Petre Roman s-a casatorit la Snagov

Petre Roman Silvia ChifrucCuplul a primit in ultima perioada numai vesti bune, mai ales ca Silvia va aduce pe lume si un bebelus.
Ceremonia religioasă a fost oficiată, sâmbătă în mare secret, în vila de la Snagov a naşilor, Dinu şi Dana Patriciu. O mulţime de VIP-uri au fost alături de fostul premier (63 de ani) şi de aleasa inimii sale, Silvia (37 de ani) când şi-au jurat credinţă în faţa lui Dumnezeu.
Petre Roman Silvia Chifruc
Slujba a fost oficiată de un preot, asistat de două măicuţe. Printre invitaţi se numără rude din partea miresei, dar şi omul de afaceri Peter Imre, care a venit la nuntă împreună cu soţia. Niciuna dintre fetele lui Petre Roman din prima căsătorie nu a participat la nuntă. Mirii s-au straduit sa fie discreti, pentru ca au vrut sa se bucure de aceste momente speciale din viata lor, departe de privirile curiosilor.

La pranz, o coloana de masini a plecat de la locuinta lor din Pipera spre Snagov. Odata ajunsi pe proprietatea omului de afaceri Dinu Patriciu, mirii s-au pierdut dupa bariera. Totusi, cativa localnici au reusit sa-i zareasca pret de cateva clipe. Au vazut cum Petre Roman isi plimba aleasa inimii pe malul lacului. Se tineau de mana, ca doi indragostiti.

Ceremonia religioasa a avut loc dupa-amiaza, in aer liber. Slujba a fost oficiata de un preot, asistat de doua maicute.
Petrica
Mirele Petre Roman a purtat un costum clasic de culoare inchisa, in timp ce Silvia a ales o rochie de mireasa alba, simpla. Nasii de cununie, Dinu Patriciu si sotia lui, au avut tinute elegante, de culoare deschisa.

Printre nuntasi se numara cateva rude din partea miresei, de la Constanta, dar si omul de afaceri Peter Imre, care a venit impreuna cu sotia, cu un autoturism sport rosu ca focul, de aproximativ 200.000 de euro

Soţii Roman vor pleca în luna de miere la Praga.

Mama SilvieiPetre Roman a renunţat la burlăcie la circa doi ani după divorţul de Mioara Roman. În prezent, el aşteaptă un copil de la Silvia Chifiriuc.

Silvia s-a născut în comuna Săveni din judeţul Suceava şi este cântăreaţă. Ea se află la prima căsătorie.

Mama proaspetei doamne Roman, Silvia Cozmolici, nu a fost prezentă la nuntă. Femeia de 62 de ani, care trăieşte în comuna Vlăsineşti, e internată la Spitalul Judeoeean din Botoşani, după ce, acum o săptămână, s-a accidentat la genunchiul stâng, în timp ce lucra în grădină.

“Acum trei zile m-a sunat Silvia să îmi spună că se mărită şi că o să am un nepoţel. Mă bucur foarte tare că Petre a intrat în familia noastră. Sunt sigură că vor avea un copil frumos ca fata mea şi deştept ca ginerele meu”, ne-a spus, de pe patul de spital, mama Silviei.

Victor Ciutacu catre Elena Udrea: “Auzi, fă, hai sictir şi plimbă ursul de aici”,

aelenaudreafsn
Atins la coarda sensibilă de declaraţiile Elenei Udrea la adresa trustului Intact, ziaristul Victor Ciutacu se sumeţeşte la ministreasă pe blogul său călcând în picioare orice urmă de etică jurnalistică.
Victor Ciutacu s-a simţit îndreptăţit să posteze pe blogul său articolul “Auzi, fă, hai sictir şi plimbă ursul de aici”, întrucât a văzut că trustul Intact nu ia nici o atitudine faţă de declaraţiile ei şi atunci o face el în calitatea sa de “muncitor la Voiculescu”.

“Râurile de spume” de nesuportat pe care le-a putut citi pe blogul Elenei Udrea la adresa trustului din care face parte sună în felul următor: “De dragul de a mă împroşca pe mine cu noroi, o parte a presei a cărei «independenţă» şi «imparţialitate» sunt întruchipate de trustul lui Dan Voiculescu aruncă în derizoriu un act de cultură şi pe distinşii academicieni, scriitori şi poeţi care au girat prin prezenţa lor «Zilele Marin Sorescu».

(…) Culmea ridicolului a fost atinsă însă astăzi, prin emisiunea de la Antena 3 moderată de Dana Grecu, emisiune la care au fost desfiinţate, din pricina prezenţei mele la Cetate, chiar «Zilele Marin Sorescu».

Aţi văzut cumva în ultimii 8 ani ştiri la Antenele lui Voiculescu despre manifestarea respectivă, aflată la a noua ediţie? Puse pe ecran datorită prezenţei mele la conacul lui Dinescu, după ce manifestările omagiale se încheiaseră, «Zilele Marin Sorescu» au devenit ilegale şi imorale”.

Victor Ciutacu a apărat onoarea trustului din care face parte în felul următor: Cucoană, matale ai devenit celebră, prin graţia lui Cristoiu şi amabilitatea inexplicabilă a lui Gâdea, fix datorită Trustului Intact. Dacă ăştia doi nu te legitimau, în cadrul acţiunii «muie Patriciu» a lui Băsescu (…) azi împleteai ciorapi fără călcâi (…). Cu toţi banii lu’ bărbatu-tău (…) eşti o ţărancă parvenită cu nişte şcoală pe puncte la particulară. Te-ai născut să sari linia de tramvai care nu curentează. (…) Pe Gabi Firea o dai în judecată, pe Dana Grecu încerci s-o discreditezi că a avut curajul să vă dea în gât că futeţi 4 miliarde pe timp de criză ca să-ţi plimbi tu curu’ mare pe lângă memoria lui Marin Sorescu şi să bagi în tine ca într-o magazie la împăcăciunea cu Poetul Portofel. Ia sa vedem, mie ce-mi faci, îmi iei boii de la bicicletă? Îţi pui curtezanul tomnatic să mă sune în direct şi să mă spurce la televizor?”.
sursa: Jurnalul National