Nicolae Ceauşescu „rămâne Doctor Honoris Causa” al Universităţii din Nisa

Nicolae Ceausescu, toujours distingué par l’Université française

Un deputat francez a refuzat titlul de „Doctor Honoris Causa” al Universităţii din Nisa pentru
că distincţia i-a fost oferită, în 1975, şi fostului dictator român Nicolae Ceauşescu, fără a fi retrasă, relatează publicaţia L’Express.

Deputatul francez Lionnel Luca, al cărui tată a avut origine română, a refuzat să răspundă invitaţiei Universităţii din Nisa, care dorea să îi acorde titlul de „Doctor Honoris Causa”. Lionnel Luca, membru al partidului de guvernământ UMP, a argumentat că titlul îşi pierde semnificaţia pentru că în 1975 i-a fost acordat lui Nicolae Ceauşescu.

Universitatea nu a retras niciodată titlul de „Doctor Honoris Causa” acordat fostului dictator român, lucru recunoscut de Caty Conraux, purtătorul de cuvânt al instituţiei de învăţământ superior din sudul Franţei.

Lionnel Luca, născut dintr-un tată român care a fugit de nazism şi ulterior de regimul comunist din România, este indignat de această situaţie, explicând că nu înţelege „tăcerea care se menţine asupra acestui caz”.

Din cauza regulamentului, titlul nu se poate retrage

Nicolae Ceauşescu a fost distins în 1975 cu titlul de „Doctor Honoris Causa” al Universităţii din Nisa pentru că la acea vreme era perceput drept „un rebel” faţă de Uniunea Sovietică.

Scrisoarea pe care Universitatea din Nisa i-a trimis-o, pe 5 noiembrie 2008, deputatului Lionnel Luca confirmă că Nicolae Ceauşescu încă păstrează acest titlu.

Preşedintele Universităţii din Nisa, Albert Marouani, a explicat că, pe 25 ianuarie 1990, Consiliul de Administraţie al instituţiei de învăţământ a încercat să „revină asupra acestei distincţii”, dar regulamentul de funcţionare nu permite retragerea titlului.

Astfel, numele lui Nicolae Ceauşescu figurează în continuare pe lista Universităţii din Nisa cu persoanele distinse cu titlul „Doctor Honoris Causa”, alături de economistul Oliver Williamson, care de curând a primit Premiul Nobel, sau de fostul secretar general ONU Boutros Boutros Ghali.

ELENA UDREA „LADY DRACULA DIN PLEŞCOI” – VIDEO

„Doamna Udrea se razboieste cu mine prin Biroul de presa. Este jenant si nu pot sa o iau decât ca pe o reactie copilareasca si ca pe o reactie a unui om care este încoltit si nu-si asuma raspunderea unui astfel de demers”, a declarat Ludovic  Orban, citat de Mediafax.
Ludovic Orban: “Eu am solicitat celor doi reprezentanti ai Ministerului Turismului sa spuna în ce baza legala au fost facute aceste cheltuieli de publicitate si ei nu au fost în stare sa indice nici un articol de lege”
Plângere penală împotriva Elenei Udrea
Asociaţia Tinerilor cu Atitudine Civică (ATAC) va depune, poimâine, o plângere penală împotriva ministrului turismului, Elena Udrea, pentru instigare la fals şi uz de fals. “Acuzaţiile se referă la semnarea în fals a declaraţiilor de avere şi de interese, pe site-ul ministerului, ale doamnei Udrea, de către unul dintre consilierii săi”, a declarat preşedintele ATAC, Bogdan Diaconu.
Comisia „Udrea“ a adus joi noi informaţii: MT pregăteşte noi acţiuni de promovare; o mare parte a fondurilor ministerului urmează a fi cheltuite în toamna electorală; alocările de milioane de euro pentru publicitate au fost ascunse la „alte cheltuieli“. Cotidianul
Elena Udrea a dosit banii de publicitate pentru a putea sări peste licitaţii. EvZ
O altă surpriză apărută ieri a fost confirmarea că din cele 56 de milioane de euro alocate de MT autorităţilor locale – reprezentând 80% din bugetul total al instituţiei – singura primărie care a primit banii este Piatra-Neamţ, condusă de PDL-istul Gheorghe Ştefan “Pinalti”. “A fost singurul care şi-a finalizat actele”, spune Munteanu.

Restul de 54 de miliarde sunt prevăzute să ajungă în primării în trimestrele 3 şi 4, perioadă care coincide cu campania pentru prezidenţiale. 59,5% dintre autorităţile locale în cauză sunt conduse de PDL.

Ludovic Orban: „după începerea activităţii Comisiei au fost postate pe site contracte care nu figurau şi care au fost încheiate în mai, în 4 iunie – contractul cu Eventures, contractul cu firma de avocatură a fost publicat pe site„. „Dar culmea este că, în privinţa acestor contracte care au apărut ca prin minune după începerea activităţii Comisiei, nu este prezentat dosarul de achiziţie complet„

Membrii comisiei Udrea au constatat că Ministerul Turismului a încălcat legea când a cheltuit bani pentru reclamă şi publicitate(..) citeste mai departe

Potrivit declaratiilor de avere din 5 ianuarie, la preluarea mandatului, si a celei din 10 iunie, ministrul turismului, Elena Udrea, are un credit contractat la BRD – Societe Generale. Creditul initial, potrivit primei declaratii, era de 3.287.000 de euro (cu scadenta in 2009), dar, ulterior, acesta a fost majorat, printr-o rescadentare, la 3.297.000 de euro (cu scadenta in 2010). Rescadentarea a fost aprobata dupa incheierea parteneriatului dintre banca si Ministerul Turismului pentru campania de promovare a României.

Ministerul Turismului a plătit 50.000 de euro reclamă pe cracul drept şi şapca lui Mihai Marinescu. Înainte de semnarea contractului, maşina pilotului era branduită cu fostul slogan „Romania Simply surprising”
Conctractul este păstrat secret
Rezultatul contractului prin care Udrea a cumpărat publicitate pentru cursele de Formula 3 desfăşurate în Ungaria, Marea Britanie, Franţa, Portugalia, Germania, Spania a fost transmis către SEAP de abia la data de 11 august, deşi a fost încheiat la data de 6 iunie. Şi în acest caz, Ministerul Turismului, cea mai transparentă instituţie a statului, a depăşit termenul legal de 48 de zile în care trebuia să trimită datele către http://www.e-licitatie.ro. Ca şi în cazul celorlalte şapte contracte trimise cu întârziere, Udrea riscă o amendă cuprinsă între 70.000 de lei şi 100.000 de lei. Penalizarea va fi aplicată doar după ce ancheta Agenţiei Naţionale de Reglementare şi Monitorizare a Achiziţiilor Publice (ANRMAP) va ajunge la final.

Contractul încheiat cu District SRL nu a fost publicat nici pe site-ul Ministerului Turismului.

Audi nu are frâne, Porsche Cayenne e al meu, să-mi dea ministerul maşină ca lumea! Sursa: Mircea Reştea
La începutul anului, Elena Udrea se plângea că merge cu un Audi care nu are frâne. Ea a declarat atunci că, din cauza crizei economice, nu va cumpăra alte maşini pentru minister, ci va cere una de la SPP. În ambele planuri de achiziţii există repartizată suma de 186.741 de euro pentru cumpărarea de autoturisme.

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Conform L 115/1999 art. 3, alin (2) ministrul este obligat sa prezinte Camerei Deputatilor si Senatului, precum si comisiilor parlamentare informatiile si documentele cerute. Neprezentarea documentelor sau tainuirea cu rea-credinta a unor fapte de natura sa aduca atingere intereselor statului se pedepseste cu inchisoarea de la 2 la 12 ani.

Presa internă de astăzi scrie despre cheltuielile ministerului Turismului, prezenţa ziariştilor la şedinţele comisiei de anchetă în cazul Udrea sau nemulţumirile lui Ludovic Orban, preşedintele comisiei de anchetă în cazul Udrea. Printre alte subiecte, Gândul pune în oglindă cazurile Udrea şi Nemirschi, iar Elena Udrea ignoră Legea Achiziţiilor.

Ministrul Turismului, Elena Udrea, a cheltuit 120.000 de euro pentru pixuri şi brichete. Jurnaliştii de la Cotidianul au intrat în posesia documentaţiei pe care Udrea ar fi trebuit să o trimită comisiei de anchetă condusă de Ludovic Orban.

Udrea: Aici sunt banii dumneavoastră! Ministrul Turismului a tăiat banii de perdele şi draperii, dar a lăsat 120.000 de euro pentru un camion de pixuri şi brichete. Comisia aşteaptă şi camionul de documente. Cotidianul a intrat în posesia celor două planuri anuale de achiziţii ale Ministerului Turismului (MT) pe anul 2009. Primul poartă nr. 57 şi e datat 13 martie 2009, iar cel de-al doilea, nr. 1044/10 iunie 2009. În doar trei luni, lista de cumpărături a MT a suferit modificări esenţiale: la unele cumpărături s-a renunţat; la altele a fost redus bugetul şi transferat către alte capitole; pe la jumătatea anului au apărut brusc capitole noi de cheltuieli, legate de publicitatea acţiunilor ministerului, ce nu au figurat la începutul anului.

Comisia Udrea, cu ziarişti şi fără Udrea. Comisia parlamentară de anchetă în cazul ministrului Turismului Elena Udrea şi-a început şedinţa, în care urmează să-i audieze pe reprezentanţii mass-media care au semnalat nereguli la Ministerul Turismului. Primul dintre jurnaliştii audiaţi la comisia parlamentară de anchetă pentru verificarea modului în care au fost cheltuiţi banii publici de către Ministerul Turismului a fost redactorul şef al Jurnalului Naţional Victor Ciutacu.Orban reclamă „micile răutăţi” ale Robertei. Liberalul Ludovic Orban a identificat „mici răutăţi” din partea PDL-istei Roberta Anastase, care vizează comisia de anchetă în cazul Elenei Udrea, scrie Evenimentul Zilei. Liderul PNL s-a declarat ieri indignat de faptul că membrilor comisiei nu li s-a mai pus la dispoziţie aceeaşi sală în care şi-au ţinut prima şedinţă, pe motiv că aceasta era „sala de primiri a oaspeţilor preşedintei Camerei Deputaţilor”, scrie Evenimentul Zilei. În meciul PD-L – PSD, „hai cu egalarea!“. Procurorii DNA efectuează cercetări în cazul ministrului Mediului, Nicolae Nemirschi. Dosarul este în faza actelor premergătoare şi are în vedere un posibil abuz în serviciu, săvârşit de demnitar în cazul atribuirii prin încredinţare directă a unui contract firmei Ars Advertising. Practic, procurorii trebuie să stabilească dacă  contractul iniţial – semnat de fostul ministru, Attila Korodi – prevedea posibilitatea încheierii unor acte adiţionale, anunţă Gândul. Parlamentarii care investighează cazurile miniştrilor Udrea şi Nemirschi s-au reunit, ieri, în şedinţe de lucru, fără să înainteze însă cu anchetele. În ceea ce o priveşte pe Elena Udrea, comisia a decis să-l sesizeze pe premierul Emil Boc în legătură cu faptul că preşedintele ANRMAP, autoritate aflată în subordinea Guvernului, a refuzat să-i pună la dispoziţie dosarul privind achiziţiile publice făcute de Ministerul Turismului.

Udrea ignoră Legea achiziţiilor, comisia o urechează, titrează România Liberă. Anunţurile de atribuire a contractelor pentru care Elena Udrea este acum cercetată de Parlament au fost publicate în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice cu mare întârziere, Parlamentarii par să nu fie trataţi altfel: comisia se plânge că nu a primit toate actele solicitate. Până când comisia parlamentară de anchetă va stabili oportunitatea contractelor de publicitate prin negociere directă oferite de Ministerul Turismului, instituţia condusă de Elena Udrea pare să fi încălcat legea privind achiziţiile publice.

MT a făcut cumpărături prin „achiziţie directă”, adică perdele şi draperii de 15.000 de euro, o metodă nerecomandată de UE, care sugerează licitaţiile publice. Totuşi, se pare că ministerul nu a cumpărat până la urmă perdele de atâţia bani, întrucât în dreptul achiziţiei apare o tăietură, lângă care a semnat chiar ministrul Elena Udrea.Printre cheltuielile fabuloase care apar pe documentaţia de la minister, se regăsesc: 121.500 de euro pentru achiziţia de pixuri, brichete, umbrele, suport mouse, memorie flash; 486.000 de euro pentru „servicii de promovare prin realizarea de materiale promoţionale”; 500.000 de euro pentru instalarea de indicatoare rutiere; 300.000 de euro pentru servicii de consultanţă şi reprezentare juridică; 1,6 milioane de euro pentru chiriile unor depozite sau birouri; 150.000 de euro pentru deplasări cu avionul; 40.000 de euro pentru servicii de protocol (apă, cafea, lapte, ceai, legume, fructe); 60.000 de euro pentru cartuşe de toner.

Pe 24 decembrie 1989 Ion Iliescu nu avea calitatea de presedinte al Consiliului FSN. Consiliul Provizoriu al FSN si-a desemnat „presedintele” pe 26 decembrie 1989 – sotii Ceausescu n-au fost executati dupa o procedura legala, ci au fost pur si simplu asasinati.

Fara indoiala ca Nicolae si Elena Ceausescu trebuia sa fie judecati. Cei doi aveau insa dreptul, ca orice cetatean, la un proces corect si drept, asa cum au avut parte dictatorul Manuel Noriega sau Slobodan Milosevici.

Era o ocazie unica pentru romani sa afle secretele unei guvernari totaliare, care a condus Romania in ultimii 50 de ani. Si, poate, cu aceasta ocazie sa afle si unele informatii despre Iliescu si ai sai. Acest lucru, evident, nu convenea insa grupului Iliescu. Si altora. Asa ca celor doi Ceausescu li s-a inchis gura: au fost executati imediat, dupa o mascarada de proces. Procesul Ceausescu incepe insa cu un decret ilegal, semnat de cetateanul Iliescu, care se face astfel vinovat pentru „uzurparea de calitati oficiale”.

Executie trucata

Pe 25 decembrie 1989, la TVR s-a prezentat o prima versiune a procesului si executiei. Cu acea ocazie s-a putut observa un prim aspect frapant: banda se intrerupsese brusc, fara justificare, in clipa cand soldatii legau mainile sotilor Ceausescu. Urma apoi, printr-o saritura de montaj, o scena in care, pe fundalul unor impuscaturi, se distingea cu greu un nor de praf, un zid, fara sa se poata observa si cine erau cei executati. Ulterior aparea un doctor care examinand cadavrele sotilor Ceausescu. La 22 aprilie 1990, televiziunea franceza a prezentat o banda de 90 de minute cu procesul si executia sotilor Ceausescu, banda despre care se sustinea ca includea versiunea integrala, necenzurata, a evenimentului. Asadar, a doua videocaseta. Examinand-o cu atentie, un grup de experti francezi, condus de doctorul Loick Le Ribault, director la Centrul de Microscopie Electronica din Franta, a ajuns la concluzia surprinzatoare, necunoscuta cititorilor romani. Expertii francezi au sesizat pe videocaseta, in clipa cand doctorul a ridicat capul Elenei Ceausescu, imediat ce praful starnit de gloante s-a imprastiat, ca sangele de sub cap era deja coagulat, iar gatul devenise teapan. Ceea ce era imposibil, daca executia avusese loc cu cateva momente mai inainte. S-a conchis, fara dubii, ca Elena Ceausescu era moarta de cel putin cinci ore inaintea filmarii „executiei”.

Impuscati separat in ceafa

Tot pe baza aceleiasi videocasete, grupul de experti francezi a mai semnalat si ca nu existau urme de sange in jurul gaurilor provocate de gloante. S-a stabilit ca, in aceste conditii, este posibil ca cei doi sa fi fost impuscati cu cel putin cateva ore inaintea filmarii executiei, in mod separat, cu un singur glonte tras in ceafa. Apoi, pentru filmare, fusesera proptiti de perete pentru simularea executiei. Potrivit grupului de experti ai doctorului Le Ribault, executia cuplului Ceausescu fusese, in mod evident trucata. Francezii au solicitat, in martie 1990, exhumarea cadavrelor si autopsierea lor de medici strani, pentru confirmarea verdictului lor. Guvernul de la Bucuresti nu a dat insa nici un raspuns, nici expertizei, nici propunerii de exhumare si investigatii. Aceste fapte raman, asadar, in continuare neelucidate. Se pune insa si o alta problema: nu cumva exista si o videocaseta, a treia, completa cu procesul si executia?

Un alt mister

Sa ne reamintim un alt fapt ciudat: prima cursa Bucuresti-Belgrad de dupa evenimente avea un singur pasager la bord, un reporter britanic, care transporta videocasete, fotografii si alte documente legate de evenimente evenimentele din decembrie ’89. Avionul cu acest singur pasager la bord, a fost doborat cu o racheta, nu se stie de cine trasa. Era la doar trei zile de la executia cuplului Ceausescu. Evident, videocasetele, filmele si fotografiile „au disparut”.

–––––––––––––

 SUBORDONARE ● Constitutional, Ceausescu avea dreptate la Targoviste Citind pentru o emisiune tv „Meditatii necenzurate”, exceptionalul volum de amintiri al lui Silviu Curticeanu, fost sef al Cancelariei CC al PCR, aflu amanunte interesante despre activitatea Marii Adunari Nationale.

 Ulterior, dialogul in direct cu autorul imi lamureste, de exemplu, mersul proiectelor de legi. Astfel, proiectul de lege era inaintat Parlamentului de catre Consiliul de Ministri, asa cum i se zicea Guvernului la vremea respectiva. De notat ca oranduirea socialista a pastrat denumirea de Consiliu de Ministri, sub  care era cunoscut Executivul in perioada interbelica. Regimul postdecembrist, desi facand mare caz de intoarcerea tarii la anii democratiei dintre cele doua razboaie, a evitat  termenul de Consiliu de Ministri. Potrivit Constitutiei din 1965, proiectul  intra in dezbaterea Comisiilor permanente ale MAN. Era posibil – si in realitate chiar s-a intamplat, dupa cum dezvaluie Silviu Curticeanu – ca deputatii sa aduca amendamente. Proiectul ajungea apoi in dezbaterea Plenului MAN si votat.

 – Bine, bine, replic eu imediat, surprins de similitudinile cu procesul din democratia de azi, dar pana la urma MAN adopta legea in unanimitate.

Unde-i democratia? 

– Avem azi un partid de guvernamant – isi incepe raspunsul Silviu Curticeanu. Ce face Guvernul cand are un proiect de lege? Il supune dezbaterii si aprobarii in forurile de conducere ale partidului de guvernamant. Odata aprobat, proiectul de lege e votat de grupul parlamentar al partidului.

– Voteaza impotriva vreun parlamentar al acestui partid?, ma intreaba Silviu Curticeanu. Retoric, desigur, deoarece stie deja raspunsul meu:

– Nici vorba.

– Ei bine, asa se petreceau lucrurile si in regimul Ceausescu. Proiectul de lege era supus dezbaterii si aprobarii Comitetului Central al PCR, forul conducator, intre Congrese, al PCR. O data trecut prin CC, proiectul de lege nu putea fi decat obligatoriu pentru parlamentarii comunisti.

Taifasul televizat, venind dupa lectura cartii, imi atrage atentia asupra unui subiect la care nici macar nu m-am gandit in acesti ultimi 20 de ani de iscodire a epocii Nicolae Ceausescu: compararea celor doua regimuri din perspectiva constitutionala. Romania Socialista a avut institutii precum Marea Adunare Nationala, Consiliul de Stat, Consiliul Legislativ, Consiliul de Ministri, Presedintie. M-am aplecat insa, ca mai toti curiosii de altfel, doar asupra Partidului Comunist si a Secretarului General. M-am multumit sa zic: Nicolae Ceausescu era Conducatorul absolut.

Silviu Curticeanu semnaleaza in dese randuri ca fostul Presedinte marturisea o preocupare iesita din comun pentru respectarea Legii. E drept, Legea o facea el. Dupa ce o facea insa, n-ar fi incalcat-o nici macar cu o virgula. Dar chiar si facutul Legii nu se abatea o clipa de la procedurile temeinic prevazute de Constitutie.

Targoviste, 25 decembrie 1989

Dimineata, ora aproximativa. Procesul Ceausescu se blocheaza chiar de la inceput. Dupa ce procurorul Dan Voinea, jucand in aceasta mascarada rolul Acuzarii, a tinut un discurs de tip bolsevic, marcat de multe absurditati (Ceausescu e acuzat de „organizarea de acte armate de natura sa slabeasca puterea de stat”), Judecatorul Gica Popa, intruchipand Presedintele Completului de Judecata, preia legatura, cum ar spune azi o fatuca dintr-o transmisie in direct:

„Ai auzit, inculpat Ceausescu Nicolae – si tribunalul iti cere sa te ridici in picioare. Ai auzit care sunt invinuirile care ti se aduc?”.

Inculpatul, cunoscut sub numele de Nicolae Ceausescu, si nu de Ceausescu Nicolae, reactioneaza  imediat:

„Nu raspund decat in fata Marii Adunari Nationale!”.

Acest prim raspuns din cosmarul care a fost si ramane Procesul pentru mintile normale ne avertizeaza asupra tacticii asumate constient de Nicolae Ceausescu: aducerea Completului de judecata pe un teritoriu mlastinos pentru membrii sai: cel al Dreptului Constitutional.

Din start declara ca refuza sa coopereze cu Tribunalul Militar extraordinar. Argumentele sale tin insa – si aici e paradoxul care a scapat celor care au scris sau vorbit despre Proces – nu numai de tezele sale preferate – lovitura de stat, actiune impotriva intereselor poporului, amestec al puterilor straine –  dar si, daca nu mai ales,  de constitutionalitate. Chiar daca nu vor, membrii Completului de judecata se vor angaja intr-o disputa cu Nicolae Ceausescu in chestiunea cadrului legal al Procesului. O disputa care domina practic intreg momentul de la Targoviste. Acuzarea tine sa-i puna in carca diversiunea cu teroristii:

 „Acuzarea:
– Domnule presedinte, sa ne spuna  inculpatul care sunt mercenarii straini care trag in popor. Cine i-a adus si cine ii plateste pe acesti mercenari?

Presedintele:
– Raspunde, te rog, inculpat”.

Sa lasam deoparte limbajul de Scinteia folosit de magistratul Dan Voinea. Sa subliniem insa ca intrebarea nu e pusa  intamplator.

Asa cum am mai aratat intr-un eseu din volumul „De la o lovitura de stat la alta”, diversiunea cu teroristii din decembrie 1989 a vizat, printre altele, si crearea unei stari de spirit populare menite a fi favorabile executarii lui Ceausescu. Fostului presedinte i se atribuie puterea fantasmagorica de a dirija din puscaria de la Targoviste comandourile teroriste. Nicolae Ceausescu nu se lasa prins pe picior gresit: „E o alta provocare si nu raspund la nici o intrebare decat in fata Marii Adunari Nationale, a poporului”.

De fiecare data de acum incolo, refuzul de a recunoaste Tribunalul se bazeaza pe doua invocari:

1) A Marii Adunari Nationale.

2) A poporului, a clasei muncitoare.

„Acuzarea:
– In afara de cele invocate in legatura cu legalitatea acestui tribunal, ce va impiedica sa raspundeti la intrebarile puse?”

Obligat sa stea pe un scaun incomod, la o masuta amarata, Nicolae Ceausescu da replica fara sa clipeasca:

„– Raspund la orice intrebare in fata Marii Adunari Nationale si a reprezentantilor clasei muncitoare.”

Dupa momentul funambulesc cu teroristii pe care Ceausescu i-ar comanda din celula improvizata de la Targoviste, completul trece la chestiuni privind situatia social-politica si economica a tarii.

De fiecare data insa Nicolae Ceausescu protesteaza, insistand pe raspunderea sa doar in fata Marii Adunari Nationale. Cand binevoieste sa raspunda, e fantastic de prudent (de unde o fi avut atata luciditate ca sa se poata pastra in limitele Constitutiei?!), identificandu-i pe cei din fata drept simpli cetateni:

„– Va spun ca simpli cetateni, cu speranta ca veti spune vreodata adevarul si nu veti lucra pentru nimicirea Romaniei.”

Presedintele Completului se lanseaza intr-un discurs ditirambic, prin nimic deosebit de interventia unui pitifelnic tv de azi, despre infometarea poporului roman. De observat ca ditamai procurorul aduce acuzatii ce nu se ridica peste nivelul tatei Marghioala din suburbii:

„De ce, inculpat, ai luat masura aceasta, ca sa umilesti poporul, sa il terfelesti, sa il aduci in halul de umilinta in care l-ai adus? De ce exportai produsele astea, pe care le munceau taranii? Si veneau apoi taranii de la Caracal, din toata tara, la Bucuresti, sa cumpere, pe ger, pe frig, paine la Bucuresti? Cei care produceau painea, cei la care d-ta te duceai si le dadeai indicatii! De ce ai facut asta? De ce ai infometat acest popor?…”.

Au mai fost in Istorie si alte Tribunale Revolutionare. Data fiind esenta lor, nu tineau cont de legile regimului abia rasturnat. Tineau insa cont de calitatea intelectuala. Ceausescu nu se lasa intimidat. Are argumente. Chiar daca doar argumentele sale:  

„– Nu va raspund la intrebare! Dar va spun ca simpli cetateni, ca simpli cetateni si voi arata si in Marea Adunare Nationala. Pentru prima data, cooperatorii au primit 200 kg de grau pe persoana. Nu pe familie! Si mai aveau dreptul inca sa mai primeasca! E o minciuna si un fals! Va spun ca sa va ganditi bine si o minciuna in fals, si va arat acum cata lipsa de patriotism si ce tradare s-a comis in tara aceasta!…”.

Invocarea Poporului, a clasei muncitoare nu surprinde. Nicolae Ceausescu a fost un comunist convins. A dovedit asta chiar si la Targoviste. Surprinde insa invocarea Marii Adunari Nationale. S-a facut mare caz de acest „Nu raspund decat in fata Marii Adunari Nationale!”.  Dupa mascarada de proces de la Targoviste, propaganda FSN-ista s-a straduit sa-l prezinte drept o aberatie. Lasand sa se inteleaga, fireste, ca Tiranul invoca o institutie imaginara, dat fiind ca MAN fusese spulberata de poporul rasculat.

Inclinatia noastra naturala, a romanilor, de a lua totul in neserios si a face subiect de bascalie din orice, a transformat raspunsul lui Ceausescu intr-un prilej de gluma. Si, totusi, fata-n fata cu un Complet de judecata ce se pretindea a intruchipa Legea, Nicolae Ceausescu  intruchipeaza Legea, iar Completul, Faradelegea. Mi-a venit asta in cap citind intaia oara in viata Constitutia RSR. Intaia oara in viata, da, pentru ca – lucru mai mult decat semnificativ – desi jurnalist pana in 1989, ba chiar un jurnalist sincer interesat de politic, n-am citit niciodata Constitutia RSR. De ce? Stiam si eu ceea ce stia o tara intreaga. Constitutia era Nicolae Ceausescu. Si, daca ma gandeam sa dibui ce urma sa se petreaca mai acatarii in Romania, ma apucam de citit, si nu oricum, ci cu creionul in mana, Cuvantarile tovarasului Nicolae Ceausescu. Remarc la o simpla frunzarire. Titlul trei: „Organele Supreme ale Puterii de Stat”.

Sub acest titlu sunt inscrise prerogativele Organelor Supreme ale Puterii de Stat. Pe primul loc nu e insa – cum ne-am astepta – Presedintele, ci Marea Adunarea Nationala. Urmeaza Consiliul de Stat, alt organism colectiv. Presedintele e al treilea, ultimul in enumerare. Prerogativele constitutionale fac din Marea Adunare Nationala (Parlament unicameral) „organul suprem al puterii de stat”, cum suna articolul 42 din Constitutie. Presedintele, in schimb, potrivit articolului 71, „reprezinta puterea de stat in relatiile interne si internationale ale Republicii Socialiste Romania”. Ceausescu, doar un presedinte de protocol? Fireste ca da. Potrivit articolului 72: „Presedintele Republicii Socialiste Romania este ales de Marea Adunare Nationala pe durata legislaturii, in prima sesiune a acesteia, si ramane in functie pana la alegerea presedintelui in legislatura urmatoare”. Pe hartie, in Constitutie adica, RSR era republica parlamentara. Nicolae Ceausescu era ales de Parlament si ramanea in functie doar in perioada dintre alegerile parlamentare: cinci ani. Articolul 76 fixeaza si mai puternic ipostaza lui Ceausescu de presedinte dependent la modul absolut de Parlament: „Presedintele Republicii Socialiste Romania este raspunzator fata de Marea Adunare Nationala pentru intreaga sa activitate. Presedintele Republicii Socialiste Romania prezinta periodic Marii Adunari Nationale dari de seama asupra exercitarii atributiilor sale si asupra dezvoltarii statului”.

Prerogativele Parlamentului (MAN)

Raporturile Presedintelui cu Guvernul marturisesc si ele o putere mai mult decat simbolica a lui Nicolae Ceausescu. Parlamentul are urmatoarele prerogative, precizate prin Articolul 43:

• „11. Alege si revoca pe Presedintele Republicii Socialiste Romania;
• 12. Alege si revoca Consiliul de Stat;
• 13. Alege si revoca Consiliul de Ministri;
• 14. Alege si revoca Tribunalul Suprem si procurorul general;
• 15. Exercita controlul general al aplicarii Constitutiei. Numai Marea Adunare Nationala hotaraste asupra constitutionalitatii legilor.
• 16. Controleaza activitatea Presedintelui Republicii Socialiste Romania, a Consiliului de Stat”.

Prerogativele Presedintelui sunt surprinzator de limitate. Potrivit articolului 75, el are, printre altele, urmatoarele atributii:

• „1. Prezideaza Consiliul de Stat;
• 2. Prezideaza sedintele Consiliului de Ministri atunci cand apare necesar;
• 3. Stabileste masurile de importanta deosebita ce privesc interese supreme ale tarii, care urmeaza a fi supuse de catre Marea Adunare Nationala spre consultare poporului, prin referendum;
• 4. Numeste si revoca, la propunerea primului-ministru, pe viceprim-ministrii, ministrii si presedintii altor organe centrale ale administratiei de stat, care fac parte din Consiliul de Ministri”.

S-ar putea obiecta ca Nicolae Ceausescu avea prerogative in materie de conducere a tarii, prin calitatea sa de presedinte al Consiliului de Stat.

Potrivit articolului 65 insa:
„Consiliul de Stat e ales de Marea Adunare Nationala dintre membrii sai, pe durata legislaturii, in prima sesiune a acesteia. Consiliul de Stat functioneaza pana la alegerea noului Consiliu de Stat in legislatura urmatoare”.

Raporturile dintre Ceausescu si Legislativ

In „Meditatii necenzurate”, Silviu Curticeanu se ocupa cu competenta de raporturile lui Nicolae Ceausescu cu Parlamentul: „In afara controlului constitutionalitatii legilor, «Cartea cartilor», de inspiratie socialista, recunostea organului suprem al puterii de stat, in mod expres, un drept de control asupra activitatii Consiliului de Stat si a Presedintelui Republicii, o data cu obligatia corelativa a acestora de a prezenta, periodic, in fata Marii Adunari Nationale, dari de seama cu privire la modul de exercitare a atributiilor, la respectarea legilor in intreaga activitate de stat…”. Stapanul neconditionat al Romaniei – Ceausescu – putea nici sa nu ia in seama aceste prevederi constitutionale. Si totusi – expresie a obsesiei sale de a respecta Legea pana la ultima virgula (experienta Dej il invatase ca totul trebuie facut in limitele legii) – Ceausescu se straduie sa gaseasca portite legale pentru a nu da seama in fata Marii Adunari Nationale. Dupa cum scrie Silviu Curticeanu: „In privinta Consiliului de Stat, «spiritul lui democratic» a gasit, in cele din urma, o solutie acceptabila, numai buna sa impace si capra, si varza; solutia, simpla si perfect legala in felul ei, a constat in prezentarea, la intervale mari de timp, a unor dari de seama cu un continut foarte general, ce excludea orice idee de subordonare, de catre un vicepresedinte al Consiliului de Stat”. Interesanta ramane solutia in cazul Darii de seama in fata Parlamentului: „In privinta darii de seama a Presedintelui Republicii, metoda delegarii nefiind posibila, a ales calea amanarii momentului, asteptat de alesii poporului, sine die; a avut insa, si in aceasta privinta, un argument «constitutional», raspunzand atentionarilor mele cu precizarea ca in lege nu se prevede un termen pana la care Presedintele trebuie sa prezinte darea de seama”. Ceausescu se credea – sustin adversarii sai post-mortem – ca intruchipand nazuintele poporului. Propaganda Oficiala il si alinta, de altfel, cu sintagma cel mai iubit fiu al poporului roman. Si cu toate acestea, la Targoviste, in fata Completului de judecata, Nicolae Ceausescu nu invoca Poporul. Invoca Marea Adunare Nationala. Desi nu da numarul articolului din Constitutie (72), Ceausescu il spune aproape exact. Dictatorul, cum i se mai spune azi lui Ceausescu, neaga Completul din punct de vedere constitutional. Cum reactioneaza Completul de judecata?

„Nicolae Ceausescu:
– Voi raspunde in fata Marii Adunari Nationale si a reprezentantilor clasei muncitoare la orice intrebare. Nu recunosc decat clasa muncitoare si Marea Adunare Nationala. Sa auda si sa stie intreaga lume!

Presedintele:
– Marea Adunare Nationala de care vorbesti d-ta a fost dizolvata, destituita.

Nicolae Ceausescu:
– Nu o poate dizolva nimeni!

Presedintele:
– Prin vointa nestramutata a poporului, avem un alt organ al puterii. Este Consiliul Frontului Salvarii Nationale, legal constituit si recunoscut pe plan national.”

Presedintele Completului de judecata e Gica Popa, cel care, ulterior, din motive necunoscute, s-a sinucis. Prin afirmatia sa, el bate campii cu gratie. Consiliul Frontului Salvarii Nationale era, intr-adevar, un organism constituit. Nu insa si „legal constituit”. Din cauza asta, nu putea inlocui Marea Adunare Nationala, singura institutie care, potrivit Constitutiei, il putea revoca pe Nicolae Ceausescu. Pozitia asumata de Nicolae Ceausescu la Targoviste e tratata si azi in bascalie, deoarece noi, cei care sedem acum in sala, si nu pe scena, stim ca Tribunalul Militar Extraordinar era un truc menit a da unei crime o spoiala de legalitate. Indiferent de ce-ar fi spus Nicolae Ceausescu, Tribunalul tot l-ar fi condamnat la moarte. In aceste conditii, stradania lui Nicolae Ceausescu de a aduce discutia in hotarele Constitutiei pare absurda. Sa nu fi realizat fostul Conducator ca totul era o mascarada? Fireste ca si-a dat seama. Numai ca el nu se adresa Completului de judecata, ci posteritatii. Din clipa in care si-a dat seama ca totul e pierdut, a intrat in functiune, automat, ca si in cazul Maresalului Antonescu, instinctul istoriei. El tine sa arate Posteritatii ca fusese inlaturat in chip ilegal, printr-o lovitura de stat regizata de cei de peste granita. Nicolae Ceausescu se adresa, de fapt, noua, celor de azi. Pe cei din Completul de Judecata nici nu-i vedea.

Motivul real al deciziei lui Theodor Stolojan de a renunta la nominalizarea pentru functia de premier, si anume faptul ca nu a reusit sa o impuna nici macar pe o functie de secretar de stat pe Andreea Vass

Surse din Partidul Democrat-Liberal ne-au spus care este motivul real al deciziei lui Theodor Stolojan de a renunta la nominalizarea pentru functia de premier, si anume faptul ca nu a reusit sa o impuna nici macar pe o functie de secretar de stat pe Andreea Vass, consiliera sa de la cabinetul de europarlamentar din Bruxelles. Se pare ca Stolojan o dorea la Ministerul Economiei si Finantelor, chiar daca acest minister ar urma sa se sparga in doua pentru a satisface mai multe personae de pe “listele de asteptare” ale celor doua partide care au semnat “Parteneriatul pentru Romania”.

Andreea Vass este economist, cariera sa fiind legata in ultimii 4 ani de cea a lui Stolojan. Recomandata de Daniel Daianu, ea a ajuns, in ianuarie 2005, in stafful proaspatului consilier prezidential Theodor Stolojan.

Cand actualul demisionar a plecat de la Cotroceni pentru a pune pe picioare Partidul Liberal Democrat, ea a plecat la o bursa in Franta. Dupa ce, in noiembrie 2007, Stolojan a ajuns europarlamentar, ea a devenit consiliera sa. In aceasta toamna s-a pus problema ca ea sa candideze pentru Senat, intr-un colegiu din Salaj, dar nu indeplinea conditia de varsta, Vass avand doar 30 de ani. Una dintre conditiile impuse de ambele partide din Coalitie este ca viitorii demnitari sa fi trecut “testul” uninominalului”. Acesta este si motivul pentru care se anunta o noua tensiune, pentru ca PSD nu o accepta secretar de stat la Justitie pe avocata Cristina Traila, consiliera de partid a liderului democrat-liberal Valeriu Stoica.

Ieri, dupa anuntarea renuntarii lui Stolojan la numire, Vass comenta evenimentul astfel: “ E drept, mai sunt unii care tin la consecventa. Vor sa castige, fireste, dar nu oricum si cu oricine. Lucreaza la programe de guvernare. Vorbesc, pe bune, de responsabilitate. Ce fraieri! Ei nu inteleg ca treaba e seriosa?  Sunt bani buni in joc si multa putere. Cum sa nu te agati cu dintii de scaun? Ce gluma! Strica piata. Si care responsabilitate? Victoria conteaza. Apoi o dam noi din cuvinte, ca de aia le avem. Ceva e totusi trist in toate astea (in afara de presedintele Basescu, desigur). Si anume faptul ca am ajuns sa nu mai avem repere. Intr-o tara in care demisia de onoare lipseste cu desavarsire, profesionalismul e pentru naivi, iar corectitudinea pentru prosti, comportamentele decente, cu adevarat normale, au ajuns sa fie taxate drept nebunie. La romani, inteleptul devine un simplu nebun. Va multumim ca votati”.
de Lidia Popeanga-Mitchievici, Alecu Racoviceanu

Scandalul Moses Rosen vs scriitori, asa cum a fost vazut de Securitate

Moses David Rosen (n. 23 iulie 1912, oraşul Moineşti, judeţul Bacău - d. 6 mai 1994, Bucureşti) a fost şef-rabin al Cultului Mozaic din România (1948-1994) şi preşedinte al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România între 1964-1994.

Tabere bine conturate, lovituri abil plasate, „slujbe de blestem”, morti subite. In anii ’80, marile scandaluri nu apareau in presa, ci doar in rapoartele securistilor. Ei erau cei care consemnau evenimentele si le interpretau in fel si chip. Tot ei erau cei care ii supravegheau pe cei implicati intr-un conflict sau pe comentatorii de pe margine. Una dintre cele mai aprige dispute ale acelor vremuri a fost cea dintre sef-rabinul Moses Rosen si mai multi scriitori. Acum, toata povestea poate sta la baza unui scenariu pentru un film de actiune. Miscarile rabinului au pus pe jar partidul si Securitatea. Puterea a incercat sa gestioneze conflictul care-i scapa de sub control. Pâna la urma, cel care a iesit invingator a fost rabinul, chiar daca a fost criticat nu doar de nationalisti, ci si, conform arhivelor Securitatii, de catre numerosi oameni de cultura evrei sau români, convinsi atunci si de faptul ca Moses Rosen isi construieste un cult al personalitatii precum cel al lui Ceausescu.

E cunoscuta polemica virulenta dintre sef-rabinul Moses Rosen si mai multi scriitori, in frunte cu Vadim Tudor, pe care liderul religios l-a catalogat drept antisemit dupa publicarea volumului „Saturnalii”.
La fel de cunoscut este si protestul rabinului din anii ’80, legat de editarea volumului IX al Operelor lui Mihai Eminescu. In opinia lui Moses Rosen, lucrarea continea referiri interpretabile la adresa populatiei evreiesti. A curs multa cerneala pe marginea acestui subiect, asa ca nu o sa insist. Interesant este altceva in toata aceasta poveste cu inca multe necunoscute. Modul in care acest scandal de pomina, reflectat si in mediile occidentale, a fost consemnat in arhivele Securitatii, depasita dupa cum veti vedea de eveniment.  Acest fapt rezulta clar  dintr-un raport al generalului de securitate Iulian Vlad catre generalul Zagoneanu.  Pe scurt, conform arhivelor Securitatii, in 1981, rabinul a denuntat autoritatilor comuniste faptul ca in mediile intelectuale circula o revista de 16 file, “Mihai Eminescu”, cu un continut calomniator la adresa sa si a populatiei evreiesti din România. Supararea lui Moses Rosen se datora faptului ca respectiva revista ar fi fost tiparita in tara de catre Iosif Constantin Dragan, aflat atunci in Italia, si Eugen Barbu, cu acordul puterii de la Bucuresti. Rabinul isi baza rationamentul pe faptul ca publicatia reproducea scrisorile sale catre Academia Româna legate de editarea volumului IX al operelor lui Eminescu, precum si un interviu telefonic pentru Kol Israel, pe care nu-l putea intercepta decât Securitatea. Rabinul ii mai acuza de complicitate la redactarea revistei pe profesorul Pompiliu Marcea, Dinu Sararu si Aristide Buhoiu (ASRI, fond D, dosar nr. 10.966, vol. 3, fila 12-13).

Generalul Vlad o scalda
Ciudat, in respectiva nota raport, datata 27 februarie 1981,  nu se preciza daca revista a fost tiparita in România, ci doar faptul ca nu fusese tiparita in Franta sau Israel. La fel de ciudata este rezolutia generalului Vlad despre care vorbeam mai sus. El scria negru pe alb: “Cred ca nu este indicat ca noi sa actionam «pentru convingerea rabinului-sef ca organele de Securitate nu sunt implicate in aceasta problema». Actiunea noastra trebuie sa se exercite, dar in mod indirect, folosind forme si modalitati specifice de influentare. in acelasi spirit, e de reflectat cu privire la utilitatea primirii lui (Moses Rosen – n.n.) in audienta la tovarasul ministru”. Greu de descifrat. Cel mai probabil, Vlad se spala pe mâini propunând, intr-un limbaj aproape cifrat, ca Securitatea sa fie doar observatorul intregii povesti, dar, in acelasi timp, sa-i dea impresia lui Moses Rosen ca politia politica este totusi un jucator. Si asta pentru ca Vlad era realist. Stia ca Securitatea nu poate sa-si permita un scandal legat de antisemitismul din România. Insa, cred ca rabinul  avea aceeasi parere.

«Atac impotriva natiunii române»
Cert e ca Securitatea era cu ochii pe toata lumea. De pilda,  pe tabara scriitorilor Mihai Ungheanu, Dan Zamfirescu (dupa 1990 a recunoscut ca a colaborat cu Securitatea), Artur Silvestri, Fanus Neagu, Iulian Neacsu. Ei catalogau acuzatiile de revenire a legionarismului si a spiritului neofascist denuntate de scriitorii evrei, in urma protestelor rabinului, ca un “atac impotriva natiunii române”. Mai mult, Pompiliu Marcea, Romul Munteanu si Doru Popovici cereau o actiune in justitie impotriva rabinului pentru calomnie. Ulterior, lucrurile s-au mai schimbat. Conform acelorasi documente, Dan Zamfirescu s-a desolidarizat de Vadim Tudor si poeziile sale “antisemite”. De asemenea, comunitatea evreiasca era atent supravegheata. Conform unei note din 9 august 1984, Securitatea detinea informatii care indicau ca, in realitate, rabinul, care conducea dictatorial comunitatea, fusese intoxicat de mai multi intelectuali. Printre acestia s-ar fi aflat sociologul Mircea Ioanid si poeta Nina Cassian, care l-ar fi instigat pe rabin sa intre in polemica cu mai multi scriitori pe marginea unor lucrari pretins antisemite.
«Slujbe de blestem» si obsesii
Lucrurile nu se opresc aici. Povestea devine de-a dreptul halucinanta. Pompiliu Marcea il acuza pe rabin ca ar fi organizat “slujbe de blestem” care-l vizau (ASRI, Fond D, dosar nr. 10. 962, vol. 6, f. 161-162). Mai mult, Securitatea cea atee ia chestiunea in serios si chiar verifica daca Moses Rosen a tinut asemenea ritualuri. Insa, cercetarile nu confirma “slujbele de blestem”.  A fost sau nu blestem, e greu de spus. Insa, toata chestiunea a ramas pâna azi in coada de peste. Conform ziarului „Gorjanul”, care a publicat luna trecuta articolul omagial „Pompiliu Marcea – 80 de ani de la nastere”, dupa 1990, rabinul ar fi spus: „Profesorul Pompiliu Marcea, care ma atacase intr-o scrisoare, a fost gasit inecat intr-un lac din preajma Bucurestilor. Un poet antisemit Ion Lotreanu (gorjean si el) a fost gasit spânzurat, iar unul dintre editorii volumului IX din „Opere complete” ale lui Eminescu, Al. Oprea, a fost gasit mort in baie”. In nota Securitatii pomenita mai sus este consemnat faptul ca Pompiliu Marcea ar fi fost obsedat de faptul ca „evreii urmaresc sa-l lichideze”, insa, se specifica in acelasi document, faptul „nu are acoperire reala”.

Scriitorii evrei nu sunt de acord cu rabinul
Protestele rabinului continua si in 1985. O nota din 15  ianuarie scoate la iveala faptul ca Moses Rosen era indignat de publicarea volumelor „Ratacire”, „Sybaris”, „Calatorie in Africa”. De data aceasta, conform notei aflate in Arhivele SRI, fond D, dosar 10.966, vol. 2, f. 28, mai multi scriitori evrei ridica vocea impotriva rabinului, printre care si Zigu Ornea ori Herta Spuhn. Ei ar fi spus ca evreii din România nu agreaza atitudinea sef-rabinului pentru ca nu are ca rezultat decât „izbucnirea unui puternic val de antisemitism in tara”.  La rândul sau, criticul Nicolae Manolescu ar fi declarat ca este „furios din cauza papei asta, care incepe sa faca terorism cultural”. La fel de nemultumit, in opinia ofiterilor Securitatii, era si scriitorul Augustin Buzura, care, daca e sa dam crezare notei,  afirmase ironic ca „pâna la urma va trebui sa punem de acord toata literatura clasica si straveche cu parerile rabinului.” In sfârsit, Mircea Iorgulescu, Dana Dumitriu si criticul Nicolae Manolescu ar fi declarat ca Moses Rosen exercita cenzura in literatura româna.
(ASRI, Fond D, dosar nr. 10.966, vol. 2, f. 28)

Rabinul câstiga partida
Dupa cum spuneam mai sus, rabinul a câstigat totusi batalia. Ceausescu, pe care Moses l-a servit in mai multe rânduri, i-a promis ca nu va tolera antisemitismul in România. Adevarat, liderul de la Bucuresti a dat pedepse de forma scriitorilor implicati in scandalul cu rabinul, insa volumul X din Operele lui Eminescu a fost blocat. Si a fost câstigator si dupa caderea lui Ceausescu. La 1 iulie 1991, rabinul Moses Rosen a oficiat o comemorare a 400.000 de evrei, victime ale Holocaustului. Pentru prima data a fost mentionata aceasta cifra care i-a ingrozit pe români. Fireste, rabinul a fost intrebat de ce nu a vorbit niciodata despre asta. A raspuns: „Din 1941 pâna in 1991, nimeni n-a pomenit aceasta cifra pentru ca evreii au fost asa de terorizati in România, incât nici macar nu indrazneau sa verse lacrimi pentru mortii lor.” Zece zile mai târziu, Senatul SUA condamna „resurectia antisemitismului si a intolerantei etnice din România”. (Moses Rosen – Wikipedia). Cu ani in urma, la Consfatuirea de la Montreaux a Congresului Mondial Evreiesc, rabinul lasa sa se inteleaga faptul ca evreii din România comunista traiesc precum in sânul lui Avram. Dar nu asta e cea mai buna incheiere, ci tot un citat din Moses Rosen.  „Cum se repeta istoria, in unele cazuri. Nae Ionescu era toba de carte biblica si invatatura iudaica, poetul (Corneliu Vadim Tudor – n.n.) la fel. Ce pacat, ce irosire…!”
Sursa: Gardianul