reveni din procesul prin care Valentin Ceauşescu a obţinut, în justiţie, câteva obiecte de artă care i-au aparţinut lui şi fraţilor săi până în 1990. De altfel, dintre tablourile cerute de Valentin în ins tan ţă, o mare parte sunt ale Iordanei Borilă, ridicate de procurori din casa acesteia în 1990. Iordana a studiat istoria ar tei şi, potrivit ei, o mare parte dintre tablourile „confiscate” din casa sa după Revoluţie erau ca douri primite direct de la pictori pe vremea când era stu dentă. În discuţie se află 42 de tablouri şi 9 obiecte de argint şi porţelan.

Bunurile, mare parte din colecţia familiei Borilă, au făcut recent obiectul unui articol in „New York Times”, unde reporterul îl citează chiar pe Valentin Ceauşescu, dar de care cei în cauză sunt extrem de nemulţumiţi şi consideră că a fost scris cu rea-credinţă.

În ciuda unei hotărâri definitive a instanţei date încă din 1996, doar o mică parte dintre tablourile şi obiectele cerute i-au fost înapoiate lui Valentin, restul fiind încă în posesia Muzeului Naţional de Artă, care invocă mai multe motive ca să nu le returneze şi este acuzat de birocraţie excesivă de către avocaţii lui Valentin. Pretenţia Muzeului Naţional de Artă al României este ca Valentin Ceauşescu să ceară restituirea bunurilor de la Parchet, iar Parchetul, la rândul său, să le ceară de la muzeu.

O altă „moştenire” de care Daniel poate beneficia este marca Ceauşescu, pe care Valentin Ceauşescu şi Mircea Opran (fostul soţ al Zoiei) au înregistrat-o la OSIM încă din ianuarie 2007.

PORTRETE

 

Tatăl – Valentin Ceauşescu

 

• S-a născut pe 17 februarie 1948. A urmat Liceul „Petru Groza” şi Facultatea de Fizică până în 1967, când, pentru trei ani, a plecat să studieze la Imperial College din Londra.
• Din 1970 s-a angajat la Institutul de Fizică Atomică, unde lucrează şi în prezent.
• Odată întors de la Londra, s-a căsătorit cu Iordana Borilă, de care a divorţat în 1989.
• În 1995 s-a recăsătorit şi mai are o fată, Alexandra.

Fiul – Daniel Valentin Ceauşescu

 

• S-a născut pe 30 mai 1981 şi va împlini în curând 28 de ani.
• Este licenţiat în fizică şi filosofie, studii terminate la un colegiu din New York, potrivit spuselor sale.
• În România nu lucrează încă, deşi i-ar fi plăcut să se angajeze la acelaşi institut de fizică în care este şi tatăl său.
• Îşi doreşte să urmeze un doctorat în Statele Unite ale Americii. 

 

 

Mama – Iordana (Dana) Borilă

• S-a născut pe 20 iunie 1946. A studiat istora artei şi apoi a lucrat ca muzeograf la Muzeul de Artă.
• Cu puţin timp înainte de Revoluţie, în primavara anului 1989, a divorţat de Valentin Ceauşescu, iar în 1990 a fugit din ţară împreună cu fiul, mai întâi în Israel, apoi în SUA.
• După ce a revenit în România, a lucrat pentru Comunitatea Evreiască din Bucureşti până când a ieşit la pensie.

 

Valentin Ceauşescu, fiul lui Nicolae şi al Elenei, s-a născut pe 17 februarie 1948. Urmează cursurile Şcolii „Petru Groza”, terminând liceul în 1965, apoi Facultatea de Fizică, în 1967. Timp de trei ani a studiat la Imperial College din Londra. Reîntors în ţară după 1970, s-a angajat la Institutul de Fizică Atomică, unde lucrează şi în prezent. În acelaşi an, s-a căsătorit cu Iordana Borilă, mama lui Daniel Valentin, „moştenitorul secret”, descoperit de EVZ.

A divorţat însă în 1988. La Congresul al XIV-lea al PCR, cu puţin timp înainte de Revoluţie, Valentin a fost ales membru supleant al CC al PCR. Fiul cel mare al dictatorilor a fost un apropiat al clubului de fotbal FC Steaua Bucureşti înainte de 1989, implicarea lui managerială conducând la câştigarea Cupei Campionilor Europeni în 1986, la Sevilla. Valentin Ceauşescu s-a recăsătorit după Revoluţie, în 1995. Pe lângă Daniel Valentin, mai are o fetiţă, Alexandra, născută în 1996. Valentin este singurul dintre cei trei copii  ai cuplului Ceauşescu încă în viaţă.
Rebela

Sora sa, Zoia (născută la 1 martie 1949), fiica mijlocie a fostului dictator al Românei, s-a stins din viaţă, bolnavă de cancer , pe 20 noiembrie 2006. Zoia a fost o recunoscută colecţionară de opere de artă şi bibliofilă. Se pare că fiica mijlocie a cuplului Ceauşescu şi-a deranjat părinţii cu o atitudine ceva mai „liberală”, motiv pentru care ar fi fost urmărită de Securitate pentru a i se „sparge anturajul”. Înainte de 1989, Zoia ajunsese şefa Secţiei de Matematică de la Institutul pentru Creaţie Ştiinţifică şi Tehnică, fiind absolventă a Facultăţii de Matematică. A fost căsătorită cu inginerul Mircea Opran, cadru universitar la Politehnica din Bucureşti. Nu au avut copii.„Prinţişorul”

Fiul cel mic al cuplului dictatorial, Nicu Ceauşescu, a murit în 1996, din cauza unei afecţiuni hepatice. „Presupus a fi un alcoolic înveterat şi un playboy încă din adolescenţă, el a fost un simbol al degenerării dinastice a comunismului românesc în anii ’80. În mod ironic, la sfârşitul anilor ’80, unii dintre liderii de la vârf, temându- se de aspiraţiile Elenei de a-i succeda soţului ei, au pariat pe Nicu ca reprezentând răul cel mai mic”, se arată în biografia publicată în Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România.

Dictatorul

Dosarul de cadre al lui Nicolae Ceauşescu – bunicul lui Daniel Valentin – trasează, pe scurt, momentele de început în evoluţia celui care avea să devină „cel mai iubit fiu al poporului”. O notă informativă din dosarul său de cadre, datată 20 decembrie 1945, îi face o scurtă descriere inedită şi contradictorie în termeni viitorului „fiu al ţării”: „Cismar, 28 de ani, în UTC din 1934, devotat, disciplinat, inteligenţă vie  , nu are atitudine tovărăşească, este ironic, încrezut, dorinţa de a se evidenţia, ridicat politiceşte”, „nu suficient de devotat, dar face mari progrese”, „este energic, metoda de muncă încă slabă”, „curajos, vigilenţă slabă”, „spirit colectiv în creştere, morală sănătoasă, element cu mare perspectivă”. Biografia arhicunoscută a dictatorului arată că acesta s-a născut pe 26 ianuarie 1918, la Scorniceşti, fiind al treilea copil într-o familie numeroasă. Agricultorii

Părinţii acestuia, Andruţă şi Lixandra (născută Militaru) Ceauşescu, au adus pe lume zece copii, din care doar nouă au supravieţuit până la maturitate. În dosarul de cadre al dictatorului, acesta îşi descrie pe scurt părinţii: „… sunt agricultori şi se ocupă cu plugăria, au cam 10 hectare de pământ, pot fi socotiţi mijlocii. Tata a fost liberal”.

Nicolae Ceauşescu a avut trei surori şi cinci fraţi. Fratele cel mic, Ioan Ceauşescu (născut în 1932), mai este încă în viaţă. Fratele mai mare al dictatorului, Marin Ceauşescu (născut în 1916), are o poveste al cărei final încă mai ridică semne de întrebare. A absolvit Academia de Studii Economice din Bucureşti. A preluat, în 1974, conducerea reprezentanţei economice a României la Viena. Pe 28 decembrie 1989, la câteva zile după execuţia fratelui său, Marin a fost găsit spânzurat în subsolul Ambasadei României din Viena.

Potrivit arborelui genealogic publicat de Mihaela (Moraru) Ceauşescu, fiica lui Marin Ceauşescu, în cartea „Nu regret, nu mă jelesc, nu strig…” (publicată la Editura Meditaţii, în 2004), fraţii familiei Ceauşescu din Scorniceşti au avut, în total, 18 urmaşi direcţi.

Bunicii dinspre mamă, tot comunişti de frunte

S-au autoexilat în SUA

Traseul complet urmat de cei doi este încă un mister din pricina secretomaniei cu care Daniel, Dana şi Valentin s-au înconjurat în anii ce au urmat. Varianta cea mai plauzibilă, aproape imposibil de verificat în lipsa confirmărilor celor implicaţi, este că au fugit în Israel ajutaţi de academicianul Nicolae Cajal, cu care părinţii Iordanei s-au aflat în relaţii de prietenie. Mama Iordanei, Ecaterina Abraham (devenită Borilă după căsătoria cu liderul comunist de origine bulgară Petre Borila) avea origini evreieşti prin bunicii născuţi în familiile Lote şi Abraham. În aceste condiţii, obţinerea cetăţeniei israeliene pentru urmaşi este posibilă.

Cert este însă că mama şi băiatul au petrecut ultimii ani de „exil” în Statele Unite ale Americii. Daniel Valentin şi-a terminat studiile într-un colegiu din New York, obţinând licenţa în fizică şi filozofie, călcând astfel pe urmele tatălui său care are în spate o carieră lungă de fizician. După terminarea studiilor a revenit în ţară împreună cu mama sa, păstrând discreţia deprinsă în lungul exil. Data întoarcerii în România a celor doi coincide cu trecrea în nefiinţă a Zoiei Ceauşescu (noiembrie 2006). Tot un deces, de data aceasta din familia Mizil, a provocat apariţia în public a Danei şi a lui Daniel.

Seamănă cu unchiul Nicu şi cu bunicul Nicolae

Zidurile bisericii de la Cernica adăposteau, în decembrie 2008, trupul fostului demnitar comunist Paul Niculescu Mizil. Seara, la lumina chioară a lăcaşului, rudele primeau condoleanţe de la prieteni foarte apropiaţi. Intrau, pe rând, oameni care încercau să ocolească astfel zarva înmormântării de a doua zi. Printre aceştia, un tânăr şi o doamnă ale căror discreţie se distingea chiar şi într-o atmosferă de priveghi. „Dana şi copilul!”, tresare Donca Mizil, fosta iubită a lui Nicu Ceauşescu.

Cele două femei îşi zâmbesc şi discută cald, ca două vechi prietene. Descoperă împreună faptul că, imediat după Revoluţie, şi-au ars majoritatea fotografiilor făcute în vremea în care au trăit cu cei doi fii ai lui Nicolae Ceauşescu, ca să nu poată fi folosite drept dovezi împotriva lor. Daniel este îmbrăţişat cu căldură şi i se spune de câteva ori că „are ochii lui Nicu”, unchiul său.

Nu au încredere în oameni

 

Tânărul, puţin stingher şi copleşit de atmosfera familială, zâmbeşte mult şi vorbeşte puţin. Îşi caută cuvintele, pe care le rosteşte într-o română perfectă, uşor cântată. Ceea ce poate trece drept accent ardelenesc se dovedeşte a fi, de fapt, o pronunţie englezească. Îşi expune ideile privitoare la „socialismul lui Barack Obama” coerent, tranşant, pe alocuri ştiintific. Crede că nu are amintiri clare cu celebrii săi bunici pentru că era mult prea mic în 1989, dar şi pentru că schimbarea mediului la o asemenea vârsta le şterge mai lesne.

Părerile sale despre România trădează o cunoaştere perfectă a trecutului familiei din care face parte şi a perioadei comuniste. Obsesia „telefoanelor ascultate” apare, de mai multe ori, în discuţia cu el, care conţine referiri dese la trecutul României, dar şi la excesele Americii. Îmbrăcat modest, dar nu sărăcăcios, într-o jachetă din piele şi jeans, Daniel pare protejat excesiv de mama sa, care nu-l scapă din ochi şi îi urmăreşte atentă orice vorbă. Câteva trăsături ale feţei sale, o anumită căutătură, o grimasă, te duc uşor cu gândul la Valentin, tatăl său, la unchiul Nicu, ba chiar şi la bunicul Nicolae Ceauşescu.

Dana Borilă îşi arată suspiciunea cu privire la orice discuţie care are legătură cu fiul ei. Refuză politicos cererea unei ulterioare întâlniri, ba chiar şi dezvăluirea adresei de e-mail pentru o încercare mai detaliată de a o convinge să vorbească despre trecut într- un interviu amplu.

Fără încredere în oameni, din cauza „multiplelor dezamăgiri”, mama şi fiul merg doar împreună prin ca pitala aglomerată, uneori ţinându-se de mână, cu ochelarii de soare păstraţi pe nas aproape de fiecare dată . Circulă des cu mijloacele de transport în comun. E posibil ca mulţi bucureşteni să-i fi întâlnit în tramvaiul 40. Odată „îm barcaţi”, se aşază pe scaunele din spatele vatmanului, pentru a-şi feri privirea de a celorlalţi călători.

În seara geroasă de la Cernica, la insistenţele membrilor familiei Mizil, cei doi au plecat spre casă cu o maşină, şi nu cu autobuzul, aşa cum veniseră.

A STUDIAT FIZICA ÎN SUA

Urmaşul lui Nicolae Ceauşescu e şomer

Deşi are diplomă de fizician obţinută la New York, Daniel nu şi-a găsit încă un loc de muncă în România. Şi-a dorit să lucreze alături de tatăl său la Institutul de Fizică Atomică, dar nu şi-a depus dosarul la timp, când au fost scoase locuri la concurs.

Din dialogul cu Dana şi cu Daniel reiese că nu vor să-şi facă publică povestea. Unul dintre motivele invocate este că românii încă nu sunt pregătiţi să-i accepte fără să-i judece prin prisma trecutului familiei Ceauşescu. Susţin că s-au întors în România pentru a rezolva „nişte probleme familiale” şi că nu ştiu dacă şi când se mai întorc în Statele Unite ale Americii. Daniel şi-ar dori să urmeze un doctorat peste Ocean.

MISTER

Nepotul ascuns

Misterul vieţii de azi a lui Daniel Valentin Ceauşescu este, într-un fel, o prelungire a discreţiei care l-a înconjurat chiar de la naştere, din 1981. Despre nepotul lui Nicolae Ceauşescu, născut în 1981, sunt consemnate extrem de puţine date. De exemplu, în arhiva Agerpres, agenţia de presă care avea acces la evenimentele de familie ale cuplului dictatorial, există doar două fotografii în care apare singurul nepot al lui Nicolae şi al Elenei Ceauşescu. Un instantaneu făcut la Neptun, pe plajă, cu Daniel, mama sa, Valentin şi Elena Ceauşescu, şi un altul realizat la Predeal, în care personajele sunt aceeaşi Elena Ceauşescu, împreună cu nurorile Poliana Ceauşescu şi Iordana Borilă. În ambele, Daniel Valentin este consemnat doar cu apelativele „nepotul” sau „fiul

ZVON PLANTAT DE ELENA

Valentin înfiat, o diversiune

Una dintre cele mai mari legende care a apărut înainte de 1989 şi care s-a păstrat până în ziua de azi, având drept motiv de propagare diverse „surse istorice”, este aceea că Valentin Ceauşescu ar fi fost, de fapt, adoptat de cuplul dictatorilor Nicolae şi Elena Ceauşescu.

Nu numai asemănările fizice ale lui Valentin cu Elena Ceauşescu, ci şi asemănările dintre fiul său şi membrii familiei Ceauşescu arată contrariul. În plus, Vladimir Tismăneanu spune tranşant că, de fapt, această legendă a fost o diversiune plantată, la vremea respectivă, de Securitate.

„Valentin nu a fost infiat, a fost copilul lui Nicolae şi al Elenei Ceauşescu. Am cunoscut personal o ilegalistă care a împărţit camera de maternitate cu Elena Ceauşescu atunci când aceasta era în pragul aducerii pe lume a lui Valentin. La ceremonia de la Consiliul Popular al Sectorului 1, la căsătoria lui Valentin cu Iordana, au participat Andruţa, tatăl lui Ceauşescu, şi Zoia, sora lui Valentin. Zvonul privind «înfierea» lui Valentin a fost scornit de Securitate, probabil la ordinul Elenei Ceauşescu, înfuriată de insubordonarea fiului rebel. Cine l-a văzut pe Valentin tânăr nu putea să nu observe asemănarea frapantă cu mama sa.

La fel, poza publicată în EVZ indică similitudini inconfundabile de fizionomie între Daniel Valentin şi Nicu Ceauşescu (amintesc că l-am cunoscut bine pe Nicu, încă din 1958, când aveam amândoi 7 ani şi am mers împreună mai întâi la Liceul «Dr. Petru Groza», apoi, după 1963, la Liceul 24, actualul «Jean Monnet»).”

„Am cunoscut personal o ilega listă care a îm părţit camera de maternitate cu Elena Ceauşescu atunci când aceasta era în pra gul aducerii pe lume a lui Valentin. Zvonul privind «înfierea» lui Valentin a fost scornit de Securitate.”,
Vladimir Tismăneanu, politolog

Potrivit Raportului întocmit de comisia prezidenţială condusă de politologul Vladimir Tismăneanu, Petre Borilă a fost membru PCR din 1924 şi comisar politic în Brigăzile Internaţionale în timpul Războiului Civil din Spania, iar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a stat la Moscova, unde a colaborat cu Gheorghi Dimitrov (preşedintele Cominternului) şi cu Dimitri Manuilski (cel mai important demnitar sovietic pe lângă Comintern), iar cu Ana Pauker, Vasile Luca, Leonte Răutu şi Valter Roman a conlucrat pentru a forma nucleul care va prelua conducerea PCR după invadarea României de Armata Roşie.