Florin Filipoiu: „Dacă l-aş fi cunoscut pe Ion Iliescu, cred că îl omoram. N-am spus niciodată, dar aveam un cuţit pe mâneca gecii, să dau în primul comunist care vine „la ciolan”.

Nu rata citeste: Mihai Bujor Sion este omul care “l-a adus pe Iliescu la Televiziune” in 1989.
Cristian Delcea Marţi 30 2010

Pentru revoluţionarii de la Baricadă, printre care doctorul Florin Filipoiu, democraţia a ţinut câteva ore. La 23 decembrie 1989, libertatea de exprimare era deja suprimată. Florin Filipoiu este cel care în după-amiaza de 22 decembrie 1989 a citit la TVR cerinţele tinerilor care cu o zi înainte formaseră Baricada de la „Inter“.

La 23 decembrie, Frontul Salvării Naţionale acapara total Televiziunea Română. Florin Filipoiu şi alţi „nebuni” de la Baricadă aveau să fie opriţi la intrarea în studiourile TVR. Mai mult, după Revoluţie, „clanul Iliescu” s-a asigurat că nicio persoană cu priză la public nu va mai apărea o vreme la Televiziunea Română.

Florin Filipoiu (52 de ani) nu are certificat de revoluţionar. Are în schimb câteva diplome universitare şi tăria sufletească a oamenilor care disecă oameni. Căci Florin Filipoiu este conferenţiar universitar la Catedra de Anatomie a Facultăţii de Medicină din Bucureşti. A acceptat să vorbească despre contribuţia lui la Revoluţia din 1989 dintr-un motiv care poate părea anecdotic. „La Baricadă, în noaptea de 21 spre 22 decembrie, am fost sigur că trăiesc momente importante. Mă credeţi sau nu, în acele momente m-am gândit că trebuie să fiu atent la tot ce e în jurul meu, fiind convins că peste 20 de ani voi sta într-un fotoliu şi voi povesti într-un interviu ce s-a întâmplat. Aşa că iată-ne”.

15 studenţi şi un muncitor

În dimineaţa de 21 decembrie 1989, doctorul Florin Filipoiu îşi conducea maşina Lada pe şoseaua dinspre Târgovişte, unde profesa la Spitalul Municipal, spre Bucureşti, unde era preparator la Catedra de Anatomie a Facultăţii de Medicină. Şi asculta la radio discursul lui Nicolae Ceauşescu. A auzit atunci exploziile din piaţă şi teama din glasul tiranului. A schimbat în viteza a patra, simţind că la Bucureşti începea o zi lungă. În Capitală a ajuns în jurul prânzului. S-a oprit în Piaţa Romană, unde s-a format primul grup de manifestanţi anti-Ceauşescu. Erau cam 15 studenţi şi un singur muncitor de la Uzina „23 August”.

O mână de oameni la care Florin Filipoiu s-a alăturat firesc, după ce în ultimul an scrisese scrisori la „Europa Liberă” şi „Jos Ceauşescu” pe ziduri. A urmat confruntarea cu miliţienii şi cu militarii. „Mi-a rămas în minte stresul de pe chipurile soldaţilor. Atunci m-am gândit că acei soldaţi ar trebui să aibă dreptul să se opună ordinelor venite de la superiorii lor, din motive de conştiinţă. Când m-am dus la Televiziune, în 22, pentru asta m-am dus”, spune Florin Filipoiu.

La Piaţa Romană, acolo unde astăzi se află un „McDonald’s„, era pe vremuri restaurantul „Grădiniţa„. Din faţa acestui restaurant, zeci de oameni priveau spre „nebunii” din stradă care inventau lozinci şi încercau să înfigă flori în mitralierele soldaţilor.

Printre forţele de ordine erau infiltraţi doi bărbaţi, un cameraman şi un fotograf, care luau probe pentru o viitoare judecată. De la Romană, Filipoiu a fugit spre Universitate.

„Armata e cu noi”, o iluzie

În faţa Sălii Dalles, tânărul doctor a găsit două tabere: unii care strigau „fără violenţă”, alţii care voiau violenţă. Nu se putea fără violenţă.

Revoluţia s-a făcut cu ură: „Venirea maşinilor de pompieri a avut o încărcătură extraordinară. Au fost oameni care s-au agăţat de o astfel de maşină şi au rupt furtunul în bucăţele în câteva secunde. Vă daţi seama câtă ură era în mulţimea aia. Practic, ne-au stimulat să facem o baricadă”. La început, baricada a fost doar un cuvânt strigat de nişte tineri exaltaţi. Apoi, oamenii au început să adune tot felul de obiecte pentru a bloca şoseaua dintre Romană şi Universitate. Baricada s-a format în jurul unui gard alb, de fier, smuls din faţa restaurantului „Dunărea”.

Au apărut apoi mese din restaurant, ghivece, cutii de toate felurile, pietre, pomişori, scânduri, paturi metalice de spital, o salvare, un camion furat. „Mai târziu au apărut nişte containere metalice pentru alimente, cu roţi mici, de fier. Împinse pe asfalt făceau zgomot puternic. Nişte oameni s-au urcat pe ele, iar cei de pe margine au crezut că sunt maşini militare care au coalizat cu poporul. Atunci s-a strigat «Armata e cu noi!». Asta a coagulat mulţimea”.

Vestea revoluţiei, judeţ cu judeţ

Odată cu lăsarea întunericului a început să se tragă cu armele. Primele gloanţe au lovit oamenii care se aflau în rondul de la Universitate. Apoi au fost gloanţe de descurajare, trase în sus sau în ziduri: „Am realizat că trebuie să punem pe hârtie ceva. N-aveam hârtie. Am găsit un sac de ciment, am luat hârtia şi pe hârtia asta de sac am scris o parte dintre revendicările pe care le-am spus la televizor. Un prieten de-al meu, Alin, mergea cu hârtia la oameni, oamenii puneau hârtia pe spinarea lui şi scriau”.

Cu cât răpăitul de gloanţe era mai susţinut, cu atât grupul de la Inter se mărea. Căci Armata a acţionat mai mult decât bizar în acea seară: „Căile de acces dinspre Drumul Taberei, Piaţa Unirii şi Piaţa Rosetti nu erau blocate. Asta m-a surprins foarte tare. Către miezul nopţii, însă, mi-am dat seama că se termină totul. Am văzut că se apropie oameni fără epoleţi, cu costume de gărzi patriotice, fără arme, doar cu cozi de lopată. Aceşti oameni cu bâtele au făcut un măcel impresionant”. Florin Filipoiu a reuşit să fugă din centrul oraşului înainte de miezul nopţii. La ultima privire pe care a aruncat-o în Piaţă a văzut 15 oameni culcaţi la pământ. Păreau împuşcaţi.

„În drum spre casă am strigat cât mă ţineau rărunchii către blocuri: «Laşilor, staţi în case şi pe noi ne-au măcelărit!»”. Apoi, din balconul apartamentului în care locuia – aceleaşi strigăte. Şi înainte să adoarmă, în toiul nopţii, a vrut să trezească şi ţara din somn: „Am luat telefonul şi cartea de telefoane, m-am uitat la prefixele judeţelor şi am început să formez la întâmplare şi să spun ce s-a întâmplat la Bucureşti. Unii închideau, alţii spuneau «am înţeles»”. Era noaptea de joi spre vineri. Mulţi şi-o
amintesc bine.

Ce a cerut Filipoiu la TVR

– Abolirea pe viitor a oricărei forme de cult a personalităţii.
– Eliberarea deţinuţilor politici.
– Încetarea spionării populaţiei de către Securitate.
– Deplasarea liberă în interiorul şi în exteriorul ţării.
– Independenţa Televiziunii, libertatea presei, a cuvântului, desfiinţarea cenzurii, libertatea artelor.
– Acordarea de libertăţi economice micilor proprietari şi ţăranilor.
– Excluderea învăţământului politico-ideologic în şcoli şi facultăţi.
– Renunţarea la criminala politică demografică şi liberalizarea avorturilor.
– Denumirea ţării de Republica România.
– Alegeri libere.

Vector de imagine interzis la Televiziunea Română

„Adevărul”: Cum a început ziua de 22 decembrie 1989?

Florin Filipoiu: Am văzut când au intrat revoluţionarii în TVR. Se vorbea de Revoluţie. Mă întrebam, „ce Revoluţie, ce spun oamenii ăştia aici?”. Am plecat spre TVR cu prietenul meu, acelaşi Alin. La TVR se intra foarte greu. Mulţimea era foarte filtrată. La poartă cineva m-a recunoscut: „Ăsta a fost ieri la Piaţa Romană”. Aşa am pătruns în clădirea studiourilor. Acolo exista un birou la care trebuia să raportezi ce vrei să spui. Omul care m-a adus a vorbit în locul meu: „A fost în Piaţa Romană”. Mi-au dat drumul să merg pe culoar, spre studiouri. Să fie clar, nu intra cine voia acolo. La TVR uşile erau metalice, se blocau cu drugi pe dinăuntru şi aveau interfon. Persoanele considerate indezirabile nu puteau intra.

Şi cum aţi pătruns în studioul 4?

Pe holul dintre sudiouri l-am văzut pe Sergiu Nicolaescu alături de un cascador de-al lui. Nicolaescu spunea: „E prea mare aglomeraţie aici. Trebuie să mai dăm afară”. Atunci am strigat: „Eu de aici nu plec, am fost în stradă!”. Şi mi-a spus: „Bine, eşti de-al nostru”. Apoi m-am strecurat în studioul 4 când intra o persoană adusă de jos, de la filtru. În studio era un spectacol care, dacă ar fi fost filmat, ar fi fost de-a dreptul dezastruos: o mână de oameni care se înjurau şi se împingeau cu umărul, care să fie în cadru. Emitea studioul 5. Mă gândeam: «Cum pot eu să citesc cererile oamenilor de la Baricadă în zarva asta?».

M-am dus lângă o cameră de luat vederi şi am spus: „În momentul ăsta trântesc tot dacă nu vorbesc!”. Am citit acele cerinţe ale oamenilor de la Baricadă, apoi lumea a izbucnit în urale. Am ieşit din studio pentru că mă gândeam că nu mai am ce să fac acolo ştiind ce e în stradă. Ieşind pe hol, m-am reîntâlnit cu Sergiu Nicolaescu. Mi-a spus: „Rămâi să facem ordine”. Şi am rămas. Atunci a apărut Iliescu. Iliescu era adus pe braţe de doi băieţi „cu ochi albaştri”, cu dunga de la şapcă ghicindu-li-se pe frunte şi cu mersul ăla specific, ca de instrucţie. Foarte interesant, purtat de aceşti doi indivizi „de subţiori”, Iliescu nici nu atingea pământul.

„Dragă, tu eşti tânăr, nu cunoşti, dar aşa trebuie”

Filipoiu s-a adresat naţiunii, în urmă cu 20 de ani, din postura de luptător la Baricada de la „Inter“

Iliescu ce reacţie avea, purtat aşa, pe braţe?

Era parcă într-o stare de transă. Atunci, Sergiu Nicolaescu a izbucnit spre Iliescu: „În sfârşit, aţi venit!”.

Îl cunoşteaţi pe Ion Iliescu?

Dacă l-aş fi cunoscut, cred că îl omoram. N-am spus niciodată, dar aveam un cuţit pe mâneca gecii, să dau în primul comunist care vine „la ciolan”. După câteva minute Iliescu a ieşit şi a zis: „Aoleu, am greşit studioul, nu aici, dincolo”. Şi s-a dus în studioul 5. Imediat ce a intrat Iliescu în studioul 5, a venit un bătrânel cu o geacă de fâş, albastră, şi cu o sacoşă de un leu în mână. A intrat la WC şi s-a schimbat în general…

Nicolae Militaru…

Da, Militaru, care a ieşit din WC când a ieşit şi Iliescu din studioul 5. Au vorbit amândoi cu Nicolaescu şi l-am auzit pe Iliescu spunând: „Trebuie să mergem şi la Ambasada Sovietică”. Am văzut roşu în faţa ochilor şi m-am repezit spre Iliescu: „Ce să căutaţi acolo? Nu v-aţi săturat de ei?”. Cascadorul lui Nicolaescu m-a ţinut, iar Iliescu a întrebat: „Cine-i tânărul?”. Nicolaescu a răspuns: „E băiatul nostru, de la Revoluţie”. Iliescu mi s-a adresat: „Dragă, tu eşti tânăr, nu cunoşti, dar aşa trebuie”.

Cum aţi reacţionat la asta?

Atunci, trebuie să recunosc, am intrat în dubiu. M-am gândit la Praga ‘68 şi am zis: „Dacă are dreptate?”. Am plecat gândind că, dacă are dreptate, eu nu am ce căuta acolo. Am ieşit din TVR cu un gust amar şi am plecat direct spre casă. Micul schimb de replici m-a făcut să gândesc dubitativ despre ce am făcut eu, despre contribuţia mea.

Ce a urmat?

Ziua următoare, deci în 23 decembrie, am venit din nou la TVR. Din nou am fost întrebat ce vreau să spun. Şi am răspuns că vreau să spun să se dea o lege ca soldaţii să aibă dreptul să se opună ordinelor de a trage în popor. Mi s-a răspuns că nu se poate, pentru că discursul meu avea caracter constituţional, iar chestiunile constituţionale puteau fi spuse doar în prezenţa reprezentanţilor Frontului. Am zis că aştept să vină Frontul. Numai că în minutele în care aşteptam, a început să se tragă pe acel hol.

Am fugit din Televiziune şi am luat-o la stânga, pe Pangratti. Mergând pe stradă şi fiind neras şi tras la faţă am fost arestat de un grup de la gărzile patriotice. Am fost însă repede recunoscut de un om care mă văzuse în 22 la televizor. În timp ce vorbeam cu ei, au început să răpăie nişte mitraliere în apropiere. Am mers după sunet spre casa de unde păcănea. Sunetul venea clar de sub acoperiş, dar nu se vedea nimic. Era evident că erau simulatoare.

Vi s-a părut că oamenii doreau să apară la televizor pentru a fi în preajma puterii şi pentru a ajunge mai târziu într-o funcţie de conducere?

Nu. Să vă spun cum au stat lucrurile. În comunism, oamenii erau obişnuiţi să ceară şi să li se dea. Oamenii de la Televiziune aşteptau să li se dea. Eu însumi m-am dus la Televiziune să cer să mi se dea, când eu eram de fapt cu cuţitul în mână. Spre deosebire de noi, Iliescu s-a dus şi şi-a luat. Aşa a fost.

Discursul din studioul TVR a fost foarte apreciat. Oamenii v-au felicitat. Nu v-a căutat nimeni după Revoluţie?

După Revoluţie, Răzvan Theodorescu, directorul de atunci al Televiziunii, a dat o circulară în TVR, spunând şefilor de redacţii că am priză la public şi că nu trebuie să vorbesc. Am văzut circulara, mi-a arătat-o Mihai Tatulici. Am aflat mai târziu că există nişte servicii specializate care se ocupă cu studierea vectorilor de imagine. Şi pe o listă am figurat ca posibil vector de imagine.

Teodor Mărieş a ieşit din grevă

După 78 de zile în care nu a mâncat nimic, Teodor Mărieş, preşedintele „Asociaţiei 21 Decembrie”, a ieşit ieri din greva foamei.Protestul său a avut ca scop desecretizarea ultimelor file din Dosarul Revoluţiei şi al Mineriadei. Mărieş a anunţat că renunţă la grevă după întâlnirea cu Roberta Anăstase, preşedintele Camerei Deputaţilor. Aceasta a promis că Legea Lustraţiei ar putea ajunge în Parlament în mai puţin de două luni.

În cele două luni şi jumătate în care Teodor Mărieş s-a aflat în greva foamei, au fost desecretizare dosarele de la Ministerul Apărării Naţionale, de la Ministerul de Interne şi de la Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, toate acestea completând Dosarul Revoluţiei. De asemenea, Curtea Constituţională a pus la dispoziţia „Asociaţiei 21 Decembrie”, Dosarul Mineriadei din iunie 1990.

„Mascarada a încetat”

Florin Filipoiu nu este doar un specialist în anatomia corpului uman. Este şi poet. În ianuarie 1990, după multe nopţi de nesomn a pus pe hârtie poezia „Recurs la metoda” care poartă încărcătura emoţională a unei Revoluţii personale.

Recurs la metoda

Există numai un semn în care toate se regasesc.
Aceleaşi întâmplări răspândite ciudat în mersul lumii
duc la acelaşi rezultat. Istoria este de fapt un tablou
într-un muzeu planetar, la care oamenii privesc iar şi iar.

Există un şablon ce cuprinde tot. O ştampilă.
Care vine cumplit, regulat, fără milă,
peste agitaţia de zi cu zi, de veac şi veac,
într-o nebunie unică, monotonă şi fără leac.

Există o linişte mare, o cuminţenie a gândului.
Este ştiinţa de a fi egal cu tine insuţi în trecerea aceasta.
Dacă poţi, deschide fereastra,
Şi peste pervaz aplecat, spune-le şi lor :

„Împăratul nu a existat. Palatul e gol…Mascarada a încetat. La altar
toata lumea să se ridice în picioare.
Orice întrebare e în zadar”.

Cătălin Voicu: „Un sistem, ca să-l încaleci, tre să fii deasupra. Pentru că, din păcate, uneori aparenţele sunt mai mult decât realitatea” vezi video

Pe data de 26 decembrie 1989, locotenentul Voicu a fost repartizat de preşedintele CFSN, Ion Iliescu, la Parchetul General (fostă Procuratură Generală) pentru a coordona activitatea instituţiei şi pentru a-i asigura paza noului procuror general, Gheorghe Robu. Foşti procurori îşi amintesc momentul descinderii lui Voicu în Parchet. „Ne‑a adunat să ne vorbească. Ne-a spus că din acel moment el şi Armata conduc Procuratura Generală şi cine nu execută ordinele va fi împuşcat ca terorist. În timp ce ne vorbea scotea pistolul din teacă şi îl învârtea pe deget ameninţător. Ne era frică. Erau zile în care te împuşcau pe stradă dacă cineva striga «Teroristul!». Voicu a răspuns, pe linia noastră, a Justiţiei, până prin 1991-’92”, îşi amintesc procurorii. Tot atunci, „procurorii militari de la noi au avut în pază arhivele fostei Securităţi şi unii procurori, ca să se pună bine cu noua putere reprezentată de Cătălin Voicu, îi livrau note informative. Tot atunci Voicu a aflat şi ce procurori şi judecători erau ofiţeri acoperiţi ai Securităţii şi ce păcate lumeşti avea fiecare”, susţin sursele noastre. Pe vremea când era la Procuratura Generală, la Cătălin Voicu veneau mulţi ofiţeri de Securitate şomeri pentru a fi reîncadraţi în noile structuri de informaţii. Aceştia i-ar fi indicat în ce arhive să găsească date compromiţătoare despre magistraţi, miliţieni, politicieni.

Cătălin Voicu, a ajuns general şi decorat de două ori de Ion Iliescu cu “Virtutea Militară“ în grad de Cavaler . La Cotroceni, a stat până în 1997, timp în care şi-au construit o imensă reţea de relaţii, influenţă şi putere în toate instituţiile statului – de la poliţie, justiţie, guvern până la serviciile de informaţii.

Relaţia Ion Iliescu – gen. Dumitru Iliescu

Dumitru Iliescu a fost ofiţer în Ministerul Apărării Naţionale, ocupând, la un moment dat, poziţia de secretar UTC la Comitetul Politic Su perior al Armatei. Revoluţia din ’89, l-a prins cu gradul de maior de TAB-uri (Transportoare Blindate). Pe 26 decembrie 1989, Dumitru Iliescu a înfiinţat o grupare militară de patru ofiţeri MApN, care avea drept misiune să-i protejeze pe membrii im por tanţi din conducerea Frontului Salvării Naţionale, inclusiv pe Ion Iliescu. (…) (Aceşti ofiţeri i-au stat aproape lui Ion Iliescu în toate momentele fierbinţi de după Revoluţie – n.a.)

Ulterior a fost înfiinţată Unitatea Specială de Pază şi Protocol (USPP). Director a fost numit Dumitru Iliescu, la acea vreme colonel. Până la sfârşitul mandatului lui Ion Iliescu, în 1996, a fost înaintat în grad de două ori, până la gradul de general de divizie (cu 2 stele). După ce Emil Constantinescu a devenit preşedinte, Dumitru Iliescu a fost numit la comanda Brigăzii 16 Jandarmi din Bacău (Vezi şi „Relaţia Cătălin Voicu- Viorel Hrebenciuc”). A fost trecut în rezervă de către Ion Iliescu, pe 21 decembrie 2004, cu gradul de general cu patru stele.
În decembrie 1989, Cătălin Voicu era doar căpitan de armată. Avea 24 de ani şi, până la Revoluţie, fusese un ofiţer activ în anturajul lui Nicu Ceauşescu, de care se lipise la Sibiu, unde a făcut Şcoala de ofiţeri de transmisiuni. Se ocupa de protocol şi de asigurarea celor necesare „Prinţişorului”. Prima funcţie pe care a ocupat-o în noul regim – democratic – a fost de adjunct al directorului Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP).

Aici s-a lipit de preşedintele Ion Iliescu, care i-a devenit protector. La Cotroceni a intrat prin naşul său, Dumitru Iliescu, şeful SPP, şi omul de încredere al preşedintelui Iliescu. În zilele Revoluţiei, Dumitru Iliescu s-a erijat în postura de bodyguard personal al noului conducător al României. Apoi, la iniţiativa sa, a fost înfiinţat SPP.

Iliescu l-a răsplătit numindu-l director al SPP şi avansându-l în grad până la general. La fel a făcut şi cu Cătălin Voicu, ajuns şi el general şi decorat de două ori de Ion Iliescu. La Cotroceni, au stat până în 1997, timp în care şi-au construit o imensă reţea de relaţii, influenţă şi putere în toate instituţiile statului – de la poliţie, justiţie, guvern până la serviciile de informaţii.

Servicii „de protecţie” pentru PSD -ul aflat în opoziţie

Cât PSD a fost în opoziţie, Mitică Iliescu şi Cătălin Voicu au înfiinţat o firmă de protecţie şi pază, un adevărat serviciu privat de informaţii. Influenţa acestei grupări nu a scăzut nici în timpul mandatului Constantinescu, aflându-se în spatele mai multor operaţiuni, printre care şi scandalul „Ţigareta”.

Au revenit la Cotroceni în 2000, în al doilea mandat al lui Ion Iliescu. Cătălin Voicu a fost numit consilier prezidenţial, detaşat de SPP în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, postură care l-a reconectat oficial la sistemul de informaţii şi putere.
EvZ
„Neinteligibilele” stenograme în care senatorul Voicu îşi exprimă filosofia de viaţă: „UN SISTEM, CA SĂ-L ÎNCALECI, TRE’ SĂ FII DEASUPRA. UNEORI APARENŢELE SUNT MAI MULT DECÂT REALITATEA”
Seria „Caracatiţa politico-mafiotă” a ajuns, ieri, la episodul trei, prin publicarea de către Hotnews a unui nou set de stenograme din dosarul de corupţie al senatorului PSD Cătălin Voicu, acuzat de DNA de trafic de influenţă şi de luare de mită. Pentru a scăpa de indiscreţia celor care ar fi putut să le intercepteze telefoanele, Voicu obişnuia ca în discuţiile cu “clienţii săi” să folosească un limbaj codificat, asemănător celui din filmele cu gangsteri americani.
Voicu Cătălin (V.C.): Să trăiţi, domnule preşedinte!
Căşuneanu Costel (C.C): Să trăiţi!
V .C.: O seară plăcută. Vedeţi că vorbesc să înţelegeţi dumneavoastră, mă ocup cu domnul doctor de tratamentul acela şi ne auzim în zilele următoare, da?
C.C.: Da? Vă mulţumesc din suflet.
V .C.: Vă rog să contaţi pe mine.
C.C.: Cu deosebit respect.
V .C.: Cu toată dragostea. Să trăiţi!
C.C.: Să trăiţi! Cu respect!
–––––––––-
V .C.: Să trăiţi, domnule preşedinte!
C.C.: Cu deosebit respect, domnu’ general!
V .C.: Voiam să vă informez în legătură cu hârtiile acelea medicale trimise de domnul doctor al dumneavoastră şi transmise sub ştampila domniei sale. Pe data de 30 o să-l anunţe…. băiatul…
C.C.: Am înţeles.
V .C.: …o să-l anunţe băiatul că are prima întrevedere aici cu domnii ca să stabilească tratamentul, tot, tot, tot, ….chiar în cadru oficial, la spital, vor fi chemaţi, da? Pentru….(neinteligibil)…( vorbeşte în acelaşi timp cu Căşuneanu)…
C.C.: Am înţeles.
V .C.: Şi restul e totul foarte bine. Am înţeles că diagnosticul e foarte bun şi nu-i rău, deci n-a fost cancer, în nici un caz.
C.C.: Am înţeles. E în regulă.

Iată ce coduri foloseau!

Conform anchetatorilor, care au reuşit să decodifice limbajul folosit de Voicu şi de Căşuneanu, cuvintele “spital”, “doctor”, “medicamente”, “tratament” sau alţi termeni medicali aveau alte sensuri, şi anume:

•Spital – instanţa de judecată;
•Doctor – judecător sau avocat;
•Tratament – bani sau alte foloase;
•Hârtii medicale – probe în dosar;
•Diagnostic – dosarul în cauză.
Mită sub formă de împrumut

V .C.: Am o întrebare şi o rugăminte.
C.C.: Da, domnu’ general.
V.C.: Un fin de-al meu are un necaz. Şi am nevoie, dacă puteţi să mă ajutati, îl…
C.C.: Da.
V.C.: ….vreau să, să-l …. mă împrumutaţi pe mine cu nişte bani, că are cec la plată astăzi şi… El a făcut o şcoală, a băgat toţi banii şi în şcoală… A venit nevastă-sa la mine…şi dacă puteţi să mă ajutaţi… şi eu sunt garanţia… Suma nu e foarte mare, dar nu am eu.
C.C: Da domnu’. Ce sumă e?
V.C.: Deci are nevoie de 2 miliarde şi jumătate sau de 60.000 de euro. Cum preferaţi. Şi mie mi-i daţi, eu vi-i restitui. Dacă puteţi. Dacă nu, iertaţi-mă că îndrăznesc.

Ion Iliescu: «Este lăudăros şi guraliv»

Ion Iliescu , fostul preşedinte al României, nu are o părere prea bună despre senatorul PSD Cătălin Voicu. “Tot ce spune omul ăsta reflectă nişte vicii de caracter: pălăvrăgeală, lăudăroşenie, fudulie. Este lăudăros şi guraliv. Spune şi promite multe, dar ce putea el să facă?!”, a zis Ion Iliescu. Senatorul Cătălin Voicu a cerut ieri să fie suspendat din PSD pe perioada anchetării sale.

Stoenescu: „Fundamental e faptul că ziarul central al ţării, Scânteia Poporului, cerea înarmarea poporului. Aceasta este o infracţiune legată de crimă” „Luptam cu forţele tenebroase ale lui Ceauşescu şi nu ştiam cum să le oprim” vezi video

„Ceea ce este extrem de grav în pagina1 din Scânteia Poporului (Duminica 24 decembrie 1989) este înarmarea civililor. Acest subiect a fost legat direct de către Curtea Supremă de Justiţie şi de Procuratură în raportul pe care l-a înaintat Parlamentul României, în pierderea de vieţi omeneşti”, spune şi Mihai Stoenescu. „Una din cauzele morţii celor 942 de oameni, după evacuarea lui Ceauşescu şi îndepărtarea lui de la putere, a fost înarmarea civililor. Fie redactorul şef, fie cel care a dat ordin şi a indus acest subiect al înarmării civililor, sunt pasibili de judecată, de cercetare, având în vedere că justiţia a stabilit un raport de cauzalitate între înarmarea civililor şi pierderea de vieţi omeneşti.

În al doilea rând, Silviu Brucan, încă din 22 seara, şi-a constituit un birou în clădirea Casei Scânteii, unde a chemat o serie întreagă de colaboratori şi cu care a făcut două lucruri:

1. I-a pus la lucru pentru a întocmi primul decret al Revoluţiei, privind regimul presei în România. Acest decret nu a mai apucat să fie dat pentru că s-au opus jurnaliştii.

2. Silviu Brucan, cu această echipă, exercita cenzura. Nu apărea absolut nimic în presă, fără aprobarea lui Silviu Brucan.

Asupra acestor aspecte există mărturii credibile, pe de o parte din partea unui martor din cadrul acestui grup, Adrian Severin şi, pe de altă parte, există mărturiile domnului Ion Diaconescu, preşedintele PNŢCD.

Fundamental e faptul că ziarul central al ţării, Scânteia Poporului, cerea înarmarea poporului. Aceasta este o infracţiune legată de crimă”, a adăugat Stoenescu.

Şi cum a fost motivat acest apel? „Luptam cu forţele tenebroase ale lui Ceauşescu şi nu ştiam cum să le oprim”, a declarat Cartianu.

Vine însă întrebarea domnului Moraru către Ion Iliescu: „În momentul în care, tovăraşe Iliescu, pe 22 decembrie, contrelezi TVR-ul de-a întregul, controlezi presa scrisă de-a întregul, controlezi armata, CC-ul, controlezi securitatea, garnizoana în care Ceauşeştii sunt arestaţi, controlezi apa potabilă care este otrăvită, bagi poporul în casă, că ne-ai speriat că vine teroristul în fiecare bloc şi ne omoară, vorbeşti deja în calitate oficială (eşti recunoscut de guvernul RFG , adică nemţii, care au negociat bine cu Gorbaciov, te-au recunoscut ca FSN), cine mai putea să atenteze la tine, tovăraşe Iliescu?”

Transcriere:
                                                                SCANTEA POPORULUI
                                                              Cotidian politic si social nr.2
                                                   Vineri 24 decembrie 1989
                                           DUSMANII TARII, TRADATORII POPORULUI
                            MAI UCIGASI DECAT UCIGASII, MAI VANDALI DECAT VANDALII
                           CETATENI, MEMBRI AL FORMATIUNILOR GARZILOR PATRIOTICE
Alaturati-va si actionati cu toata hotarirea impreuna cu unitatiile armatei noastre.
                                       TOT CEI CE POT FOLOSI O ARMA – LA ARME
                    INFORMARE DIN PARTEA CONSILIULUI FRONTULUI SALVARII NATIONALE PREZENTATA LA TELEVIZIUNE DE ION ILIESCU.
Masurii si recomandarii pentru lichidarea grabnica a nelegiuirilor teroristilor.
Fostul dictator si slugii ale clanului sau au fost arestate.

Traian Băsescu: În sfârşit, Îmi văd visul cu ochii – cel mai puternic guvern PD-L+PSD=FSN – VIDEO

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.
22 decembrie 2008

În sfârşit, îmi văd visul cu ochii, adică un guvern transparent susţinut în Parlament, un guvern asumat de o majoritate parlamentara ceea ce corespunde percepteleor de bază ale democraţiei, a declarat preşedintele Traian Băsescu, după ce miniştrii cabinetului Boc au depus jurământul. Actualul guvern este cel mai puternic pe care România l-a avut în perioada postdecembristă.

„Doresc să mulţumesc ambelor partide că au fost capabile să realizeze
compromisul în interes pulbic. Am convingerea că nu a fost un compromis uşor. A fost, totuşi, un compromis care nu compromite. A fost un comproimis făcut pentru a trece peste o etapă dificilă şi vreau să cred că acest guvern îşi va duce misiunea până în 2012 cu perioada de dificultate economică depăşită.

Preşedintele a ţinut să precizeze că România nu se află în criză financiară, sistemul bancar românesc neavând probleme.

Preotul Dimitrie Jura: Monica Iacob Ridzi, n-ar fi ezitat nicio secundă să-i zboare creierii ziaristului, dacă ar fi avut la îndemână un revolver.

Pe şoseaua Prelungirea Ghencea, hala tipografiei Kruger Brent, aparţinînd firmei Sothis Print, e cam jumătate din sala uriaşă în care deputaţii discută cazul Ridzi.

Gheorghe Nicolae este directorul tipografiei. “Da, am tipărit trei feluri de afişe pentru MTS, de fapt pentru firma Artisan”, spune şeful firmei. Omul e deschis, deşi nu-i fericit că-i apare numele companiei. Furnizează tirajele şi preţurile.
Contracte pe 22, afişe pe 24
Grafica şi conţinutul primului poster erau deja gata pe 24 aprilie, la ora 15:10, după cum rezultă din mailurile dintre Kruger şi Artisan. La foarte scurt timp după semnarea contractelor între MTS şi Artisan, încheiate pe 22 aprilie.

Pliantul care o conţine pe Monica Ridzi a avut tirajul cel mai mare. 46.500 de exemplare, faţă de cele 3.000 de exemplare cît cumulează celelate două postere.

Toate cele trei lucrări s-au tipărit mai tîrziu.

46.500 de pliante cu Ridzi de 2 Mai
Calendare pentru EBA
La această tipografie s-au tipărit, mai apoi, calendare pentru campania electorală a Elenei Băsescu. Gazeta nu a putut intra în posesia răspunsului la întrebarea “Cine le-a comandat şi cine le-a plătit?”.

După trei săptămîni de investigaţie jurnalistică, gsp publică azi ecuaţia de adio: MTS a plătit fi rmelor 730.000 de euro, iar acestea au dat mai departe 220.000 de euro! Atît a costat real 2 Mai, restul e pierdere a banului public prin risipă sau prin deturnare de fonduri.

Avem cifrele. Şi le aveţi şi voi. Pe 22 aprilie, MTS oferea, fără licitaţie, 730.000 de euro, sumă care include TVA, unui duet de firme cu acţionari comuni, cu sediu social comun şi cu administratori comuni.

Mark dă bani lui Artisan
Artisan ia două contracte cumulînd 400.000 de euro, iar puiul său, Mark, primeşte 330.000 de euro.
Mark îi dă 265.000 de euro lui Artisan ca să organizeze evenimentul în locul său. Artisan subcon­tractează alte 13 firme, cărora le plăteşte 220.000 de euro. În total!
Sumele sînt obţinute de gsp din surse de primă mînă.

Risipă sau deturnare
Cei mai multi bani din cei 220.000 de euro îi încasează Loco, care cumpără publicitate la televiziuni. Aceasta suma nu e certă. Pro­babil în jur de 100.000 de euro.

Restul e reprezentat de scena şi de concertul de la Bucureşti (30.000 de euro), parteneriatul de la Costineşti (15.000 de euro), postere (2.000 de euro), tricouri, brichete, cadouri şi alte costuri. Total 220.000 de euro.

Atît au făcut evenimentele
Restul pînă la 730.000 de euro reprezintă măsura apasata prin care ministerul condus de Monica Iacob-Ridzi a risipit sau a deturnat banii publici. Asta o va exprima instanţa, singura care poate stabili in Romania vinovatia unui om. Responsabilitatea ca ministru, ca ordonator de credite, ca membru al Guvernului, ca sef al unor oameni plimbati azi intre DNA, Parlament si toaletele unde vomita de frica si tensiune, toate acestea sint insa altceva. Nu tin de penal.

Iesirea din scena
În acest moment, lucrurile sînt clare. La trei săptămîni după declanşarea investigaţiei gsp si la 70 de zile dupa ce zimbea in cele 304 stiri care poleiau televizoarele, Monica Ridzi va parasi scena arătata cu de­­ge­­tul de jumătate de milion de euro. Daca nu demisioneaza o va ejecta PD-L, convins ca “pierdem sustinerea publicului nostru exigent”.

Are 32 de ani, nu se epuizeaza un destin, poate ca nici o cariera, dar, in momentul inchiderii simbolice a acestei usi, are sansa sa tresara o noua lume, in care sa nu mai fie oferite bugete publice de peste o suta de milioane de euro unor oameni care se legitimeaza profesional cu fraza “sint un soldat credincios al partidului” si care parasesc functia cu obsesia ca tot ce-si poate dori cineva in viata e sa devina secretar de stat.

Asta in timp ce, intr-o sala din Cluj, o tinara e rosie de furie pentru ca, pentru prima oara de cind se stie, nu mai are indemnizatie de lot. Nu e secretar de stat. E campioana olimpica la judo. Doua tricouri facute de Artisan oricarui semnatar de contracte daca-i stie numele!

“Mark şi Artisan, adică ce mai, Artisan, că e o singură firmă!”
Gelu Vişan, deputat PD-L, in sedinta de ieri, sătul să-şi tot cenzureze gîndurile

Urmărită penal?
Azi, Comisia Parlamentară de Anchetă își va prezenta raportul. E posibil să se ajungă la un raport comun, numai că PNL + PSD + UDMR cer urmărire penală pentru delapidare, iar PD-L ar accepta eventual cel mult urmărire penală pentru abuz sau neglijenta în serviciu. Oricum, e vorba doar de o recomandare supusa dezbaterii in plenul Camerei.

Aseară s-a negociat între PNL+PDS+UDMR și PD-L, ultimii convingîndu-și partidul că Ridzi nu mai poate fi apărată. Deputatii vor încerca azi să se înțeleagă pe același text, deși primii sînt extrem de convinsi ca e vorba de delapidare, în timp ce pedeliștii ar vrea ca Ridzi să plece pentru risipirea banului public. Nu e exclusa nici varianta unei parti comune de raport si distantarea politica in privinta zonelor unde opiniile se radicalizeaza.

Avocatul lui Artisan şi Mark a consiliat apărarea lui Băsescu în cazul “Flota”
Dănuţ Bugnariu a apărut acum două zile în faţa comisiei ca un apărător cu experienţă. “Am mandat limitat”, a punctat el chiar de la început, stabilind perimetrul jocului. Bugnariu a reprezentat firmele Artisan şi Mark, cele două companii cărora MTS le-a dat 630.000 de euro.
Deputaţii n-au scos nimic de la el. A adus argumente inclusiv de ordin constituţional prin care a reclamat ilegalitatea Comisiei de Anchetă.

Bugnariu este un avocat cu clientelă selectă. L-a apărat pe Sorin Ovidiu Vântu în dosarul BID, pe primarul Andrei Chiliman şi a făcut parte din echipa mai amplă, dar rămasă în bună măsură secretă, care i-a asigurat lui Traian Băsescu suportul legal în “Dosarul Flota”. Rugat de gsp să comenteze cum se derulează audierile clienţilor săi de la DNA, el a spus “sînt intense”. “Intense peste media cu care sînteţi obişnuit?”. “Da” a fost răspunsul lui Bugnariu.
Ultima audiere
Fără să fie de faţă, Emeric Ienei a aşezat motoul nevăzut al audierii de ieri a ministrului Monica Ridzi prin vorba sa preferata: “Nu-mi fac iluzii ca să n-am deziluzii”.

Deputaţii şi-au făcut. Pe rînd, Olteanu, Bănicioiu, Negoiţă, Chi­riţă, Voinescu, Visan, Vasile şi aproape toţi ceilalţi au sperat că vor primi răspunsuri.

Iată mostre de dialog:

1. — Credeţi că e normal ca oa­­menii din comisia de evaluare să nu observe că firmele au acelaşi sediu, acţionari şi administratori comuni?
­— Dar hîrtiile au fost semnate cu nume diferite.
­— Nu e vorba de semnături, ci de actele oficiale ale firmelor care erau în plicul deschis de oamenii dumneavoastră.
­— Nu ştiu. Vă legaţi de chestiuni minore.

“Sîntem în faţa unei licitaţii trucate”
Alina Gorghiu

“Sper că vom avea înţelepciunea de a oferi un raport bipartizan. Ar fi un semn bun pentru România şi pentru încrederea oamenilor în noi”
Sever Voinescu

2. — Doamna ministru, cum aţi recepţionat tricourile, şepcile şi celelalte?
­— Noi am recepţionat un eveniment. Am achiziţionat o maşină, nu am spus cîte uşi şi oglinzi retrovizoare trebuie să aibă.
­— Doamnă, cînd îţi cumperi o maşină te interesează şi uşile şi, mai ales, marca!

3. — De ce aţi plătit formaţiile şi scena de la Costineşti de vreme ce le plătise organizatorul MPP?
­— Nu am ştiut acest lucru!
­— şi nu trebuia să ştiţi că vi se vinde un produs al altcuiva, respectiv MTV Days?
­— N-am ştiut.

Trei ore în acelaşi stil. Trei ore epuizante, de măcinare în gol, după care deputaţii au decis să încerce să mai cheme o dată pentru azi firmele prin care au trecut banii pentru televiziuni. Ei sînt decişi să traga cortina azi printr-un raport sau mai multe, “Chiar dacă va trebui să oprim ceasul la ora 12 noaptea”, după expresia lui Bogdan Olteanu.

“Mi se pare o fraudă să oferi 630.000 de euro bani publici pentru două firme atît de strîns legate şi care au venit, culmea, cu oferte atît de apropiate de ce era MTS pregătit să ofere!”
Victor Socaciu

Monica Iacob Ridzi provine dintr-o familie de negustori bogaţi şi este depozitara unui capital crescând de antipatie în Petroşani.

În ultimii 12 ani, Monica Iacob Ridzi a parcurs drumul de la o tânără introvertită, care combina dansurile populare cu ucenicia la organizaţia de tineret a PD, la un politician cu sânge rece, în stare să opună întrebărilor a zeci de jurnalişti şi parlamentari o indiferenţă totală şi nici un răspuns.

Au fost ani în care actualul ministru a lucrat la magazinele familiei sale, a salahorit la „celulele” locale de partid, şi-a luat titlul de doctor în ştiinţe şi a triumfat în adevărate maratoane electorale. S-a maturizat în timp ce Valea Jiului îi trimitea Capitalei ultimele mineriade, iar Com pania Naţională a Huilei (CNH) cădea victimă unor delapidări de pro porţii. Acestea din urmă, devenite legende, par să pună miza financiară a scandalului „2 Mai” întro lumină ridicolă. Fără să-i impresioneze, dezvăluirile gazetăreşti din ultima lună doar le-au confirmat localnicilor ceea ce ei începuseră să observe mai de mult: între petroşăneanca lor şi simţul comun s-a produs o ruptură dramatică.

Reporterii EVZ au fost în oraşul care i-a mai dat României pe Miron Cozma şi Raj Tunaru şi au încercat să recompună portretul Monicăi Iacob Ridzi din mărturiile concetăţenilor şi ale apropiaţilor ei. Deşi (în ciuda strădaniilor repetate) nu au reuşit să stea de vorbă cu ministrul sau cu soţul său, Tiberiu Iacob Ridzi, primarul Pe troşanilor, ziariştilor EVZ li s-a transmis că, „în compensaţie”, au fost ei înşişi filmaţi şi fotografiaţi!

Micul oraş este azi un viespar de suspiciune, în care bârfele circulă cu viteza luminii iar presa locală, intrată pe o pantă inflaţionistă, e citită la toate colţurile de stradă.

Pe lângă cazul „2 Mai”, oamenilor li se întâmplă să discute despre intenţia autorităţilor de a transforma localitatea în staţiune turistică. Unii o fac cu încredere, alţii, nostalgici ai mineritului, cu reticenţă.

Trei într-un bloc

Familia Iacob Ridzi locuieşte pe o scară cu opt apartamente, unde zugrăveala n-a mai fost de mult înnoită, cutiile poştale sunt scâlciate, iar la avizier se lipesc anunţuri pentru vânzarea buteli ilor cu gaz. Din opt apartamente, vecinii spun că trei sunt ale lor: la etajul întâi stă cuplul Monica-Tiberiu, la doi – mama Monicăi, iar la patru, depărtându-se puţin de familie, fratele Monicăi. Pe uşi nu-s trecute numele locatarilor, iar afară, în spatele blocului, într-un ţarc de sârmă, cineva adună apara te electrice scoase din uz. Parterul blocului e tot al lor: spaţii în care încă funcţionează magazinele familiei Ridzi, Euro-Riva, sau care au fost închiriate.

Sabotate de supermarketurile deschise în ultimii ani, prăvăliile Euro-Riva sunt rămăşiţe ale unui mic imperiu comercial, care făcea legea pe piaţa alimentelor în vremea când Valea Jiului se înspumega şi-şi vărsa ortacii asupra Bucureştiului.

„Cine venea la Petroşani după cumpărături la Riva se oprea. Aici se găseau de toate”, îşi aminteşte Siminel Iordache, care, în acele timpuri, vindea adidaşi în aer liber, înşirându-i pe fierul unei tarabe. Chiar şi aşa, în regres, Euro-Riva tot are rulaje anuale de 3,5 milioane de euro.

Monica Ridzi a lucrat la magazinele familiei încă din timpul facultăţii. A fost contabil, director de dezvoltare şi director general. De-aici a venit direct în parlament. Tiberiu a fost şi el băiat muncitor, a lucrat ca telefonist înainte de a-şi termina studiile şi a se angaja la Mina Livezeni.

Dansând la „Parângul”

Magazinele Euro-Riva fuseseră deschise de tatăl Monicăi şi, prin banii pe care-i produceau, au reprezentat unul dintre argumentele forte pentru care fiica negustorului a fost bine-venită în viaţa politică. Celelalte erau seriozitatea şi tenacitatea ei, care-i dădeau curajul să pună la punct şi-un bărbat. Unul dintre apropiaţii ei de-atunci strâmbă din nas când aude zvonul cum că ar fi fost dansatoare la bară, într-o discotecă: „Monica era fată serioasă. Nu era fată de discoteci. Asta e o minciună gogonată”.

Că îşi repede bărbatul e adevărat, autoritatea femeii reiese şi din faptul că Tiberiu Iacob a plecat de la biroul stării civile nu doar cu un certificat de căsătorie, ci şi cu numele nevestei agăţat de-al său. S-au cununat în 2001, când el avea 30 de ani, iar ea – 24.

Cu patru ani mai devreme, in traseră deodată în PD şi, tot pe-atunci, se duseseră împreună la ansamblul de dansuri populare „Parângul”, al Casei Studenţeşti din Petroşani. Cam pe toate le-au făcut împreună… Când unul a mers după a doua licenţă la Facultatea de Drept din Alba-Iulia, l-a urmat şi celălalt. Şi în doctorate s-au ţinut unul după altul: Monica şi l-a luat în 2007, Tiberiu – în 2008. Cum au devenit ei doi doctori în ştiinţe inginereşti în acei ani, în care numai de lupte politice s-au ţinut, doar ei şi rectorul Universităţii din Petroşani ar putea explica.

 

3,5 milioane de euro
este cifra de afaceri a magazinelor Euro-Riva

PRIETENIA CU EBA

Elena Băsescu şi videoclipul trupei Voltaj

În 2007 şi 2008, familia Iacob Ridzi a trecut prin cinci campanii electorale. De două ori pentru alegerea lui Tiberiu, de alte două ori pentru alegerea Monicăi şi încă o dată la referendumul pentru demiterea preşedintelui. În aceste campanii, chiar în timpul uneia de-a lui Tiberiu, au văzut-o petroşenenii prima oară pe Elena Băsescu la ei în oraş. Monica se împrietenise cu mezina preşedintelui la organizaţia de tineret a partidului şi, în afară de dorinţa ei de a se pune bine cu tatăl Elenei, e greu de ghicit ce le-a apropiat pe cele două.

Prima avea o expresie sobră, cumpănea două-trei fraze înainte de a începe să vorbească şi, de dansat, dansase în costumele populare de la „Parângul”. A doua îşi primenea fizionomia cu silicon, umplea reportofoanele de greşeli gramaticale ori de câte ori deschidea gura şi era nelipsită din cluburile sclipicioase ale Bucureştiului.

„Doar o coincidenţă”, susţine viceprimarul Cornea

Petroşenenii s-au trezit cu EBA în vizită şi pe 9 mai, anul ăsta, când primăria a sărbătorit Ziua Europei, bugetând 90.000 de lei pentru eveniment. Tocmai atunci începea campania electorală a europarlamentarelor. La petrecere a fost adusă trupa Voltaj, care, pe un ecran lateral scenei, a proiectat un videoclip în care apărea mezina preşedintelui. „Doar o coinciden ţă”, susţine viceprimarul PDL, Claudiu Cornea.

 

REPETENT

Ionuţ, cu absenţele nemotivate

Cicatricele meciurilor electorale din 2007 şi 2008 continuă să apară şi azi. Ionuţ Bulai, junior al PDL, a dat, recent, o declaraţie scrisă în care spune că a rămas repetent din cauza absenţelor adunate în timpul campaniilor de acum un an. Susţine că Monica şi Tiberiu s-ar fi angajat să-i motiveze chiulurile din catalog după terminarea alegerilor, dar că, imediat ce campania s-a încheiat, şi-au uitat promisiunile.

Ce-i drept, declaraţia băiatului e plină de cuvinte în care cratima a fost pusă anapoda, dar, în absenţa altor declaraţii din care să reiasă cât de alfabetizaţi sunt ceilalţi copii din şcoală, mărturia tânărului agitator politic tot mai rămâne cu un picior de sprijin. În Petroşani, foşti membri ai PDL vorbesc că, în noiembrie 2008, activiştii partidului aveau sarcină ca, pe lângă ruperea afişelor lipite de opoziţie, să le rupă şi pe cele ale lui Gheorghe Barbu.
 
Şef al PDL Hunedoara, acesta candida la Senat şi, dacă ar fi devenit parlamentar, ar fi avut pretenţii la un minister. Or, aceeaşi demnitate era dorită şi de Monica. Barbu a eşuat în alegeri şi astăzi nu doreşte să spună mai mult de-o frază despre ministrul Iacob Ridzi: „În partid, a evoluat ca orice tânăr care şi-a făcut treaba din punct de vedere politic”.

 

DECLARAŢIE. Un elev a dat vina pe cuplul Iacob Ridzi pentru că a repetat clasa

 UN MOMÂRLAN VORBEŞTE DESPRE METAMORFOZA MONICĂI

Preotul Dimitrie Jura: „L-ar fi împuşcat pe Tolontan”

Transformarea tinerei politiciene s-a petrecut sub privirile tot mai uimite ale alegătorilor. În opinia lor, dintr-o prezenţă amabilă, care îi elibera de complexe, a ajuns un produs tipic al vieţii de partid: a învăţat să-şi încalce făgăduielile, să acţioneze cinic şi să vorbească mult fără să spună nimic.

Dimitrie Jura, preot paroh într-o comunitate vârstnică de momârlani (comunitate din Parâng), crede că politicianul Monica Ridzi l-a devorat demult pe omul Monica Ridzi, lăsând în urmă un schelet de piatră, în stare să-ţi spună în faţă ce vrei să auzi şi să te dea uitării imediat ce ţi-a întors spatele. În campania din noiembrie, părintele a reuşit să-i smulgă promisiunea că o să se ocupe de cei care distrug albiile Jieţului şi ale Maleiei, extrăgând prundiş sub pretextul regularizării râurilor. Numai că, după ce Monica Ridzi a ajuns ministru, n-a mai fost chip s-o vadă la ochi.
 
„O să-i înfigem cu spinările în cepuri de brazi”

Aşa se face că buldozerele râmă în continuare pe fundul gârlelor, schimbând definitiv cursul apelor care le trec momârlanilor prin bătătură. Într-atât de crudă a ajuns părintele Jura să o bănuiască pe Ridzi, încât e gata să bage mâna în foc că, atunci când era încolţită de Cătălin Tolontan, în studioul Realitatea TV, ministrul n-ar fi ezitat nicio secundă să-i zboare creierii ziaristului, dacă ar fi avut la îndemână un revolver. Poate că imaginaţia preotului s-a aprins de la cea a enoriaşilor săi.

Disperaţi că proiectul noii staţiuni alpine va traversa vetrele lor, sătenii îi ameninţă pe cei care plănuiesc să le fure terenurile de sub picioare: „O să-i înfigem cu spinările în cepuri de brazi şi-acolo o să-i lăsăm să se zvârcolească. Ştiţi ce-i ăla un cep de brad?”, întreabă Aurel Moruş, momârlan cu braţe de fier şi voce capabilă să culce iarba la pământ. „E ciotul rămas de la o cracă ruptă”. Resentimentele faţă de ministru au trecut şi dincolo de Valea Jieţului. O femeie din Petroşani îşi dă cuvântul că a auzit-o pe Monica vorbindu-i urât pe mineri la coafor, iar un pensionar, ieşit să joace rummy (un leu partida) întrun parc din centrul oraşului, o dispreţuieşte pentru că, de 9 mai, i-a făcut campanie Elenei Băsescu din banii comunităţii.
 
Oportunistă, opoziţia a exploatat ciuda crescută a localnicilor: săptămâna trecută, Petroşaniul a fost umplut de ma nifeste care strigau că, din cauza scandalui „2 Mai”, ministrul a acoperit Valea Jiului cu o ruşine comparabilă celei din urma mine riadelor. Nimic din toate astea nu l-a influenţat pe Valeriu Botulescu. Epigramist şi dramaturg petroşănean, fost şef al PDL Hunedoara, el continuă să o considere pe Monica drept cea mai valoroasă achiziţie a partidului din tot ce-a reuşit să strângă organizaţia PDL de la înfiinţare şi până azi.

PERSONAJE TRASEIST POLITIC

Mârza, amicul lui Adriean Videanu

Oameni de afaceri şi inşi dubioşi ai tranziţiei s-au strâns în jurul cuplului Iacob Ridzi, asigurându-i dominaţia în cel mai mare oraş al Văii Jiului.
 
Mulţi dintre cei care vor astăzi să smulgă Petroşaniul din braţele trecutului său minier şi săl aşeze pe orbita turismului de iarnă sunt miliardari cu averi crescute din afacerile cu statul sau din mărunta bişniţă transfrontalieră. Declară cu elocvenţă că turismul e singura şansă de dezvoltare durabilă a Văii Jiului, dar omit să spună că s-au numărat printre beneficiarii vremurilor când zona se dezvolta „nedurabil”, din minerit. EVZ vă prezintă câţiva dintre susţinătorii de pe plan local ai familiei Iacob Ridzi. Au interese în turism, sunt contributori la campaniile electorale ale PDL, rude ale cuplului primar- ministru ori personaje din aceleaşi cercuri de interese.

Gărdean – contracte de milioane de euro cu CNH

Adrian Gărdean (44 de ani). Personaj discret, considerat cel mai bogat om de afaceri din Valea Jiului. Deşi nu apare în acţionariatul firmei care a proiectat viitoarea staţiune din Parâng (încasând 2 milioane de euro), recunoaşte că s-a implicat personal în creionarea noului domeniu schiabil. Deţine 50% din Cabana Rusu, loc unde telegondola va avea o staţie intermediară. De-a lungul timpului, firmele sale au derulat contracte de milioane de euro cu CNH, furnizând hrană pentru mineri, carburanţi sau servicii de spălătorie.

Foşti sau actuali funcţionari-cheie ai statului îi sunt apropiaţi sau parteneri de afaceri. Ultimul exemplu: Vasile Rusan, numit săptămâna trecută şef al finanţelor publice Hunedoara. Soţia lui Rusan deţine părţi sociale la CPPC, firma care a pro iectat domeniul schiabil Parâng, iar fratele şi cumnata lui Rusan sunt acţionari la firma Termogaz Company, parte a „imperiului Găr dean”. Termogaz Company a încheiat contracte cu statul de circa 9 milioane de euro numai în ultimele 12 luni.

Gărdean a deţinut benzinării la începutul anilor 1990 şi a fost urmărit penal în procesul care a dus la condamnarea lui Vladimir Dragoman, fost director la rafinăria Petrotel. Astăzi, manageriază Aviaţia Utilitară, firmă care a câştigat în instanţă un teren de 8,9 hectare (în Băneasa) de la Ministerul Transporturilor şi care, anul trecut, s-a regăsit printre sponsorii oficiali ai PDL. Spune că nu-şi aminteşte de banii viraţi către PDL (cu doar o lună înainte de alegerile locale), dar îl descrie pe Iacob Ridzi ca pe un primar „bun şi curajos”, pe care l-ar vota la scrutinul viitor. E partener de afaceri cu finanţatorul echipei de fotbal Jiul Petroşani, controversatul Alin Simota, căruia i-a botezat unul dintre copii.

Florin Mârza este membru PDL în Consiliul Local Petroşani şi consilier personal pe probleme de energie al ministrului Adriean Videanu. Numit în martie 2009 în Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale Transelectrica. Din acelaşi CA mai fac parte cumnatul lui Mircea Geoană şi cumătrul lui Traian Băsescu. Spune: „Îl ştiu pe Tiberiu Iacob de când era student. A trecut prin toate funcţiile partidului”. Despre Videanu afirmă: „Suntem într-o relaţie foarte bună. Ne ştim de mult timp. Are încredere în mine şi în experienţa pe care am arătat-o în mediul privat (n.r. – la Enel)”. În timpul guvernării PSD (2001-2004), Mârza a trecut la PSD pentru a-şi păstra funcţia de şef la Electrica Deva.

 

 

44 de ani are Adrian Gărdean, socotit cel mai bogat din Valea Jiului 

PIONIERUL COMERŢULUI CU ADIDAŞI

Simi le-a dat copiilor acadele cu Elena Băsescu

Siminel Iordache (35 de ani), zis „Simi”. Deţine cel mai mare club din oraş – Keops -, magazine de pantofi şi haine, un salon de coafură şi spaţii comerciale date în chirie. Simi povesteşte că a intrat în lumea afacerilor făcând bişniţă cu adidaşi pe care-i aducea din Ungaria: „Plecasem din ţară să muncesc. La fiecare revenire, mă întorceam şi cu câteva perechi de «pume» pe care le vindeam”.

De la negoţul de tarabă, Siminel Iordache a ajuns, în timp, proprietarul a peste 7.000 de metri pătraţi în centrul Petroşanilor: ansamblul Keops stă pe un teren şi un iaz folosite odinioară de un club şcolar de acvamodelism. O clădire din curtea clubului Keops a găzduit sediul de campanie al Elenei Băsescu.

„Am susţinut-o pe Elena fiindcă îmi plac tinerii”

Simi povesteşte că, implicându- se în campania fiicei preşedintelui, n-a făcut decât să răspundă pozitiv unei rugăminţi de-a primarului Tiberiu Iacob Ridzi: „Într-o seară, la masă, primarul a întrebat cine ar putea să o ajute pe Elena Băsescu să-şi facă un sediu de campanie. M-am oferit eu, fiindcă îmi plac tinerii”. Pionierul comerţului cu adidaşi nu ezită să admită că a supravegheat personal lipirea afişelor cu EBA şi spune că, în completare, le-a dat copiilor acadele „cu EBA”, iar pensionarilor – mere, şosete şi pulovere, ambalate în sacoşe care purtau numele tinerei politiciene.

„Ideea a fost bună! Veneau copiii la secţiile de vot şi le spuneau părinţilor să o ştampileze pe EBA.” Adversarii politici îi pun lui Simi în spate doi ani de puşcărie ispăşiţi în Ungaria, pe vremea când pleca acolo după marfă. Patronul de la Keops zice că zeghea în care s-ar fi plimbat prin penitenciarele maghiare este o pură invenţie de-a opoziţiei. Întenţionează să ridice un hotel cu 40 de locuri în curtea clubului său.

PLANURILE FINULUI

Două hoteluri

Emil Bercea (37 de ani). Deţine depozite de materiale de construcţii, o fabrică de mobilă şi afaceri incipiente în turism. Fin al cuplului Monica şi Tiberiu Iacob Ridzi, şi-a deschis de puţină vreme un hotel cu 60 de locuri. În curând va începe ridicarea altuia, cu 120 de locuri. Ambele, în apropierea staţiei de plecare a viitoarei telegondole. Bercea afirmă că Tiberiu Iacob Ridzi a fost cel care i-a propus să-l cunune. Se răzgândeşte brusc: „Nu scrieţi asta! Eu m-am dus la el şi i-am cerut să-mi fie naş. Îl ştiam pe Tibi de la tenis, îi place sportul”.

Finul familiei Ridzi declară că nu îl interesează contractele cu bani publici. Evidenţele îl contrazic. Tocmai a participat la o licitaţie pentru reabilitarea termică a 11 blocuri din Petrila. Anul trecut i-a vândut mobilier Primăriei Vulcan, repetând ceea ce presa locală a dezvăluit că ar fi făcut şi la Primăria Petroşani. Când vine vorba despre naşul Tiberiu, lui Bercea nu-i ia mult să pronunţe un verdict: „Categoric, este cel mai bun primar pe care l-am avut vreodată”.

ÎN FAMILIE. Finul Emil Bercea, alături de naşa Monica

Ion Iliescu dezvaluie dupa 20 de ani un mister al Securitatii. Interesant. Cititi va rog!

COMENTARII (2)

26/03/2009 by Ion Iliescu

5.- Comentarii ample a starnit „Manifestul anti-ceausist” elaborat in martie 1989, si care nu a mai ajuns la destinatie (Europa Libera) – publicat de „Jurnalul National”. Sunt dator cateva raspunsuri :

a) De ce nu l-am publicat pana acum ? Intrucat nu a ajuns sa fie transmis, nu si-a facut deci efectul, nu am mai considerat utila publicarea lui. Eu nu aveam nevoie sa-mi explic pozitia din acei ani. S-a vazut in decembrie 1989 ca oamenii, oricum, m-au receptat ca pe un simbol al opozitiei fata de Ceausescu. Am facut-o acum (publicarea) in urma mentionarii momentului respectiv in cartea domnilor Magureanu si Stoenescu.

b) Textul imi apartine integral. Nu este o prelucrare sau modificare a vreunui proiect al domnului Magureanu.

c) Manuscrisul (scris pe jumatati de coli A4) l-am predat domnului Magureanu in conditiile descrise. La scurt timp dupa aceea el a fost inlaturat de la „Stefan Gheorghiu” si trimis la alte activitati.

Legaturile noastre, practic au incetat. Nu stiam ce s-a intamplat cu textul. Am constatat ca nu a ajuns la destinatie.

d) Nu-i pot face reprosuri sau procese de intentie domnului Magureanu. Oricum, si-a asumat un risc sa pastreze acasa un astfel de text. Ar fi fost pe deplin indreptatit, din motive de prudenta, sa-l distruga.

e) Am aflat, de fapt, ca mai are manuscrisul, mult mai tarziu. Cred ca mi l-a returnat dupa anul 2000.

f) Domnul alexmstoenescu ma intreaba daca am fost chemat si avertizat la CC-PCR., in legatura cu existenta unei astfel de scrisori. – DA! Am fost; in vara anului 1989, in cadrul unei intrevederi, de cca. o ora, cu doi colaboratori ai lui Emil Bobu. Eu am negat cu acest prilej ca as fi redactat asa ceva. Era clar ca nu aveau o informatie certa. Nu m-au intrebat nimic despre Magureanu, spre exemplu.

g) Deci, nu securitatea a blocat transmiterea mesajului, asa cum afirma domnul Alex.M.Stoenescu . Defectiunea care a aparut in relatia Magureanu-Trasnea (pretentia despre care vorbeste domnul Magureanu, a profesorului Trasnea (de a perfectiona textul) a facut ca el sa nu mai ajunga la destinatie (daca despre asa ceva a fost vorba; si nu am de gand sa pun la indoiala aceasta informatie ).

6.– Ovidiu ma intreaba : cum am scapat de Securitate, in conditiile severe de supraveghere in care traiam atunci? Partial a raspuns atat Victor cat si domnul Alex.M.Stoenescu.

Desi supravegheat, eu indeplineam functia de Director al Editurii Tehnice, primeam la Editura numerosi autori (profesori universitari, cercetatori); vizitam unitati de invatamant, de cercetare, intreprinderi industriale, centre de librarii; participam la lansari si prezentari de carti. La birou, ma vizitau sau aveam intalniri in afara cladirii, uneori in parc, o serie de personalitati ( scriitorul Titus Popovici, cu care eram in relatii amicale, Aurel Dragos Munteanu, Radu F. Alexandru, s.a.), participam la dezbateri stiintifice organizate de Academia Romana sau de alte institutii (erau apreciate spre exemplu reuniunile patronate de profesorul Mihai Draganescu, director, multi ani, al ICI-Institutul Central de Informatica). Eram un spectator fidel al teatrelor din Bucuresti si vizitator al expozitiilor de pictura si sculptura. Intretineam relatii amicale cu multi artisti, le vizitam atelierele.

Deci, nu stateam inchis in birou si nu eram izolat.

Uneori „faceam si jocuri” cu „urmaritorii” mei. Intr-o zi, spre exemplu, la invitatia lui Caramitru, am asistat la un spectacol de poezie (Eminescu) organizat de el, cu acompaniamentul pianistului Dan Grigore. In drum spre Ateneu, la un semafor, am reusit sa trec inainte de schimbarea culorii de trecere, lasandu-i pe cei doi urmaritori „pe stop”. Am ajuns deci si am parcat pe o strada din apropiere de Ateneu „fara urmaritori”! Au reaparut, insa, destul de repede. Nu am fost lipsit de prezenta lor nici la spectacol. Am trait multe asemenea episoade. 7.-

7.- Apreciez munca migaloasa a domnului Alex.M.Stoenescu pentru cercetarea evenimentelor legate de Revolutia din Decembrie, continui insa sa am multe obiectiuni asupra modului in care domniasa abordeaza unele chestiuni.

Desi a evoluat in timp, ajungand sa recunoasca ideea de REVOLUTIE,a ramas ostatic „marotei sale” privind „lovitura de stat militara” data de Stanculescu. Mi-am exprimat parerea asupra acestor concepte – „revolutie”, „revolta populara”, „lovitura de stat” – si asupra realitatilor si evenimentelor din Romania din decembrie 1989, inclusiv in Replica publicata in Jurnalul National.

Domniasa considera „teorii fanteziste” aprecierile mele .

Sunt lucruri asupra carora putem discuta asezat si mai ales asupra carora cercetarea istorica va avea posibilitatea sa se pronunte.

Daca cele prezentate de Ovidiu apartin domnului Alex.M.Stoenescu – disecarea evenimentelor in timp (de la Iasi, Timisoara si Bucuresti ) si incadrarea lor in diferite faze (tentativa de revolta, diversiune, represiune, revolta populara, lovitura militara) mi se par de un schematism excesiv.

Iar, aprecierea ca in 23 ianuarie 1990 ar fi avut loc o lovitura de stat (prin transformarea CFSN in partid politic) mi se pare de-adreptul „caraghioasa”, pe langa neadevarul cras pe care il exprima.

CFSN ca structura de stat s-a transformat in CPUN, prin decizia reprezentantilor celor 30 de partide, la 1 februarie 1990. La Reuniunea Consiliului Frontului Salvarii Nationale din ziua de 23 ianuarie 1990, reprezentantii judetelor au ridicat problema, in conditiile aparitiei diferitelor partide politice, a necesitatii unui partid care sa se bazeze pe platforma politica a Revolutiei Romane. Asupra denumirii s-au exprimat doua pareri : unii au propus sa se numeasca Partidul Revolutiei; cei mai multi s-au pronuntat pentru folosirea denumirii de Front al Salvarii Nationale. Aceasta a creat, e adevarat, confuzii, speculate de reprezentantii partidelor istorice, ca ar exista intentia de a reveni la o formula de Partid-stat. Problema a fost elucidata in intalnirea avuta cu cei trei presedinti de partide (Coposu, Campeanu, Cunescu) in ziua de 27 ianuarie, ca si, ulterior in Reuniunea din 28 ianuarie, cu reprezentantii acelorasi partide, cu prilejul demonstratiei pe care o organizasera in fata cladirii Guvernului si a CFSN. Dar, in valtoarea competitiei electorale care a urmat, aceasta acuza a fost mentinuta, desi CPUN-ul era proba contrarie. Insa, pana acum, nimeni nu a ajuns la o asemenea afirmatie – ca discutiile din CFSN din 23 ianuarie 1990 ar fi reprezentat „o lovitura de stat”.

De fapt, FSN ca partid s-a inscris la Tribunal dupa 1 februarie 1990, iar un numar mare de membri ai CFSN care au devenit membri ai CPUN, nici nu au aderat la noul partid FSN ( spre exemplu: Caramitru, Dinescu, Plesu, Haulica, Gabriel Andreescu, Florin Badinici, Octavian Buracu, Mariana Celac, Cristina Ciontu, Ascanio Damian, Dan Desliu, Radu Filipescu, Kiraly Karol, Domokos Geza, Arpad Orban, Ioan Scrieciu, V.A.Stanculescu, Laslo Tokes, Lazar Vlasceanu, Valentin Voicila, s.a.).

8.- Aceeasi greseala vad ca este repetata si de Crin Antonescu, care in emisiunea de la Antena 3 mi-a reprosat ca eu as fi fost ostil pluralismului politic (dovedind ca este inca prizonier al multor „sloganuri talibane” din Piata Universitatii care vizau demonizarea FSN si mai ales a lui Ion Iliescu).

Ori, ideea pluralismului politic a aparut in Programul in 10 puncte al Revolutiei Romane, inclus in Comunicatul catre Tara al CFSN , inca din primul punct al acesteia. Concretizarea lui, precum am mai spus, s-a reflectat in Decretul-Lege din 31 decembrie 1989, privind constituirea de partide politice, iar in cursul lunii ianuarie, au aparut primele 30 de partide. La alegerile din mai au participat peste 90 de partide politice . In ianuarie 1990, impreuna cu vicepresedintele CFSN, Dumitru Mazilu, m-am intalnit cu delegatia PNT-cd condusa de domnul Coposu.In zilele urmatoare m-am intalnit cu delegatiile celorlalte partide – PNL, condusa de domnul Campeanu si PSDR, condusa de domnul Cunescu. Le-am propus tuturor sa-si desemneze reprezentanti in Consiliul Frontului Salvarii Nationale, ca structura de stat. Ne-au refuzat. Apoi au pornit actiunile de protest impotriva CFSN si a Guvernului, finalizate cu demonstratia din 28 ianuarie. Comportamentul violent pe parcursul primei jumatati a anului 1990 nu a apartinut FSN-ului, ci sustinatorilor opozitiei, ceea ce s-a exprimat atat la demonstratia din 28 ianuarie (cu atacarea cladirii guvernului soldata cu un incendiu la parter, apoi cu devastarea sediului Guvernului in duminica de 18 februarie ; sloganurile incitante din Piata Universitatii , actiunea din 13 iunie cu devastarea unor institutii publice, etc). Mineriadele nu au fost provocate de FSN ci au fost reactie la actiunile violente ale adversarilor sai, sustinute financiar de cercuri interesate din interior si din afara

Dar, probabil ca asa este istoria si precum se vede, multe prejudecati continua sa se mentina in gandirea unor oameni.

–––––––––-

Ovidiu Says: Your comment is awaiting moderation.
26/03/2009 at 10:00 pm Stimate presedinte Ion Iliescu,
va multumesc frumos pentru raspuns!

Pe 24 martie 2009, Jurnalul National a facut un interviu cu Generalul (r) Andrei Kemenici sub titlul “Deşi mărturiseşte că şi-a dorit dispariţia lui Ceauşescu, generalul Andrei Kemenici a refuzat să intre în completul de judecată. În ciuda insistentelor sugestii venite de la Bucureşti de a-i lichida “accidental” pe Nicolae şi Elena Ceauşescu, generalul Kemenici nu a vrut să-şi asume răspunderea morţii lor.”

Andrei Kemenici: “Militaru m-a întrebat odată dacă Ceauşescu n-a încercat să fugă. “Păi, cum să fugă?!” “Păi, ca să termini cu ei…” Înţelegeţi?! Toţi voiau să termine cu ei, dar să mă murdărească pe mine de sânge.”

Jurnalul Ntional: “Nu aţi cerut să vă trimită medicamentele?”

Andrei Kemenici: “Nici vorbă. A fost o strategie să vină să mi-i ia. Asta îmi mai trebuia, să fiu şi spital. Nici nu mă gândeam să-l tratez eu aici. Seara, după o şedinţă cu locţiitorii, luasem hotărârea să îl duc la Bucureşti, cu orice risc. L-am întrebat pe Stănculescu, mi-a spus să nu mă duc, să aştept ordine. I-am zis că nu mai pot să-l ţin, că e şi bolnav.”
————————————-
CAIETELE REVOLUTIEI

Gelu Voican Voiculescu: “Cred că ar trebui omorâţi. Şi Iliescu a spus: cum să fie omorâţi? Nu se poate aşa ceva. Trebuie să facem un proces, să instalăm legalitatea. Să începem cu o crimă? I-am spus: nu vreţi să vă începeţi domnia cu sânge. Şi el mi-a spus: cum adică domnia? Păi, dumneavoastră o să fiţi, este destul de limpede. Iliescu a fost împotriva lichidării.
O voce: V-aţi recunoscut prioritatea.
Gelu Voican Voiculescu: Au fost mai multe variante. Petre Roman, ieşind cu Iliescu
din baia de lângă biroul ministrului, unde a trebuit să dăm drumul la robinete, obsedaţi fiind de ascultare. Eu m-am repezit către el, şi Petre mi-a spus: „Ai să ai execuţia.“ Reuşise să-l convingă pe Iliescu de formula unui proces. Trebuie să înţelegeţi că domnul
Iliescu nu este un militarist. N-a făcut armata, nu este un violent. Nu este un om căruia să-i spui: hai să-i omorâm, iar dânsul să spună: gata, îmi convine.

Lorin Fortuna: Astea au fost jocurile pentru putere, la Bucureşti.
Ion Iliescu: A fost salvarea pentru ţară.
Lorin Fortuna: Aţi crezut dumneavoastră!
Ion Iliescu: Ba da! Dacă nu era procesul şi execuţia, continuau…
Lorin Fortuna: Trebuia să-l judece poporul!
Gelu Voican Voiculescu: Asta a vrut domnul Iliescu timp de trei zile. În seara zilei de 24 a cedat insistenţelor noastre, ale mele îndeosebi.
————————————
Andrei Kemenici: “I-am raportat generalului Voinea dupa ce a intrat in cazarma (ora 18:20)
—————————————–
Stimate presedinte Ion Iliescu
generalul Victor Stanculescu intr-un interviu din anul 2004 la B1 TV a raspuns la intrebarea domnului Ion Criszoiu, cand ati stiiut exact ca sotii Ceausescu sunt in mina lui Andrei Kemenici si la ce ora. Stanculescu a raspuns “LA ora 17.00 atunci cand Kemenici m-a sunat.
—————-
pai daca sotii Ceausescu au fost arestati la ora 18:30 si o confirma Kemenici, cum se face ca Kemenici i-a telefonat cand nici macar havar nu avea unde se afla Ceausescu. (am video care confirma ce scriu)
———————-
Am o alta intrebare, de ce nu ati incercat sa va mentineti pozitia ca sotii Ceausescu sa fie judecati legal, Voiculescu zice in citatul de mai sus, “In seara zilei de 24 Iliescu a cedat insistenţelor noastre.”
Eu zic pacat, si imi permit sa spun ca asta a fost unica greseala, si pacat.
———–
Ultima intrebare ca o replica la interviul cu Kemenici la JN, de ce toti au vrut sa-l omoara pe ceausescu chiar si generalul Militaru? doar dumneavoastra ca lider stiati de aceasta treaba ? Eu inteleg ca daca Kemenici nu insista sa-l duca pe Ceausescu la Bucuresti pe 24, cred ca Ceausescu ar fi judecat in alta zi si nu in sfanta zi de Craciun.

Boc a angajat-o pe nepoata Eugenia la Guvern

Mihaela Eugenia Boc, nepoata actualului premier, a fost cooptată în echipa de consilieri personali ai şefului guvernului.

Premierul Emil Boc a angajat-o la propria Cancelarie, instituţie aflată în plin proces de restructurare, pe nepoata sa, Mihaela-Eugenia Boc, aceasta lucrând anterior la Direcţia de Protocol şi Relaţii Externe din Primăria municipiului Cluj-Napoca.

Adusa de la Cluj, unde a lucrat în cadrul primăriei la Serviciul de Protocol, ea a fost angajată acum în Cancelaria Primului-Ministru, condusă tot de un clujean, Cătălin Baba.

Mihaela Eugenia Boc este membru PD-L şi a fost angajată la cabinetul premierului la începutul lunii februarie.

Cei mai mulţi dintre colaboratorii de la Palatul Victoria ai premierului Emil Boc sunt foşti colaboratori ai săi din Primăria Cluj.

Premierul Emil Boc a decis recent ca numărul de posturi al Cancelariei să fie diminuat de la 304 la 167 locuri, în contextul reducerii cheltuielilor de personal.

Mihaela Boc este fata vărului primar al premierului, Todorel Boc, preotul paroh din satul Răchiţele. Ea este membru PDL ca şi tatăl său, de altfel, care-i reprezintă pe democrat-liberali în consiliul local al comunei Margău, de care aparţine satul în care s-a născut primul-ministru. Toate acestea au fost confirmate chiar de mama actualului şef al guvernului, Ana Boc.
 
Explicaţiile executivului

Deşi este angajată ca şi consilier personal la Cancelaria Primului- Ministru, aşa cum reiese chiar din declaraţia de avere completată de Mihaela Boc, decizia nu a fost publicată în Monitorul Oficial, cum s-a întâmplat în alte cazuri.

Un exemplu ar fi Cătălin Vătafu, numit într-o funcţie similară, pe 6 ianuarie, şi cu decizia publicată în MO pe 7 ianuarie. Guvernul are însă o explicaţie. Mihaela Boc e angajată la cabinetul secretarului de stat Ştefania Ferencz, din Cancelaria premierului, drept urmare decizia de numire nu trebuia să apară în Monitorul Oficial.

„Mihaela Boc este angajată la cabinetul secretarului de stat Ştefania Ferencz, din Cancelaria Primului-Ministru. Mihaela Boc nu este consilier personal al primului-ministru, aşa cum greşit a apărut în mass-media, orice numire a consilierilor personali, respectiv a consilierilor de stat ai primului-ministru fiind publicată în Monitorul Oficial.

Mihaela Boc este rudă de gradul V, în linie colaterală, a şefului executivului”, se precizează într-un comunicat al guvernului.

SCHIMBARE

Cumnatul lui Geoană, şef peste EximBank

În fruntea EximBank a fost uns, la începutul acestei săptămâni, cumnatul lui Mircea Geoană, astfel că preşedinta Carmen Radu a fost înlocuită cu Ionuţ Costea. Schimbarea vine ca o „completare” după ce AVAS i-a schimbat pe toţi cei şase membri ai Consiliului de Administraţie EximBank. Ionuţ Costea a fost preşedintele Emporiki Bank România până în toamna anului trecut, anterior acesta ocupând postul de preşedinte al Băncii pentru Locuinţe Raiffeisen. Mihai Ionescu, preşedintele ANEIR, consideră că această schimbare la EximBank nu va afecta sub nicio formă protocoalele de colaborare cu exportatorii. Totodată, acesta a cerut AVAS o perioadă de tranziţie de 20 de zile pentru ca noua conducere să prindă „firul afacerilor” pentru a nu putea fi întârziate proiectele în derulare. (Paul Barbu)

Elena Basescu, subiect de ras intr-o benzinarie – Elena Basescu a ajuns de rasul lumii!

Prin reviste, fiica cea mica a presedintelui Basescu pozeaza intr-o adevarata diva cu trasaturi aproape de perfectiune, de un mare ajutor in acest sens fiind si sumedenia de operatii estetice prin care a trecut cu stoicism.

In realitate insa, Elena cu greu poate fi recunoscuta, omului de rand fiindu-i intiparita imaginea de prin reviste a tinerei si nicidecum cea reala. Astfel, zilele trecute, am surprins-o pe mezina lui Base intr-o benzinarie din cartierul Chibrit, in timp ce cauta disperata un ziar aparut in urma cu cateva zile si care, probabil, o avea pe ea pe prima pagina.

Pentru ca nu a avut succes cu tabloidul, Elena s-a multumit sa cumpere cateva bauturi racoritoare si dusa a fost, pentru ca masina o astepta afara cu motorul pornit. Vanzatorul de la benzinarie nu a recunoscut-o si a tratat-o normal, ca pe oricare alt client, uitandu-se totusi prelung pentru ca i se parea ca fata este mult prea machiata. Respectivul a ramas masca atunci cand unul dintre clientii care asteptau la coada l-a informat ca tocmai a avut-o pe fiica presedintelui la el in magazin.

Reactia vanzatorului nu a fost nicidecum cea asteptata, barbatul incepand sa rada zgomotos si exclamand: „Poftim??? Ea era Elena Basescu? Pai in ziare arata altfel! Daca ar fi sa o luam asa, sunt mai frumos eu decat ea!”. In secunda urmatoare, s-a declansat o isterie generala, toti cei din benzinarie izbucnind in ras si comentand pe seama look-ului domnisoarei Basescu.
„In reviste, toata lumea arata bine. Au un program special prin care modifica pozele gagicilor. Acolo, toate sunt frumoase, dar cand le vezi in realitate, iti schimbi parerea!”, comenta un alt individ, ceva mai scolit in ale Photoshopului.

Investeste sume fabuloase pentru infrumusetare
Elena a fost tot timpul complexata de aspectul sau fizic, insa nu si-a permis dintotdeauna sa schimbe ceva la trasaturile sale. Indata ce a ajuns fiica de presedinte cu paparazzi pe urmele sale, tanara s-a gandit serios sa investeasca in frumusete. Si a facut-o pe picior mare, cheltuind sume fabuloase pentru a scapa de complexe. Prin urmare, Elena a devenit atat de obsedata de infatisarea sa, incat operatiile estetice au devenit o rutina pentru ea. Si-a modificat nasul, de doua ori, si-a pus colagen in buze, a suferit un peeling chimic menit sa o salveze de acnee, si-a tatuat sprancenele si buzele, si-a pus gene si unghii false, utilizeaza in exces solarul, iar de vizitele obisnuite prin saloanele de infrumusetare nici nu mai incape vorba. Pana acum, fiica lui Basesescu a lasat peste 15.000 de euro in cabinetul medicului estetician, intretinerea anuala ridicandu-se si ea la 5.000 de euro.

Pe 3 octombrie 2007, câţiva lideri din PSD, printre care Liviu Dragnea, Dan Nica, Ilie Sârbu şi Constantin Niţă, au negociat o noapte întreagă cu o echipă PD, condusă de Vasile Blaga, o schemă de guvern, în care fiecare negociator urma să aibă câte un minister. De ieri, schema este completă.

Liviu Dragnea este noul ministru de Interne, după ce Mircea Geoană a primit garanţii că Traian Băsescu nu i se va opune Teroristului – numele de alint cu care i se adresa lui Dragnea pe vremea când acesta era încă în PD.

Ce faci, Teroristule?” i-a râs, anul trecut, Traian Băsescu lui Liviu Dragnea, într-una din vizitele pe care PSD le-a făcut la Administraţia Prezidenţială. Băsescu părea cordial, dar pesediştii erau precauţi. Amabilitatea cu care i se adresa lui Dragnea era un motiv în plus de suspiciune: cei doi se despărţiseseră cu scandal, cearta terminându-se cu demisia lui Dragnea din PD şi dezertarea în tabăra duşmană – la Adrian Năstase şi PDSR.
În ultimele zile, în nominalizarea lui Liviu Dragnea pentru funcţia de ministru de Interne un rol-cheie l-a jucat Traian Băsescu. Pesediştii pur şi simplu n-au ştiut cum va reacţiona preşedintele la această propunere: dacă s-ar fi opus, ar fi aruncat ministerul de Interne într-un scandal şi mai mare decât cel declanşat de plecarea lui Gabriel Oprea. În plus, ar fi fost un nou pericol pentru ruperea alianţei.

De aceea, cei care au făcut cărţile pentru desemnarea noului ministru, au mers pe coji de ouă. Conducerea PSD n-a prezentat oficial niciun nume, preferând să ţină, până duminică noaptea, două variante deschise – Dan Nica sau Liviu Dragnea. Duminică noaptea,Mircea Geoană  a avut o lungă discuţie cu Dragnea, în care, după cum avea să declare a doua zi, l-a „încurajat” să accepte nominalizarea. Apoi Mircea Geoană s-a asigurat că varianta Dragnea este agreată de Traian Băsescu, înainte de a o prezenta spre vot conducerii lărgite a partidului. Potrivit propriilor declaraţii, Geoană l-a sunat pe Băsescu luni la prânz, imediat după şedinţa conducerii restrânse, dar înainte de votul din conducerea mare. Traian Băsescu i-a spus că nu se opune. Geoană l-a sunat şi pe Boc, să-i spună că PSD are un ministru de Interne. În paralel, a plecat spre Guvern şi o scrisoare oficială, în care se făcea propunerea ca Dragnea să preia portofoliul.

Noul principiu: doar civili la Interne

În atari condiţii, votul pesediştilor a fost o formalitate. Mircea Geoană le-a spus că Dragnea este propunerea lui, i-a făcut un laudatio (în care a descris competenţele candidatului, printre care aceea că este „un campion al descentralizării”) iar toată lumea a votat pentru, în unanimitate. În faţa presei, Geoană a subliniat că a găsit, în sfârşit, un om „care are instinctele corecte pentru acest minister”. Tot într-o declaraţie dată presei, Ion Iliescu a precizat că Dragnea are şi haina corectă: una civilă, în condiţiile în care, de acum încolo, „trebuie să respectăm principiul ca, la conducerea ministerului de Interne, să nu mai avem militari”. În fine, noul ministru a spus că priorităţile lui sunt siguranţa în şcoli, siguranţa pe stradă şi descentralizarea.

Cât de sus e steaua lui Dragnea: noul Cozmâncă

Liviu Dragnea este pe val. Chiar dacă e nevoit să părăsească o funcţie sigură (cea de şef al Consiliului Judeţean Teleorman, post pe care stă de trei mandate), Dragnea capătă mult mai multă putere în stat şi în partid. Votarea sa în unanimitate reprezintă, practic, o recunoaştere din partea baronilor locali ai PSD. Buni executaţi, mulţi dintre ei au reclamat, în ultimii ani, vidul de putere de la conducerea partidului, unii fiind chiar nostalgici după mâna forte Octav Cozmâncă. Liviu Dragnea este dintre ei şi are multe prietenii printre cei mai influenţi baroni, precum Radu Mazăre, Marian Oprişan sau Marian Vanghelie. Dragnea doreşte să-i coordoneze pe baroni şi pe linie de partid şi, de aceea, vizează funcţia de secretar general al PSD, rămasă vacantă după demisia lui Titus Corlăţean.

Gândul, 4 octombrie, 2007: „PD şi PSD au negociat toată noaptea pielea ursului din pădure”

Acum mai bine de un an, în noaptea de dinaintea depunerii moţiunii de cenzură a PSD, mai mulţi pesedişti, exasperaţi de faptul că Viorel Hrebenciuc nu reuşeşte să bage PSD la guvernare alături de PNL, au cerut o întâlnire cu democraţii. Negocierile au mers surprinzător de bine şi de repede: Dan Nica, Liviu Dragnea, Constantin Niţă şi Ilie Sârbu au scris, împreună cu delegaţia condusă de Vasile Blaga, un „proiect de guvern”, şi o primă împărţire a ministerelor. Construcţia a fost dinamitată a doua zi de Ion Iliescu: acesta a sabotat moţiunea pesediştilor, dându-i oxigen lui Călin Popescu Tăriceanu să-şi termine mandatul. Ziarul Gândul din 4 octombrie 2007 scris despre această întâlnire. Iată finalul articolului:

„Democraţii şi pesediştii şi-au cerut reciproc garanţii privind votarea moţiunii şi colaborarea la guvernare. Părţile au ajuns să discute despre structura noului guvern, fiecare partid dorind să-şi ia ministerele cele mai importante.

Democraţii au revendicat funcţia de prim-ministru (probabil pentru Vasile Blaga), Ministerul Justiţiei, Ministerul Administraţiei şi Internelor, precum şi pe cel al Economiei şi Finanţelor (acest minister este dorit şi de PLD).

Pesediştii au spus că vor şi ei şefia Guvernului şi ministerele „sociale” (Munca, Educaţia şi Sănătatea), precum şi Ministerul de Externe. S-a discutat şi despre o funcţie de vicepremier pentru PSD, iar, în situaţia în care grupul minorităţilor naţionale ar fi cooptat în noul Guvern, s-a avansat numele lui Varujan Pambuccian drept viitor ministru al Comunicaţiilor.

Pesediştii erau, ieri, încântaţi de felul în care negociază cu democraţii, care sunt „oameni cu care se poate discuta”, nu ca liberalii, care „sunt aro¬ganţi”, „au pierdut simţul realităţii” şi „vor sfârşi ca ţărăniştii”.

Şi imaginea social-demo¬craţilor despre Traian Băsescu pare să se fi schimbat în urma ultimelor întrevederi cu PD. „Băsescu s-a schimbat, a înţeles şi el că nu poate să-şi încheie mandatul tot dezbinând, tot cu scandal”, vorbeau ieri doi dintre vicepreşedinţii social-democraţi din echipa de negociatori, încrezători în destinul comun PSD-Traian Băsescu”.
Vezi comentariile Gandul

Jurnalul National sub denumirea „Scînteia”: „Mă prezint: comandant Traian Băsescu, reprezentantul NAVROM în Anvers”

„Mă prezint: comandant Traian Băsescu, reprezentantul NAVROM în Anvers”
12 ianuarie 1989

La începutul lunii decembrie a anului 1988, nava de 4.800 TDW „Zimnicea” părăsise portul Constanţa, având la bord 2.500 de tone de cherestea, cu destinaţia Casablanca. Comanda ei fusese preluată pentru acest voiaj (…) de către Valentin Stan.

Pentru a-şi păstra funcţia de căpitan de cursă lungă şi brevetul de navigator, acesta, precum toţi comandanţii de navă şi toţi marinarii de altfel, chiar dacă era secretar de partid, trebuia să facă măcar un voiaj o dată la cinci ani.

Pentru tovarăşul Stan se apropiase scadenţa, aşa că s-a îmbarcat. La 9 de­cembrie, nava a suferit o gravă avarie la motorul principal, care a dus la pierderi masive de ulei. Cu mijloacele de la bord s-au sudat fisurile apărute în jurul cilindrilor, dar era evident că nava avea nevoie de reparaţii serioase, care însă nu au putut fi efectuate în portul de destinaţie, astfel încât nava a fost redirecţionată de către NAVROM din Casablanca spre Anvers, unde la dană era aşteptată, la 5 ianua­rie 1989, de reprezentantul agenţiei, Traian Băsescu.

O chestiune de onoare
Esenţa problemelor pe care acesta le-a avut de atunci încolo şi care au dus, în cele din urmă, la căderea sa în dizgraţie şi rechemarea în ţară a constat în serioase dispute cu comandantul navei şi în faptul că, la finele reparaţiilor, efectuate în nouă zile, cheltuielile lor s-au ridicat în final la 899.000 de franci belgieni, în loc de 596.000, cât se stabilise iniţial cu firma selectată pentru lucrări de către autorităţile navale române.

După cum chiar Traian Băsescu re­la­tează într-un raport din 14 martie 1989, când în ţară izbucnise scandalul în legătură cu umflarea costurilor, el a intrat în conflict cu comandantul Stan şi şeful mecanic Popa încă de la coborârea acestora la ţărm. Spre Casa­blanca, nava intrase într-o furtună pe Mediterana, în cursul căreia, susţi­neau cei doi, încărcătura s-a deplasat, nava s-a înclinat, provocând avaria. Versiunea lui Traian Băsescu, rostită, probabil, în felul lui colorat faţă de cei doi, adăuga la aceasta un alt motiv, şi anume suprasolicitarea motorului pe timp de furtună. Şi apoi le-a reproşat el ce căutau în mijlocul furtunii. De ce nu au ocolit-o, pentru că aparatura şi sistemele de comunicaţii le-au semna­lat-o din timp? Chiar dacă, în cursul acestui voiaj, comandantul Stan simţise nevoia unor senzaţii tari, Băsescu ori uitase că acesta este ma­rele secretar de partid al Departamentului Transporturi Navale, ori, datorită protecţiei contraamiralului Anghelescu, şeful flotei, poreclit de marinari Paraipan (după simpaticul erou al unor filme regizate de Sergiu Nicolaescu), pur şi simplu nu-i păsa. Indi­ferent de motivul iniţial, neînţe­legerile între cele două tabere nu s-au atenuat, au escaladat în fiecare din cele nouă zile cât au durat reparaţiile.

Mai întâi, comandantul Stan i-a reproşat (a făcut-o şi în ţară, într-o sesizare despre comportamentul lui Băsescu) că nu trebuia să-i aducă acu­zaţii profesionale de natură să-i ştirbească autoritatea, de faţă cu şeful mecanic. La rândul său, şeful mecanic a relatat (reiese implicit, din răspunsurile pe care Traian Băsescu le dă în ra­portul citat) că atunci când a încercat să aibă o intervenţie într-o discuţie cu re­prezentanţii şantierului naval, acesta i-a spus, pur şi simplu, să-şi ţină gura.

Băsescu a răspuns acuzaţiilor, arătând că Valentin Stan are o „mentalitate învechită”, de pe vremea navigaţiei cu pânze, iar mecani­cul-şef Popa nu ştie bine engleză şi s-a amestecat în discuţie total deplasat. Mai adăuga şi că la insistenţele acestuia din urmă, de a face „plinul” navei cu carburant, acest lucru era imposibil din motive „bine ştiute” (adică politica de eco­nomisire, cu consecinţe aberante, a resurselor valutare). În acel moment, nu mai puţin de 16 nave româneşti aşteptau să alimenteze în Portul Anvers. La insistenţele repetate ale şefului mecanic, Băsescu a dat un răspuns „foarte acid”. Ne putem închipui.

Dincolo de aceste certuri, disputa a fost, cum se putea altfel, una legată de bani. Când reprezentanţii şantierului s-au prezentat la bordul navei „Zimnicea” cu o factură totală de 963.460 de franci belgieni, reprezentând costurile efective de reparaţii şi pe cele de întreţinere şi staţionare în şantier, comandantul şi mecanicul-şef au refuzat să semneze pentru o parte din cheltuieli, deşi Traian Băsescu obţinuse, pe loc, o reducere de 64.460 de franci, transformată într-o notă de credit către NAVROM. Băsescu lasă să se înţeleagă că supărarea celor doi ar fi fost legată de faptul că nu s-au ales din această afacere cu nimic. Cât despre diferenţa (substanţială) între costurile estimate şi cele finale ale reparaţiilor, el spune doar atât: „Consider că nu poate face obiectul unei discuţii cu subiect real, deoarece este evidentă diferenţa dintre volumul de lucrări iniţial estimat şi volumul lucrărilor ulterior stabilite a fi executate”. Explicaţia, pe cât de succintă, pe atât de evazivă, nu a satisfăcut atunci când, întors în ţară din voiajul peste Atlantic cu nava „Zimnicea”, comandantul Stan l-a reclamat conducerii pe Traian Băsescu. Era, în fond, vorba de majorarea costurilor cu 300.000 de franci belgieni, mai mult de o treime din suma convenită iniţial.

Nici încheierea pe un ton persiflant a raportului din 14 martie 1989 nu a fost de natură să-i uşureze situaţia: „V-aş rămâne recunoscător dacă, în loc să mă puneţi în situaţia de a mă apăra de NAVROM, m-aţi lăsa doar să lucrez pentru NAVROM – astăzi am pierdut 4 ore de lucru pentru redactarea acestui mizerabil raport”. Despre comandantul Stan spune că „mi-a reamintit, prin modul de comportare, prin micime şi meschinărie, o figură de tristă amintire (pentru mine) din primul voiaj efectuat ca ofiţer 3 la bordul navelor NAVROM, comandantul Bratu Aurel” (o persoană cu acelaşi nume apare pe lista victimelor incendiului de pe petrolierul „Independenţa”) şi că opiniile exprimate de el şi de mecanicul-şef Popa nu-l deranjează, „atât timp cât nu găsesc ecou la factorii de decizie din întreprindere sau atât timp cât aceste opinii nu mă vor pune în situaţia de a-mi justifica activitatea prin rapoarte explicative”. Mai spune că are conştiinţa „perfect împăcată în faţa mea că am făcut ce trebuia”, că a acţionat „corect” şi că el consideră „actuala mea funcţie ca fiind cu totul ocazională şi temporară”, „doar o experienţă”, meseria sa fiind „să ducă şi să aducă vapoare”. Şi că va reveni la ea fără urmă de regret. Dacă e să-şi reproşeze ceva, susţine el, este temperamentul de comandant de petrolier, care i-a imprimat „o comportare directă”, în care „diplomaţia, în orice caz, nu este punctul meu tare”. Dacă de prima trăsătură de caracter suntem şi astăzi convinşi, pe cea de-a doua a remediat-o pe parcurs. Un autoportret convingător.

Contraamiralul Anghelescu nu l-a salvat de o sancţiune
Fără îndoială că acest incident descris mai sus, care s-a finalizat cu prima şi, din câte contabilizăm, şi ultima bătălie pierdută de Traian Băsescu în întreaga sa carieră, i-a servit drept lecţie. A devenit poate mai prudent, fiind fie „direct”, fie „diplomat”, când şi cu cine trebuie, după caz. Imediat după rechemarea în ţară, nici raportul din 14 aprilie trimis de la Anvers conducerii NAVROM şi nici cel pe care l-a înaintat la 25 mai 1989 protectorului său, contraamiralul Anghelescu, comandantul flotei comerciale, nu au fost de natură să îl salveze de la o sancţiune, cu toate că el continua să considere acuzaţiile drept „dezonorante şi nedrepte”. A fost supus întrebărilor unei comisii de disciplină, compusă din şapte persoane din conducerile Departamentului Transporturi Navale şi NAVROM, comisie convocată chiar din dispoziţia contraamiralului. Ea a fost convocată în urma sesizărilor comandantului de pe nava „Zimnicea”, Valentin Stan.

Acesta a publicat, în februarie 2005, sub titlul „Marinarul”, un volum autobiografic în care, între paginile 686 şi 711, descrie varianta sa asupra celor petrecute la Anvers, care foarte probabil a constituit şi substanţa reclamaţiei împotriva lui Traian Băsescu, la întoarcerea din voiajul pe mare: „În 5 ianuarie 1989, către seară, acostasem în Anvers. «Să mă prezint, sunt comandant Traian Băsescu, actualmente reprezentantul NAVROM în Anvers” (…). După o discuţie preliminară cu şantierul Belliard, Băsescu se prezentase la bord cu cotaţia lucrărilor, evaluată la 597.000 de franci belgieni. Bomba era alta, că valoarea totală nu mai era cea iniţială, ci aproape dublă, umflată cu peste 11.000 de dolari. Era ora 1 noaptea. Mă uitam la „reprezentantul nostru” şi nu-mi credeam ochilor (…). Nu am vrut să semnez, pentru că nu se respectase contractul. A fost depăşită valoarea cu peste 10.000 de dolari (…). Fusesem chemat la NAVROM. Iar pe drumuri. Aflasem că Băsescu era plecat la Bucureşti, la ministrul Aron (…). Îmi dădeam seama, nu era greu să realizez acest lucru, că se juca un scenariu. Băsescu, peste două zile, avea să ia, mulţumit şi liniştit, avionul spre Bruxelles”. Câştigase războiul, deşi din bătălia cu comandantul de pe „Zimnicea” a ieşit şifonat».

În urma sforilor trase, Traian Băsescu a fost parţial exonerat, reuşind să justifice suplimentarea cheltuielilor de reparaţii la nava „Zimnicea”. Comisia părea să se fi pus de acord că, de fapt, fondul problemei era doar conflictul între Traian Băsescu şi secretarul de partid „pe ramură”, Valentin Stan, pe care, ca mulţi alţii, acesta îl considera un „marinar de birou”. Singura acuzaţie în faţa căreia Băsescu nu s-a putut apăra era legată de faptul că nu a solicitat aprobarea din ţară pentru angajarea suplimentară a cheltuielilor, procedură obligatorie, având în vedere că era vorba de o sumă importantă în valută. Atât el, cât şi comandantul Stan au fost penalizaţi cu reţinerea a 20% din salariu pe o lună. Comisia s-a arătat plină de înţelegere faţă de cel reclamat. Atitudinea comisiei faţă de Traian Băsescu este explicabilă. Mai întâi, ea fusese alcătuită din dispoziţia comandantului flotei comerciale, contraamiralul Anghelescu, protectorul celui reclamat. Apoi, după cum chiar unul dintre membrii ei lasă să se înţeleagă, „umflarea” cheltuielilor pentru obţinerea de comisioane „era o practică curentă” – asupra căreia nu trebuia, spre binele tuturor, să se atragă prea tare atenţia auto­rităţilor. Fusese doar o ciocnire între două nuci la fel de tari, între fostul comandant pe „Biruinţa”, protejat al ministrului, şi secretarul de partid „pe ramură” din minister – confruntarea clasică în România socialistă între „omul cu sapa” şi „omul cu mapa”. Romeo Popica, unul dintre membrii comisiei numiţi prin ordin de ministrul Anghelescu, considerat unul dintre cei mai buni specialişti în motoare navale din acea vreme, i-a luat apărarea lui Băsescu în privinţa cheltuielilor suplimentare, care, în cazul unui verdict nefavorabil al expertizei tehnice, ar fi putut să aibă consecinţe penale grave.

Alţi doi membri ai comisiei, Romeo Posedaru şi Cornel Idu, susţin şi în prezent nevinovăţia lui Traian Băsescu. Primul, fost şef al Serviciului de Programare Reparaţii din NAVROM, spune că asemenea reparaţii suplimentare justificate se efectuau „mereu” la navele aflate în voiaj şi că, de fapt, nici „nu era în sarcina lui să se ocupe de reparaţiile la nave, dar, fiind reprezentantul nostru acolo, îl sunam şi îl rugam să se ocupe, mai ales când era vorba de reparaţii evaluate mai scump”. Aşa a fost cazul şi cu „Zimnicea”, a cărui reparare a fost negociată însă chiar de către Traian Băsescu, fiind ulterior facturată la o valoare cu peste o treime mai mare faţă de cea conve­nită iniţial. Posedaru afirmă că, de fapt, acesta a fost reclamat de comandantul Stan pentru că a refuzat să factureze inclusiv un comision de 5% pentru echipaj: „Era o practică pe vremea lui Ceauşescu, dar, în unele cazuri, comandanţii nu dădeau din banii de comision membrilor echipajului şi, pentru că Băsescu îl ştia pe se­cretarul de partid, a refuzat clar propunerea lui şi a semnat pentru suma exactă a valorii repa­raţiilor”. Afirmaţiile sunt întărite de Cornel Idu, pe atunci director general Navrom. Acesta mai susţine că Traian Băsescu nici măcar nu a fost schimbat din funcţie ca urmare a anchetării sale de către comisie şi că s-a reîntors la Anvers. „E o minciună sfruntată, dl Băsescu a fost retrimis la post, unde a stat până în luna septembrie 1989, când, pentru calităţile sale profesionale, a fost promovat în postul de şef al Inspectoratului Na­vigaţiei Civile.” Un tânăr ofiţer de marină de atunci, Laurenţiu Mironescu, întăreşte acest lucru. El afirma, simultan cu Idu, la începutul anului 2008, într-un demers public menit să apere onoarea profesională a preşedintelui Traian Băsescu, că în luna iulie 1989, în primul său voiaj pe mare, a ajuns şi la Anvers, unde acesta „s-a întâlnit, ca reprezentant al NAVROM, cu echipajul”. Dar în rapoartele sale de activitate de la Anvers, Băsescu nu menţionează nicăieri asemenea „întâlniri de protocol” cu echipajele navelor în tranzit prin acest mare port, în care se aflau simultan în escală câteva nave sub pavilion românesc. „Mi-aduc bine aminte că, în luna august, dl Băsescu a venit în concediu de odihnă în România şi la sfârşitul lunii s-a întors la post”, mai spune fostul ofiţer stagiar, care, deşi proaspăt absolvent de Marină, părea să fie foarte la curent tocmai cu agenda reprezentantului NAVROM în marele port de la Marea Nordului.

Trebuie să precizăm că afirmaţiile lui Idu şi Mironescu, potrivit cărora Băsescu s-ar fi reîntors la Anvers, nefiind sancţionat cu schimbarea din funcţie, sunt contrazise chiar de către cel pe care au sărit să-l apere. Reamintim că în finalul raportului său din 25 mai 1989, înaintat lui Anghelescu, arăta: „Am fost întotdeauna animat de multă dragoste pentru compania mea, pentru prestigiul şi onoarea NAVROM, (dar) începând cu 24 mai 1989 am fost schimbat din funcţia de reprezentant NAVROM la Anvers (s.n.), sub acuzaţia că am semnat incorect factura de reparaţii a navei «Zimnicea»”. Acelaşi raport marca şi data rechemării lui în România, căci începea astfel: „Subsemnatul Băsescu Traian, raportez: m-am aflat la post în perioada 14 aprilie 1988 (până) la 5 mai 1989”. Este foarte posibil însă, aşa cum arată fostul comandant Valentin Stan în cartea sa, ca înalta protecţie a contraamiralului Anghelescu să-şi fi făcut încă o dată efectul şi, după ce ecourile reclamaţiei împotriva lui s-au stins, Traian Băsescu să-şi fi reocupat postul. Raţiunile pentru care în 2008, la nouă ani de la cele întâmplate, Idu şi Mironescu au sărit în apărarea lui rămân însă relevante şi nu sunt greu de urmărit. Reamintim că Băsescu însuşi de­clarase anterior că „în octombrie 1989 am fost chemat acasă de la post şi numit de către mi­nistrul Transporturilor de atunci inspector ge­neral al navigaţiei civile„, lăsând să se înţeleagă că promovarea s-a realizat datorită meritelor sale.

În general, acest om şi-a protejat întotdeauna cu orgoliu reputaţia profesională şi, când i-a fost pusă la îndoială, a găsit mijloace să o apere. Mai ales că, în cazul de faţă, mijloacele i-au fost la îndemână: cei doi nu ar fi ezitat să spună orice în apărarea sa. Motive aveau. Cornel Idu, fostul director NAVROM, a fost inculpat în dosarul „Flota”, pentru înstrăinarea frauduloasă, după 1989, a celei mai mari părţi a flotei comerciale româneşti, pe care o gestionase în anii construirii socialismului, dar a fost beneficiarul a două prescrieri, scăpând de orice răspundere penală. La începutul mandatului de preşedinte al lui Traian Băsescu, era deja unul dintre cei mai bogaţi operatori de nave, averea sa fiind estimată la 60-65 de milioane de dolari. A fost, pe rând, beneficiarul unor privatizări controversate din industria navală, cât şi al unor contracte extrem de avantajoase încheiate cu marina militară. Una dintre firmele sale, „Octogon”, a primit contracte de reparaţii pentru navele „Albatros”, „Mărăşeşti” şi bricul „Mircea”, care se ridicau la peste 100 de miliarde de lei vechi (la nivelul de curs din 2005), reparaţiile fiind, după un vechi obicei, suprafacturate, iar lucrările mult tergiversate. Contractele i-au fost atribuite prin încre­dinţare directă de Gheorghe Marin, comandantul flotei militare, protejatul preşedintelui Bă­sescu, pe care Gheorghe Idu îl anchetase în mai 1989 pentru umflarea cheltuielilor de repa­ra­ţii la nava „Zimnicea”. Celălalt apărător al lui Traian Băsescu, fostul ofiţer stagiar Laurenţiu Mironescu, cel care declară că era la curent în 1989 inclusiv cu programul concediilor repre­zentantului NAVROM la Anvers, este deputat de Constanţa al Partidului Democrat Liberal, partidul prezidenţial – ceea ce poate explica acuitatea şi clarviziunea cu care poate să reînvie trecutul.

În final, din această poveste de demult toată lumea a avut de câştigat. Gheorghe Marin, cel atât de darnic cu omul de afaceri Idu, a fost numit de preşedintele Băsescu în fruntea Marelui Stat Major al Armatei, a fost avansat la gradul de amiral şi a devenit, după dezvăluirile din presă deja citate, posesorul unei superbe vile la Eforie Nord. Cum am arătat, Gheorghe Idu, fostul director al NAVROM şi blândul inchizitor al lui Băsescu din mai 1989, s-a ales cu imunitate în faţa legii şi cu mulţi bani. Este de presupus că Laurenţiu Mironescu şi-a asigurat, datorită pu­terii sale de clarvăzător, un nou mandat parlamentar. Traian Băsescu s-a ales cu „onoarea reperată”. Când însă orgoliul supune şi scrie istoria, cineva pierde întotdeauna: adevărul. (…)
Marius Oprea
(Fragment din volumul „Ascensiunea lui Traian Băsescu”, care va apărea în aprilie 2009 la Editura Polirom

Telegrama lui Traian Băsescu pentru Nicolae Ceauşescu

Cotidianul comunist Scanteia a publicat sub semnatura lui Traian Basescu, in urma cu 22 de ani si jumatate, un mesaj de felicitare pentru presedintele Nicolae Ceausescu.

Textul de mai jos este reprodus din ziarul Scînteia din 3 ianuarie 1986.

Telegrama lui Traian Băsescu pentru Nicolae Ceauşescu,
ziarul Scînteia, 3 ianuarie 1986:
„În această noapte de la cumpăna anilor, cei 40 de navigatori de pe această plutitoare cetate de oţel construită în România îşi îndreaptă gîndurile spre ţară, spre conducătorul partidului nostru, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, spre toţi cei dragi de acasă. După datină, cei aflaţi în cartul liber suntem în jurul pomului de iarnă, frumos împodobit, şi închinăm un pahar cu vin pentru succesele obţinute de poporul nostru în anul care a trecut, pentru rezultatele pe care le-am înregistrat şi noi, marinarii, şi care ne-au permis depăşirea planului la trafic cu 17 la sută, pentru succese şi mai mari în 1986″

De ce in 22 decembrie 1989 a fost Lovitura de stat?

Generalul Nicolae Militaru dezvaluie intr-un interviu acordat doamnei Adina Anghelescu-Stancu in anul 1991 – Interviul a fost publicat în revista “Baricada”.

Generalul Militaru: „Ideea iniţierii unui comitet al salvării naţionale a existat încă iarna lui ’80-’85. Se preconiza ca în fruntea partidului, să fie pus Ion Iliescu”

Generalul Militaru dezvaluie ca a existat o conspiratie  a cărei intenţie era înlăturarea de la putere a lui Ceauşescu inca din anul 1983
Generalul Militaru a intrat în rezistenţa militară in 1983 prin intermediul lui Ion Iliescu. La Spitalul Elias s-a intalnit cu Ion Iliescu si Walter Roman „intamplator”.
Domnul Ion Iliescu l-a cautat la telefon pe generalul Militaru – prima întâlnire a fost în parcul Herăstrău.
După două zile, i-a făcut cunoştinţă cu doi oameni: Virgil Măgureanu şi căpitanul de rang I Radu Nicolae. În toamna lui 1984 s-a pus la cale primul plan de înlăturare a lui Ceauşescu, dar a esuat.

Planul si strategia loviturii de stat

„Generalul Militaru:”Aveam nevoie de cineva care să ne informeze asupra programului cuplului Ceauşescu. Aceest om de mare încredere a fost profesorul Ion Ursu.

Stabilisem ca Ceauşescu să fie atras fie la vânătoare de urşi la Bistriţa, fie la vânătoare de fazani şi mistreţi la Timiş. Cornel Pacoste, care era prim-secretar la Timiş, a intrat în joc fără rezerve. Pentru acţiune a fost nevoie să atragem în conspiraţie ofiţeri de securitate şi miliţie, şi foarte mulţi activişti de partid.

Acţiunea trebuia realizată cu ajutorul unui “detaşament de asalt” înarmat cu mijloace speciale. Nu urma a se folosi gloanţe, ci nişte capsule care conţineau un drog foarte puternic. Se urmărea ca Ceauşescu să-şi prezinte demisia, iar după instalarea noilor organe de conducere ale ţării, Marea Adunare Naţională urma să se autodizolve şi să constituie Frontul Salvării Naţionale”.
Concluzia este ca Ion Iliescu era sprijinit de un grup conspirativ comunist anti-ceausescu, si de un grup din armata, inca de atunci din 1980.  La Iliescu nu exista cuvantul „intamplator” sau spontan totul este planificat.
Nu trebuie sa ne miram ca asa-zisul grup ad-hoc FSN exista inca din 1983 chiar si din 1980. Iliescu timp de noua ani a incercat sa deie lovituiri de stat.

Cand se planifica o rasturnare conspirativa impotriva seful statului, se numeste Lovitura de stat.

Deci Revolutia a inceput in Timisoara, iar  in Bucuresti a urmat Lovitura de stat.

De fapt revolutia a fost cofiscata de grupul conspirativ FSN, cu alte cuvinte planul conspirativ FSN din 1983, s-a indeplinit in 22 decembrie 1989. 
Citeste aici interviul cu generalul Militaru

In constiinta domnului Ion Iliescu – Mercenari, Iuda, Criminali, Asasini, Tradatori, Ateisti. Comunistii tradatori l-au asisanat pe Ceausescu in sfanta Zi de Craciun 25 decembrie ora 16 – 1989 – în curtea interioară a, pe atunci, UM 01417 din Târgovişte. !

ELENA CEAUŞESCU: „Da, aşa se întâmpla, trădările vin de lânga tine.”
Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Peretele în faţa căruia au stat Elena şi Nicolae Ceauşescu înainte de execuţie este tot timpul umed  în după-amiaza zilei de 25 decembrie 1989, în curtea interioară a, pe atunci, UM 01417 din Târgovişte

Aceasta este clădirea unde au fost judecaţi soţii Ceauşescu. Aici a funcţionat, până acum câţiva ani, Unitatea Militară 01417 

În această cameră au fost judecaţi Elena şi Nicolae Ceauşescu la sfârşitul anului 1989 

Dacă ar putea vorbi, ar spune multe despre ce s-a întâmplat în după-amiaza zilei de 25 decembrie 1989, în curtea interioară a, pe atunci, UM 01417 din Târgovişte. Din păcate pentru unii, din fericire pentru alţii, nu poate face acest lucru.

Pentru că e un simplu perete, ciuruit de gloanţe. Peretele în faţa căruia s-au aflat Nicolae şi Elena Ceauşescu puţin înainte de a fi executaţi. Un perete care, din ziua aceea, pe o porţiune de aproape doi metri, e în permanenţă umed. De ce, nimeni nu îşi poate explica.

Zidurile cazarmei din Târgovişte în care, până mai acum câţiva ani, a funcţionat Unitatea Militară 01417 sunt, astăzi, reci şi neospitaliere. Cel care ajunge în preajma lor e străbătut de fiori din cap până în picioare, pentru că aici au fost executaţi foştii dictatori comunişti Nicolae şi Elena Ceauşescu.

Peretele în dreptul căruia au fost postaţi Ceauşeştii, puţin înainte de a fi ciuruiţi de gloanţele plecate din automatele soldaţilor care au făcut parte din plutonul de execuţie, e şi el martor tăcut la ceea ce a însemnat istoria sfârşitului de an 1989. Şi totuşi, cred localnicii, ceva tot a reuşit să transmită generaţiei de acum zidul “necuvântător”.

“Din momentul în care au fost ucişi soţii Ceauşescu şi până în ziua de azi, porţiunea de zid în dreptul căreia s-au aflat cei doi e în permanenţă umedă”, ne-a mărturisit lt. colonelul Gavrilă Costel, cel care îndeplineşte funcţia de şef al Inspectoratului de Jandarmi Dâmboviţa. Tot el ne-a informat şi cu privire la ce s-a întâmplat cu clădirea după ce militarii şi-au făcut bagajele şi au plecat.

“A fost încredinţată celor din Prefectură pentru o bună bucată de timp. Ulterior, s-a revenit asupra deciziei şi a ajuns în custodia Ministerului de Interne. Aşa se face că, în momentul de faţă, în fosta cazarmă se află „cantonate” nu doar Inspectoratul de Jandarmi Dâmboviţa, ci şi acela al Poliţiei judeţene. Clădirea în care au fost ţinuţi prizonieri, judecaţi iar mai apoi executaţi cei doi lideri comunişti a rămas liberă. Nici un birou nu se află în vreuna din săli. De ce? Greu de spus. Pur şi simplu, nu i s-a găsit deocamdată o întrebuinţare acelui spaţiu. Cel puţin aşa cred”, ni s-a confesat lt. colonelul, care a adăugat că, din punctul lui de vedere, statul român ar trebui să transforme clădirea în muzeu”.

 

Nicolae Ceauşescu:  „cine sunteţi voi mă să mă arestaţi voi pe mine. Sunt preşedintele vostru mă, sunt secretarul vostru general, sunt comandantul vostru suprem, cine mă sunteţi voi? aţi adus aici copii?  da’ eu nu am făcut nimic pentru ţara asta, pentru Târgoviştea asta a voastră? V-am făcut combinatul siderurgic, v-am făcut platforma asta industrială, aici am fost arestat în ilegalitate şi asta e răsplata mă care mi-o acordaţi voi mie”

Citate din proces:
JUDECĂTORUL: Noi judecam dupa nouă lege adoptată de către Consiliul Frontului Salvării Naţionale. Te rog sa te ridici în picioare, inculpat.

PROCURORUL: Domnule preşedinte, am o întrebare: să ne spună inculpatul Ceauşescu Nicolae, contul de 400.000 de dolari…

JUDECĂTORUL: 400 de milioane de dolari din Elveţia.

ELENA CEAUŞESCU: Ce cont?

PROCURORUL: Pe numele cui este, cui aparţine?

Ambii inculpati: Ce cont?

JUDECĂTORUL: Cele 400 de milioane de dolari care au fost depuse la băncile din Elveţia?

ELENA CEAUŞESCU: Să se facă dovada, dovada!…

JUDECĂTORUL: O să se aducă şi dovada!

CEAUŞESCU: Nu există nici un cont al nimănui şi ceea ce spuneţi arată cât de fals şi de provocator cei care au făcut lovitura de stat.

PROCURORUL VOINEA: Domnule preşedinte, dacă acest inculpat paranoic nu are nici un cont, să incheiem şi noi conturile cu el, că se pare că nu ne putem înţelege.

CEAUŞESCU: România va trăi-n în veci de veci. Toţi trădătorii, oricâţi vor fi… Va trăi România şi poporul român liber, nu cu trădătorii,

CEAUŞESCU: Mai bine luptă cu gloria deplină decât sa fii sclavi, înca pe vechiul pământ … Ce nedreptate! Toate ne-au spus pe lumea asta, dar nimic de trădători!

CEAUŞESCU: Nu recunosc pe nimeni şi de aceea poporul luptă în ţară pâna la eliminarea acestei bande de trădători de ţară, care sunt în legătură cu străinătatea, au organizat lovitura de stat!

CEAUŞESCU: In faţa loviturii de stat nu răspund celor care au chemat armatele străine în ţară, nu răspund!

CEAUŞESCU: Nu există nici un cont al nimănui şi ceea ce spuneţi arată cât de fals şi de provocator cei care au făcut lovitura de stat.

CEAUŞESCU: Cine a dat lovitura de stat poate să împuşte pe oricine!

Rugă pentru Ăl Bătrân

Bucuria sărbătorilor mi-a fost întunecată de o postare a colegului Ovidiu, care deplânge Uciderea barbară a lui Nicolae şi a Elenei Ceauşescu în Sfânta Zi de Crăciun. Nu pot comenta nimic, din cauza emoţiei, mă recunosc acum în băiatul de 10 ani din centrul burghez al Constanţei, înfiorat de prima lecţie dură, de viaţă, cu privire la caracterul acestui Neam. Aceste imagini sunt cele mai tragice din toată viaţa mea, sunt sfârşitul unui paradis pământesc, al inocenţei copilăriei, întreruptă brusc, în acel Decembrie însângerat… Sângele lui Ceauşescu cere răzbunare, Sângele lui strigă din pământ la noi

Frumos a scris prietenul Mihnea Georgescu!

Vă recomand să ascultaţi Rugă pentru Ăl Bătrân, a inegalabilului Adrian Păunescu…

 

Coproductia CIA – KGB din Decembrie ’89

Definitia oficiala a evenimentelor din decembrie 1989 de „revolutie” nu mai sta in picioare. Istoricul Catherine Durandin – in prezent director de cercetari la Institutul de Relatii Internationale si Strategice din Paris – ne-a acordat un interviu in care prezinta implicarea serviciilor secrete americane si sovietice in evenimentele din decembrie 1989 din Romania.

In Romania exista un interes fata de definitia evenimentelor din decembrie 1989: unii spun ca a fost o revolutie, altii spun ca a fost o lovitura de stat. Dvs cum ati defini cele intamplate in Romania in decembrie 1989?

Nu as face o alegere. A fost o revolutie in mintile oamenilor, cei care au demonstrat pe strazi, erau sinceri, nu stiau ca exista o manipulare. Erau legati de grevele din 1987, de opiniile studentilor, dinainte de decembrie 1989. Acesti oameni au fost revolutionari prin faptele lor. Insa in acelasi timp, in spatele acestui cadru, a existat o lovitura de stat si acum cu deschiderea arhivelor si cu studiile lui Alexandru Stoenescu se poate intelege ce s-a intamplat in spatele scenei. Astfel ca se poate spune ca in actiuni a fost o revolutie, insa de fapt a fost o lovitura de stat. Daca as incerca sa merg mai departe cu aceasta definitie as spune ca a fost o revolutie politica prin aceea ca Constitutia din 1991 este o constitutie democratica. Insa in acelasi timp nu a existat o revolutie sociala reala, oameni care faceau parte din conducere au ramas la putere in continuare si unii se afla inca in Camera Deputatilor.

Au existat multe discutii legate de interventia unor puteri straine in Romania in decembrie 1989. Ce ne puteti spune: a existat o astfel de interventie si in ce masura s-a manifestat?

Este normal ca puterile straine sa fi fost implicate, de vreme ce Romania era membra a Pactului de la Varsovia si Uniunea Sovietica era interesata direct in evolutia situatiei. Cred ca o parte a Partidului Comunist Roman si o parte a Securitatii aveau legaturi cu puterea sovietica, cu KGB-ul, cu multi ani inainte de 1989. Nu stiu in ce masura au fost implicati, de vreme ce nu au fost deschise arhivele sovietice. Unii istorici au cercetat acest lucru – ca Jacques Leveq din Canada – care a incercat sa il intervieveze pe Gorbaciov care a refuzat. Sovieticii au sustinut in permanenta ca nu au actionat, ca au lasat evenimentele sa se deruleze. Eu nu cred asta, au fost implicati direct in armata romana si in Securitate. Ceea ce este sigur, pentru ca exista cateva documente publicate, este ca Bush si Agentia din Washington au fost implicati in evenimente. Si ne putem aminti ca in 1978 Ion Pacepa a defectat dintr-o pozitie inalta a Securitatii, a mers in Statele Unite si a dat o multime de informatii. Incepand din acest punct, CIA a incercat sa intre in contact cu fosti ofiteri de Securitate care au fost alungati de Ceausescu dupa defectiunea lui Pacepa. Acesti oameni au fost convinsi sau cumparati de Agentie pentru a interveni in sistemul din Romania. De aceea cred ca au existat actiuni ale Ambasadei americane din Bucuresti care de exemplu era in contact cu Silviu Brucan. In memoriile sale Brucan spune deschis ca se afla in contact cu Ambasada americana, ca in 1989 dupa faimoasa scrisoare a celor sase a plecat la Washington, apoi la Londra si apoi la Moscova. Este foarte interesant de vazut interventia celor doua mari puteri si actiunile lui Silviu Brucan care a mers printre aceste puteri imense in timpul evenimentelor.

Evenimentele din decembrie 1989 sunt inca importante in Romania, deoarece in acea perioada pot fi gasite radacinile actualei clase politice din Romania. Cum ati descrie clasa politica rezultata din acele evenimente?

Cred ca oameni ca Talpes, Magureanu, Teodor Stolojan au fost oameni din nomenklatura, chiar daca se aflau intr-un fel de opozitie – inca sunt prezenti in viata politica la un nivel inalt. Chiar si presedintele Basescu a avut o pozitie in nomenklatura inainte de 1989. Insa in acelasi timp, acesti oameni i-au lasat pe altii sa ia parte la anarhia primelor zile de capitalism din anii ’90. Exista un alt grup, de oportunisti orientati catre bani si prosperitate. Probabil ca exista si o clasa politica noua formata din tineri, insa sunt foarte pesimista dupa alegerile din noiembrie datorita absenteismului ridicat. Chiar si din partea maghiara, Marko Bela, Verestoy Attila sunt oameni din anii ’90. Exista un imens conservatorism la nivel politic, iar oferta la nivel politic foarte redusa, programele politice sunt practic identice, oamenii trec de la un partid la altul fara probleme.

Mai exista o intrebare – dezbatuta mai mult in Franta decat in Romania. Intrebarea este: cum a fost omorat Ceausescu? Este o intrebare mai directa: a avut parte de un pluton de executie? Sau a fost pur si simplu impuscat in cap?

Am vazut de multe ori caseta cu procesul si executia lui Ceausescu, ceea ce a fost pus la dispozitie. Nu se poate spune daca a fost executat de un pluton sau impuscat de un singur om. Cred ca nu a existat nici o formalitate, nici in ceea ce priveste judecata. Tribunalul nu a fost unul stalinist, Ceausescu avea dreptate cand spunea ca vrea sa fie adus in fata Marii Adunari Nationale, ca nu raspunde pentru ca nu recunoaste legitimitatea tribunalului. Nu a fost un tribunal stalinist unde acuzatul isi recunoaste vina. Ceausescu si sotia sa au sustinut ca nu sunt vinovati, nu au acceptat termenul de genocid. Nu a fost respectata nici o regula in aceasta judecata si in aceasta executie, insa cei veniti acolo erau constienti ca daca Ceausescu ar fi fost salvat sau bagat la inchisoare ar fi devenit un pericol pentru noua putere. Oamenii in varsta sau chiar Partidul Romania Mare l-ar fi vrut inapoi. Cred ca au fost foarte cinici si pragmatici: sa-l impuscam, cu sau fara pluton de executie.

Exista o formulare in mass-media din Romania „Iliescu-KGB”. Cum ati aprecia aceasta formulare?

Nu as spune „Iliescu-KGB”, nu stiu daca a existat o astfel de legatura – insa „Iliescu-URSS” cu siguranta. Evolutia sa este interesanta, insa in 1991 a vrut sa incheie un tratat cu Uniunea Sovietica si nu a dorit niciodata sa renunte la trecutul sau si a fost un politician la varf si inainte de 1989. Iliescu seamana intr-un fel cu generatia vechilor gorbaciovisti din Rusia. A avut o evolutie catre euro-atlantism, insa ramane credincios socialis­mului comunist.

Jocul american in Romania

Catherine Durandin  prezinta implicarea serviciilor secrete americane in evenimentle din decembrie 1989 din Europa de Est in volumul sau „CIA in razboi”, publicat in anul 2003 astfel: „Accesul la activitatea de analiza a C.I.A. este indispensabil pentru a inlatura imaginea stereotipa a unei Agentii compuse din analisti birocrati si razboinici fara scrupule, dar aceasta interpretare revizuita trebuie sa fie insotita de o ancheta asupra muncii de teren. Ar fi prezumtois sa incercam a da un raspuns definitiv la intrebarea, formulata de o maniera reductionista: care este rolul C.I.A. in procesul de prabusire al blocului sovietic? In schimb, este posibil sa apreciem rolul jucat de C.I.A. in evolutiile din Polonia anilor ’80, care au fost dramatice pentru Moscova; si in prezent este interesant, in masura in care se deschid arhivele, iar martorii manifesta bunavointa, sa ne indreptam atentia asupra tranzitiei, asupra evenimentelor de la Bucuresti din decembrie 1989, in care tendinta prea accentuata a fost de a vedea numai mana ascunsa, dar cu o prezenta intensa a Moscovei si a clientilor romani ai lui Gorbaciov. Ori C.I.A. si jocul american subtil si puternic erau acolo.

Aceste cazuri, ale membrilor nomenclaturii anti-Ceausescu invitati in Statele Unite in perioada 1987-1989, suscita intrebari si nu pot fi intelese decat inscriind activitatea C.I.A. intr-un cadru mai larg. Din 1985-1986, Guvernul american a mizat pe momentul Gorbaciov pentru a ocupa o nisa de oportunitate. Nimeni nu crede, in serviciile de la Langley, ca Gorbaciov ar fi un „good guy”, dar el are nevoie sa negocieze cu Washingtonul pentru a desfasura reforma interna in care crede. Trebuie sa iasa din mlastina afgana, sa franeze cursa inarmarilor pe care au accelerat-o Statele Unite sub Presedentia lui Reagan. Trebuie sa castige de partea sa opinia publica si, in particular, pe pacifistii europeni si sa construiasca aceasta casa comuna europeana de care este profund atasat. Americanii ii cunosc atat intentiile, cat si slabiciunile. Vor profita magistral de acest lucru intre 1985 si 1991. In fapt, jocul american consta in distrugerea ordinii de la Ialta, integrand in N.A.T.O. Germania unificata. Aceasta etapa, o Germanie unificata in N.A.T.O., semneaza infrangerea U.R.S.S. ca putere victorioasa in 1945 si prabusirea ideologiei comuniste, al carei stindard era purtat de R.D.G.. Gorbaciov pierde teren. Faptul ca in aceasta faza a schimbarilor iau fiinta, la Budapesta sau la Bucuresti, echipe formate din fosti comunisti „gorbaciovisti” nu deranjeaza Washingtonul: fara sustinerea fratelui mai mare, aceste echipe neocomuniste nu vor putea decat sa caute sfaturi si subsidii in Vest. Arhivele C.I.A. lasa sa transpara extrema tenacitate a Statelor Unite in desfasurarea dialogului cu un partener/adversar ale carui slabiciuni au fost exploatate cu un maxim de profesionalism. Dar Statele Unite, invingatoare in Razboiul Rece, au devenit in cursul anilor ’80, datorita noilor aliante cu un grad ridicat de risc, un invingator la stramtoare”.
Pagina realizata de George DAMIAN
Citeste si Cum a murit regimul Ceausescu

22 Decembrie 1989. 19 ani de muşamalizare a adevărului

Scris de George Roncea   

Am aşteptat ani de zile finalizarea anchetelor deschise de Procuratură, în 1990. În decembrie 1989 am susţinut un dialog la gura ţevii pistolului-mitralieră, cu trei dintre acele personaje volatile – „terorişti” – a căror existenţă a constituit, ani de-a rândul, un subiect aprig de controversă. În calitate de participant direct la una dintre secvenţele dramei din 1989, pot afirma cu toată certitudinea, acum, că cei care sunt direct responsabili de muşamalizarea Dosarului revoluţiei/loviturii de stat sunt procurorii militari. Generalul Dan Voinea, complicele conspiratorilor moscoviţi, adus personal de către Ion Ilici Iliescu la „procesul”-mascaradă a lui Ceauşescu, nu întâmplător a fost cel care a pus mâna pe „Dosarul Revoluţiei”. Misiunea sa este aceeaşi cu a predecesorului său procurorul Samoilă Joarză: îngroparea adevărului despre 1989.

Am aşteptat ani de zile finalizarea anchetelor deschise de procuratură în 1990. În decembrie 1989 am făcut cunoştinţă personal cu trei dintre aceste personaje volatile, „terorişti” – a căror existenţă a constituit, ani de-a rândul, un subiect aprig de controversă. În calitate de participant direct la una dintre secvenţele dramei acelui sfârşit de an de acum 19 ani, pot afirma cu toată certitudinea că cei care sunt direct responsabili de îngroparea adevărului sunt procurorii militari, cei care au muşamalizat Dosarul Revoluţiei.
Am participat la deschiderea primei anchete a Parchetului Militar, condusă de Samoilă Joarză şi căpitanul, la acea vreme, Slăvoiu, umbra lui Joarză. În februarie 1990, procurorul militar, colonel pe atunci, Samoilă Joarză m-a invitat, în calitate de martor, prin citaţie, la sediul de atunci al Parchetului Militar. Fusesem chemat în legătură cu dosarul blocului Romarta, blocul de vizavi de CC al PCR. Specificitatea „dosarului Romarta” consta în faptul că putea oferi veriga de legătură dintre terorişti şi instituţia, Aparatul, de care aparţineau.
În blocul de vizavi de CC avusese loc un anumit tip de contact direct cu anonimii trăgători numiţi „terorişti”, iar cei care au participat nemijlocit la „contact” puteau oferi o mărturie şi o serie de probe prin care se putea ajunge direct la punctul de comandă al „teroriştilor”. Printre acei martori, puţini la număr, care au „discutat” şi au făcut faţă „teroriştilor” m-am aflat şi eu. „Discuţia” a durat aproximativ şase ore, pe parcursul acesteia consumându-se în jur de 2.000 de cartuşe. Participanţii activi la dialog au fost în număr de şase. De o parte s-au aflat trei „terorişti” blocaţi într-un palier al unei scări din blocul Romarta, la etajul 2 al scării A de la nr. 35-37, şi de cealaltă parte ne aflam noi, respectiv un sergent din regimentul de gardă, doi soldaţi aflaţi în subordinea sa şi cu mine.

„Teroriştii” nu au tras asupra grupării lui Ion Iliescu

În blocul respectiv – fost sediu al Ministerului de Interne – se aflau un număr de apartamente conspirative şi erau depozitate hărţi, aparate radio, indicative codate, arme, muniţii şi materiale incendiare – o logistică pregătită pentru marea scenă a lansării diversiunii „teroriştilor care trag din toate poziţiile”, cum zicea Ion Iliescu. Cu cei trei „terorişti” cu care m-am confruntat m-am văzut la faţă foarte bine, am tras unii în alţii ore în şir, de aproape. Din când în când, în perioade de acalmie a focului, eu şi soldaţii alături de care luptam am încercat să-i determinăm să se predea. La rândul lor, ei au încercat să ne convingă să ne constituim în ostatici. Au fost multe etape ale confruntării în care am trecut pe lângă moarte în nenumărate rânduri. Am avut noroc şi am scăpat cu viaţă, la limită, numai datorită pregătirii mai deosebite din cursul stagiului militar. Oricum, într-un final, spre dimineaţă, cei trei combatanţi – „teroriştii” – au dispărut utilizând o gură de aerisire care traversa blocul de sus până jos şi care avea, la subsol, acces la o reţea subterană de tunele.
Probabil am rănit grav pe cel puţin unul dintre inamici, deoarece într-unul dintre punctele lor de tragere am găsit foarte mult sânge. Unul dintre membrii „echipei” mele a fost, de asemenea, rănit în şold. Aventura trăită atunci m-a obsedat luni în şir. Mi-au trebuit săptămâni să cunosc blocul respectiv în amănunţime şi să încerc să pricep pe unde s-ar fi putut evapora „teroriştii”. Am oferit apoi toate datele procurorilor militari. Am făcut schiţe, planuri, fotografii, am cercetat subsolurile, acoperişul, am luat probe de cartuşe. Am studiat unghiurile de tragere şi am descoperit că „teroriştii” aveau posibilitatea să tragă asupra balconului CC-ului. De vreme ce nu au tras, rezultă, logic, că printre cei aflaţi în balcon se afla cineva care trebuia ferit. „Actorii” Revoluţiei, cei aflaţi la balconul CC-ului, grupul strâns în jurul lui Iliescu, nu au fost atinşi, deşi unghiurile de tragere şi poziţionările cuiburilor de foc ar fi permis lichidarea cu uşurinţă a acestora.

Bătălia din perimetrul Comitetului Central

În noaptea de 22 spre 23 decembrie, s-a dat o bătălie în epicentrul simbolic al Puterii: zona fostului CC. Aici, în acest spaţiu redus, a avut loc una dintre cele mai dense concentrări de trupe şi de forţe din România. Operaţiunea de executare a terorii la scară naţională în 1989 a avut un Centru de iradiere, iar în plan teritorial, în restul ţării, se repeta, practic, schema de acţiune desfăşurată în Capitală. Miza Puterii în România s-a jucat în perimetrul CC-ului, instituţia care reprezenta Aparatul, Partidul şi pe Ceauşescu. Semnificaţia covârşitoare a luptei care s-a dat aici este simplu de înţeles – confruntarea având ca scop obţinerea controlului şi a cuceririi axei simbolice a Puterii. Din seara zilei de 22 decembrie a început diversiunea teroriştilor, iar startul a avut loc exact în zona centrală a Capitalei, actuala Piaţa a Revoluţiei.

Parchetul Militar a îngropat adevărul despre 1989

Reprezentanţii Parchetului Militar care susţin că nu au probe care să certifice existenţa „teroriştilor” mint. Aceste probe există, iar generalul Samoilă Joarză, fost inspector general în cadrul Parchetului Militar, ca şi generalul Voinea, succesorul său, au strâns toate aceste probe, pe lângă multe altele, şi le-au ascuns în fişetele Parchetului Militar. Pentru cei de la procuratura militară era o joacă să afle cărei instituţii îi aparţineau apartamentele conspirative cu mobilă standard din blocul Romarta, locaţie care are o caracteristică aparte, faţă de alte cazuri în care s-a consemnat contactul direct cu grupele teroriste. Aici se găsea proba nemijlocită a legăturii dintre misterioşii terorişti şi instituţiile statului care deţineau spaţii conspirative care au servit drept baze tactice şi logistice teroriştilor. Parchetul Militar lucrează de zor de 19 ani, cu rezultate zero. Condamnarea pe post de ţap ispăşitor a generalului Stănculescu este doar praf în ochi pentru naivii care nu ştiu să socotească.

Ion Iliescu – de şase ori mai mulţi morţi decât Ceauşescu

Astfel, dacă oficial s-au întregistrat 162 de morţi şi 1.107 de răniţi până în 22 decembrie, de la această dată, după fuga lui Ceauşescu şi apariţia lui Iliescu s-au mai „produs” 942 de morţi şi 2.245 de răniţi. În primele zile ale instaurării la putere a grupării moscovite al lui Ion Ilici Iliescu, respectiv în perioada 22-27 decembrie 1989, au fost ucişi de aproape şase ori mai mulţi oameni decât cei ucişi în zilele anterioare din ordinul lui Ceauşescu. Lovitura de stat avea nevoie de victime, avea nevoie de sânge, iar cei aduşi la putere de către lucrătura sovieticilor sunt cei care ar fi trebuit să fie traşi la răspundere. Iliescu va fi poate, să sperăm, pedepsit măcar de Dumnezeu. Din surse calificate din mediul mănăstiresc am aflat că unor criminali de teapa lui Ion Iliescu le este rezervat un sfârşit teribil şi un traseu special prin fundul Iadului. Generalul Dan Voinea, complicele lui Ion Iliescu, adus personal de către tata Ilici la „procesul” mascaradă a lui Ceuşescu, probabil, nu întâmplător a fost cel care a pus mâna pe „Dosarul Revoluţiei”. În dosarul Mineriadei, unde tot Ion Iliescu este tartorul principal, a confirmat prin acţiunile sale „juridice” – care au dus la infirmarea şi returnarea dosarului lui Ion Iliescu – că misiunea sa este aceeaşi cu a predecesorului său, procurorul Samoilă Joarză. Îngroparea adevărului despre 1989

Sursa: Curentul

Motivul real al deciziei lui Theodor Stolojan de a renunta la nominalizarea pentru functia de premier, si anume faptul ca nu a reusit sa o impuna nici macar pe o functie de secretar de stat pe Andreea Vass

Surse din Partidul Democrat-Liberal ne-au spus care este motivul real al deciziei lui Theodor Stolojan de a renunta la nominalizarea pentru functia de premier, si anume faptul ca nu a reusit sa o impuna nici macar pe o functie de secretar de stat pe Andreea Vass, consiliera sa de la cabinetul de europarlamentar din Bruxelles. Se pare ca Stolojan o dorea la Ministerul Economiei si Finantelor, chiar daca acest minister ar urma sa se sparga in doua pentru a satisface mai multe personae de pe “listele de asteptare” ale celor doua partide care au semnat “Parteneriatul pentru Romania”.

Andreea Vass este economist, cariera sa fiind legata in ultimii 4 ani de cea a lui Stolojan. Recomandata de Daniel Daianu, ea a ajuns, in ianuarie 2005, in stafful proaspatului consilier prezidential Theodor Stolojan.

Cand actualul demisionar a plecat de la Cotroceni pentru a pune pe picioare Partidul Liberal Democrat, ea a plecat la o bursa in Franta. Dupa ce, in noiembrie 2007, Stolojan a ajuns europarlamentar, ea a devenit consiliera sa. In aceasta toamna s-a pus problema ca ea sa candideze pentru Senat, intr-un colegiu din Salaj, dar nu indeplinea conditia de varsta, Vass avand doar 30 de ani. Una dintre conditiile impuse de ambele partide din Coalitie este ca viitorii demnitari sa fi trecut “testul” uninominalului”. Acesta este si motivul pentru care se anunta o noua tensiune, pentru ca PSD nu o accepta secretar de stat la Justitie pe avocata Cristina Traila, consiliera de partid a liderului democrat-liberal Valeriu Stoica.

Ieri, dupa anuntarea renuntarii lui Stolojan la numire, Vass comenta evenimentul astfel: “ E drept, mai sunt unii care tin la consecventa. Vor sa castige, fireste, dar nu oricum si cu oricine. Lucreaza la programe de guvernare. Vorbesc, pe bune, de responsabilitate. Ce fraieri! Ei nu inteleg ca treaba e seriosa?  Sunt bani buni in joc si multa putere. Cum sa nu te agati cu dintii de scaun? Ce gluma! Strica piata. Si care responsabilitate? Victoria conteaza. Apoi o dam noi din cuvinte, ca de aia le avem. Ceva e totusi trist in toate astea (in afara de presedintele Basescu, desigur). Si anume faptul ca am ajuns sa nu mai avem repere. Intr-o tara in care demisia de onoare lipseste cu desavarsire, profesionalismul e pentru naivi, iar corectitudinea pentru prosti, comportamentele decente, cu adevarat normale, au ajuns sa fie taxate drept nebunie. La romani, inteleptul devine un simplu nebun. Va multumim ca votati”.
de Lidia Popeanga-Mitchievici, Alecu Racoviceanu

STOLOJAN, NOUL PREMIER

Prim-ministru al Romaniei

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat numele premierului, la Palatul Cotroceni. Liderii partidelor politice au fost informaţi, în jurul orei 12:00, despre cine va fi noul şef al Executivului, şi anume Theodor Stolojan. „Am avut în vedere un om capabil să gestioneze criza economică şi un om cu suficientă autoritate pentru a asigura buna desfăşurare a instituţiilor statului”, a subliniat şeful statului, dorind să precizeze că mandatul viitorului premier va fi unul pe patru ani şi nu unul fracţionat. În cadrul negocierilor PSD-PDL, Mircea Geoană a susţinut ipoteza împărţirii mandatului în două părţi, fiecare partid urmând să conducă Guvernul timp de doi ani. aşa cum se vehicula.

„Doresc să mulţumesc preşedintelui Traian Băsescu pentru încrederea acordată. Mulţumesc şi PDL pentru sprijinul acordat în întreaga activitate, dar şi pentru încrederea pe care au avut-o atunci când m-au nominalizat pentru această funcţie”, şi-a început Theodor Stolojan discursul.

El a precizat că, în zilele viitoare, va colabora cu PSD, PDL şi UDMR, „pentru a realiza programul de guvernare în noile condiţii existente în România ca urmare a crizei economice şi a recesiunii mondiale”.

Premierul desemnat a adăugat că cel de-al doilea obiectiv este formarea Guvernului, care va fi prezentat, spre validare, Parlamentului, „cât mai curând posibil, cel mai târziu pe 22 decembrie”.

„Avem două misiuni urgente: programul de buget pe 2009 şi relansarea reformelor extrem de necesare dezvoltării ţării noastre”, a subliniat Stolojan.

A mai fost premier doi ani

Theodor Stolojan a fost prim-ministru interimar al României până în noiembrie 1992. Dupa ’92 “mitul Stolojan” a început să decadă. A ales să coboare de pe coama unui val înalt de popularitate pentru o slujbă în străinătate, la Banca Mondială. Au mai urmat doua retrageri, în 2000 din funcţia de parlamentar şi în 2004 din cursa electorală pentru prezidenţiale, atunci în favoarea lui Băsescu, moment care a rămas în memoria colectivă prin reacţia lui primarului de atunci al Capitalei, care a plâns.
 
Maniera de a se retrage mereu a dat impresia de neseriozitate. De remarcat că a adus PNL pe drumul cel bun după guvernarea CDR şi că a susţinut campania electorală a preşedintelui Traian Băsescu la alegerile din 2004. 

Stolojan, premier pe evz.ro 

Aproape 5.000 de cititori ai evz.ro au precizat cine consideră că ar fi mai potrivit pentru a conduce viitorul Guvern. Democrat-liberalul Theodor Stolojan a obţinut cel mai mare scor, fiind votat de 1.013 participanţi, adică de 20%. El este urmat, în preferinţele cititorilor evz.ro, de un alt coleg de partid, Vasile Blaga, cu 991 de voturi.

CV    

Date personale:

Data si locul nasterii:  24 octombrie 1943, Târgovişte
Starea civila: căsătorit

Studii:
  
– 1961 – 1966 –  Diplomă în ştiinţe economice, Academia de Studii Economice, Bucureşti
– Doctor în ştiinţe economice, Academia de Studii Economice, Bucureşti
– 1978 –  prezent  Membru al Institutului Internaţional de Finanţe Publice, Saarbrucken, Germania

Activitatea profesionala:
 
– 1966-1971 Economist – Frigotehnica, Bucureşti, Ministerul Industriei Alimentare
– 1972-1991 Ministerul Finanţelor
– 1972-1977  Economist în Direcţia Bugetului Statului;
– 1978-1982  Şef serviciu în Direcţia Bugetului Statului;
– 1983-1987  Director adjunct şi director al Direcţiei valutare şi a relaţiilor financiare internaţionale;
– 1988-1989  Inspector general în Direcţia veniturilor statului;
– 29 decembrie 1989 – aprilie 1990  Prim-adjunct al ministrului finanţelor;
– mai 1990 – aprilie 1991  Ministrul finantelor;

Activitate politica:

mai 1991 – septembrie 1991 – Preşedintele Agenţiei Naţionale de Privatizare;
octombrie 1991 – noiembrie 1992  – Prim-ministru al României;
decembrie 1992 – 1998 – Economist şi Senior economist în Banca Mondială;
1999 – 2000 – Preşedinte, Tofan Corporate Finance SA Bucureşti, 
2001 – Consultant Tomex SRL Bucureşti,
2004 decembrie-2006 noiembrie – Consilier prezidenţial, Administraţia Prezidenţială
2002 – prezent – Profesor universitar, Universitatea Transilvania Braşov.
2002, august-2004, octombrie – Preşedintele  PNL
2006, decembrie – 2007, decembrie – Preşedintele PLD
decembrie 2007 – prezent – Prim-vicepreşedinte PDL
noiembrie 2007 – prezent – Europarlamentar

Stolojan ştia că va fi numit premier

Imediat după rezultatele din duminica alegerilor parlamentare, lideri ai PDL „au pus ţara la cale” într-un restaurant din Bucureşti.

Marele absent al acelei sindrofii a fost Theodor stolojan. Proaspătul premier a preferat atunci să rămână în faţa televizorului, pentru a urmări desfălurarea şi efectele crizei mondiale.

„Sunt în Bucureşti, dar urmăresc situaţia în Statele Unite, în Japonia, în Uniunea Europeană. Efectele crizei se amplifică de la o zi la alta. Sunt din ce în ce mai multe avertismente şi sunt convins că este necesar un guvern puternic care să depăşească situaţia de criză. Acest lucru este cel mai important acum“, a declarat atunci Stolojan.

Traian Băsescu: PSD „câştigătorul moral” al alegerilor, dar sugerează că va numi un premier de la PD-L, „câştigătorul constituţional”

Preşedintele Traian Băsescu începe, astăzi, consultările cu partidele, începând cu grupul minorităţilor naţionale şi terminând cu PD-L, în ordinea numărului de mandate, aşa cum şeful statului a precizat că a făcut şi în 2004. Totuşi, Băsescu a consolat PSD, pe care l-a numit „câştigător moral” al alegerilor, pentru că are 90.000 de voturi mai mult decât

PD-L. Democrat-liberalii sunt însă „câştigătorii constituţionali”, întrucât Legea fundamentală face referire la numărul de locuri în Legislativ.

Băsescu a cerut fiecărei formaţiuni să vină cu o delegaţie de aproximativ 18 persoane, întrevederile cu partidele urmând să ţină maximum o oră. Seria de întâlniri începe la 10 şi se încheie la 15, urmând ca preşedintele să facă şi el o declaraţie fie astăzi, fie luni. Suspansul în privinţa desemnării premierului se va menţine însă şi după consultări, în funcţie de negocierile dintre partide şi de cât de repede se va mişca viitorul Parlament, pe care preşedintele l-a convocat pe 15 decembrie, la ora 12.00.

Ieri seara, Băsescu a ieşit la Palatul Cotroceni să anunţe care e calendarul negocierilor, dar nu a lăsat să transpire prea multe informaţii. A reieşit însă că nu susţine un guvern minoritar, ci unul cu o puternică majoritate parlamentară, şi că doctrinele partidelor care se vor alia la guvernare sunt mai puţin importante, contând, pentru preşedinte, soluţiile la criza economică prefigurată a lovi România în anul viitor.

Noul guvern – majoritar şi competent

Importantă în noul Cabinet va fi, susţine Băsescu, nu simpla apartenţă la un partid, ci competenţa. „În momentul de faţă, prioritatea zero e legată de interesul naţional, un guvern care, pe de o parte, să respecte voinţa electoratului, iar pe de alta să fie suficient de puternic, prin sprijinul din Parlament, astfel încât să poate să treacă legislaţia necesară diminuării efectelor crizei. (…) Doctrina e foarte importantă, dar 2009 e un an în care viaţa şi realităţile ne vor obliga să asigurăm o guvernare bazată pe priorităţi”, a spus Băsescu.

El a negat că va desemna premierul în funcţie de prezidenţialele de anul viitor: „Se pare că foarte mulţi domni care se perindă pe la televiziuni au uitat de criză şi prioritatea lor e să vadă abordările preşedintelui în raport cu alegerile prezidenţiale. Este cel puţin o copilărie, probabil se adresează altui tip de român. Prioritatea mea nu e legată de un eventual al doilea mandat, ci de intenţia de a un guvern care să întrunească cele două condiţii: să respecte voinţa electoratului şi să aibă susţinere în Parlament”.

Uninominalul – de cascadorii râsului

Băsescu a comentat şi rezultatele la alegeri, spunând că Legea uninominalului este un pas înainte faţă de votul pe liste, dar are deficienţe care trebuie corectate. „Marea deficienţă a legii este inechitatea, prin alocarea mandatelor candidaţilor care au fost pe locul 2 sau 3. Candidaţi pe locul 1 cu 10.000 de voturi şi peste nu au obţinut mandatul, dar un candidat de pe locul 3 sau 4, cu 2.700 de voturi, l-a obţinut. Acest lucru decredibilizează nu numai sistemul, ci chiar parlamentarul”, a spus preşedintele. El a dat ca exemplu şi alegerea, în diaspora, a unui candidat cu 34 de voturi, care nici măcar nu-şi dorea să acceadă în Parlament. „E o chestiune de Guiness Book, de comici vestiţi ai ecranului, în care un domn cu dosar penal câştigă în faţa ministrului Justiţiei. E o întâmplare care, dacă n-ar fi tristă, ar fi amuzantă”, a mai spus preşedintele, care a susţinut modificarea legii fie prin introducerea uninominalului cu un singur tur, fie a uninominalului în două tururi.

Info plus:

„Uninominalul a fost în favoarea unui partid”

Preşedintele Traian Băsescu a spus, în declaraţia de aseară, că uninominalul a avantajat „un partid”, n-a spus care. Şeful statului a precizat că „toată această construcţie (electorală, n.n.) a fost în favoarea unui partid şi asta se vede din diferenţa între locurile întâi obţinute de partide şi numărul de mandate”. Băsescu s-a referit, de fapt, la liberali, care au obţinut, în urma redistribuirilor, mai multe mandate decât poziţii câştigătoare. Numele PNL a fost însă specificat clar, tot ieri, de către consilierul prezidenţial Cristian Preda: „Legea actuală este rezultatul unei colaborări fructuoase între Pro Democraţia şi PNL, colaborare la care s-au raliat politicieni interesaţi din toate partidele. A avantajat clar liberalii, care, deşi au obţinut 50 de locuri întâi în colegii, au câştigat 93 de mandate”.

Traian Băsescu a mai adăugat că, dacă, pe fond, legea uninominalului este bună, aplicarea ei este defectuoasă: „Consider că artizanii acestei legi au acum ocazia să recunoască erorile pe care le-au făcut”. Preşedintele asociaţiei Pro Democraţia, Cristian Pârvulescu, a respins însă acuzaţiile aduse de şeful statului şi consilierul său, spunând că sistemul de vot adoptat este unul echitabil, asigurând reprezentarea în Parlament şi a celor care nu au votat cu învingătorul. (Bogdan Cristea)

Presedintele Asociatiei ProDemocratia (APD) Cristian Parvulescu a declarat ca formula de alocare a mandatelor din legea uninominalului a fost propusa de pesedisti si agreata de liberali, udemeristi si conservatori. Propunerea pesedistilor, transmisa prin Anghel Stanciu si aprobata in forurile politice ale PSD, de alocare a mandatelor a fost agreata de toti cei care au participat la intalnire, respectiv: Cristian Diaconescu (PSD), liberalii Bogdan Olteanu si Mihai Voicu, Marton Arpad (UDMR) si Sergiu Andon (PC).

Modul tehnic de repartizare a mandatelor a fost discutat in Comisia parlamentara de Cod electoral, a subliniat Parvulescu, adaugand: „Cei care afirma ca Asociatia ProDemocratia ar fi responsabila de aceasta formula de alocare a mandatelor nu tin cont de desfasurarea eve­nimentelor”. „Formula de alocare a mandatelor este una strict matematica. Ceea ce unii numesc anomalii sau distribuiri nedrepte este o consecinta a repartizarii proportionale a mandatelor”, a subliniat seful APD. El a explicat de ce a acceptat ProDemocratia, care a initiat legea uninominalului, formula propusa de PSD. „Pentru ca am avut doua conditii, care au fost respectate si care sunt intrunite in legea despre care vorbim: colegii uninominale si repartizarea proportionala a mandatelor. Suntem adeptii repartizarii alocarii proportionale a mandatelor pentru ca nu credem ca cetatenii Romaniei se impart in doua categorii”, a spus Parvulescu. El a reamintit ca APD a propus un sistem mult mai simplu si mai usor de inteles, care presupunea ca jumatate din locurile din Parlament sa fie alocate celor care au castigat primul loc, in timp ce pentru cealalta jumatate se propunea o compensare proportionala. Parvulescu s-a declarat convins ca actualul sistem poate produce reformarea clasei politice romanesti. Potrivit presedintelui ProDemocratia, sistemul este atacat permanent deoarece se doreste o intoarcere la sistemul pe lista, dorit de cei care nu sunt obisnuiti sa comunice in mod direct cu alegatorii.

Lui Calin Popescu Tăriceanu îi lipsesc 18 voturi ca să intre în Parlament – Ciudat! – PDL s-a întâlnit ieri, într-un cadru „intim“, la Restaurantul Select de pe Aleea Alexandru. Pentru o friptură, un pahar cu vin şi o porţie de râs la adresa „concurenţei“. Dacă Gheorghe Ştefan-„Pinalti“ a conchis, în entuziasmul general, că „PNL-ul e mai rău decât PSD-ul“, Vasile Blaga a promis: „Dacă scăpăm de Călin (n.r. – Tăriceanu), dau de băut!“. EVz

Vezi – Votul uninominal justifica manipularea alegerilor

„PNL-ul e mai rău decât PSD-ul“ Vasile Blaga a promis: „Dacă scăpăm de Călin (n.r. – Tăriceanu), dau de băut!“.

Lui Tăriceanu i-ar lipsi 18 voturi pentru a câştiga la redistribuire mandatul de deputat al Colegiului 4 Ilfov.Vecinul lui de colegiu, candidatul PNL Ştefan Thuma, din Colegiul 3 Ilfov, are, mai multe voturi decât Tăriceanu, fapt care l-ar propulsa în Parlament.

Ştefan Thuma are 10.139 voturi, în timp ce Tăriceanu doar 10.121 voturi.

C.P.Tariceanu a rezistat patru ani grei în fruntea guvernului. A ştiut să gestioneze conflictul cu preşedintele Băsescu.

PNL-ul se poate mandri ca a guvernat din 2004 – 2008.
Sa nu uitam ca Traian Basescu a vrut sa distruga PNL-ul, unicul partid istoric care a ramas viu.
Datorita lui C.P.Tariceanu am obtinut scoruri bune la alegerile locale, si la alegerile generale.
Partidul Naţional Liberal din România a apărut ca formaţiune politică în 1864, condus fiind de Dumitru şi Ion C. Brătianu, C.A. Rosetti şi fraţii Golescu, participanţi activi la Revoluţia de la 1848 din Ţara Românească.

După Revoluţia din 1989, PNL a fost reînfiinţat de Dan Amedeo Lăzărescu, Nicolae Enescu, I.V. Săndulescu, şi Sorin Botez, avându-l ca preşedinte în perioada 1990-1995 pe Radu Câmpeanu.

După alegerile din 1996, PNL aflat în Convenţia Democrată Română a intrat în Parlamentul României cu 17 senatori şi 27 de deputaţi.

În anul 1990, Călin Popescu-Tăriceanu a fost fondator al Partidului Naţional Liberal îndeplinind apoi funcţia de secretar executiv (1990-1992).

După Revoluţia română din 1989, pentru prima oara Romania a avut un prim-ministru National Liberal (2004-2008).

Bilantul guvernarii Tariceanu.

cele mai importante angajamente din programul de guvernare au fost indeplinite, acestea vizand cresterea nivelului de trai, investitiile, sanatatea, agricultura, justitia, invatamantul.

Proiectele legate de culoarele pan-europene de transport, Coridorul IV rutier si feroviar, care sunt in constructie, si autostrada Brasov .

Impreuna cu ministrul Ludovic Orban a accelerat programul de autostrazi, a alocat fonduri in crestere, inclusiv la rectificarea bugetara din iulie.

Romanii beneficiaza, dupa aderarea la UE, de libertatea de circulatie si de acces pe piata muncii europene.

In ceea ce priveste cresterea economica, premierul a reusit, pentru prima data dupa 1990, o crestere economica ”sustenabila”, de un nivel ridicat, care va sprijini si in continuare ridicarea nivelului de trai. Desi tara noastra s-a confruntat in ultimii ani cu inundatii si seceta, economia a avut o „tendinta accelerata de crestere”, tara noastra situandu-se pe primul loc in Europa la cresterea economica.

In ceea ce priveste PIB, acesta era in 2004 de 60,8 miliarde de euro, in prezent evaluarile conducand pe intreg anul 2008 la suma de 140 de miliarde de euro.
Referitor la mediul de afaceri, Tariceanu a realizat cea mai ampla reforma fiscal bugetara, caracterizata de o reducere fara precedent a impozitelor, exemplificand prin reducerea cotei impozitului pe profit si pe venit de la 25% la 16%.

Guvernul a ajutat copiii proveniti din familii defavorizate, in vederea continuarii studiilor dupa clasa a opta.

In domeniul agriculturii, Tariceanu a pus accentul pe programele „Fermierul”, „Sapard” si Ordonanta 7- programul de dezvoltare a infrastructurii din spatiul rural. „S-au angajat total prin programul Fermierul fondurile alocate prin programul Sapard”. In domeniul Mediului, Romania este unul dintre „avocatii UE”.
Este singurul Guvern care am reusit sa asigura cetatenilor o protectie sociala reala.

Ii felicit pe Alina Gorghiu, Ludovic Orban, Crin Antonescu.

Generalul Victor Atanasie Stanculescu se Destainuie, interviu B1 tv 2006 VIDEO!

VIDEO 2
Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

VIDEO 3
Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

VIDEO 4
Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

VIDEO 5
Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Cine a întinat idealurile capitalismului?

La această întrebare încearcă să răspundă un specialist al genului, Ion Iliescu, cuprins, brusc, de un avânt revoluţionar. Ce-i drept, răspunsul îl caută tot prin tomurile marxiste, pentru că de la ultima întinare rezolvată – pac-pac, vorba lui Becali – pe frontul de est nu a mai apărut nimic nou.

 Nici n-am apucat să ne obişnuim cu capitalismul, că acum iar rămânem fără el. Cel puţin aşa ne ameninţă hâncii finanţelor mondiale, care n-au reuşit să prevestească criza, aşa că prevestesc şi ei ce-a mai rămas: sfârşitul capitalismului! Sună bine, apocaliptic, iar asta pare să fi gâdilat foarte tovărăşeşte urechea domnului Ion Iliescu, care a simţit cum i se întoarce în vine avântul de-altădată. De la celebrul “Nicolae Ceauşescu a întinat cele mai nobile idealuri ale comunismului” de odinioară, Iliescu a ajuns astăzi să combată criza financiară mondială la Paris, alături de şefii tuturor grupurilor social-democrate din parlamentele ţărilor UE.

 Ce face şi democraţia asta din om.

Parisul, ca Parisul, dar Iliescu nu s-a lăsat, i-a tras o întinare capitalismului ăsta, contemporan şi putred, aşa cum l-au învăţat pe el la şcoală, la Moscova. “Faptul că pentru a doua oară în istorie statul american este obligat să intervină pentru a salva economia (după programul «New Deal» al preşedintelui Roosevelt din anii 1930) este expresia clară a faptului că abordarea neoliberală şi conservatoare, care se opune oricărei intervenţii a statului în economie, este din nou depăşită de viaţa reală”. Deci, rămâne cum s-a stabilit la plenarele CC: americanii sunt de vină.

Dacă asta nu va reuşi s-o demonstreze rapid, cel mai roşu dintre anticomuniştii de rit estic speră ca istoria să-i dea dreptate măcar în privinţa “nobilelor idealuri comuniste”. Acum e momentul: “Criza financiară reprezintă un punct crucial în confruntarea ideologică, contemporană, dintre stânga şi dreapta”. Ne-a scăpat de comunism, acum vrea să ne scape şi de capitalism. Ce om bun!

Cum capitalismul este, după cum se vede, pe mâini sigure, la Bucureşti criza se extinde cu repeziciune. Joi aveam o criză, vineri sunt deja două. Una a lui Băsescu, cealaltă a lui Tăriceanu. Fiecare cu criza lui. Aşa se face că preşedintele s-a dus să vorbească separat cu bancherii, cărora le-a propus un parteneriat BNR-Guvern-bănci, iar premierul ne “linişteşte” şi spune că nu ştie nimic de nici un parteneriat.

Tăriceanu a mai găsit o soluţie pentru combaterea crizei financiare, vrea să se consulte cu cei mai buni economişti. Nu ne-ar mira deloc dacă pe lista premierului liberal va figura şi academicianul Tudorel Postolache, economistul preferat al lui Iliescu, pus în 1990 să prezideze celebra comisie de la Snagov care a asigurat spatele ideologic pentru instaurarea democraţiei originale în economie. Acum, tot în spiritul consensului de la Snagov, liderul PNL ar putea să se consulte şi cu Stolojan, ba şi cu Văcăroiu, pentru că de la Iliescu încoace capitalismul made in Romania nu prea le-a permis minţilor luminate să se ocupe de Finanţe. Şi nici lui Vosganian de poezie.

Acum dacă tot se prăbuşeşte capitalismul, românii au o soluţie foarte simplă pentru ieşirea din criză. Îi punem în funcţie, pe rând, pe toţi cei care au condus ţara din 1989 încoace, preşedinţi şi premieri, în ordine inversă, ca să repare tot ce au stricat prin dărâmarea comunismului. E însă şi aici o problemă: ce ne facem când ajungem la Ceauşescu? Poate, de data asta, se sacrifică tovarăşul Ion Iliescu.

Sursa: Cotidianul 17 Oct 2008 Ciprian Ranghel

Petre Roman, numit de Tăriceanu Înalt Reprezentant al Guvernului pentru românii din străinătate

BUCUREŞTI / 18:45, 16.09.2008 MEDIAFAX

Fostul lider democrat Petre Roman a fost numit, prin decizie a premierului Călin Popescu Tăriceanu, în postul de Înalt Reprezentant al Guvernului pentru românii din străinătate, în cadrul Cancelariei premierului, cu funcţia de consilier de stat.

Conducerea PNL a validat, marţi, candidatura lui Petre Roman, din partea formaţiunii liberale la alegerile parlamentare din noiembrie.

Guvernul arată, într-un comunicat, că Înaltul Reprezentant al Guvernului se va ocupa de promovarea şi susţinerea intereselor comunităţilor româneşti din afara graniţelor, în cooperare cu Departamentul pentru Relaţiile cu Românii de Pretutindeni din Ministerul Afacerilor Externe şi de promovarea intereselor românilor aflaţi la muncă în străinătate în relaţia cu autorităţile din statele de reşedinţă.

În noua calitate, Petre Român va mai avea ca obiective cunoaşterea problemelor cu care se confruntă românii aflaţi în străinătate şi identificarea, împreună cu instituţiile guvernamentale din România, a soluţiilor pentru rezolvarea acestor probleme, precum şi asigurarea unei comunicări eficiente şi active cu reprezentanţii asociaţiilor şi organizaţiilor românilor aflaţi la muncă în străinătate şi ai asociaţiilor reprezentative ale comunităţilor româneşti din afara graniţelor, conform sursei citate.

El se va coordona cu ministerele cu atribuţii pe domeniile care privesc problematica românilor din străinătate, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Muncii, Departamentul pentru Afaceri Europene şi Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, cu sprijinul financiar şi logistic al Cancelariei premierului pentru desfăşurarea activităţilor din mandatul primit.

Petre Roman are 62 de ani, a fost primul prim-ministru al României postrevoluţionare până în septembrie 1991, iar în 2000 a ocupat funcţia de ministru de Externe.

Timp de două legislaturi a deţinut mandatul de deputat, iar în intervalul 1996-2000 pe cel de senator. Din 1996 până în decembrie 1999 a fost preşedinte al Senatului.

Petre Roman a fost lider al Partidului Democrat până în 2001, fiind înlocuit de Traian Băsescu la conducerea formaţiunii.