Arhitectul lui Ceauşescu: Şi Elena îi făcea farmece lui Nicu să nu o părăsească

Trei dintre preşedinţii Romaniei au apelat la puterile magiei. Traian Băsescu l-a folosit pe Aliodor Manolea. Un medic a fost consilier pe asemenea probleme al lui Emil Constantinescu. Iar familia Ceauşescu a avut-o pe vrăjitoarea Laila…

Familia Ceauşescu a avut în preajmă o persoană cu puteri paranormale, de care asculta, o vrăjitoare venită din zona Buzăului, poreclită Laila. O sursă din anturajul acestei femei a avut bunăvoinţa de a ne spune povestea ei şi de a ne da două fotografii, unicat, ale vrăjitoarei.
Laila s-a născut la Tungujeni, Buzău, în anul 1923, sub numele Elena Pădurariu. Clarvăzătoarea s-a stabilit la Bucureşti în tinereţe şi s-a căsătorit cu un anume Aloman, apoi a reuşit să capteze atenţia elitei statului comunist. Cei care au cunoscut- o spun că putea să ghicească viitorul unei persoane doar după scris. Iniţial, veneau la ea medici, procurori, judecători etc. Apoi a început să fie vizitată şi de personalităţi ale momentului, precum scriitorii Nichita Stănescu şi Paul Goma. Faptul că i se împlineau prezicerile a adus-o mereu în centrul atenţiei.

A participat la prinderea lui RâmaruLa un moment dat, a participat la prinderea celebrului criminal Râmaru, ceea ce i-a adus o şi mai mare notorietate în rândul potentaţilor vremii. Aşa a ajuns în cercurile familiilor Maurer, Drăghici şi Mănescu. Chiar dacă oficial respingeau “misticismul”, în anturaj restrâns, comuniştii din vârful ierarhiei erau foarte atenţi la “asemenea prostii”. La un moment dat, Laila a început să fie vizitată de Zţ şi de Valentin Ceauşescu. Nu se ştie dacă s-a întâlnit vreodată şi cu Nicolae sau cu Elena Ceauşescu, dar, după contactul cu familia dictatorului, celebritatea Lailei a crescut enorm. Se ştie că a prevestit cutremurul din 1977.

A murit la 56 de ani, în mod misterios

După seismul din ’77 a fost luată pe sus de Miliţie şi interogată. Din fericire pentru ea, miliţienii nu prea ştiau ce să o întrebe. Au salvat-o din arest pilele înalte pe care le avea în structuri. Dar nu a scăpat decât pentru scurt timp. Se pare că Securitatea a fost interesată de viitorul lui Ceauşescu, în condiţiile în care Ion Mihai Pacepa, şeful spionajului românesc, tocmai fugise în SUA. Laila a refuzat însă să vorbească despre viitorul dictatorului.
Pe 16 noiembrie 1979, într-un salon de la etajul IV al Spitalului Municipal din Bucureşti, Laila a decedat, răpusă de o boală misterioasă, la vârsta de 56 de ani.

Nu doar personajele mondene ori politicienii din zilele noastre au aplecare pentru paranormal. Si Elena Ceausescu apela la serviciile ghicitoarelor, pentru a se asigura ca sotul sau nu calca stramb.

Arhitectul Camil Roguski, cel care a facut practic parte din familia Ceausestilor, a povestit pentru Ziare.com cum Elena Ceausescu ii facea vraji sotului sau, pentru a fi sigura ca nu va fi parasita pentru o amanta.

„Elena Ceausescu era taranca, isi dadea in carti. Nu insistent. Era o femeie de serviciu si aia ii dadea in carti. In casa, femeile de serviciu erau obligate nu numai sa faca ordine, ci sa aiba si dantele, snururi”, a declarat arhitectul de 86 de ani.

Camil Roguski a povestit cum Elena Ceausescu ii punea busuioc sub perna sotului sau, astfel incat sa se asigura ca acesta nu isi va gasi o amanta.

„Ii punea lui Ceausescu, fara sa stie el, busuioc in pat. Dar nu care cumva sa afle el, ca precis o dadea afara. (…) Ea mai mergea si la ghicitoare si facea si fel de fel de eforturi ca sa fie placuta de barbatul ei”, a povestit Camil Roguski.

Ceausescu credea doar in puterea lui

In comparatie cu sotia sa, insa, Nicolae Ceausescu credea doar in propriile sale puteri si in Dumnezeu.

„El era un om ursuz, nu tinea la lucrurile astea. Numai in familie era binevoitor, dar nu credea el in de astea. Ceausescu nu credea decat in puterea lui si Dumnezeu, avea si icoane prin casa”, a mai spus Camil Roguski.

Elena Ceauşescu a interzis jocul de bridge din cauza lui Valentin!

Daniel Stancu, restaurator şi un apropiat al cercurilor în care se juca bridge în perioada ceauşistă, a dezvăluit, în cartea “Anii ’80 şi bucureştenii”, scrisă de Cosmin Manolache, că Valentin Ceauşescu (63 de ani) era unul dintre cei mai buni jucători din țară. Deranjată de faptul că fiul său îşi pierde vremea la jocul de cărți şi că la concursuri se strângeau prea mulți intelectuali în acelaşi loc, Elena Ceauşescu a interzis, în 1983, practicarea bridge-ului.

Nicolae si Elena Ceausescu iaht la Paris

Daniel Stancu povesteşte că, în toamna lui 1983, amatorii de bridge urmau să-şi facă o federație, care să fie condusă de Valentin Ceauşescu, unul din cei mai buni jucători, dar planul a fost deturnat de Elena Ceauşescu.
Bridge-ul a fost interzis când Valentin era plecat într-o vizită în Grecia. “Primeşte Valentin o invitație din partea familiei regale a Greciei, pentru două săptămâni… Exact în perioada aia se ţinea la Braşov un mare turneu de bridge. Atunci înaintaseră hârtiile să facă federaţie şi-l aruncaseră pe Valentin la înaintare ca preşedinte al federaţiei. Mai avea el nişte prieteni de i-a ajutat să plece din ţară şi-au rămas peacolo. Fuseseră tot la nişte concursuri internaţionale de bridge în Germania, la Baden Baden şi n-au mai venit”, îşi aminteşte Stancu, care punctează şi intervenția Elenei Ceauşescu.

Emil Bobu, delegat să rezolve cazul

“Când a auzit Elena Ceauşescu că bridgeul se joacă cu cărţi, l-a delegat pe prietenul Emil Bobu să se ocupe să vadă ce-i cu bridge-ul şi a picat ăla la Braşov. Concursurile de bridge începeau, datorită conjuncturii, de regulă vinerea şi se terminau duminică seara, ca sănceapă lumea să meargă spre casă. Şi s-a dus ăsta, şi Bobu zice, ce-i cu ăştia aici? Ăia, dom’le, că e concurs, e din vreme stabilit… Bobu să cadă pe spate, era adunare mare la casa de cultură. Erau veniţi din toată ţara, din Ungaria, Polonia, erau reciprocităţi la care te duceai, erau vreo sută şi ceva de perechi, şi atunci Bobu se-ntreabă: ăştia cum sunt veniţi? Mai toţi îşi aranjau delegaţii de serviciu şi pe chestia asta a ieşit un tam-tam şi au desfiinţat bridge-ul instantaneu”. Stancu îşi mai aduce aminte că “atunci când a venit Valentin, chestia era moartă, nu mai avea ce să facă… Au şi găsit motivaţia, că ăia nu se duc la serviciu, sunt bani deturnaţi şi au picat ceva capete atunci, nu foarte multe, dar a fost nasol… Vreo patru ani a murit bridge-ul”.

Cel mai bun jucător a rămas în Germania

Emil Bobu, Nicolae Ceaușescu, Manea Mănescu

Povestea lui Stancu a fost confirmată şi de Romeo Olteanu, vechi jucător de bridge, care a relatat, în 1998, în presa ieşeană, că “Valentin Ceauşescu era jucător, şi încă foarte bun. A fost bine până prin 1983, în vară, când s-a creat prima mare ruptură. Valentin Ceauşescu, împreună cu alți cinci jucători, s-a prezentat la Campionatul European, în RFG. Generalul Dragnea, pe atunci ministru la Interne, nu aflase de plecare şi s-a supărat rău tare, mai ales că Mărgineanu, care era cel mai bun jucător român, rămăsese în RFG.
Oficialitățile erau însă cu ochii pe noi. Prin toamna lui 1983, noiembrie era, la Cupa Tractorul de la Braşov s-au adunat nu mai puțin de 530 de concurenți. 90% dintre ei erau intelectuali, iar aşa concentrare de oameni putea pune pe gânduri conducerea de atunci. În consecință, la câteva zile, bridge- ul devenea sport interzis”.

Jocul de cărți, înlocuit de pasiunea pentru Steaua

Constantin Dăscălescu, Nicolae Ceaușescu.

În acelaşi interviu din cartea “Anii ’80 şi bucureştenii”, Daniel Stancu este de părere că performanțele Stelei din acei ani nu ar fi fost posibile dacă Valentin ar fi fost în continuare prins de pasiunea pentru bridge. “Nu ajungea Steaua să câştige Cupa Campionilor Europeni dacă nu era Valentin să se implice… Căzând bridge-ul, Valentin a trecut pe chestia cu fotbalul. Atunci a devenit a doua pasiune. Bridge-ul îţi omoară timpul”.

Ceausescu la vacanta Crimeea

Favoritul aristocraţilor şi al intelectualilor

Considerat jocul numărul 1 al elitei intelectuale şi al aristocraţilor din toată lumea, bridge-ul presupune reguli mult mai complexe decât orice alt joc de cărţi. În jurul unei mese, patru jucători sunt asociaţi doi câte doi, membrii aceleiaşi perechi fiind aşezaţi unul în faţa celuilalt.
Ca sistem de joc, este derivat din whist şi are o vechime de peste un secol! Jocul foloseşte toate cele 52 de cărţi ale unui pachet şi este constituit din două etape, licitaţia şi jocul de levată. În prima parte se licitează, adică perechile, printr-un limbaj codificat, îşi propun, cu cărţile de care dispun, să realizeze un anumit număr de “mâini”; a doua parte înseamnă jocul propriuzis, adică jocul de levată, în care perechile încearcă să-şi realizeze contractul.

Ştefan Andrei şi Nicolae Ceauşescu

Elena Ceausescu era o femeie frumoasa la 25 de ani! Valentin Ceausescu si Iordana.

„Regina balului” în Ferentari, la finele anilor ’30, Elena Ceauşescu a rămas în memoria colectivă a românilor drept o persoană destul de conservatoare într-ale modei, dar cu suficient bun-gust.

Îmbrăcată fără pedanterie, femeia „academician – doctor – inginer” a preferat întotdeauna nota clasică a costum-taioarelor imitaţie Chanel şi simplitatea halatului alb, asimilând, în garderoba de zi cu zi, o îmbrăcăminte cât se poate de sobră.

Dacă pentru bijuterii sau ceasuri, Elena şi soţul ei apelau la marile branduri din străinătate, pentru haine şi încălţăminte, ei alegeau producătorii locali.

Se schimba de trei ori pe zi

„Toate hainele ei aveau aceeaşi formă, erau toate la fel. Purta mai ales griuri şi nu pot spune că din punct de vedere vestimentar ieşea cumva în evidenţă. Nu era deloc genul care să umble după ultima modă şi se înconjura tot timpul cu femei mai în vârstă, care nu erau în pas cu moda”, îşi aminteşte Serghei Mizil, apropiat al familiei prezidenţiale.

Adevărul este că Elena Ceauşescu a prins din mers gustul pentru stilul Chanel al deux-pieces-urilor, dar, deşi şi-ar fi permis piese originale de la Paris, se mulţumea cu rânduri de haine cusute în România, la Apaca.

Cu costumele ei pastelate se simţea elegantă. Obişnuia să îşi asorteze singură bluzele şi iubea să schimbe trei toaletele pe zi, îşi aminteşte Mizil.

Elena a avut de-a lungul anilor în preajmă un „consilier de imagine” – un ambasador care ştia codul bunelor maniere, instruit la Moscova şi la fosta şcoală de guvernante Notre Dame din Bucureşti, care verifica că „dădea bine” în filme şi fotografii.

Pantofi, inspiraţi din Quelle

Încălţările „tovarăşei” proveneau în mare de la fabrica Guban din Timişoara. Fiul fostului proprietar, Tiberiu Guban, de 86 de ani, îşi aminteşte că mereu i se făceau încălţări asortate cu o poşetă şi o curea.

„Tata a făcut cizme şi pentru Regele Mihai şi Gheorghiu Dej. Elenei Ceauşescu îi făceam pantofi de lux, mai deosebiţi ca formă faţă de ce se făcea în ţară. Ne inspiram cu idei din revistele «Quelle» şi «Neckermann», dar calapoadele erau făcute de tata. Pielea era autohtonă şi era colorată în nuanţa preparată de mine. Prefera nuanţele pastelate: ou de raţă, coniac, vernil sau roz”, povesteşte Tiberiu Guban.

Mai exista, în cadrul Gospodăriei de Partid, un atelier special care lucra manual încălţăminte pentru cuplul Ceauşescu şi nomenclatură.

„Produsele ieşite din mâna acelor oameni erau poate mai bune calitativ decât cele de la Gucci. Aveau calapoade excelente şi materie primă de cea mai bună calitate”, mai spune Serghei Mizil.

APRECIATĂ. Tânăra „regină a balului”, în Ferentari

LIPSĂ DE TACT

Blana de jaguar care i-a înfuriat pe suedezi

Adevărata pasiune a Elenei Ceauşescu o reprezentau însă hainele de blană. În garderoba ei se găseau aproape 40 de astfel de haine. În 1980, a stârnit valuri de proteste etalându-se, într-o vizită în Suedia, cu o opulentă haină din blană de jaguar. Era însă anul în care aceste feline tocmai fuseseră declarate specie protejată.

Supăraţi pe purtătoarea blănii, suedezii au protestat în stradă. „Lucram la Agerpres atunci şi am auzit de incidentul din Suedia, chiar am văzut poza, dar nimeni nu vorbea despre asta decât în şoaptă, pe la colţuri”, îşi aminteşte Marian Ilie. La capitolul bijuterii, ea purta verigheta, un ceas scump şi o brăţară. Când vine vorba de makeup, fostele ei cameriste au povestit, de-a lungul anilor, că pe acasă abia dacă îşi dădea cu ruj şi poate, la vizitele în străinătate, folosea pudra.

A început să îşi vopsească părul abia după ce a început să încărunţească, dar tot în culoarea lui naturală, iar coafeza venea la reşedinţă pentru a o aranja.

–––––––

Fostul ministru de Externe al României socialiste, Ştefan Andrei, detronat în 1985 de Elena Ceauşescu, a acordat un amplu interviu ziarului “Ziua” despre culisele diplomaţiei romaneşti. Considerat unul dintre cei mai străluciţi miniştri de Externe din istoria recentă a lumii, Stefan Andrei a revelat amănunte şi dedesubturi privind numeroase momente epocale ale secolului trecut, începând cu ocuparea României de către trupele sovietice. Printre aceste amintiri s-au strecurat şi picanterii ale vremurilor, legate de exemplu de viaţa lui Ion Iliescu în sânul Partidului şi chiar al Elenei Ceauşescu.

Reporter: Dar Iliescu cum a ajuns la vârful puterii?
Ştefan Andrei: Iliescu? Ăsta a fost un pui de lele! El şi-a ucis părinţii, domnule! Familia Ceauşescu a fost ca şi familia lui! Hai să vă spun povestea lui… Cum v-am zis înainte, prin anii’ 60, începuse marea schimbare. În acest timp, preşedinte al Uniunii Asociaţiilor Studenţilor Comunişti din România (UASCR) era unu’, Ion Iliescu. Cum a ajuns el acolo? Voi trebuie să ştiţi adevărul, ca tânăra generaţie: relaţiile dintre Ion Iliescu şi familia Ceauşescu au fost nişte relaţii extraordinare. Adică, pe când era el băietan, Elena Ceauşescu merge la închisoare la Targu Jiu de mâna cu Iliescu. Ea mergea la frate-sau şi el se întâlnea cu taică-său. Elena povestea cum mergeu împreună; el cu mama lui adoptivă, ca prima l-a părăsit, şi cu Elena Ceauşescu. Schimbau trenul la Filiasi. Şi, spunea, Elena: “Dormeam toţi într-o odaie acolo. Nici nu ne jenăm de Ionel, era un băiat în pantaloni scurţi”. Era în ‘43, avea vreo 13 ani. Vă daţi seama, Ceauseasca nu spunea multora “Ionele”. Au fost apoi la chefuri cu taică-său, Alexandru Iliescu, şi el, şi ea, Ceauşeştii. Chiar se spune că unchiul lui Iliescu, Eftimie, şi el ilegalist, a fost amantul Elenei Ceauşescu

Grigore Cartianu: „În decembrie 1989, Revoluţia anticomunistă a fost urmată de contrarevoluţia comunistă. Asta a fost revoluţia lor, a celor care au intrat în scenă după fuga lui Ceauşescu: contrarevoluţie. Ea nu a contribuit la schimbarea regimului ceauşist (căci treaba asta fusese rezolvată de alţii), ci a vizat instalarea şi menţinerea la putere a regimului Iliescu.”

După zeci de emisiuni făcute împreună cu Radu Moraru pe tema Revoluţiei şi a teroriştilor, am ajuns amândoi la aceeaşi concluzie, ceea ce nu ni se întâmplă prea des.

Acum însă logica ne împinge la un raţionament comun. Şi anume: Ion Iliescu, Silviu Brucan şi Nicolae Militaru au creat fenomenul terorist, după un scenariu scris la Moscova, pentru a reuşi două lovituri esenţiale – să se instaleze la putere şi să se menţină la putere (în condiţiile în care toate regimurile gorbacioviste din estul Europei erau spulberate după câteva săptămâni sau luni). E posibil să fi ştiut de acest scenariu şi alte personaje decembriste (Sergiu Nicolaescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu), dar nu putem fi siguri de asta. Certitudini – rezultate din comportament, decizii şi efect – există doar în privinţa tripletei Iliescu-Brucan-Militaru

Istoricul Alex Mihai Stoenescu a venit luni seară cu un document excepţional. Pentru asta s-a urcat la volan şi a gonit patru ore în noapte, dar a meritat. Documentul este un Comunicat al Consiliului Frontului Salvării Naţionale, semnat de Ion Iliescu pe 27 decembrie 1989. Comunicatul CFSN anunţa înfiinţarea „tribunalelor militare extraordinare”, care „vor judeca toate cazurile de terorism”. La punctul 2 al Comunicatului – care era gândit ca un decret, deşi nu era un decret – se hotăra că „judecarea va urma o procedură de urgenţă, iar executarea sentinţelor se va face imediat”.

Aceste formulări tipice revoluţiilor comuniste (Lenin-Troţki, Castro-Guevara etc.) aveau un scop clar: acela de a băga spaima în cetăţenii care, odată ce au dat de gustul libertăţii, îndrăzneau să pună la îndoială puterea „revoluţionară” abia constituită. Să nu uităm: de 20 de ani, Ion Iliescu susţine întruna că execuţia soţilor Ceauşescu a pus capăt fenomenului terorist. Aşadar, acest „inamic invizibil”, invocat pentru a-i lichida pe dictatori, nu mai exista din 25 decembrie. Dar el trebuia invocat ori de câte ori noua putere avea de făcut reglări de conturi. Şi s-a întâmplat de cel puţin două ori: la emiterea Comunicatului CFSN din 27 decembrie (pentru a descuraja orice răzmeriţă militară sau civilă) şi la arestarea şefului Securităţii, generalul Iulian Vlad, pe 31 decembrie (pentru a da Securitatea pe mâna unui agent sovietic).

În decembrie 1989, Revoluţia anticomunistă a fost urmată de contrarevoluţia comunistă. Asta a fost revoluţia lor, a celor care au intrat în scenă după fuga lui Ceauşescu: contrarevoluţie. Ea nu a contribuit la schimbarea regimului ceauşist (căci treaba asta fusese rezolvată de alţii), ci a vizat instalarea şi menţinerea la putere a regimului Iliescu.

Tragedia e că în acest joc de putere cinic şi iresponsabil au murit 957 de oameni şi au fost răniţi 2.587. Şi a mai fost ceva la fel de tragic: infiltrarea sălbatică a României, de către spionajul sovietic, în primele săptămâni de după Revoluţie. Iliescu, Brucan şi Militaru ştiu de ce. Pardon, doar Iliescu ştie. Brucan şi Militaru ştiau.

VIDEO 1

VIDEO 2

VIDEO 3

Conferinta de presa IICCMER, miercuri ora 12.00, Str. Polona nr. 1 (etaj VI, fostul sediu INMER)

17/03/2010

Astazi, la fostul sediu al Institului National pentru Memoria Exilului Romanesc (Str Polona nr. 1, Bucuresti), presedintele Consiliului Stiintific IICCMER – prof. Vladimir Tismaneanu -, impreuna cu presedintele executiv, dl Ioan Stanomir, si directorul stiintific, dl Mihail Neamtu, vor sustine o conferinta de presa in care vor fi discutate aspecte referitoare la cercetarea comunismului romanesc dupa 20 ani de la Revolutie. Conducerea Institutului va raspunde intrebarilor ziaristilor in legatura cu toate aspectele legate de noile directii de cercetare, precum si cele referitoare la urgentele unei pedagogii a memorie

Comploturile din ceafa lui Ceauşescu – Vezi poze Iliescu Ceausescu!

Silviu Brucan: „Gorbaciov a fost de acord cu tentativa noastră de înlăturare a lui Nicolae Ceauşescu”

Conspiraţia lui Iliescu

În jurul lui Iliescu s-a conturat cea mai controversată grupare. În timp ce Măgureanu îşi recunoaşte, în felul lui, calitatea de complotist la căderea lui Ceauşescu, Ion Iliescu neagă vehement ideea de complot. O acreditează numai pe cea a revoluţiei.

A recunoscut totuşi, pe 16 decembrie 1994 (pe când era preşedintele României), în faţa Comisiei Senatoriale pentru Cercetarea Evenimentelor din decembrie 1989, că s-a întâlnit cu oameni grei, care erau cunoscuţi de Securitate ca fiind împotriva regimului.

„Am avut câteva întâlniri conspirative, cu participarea a patru-cinci persoane. După aceea am decis să ne vedem numai câte doi.

Au apărut şi multe elemente de lipsă de vigoare, mai ales generalul Militaru nu manifesta suficientă prudenţă. Ceea ce a şi făcut ca, la un moment dat, să fie reţinut, i s-a făcut o percheziţie.

A mai apărut printre noi un om, un fel de «pisică cu clopoţei», un om cu gură mare şi nerăbdător – Radu Nicolae. Am şi decis să întrerupem orice legătură cu el. Din păcate, cu generalul Ioniţă s-a petrecut un accident: în 1987 a făcut cancer şi a dispărut.

Personal, am ajuns la concluzia că nu este posibil să întreprindem nimic din acest punct de vedere. Mai ales după reţinerea şi anchetarea generalului Militaru. După aceea, şi Măgureanu a fost scos de la Institutul de Ştiinţe Politice de pe lângă „Ştefan Gheorghiu“, la începutul lui 1989, şi trimis la Muzeul Judeţean de la Focşani”, a declarat Iliescu în faţa Comisiei. Constituirea grupării a avut loc însă cu mult înainte de aceste acţiuni.

Un scenariu incredibil s-a petrecut în 1988. Actorul principal a fost Silviu Brucan. Cu toate că fostul demnitar era consemnat la domiciliu (după ce criticase regimul Ceauşescu în urma revoltei de la Braşov, din 1987), serviciile străine au reuşit să-i obţină vize pentru Occident şi pentru Moscova. „A fost scos la Viena, sub pretextul unei conferinţe, iar apoi a fost plimbt pe la Londra, Washington şi Moscova. Aici s-a văzut cu Gorbaciov. A fost adus special”, susţine istoricul Alex Mihai Stoenescu. În acel moment, Brucan şi ceilalţi din gruparea foştilor activişti de partid se gândeau la iniţieirea „Scrisorii celor şase”.

Sursa Adevarul ro

Interviu cu colonelul Vasile Maluţan care a fost pilotul personal al lui Nicolae Ceauşescu. Cu medicul Nicolae Deca si cu Nicolae Petrisor. VIDEO

 Publicat de Ovidiu Bran pe: Sep 30, 2009 @ 23:04

Am scris primul interviu din 1993 publicat cu Vasile Malutan  Nicolae Deca si cu Nicolae Petrisor. Document istoric ! Dupa cum stiu, nici-un ziar nu a publicat asemenea interviuri

BIBLIOGRAFIE:

THE LAST DAY by Arnaud HAMELIN – Sunset Presse – 1993
Stenograma audierii lui Vasile Malutan la Comisia „Decembrie 1989“- 25 mai 1995
Comisia Senatorială 30 mai 1995 maiorul Florian Raţ, Căpitanul Marian Rusu, Ilie Ceauşescu, în 1994. Stănculescu, în 1993.
Comandantul regimentului, comandorul Ioan Suciu (condamnat ulterior în dosarul „Ţigareta 2” alături de Gheorghe Truţulescu) 1994, Comisiei „Decembrie 1989”. (citeste mai jos)

Ana Bunea, administratorul domeniului administrat acum de RA-APPS, era îngrijitoare în 1989.
(Cititi mai jos declartaia Anei Bunea, Florian Rat)
Adevarul ro
Inginerul Marius Popescu, Nicolae Vlad sef ferma la Avicola Titu..

Tinichigiul din Salcuta Vasile alexe soferul ocazional care s-a dus impreuna cu ing. Marius Popescu cu o Dacie alba spre farmacia Titu-Targ, de la farmacie respectiva inginerul Marius Popescu  l-a anuntat pe Teodor Brates ca sotii Ceausescu au plecat cu doctorul Deca intr-o masina, si i-a dat si numarul de masina (Dacie Rosie 4B-2646) spre Pitesti, ceva mai tarziu a sunat inca odata la TVR si l-a anuntat (in jurul orei 13:00 pe George Marinescu ca Ceausescu a plecat spre Targoviste si nu spre Pitesti . 

Securistul Marian Rusu s-a desprins de sotii Ceausescu la Salcuta pentru ca nu era loc in masina lui doctorul Deca in jurul orei 13:32 
 Securistul Florian Rat s-a desprins de sotii Ceausescu in jurul orei 14.20  în spatele Liceului «Ienăchiţă Văcărescu» pentru ca cand s-a intors nu i-a mai gasit pe Ceausescu dar s-a intalnit cu Marian Rusu.

De remarcat ca Securistul Marian Rusu avea la el o geanta, si un pistol Stecikin pe care a primit-o la plecarea de la Snagov. Cand au sosit la Salcuta-Titu cu elicopterul, s-a despartit de sotii Ceausescu si de Florian Rat motivul (pretextul) ca nu era loc in masina medicului Nicolae Deca, si s-a urcat intr-o alta masina Dacie alba condusa de soferul Nicolae Vlad, sef de ferma la Avicola Titu spre Bucuresti, in timp ce Ceausescu era dus la Titu Targoviste Pitesti, in loc la Pitesti asa la sfatuit medicul Deca pe sotii Ceausescu. Audiat la Comisia Senatoriala 30 mai 1995, securistul Marian Rus a marturisit: Aveam cu mine o geantă pe care am primit-o la plecarea de la Snagov, precum şi pistolul Stecikin. Am mers până unde se bifurcă drumul spre Bucureşti şi Târgovişte, la Bâldana.

Aici s-a terminat benzina maşinii. Am lăsat pistolul şi încărcătoarele sub scaunul din dreapta, am deschis pe drum geanta, în care era un plic mare, alb. Plicul nu era lipit. În el erau nişte carnete CEC, pe care mai târziu le-am predat. Erau pe numele lui Valentin, Zoia şi Nicu Ceauşescu. Câte unul nominal şi câte unul cu parolă. Mai era şi un libret pe numele fiului lui Valentin. În total, şapte carnete. Valoarea totală era de trei milioane şi jumătate de lei”. de la Baldana Vlad a plecat cu un Lăstun spre Târgovişte.

Dă-i drumul! Hai să întoarcem spre Piteşti!». Eu zic: «Nu mai putem să întoarcem, hai să mergem spre Bucureşti! Eu nu am benzină», aveam şi instalaţie pe gaz, că ăsta a fost norocul meu. Avea o servietă maro, cu cifru. A început şi a scos plicuri. Desfăcea, îşi băga el în buzunar ce era în ele. Ce nu-i trebuia îmi lăsa mie în maşină. «E vreo apă, vreo pădure, pe undeva?», mă întreba. Mă gândesc: vrea să mă omoare ăsta. M-am văzut mort. Parcă vedeam şi cum mă plângeau toţi. Apoi, la Bâldana, m-am prefăcut că am rămas fără benzină şi am scăpat de el, (Marian Rusu) că a plecat cu un Lăstun spre Târgovişte. M-am dus apoi la Miliţie, la Tărtăşeşti. Lăsase la mine în maşină un fular, servieta aceea cu cifru şi pistolul.

După ce au ajuns în Capitală, ultimele gărzi de corp ale Ceauşeştilor s-au deplasat la Comandamentul trupelor de grăniceri, unde căpitanul Rusu a predat CEC-urile Ceauşeştilor, iar maiorul Raţ – geanta cu armament. Acestea au fost preluate personal de colonelul Teacă, şeful Comandamentului, care a dispărut cu ele din clădire. „S-a dus la Ministerul Apărării Naţionale. Când s-a întors, ne-a spus că le-a predat acolo şi că generalul Iulian Vlad ştie de noi”.

Şoferul Daciei albe, inginerul Vlad Nicolae, spune că a trăit momente de groază de-a lungul celor 18 kilometri, de la Sălcuţa la Bâldana. „Securistul ei, Marian Rusu, s-a suit la mine în maşină. Plecând Ceauşeştii, împreună cu inginerul Popescu, pe care-l cunoşteam bine, am vrut să punem mâna măcar pe ăsta. În momentul ăla, când s-a urcat în maşină, «hai să-l prindem!». Când să pun mâna pe el (Ceausescu), a scos pistolul şi mi l-a pus la cap. Zice: «Gata!

–––––-
Vasile Malutan: Am plecat, am decolat şi am venit spre Otopeni „Am raportat că sotii Ceausescu s-au urcat într-o maşină roşie”.

Vasile Maluţan : „Ceauşescu mi-a cerut să-i raportez generalului Rus că are nevoie de două elicoptere mari, cu trupe pentru însoţire, că se simţea descoperit. Nu avea gardă ca lumea. Şi a insistat pe treaba asta. Am luat legătura cu Rus, care zice: «Discută direct cu Tenie şi raportează-i ce mi-ai raportat mie!». Adică, ordinul lui Ceauşescu”. Colonelul Petru Tenie se afla la comanda flotilei prezidenţiale de la Snagov.
Maluţan continuă: „Am făcut cum mi-a ordonat generalul Rus, mi s-a dat legătura, am vorbit cu Tenie. Şi Tenie zice: «Vasile, fii atent că, din momentul de faţă, nu se mai ridică niciun elicopter! Aşa că, orientează-te!». Lucrul acesta m-a încurajat extraordinar. Discuţia avea loc la ieşirea din Palat. Ceauşescu a stat pe scări, lângă mine, să audă ce vorbesc. M-a auzit ce am vorbit… A dat din mână nemulţumit… Dar el pe Tenie nu l-a auzit! N-a ştiut că Tenie mi-a spus treaba asta. Eu lui Ceauşescu i-am raportat că elicopterele se pregătesc şi… or să vină. Îmi pregăteam o minciună – că voiam să plec de la Snagov – şi să-i zic că trebuie să schimbăm elicopterul, că l-am suprasolicitat la decolarea de pe CC şi nu prezintă garanţie. Dacă vrea să plece de aici şi să decoleze din nou, eu nu-i mai garantez că ajungem întregi!”.

„M-am grăbit spre minister, să aflu ce se întâmplă cu zborul şi dacă totul este sub control. Sincer să fiu, şi mie îmi era frică, pentru că nu ştiam încotro se vor duce. Dar când am ajuns la minister, am avut o imagine care m-a frapat: Ilie Ceauşescu era în biroul ministrului Apărării!“, a declarat Generalul Victor Atanasie Stănculescu, în 1993, Comisiei „Decembrie 1989“.

Pilotul Vasile Maluţan a reconstituit în 1995, la Comisia Senatorială pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989, primele momente de după aterizarea elicopterului lângă Sălcuţa. „Raţ a fugit repede la şosea, să găsească o maşină.

Ilie Ceauşescu: „Esenţa discuţiilor cu ataşatul militar sovietic a fost ca, în situaţia aceea destul de tulbure, să nu se implice în evenimentele din România. Apoi i-am mai spus: «Dumneavoastră aveţi o mare influenţă asupra Ungariei. Faceţi tot ce este posibil ca Ungaria să nu intervină! Să nu trimită trupe aici!», iar el a zis: «Facem! Facem!»“. era putin dupa 12.

____________________

FUGA CEAUSESTILOR:

La ora 11.30, 22 decembrie 1989 Vasile Maluţan primeste ordin de la generalul Horia Opruţa – si de la colonelul Petre Tenie ( şeful lui ierarhic la flotilă) – de decolare de pe baza aeriana de langa capitala (elicopter alb Dauphin nr. 202).

Vasile Maluţan; am luat-o de la nord spre centrul orasului spre piata palatului. Am aterizat pe terasa sediului Comitetului Central. Am ramas acolo jumatate de ora cu motoarele pornite, asteptand sa vedem ce se-ntampla. Nicolae si Elena Ceausescu erau speriati, aproape ca nu aveau putere sa mearga, erau carati de garda lor. Fostul premier Manea Manescu si consilierul Emil Bobu erau cu ei. Doi ofiteri de la Directia a V-a a Securitatii – capitanul Marian Rusu (aghiotantul Elenei), maiorul Florian Rat (aghiotantul lui Ceausescu si trei membrii ai echipajului copilotul Mihai Stefan si mecanicul Stelian Dragoi

Audierii la Comisia „Decembrie 1989“- 25 mai 1995 –În locul maiorului Florian Raţ trebuia să fie un alt ofiţer din Direcţia a V-a, Vasile Tălpeanu, care era de serviciu în ziua aceea ca aghiotant al lui Ceauşescu. Tălpeanu a dispărut, „s-a ascuns“ – a mai declarat Maluţan – „pentru că n-a vrut să mai apară lângă Ceauşescu“. În schimb, Florian Raţ, care nu era de serviciu în garda preşedintelui, s-a agăţat de elicopter. În 1990, la propriu-i proces, a fost întrebat: „De ce te-ai urcat, totuşi?“ „Mi-a fost frică să rămân acolo! Am văzut ce vine în urma noastră…“ În urma lor veneau zeci, sute de revoluţionari furioşi.

„După ce am luat înălţimea de siguranţă, am intrat în viraj către nord şi mi-am dat căştile jos de pe urechi, ca să pot să comunic cu Ceauşescu, căci el nu avea căşti. Când voia să-mi spună ceva, mă bătea pe umăr, iar eu întorceam capul. L-am întrebat: «În ce direcţie…?» Zice: «Ai luat legătura cu judeţele astea apropiate, cu Argeşul, cu Doljul…?» Zic: «N-am luat legătura cu nimeni». Nu mai răspundea nimeni la radio prin reţeaua lor. Ceauşescu s-a sfătuit puţin cu Madam şi mi-a indicat să merg către Snagov. Atunci, eu am comunicat la bază că mergem către «Balta Mică» – aşa era ştiut Snagovul: «Balta Mic㻓.
Când a trecut pe deasupra Aeroportului Otopeni, Maluţan a fost întrebat de un coleg de la bază: „De ce nu aterizezi aici?“. „Deocamdată respect un ordin“, a răspuns pilotul.  Malutan, in 25 mai 1995 declarase: „Mă gândeam la el, că era încă preşedinte şi…“ La ora 12.21, elicopterul a aterizat în curtea Palatului Snagov.

25 mai 1995- Vasile Maluţan
„De obicei, aterizam în faţa Palatului. Când am ajuns deasupra Pieţei, venind dinspre Athenee Palace, am raportat prin radio că nu se poate ateriza din cauza mulţimii. Am fost întrebat: «Pe clădire poţi să aterizezi?». «Da, bineînţeles că pot», i-am răspuns. Şi am aterizat pe terasă. Terasa era pregătită, pentru că am văzut antene de televizor care erau culcate jos, aveau un sistem de rabatare, aşa… Am aşteptat douăzeci şi ceva de minute. Pe timpul staţionării n-am redus motoarele, le-am lăsat la relanti. Oricând puteam să… Când soţii Ceauşescu au apărut la elicopter, cei din gardă îi aduceau mai mult pe sus. Erau atât de speriaţi! Aveau nişte feţe transfigurate. S-au urcat buluc în elicopter, iar mecanicul de zbor de-abia a avut loc să închidă uşa. Eram prea mulţi. Mecanicul s-a aşezat între scaunul lui Ceauşescu şi uşă, aşa, puţin înghesuit, ca şi cum ar fi stat în braţe. Şi am decolat“,
L-am intrebat pe Ceausescu unde mergem, dupa o scurta sfatuire, el si Elena mi-ai spus s-o iau catre Snagov (decolarea 12.08.) Peste  11 minute am aterizat (12.21)

M-au chemat la telefon, la palat, comandantul aviatiei si al unitatii (Iosif Rus)

Am înţeles că a fost ocupată de demonstranţi. Şi mi-am dat seama că, din momentul ăsta, trebuie să se întâmple ceva… Adică, trebuie să «divorţăm» de Ceauşescu – aşa am gândit-o eu atunci. După care m-am dus la elicopter. Am vorbit cu băieţii: «Uite, măi băieţi, am încercat şi treaba asta, să reuşim să-l păcălim, să fugim cu elicopterul la unitate. N-a fost de acord». Eu nu ştiam ce forţe au ei acolo. Că dacă ştiam că sunt numai doi soldaţi şi nu ştiu ce… porneam motoarele şi fugeam!”.

Dar aventura de la Snagov nu se încheiase. Pilotul prezidenţial îşi continuă povestea. „Am fumat o ţigară şi mă cheamă iar în interior. «Băi, ia, mă, legătura din nou cu ăştia, ce dracu’ întârzie atâta? Să chemi elicopterele!». Deci, el o credea pe aia: că vin elicopterele. Am luat legătura cu unitatea… cu Tenie, bineînţeles, că vorbeam de formă! Zic: «Ce faceţi cu elicopterele?! Uite, tovarăşul preşedinte aşteaptă elicopterele alea!». Iar Tenie: «Băi, ţine-l de vorbă!».

Eu îmi făceam planul cum să fug de aici. Cum să scap de ei. A doua oară… Iar am plecat către elicopter. Dar m-au mai chemat o dată! «Băi, vino înapoi şi dă din nou telefon, să vină ăştia!». Mă întorc înapoi – iar telefonul de formă… Acelaşi telefon – degeaba… Şi am plecat. «Eu mă duc şi vă aştept la elicopter». Dar le spun că nu mai pot să-i iau pe toţi, de acolo nu mai pot decola cu toţi, că n-am unde să-i dau drumul la vale, aşa cum a făcut de pe CC. Şi zic: «Intru în copaci… Nu se poate!» Atunci, Manea Mănescu şi cu Bobu au zis că se descurcă ei cu vreo maşină, ceva…”

După ce mi-a spus Rusu că a căzut Televiziunea, Ceauşescu mă trage de mânecă şi mă întreabă dacă «servesc cauza». La care m-am uitat aşa, puţin… că eu nu am mai auzit cuvântul ăsta! Era vreo parolă între cei care lucrau în CPEx… Nu i-am răspuns nimic. Am cerut permisiunea să plec la elicopter. Acolo, zic: «Băieţi, nu ştiu cum ieşim din povestea asta, dar oricum, noi pornim motoarele».

M-am înţeles cu mecanicul – zic: «Înainte de a apărea ei, tu eşti atent, dacă am pornit şi al doilea motor şi ţi-am făcut semn că suntem gata de decolare, te-ai urcat, ai tras uşa şi… am şters-o!» Cu scările lăsate, ca şi cum îi aşteptam pe ei… Zic: «Şi dacă apar cumva, o să poată să dea ordin la ăştia să tragă în noi. Deci, pornim motoarele şi o ştergem la unitate, că pe traseu nu ne dă nimeni jos!» Ştiam noi cum să ajungem să nu ne dea nimeni jos: să nu ne ridicăm prea sus! Şi pornesc primul motor. Când au auzit zgomotul motorului, au venit alergând către elicopter. N-am avut ce face! Dacă dădeau ordin să se tragă? Dacă trag, ne omoară ca pe nişte proşti. Că nu ştiam ce au în cap”, povesteşte Maluţan.

„Înainte de a decola, Ceauşescu a spus: «Mergem spre Boteni!». Dar eu, fără să-i raportez lui, am venit spre Otopeni. Am trecut la verticală chiar. Dar şi-a dat seama imediat! La vreo două-trei minute. Şi mă bate pe umăr: «Da’ de ce mergi spre Otopeni?». «Păi, nu mi-aţi spus să ridicăm alea două… să vedem ce fac ăia acolo…?!» Eu – crezând că îl conving să aterizăm la Otopeni! Mă simţeam în siguranţă la Otopeni, că eram la mine în unitate, nu? Şi ajungem. N-a mai comentat”.În acest moment, lui Nicolae Ceauşescu îi licăreşte o speranţă: dacă totuşi se ridică elicopterele? Dacă Armata totuşi n-a trădat? Maluţan: „Trecând la verticală, la Otopeni, unul dintre mecanicii noştri de bord de la sol zice: «Ai radio deschis, cumva?».

Zic: «Uite că nu m-am gândit la asta». Şi pun frecvenţa Radio România – programul 1. Şi ascult în căşti ce se întâmpla! Numai noi, echipajul, auzeam treaba asta. Lucrul ăsta mi-a întărit hotărârea de a scăpa de Ceauşescu. L-am întrebat dacă vrea să aterizeze în incinta unităţii. A refuzat: «Nu, ia-o către Piteşti!». Deci, el n-a fost stabil. N-a avut o idee fixă să mergem într-un anume punct. A oscilat”.
„Am luat înălţime, am urcat la 700 de metri, să nu creadă lumea că eu vreau să fug undeva sau… Nu am mai pus pus pe frecvenţă militară, am ţinut legătura cu ăştia de la trafic civil, care mi-au zis: «Ştii, ar fi bine să nu te îndepărtezi prea mult!». Asta am luat-o ca pe o ameninţare. Eram la circa 33 de kilometri de Otopeni. Mă apropiam de zona Titu, Boteni… Am vrut să iau căştile să i le dau lui Ceauşescu, să audă ce se întâmplă, ce se spune la Radio… «Fuga tiranului» şi aşa mai departe…

Dar el: «Nu asculta, mă, că alea-s minciuni – ce auzi tu acolo!». Îmi venea să şi râd, dar cel mai mult eram speriat. Am vrut să fac viraj înapoi, dar Rusu Marian, aghiotantul ei, zice: «Nea Vasile, nu e bine ce faci! Vezi, deocamdată e preşedintele României». Zic: «Bine, mă». Rusu luase căştile de la mecanicul meu de bord, care stătea lângă el, în spate. El a auzit tot, iar eu cu tehnicul nu mai puteam comunica. Dar eu am făcut virajul – 90 de grade pe dreapta, înapoi. Zic: «Bă, da’ voi nici nu ştiţi ce vreţi să faceţi de fapt. Aveţi vreun obiectiv?». Rusu zice: «Vezi-ţi de treaba dumitale!»”.

Timp de o ora,  am cerut protectie aeriana, am fost refuzat.

Ceausescu incerca in zadar sa telefoneze oficealilor locali. O ora mai tarziu, (12:47) eram cu sotii Ceausescu, Emil Bobu si Manescu, fostul premier, care l-a sarutat pe mainile lui Ceausescu. Sotii Ceausescu si garzile au decolat catre Boteni. Ceausescu a aflat ca televiziunea cazuse in mainile revolutionarilor. S-a hotarat sa o ia spre Pitesti unde spera sa preia controlul.

Mi-a venit o idee salvatoare pentru noi, pentru echipaj.

Le-am spus c-am fost detectati de radar si ca putem fi loviti.

Atunci Ceausescu mi-a spus sa aterizez imediat. Am spus; „in unitatea militara?” Ceausescu a zis; „Nu, langa sosea.”

Ceausescu m-a intrebat pentru a treia oara daca sunt fidel cauzei. Am raspuns; „care cauza? A cui cauza?”

Acolo, la Sălcuţa, căpitanul Marian Rusu i-a abandonat pe Ceauşeşti. „Am socotit că este momentul în care eu mă pot desprinde”, explică el. A urcat într-o Dacie albă, aparţinându-i inginerului Vlad Nicolae, şi a plecat în direcţia Bucureşti. Avea să se oprească la Bâldana şi, de acolo, cu un TIR, să ajungă la Târgovişte, unde l-a reîntâlnit pe maiorul Raţ. De acum, plănuiau să revină la Bucureşti, „să se pună în slujba Revoluţiei”. Misiunea lor în slujba Ceauşeştilor se încheiase.

Între timp, în apropierea dictatorilor încep să apară, de peste câmp, oameni de la fermele din zonă. Mai vechi la faţa locului, inginerul Popescu era în căutare de aliaţi pentru a-i captura pe Ceauşeşti. Cel puţin aşa susţine el. Căpitanul Rusu, aghiotantul Elenei, patrula pe axul drumului în căutarea unei maşini. În apropierea dictatorilor se afla maiorul Raţ.

„La un moment dat, m-am apropiat de Ceauşescu în speranţa că gata, zic, ăsta e la ocazie şi chiar să-l suim în remorca noastră să-l ducem undeva. A apărut peste câmp şi un grup de muncitori de la Avicola Titu, Ferma 5. Le-am spus despre ce e vorba. Zic: «Mă! Hai să-i prindem, că i-a lăsat elicopterul aicea, a fugit şi uite, lui îi tremură barba, ea e înnebunită».

I-am spus tractoristului meu să tragă tractorul şi să blocheze drumul. În timpul ăsta s-au văzut ghinturile armei sub scurta lui Raţ. Tractoristul s-a oprit, iar muncitorii de la Ferma 5 s-au speriat şi ei. A luat fiecare câte un salcâm, de pe marginea drumului, în braţe. Doar câte un ochi, aşa, se mai vedea spre şosea”, mai povesteşte Popescu.

Inginerul Marius Popescu: „Vorbesc cu el: «Uite, ăştia stau la ocazie». I-am spus tot ce s-a întâmplat acolo, iar el zice: «Hai să-i ducem cu maşina mea!» . Zic: «Mă, fii atent! Dacă se suie la tine în maşină, îi dăm de pasarela de la Produleşti, că văd că sunt porniţi să se ducă încolo». Aveam de gând să ne aruncăm cu maşina de pe pasarelă, cu Ceauşescu în ea.

Căpitanul Rusu îmi spusese că vrea să ajungă spre Piteşti. Şi-i zic: «Ai încredere în mine!». Dar maiorul Raţ şi-a dat seama că-i lucrătură şi nu a vrut să-i lase cu noi pe «nea Nicu» şi pe Leana. Ei făceau ce le spunea maiorul. De capturat nu se mai punea problema, că maiorul avea arme. Deci, muncitorii mă abandonaseră, erau după salcâmi, rămăsesem eu cu Vlad”.

Nicolae Vlad: „M-am dus la Ceauşescu şi i-am spus: «Domnule Ceauşescu, vreţi să mergeţi undeva?». Avea nişte ochi ca unghia mea, negri, perfect rotunzi, te pătrundeau. N-a schiţat nimic, mi-a răspuns aşa: «Da. O să merg. Dar mai rămân. Da. O să merg». Eu voiam să-i iau şi să-i pitesc. Să-i duc la socrii mei în pivniţă, la Gura Foii, lângă Găeşti, că socrul meu era preot şi-i era tare drag de ăştia, că i-au luat tot comuniştii”, povesteşte inginerul Vlad.

Până la urmă, Ceauşeştii n-au ajuns nici în remorca inginerului Popescu, nici în Dacia albă a inginerului Vlad. Au urcat în Dacia roşie a doctorului Decă şi au pornit spre Titu, de unde aveau două variante: spre Găeşti – Piteşti sau spre Târgovişte. La Sălcuţa, ei l-au pierdut pe căpitanul Rusu, rămânând doar cu maiorul Raţ.

Din elicopter coboara sotii Ceausescu si doi ofiteri al Securitatii (maiorul Florian Rat, capitan Marian Rusu) Salcuta langa orasul- Titu  (Boteni) (13.09). Rat a fugit repede la sosea sa gaseasca o masina primul a fost un Mercedes alb, care venea dinspre Titu, dupa aceea s-a oprit o masina Dacia rosie, care venea dinspre Bucuresti, sotii Ceausescu s-au urcat in masina.  Rusu a stat langa sotii Ceausescu sa le asigure o oarecare garda.

Acolo la Salcuta capitanul Marian Rusu i-a abandonat pe sotii Ceausescu urcand intr-o masina Dacia alba apartinandui inginerului Vlad Nicolae, si a plecat in directia Bucuresti mai tarziu s-a intalnit cu Rat la Targoviste. 
Ceauşeşti au stat 23 de minute în câmp deschis, la câteva sute de metri de cazarma.

Pilotul Vasile Malutan, a decolat spre Otopeni, si a raportat ca sotii Ceausescu s-au urcat intr-o Dacie rosie

_______________ 

La ora 13.30. Vestea fugii lui Ceausescu ajunge la televiziunea nationala. La ora 13.32, (Adevarul ro) la 70 km departare medicul Nicolae Deca e luat ostatic.

Nicolae Deca – am vazut un barbat cu o statie radio in mana langa aeroportul Boteni. A facut semn sa trag pe dreapta. Mi-a aratat doi oameni pe margina soselei, erau sotii Ceausescu.

„Trebuia sa-i ducem la Militia Gaesti”

Aici au facut autostop sotii Ceausescu

Un episod interesant, chiar misterios erau vre-o 4 milioane de dolari, Înainte ca elicopterul Dauphin să decoleze spre Bucureşti, inginerul Marius Popescu a surprins un moment care a rămas o enigmă până astăzi. „După ce au coborât, maiorul Florian Raţ a luat din elicopter un colet de formă paralelipipedică, pe care l-a pus lângă un salcâm de la marginea drumului. După efortul maiorului, un om destul de solid, coletul avea, cred, cam 15-20 de kilograme. Era învelit într-o pânză albă, bine muchiat – domn’e, colţuri ca la un stâlp de lucrat la grinda casei. Dimensiuni: 70 pe 40 pe 30 de centimetri”. 

Peste mai puţin de o jumătate de oră, pachetul ajungea în portbagajul doctorului Decă, primul şofer de ocazie al Ceauşeştilor.

Nicolae deca- M-am gandit ca erau arestati. Au traversat, s-au oprit langa masina mea.

Elena cu mana in buzunar. Ceausescu a venit in dreapta.

La un moment dat Ceausescu s-a intors la mine. „Ai auzit ce s-a-ntamplat?” M-am gandisem daca sa spun „da” sau „nu”. Am spus „nu” Ceausescu a zis; „A fost lovitura de stat, organizez rezistenta la Targoviste.”

El avea o speranta , spera in ceva. Nu parea un condamnat la moarte.

Elena n-a scos o vorba tot drumul. Era ganditoare.

Ajungand in comuna Vacaresti, am vazut un cetatean care-si spala masina. Am profitat de asta.

Am spus ca am o problema cu stergatorul si am oprit. 

 La ora 14.00. Televiziunea Romana isi intrerupe programul si anunta despre transmis telefonic ca un elicopter alb din care a coborat Ceausescu cu sotia, unul din cei membrii a garzii care l-au insotit a intrat intr-o masina Dacie rosie cu numarul 4B2646.

  

Sotii Ceausescu au ajuns la Vacaresti la ora 13.55, luat un alt ostatic Nicolae Petrişor (13.58) pleaca cu o Dacie neagra: 1-DB-3005 .

 

Nicolae Petrişor – Ceausescu s-a urcat in fata, langa mine, Elena s-a urcat in spate. Iar securistul(Florian Raţ) a urcat in spatele lui Ceausescu.

In acele momente Ceausescu era disperat. Se uita in orice pozitie, se uita la oricine cu frica.

Mi-a zis; „N-ai unde sa ne ascunzi?” am raspuns; „Unde sa va ascund?”

Elena spunea;  „Ai  grija cum mergi, fii atent.”

Dacia neagra numarul 4DB3005, a evitat soseaua principala spre Targoviste . Nicolae Ceausescu inca spera sa-si mobilizeze trupele.

Ajung la fabrica de otel uitandu-se la aceste cladiri, mi-a spus; „Am copilarit aici. Uite ce-am facut pentru ei.” „Si acum lumea nu ma mai vrea.”

Am vazut ca-i curgea lacrimile pe obraj.

Ora 14.30 Televiziunea Romana isi intrerupe din nou programul.

„Am primit o informatie ca masina in care se afla tiranul fostul dictator este o Dacie neagra trebuie urmarita, nu trebuie lasat sa parasesasca tara.

 Targoviste – Sotii Ceausescu cauta in zadar adapost intr-una din resedintele lor.

Ceausescu imi tinea tot timpul mana pe genunchi. Tremuram de frica.

Elena a zis;  „Ce-or avea astia cu noi?” „Da drumul la aparat sa vedem ce e.”

Am dat drumul la aparat se scanda; „Jos Ceausescu! Jos tiranul!”

Auzind, Ceausescu a avut un soc. A picat pe bord. Si atunci am crezut c-a murit. Deoarece mana i se slabise si celalalt brat ii atarna. Apoi a intors capul spre sotia lui;

„E LOVITURA DE STAT, S-AU VANDUT PENTRU UN PUMN DE DOLARI.”

Petrisor decide sa mearga spre o cooperativa din zona.(Protectia Plantelor)

Ora 14.26. Masina opreste in fata cladirii (Centrul de Plante) au asteptat acolo pina la ora 14.50 (24 de minute). 

Plecat în mare viteză de la Centrul de Plante, Petrişor nu se întoarce imediat la Văcăreşti, ci se îndreaptă spre centrul Târgoviştei. Dă alarma. „Primul gând a fost să plec spre oraş, să povestesc cuiva ce am păţit şi unde i-am abandonat pe cei doi. În faţa Casei de Cultură a Sindicatelor am oprit maşina. Am coborât şi am început să strig: «Fraţilor, cine vrea să meargă, că l-am prins pe Ceauşescu?!». Eram îmbrăcat într-o salopetă ponosită, cu cizme de cauciuc vechi şi epuizat psihic după cele prin care trecusem. Lumea credea că nu spun adevărul şi nu m-a luat în seamă. M-au crezut nebun. Atunci a venit la mine inginerul Ispas şi mi-a spus să încetez, că pot fi linşat. Am urcat amândoi în maşina mea, la sugestia lui, şi am plecat la Miliţie. Acolo l-am întâlnit pe sergentul-major Enache, care era îmbrăcat civil. I-am spus că Ceauşescu se află la Centrul de Protecţia Plantelor. Discuţia a fost auzită de mulţi dintre cei prezenţi. Enache s-a arătat dezinteresat ce cele spuse”.

 În acest moment, Petrişor iese din filmul fugii Ceauşeştilor. Intră, în schimb, sergentul-major Ion Enache şi plutonierul Constantin Paise. Deşi la început păreau „dezinteresaţi” de vestea adusă de Petrişor, pentru că o considerau neserioasă, cei doi subofiţeri ajung în scurt timp la Centrul de Plante. (14.50)

„Unde l-aţi ascuns pe Ceauşescu?“

După popasul de 24 de minute de la Protecţia Plantelor, Ceauşescu a fost preluat de Paise şi de Enache

Televiziunea transmite in direct evenimentele.

Un oficial al cooperativei suna la Militie.

Ajunge Maior Ion Enache a preluat, împreună cu sergentul major Constantin Paisie,(soferul era Plutonier Andrei Osman) cuplul Ceauşescu de la Centrul pentru Protecţia Plantelor la ora 14,50, la ora 15.25 a ajuns la Ratoaia şi l-a protejat, în pădurea Răţoaia, până la lăsarea întunericului, (16.50) când a fost adus în sediul Miliţiei Judeţene la ora 17:45.

La ora 18:10 sunt preluati de Colonelul Ion Mareş, col. Dinu, colonel Ion Ţecu, insotiti de Constantin Paisie, sunt luati cu o masina ARO la Unutatea Militara U.M. 0147 ora 18.30.

La ora 18:35 generalul Andrei Kemenici i-a arestat.
La ora 19.30. Televiziunea Romana anunta vestea ca sotii Ceausescu sunt arestati

Elicopterele au aterizat la ora 13.00

Consultul medical a inceput la ora 13.20 !
Procesul de pe data 25 decembrie 1989, a durat 90 de minute (si consultul medical) incepand de la ora 13:40 si pina la ora 14:46. La ora 14:47 Colonelul Gica Popa (judecatorul) citeste sentinta de condamnare.

La ora 14:51 sotii Ceausescu sunt executati legati la maini si pusi pe zidul WC-ului din curtea unitatatii militare de la Targoviste UM.01417, Au tras in ei de la sold la un metru distanta, maiorul Dorin Carlan, capitanul Ionel Boeru si maiorul Octavian Gheorghiu

istoricul Alex Mihai Stoenescu; „De asemenea, dnul Iliescu nu ştie că sediul CC al PCR era apărat de un sistem militar numit “Dispozitiv militar de apărare al sediului central al CC al PCR”, format din blindate, trupe de linie ale Armatei, trupe de elită ale Academiei Militare, forţe ale MAI şi ale Securităţii, pe care l-a dezorganizat intenţionat gen. Vlad după ora 08.30, retrăgând toate forţele MAI şi Securităţii din dispozitiv”

„Cred că am discutat peste 40 de minute. Mă mai cheamă o dată la telefon. Şi atunci am vorbit cu Nicolae Ceauşescu de la Snagov. La telefon mi-a spus: «Vezi, luaţi măsuri să rezolvăm situaţia! Cum este? Armata ce face?». Eu zic: «Am dat ordin să se intre în cazărmi». El îmi răspunde: «Păi, de ce? Tu ce faci acolo?». Iar eu îi spun: «Sunt cu ataşatul militar sovietic». Apoi mă ia: «Păi, cum? Cine te-a pus să-l chemi?». Eu zic: «Păi, l-am chemat să-i spun să nu se amestece». A închis telefonul şi asta a fost ultima discuţie pe care am avut-o. Nicolae Ceauşescu a fost nemulţumit de mine, mai ales că l-am chemat pe ataşatul militar sovietic. Cred că se apropia de ora 13.00“, a mai declarat Ilie Ceauşescu.

„Am dat telefon ca unităţile să intre în cazărmi. Regimentul 10 să nu mai intre în Bucureşti. A fost un ordin telefonic. Esenţa era ca toate unităţile să intre în cazărmi. Şi am mai spus să nu se asculte decât ordinele comandantului suprem. A durat mult până am terminat de redactat ordinul. Ne-a apucat ora 14.00“, declara Ilie Ceauşescu, în 1994, Comisiei „Decembrie 1989“.

„Ilie Ceauşescu îi anunţase pe sovietici atunci, pe 22 decembrie, că se formează un nou guvern. Atunci, Ilie Ceauşescu a făcut o listă, scrisă frumos. În capul listei era Ion Iliescu, ca prim-ministru. De altfel, Ilie Ceauşescu îl avertizase pe fratele său încă de dimineaţă de gravitatea situaţiei. A fost la 6.30 la Nicolae Ceauşescu şi i-a spus: «Nu te împotrivi ruşilor, că e clar că ruşii vor să te schimbe! Pune-l pe Iliescu!». La fel îi spusese şi fratele de la Viena, Marin Ceauşescu, care în vara anului 1989 a venit special în ţară, s-a dus la Ceauşescu şi i-a spus clar: «Pune-l pe Iliescu şi nu te mai împotrivi ruşilor!»“ declara Stoenescu.

Pilotul Vasile Maluţan a reconstituit în 1995, la Comisia Senatorială pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989, primele momente de după aterizarea elicopterului lângă Sălcuţa. „Raţ a fugit repede la şosea, să găsească o maşină.

Rusu a stat, aşa, mai lângă ei, să le asigure o oarecare gardă. Raţ a oprit nişte maşini. Primul a fost un Mercedes alb, care venea dinspre Titu. După aceea s-a oprit o maşină roşie, care venea dinspre Bucureşti, cu trei bărbaţi şi o femeie cu căciulă de blană. Soţii Ceauşescu nu s-au urcat la ăia, deşi oamenii, după gesturi, îi pofteau“. În acest timp, Ceauşeştii stăteau la marginea şoselei, la adăpostul unui salcâm. Vasile Maluţan a mai rămas în preajma lor câteva minute. La un moment dat, secundul Mihai Ştefan zice: «Vedeţi că vă cheamă Ceauşescu». «Ce mai vrea, mă? Gata, am terminat!».

«Nu, serios, insistă să mergeţi, face din mână». M-am dat jos, m-am dus la el. Zice: «Băi, tu chiar nu serveşti cauza?» «Păi, care cauză? Nu ştiu dacă am avut o cauză comună». La care a dat a lehamite din mână, zicând: «Şi acum, ce faci?». «Păi, mă întorc la unitate. Ducem echipajul şi elicopterul la unitate, la Otopeni». Mi-a întins mâna, am dat mâna cu el, i-am urat noroc. Madam Ceauşescu zice: «Păi, şi cum ne laşi pe noi aşa?». «Păi – zic -, n-avem ce face. Ne ridicăm în aer şi ne fac ăştia ţăndări». El mi-a mai zis atât: «Vezi, nu spui nimic unde suntem şi ce facem!». Apoi am plecat, am decolat şi am venit spre Otopeni. Am raportat că s-au urcat într-o maşină roşie”.

Eroare! Ceauşeştii nu s-au urcat în acea maşină roşie, ci într-o altă Dacie, tot roşie, care avea să vină din sens invers (dinspre Titu) şi care nu avea patru pasageri, ci unul singur.

Misteriosul doctor Decă

Maiorul Florian Raţ (acum decedat) a povestit Comisiei „Decembrie 1989”, în 1995, cum au ajuns Ceauşeştii în maşina doctorului Decă. „Am văzut undeva pe dreapta un cetăţean cu un Ford Taunus oprit şi m-am dus să discut cu el. L-am întrebat dacă are benzină şi poate să ne ducă până la Târgovişte.

Între timp, mă strigă Marian şi îmi spune că s-a oferit un domn să ne ducă. Am văzut că era o Dacie roşie care venise dinspre Găeşti şi o întorsese cam la 30 de grade. În maşină era un cetăţean cu o căciulă de blană şi palton. Şoferul a zis că ne dă cheile dacă vrem să conducem noi, dar Ceauşescu a zis să meargă el, că e maşina lui. După ce s-au urcat Nicolae şi Elena Ceauşescu, Rusu Marian a zis să mă urc eu, că el a făcut rost de altă maşină. Pe drum, şoferul a zis că este doctorul Decă şi că o rudă a lui este blănar la Ceauşescu. S-a oferit să-i ducă până la Târgovişte”.

Căpitanul Marian Rusu a redat astfel acele momente: „Ceauşescu a felicitat echipajul şi a dat mâna cu Maluţan. Ne-am îndreptat către şosea, unde deja opriseră maşini. Era clar pentru noi că trebuia să continuăm drumul pe roţi. Pe jos nu puteam merge. Unul dintre şoferii care opriseră s-a apropiat de Nicolae şi de Elena Ceauşescu şi le-a spus că se numeşte Decă şi că este văr cu blănarul lor, Săndulescu. Acest Decă s-a oferit să-i ducă el cu maşina”.

Acolo, la Sălcuţa, căpitanul Marian Rusu i-a abandonat pe Ceauşeşti. „Am socotit că este momentul în care eu mă pot desprinde”, explică el. A urcat într-o Dacie albă, aparţinându-i inginerului Vlad Nicolae, şi a plecat în direcţia Bucureşti. Avea să se oprească la Bâldana şi, de acolo, cu un TIR, să ajungă la Târgovişte, unde l-a reîntâlnit pe maiorul Raţ. De acum, plănuiau să revină la Bucureşti, „să se pună în slujba Revoluţiei”. Misiunea lor în slujba Ceauşeştilor se încheiase

Ana Bunea, administratorul domeniului administrat acum de RA-APPS, era îngrijitoare în 1989. Ea îşi aminteşte: „Au fost întâmpinaţi de femeia care se ocupa atunci de casă, doamna Ema, acum pensionară. Nu au intrat prin faţă, ci pe o uşă laterală, printr-un spaţiu de servicii. Au mers prin bucătărie, pe un hol, până când au ieşit în sala mare, din faţă. De aici au dat câteva telefoane şi au plecat la elicopter. Noi, personalul, nu ştiam ce treabă avea sau unde se ducea, pentru că atunci când apăreau ei, nimeni nu avea voie să umble prin curte. Ne retrăgeam, să nu deranjăm“.

Maiorul Florian Raţ a rămas lângă clădire, la intrarea dinspre bucătărie. „Era şi Maluţan, care mi-a cerut o ţigară. El nu fuma, dar era într-o tensiune foarte mare. Am văzut că ei au intrat în salon şi că dădeau telefoane. Am înţeles de la Rusu Marian că au dat telefoane în judeţele Olt, Constanţa, la Târgovişte. Rusu Marian a mai intrat şi în interior şi a mai ieşit şi pe afară“, a declarat maiorul Raţ, în 1995, audiat de Comisia Senatorială pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989.

Tot în 1995, căpitanul Rusu a povestit mai în detaliu: „În hol, Nicolae şi Elena Ceauşescu şi-au dat paltoanele jos. Eu l-am ajutat pe el, iar Emil Bobu pe ea. Paltoanele nu au fost puse în cuier, ci pe un fotoliu care era în hol. Apoi, Nicolae Ceauşescu a intrat în birou. După el, a intrat şi Elena Ceauşescu, dar ea n-a stat tot timpul acolo. Nu au închis uşile, au spus că nu merg telefoanele. Eu le-am băgat în priză, pentru că erau scoase din priză, am intrat în birou şi am văzut că telefonul operativ funcţiona. Am sunat la dispecerat, pentru că trebuia deschis telefonul scurt. Nu era suficient să-l bagi în priză ca să meargă. Am sunat la dispecerat şi am spus că sunt la «Baltă». Se spunea «Balta mare» când eram la Palat, iar dincolo, la sat, era «Balta mică». Aici eram la «Balta mare» şi le-am spus celor de la dispecerat că suntem la Snagov şi că se solicită deschiderea telefoanelor scurte.

căpitanul Marian Rusu a spus: „Parţial. Nu convorbiri întregi, ci prima întrebare – «Care este situaţia la voi?». Din discuţiile purtate ulterior cu Bobu şi cu Elena Ceauşescu ar fi rezultat că e linişte în ţară, cel puţin aşa i se spunea. Singurul care i-a spus adevărul a fost Traian Ştefănescu de la Craiova, care a spus că oamenii s-au adunat şi i-au cerut să iasă să vorbească cu ei. Lui Traian Ştefănescu i s-a cerut să iasă afară să vorbească cu ei, să nu stea în birouri“.

Căpitanul Marian Rusu a reconstituit, din memorie, ce a urmat după discuţiile cu prim-secretarii din judeţe. Ceauşescu a chemat în ajutor câteva elicoptere cu militari, armament şi muniţie pentru a proteja aparatul prezidenţial. Elicopterele se aflau în apropiere, la Otopeni, la câteva minute de zbor.

„În cabinet a fost chemat şi comandantul elicopterului, Vasile Maluţan, căruia Nicolae Ceauşescu i-a cerut să ia legătura cu comandamentul, cu generalul Rus. S-au dat trei-patru telefoane la flotila specială. La un moment dat au fost cerute două elicoptere cu militari înarmaţi pentru însoţire. Am bănuit că de la flotilă s-a întrebat în ce direcţie mergem. Maluţan l-a întrebat pe Ceauşescu în ce direcţie vrea să plece elicopterele, iar Ceauşescu a spus «să vină după noi». Maluţan a spus că vor comunica când se vor ridica şi vor primi indicaţii în continuare“, a povestit căpitanul Marian Rusu.Pe când Nicolae Ceauşescu nu fugise încă din sediul CC al PCR, fratele său făcea deja un serviciu celor care preluau puterea. Fără să ştie că generalul Stănculescu începuse să dea ordine contrare celor primite, iniţial, de la Nicolae Ceauşescu, Ilie Ceauşescu dădea şi el un ordin similar. Ordinul 38, dat la ora 11.30, de la sediul MApN.

„Am dat telefon ca unităţile să intre în cazărmi. Regimentul 10 să nu mai intre în Bucureşti. A fost un ordin telefonic. Esenţa era ca toate unităţile să intre în cazărmi. Şi am mai spus să nu se asculte decât ordinele comandantului suprem. A durat mult până am terminat de redactat ordinul. Ne-a apucat ora 14.00“, declara Ilie Ceauşescu, în 1994, Comisiei „Decembrie 1989“.

Maiorul Florian Raţ: „Femeia care avea grijă de vilă, acolo, a întrebat: «Unde merge Tovarăşul?». Eu i-am spus că nu ştiu, iar ea a zis să ne pună ceva pe drum. I-am spus să pună pâine, mere, apă, că nu ştiu unde mergem. A făcut un pachet aşa, învelit în hârtie albă, pe care l-a adus la elicopter“.

Şi mapa-plic a Elenei Ceauşescu, luată din sediul CC, a fost adusă din nou în elicopter. De ea avea grijă căpitanul Marian Rusu, garda de corp a „Tovarăşei“. „Era la Marian Rusu, la el am văzut-o când ne-am urcat în elicopter“, a povestit maiorul Florian Raţ, garda de corp a lui Nicolae Ceauşescu.

Căpitanul Rusu a recunoscut: „Bobu a venit cu geanta neagră la elicopter. Ceauşescu ne-a spus: «Voi doi mergeţi mai departe cu noi!», adică eu şi Raţ, şi «ei rămân aici», adică Emil Bobu şi Manea Mănescu. Bobu mi-a dat mie acea geantă şi mi-a spus să am grijă de ea ca de ochii din cap, că este a «Tovarăşei». Şi am luat cu mine în elicopter acea geantă neagră, care de fapt era o mapă-plic“.

Florian Raţ : „Soţii Ceauşescu au ieşit din clădire şi au mers spre elicopter. Pe aleea care ducea spre elicopter, Ceauşescu le-a spus lui Bobu şi lui Mănescu să rămână acolo. Am văzut că Manea Mănescu a dat mâna cu ei, iar lui Nicolae Ceauşescu i-a sărutat mâna. Ceauşescu le-a mai spus că mergem noi cu ei, arătând spre mine şi spre Rusu Marian“

În dimineaţa de 22 decembrie, regimentul de elicoptere de la Boteni era în alarmă de luptă, ca toate unităţile militare. Comandantul regimentului, comandorul Ioan Suciu (condamnat ulterior în dosarul „Ţigareta 2” alături de Gheorghe Truţulescu), primise ordin de dimineaţă, de la generalul Iosif Rus, să se pregătească pentru o misiune la sediul CC al PCR. După anunţul de la radio, de la ora 10.59, despre moartea „trădătorului” Milea, Suciu s-a organizat ca pentru război.

„Am dat ordin să armeze şi să fie gata de tragere“

„Cam la 20 de minute după ce am ordonat dublarea posturilor şi foc fără somaţie, a apărut elicopterul Dauphin. N-am ştiut că acest elicopter a fost pe clădirea CC şi nici nu ştiam cine este la bord. Mă aflam cam la 150-200 de metri de punctul de conducere a zborului. Am fugit în punct. Staţiile erau pornite şi am vorbit pe frecvenţa pe care vorbeam în general când se zboară.

Dar nu mi s-a răspuns nimic. Am înţeles ulterior că ei erau pe frecvenţa Aeroportului Otopeni. Atunci am dat ordin comandantului batalionului de artilerie să îndrepte cele opt piese de artilerie, tunurile, către elicopter. Să armeze şi să fie gata de tragere. Eu văzusem elicopterul şi am cerut elemente. Am spus că văd un elicopter Dauphin şi să-mi spună ce caută acolo şi pe cine are la bord. Le-am cerut şi indicativul. Era o situaţie deosebită şi în obiectiv ne apărea ca duşman. Nu a răspuns şi a aterizat foarte aproape de noi, lângă şosea”, a declarat Suciu, în 1994, Comisiei „Decembrie 1989”.
După ce Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost lăsaţi în câmp, Suciu a mai primit un ordin de la generalul Iosif Rus: să schimbe emblemele de pe aparatele de zbor. „Elicopterul a decolat după puţin timp. Am primit un telefon şi ni s-a spus că în aparatul respectiv a fost Ceauşescu şi că trebuie să-l căutăm. Generalul Rus ne-a ordonat să vopsim cocardele de pe burta elicopterelor, care erau sub formă de stea – să le facem sub formă de drapel, adică dreptunghiulare, şi să decolăm de urgenţă, să facem o cercetare aeriană pe toate şoselele din împrejurimi”, a mai declarat Suciu în faţa Comisiei „Decembrie 1989”.

Marian Rusu: „Am lăsat pistolul sub scaun”

Audiat de Comisia „Decembrie 1989” la 30 mai 1995, căpitanul Rusu le-a declarat senatorilor: „Nicolae şi Elena Ceauşescu s-au suit în maşina doctorului Decă, iar eu în Dacia albă. Ei au plecat spre direcţia Târgovişte – Piteşti, eu spre Bucureşti. Am socotit că este momentul în care mă pot desprinde. Am plecat cu inginerul Vlad, şoferul maşinii. Mi-a spus că, dacă ne opreşte cineva, îi va spune că-i sunt văr. Aveam cu mine o geantă pe care am primit-o la plecarea de la Snagov, precum şi pistolul Stecikin. Am mers până unde se bifurcă drumul spre Bucureşti şi Târgovişte, la Bâldana. Aici s-a terminat benzina maşinii. Am lăsat pistolul şi încărcătoarele sub scaunul din dreapta, am deschis pe drum geanta, în care era un plic mare, alb. Plicul nu era lipit. În el erau nişte carnete CEC, pe care mai târziu le-am predat. Erau pe numele lui Valentin, Zoia şi Nicu Ceauşescu. Câte unul nominal şi câte unul cu parolă. Mai era şi un libret pe numele fiului lui Valentin. În total, şapte carnete. Valoarea totală era de trei milioane şi
jumătate de lei”.

De la Bâldana, Rusu a plecat cu o altă maşină spre Târgovişte, unde l-a întâlnit pe maiorul Raţ, care între timp se „desprinsese” şi el de soţii Ceauşescu. De acolo, cei doi ofiţeri de Securitate au venit împreună spre Bucureşti, ascunzându-se de revoluţionari şi căutând soluţii să se pună la dispoziţia noului regim.

După ce au ajuns în Capitală, ultimele gărzi de corp ale Ceauşeştilor s-au deplasat la Comandamentul trupelor de grăniceri, unde căpitanul Rusu a predat CEC-urile Ceauşeştilor, iar maiorul Raţ – geanta cu armament. Acestea au fost preluate personal de colonelul Teacă, şeful Comandamentului, care a dispărut cu ele din clădire. „S-a dus la Ministerul Apărării Naţionale. Când s-a întors, ne-a spus că le-a predat acolo şi că generalul Iulian Vlad ştie de noi”.

71 de ani,10 luni şi 30 de zile avea Ceauşescu când a fost executat (26 ianuarie 1918 – 25 decembrie 1989).

24 de ani ,9 luni şi două zile a condus Ceauşescu România (20 martie 1965 – 22 decembrie 1989).

10 ani şi 11 luni avea Ceauşescu când s-a mutat de la Scorniceşti la Bucureşti (decembrie 1928).

16 ani avea Ceauşescu când a fost arestat prima dată, la Craiova, pe 24 iulie 1934.

26 de ani avea Ceauşescu când a întâmpinat entuziast Armata sovietică, la intrarea în Capitală (30 august 1944).

27 de ani avea Nicolae Ceauşescu când s-a căsătorit cu Lenuţa Petrescu (devenită Elena Ceauşescu), în martie 1945. Ea avea 29 de ani, iar ulterior s-a „întinerit“, mutându-şi data naşterii din 1916 în 1919, ca să nu fie mai bătrână ca el.

VA FI CONTINUARE…..

Preotul Dimitrie Jura: Monica Iacob Ridzi, n-ar fi ezitat nicio secundă să-i zboare creierii ziaristului, dacă ar fi avut la îndemână un revolver.

Pe şoseaua Prelungirea Ghencea, hala tipografiei Kruger Brent, aparţinînd firmei Sothis Print, e cam jumătate din sala uriaşă în care deputaţii discută cazul Ridzi.

Gheorghe Nicolae este directorul tipografiei. “Da, am tipărit trei feluri de afişe pentru MTS, de fapt pentru firma Artisan”, spune şeful firmei. Omul e deschis, deşi nu-i fericit că-i apare numele companiei. Furnizează tirajele şi preţurile.
Contracte pe 22, afişe pe 24
Grafica şi conţinutul primului poster erau deja gata pe 24 aprilie, la ora 15:10, după cum rezultă din mailurile dintre Kruger şi Artisan. La foarte scurt timp după semnarea contractelor între MTS şi Artisan, încheiate pe 22 aprilie.

Pliantul care o conţine pe Monica Ridzi a avut tirajul cel mai mare. 46.500 de exemplare, faţă de cele 3.000 de exemplare cît cumulează celelate două postere.

Toate cele trei lucrări s-au tipărit mai tîrziu.

46.500 de pliante cu Ridzi de 2 Mai
Calendare pentru EBA
La această tipografie s-au tipărit, mai apoi, calendare pentru campania electorală a Elenei Băsescu. Gazeta nu a putut intra în posesia răspunsului la întrebarea “Cine le-a comandat şi cine le-a plătit?”.

După trei săptămîni de investigaţie jurnalistică, gsp publică azi ecuaţia de adio: MTS a plătit fi rmelor 730.000 de euro, iar acestea au dat mai departe 220.000 de euro! Atît a costat real 2 Mai, restul e pierdere a banului public prin risipă sau prin deturnare de fonduri.

Avem cifrele. Şi le aveţi şi voi. Pe 22 aprilie, MTS oferea, fără licitaţie, 730.000 de euro, sumă care include TVA, unui duet de firme cu acţionari comuni, cu sediu social comun şi cu administratori comuni.

Mark dă bani lui Artisan
Artisan ia două contracte cumulînd 400.000 de euro, iar puiul său, Mark, primeşte 330.000 de euro.
Mark îi dă 265.000 de euro lui Artisan ca să organizeze evenimentul în locul său. Artisan subcon­tractează alte 13 firme, cărora le plăteşte 220.000 de euro. În total!
Sumele sînt obţinute de gsp din surse de primă mînă.

Risipă sau deturnare
Cei mai multi bani din cei 220.000 de euro îi încasează Loco, care cumpără publicitate la televiziuni. Aceasta suma nu e certă. Pro­babil în jur de 100.000 de euro.

Restul e reprezentat de scena şi de concertul de la Bucureşti (30.000 de euro), parteneriatul de la Costineşti (15.000 de euro), postere (2.000 de euro), tricouri, brichete, cadouri şi alte costuri. Total 220.000 de euro.

Atît au făcut evenimentele
Restul pînă la 730.000 de euro reprezintă măsura apasata prin care ministerul condus de Monica Iacob-Ridzi a risipit sau a deturnat banii publici. Asta o va exprima instanţa, singura care poate stabili in Romania vinovatia unui om. Responsabilitatea ca ministru, ca ordonator de credite, ca membru al Guvernului, ca sef al unor oameni plimbati azi intre DNA, Parlament si toaletele unde vomita de frica si tensiune, toate acestea sint insa altceva. Nu tin de penal.

Iesirea din scena
În acest moment, lucrurile sînt clare. La trei săptămîni după declanşarea investigaţiei gsp si la 70 de zile dupa ce zimbea in cele 304 stiri care poleiau televizoarele, Monica Ridzi va parasi scena arătata cu de­­ge­­tul de jumătate de milion de euro. Daca nu demisioneaza o va ejecta PD-L, convins ca “pierdem sustinerea publicului nostru exigent”.

Are 32 de ani, nu se epuizeaza un destin, poate ca nici o cariera, dar, in momentul inchiderii simbolice a acestei usi, are sansa sa tresara o noua lume, in care sa nu mai fie oferite bugete publice de peste o suta de milioane de euro unor oameni care se legitimeaza profesional cu fraza “sint un soldat credincios al partidului” si care parasesc functia cu obsesia ca tot ce-si poate dori cineva in viata e sa devina secretar de stat.

Asta in timp ce, intr-o sala din Cluj, o tinara e rosie de furie pentru ca, pentru prima oara de cind se stie, nu mai are indemnizatie de lot. Nu e secretar de stat. E campioana olimpica la judo. Doua tricouri facute de Artisan oricarui semnatar de contracte daca-i stie numele!

“Mark şi Artisan, adică ce mai, Artisan, că e o singură firmă!”
Gelu Vişan, deputat PD-L, in sedinta de ieri, sătul să-şi tot cenzureze gîndurile

Urmărită penal?
Azi, Comisia Parlamentară de Anchetă își va prezenta raportul. E posibil să se ajungă la un raport comun, numai că PNL + PSD + UDMR cer urmărire penală pentru delapidare, iar PD-L ar accepta eventual cel mult urmărire penală pentru abuz sau neglijenta în serviciu. Oricum, e vorba doar de o recomandare supusa dezbaterii in plenul Camerei.

Aseară s-a negociat între PNL+PDS+UDMR și PD-L, ultimii convingîndu-și partidul că Ridzi nu mai poate fi apărată. Deputatii vor încerca azi să se înțeleagă pe același text, deși primii sînt extrem de convinsi ca e vorba de delapidare, în timp ce pedeliștii ar vrea ca Ridzi să plece pentru risipirea banului public. Nu e exclusa nici varianta unei parti comune de raport si distantarea politica in privinta zonelor unde opiniile se radicalizeaza.

Avocatul lui Artisan şi Mark a consiliat apărarea lui Băsescu în cazul “Flota”
Dănuţ Bugnariu a apărut acum două zile în faţa comisiei ca un apărător cu experienţă. “Am mandat limitat”, a punctat el chiar de la început, stabilind perimetrul jocului. Bugnariu a reprezentat firmele Artisan şi Mark, cele două companii cărora MTS le-a dat 630.000 de euro.
Deputaţii n-au scos nimic de la el. A adus argumente inclusiv de ordin constituţional prin care a reclamat ilegalitatea Comisiei de Anchetă.

Bugnariu este un avocat cu clientelă selectă. L-a apărat pe Sorin Ovidiu Vântu în dosarul BID, pe primarul Andrei Chiliman şi a făcut parte din echipa mai amplă, dar rămasă în bună măsură secretă, care i-a asigurat lui Traian Băsescu suportul legal în “Dosarul Flota”. Rugat de gsp să comenteze cum se derulează audierile clienţilor săi de la DNA, el a spus “sînt intense”. “Intense peste media cu care sînteţi obişnuit?”. “Da” a fost răspunsul lui Bugnariu.
Ultima audiere
Fără să fie de faţă, Emeric Ienei a aşezat motoul nevăzut al audierii de ieri a ministrului Monica Ridzi prin vorba sa preferata: “Nu-mi fac iluzii ca să n-am deziluzii”.

Deputaţii şi-au făcut. Pe rînd, Olteanu, Bănicioiu, Negoiţă, Chi­riţă, Voinescu, Visan, Vasile şi aproape toţi ceilalţi au sperat că vor primi răspunsuri.

Iată mostre de dialog:

1. — Credeţi că e normal ca oa­­menii din comisia de evaluare să nu observe că firmele au acelaşi sediu, acţionari şi administratori comuni?
­— Dar hîrtiile au fost semnate cu nume diferite.
­— Nu e vorba de semnături, ci de actele oficiale ale firmelor care erau în plicul deschis de oamenii dumneavoastră.
­— Nu ştiu. Vă legaţi de chestiuni minore.

“Sîntem în faţa unei licitaţii trucate”
Alina Gorghiu

“Sper că vom avea înţelepciunea de a oferi un raport bipartizan. Ar fi un semn bun pentru România şi pentru încrederea oamenilor în noi”
Sever Voinescu

2. — Doamna ministru, cum aţi recepţionat tricourile, şepcile şi celelalte?
­— Noi am recepţionat un eveniment. Am achiziţionat o maşină, nu am spus cîte uşi şi oglinzi retrovizoare trebuie să aibă.
­— Doamnă, cînd îţi cumperi o maşină te interesează şi uşile şi, mai ales, marca!

3. — De ce aţi plătit formaţiile şi scena de la Costineşti de vreme ce le plătise organizatorul MPP?
­— Nu am ştiut acest lucru!
­— şi nu trebuia să ştiţi că vi se vinde un produs al altcuiva, respectiv MTV Days?
­— N-am ştiut.

Trei ore în acelaşi stil. Trei ore epuizante, de măcinare în gol, după care deputaţii au decis să încerce să mai cheme o dată pentru azi firmele prin care au trecut banii pentru televiziuni. Ei sînt decişi să traga cortina azi printr-un raport sau mai multe, “Chiar dacă va trebui să oprim ceasul la ora 12 noaptea”, după expresia lui Bogdan Olteanu.

“Mi se pare o fraudă să oferi 630.000 de euro bani publici pentru două firme atît de strîns legate şi care au venit, culmea, cu oferte atît de apropiate de ce era MTS pregătit să ofere!”
Victor Socaciu

Monica Iacob Ridzi provine dintr-o familie de negustori bogaţi şi este depozitara unui capital crescând de antipatie în Petroşani.

În ultimii 12 ani, Monica Iacob Ridzi a parcurs drumul de la o tânără introvertită, care combina dansurile populare cu ucenicia la organizaţia de tineret a PD, la un politician cu sânge rece, în stare să opună întrebărilor a zeci de jurnalişti şi parlamentari o indiferenţă totală şi nici un răspuns.

Au fost ani în care actualul ministru a lucrat la magazinele familiei sale, a salahorit la „celulele” locale de partid, şi-a luat titlul de doctor în ştiinţe şi a triumfat în adevărate maratoane electorale. S-a maturizat în timp ce Valea Jiului îi trimitea Capitalei ultimele mineriade, iar Com pania Naţională a Huilei (CNH) cădea victimă unor delapidări de pro porţii. Acestea din urmă, devenite legende, par să pună miza financiară a scandalului „2 Mai” întro lumină ridicolă. Fără să-i impresioneze, dezvăluirile gazetăreşti din ultima lună doar le-au confirmat localnicilor ceea ce ei începuseră să observe mai de mult: între petroşăneanca lor şi simţul comun s-a produs o ruptură dramatică.

Reporterii EVZ au fost în oraşul care i-a mai dat României pe Miron Cozma şi Raj Tunaru şi au încercat să recompună portretul Monicăi Iacob Ridzi din mărturiile concetăţenilor şi ale apropiaţilor ei. Deşi (în ciuda strădaniilor repetate) nu au reuşit să stea de vorbă cu ministrul sau cu soţul său, Tiberiu Iacob Ridzi, primarul Pe troşanilor, ziariştilor EVZ li s-a transmis că, „în compensaţie”, au fost ei înşişi filmaţi şi fotografiaţi!

Micul oraş este azi un viespar de suspiciune, în care bârfele circulă cu viteza luminii iar presa locală, intrată pe o pantă inflaţionistă, e citită la toate colţurile de stradă.

Pe lângă cazul „2 Mai”, oamenilor li se întâmplă să discute despre intenţia autorităţilor de a transforma localitatea în staţiune turistică. Unii o fac cu încredere, alţii, nostalgici ai mineritului, cu reticenţă.

Trei într-un bloc

Familia Iacob Ridzi locuieşte pe o scară cu opt apartamente, unde zugrăveala n-a mai fost de mult înnoită, cutiile poştale sunt scâlciate, iar la avizier se lipesc anunţuri pentru vânzarea buteli ilor cu gaz. Din opt apartamente, vecinii spun că trei sunt ale lor: la etajul întâi stă cuplul Monica-Tiberiu, la doi – mama Monicăi, iar la patru, depărtându-se puţin de familie, fratele Monicăi. Pe uşi nu-s trecute numele locatarilor, iar afară, în spatele blocului, într-un ţarc de sârmă, cineva adună apara te electrice scoase din uz. Parterul blocului e tot al lor: spaţii în care încă funcţionează magazinele familiei Ridzi, Euro-Riva, sau care au fost închiriate.

Sabotate de supermarketurile deschise în ultimii ani, prăvăliile Euro-Riva sunt rămăşiţe ale unui mic imperiu comercial, care făcea legea pe piaţa alimentelor în vremea când Valea Jiului se înspumega şi-şi vărsa ortacii asupra Bucureştiului.

„Cine venea la Petroşani după cumpărături la Riva se oprea. Aici se găseau de toate”, îşi aminteşte Siminel Iordache, care, în acele timpuri, vindea adidaşi în aer liber, înşirându-i pe fierul unei tarabe. Chiar şi aşa, în regres, Euro-Riva tot are rulaje anuale de 3,5 milioane de euro.

Monica Ridzi a lucrat la magazinele familiei încă din timpul facultăţii. A fost contabil, director de dezvoltare şi director general. De-aici a venit direct în parlament. Tiberiu a fost şi el băiat muncitor, a lucrat ca telefonist înainte de a-şi termina studiile şi a se angaja la Mina Livezeni.

Dansând la „Parângul”

Magazinele Euro-Riva fuseseră deschise de tatăl Monicăi şi, prin banii pe care-i produceau, au reprezentat unul dintre argumentele forte pentru care fiica negustorului a fost bine-venită în viaţa politică. Celelalte erau seriozitatea şi tenacitatea ei, care-i dădeau curajul să pună la punct şi-un bărbat. Unul dintre apropiaţii ei de-atunci strâmbă din nas când aude zvonul cum că ar fi fost dansatoare la bară, într-o discotecă: „Monica era fată serioasă. Nu era fată de discoteci. Asta e o minciună gogonată”.

Că îşi repede bărbatul e adevărat, autoritatea femeii reiese şi din faptul că Tiberiu Iacob a plecat de la biroul stării civile nu doar cu un certificat de căsătorie, ci şi cu numele nevestei agăţat de-al său. S-au cununat în 2001, când el avea 30 de ani, iar ea – 24.

Cu patru ani mai devreme, in traseră deodată în PD şi, tot pe-atunci, se duseseră împreună la ansamblul de dansuri populare „Parângul”, al Casei Studenţeşti din Petroşani. Cam pe toate le-au făcut împreună… Când unul a mers după a doua licenţă la Facultatea de Drept din Alba-Iulia, l-a urmat şi celălalt. Şi în doctorate s-au ţinut unul după altul: Monica şi l-a luat în 2007, Tiberiu – în 2008. Cum au devenit ei doi doctori în ştiinţe inginereşti în acei ani, în care numai de lupte politice s-au ţinut, doar ei şi rectorul Universităţii din Petroşani ar putea explica.

 

3,5 milioane de euro
este cifra de afaceri a magazinelor Euro-Riva

PRIETENIA CU EBA

Elena Băsescu şi videoclipul trupei Voltaj

În 2007 şi 2008, familia Iacob Ridzi a trecut prin cinci campanii electorale. De două ori pentru alegerea lui Tiberiu, de alte două ori pentru alegerea Monicăi şi încă o dată la referendumul pentru demiterea preşedintelui. În aceste campanii, chiar în timpul uneia de-a lui Tiberiu, au văzut-o petroşenenii prima oară pe Elena Băsescu la ei în oraş. Monica se împrietenise cu mezina preşedintelui la organizaţia de tineret a partidului şi, în afară de dorinţa ei de a se pune bine cu tatăl Elenei, e greu de ghicit ce le-a apropiat pe cele două.

Prima avea o expresie sobră, cumpănea două-trei fraze înainte de a începe să vorbească şi, de dansat, dansase în costumele populare de la „Parângul”. A doua îşi primenea fizionomia cu silicon, umplea reportofoanele de greşeli gramaticale ori de câte ori deschidea gura şi era nelipsită din cluburile sclipicioase ale Bucureştiului.

„Doar o coincidenţă”, susţine viceprimarul Cornea

Petroşenenii s-au trezit cu EBA în vizită şi pe 9 mai, anul ăsta, când primăria a sărbătorit Ziua Europei, bugetând 90.000 de lei pentru eveniment. Tocmai atunci începea campania electorală a europarlamentarelor. La petrecere a fost adusă trupa Voltaj, care, pe un ecran lateral scenei, a proiectat un videoclip în care apărea mezina preşedintelui. „Doar o coinciden ţă”, susţine viceprimarul PDL, Claudiu Cornea.

 

REPETENT

Ionuţ, cu absenţele nemotivate

Cicatricele meciurilor electorale din 2007 şi 2008 continuă să apară şi azi. Ionuţ Bulai, junior al PDL, a dat, recent, o declaraţie scrisă în care spune că a rămas repetent din cauza absenţelor adunate în timpul campaniilor de acum un an. Susţine că Monica şi Tiberiu s-ar fi angajat să-i motiveze chiulurile din catalog după terminarea alegerilor, dar că, imediat ce campania s-a încheiat, şi-au uitat promisiunile.

Ce-i drept, declaraţia băiatului e plină de cuvinte în care cratima a fost pusă anapoda, dar, în absenţa altor declaraţii din care să reiasă cât de alfabetizaţi sunt ceilalţi copii din şcoală, mărturia tânărului agitator politic tot mai rămâne cu un picior de sprijin. În Petroşani, foşti membri ai PDL vorbesc că, în noiembrie 2008, activiştii partidului aveau sarcină ca, pe lângă ruperea afişelor lipite de opoziţie, să le rupă şi pe cele ale lui Gheorghe Barbu.
 
Şef al PDL Hunedoara, acesta candida la Senat şi, dacă ar fi devenit parlamentar, ar fi avut pretenţii la un minister. Or, aceeaşi demnitate era dorită şi de Monica. Barbu a eşuat în alegeri şi astăzi nu doreşte să spună mai mult de-o frază despre ministrul Iacob Ridzi: „În partid, a evoluat ca orice tânăr care şi-a făcut treaba din punct de vedere politic”.

 

DECLARAŢIE. Un elev a dat vina pe cuplul Iacob Ridzi pentru că a repetat clasa

 UN MOMÂRLAN VORBEŞTE DESPRE METAMORFOZA MONICĂI

Preotul Dimitrie Jura: „L-ar fi împuşcat pe Tolontan”

Transformarea tinerei politiciene s-a petrecut sub privirile tot mai uimite ale alegătorilor. În opinia lor, dintr-o prezenţă amabilă, care îi elibera de complexe, a ajuns un produs tipic al vieţii de partid: a învăţat să-şi încalce făgăduielile, să acţioneze cinic şi să vorbească mult fără să spună nimic.

Dimitrie Jura, preot paroh într-o comunitate vârstnică de momârlani (comunitate din Parâng), crede că politicianul Monica Ridzi l-a devorat demult pe omul Monica Ridzi, lăsând în urmă un schelet de piatră, în stare să-ţi spună în faţă ce vrei să auzi şi să te dea uitării imediat ce ţi-a întors spatele. În campania din noiembrie, părintele a reuşit să-i smulgă promisiunea că o să se ocupe de cei care distrug albiile Jieţului şi ale Maleiei, extrăgând prundiş sub pretextul regularizării râurilor. Numai că, după ce Monica Ridzi a ajuns ministru, n-a mai fost chip s-o vadă la ochi.
 
„O să-i înfigem cu spinările în cepuri de brazi”

Aşa se face că buldozerele râmă în continuare pe fundul gârlelor, schimbând definitiv cursul apelor care le trec momârlanilor prin bătătură. Într-atât de crudă a ajuns părintele Jura să o bănuiască pe Ridzi, încât e gata să bage mâna în foc că, atunci când era încolţită de Cătălin Tolontan, în studioul Realitatea TV, ministrul n-ar fi ezitat nicio secundă să-i zboare creierii ziaristului, dacă ar fi avut la îndemână un revolver. Poate că imaginaţia preotului s-a aprins de la cea a enoriaşilor săi.

Disperaţi că proiectul noii staţiuni alpine va traversa vetrele lor, sătenii îi ameninţă pe cei care plănuiesc să le fure terenurile de sub picioare: „O să-i înfigem cu spinările în cepuri de brazi şi-acolo o să-i lăsăm să se zvârcolească. Ştiţi ce-i ăla un cep de brad?”, întreabă Aurel Moruş, momârlan cu braţe de fier şi voce capabilă să culce iarba la pământ. „E ciotul rămas de la o cracă ruptă”. Resentimentele faţă de ministru au trecut şi dincolo de Valea Jieţului. O femeie din Petroşani îşi dă cuvântul că a auzit-o pe Monica vorbindu-i urât pe mineri la coafor, iar un pensionar, ieşit să joace rummy (un leu partida) întrun parc din centrul oraşului, o dispreţuieşte pentru că, de 9 mai, i-a făcut campanie Elenei Băsescu din banii comunităţii.
 
Oportunistă, opoziţia a exploatat ciuda crescută a localnicilor: săptămâna trecută, Petroşaniul a fost umplut de ma nifeste care strigau că, din cauza scandalui „2 Mai”, ministrul a acoperit Valea Jiului cu o ruşine comparabilă celei din urma mine riadelor. Nimic din toate astea nu l-a influenţat pe Valeriu Botulescu. Epigramist şi dramaturg petroşănean, fost şef al PDL Hunedoara, el continuă să o considere pe Monica drept cea mai valoroasă achiziţie a partidului din tot ce-a reuşit să strângă organizaţia PDL de la înfiinţare şi până azi.

PERSONAJE TRASEIST POLITIC

Mârza, amicul lui Adriean Videanu

Oameni de afaceri şi inşi dubioşi ai tranziţiei s-au strâns în jurul cuplului Iacob Ridzi, asigurându-i dominaţia în cel mai mare oraş al Văii Jiului.
 
Mulţi dintre cei care vor astăzi să smulgă Petroşaniul din braţele trecutului său minier şi săl aşeze pe orbita turismului de iarnă sunt miliardari cu averi crescute din afacerile cu statul sau din mărunta bişniţă transfrontalieră. Declară cu elocvenţă că turismul e singura şansă de dezvoltare durabilă a Văii Jiului, dar omit să spună că s-au numărat printre beneficiarii vremurilor când zona se dezvolta „nedurabil”, din minerit. EVZ vă prezintă câţiva dintre susţinătorii de pe plan local ai familiei Iacob Ridzi. Au interese în turism, sunt contributori la campaniile electorale ale PDL, rude ale cuplului primar- ministru ori personaje din aceleaşi cercuri de interese.

Gărdean – contracte de milioane de euro cu CNH

Adrian Gărdean (44 de ani). Personaj discret, considerat cel mai bogat om de afaceri din Valea Jiului. Deşi nu apare în acţionariatul firmei care a proiectat viitoarea staţiune din Parâng (încasând 2 milioane de euro), recunoaşte că s-a implicat personal în creionarea noului domeniu schiabil. Deţine 50% din Cabana Rusu, loc unde telegondola va avea o staţie intermediară. De-a lungul timpului, firmele sale au derulat contracte de milioane de euro cu CNH, furnizând hrană pentru mineri, carburanţi sau servicii de spălătorie.

Foşti sau actuali funcţionari-cheie ai statului îi sunt apropiaţi sau parteneri de afaceri. Ultimul exemplu: Vasile Rusan, numit săptămâna trecută şef al finanţelor publice Hunedoara. Soţia lui Rusan deţine părţi sociale la CPPC, firma care a pro iectat domeniul schiabil Parâng, iar fratele şi cumnata lui Rusan sunt acţionari la firma Termogaz Company, parte a „imperiului Găr dean”. Termogaz Company a încheiat contracte cu statul de circa 9 milioane de euro numai în ultimele 12 luni.

Gărdean a deţinut benzinării la începutul anilor 1990 şi a fost urmărit penal în procesul care a dus la condamnarea lui Vladimir Dragoman, fost director la rafinăria Petrotel. Astăzi, manageriază Aviaţia Utilitară, firmă care a câştigat în instanţă un teren de 8,9 hectare (în Băneasa) de la Ministerul Transporturilor şi care, anul trecut, s-a regăsit printre sponsorii oficiali ai PDL. Spune că nu-şi aminteşte de banii viraţi către PDL (cu doar o lună înainte de alegerile locale), dar îl descrie pe Iacob Ridzi ca pe un primar „bun şi curajos”, pe care l-ar vota la scrutinul viitor. E partener de afaceri cu finanţatorul echipei de fotbal Jiul Petroşani, controversatul Alin Simota, căruia i-a botezat unul dintre copii.

Florin Mârza este membru PDL în Consiliul Local Petroşani şi consilier personal pe probleme de energie al ministrului Adriean Videanu. Numit în martie 2009 în Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale Transelectrica. Din acelaşi CA mai fac parte cumnatul lui Mircea Geoană şi cumătrul lui Traian Băsescu. Spune: „Îl ştiu pe Tiberiu Iacob de când era student. A trecut prin toate funcţiile partidului”. Despre Videanu afirmă: „Suntem într-o relaţie foarte bună. Ne ştim de mult timp. Are încredere în mine şi în experienţa pe care am arătat-o în mediul privat (n.r. – la Enel)”. În timpul guvernării PSD (2001-2004), Mârza a trecut la PSD pentru a-şi păstra funcţia de şef la Electrica Deva.

 

 

44 de ani are Adrian Gărdean, socotit cel mai bogat din Valea Jiului 

PIONIERUL COMERŢULUI CU ADIDAŞI

Simi le-a dat copiilor acadele cu Elena Băsescu

Siminel Iordache (35 de ani), zis „Simi”. Deţine cel mai mare club din oraş – Keops -, magazine de pantofi şi haine, un salon de coafură şi spaţii comerciale date în chirie. Simi povesteşte că a intrat în lumea afacerilor făcând bişniţă cu adidaşi pe care-i aducea din Ungaria: „Plecasem din ţară să muncesc. La fiecare revenire, mă întorceam şi cu câteva perechi de «pume» pe care le vindeam”.

De la negoţul de tarabă, Siminel Iordache a ajuns, în timp, proprietarul a peste 7.000 de metri pătraţi în centrul Petroşanilor: ansamblul Keops stă pe un teren şi un iaz folosite odinioară de un club şcolar de acvamodelism. O clădire din curtea clubului Keops a găzduit sediul de campanie al Elenei Băsescu.

„Am susţinut-o pe Elena fiindcă îmi plac tinerii”

Simi povesteşte că, implicându- se în campania fiicei preşedintelui, n-a făcut decât să răspundă pozitiv unei rugăminţi de-a primarului Tiberiu Iacob Ridzi: „Într-o seară, la masă, primarul a întrebat cine ar putea să o ajute pe Elena Băsescu să-şi facă un sediu de campanie. M-am oferit eu, fiindcă îmi plac tinerii”. Pionierul comerţului cu adidaşi nu ezită să admită că a supravegheat personal lipirea afişelor cu EBA şi spune că, în completare, le-a dat copiilor acadele „cu EBA”, iar pensionarilor – mere, şosete şi pulovere, ambalate în sacoşe care purtau numele tinerei politiciene.

„Ideea a fost bună! Veneau copiii la secţiile de vot şi le spuneau părinţilor să o ştampileze pe EBA.” Adversarii politici îi pun lui Simi în spate doi ani de puşcărie ispăşiţi în Ungaria, pe vremea când pleca acolo după marfă. Patronul de la Keops zice că zeghea în care s-ar fi plimbat prin penitenciarele maghiare este o pură invenţie de-a opoziţiei. Întenţionează să ridice un hotel cu 40 de locuri în curtea clubului său.

PLANURILE FINULUI

Două hoteluri

Emil Bercea (37 de ani). Deţine depozite de materiale de construcţii, o fabrică de mobilă şi afaceri incipiente în turism. Fin al cuplului Monica şi Tiberiu Iacob Ridzi, şi-a deschis de puţină vreme un hotel cu 60 de locuri. În curând va începe ridicarea altuia, cu 120 de locuri. Ambele, în apropierea staţiei de plecare a viitoarei telegondole. Bercea afirmă că Tiberiu Iacob Ridzi a fost cel care i-a propus să-l cunune. Se răzgândeşte brusc: „Nu scrieţi asta! Eu m-am dus la el şi i-am cerut să-mi fie naş. Îl ştiam pe Tibi de la tenis, îi place sportul”.

Finul familiei Ridzi declară că nu îl interesează contractele cu bani publici. Evidenţele îl contrazic. Tocmai a participat la o licitaţie pentru reabilitarea termică a 11 blocuri din Petrila. Anul trecut i-a vândut mobilier Primăriei Vulcan, repetând ceea ce presa locală a dezvăluit că ar fi făcut şi la Primăria Petroşani. Când vine vorba despre naşul Tiberiu, lui Bercea nu-i ia mult să pronunţe un verdict: „Categoric, este cel mai bun primar pe care l-am avut vreodată”.

ÎN FAMILIE. Finul Emil Bercea, alături de naşa Monica

Dan Voinea, sustine ca in 25 decembrie 1989 a primit ordinul prin telefon de a se prezenta la Târgovişte – Dan Voinea MINTE ! – vezi VIDEO.

Generalul Dan Voinea a făcut deunăzi o declaraţie senzaţională despre procesul lui Ceauşescu, trecută neobservată de mulţi comentatori. Generalul susţinea pentru “L’Express” faptul că a întocmit rechizitoriul de condamnare la moarte a soţilor Ceuşescu fiind convins că regimul nu va pica şi că el însuşi poate fi condamnat în orice clipă. “Eu sau el”, se întreba Voinea la 25 decembrie 1989. Chiar şi în timpul procesului sumar de la Târgovişte, susţine Voinea, se gândea cu spaimă că sunt mari şanse ca regimul “Geniului din Carpaţi” să nu se prăbuşească. În timp ce-l acuza pe Ceauşescu a cărui soartă era pecetluită, procurorul se temea că, mai devreme sau mai târziu, şi el va ajunge cu spatele la zid.

Ştia că unul dintre ei va muri

Controversatul general Dan Voinea avea 39 de ani la 25 decembrie 1989. El susţine acum pentru publicaţia franceză că în acea zi a primit un telefon pe când se afla în biroul procurorilor militari cu ordinul de a se prezenta la Târgovişte. Voinea îşi mai aminteşte – nici un magistrat nu dorea să facă parte din echipa improvizată care l-a judecat pe Ceauşescu, adaugând: “Eram conştienţi de faptul că ne găseam într-un moment crucial, istoric pentru poporul român. Era evident, având în vedere acuzaţiile, că Ceauşeştii urmau să primească pedeapsa capitală”. Generalul era convins însă că va exista o răsturnare de situaţie în favoarea regimului comunist, iar atunci când s-a aflat faţă în faţă cu Ceauşescu ştia sigur că unul dintre ei va muri. “El sau eu?”. Asta era întrebarea care-l obseda pe Voinea în acea zi.

Generalul nu regretă nimic

Voinea mai susţine pentru “L’express” că avocaţii celor judecaţi la 25 decembrie 1989 în cazarma de la Târgovişte s-au transformat în procurori, mutilând cauza din punct de vedere procedural. Nu am să insist însă asupa acestor chestiuni pentru că ele se cunosc foarte bine, dar am să las pe general să vorbească despre modul în care vede el justiţia în acel moment fierbinte. “Dar justiţia – susţine Voinea – nu s-a aplicat aici într-o situaţie de normalitate. Şi nici unul dintre noi nu are vreun regret. În acea ţară, aveam câte puţin din toate, din punct de vedere material. Dar ne lipsea esenţialul: libertatea. Libertatea de gândire. (…) Libertatea de circulaţie, de asemenea. Când a murit bunica mea, care locuia într-un sat izolat, nu am primit autorizaţie de a părăsi Bucureştiul cu trenul. (…) Ceauşescu a fost un dictator. Dacă n-ar fi fost executat, poate că ar fi cunoscut aceeaşi soartă ca şi alţi lideri comunişti şi s-ar fi adaptat regulilor democratice. Sau poate că ar fi rămas preşedintele Republicii şi în ziua de azi…”.

Au decis doar trei oameni?

Cine i-a pus de fapt pe Nicolae şi Elena Ceauşescu cu spatele la zid? Voinea, prin rechizitoriul său? Ori decizia a fost luată de alţii în spatele uşilor închise – procesul de la Târgovişte fiind doar o piesă tragică, prost jucată, în care procurorul militar de atunci n-a fost decât un simplu figurant. Revoluţionarii aflaţi în miezul evenimentelor susţin că decizia de judecare şi condamnare la moarte a lui Ceauşescu a fost luată de trei oameni: Nicolae Militaru, Silviu Brucan şi Gelu Voican Voiculescu. Alţii îi amestecă pe Măgureanu şi Stănculescu în această poveste, dar şi pe Iliescu. Cred că după 20 de ani trebuie spus un adevăr de care mulţi se feresc azi.

Îngroziţi de întoarcerea lui Ceauşescu

Chiar dacă un anumit grup dorea eliminarea fizică a lui Ceauşescu, indiferent cine făcea parte din acesta ori cine îl comanda, factorul determinant a fost presiunea populară. Nu atât pe fondul crimelor de la Timişoara şi Bucureşti, cât din cauza psihozei declanşată de terorişti. S-a spus, de pildă, că Moscova a decis scoaterea lui Ceauşescu din scenă. Altă variantă, după cum pretinde generalul Stănculescu, Ceauşescu a fost omorât pentru ca România să nu se dezmembreze. Sunt deja zeci de scenarii pe marginea eliminării dictatorului. Cert este însă faptul că în acel moment românii au dorit ca Ceauşescu să fie împuşcat. Adevărat, pe fondul psihozei existenţei teroriştilor, generată în primul rând de televiziunea publică. Mai mult, legat de afirmaţia lui Voinea “Eu sau el”, toţi cei care preluaseră frâiele României, dar şi revoluţionarii, erau convinşi că întoarcerea dictatorului s-ar fi soldat cu o răzbunare cruntă, mai ales pe oamenii din aparatul de partid şi armată. Nu mai exista cale de întoarcere în acel moment. Cred că uneori se vehiculează prea multe scenarii de-a dreptul halucinante în loc să se spună adevăruri simple. Mai există un adevăr de necontestat. Ceauşescu nu a făcut nimic ca să evite deznodământul de la Târgovişte, oraş în care, credea el, va organiza rezistenţa. Era paralel cu realitatea. Până la proces, n-a ştiut nici măcar faptul că este prizonierul unor militari, chiar dacă aceştia care îi dădeau onorul. Simulacrul de la Târgovişte, despre care s-a scris atât de mult, se datorează şi dispreţului pe care Ceauşescu l-a arătat justiţiei în perioada în care a condus România.

Voinea s-a dumirit după proces

Generalul Voinea – cel care a cerut judecătorilor condamnarea la moarte a lui Ceauşescu şi pentru faptul că teroriştii dictatorului trăgeau în populaţia paşnică -, a avut o „revelaţie”. El suţine – după ce ani de zile a coordonat întocmirea dosarului revoluţiei, fără finalitate însă – că în evenimentele din decembrie nu au fost implicaţi terorişti, iar scopul revoluţiei începute la Timişoara fost schimbat din mers. În opinia lui Voinea, Revoluţia s-a transformat, printr-o diversiune „la televizor”, din lupta împotriva comunismului într-una contra unui inamic inexistent, teroriştii. Ar fi simplu, numai că există totuşi mult prea multe mărturii în favoarea faptului că nu peste tot militarii s-au împuşcat între ei, cum susţine gereralul, ci au fost şi persoane care au dus un adevărat război de gherilă. Teroriştii. Nu este limpede dacă pentru a-l readuce pe Ceuşescu la putere ori pentru a-l compromite în faţa populaţiei. Mulţi istorici, analişti politici şi ziarişti imbrăţişează a doua variantă, dar povestea a rămas învăluită într-un mister de nepătruns chiar şi după 20 de ani. Ce n-a spus Voinea foarte clar ziariştilor de la „L’Express” este faptul că atunci când a plecat spre Târgovişte ştia că va judeca nişte terorişti capturaţi de armată, nu pe soţii Ceauşescu. Respectiva informaţie i-a fost furnizată atât lui Voinea, cât şi judecătorului Gică Popa ori avocaţilor apărării.

„Suntem atacaţi de terorişti”

Acum, Dan Voinea îşi asumă responsabilitatea în procesul de la Târgovişte, dar nu şi faptul că a „îngropat” cele mai importante dosare de după 1989: al Revoluţiei şi al Mineriadelor. De pildă, Voinea l-a acuzat pe Ion Iliescu de faptul că a coordonat acţiunea „Suntem atacaţi de terorişti”. Pe de altă parte, procurorul a fost acuzat, în mai multe rânduri, de cea mai subtilă manipulare a opiniei publice, tocmai pentru faptul că a tergiversat aflarea adevărului de pe poziţia de cavaler al dreptăţii. În ce priveşte Mineriada, am să amintesc doar declaraţia, procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, care susţinea, nu cu multă vreme în urmă, că dosarul mineriadei, în care principalul învinuit este Ion Iliescu, a fost atât de prost întocmit, încât acuzaţiile nu ar fi rezistat în faţa vreunei instanţe.

Transcriere

Ion Cristoiu: Dumneavoastra cand ati stiut precis ora, daca mai tineti minte din dupa-amiaza de 22 ca sotii ceausescu sint la Targoviste in mina lui Chemenici?
Generalul Victor Stanculescu: In momentul cand Andrei Kemenici (Colonel seful Garnizoanei de la Targoviste) mi-a dat telefon.
Ion Cristoiu: Cand?
Victor Stanculescu: cred ca la 17:00.
Ion Cristoiu: Seara?
Victor Stanculescu: Da, seara in 22. Ilescu a aflat in 23 decembrie 1989 spre dimineata. Vezi Video!
Victor Stanculescu: Si i-am spus lui Kemenici – Kemenici e singuru unitate care n-ai forte, si i-am trimis o companie de tancuri de la Batalionul de tancuri din zona, si o companie de vanatorii de mici, si i-am intarit apararea lui. 
Generalul Victor Stanculescu : “Foarte interesant ca Generalul Dan Voinea spune ca eu i-am spus sa se faca asa , asa, si asa mai departe, dar el venise cu rechizitoriul scris cand a venit , ca n-a avut sigur in elicopter unde sa scrie , apoi iarna n-a avut unde sa scrie in care cerea condamnarea la moarte – Setinta Finala !”
Moderator B1TV Radu Moraru: Pentru Ceausescu?
Generalul Victor Stanculescu: Da.
Radu Moraru: Cu asta e interesant deci Generalul Dan Voinea spuneti acum, asta mi se pare o dezvaluire d-le Cristoiu, ca a venit cu rechizitoriul gata facut ceea ce spune ca stia la ce proces vine, pentru ca Generalul Dan Voinea spune in diverse situatii ca nu stia la ce procese este convocat.
Generalul Victor Stanculescu: Si al treilea, acel este cel care i-a spus lui Colonelul Dragomir inainte de a inainta dosarul la Curtea Suprema sau la Tribunalul Militar. Daca imi spui ca ai primit ordin de la Generalul Stanculescu sau de la Iliescu, te scot din cauza. Lucru care e inregistrat pe banda magnetica in sedinta pe la Curtea Suprema de justitie cand (……)
Generalul Dan Voinea a venit cu rechizitoriul din 24 decembrie 1989 gata facut (condamnare la moarte), stia la ce proces vine .
In diversi situatii Dan Voinea spunea ca nu stie la ce fel de proces se duce
Generalul Dan Voinea a recunoscut ca rechizitoriul a fost facut de domnia sa pe 24 decembrie 1989. Daca sotii Ceausescu au fosti impuscati pe 25. Cand a fost facut procesul pe 24 sau pe 25? Sotii Ceausescu au plecat pe 25 dimineata, procesul a durat o ora si jumatate apoi impuscati pe 25 la ora 12,50.

Evenimentul Zilei, dupa o investigatie ce a durat mai bine de un an nu a descoperit absolut nimic despre Daniel Valentin Ceausescu, doar paparazzi, de ce ?

Daca as fi in locul ziarului  Evenimentul Zilei mi-ar fi rusine fata de cititori sa public un material fara sa stiu pe ce data s-a casatorit Valentin Ceausescu cu Iordana (Dana) Borila si alte minciuni.  Daca n-ati stiut voi jurnalisti ce sunteti… va spun eu, nu dupa un an de investigatie –  S-au casatorit pe data 3 iunie 1970.

Evenimentul Zilei scrie – citat:

Una dintre cele mai mari legende care a apărut înainte de 1989 şi care s-a păstrat până în ziua de azi, având drept motiv de propagare diverse „surse istorice”, este aceea că Valentin Ceauşescu ar fi fost, de fapt, adoptat de cuplul dictatorilor Nicolae şi Elena Ceauşescu.

Valentin Ceausescu: „Nu este adevarat”

ProSport a publicat in 2006 un interviu cu Valentin Ceausescu in care a dezmintit zvomul ca el Valentin nu ar fi fiul natural al cuplului Ceausescu, ci adoptat. 

Interviul a fost realizat de Dan Filoti, redactor-sef adjunct la cotidianul ProSport
Data: Marti ,30 mai 2006
Nascut in 1948, fiul cel mare al familiei Ceausescu a mai demontat o legenda care circula, si anume ca ar fi fost adoptat de cuplul dictatorial: “Nu este adevarat”. a declarat Valentin Ceausescu

Inca o eroare nu in SUA au fugit ci in Canada apoi in SUA.

Daniel Valentin Ceausescu, un nume de care se va auzi

Si ieri si astazi am citit in presa centrala – ma refer la Evenimentul Zilei – o serie de articole care dezvaluiau o mare descoperire.

Senzational: Daniel Valentin, nepotul direct al lui N. Ceausescu, traieste la Bucuresti!

Daniel Valentin Ceausescu, un nume de care se va auzi

Ion Iliescu dezvaluie dupa 20 de ani un mister al Securitatii. Interesant. Cititi va rog!

COMENTARII (2)

26/03/2009 by Ion Iliescu

5.- Comentarii ample a starnit „Manifestul anti-ceausist” elaborat in martie 1989, si care nu a mai ajuns la destinatie (Europa Libera) – publicat de „Jurnalul National”. Sunt dator cateva raspunsuri :

a) De ce nu l-am publicat pana acum ? Intrucat nu a ajuns sa fie transmis, nu si-a facut deci efectul, nu am mai considerat utila publicarea lui. Eu nu aveam nevoie sa-mi explic pozitia din acei ani. S-a vazut in decembrie 1989 ca oamenii, oricum, m-au receptat ca pe un simbol al opozitiei fata de Ceausescu. Am facut-o acum (publicarea) in urma mentionarii momentului respectiv in cartea domnilor Magureanu si Stoenescu.

b) Textul imi apartine integral. Nu este o prelucrare sau modificare a vreunui proiect al domnului Magureanu.

c) Manuscrisul (scris pe jumatati de coli A4) l-am predat domnului Magureanu in conditiile descrise. La scurt timp dupa aceea el a fost inlaturat de la „Stefan Gheorghiu” si trimis la alte activitati.

Legaturile noastre, practic au incetat. Nu stiam ce s-a intamplat cu textul. Am constatat ca nu a ajuns la destinatie.

d) Nu-i pot face reprosuri sau procese de intentie domnului Magureanu. Oricum, si-a asumat un risc sa pastreze acasa un astfel de text. Ar fi fost pe deplin indreptatit, din motive de prudenta, sa-l distruga.

e) Am aflat, de fapt, ca mai are manuscrisul, mult mai tarziu. Cred ca mi l-a returnat dupa anul 2000.

f) Domnul alexmstoenescu ma intreaba daca am fost chemat si avertizat la CC-PCR., in legatura cu existenta unei astfel de scrisori. – DA! Am fost; in vara anului 1989, in cadrul unei intrevederi, de cca. o ora, cu doi colaboratori ai lui Emil Bobu. Eu am negat cu acest prilej ca as fi redactat asa ceva. Era clar ca nu aveau o informatie certa. Nu m-au intrebat nimic despre Magureanu, spre exemplu.

g) Deci, nu securitatea a blocat transmiterea mesajului, asa cum afirma domnul Alex.M.Stoenescu . Defectiunea care a aparut in relatia Magureanu-Trasnea (pretentia despre care vorbeste domnul Magureanu, a profesorului Trasnea (de a perfectiona textul) a facut ca el sa nu mai ajunga la destinatie (daca despre asa ceva a fost vorba; si nu am de gand sa pun la indoiala aceasta informatie ).

6.– Ovidiu ma intreaba : cum am scapat de Securitate, in conditiile severe de supraveghere in care traiam atunci? Partial a raspuns atat Victor cat si domnul Alex.M.Stoenescu.

Desi supravegheat, eu indeplineam functia de Director al Editurii Tehnice, primeam la Editura numerosi autori (profesori universitari, cercetatori); vizitam unitati de invatamant, de cercetare, intreprinderi industriale, centre de librarii; participam la lansari si prezentari de carti. La birou, ma vizitau sau aveam intalniri in afara cladirii, uneori in parc, o serie de personalitati ( scriitorul Titus Popovici, cu care eram in relatii amicale, Aurel Dragos Munteanu, Radu F. Alexandru, s.a.), participam la dezbateri stiintifice organizate de Academia Romana sau de alte institutii (erau apreciate spre exemplu reuniunile patronate de profesorul Mihai Draganescu, director, multi ani, al ICI-Institutul Central de Informatica). Eram un spectator fidel al teatrelor din Bucuresti si vizitator al expozitiilor de pictura si sculptura. Intretineam relatii amicale cu multi artisti, le vizitam atelierele.

Deci, nu stateam inchis in birou si nu eram izolat.

Uneori „faceam si jocuri” cu „urmaritorii” mei. Intr-o zi, spre exemplu, la invitatia lui Caramitru, am asistat la un spectacol de poezie (Eminescu) organizat de el, cu acompaniamentul pianistului Dan Grigore. In drum spre Ateneu, la un semafor, am reusit sa trec inainte de schimbarea culorii de trecere, lasandu-i pe cei doi urmaritori „pe stop”. Am ajuns deci si am parcat pe o strada din apropiere de Ateneu „fara urmaritori”! Au reaparut, insa, destul de repede. Nu am fost lipsit de prezenta lor nici la spectacol. Am trait multe asemenea episoade. 7.-

7.- Apreciez munca migaloasa a domnului Alex.M.Stoenescu pentru cercetarea evenimentelor legate de Revolutia din Decembrie, continui insa sa am multe obiectiuni asupra modului in care domniasa abordeaza unele chestiuni.

Desi a evoluat in timp, ajungand sa recunoasca ideea de REVOLUTIE,a ramas ostatic „marotei sale” privind „lovitura de stat militara” data de Stanculescu. Mi-am exprimat parerea asupra acestor concepte – „revolutie”, „revolta populara”, „lovitura de stat” – si asupra realitatilor si evenimentelor din Romania din decembrie 1989, inclusiv in Replica publicata in Jurnalul National.

Domniasa considera „teorii fanteziste” aprecierile mele .

Sunt lucruri asupra carora putem discuta asezat si mai ales asupra carora cercetarea istorica va avea posibilitatea sa se pronunte.

Daca cele prezentate de Ovidiu apartin domnului Alex.M.Stoenescu – disecarea evenimentelor in timp (de la Iasi, Timisoara si Bucuresti ) si incadrarea lor in diferite faze (tentativa de revolta, diversiune, represiune, revolta populara, lovitura militara) mi se par de un schematism excesiv.

Iar, aprecierea ca in 23 ianuarie 1990 ar fi avut loc o lovitura de stat (prin transformarea CFSN in partid politic) mi se pare de-adreptul „caraghioasa”, pe langa neadevarul cras pe care il exprima.

CFSN ca structura de stat s-a transformat in CPUN, prin decizia reprezentantilor celor 30 de partide, la 1 februarie 1990. La Reuniunea Consiliului Frontului Salvarii Nationale din ziua de 23 ianuarie 1990, reprezentantii judetelor au ridicat problema, in conditiile aparitiei diferitelor partide politice, a necesitatii unui partid care sa se bazeze pe platforma politica a Revolutiei Romane. Asupra denumirii s-au exprimat doua pareri : unii au propus sa se numeasca Partidul Revolutiei; cei mai multi s-au pronuntat pentru folosirea denumirii de Front al Salvarii Nationale. Aceasta a creat, e adevarat, confuzii, speculate de reprezentantii partidelor istorice, ca ar exista intentia de a reveni la o formula de Partid-stat. Problema a fost elucidata in intalnirea avuta cu cei trei presedinti de partide (Coposu, Campeanu, Cunescu) in ziua de 27 ianuarie, ca si, ulterior in Reuniunea din 28 ianuarie, cu reprezentantii acelorasi partide, cu prilejul demonstratiei pe care o organizasera in fata cladirii Guvernului si a CFSN. Dar, in valtoarea competitiei electorale care a urmat, aceasta acuza a fost mentinuta, desi CPUN-ul era proba contrarie. Insa, pana acum, nimeni nu a ajuns la o asemenea afirmatie – ca discutiile din CFSN din 23 ianuarie 1990 ar fi reprezentat „o lovitura de stat”.

De fapt, FSN ca partid s-a inscris la Tribunal dupa 1 februarie 1990, iar un numar mare de membri ai CFSN care au devenit membri ai CPUN, nici nu au aderat la noul partid FSN ( spre exemplu: Caramitru, Dinescu, Plesu, Haulica, Gabriel Andreescu, Florin Badinici, Octavian Buracu, Mariana Celac, Cristina Ciontu, Ascanio Damian, Dan Desliu, Radu Filipescu, Kiraly Karol, Domokos Geza, Arpad Orban, Ioan Scrieciu, V.A.Stanculescu, Laslo Tokes, Lazar Vlasceanu, Valentin Voicila, s.a.).

8.- Aceeasi greseala vad ca este repetata si de Crin Antonescu, care in emisiunea de la Antena 3 mi-a reprosat ca eu as fi fost ostil pluralismului politic (dovedind ca este inca prizonier al multor „sloganuri talibane” din Piata Universitatii care vizau demonizarea FSN si mai ales a lui Ion Iliescu).

Ori, ideea pluralismului politic a aparut in Programul in 10 puncte al Revolutiei Romane, inclus in Comunicatul catre Tara al CFSN , inca din primul punct al acesteia. Concretizarea lui, precum am mai spus, s-a reflectat in Decretul-Lege din 31 decembrie 1989, privind constituirea de partide politice, iar in cursul lunii ianuarie, au aparut primele 30 de partide. La alegerile din mai au participat peste 90 de partide politice . In ianuarie 1990, impreuna cu vicepresedintele CFSN, Dumitru Mazilu, m-am intalnit cu delegatia PNT-cd condusa de domnul Coposu.In zilele urmatoare m-am intalnit cu delegatiile celorlalte partide – PNL, condusa de domnul Campeanu si PSDR, condusa de domnul Cunescu. Le-am propus tuturor sa-si desemneze reprezentanti in Consiliul Frontului Salvarii Nationale, ca structura de stat. Ne-au refuzat. Apoi au pornit actiunile de protest impotriva CFSN si a Guvernului, finalizate cu demonstratia din 28 ianuarie. Comportamentul violent pe parcursul primei jumatati a anului 1990 nu a apartinut FSN-ului, ci sustinatorilor opozitiei, ceea ce s-a exprimat atat la demonstratia din 28 ianuarie (cu atacarea cladirii guvernului soldata cu un incendiu la parter, apoi cu devastarea sediului Guvernului in duminica de 18 februarie ; sloganurile incitante din Piata Universitatii , actiunea din 13 iunie cu devastarea unor institutii publice, etc). Mineriadele nu au fost provocate de FSN ci au fost reactie la actiunile violente ale adversarilor sai, sustinute financiar de cercuri interesate din interior si din afara

Dar, probabil ca asa este istoria si precum se vede, multe prejudecati continua sa se mentina in gandirea unor oameni.

–––––––––-

Ovidiu Says: Your comment is awaiting moderation.
26/03/2009 at 10:00 pm Stimate presedinte Ion Iliescu,
va multumesc frumos pentru raspuns!

Pe 24 martie 2009, Jurnalul National a facut un interviu cu Generalul (r) Andrei Kemenici sub titlul “Deşi mărturiseşte că şi-a dorit dispariţia lui Ceauşescu, generalul Andrei Kemenici a refuzat să intre în completul de judecată. În ciuda insistentelor sugestii venite de la Bucureşti de a-i lichida “accidental” pe Nicolae şi Elena Ceauşescu, generalul Kemenici nu a vrut să-şi asume răspunderea morţii lor.”

Andrei Kemenici: “Militaru m-a întrebat odată dacă Ceauşescu n-a încercat să fugă. “Păi, cum să fugă?!” “Păi, ca să termini cu ei…” Înţelegeţi?! Toţi voiau să termine cu ei, dar să mă murdărească pe mine de sânge.”

Jurnalul Ntional: “Nu aţi cerut să vă trimită medicamentele?”

Andrei Kemenici: “Nici vorbă. A fost o strategie să vină să mi-i ia. Asta îmi mai trebuia, să fiu şi spital. Nici nu mă gândeam să-l tratez eu aici. Seara, după o şedinţă cu locţiitorii, luasem hotărârea să îl duc la Bucureşti, cu orice risc. L-am întrebat pe Stănculescu, mi-a spus să nu mă duc, să aştept ordine. I-am zis că nu mai pot să-l ţin, că e şi bolnav.”
————————————-
CAIETELE REVOLUTIEI

Gelu Voican Voiculescu: “Cred că ar trebui omorâţi. Şi Iliescu a spus: cum să fie omorâţi? Nu se poate aşa ceva. Trebuie să facem un proces, să instalăm legalitatea. Să începem cu o crimă? I-am spus: nu vreţi să vă începeţi domnia cu sânge. Şi el mi-a spus: cum adică domnia? Păi, dumneavoastră o să fiţi, este destul de limpede. Iliescu a fost împotriva lichidării.
O voce: V-aţi recunoscut prioritatea.
Gelu Voican Voiculescu: Au fost mai multe variante. Petre Roman, ieşind cu Iliescu
din baia de lângă biroul ministrului, unde a trebuit să dăm drumul la robinete, obsedaţi fiind de ascultare. Eu m-am repezit către el, şi Petre mi-a spus: „Ai să ai execuţia.“ Reuşise să-l convingă pe Iliescu de formula unui proces. Trebuie să înţelegeţi că domnul
Iliescu nu este un militarist. N-a făcut armata, nu este un violent. Nu este un om căruia să-i spui: hai să-i omorâm, iar dânsul să spună: gata, îmi convine.

Lorin Fortuna: Astea au fost jocurile pentru putere, la Bucureşti.
Ion Iliescu: A fost salvarea pentru ţară.
Lorin Fortuna: Aţi crezut dumneavoastră!
Ion Iliescu: Ba da! Dacă nu era procesul şi execuţia, continuau…
Lorin Fortuna: Trebuia să-l judece poporul!
Gelu Voican Voiculescu: Asta a vrut domnul Iliescu timp de trei zile. În seara zilei de 24 a cedat insistenţelor noastre, ale mele îndeosebi.
————————————
Andrei Kemenici: “I-am raportat generalului Voinea dupa ce a intrat in cazarma (ora 18:20)
—————————————–
Stimate presedinte Ion Iliescu
generalul Victor Stanculescu intr-un interviu din anul 2004 la B1 TV a raspuns la intrebarea domnului Ion Criszoiu, cand ati stiiut exact ca sotii Ceausescu sunt in mina lui Andrei Kemenici si la ce ora. Stanculescu a raspuns “LA ora 17.00 atunci cand Kemenici m-a sunat.
—————-
pai daca sotii Ceausescu au fost arestati la ora 18:30 si o confirma Kemenici, cum se face ca Kemenici i-a telefonat cand nici macar havar nu avea unde se afla Ceausescu. (am video care confirma ce scriu)
———————-
Am o alta intrebare, de ce nu ati incercat sa va mentineti pozitia ca sotii Ceausescu sa fie judecati legal, Voiculescu zice in citatul de mai sus, “In seara zilei de 24 Iliescu a cedat insistenţelor noastre.”
Eu zic pacat, si imi permit sa spun ca asta a fost unica greseala, si pacat.
———–
Ultima intrebare ca o replica la interviul cu Kemenici la JN, de ce toti au vrut sa-l omoara pe ceausescu chiar si generalul Militaru? doar dumneavoastra ca lider stiati de aceasta treaba ? Eu inteleg ca daca Kemenici nu insista sa-l duca pe Ceausescu la Bucuresti pe 24, cred ca Ceausescu ar fi judecat in alta zi si nu in sfanta zi de Craciun.

Emerich Ienei: ”Ceausescu era trist dupa esecul de la Copenhaga” „Ceauşescu era stelist”

SportMagazin a vorbit cu actorii eşecului din Danemarca, totodată ai calificării la Mondiale, despre “dubla” care, prin culise nebănuite, ameninţa să ducă la extincţia celor două mari forţe ale fotbalului românesc. Opinia lor: Ceauşescu nu putea desfiinţa Steaua, echipa lui Valentin, dar nici Dinamo, o formaţie în plină afirmare

Emerich Ienei

Supăraţi eram cu toţii după înfrângere, dar mai aveam această variantă de siguranţă, meciul de la Bucureşti, unde ne-am şi calificat. Am făcut nişte modificări tocmai pentru a fi sigur de sprijinul tribunei, am băgat mai mulţi stelişti, iar publicul ne-a purtat spre victorie deşi în minutul 6 am fost conduşi cu 1-0.

Pe Ceauşescu l-am întâlnit de 3 ori. O dată ca jucător, încă nu era el prim-secretar, eu eram foarte tânăr şi a venit la noi în cantonament la Săftica. A doua oară tot ca jucător, pe “23 august”, când ne-a condus Steagul Roşu Braşov cu 3-0 dar i-am bătut cu 5-3, şi a treia oară după ce am bătut pe Barcelona.

Sincer, pe noi ne-a interesat mai mult Valentin Ceauşescu, cel care ne-a ajutat cu atâtea lucruri.

Nemulţumirea lui Ceauşescu nu a ajuns la noi în aceşti termeni duri. Sigur, am avut şedinţă cu Bobu (n.r. – Emil Bobu, secretar al CC al PCR) înaintea returului. Să jucăm pentru patrie, să luăm punctele pentru că altfel dezonoram ţara.

Ceauşescu a fost şi şeful securităţii şi al armatei, era legat, normal, şi de clubul militar. Dar mai mult decât atât avea acest simţ al corectitudinii, al loialităţii. Nu cred că a ţinut partea Stelei atunci. Dacă a criticat ce făceau dinamoviştii, se vede dorinţa lui de a fi jocurile cinstite. El vroia ca totul să meargă ceas, ca în economie.

Ştefan Iovan

Probabil că Ceauşescu era trist după eşecul de la Copenhaga, şi noi eram. Imediat după meci nu ni s-a zis nimic. Revanşa urma oricum destul de târziu, la vreo lună după. Ştiu că înainte de meciul de aici, a venit Emil Bobu şi ne-a zis că ne dă o primă mare, că se pun banii de la contabilitate într-un sac şi la finalul meciului luăm o primă mare dacă batem. Şi într-adevăr am câştigat cu 3-1.

Legat de ce făcea Dinamo, cred că nimeni nu era la curent cu informaţiile astea, cel puţin dintre noi steliştii. Sunt nişte culise pe care le aflu abia acum. Ceauşescu avea informaţiile lui, dacă aşa a zis aşa o fi fost. O singură dată am dat mâna cu el.

Rodion Cămătaru

Ştiu că a fost presiune mare, s-a implicat Valentin cu nişte prime în retur. Eu jucam în perioada aia în Belgia, la Charleroi. La al doilea meci nu am mai jucat pentru că eram accidentat. Sigur existau nişte tensiuni între Steaua şi Dinamo, tensiuni care luaseră amploare în ultimii ani, din cauza implicării familiei prezidenţiale în “Ghencea” . Erau nişte contre.

Nu cred că se putea să desfiinţeze Steaua, care în urmă cu trei ani fusese campioană a Europei şi mai jucase o finală chiar în acel an.

Eu am reuşit să mă transfer beneficiind de un precedent, că a dat Steaua drumul lui Stoica şi Piţurcă la Valenciennes. Aşa mi s-a dat şi mie voie să joc afară. Valentin Ceauşescu s-a implicat să ne dea drumul afară, să se aprobe.

Dănuţ Lupu

Nu putea Ceauşescu să desfiinţeze Dinamo şi Steaua. Eram cluburile care reprezentau România. În afară de fotbal şi de Nadia, ce mai aveam?

Dacă s-a luat de noi, e şi pentru că atunci era la apogeu lupta între Steaua şi Dinamo. Amintiţivă episodul din finala Cupei ‘88 (n.r. – când la 1-1 Valentin a scos echipa de pe teren, iar trofeul i-a revenit Stelei după o şedinţă a Comitetului Politic Executiv). La echipa pe care o aveam în ‘88-’89, nu era nevoie să vorbim cu nici un arbitru. Ceauşescu era stelist, ţinea partea Armatei mai ales că era vorba de Valentin. Eu am debutat la naţională cu Danemarca şi ştiu că Neluţu Sabău a fost unul dintre cei mai buni oameni.

Înainte de retur ni s-a ţinut un discurs. Atunci dacă venea în vestiar cineva de la Partid, trebuia să stai drept şi să asculţi cu religiozitate, nu ca acuma, în democraţie, când se supără şi dacă vine galeria la vestiare.

DANEMARCA – ROMÂNIA 3-0 (2-0)

Copenhaga, 11.10.1989, preliminarii CM 1990
Stadion: „Parken“
Spectatori: 45.400
Arbitru: Bouillet (Franta)
Au marcat: K.Nielsen (4’), B.Laudrup (27’), Povlsen (84’)

DANEMARCA: Schmeichel-Sivebaek, Olsen, I.Nielsen (46’ Larsen), Heintze – Jensen, K.Nielsen, M.Laudrup – Bartram, Povlsen, B.Laudrup. Antrenor: Joseph Piontek

ROMÂNIA: Silviu LUNG-cpt.(Steaua) – Ştefan IOVAN (Steaua), Mircea REDNIC (Dinamo)/86’ Ioan ANDONE (Dinamo), Michael KLEIN (Dinamo) – Ioan SABĂU (Dinamo)/64’ Dănuţ LUPU (Dinamo), Gică POPESCU (Univ.Craiova), Iosif ROTARIU (Steaua), Dorin MATEUŢ (Dinamo) – Rodion CĂMĂTARU (Charleroi 72/20), Gheorghe HAGI (Steaua). Antrenor: Emeric Ienei

Astazi, 26 ianuarie, „cel mai iubit fiu al poporului“ ar fi împlinit 91 de ani de viata si 76 de „activitate revolutionara“. Daca nu l-ar fi ucis fostii sai tovarasi, in decembrie ’89. La Multi Ani linga ingeri !

Astăzi, 26 ianuarie, Nicolae Ceauşescu ar fi împlinit 91 de ani. Era mai tînăr cu 1 an decît Mircea Ionescu Quintus şi Ion Diaconescu, şi cu 2 ani decît Neagu Djuvara. Prin urmare, ar fi putut să mai trăiască. N-a fost să fie, el fiind asasinat, în sfînta zi de Crăciun, la ordinul Moscovei şi cu acordul Ocultei Mondial e. Aceia care caută o explicaţie a catastrofei naţionale pe care o trăim de 20 de ani ar face bine să ia aminte la acel sacrilegiu fără precedent în Istorie – ispăşim un blestem care nu va lua sfîrşit decît atunci cînd sufletul chinuit al acelui mare patrio t român îşi va afla odihna…

De ziua sa, pe 26 ianuarie 1989, Ceauşescu nu s-a mai dus la Scorniceşti. Nu se ducea în fiecare an de ziua sa acolo, nu făcuse din acest lucru un obicei. Şi, de altfel , pentru el importantă rămăsese vizita de cu un an înainte, în 1988, deoarece atunci împlinise 70 de ani. Acum, în ianuarie 1989, voia să sărbătorească mai calm…

Personaj? Atunci să pornim pe urmele unui personaj, să mergem la Scorniceşti, locul de baştină, acolo unde , potrivit presei vremurilor, se află „pământul cel mai mănos, aerul cel mai curat…”. Mergem aşa, neanunţaţi, fără un plan anume, fără simpatii, antipatii, fără regrete. Că tot comenta un cititor pe net „trecutul nu trebuie regretat, ci uitat”. 

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile. 

 LEGAMINT

 

Noi, fii bravi ai tarii, dam de stire
ca-n inima un singur dor nutrin:
de-a inalta prin harul muncii noastre
destinele acestui neam sublim
de a veghea neprihanrea gliei,
vazduhul limpezit de-a ni-l pazi
astfel incit ostrile de pasari
sa se ridice libere-n tarii

de a simti de a pururi romaneste,
cinstiti la cuget, nesulemeniti
de-a creste drepti si falnici precum griul
prin care se pierdura vechii sciti
de-a face totul pentru pacea lumii
zidita pe martiri cu zambet trist
de a fi demni, de a urma intocmai
nebatut, Partidul Comunist

de a cinta, cu orgile din inimi,
de-al patriei viteaz Conducator
el, care-a pus pe tot ce miscam tara
cite-un crimpei din mindru Tricolor
de-a-i fi Tovarasi buni si de nadejde

precum ni-e el, la bine si la greu,
de-a ne cali la focul viu al pildei
pe care fiinta lui ne-o da mereu

in asta zi, de purpura si aur,
sa-i inchinam, dar gindul cel mai bun
lui, ce-a urcat mindria Romaniei
pe-o culme neatinsa pina-acum
fara de moarte este crezul nostru
decit, orice pe lume ni-e mai sfint:
el, fi-va-ne indemn si calauza,
si far stralucitor, si legamint !

Corneliu Vadim TUDOR

20 ianuarie 1978

In pictura apar sotii Ceausescu impreuna cu Stafan Cel Mare

Urari de iarna

Si pentru astea, deci, l-am ales noi iara
pe Ceausescu-al nostru, iubit conducator,
pentru a fi puternici, stapani la noi in tara,
spre a zidi sub soare un falnic viitor.
Si-alaturea de dansul, tovaras si sotie
se afla-n cinstea tarii un chip frumos si bland,
ea azi intruchipeaza nobletea pururi vie
a marilor romance nascute pe pamant.

Corneliu Vadim TUDOR

20 ianuarie1980

Dacă ar mai fi trăit, ar fi împlinit astăzi 90 de ani. Cunoscută sub apelativele „tovarăşa academician doctor inginer” sau „înalta doamnă a ţării” , Elena Ceauşescu a fost în epoca comunismului soţia dictatorului Nicolae Ceauşescu şi prim-viceprim-ministru al României. Din anul 1979, numele Elenei Ceauşescu este asociat „Cabinetului nr. 2”, devenind astfel a doua persoană în stat din punct de vedere al importanţei politice.

Fostă ţesătoare la fabrica Jaquard, Elena Ceaşuşescu pe numele de fată Petrescu s-a născut în Petreşti Dâmboviţa. In 1937 a intrat în rândurile Partidului Comunist iar în 1939 l-a întâlnit pe Nicolae Ceauşescu. Cei doi s-au căsătorit în 1945. A devenit doctor în chimie cu teza de doctorat „Polimerizarea stereospecifică a izoprenului”, despre care s-a spus că ar fi redactată de alţi savanţi şi susţinută în condiţii dubioase în decembrie 1967, întrucât cunoştinţele ei în chimie se limitau doar la noţiuni elementare.

Pasiunea Elenei Ceauşescu o reprezentau hainele de blană, iar în garderoba ei se găseau aproape 40 de astfel de haine. Modelul său feminin a fost Eva, soţia dictatorului argentian Juan Perón. A fost descrisă de majoritatea celor care au intrat în contact cu ea ca o femeie rea şi dispreţuitoare.

Cât despre ziua de naştere Elenei Ceauşescu, aceasta era sărbătorită în fiecare an cu mare fast. Din toate judeţele ţării începeau să sosească la Comitetul Central al Partidului telegrame şi scrisori de felicitare. Despre cum era sărbătorită în familie îşi aminteşte Camil Roguschi, arhitectul al lui Nicolae Ceauşescu într-un interviu publicat în urmă cu doi ani în ziarul Cronica Română.

„Ceauşescu îi oferea un buchet uriaş de flori. Copiii veneau, o felicitau, îi aduceau flori şi atât. Primul care pleca era Nicu. De fapt, Ceauşeştii nu erau persoanele cu care să stai, chiar daca era ziua lor. El era, cu certitudine, mult mai vesel, mai antrenant decat ea. Era un bonom, care-şi iubea enorm soţia” spunea Camil Roguschi într-un interviu acordat ziarului Cronica Română pe 26 ianuarie 2007.
Elena Ceauşescu a fost condamnată la moarte şi executată, împreună cu soţul ei, Nicolae Ceauşescu pe 25 decembrie 1989.

Cititi si aici in casa sotii Ceausescu aveau icoane la care se inchinau, Nicolae Ceausescu a donat 1.000.000 de dolari pentru Muntele Athos.

De ce in 22 decembrie 1989 a fost Lovitura de stat?

Generalul Nicolae Militaru dezvaluie intr-un interviu acordat doamnei Adina Anghelescu-Stancu in anul 1991 – Interviul a fost publicat în revista “Baricada”.

Generalul Militaru: „Ideea iniţierii unui comitet al salvării naţionale a existat încă iarna lui ’80-’85. Se preconiza ca în fruntea partidului, să fie pus Ion Iliescu”

Generalul Militaru dezvaluie ca a existat o conspiratie  a cărei intenţie era înlăturarea de la putere a lui Ceauşescu inca din anul 1983
Generalul Militaru a intrat în rezistenţa militară in 1983 prin intermediul lui Ion Iliescu. La Spitalul Elias s-a intalnit cu Ion Iliescu si Walter Roman „intamplator”.
Domnul Ion Iliescu l-a cautat la telefon pe generalul Militaru – prima întâlnire a fost în parcul Herăstrău.
După două zile, i-a făcut cunoştinţă cu doi oameni: Virgil Măgureanu şi căpitanul de rang I Radu Nicolae. În toamna lui 1984 s-a pus la cale primul plan de înlăturare a lui Ceauşescu, dar a esuat.

Planul si strategia loviturii de stat

„Generalul Militaru:”Aveam nevoie de cineva care să ne informeze asupra programului cuplului Ceauşescu. Aceest om de mare încredere a fost profesorul Ion Ursu.

Stabilisem ca Ceauşescu să fie atras fie la vânătoare de urşi la Bistriţa, fie la vânătoare de fazani şi mistreţi la Timiş. Cornel Pacoste, care era prim-secretar la Timiş, a intrat în joc fără rezerve. Pentru acţiune a fost nevoie să atragem în conspiraţie ofiţeri de securitate şi miliţie, şi foarte mulţi activişti de partid.

Acţiunea trebuia realizată cu ajutorul unui “detaşament de asalt” înarmat cu mijloace speciale. Nu urma a se folosi gloanţe, ci nişte capsule care conţineau un drog foarte puternic. Se urmărea ca Ceauşescu să-şi prezinte demisia, iar după instalarea noilor organe de conducere ale ţării, Marea Adunare Naţională urma să se autodizolve şi să constituie Frontul Salvării Naţionale”.
Concluzia este ca Ion Iliescu era sprijinit de un grup conspirativ comunist anti-ceausescu, si de un grup din armata, inca de atunci din 1980.  La Iliescu nu exista cuvantul „intamplator” sau spontan totul este planificat.
Nu trebuie sa ne miram ca asa-zisul grup ad-hoc FSN exista inca din 1983 chiar si din 1980. Iliescu timp de noua ani a incercat sa deie lovituiri de stat.

Cand se planifica o rasturnare conspirativa impotriva seful statului, se numeste Lovitura de stat.

Deci Revolutia a inceput in Timisoara, iar  in Bucuresti a urmat Lovitura de stat.

De fapt revolutia a fost cofiscata de grupul conspirativ FSN, cu alte cuvinte planul conspirativ FSN din 1983, s-a indeplinit in 22 decembrie 1989. 
Citeste aici interviul cu generalul Militaru

Sarbatori Fericite !

Va Doresc sarbatori fericite !

Nicolae Ceausescu: „Iliescu nu a reusit sa ma omoare in ziua sfanta de Craciun” 

Pe 24 decembrie 1989 Ion Iliescu nu avea calitatea de presedinte al Consiliului FSN. Consiliul Provizoriu al FSN si-a desemnat „presedintele” pe 26 decembrie 1989 – sotii Ceausescu n-au fost executati dupa o procedura legala, ci au fost pur si simplu asasinati.

Fara indoiala ca Nicolae si Elena Ceausescu trebuia sa fie judecati. Cei doi aveau insa dreptul, ca orice cetatean, la un proces corect si drept, asa cum au avut parte dictatorul Manuel Noriega sau Slobodan Milosevici.

Era o ocazie unica pentru romani sa afle secretele unei guvernari totaliare, care a condus Romania in ultimii 50 de ani. Si, poate, cu aceasta ocazie sa afle si unele informatii despre Iliescu si ai sai. Acest lucru, evident, nu convenea insa grupului Iliescu. Si altora. Asa ca celor doi Ceausescu li s-a inchis gura: au fost executati imediat, dupa o mascarada de proces. Procesul Ceausescu incepe insa cu un decret ilegal, semnat de cetateanul Iliescu, care se face astfel vinovat pentru „uzurparea de calitati oficiale”.

Executie trucata

Pe 25 decembrie 1989, la TVR s-a prezentat o prima versiune a procesului si executiei. Cu acea ocazie s-a putut observa un prim aspect frapant: banda se intrerupsese brusc, fara justificare, in clipa cand soldatii legau mainile sotilor Ceausescu. Urma apoi, printr-o saritura de montaj, o scena in care, pe fundalul unor impuscaturi, se distingea cu greu un nor de praf, un zid, fara sa se poata observa si cine erau cei executati. Ulterior aparea un doctor care examinand cadavrele sotilor Ceausescu. La 22 aprilie 1990, televiziunea franceza a prezentat o banda de 90 de minute cu procesul si executia sotilor Ceausescu, banda despre care se sustinea ca includea versiunea integrala, necenzurata, a evenimentului. Asadar, a doua videocaseta. Examinand-o cu atentie, un grup de experti francezi, condus de doctorul Loick Le Ribault, director la Centrul de Microscopie Electronica din Franta, a ajuns la concluzia surprinzatoare, necunoscuta cititorilor romani. Expertii francezi au sesizat pe videocaseta, in clipa cand doctorul a ridicat capul Elenei Ceausescu, imediat ce praful starnit de gloante s-a imprastiat, ca sangele de sub cap era deja coagulat, iar gatul devenise teapan. Ceea ce era imposibil, daca executia avusese loc cu cateva momente mai inainte. S-a conchis, fara dubii, ca Elena Ceausescu era moarta de cel putin cinci ore inaintea filmarii „executiei”.

Impuscati separat in ceafa

Tot pe baza aceleiasi videocasete, grupul de experti francezi a mai semnalat si ca nu existau urme de sange in jurul gaurilor provocate de gloante. S-a stabilit ca, in aceste conditii, este posibil ca cei doi sa fi fost impuscati cu cel putin cateva ore inaintea filmarii executiei, in mod separat, cu un singur glonte tras in ceafa. Apoi, pentru filmare, fusesera proptiti de perete pentru simularea executiei. Potrivit grupului de experti ai doctorului Le Ribault, executia cuplului Ceausescu fusese, in mod evident trucata. Francezii au solicitat, in martie 1990, exhumarea cadavrelor si autopsierea lor de medici strani, pentru confirmarea verdictului lor. Guvernul de la Bucuresti nu a dat insa nici un raspuns, nici expertizei, nici propunerii de exhumare si investigatii. Aceste fapte raman, asadar, in continuare neelucidate. Se pune insa si o alta problema: nu cumva exista si o videocaseta, a treia, completa cu procesul si executia?

Un alt mister

Sa ne reamintim un alt fapt ciudat: prima cursa Bucuresti-Belgrad de dupa evenimente avea un singur pasager la bord, un reporter britanic, care transporta videocasete, fotografii si alte documente legate de evenimente evenimentele din decembrie ’89. Avionul cu acest singur pasager la bord, a fost doborat cu o racheta, nu se stie de cine trasa. Era la doar trei zile de la executia cuplului Ceausescu. Evident, videocasetele, filmele si fotografiile „au disparut”.

–––––––––––––

 SUBORDONARE ● Constitutional, Ceausescu avea dreptate la Targoviste Citind pentru o emisiune tv „Meditatii necenzurate”, exceptionalul volum de amintiri al lui Silviu Curticeanu, fost sef al Cancelariei CC al PCR, aflu amanunte interesante despre activitatea Marii Adunari Nationale.

 Ulterior, dialogul in direct cu autorul imi lamureste, de exemplu, mersul proiectelor de legi. Astfel, proiectul de lege era inaintat Parlamentului de catre Consiliul de Ministri, asa cum i se zicea Guvernului la vremea respectiva. De notat ca oranduirea socialista a pastrat denumirea de Consiliu de Ministri, sub  care era cunoscut Executivul in perioada interbelica. Regimul postdecembrist, desi facand mare caz de intoarcerea tarii la anii democratiei dintre cele doua razboaie, a evitat  termenul de Consiliu de Ministri. Potrivit Constitutiei din 1965, proiectul  intra in dezbaterea Comisiilor permanente ale MAN. Era posibil – si in realitate chiar s-a intamplat, dupa cum dezvaluie Silviu Curticeanu – ca deputatii sa aduca amendamente. Proiectul ajungea apoi in dezbaterea Plenului MAN si votat.

 – Bine, bine, replic eu imediat, surprins de similitudinile cu procesul din democratia de azi, dar pana la urma MAN adopta legea in unanimitate.

Unde-i democratia? 

– Avem azi un partid de guvernamant – isi incepe raspunsul Silviu Curticeanu. Ce face Guvernul cand are un proiect de lege? Il supune dezbaterii si aprobarii in forurile de conducere ale partidului de guvernamant. Odata aprobat, proiectul de lege e votat de grupul parlamentar al partidului.

– Voteaza impotriva vreun parlamentar al acestui partid?, ma intreaba Silviu Curticeanu. Retoric, desigur, deoarece stie deja raspunsul meu:

– Nici vorba.

– Ei bine, asa se petreceau lucrurile si in regimul Ceausescu. Proiectul de lege era supus dezbaterii si aprobarii Comitetului Central al PCR, forul conducator, intre Congrese, al PCR. O data trecut prin CC, proiectul de lege nu putea fi decat obligatoriu pentru parlamentarii comunisti.

Taifasul televizat, venind dupa lectura cartii, imi atrage atentia asupra unui subiect la care nici macar nu m-am gandit in acesti ultimi 20 de ani de iscodire a epocii Nicolae Ceausescu: compararea celor doua regimuri din perspectiva constitutionala. Romania Socialista a avut institutii precum Marea Adunare Nationala, Consiliul de Stat, Consiliul Legislativ, Consiliul de Ministri, Presedintie. M-am aplecat insa, ca mai toti curiosii de altfel, doar asupra Partidului Comunist si a Secretarului General. M-am multumit sa zic: Nicolae Ceausescu era Conducatorul absolut.

Silviu Curticeanu semnaleaza in dese randuri ca fostul Presedinte marturisea o preocupare iesita din comun pentru respectarea Legii. E drept, Legea o facea el. Dupa ce o facea insa, n-ar fi incalcat-o nici macar cu o virgula. Dar chiar si facutul Legii nu se abatea o clipa de la procedurile temeinic prevazute de Constitutie.

Targoviste, 25 decembrie 1989

Dimineata, ora aproximativa. Procesul Ceausescu se blocheaza chiar de la inceput. Dupa ce procurorul Dan Voinea, jucand in aceasta mascarada rolul Acuzarii, a tinut un discurs de tip bolsevic, marcat de multe absurditati (Ceausescu e acuzat de „organizarea de acte armate de natura sa slabeasca puterea de stat”), Judecatorul Gica Popa, intruchipand Presedintele Completului de Judecata, preia legatura, cum ar spune azi o fatuca dintr-o transmisie in direct:

„Ai auzit, inculpat Ceausescu Nicolae – si tribunalul iti cere sa te ridici in picioare. Ai auzit care sunt invinuirile care ti se aduc?”.

Inculpatul, cunoscut sub numele de Nicolae Ceausescu, si nu de Ceausescu Nicolae, reactioneaza  imediat:

„Nu raspund decat in fata Marii Adunari Nationale!”.

Acest prim raspuns din cosmarul care a fost si ramane Procesul pentru mintile normale ne avertizeaza asupra tacticii asumate constient de Nicolae Ceausescu: aducerea Completului de judecata pe un teritoriu mlastinos pentru membrii sai: cel al Dreptului Constitutional.

Din start declara ca refuza sa coopereze cu Tribunalul Militar extraordinar. Argumentele sale tin insa – si aici e paradoxul care a scapat celor care au scris sau vorbit despre Proces – nu numai de tezele sale preferate – lovitura de stat, actiune impotriva intereselor poporului, amestec al puterilor straine –  dar si, daca nu mai ales,  de constitutionalitate. Chiar daca nu vor, membrii Completului de judecata se vor angaja intr-o disputa cu Nicolae Ceausescu in chestiunea cadrului legal al Procesului. O disputa care domina practic intreg momentul de la Targoviste. Acuzarea tine sa-i puna in carca diversiunea cu teroristii:

 „Acuzarea:
– Domnule presedinte, sa ne spuna  inculpatul care sunt mercenarii straini care trag in popor. Cine i-a adus si cine ii plateste pe acesti mercenari?

Presedintele:
– Raspunde, te rog, inculpat”.

Sa lasam deoparte limbajul de Scinteia folosit de magistratul Dan Voinea. Sa subliniem insa ca intrebarea nu e pusa  intamplator.

Asa cum am mai aratat intr-un eseu din volumul „De la o lovitura de stat la alta”, diversiunea cu teroristii din decembrie 1989 a vizat, printre altele, si crearea unei stari de spirit populare menite a fi favorabile executarii lui Ceausescu. Fostului presedinte i se atribuie puterea fantasmagorica de a dirija din puscaria de la Targoviste comandourile teroriste. Nicolae Ceausescu nu se lasa prins pe picior gresit: „E o alta provocare si nu raspund la nici o intrebare decat in fata Marii Adunari Nationale, a poporului”.

De fiecare data de acum incolo, refuzul de a recunoaste Tribunalul se bazeaza pe doua invocari:

1) A Marii Adunari Nationale.

2) A poporului, a clasei muncitoare.

„Acuzarea:
– In afara de cele invocate in legatura cu legalitatea acestui tribunal, ce va impiedica sa raspundeti la intrebarile puse?”

Obligat sa stea pe un scaun incomod, la o masuta amarata, Nicolae Ceausescu da replica fara sa clipeasca:

„– Raspund la orice intrebare in fata Marii Adunari Nationale si a reprezentantilor clasei muncitoare.”

Dupa momentul funambulesc cu teroristii pe care Ceausescu i-ar comanda din celula improvizata de la Targoviste, completul trece la chestiuni privind situatia social-politica si economica a tarii.

De fiecare data insa Nicolae Ceausescu protesteaza, insistand pe raspunderea sa doar in fata Marii Adunari Nationale. Cand binevoieste sa raspunda, e fantastic de prudent (de unde o fi avut atata luciditate ca sa se poata pastra in limitele Constitutiei?!), identificandu-i pe cei din fata drept simpli cetateni:

„– Va spun ca simpli cetateni, cu speranta ca veti spune vreodata adevarul si nu veti lucra pentru nimicirea Romaniei.”

Presedintele Completului se lanseaza intr-un discurs ditirambic, prin nimic deosebit de interventia unui pitifelnic tv de azi, despre infometarea poporului roman. De observat ca ditamai procurorul aduce acuzatii ce nu se ridica peste nivelul tatei Marghioala din suburbii:

„De ce, inculpat, ai luat masura aceasta, ca sa umilesti poporul, sa il terfelesti, sa il aduci in halul de umilinta in care l-ai adus? De ce exportai produsele astea, pe care le munceau taranii? Si veneau apoi taranii de la Caracal, din toata tara, la Bucuresti, sa cumpere, pe ger, pe frig, paine la Bucuresti? Cei care produceau painea, cei la care d-ta te duceai si le dadeai indicatii! De ce ai facut asta? De ce ai infometat acest popor?…”.

Au mai fost in Istorie si alte Tribunale Revolutionare. Data fiind esenta lor, nu tineau cont de legile regimului abia rasturnat. Tineau insa cont de calitatea intelectuala. Ceausescu nu se lasa intimidat. Are argumente. Chiar daca doar argumentele sale:  

„– Nu va raspund la intrebare! Dar va spun ca simpli cetateni, ca simpli cetateni si voi arata si in Marea Adunare Nationala. Pentru prima data, cooperatorii au primit 200 kg de grau pe persoana. Nu pe familie! Si mai aveau dreptul inca sa mai primeasca! E o minciuna si un fals! Va spun ca sa va ganditi bine si o minciuna in fals, si va arat acum cata lipsa de patriotism si ce tradare s-a comis in tara aceasta!…”.

Invocarea Poporului, a clasei muncitoare nu surprinde. Nicolae Ceausescu a fost un comunist convins. A dovedit asta chiar si la Targoviste. Surprinde insa invocarea Marii Adunari Nationale. S-a facut mare caz de acest „Nu raspund decat in fata Marii Adunari Nationale!”.  Dupa mascarada de proces de la Targoviste, propaganda FSN-ista s-a straduit sa-l prezinte drept o aberatie. Lasand sa se inteleaga, fireste, ca Tiranul invoca o institutie imaginara, dat fiind ca MAN fusese spulberata de poporul rasculat.

Inclinatia noastra naturala, a romanilor, de a lua totul in neserios si a face subiect de bascalie din orice, a transformat raspunsul lui Ceausescu intr-un prilej de gluma. Si, totusi, fata-n fata cu un Complet de judecata ce se pretindea a intruchipa Legea, Nicolae Ceausescu  intruchipeaza Legea, iar Completul, Faradelegea. Mi-a venit asta in cap citind intaia oara in viata Constitutia RSR. Intaia oara in viata, da, pentru ca – lucru mai mult decat semnificativ – desi jurnalist pana in 1989, ba chiar un jurnalist sincer interesat de politic, n-am citit niciodata Constitutia RSR. De ce? Stiam si eu ceea ce stia o tara intreaga. Constitutia era Nicolae Ceausescu. Si, daca ma gandeam sa dibui ce urma sa se petreaca mai acatarii in Romania, ma apucam de citit, si nu oricum, ci cu creionul in mana, Cuvantarile tovarasului Nicolae Ceausescu. Remarc la o simpla frunzarire. Titlul trei: „Organele Supreme ale Puterii de Stat”.

Sub acest titlu sunt inscrise prerogativele Organelor Supreme ale Puterii de Stat. Pe primul loc nu e insa – cum ne-am astepta – Presedintele, ci Marea Adunarea Nationala. Urmeaza Consiliul de Stat, alt organism colectiv. Presedintele e al treilea, ultimul in enumerare. Prerogativele constitutionale fac din Marea Adunare Nationala (Parlament unicameral) „organul suprem al puterii de stat”, cum suna articolul 42 din Constitutie. Presedintele, in schimb, potrivit articolului 71, „reprezinta puterea de stat in relatiile interne si internationale ale Republicii Socialiste Romania”. Ceausescu, doar un presedinte de protocol? Fireste ca da. Potrivit articolului 72: „Presedintele Republicii Socialiste Romania este ales de Marea Adunare Nationala pe durata legislaturii, in prima sesiune a acesteia, si ramane in functie pana la alegerea presedintelui in legislatura urmatoare”. Pe hartie, in Constitutie adica, RSR era republica parlamentara. Nicolae Ceausescu era ales de Parlament si ramanea in functie doar in perioada dintre alegerile parlamentare: cinci ani. Articolul 76 fixeaza si mai puternic ipostaza lui Ceausescu de presedinte dependent la modul absolut de Parlament: „Presedintele Republicii Socialiste Romania este raspunzator fata de Marea Adunare Nationala pentru intreaga sa activitate. Presedintele Republicii Socialiste Romania prezinta periodic Marii Adunari Nationale dari de seama asupra exercitarii atributiilor sale si asupra dezvoltarii statului”.

Prerogativele Parlamentului (MAN)

Raporturile Presedintelui cu Guvernul marturisesc si ele o putere mai mult decat simbolica a lui Nicolae Ceausescu. Parlamentul are urmatoarele prerogative, precizate prin Articolul 43:

• „11. Alege si revoca pe Presedintele Republicii Socialiste Romania;
• 12. Alege si revoca Consiliul de Stat;
• 13. Alege si revoca Consiliul de Ministri;
• 14. Alege si revoca Tribunalul Suprem si procurorul general;
• 15. Exercita controlul general al aplicarii Constitutiei. Numai Marea Adunare Nationala hotaraste asupra constitutionalitatii legilor.
• 16. Controleaza activitatea Presedintelui Republicii Socialiste Romania, a Consiliului de Stat”.

Prerogativele Presedintelui sunt surprinzator de limitate. Potrivit articolului 75, el are, printre altele, urmatoarele atributii:

• „1. Prezideaza Consiliul de Stat;
• 2. Prezideaza sedintele Consiliului de Ministri atunci cand apare necesar;
• 3. Stabileste masurile de importanta deosebita ce privesc interese supreme ale tarii, care urmeaza a fi supuse de catre Marea Adunare Nationala spre consultare poporului, prin referendum;
• 4. Numeste si revoca, la propunerea primului-ministru, pe viceprim-ministrii, ministrii si presedintii altor organe centrale ale administratiei de stat, care fac parte din Consiliul de Ministri”.

S-ar putea obiecta ca Nicolae Ceausescu avea prerogative in materie de conducere a tarii, prin calitatea sa de presedinte al Consiliului de Stat.

Potrivit articolului 65 insa:
„Consiliul de Stat e ales de Marea Adunare Nationala dintre membrii sai, pe durata legislaturii, in prima sesiune a acesteia. Consiliul de Stat functioneaza pana la alegerea noului Consiliu de Stat in legislatura urmatoare”.

Raporturile dintre Ceausescu si Legislativ

In „Meditatii necenzurate”, Silviu Curticeanu se ocupa cu competenta de raporturile lui Nicolae Ceausescu cu Parlamentul: „In afara controlului constitutionalitatii legilor, «Cartea cartilor», de inspiratie socialista, recunostea organului suprem al puterii de stat, in mod expres, un drept de control asupra activitatii Consiliului de Stat si a Presedintelui Republicii, o data cu obligatia corelativa a acestora de a prezenta, periodic, in fata Marii Adunari Nationale, dari de seama cu privire la modul de exercitare a atributiilor, la respectarea legilor in intreaga activitate de stat…”. Stapanul neconditionat al Romaniei – Ceausescu – putea nici sa nu ia in seama aceste prevederi constitutionale. Si totusi – expresie a obsesiei sale de a respecta Legea pana la ultima virgula (experienta Dej il invatase ca totul trebuie facut in limitele legii) – Ceausescu se straduie sa gaseasca portite legale pentru a nu da seama in fata Marii Adunari Nationale. Dupa cum scrie Silviu Curticeanu: „In privinta Consiliului de Stat, «spiritul lui democratic» a gasit, in cele din urma, o solutie acceptabila, numai buna sa impace si capra, si varza; solutia, simpla si perfect legala in felul ei, a constat in prezentarea, la intervale mari de timp, a unor dari de seama cu un continut foarte general, ce excludea orice idee de subordonare, de catre un vicepresedinte al Consiliului de Stat”. Interesanta ramane solutia in cazul Darii de seama in fata Parlamentului: „In privinta darii de seama a Presedintelui Republicii, metoda delegarii nefiind posibila, a ales calea amanarii momentului, asteptat de alesii poporului, sine die; a avut insa, si in aceasta privinta, un argument «constitutional», raspunzand atentionarilor mele cu precizarea ca in lege nu se prevede un termen pana la care Presedintele trebuie sa prezinte darea de seama”. Ceausescu se credea – sustin adversarii sai post-mortem – ca intruchipand nazuintele poporului. Propaganda Oficiala il si alinta, de altfel, cu sintagma cel mai iubit fiu al poporului roman. Si cu toate acestea, la Targoviste, in fata Completului de judecata, Nicolae Ceausescu nu invoca Poporul. Invoca Marea Adunare Nationala. Desi nu da numarul articolului din Constitutie (72), Ceausescu il spune aproape exact. Dictatorul, cum i se mai spune azi lui Ceausescu, neaga Completul din punct de vedere constitutional. Cum reactioneaza Completul de judecata?

„Nicolae Ceausescu:
– Voi raspunde in fata Marii Adunari Nationale si a reprezentantilor clasei muncitoare la orice intrebare. Nu recunosc decat clasa muncitoare si Marea Adunare Nationala. Sa auda si sa stie intreaga lume!

Presedintele:
– Marea Adunare Nationala de care vorbesti d-ta a fost dizolvata, destituita.

Nicolae Ceausescu:
– Nu o poate dizolva nimeni!

Presedintele:
– Prin vointa nestramutata a poporului, avem un alt organ al puterii. Este Consiliul Frontului Salvarii Nationale, legal constituit si recunoscut pe plan national.”

Presedintele Completului de judecata e Gica Popa, cel care, ulterior, din motive necunoscute, s-a sinucis. Prin afirmatia sa, el bate campii cu gratie. Consiliul Frontului Salvarii Nationale era, intr-adevar, un organism constituit. Nu insa si „legal constituit”. Din cauza asta, nu putea inlocui Marea Adunare Nationala, singura institutie care, potrivit Constitutiei, il putea revoca pe Nicolae Ceausescu. Pozitia asumata de Nicolae Ceausescu la Targoviste e tratata si azi in bascalie, deoarece noi, cei care sedem acum in sala, si nu pe scena, stim ca Tribunalul Militar Extraordinar era un truc menit a da unei crime o spoiala de legalitate. Indiferent de ce-ar fi spus Nicolae Ceausescu, Tribunalul tot l-ar fi condamnat la moarte. In aceste conditii, stradania lui Nicolae Ceausescu de a aduce discutia in hotarele Constitutiei pare absurda. Sa nu fi realizat fostul Conducator ca totul era o mascarada? Fireste ca si-a dat seama. Numai ca el nu se adresa Completului de judecata, ci posteritatii. Din clipa in care si-a dat seama ca totul e pierdut, a intrat in functiune, automat, ca si in cazul Maresalului Antonescu, instinctul istoriei. El tine sa arate Posteritatii ca fusese inlaturat in chip ilegal, printr-o lovitura de stat regizata de cei de peste granita. Nicolae Ceausescu se adresa, de fapt, noua, celor de azi. Pe cei din Completul de Judecata nici nu-i vedea.

Din ’68, de când a preluat puterea, Nicolae Ceauşescu, împreună cu familia şi camarila, a avut o viaţă de huzur. Deschiderea arhivelor PCR ne arată imagini cu Nicolae Ceauşescu şi ai lui trăind fericiţi impreuna cu Nina si Ion Iliescu. La vânătoare, la picnic sau la jocuri de societate. Imagini pe care poporul înfometat nu trebuia să le vadă.

Sotii Iliescu impreuna cu sotii Ceausescu Iasi 16 iunie 1976

 [Fotografia #F024]

Nicolae şi Nicu Ceauşescu, în vacanţă, în 1976, la Iaşi. În spatele lor este Nina Iliescu, soţia prim-secretarului judeţului, Ion Iliescu, şi ea participantă la partida acestora de darts

Nicolae şi Nicu Ceauşescu, în vacanţă, în iulie 1976, la Iaşi. În spatele lor este Nina Iliescu, soţia prim-secretarului judeţului, Ion Iliescu, şi ea participantă la partida acestora de darts. Vacanta a durat 9 zile, din 7 iulie pina in 16 iulie 1976.

 [Fotografia #F015]

„Fototeca online a comunismului românesc”.

Nicolae Ceauşescu, în vacanţă, în 1976, la Iaşi. În spatele lor este Nina Iliescu, (alatori de Elena Ceauşescu) soţia prim-secretarului judeţului, Ion Iliescu, şi ea participantă la partida acestora de darts

[Fotografia #F006]

Nicolae Ceauşescu, în vacanţă, în 1976, la Iaşi. În spatele lor linga Elena Ceauşescu este Nina Iliescu, soţia prim-secretarului judeţului, Ion Iliescu, şi ea participantă la partida acestora de darts

[Fotografia #F002]

„Fototeca online a comunismului românesc”.

În primii ani de după preluarea puterii, Ceauşescu a bătut ţara în lung şi în lat, a povestit fostul ministru de Externe Ştefan Andrei pentru „Adevărul“. Din punct de vedere al popularităţii, punctul culminant al carierei lui Nicolae Ceauşescu a fost atins în 1968. După invadarea Cehoslovaciei de către trupele Pactului de la Varşovia, Ceauşescu nu numai că a refuzat ca trupele române să participe, dar a condamnat public intervenţia.

Discurs nescris, în ’68

„Prima dată a vorbit cu Maurer şi cu ceilalţi membri din CPEx (Comitetul Politic Executiv) şi a obţinut sprijinul lor total. După aceea s-a organizat mitingul şi Ceauşescu a condamnat invazia. Nu a avut discurs scris, a vorbit liber, Maurer chiar a spus că a fost prea dur”, şi-a amintit Ştefan Andrei. Urmările acestui discurs au fost multiple.

Pe plan intern, pentru a evita posibilitatea ca Nicolae Ceauşescu să fie schimbat din funcţie printr-o lovitură de palat, a fost schimbat statutul PCR. În loc să fie ales de membrii conducerii partidului, secretarul general a devenit alesul tuturor membrilor de partid, ceea ce făcea înlocuirea sa din funcţie aproape imposibilă.

 

 Pe plan extern, fronda lui Ceauşescu a dus la o avalanşă de invitaţii şi de vizite ale şefilor de state occidentale, astfel încât acesta a ajuns să fie plimbat cu caleaşca reginei Elisabeta la Londra, a fost vizitat de Charles De Gaule şi s-a întâlnit cu Richard Nixon la Casa Albă. Ca urmare a acestei vizite, România a primit clauza naţiunii celei mai favorizate din partea SUA.

Fostul ministru de Externe a vorbit şi despre viaţa de familie a lui Ceauşescu. Soţii Ceauşescu nu erau foarte apropiaţi de copiii lor, chiar dacă Elena avea o certă slăbiciune pentru Nicu. „Zoe avea viaţa ei, îi evita. Şi Nicu avea prietenii lui, băiatul lui Maurer, băiatul lui Mizil, Serghei, Mădălin Voicu …

Valentin venea la masă cu nevasta lui, care nu era suportată de familie, din cauză că avea sânge de evreică şi unguroaică. Pe fraţii lui Ceauşescu nu îi plăceau Elenei şi nu au fost niciodată invitaţi la masă, unde veneau doar copiii şi o parte din cei din conducerea partidului şi a statului”, a povestit Ştefan Andrei. ; Imaginile au fost descărcate de pe site-ul Arhivelor Naţionale ale României,  „Fototeca online a comunismului românesc”.

Prima dată a vorbit cu Maurer şi cu ceilalţi membri din Comitetul Politic Executiv şi a obţinut sprijinul lor total. După aceea s-a organizat mitingul şi Ceauşescu a condamnat invazia. Nu a avut discurs scris, a vorbit liber, Maurer chiar a spus că a fost prea dur

Sursa: Adevarul

In noaptea de 22 spre 23 decembrie – Ion Iliescu: “Lasati, ma, sa traga! Trebuie sa avem morti, ca asa e la revolutie”

22 decembrie 1989  ora 13:30  – Lovitura de Stat Militara

Revolutie si lovitura de stat… linistite
Primul contact al fostului presedinte cu un astfel de dosar s-a facut la sfarsitul lui 2004,  in urma unei plangeri penale facute de revolutionari de la “Asociatia 21 Decembrie”. Acestia au prezentat atunci, ca probe noi, doua casete video cu imagini inregistrate in decembrie 1989 la televiziune si la sediul fostului CC al PCR. “O noutate ar fi inregistrarea momentului cand Iliescu refuza sa fie adusa caseta cu procesul si impuscarea familiei Ceausescu la TVR pentru a fi data pe post. E inregistrat cum s-a dus Sergiu Nicolaescu, a discutat cu el si l-a convins sa difuzeze caseta, sa fie vizionata la Televiziunea Romana Libera”, a declarat presei Doru Maries. Tot ce s-a putut obtine prin initiativa de atunci a fost audierea vreme de cateva ore, la Sectia Parchetelor Militare, a lui Ion Iliescu in calitate de martor. Asociatia 21 Decembrie a facut, anul trecut, o noua plangere penala impotriva lui Ion Iliescu, de aceasta data in calitate de faptuitor. Concret, revolutionarii lui Maries l-au acuzat de genocid pe fostul sef al CFSN. Justificarea acestei acuzatii, conform lui Maries, ar fi aceea ca Iliescu ar fi premeditat crimele revolutiei, cerand sa nu se intervina pentru incetarea tragerilor cu arma consemnate incepand cu seara de 22 decembrie 1989. “Dupa intoarcerea lui Ion Iliescu de la Ministerul Apararii, intrebat de revolutionarii exasperati de modul in care se tragea din toate directiile in noaptea de 22 spre 23 decembrie, Iliescu raspunde: “Lasati, ma, sa traga! Trebuie sa avem morti, ca asa e la revolutie”, a declarat Doru Maries. Cercetarile declansate in noul dosar au fost, la fel, blocate. In iunie 2007, Curtea Constitutionala a admis o exceptie de neconstitutionalitate si a decis ca toate dosarele in care sunt anchetati atat civili, cat si militari sa fie instrumentate numai de procurori civili. In acest mod, toate dosarele revolutiei, dar si ale mineriadelor, in care era cercetat Ion Iliescu, au trecut sub controlul procurorilor civili, ceea ce a reprezentat o noua tergiversare a finalizarii lor.

Sursa: Gardianul

22 Decembrie 1989. 19 ani de muşamalizare a adevărului

Scris de George Roncea   

Am aşteptat ani de zile finalizarea anchetelor deschise de Procuratură, în 1990. În decembrie 1989 am susţinut un dialog la gura ţevii pistolului-mitralieră, cu trei dintre acele personaje volatile – „terorişti” – a căror existenţă a constituit, ani de-a rândul, un subiect aprig de controversă. În calitate de participant direct la una dintre secvenţele dramei din 1989, pot afirma cu toată certitudinea, acum, că cei care sunt direct responsabili de muşamalizarea Dosarului revoluţiei/loviturii de stat sunt procurorii militari. Generalul Dan Voinea, complicele conspiratorilor moscoviţi, adus personal de către Ion Ilici Iliescu la „procesul”-mascaradă a lui Ceauşescu, nu întâmplător a fost cel care a pus mâna pe „Dosarul Revoluţiei”. Misiunea sa este aceeaşi cu a predecesorului său procurorul Samoilă Joarză: îngroparea adevărului despre 1989.

Am aşteptat ani de zile finalizarea anchetelor deschise de procuratură în 1990. În decembrie 1989 am făcut cunoştinţă personal cu trei dintre aceste personaje volatile, „terorişti” – a căror existenţă a constituit, ani de-a rândul, un subiect aprig de controversă. În calitate de participant direct la una dintre secvenţele dramei acelui sfârşit de an de acum 19 ani, pot afirma cu toată certitudinea că cei care sunt direct responsabili de îngroparea adevărului sunt procurorii militari, cei care au muşamalizat Dosarul Revoluţiei.
Am participat la deschiderea primei anchete a Parchetului Militar, condusă de Samoilă Joarză şi căpitanul, la acea vreme, Slăvoiu, umbra lui Joarză. În februarie 1990, procurorul militar, colonel pe atunci, Samoilă Joarză m-a invitat, în calitate de martor, prin citaţie, la sediul de atunci al Parchetului Militar. Fusesem chemat în legătură cu dosarul blocului Romarta, blocul de vizavi de CC al PCR. Specificitatea „dosarului Romarta” consta în faptul că putea oferi veriga de legătură dintre terorişti şi instituţia, Aparatul, de care aparţineau.
În blocul de vizavi de CC avusese loc un anumit tip de contact direct cu anonimii trăgători numiţi „terorişti”, iar cei care au participat nemijlocit la „contact” puteau oferi o mărturie şi o serie de probe prin care se putea ajunge direct la punctul de comandă al „teroriştilor”. Printre acei martori, puţini la număr, care au „discutat” şi au făcut faţă „teroriştilor” m-am aflat şi eu. „Discuţia” a durat aproximativ şase ore, pe parcursul acesteia consumându-se în jur de 2.000 de cartuşe. Participanţii activi la dialog au fost în număr de şase. De o parte s-au aflat trei „terorişti” blocaţi într-un palier al unei scări din blocul Romarta, la etajul 2 al scării A de la nr. 35-37, şi de cealaltă parte ne aflam noi, respectiv un sergent din regimentul de gardă, doi soldaţi aflaţi în subordinea sa şi cu mine.

„Teroriştii” nu au tras asupra grupării lui Ion Iliescu

În blocul respectiv – fost sediu al Ministerului de Interne – se aflau un număr de apartamente conspirative şi erau depozitate hărţi, aparate radio, indicative codate, arme, muniţii şi materiale incendiare – o logistică pregătită pentru marea scenă a lansării diversiunii „teroriştilor care trag din toate poziţiile”, cum zicea Ion Iliescu. Cu cei trei „terorişti” cu care m-am confruntat m-am văzut la faţă foarte bine, am tras unii în alţii ore în şir, de aproape. Din când în când, în perioade de acalmie a focului, eu şi soldaţii alături de care luptam am încercat să-i determinăm să se predea. La rândul lor, ei au încercat să ne convingă să ne constituim în ostatici. Au fost multe etape ale confruntării în care am trecut pe lângă moarte în nenumărate rânduri. Am avut noroc şi am scăpat cu viaţă, la limită, numai datorită pregătirii mai deosebite din cursul stagiului militar. Oricum, într-un final, spre dimineaţă, cei trei combatanţi – „teroriştii” – au dispărut utilizând o gură de aerisire care traversa blocul de sus până jos şi care avea, la subsol, acces la o reţea subterană de tunele.
Probabil am rănit grav pe cel puţin unul dintre inamici, deoarece într-unul dintre punctele lor de tragere am găsit foarte mult sânge. Unul dintre membrii „echipei” mele a fost, de asemenea, rănit în şold. Aventura trăită atunci m-a obsedat luni în şir. Mi-au trebuit săptămâni să cunosc blocul respectiv în amănunţime şi să încerc să pricep pe unde s-ar fi putut evapora „teroriştii”. Am oferit apoi toate datele procurorilor militari. Am făcut schiţe, planuri, fotografii, am cercetat subsolurile, acoperişul, am luat probe de cartuşe. Am studiat unghiurile de tragere şi am descoperit că „teroriştii” aveau posibilitatea să tragă asupra balconului CC-ului. De vreme ce nu au tras, rezultă, logic, că printre cei aflaţi în balcon se afla cineva care trebuia ferit. „Actorii” Revoluţiei, cei aflaţi la balconul CC-ului, grupul strâns în jurul lui Iliescu, nu au fost atinşi, deşi unghiurile de tragere şi poziţionările cuiburilor de foc ar fi permis lichidarea cu uşurinţă a acestora.

Bătălia din perimetrul Comitetului Central

În noaptea de 22 spre 23 decembrie, s-a dat o bătălie în epicentrul simbolic al Puterii: zona fostului CC. Aici, în acest spaţiu redus, a avut loc una dintre cele mai dense concentrări de trupe şi de forţe din România. Operaţiunea de executare a terorii la scară naţională în 1989 a avut un Centru de iradiere, iar în plan teritorial, în restul ţării, se repeta, practic, schema de acţiune desfăşurată în Capitală. Miza Puterii în România s-a jucat în perimetrul CC-ului, instituţia care reprezenta Aparatul, Partidul şi pe Ceauşescu. Semnificaţia covârşitoare a luptei care s-a dat aici este simplu de înţeles – confruntarea având ca scop obţinerea controlului şi a cuceririi axei simbolice a Puterii. Din seara zilei de 22 decembrie a început diversiunea teroriştilor, iar startul a avut loc exact în zona centrală a Capitalei, actuala Piaţa a Revoluţiei.

Parchetul Militar a îngropat adevărul despre 1989

Reprezentanţii Parchetului Militar care susţin că nu au probe care să certifice existenţa „teroriştilor” mint. Aceste probe există, iar generalul Samoilă Joarză, fost inspector general în cadrul Parchetului Militar, ca şi generalul Voinea, succesorul său, au strâns toate aceste probe, pe lângă multe altele, şi le-au ascuns în fişetele Parchetului Militar. Pentru cei de la procuratura militară era o joacă să afle cărei instituţii îi aparţineau apartamentele conspirative cu mobilă standard din blocul Romarta, locaţie care are o caracteristică aparte, faţă de alte cazuri în care s-a consemnat contactul direct cu grupele teroriste. Aici se găsea proba nemijlocită a legăturii dintre misterioşii terorişti şi instituţiile statului care deţineau spaţii conspirative care au servit drept baze tactice şi logistice teroriştilor. Parchetul Militar lucrează de zor de 19 ani, cu rezultate zero. Condamnarea pe post de ţap ispăşitor a generalului Stănculescu este doar praf în ochi pentru naivii care nu ştiu să socotească.

Ion Iliescu – de şase ori mai mulţi morţi decât Ceauşescu

Astfel, dacă oficial s-au întregistrat 162 de morţi şi 1.107 de răniţi până în 22 decembrie, de la această dată, după fuga lui Ceauşescu şi apariţia lui Iliescu s-au mai „produs” 942 de morţi şi 2.245 de răniţi. În primele zile ale instaurării la putere a grupării moscovite al lui Ion Ilici Iliescu, respectiv în perioada 22-27 decembrie 1989, au fost ucişi de aproape şase ori mai mulţi oameni decât cei ucişi în zilele anterioare din ordinul lui Ceauşescu. Lovitura de stat avea nevoie de victime, avea nevoie de sânge, iar cei aduşi la putere de către lucrătura sovieticilor sunt cei care ar fi trebuit să fie traşi la răspundere. Iliescu va fi poate, să sperăm, pedepsit măcar de Dumnezeu. Din surse calificate din mediul mănăstiresc am aflat că unor criminali de teapa lui Ion Iliescu le este rezervat un sfârşit teribil şi un traseu special prin fundul Iadului. Generalul Dan Voinea, complicele lui Ion Iliescu, adus personal de către tata Ilici la „procesul” mascaradă a lui Ceuşescu, probabil, nu întâmplător a fost cel care a pus mâna pe „Dosarul Revoluţiei”. În dosarul Mineriadei, unde tot Ion Iliescu este tartorul principal, a confirmat prin acţiunile sale „juridice” – care au dus la infirmarea şi returnarea dosarului lui Ion Iliescu – că misiunea sa este aceeaşi cu a predecesorului său, procurorul Samoilă Joarză. Îngroparea adevărului despre 1989

Sursa: Curentul

Nicolae si Elena Ceausescu impreuna cu Ion Iliescu vacanta petrecuta in Moldova si Delta în vara lui 1976 Ion Iliescu joaca cerculete cu Nicolae si o invata pe Elena sa arunce cu sageata, petrecere campaneasca!

Ion Iliescu la stanga linga Nicolae Ceausescu

 [Fotografia #F024]

Ion Iliescu sta cu spatele linga Nicu Ceausescu privind-ul pe Nicolae Ceausescu

  [Fotografia #F021]

Ion Iliescu impreuna cu familia Ceausescu la stanga linga Elena este Ion Iliescu

 [Fotografia #F001]

Ion Iliescu ii strange mingele lui Elena Ceausescu adica o ajuta

 [Fotografia #F025]

Ion Iliescu se distreaza alaturi de Elena Ceausescu la Moldova Delta in vara lui 1976, oare de ce l-au omorat pe Ceausescu ?

 [Fotografia #F016]

Ion Iliescu se distreaza in spatele lui Nicolae Ceausescu, oare de ce l-au omorat???

  [Fotografia #F026]

Ion Iliescu la stanga

 [Fotografia #F022]

Elena Ceausescu la stanga Ion Iliescu mijloc, Nicolae Ceausescu la dreapta

 Fotografia #F018]

Ion Iliescu alaturi de Ceausescu la stanga

 [Fotografia #F019]

Dreptul de autor:  „Fototeca online a comunismului românesc”, 

© Conform legislatiei în vigoare si regulamentelor Arhivelor Nationale ale României.
Sursa: Crimele Comunismului

Palgiatul este interzis potrivit legii.

Authors’ rights©„Fototeca online

Ion Iliescu:  „din 1971, când am fost îndepărtat din conducerea de partid, indiferent unde am lucrat – la Timişoara, la Iaşi, la Ape, la Editura Tehnică – am fost sub supraveghere permanentă.”

La aproape doua decenii de la evenimentele din 1989, istoria comunismului romanesc a ramas prea putin cunoscuta, accesul cercetatorilor la documentele perioadei respective fiind anevoios. Abia in ultimii ani putem vorbi despre deschiderea reala a arhivelor diferitelor institutii, inceputul facandu-se in iulie 2007,cu fondurile comunismului romanesc detinute la Arhivele Nationale ale Romaniei (ANR). Aceasta institutie a incheiat un protocol de colaborare cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului in Romania (IICCR), in vederea realizarii „Fototecii online a comunismului romanesc”, prima si cea mai mare baza de date gratuita din Romania, accesibila pe Internet, cu fotografii din perioada 1945-1989, dar si din perioada 1921-1944. Deschiderea oficiala a avut loc joi, la sediul ANR.

Marius Oprea si Dorin Do­brincu, directorul general ANR, au mentionat ca bugetul proiectului a fost zero, dar si ca s-au intampinat refuzuri mai mult sau mai putin directe. „Exponentii fostei puteri au avut grija sa ascunda trecutul. Pana de curand, istoria noastra recenta a fost tinuta in saci, sub maldare de praf, pentru ca multe persoane foarte cunoscute ca oameni politici, artisti, pot fi vazute in posturi dezavantajoase. Mai sunt insa si imagini foarte importante, filme „de casa” realizate de o structura speciala a Internelor, de negasit. Cand intrebam unde sunt, ni se spune: Voi le-ati dat foc, la mineriada! Putem sa cerem orice, daca vor ne dau, daca nu, nu. Nu mai exista, de exemplu, Arhiva Cabinetului 1, cu documente in exemplar unic, cu decrete de numire a unor ofiteri de Securitate sau de spionaj.
Sunt inaccesibile, fiindca acolo apar prea multe nume grele. Se vorbeste despre lustratie. Poate ca e tarziu sa se faca, insa trebuie sa-i stim pe lustrabili. Nu judecam, dar deschidem usa spre bucataria puterii, oferim o informatie necesara pentru a putea intelege ce s-a intamplat cu noi si pentru a iesi din acest vis urat, care dureaza nepermis de mult.”, a declarat Oprea.

Elena Ceausescu: „Dormeam toti intr-o odaie acolo. Nici nu ne jenam de Ionel, era un baiat in pantaloni scurti”.

Fostul ministru de Externe Stefan Andrei dezvaluie, intr-un interviu acordat ziarului ZIUA, momente picante despre viata lui Ion Iliescu in sanul familiei Ceausescu Fostul ministru de Externe al Romaniei socialiste, Stefan Andrei, detronat in 1985 de Elena Ceausescu, ne-a acordat un amplu interviu despre culisele diplomatiei romanesti. Considerat unul dintre cei mai straluciti ministri de Externe din istoria recenta a lumii, Stefan Andrei ne-a revelat amanunte si dedesubturi privind numeroase momente epocale ale secolului trecut, incepand cu ocuparea Romaniei de catre trupele sovietice. De la mijlocirea pacii de la Camp David la rolul Romaniei in solutionarea conflictului din Vietnam, de la intalnirile cu Fidel Castro la cele cu Saddam Hussein si de la Richard Nixon pana la Mihail Gorbaciov, Stefan Andrei rememoreaza perioada care a consacrat diplomatia romaneasca pe plan international si ne face dezvaluiri inedite despre ultimile zile ale regimului Ceausescu si agentura KGB-GRU in Romania. Printre aceste amintiri s-au strecurat si picanterii ale vremurilor, legate de exemplu de viata lui Ion Iliescu in sanul Partidului si chiar al Elenei Ceausescu.  Astazi va oferim primele sarje.

Ce insemna Romania acum 40 de ani, in august 1968?

Atunci a demonstrat Romania ca are propria sa identitate si vointa in blocul rasaritean. A fost un moment mare in istoria Romaniei. Gestul lui Ceausescu – de fapt al politicii noastre – de aparare a Cehoslovaciei si condamnare a invaziei sovietice avea sa ne coste insa. Rusii l-au urmarit pana l-au omorat, culmea, ridicandu-l din aceeasi piata unde-l ovationasera sincer sute de mii de romani in august 1968. Dupa aceea a urmat o perioada cu totul speciala a diplomatiei romanesti… De desprindere de URSS. A fost o perioada lunga in care eram controlati cu totul de sovietici. Prin consilieri, prin agentii lor. De exemplu: Tismaneanu, Leonte,”Ciungul”, cum ii ziceam noi, ca se lauda ca pierduse o mana pe cand era in brigazile teroriste bolsevice contra Spaniei, altii ziceau ca a cazut beat din tren… Era un om rau, meschin si invidios. Un om urat. L-am cunoscut prin 1956. Era agent sovietic, NKVD. Dupa vizita lui Hrusciov noi l-am chemat si l-am avertizat sa termine cu spionajul. Nu ne-am atins de agentii sovietici pana prin anii ’60. Brucan, de exemplu, si alti tineri evrei, era agent sovietic din timpul razboiului, in Reteaua lui Calmanovici, cel care a construit si Ambasada URSS la Bucuresti. O stiu direct de la Ceausescu. Si Tismaneanu era printre ei. Ei bine, Ceausescu a primit sarcina sa ridice problema lor in fata conducerii PCUS. Si i-a zis lui Hrusciov, inainte de momentul ’68, la vizita acestuia la Bucuresti: „tovarase, noi promitem sa va informam, mai aveti si consilieri sovietici dar va rugam sa terminati cu agentii dintre noi”. Si-atunci Hrusciov i-a zis: „Pai considerati ca n-avem nici un agent la voi. Nici in China n-avem…” Si asta ne-a dat noua dezlegare sa-i chemam si sa-i avertizam. Sa aleaga: ori Romania, ori Rusia! Si asa s-a intamplat si cu Tismenitki. Acum, toti ilegalistii au ramas pro-sovietici. Si aschia nu sare departe de trunchi… Al­tul, la fel: tatal lui Celac, primul mi­nistru de Externe pus de Iliescu chiar in ’89. Agent sovietic. Numele lui e de fapt Cealik, e pe jumatate gagauz. Are si o sora, Mariana, pe care o intindeau colegii mei de la „Scanteia Tineretului” pe sus, deasupra Cofetariei „Albina”, unde aveam sediu atunci… El era ofiter in Armata Romana. Nevasta-sa era cel putin pe jumatate evreica. Erau in agentura. Si-atunci, guvernul lui Armand Ca­linescu l-a trimis din Basarabia la Perisor, langa Craiova. Cand au venit trupele sovietice si apoi comunistii, la 6 martie 1945, l-au pus primul prefect de Dolj, al Craiovei.

Deci au reusit totusi sa ramana in structuri pana in 1989 si dupa…

Ce se intampla… Erau si cazuri mai complicate. De exemplu Gogu Radulescu, membru al CPEx al CC al PCR. Taica-sau, tigan lautar. El s-a casatorit cu o evreica. Ca asa era „moda” atunci. Suntem in perioada ilegalista. PCR era format asa: din minoritari evrei, unguri care vroiau regiunea autonoma maghiara, rusi care militau pentru desprinderea Basarabiei si printre ei cativa romani. Dupa ce au intrat in legalitate, s-a intors roata: romanii au devenit majoritari. Dar atunci sotiile lor erau: evreice, unguroaice, rusoaice… Asa: sotia lui Gogu era vanzatoare la magazinul „Sora”. Pe asta a apucat-o iunie ’40 – ultimatumul care a dus la cedarea teritoriilor romanesti de la Est – in Basarabia. N-a mai venit in tara. In prima zi de razboi antisovietic, cand Antonescu a dat celebrul ordin, Gogu, care era intr-un regiment pe granita, a trecut la rusi. A dezertat. Aia s-au si mirat: au zis ca e spion. Nu, el vroia in URSS! Dupa care s-a regasit cu nevasta-sa si, dupa razboi, a venit pe cai mari, pe tancuri adica, in tara. El era mai legat de URSS decat de Romania. Pe-asta era greu sa-l clintesti. De-altfel s-a si vazut, a stat pana in ultima clipa langa Ceausescu, sa se asigure ca pica. Cand a venit Iliescu si ne-au arestat, pe noi, membrii CPEx, el si cu Barbu Petrescu, cel care a organizat mitingul din 21 decembrie 1989, n-au mai fost inchisi.

Reteaua lui Gogu Radulescu

Gogu isi crease o adevarata retea de intelectuali acolo la Comana, unde statea el. Valeria Seciu era amanta lui, Blandiana la fel; isi facuse si casa acolo, chiar langa el, ca sa-i fie mai aproape. Pai Otilia Coman, ca asta-i numele ei, facuse inconjurul lumii de pe vremea lui Ceausescu. Cred ca a vazut mai multe tari decat mine, ca ministru de Externe. Asta micu’, galagiosu’ de la TV, Dinescu, mergea cu soferul si Dacia neagra a lui Gogu. Astia si cu Iliescu l-au scos si cred ca acum ii putrezesc oasele pe undeva, prin Israel. Altii care au fost scapati pe langa Gogu si Petrescu: Ion Ursu si Constantin Dascalescu. Fost absolvent al Scolii Superioare de Partid de la Moscova, Dascalescu, in anii cand era secretar si apoi prim-secretar regional de partid la Galati, se intalnea deseori in zona cu ofiteri KGB ori GRU. Chiar inainte de momentul decembrie ’89 se intretinuse cu consulul sovietic de la Ismail. Pe-astia i-a „iertat” de puscarie Iliescu… Noua ne-a facut recurs de era sa facem 15 ani de inchisoare. Pentru ce? Cica „genocid” – ca am omorat 60.000 de oameni…

Dar Iliescu cum a ajuns la varful puterii?

Iliescu?: Asta a fost un pui de lele! El si-a ucis parintii, domnule! Familia Ceausescu a fost ca si familia lui! Hai sa va spun povestea lui… Cum v-am zis inainte, prin anii’ 60, incepuse marea schimbare. In acest timp, presedinte al Uniunii Asociatiilor Studentilor Comunisti din Romania (UASCR) era unu’, Ion Iliescu. Cum a ajuns el acolo? Voi trebuie sa stiti adevarul, ca tanara generatie: relatiile dintre Ion Iliescu si familia Ceausescu au fost niste relatii extraordinare. Adica, pe cand era el baietan, Elena Ceausescu merge la inchisoare la Targu Jiu de mana cu Iliescu. Ea mergea la frate-sau si el se intalnea cu taica-sau. Elena povestea cum mergeu impreuna; el cu mama lui adoptiva, ca prima l-a parasit, si cu Elena Ceausescu. Schimbau trenul la Filiasi. Si, spunea, Elena: „Dormeam toti intr-o odaie acolo. Nici nu ne jenam de Ionel, era un baiat in pantaloni scurti”. Era in ’43, avea vreo 13 ani. Va dati seama, Ceauseasca nu spunea multora „Ionele”. Au fost apoi la chefuri cu taica-sau, Alexandru Iliescu, si el, si ea, Ceausestii. Chiar se spune ca unchiul lui Iliescu, Eftimie, si el ilegalist, a fost amantul Elenei Ceausescu.

Obraznicia lui „Ionel”

Scandalul cu „Ionel” a inceput cand am plecat in China. Eram in avion si se povestea cum tocmai prinsesem doi colonei de la Oradea ca erau agenti ai sovieticilor, se aflau in legatura cu un ofiter GRU, care avea acoperirea de consul. Amandoi facusera studiile in Uniunea Sovietica.  Si Elena Ceausescu zice: „Ti-am zis eu, Nicule, ca mai toti astia care au facut studiile in URSS au fost racolati de rusi!”. La care Iliescu s-a inrosit tot si-a zis: „Dar cei care invata la Londra, despre care Marx a spus ca este citadela capitalului financiar mondial, astia nu pot fi racolati?”. Se referea la Valentin. Atunci, Elena s-a enervat si i-a zis: „Esti un obraznic! Noi te-am facut ce esti acum si acum profiti ca te stim de mic?!”. Cand ajungem la Beijing, nebunia revolutiei culturale… Primire magistrala, lume puhoi. Ceausescu facea cu mana, Maurer se sprijinea in baston.  Si, in spatele lui, mai facea unul cu mana: Ion Iliescu, cu ochelarii de soare pe nas. „Ma, da’ nu ti-e rusine?” – i-a zis Ceausescu dupa – „Tu n-ai simtul masurii? Eu reprezint statul roman, da’ tu, ce reprezinti?”  Dupa care, cand am venit de la Hanoi, Iliescu iar a inceput sa-si dea cu parerea despre politica Partidului in teritoriu.  Atunci Ceausescu l-a pus la punct. Zice: „Mai Iliescule, ti-ai facut studiile la Moscova dupa care te-am trimis la Praga. De-acolo te-am adus la CC. Dar acum vad ca tu nu-ti cunosti tara. Cum poti sa fii atunci secretar cu propaganda? O sa te trimit in tara, ma!” Si asa a ajuns ce a ajuns, ca dupa aceea sa se razbune pe propriii lui parinti adoptivi… Cum zicea, cand a luat puterea: „Ceausescu a intinat nobilele idealuri ale socialismului stiintific si ale comunismului!”…(va urma)Stefan Andrei

 – scurta biografie

Stefan Andrei s-a nascut la 29 martie 1931, in satul Livezeni, comuna Podari, judetul Dolj. A absolvit liceul din Craiova, dupa care a intrat la Facultatea de Constructii Hidrotehnice, urmand si Institutul de Constructii Bucuresti. In facultate a lucrat ca redactor la sectia internationala a ziarului „Scanteia tineretului”. S-a inscris in Partidul Comunist in 1957. Remarcat de Nicolae Ceuausescu, incepand cu 1960 a ocupat functa de sef al Relatiilor Externe al UTM. In 1965 a devenit adjunctul bunicii lui Bogdan Olteanu, Gizela Wass, care era sefa Sectiei Externe a PCR, apoi prim adjunct si, in 1972, a devenit secretar al CC cu problemele internationale. A fost numit in postul de ministru de Externe in 1978, ca succesor al lui George Macovescu, unde a ramas pana in 1985. Detronat de Elena Ceausescu avea sa fie numit presedinte al Consiliului Central de Control Muncitoresc al Activitatii Economice si Sociale, functie pe care a ocupat-o pana in 1987, cand a fost promovat din nou, in postul de viceprim-ministru al Guvernului. A detinut acest post pana in 1989. Pentru ca a facut parte din fostul regim comunist al lui Ceausescu, Stefan Andrei a fost arestat in 1990. A stat in inchisoare timp de doi ani si cinci luni, in ciuda faptului ca Parchetul nu a putut sustine acuzatia initiala a Frontului Salvarii Nationale condus de Ion Iliescu: „genocid” – uciderea a 60.000 de romani la „revolutie” – si subminarea economiei nationale. Este casatorit cu actrita Violeta Andrei. (D.E.)
Interviu realizat de Victor RONCEA si Vladimir ALEXE