Mihai Bujor Sion este omul care „l-a adus pe Iliescu la Televiziune” in 1989.

Casa Scînteii

Potrivit propriei declaraţii, în dimineaţa zilei de 22 decembrie, Ion Iliescu se afla în biroul său de la etajul 7 al Casei Scînteii. Venise la serviciu ca într-o zi obişnuită, cu tot cu coloana de securişti care îl supraveghea.

„Eu eram urmărit de un filaj la lumina zilei. Nici măcar nu se mai jenau de vreo cinci ani. Erau trei maşini care se ocupau numai de mine. Două mă urmăreau permanent, a treia rămânea în faţa casei. O urmăreau pe soţie şi pe cine vine, intră şi iese de la mine.

Inclusiv în 21-22 decembrie, cele două maşini m-au escortat până la Casa Scînteii, unde aveam sediul Editurii Tehnice. Pe la ora 11.00, că erau, de acuma, şi cei din editură edificaţi şi urmăreau cele două maşini care veneau după mine şi plecau cu mine. Unul zice: «Domnule, au dispărut cele două maşini care au venit cu tine dimineaţă!». Şi pe urmă a apărut scena asta cu elicopterul.

Mi-am luat rămas bun de la băieţii de la editură, zic: «Fraţilor, s-a terminat!». Am coborât, am dat un telefon la Televiziune şi unul la Armată, cred, unde am dat de Stănculescu. Prima chestiune, m-am dus la Televiziune, am văzut adunarea aceea a oamenilor”, declara Ion Iliescu, în 1994, Comisiei Senatoriale pentru Cercetarea Evenimentele din Decembrie 1989.

Cele cinci telefoane date de Iliescu

Iliescu a plecat de la Editura Tehnică în jurul orei 13.20, după ce vorbise la telefon cu şefa lui directă, Suzana Gâdea (ministrul Culturii), dar şi cu generalul Victor Atanasie Stănculescu (care se afla la Ministerul Apărării Naţionale. Aşa reise din declaraţia lui Ion Iliescu.

Un martor al traseului parcurs de Ion Iliescu la 22 decembrie 1989 este Florin Velicu, instructor la Consiliul Culturii în 1989. Potrivit acestuia, Iliescu a intrat în priză după ora 13.00, când s-a deschis Televiziunea.

„La un moment dat a sunat la Suzana Gâdea. Eu nu am înţeles de ce a sunat, dar a întrebat-o dacă e adevărat că Ceauşescu a căzut. Nu ştiu ce i-a răspuns Suzana. Cert e că, după ce a închis, Ion Iliescu a spus: «A dracului şmecheră!»”, a consemnat istoricul Alex Mihai Stoenescu în convorbirea cu Velicu.

Velicu a fost martor şi la convorbirea lui Iliescu cu generalul Stănculescu, la Ministerul Apărării. După telefonul dat Suzanei Gâdea, Iliescu şi Velicu coboară de la etajul 7 al Casei Scînteii (unde funcţiona Editura Tehnică) la etajul 1 al aceleiaşi clădiri (unde era Consiliul Culturii). Acolo ajung în biroul unui fost secretar de stat, Ladislau Hegheduş. De aici, Iliescu cere legătura la MApN, pe firul scurt. „A sunat la minister şi a dat peste Stănculescu. Stănculescu i-a spus, n-am auzit, dar am înţeles chestia asta de la Ion Iliescu: «Mă cheamă acolo!». Stănculescu i-a spus să vină acolo”.
Era lume multa – toti salariatii de la Hegedus, 10-15 persoane

Iliescu a dat cinci telefoane de la Casa Scînteii. Primul a fost la Suzana Gâdea, în jur de ora 13.00. Apoi a sunat la Televiziune, unde a vorbit cu directorul Stanciu, apoi a telefonat la CC, unde a vorbit, la Cabinetul 1, cu un revoluţionar, pe nume Luca. A sunat şi acasă, iar în jur de 13.10 a telefonat la Ministerul Apărării şi a vorbit cu Stănculescu, pe firul scurt 262.

Florin Velicu a confirmat trecerea lui Iliescu pe acasă, prin Primăverii. „Ion Iliescu a plecat cu maşina lui, eu cu maşina mea, împreună cu o colegă de la Hegheduş, Marcela Iacob este numele ei, şi am plecat la el acasă. A stat in casa cam o jumatate de ora!
(De la ora 13.20 pina la 13.50)
Era lume multă acolo. El a intrat, spunând că vrea să vadă dacă merge cu el şi soţia, Nina. Lumea aştepta, iar eu, la un moment dat, m-am întrebat ce se întâmplă, de ce întârzie atâta, merge sau nu merge doamna Nina? El era foarte preocupat de Televiziune. El voia să ajungă acolo, nu la Armată, unde se putea întâmpla altceva. De acolo am plecat, el cu maşina, spre Televiziune, eu din nou cu maşina mea şi cu Marcela Iacob înăuntru”.

Chemat de Militaru

GeneralulNicolae Militaru a dorit ca Ion Iliescu să fie chemat: «Înainte de a intra în studio, am rugat pe cineva din personalul Televiziunii să-l sune pe domnul Iliescu la telefonul 18.06.30 şi să-l cheme pentru a se putea adresa poporului român»”.

Nicolae Militaru: „Când eu am ajuns acolo, Iliescu nu sosise. Am rugat pe cineva din Televiziune să-l sune şi i-am dat numărul de telefon: 180630. Nu ştiu dacă i s-a telefonat, însă, la scurt timp după aceea, l-am văzut în emisiune. Ne-am întâlnit, ne-am îmbrăţişat… De acolo am plecat la MApN şi apoi la sediul CC unde am rămas toată noaptea.”
–––––
Sergiu Nicolaescu: Când am intrat la Televiziune, eu am fost şeful. „Când am ieşit afară, m-am certat cu Caramitru. Caramitru a spus: «De ce te-ai adresat Securităţii şi Armatei?». Că eu mă adresasem Securităţii şi Armatei, să treacă de partea noastră. La Televiziune au intrat Mihai Bujor Sion şi Ioana Pavelescu, care era soţia lui, şi cu soţia mea, Gabriela Nicolaescu. În noaptea de 21 spre 22, ei dormiseră la mine acasă, eu nefiind acasă. După ce m-am certat cu Caramitru, Bujor vine la mine. Zice: «Vrei să-l chem pe Iliescu? şi mi-am adus aminte că Titus Popovici îmi tot zicea de Ion Iliescu ăsta» . Şi a plecat acasă la Iliescu.

Venise cu un adjunct al lui de la Casa Scînteii şi coborâseră din maşini. Şi Mihai Bujor îi spune: «Domnule Iliescu, Sergiu Nicolaescu vă invită la Televiziune». Şi Iliescu s-a urcat în maşina lui Mihai Bujor. Aşa a ajuns Iliescu la Televiziune”
–––––
Puţin după ora 14.00, la Televiziune a apărut şi Ion Iliescu. Momentul a fost surprins pe holul studiourilor de Mihai Montanu, unul dintre revoluţionarii care au ajuns la Televiziune alături de Petre Roman. Montanu declara Comisiei „Decembrie 1989″: „Ies din Studioul 4 şi aud voci pe hol: «A venit Iliescu, a venit Iliescu!». Apare un tip, aşa, cu unul mare (Mihai Ispas) lângă el, pupături, chestii. Toată lumea se înghesuie în lift. Urcăm la etajul 11. În biroul lui Petre Constantin era lume multă, generali„.
Mihai Montanu: Petre Roman, care era înaintea mea, zice: „Trebuie să-l chemăm pe Ion Iliescu!”. (in televiziune)
Am făcut, deci, prima declaraţie de politică externă. Şi pe urmă se bagă Caramitru: „Dictatorul a fost prins la Târgovişte”. Asta mult înainte de a vorbi Iliescu.

Şi eu ies după Petre Roman, pe acolo, pe culoar, şi aud nişte cucoane: „A venit tovarăşul Ion Iliescu!”. E la director, la etajul 11.

Ţeavă s-a dus! Glonţ! Şi ajung la etajul 11, unde erau. Lume multă. Zic: „Unde e tovarăşul Petre Constantin preşedintele Radioteleviziuni?”. Şi îmi spune o cucoană de acolo că e în sala de şedinţe cu tovarăşul Ion Iliescu. Ies din cabinetul ăla şi era un culoar acolo, şi o uşă, şi în faţa uşii – „un dulap” cu părul creţ. Am vrut să intru. „N-ai voie!”, „Ce faci tu aici?” „Păzesc”, „Pe cine păzeşti, mă?”, Pe conducerea statului”. Era Mihai Ispas, şofer de taxi. Am parlamentat cu el o perioadă şi se deschide uşa. Iese Iliescu şi-l aud: „Trebuie să ajungem la Ministerul Apărării!”. Eu îi spun: „Am maşina jos, permiteţi-mi să vă conduc”. Ăsta: „Da, hai!”.

Florin Filipoiu: „ Pe holul dintre sudiouri l-am văzut pe Sergiu Nicolaescu alături de un cascador de-al lui. Nicolaescu spunea: „E prea mare aglomeraţie aici. Trebuie să mai dăm afară”. Atunci am strigat: „Eu de aici nu plec, am fost în stradă!”. Şi mi-a spus: „Bine, eşti de-al nostru”. Apoi m-am strecurat în studioul 4 când intra o persoană adusă de jos, de la filtru. În studio era un spectacol care, dacă ar fi fost filmat, ar fi fost de-a dreptul dezastruos: o mână de oameni care se înjurau şi se împingeau cu umărul, care să fie în cadru. Emitea studioul 5. Mă gândeam: «Cum pot eu să citesc cererile oamenilor de la Baricadă în zarva asta?». Am citit acele cerinţe ale oamenilor de la Baricadă, apoi lumea a izbucnit în urale. Am ieşit din studio pentru că mă gândeam că nu mai am ce să fac acolo ştiind ce e în stradă. Ieşind pe hol, m-am reîntâlnit cu Sergiu Nicolaescu. Mi-a spus: „Rămâi să facem ordine”. Şi am rămas. Atunci a apărut Iliescu. Iliescu era adus pe braţe de doi băieţi „cu ochi albaştri”, cu dunga de la şapcă ghicindu-li-se pe frunte şi cu mersul ăla specific, ca de instrucţie. Foarte interesant, purtat de aceşti doi indivizi „de subţiori”, Iliescu nici nu atingea pământul. Sergiu Nicolaescu a izbucnit spre Iliescu: „În sfârşit, aţi venit!”. Imediat ce a intrat Iliescu în studioul 5, a venit un bătrânel cu o geacă de fâş, albastră, şi cu o sacoşă de un leu în mână. A intrat la WC şi s-a schimbat în general… (Nicolae Militaru).
ieşit din WC când a ieşit şi Iliescu din studioul 5. Au vorbit amândoi cu Nicolaescu şi l-am auzit pe Iliescu spunând: „Trebuie să mergem şi la Ambasada Sovietică”. Am văzut roşu în faţa ochilor şi m-am repezit spre Iliescu: „Ce să căutaţi acolo? Nu v-aţi săturat de ei?”. Cascadorul lui Nicolaescu m-a ţinut, iar Iliescu a întrebat: „Cine-i tânărul?”. Nicolaescu a răspuns: „E băiatul nostru, de la Revoluţie”. Iliescu mi s-a adresat: „Dragă, tu eşti tânăr, nu cunoşti, dar aşa trebuie”.

Petre Roman l-a intalnit pe Iliescu pe scari, in timp ce pleca din TVR. Dupa ora 14:00.

După momentul pupăturilor, la 14.35 are loc prima intervenţie televizată a lui Iliescu, în Studioul 4, când îşi dă întâlnire cu „factorii de decizie” la CC, ora 17.00. La câteva zeci de minute după prima intervenţie, care a avut loc în mijlocul revoluţionarilor, Iliescu revine pe micul ecran, dar din Studioul 5, unde cadrul nu mai era aglomerat.

După cea de-a doua intervenţie, Iliescu şi cei din jurul lui s-au pregătit pentru îmbarcarea spre Ministerul Apărării. Se apropia de ora 16.00.

Primul discurs la TVR în 22 decembrie 1989, a lui Ion Iliescu in jurul orei 14.35
„Ion Iliescu: La sediul comitetului central se afla reprezentantii populatiei. Am vorbit la telefon cu cabinetul numarul unu (risete). Nu mai era, nu mai era nici persoana numarul unu, nici secretarul si secretariatul acestei persoane. Mi-a raspuns un tovaras Luca, nu stiu cine o fi saracul, mi-a spus el si alti citiva care fac parte dintr-un comitet national sint acolo. Mi-au cerut sa ma prezint, i-am spus cine sint, nu m-a cunoscut omul si n-am putut sa inchei un dialog (Mihai Bujor Sion: „o sa va cunoasca!”)

Dacia lui Ion Iliescu, Dacia lui Nicolae Ceauşescu

Principalul martor al drumului spre Armată a fost acelaşi Florin Velicu. El conducea Dacia în care au urcat Iliescu, Militaru şi noul personaj misterios intrat în tablou, Gelu Voican Voiculescu. La acea oră, soţii Ceauşescu se aflau tot într-o Dacie (maşina-radar a Miliţiei Târgovişte), în grija a doi subofiţeri de Miliţie, în păpurişul de la Răţoaia, judeţul Dâmboviţa.

În dialogul cu Alex Stoenescu, Velicu a povestit cum, în drum spre Ministerul Apărării, a avut un mic accident cu un Trabant: „În maşină ne-am urcat aşa: stăteam eu cu generalul Militaru în faţă şi Iliescu în spate, între Voican Voiculescu şi Mihai Ispas. Deja vedeam pe stradă ce era, lume venind, plecând, urlând.

Eu, în maşină, îmi montasem o sirenă. O băgasem sub capotă şi îmi montasem un buton sub bordul maşinii. Militaru a spus: «Dă-i drumul la sirenă!». Am prins un Trabant pe la Academia Militară, l-am aruncat într-o parte, noroc că nu s-a întâmplat nimic, am mers mai departe şi am ajuns la Ministerul Apărării, în Drumul Taberei”.

În jurul orei 16.00, Ion Iliescu a ajuns la sediul MApN. Totul se desfăşura ca la carte, după o regie bine organizată. Înainte de a ajunge la Televiziune, Iliescu luase legătura cu Stănculescu, din birou de la Ladislau Hegheduş, pe firul scurt nr. 262.

Un martor al momentului MApN a fost Mihai Montanu, care a venit de la Televiziune după maşina lui Iliescu. „Ajungem la MApN. Aici, biroul plin de generali şi câţiva civili. Ne aşezăm la o masă lungă. Discuţii: crearea organului puterii de stat, care să preia puterea şi să conducă activitatea mai departe. Au fost patru, cinci variante până la Frontul Salvării Naţionale. S-a stabilit să plecăm la CC, să batem lucrurile în cuie. Dintre civili eram eu, Iliescu, Roman, Creţu (care e acum în SUA)… Stănculescu, care fusese numit de Ceauşescu ministru, a întrebat: «Eu ce fac?». I s-a spus: «Iei comanda aici şi supraveghezi să nu se întâmple ceva». Când să ieşim pe uşă, Iliescu a spus să rămână unul dintr-ai noştri, să supravegheze Armata. Dă roată cu privirea şi se opreşte la mine: «Dumneata rămâi!». Am întrebat: «De ce?». Mi-a spus: «Dumneata eşti reprezentantul revoluţionarilor, supraveghezi tot ce se întâmplă din punct de vedere militar»”.

După ce şi-a lăsat omul, pe Montanu, la Armată, Iliescu şi-a continuat drumul spre Comitetul Central, unde era haos. Era în jurul orei 17.00. A urmat cunoscuta scenă a balconului, după care „stâlpii” noii puteri s-au retras să facă bine-cunoscutul circ cu constituirea FSN.

Din nou la Televiziune

Ultimul popas al lui Iliescu a fost acolo unde începuse totul: la Televiziune. Era trecut de ora 22.00, iar comunicatul pentru ţară, pregătit după constituirea Frontului Salvării Naţionale, era gata. Anunţul a fost făcut în jurul orei 23.00, de faţă fiind prezenţi, lângă Iliescu, generalul Militaru, Silviu Brucan, Petre Roman, Dumitru Mazilu, Dan Marţian.

Aici s-a încheiat traseul lui Ion Iliescu de la funcţia de director de editură la cea de lider FSN. Şi la şef de stat, evident. În zece ore, viaţa i s-a schimbat radical. Momentul fusese pregătit însă cu multă atenţie, într-o ţesătură din care nu lipseau Silviu Brucan, Sergiu Nicolaescu, generalul Militaru şi, pe post de victime, soţii Ceauşescu.

În acea noapte de 22 spre 23 decembrie, Ion Iliescu a rămas în Televiziune. Deciziile luate şi ordinele date, cot la cot cu generalul Militaru, aveau să constituie graniţa dintre viaţă şi moarte pentru sute de români.
Sergiu Nicolaescu: ” Când l-am văzut pe Iliescu, i-am văzut pe toţi că se apleacă în faţa lui. Directorul Televiziunii de-abia aştepta: „Tovarăşu’ Iliescu! Tovarăşu’ Iliescu!”. Ei ştiau că Iliescu e posibil să fie cel care îl va răsturna pe Ceauşescu. Se vorbea de Iliescu.
Pe 22 decembrie, în jurul orei 14.15, căpitanul de rang I Emil (Cico) Dumitrescu şi-a făcut apariţia la Televiziunea Română. Discursul lui a fost difuzat din Studioul 5 al Televiziunii Române, de unde cu numai zece minute mai devreme vorbea generalul Nicolae Militaru.

Căpitanul Emil Cico Dumitrescu cerea în direct ca Ion Iliescu să se prezinte la Televiziune: „Rog pe tovarăşul Ion Iliescu, cu care am fost coleg, să vină la Televiziune! Trebuie, tovarăşi, să ne organizăm! „Tovarăşul Iliescu era în zonă, fiind contactat de Sergiu Nicolaescu.
Cico Dumitrescu :”Cu Iliescu am lucrat când era el ministru la „Ape”, acolo am fost colegi. Îl cunoşteam foarte bine pe directorul general al Televiziunii, pe Petre Constantin. Pentru că aşa ştia toată lumea. Dacă o să cadă Nicolae Ceauşescu, Ion Iliescu este cel care trebuie să-i ia locul. Se spunea şi la Europa Liberă, şi peste tot.

George Marinescu: „Europa Liberă a trâmbiţat luni de zile că singurul înlocuitor pentru Ceauşescu este Ion Iliescu. Deci nu era o noutate. Occidentul ne îndoctrinase, ne manipulase, ca să zic aşa, cu o astfel de ştire.”

Teodor Brateş: „Trebuie să spun că ascultând „Vocea Americii” şi „Europa Liberă”, şi eu credeam că soluţia de schimb era Ion Iliescu. Aşa se şi explică de ce l-am prezentat atât de călduros şi de special.”

Mihai Bujor Sion este omul care „l-a adus pe Iliescu la Televiziune” in 1989. Rasplata nu a intarziat sa vina. Protejatul a fost numit in 1990 primul sef de Cabinet al presedintelui Iliescu si ulterior consilier prezidential pe probleme economice. Si-a continuat cariera in Statele Unite, unde pana in 1998 a reprezentat Romania in functia de consul general la Los Angeles. Una dintre cele mai frumoase vile din Primaverii, cea de pe Strada Herastrau 35, este pe numele Ioanei Pavelescu, dupa cum titra ziarul Tineretul Liber in iulie 1991. Mihai Bujor Sion, in schimb, intrase in posesia unei case din fondul de protocol al statului, invecinata cu vila lui Petre Roman, din intrarea Gogol. SE POARTA CREATOARELE DE MODA. Celebritatea familiei s-a imbogatit de cand cu aparitia in lumea buna a Capitalei a Mariei Marinescu, fiica Ioanei Pavelescu dintr-o casatorie anterioara si infiata de Mihai Bujor Sion.

Mihai Bujor Sion este fiul unui activist din ilegalitate al Partidului Comunist Român, mort într-un accident de avion la începutul anilor ’70. După moartea tovarăşului său de PCR, deşi nu l-a înfiat cu acte, Ion Iliescu i-a fost tutore şi mentor tânărului Sion, rămas orfan – de fapt – de ambii părinţi, în avionul prăbuşit între Sibiu şi Caransebeş murind şi mama lui.

De altfel, Ion Iliescu i-a călăzuit paşii lui Mihai Bujor Sion şi în cariera profesională.

Decembrie 1989 – Verdictul Occidentului: a fost lovitura de stat

Nicolae Ceausescu alaturi de Gerald Ford Otopeni 1975

In seara zilei de 27 decembrie 1989 era definit nucleul de putere al conducerii provizorii a statului, compus formal din doua organisme distincte, dar constituit in realitate din aceleasi persoane, motiv pentru care putem folosi cu temei notiunea de „nucleul conducator” al puterii politice instalate: Biroul Executiv al CFSN: Presedinte – Ion Iliescu Prim-vicepresedinte – Dumitru Mazilu Vicepresedinti – Cazimir Ionescu si Karoly Kiraly Secretar – Dan Martian Membrii – Bogdan Teodoriu, Vasile Neacsa, Silviu Brucan, Gheorghe Manole, Ion Caramitru si Nicolae Radu.

Comisii de specialitate: Comisia de reconstructie si dezvoltare economica – Bogdan Teodoriu Comisia pentru agricultura – Comisia constitutionala, juridica si pentru drepturile omului – Dumitru Mazilu Comisia pentru tineret – Vasile Neacsa Comisia pentru politica externa – Silviu Brucan Comisia pentru stiinta si invatamant – Gheorghe Manole Comisia pentru cultura – Ion Caramitru Comisia pentru mediu si echilibru ecologic – Cazimir Ionescu Comisia pentru minoritatile nationale – Karoly Kiraly Comisia pentru administratia locala – Nicolae Radu Comisia organizatorica si colectivul de imputerniciti ai Consiliului – Mihai Montanu

Lista comisiilor, fara nominalizari, va fi publicata in Monitorul Oficial1. Tot de acolo aflam ca pe langa Biroul Executiv functiona si un „colectiv pentru relatiile cu publicul si mijloacele informatiei de masa” (condus de Dan Radulescu). Dupa cum se observa, nucleul conducator al statului era format dintr-un numar restrans de persoane (12), care nu-l includea in mod voit pe primul-ministru, considerat doar sef al unui organism executoriu, nu executiv, cu sarcini exclusiv administrative. Nucleul conducator al CFSN, constituit pe scheletul unui grup comunist perestroikist, gestiona puterea dupa aceeasi structura folosita si de regimul Ceausescu, in care un grup restrans de persoane ocupa functii in aparatul superior de partid, de stat si guvernamental. In realitatea sa decizionala, puterea politica a intrat in luna ianuarie a anului 1990 cu o forma operationala usor de identificat: tara era condusa de Ion Iliescu, influentat de Silviu Brucan si secondat de Dumitru Mazilu. Intr-un interviu luat de Le Figaro lui Pierre Hassner, director de cercetare la Centrul de Studii si Cercetari Internationale, acesta raspundea:

„Le Figaro”: In urma revoltei populare din Romania, cum analizati preluarea puterii de FSN?

Pierre Hassner: Dupa toate evidentele, exista astazi o lupta pentru putere in Romania. Este inca o dilema faptul ca, in grade diferite, in toate tarile din Est poporul vrea sa se debaraseze (de comunism), dar, cum regimul a lasat un vid, nu exista solutii de umplere a golului. Chiar si in Polonia, unde opozitia este cea mai puternica si cel mai bine organizata, paradoxal comunistii sunt cei mai prezenti. In Romania, unde rasturnarea regimului a fost foarte brusca, nu exista cu adevarat o alternativa.

„Le Figaro”: Ne putem teme pe moment de o confiscare a puterii de catre armata si de vechii activisti de partid (aparatciki) indepartati de Ceausescu?

Pierre Hassner: Sa nu exageram. Armata a permis aceasta revolutie, este normal sa fie prezenta in sanul FSN. Si eu nici nu vad cine altcineva putea fi alaturi de ea. La limita, n-as fi surprins peste masura de un guvern provizoriu militar”2.

Trebuie precizat de la inceput ca intre cele trei optiuni politice initiate in dupa-amiaza de 22 decembrie la cladirea fostului CC al PCR – guvernul Dascalescu, guvernul Verdet si gruparea Iliescu -, nucleul CFSN avea mesajul si programul cel mai avansat din punct de vedere politic – este vorba insa de cele zece puncte propuse de Dumitru Mazilu – si se prezenta ca cel mai bine si mai repede adecvat presiunii evenimentelor, in primul rand a succesiunii de mesaje difuzate de Televiziune. Intre scandarile anticomuniste ale masei din Piata Palatului si mesajele, avansate politic, de la Televiziune, nucleul CFSN a fost nevoit sa preia programul democratic de inspiratie americana cu care venise Dumitru Mazilu, raportor special al unei subcomisii ONU. Slabiciunea noii puteri CEAUSESCU. Trebuia sa fie suprimat ca sa-si tina gura Dintre fostii actori principali ai evenimentelor de cabinet din perioada 22-27 decembrie 1989, doar Ion Iliescu si Gelu Voican Voiculescu – altfel, personalitati inteligente – mai sustin tezele emanatiei prin vointa revoltei populare. De exemplu, ei continua sa afirme cu incapatanare ca primul document al revolutiei este Comunicatul CFSN citit de Ion Iliescu la Televiziune in noaptea de 22 decembrie 1989 (ora estimata: 22:30). Suntem exact pe subiectul nostru. Aceasta afirmatie are un scop precis, nu este o intamplare: ea doreste sa acrediteze ideea ca, prin citirea acelui comunicat, a fost consacrata calitatea CFSN de putere instalata legal in stat si, mai ales, de putere legitima. In al doilea rand, aceasta asertiune vizeaza legitimarea actelor si documentelor emise de Ion Iliescu si de grupul sau in perioada 22-27 decembrie, intre care cel mai dureros generator de complexe de ilegitimitate este si ramane actul de infiintare a Tribunalului exceptional, urmat de executia sotilor Ceausescu si de sinuciderea presedintelui Tribunalului, din cauza constientizarii caracterului ilegitim al completului pe care il condusese. Prin urmare, incercand sa acrediteze ideea ca Ion Iliescu si CFSN-ul din Comunicatul citit la Televiziune in seara de 22 decembrie au primit o recunoastere unanima, prin vointa revolutionara, ei doresc sa transfere caracterul politic al actelor din acea perioada in zona actelor juridice. Este imposibil. Comunicat CFSN – exclusiv politic Caracterul fara o procedura formala, constitutionala. In primul rand, documentul mentionat intruneste caracteristicile oricarui comunicat: anunta opiniei publice anumite informatii cu caracter general (alin. 1 si 2)”3. In continuare, profesorul universitar Cristian Ionescu arata ca „Frontul Salvarii Nationale nu intrunea caracteristicile unui organism exercitand prerogativele de comanda sau de decizie statala, nu era investit cu atributii de autoritate implicand exercitarea fortei, a controlului social specific puterii de stat”4. Este si normal sa fie asa – inclusiv din punct de vedere istoriografic -, deoarece, inainte de ora 22:30 a zilei de 22 decembrie, procesul revolutionar cunoscuse mai multe declaratii politice cu caracter public: primul document al revolutiei, Declaratia si Programul in opt puncte al Frontului Popular Roman de la Iasi, a fost difuzat sub forma de manifest la Iasi, Bacau, Roman incepand cu ziua de 10 decembrie 1989; al doilea document al revolutiei, Declaratia si Programul in 11 puncte al Frontului Democrat Roman de la Timisoara, a fost citit din balconul Operei incepand cu dimineata zilei de 21 decembrie 1989; al treilea document al revolutiei, Declaratia in trei puncte a Frontului Unitatii Poporului, citita de Petre Roman mai intai in balconul CC al PCR si apoi la Televiziune, in jurul orei 15:00. Primele doua documente sunt deja acte de arhiva, al treilea i-a fost predat de Petre Roman lui Ion Iliescu si se presupune ca se afla inca in posesia acestuia. Dupa cum se observa – neluand in calcul Declaratia grupului de scriitori citita la Europa libera in seara de 18 decembrie 1989 si nici declaratia fara continut programatic citita la Televiziune de Mircea Dinescu in numele „Frontului Unit Muncitoresc” -, Comunicatul CFSN din 22 decembrie este abia a patra declaratie politica si al patrulea document programatic al revolutiei. Faptul ca acest act a avut numai un caracter politic este demonstrat si de realitatea ce poate fi documentata oficial ca doua dintre deciziile importante ale nucleului CFSN, si anume numirea lui Petre Roman in functia de prim-ministru prin Decretul nr.1 de la 26 decembrie si Comunicatul CFSN de la 22 decembrie, au fost republicate si consfintite prin Decretul-lege nr.2 de la 27 decembrie 1989. Altfel spus, pentru a da acestor declaratii politice un caracter juridic, atat numirea lui Petre Roman, cat si continutul Comunicatului CFSN au fost publicate de doua ori in Monitorul Oficial: o data vineri, 22 decembrie (ca declaratie politica), respectiv marti 26 decembrie, si inca o data miercuri, 27 decembrie 1989 (ca act normativ). Specialistii in Drept constitutional arata foarte clar ca Decretul-lege nr.2 de la 27 decembrie 1989 privind constituirea, organizarea si functionarea Consiliului Frontului Salvarii Nationale si a consiliilor teritoriale ale Frontului Salvarii Nationale „este primul act normativ emis de guvernamantul de fapt instaurat in urma victoriei Revolutiei din decembrie, act prin care s-a dat o organizare tranzitorie structurilor de putere din Romania. Acest decret-lege a fost emis in realizarea Programului Consiliului Frontului Salvarii Nationale ()”5. Din aceasta realitate juridica rezulta si problema morala si de complex psihologic, care ii va urmari pe actorii principali ai schimbarii de putere, legata de eliminarea fizica a lui Nicolae Ceausescu si Elena Ceausescu.

Asa cum am aratat si cum demonstreaza specialistii in Drept constitutional, Ion Iliescu nu avea nici o autoritate sa infiinteze Tribunalul exceptional sau, cum arata profesorul Ionescu: ” nu era investit cu atributii de autoritate implicand exercitarea fortei, a controlului social specific puterii de stat”. Teama de a fi considerati niste asasini ii face pe cei doi, Ion Iliescu si Gelu Voican Voiculescu, sa reactioneze vehement cand se ajunge la acest subiect si sa insiste cu incapatanare ca declaratia politica de la 22 decembrie avea valoare juridica. Nu avea. Executia sotilor Ceausescu se inscrie in categoria istorica a asasinatului politic pe timp de revolutie (sau in fapt revolutionar), lucru pe care l-a confirmat si celebrul jurist francez Badenter la postul de televiziune France 3: „Nu a fost un proces stalinist, a fost o lichidare politica”. Aceasta situatie nu este anecdotica si nici un episod de detaliu, deoarece ilegitimitatea grupului Iliescu si complexele de vinovatie, atat pentru incitarea la violenta din decembrie 1989 (cazul teroristilor-securisti), cat si pentru asasinarea sefului statului, au reprezentat factori actionali si reactionali ai liderilor noii puteri in perioada pe care o analizam.

Asasinatul politic in fapt revolutionar era un tip de crima asupra presedintelui statului specific unor tari din America Centrala si din alte locuri indepartate de Europa (Ulises Heureaux – Republica Dominicana, 1899; Francisco Madero – Mexic, 1913; Jose A. R. Cantero – Panama, 1933; Ngo Dinh Diem – Vietnamul de Sud, 1963; Salvador Allende – Chile, 1973)6. Mai trebuie adaugata componenta nostalgica a personalitatii lui Ion Iliescu, fost apropiat al lui Nicolae Ceausescu si, mai ales, al Elenei, care, potrivit marturiei fostilor ofiteri de la Targoviste (de exemplu, martorul principal Stoica), il salvase in cursul anului 1989 de la o lichidare fizica dorita de Nicolae Ceausescu. Sau invers, nu are importanta. Numai apelul la categoriile istorice, cum este revolutia, poate justifica si consacra politic apelul la eliminarea violenta a sefului de stat, pentru ca numai in revolutie legitimitatea juridica dispare si este inlocuita cu legitimitatea revolutionara, care este un concept teoretic si moral.

Probele pe care le are Justitia la dispozitie certifica lipsa de temei juridic pentru actele emise intre 22 si 27 decembrie 1989. Daca la acest aspect se vor adauga si probe ca reactia Armatei dupa 22 decembrie, ora 17:30, a avut drept scop stabilizarea la putere a grupului Ion Iliescu impotriva grupului Verdet – teza sustinuta inconstient si de Sergiu Nicolaescu -, atat acesta, cat si alti membri ai grupului se pot afla intr-o situatie juridica foarte periculoasa. Ei sunt acoperiti doar de conceptul istoric just: „A fost o revolutie si revolutiile nu se judeca decat de istorici”. Constientizarea acestui fapt, mai ales in acele momente tensionate, cand teama de existenta si actiunea unor forte fidele vechiului regim era foarte vie si prezenta, a determinat multe din actiunile obstructioniste de mai tarziu ale grupului Ion Iliescu din interiorul Consiliului Frontului Salvarii Nationale. Oricum, problema principala a nucleului politic din jurul lui Ion Iliescu a ramas obtinerea legitimitatii interne si internationale. In urmatoarele luni si in viitorii ani, Ion Iliescu va „alerga” dupa recunoasterea sa internationala, pentru scoaterea din categoria „vechi comunist” si pentru transferarea catre el a imaginii si importantei acordate in exterior lui Petre Roman. Marile enciclopedii occidentale au fixat insa in istorie cu precizie realitatea de fond a preluarii puterii de catre grupul Iliescu. Marea Enciclopedie de Istorie Universala a Italiei, tradusa si in romaneste, descrie momentul cu acuratetea nuantei: „1989. Revolta militara si populara impotriva dictaturii lui Ceausescu si a familiei sale; dictatorul si sotia sa sunt executati. Vine la putere I. Iliescu, fost reprezentant al regimului comunist, dupa ce se autoimpune la conducerea Frontului Salvarii Nationale”7.

Potrivit tratatului de politologie al Universitatii din Paris, intocmit de somitati ale politologiei franceze si ruse – Dominique Colas, Anne Gazier, Georges Mink, Jean-Christophe Romer, Anatoli Vichnevski, Grard Wild -, ceea ce invata studentii din intreaga lume despre evenimentele din Romania nu mai lasa loc de comentarii: ” regimul Ceausescu a fost rasturnat printr-o lovitura de stat condusa de comunisti, care n-au parasit puterea decat in 1996, pentru a reveni in 2000 cu presedintele Iliescu”.

Fragment din lucrarea DIN CULISELE LUPTEI PENTRU PUTERE, 1989-1990. PRIMA GUVERNARE PETRE ROMAN de Alex Mihai Stoenescu, in curs de aparitie la Editura RAO

FARA AUTORITATE

„Ion Iliescu nu avea nici o autoritate sa infiinteze Tribunalul exceptional () Executia sotilor Ceausescu se inscrie in categoria istorica a asasinatului politic pe timp de revolutie (sau in fapt revolutionar), lucru pe care l-a confirmat si celebrul jurist francez Badenter la postul de televiziune France 3”

PROGRAM

„Nucleul CFSN a fost nevoit sa preia programul democratic de inspiratie americana cu care venise Dumitru Mazilu, raportor special al unei subcomisii ONU”

POLITIC

„Caracterul Comunicatului CFSN din seara de 22 decembrie 1989 a fost si ramane exclusiv politic, iar aceasta nu este o concluzie a istoricilor, jurnalistilor sau adversarilor politici romani si straini, ci o formulare explicita a specialistilor in Drept Constitutional”

DOCUMENT

„Comunicatul CFSN din 22 decembrie este abia a patra declaratie politica si al patrulea document programatic al revolutiei”

REACTII

„Teama de a fi considerati niste asasini ii face pe Ion Iliescu si Gelu Voican Voiculescu sa reactioneze vehement cand se ajunge la acest subiect si sa insiste cu incapatanare ca declaratia politica de la 22 decembrie avea valoare juridica”

FARA TEMEI

„Probele pe care le are justitia la dispozitie certifica lipsa de temei juridic pentru actele emise intre 22 si 27 decembrie”
Sursa:Stiri.Rol.ro